Tags Posts tagged with "poetry"

poetry

by -
28

Duel poetic: Dragostea & Să taci!

Dragostea- Lucian  Ciuchiţă

Dragostea este respectul faţă de tine, nu poţi iubi ceva ce nu-ţi place..

Dragostea este timpul pe care-l petreci cu tine când te hrăneşti cu fericire..

Dragostea este marea pe care o simţi în ochii iubitei..

Dragostea este Universul pe care îl atingi fără să vrei…

Dragostea este frica să nu te iubeşti prea tare şi să uiţi că exişti…

Dragostea este liniştea din faţa furtunii, sentimentele sunt corabia ce te poartă spre armonie..

Dragostea este setea de roua căzută de pe petalele trandafirilor..

Dragostea este înţelegerea fără cuvinte şi sentimente într-un perpetuum mobile…

 

Să taci!- Veronica  Budea

Am învățat
să-ți ascult
tăcerea
cuvintelor nerostite.

Am transformat
tăcerea
în arta
glasului
fără voce.

Ai pus sub cheie
sinonimele iubirii
dar ai uitat
uşa inimii deschisă.

Tăcerea ta
mi-a şoptit
acel nimic
care contează.

Să taci !

Ce părere aveţi? Verdict?

by -
10

Duel poetic: Gânduri & Tărâmul poeziei

Gânduri-Nicoleta Tudor

În lumea asta mișcătoare

Cu paradigme şi-ntrebări,

Ce suntem noi, mă întreb oare?

Suntem acum sau reluări?

 

Suntem răspuns sau întrebare?

Sau doar crâmpei de univers,

Suntem din lut sau din suflare?

Suntem poem sau doar un vers?

 

Unicitatea noastră simplă

Pierdută-n marea de mulțime

Ne pierde-n lumea asta amplă?

Sau doar ne-aruncă la-nălțime?

 

Eu îmi răspund, dar oare când

M-am întrebat ultima dată?

În viața asta, pe pământ?

Sau într-o lume expandată?

 

Când totuși am simțit că sunt?

Acum, sau am știut mereu,

Trezită parcă dintr-un vis,

Al universului, sau doar al meu?

 

Frânturi de suflet, le adun,

Le recunosc și le lipesc.

Sunt așchii oare din trecut,

Sau viitorul îl pregătesc?

 

Tărâmul poeziei –Călin Lucian

Poetul e creator de lumi
De intri pe tărâm de vers
să-ți laşi încălțămintea la intrare

Ai grijă cum păşeşti
ai grijă
căci vei călca pe vise şi pe stele
pe şoapte şi pe nori
pe aripi
pe idealuri
şi pe curcubee
iar paşii tăi îți vor fi zbor
pe-un cer de vată parfumată

Acolo pajiştile-s pline
de flori ce vor să te îmbie
cu-aromă de copilărie
e-o lume nouă în fiecare poezie

Poetul e creator de lumi!

 Verdict?

 

sursa foto Pexels

by -
9

Duel poetic: De Dragoste & Atât

 

De Dragoste-Nicoleta Tudor

E toamnă, te iubesc ca-n fiecare vară

Cu iz primăvăratic de frunze verzi necoapte

Îți simt a ta privire la fel ca prima oară

Când mângâierea ta mă duce blând în noapte

 

E toamnă, frunzele ne-aduc din nou aminte

Să prețuim iubirea și-n suflet s-o păstrăm

Căci toamna noastră vine, deși încă-i cuminte

Dându-ne cu belșug tot ce putem să luăm.

 

Și pentru că e toamnă, o frunză ruginie

Păstra-o-voi în păr cu gandul doar la tine

O voi păstra în taină, să-mi fie mărturie

, Să o privesc cu drag în iarna care vine.

 

Și pentru că e toamnă,

mă-ntorc gândind la vară

Să retrăiesc magia

pierdută într-o harpă

Și să-mi aduc în simțuri,

pentru a câta oară

, Parfumul ce-am păstrat,

cândva, într-o eșarfă.

 

ATÂT-Daniel Irimescu (Daniel Dac)

Atât de limpede ți-e gândul
Că nu mă satur să-l ascult,
Cum se prelinge-ncet pe gură,
Un strop de cer și de tumult.

Atât de caldă ți-e privirea,
În ochii tăi mă întâlnesc
Și mă topesc printre troiene,
Cu focul tău nepământesc.

Surâsul tău mă înfășoară
Cu fir ușor de borangic,
Din vremuri vechi de odinioară,
Ce foc în mine au aprins.

Atât de-ntinsă-i depărtarea
Ce se așează între noi,
Că se întunecă și zarea
De-atâta chin, și-atâtea ploi.

La pasul tău privesc cum trece,
În suflet urmă mi-a lăsat,
Și nici un râu nu o va șterge
Cât te iubesc fără păcat.

Verdict?

by -
10

Duel poetic: Autoportret & Şi Dacă

Autoportret -Călin Lucian

Răsărindu-mi riduri în priviri,
pe fruntea-mi singură în amintiri,
temându-mă să cred în noi iubiri,
mi-au înghețat la tâmple ghioceii
de multele-mi trăite netrăiri.

Şi mi-a fost teamă ca să mai iubesc
şi am uitat să mai trăiesc,
de Dragoste, eu, nu îmi amintesc,
ciudat, dar nu mi-e teamă că îmbătrânesc,
chiar o doresc…chiar o doresc!

Sunt numai eu cu mine,suntem doi
şi-mpart singurătatea, frățeşte, între noi.
Îmi pare-atâta de firesc
ca după ploaie să vină ploi
încât,oricât de tare suflă vântul,
eu nu mă-ndoi…eu nu mă-ndoi.

Sunt numai eu cu mine
deci, suntem doi
şi-mpart singurătatea, frățeşte, între noi!

Şi Dacă- Nicoleta Tudor

Și dacă aș rămâne acum în viața ta

Ce gând tribut în mine se va stinge?

Ce așteptări mărețe cu timpul aş uita

În timp ce zâmbetul în lacrimi se va frânge?

 

Și dacă aș pleca acum din viața ta

Tu lipsa mi-ai simți-o cât de mult?

În timp ce-aș tot muri și-aş invia

Din suferinți făcându-mi temeinic legământ.

 

Și dacă aș lăsa să curgă întâmplarea

Cum aș putea trăi cu tine-n gând?

Căci nu m-ar ajuta nici vântul nici chemarea

Spre apa ce mă spală când nu mai pot să plâng.

 

Și-atunci m-afund îmi propria-mi tăcere

Și tac, și tac, și nu gândesc nimic

Așa nu curg nici lacrimi, așa nu simt durere,

Doar te găsesc pe-acolo, când mă trezesc un pic.

 Verdict?

 

 

 

by -
8

Duel poetic: Hai în inimă la ora & Atât de simplu

Hai în inimă la ora-Maria Savu (Maya Alma)

Cât cuprinde zarea ta, cerul s-a schimbat în rouă
să îmi răcorească gura, norii stau să cadă-n ea,
miezul zilei nu mai știe frunza pe unde să-și plouă,
muguri dulci mocnind a tine dau a rod prin toamna mea.

Hai în inimă la ora când s-au  rupt zorii de văi,
vântul adiind miresme se întoarce-n ochii tăi
mult mai lin ca înainte mai duios furând din pleoape
licăr străjuit de aur, somn profund de cer și ape.

Hai în inimă la ora când se trece înspre-albastru
și îngroap-o în venirea unui ceas neamorțit,
precum liniștea-nserării adorând umil un astru,
te găsesc lângă răni vechi, leac de îngeri, împietrit

Atât de simplu-Călin Lucian

Aş refuza Edenul de nu mi-ai fi, tu, Evă.
Nu vreau nici veşnicii, nici cer, nu vreau nici aripi,
de n-am zbura-mpreună, aş refuza şi Raiul !
Tu-mi eşti şi univers şi paradis şi zbor,
decât eternitatea trăită fără tine,
aş accepta, domniţă, mai repede să mor.

Femeie, te ador!

 Ce spuneţi?  Verdict?

by -
6

Duel poetic: Metaforă & Sunt vinovată de…

Metaforă
Călin Lucian

te iubesc atât de mult,
încât, te respir poezie.

sărutându-ți rimele
mă cufund între virgulele tale umede
și te citesc printre rânduri,
dansând în liniștea ploii
pe care mi-o răsari pe sub gene.
îți simt mângâierea albului
pe albastrul din mine,
nu-i așa că palmele tale
îmi recită versul
și îmi ating chipul
în poemele tale ?

SUNT VINOVATĂ DE…
Maria Savu ( Săvulescu ) 

 Sunt singura vinovată că lumina
Ce-mi dăruiești, nu poate să străbată
Nopțile goale în care am vina
În inimă adânc îngropată

Sunt singurătatea inculpată
De la capătul degetelor mele
Vaietul unui clopot a spart chiar acum
Timpanul vrăjit unei stele.

Părerea voastră?

by -
8

 

Duel poetic: Mai ales noi & Atat mi-a ramas

Mai ales noi
Ro Rodica Pricob Puşcaşu

Totul e lumină,

Ca irisul tău atunci când își adună culorile,
Ca inima ta atunci când aruncă săbii de iubire.
Totul e lumină,
Mai ales sus,
Pe colțul de lună unde-ți plimbi gândul în seara aceasta,
Mai ales pe cărarea dintre curcubeu și mâna ta plină de flori.
În lumea aceasta,
Mai ales noi găsim lumină,
Acolo unde timpul, cu surâsul lui înghețat,
Aleargă pe câmp cu plasa pentru secunde.
Mai ales noi,
Care-am aruncat răspunsurile peste tot
Și nu ne pasă de ochii celor care culeg spini din realitate,
Noi, mai ales noi…
Iubim.

 

Atât mi-a rămas
Călin Lucian

sfâșiai albastrul providenței
care se cufunda în mare
sortito
și îl împleteai cu albul poeziei
în care-ți revărsai esența
ce-ți picură clipele sub sâni
căutându-mi privirea
întrebând apusul
pentru ce își întinde aripile
ca să mă poarte în nordul
de unde toate zborurile
duc spre sudul tău
până și pietrele surâdeau de bucurie
sub pașii noștri
îndrăgostito
atunci când ne plimbam atingerile
iar valurile mării veneau la mal
pentru a ne admira și chicoteau complice

atât mi-a rămas din noaptea aceea
iubito
dimineața în care surâsul tău
răsărea lângă sărutul meu

Aşteptăm părerea voastră!

 

 

by -
6

Duel poetic: Dacă ploaia ar ştii & Dezbrăcat de cuvinte

Dacă ploaia ar știi
Maria Savu (Săvulescu)-Maya alma

Stăpânul meu, iubitul altor vieți trecute
Mister ce îmi domnește peste trup și vers
Flămândă sunt de tine și de săruturile-ți sute
Tu știi c-aduci magia lunii la mine-n univers?

De spaimele iubirii să nu îți fie teamă
Prea fragede ne sunt și-s fără vicleșuguri
Mai stai la mine, nu mă băga în seamă
Nebună nu-s, cum nu-s pietrele muguri

Nu sunt nebună doar marea cu noua-i adâncime
Prin care-ți pătrund, spirit, să nu mă smulgi din tine
N-auzi bătăi în inimă? knock, knock, sublime
Fără povară vin cu mine și brațele-mi sunt pline

Sunt pline de miresme, de zestrea-mi generoasă
Și vin la tine-n brațe cu tot regatu-mi noaptea
Oare mă simți dorite și cât sunt de frumoasă?
Oare mi-auzi strigarea dusă cu ziua-a șaptea?

Deoparte și de alta se sfâșie în două
Pământ și cer, furtuna se-ntețește
Deasupra noastră-i eden și-aștept frumos să plouă
Ploaia-i făcută pentru noi, e tot ce ne-nflorește.

 

Dezbrăcat de cuvinte
Călin Lucian

cum știe ea să picure
să-mi picure secundele noastre
stropi de veșnicie
căci știe ea ce știe

cum își mai strânge mijlocul
cu brâul-cerului
în prospețimea dimineții
nu fii timidă
lasă-mi versul
să-ți dezvelească rotunjimile
pe șevaletul esențelor
ce-mi ticăie în piept
căci mi-e artă de tine
precum îți iubesc trupul
ca un Van Gogh

cum știe ea să picure despre noi
nu-i auzi șoaptele stropilor
sărutând marea?

 

 

 

by -
8

Duel poetic: Prizoniera macilor tăi&Gălăgia tăcerii

Prizoniera macilor tăi
Georgiana Călinescu

Mi-ai legat mâinile cu macii tăi înroșiți
și picioarele cu lanțuri grele de fier…
Mi-ai legat inima în pieptul tău
cu spice de grâu făcute cunună de Soare…
M-ai lăsat să mor de-atâta candoare !
Și nici nu te-ai străduit ! Sau… numai tu știi…
Am venit ca o albină la florile tale de mac,
de-atâta nesomn, să mă-mbăt și să tac…
M-am uscat pe câmpul tău, cu păpădiile tale,
în lanurile tale, cu fluturii tăi, cu îngerii tăi,
în pământul tău umed eu tot m-am uscat !
Doar mâinile mele au dat rod.
Cu dreapta te scriu și cu stânga te mângâi,
cu dreapta te-ating și cu stânga te strig,
cu dreapta țip în fiecare noapte la ușa ta,
cu stânga te iert pentru surzenia ta…
Mi-ai legat mâinile cu macii tăi înroșiți
de focul inimii mele…
Îmi sângerează mâinile de-atâta rouă de maci !
Cum să mai fac eu dulceața
dacă va fi plină de-atâta sânge și rouă?
Și cât de tare mă urăști acum când m-ai spus lumii întregi
că mă usuc de dorul tău ?! Cum ai mai râs de mine…!
Cu lacrimi ai râs ! În hohote ai râs !
Mai știi când mi-ai spus că-ți plâng ochii când scrii ?
Îmi plânge toată durerea lumii și simt cum trece prin mine…
plânset din ochii Pământului !
Cu dreapta… cu stânga… cu macii plini de rouă…
Sunt prizoniera macilor tăi…!

Gălăgia tăcerii
Călin Lucian

Îmi venea să dansez pe lună
când vedeam cum mă cauți
venind cu cratimele-n brațe
și tropăind cu bocancii tăi grăbiți
de care m-am îndrăgostit,
pe alei virtuale,
pe scurtăturile dintre rânduri,
doar-doar îmi vei prinde sărutul
și mi-l vei strivi de gura ta
în îmbrățișări respirânde.
Mă culpabilizam
de un “te iubesc” nevinovat
pe care mi l-ai descătușat
în esența ta de femeie
cu aromă de vanilie,
de a început să-mi fie târziu de mine,
iar lui Dumnezeu lehamite
de veșnicia singurătăților mele.

Îmi lipsești, îndrăgostito,
iar tăcerea rămasă
în urma bocancilor tăi
este atât de fără poezie.
Mă plictisesc lângă o metaforă
cu sânii dezveliți,
încercând să-nrămez ploaia
între niște virgule
și să mă las de fumat,
dar prea m-am înecat
în universul din privirea ta,
încât, m-aș duce pe Marte
de dorul atingerilor tale venusiene.

Pe unde-ți mai tropăi bocancii,
iubito ?

 

Părerea voastră

by -
5

Duel poetic- Alerg, urc şi mă cobor…&De ziua mea

Alerg, urc şi mă cobor…
Elena Moisei

Curg adânc spre rădăcini
Și mă afund adânc în luturi…
Mă strecor prin mărăcini
Și mă ridic în zbor de fluturi…

Alerg, urc și mă cobor,
Prin vântul nopții-mi fac cărare…
Urc pe-o margine de nor,
Într-un albastru de uitare…

Sub o streșină de cer,
Prin noaptea împletită-n vânturi,
Rup o coardă de mister
Și ți-o trimit la tine-n gânduri…

Ochiul minții te-a pictat,
Prin nori-albaștrii-ascunși sub pleoape…
Și pier când te-am sărutat,
În zbor de flutur peste ape…

În galop fără de foc,
Sălbatic, zbor fără sfârșituri…
Urc, cobor, nu stau deloc,
Prin vânturi plec spre alte timpuri…

De ziua mea
Marius Robu

În amurgul sufletului meu
Nu e niciun fel de înserare,
Stelele se nasc și Dumnezeu
Înviază parcă din uitare

Și ce dacă scapătă lumina
Soarelui, și n-ai să mă mai vezi,
Îți voi da-ntâlnire în grădina
Visului, cât o să mai visezi

Tu nu vezi că tot ce ni se-ntâmplă
E deasupra celor ce se pot?
Mâna stângă mi-o ridic la tâmplă
Și cu dreapta inima mi-o scot

Și mi-ntreb și inimă și minte:
Care dintre voi se teme oare
Că-n amurguri soarele fierbinte
Se răcește sau iubirea moare?

Inima-mi bate, mintea mă gândește
Și-n ochii mei se văd ca să mă plângă,
Dar dacă una poate se-ndoiește
Cealaltă sigur poate să se frângă…

Iar eu le spun fricoaselor din fire:
Iubirea nu e-n mine sau în voi,
Ci noi suntem ostatici în iubire
Perechi să facem, nicidecum război;

Și-am să le strig din fiecare
Cântec al zorilor de zi:
Măcar cât soarele nu moare
Nici dragostea nu va muri.

Parerea voastră?

 

by -
4

Duel poetic-Drumul&Eşti tu?

Drumul
Tărchilă Nina

tot noapte-i pe drumul ce duce-nspre tine,
tot pietre îmi sângeră talpa mereu
şi-o iarbă amară mi-adulmecă firea
cu cât mai tăcut curgi în sângele meu.
ploi albe de lună sting jarul din stele
şi şerpuie-un somn de vis dezbrăcat,
pe drumul acesta dintre mine şi tine
ceva n-a venit sau poate-a plecat,
ceva nu se naşte şi stăruie-n mugur
mâncat de rugină, ursit a risipă…
te uit într-un cântec, te-ngrop sub o pleoapă
şi fără răspunsuri mi-e noapte şi frică.
închide fereastra şi ţine-mă-n braţe,
mai toarnă-mi în suflet din pacea de tine
şi ferecă poarta să nu intre noaptea
adânc până-n inimi … fii cel care vine,
fii cel ce-mi presară lumină pe cale
să nasc dimineţi în braţele tale!

Ești tu?
Daniel Vișan-Dimitriu

Nu știu cum ai făcut, ce mi-ai trimis,
de m-am oprit pe loc și te-am privit
cu ochii mari, încremenit, uimit,
căci nu puteam să cred: erai un vis?

Veniseși din legende, dintr-un mit,
să îmi transformi cuvintele în vers,
să îmi oprești plictisitorul mers
și să-mi trimiți mesajul: “Ești iubit!”?

Sau chiar erai iubirea ce-o aștept,
aceea pentru care-s pregătit
să umplu locul gol ce-l am în piept?

Ești, oare, tu, aceea ce-am iubit
în viețile în care, pe nedrept,
am fost îndepărtat și pedepsit?

Verdict?

by -
9

Duel poetic-S.O.S -şi- Jucând şah cu soarta

S.O.S
Lucian Ciuchiţă

Mi-am trimis solie, o carte,
Precum un naufragiat o sticlă cu un mesaj.
S.O.S… Mi-aş dori să fiu
Citit sau Salvat…
Rămân în apele marilor
Precum un peşte pe uscat….

Jucând şah cu soarta
Călin Lucian

Dansând cu regina pe tabla de şah
şoptindu-i acesteia paşii
nebunul de mine
eu n-am observat
că dragostea-i scoasă din nou la mezat
şi nici că viața mă joacă la zaruri
dansam cu regina
nebun de legat
jucând şah cu soarta
mi-am luat iarăşi mat.

  Ce spuneţi? 

by -
7

„O toamnă atât de nebună / şi-atât de nebuneşte se cutremură pământul / în respiraţia lui ruginie, / o toamnă de struguri în fierbere, / o toamnă în care mustul se bea / din căuşul palmei celuilalt, / o toamnă de pământ obosit de atâta soare, "

Noaptea în care focurile vor arde până la capăt, de Emilia Ivancu

Editura EIKON, 2016.

Număr de pagini: 45

     Am citit volumul Emilia Ivancu, Noaptea în care focurile vor arde până la capăt în cheia unei poetici a privirii pentru că este atât de mult vizual în versurile sale, încât m-a dus cu gândul la acele tapiserii medievale pline de imagini picturale cu toamne, solstiţii, vânători şi ciute. ( „Am coborât apoi muntele cu sânge /  păşind pe urmele sigure ale ciutei / deşi vulturii ne ispiteau să ne aruncăm în zbor asemenea lor / atât de îmbătaţi eram de măreţia adâncului oglindită în cer. MUNTELE CU SÂNGE )emilia-1

   E vorba de anotimpuri grele, de toamne de brocart şi mătase, toamne de chihlimbar şi tămâie, anotimpuri de despărţiri şi apropieri, anotimpuri cu tâlc sau…din contră – fără sens, anotimpuri ce se nasc pentru a fi pur şi simplu în afara noastră şi totodată în noi: „O toamnă atât de nebună / şi-atât de nebuneşte se cutremură pământul / în respiraţia lui ruginie, / o toamnă de struguri în fierbere, / o toamnă în care mustul se bea / din căuşul palmei celuilalt, / o toamnă de pământ obosit de atâta soare, / toamnă grea, ca o femeie coaptă / toamnă de ţipăt, nu de cântec, / pentru că lucrurile se iubesc încă, / şi nu vor să se despartă, / precum frunza de pom şi pasărea de cuib, / e o toamnă de foşnet, în care le cad coarnele cerbilor, / alergând după ciuta pierdută, / toamnă de vrajă, când cad nucile în grădină / precum bucuriile neaşteptate.” ( din TOAMNĂ DE CEARĂ ŞI TĂMÂIE )

   O să vă surprindă poate asocierile pe care le aduc în discuţie, doar că poezia Emiliei Ivancu este cu adevărat o visterie imagistică. Versurile din ,,Vânt la început de noiembrie”mi-au amintit de una dintre bolgiile Infernului lui Dante, în care îndrăgostiţii, amanţii, cei fideli unul faţă de celălalt, dar trişori cu lumea, erau despărţiţi de-a pururi de un vânt nefast care, ba-i apropia, ba-i îndepărta: „Nici nu aveam timp să ne strîngem mâinile / în jurul trupurilor noastre speriate / sau în jurul celor pe care îi iubim, / pentru că el, vântul, cu ploaia şi cu norii lui / oricum ne ia uneori tot, / şi merele din grădină, / şi zâmbetele de dimineaţă, îmbrăţişările de seară, / şoaptele din noapte. / Dar ce e mai grav e că nu ne ia şi viaţa, viaţa noastră / ne lasă cu ea pe umeri – o haină grea pătrunsă de ploaie / ce ne înfrigurează până şi în somn, / iar noi rămânem atârnaţi între cer şi pământ.

   Combustia culorilor duce la polaritatea alb – negru şi oferă viziunea unei lumi ce se zbate să prindă contur. Albul acoperă un univers deşirat, un pustiu în care reverberează încă amintirea lumilor ce-au fost  odată. Negrul aminteşte de subteranele lui Vulcan, de cenuşa groasă, sufocantă, ce vibrează în ritmul infernal al loviturilor de ciocane. Scene halucinante, de coşmar suprarealist se perindă alert. Cai orbi, cai negri, aleargă în neştire, în căutarea verdelui ce n-a fost niciodată verde. Vă mai amintiţi caii sculpturali, cu picioare exagerat de lungi, parcă de păianjen din picura lui Dali? Ei bine, în poezia Emiliei Ivancu, ei se suprapun peste bezna de început de lume a lui Caravaggio. ( „O lume în mişcare sub pământ – / ciocane ce lovesc pereţii de negru, / aer ce se respiră pe sine în negru / praf negru ce se depune pe ochii lor, / ochi mari, ochi orbi, ochi ce au uitat lumina, / de ea va fi existat cândva. / Ochii lor îşi amintesc doar o alergare în verde, / copitele adulmecând verdele, / copite ce azi abia mai calcă, cu greu / sub greutatea negrului, ce va ajunge cândva, în bulgări, / să ofere lumină ochilor noştri orbi, / în timp ce ochii lor, adânciţi în craniu şi în negură, / îşi mai amintesc, vag / doar urme de verde crud, în nechezat de primăvară.” CAI ORBI PE SUB PĂMÂNT )

   Din registrul trăirilor exemplare fac parte şi versurile dedicate mamei sau bunicii, dar şi „zeului din grinda casei” – chipuri ale trecutului înnobilate de înţelepciune, îngăduinţă şi promisiunea că însăşi viaţa lor conţine dezlegarea unei taine. ( „ Îmi aduc aminte, mamă, cum am trăit / şi cum n-am trăit. Zi de zi, noapte de noapte, / Mă rog să-mi amintesc toate vieţile, / cele trăite de mine, de tine / sau de cei ce au trăit înaintea noastră.” ) Există 3 entităţi simbolice superlative: piscul de colină ( sau muntele – atât de prezent în versurile din volum ), granitul şi templul. Acestuia din urmă – templului – i se adaugă variaţiuni subiective, personale: casa părintească. Citind poemul dedicat „Zeului din grădina casei” mi-a venit în minte o idee dintr-o carte pe care poeta Emilia Ivancu o iubeşte mult – Cartea şoaptelor: „ Ar trebui ca la temelia caselor şi în stâlpii prispei să nu se pună grinzi de lemn uscat, ci truchiuri vii. Astfel, casele ar creşte odată cu oamenii, lumea nu s-ar micşora şi timpul nu s-ar scurta”. ( p.8 ).

   Trebuie să mărturisesc că am citit volumul „Noaptea în care focurile vor arde până la capăt” într-o manieră personală, identificându-mă cu trăirile puse în versuri. Ce e de admirat la Emilia Ivancu e un soi de puritate a versurilor, de colecţionarism – ca şi cum poezia ei e o cutie în care sunt adunate amintiri ce învie prin culori, sunete îndepărtate, arome îmbietoare, parfumuri cu dichis.

   Ca cititor, mărturisesc că a fost genul de lectură trăită aproape visceral. Unele versuri au fost o călătorie în propria-mi copilărie, unele m-au întristat, m-au durut, iar alte versuri m-au făcut să trag ce mi-e mai drag şi mai aproape.

   EMILIA IVANCU este cercetător, traducător şi poet. În prezent, este lector de Limba şi Literatura Română la Universitatea din Poznan ( Polonia ). A obţinut titlul de Doctor în filologie cu o teză despre literatura postcolonială. Publicaţiile ei includ: „Travels with Steinbeck in Search of America” ( 2005 ), Dicţionarul personajelor lui Lucian Blaga ( co-autor, 2005 ), Dicţionarul polono-român / româno-polon ( co-autor, 2011 ). Emilia Ivancu a publicat şi trei volume de poezii: „Jocul de a nu fi mai mult decât sunt” ( 2012 ), „Şamanii şi poeţii” ( Editura Eikon, 2014 ), „Washing My Hair with Nettles” ( trad. În limba engleză de Diarmuid Johnson, Parthian Books 2015 ). Este redactor al revistei academice „The Finnish Journal of Romanian Studies” ( Universitatea din Turku, Finlanda ) şi membru fondator al Asociaţiei Cultural-Literare ARADOS – o organizaţie de promovare a tradiţiilor lirice din România, ţările celtice şi Polonia.

 

by -
14

În cazul în care nimeni nu ți-a spus azi/Te iubesc

Duel poetic-Extaz şi Sovăitor de sigur

EXTAZ
Maria Savu (MAYA ALMA)

Te simt în fiecare bătaie a inimii
Te simt catifea

Te simt
Te simt oriunde
chiar și acolo unde nu te văd
În memoria celulară te simt
Acolo unde ochii nu au putere să pătrundă
să se ascundă;
Las mintea să umble liberă
prin marile Orașe-Lumină,
în fiecare ocean să te simt ;
în ultrasunetele țipătului de pescăruș
în cerul senin cu noi în fotoni
străbătându-l pe aripi de frunze
transcendând culmi atinse de minuni lirice,
simfoniile naturii şi de învățăturile maestrului Sharula ;
mereu într-o continuă căutare unul după celălalt
strălucind în reflexe solare, infimă pudră stelară
Te simt dincolo de puterile mele ,
te respir atlant ;
Voi trimite neîncetat vibrații Universului
să te caute, să mi te-aducă din locașurile
sfinte ale lumii, când nu voi mai fi ;
să nu mă pot odihni dincolo de lumi
fără atingerea ta
Te simt acolo… unde…
…nu aș putea niciodată să-ți spun.

Păstrez inima ta, e la mine în inimă
Pur și simplu te simt
Și atât

Șovăitor de sigur
Călin Lucian

În cazul în care nimeni nu ți-a spus azi
Te iubesc
Ești minunată
mi-ești dragă
privirea mea te-admiră doar pe tine
atunci
îți spun eu
Tu îmi ești

N-am să-ți culeg la stele
ca să îți umplu dormitorul
căci
sincer
ce să faci cu ele
Nici luna de pe cer
nu am să ți-o ofer
iar versul nu o să-mi devină
provocator de diabet sentimental
În schimb
într-o poiană a sufletului meu
e-un leagăn
îl vei vedea de vei păși cu grijă
e undeva pe lateral
Când vei simți nevoia
de liniște
și de iubire
lipsită de-obligații
de vorbe mari
de vorbe
abandonează-te în brațele-mi
ce te vor legăna ușor
și
te voi recita ca pe o poezie dragă
‘naintea tuturor

În caz că nimeni nu ți-a spus azi
Te iubesc
femeie
atunci
eu
am să îndrăznesc..!

 Câştigător? Egalitate? Ce parere aveţi?

by -
26

Duel poetic: Poveste geto-dacă vs.Ion

Să vedem…să vedem…cine se duelează astăzi. Două poezii frumoase, două doamne minunate.
Mihaela Hură
Poveste geto-dacă (pseudolegendă)

A fost demult, a fost odată,

În vremuri vechi, în Dacia,

Un dac care iubea o fată.

Dar ea, desigur, nu-l iubea…

I-a oferit, sărmanul, aur,

Ba chiar și pietre nestemate

(o parte-s astăzi în tezaur

și-au emigrat, cu timpul, toate…

 

Dar fata a rămas de piatră,

Iar dacul s-a dus la război,

să-și apere pământ și vatră,

în iarna lui o sută doi.

 

Și când s-a-ntors, târziu, acasă,

Învingător și-acum erou,

fata l-a-ntâmpinat țâfnoasă:

-Nu mi-ai adus nici un cadou??

 

La asta, sincer, luptătorul

nu se gândise chiar defel

în timp ce-și fractura piciorul

luptând cu un roman mișel.

Când i s-a pus astfel problema,

el a rămas puțin inept;

dar a înlăturat dilema

cedându-i inima din piept

frumoasei dace. Iar aceasta

vizibil s-a topit acum:

-Dă-mi, dace, un inel, și basta!

-Aș vrea… dar l-am pierdut pe drum.

 

Dup-un moment de cugetare,

frumoasa a decis, firesc:

-Să ticluim o sărbătoare

A celor care se iubesc!

 

Elena Moisei
ION

Ai văzut, măicuță dragă?
Asta nu mai e de șagă!
Ion al meu, caii dezleagă
Și se pune la portiță…
A stat toată seara-n poartă,
Cum să nu fiu supărată…
Cu Ilinca cea șireată,
Că n-am vrut să-i dau guriță!

…Și Ilinca, bat-o vina,
Numai ea face pricina!
Neagră e precum afina!
Ea s-a prins cu el la horă…
Da’ nu știe nici să joace,
Șchiopătează, e stângace…
Și nici lucrul nu-i prea place…
Vrea să-i intre-n casă noră!

Șade toată ziua-n tindă,
Și-a pus busuioc în grindă!
Nu se vede în oglindă?
E tot cu ochii după Ion…
Nu știe nici cum să toarcă!
Nici fânul cum să-l întoarcă!
Umblă ca o oaie bearcă!
N-o poți opri, nici în pripon!

Alaltăieri, pe scăpătat,
Când Ion venea de la arat,
De lucru ea și-a căutat,
A urcat peste costișă…
Și i-a ieșit lui Ion în drum!
Cum să-ți spun eu ție-acum?
Tot satul râde, asta-ți spun!
M-am acrit ca o agrișă!

Da’ pe Ion mi-e ciudă mie!
Nici nu-i pasă…cântă-n vie!
Și-a pus pană-n pălărie!
Fetele-i dau roată-n poartă…
Da’ eu știu, de mine-i place!
De-asta mie ciudă-mi face!
Îi zic du-te…vine-ncoace!
Da’ tot mie grija-mi poartă!

Parerea voastră? Egalitate? Câştigător?

by -
11
%d bloggers like this: