Tags Posts tagged with "proză"

proză

by -
13

De vorbă cu scriitorul Lucian Ciuchiţă

    Am reuşit să-l cunosc pe Lucian şi “pe viu”, cum s-ar spune, la târgul de carte Gaudeamus din 2016, unde a venit special să ne întâlnească pe noi, echipa de la Literatură pe Tocuri.
Ne-a oferit cărţi, autografe şi am stat mult de vorbă ceea ce m-a ajutat să-l cunosc puţin pe omul Lucian Ciuchiţă.
I-am citit cărţile de poezie şi proză, îi citesc postările pe pagina de facebook şi pe grupul nostru, ceea ce m-a ajutat să-l cunosc şi pe scriitorul Lucian Ciuchiţă.
Pe “amândoi”: omul şi autorul” îi admir pentru hotărârea şi determinarea cu care îşi susţin ideile, poveştile, crezurile.
M-a frapat că la o emisiune la care a fost prezent, cineva a întrebat maliţios: din ce trăieşte scriitorul Lucian Ciuchiţă?. Sincer, nu cred că asta ar trebui să ne intereseze pe noi, pe cititori, ci calitatea scrierilor sale, subiectele pe care le abordează şi le dezvoltă cu măiestrie artistică.
Aşa că, haideţi să-l cunoaştem puţin pe Lucian.

Arci: Spune-ne cine este Lucian omul şi profesionistul?

   Lucian: Sunt un OM, un scriitor supus al Adevărului şi al Conştiinţei Cosmice, liber cugetător, căutător de sens şi speranţă; uneori, par un om trist din cauza răutăţii incomensurabile care acaparează Lumea. Totuşi, în pofida vicisitudinilor găsesc resursele necesare că să lupt împotriva nedreptăţii. Dimineţile sunt altfel pentru luptători! Un ins care crede că poate să schimbe ceva în mişcarea haotică a lumii, o biată fiinţă care vrea să transmită un „ecou” în peştera ignoranţei, un simplu om care îşi doreşte ca Binele să învingă Răul Absolut. Mă rog, sunt un individ naiv, care crede că poate să transmită „sens şi speranţă” unor semeni întru raţiune, care, de cele mai multe ori, au impresia că exprimarea literară este rodul unor halucinaţii de moment.

Sunt printre puţinii scriitori profesionişti din această ţară, adică trăiesc din ceea ce scriu şi public…

Arci: Ce gen de literatură preferi ca cititor? Ce autori ţi-au rămas “la suflet” sau te-au inspirat să scrii?

  Lucian: Literatură bună, evident! Colind mai mult prin anticariate decât prin librării în căutarea unei cărţi bune…Constat cu stupoare că pe vremuri se scriau cărţi foarte bune, iar acum mă îngrozesc ce se publică şi, mai ales, ce cărţi se găsesc în librării…foarte multă maculatură, în special cea din import şi care poartă semnătura unor autori străini. E drept, sunt destui autori români care prin scriitura lor atentează la inteligenţa cititorilor. Dar şi mai grav este faptul că aceste cărţi sunt promovate, expuse ostentativ în vitrinele librăriilor, iar operele literare sunt ascunse sub tejghea…Cred că se doreşte acest lucru, aşa cum la televiziuni se promovează manelele, de ce nu şi manele literare?! Mai este cazul să vă pomenesc de autorii mei preferaţi?! Antoine de Saint-Exupéry, Nikos Kazantzakis, Aldous Huxley, Jerome K. Jerome, Albert Camus, Karel Čapek, Dostoievski, Bulgakov, Hemingway, Edgar Allan Poe, Ernesto Sábato, Jorge Luis Borges, Umberto Eco, dar şi autori români deosebiţi: Panait Istrati, Marin Sorescu, Ştefan Bănulescu, Florin Bănescu, Laurenţiu Fulga, Corneliu Leu, Nicolae Breban…Nu, nu m-au inspirat aceşti autori, doar le apreciez opera…În general, scriu aşa cum simt, nu mă las influenţat de vreun scriitor anume, probabil mi-am creat deja un stil propriu…La ultima lansare de carte cineva a ţinut să menţioneze acest lucru, că romanul este scris în stilul lui Lucian…
Arci: Citindu-ţi toate romanele şi eu am remarcat acelaşi lucru, şi recunosc că îmi place foarte mult „stilul Lucian Ciuchiţă”

Arci: Ce muzică îţi place să asculţi când te relaxezi sau, de ce nu, când scrii?

   Lucian: Muzica anilor ’80…Mă rog, o savurez şi pe cea din anii 60-70…jazz, hard rock, clasică…Este adevărat că mă relaxează, şi o ascult în funcţie de starea în care mă aflu în acel moment. Pe vremuri am compus câteva poezii în timp ce ascultam melodii sensibile. Probabil vibraţia lor a avut un efect de creaţie asupra mea…un transfer pe aceleaşi unde de sensibilitate artistică. În schimb, când scriu la un roman îmi trebuie o linişte de cavou celtic…Din păcate, trăiesc în Bucureşti şi sub nicio formă nu-mi găsesc aici liniştea de care am nevoie…Oare de ce nu mă retrag pe o insula?!
Arci: Bună întrebare! Cred că fiecare, indiferent de meserie, ne-am dori asta măcar din când în când!

Arci: Ai vreo amintire din copilărie sau adolescenţă care ţi-a marcat în vreun fel evoluţia?

   Lucian: Multe…foarte multe, dar pe care am să le prezint într-un roman semi-autobiografic. Un roman la care scriu în momentul de faţă şi care va vedea lumina tiparului către sfârşitul anului viitor…
Arci: Deci …aşteptăm…

Arci: Ce preferi să scrii poezie sau proză, şi de ce?

   Lucian: Nu mai scriu poezie, sunt romancier…Cu poezia am început în urmă cu treizeci de ani, dar acum mă simt mai atras de proză…Câteodată mai scriu şi versuri pe care le public pe FB, ori le strecor în paginile unor romane unde le “recită” anumite personaje romantice…

Arci: Mi-a plăcut foarte mult volumul tău de poezii ”Căutătorul de Zimbri”. De ce l-ai publicat în ediţie bilingvă?

   Lucian: Atât volumul cu prefaţa scrisă de Marin Sorescu, şi mă refer la “Oameni şi Ţărmuri”, cât şi volumul menţionat de tine sunt bilingve…Aşa s-a dorit atunci şi nu-mi aduc aminte dacă a fost ideea mea sau a Editurii Athena…În schimb, pot să vă spun că au fost traduse de Bogdan Ştefănescu-Universitatea Bucureşti, iar mai jos aveţi o lista în care apar câteva dintre lucrările bilingve ale traducătorului…

LISTA DE LUCRĂRI -Bogdan Ştefănescu, Universitatea din Bucureşti

1. Nichita Stănescu -Sentimental Story (Poveste sentimentală), Editura Athena, Bucureşti, 1995,
2. Mircea Eliade -The Fate of Romanian Culture (Destinul culturii româneşti), Editura Athena, Bucureşti, 1995,
3. Constantin Noica -The Cantemir Model (Modelul Cantemir în cultura română), Editura Athena, Bucureşti, 1995
4. Lucian Ciuchita –Oameni şi ţărmuri/Men and Havens, Editura Athena, Bucureşti 1996; …”

Dar ca fapt divers, d-nul universitar Bogdan Ştefănescu a recunoscut oficial cu ocazia lansării volumului Oameni şi Ţărmuri, în 1996, că a fost una dintre cele mai grele opere de tradus…filozofia nu se traduce atât de uşor!

Arci: Cum ţi se pare că sunt primite poeziile tale de către cititori?

   Lucian: În general sunt plăcute poeziile care ating latura romantică…când intrăm pe alte coordonate şi poezia capătă sensuri filozofice atunci cititorii sunt mai puţin atraşi…
Arci: Am observat asta…

Arci: În 2014 ai publicat romanul “Insula Purgatoriului”. De unde ideea unei închisori pe apă?

  Lucian: Romanul are la bază un scenariu conceput de mine în 2012, care a fost prezentat unui regizor cu dublă cetăţenie româno-americană. Regizorul profund impresionat mi-a sugerat că este bine să-l propunem studiourilor de la Hollywood. Povestea se cunoaşte deja şi a fost dezbătută pe larg în media…Ideea mi-a venit cu mult timp înainte, probabil când lucram la Analiza Fenomenului Terorist Contemporan, la care am fost co-autor şi care a fost publicată în 2006. Atunci mi-am imaginat o puşcărie în mijlocul apelor din nave dezafectate unde să fie încarceraţi cei mai periculoşi infractori…O idee originală care, desigur, oferea şi o soluţie economică. Se eliminau gardienii, din mijlocul oceanului nu aveai cum să evadezi, iar deţinuţii erau păziţi de…rechini! Această idee face parte dintr-o poveste originală concepută de mine, Prizonierii Apelor, poveste din care s-au inspirat producătorii de la Hollywood, cei care au realizat filmul Escape Plan, cu Arnold Schwarzenegger şi Sylvester Stallone. Niciunui scenarist de-al lor nu i-a dat prin cap o asemenea idee, pur şi simplu au plagiat scenariul meu ca să realizeze acel blockbuster…De aici pleacă toată tevatura în care au încercat să ascundă adevărul şi, evident, au fost daţi în judecată şi aşa a început procesul de plagiat la Tribunalul Bucureşti…

Arci: În ce fază eşti cu procesul?

   Lucian: Procesul va continuă până am să înving. Dacă va fi nevoie voi merge şi la CEDO…Nu poţi să comiţi atâtea abuzuri în instanţă şi să treci cu vederea, sau să spui că “americanii nu fac aşa ceva!” Oare de ce avem şi un proces penal pentru fals şi uz de fals? Dacă aveau dreptate de ce au venit cu documente false în instanţă?! Oricum, pe producătorii de la Hollywood care au realizat filmul Escape Plan îi aşteaptă multe surprize din partea mea…
Arci: Îţi doresc mult succes!

Arci: Au urmat apoi cele trei romane care îl au pe detectivul Mark G.Preston şi echipa lui în prim plan. Vorbeşte-ne puţin despre ele.

   Lucian: Pot să vă spun că în trilogia: “Copoiul din Cardiff”, “Taifun în adâncuri”şi “Gemenii lui Bormann” am încercat să conturez un personaj charismatic, deştept, cu fler, un alt fel de detectiv…Un nou “Sherlock Holmes” dar adaptat zilelor noastre…Recenziile acestor romane pot fi citite pe site-ul Literaturii pe Tocuri, şi vă mulţumesc încă o dată pentru susţinere şi promovare.

Arci: Trebuie să spunem că romanele tale nu sunt numai romane de acţiune, ci sunt mult mai complexe. Găsim în ele multă istorie, filozofie, politică. Ce te motivează să scrii astfel? Te întreb pentru că nu mulţi cititori agreează stilul acesta.

   Lucian: Fiecare roman în parte are particularităţile lui şi, mai ales, un anumit mesaj…Stilul care mă caracterizează are la bază includerea unor fragmente filozofice, care îmi aparţin, evident, şi le veţi regăsi în toate cărţile mele. Trebuie să recunosc că romanele mele nu se adresează tuturor cititorilor, ci numai celor care caută o poveste bună, originală şi care are la bază un mesaj puternic de transmis pentru omenire. Eu nu scriu în funcţie de ce se cere pe piaţă, dar promit o literatură de calitate…
Arci: Vezi, de asta îmi place să ”te citesc”!

Arci: Vei continua cu aventurile lui Mark G.Preston sau te vei orienta către alt personaj central? Menţionez că mi-ar părea rău să “nu-l mai întâlnesc” pentru că îmi place calmul, inteligenţa, stilul puţin flegmatic şi mai ales ironia şi umorul lui fin.

   Lucian: Deocamdată mă opresc cu personajul Mark G. Preston. Este posibil ca într-un viitor apropiat să continui aventurile acestui “copoi” din Cardiff şi bineînţeles cu întreaga lui echipă…Poate îi trimit în Africa, poate în Asia…Sunt atât de multe probleme care trebuie rezolvate!!

Arci: Şi acum “Celeste”, ultimul tău roman publicat. Cum te-ai decis asupra acestei poveşti care pe lângă acţiune, filozofie, SF, este şi un poem închinat iubirii?

   Lucian: Celeste-Planeta Purgatoriului a fost creat din dorinţa mea să descopăr o lume minunată, pură…Celeste este trimisă pe o altă planetă deoarece ea reprezintă iubirea, sensibilitatea, sinceritatea…Am reuşit într-un mod cu totul inedit să transplantez iubirea lui Romeo şi a Julietei în spaţiul cosmogonic fără să mai amintesc de duşmănii de familie şi otravă…De fapt, “otrava” este diabetul de care suferă Celeste şi care mută practic balconul din Verona în universul nesfârşit…Un univers în care există o planetă Atracius populată de fiinţe care nu cunosc iubirea, dar nici răutatea, un loc în care gheaţa nu este rece şi pe care o luminează, simultan, doi sori…

Arci: Cred că suntem cu toţii curioşi ce noi surprize literare ne vei oferi?

   Lucian: Sunt mari şanse ca la sfârşitul anului să mai lansez un roman la Librăria Mihai Eminescu şi la Sala Radio…De data aceasta avem un roman care vine în atenţia cititorilor cu satiră şi umor…Să-i spunem “Rătăciri”, dar se va numi altfel…Pentru anul următor voi fi prezent la Târgul Gaudeaumus cu un volum de eseuri ( scrise în ultimii zece ani), iar în toamnă, desigur, cu un nou roman…Un roman cu şi despre francezi, o poveste de dragoste care se petrece în Normandia. O poveste originală, aşa cum sunt toate creaţiile autorului, care se desfăşoară pe două planuri, atât în zilele noastre cât şi din perioada debarcării din Normandia…Aproape gata este şi un volum de povestiri care şi el va fi publicat cândva…Poate în acelaşi timp cu romanul semi-autobiografic la care scriu în momentul de faţă…Probabil vor vedea lumina tiparului în 2019…
Arci: Romanul a cărui acţiune se petrece în Normandia pare a fi un “Gemenii lui Bormann” pe pământ francez. Abia aştept să-l citesc!

Arci: Ştiu că deja întrebarea pare un clişeu, dar chiar aş vrea să ştiu ce părere ai despre piaţa de carte din România?

   Lucian: Ca la piaţă de… Evident, îmi menţin părerea pe care mi–am făcut–o cunoscută de mai multe ori, şi anume că ideea de „târg de cărţi” îmi repugnă – cărţile nu sunt o marfă, aşa cum sunt roşiile şi castraveţii în piaţă – sunt oglindirea sufletului şi merită respectul cuvenit.
Dar cine să susţină această cauză într–o lume în care doar banul contează, şi cu el cumperi orice, de la mărfuri la sentimente, inclusiv pe copiii tăi aşa, cum spunea Honoré de Balzac în celebra sa carte „Moş Goriot” cu aproape două secole în urmă.
În fine, „Comedia umană” pare să–şi găsească noi experienţe în vremurile noastre, deloc frumoase doar tulburi, şi ne determină să–i privim pe scriitorii moderni, asemeni cărţilor, ca fiind nişte tarabagii care îşi vând marfa în târg.
Da, dar vând toţi aceeaşi marfă, cărţi!
Este cum la un târg de „Ziua Recoltei” se adună fel de fel de agricultori care îşi prezintă roadele toamnei, or „resursele şi descoperirile genetice în domeniul agriculturii”, şi ne vând legume şi fructe, îmbogăţite şi dezvoltate ca Făt–Frumos – care a crescut într–un an cât alţii în şapte – şi pe care, noi, muritorii de rând, le consumăm fără să bănuim unde a ajuns nu doar comedia, ci şi mizeria umană.
Deci, scriitorii, sunt un fel de tarabagii care îşi vând cărţile, ca roşiile în piaţă, şi care vor încerca să va convingă, la fel ca negustorii, că roşiile lor sunt mai bune, mai ecologice, mai dulci, mai zemoase, net superioare calitativ etc.
Sunt dispuşi să vă spună orice, doar să atragă clienţii la marfa lor, jinduind să îşi vândă marfa, aşa cum florile aşteaptă polenizarea.
Mă rog, sunt roşii de mai multe soiuri, este adevărat, mai verzi, mai negre, dar tot pătlăgele rămân.

Arci: Ce alte pasiuni mai are Lucian Ciuchiţă?

   Lucian: Citesc, călătoresc, alerg prin parcuri….câteodată pictez şi mai bat la tobe…Da, am tobe în sufragerie…şi şevaletul în dormitor!

Arci: Ştiu că ne urmăreşti şi ne citeşti la rândul tău aşa că spune-mi sincer ce părere ai despre munca noastră? Şi pentru că eşti un profesionist poate ne mai dai câteva idei.

   Lucian: Apreciez foarte mult recenziile publicate pe site şi mă atrag foarte mult duelurile poetice…Ideea acestor interviuri cu scriitori mi se pare foarte bună întrucât aşa ne putem convinge de valoarea fiecăruia. Şi tot aşa se poate crea o punte de legătură între scriitori şi cititori…O idee bună ar fi să aveţi o emisiune culturală pe un post de televiziune…Parcă o văd pe Sorina Ciocârlan cum ne prezintă cele mai noi apariţii editoriale, ori cum discuta în direct cu scriitori de valoare…Mai întâi a fost ideea, aşa cum îmi place mie să spun…

Arci: Ce transmiţi echipei şi cititorilor site-ului Literatură pe Tocuri?

   Lucian: Le urez cât mai multe recenzii şi interviuri cu scriitori valoroşi…şi o emisiune la TV!
Va mulţumesc din suflet pentru susţinere şi interesantele întrebări, sper că nu am bătut câmpii prea tare…iară dacă am făcut-o, va rog să mă scuzaţi şi să mă credeţi pe cuvânt că am făcut-o cu sinceritate…
Arci: Ca întotdeauna …o plăcere să stau de vorba cu tine!

 

Mulţumesc că ai avut răbdare să stai la poveşti cu noi. Mult succes în continuare şi abia aştept un nou roman!

Mulţumim şi noi! Literatură pe tocuri

Succes!

Ploaia de trei sute de zile, de Gabriel Chifu-prezentare

Editura Cartea Românească

Număr pagini: 416

   Romanul lui Gabriel Chifu este o distopie. Autorul a scris cronica neagră a straniei morţi, prin înec, a unei ţări dominate de păcat, violenţă, nestatornicie şi deşertăciune morală. Postmodernă în structură, cartea străluceşte prin îmbinarea de naraţiune clasică şi poezie, meditaţie filozofică şi explorare a minţii umane, instinctualitate primară şi înalt intelectualism. Personajele transmit, prin vocile puternic individualizate, mesaje explicite. Ele vorbesc în numele unei realităţi deja condamnate, dar care se iluzionează că poate supravieţui prin duplicitarism, minciună, turpitudine şi violenţă – ori chiar printr-un sumbru vizionarism. Admirabil scrisă şi structurată, Ploaia de trei sute de zile seduce prin subtilitatea ideilor şi uimeşte prin înălţimea tonului oracular, de inevitabilă şi asumată tragedie biblică. -Mircea Mihăieş

   Povestea celor trei sute de zile de ploaie ale Caramiei este o parabolă neobişnuită, atât prin adâncimea viziunii, cât şi prin amplitudinea cuprinderii realităţii pe care romanul lui Gabriel Chifu o transfigurează. Poemation tragic (nu lipsit, fireşte, de scene de un comic… trist), textul uneşte trei niveluri de semnificaţii: umane, sociale şi metafizice. În toate, Caramia eşuează implacabil, stăpânită de un demon al maculării, de o nevăzută energie autodistructivă, al cărei corolar apocaliptic este ploaia nesfârşită. Care, pe măsură ce romanul avansează, iar semnificaţiile secvenţelor sale epice polifonice se compun arhitectural, se transformă dintr-o ţârâială agasantă într-un diluviu pedepsitor. Diluviu din care se salvează câţiva drepţi, ca-n Scriptură. Un roman total, tulburător, halucinant şi, în acelaşi timp, revelator, scris cu mână de maestru.-Răzvan Voncu

Sursa: Editura Cartea Românească

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
11

 

La o cafea virtuala cu Anida Lasto

   Voi preciza că vrei să fii cunoscută doar cu pseudonimul ales de tine: Anida Lasto, respectăm dorința ta așa că nu te voi întreba date de “stare civilă”, doar lucruri esențiale pentru ca lumea să te cunoască.

1.Arci: Spune-ne câteva cuvinte despre “omul” din spatele numelui.

Anida: Omul din spatele numelui este empatic, dar și critic. Pun mare preț pe sistemul de valori în care adevărul, oricât de brutal se arată, este de preferat în locul unor minciuni frumoase. Apreciez profunzimea, bunul-simț, corectitudinea. Detest superficialitatea. Așadar, omul din spatele numelui este comunicativ, optimist, direct și totuși imperfect.

2.Arci: Ce autori preferați ai din literatura română și universală? Ai vreun autor străin sau român care te-a marcat în mod deosebit?

Anida: Sunt mai mulți autori dragi, mi-ar fi imposibil să mă limitez la un singur nume. Mă fascinează tragismul lui Dostoievski și analiza patologică a stărilor minții pe care o expune într-o manieră realistă ce ne taie răsuflarea. Cu adevărat impresionant mi se pare romanul Amintiri din casa morților, un roman autentic, care ilustrează felul în care mizeria umană rămâne cea mai greu de curățat. Mă tulbură scrierile lui Octavian Paler și felul în care ne ajută să reflectăm la propria natură dilematică citind despre pustietate, așteptare și slăbiciuni. Am fost marcată de romanul Inimă vrăjită a lui Romain Rolland, chiar fermecată de complexitatea de care a dat dovadă autorul în construirea personajelor, surprinsă de finețea așternută în analiza psihologică a femeii, prin personajul Annette, și copleșită de energia transmisă prin ilustrarea esenței sufletului uman.

3.Arci: Ce muzică preferi să asculți în general și mai ales în momentele când scrii?

Anida: În general, prefer muzica rock, folk, clasică, dar ascult și melodii care fac parte din alte genuri muzicale, dacă starea mea de spirit rezonează în acel moment cu emoția transmisă prin acorduri sau cuvinte. Atunci când scriu, ascult melodii mai triste care mă ajută să intru într-o stare melancolică, romantică, nostalgică pentru a putea transmite, la rândul meu, profunzime pentru suflet.

4.Arci: Care a fost sursa de inspirație pentru romanul tău ”ZUZU”? Vorbește-ne puțin despre carte.

Anida: Mai important decât sursa de inspirație este aportul adus de o carte în îmbogățirea fiecăruia dintre noi. Una dintre surse este, în mod clar, actualitatea societății care își consumă sentimentele mai mult online decât offline. Zuzu și Zuzi sunt EL și EA care dansează pe linia dintre prietenie și relație, proiectând în mediul online idealuri dorite și neîmplinite. Discuțiile lor ating puncte sensibile, analiza psihologică a personajelor fiind cel puțin interesantă. Zuzu și Zuzi pot fi oricare dintre voi, la fel și Anida Lasto poate reprezenta sentimentul nerostit al trăirii cititorului.zuzu-1

5.Arci: După ce am citit romanul ZUZU, am rămas cu o întrebare fără răspuns. Dacă cei doi se întâlneau în viața reală, legătura ar fi fost la fel de profundă? Care e cel mai mare regret a lui Zuzi?

Anida: Iubirea se trăiește în viața reală. În mediul online ne amăgim cu proiecții ale unor idealuri de neatins. Cu siguranță, legătura dintre cei doi nu ar fi fost la fel de profundă fiindcă în mediul online și-au dezbrăcat sufletele, dar și-au mascat defectele. Cel mai mare regret a lui Zuzi cred că rămâne imposibilitatea de a-l salva pe Zuzu de lașitate.

6.Arci: Dacă ar fi ecranizată cartea  ce actori ai vedea în rolurile  lui Zuzu si Zuzi? (pentru că este o carte cu două personaje).

Anida: Andi Vasluianu și Dorotheea Petre.

7.Arci: Ce planuri/proiecte de viitor ți-ai propus?

Anida: Recent a avut loc lansarea de carte a romanului ZUZU. A fost un eveniment inedit pe care l-am organizat în social media și care s-a desfășurat în absența mea. Lui Roba Cătălin, Oana Barbu,  Simona Elena Popa, Bianca Dramnescu le mulțumesc că au dat curs invitației, mulțumesc și echipei care s-a ocupat de organizare, fără ei acest eveniment nu era posibil! Mai mult, lansarea a fost reușită datorită aportului lor, a modului interactiv și carismatic în care au abordat subiectul cărții și tipologia personajelor. În plan mai am încă o lansare de carte a romanului ZUZU în Timișoara, una în Deva și, de ce nu, și în alte orașe, dacă feedback-ul va fi la fel de pozitiv.

8.Arci: Am înțeles că pregătești o nouă surpriză literară. Spune-ne câteva cuvinte despre noul roman.

Anida: Dialoguri cu sufletul va fi un roman diferit. Ella poartă dialoguri cu sufletul și încă nu știm dacă sufletul este al ei sau dacă sufletul este un EL. Personajul principal va trece printr-o criză existențială greu de depășit. Este un proiect mai complex și mult mai profund, ce rămâne să-l descoperiți în curând.

9.Arci: Câteva cuvinte pentru echipa Literaturii pe Tocuri și pentru cititorii site-ului?

Anida: În primul rând, vreau să felicit echipa Literatura pe Tocuri, faceți o treabă minunată! Desfășurându-ne existența într-o societate toxică, cititul reprezintă poate unica salvare a unui neam bolnav de dureri adânc înrădăcinate. Cărțile sunt excursii, sunt aventuri pe care le trăim intens, emoții pe care le simțim adânc, părinți ce ne dau sfaturi atunci când nu-i mai avem, iar voi promovați toate aceste lucruri atât de frumos. Dragi cititori, vă invit să achiziționați romanul ZUZU  prin comandă pe adresa de e-mail anida.lasto@yahoo.com și să urmăriți pagina Anida Lasto pentru a fi la curent cu surprizele pe care vi le pregătesc, totodată astfel putând interacționa cu voi! Vă mulțumesc!

 Mulţumim şi noi!

 

 

Scrie literatură pentru copii şi tineret şi poţi fi publicat la Editura Arthur!

Grupul Editorial Art vă invită să participaţi la cea de-a 5-a ediţie a concursului de creaţie literară Trofeul Arthur.

Apelul este adresat atât scriitorilor consacraţi, cât şi debutanţilor, iar scopul concursului este de a oferi tânărului public cititor o alternativă autohtonă contemporană la literatura internaţională dedicată copiilor şi adolescenţilor.

La ediţia din acest an vom accepta şi manuscrise gândite pentru preşcolari și avem secţiuni împărţite pe segmente de vârstă, după cum urmează:

  •  Secţiunea 0-7 ani:

 proză,  versuri, benzi desenate pentru vârsta indicată;

– fiecare concurent va trimite un manuscris de maximum 50 de pagini A4, cu exemple de ilustraţii şi/ sau descrierea acestora; textul va fi scris cu corp de 12, Times New Roman, interlinie 1,5;

– pe lângă manuscris, va trebui să ataşaţi şi o descriere a conceptului vizual al cărţii.

  •  Secţiunea 8-14 ani:

– creaţiile literare nu trebuie să se supună strict unui gen, pot fi trimise volume de proză scurtă şi/ sau romane (inclusiv roman grafic), benzi desenate, manuscrise în versuri etc.

– manuscrisul va avea minimum 100 de pagini A4: textul va fi scris cu corp de 12, Times New Roman, interlinie 1,5.

  •  Secţiunea 14+ ani:

– creaţiile literare nu trebuie să se supună strict unui gen, pot fi trimise volume de proză scurtă şi/ sau romane (inclusiv roman grafic sau scenarii de roman grafic), manuscrise în versuri etc.

– manuscrisul va avea minimum 100 de pagini A4: textul va fi scris cu corp de 12, Times New Roman, interlinie 1,5.

De asemenea, acceptăm și vă încurajăm să trimiteți şi scenarii de roman grafic, dar şi volume de benzi desenate spre jurizare.

Pentru fiecare secţiune va fi desemnat un câştigător, care va primi un premiu de 500 de euro.

Trofeul Arthur sau marele premiu oferit este de 3000 de euro şi publicarea cărţii la Editura Arthur.

Puteţi trimite manuscrisele dumneavoastră pe adresa de email concurs@editura-art.ro până pe data de 20 decembrie 2016. Găsiţi regulamentul concursului şi documentele necesare înscrierii pe blogul Editurii Arthur.

by -
20

Striptease diurn/De fiecare dată/Amân/Să-ţi fac Striptease diurn/Să-ţi permit/Să-mi sfâşii hainele/Una câte una

Interviu Roman Nataşa-poet-ÎN PALMA EVEI

Data naşterii : 22.12.1987

Locul naşterii: Lipova

Activitatea literară:

RETEAUA LITERARA (format electronic)

AGONIA.RO  (format electronic)

POEZIE.RO (format electronic)

LITERATURITATE .RO (format electronic) – http://natasavalentina.blogspot.ro

Apariţii literare:

Pe urmele cireşerilor, 2009.

În căutarea jocului sfârşit, 2010.

În căutarea jocului sfârşit, 2011.

Revista Singur, numărul 36-37, aprilie 2014.

 Revista Gutenberg, numărul 21, decembrie 2014

 Revista Gutenberg, numărul 22, martie 2015 cu articolul Femeia- atunci şi acum

 Revista Gutenberg, numărul 23, iunie 2015 cu articolul Adrian Melicovici

 Antologia PE ALEEA CUVINTELOR

(Editura Inspirescu, 2015)

Antologia Urzeala Cuvintelor

(Editura Fundaţiei „Ioan Slavici”, Arad 2016)

Volum personal de versuri ÎN PALMA EVEI

(Editura Sfântul Nicolae, Brăila 2015)

 Premii obţinute

Menţiune la Concursul interjudeţean de haiku şi fotografie „Floare de cireş” Ediţia I, Timişoara, aprilie 2007.

Premiul al III-lea la la concursul de scrisori, eseuri şi mesaje de dragoste „Dulcea mea doamnă.Eminul meu iubit.”, ediţia a IX-a, secţiunea adulţi

Menţiune la concursul naţional „Unifero” 2015 secţiunea adulţi

Premiul special la concursul de scrisori, eseuri şi mesaje de dragoste „Dulcea mea doamnă.Eminul meu iubit.”, ediţia a X-a, secţiunea adulţi

 

    1.De ce scrii poezie şi nu proză?

     De 15-16 ani scriu poezie pentru că este parte din fiinţa mea, la fel ca respiraţia sau zâmbetul pe care îl ofer celor din jurul meu în fiecare zi. Oamenii nu pot trăi fără hrană, apă, aer, eu nu pot trăi fără a scrie, fără a-mi exprima cele mai intime stări sufleteşti. Este tentant să mă apuc şi de proză, însă prefer să las ideile să crească în mintea mea.

    2. Cine e cel mai mare critic al tău?

      Cel mai mare critic al meu sunt eu. Am avut în jur persoane care mi-au oferit foarte multe sfaturi utile, însă, cu timpul, evoluând, au crescut şi pretenţiile mele în ceea ce priveşte creaţia mea. Din punctul meu de vedere, a fi mulţumit de felul cum scrii proză sau poezie înseamnă a refuza să creşti. Întotdeauna se poate mai bine. Întotdeauna poţi privi mai sus. Totul ţine de tine. În  momentul în care tu conştientizezi cine eşti, ce eşti şi drumul spre care te îndrepţi, vizualizezi modul în care îţi doreşti să îţi atingi obiectivele propuse. Nu aspir la succes, însă îmi doresc ca fiecare poezie de-a mea să fie mai bună. Ce am scris în urmă cu doi ani este mult bun din punct de vedere calitativ decât creaţiile mele de acum 14 ani. O poezie bună e precum vinul.

   3. Cum ţi se pare că e primită poezia de cititori?

     Depinde de persoanele care citesc poezie. Totodată depinde şi de poezia care se publică şi este promovată în zilele noastre. Există poezie slabă, dulceagă şi foarte bine primită, adresată unui public mediocru. Am avut ocazia să citesc poezie foarte bună, însă nu suficient promovată. Despre unii dintre aceşti poeţi talentaţi am scris articole şi am încercat să îi promovez în revista România Ta Diaspora fondată de Adrian Melicovici tocmai pentru că eu cred în valoarea şi evoluţia lor.

  4. Cât e de greu să publici în România?

     Nu este greu să publici în România, însă este important să fii remarcat şi promovat. Există poeţi şi prozatori talentaţi, premiaţi, însă necunoscuţi cititorilor de poezie bună.

   5. Când ai început să scrii şi unde ai publicat primele versuri?

     Mi-aduc aminte că eram în clasa a 7-a când am scris prima poezie. Se numeşte Iarna şi o păstrez şi acum în caietul cu copertă roşie. Au trecut foarte mulţi ani de-atunci. Primele versuri au fost publicate în revista Muza, iar „copilul meu literar” În palma Evei a fost publicat 14 ani mai târziu. Am aşteptat să cresc şi de-abia după aceea mi-am împlinit primul meu vis.

    6. Care este poetul preferat(sau care te-a marcat mai mult)?

      Sunt mai mulţi poeţi pe care îi admir şi care mi-au influenţat creaţiile şi mentalitatea: Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Rainer Maria Rilke. Carina Baba (Ienăşel) şi Carla Ivănescu sunt cele de la care am învăţat să cresc; citesc cu încântare versurile calde şi feminine scrise de Lucia Bibarţ şi Florica Ranta Cândea; poezia Antoniei Zavalic frânge întotdeauna ceva în mine prin emoţia puternică pe care mi-o trezesc poemele ei; poeziile lui Paul – Alexandru Dolha au o sensibilitate aparte care îmi electrizează sufletul, creaţia lui Mihai Cotea redă fidel realitatea ochilor mei, iar lirica Mariei Şarpe m-a impulsionat să fiu mai bună.

     7. Ce dorinţe, visuri ai în privinta creaţiilor tale sau în viaţa particulară?

       Nu ştiu dacă va veni o zi în care voi fi mulţumită de felul în care scriu, însă peste vreo 2-3 ani îmi doresc să public al doilea volum. Până atunci scriu, trăiesc, iubesc şi încerc să extrag tot ce este mai bun din această călătorie numită viaţă.

     8. Cum ai defini tu poezia?

Striptease diurn

De fiecare dată
Amân
Să-ţi fac
Striptease diurn
Să-ţi permit
Să-mi sfâşii hainele
Una câte una
Ţi le trimit
Prioritar
Cu dedicaţie
Scrie-mi.

      Poezia-mi este un striptease diurn, un act intim prin care împărtăşesc celor care mă citesc viziunea mea despre iubire, femeie, Dumnezeu, moarte, foame, avort, teamă. Filme, cărţi, anumite cuvinte şi persoanele speciale din viaţa mea mă inspiră să scriu. Cineva, la scurt timp după ce am publicat volumul meu de debut, a spus că este un act de curaj a-mi pune pe hârtie creaţiile. Poate că este aşa. Nu ştiu. Poezia este mişcare, viaţă, ritm, bucurie, melancolie, posibilitatea de a supravieţui timpului prin realitatea pe care o exprimă.

Mulţumesc Nataşa că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

by -
11

Fiecare zi e uimitoare este provocarea de a asculta povestea a patru tineri aparent banali ce s-au întâlnit cândva într-un sat de pe malurile Dunării însufleţiţi de visul de a găsi o comoară.

Interviu cu Adrian Petru Stepan

Informaţii personale:adrian
Data nasterii: 30 mai 1978
Locul naşterii: Timişoara

Informaţii de contact:
+40728894019
adrian.stepan@boscolonet.eu

Activitate B&P:
2009-prezent: Senior Legal adviser Boscolo&PartnersTimişoara

Educaţie şi formare:
2001-2002: Studii postuniversitare “Civilizaţie Central-Europeană” în cadrul Fundaţiei “A Treia Europă” Timişoara
1997-2001: Facultatea de Drept a Universităţii de Vest dinTimişoara
1993-1997: Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara

Activitate ştiinţifică:

Inregistrarea în scopuri de TVA, examen pentru statul de drept, Juridice.ro, 2015

Gândirea juridică islamică, Juridice.ro, 2015

Societatea cu răspundere limitată, între societate de capitaluri şi societate de persoane. Discuţie despre continuarea societăţii cu succesorii. Propunere de legeferenda, Juridice.ro, 2014

Transferul ramurii de activitate, Revista Română de Drept Comercial, 2012
Aspecte procedurale ale fuziunii prin absorbţie, Revista Română de Drept Comercial, 2010

Răspunderea asociaţilor societăţilor în insolvenţă, Revista Română de Drept Comercial, 2010

Activitate literară:

Fiecare zi e uimitoare, roman, 2015, Smart Publishing/EdituraUnivers

Limbi străine:
Italiană, engleză, franceză

    Fiecare zi e uimitoare este provocarea de a asculta povestea a patru tineri aparent banali ce s-au întâlnit cândva într-un sat de pe malurile Dunării însufleţiţi de visul de a găsi o comoară. Dar, câteodată, realitatea întrece în imaginaţie chiar şi visele unor adolescenţi… O aventură spusă pe nerăsuflate, ce poartă de pe malurile Dunării, de la Trikule, în Bucureştiul politicii murdare şi până la Parisul cosmopolit unde orice deznodământ este posibil.

    Scriind, mi-am dat seama că, în jurul meu, există oameni care pot produce întâmplări uimitoare, că fiecare are o poveste surprinzătoare, că, lângă noi, locuri fabuloase ne îndeamnă să le descoperim. Am scris acest mic roman repede, pentru a demonstra unui prieten blazat că merită să citească o carte scrisă de un român, sper, încă tânăr, fiindcă există un unghi din care oricine şi orice poate fi strălucitor, uimitor, trebuie doar să lăsăm la o parte prejudecăţile şi clişeele cu care ne-am obişnuit de ani buni. Iar povestitorul şi personajul central, deşi jurnalistrespectat, a învăţat să vadă lumea din această perspectivă. Poate că romanul ar fi trebuit să înceapă cu amintirea acelei ultime toamne comuniste, când tatăl său îl dusese, câteva zile la rând, să admire gara acelui municipiu prăfuit de la poalele munţilor:

    Îmi plăceau mult trenurile, ȋmi plăcea ṣuieratul locomotivelor, oamenii care se luptau să coboare mai repede decât se ȋnghesuiau cei de pe peron să urce, ceferiṣtii rotofei plini de importanţă care fluierau ȋndelung semnalul de plecare, totul ȋn atmosfera superbă, caldă ṣi liniṣtită a toamnei. Dar mai mult decât orice ȋmi plăceau povestirile tatei; fiindcă, după câte ȋmi spunea el, trenurile nu duceau bieṭi ṭărani aduṣi la oraṣ să muncească pe liniile fabricii de armament, nici simple femei posomorâte care se grăbeau la pruncii de acasă după ce ȋntreaga zi ȋnghiṭiseră scamele de tricot ȋn marile fabrici care trimiteau haine ȋn Europa ṣi America. Nici vorbă de asemenea lucruri prozaice, vagoanele acelea plecau departe, mai departe decât Bucureṣtiul, care mie oricum mi se părea aṣezat undeva la capătul lumii, mergeau ȋnspre porturile ȋnsorite ale Mediteranei, urbele ȋngheṭate ale Scandinaviei, ori ȋn metropolele ridicate în deşertul sau în pampasul celor două Americi.

    Da, ȋn acele săptămâni de toamnă am aflat eu că lumea nu e nicidecum ternă ca ṣi municipiul nostru, că pretutindeni s-ar duce acele trenuri fabuloase, oraṣele sunt strălucitoare, calde ziua ṣi luminate feeric noaptea, că uneori comorile se ascund ȋn junglă, dar ṣi ȋn pivniṭele unor clădiri cum numai imaginaṭia mea putea crea, că uneori se ȋntâmplă ṣi lucruri rele, dar că oamenii fiind buni ṣi niciodată deznădăjduiṭi, ȋnfrâng până la urmă răul sau diavolul sau cum s-ar mai fi numit el. Că viaṭa este darul lui Dumnezeu ṣi că El e lumină, speranṭă, frumuseṭe ṣi fericire, cam aṣa cum L-ai descris tu mai înainte ṣi că doar temporar poate dăinui cenuṣiul acelor ani. Dar ṣi că ȋn anii de tristeṭe sunt oameni care poartă ȋn ei darurile divinităṭii, misterul ṣi strălucirea ce vor veni negreṣit. O învăţătură nelalocul ei pentru acei ani de ateism oficial.

    „Să citeşti romanul Fiecare zi e uimitoare este ca şi cum ai citi mai multe cărţi într-una, povestea în ramă îi permite să desfăşoare sub ochii cititorului mai multe fire narative, care se desfac asemeni păpuşilor ruseşti Matrioska… Comoara de viaţă tumultoasă dezvaluită de rândurile scrise de Adrian-Petru Stepan ne ajută să regăsim „uimirea” în faţa vieţii cotidiene pe care mai toţi o pierdem odată cu copilăria.” Laura Chiriacescu, raftulcuidei.roCoperta a

    „O scriitură alertă, susţinută, per ansamblu, de o acurateţe, atent controlată, a discursului prozastic, personajele vii, ,,prinse” în portrete credibile, marcate de un anume exotism romantic şi de o uşoară tentă ,,poliţistă”, pe care autorul le imprimă ficţionalizării epice, secvenţele – developând crâmpeie din aventura de jurnalist a personajului narator – ce surprind, cu un ochi sagace, ironic uneori, realităţi sociale, recognoscibile, din imediata noastră apropiere (şi nu doar) sunt câteva dintre ingredientele care nu pot fi decât o invitaţie de bun augur la lectura cărţii. Şi mai pot oferi, cititorului solidar, satisfacţia (re)descoperirii propriilor nelinişti şi căutări adolescentine, captate cu vervă, în aceste poveşti în poveste. Temeiuri, toate laolată, sper convingătoare, pentru a urmări, cu încredere, evoluţia unui prozator înzestrat, aflat la începutul traiectoriei sale scriitoriceşti.” Eugen Bunaru

    „Romanul depășește sfera individului, intrând în cea socială, societatea fiind reflectată cu precizie chirurgicală, cu toate „jocurile” ei, iar ideea de bază care se desprinde de aici este aceea că viața trebuie trăită la intensitate maximă în fiecare clipă, cu bucurie, fără regrete și „pas cu pas”, ca să cităm un clasic în viață. Iar răsplata nu va întârzia să apară, într-un fel ori altul.” Daniel Luca

    1.Cum şi de ce te-ai apucat de scris?

    Îmi dau seama cât sunt de bătrân răspunzând la întrebarea asta fiindcă m-am apucat demult de scris. Cred că prin clasa a VIII-a, povestioare puerile. Îmi amintesc că scriam pe mici caiete de dictando… acum de-abia mai ştiu să scriu de mână. Pe atunci încă mai era mare lucru să îţi spună cineva că eşti scriitor, poate de-asta m-a cuprins pasiunea asta. Şi, esenţial, scriind poţi crea o lume, personaje aşa cum ar trebui să fie cȃt mai mulţi în viaţa reală, un loc în care să te joci după pofta inimii. Şi nimic nu e mai frumos decât să te joci cu cuvintele.

    2. Cine e cel mai mare critic al tău?

     Eu însumi.

    3. Ce părere au colegii,cunoscuţii,prietenii când află că eşti publicat?

    Câţiva s-au uitat condescendent, cei mai mulţi apreciativ. Dar toţi m-au “obligat” să le scriu câteva rânduri pe exemplarul lor, şi asta a fost foarte greu… Bine, le-am explicat că e o carte serioasă, am scris ca americanii, profesionist, nu ca un artist neînţeles.

    4. Ai sau ai avut jurnal personal?

    Nu, mi se pare că m-aş vedea disecat în oglindă.

   5. Te-ai gândit şi la apariţia cărţii în format ebook?

  Da, a apărut pe Streamland, platforma online a Editurii Univers. Am fost acum câţiva ani la Paris şi am rămas surprins când am văzut în autobuzul care ne-a dus vreo oră de la aeroport la Porte Maillot foarte mulţi adolescenţi şi tineri citind cărţi de pe deviceuri. Trebuie să te adresezi tuturor, mie, personal, îmi place cartea fizică, dar, dacă alţii o preferă pe cea electronică, bine că măcar citesc cărţi şi nu can-can-uri.

    6. Ce surse de inspiraţie ai avut la scrierea romanului?

  Sunt destule întâmplări şi persoane în jur care să ne inspire, trebuie numai să le acordăm atenţie. Am “copiat” câte puţin din realitate, am mai adăugat nişte imaginaţie, puţină transpiraţie. Orice artă nu e doar inspiraţie, trebuie să şi munceşti pentru un rezultat bun, pe lângă un pic de har de la Dumnezeu îţi mai trebuie şi seriozitate “teutonică”. Să fiu sincer, am pornit de la pretexte şi personaje reale, dar m-a cam luat valul imaginaţiei, fără, totuşi, să fabulez deloc. Scriind, mi-am dat seama că, în jurul meu, există oameni care pot produce întâmplări uimitoare, că fiecare are o poveste surprinzătoare, că, lângă noi,poveşti fabuloase ne îndeamnă să le descoperim.

    7. Spune-ne câteva cuvinte despre cartea ta?

   Mă gândesc la un scriitor ca la un zugrav… sau hai să nu fiu complet prozaic… Ca la un pictor de biserici: pui şi puţin Rău, să sperii mirenii, să înfiori, dar trebuie să predomine Binele, Lumina, culoarea caldă. Am scris o carte aşa cum mi-ar place mie să citesc, adică să nu mă plictisească învârtind idei, fără acţiune. Deci nu mă judecaţi că aş fi scris-o prost, cel mult puteţi spune că gusturile mele sunt îndoielnice.

   8. Ce planuri/vise/dorinţe mai ai în afară de scris?

   Planuri, o grămadă. Şi un mare vis: să am timp să le pun în practică măcar în parte.

Mulţumesc, Adrian că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

 

by -
10
 
 Interviu cu Rhea Silvia Lărgeanu-poet
      Întâi de toate vreau să mulţumesc unei persoane speciale pe care nu o cunosc personal dar pot spune că ne-a unit preocuparea pentru frumos, Arcidalia Ghenof. Mulţumesc, Literatură pe tocuri ! Nu-mi place să vorbesc foarte mult despre mine. Eu sunt o visătoare … am 39 de ani, doi copii minunaţi şi multă imaginaţie.

     1. De ce scrii poezie şi nu proză?
     Am fost atrasă de poezie încă din copilărie şi am început să compun tot de atunci pentru că aşa am simţit, aşa am reuşit să-mi descarc sufletul, prin intermediul versurilor, să comprim stări, emoţii, sentimente şi poate pentru că poezia are, după părerea mea o muzicalitate specială.

     2. Cine este cel mai mare critic al tău?
     Eu sunt criticul exigent al fiecărui vers, deşi iubesc ceea ce fac. Consider că fiecare vers reprezintă o parte din mine şi cu toate astea cred uneori că nu am folosit cuvintele potrivite pentru a exprimă emoţia captivă, interioară.

      3.Cum ţi se pare că e primită poezia de cititori?
    Am constatat că sunt oameni iubitori de frumos, oameni care respectă poezia şi citesc, citesc poezie. Aprecierea lor m-a determinat că culeg poeziile scrise şi să le aşez în volumul de versuri Pentru ….El.20160122_183419

      4. Cât de greu este să publici în România?
     Cred că este destul de greu să publici în România. Primul meu volum de versuri se numeşte Pentru …El şi pot spune că mă reprezintă şi în acelaşi timp cred că fiecare cititor se regăseşte în starea pe care o transmit. Fiecare poezie e însoţită de un desen care ajută versurile să evidenţieze, să contureze starea de emoţie. Desenele nu-mi aparţin sunt create de mama şi de fiica mea. Sentimentul predominant este melancolia. Intenţionez să scriu un volum de versuri care se intitulează Gânduri şi un volum de versuri pentru copii şi sper să ajungă la inimile cititorilor.

     5. Care este poetul tău preferat ?
    Mă regăsesc în versurile poetului George Bacovia, în melancolia ploilor de toamnă şi mă regăsesc în acelaşi timp în versurile poetului Nichita Stănescu care a poziţionat iubirea în palma Universului.

     6. Ce dorinţe ai în privinţa creaţiilor tale sau în viaţă particulară?
    Eu sunt o visătoare şi cred despre poeziile mele că sunt particule de vise. Trăiesc prin intermediul versurilor care mă ajută să mă exteriorizez, să mă descopăr, să exprim frumuseţea, să mă definesc.

    7. Cum ai defini tu poezia?
    Consider poezia o rază de lumina care-ţi împodobeşte viaţa şi-ţi permite să zbori.

                            Te caut…

                             Te caut în liniştea nopţii,
                            Te caut în parfumul florilor de mai,
                            Te caut prin ploaia de petale,
                            Te caut în nuanţele de verde,
                            Te caut pe cărările de vis,
                            Te caut pe cerul cu stele,
                          Culeg haotic un mănunchi din ele
                          Şi le aduc ofrandă peste timp…
                           Apoi te caut în lumina Lunii,
                          Te caut pe cărări cu iasomie,
                          Te caut în cărţi pătate de vreme,
                          Te caut pe corăbii uitate,
                          Te caut în tot şi în toate,
                          Te caut în fiecare zi a existenţei mele.

 
Mulţumesc Silvia că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci! 
Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!
 
%d bloggers like this: