Tags Posts tagged with "Quantum Publishers"

Quantum Publishers

Ziua în care am învățat să zbor, de Alina Șerban-recenzie

Editura: Quantum Publishers

Colecția: Alfa

Număr de pagini: 232

Anul apariției: 2017

     Alina Șerban s-a născut în 1992 la Galați și a absolvit Facultatea de Jurnalism. Are un masterat în Relații Publice și Publicitate, iar în prezent lucrează la ziarul local Viața Liberă. Locuiește în orașul său natal alături de un câine și o pisică, împărțindu-și timpul liber între pasiunea pentru lectură, scris și cea pentru fotografie. A debutat în 2017 cu romanul ,,Ziua în care am învățat să zbor”, publicat la Quantum Publishers.

   Mi-am dorit nespus să citesc această carte, încă din momentul în care a fost publicată. Descrierea m-a atras, coperta m-a incitat, iar faptul că autoarea locuiește în Galați ca și mine a reprezentat un factor decisiv. Imediat ce am pus mâna pe volumul de față, am și început lectura, o lectură ce s-a dovedit a fi fermecătoare și tare captivantă.

   Mi-a plăcut mult romanul ,,Ziua în care am învățat să zbor”, o scriere psihologică încântătoare, o poveste pe care o descoperi încet-încet, pagină cu pagină și care nu încetează, nici măcar pentru un moment, să te surprindă. Îmi pare rău că am amânat-o până acum și nu pot să afirm decât că aștept cu nerăbdare continuarea. Totodată, țin să precizez că m-am bucurat să fac cunoștință cu un autor gălățean deosebit, care mă determină să mă mândresc cu orașul meu și cu oamenii valoroși care încă mai locuiesc aici. Alina Șerban este, într-adevăr, una din speranțele literaturii române și, cu precădere, ale celei gălățene 🙂

   Alina debutează cu acest roman psihologic bine scris, documentat și capabil să miște cititorul, să-i stârnească sentimente diverse, să-l pună pe gânduri, întrucât abordează o temă destul de comună pentru literatura contemporană, dar care datorită complexității sale nu a fost exploatată complet până acum, și anume depresia. Această afecțiune de ordin psihic se numără printre principalele boli și probleme cu care se confruntă societatea secolului al XXI-lea, motiv pentru care, consider eu, este absolut necesar să-i conștientizăm existența și să încercăm să empatizăm cu oamenii care suferă de ea, să le oferim suportul de care au nevoie.

   Un alt aspect pe care l-am apreciat este modul în care autoarea își transpune gândurile, ideile, sentimentele într-un personaj masculin, Oskar Kaufmann, protagonistul cărții de altfel. Acțiunea cărții este plasată în Germania, în arealul germanofon și, cu precădere, în Nuremberg (Nürnberg), landul Bavaria.

   Oskar este un tânăr scriitor, fiu al unei familii cu cinci copii din Dinkelsbühl. În ciuda dorințelor și visurilor părinților săi, a ales să-și urmeze propria cale și să facă ceea ce-i place cel mai mult, și anume să scrie. În scurt timp, cărțile sale l-au făcut celebru, autor de bestseller-uri, apreciat de critici și de cititori. Este interesant modul în care ni se înfățișează portretul acestui artist al cuvântului, dar și modul în care se raportează acesta la societate și societatea la el, la ascensiunea sa rapidă în cadrul ,,breslei” scriitorilor. Publicul îl apreciază, devine un idol pentru cei care-i citesc și-i iubesc scrierile, însă o categorie de oameni îl privesc cu scepticism, îl consideră un scriitoraș banal, de duzină. Această perspectivă este cât se poate de reală, de altfel.

   Vin sărbătorile de iarnă, vine Crăciunul, iar Oskar le face o vizită părinților. Încercând să păstreze tradiția, cei cinci frați, trei băieți (Oskar, Martin, Josef) și două fete (Elsa, Karolina), se adună în casa părintească pentru a celebra, pentru a petrece câteva zile împreună, ca odinioară.  Anul acesta, din nefericire, Crăciunul nu reprezintă nicidecum un motiv de bucurie și de voioșie pentru Oskar. Se pare că este bolnav, însă niciun medic nu a fost în stare să-i dea un diagnostic clar.

   Încearcă din răsputeri să-și păstreze secretă slăbiciunea, pe care o ascunde, inițial, și de membrii familiei sale. Leșină, i se face rău în public, îi îngrijorează pe toți ceilalți cu starea sa de sănătate. Ajunge chiar și pe copertele ziarelor, începându-se o adevărată campanie de defăimare a sa. Acest lucru îl scoate din minți, motiv pentru care are de gând să ceară ajutorul justiției pentru știrile mai mult sau mai puțin false. În acest demers, primește ajutor de la sora sa Elsa, avocat de profesie. Nimeni nu-i poate știrbi imaginea, nimeni nu-i poate distruge renumele pe care și l-a creat de unul singur, fără ajutorul nimănui.

   În tot acest timp, lui Oskar îi este imposibil să-și înțeleagă propria stare de sănătate și, implicit, de spirit. Are momente în care se simte foarte bine, urmate de căderi bruște, neașteptate. Se prea poate să sufere de depresie, medicii nu sunt siguri, iar el nici nu vrea să-și imagineze una ca asta…

   O cunoaște pe Clara, secretara lui Rudi, prietenul său cel mai bun, și împreună încep o relație. Petrec timp împreună, la început se simt atrași unul de altul, însă, de fapt și de drept, Oskar nu o iubește, iar încercările ei tot mai evidente de a-l schimba (vasăzică, în bine) devin iritante, deranjante pentru tânărul bărbat. Pentru câteva luni, boala sa dă semne că a dispărut, însă într-o zi se redeclanșează pe neașteptate… Oskar urmează să-și lanseze o nouă carte, care îi va salva reputația sau care, cine știe, poate că i-o va târî prin noroi…

   Este prezentată relația lui Oskar cu membrii familiei sale, o serie de legături care ia o întorsătură neașteptată ca urmare a unor evenimente. Reușește chiar să le salveze, să le lumineze viețile a doi dintre frații săi. Totuși, viitorul lui rămâne incert și rămâne să descoperiți de unii singuri cum se sfârșește acest volum interesant.

   ,,Ziua în care am învățat să zbor” prezintă destinul unui artist bolnav, incapabil să se înțeleagă pe sine însuși, darămite să priceapă firescul vieții. Suferă de depresie, nu știe ce ar trebui să facă, la ce să se aștepte de la ziua de mâine. Un lucru devine tot mai evident, și anume rolul pe care l-a jucat familia sa în acest proces de degradare psihică. Însă e posibil ca această afecțiune să-i ofere ceva în schimb? Depresia îi poate oferi aripi, îl poate aduce mai aproape de ziua în care va putea să zboare, să-și depășească propriul statut, să-și înfrunte destinul sau, de ce nu, să și-l împlinească?

   Cartea întruchipează mai mult decât jurnalul tânărului Oskar. Pe alocuri, reprezintă o confesiune, pe care el o face preotului duhovnic sau, poate chiar, propriei conștiințe, în încercarea de a-și clasifica viața, faptele, de a afla cum să procedeze mai departe, cum să se căiască, cum să înainteze de-a lungul cărării bătătorite de soartă.

   Vă recomand să citiți romanul de debut al autoarei Alina Șerban! Vă invit să descoperiți o carte fermecătoare ce încântă prin povestea măiestruos redată, prin personajele atent schițate și prin gama de emoții ce se ascund printre cuvinte și ce nu încetează să vibreze, să ajungă la sufletul cititorului…

Citate:

 

,,În lumea asta perfectă nimeni nu are sentimente, dar toţi au prejudecăţi.”

   ,Nu scriam de dragul nimănui, nici măcar de al lui, ci pentru că simţeam că e singurul mod în care puteam spune cu adevărat ce gândesc, fără să fiu judecat. Societatea maliţioasă nu percepea ideile ca fiind direct ale mele. E o operă de ficţiune, deci, acele păreri și lamentaţii nu există mai mult decât Dumnezeu pentru Nietzche, așa că nu-și făceau griji.”
   ,,Într-o clipă, am realizat că stăteam în picioare, privind balconul ca pe o eliberare. Aș fi vrut să mă opresc, să adorm iar, dar nu era cu putinţă. Nu eram eu acela. Și totuși, mă vedeam pășind către necunoscut, către ceva care mă chema. Era neobișnuit de rece afară, un fel de frig primordial, înainte de care nimic nu a fost. O pereche de aripi mă aștepta în colţul balconului, iar eu, ca un nătăfleţ, m-am întins spre ele, le-am așezat de parcă ar fi fost întotdeauna ale mele și dus am fost. Degeaba am ţipat ca un nebun. Oamenii nu puteau zbura. Un gol imens m-a cuprins deodată. Simţeam că mă apropii, apoi că mă îndepărtez. Eram prea sus și totodată prea jos. Mi-am revenit în simţiri fără să știu cum și de ce. Micuţa mea prietenă mă gâdila cu mustăţile ca să mă trezească, fiindcă eram pe podea. Acela a fost un fel de început, schimbarea. Eram conștient de faptul că acela care a fost odată murise în momentul când am luat aripile și am plonjat în gol. Că a rămas doar cel de după, dărâmat, dar împăcat cu sine. M-am văzut zburând. Am conștientizat!”

        LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Ziua în care am învățat să zbor, de Alina Șerban poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Dacă ești genul de cititor care ai mari așteptări atunci când te decizi să citești ceva, atunci „Între pământ și apă” e, cu siguranță, ceea ce cauți!

Între pământ și apă, de Raluca Andreea Chiper

Editura: Quantum Publishers
An apariție: Iulie 2016
Categoria: Romance
Format: 130 x 200 mm
Număr. pagini: 370

    Cu siguranță, fiecare om e o poveste fascinantă, un univers plin de emoții, ținut ascuns față de ceilalți sau relevat numai persoanelor apropiate. Dacă nu știai asta… te poți convinge citind „Între pământ și apă”, de Raluca Andreea Chiper, autoare despre care aș putea spune că respiră emoție și… mai mult decât atât, are strania abilitate de a modela emoția ca pe o plastilină. „Între pământ și apă” nu e un roman… e o respirație comprimată, e un concentrat al traiectoriilor de emoții, un tren accelerat în care, dacă te urci, nu cobori decât la ultima stație… după ce ai traversat o lume care te frapează prin diversitatea modalităților de exprimare a frământărilor interioare.

    Începând de la copertă – de un albastru care emană mister, hipnotizându-te și care te determină să pătrunzi în paginile cărții – „Între pământ și apă„ e o istorie a emoțiilor, de la descoperirea lor, până la trăirea lor și la transformarea lor în amintiri.
     Înainte de a ne dezvălui povestea, scriitoarea Raluca Andreea Chiper ne scrie un citat de Luis Borjes, unul profund filosofic, care nu face decât să anunțe faptul că ceea ce urmează să citim, va fi cel puțin la fel de intens.
    Personajul principal, Karen Baldin este o tânără de o rară sensibilitate, care păstrează traumele vii, alegând să se închidă în durerile și singurătatea sa. Este și o talentată balerină, pentru care baletul este mai mult decât o pasiune, însă odată ce în viața sa se insinuează suavul sentiment al iubirii, se declanșează un amalgam de frământări. Noutatea trăirilor este intriga care atrage infinitul tumult afectiv. Cum o va afecta sentimentul iubirii și cum va decurge povestea de iubire? Ei bine, asta n-o să vă dezvălui, dar veți afla, cu siguranță, citind cartea.
    Scriitoarea – despre care nu degeaba am afirmat mai sus că dovedește o stranie abilitate de a modela emoțiile – transpune lumea personajului principal în două planuri temporale: trecut și prezent. Astfel, frământările Karinei vizează întâmplări dintr-un trecut pe care fata îl percepe mai liniștit decât perspectiva prezentului mereu gri.

    Faptul că iubirea dintre Karina și Dragoș nu este tocmai una acceptată de normele societății actuale este un motiv în plus pentru perpetua stare de frământare a fetei. Nu degeaba se spune că cele mai intense iubiri sunt cele interzise, cele imposibil de realizat, cele pe care societatea sau normele sale le respinge. Dacă se va materializa această iubire sau cum vor evolua existențele personajelor, veți afla răsfoind filele cărții.
    Unul din mesajele acestei minunate cărți este acela că dincolo de aparențe există mereu eforturi uriașe, dureri și renunțări pe care ochiul exterior nu le poate sesiza. Ne facem o impresie despre viața cuiva numai pe baza a ceea ce ni se permite să vedem, însă în fiecare suflet există o luptă interioară. Despre această luptă interioară, atât de sublim descrisă în cele 370 de pagini, aflăm citind „Între pământ și apă”.
     Stilul scriitoarei este unul special prin faptul că redă emoții de o mare intensitate, într-o manieră atât de fluidă, încât ai impresia că tot ceea ce citești, îți este povestit de către un înger:

„Când ești înconjurat de îngeri, o știi pentru că le simți prezența. Curentul provocat de veșmintele lor vaporoase îți mângâie fața și te aduc într-o stare de pură fericire și de adâncă melancolie. Le simți prezența ce emană parfumuri, hrană pentru suflet, ai vrea să îi atingi, însă nu poți…”.

   Prezența lui Dumnezeu în rugile personajului principal nu face decât să intensifice ideea de deznădejde, întrucât nimic din ceea ce se întâmplă nu pare să aibă acceptul sau ajutorul divin.
    Deși tinerețea înseamnă, de cele mai multe ori, exuberanța vieții și dorința de a savura orice clipă, Karina este mereu apăsată de timp, de spațiu, de emoții… de tot ceea ce o înconjoară:

„Cum mă îndreptam spre sala de balet, descopeream o zarvă ieșită din comun. Colegele alergau pe coridoare, vesele și totuși nu îndrăzneam să întreb ce se întâmplă. Am preferat să intru și să simt cum inima îmi ia foc din cauza unei emoții.”

    Întreaga carte pare o melodie, una pe care o balerină dansează spunând o poveste de iubire de o rară intensitate:

„-Karina…
Auzindu-mi numele șoptit printre mocnirile unui foc obosit ce-și căuta somnul cu o pasiune domoală, pe buze mi s-a ivit un zâmbet sincer. Nu m-am întors spre el, dar faptul că am tresărit, ușor fermecată de glasul lui, l-a convins că atenția îmi este îndreptată asupră-i. Pumnii mi s-au încleștat, căci vocea iubitului mi-a pătruns în măduva oaselor și m-a făcut să tremur ușor.
-Ești fericită?”

    Stilul Ralucăi Chiper este unul fluent, cartea se citește ușor, cititorul este purtat în odiseea emoțiilor pe care Karina le simte, iar finalul este unul pe măsură, dar vă las pe voi să-l descoperiți. Dacă vă închipuiți că după ce parcurgeți cele zece capitole, puteți respira la Epilog, vă înșelați… chiar și aici veți găsi emoții și le veți trăi la maxim.

     Titlul „Între pământ și apă” simbolizează antiteza între ceea ce și-a dorit personajul principal de la viață și ceea ce i-a oferit realitatea, relevând faptul că fata își duce existența între două lumi, într-un spațiu și în circumstanțe în care îi este imposibil să își găsească liniștea.
     Tema aleasă de către scriitoare este una de actualitate. Iubirea imposibilă, interzisă este o temă destul de des abordată de către scriitorii de literatură actuală, însă Raluca Andreea Chiper are un stil special, ca o șoaptă de înger, dovedind că este un iscusit maestru al cuvântului pe care îl îmbracă în diverse emoții.
    Indiferent care sunt așteptările unui cititor atunci când decide să citească „Între pământ și apă”, intensitatea emoțiilor la care va fi suspus îl va face, cu siguranță, ca la finalul lecturii, să fie convins că a citit o carte care-l va marca.
    Dacă ești genul de cititor care ai mari așteptări atunci când te decizi să citești ceva, atunci „Între pământ și apă” e, cu siguranță, ceea ce cauți!Quantum Publishers Logo

Cartea Între pământ și apă, de Raluca Andreea Chiper, a fost oferită pentru recenzie de Editura Quantum Publishing. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook  

Autor: Rodica Puşcaşu

Cred că există ceva și dincolo de „Dincolo”...

 „Dincolo: Am murit din fericire 3”, de Theo Anghel-un crescendo al fascinaţiei

Editura: Quantum Publishers
Număr pagini: 327
Anul apariției: 2016

      Când începi să citești cărțile lui Theo Anghel, te condamni singur la o frumoasă dependență. Totul începe ca la un joc cu nivele… pe care le parcurgi și simți că dincolo de fiecare final, mai există ceva. Seria romanelor sale înregistrează un crescendo al fascinației, al emoțiilor, al complexității acțiunii… și dacă după „Întoarcerea” și apoi după „Chaos” cititorul se poate întreba „Oare ce mai urmează?!”, ei bine, imaginația scriitoarei se dovedește a fi mai mult decât prolifică.

     „Dincolo” e un roman pe care îl trăiești trecând ca printr-un tunel al emoțiilor, e o cursă cu obstacole care par din ce în ce mai mari. E un concentrat al fricii, al deznădejdii, al curajului, dar și al speranței care – odată deschis – îți dezvăluie o lume nu doar stranie, ci mai ales abundentă în pericole. Lumea de „dincolo” e așa cum nici un personaj din această serie nu și-a imaginat vreodată… e o noutate crudă pe care personajele acestui roman o cunosc prin suferință.

     Pornind de la titlul sugestiv – „Dincolo” – prin care se intuiește un spațiu diferit față de spațiile prezente în volumele anterioare, totul aici prinde conturul noutății. Chiar și personajele, trăirile lor, starea lor de spirit… totul aici pare diferit… pentru că „Dincolo” e o lume pentru care cuvântul de ordine e frica.
Personajul principal, Oriana – pe care deja am îndrăgit-o din aventurile pe care le-a avut în celelalte două cărți ale seriei – se regăsește acum, după ce a trecut prin procedeul extragerii în finalul volumului „Chaos”, într-un tărâm anost, periculos. E un tărâm unde frica este simțită chiar și de îngerii ei, un loc al celor „recuperatorilor condamnați” pentru diferite delicte. La un capăt al acestui tărâm, există niște porți… însă cei prezenți par să se teamă în egală măsură și de ceea ce e dincolo de acestea.dincolo

     Dacă Oriana va reuși să scape din groaznica lume plină de demoni, o veți afla numai răsfoind paginile cărții. Tot ceea ce pot să adaug eu este că noua lume, deși în ansamblu e un monument al groazei, este creionată folosind o paletă mai amplă de mijloace descriptive, element care permite cititorului să devină parte a acțiunii, trăind emoțiile – fie ele negative sau pozitive – odată cu personajele.
Dincolo – într-o lume în care nimeni nu avea nevoie nici de apă, nici de hrană, ci doar de un lichid ciudat, adus de niște ființe impozante, păzite de către îngeri, acolo unde condamnații proveneau din diferite locuri ale pământului, dar reușeau să comunice printr-o limbă universală (pe care o știau fără să o fi învățat vreodată), acolo unde Ama și Abel trec prin suferințe groaznice – e un spațiu nerevendicat nici de Rai, nici de Iad.

      Personaje impresionante prin forța pe care o au, personaje de esență malefică creează un arc al tensiunii, lăsând cititorul cu impresia că este imposibil de scăpat cu viață după o întâlnire – fie ea și ocazională – cu ei. Avem persoanje precum: Belzebut, Asmondai, Rosier, Gresil, fiecare cu forțele sale puternice și cu intenția de a-și vărsa furia pe toți cei care le ieșeau în cale. Mă voi opri asupra lui Rosier cu câteva detalii. De o rară frumusețe, ca un zeu al virilității masculine, acesta avea o privire „al naibii de incitantă”, răvășind toate urmașele Evei prezente. Totuși, în ciuda aspectului sexy, sub alura de întruchipare a frumuseții masculine, se ascunde un demon cu uluitoare puteri distrugătoare.

     Firul acțiunii este țesut și de această dată cu elemente de umor, însă ele apar atât cu o frecvență, cât și cu o intensitate mai scăzută decât în celelalte două. Pe primul loc la capitolul „intensitate” stă, de această dată, dramatismul situațiilor limită – mult mai prezente și mai intense, mai grave, decât în celelalte două volume. Există însă și situații limită întretăiate de dialoguri pline de umor, de la care însă se trece relativ repede, la un dramatism de cote înalte.
-Ce cauți în Purgatoriu, Belzebut? Nu trebuia să fii în structura de conducere a Iadului?
-Să zicem că sunt în concediu.
-Fu rândul lui Abel să se prăpădească de râs.”

    Senzualul Marc (personajul care m-a fascinat în Chaos), apare și în acest volum, însă numai în visele Orianei (și nu numai).
„Petrecusem o noapte împreună și eu nu-mi mai aminteam decât momentul trezirii. Dacă aș fi știut că aveam să-l pierd, aș fi stat trează și i-aș fi urmărit fiecare respirație, i-aș fi studiat chipul până nu ar mai fi rămas niciun por nedescoperit”.

Când deschizi cartea „Dincolo” e ca și cum ai apăsa pe butonul „Inițiere” și ești teleportat instant acolo unde e Oriana, Ama, Abel și celelalte personaje care au conturat – cu atâta farmec – povestea aceasta.

     „Dincolo” e un roman complex și din punctul de vedere al diversității personajelor. Nu avem doar recuperatori și îngeri, avem și demoni puternici – o adevărată paletă de personaje, fiecare cu un caracter diferit, cu un alt aspect fizic, alte intenții și puteri. Miturile despre bunătatea absolută sau despre răutatea supremă sunt – în anumite circumstanțe – demontate. Abel nu se dovedește a fi atât de rău precum îi este menirea. Ama are și ea accesele ei de furie, nimic nu mai e ceea ce pare.

     Stilul autoarei, la fel de antrenant ca și în celelalte volume ale seriei, are, de această dată un ritm mai alert, situațiile sunt mai grave și mai dificil de rezolvat. La capitolul „imaginație”, Theo Anghel pare să se hrănească dintr-un interminabil izvor, furnizând scenarii inedite, replici picante așezate la locul potrivit, la momentul potrivit, de către personajul potrivit.

      Coperta relevă o ființă misterioasă în prim plan, cu o glugă care îi acoperă parțial fața, urmată de o fată sigură pe ea, emanând curajul de a face față chiar și celor mai dificile situații. Să vedem, însă și dacă tărâmul acesta, de „Dincolo” va reprezenta un obstacol trecut cu brio sau un capăt de linie pentru Oriana…

În final, îmi voi permite și o remarcă personală: încă de la primul volum al seriei, am îndrăgit-o pe Oriana, pe Ama și pe Abel… însă personajul care mi-a rămas în minte și cu care îmi dădusem întâlnire, nu a venit „Dincolo”. Aparițiile lui Marc au fost fugitive, el apărând în visul Orianei. Iată de ce, cred că există ceva și dincolo de „Dincolo”…
Recomand acest volum celor care preferă genul fantasy de bună calitate.

%d bloggers like this: