Tags Posts tagged with "Recenzie"

Recenzie

by -
9

Confreria Sfântului Giulgiu, de Julia Navarro

Titlul original: La Hermandad de la Sabana Santa

Traducere: Adriana Steriopol

Editura: Rao, 2006

Număr pagini: 411

  Julia Navarro s-a născut la Madrid în 1953. Ziaristă şi moderatoare, a colaborat cu cele mai importante publicaţii spaniole şi cu diverse posturi de televiziune. Confreria Sfântului Giulgiu este primul său romanvândut în peste 350.000 de exemplare şi tradus în 19 limbi. Cel de al doilea roman al său este Biblia de lut (2007), urmat de romanul– Sângele Nevinovaţilor (2008), Spune-mi cine sunt (2015).

   Romanul de faţă urmăreşte drumul “Linţoiului lui Isus” de la începuturi până în prezent. Cartea este structurată clar: trecut-prezent. În trecut, autoarea ne plimbă prin toată istoria zbuciumată şi călătoare a Sf. Giulgiu. Această relicvă sacră a creştinătăţii, este cel mai râvnit bun lumesc, dar şi cel mai apăratmai ales cu vieţi umane. Lungul său drum şi cine are drepturi asupra sa, vom încerca descoperim în această carte. În prezent, se  o luptă la fel de acerbă, asupra proprietăţii acestui Giulgiu sacru.

    Prezent
   Alt incendiu. Focul urmarea ca un blestem vechea catedrală. Dar el nu credea în fapte întâmplătoare, iar în catedrala din Torino se petrecuseră prea multe accidente: tentative de jaf calificat şidupă câte îşi amintea el trei incendii. Victimele-fără limbă.

Focul începea cuprindă băncile credincioşilorîn vreme ce fumul învăluia în penumbră nava principalăPatru siluete îmbrăcate în negru înaintau grăbite spre o capelă lateralăÎn uşa din apropierea altarului principal, un bărbat îşi frângea mâinileŢiuitul ascuţit al sirenelor de pompieri se auzea din ce în ce mai aproape. În câteva secunde avea năvălească în catedralăşi asta însemna un nou eşec.
Da, erau deja aici; aşa aleargă în mare grabă spre siluetele în negru, îndemnându-le fugă spre el. Una dintre siluete continuă înaintezeîn vreme ce, speriate, celelalte se retraseră din faţa focului care începea -i înconjoare. Nu mai aveau timp. Focul înaintase mai repede decât socotiseră ei. Silueta care insista  ajungă la capela laterală fu cuprinsă de flăcări. Focul îl ajunse, dar bărbatul mai avu încă putere îşi scoată cagula care îi ascundea chipul. Celelalte umbre încercară se aproprie, dar nu reuşiră, focul cuprindea totul, iar uşa catedralei începea  cedeze sub loviturile pompierilor. Îl urmară în grabă pe bărbatul care îi aştepta tremurând lângă o uşa laterală. Fugi exact în momentul în care apa din furtunuri năvălea în catedralăîn vreme ce silueta învăluită în foc ardea fără scoată vreun sunet.
Fugarii nu-şi dăduseră seama o altă siluetăcare se ascundea în umbra unui amvon, îi urmărise atent, pas cu pas. Avea în mâna un pistol cu amortizor cu care nu reuşise tragă.
Când bărbatul în negru dispăru prin uşa lateralăcoborî din amvon şiînainte ca pompierii -l poată vedea, acţionă un resort ascuns în perete şi se făcu nevăzut.’

   Astfel s-a desfăşurat acest incendiu. Incendiile anterioare s-au soldat cu victime arse. Cele două cadavre tinere aparţineau a doi bărbaţi în jur de douăzeci şi cinci de ani. Nu focul i-a ucis, ci nişte gloanţe de pistol. Un amănunt înspăimântător-nu aveau limbă. Cazuri nerezolvate. Ce avem este un tânăr tot fără limbăcare este în închisoare pentru tentativă de furt din catedrală.

   Cine vrea fure Giulgiu? Cine îl apără?
  Asistăm la ancheta Departamentului de artăcare era un organ special ce depindea în acelaşi timp de Ministerul de Interne şi de Ministerul Culturii. Departamentul era format din poliţişti, dar şi de un număr mare de arheologi, istorici, experţi în arta medievalăîn arta modernăîn arta sacră.
    Şeful acestui departament, un poliţist foarte bun şi un istoric şi mai bun, Marco Valoni, împreună cu echipa sa va încerca descopere cine vrea să incendieze Giulgiu, sau poate vrea îl fure…

   Pietro şi Giuseppe erau doi poliţişti de nădejde ai echipei, Sofia (o apariţie răpitoareblondă cu ochi albaştrişi Antonio erau doctori în arte, iar Minerva specialistă în computere, formau creierul echipei lui Marco.
    Aceştia sunt un corp special care se ocupă cu urmărirea delictelor artistice. Furt de opere de artă, falsuri, contrabandă

     Trecut
   Abgar, regele Edessei, grav bolnav de leprăîi cere lui Josar plece şi îl roage pe Isus vină îl vindece dacă este cu putinţăCât despre rugămintea lui Abgar, răspunsul este următorul:

“Fii preafericit tu, Abgar, care crezi în minefără fi cunoscut.
Pentru despre mine este scris: cei care îl vor vedea nu vor crede în el, pentru aceia care nu îl vor vedea poată crede şi fie preafericiţi.
Cât despre rugămintea ta de a veni şi de a fi alături de tine, este nevoie ca eu înfăptuiesc aici toate lucrările pentru care am fost trimis şi după ce le voi fi înfăptuit întorc la Acela care m-a trimis.
Şicând voi fi întors la El, îţi voi trimite pe unul dintre ucenicii mei ca  te vindece de boală şi  arate ţie şi alor tăi calea spre fericire.”

   După o perioadă când regele Abgar abia mai reuşea trăiascăcând speranţa începe se stingă, auzind de răstignirea lui Isus, apare Josar cu giulgiu în care a fost înfăşurat MântuitorulEra chipul, trupul plin de răni, imprimat pe acel linţoliu. Cum a strâns giulgiul la piept, regele s-a vindecat. De atunci, Abgar a pus la loc de cinste Giulgiu, a dărâmat templele păgâne şi a trecut la creştinismîmpreună cu poporul săuDuşmanul de temut al său, însuşi fiul Maanu, va vrea ardă aceea pânză făcătoare de minuni, iar după moartea tatălui, vrea o ucidă pe Reginamama lui, iar toţi creştini dispară în chinuri.

    Tadeu, un discipol al lui Isus, împreună cu Josar, vor împrăştia cuvântul Domnului în regat.
    La moartea lui Abgar, cei doi învăţaţi şi meşterul care a ascuns Giulgiul, îşi vor tăia limbile, aşa nu va afla Maanul unde este ascuns. Creştinii din Edessa sunt convinşi această pânză miraculoasă trebuie păstrată cu orice jertfă la ei în cetate.

   Asistăm după ani şi ani la periplul Giulgiului prin lume. Acesta, cu voie sau fără voie, va fi vândut. Ordinul Templierilor este beneficiarul acestui Giulgiu. Deşi a fost vândut pe aur, i-a fost interzis împăratului Baudoin  pomenească de acest fapt. Astfel , nimeni nu ştie exact prin ce periplu a plecat Giulgiu, cert este că cei din Ordinul Templierilor ştiu cel mai bine şi sunt cunoscători ai faptelor.

    Prezent
    Cine sunt cei trei muţi care au scăpat din incendiu şi tovarăşul lor mort?
    Se pare că există o Confrerie, care vrea cu orice preţ Giulgiu înapoi la ei în ţinut. Addaio este conducătorul lor, iar acesta încearcă prin orice mijloace ia Giulgiu din Torino şi îl aducă acolo unde îi este locul de drept. De sute de ani această Confrerie încearcă acest lucru. Oare vor reuşiCâţi alţi muţi vor pieri în încercarea de a proteja acest cult şi secretele saleCine sunt oameni de legătură care îi avertizează în privinţa mişcărilor făcute de cei de la Departamentul de artăTotuşi, cineva este cu ochi pe ei! Fiecare misiune se soldează cu un eşec. ,,Ei”ştiu totCine este trădătorul şi cine sunt ,,Ei”?

   Se bănuieşte că şapte bărbaţi cu vârste între cincizeci şi şaptezeci de ani, sărbătoresc eşecul celor dinainte.  Aceşti bărbaţi ştiau toate datele despre incendiu, direct de la sursă. Personajul îmbrăcat în negru din anvon, le-a dat raportul detaliat. Sunt bucuroşila fel ca şi predecesori săi  au reuşit îi împiedice încă o dată pe oamenii fără limbă  se apropie de Giulgiu.
   Cine şi ce sunt aceşti bărbaţiAl cui crez îl aparăSunt oameni foarte bogaţi cu o înfluenţă uriaşă în lume. Ce jurământ au făcut aceşti oameni? Oare le este uşor acest sacrificiu?

   Marco Valoni vrea pornească operaţiunea “Calul troian”, iar mutul din închisoare le fie momeală. Vor reuşi?
   Cine este trădătorul? Indiferent pe cine anchetează, episcopii de la catedrală, oamenii care se ocupă de instalaţiile electrice (se presupune  verdictul oficial este întotdeauna-scurtcircuit), nimeni nu ştie nimic şi toţi ascund ceva.

   Sofia va încerca descopere mai multe de la magnatul COCSA, Umberto D’Alaqua, a cărui firmă răspunde de reparaţii şi modernizări în Catedrală. De fapt, se simte foarte atrasă de acesta, dar este un celibatar convins sau… Un bărbat frumos, puternic, foarte erudit, foarte bogat,  nu îl atragă această frumuseţe blondă, foarte inteligentă? Ce este în neregulă cu el? Asemenea personaje mai găsim în această carte…cine sunt?

   Va descoperi Valoni şi echipa sa cine se ascunde în umbra acestor incendii? Câte secrete ascunse au rămas nedezvăluiteTe las pe tine cititorule  le descoperi.
    O autoare  cu un gen care mi-a plăcut foarte mult. Recomand această carte.

    Nota mea este 10.

targulcartii.ro

Cartea Confreria Sfantului Giulgiu de Julia Navarro a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărţii. Poate fi comandată de pe site-ul Târgul Cărţii.

evaluare-carte-5

by -
16

Umbra Muntelui, de Gregory David Roberts

 

Titlu original: The Mountain Shadow 2015

Editura: ALLFA – Grupul Editorial ALL, 2016

Traducere din limba engleză și note de Adina Rațiu

Număr Pagini: 852

Despre autor

   Gregory David Roberts s-a născut în 1952, în Melbourne, Australia, și o bună parte din viață a fost fugar. După ce a divorțat și a pierdut custodia fiicei sale, a devenit dependent de heroină și a început să jefuiască bănci pentru a-și susține dependența. A fost prins și închis, dar a reușit să evadeze în 1980. Din 1982 până în 1990 a trăit în India, experiență care stă la baza romanului Shantaram (2003; ALLFA -2012)

   A înființat o clinică gratuită într-una dintre mahalalele Bombay-ului, a fost închis în India timp de patru luni, apoi a fost recrutat de mafia locală pentru diverse afaceri ilegale, printre care trafic cu aur și pașapoarte false. În 1990, a fost prins în Germania și extrădat în Australia, unde a petrecut șase ani în închisoare. În această perioadă , Roberts a scris Shantaram. Deși manuscrisul a fost distrus de gardieni de două ori, Roberts a continuat să îl rescrie. ….. După ce a scăpat din închisoare, Roberts s-a reîntors în Bombay, iar această nouă experiență stă la baza celei de-a doua cărți din tetralogie, Umbra Muntelui. Din 2014 Roberts s-a retras din viața publică pentru a se dedica familiei și carierei literare.

    Trebuie să recunosc că am emoții scriind prezentarea acestui roman uriaș. Emoții trăite parcurgând fiecare pagină din cele 852 de pagini citite, multe emoții.

   Primul sentiment pe care l-am avut în momentul când am ținut această carte în mâini a fost oarecum sceptic. Ce poți scrie în așa multe pagini fără a fi plictisitor?  Mai ales știind că primul volum Shantaram, are puțin mai multe pagini.

   Vreau să pun în evidență faptul că această tetralogie este o realitate, trăită de autor. Ceea ce vreau să punctez este scriitura superbă, modul cum sunt așternute acțiunile, cuvintele simple, dar pline de acțiuni, emoții. Sentimente care descriu fiecare trăire, a fiecărui personaj. Fiecare sentiment pare povestit de fiecare personaj, nu de o singură persoană.

   Lin alias Shantaram este australianul reîntors în Bombay după ce a fost închis. Dacă în primul volum el era un evadat din închisoare, în acest al doilea volum el este un mafiot din Compania Sanjay, respectat. Un infractor, dar nu criminal, ocupându-se cu traficul de aur și de falsificarea pașapoartelor. Compania este condusă de Sanjay, cel care după moartea maestrului Khaderbhai, a preluat conducerea, modificând multe lucruri. Drogurile, traficul de arme și prostituția devenind o sursă importantă de afaceri.

   Am să vă prezint câteva persoane apropiate lui Shantaram.

   Karla – după cum știți este iubita lui Lin din primul volum. Inteligentă, descurcăreață, cunoscătoare a vieții interlope. În acest volum Karla este căsătorită cu Ranjit, un magnat media, aspirant la funcții politice. Dispare la un moment dat, implicat cumva în moartea Lisei, Karla întorcându-se la vechea ei iubire- Lin.

   Lisa – actuala iubită a lui Shantaram, o fată simpatică, îndrăgită de toată lumea. Salvată de Karla dintr-un bordel, incendiindu-l. Matroana devenind dușmanul Karlei. Lisa moare din cauza unei supradoze. Crimă sau accident?

   Naveen Adair – jumătate indian, jumătate irlandez, detectiv particular, devine unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Lin. Naveen se îndrăgostește de Diva, o fată răsfățată și bogată. Angajat să o protejeze de dușmanii tatălui ei.

   Didier- francez, atras de masculinitate, care face parte din lumea interlopă de spălare de bai. Afacere care este preluată de Shantaram după ce părăsește Compania.

   Idriss – mentorul spiritual. Un înțelept care trăiește pe munte, la care vin foarte mulți oameni să-și găsească liniștea sau să învețe să se redescopere.

   Abdullah – prietenul lui Lin, un musulman devotat, membru al mafiei, care încearcă să reia controlul Companiei, să o readucă la forma inițială.

   Dușmanii Companiei erau banda Scorpion, conducătorul lor Vishnu voia să-i distrugă pentru a cuceri toată piața mafiei, dar și dintr-o răzbunare personală pe Sanjay.

   Acestea sunt doar o mică parte din personaje, nu vreau să vă plictisesc cu detalii pe care trebuie să le descoperiți doar citind acest roman.

   Subiectul

   Am lăsat subiectul intenționat la urmă pentru că este piesa cea mai importantă a autorului.

   Când vorbim despre India, primul lucru care ne vine în minte sunt culorile vii, tradițiile și bineînțeles dansurile. În acest roman nu ne este prezentată sărbătoarea Holi, plină de zâmbete și fețe colorate, nici Diwali, sărbătoarea luminii, plină de cântece de rugăciune. Ne este prezentată o altă față a Indiei. O viață mizerabilă, cu personaje autodistructive. O viață reală, plină de primejdii, alcool, droguri, crime, putere, secrete.

   Cum poți trăi ca infractor căutând liniștea interioară? Lin trăiește oarecum între două lumi, refuzând schimbările noii conduceri a Companiei, plătește un preț uriaș, prietenii lui, care mor rând pe rând. Spală bani în continuare și după ce părăsește Compania.

    Mă întreb dacă alegi răul cel mai mic, nu mai ești rău?

Știți ce e uimitor în această poveste de viață? Să vezi omenia în cel mai mare răufăcător.

Există bine în rău?

   Spun aceste lucruri pentru că eu l-am îndrăgit pe Shantaram. Era un fel de Robin Hood, ajutând săracii. Păstra un fel de echilibru între două extreme. Săracii trăiau mizer, în cocioabe improvizate, fără apă, fără toalete, toți la grămadă în mahala. Iar bogații trăiau într-un lux interminabil plin de bunătăți, petreceri, confort maxim.

   Am o pasiune pentru India. Cea mai populară parte a poporului indian este spiritualismul, credința, filozofia. Lin este fascinat de această latură, iubind-o și înțelegând-o.

   Oh, am uitat să mă opresc. Singurul vinovat este autorul, oferind detalii explicite, care nu au cum să plictisească în cele peste 800 de pagini.

   Acest roman se poate citi individual, dar recomand un maraton de lectură pentru a păși într-o lume necunoscută alături de Shantaram, citind cele două volume, cu speranța continuării traducerii seriei.

   Un roman bazat pe realitate, dar scris atât de bine încât acest infractor-scriitor te captivează făcându-te să fii în pielea personajului. Mai mult, cuvintele înțelepte  este un bonus adus din cultura indiană, o îmbogățire spirituală.

   Vă recomand să descoperiți aventurile plăcute și neplăcute ale lui Lin, cum se termină povestea în acest volum, cine rămâne alături de el, pe cine mai pierde.

Citate

 „ – Noi , oamenii, și doar noi ne putem modifica comportamentul prin idei,sentimente, credință și artă. Lucruri ce izvorăsc eminamente din umanitatea noastră. Noi ne creăm pe noi înșine. Chiar nu realizezi? „

„ Gara, catedrala păgână  a Bombay-ului, împingea hamali, pasageri și bagaje pe culoare de o importanță virală, fiecare loc fiind prețios; fiecare loc, important; fiecare loc, crucial pentru destinul cuiva.”

„ Noaptea , mahalaua părea desprinsă din vremuri demult apuse. Casele erau luminate de lămpi cu petrol. Nu exista electricitate, nici apă curentă. Șobolanii mișunau pe ulițe în valuri negre seară de seară, devorând mormanele de gunoaie lăsate ca un fel de ofrande întunecate.” 

grupul-editorial-all

Cartea Umbra Muntelui, de Gregory David Roberts a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All.

 

Piratul şi frumoasa lady de Virginia Henley-o iubire păgână

 Titlul original: Pirate and the pagan

Nr. pagini: 367

Editura Miron

Traducere: Cornelia Cerneţchi Pascu

Anul: 2016

Gen: Historical romance, Romance

   Virginia Henley s-a născut la data de 5 decembrie 1935 în Bolton, Anglia, iar de-a lungul anilor a reuşit să încânte publicul cititor cu numeroase cărţi historical romance. În anul 1990 cartea Piratul şi frumoasa lady (The Pirate and the Pagan) a obţinut Premiul Romantic Times pentru Cea mai bună carte Englezească Historical Romance.

   Virginia Henley este ca o gură de aer proaspăt ce oferă un farmec irezistibil cărților sale, probabil de aceea  ,,Piratul și frumoasa lady” are pasiune, mister şi un strop de istorie. Dacă vă plac combinaţiile relaxante care să vă poarte prin tărâmuri din trecut cu personaje care sunt nevoite să  lupte pentru propriile dorinţe, atunci sigur vă veţi bucura de lectură. Partea interesantă este că eroinele sunt precum păsările Phoenix, renasc şi fără să ezite merg până în pânzele albe pentru ceea ce simt că merită.

   Lady Summer St. Catherine/Cat a trăit în sărăcie prea mulți ani şi a învățat din mers că trebuie să schimbe ceva dacă vrea să îi ofere o viață decentă fratelui ei. Mama lor a murit şi i-a lăsat în voia sorţii alături de un tată mereu orientat către pierdere. Deşi Cat este tânără, împreună cu fratele ei mai mic au pus la cale diverse tertipuri care să le aducă o sursă de venit pentru a supravieţui. În timp ce fetele de vârsta ei visează la o căsătorie, ea se gândeşte ce va mânca mâine. Isteţimea şi tacticile i-au îndemnat să recurgă inclusiv la contrabandă cu orice fel de produse venite pe mare sau la furtul păsărilor din curtea vecinului mult prea bogat.

   Locuiesc în Cornwall într-o casă ruinată, hainele de calitate le lipsesc cu desăvârșire, iar singurele lor bunuri de valoare sunt cei doi cai. Vestea că tatăl este pe moarte o forţează pe Summer să meargă la Londra, dar grijile nu continuă să înceteze. Fratele său este lăsat singur, iar ea trebuie gândească un plan să salveze ce mai are. În loc să îşi protejeze copiii, tatăl lor preferă să lase moştenire numai datorii. Dacă nu va face rost de bani urgent, pierde proprietatea, calul pe care îl adoră şi titlul nobiliar destinat fratelui său. Mătuşa ei este conştientă de puterea care o deţine frumoasa Summer şi o sfătuieşte să profite la maxim devenind o ispită pentru cineva bogat. Ar putea fi inclusiv amanta regelui, dar pentru a nu intra în alte conflicte inutile, indicat ar fi să joace pe degete alţi bărbaţi. Are nevoie de un soţ bogat care să o sponsorizeze, iar în calea ei va apărea seducătorul Lord Ruark Helford, prietenul regelui Carol al II lea şi vecinul ei de la Cornwall. Fascinat de inocenţa ei, o crede timidă, fragilă, suavă şi nu ştie cum să reacţioneze. O soarbe din priviri, îl captivează şi este sigur că în scurt timp îi va fi amantă, însă frumoasa libertină are alte planuri. Născută să incide, Summer este o fiinţă păgână pentru Ruark. Nu-i vine să creadă că ea este una şi aceeaşi cu năluca ce călăreşte pe plaja pustie la primele ore ale dimineţii, îmbrăcată doar într-o cămaşă transparentă şi pantaloni bărbăteşti. Sfidează regulile societăţii şi emană libertate prin toţi porii, ea reprezintă doza lui de nebunie.

  Planul ţesut cu îndemânare de Summer îl va aduce încetul cu încetul la picioarele seducătoarei tinere, dar Ruark acceptă să fie subjugat şi se căsătoresc imediat.

Piratul si frumoasa lady

   Vrăjit de frumoasa lui soţie, lasă impresia că ar putea să îi ofere orice şi Summer comite imprundenţa de a-i mărturisi disperată ilegalităţile fratele ei, Spencer alias Spider. Are nevoie de ajutor pentru că a fost arestat pentru contrabandă şi trebuie să-l scoată din temniţă. Funcţia de magistrat pe care o are Ruark la Cornwall presupune oprirea contrabandei şi reacţia lui este evidentă, se simte trădat, folosit şi se înfurie, iar urmările sunt radicale, va duce la ruină căsătoria lor împreună cu toate sentimentele lui Summer.

 Salvarea ar putea fi vânzarea bijuteriilor şi unica persoană care ar fi dispusă la riscuri este chiar piratul misterios-Black Jack Flash. Renumit pentru faptele sale ilicite, acest bărbat învăluit în mister va şti să descopere o altă latură a lui Summer-frumoasa păgână. Va avea răbdare să o asculte, să îi înţeleagă suferinţa, incertitudinile şi cumva pare dispus să o sprijine, în contradicţie cu soţul ei.

   Va ajunge să fie prinsă între două lumi diferite: Ruark-soţul ei-corect, sobru, supus regelui şi Black Jack Flash-piratul libertin, fioros, dar în acelaşi timp natural, deschis, zâmbitor. Căsnicia o obligă la captivitate, se simte urmărită, obligată de etichetă să se comporte ireproşabil, dar alături de frumosul pirat gustă libertatea, pasiunea şi se crede puternică, aşa cum este ea cu adevărat.

   Din păcate Anglia este măcinată de trădări, tensiuni şi cei doi bărbaţi vor fi solicitaţi la maxim. Fiecare va avea un aport pentru bunăstarea Regelui Carol al II lea, în timp ce Summer va trăi momente de cumpănă. Unul din cei doi ar putea să fi puntea de scăpare sau probabil ruina totală. 

   Cum se va comporta Ruark, dar mai ales cum va reacţiona pentru a salva mariajul? Sigur va fi o surpriză pentru cititori. Cele două personalităţi în oglindă ale personajelor principale vor aduce momente de cumpănă ce le va da bătăi de cap, dar şi multă suferinţă. 

Va merita preţul “plătit” de fiecare pentru fericire?

   Virginia Henley prezintă o mică parte din intrigile care circulau în Angliei la curtea Regelui Carol Stuart. Interesele, iubirile secrete sau celebre, rolul amantelor şi atitudinea supuşilor regelui la diferite petreceri dau savoare cărţii Piratul şi frumoasa lady. Chiar dacă la un moment dat unele schimbări prezentate de autoare mi s-au părut forţate, în special la relaţia dintre pirat şi Summer, trebuie să recunosc că a conferit o anumită savoare lecturii. Pericolul, misterul şi incertitudinea frumoasei lady au reuşit să persiste până la final. Dacă nu sunteţi pretenţioşi în materie de historical romance, atunci sigur veţi citi cu plăcere această carte.

Editura Miron

Cartea Piratul şi frumoasa lady de Virginia Henley este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse foto: pinterest.com

„Tocmai atunci când crezi că războiul ți-a luat tot ce iubeai, întâlnești pe cineva și îți dai seama că, într-un fel sau altul, tot mai ai ceva de oferit.”

       O mare de lacrimi, de Ruta Sepetys

Titlul original: Salt to the Sea

Editura: Epica

Anul apariţiei: 2017

Traducere din limba engleză și note de: Gabriela Stoica

Număr pagini: 351

Gen: Ficțiune istorică

Cotație Goodreads: 4,37

   Ați plâns la „Titanic”? Dacă da, pregătiți-vă șervețelele și pentru „O mare de lacrimi”!

   Probabil vă întrebați de ce v-am adresat o asemenea întrebare. Titanic, una dintre cele mai mari tragedii din istorie și din păcate, nu singura și nu chiar cea mai mare.

   30 ianuarie 1945. Sfârșitul Celui de-al Doilea Război Mondial e aproape, iar trupele sovietice înaintează spre Vest. Populația germană încearcă să se salveze pe vasul Wilhelm Gustloff. Încărcătura prea mare, de peste 10 000 de persoane, cât și torpilele lansate de submarinele rusești determină scufundarea vasului în Marea Baltică. Pierderile s-au estimat la 9000 de oameni, dintre care aproape 5000 copii. Deși din punct de vedere al pierderilor, catastrofa a fost mai mare decât în cazul vaselor Titanic și Lusitania, nu multă lume a aflat de ea. Probabil de vină este războiul, în care numărul ororilor a fost și așa greu de estimat.

 

 „Scufundarea vaporului Gustloff este cea mai mare tragedia maritimă, și totuși lumea nu știe nimic despre ea.”

   „O mare de lacrimi” este un roman ce pleacă de la o bază reală, de la anumite fapte istorice, autoarea țesând o poveste spusă din perspectiva a patru personaje: Joana, Florian, Emilia și Alfred. Personajele sunt bine conturate, caracterizându-i chiar perspectiva din care percep și narează acțiunea.

   Joana este o tânără lituaniană, care a avut privilegiul de a se refugia în Germania datorită originii familiei din partea mamei. A plecat din Lituania natală, profesia de asistentă medicală ajutând-o foarte mult. Tot ce își dorește este să-și reîntâlnească familia, despre care nu mai știe nimic. Este personajul meu preferat.

În intimitatea băii, singură și nevăzută de nimeni, mă simțeam zdrobită de tot ce trăisem. (…) Supraviețuirea avea prețul ei: sentimentul de vinovăție. (…) Nu voiam să fiu puternică. Nu voiam să fiu „fata descurcăreață”. Eram atât de obosită. Nu voiam nimic altceva decât să se termine totul odată.”

 „În loc să îi ajut eram obligată să privesc panorama catastrofei care se derula înaintea ochilor mei.

Vina mă urmărea.

Eu eram prizoniera ei.” 

    Florian este un tânăr prusac ce deține anumite secrete. Poartă mereu cu el un rucsac misterios.

În mijlocul acestui război dintre Hitler și Stalin, oare mama mea m-ar considera în continuare un tânăr plin de talent sau, din contră, un infractor?

    Emilia este o copilă de 15 ani, refugiată poloneză. Și ea deține un secret teribil.

   Alfred este personajul cel mai nesuferit din punctul meu de vedere. Tânăr recrut german, convins că își servește patria cum se cuvine. Îi lipsește inteligența (ca să nu folosesc alt cuvânt, mai explicit, la adresa lui) și facem cunoștință cu el prin intermediul unor scrisori către o fată, Hannelore. Scrisori mentale, cum le numește, pentru că nu ajunge niciodată să le aștearnă pe hârtie. Înaintând cu lectura, observăm o discrepanță foarte mare între realitate și imaginea creată în mintea sa. Gândindu-mă mai bine, Alfred este prototipul omului ușor de manipulat: convins de superioritatea rasei sale și crezând orice prostie spusă de Fuhrer, este unealta perfectă în mâinile dictatorilor.

   Cea mai bună caracterizare i-a făcut-o Florian :

Marinarul atrăgea atenția în mod inutil. Era mai mult decât un biet nătărău fără experiență; își dorea cu disperare să se simtă important. Cunoșteam genul acesta de oameni.

Tipul ăsta fusese cumva lovit cu o cărămidă în cap?

   Patru personaje, patru destine, patru perspective. Foarte interesantă ideea autoarei de a scrie romanul din perspectiva fiecăruia. Împrejurările îi aduc împreună pe cei patru, îmbarcându-se cu toții pe nava Wilhelm Gustloff.

  În mijlocul atâtor suferințe și tensiuni, avem parte și de o poveste de dragoste: Joana și Florian se îndrăgostesc unul de celălalt, greutățile prin care trec împreună apropiindu-i și mai mult.

Tocmai atunci când crezi că războiul ți-a luat tot ce iubeai, întâlnești pe cineva și îți dai seama că, într-un fel sau altul, tot mai ai ceva de oferit.

    Pe lângă cele patru personaje aflate în centrul atenției, întâlnim foarte multe personaje secundare, fiecare cu propria poveste, mai mult sau mai puțin dramatică: Eva, femeia blondă și mătăhăloasă; Heinz, Poetul Pantofilor, un cizmar bătrân, care își dă seama ce hram porți numai studiindu-ți mersul; un băiețel rămas orfan și abandonat; Ingrid, o fată oarbă, dar cu alte simțuri mult mai dezvoltate decât ceilalți.

   Ce mi-a plăcut : modul în care realitatea este împletită cu ficțiunea; este de apreciat munca titanică de documentare; este o carte cu un subiect grav, dar ușor de parcurs. Astfel, adolescenții și tinerii (publicul țintă), au ocazia să cunoască istoria altfel: nu plictisitor, memorând date din manualele școlare, ci prin lectură. Cartea nu este doar pentru adolescenți și tineri, eu aș spune că poate fi citită de oricine.

   Ce nu mi-a plăcut: prea multă suferință, durere și tristețe. Nu o recomand unei persoane ce caută să se binedispună. Sunt conștientă că subiectul este unul dramatic, iar acest aspect ține mai mult de preferințele personale, nu este nicidecum un neajuns al cărții.

Mamele încercau să-și azvârle copilașii pasagerilor de pe punte, dar nu puteau să îi arunce suficient de sus. Pruncii lor se izbeau de peretele lateral al navei și cădeau în mare. Femeile zbierau și se aruncau în apă după ei. Un bărbat îmbrăcat în haine de femeie a fost bătut de o santinelă în momentul când a încercat să fugă pe pasarelă. Priveam totul de sus, suferind de compasiune în timp ce plângeau și țipau cât îi ținea gura spunând că aveau să moară dacă nu li se permitea accesul la bord. Gustloff era singura lor speranță.

   Ironic, ultima lor speranță i-a condus la moarte.

   Așadar, notez romanul cu 4 steluțe, evaluarea mea fiind strict subiectivă. Voi câte steluțe i-ați acorda?

Citate:

Starea soldaților vorbea despre soarta Reich-ului. Vocea era clară și răspicată. Înfrângere.

Goebbels avea dreptate într-o privință. Erau germani buni și germani răi. Dar, de fapt, etichetele erau aplicate invers.

Despre autoare:

   Ruta Sepetys este o scriitoare americană de origine lituaniană, pe care am avut onoarea de a o cunoaște personal în cadrul unei lansări de carte a Editurii Epica. Este cunoscută pentru bestseller-ul „Printre tonuri cenușii”, desemnat pe Goodreads.com cel mai bun roman al anului 2016, la categoria „Adolescenți și tineri”. Romanele sale, „Printre tonuri cenușii”, „Out of the Easy” și „O mare de lacrimi” , au fost nominalizate la Carnegie Medal, premiu acordat anual, desemnând cea mai bună carte pentru copii și adolescenți.

lansare Ruta Sepetys

„Sepetys, maestra ficțiunii pentru tineret și adolescenți, realizează o imagine panoramică asupra unei tragedii de proporții din perspective profund nuanțate și convingătoare.” – Entertainment Weekly

editura Epica

Cartea O mare de lacrimi de Ruta Sepetys a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura EpicaPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

„Consecințele acțiunilor noastre sunt întotdeauna atât de complicate și de diverse, încât prezicerea viitorului e o treabă foarte grea…”

     Harry Potter si Prizonierul din Azkaban, de J.K. Rowling

Titlul original: Harry Potter and the Prisoner of Azkaban

Volumul 3

Editura: Arthur

Grupul Editorial Art

Anul apariţiei: 2016

Traducere din engleză  de: Radu Paraschivescu

Număr pagini: 458

Gen: Fantasy, Aventuri

Cotație Goodreads: 4,52

   Editura Arthur mi-a făcut o mare bucurie cu reeditarea acestui volum! Bătrâna mea cărticică din prima ediție a ajuns mai jerpelită decât hainele profesorului Lupin: cu foile curgând din ea, atât de citită și răscitită a fost. Se impunea un nou exemplar… Un exemplar cu o copertă superbă și cu o traducere neașteptat de bună. De ce neașteptat? Pentru că traducerile primelor două volume din această nouă ediție, precum și cea a piesei de teatru, „Harry Potter și Copilul Blestemat”, nu m-au încântat.

   Nu vă imaginați ce fericită sunt să scriu această recenzie! Suficient de fericită pentru a produce un Patronus. Dacă acum 15 ani, când am citit prima dată această carte, m-aș fi văzut scriindu-i recenzia… Eu zic că da, și acest gând ar fi fost suficient de puternic pentru a produce un Patronus… Gândul că peste ani, le voi împărtăși altora tainele din lumea lui Harry Potter. În același timp, va fi greu. Greu să cuprind într-o singură recenzie tot ceea ce vreau să spun despre Harry Potter.

   Dar să revenim! Introducerea a fost oarecum pentru cunoscători, acum mă voi adresa celor care nu știu prea multe despre această serie.

„Harry Potter și Prizonierul din Azkaban” este cel de-al treilea volum din serie. Dacă nu sunteți la curent cu subiectul, găsiți recenzia celui de-al doilea volum aici ; oricum, nu vă faceți griji, puteți înțelege volumul 3 și fără să le fi citit pe primele două.

   Harry se pregătește acum pentru cel de-al treilea an la Hogwarts. Spre deosebire de alți puști de vârsta lui, băiatul abia așteaptă să se termine vacanța, pentru a pleca din casa rudelor sale și a se întoarce la școala de magie, locul unde este fericit.

   Însă așteptarea îi este tulburată de un eveniment: sosirea mătușii Marge, sora unchiului Vernon, care face tot posibilul să-l scoată din sărite.

   Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, o nouă amenințare apare: Sirius Black, un criminal periculos ce a evadat din Azkaban, închisoarea vrăjitorilor, un loc înfiorător, de unde niciun deținut nu a reușit să fugă vreodată. Mai mult, se pare că ținta lui Black este chiar… Harry Potter! Ce are Black cu Harry, ce motiv ar avea să-l vizeze tocmai pe el, aflați citind cartea! N-o să vă pară rău, credeți-mă!

   Toată comunitatea vrăjitorească este în alertă, prevenind și autoritățile mageamești (Încuiate, pentru cei care nu au citit nimic din noua ediție), atât de periculos este considerat Black. Ca măsură de siguranță, la Hogwarts au fost aduși paznici de la Azkaban: Dementorii, niște creaturi mai mult decât sinistre, ce absorb toată fericirea și emoțiile pozitive ale oamenilor, inducându-le, în schimb, stări negative precum frica, tristețea, lipsa oricărei speranțe. Și se pare că tocmai Harry este cel mai afectat de prezența Dementorilor. De ce tocmai el și la ce soluție recurge pentru a învinge această problemă, aflați tot citind cartea.

„Asta înseamnă că lucrul de care ți-e cel mai frică e… frica. Foarte isteț, Harry.”

   Și acest an la Hogwarts este plin de aventuri și de răsturnări de situație. Cel de-al treilea volum este, dacă pot spune așa, cel mai polițist roman din serie. Nu, nu mă înțelegeți greșit, aparține tot genului fantasy! Dar suspansul, misterul, descoperirile făcute pe parcurs, felul în care îți este pusă mintea la contribuție, ca într-un puzzle, toate sunt ingrediente nelipsite dintr-un roman polițist. J.K. Rowling a spus odată că Harry Potter este, de fapt, o carte polițistă. Poate că din acest motiv îmi place atât de mult… Să nu uităm că autoarea a scris și romane polițiste.

Ce-mi place atât de mult la „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban” ?

   Umorul, în ciuda situațiilor mai mult sau mai puțin dramatice :

   „RON WEASLEY ! răcnise Ron, ca și cum el și unchiul Vernon ar fi vorbit de la capetele unui teren de fotbal. SUNT UN PRIETEN AL LUI HARRY DE LA ȘCOALĂ… (…)

 – NU E NICIUN HARRY POTTER AICI ! urlase el, de data asta ținând telefonul la o lungime de braț, de parcă s-ar fi temut să nu explodeze. HABAR N-AM DESPRE CE ȘCOALĂ VORBEȘTI! SĂ NU MĂ MAI SUNI NICIODATĂ! ȘI NU CUMVA SĂ TE-APROPII DE FAMILIA MEA!”

   „- De ce nu s-o fi ascuns Black în biroul lui Snape? Ar fi putut să-i vină de hac și ne-ar fi făcut un bine !”

„Harry nu făcuse parte niciodată dintr-un grup mai ciudat. Pungășilă îi conduse în jos pe scări ; îl urmau Lupin, Pettigrew și Ron, care semănau cu niște concurenți într-o cursă a creaturilor cu șase picioare. După ei venea profesorul Snape, levitând sinistru, atingând cu picioarele fiecare treaptă peste care trecea și ținut în poziția aceea de propria baghetă, cu care-l fixa Sirius. Harry și Hermione compuneau ariergarda.”

   Tot în acest volum, am asistat la unele dintre cele mai amuzante scene: farsa făcută de  Harry lui Draco și prietenilor acestuia în Hogsmeade, la cabana bântuită, ascuns sub mantia de invizibilitate; la meciul de Quidditch, când Patronusul lui Harry i-a speriat pe cei care se deghizaseră în Dementori. Și veți întâlni mai multe astfel de momente dacă veți citi cartea.

   Meciurile de Quidditch (Vâjthaț). Ador meciurile de Quidditch, dacă aș fi fost la Hogwarts, sigur aș fi jucat în echipa casei. Iar comentariile lui Lee Jordan fac toți banii :

   „Iată-l virând acum – Cometa lui Chang n-are cum să-i facă față. Echilibrul de mare precizie al Bolidului e cu atât mai remarcabil în aceste…

 – JORDAN ! EȘTI PLĂTIT SĂ FACI PUBLICITATE BOLIZILOR ? VEZI-ȚI DE COMENTARIU !”

 „- TREIZECI-ZERO! IA DE-AICI, JIGODIE ESCROACĂ!

 – Jordan, dacă nu comentezi nepărtinitor…

 – Dar spun exact cum a fost, doamnă profesoară!”

   „Acum Gryffindor e din nou în posesie, cu Johnson preluând coafa… Flint o talonează – bagă-i degetul în ochi, Angelina! – am glumit, doamnă profesoară, am glumit…”

   „- CANALIE HOAȚĂ CE EȘTI! răcni Lee Jordan la megafon, scăpând de alonja doamnei profesoare McGonagall. TICĂLOS ÎMPUȚIT ȘI HOȚO…

   Dar doamna McGonagall nici măcar un se sinchisi să-l certe. La drept vorbind, îl amenința ea însăși pe Malfoy; cu pălăria căzută de pe cap, striga la rândul ei pradă furiei.”

    Deși poate părea o carte pentru copii, Harry Potter nu se reduce la magie sau acțiune, ci tratează, mai mult sau mai puțin subtil, probleme precum obezitatea, dependența de tehnologie în rândul copiilor, cauzate de răsfățarea acestora: „Se uitau la un televizor nou-nouț, un cadou primit de Dudley, reîntors acasă în vacanță, fiindcă băiatul se plânsese în gura mare că era prea mult de mers de la frigider până la televizorul din sufragerie. Dudley își petrecuse cea mai mare parte a verii în bucătărie, cu ochii mici de porc ațintiți asupra ecranului și cu cele cinci guși tremurându-i în timp ce înfuleca.”

    Snobismul este alt aspect trecut în revistă:

   „- Uitați-vă ce mantii jerpelite are, spunea Malfoy îndeajuns de tare încât să fie auzit de Lupin când acesta trecea pe lângă ei. Se îmbracă de zici că-i fostul nostru spiriduș de casă care făcea pe servitorul.”

   Autoarea descrie foarte bine frământările specifice vârstei, cu temerile și modul de gândire tipice adolescenților:

   „Cu toate acestea, Harry nu era deloc vesel. Profesorul Lupin refuzase cu bună știință să-l lase să-l înfrunte pe bogart. De ce? Oare fiindcă îl văzuse pe Harry leșinând în tren și își spusese că nu era mare lucru de capul lui? Se gândise cumva că avea să leșine din nou?”

    Tot anul acesta, Harry își întâlnește prima dragoste:

   „Gonaciul ei, Cho Chang, era singura fată din echipă. Era cam cu un cap mai scundă decât Harry, care, neliniștit cum era, nu putu să nu observe că era deosebit de drăguță. Îi zâmbi lui Harry când echipele se găsiră față în față, cu căpitanii în frunte, iar el simți un gol în stomac despre care știa că nu avea nimic de-a face cu febra meciului.”

   Recitind acest volum și cunoscând acțiunea din cărțile viitoare, am identificat un indiciu: „I-ai trimis lui Voldemort un vrăjitor care îți este îndatorat. Când un vrăjitor îi salvează viața altuia, între ei doi se încheagă o anumită legătură… și m-aș mira foarte mult dacă Voldemort ar vrea să aibă un slujitor care să-i fie îndatorat lui Harry Potter.” – nu vă spun decât atât: cartea a șaptea, reședința Malfoy… Cunoscătorii știu, iar pentru cei care nu au citit încă, continuați cu volumele viitoare, nu vreau să dau spoilere!

   În cartea a treia, întâlnim unul dintre cele mai amuzante finaluri, dar la fel, nu detaliez pentru a evita spoilerele. Mă refer la ceea ce-i spune Harry unchiului Vernon pe peron, am râs cu lacrimi.

   Nu mă așteptam, dar m-a surprins plăcut traducerea. Este cea mai bună traducere de până acum în ediția de la Arthur și o spune cineva care a citit și recitit de atâtea ori cartea, încât a învățat pe de rost replicile din vechea ediție. Felicitări, Radu Paraschivescu! Este cea mai apropiată traducere de ceea ce știam, practic m-am simțit transportată în perioada școlii, când am descoperit magia acestor cărți…

   Iar unii termeni chiar sunt mai inspirați decât cei din prima ediție, căreia îi sunt indubitabil fidelă:

 – „alde Dursley” – mi-a plăcut mult expresia, m-a distrat, găsind-o mai potrivită și mai amuzantă decât „familia Dursley” ;

 –  „Cavalerobuzul” este mai aproape de „Knight Bus” decât „Autobuzul Salvator”, deși îmi plăcea și vechiul termen;

 –  „bogart” este mai aproape de original decât „bong”,

 – mi-a plăcut mult „poznă reușită”. Desigur că prefer „Năzbâtie îndeplinită” din vechea ediție, dar față de „Gata cu poznele!” (traducerea din „Harry Potter și Copilul Blestemat”), „Poznă reușită” sună genial!

   De asemenea, mă bucur că unele cuvinte au fost păstrate în forma originală, fără a fi traduse, cum ar fi „Honeydukes” (în vechea ediție, „Lorzii mierii”).

   În cazul altor cuvinte, prefer vechea traducere: chiar dacă nu cunosc termenul original, toată adolescența am visat cum zbura Harry pe „Fulger”, nu pe „Bolid”, așa cum am crescut cu „Lunaticul, Șobo, Amprentă și Corn”, nu cu „Amețilă, Șobi, Lăbuță și Cornițe” (fie vorba între noi, nu cred că personajele ar fi încântate de aceste diminutive); cu „Spectru” în loc de „fiară”.

   Mult mai distractiv a fost atunci când gemenii Weasley i-au vrăjit insigna lui Percy, astfel încât pe ea să scrie „Șef de proști” în loc de „Șef de promoție”; cu „șeful elevilor” și „Capsoman Major” nu a mai avut același haz. Mi se pare mai potrivit „om-lup” sau „vârcolac” decât „licantrop” – fiind o lectură (și) pentru copii, mulți nu știu ce este un licantrop;

    Însă această nouă traducere a scos în evidență alte momente amuzante:

  „- Crăciun – hâc!- fericit! Parola?

 – Javră ordinară, răspunse Ron.

 – Și tu la fel, domnul meu! răcni Sir Cadogan, pe când tabloul le făcea loc să intre.”

   Mulțumesc, Editura Arthur, mulțumesc, Radu Paraschivescu! Mi-ați făcut o surpriză plăcută! Câte stele merită? Dar nu știu de ce mai întreb, bineînțeles că 5! Ca orice carte din seria Harry Potter…

   Citate:

  „Consecințele acțiunilor noastre sunt întotdeauna atât de complicate și de diverse, încât prezicerea viitorului e o treabă foarte grea…”

  „Crezi că morții pe care i-am iubit ne părăsesc cu adevărat? Crezi că nu ne amintim de ei mai clar ca niciodată când suntem la ananghie?” (…) Așa că ți-ai văzut într-adevăr tatăl azi-noapte, Harry… l-ai găsit în tine însuți.”

    Despre autoare:

   Ar fi foarte multe de spus despre J.K. Rowling, dar din lipsă de spațiu și timp, mă voi rezuma la câteva aspecte: pe numele ei Joanne Rowling, este una dintre cele mai cunoscute scriitoare britanice ale tuturor timpurilor. Seria Harry Potter a făcut-o celebră, după ce manuscrisul fusese respins inițial de 12 edituri. A contribuit la realizarea scenariului piesei de teatru „Harry Potter și Copilul Blestemat”, a înființat o fundație de binefacere, legată de alte trei cărți ce fac parte din universul Harry Potter. O puteți citi în continuare pe www.pottermore.com, un site dedicat fanilor celebrei serii.

   Tot sub numele de J.K. Rowling, a publicat romanul „Moarte subită” și sub pseudonimul Robert Galbraith, alte câteva cărți polițiste.

 

Editura Arthur

Cartea Harry Potter si Prizonierul din Azkaban de J.K. Rowling este oferită spre recenzie de către Editura Arthur. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Arthur. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

by -
8

„Dați-mi stele o stâncă să scriu/Mi-e dor de ea răvășit și pustiu/Pe petale am scris visul nostru etern/Întreg Universul la picioare-ți aștern”.

Lăsând totul în vânt… de Cristian Moșneanu

Titlu: Lăsând totul în vânt…

Autor: Cristian Moșneanu

Editura: Librex

Anul: 2016

   Ce poate fi mai frumos într-o după-amiază de primăvară, decât să te cufunzi în lumea feerică a versurilor de dragoste?! „Lăsând totul în vânt...” nu e doar un volum de versuri, este ritmul unei inimi care nu cunoaște viața altfel, decât prin iubire și prin apartenența la o istorie pentru care strămoșii noștri merită un deosebit respect.

   Cine este Cristian Moșneanu? Îl cunoaștem din primele pagini, din descrierea făcută de Anca Dăneț: „Cristian este o fire vulcanică și pasională, un suflet sensibil și frumos, făcut din simțăminte și trăiri, profund și rațional, iar aceasta se reflectă în tot ceea ce face. Poeziile lui sunt cireșe dulci-amare, fâlfâiri de șoapte de dor, fiori de iubire, urlet din adâncul celui mai adânc al ființei sale, sărut pe sufletul iubitei, gânduri sparte în bucățele de depărtarea dintre cei doi, iar vântul dorului autorului reușind să îi aducă iubitei doar frânturi: un te, un iub, un dor.”

   Iată ce spune, la finalul acestui volum de versuri, însuși poetul: „Asemeni vieții omului, acest volum de versuri reprezintă o călătorie izvorâtă și aflată sub stindardul unor alegeri. Fiecare stare ce se reflectă în aceste stihuri reprezintă un pas al propriei mele călătorii. După publicarea primului volum de versuri, am crezut că nu voi mai scrie poezie niciodată. Am conștientizat ulterior că poezia pentru mine reprezintă o stare de spirit care apare ocazional și nicidecum nu este o formă de manifestare continuă. Deși această stare de spirit, în efemeritatea timpului, a avut dimensiunea unei singure picături de apă în vâltoarea unei furtuni, a reușit să dea viață a peste patruzeci de poezii”.

   După ce a scris „Gânduri și rânduri”, Cristian Moșneanu ne încântă cu un nou volum de versuri, unul la fel de exaltant ca și primul, doar cu nuanțe mai accentuate de profunditatea gândirii în circumstanțele atât de sublime ale sentimentelor. Tema pe care a ales-o poetul este iubirea… și poate că unii ar fi de părere că s-a scris și s-a prea scris pe această temă, încât… ce mai poate fi adus nou?! Ei bine, poem cu poem, vers cu vers, cititorul e prins în mirajul rimelor, în ritmul unei inimi care pulsează ca o melodie celebră… și brusc realizezi că ai citit cartea „lăsând totul în vânt”. Universul conturat de către poet e o pânză pe care pictorul dezlănțuie cele mai ascunse și profunde gânduri.

   „Lăsând totul în vânt…” începe cu un poem dedicat străbunicului poetului, Ioniță Grigore, „care a luat parte la Războiul Balcanic din anul 1913, precum și la cele două Conflagrații Mondiale”. Intitulat „Poem pentru eroul meu”, această poezie demonstrează respectul poetului față de oamenii care au construit, în momente de răscruce și grele încercări, un viitor pentru care noi, cei de astăzi, suntem recunoscători:

  „Când stropi de apă vie cad/În nopți ce-aduc doar moarte,/Un glas se aude-nsângerat:/„Soldați, nu stați deoparte”.

   Acum, într-o lume care abundă în îndemnuri individualiste, care nu mai pun accentul decât pe materialism, acest al doilea volum de versuri a lui Cristian Moșneanu este ca o respirație de aer pur, sănătos… și atât de rar. Versul său este de o naturalețe pe care astăzi e aproape imposibil să o mai întâlnești, mesajele aparent simple ale poemelor sale purtând, în realitate, o profundă încărcătură simbolistică.

    Poetul trasează traiectoria cunoașterii iubirii, de la iubirea față de identitatea strămoșească, până la iubirea față de femeia care i s-a imprimat în suflet. Dacă pentru strămoși, poetul își arată respectul dedicându-le versuri sublime, pentru ființa iubită, iubirea devine un proces cosmic, cu complici de talia astrelor: „Vin stele peste chipu-ți, fără număr/Nici nu respir, n-am cum să mai clipesc/Iar tu să-mi pui galeșul cap pe umăr/iar eu să-ți spun încet că te iubesc./ Cu săruturi încet-încet să mă dezgheți,/Pe-ai tăi nuri, calea-și găsește versul/Un geamăt se răsfrânge în pereți/Acum să se oprească Universul”.

   Sub aparența cuvintelor simple, se ascund adevăruri universale, cugetări profunde despre sensul vieții prin iubire, despre cum toate elementele naturii își asortează intențiile în funcție de starea poetului: „Dați-mi stele o stâncă să scriu/Mi-e dor de ea răvășit și pustiu/Pe petale am scris visul nostru etern/Întreg Universul la picioare-ți aștern”.

   Sentimentul de iubire, sublim până în cele mai fine trăiri, este țesut cu un fir colorat, alcătuit dintr-o mulțime de figuri de stil ce amintesc de stilistica eminesciană. De la epitete precum:„izvor nesecat”, „chipul feeric”, „ochii limpezi”, „chipul gingaș”, la comparații: „noaptea ca o boare”, „suspin ca o candelă”, dar și alte figuri de stil, imaginile create de către poet sunt uneori calme și line, alteori spectaculoase prin transpunerea zbuciumului sufletesc: „De-atâta depărtare, de tot ce e văzut/De munți și văi și zori și ape/De pomi, noroaie și amurgul dispărut/De somn, de odihnite pleoape/De tot ce ești când lângă mine nu te știu/De tot ce sunt când visul ți-e aproape/De zilele când ești cu mine și-s al luminii fiu/De nopți cu geamătul de vânt din ale tale șoapte/De toate acestea și încă mii în parte/Arzând în dorul care mă destramă/Respir numai prin tine, prin ale tale fapte/Și dorul tău la jugul lumii mă înhamă”.

    Iubirea apare ca sens al acestei existențe, ca predestinare, mărturisește asta însuși poetul, în poezia „Eu te iubesc”: „Eu te iubesc căci asta mi-e menirea/Și ceasul tihnei s-a oprit în loc/Iar dulci îți sunt și zâmbetul și firea/Sublim îți arde ochiul în potop”.

   Unde se situează poezia lui Cristian Moșneanu, în circumstanțele literaturii actuale? Ei bine, poetul Cristian Moșneanu nu se raportează tendințelor, ci, mai degrabă el dă valoare sentimentelor sale, pe care le expune cu ascuțita inteligență a sufletului, urmându-și propriile reguli… și îi reușește foarte bine!

    Recomand cartea celor care iubesc versurile… și mai ales versurile de iubire, care vin ca o plăcută alinare în fiecare anotimp… dar în special primăvara.

Librex.ro

Cartea Lăsând totul în vânt… de Cristian Moşneanu a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

 Cercul de piatră de Diana Gabaldon (vol. 1) 

         A treia parte din seria Outlander

Titlul original: Voyager

Traducere: Gabriel Stoian

Editura: Nemira

Colecţia Nautilus Fantasy

Anul apariţiei: 2017

Nr. de pagini: 528

Gen: Historical Fiction, Romance; Fantasy; Time Travel

Cotaţie Goodreads: 4,38

Seria Outlander: 1. Călătoarea  – Outlander(1991) ; 2. Talismanul – Dragonfly in Amber(1992); 3. Cercul de piatră – Voyager(1994); 4. The Drums of Autumn (1996); 5. The Fiery Cross(2000) ; 6. A Breath of Snow and Ashes(2005) ; 7.Ecouri din trecut – An Echo in the Bone(2009) ; 8. Written in My Own Heart’s Blood(2013)

   În urmă cu douăzeci de ani, Claire Randall s-a întors în timp și a nimerit în brațele temerarului Jamie Fraser, direct în secolul al XVIII-lea. Apoi s-a întors în vremea ei, purtând în pântece copilul lui și fiind convinsă că el și-a pierdut viața în bătălia de la Culloden. Și totuși, din amintirile ei el n-a plecat nicicând.  

   Dar Claire descoperă la un moment dat că Jamie trăiește. Și trebuie să facă o alegere: să rămână în secolul ei, împreună cu fiica iubită, ori să se întoarcă în veacul lui.

   Scoția e măcinată de comploturi, patimile și durerile eroinei nu mai contenesc, intrigile se țin lanț. Călătoria în necunoscut îi poate aduce iubirea înapoi sau o poate spulbera pe veci.

   „ A treia parte din seria Outlander este o carte palpitantă, îndrăzneață, provocatoare. Diana Gabaldon combină cu măiestrie flashback-uri, se lasă cu plăcere în voia altor veacuri, dar nu se abate niciodată de la firul poveștii. “-Locus

    Primele două părți din seria Outlander mi-au oferit o experienţă de neuitat, motiv pentru care am așteptat cu nerăbdare apariția primului volum din partea a treia – “Cercul de piatră”. Iar când a ajuns în mâinile mele, am îmbrățișat minunăția asta de carte, apoi am început să o citesc cu o nețărmurită emoție. Știam că și de această dată povestea va fi una fascinantă, dar nicio clipă nu am bănuit ce impact va avea asupra mea.  

   Călătoarea mi-a mers la suflet,” Talismanul” m-a făcut să vărs o grămadă de lacrimi, însă “Cercul de piatră” a devenit preferatul meu. Deși toate cele trei părți ale seriei au aventură, romantism, intrigă, mister, legende, momente emoționante, scene mai dure, în romanul de față m-a fascinat modul lejer în care autoarea face trecerea de la o perioadă de timp la alta. Nu este deloc enervant sau obositor. Ba dimpotrivă, ajungi să-ți dai seama că există o oarecare concordanță/conexiune a evenimentelor. În timp ce Claire, aflată în secolul XX, citește un document  în care se relatează o acțiune intreprinsă în trecut (secolul al XVIII-lea) de James Fraser, în următorul capitol din carte se detaliază acel moment. Ai impresia că niște fire invizibile îi unește pe cei doi dincolo de timp.  

   Temele de bază ale seriei sunt reluate și în acest volum și am să le menționez și eu, pentru a fi de folos celor care nu știu deloc despre ce este vorba în Outlander.

   În anul 1945, fosta soră medicală Claire Randall, se întoarce din război și pleacă cu soțul, Frank Randall, într-o a două lună de miere. Dar o stâncă magică descoperită într-un loc misterios o transformă într-o călătoare în timp (ea trece printr-un cerc de pietre așezate în picioare pe Craigh na Dun), care se trezește brusc într-o Scoție măcinată de conflicte, în 1743. Destinul i-l scoate în cale pe tânărul războinic James Fraser și trăiește alături de acesta aproximativ trei ani. L-a iubit și ar fi rămas cu el dacă ar fi putut, dar James a trimis-o înapoi prin cercul de piatră, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea și pe copilul nenăscut de dezastru iminent care avea să-l lovească la Culloden. Claire revine în secolul XX ( în aprilie 1948), la aproape trei ani de la data dispariției și își continuă viața alături de Frank. După douăzeci de ani (în anul 1968), la ceva timp după moartea soțului ei, Claire și fiica ei, Brianna, cer ajutorul unui tânăr istoric, Roger Wakefield, pentru realizarea unui proiect ce ar avea legătură cu istoria iacobiților din secolul al XVIII-lea, bătălia finală de la Culloden, acolo unde prințul Charlie cel Frumos și compania a luptat contra ducelui de Cumberland. Împreună cu el a venit dezastrul, războiul și măcelul. Toate clanurile care l-au urmat pe prinț au fost șterse de pe fața pământului. Sute și sute de bărbaţi au murit la Culloden, iar cei care au rămas în viată, au fost vânați și uciși. Însă  anumite documente  confirmă faptul că James Fraser a supraviețuit bătăliei de la Culloden. Și astfel ajungem la tema cărții de față.

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 1

    Știind dinainte că cei doi îndrăgostiți se află la o depărtare de două sute de ani unul de altul și că voi avea de așteptat câteva sute de pagini până voi regăsi o interacțiune între ei, m-am gândit că lipsa acestei legături va scădea din plăcerea lecturii. Dar se pare că nu o cunoșteam așa de bine pe autoarea Diana Gabaldon. Nu doar că mi-a oferit enorm de multă acțiune, dar m-a și introdus într-un univers complex al emoțiilor: am râs copios din cauza dialogului spumos și a situațiilor comice; am plâns văzând cât de dor îi este lui Jamie de Claire; am suferit alături de el atunci când a fost urmărit și pedepsit, bătăile îndurate, anii de foamete și chin sufletesc; am simțit că mă învăluie nostalgia de fiecare dată când Claire sau James își amintesc de momentele  lor fericite; m-am înfuriat  văzând cât de nedreaptă le este soarta.

Uitând să se mai roage, a început să îi evoce chipul înapoia pleoapelor, curbura obrazului și a tâmplelor, fruntea lată și albă care îl îndemna mereu să o sărute, exact acolo, în acel punct mic și neted dintre sprâncene, deasupra nasului, între ochii limpezi, de culoarea ambrei. Și-a concentrat atenția asupra formei gurii ei, imaginându-și buzele ei pline și arcuite și gustul, senzația, dar și bucuria de a o săruta.”

   Nu am avut cum să mă plictisesc citind o carte care cuprinde atât de multă acțiune, intrigă, scene erotice, momente amuzante sau hilare, călătorii în timp, dar și mult mister (autoarea a mai adăugat ceva în plus – apariția unui criminal în serie, un predecesor al lui Jack Spintecătorul).  

   Evenimentele din Cercul de piatră (vol.1) se desfășoară în paralel, atât în secolul al XVIII-lea (perioada 1746-1758), cât și în secolul XX (anul 1968). Acțiunea din prezent se continuă de unde a rămas în “Talismanul”, imediat după ce s-au dezvăluit anumite lucruri: Brianna află că Frank nu e tatăl ei natural, și că tatăl adevărat a fost un scoțian din Highland care a trăit în urmă cu două sute de ani; se descoperă că inelul de argint al lui Claire are un semn și cum doar  unii argintari scoțieni din secolul optsprezece  îl foloseau, poate dovedi, într-o oarecare măsură, autenticitatea poveștii ei; tânărul istoric Roger Wakefield (cel care o ajută să descopere dacă James Fraser este în viață și care este atras de Brianna) află că este strănepotul lui Dougal Mackenzie (unchiul lui James Fraser) și al lui Gellis Duncan. Cine a citit celelalte cărți, știe că Gellis i-a salvat viața lui Claire la procesul din Cranesmuir și a murit după ce fusese condamnată ca vrăjitoare. Aceasta avusese și ea o cicatrice de vaccin, demonstrând astfel că și ea venise din secolul XX, iar un moment dat reușește să-i transmită lui Claire un mesaj: “unu, nouă, șase, opt” (anul în care Gellis a pășit în cercul de piatră). Iar cea mai mare descoperire o face Roger – el găsește documentul care  arată că James Fraser a reușit să-i scoată pe bărbații de la Lallybroch de pe câmpul de luptă, i-a salvat de la Culloden și i-a dus pe drumul spre casă.

   Însă, aici găsim și câteva flashback-uri din perioada în care Claire a revenit în secolul XX : reîntâlnirea cu Frank, discuțiile despre dispariţia ei și convingerea lui Frank că inventează acele povești din cauza șocului traumatic, dezvăluirea faptului că este însărcinată, că s-a îndrăgostit de altcineva și s-a măritat cu el, perioada cât a stat internată într-o clinică psihiatrică, nașterea Briannei, căsnicia cu Frank, certurile din ultima perioadă din cauza fetiței (oricât de mult o iubea pe aceasta, nu putea  suporta ideea că soția lui o privea cu dor pe Brianna, fiind consistent că ea vedea de fapt imaginea bărbatului iubit).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 2

    Însă partea cea mai captivantă o reprezintă povestea din trecut (secolul al XVIII-lea) și sunt convinsă că vreți să știți ce s-a întâmplat cu James Fraser. Nu am să vă ofer prea multe informații pentru că ar fi și păcat să nu vă las pe voi să aflați toate amănuntele, dar am să vă împărtășesc ce s-a întâmplat în fatidica zi de 16 aprilie 1746 (partea introductivă a cărții), imediat după ce el a fost sigur că iubita lui Claire a reușit să ajungă la cercul de pietre.

Când o trimisese înapoi la cercul de piatră, știuse că așa se va întâmpla. Suferința spirituală putea fi considerată  drept o stare obișnuită  în purgatoriu și se așteptase  tot timpul ca durerea  provocată de despărțire să fie pedeapsa  lui principală – suficient, își spunea el, pentru a  ispăși tot ce făptuise până atunci: între altele, crime și trădări .”

“De astă dată, amintirea ei nu a făcut decât să-i stârnească un val de dor îngrozitor. Doamne, să o fi avut alături, să îl atingă, să îi trateze rănile și să îi țină capul pe genunchi… Însă ea plecase – la depărtare de două sute de ani de el – și slavă Domnului că o făcuse! Lacrimile s-au prelins încet pe sub pleoapele strânse. S-au rostogolit cu greu pe o parte, ca să nu fie văzut de ceilalți.  

Doamne, fă să ajungă în siguranță! s-a rugat el. Ea și copilul!”

   După marea înfrângere de la Culloden, unde foarte mulți oameni ai armatei Highland au fost uciși, câțiva dintre ei au scăpat. James a fost rănit destul de grav la picior și  nu se mai poate deplasa, dar este găsit de oamenii lui. Cei optsprezece ofițeri iacobiți care au reușit să supraviețuiască măcelului, s-au adăpostit într-o fermă din apropierea landei. Acolo au zăcut în mari suferințe, cu rănile neîngrijite, slăbiți de frig, oboseală și foame, vreme de două zile. James se gândea că putea muri liniștit pentru că făcuse tot  ceea ce trebuia să facă pentru ca iubita lui să fie în siguranță.

Nu mai avea griji, nu mai avea nimic de înfăptuit. Făcuse tot ce putuse pentru oamenii lui, pentru soție și pentru copilul nenăscut. Chinurile trupești se vor sfârși și va pleca recunoscător pentru a-și găsi pacea.

O va găsi pe Claire imediat ce va muri? s-a întrebat el. Ori poate, așa cum anticipa, va fi condamnat la despărțire o vreme? În orice caz, o va revedea; s-a agățat de acea convingere cu mai multă fermitate decât îmbrățișa datinile Bisericii. Dumnezeu i-o dăduse; tot El i-o va readuce.

   Apoi au fost prinşi de lord Melton, comandant al unui regiment de infanterie sub Cumberland, care primise ordinul să execute  neîntârziat orice persoană care se dovedea  că a participat la rebeliunea trădătoare recent înăbușită. Scoțienii au fost acuzați de trădare, scoși unul câte unul din casă și executați.  

   Însă, atunci când maiorul descoperă că unul dintre  trădători este  James Alexander Malcolm Mackenzie, stăpânul de la Broch Tuarach, își dă seama că nu-l poate omorî ca pe ceilalți. Și-a amintit că acest iacobit l-a prins cândva  pe John Grey, fratele lui mai mic, în apropiere de Preston și, în loc să-l împuște, i-a cruțat viața și l-a adus înapoi la camarazii lui, impunând așadar o mare datorie de onoare asupra familiei. Nu-l poate împușca fără a dezonora jurământul fratelui lui, așadar este obligat să cruțe viața lui Fraser și, drept urmare, a omis numele lui din lista  trădătorilor executați la fermă și i-a aranjat  transportul până la moșia lui. Nu știa dacă va supraviețui acelei călătorii, având în vedere că Fraser avea o rană mare la un picior, infectată și purulentă, dar cel puțin moartea lui nu îi va fi pusă în cârcă.

  Mai departe, asistăm la toate chinurile îndurate de el, imediat după cele întâmplate la Cullonden, supraviețuirea, anii cât a fost fugar, fiind silit să stea ascuns într-o peșteră de pe proprietatea lui, timp în care englezii au scotocit Highlands în căutarea fugarilor care îl sprijiniseră pe Charles Stuart, perioada de detenție, prietenia ciudată pe care o leagă cu noul conducător al închisorii, nimeni altui decât maiorul John Grey (este la rândul sau protagonistul unei alte serii scrise de Diana Gabaldon – “Lord John”), fratele lordului Melton, personaj pe care l-am întâlnit pentru prima oară în “Talismanul”, el având la acea vreme doar 16 ani.

   Dacă stau bine și mă gândesc, John Grey a avut o mare influență asupra vieții lui James Fraser. Datorită lui a reușit James să supraviețuiască pe câmpul de luptă, iar mai târziu, tot el și-a exercitat influența pentru că Jamie să nu ajungă sclav în America (la acea vreme, prizonierii de război de origine scoțiană urmau să fie transportați în coloniile americane, vânduți cu înțelegeri contractuale oficiale pe durata a șapte ani).

Cercul de piatra de Diana Gabaldon 3

   Între timp, Claire, Brianna și Roger încearcă să descopere adevărul. Chiar dacă James reușise să evadeze, era totuși rănit și ar fi putut să moară curând după aceea, mai ales că în Highlands izbucnise foametea. Claire este din ce în ce mai îngrijorată și se gândește dacă nu cumva viața lui fusese irosită într-o celulă de închisoare ori sfârșise într-o temniță singuratică. Vor reuși ei să îl localizeze cât mai curând? Va  putea Claire să treacă din nou prin cercul de pietre?  

“Nu îți este neapărat ușor dacă știi ce ești menit să faci, dar măcar nu pierzi timpul întrebându-te sau îndoindu-te. Deși presupun că, dacă ești cinstit cu tine însuți și știi cine ești, e mai puțin probabil să simți că ți-ai irosit viața, făcând altceva decât ceea ce trebuia.”  

– Mamă, nu înțelegi? El trebuie să afle – trebuie să știe că a făcut ce trebuia pentru noi. Buzele îi tremurau și le-a șters preț de o clipă. Mamă, îi datorăm asta, a continuat ea încet. Trebuie să îl găsească cineva și să-i spună. Mi-a atins delicat fața cu mână. Spune-i că m-am născut.”  

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu îndrăgitele personaje. Un lucru vă mai destăinui: reîntâlnirea lui Claire cu James a fost una dintre cele mai emoționante, dar și amuzante scene din carte. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva pasaje. Însă, îi rog pe cei care nu vor să afle amănunte despre reîntâlnirea dintre cei doi, să NU  le citească.  

Și-a rostogolit ochii și s-a lăsat moale spre podea, trăgând după sine o ploaie de coli și alte lucruri care stătuseră pe tiparniță; căzuse foarte grațios pentru un bărbat atât de masiv, am gândit eu cu un aer distrat. Doar leșinase…“

 “În cele din urmă, i-am dat drumul și m-am lăsat puțin pe spate. El a aruncat o privire spre podea, între picioare, și s-a încruntată.

-Ai pierdut ceva? l-am întrebat surprinsă.

El a ridicat privirea oarecum timid.

-M-am temut că m-am pierdut cu totul și m-am scăpat pe mine, dar nu e nimic. M-am așezat pe o cană de bere.”

“Te-am văzut de multe ori, mi-a șoptit cald la ureche. Ai venit la mine foarte des. Câteodată, când visam. Când aveam fierbințeli. Când eram înspăimântat și singur și știam că trebuie să mor. Când aveam nevoie de tine, te vedeam, zâmbind, cu părul căzând în bucle  peste față. Dar nu mi-ai vorbit niciodată. Și nu m-ai atins niciodată.”


“Am ridicat ochii spre fața lui, inexpresivă din cauza șocului. A strâns fotografiile la piept, fără să se miște, cu ochii dilatați și imobili, încremeniți de parcă o săgeată de arbaletă îi străpunsese inima – așa am presupus că arăta.”

“Dar a trecut multă vreme de când noi am fost că unul, englezoaico. Tu ți-ai trăit viața – acolo  -, iar eu am avut-o pe-a mea aici. Nu știi nimic despre ce am făcut sau am fost. Ai venit acum pentru că ai vrut ori pentru  că ai simțit că așa trebuia?“ 

 Nota 10 +


sigla NemiraCartea Cercul de piatră de Diana Gabaldon(vol. 1) a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.comevaluare-carte-5

by -
6

”Un ritm ameţitor, plin de forţă”.

Harta oaselor, de James Rollins 

 Editura: Rao

Titlul original: Map of Bones

   James Rollins este pseudonimul pentru James Paul Czajkowski, născut pe 20 august 1961 în Chicago. A urmat cursurile Universităţii din Missouri-Columbia de medicină veterinară, devenind doctor în medicină veterinară (D.V.M.). Practică medicina veterinară la Sacramento, dar renunţă pentru a se dedica scrisului. Calificarea în speologie şi scuba-diving i-au folosit la documentarea şi scrierea romanelor. Lucrează ca jurnalist şi scrie romane de aventuri, thriller şi mistery. A scris şi romane fantasy sub pseudonimul James. Clemens. A fost inspirat de autori ca Jules Verne, C.S. Lewis, H.G. Wells, Edgar Rice Buroughs, L. Frank Baum, Howard Carter. La noi s-au tradus patru romane ale lui, care fac parte din seria Sigma Forces astfel: ”Harta Oaselor (Map of Bones)”; ”Virusul lui Iuda (The Judas Străin)”; ”Furtună de Nisip (Sandstorm)”; ”Ordinul Negru (Black Order)”.

    Este prima carte a acestui autor pe care o citesc şi m-a ţinut “în priză” de la prima până la ultima filă, mai ales că îmi plac foarte mult cărţile de acest gen, bine scrise, care au la baza subiecte istorice sau religioase. M-a tentat şi prezentarea romanului:

    “În timpul unei slujbe la catedrala din Koln, în Germania un grup de intruşi înarmaţi, deghizaţi în călugări, dezlănţuie un adevărat carnagiu, omorându-i fără milă pe toţi participanţii la ceremonia religioasă. Ucigaşii au venit după o nepreţuită comoară ce poate schimba lumea: moaştele celor trei Magi de la Răsărit. O societate străveche de alchimişti şi de asasini, Curtea Dragonului, intenţionează să folosească moaştele sfinte pentru a îngenunchea lumea după bunul lor plac.
   Agentul Pierce de la Departamentul Apărării, locotenentul Rachel Verona şi echipa Sigma merg pe urmele oaselor, ajungând până la suprema confruntare dintre întuneric şi lumină-un loc pierdut al istoriei, unde ştiinţa se întâlneşte cu religia pentru a dezlănţui o forţă nemaivăzută de la începutul timpurilor.”

   Moaştele celor trei Magi de la Răsărit, motiv de discordie între biserici, declanşează evenimentele. Monseniorul Vigor Verona şi echipa lui de arhivari caută indicii în una dintre cele mai bine păzite zone din Biblioteca Vaticanului, numită ”Archivio Segretto Vaticano” (scandaloasa Arhivă Secretă a Vaticanului). De fapt Vigor avea el însuşi multe secrete, de aceea nu se îndoia de zicala care circula: ”Vaticanul are prea multe secrete…dar nu destule.”

     Nu s-a ştiut niciodată numărul exact al magilor, presupunerea că au fost trei pornea de la darurile aduse: aur, smirnă şi tămâie, şi referirile la ei, deşi destul de vagi apar doar în Evanghelia după Matei. Cuvântul “magi” nu se referă la magie, deşi provine din cuvântul “magoi” din limba greacă, ci înseamnă “practicanţi ai unei înţelepciuni ascunse”. Povestea spune că erau astrologi, adepţi a lui Zoroastru, veniţi din Persia sau din Babilon, pentru că au citit în stele semnul naşterii unui rege la apus, prevestite de apariţia astrului numit “Steaua din Bethlehem”

    În Ierusalim nici măcar nu a fost remarcată steaua, magii i-au atras atenţia lui Irod, crezând că noul rege ar fi născut într-o familie regală. Irod citind cărţile profeţiilor ebraice, i-a îndreptat către Bethlehem, doar că pe drum steaua a reapărut şi i-a condus la pruncul nou născut. Magii avertizaţi de un înger nu i-au spus lui Irod cine era pruncul, aşa a urmat “măcelul pruncilor”. Dar Maria şi Iosif, avertizaţi şi ei de un înger, fugiseră deja cu pruncul în Egipt.
    Atunci de ce oare fuseseră furate moaştele magilor?

    Vigor ştia că există inamici care vor să slăbească puterea Sfântului Scaun şi preoţii asemenea lui se interpuneau între Vatican şi lume, războinici ascunşi care menţineau frontul: ”Vigor ştia prea bine că Vaticanul era o entitate politică în aceeaşi măsură în care era una spirituală…. Şi, deşi Vigor nu era de acord cu tot ce se făcuse în trecut, şi poate nici în prezent, credinţa lui rămânea neclintită…ca Vaticanul însuşi.” “Imperiile se pot ridica şi prăbuşi. Filozofii veneau şi plecau. Dincolo de toate astea însă, Vaticanul rămânea statornic, impasibil şi neclintit. Era istorie, timp şi credinţă, toate păstrate în piatră.”

    În misterele referitoare la Magi se spunea că pruncul Isus le-ar fi oferit în dar o “piatră cu puteri nemaivăzute” şi că datorită ei magii ar fi fondat o frăţie mistică, ezoterică. Dar arhivele sunt incendiate şi Vigor ajunge la concluzia că în spatele crimelor se ascunde “Ordinis Draconis”-Curtea Imperială a Dragonului Regal.

    “Ca în orice cult al aristocraţiei, aceşti lideri extremişti cred că ei şi membrii organizaţiei lor sunt conducătorii de drept şi aleşii omenirii. Că s-au născut pentru a guverna lumea, drept cuvenit lor prin puritatea sângelui.”
    “Dar ei vor mai mult. Nu doar să fie regii lumii. Caută toate formele de cunoştiinţe străvechi ca să-şi lărgească şi mai mult sfera lor malefică de influenţă.”

    Curtea avea membrii şi la Vatican, era asociată cu: Consiliul European al Prinţilor; Cavalerii Templieri; Ordinul Rosocrucian; cu legături în U.E. Vaticanul cere ajutorul organizaţiei Sigma, o organizaţie americană ultra secretă condusă de Painter Crowe. Echipa este formată din Grayson Pierce (Gray), Kat Bryant şi Monk Kokkalis.

   Gray, prototipul călăreţului singuratic, preferă să lucreze singur, dar este numit şef de echipă. Kat, fosta membră a serviciilor secrete din cadrul marinei avea cunoştiinţe de microelectronică şi contraspionaj, lucrase şi cu Vigor Verona la anihilarea unei reţele de hoţi de obiecte de artă. Monk este un foarte bun agent, specialist şi în medicină judiciară.

    Masacrului din Koln îi supravieţuieşte un tânăr american Jason Pendleton, iar analizele făcute în cele mai performante laboratoare Sigma relevă faptul că azima ar fi fost otrăvită c-o otravă pe bază de aur. Jason s-a ascuns în confesional, doar aşa a scăpat, pentru că alţii care nu se împărtăşiseră au fost măcelăriţi de ucigaşi.

    Aşa că agenţii Sigma, împreună cu locotenentul Rachel Verona şi unchiul ei, monseniorul Vigor Verona, trebuie să cerceteze să afle ce s-a întâmplat. În catedrală sunt atacaţi de un grup de ucigaşi, reuşesc cu greu să scape ajutaţi de-o tipă aparent aliată cu criminalii. Doamna Dragon-numită Seichan, o agentă a Breslei, o organizaţie de mercenari care lucra pentru cei care plăteau mai bine. Reuşesc să scape din ambuscadă, revin la hotel unde află că singurul supravieţuitor al masacrului, Jason, a fost ucis la spital. Îşi dau seama că trebuie să acţioneze fără a spune nimănui unde merg şi ce au de gând, pentru că nu ştiu în cine mai pot avea încredere.

    Vigor le povesteşte despre ”Curtea Dragonilor” care nu are ca tel descoperirea lui Dumnezeu, ci dobândirea puterii şi vor să impună o nouă Ordine Mondială, ferm convinşi că sunt ”genetic superiori şi sortiţi, din naştere, să fie stăpânii lumii.” În sânul bisericii erau grupuri care credeau în “Evanghelia după Toma” şi cei care se conduceau după “Evanghelia lui Ioan”. Toma se crede că ar fi fost şi cel care i-a botezat pe cei trei magi. Vigor ajunge la concluzia că în atacul de la Koln şi apoi incendierea bisericii de la Milano, era mai mult decât simplă dorinţă de-a fura moaştele.

    Agenţii cercetează mostrele, aflând din ce material sunt oasele, apoi pe baza indiciilor pornesc căutările care îi duc la Milano, Roma, Alexandria, Elveţia, Vatican. Intervin şi alte personaje importante sau mai puţin importante, dar fiecare cu rolul lui de-a ne ajuta să desluşim povestea: Raoul conducătorul dragonilor, doctor Alberto Menardi fost prefect şef al arhivelor Vaticanului, amator de experimente ca într-un lagăr nazist, bunica –nonna lui Rachel al cărei rol este halucinant, cardinalul Sperra care o angajase pe Seichan ca agent dublu să ajute Sigma, generalul Rende şeful poliţiei din Roma, de fapt Imperatorul Curţii Dragonului, Logan Gregory adjunctul lui Painter şi spion al dragonilor.

    Multe urmăriri, cercetări, crime, cruzime inutilă, lupte fără rost, toate în numele lăcomiei şi dorinţei de putere, dar mai ales al ideii de “rasă pură”. Rămâi uimit, citind cartea, de deznodământul poveştii, de rolul complicat al personajelor, de motivaţiile comportării lor. Sigur că până la urmă se face dreptate, se găsesc şi se pedepsesc vinovaţii, se dezleagă misterele, se înfiripă şi o poveste de dragoste, dar pentru a afla toate acestea trebuie să citeşti cartea.

    Mi-a plăcut stilul alert, abundenţa de dialoguri, luptele descrise cu multă măiestrie, îmbinarea istoriei, religiei cu ştiinţa şi cu fantezia. La fel ca Steve Berry, şi James Rollins ne spune în notele autorului de unde s-a inspirat, indicându-ne cărţile sau studiile respective. La final am fost perfect de acord cu părerea lui Steve Berry despre roman: ”Un ritm ameţitor, plin de forţă”.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

by -
5

Moştenirea babei Stoltz de Alina Pavelescu

recenzie

   Scriitoarea Alina Pavelescu mi-a atras prima dată atenția cu ceva ani în urmă când încă nu era scriitoare de cărți, ci de blog. Am urmărit cu multă interes și plăcere blogul atât de incisiv-tinerește numit “Savonarola who” și am fost cucerită de umorul fin și ironia caldă ce se simțeau alături de evidenta tinerețe a autoarei în frumoasele pastile literare despre cartierul Giulești, dar și pe alte teme. Am înțeles atunci că am de a face cu o adevărată bucureșteancă, născută și crescută în cel mai mare oraș al României. Indiferent ce ar spune unii și alții să fii bucureștean este ceva aparte. Știu asta pentru că nu m-am născut și nici nu am copilărit aici și în ciuda a mai bine de jumătate de secol de când fac parte din populația Bucureștiului, tot nu pot spune că sunt bucureșteancă. Noi, cei cu rădăcini provinciale avem ceva în plus dar și ceva în minus în felul nostru de a fi. Tocmai din această cauză am fost uimită că primul roman al Alinei Pavelescu este un roman rural. Citindu-l mi-am dat seama și de ce a ales ca acțiunea să nu se petreacă în București și cu atât mai puțin în cartierul Giulești.

   Alina Pavelescu s-a născut pe 17 august 1972 în București, a făcut liceul la Școala centrală de fete, apoi a urmat cursurile Facultății de istorie la Universitatea București. Masterul a fost pe tema Europei postcomuniste, iar doctoratul l-a urmat și absolvit în Franța între 2002-2009 la Institut d’Etudes Politique din Paris. În prezent este director adjunct al Arhivelor Naționale.

   Romanul “Moștenirea babei Stoltz” publicat de Editura Herg Benet este romanul ei de debut pe care l-a lansat la Târgul de carte Gaudeamus din toamna anului 2016. Mi s-a părut foarte convingătoare prezentarea autoarei de pe site-ul editurii Herg Benet:

   “ ….Sus numita nu știe dacă va reuși vreodată să devină scriitoare, dar asta nu o împiedică să rămână o încăpățânată cititoare de literatură. Până în prezent a ieșit în spațiul public cu literatura proprie pe blogul savonarolawho ( de care între timp s-a plictisit). Nu deține averi personale, cu excepția unui bărbat, a unui cățel și a unei armate de pisici indiscrete.

   Asemănări cu naratoarea din romanul său: fumează mult, îi plac maidanezii și obișnuiește să gândească neîntrebată.” 

   Romanul “Moștenirea babei Stoltz” nu este un roman de acțiune. Este doar un monolog al personajului principal care pentru a se elibera de stresul unei iubiri neîmpărtășite decide să se psihanalizeze singură după modelul unei cărți motivaționale cum apar nenumărate în zilele noastre. Poate s-ar fi decis să se ducă la un psiholog profesionist dar eroina, simplă secretară la o primărie dintr-un obscur sat românesc, nu prea avea cum să facă acest lucru. Așa că se decide să scape de stres și de frământările sufletești urmând sfaturile din cartea specialistului sau specialistei A. Roberti, “Cum să te psihanalizezi singur”. Și cel mai important sfat era să țină un jurnal pornind cu cele mai vechi amintiri ale ei. Dar secretara primăriei știe mai bine ce anume o doare și decide să se refere doar la tendința ei de a se îndrăgosti doar de “tâmpiți”. Iar jurnalul urma să-l țină în cap ca să nu riște să fie citit de cine nu trebuie.

    Amintirea primului tâmpit de care s-a îndrăgostit este însă deja estompată și gândindu-se la acest aspect își dă seama că “așa funcționează orice dragoste nouă: le șterge din hard pe toate alea de dinaintea ei și te autoconvingi că asta e singura dragoste a vieții tale, singura adevărată, chipurile”. p. 15 Ca orice adolescentă s-a îndrăgostit de profesorul ei de la 14 ani: “Tâmpitul avea o cultură vastă (singurul locuitor din istoria satului nostru care știa franceză), niște ochi albaștri, era gras, bătrân, bonom, idealist (așa m-am prins și eu că e tâmpit) și familist.” p. 16

     A doua mare iubire a secretarei de primărie este noul primar instalat în funcție pe care ni-l descrie extrem de sugestiv: “ …avea o meclă de pulifrici cu ifose, freză de meltean ca toți meltenii, era înalt cât mine (pe toace ce-i drept) și ceva mai slăbuț decât îmi plac mie bărbații.” Instalarea noului primar diferit din multe puncte de vedere de cel anterior moștenit din comunism, aduce neliniști și aşteptări în tot satul dar și printre angajații primăriei. Dar în scurt timp secretara își dă seama că nu s-au schimbat chiar atât de multe din punctul ei de vedere iar prietena ei Margareta cea șomeră intră într-o relație intimă cu noul primar în speranța că aşa va ajunge să aibă şi ea un loc de muncă. Pe acest fundal începe să apară sentimentele de iubire ale secretarei față de primar. Îi observă ochii albaștri și mâinile frumoase (“avea niște mâini cum nu-mi amintesc să mai fi văzut vreodată la niciun bărbat din satul nostru….Agile, grațioase, cu degete lungi, și nu știu cum, parcă vibrând în aer ca niște libelule.” p. 31) astfel că fără să știe nimeni devine obsedată de “dobitoc” și caută cu înfrigurare un plan prin care să o poată ține pe Margareta departe de primărie și de primar. În cele din urmă descoperă soluția ideală care putea mulțumi pe toată lumea și nu ar fi trezit nici o suspiciune legată de sentimentele ei ascunse. Ideea salvatoare este înființarea unei biblioteci publice în sat. ”Era locul ideal în care țăranul să fie convins că va putea veni cam ca la cârciumă, dar pe gratis…” p. 37 Primarul acceptă propunerea secretarei văzând în realizarea ei șansa de a-și crea o posibilitate de a pleca din sat pe o funcție mai bună. ”Găselnița mea cu biblioteca l-a interesat de la început în cel mai înalt grad. Corespundea cu imaginea de intelectual subțire pe care intenționa să i-o construiască, nu atât în fața alegătorilor rurali, cât pentru exploatarea planurilor lui de viitor.” p. 49  Margareta e mulțumită pentru că așa va avea un loc de muncă ca bibliotecară iar secretara îndrăgostită se făcea remarcată de “dobitocul” pentru care făcuse o fixație amoroasă.

 Punerea în practică a ideii este însă ceva mai grea. Mai întâi aveau nevoie de aprobare de la forurile superioare și acolo nu era atât de simplu de pătruns fără cunoștințele necesare. Plecarea spre orașul de care depindea satul respectiv este prilej pentru secretară să fie aproape de dobitocul care o fascina. Dar devine cu adevărat vizibilă pentru acesta în clipa în care descoperă la sediul județenei doi tovarăși de pahar ai răposatului ei tată, unul ca portar și altul ca șef de județeană nici mai mult, nici mai puțin. Dar odată aprobările obținute trebuie descoperit un loc pentru sediul bibliotecii. Ceea ce nu este simplu și până la urmă îi revine tot secretarei sarcina de a rezolva această treabă fără de care nu primeau banii promiși. Primarul își schimbase atitudinea față de ea dar această schimbare nu avea nimic de a face cu dragostea : “Mă considera, în felul lui simplist, un fel de vrăjitoare, un miracol ambulant la care putea apela de acum încolo de câte ori calea vieții i se încețoșa fără motive raționale”. p. 58

   Așa apare în scenă baba Stoltz. O babă ca toate babele la prima vedere care stătea mare parte din zi la poartă bâțâind din cap, dar care era complet singura pe lume după ce îi murise fiul și care era cu totul aparte în sat. Oameni spuneau că este pocăită și era singura de acest fel într-o mare de ortodocși. Dar de fapt nimeni nu știa prea multe despre ea. Ceea ce observase secretara primăriei era casa frumoasă și acareturile îngrijite care ar fi putut deveni sediul unei biblioteci sătești. Din acest moment povestea pe care ne-o spune secretara în chip de autopsihanaliză devine ceva mai complicată și mai interesantă totodată. Nu vreau să stric cititorului plăcerea de a descoperi lumea babei Stoltz precum și modul în care se va rezolva până la urmă toată povestea.

   Firul narativ al romanului nu este foarte complicat.  Ceea ce însă dă substanță, culoare și gust poveștii în sine sunt considerațiile filozofice ale secretarei. Folosind un limbaj extrem de plastic în care se îmbină spumos elemente de argou contemporan, noţiuni foarte intelectuale și speciale, dar și descrieri suculente ale elementelor de viață sătească obișnuită, romanul oferă o lectură cuceritoare de-a dreptul. Tocmai limbajul este cel care face personajul secretarei incredibil. Oare așa vorbește și gândește o secretară de primărie dintr-un sat din Bărăgan? Cele pe care le-am cunoscut eu sigur aveau o exprimare și un univers de întrebări și cunoaștere ceva mai realist și mai puțin sofisticat. Te întrebi la un moment dat dacă nu cumva secretara nu este altceva decât o mască sub care se ascunde de fapt scriitoarea.

   Fiecare din cititoarele acestui roman va găsi în psihanaliza secretarei ceva care se potrivește unui moment din viața ei. Ce femeie nu a avut la  un moment dat un “dobitoc” de care s-a îndrăgostit și pentru care a fost în stare să încerce să mute munții din loc? Definiția dată dragostei de secretara primăriei are elemente de adevăr demonstrate în practică de destule ori:

“Dragostea e ghionoaia aia perversă care te apucă de ceafă când nici nu-ți trece prin cap să te păzești, te ține în gherele cât are chef, te caută prin vintre, ia din tine ce pofteşte și pleacă doar atunci când vrea ea.” p. 50

   Personajul babei Stoltz este foarte interesant. Este imaginea peste timp al oricărei femei îndrăgostite dispuse la un moment al vieții la cele mai incredibile gesturi și alegeri. Și dacă epoca istorică îi permite, poate chiar încerca să schimbe lumea. În fond până la urmă toate fetele frumoase vor fi niște babe care privite din afară cum observă lumea bâțâind din cap vor părea pline de mister și de taine nespuse și poate chiar așa sunt. Scriitoarea Alina Pavelescu are de copil o fascinație pentru babe după cum mărturisește singură. Poate de aceea și titlul primului său roman se referă la o babă care, cu acest nume, chiar a existat doar că povestea celei adevărate era alta și mult mai simplă. Babelor le-a dedicat și o poezie postată pe blogul ei pe 4 martie 2014 cu titlul “Odă babelor sticlind la poartă” care se încheie așa :

“Ce-ar fi viețile noastre anonime fără sprâncenele voastre întrebătoare?

Și cât de singure ne-ar rătăci coșmarurile în fierbințeala de vară,

de n-ar fi insomnia voastră să ne legene..” 

   Romanul “Moștenirea babei Stoltz” a fost pentru mine o lectură interesantă din toate punctele de vedere și sigur oferă oricărui tip de cititor o zonă de interes așa cum se întâmplă mereu cu orice roman bine scris și conceput. Și l-am citit exact așa cum mărturisește autoarea că și-ar dori să fie citit, într-un interviu acordat revistei on line La Punkt:

   “Dacă ar fi să-mi configurez o situație de lectură ideală a universului babei Stoltz atunci mi-aș dori ca omul râdă când citește, dar la sfârșitul romanului să rămână puțin pe gânduri, atât cât să-și dea seama în ce măsură povestea babei are legătură cu propria lui poveste de viață.” Trebuie să recunosc că povestea are destule legături cu viața mea și de aceea mi-a și plăcut că am putut să râd.

Editura_Herg_Benet

Cartea Moştenirea babei Stoltz de Alina Pavelescu a fost oferită pentru recenzie de Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
9

În puterea nopţii, de Dean Koontz-Editura Rao

Titlul original: Fear Nothing 

Traducere: Liviu Radu

Editura Rao, 2005

Nr. pagini: 410

   Dean KOONTZ s-a născut în 1945, 9 iulie în Everett, Pennsylvania. A lucrat ca profesor de limba engleză și are nenumărate lucrări în domeniile: horror, fantasy, science-fiction şi mister. Lista lungă de lucrări reprezintă o dovadă de popularitate şi longevitate. În timp, multe dintre lucrările sale au fost publicate sub diverse pseudonime. A vândut peste 450 de milioane de exemplare, iar multe din scrierile sale au fost Bestseller New York, ocupând prima poziţie de nenumărate ori.

Avem de dus povara
Pe o distanţă greu de străbătut.
Avem de dus povara
Către un loc ce nu ni-i cunoscut.
Avem de dus povara
Şi n-o putem abandona, nepăsători.
Căci noi suntem povara
Dinspre trecut către prezent şi viitor.
Cartea Mâhnirilor

   În Puterea Nopţii, Koontz scoate la iveală o serie de incidente ciudate, a cărui martor este Christopher Snow. Boala sa genetică de piele îl obligă să ducă o viaţă nocturnă, aflată la marginea întunecată a societăţii, departe de oameni şi de lumina soarelui.

“Nu sunt dotat cu puteri paranormale. Nu văd semne şi prevestiri pe cer. Liniile din palmă nu-mi spun nimic despre viitor şi n-am talentul ţiganilor de a descoperi soarta în zaţul de cafea.
Ochii mei sînt mai bine adaptaţi la întuneric decât cei ai majorităţii oamenilor. Nu am un dar natural al vederii nocturne, nici ceva atât de romantic sau de emoţionant precum un talent paranormal. Lucrurile sînt mult mai simple: e vorba despre obişnuinţă de o viaţă cu întunericul, care mi-a îmbunătăţit văzul pe timp de noapte.”

   Astfel decurge viaţa unui bărbat de 28 de ani, care este condamnat a trăi în întuneric. Nu este vina lui, se pare că boală XP-provine de la genele părinţilor săi.

“Tata şi mama avuseseră fiecare, fără să ştie, o genă care se transmitea ereditar şi care apare doar la un om din două sute de mii. Probabilitatea ca doi oameni de acest fel să se întâlnească, să se îndrăgostească şi să aibă copii este de unul la câteva milioane.
În cazul meu, părinţii mei au dat lovitură.
Bolnavii de XP sînt foarte vulnerabili la cancerele de piele şi de ochi. Chiar şi cea mai scurtă expunere la soare-sau-sau la orice fel de raze ultraviolete, inclusiv cele de la luminile incandescente şi fluorescente-poate fi dezastruoasă.”

   Foarte ciudat. Am căutat date despre această boală, eram curioasă foc, într-adevăr există XP. În orăşelul brazilian Araras din Sao Paolo, există cea mai mare populaţie cu această boală rară. Deja cartea îmi dă fiori!
La cei care suferă de XP, enzimele nu acţionează, deci nu se fac reparaţii. Cancerul provocat de razele ultraviolete se dezvoltă rapid şi uşor, ducând la metastază. Persoanele sănătoase posedă un sistem natural de reparare, acele enzime care înlătura fragmentele distruse din nucleotide şi le înlocuiesc cu ADN neafectat.

    Înainte cu doi ani, mama lui Chris s-a stins în urma unui accident de maşină, sau aşa se pare…
  Acum avem parte de moartea aşteptată (suferea de cancer, dar nu de la XP) a tatălui lui Chris. Acesta încearcă să ajungă la spital pentru a-şi lua la revedere. Asistenta Angela şi medicul curant îl vor ajuta. Personalul medical şi toţi cei din orăşelul Moonlight Bay, cunosc boala lui Chris. Când cei de la pompe funebre vor veni să ia corpul tatălui pentru a fi incinerat, Chris îşi dă seama că a uitat să îi pună fotografia preferată cu mama lui, soţia decedatului, în sicriu, aşa că va fugi după reprezentanţii de la morgă. De aici încolo, totul se schimbă: Chris va asista fără să vrea la schimbarea cadavrelor. Un autostopist a fost bătut cu brutalitate, i-au fost scoşi ochii şi este pe cale să fie ars în locul tatălui lui Chris.

    Ce se întâmplă? De când sunt schimbate cadavrele? Ce vor să facă cu cadavrul părintelui său?
Chris, fuge, încearcă să urmărească furgoneta până la morgă, cere să vadă pe tatăl său pentru un ultim rămas bun, dar… situaţia se schimbă când Chris va fi vânat şi hăituit pe dealurile de lângă oraş. Salvarea sa vine de la o pisică. Da, aţi auzit bine-o pisică care parcă a apărut de nicăieri şi îl îndeamnă să o urmeze în canalizarea oraşului.
     Ce se întâmplă aici? Deşi Chris se poate laudă că îl înţelege pe labradorul familiei, Orson, dar și limbajul pisicilor.
     Angela, asistenta care l-a îngrijit când a avut nevoie, îl cheamă de urgenţă la ea. Și-a dat demisia, este într-o stare de agitaţie şi frică, dar îi va spune o poveste fantastică stimulată de consumul de rachiu de caise…sau…
    Totul a pornit de la apariţia unei maimuţe rhesus, cu ochi groaznici, de un galben-închis, în ajunul Crăciunului. Această maimuţă cu ochi ciudaţi, a devenit violentă şi i-a spart buza Angelei, iar când soţul său a ajuns acasă, a fost teribil de speriat şi a chemat colegi de la Fort Wyvern să o prindă. Angela a fost obligată timp de patru ani să dea sânge pentru analize. A fost forţată, operată, sterilizată cu acordul soţului, în baza militară Wyvern. După doi ani soţul său s-a sinucis, din cauza remuşcărilor.
    Ce avea ciudat acea maimuţă şi de ce tocmai cei de la baza Wyvern erau implicaţi?

maimute
  Această întrebare rămâne fără răspuns, Angela fiind ucisă cu sânge rece, casa incendiată, iar Christopher va reuşi, doar cu ajutorul câinelui să fie salvat.
    Ce se întâmplă cu locuitori acestui orăşel? Ce este cu această violenţă? Ce legătură au maimuţele? Cine sau în ce s-au transformat?


dean
   Chris, va explica prietenului său cel mai bun Bobby, ce s-a întâmplat în aceea noapte. Acesta ştia de maimuţe, dar avea şi o armă pentru apărare. A vrut să fotografieze maimuţele, dar acestea dispăreau instant. Când pleca la surfing, aparatele foto dispăreau din casă. Maimuţele erau şi inteligente, foarte inteligente!

“Când am văzut prima oară maimuţa la fereastră, mi s-a părut ceva mişto, m-a făcut să rîd. Mi-am imaginat că-i animalul de casă al cuiva, animal care s-a rătăcit. Dar a doua oară am văzut mai multe. Şi mi s-a părut ceva bizar, ca rahatul Kaha Huna, pentru că ele nu se purtau deloc ca maimuţele.
-Maimuţele sînt jucăuşe, se zgîiesc peste tot. Lighioanele alea…nu erau jucăuşe. Ştiau ce fac, aveau un aer solemn, erau nişte ciudăţenii diforme.
Pentru un timp, am fost faţă în faţă, ochi în ochi. Făptura îşi arată colţii şi sisiia cu ferocitate. Respiraţia îi puțea înfiorător. Era o maimuţă şi nu era o maimuţă, iar ciudăţenia ei profundă mă îngrozea.
Dacă maimuţele acelea chiar fugiseră dintr-un laborator, iar acum umblau libere şi evitau cu inteligenţă să fie capturate? Dacă aşa stăteau lucrurile, prima întrebare era: cum de ajunseră atât de deştepte? Ce voiau?Care era planul lor de activitate? De ce nu se făcuse efort susţinut ca să fie descoperite, înconjurate şi vîrîte în cuşti din care nu poate fugi?
Sau erau nişte instrumente folosite de cineva din Wyvern?”

   La baza militară dezafectată s-au petrecut lucruri foarte ciudate. De ce este ameninţat Chris să nu caute răspunsuri? Angela a murit ucisă, iar iubita Sasha este în pericol, Bobby prietenul cel mai bun, vor fi următorii pe lista decedaţilor dacă nu încetează să caute răspunsuri.

sashabobyy

    Cine a fost mama lui Chris şi cu ce s-a ocupat cu adevărat?

    O carte cu o poveste care îţi da fiori. 

     Trebuie neapărat să citesc continuarea –TRĂIEŞTE NOAPTEA să vedem ce se va întâmplă mai departe.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Sursa foto: Pinterest

Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă, de Barbara Leaming

recenzie

        Am primit cu deosebită bucurie această carte pentru recenzie. Am trăit pe viu ca să spun așa evenimentele deosebite descrise în carte, începând cu alegerea lui John Fitzgerald Kennedy în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii în 1960, continuând apoi cu teribila sa asasinare la 22 noiembrie 1963, apoi înmormântarea sa impresionantă, cercetările comisiei Warren și decepționantul lor verdict, asasinarea fratelui său, Robert Kennedy pe când candida și el la președinția SUA în 1968, apariția cărții lui William Manchester, “Moartea unui președinte”, decizia uluitoare și de necrezut a lui Jacqueline Kennedy de a se recăsători cu atât de bogatul și controversatul Aristotel Onassis. Toate au făcut într-un fel parte din viața mea pentru că în ciuda faptului că trăiam în comunism, s-a acordat o atenție deosebită acestor evenimente, fiind transmise atât la televizor cât și în jurnalele de știri în imagini care precedau orice transmisie cinematografică din sălile de cinema. E probabil greu de înțeles azi ce însemna să vezi imagini cu un șef de stat atât de tânăr și înconjurat tot de tineri într-o epocă în care cei în vârstă păreau să domine peste tot unde se luau decizii importante pentru viața noastră atât în lume cât și la noi în țară. Așa că ideea că acolo, la Washington, pentru doar câțiva ani, a fost un fel de nou Camelot care dorea să impună un adevărat cod al unui nou gen de cavalerism în relațiile internaționale, a prins poate mai mult de această parte a cortinei de fier decât de partea cealaltă unde informațiile erau mult mai profunde. De aceea, pentru cineva ca mine, cartea Barbarei Leaming are o importanță mult mai mare și puțin diferită decât pentru cititorul tânăr pentru care președintele  J.F. Kennedy și tot ce este legat de el ca om și personalitate istorică  sunt la fel de departe în timp ca și Ștefan cel Mare din istoria noastră.

    Cartea “Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis / Povestea nespusă”  de Barbara Leaming a apărut la editura Corint/Istorie în anul 2016 în traducerea Lidiei Grădinarul și cu o amplă și foarte interesantă prefață a Dianei Mandache, cercetătoare în domeniul istoriei. Este o carte consistentă de 410 pagini ce cuprind introducerea, 16 capitole care urmează cronologia evenimentelor din viața lui Jackie Kennedy și două mici capitole finale, unul de note explicative pe capitole și un index de nume și paginile la care pot fi găsite.

    Autoarea cărții, Barbara Leaming, este specializată pe scrierea biografiilor unor mari personalități artistice dar și istorice. S-a născut la Philadelphia în Pennsylvania și a urmat Smith College pe care l-a absolvit în anul 1965. A continuat studiile la New York University pe care le-a terminat în anul 1976 luând doctoratul cu tema “Engineering of Human Souls, on the transition to socialist realism in the Soviet cinema in the 1930”. A fost mult timp profesoară la departamentul de teatru și film de la Hunter College din New York City de unde a plecat doar pentru a se consacra total scrisului. S-a căsătorit în 1995 cu profesorul David Packman.

    Prima sa biografie a apărut în 1980 și de atunci a scris cu asiduitate cărți tot mai interesante menite să arunce o nouă lumină asupra unor personalități foarte cunoscute, dar și asupra epocilor istorice în care au trăit acestea. Să scrii o biografie de acest gen înseamnă să faci istoria mult mai atractivă și mai plină de viață reală. De aceea cărțile ei s-au bucurat de un deosebit succes de public, dar și de critică fiind nu odată premiate. A câștigat premiul “Emery Reves Award of International Churchill Society” pentru cartea sa “Churchill Defiant, 1945-1955”. A primit și premiul “Prix Litteraire 2000” oferit de Sindicatul francez de critică de cinema pentru biografia actriței Marilyn Monroe care a fost publicată în versiunea franceză la editura Albin Michel din Franța sub titlul “Marilyn, un femme”. De mare succes s-a bucurat și biografia lui Orson Welles apărută în 1985, a lui Bette Devis în 1992, Katharine Hepburn în 1995, Marylin Monroe 1998. Începând cu anii 2000 se întoarce spre lumea personalităților politice. În 2001 apare prima carte dedicată lui Jackie Kennedy și familiei Kennedy în general, “Mrs. Kennedy: the Missing History of the Kennedy Years”. Va urma o carte dedicată formării și educației lui J.F Kennedy,” The Education of a stateman” ca în 2014 să apară biografia completă a lui Jackie Kennedy, “Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis”. A continuat să exploreze universul atât de interesant și unic în felul lui al clanului Kennedy publicând în 2016 o carte închinată surorii lui J.F. Kennedy, Kick Kennedy. Îmi exprim speranța de cititor că prestigioasa editură Corint / Istorie ne va oferi în viitor măcar o parte din aceste cărți cu totul speciale.

    Ce ne oferă nou Barbara Leaming în cartea sa față de datele biografice deja cunoscute și de amănuntele de tot felul care au fost deja scrise în alte biografii sau doar articole închinate fostei Prime Doamne a SUA? După ce am citit cartea cu creionul în mână pot spune că ne oferă cu adevărat ceva deosebit. O imagine nouă, profund umană a lui Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis. Nu degeaba îi sunt trecute toate cele trei nume pe coperta cărții. Pentru că, autoarea ne face cunoștință cu domnișoara Bouvier, care devine doamna Kennedy și apoi doamna Onassis având însă permanent același suflet zbuciumat și nesigur care își căuta în permanență o situație sigură în care să se simtă ocrotită și la adăpost de primejdii. Starea de nesiguranță a apărut încă din copilărie când după certuri și scandaluri părinții ei se despart în 1937 și ea  împreună cu sora ei mai mică, Lee, rămân în custodia mamei. Recăsătoria mamei în 1941 cu un industria bogat și cumsecade Hugh Auchincloss îi dă posibilitatea să vadă ce înseamnă averea și totodată îi permite o educație deosebită și intrarea în lumea aristocrației americane unde se lansează ca debutantă cu mult succes. De la mama sa învață că o căsătorie avantajoasă pentru care să facă orice ca să meargă este destinul adevărat al oricărei femei și așa îl alege pe John Kennedy mai mare decât ea cu 12 ani, dar cu un viitor politic deosebit și cu o avere a familiei de invidiat. La rândul ei Jackie era soția ideală pentru proaspătul senator J. F. Kennedy și familia acestuia, fiind tânără, frumoasă, inteligentă fără ostentație și evident catolică. Se căsătoresc în 1953 și au o căsătorie de zece ani care va culmina cu președinția la Casa Albă, dar și cu teribilul asasinat din 22 noiembrie 1963. Autoarea pune foarte mult accentul pe această dată care o va schimba enorm pe Jackie Kennedy. Trăind clipele teribile a împușcării și morții soțului ei, Jackie va dezvolta simptomele unei suferințe psihice ce nu va fi definită de specialiști decât în 1980. Este vorba de stresul post traumatic TSPT care include retrăirea evenimentului, evitarea situațiilor care amenință să evoce amintiri dureroase, stare de amorțeală, surescitare, coșmaruri, tulburări de somn, gânduri obsesive, accentuarea suferinței în preajma aniversării evenimentului. Toate acestea au fost trăite de Jackie Kennedy după ce soțul ei a fost ucis chiar lângă ea. (p.212)

     Începând cu capitolul 8 autoarea va insista pe această suferință teribilă căreia Jackie Kennedy trebuie să-i facă față în timp ce se lupta cu câteva mari priorități. Prima și cea mai importantă pe care și-o stabilește chiar din clipa tragediei este apărarea imaginii publice a președintelui asasinat și a celor trei ani petrecuți la Casa Albă. Știa mai bine ca oricine care erau punctele de vulnerabilitate ale omului J.F. Kennedy și dorea să îndrepte atenția opiniei publice doar spre ceea ce era obligatoriu să rămână posterității. Barbara Leaming oferă detalii mai puțin cunoscute cititorilor legate de această prioritate a Jacquelinei Kennedy. Totul începe cu refuzul ei de a se schimba de bine cunoscutul costum roz îmbibat de sângele soțului ei. Națiunea trebuia să vadă oroarea care avusese loc. Este extrem de simbolică prezența ei în aceste haine la depunerea grăbită a jurământului de președinte de către vicepreședintele Lyndon B. Johnson. A urmat apoi decizia ei ca înmormântarea Președintelui să aibă un caracter național și prin invitații din toată lumea, internațional. Atât de internațional încât ne-a fost accesibil și nouă, celor din estul european comunist printr-o transmisie directă. Apoi are grijă de cei care deja doreau să scrie despre asasinat, dar și despre J.F.K. Recurge la ajutorul cumnatului ei, Robert kennedy pentru a controla cât mai mult tot ceea ce urma să se scrie și cine anume să scrie.

    În acest context are loc și interviul acordat de ea revistei Life, care trimite la Hyannis Port, casa socrilor ei, pe ziaristul Theodore White. Aici lansează prima dată Jackie Kennedy ideea Camelotului. Să nu uităm că avem de a face cu o femeie extrem de cultă și educată și perfect cunoscătoare a bagajului de cunoștințe și preferințe literar istorice a soțului ei. Ideea de a lipi de anii de președinție a lui JFK Camelotul regelui Arthur cu acea masă rotundă a cavalerilor lui, a fost o idee extraordinară și cu multă priză la orice tip de public. Cuvintele pe care i le spune ziaristului White sunt revelatoare: Să nu se uite că a existat cândva un loc care, preț de o clipă scurtă și luminoasă, a fost cunoscut drept Camelot.” p. 178. Dintre toți cei care se oferă să scrie despre moartea lui John Kennedy îl alege pe William Manchester mai puțin cunoscut decât alții, iar pentru înregistrările de istorie orală decide să-i răspundă lui Arthur Schlesinger, un înfocat susținător al ambițiilor politice ale lui Robert Kennedy decis să preia ștafeta fratelui ucis. Dar Jackie pune condiții. Cele spuse de ea să nu fie făcute publice decât după moartea ei și să poată tăia tot ceea ce nu-i convenea. Aceste interviuri, șapte la număr, au avut loc între 2 martie 1964 și 3 iunie 1964. Ea le vede drept șansa de a șlefui imaginea soțului ei și de a lăsa posterității ceea ce ea dorea să se știe despre JFK și lumea lui. Această dorință de control o va duce în cele din urmă la un conflict cu William Manchester care nu se va da în lături să provoace un conflict dintre Jackie și presă foarte bine descris în carte.

   Până la căsătoria ei cu magnatul Aristide Onassis din 1968 viața lui Jackie se va pendula între lupta cu suferințele cauzate de trauma trăită, de teama că nu are nici un fel de siguranță pentru ea și copiii și de lupta pentru o anume imagine a publică a lui JFK. Poate că atunci era mai puțin evidentă coerența deciziilor și faptelor sale, dar Barbara Leaming are talentul de a le prezenta extrem de limpede și convingător astfel că cititorul își va putea face o impresie mult mai clară și mai plină de viață despre Jackie Kennedy decât imaginile din reviste, tabloide sau cărți ce insistă pe lucruri mai puțin semnificative. Faptul că a fost o femeie frumoasă și bogată a estompat de multe ori că era și inteligentă și cu multă stăpânire de sine și voință. Că în fond a fost toată viața ei o adevărată luptătoare și o supraviețuitoare.

   Nu vreau să intru în toate amănuntele excelentei cărți a Barbarei Leaming. Este o carte care nu poate fi citită ca un roman. Este în fond o carte bazată pe un puternic substrat istoric și în acest substrat este încrustată viața lui Jackie Kennedy. Cititorul are nevoie de răbdare și interes și va fi pe deplin răsplătit. Era timpul ca la şase decenii de la tragedia din Dallas să apucăm, cei care am fost contemporani momentului, să vedem și din alt punct de vedere faptele care au devenit între timp istorie. Pentru cei tineri cartea poate fi un adevărat prilej de a înțelege că istoria a fost de fapt viața reală a unor oameni reali nu doar o înșiruire de date și nume.

   Din fericire cartea Barbarei Leaming a stat la baza unui film de mare succes intitulat “Jackie” nominalizat în momentul de față la premiul Oscar. Realizatorul filmului chilianul  Pablo Larrain nu a luat decât un fragment din viața lui Jacqueline Kennedy și anume asasinarea președintelui și zilele imediat următoare până la înmormântarea lui pornind de la interviul pe care îl acordă ziaristului Theodore White de la revista Life. Este momentul de cumpănă care o schimbă total pe cea care a fost pentru scurt timp Prima Doamnă a Americii. Este remarcabil cât de bine au înțeles realizatorul filmului, dar și actrița Natalie Portman care joacă rolul lui Jackie, ideea de bază a cărții Barbarei Leaming. De altfel și editura Corint / Istorie a preferat pentru copertă poza cu Natalie Portman în rolul lui Jackie și nu poza reală și nu cred că această alegere e total lipsită de semnificație. Recomand vizionarea filmului după lectura acestei cărți pentru o deplină înțelegere a personalității lui Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis.

editura-corint

 

Cartea Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă de Barbara Leaming a fost oferită pentru recenzie de către Editura Corint. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Dacă aș rămâne, de Gayle Forman-Tu ce ai face, dacă ar trebui să alegi?

Titlu original: If I Stay/2009
Editura: RAO
Anul: 2014
Traducere din limba engleză: Manuela Bulat

Tu ce ai face, dacă ar trebui să alegi?
„ Acum o ecranizare de mare succes”

   Despre autoare nu am găsit foarte multe informații. Americancă, născută în 06.06.1970, genul abordat în acest roman este young adult.
   Câteodată avem nevoie de o lectură diferită, să ne scoată dintr-o stare de rutină. Indiferent dacă ne plac genurile thriller, polițist, mister, romance, SF, fantasy, simțim nevoie de ceva, un altceva deosebit.
   Dacă aș rămâne este acel ceva care te scoate dintr-o stare de amorțeală, te zguduie trezindu-te la o realitate cruntă. Te face să realizezi că acum ai totul și într-o secundă poți să nu mai ai nimic.
    Personajul principal se numește Mia, o tânără de 17 ani, cântă la violoncel şi este pasionată de muzica clasică, are o familie frumoasă, doi părinți retro, tatăl compozitor și fost toboșar într-o trupă jazz, mama agent de turism şi un frate de opt ani. Ca orice tânără de vârsta ei, Mia are un prieten cu un an mai mare, Adam, chitarist și solist vocal în trupa Shooting Star,  destul de renumită. Prietena cea mai bună a Miei este Kim, o evreică cu care s-a împrietenit după o bătaie în scoală.
    Tot acest tablou minunat este năruit într-o zi care pare să înceapă frumos. În urma ninsorii școlile sunt închise, Mia împreună cu părinții și fratele ei se hotărăsc să petreacă ziua împreună, vizitând niște prieteni de familie. Un accident tragic are loc, Mia este singura care supraviețuiește. Problema este că Mia realizează că vede totul din afară, inclusiv corpul ei, ca o fantomă.

„Dar eu sunt moartă? Eu sunt cea care zace la marginea drumului, cu piciorul atârnând nefiresc, înconjurată de o echipă de bărbați și femei care îmi curăță frenetic trupul și îmi inundă venele cu nu știu ce. Sunt pe jumătate dezbrăcată. Fiindcă paramedicii mi-au rupt partea de sus a cămășii. Unul dintre sânii mei este descoperit. Rușinată, îmi întorc privirea.”

   Și-a văzut părinții fără viață, și-a văzut trupul zăcând, răvășită Mia (sau fantoma ei) nu a mai avut puterea de a-l căuta pe Teddy, presupunând că acesta a supraviețuit și a fost dus la alt spital unde Wilow, prietena la care mergea e asistentă, soția lui Harry (coleg de trupă cu tatăl Miei), cu care are o fetiță de câteva luni. Mai târziu descoperă că e singura supraviețuitoare.
   Imaginează-ți o fată care nu a apucat să se bucure foarte mult de viață, iar acum este între două lumi, zbătându-se să se decidă dacă ar trebui să rămână sau nu.
   Romanul este oarecum amuzant, plin de amintiri din copilăria Miei, din tinerețile părinților ei retro, despre tot ceea ce înseamnă relații, cu părinții, cu copii, cu prietenii.
   Toată lumea este șocată, la spital în sala de așteptare se adună bunicii paterni, unchi, mătuși, verișori, prieteni și Adam. Pe iubitul ei nimeni nu-l lasă să o vadă, starea ei fiind critică. Acesta încearcă să atragă atenția asistentelor cu o trupă și o cântăreață celebră. Imaginați-vă o trupă cântând pe holul de la terapie intensivă, o adevărată nebunie, dar nimic nu e prea nebunesc când e vorba de iubire.

„Între timp, mă lămurisem că nu posed abilități supranaturale. Nu pot să trec prin pereți sau să zbor pe scări. Sunt în stare să fac doar lucrurile pe care le-aș face în viața reală, doar că se pare că tot ceea ce fac în lumea mea nu poate fi văzut de altcineva. Cel puțin, asta pare să se întâmple, pentru că nimeni nu este mirat când deschid o ușă sau apăs butonul liftului. Pot atinge obiecte sau chiar apăsa clanța unei uși, dar nu pot simți nimic și pe nimeni. Este ca și cum trăiesc totul printr-un glob de sticlă. Nu prea pricep cum vine asta, dar oricum nimic din ceea ce se întâmplă astăzi nu are nici o noimă.”

Vreau ca totul să dispară. Vreau ca eu să dispar. Nu vreau să fiu aici. Nu vreau să fiu în acest spital. Nu vreau să fiu în starea asta suspendată, din care pot vedea ce se întâmplă, în care sunt conștientă de ceea ce simt fără să fiu capabilă să simt.”

    Oare în asemenea momente, când simți că ai pierdut totul și trebuie să decizi dacă rămâi, ce ai decide?
   Cum încearcă bunicii, familia și prietenii să o ajute să decidă, pentru ei ea fiind în comă, nicidecum un înger (o fantomă) care vede și aude totul.
    Va reuși Adam să o influențeze în decizia pe care o ia?
   În afară de finalul care mi s-a părut un pic prea abrupt, romanul este plin de emoții și sentimente, este exact ceea ce caut eu într-o lectură.
   O carte de nota 9/10 și o recomand cu mare drag.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

by -
12

“o inimă frântă te doare la fel de rău, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război”     

            Privighetoarea de Kristin Hannah

Editura: LITERA

An apariţie: 2016

Colecţie: Blue Moon

Nr. pagini: 476

Titlul original : The Nightingale

Traducător: Ruxandra Târca şi Gabriel Tudor –  Graal Soft

     Romanul Privighetoarea al autoarei americane Kristin Hannah, apare în limba română la Editura Litera într-o nouă şi interesantă colecţie, Blue Moon. Foarte frumuşel se prezintă şi estetico-organoleptic, o adevărată plăcere să-l ţii în mâna. Iar cum colecţia îşi propune să aducă în atenţia cititoarelor cele mai gustate poveşti de dragoste, ea e cu atât mai potrivită pentru o carte care are în palmares zăboviri îndelungate în toate topurile cu bestseller-uri, și premieri populare cum sunt cele din Choice Award 2015 la categoria historical ficton pe Goodreads sau Cartea anului pe Amazon. Succes de public ce probabil va creşte şi mai zdravăn, odată cu ecranizarea în pregătire.

    Acţiunea este amplasată istoric între anii 1939-1944, în Franţa ocupată de nazişti, dar are coperţi narative şi câteva scurte întretăieri din perspectiva unuia dintre personaje, ajuns în Oregon tocmai pe la 1995. Nu aş vrea să încep cu ce nu mi-a plăcut, mai ales că romanul e un festin de senzaţii palpitante, dar eu am o mare problemă cu coperţile narative. În sensul că nu le suport. Ce rost au senioarele şi seniorii (ca să nu zic băbuţele şi moşnegii) din Titanic şi Salvaţi Soldatul Ryan, cu lacrimi în ochi la începutul filmelor? OK, la sfârşit, da, le pricepi sensul curgerii, te impresionează prin ce au trecut cetăţenii cunoscuţi între timp, dar în debutul istorisirii apar doar ca nişte spoilerişti bocitori care îţi sugerează cine o să trăiască şi cine o să moară până se gată toată afacerea. Aşa şi aici, deşi totuşi un pic mai discret – nu e foarte clar decât spre final cine e rememoratoarea şi care sunt exact regretele ei.

   Dincolo de introducerea incriminată, cartea debutează intens cu povestea surorilor Vianne şi Isabelle, două personaje antinomice – cum nu se poate mai diferite caracterial, dar prinse în aceeaşi vâltoare a nebuniei războinice. Vianne e căsătorită şi trăieşte într-un orăşel de pe Valea Loirei, are o fetiţă, pe micuţa Sophie, un trecut dureros cu alte câteva pierderi de sarcină, care o fac să îşi adore cu atât mai mult singurul copil şi să trăiască cu mai straşnică îngrijorare plecarea soţului la război. Cumpătată şi echilibrată, reflexivă şi mereu atentă să nu facă paşi greşiţi,  prevăzătoare şi protectivă, Vianne va trebui să reziste în propria casă invazei naziste… Isabelle, sora cea mică, e însă o rebelă ce după moartea mamei, a fost plasată de tată prin diferite institute de educare a tinerelor domnişoare, de unde evada sau era exmatriculată periodic până la vârstă de 18 ani, când năvala ocupanţilor o surprinde în Parisul din care tatăl său încearcă să o expedieze în Carriveau, mica localitate unde locuia Vianne.

            Privighetoarea de Kristin Hannah (1)

    Traseul Isabellei prinsă în coloana de refugiaţi fugari, exodul de oameni disperaţi, înghesuiţi într-o turmă înspăimântată, însetată, înfometată şi mitraliată din aer de avioanele germane, aminteşte puternic familiarizatului cu fresca istorică, de Suita Franceză a lui Irene Nemirovsky, roman clasic impresionant al unei autoare care chiar a trăit timpurile acelea, ce au şi adus-o de altfel în imposibilitatea de a îl încheia. Caracterul voluntar, puternic, plin de determinarea, naivitatea şi idealismul tinereţii, al Isabellei, iese în evidenţă pe parcursul dificultăților evacuării şi în conversaţiile cu proaspăt întâlnitul Gaeton, alt idealist cu trecut tumultuos de deţinut eliberat, asociat natural de drum şi năzuinţe. Atracţia dintre ei anticipează o primă poveste de dragoste, dar nimic nu iese cum e plănuit în maelstromul răzbelului şi odată ajunsă alături de Vianne şi Sophie, mezina Rossignol va trebui să locuiască împreună cu sora mai mare şi micuţa sa nepoată de opt anişori, în perioada tot mai întunecată a ocupaţiei.

           Privighetoarea de Kristin Hannah (3)   Pentru că germanii sunt de neoprit şi se instalează chiar şi în provincialul orăşel, unde există în apropiere un aeroport ce îi măreşte importanța tactică. Un ofiţer inamic, Beck e încartiruit în casa gospodărită doar de femeile familiei şi felul în care va fi acceptat de cele două surori dă încă o dată măsura personalităţilor lor. Cea paşnică, împăciuitoare, punând supravieţuirea şi binele copiilor pe primul plan, a Viannei. Cea sfidătoare, nesupusă, pregătită mereu de confruntare, fără teamă de urmări, chiar inconştientă, a Isabellei. Va fi interesant cum pe parcursul încercărilor războiului, odată cu creşterea progresivă a asupririi şi crimelor naziste, cele două surori Rossignol, atât de diferite, vor ajunge ambele să ajute, riscându-şi viaţa, pe cei aflaţi în pericolul cel mai grav. Vianne, copii evrei rămaşi fără părinţii deportaţi, Isabel devenită în cadrul Rezistenţei, “Privighetoarea”, trecând peste Pirinei piloţii britanici şi americani doborâţi pe teritoriul francez, până în Spania de unde se pot reîntoarce acasă.

    Privighetoarea de Kristin Hannah (2)  Deşi războiul influenţează orice acţiune sau reacţie a personajelor, cartea nu este neapărat despre război privit altfel decât ca o tulburare majoră a universului personal şi nici prea istorică (ochiul cunoscătorului ar putea descoperi în ea şabloane naive, exagerări sau anacronisme) e însă o superbă poveste despre relaţia dintre două surori a căror mama a murit şi au fost  neglijate de un tată alcolic şi distrus psihic de o altă conflagraţie, despre dragoste romantică şi părintească ce izbucneşte de neoprit în momentele tragice, despre regăsiri şi sacrificiul din iubire şi mai ales, despre rolul femeilor într-un conflict pornit şi asumat de bărbaţi. Despre meritul lor în a menţine familiile şi firele destrămate ale societăţii. Despe abnegaţia şi curajul cotidian al fiecăreia dintre ele, cel ce nu e pomenit în citaţii de merit, în cărţi de istorie sau onorat cu medalii, dar e la fel de mare ca şi cel al altor gen de eroi, pentru că salvează vieţi şi ţine lumea închegată în timp ce vitejii de tinichea să omoară unii pe alţii.

  Aceleaşi femei eroine care înţeleg importanța restartării de după flagel, a uitării atrocităţilor de neuitat, a trecerii sub tăcere a celor mai crâncene silnicii, pentru a se putea reinventa şi a porni viaţa de la început.

    Privighetoarea de Kristin Hannah (4)    Scris într-un stil direct, evocativ, emoţionat, cu puternic impact, romanul atinge sufletul şi odată cu creşterea ritmului dinspre final te ţine cu respiraţia tăiată sau îţi încețosează privirea. E atât de bine aprofundat în latura sa sentimentală şi psihologică, încât îi ierţi orice exacerbare melodramatică, orice concentrare istorică a tuturor evenimentelor într-un singur… sat, practic (ocupaţie a Wermacht-ului, activităţi furibunde ale Gestapo-ului şi SS-ului, deportări, bombardamente, partizani maquis, asasinate, masacre), nu te mai deranjează nici faptul că uneori parcă autoarea se străduie să înveţe alte nații limba franceză introducând puţinii termeni pe care îi cunoaşte în dialog, deşi se presupune că personjele vorbesc tot timpul franceză şi nu zic “oui” numai din când în când, când îl vedem noi apărând tam-nesam în textul scris.

   În abordarea asta absolut sinceră a recenziei aş lăuda încă o dată Editura Litera fiindcă nu a acceptat practica pe care o suportă alţii din partea companiei de tălmaci (sau ce o mai fi)  Graal Soft care îşi permite să inscripţioneze la altă mare editură numai numele firmei la nominalizări, trecând în anonimitate munca angajaţilor săi. Nu le cunosc organigrama, se poate ca cei doi traducători sub acoperire să fie chiar patronii respectivei firme şi să fi ales ei să nu se semneze până acum decât sub siglă, dar rămâne lipsa de respect pentru cumpărătorul produsului cultural, care simte nevoia să ştie măcar dacă traducerea a fost efectuată de un bărbat sau de o femeie. Mai ales la un roman ca ăsta, unde vocea feminităţii contează atât de mult.

   Recomand din suflet “Privighetoarea” oricărei cititoare care nu e o fanatică a exactităţii reproducerii istorice. Cu specificaţia – pentru istoriografe sau cititorii bărbaţi iubitori de acţiune şi confruntări WW II pe care nu le ştiau deja din alte aventuri – că deşi decent documentat, romanul este în primul rând o excelentă poveste de dragoste şi devenire feminină. Dar cu convingerea că niciun gen de explorator al său care îl va duce până la capăt, nu va rezista fără să scape o lacrimă… Iar cum orice reuşeşte să ne trezească o emoţie atât de puternică, merită un superlativ, are superlativul meu, din punct de vedere sentimentalo-romanțat. Făcând media cu nota pentru realism şi acurateţe istorică – într-un domeniu în care autoarea totuşi debutează, deşi a scris atâtea alte romane chick-lit de succes – aş conchide cu un solid 9 spre 10, sau 4 spre 5 steluțe, cum decorăm noi pe-aici.

editura-litera

Cartea Privighetoarea de Kristin Hannah a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Surse imagini: imdb.com

“Two men say they’re the Duke of Something. One of them must be wrong.”

Logodnica ducelui, de Julia Quinn-o carte experiment

Titlul original: Mr Cavendish, I presume
Nr. pagini: 366
Editura Miron
Traducere: Gabriela Anca Marin
Anul: 2016
Gen: Historical romance, Romance

Seria Two Dukes of Wyndham : 1.The Lost Duke of Wyndham, 2. Logodnica ducelui (Mr. Cavendish, I Presume)

     Julia Quinn este pseudonimul folosit de Julie Pottinger, autoare de romane historical romance şi romance. Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi şi se bucură de succes printre cititori.
     După cum mărturiseşte autoarea pe pagina oficială, Mr. Cavendish, I Presume (Logodnica ducelui) a făcut parte dintr-un experiment personal ce a pornit de la premiza “Two men say they’re the Duke of Something. One of them must be wrong.” Primul volum The Lost Duke of Wyndham a apărut în America în iunie 2008, iar următorul în septembrie, câteva luni mai târziu. Acţiunea lor în mare parte se desfăşoară în paralel, dar din diferite puncte de vedere, ceea ce a determinat pe unii cititori să simtă acel déjà-vu. Avantajul sau poate dezavantajul nostru este că nu le putem compara, ci doar ne bucurăm de povestea lui Thomas Cavendis, duce de Wyndham.
    În cazul în care iubiți cărțile cu happy-end și cu personaje îndrăznețe, Julia Quinn ar putea deveni cu ușurință autoarea preferată. I-am citit aproape toate cărțile și recunosc, familia Bridgertons este în topul meu, probabil de aceea fără să vreau am avut tendința de a compara următoarele titluri care au au apărut sub semnătura acesteia.

     Logodnica ducelui este o carte ușoară care permite cititorului să fie într-o relaxare continuă și să tot spere ca autoarea să ridice nivelul chimiei, al pasiunii cu care ne-a obișnuit. Acesta este și dezavantajul, atunci când se întâmplă, parcă nu este suficient de mulțumitor.

    Amelia Willoughby visează la o căsnicie, are douăzeci și unu de ani, iar conform regulilor nescrise ale societăţii poate fi considerată fată bătrână. Consolarea ei ar putea fi că este logodită cu un bărbat puternic, ducele de Wyndham, numai că îl așteaptă de o viață și chiar nu mai are răbdare să îi suporte indiferența.
     Thomas Cavendish, are tot ce își dorește, însă el nu merge pe premiza că dacă ești duce totul pică din cer. Are propriul cod ce îl forțează să fie aristocratul responsabil, corect, să păstreze aparențele și să își aducă din când în când aminte că este logodit. Are în plan să se căsătorească, dar cândva, în viitor. Refuzul logodnicei sale de a onora invitaţia la dans, îi atrage atenția şi cumva îl stârnește, îl intrigă și în același timp parcă o vede cu adevărat. Vor ajunge să se provoace, să comunice și pentru prima dată să se sărute. Pentru Amelia este un prim pas, dar este conștientă că nu este suficient, ceea ce își dorește nu vine peste noapte.
      Thomas acceptă compromisuri, dar se bucură prea mult de libertate și chiar dacă a fost încheiată logodna de la nașterea lor ar vrea să schimbe ceva, să se bucure de privilegiul de a alege, nu-i place să fie încolțit.
    Totul se schimbă în clipa când în casa lui apare Jack/John Augustus Cavendish-Audley, în acel moment destinul lui va lua o altă direcție debusolându-l și întrebându-se de ce?

“-Deci…dacă părinții tăi au fost căsătoriți legal…
-Au fost, a spus imediat Audley
-Da, bineînteles. Adică nu…Adică…
-Ceea ce vrea să spună, a intervenit Thomas, care ajunsese la capătul puterilor, este că dacă, dacă ești fiul legitim al lui John Cavendish, atunci tu ești ducele de Wyndham.”

    Jack semăna izbitor cu John/tatăl său și băiatul favorit al bunicii sale. Atitudinea tuturor se schimbă parcă împărțindu-se în două. Înainte de Jack și după Jack.
    Thomas-actualul duce de Wyndham se revoltă, se ceartă cu Jack, se îmbată crunt şi cea care îl consolează este Amelia. Se pare că “Toată viața lui pusese mai presus de orice numele de Wyndham.”
     Logodnica lui este prinsă la mijloc, îl simpatizează pe Thomas, dar în același timp trebuie să ia în calcul faptul că la naștere contractul de logodnă a fost semnat și este destinată ducelui de Wyndham. Dacă este Jack, atunci ce este de făcut? Este evident că n-au nimic în comun.
     Soluția propusă de bătrâna ducesă-bunica băieţilor este să pornească în Irlanda și să descopere dacă este legală căsătoria dintre părinții lui Jack sau întreaga situație este doar o mascaradă ieftină făcută de un tâlhar la drumul mare.

    Legătura fragilă dintre Amelia și Thomas pare să prindă contur, apropierea dintre ei și umărul pe care îl oferă involuntar celui în care speră să rămână logodnicul ei la care se adaugă presiunea părinților ei, disperarea lor de a o vedea căsătorită cu ducele de Wyndham, la un moment dat devin exasperante. Dacă Thomas trebuie să renunţe la titlul de duce, oare ce decizie va lua? Va lupta pentru Amelia? Îşi va da seama că în adâncul sufletului s-a îndrăgostit de ea?

Oare cine este adevăratul duce de Wyndham?

     Logodnica ducelui este o carte scrisă bine din punct de vedere literar, are coerență, dar nu are chimie, încât la un moment dat speri cu disperare o schimbare de peisaj, să înțelegi până unde se poate merge și care îi sunt intențiile autoarei cu scenariul.
      A fost un experiment inedit, dar sper să nu îl repete pentru că nu o avantajează, cartea își pierde din farmec atunci când totul se axează strict pe: cine este cu adevărat ducele. Dacă ar fi adăugat alte detalii sau ar fi dezvoltat relația dintre Amelia și Thomas ducând-o la acel nivel cu care ne-a obișnuit atunci poate că și eu ca cititor aș fi savurat din plin esența acestei cărți.
     Mult mai bine a fost conturată relația dintre Jack și Grace-doi oameni care au în comun lupta pentru supraviețuire, fiecare a fost scuturat serios și acum că s-au regăsit este șansa lor. Grace are o anumită aură şi o fineţe care m-au captivat. Este o simplă însoțitoare, dar prezenţa lui Jack, atracţia dintre ei vor dă savoare cărţii Logodnica ducelui.

Editura Miron

Cartea Logodnica ducelui a fost oferită pentru recenzie de Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Viaţa mea, de Charles Darwin

 

Titlul original: The life and letters of Charles Darwin. Edited by his son, Francisc Darwin

Editura: Herald

Colecția: Autobiografia

Număr de pagini: 224

Anul apariţiei:  2016

   ,,Charles Darwin, Viața mea” este instrumentul prin intermediul căruia cititorul poate descoperi cine a fost Charles Darvin, dincolo de activitatea sa, de titluri și realizările sale în procesul de evoluție a lumii. Știm deja că a fost naturalist și geolog britanic.

   Cartea de față este un adevărat eveniment – de a cunoaște pe Darwin ca și copil,  adolescent, prieten, tânăr, tată și soț. Este un privilegiu oferit tuturor celor care sunt atrași de autobiografie și dornici să cunoască oameni renumiți.

   ,,Charles Darwin, Viața mea” este structurată pe trei mari capitole: familia, autobiografia și amintiri despre viața de zi cu zi a lui Charles Darwin- relatate de fiul Francisc Darwin. Cartea se bucură și de o prefață de unde aflăm prin intermediul fiului lui Darvin detalii care au făcut posibilă scrierea acestei cărți despre viața tatălui său: scrisori și Carnetul de buzunar a lui Darwin.

   Intrăm ușor, dar sigur în viața și sufletul valorosului Charles Darwin, îi cunoaștem o parte din  familie cu detalii importante despre fiecare membru  pe care au reușit să-l cunoască. Darwin este o familie destul de numeroasă, dar nicidecum completă. Recunosc faptul că această primă parte a cărți nu m-a atras foarte tare. Mi-a plăcut, dar nu nu mi-a trezit curiozitatea suficient.

   Partea de autobiografie mi-a plăcut mai mult. Aici aflăm toate detaliile despre copilărie, scoală, facultate și o parte din activitatea desfășurată de Darwin.  E partea cea mai interesantă din carte, în care îl poți simți pe Charles, îl poți creiona și forma o imagine a lui, în fiecare etapă a vieții lui, evidențiată în fiecare pagină a romanului.

   Citind tot ceea ce spunea Charles Darwin despre el, am simțit totul ca fiind un monolog al său, un monolog serios, dar pe alocuri și autoironic. Toate paginile ce ascundeau autobiografia am trăit-o altfel – nu am simțit că am citit, ci că l-am ascultat: relaxat, amuzat, agitat, preocupat parcă să transmită date care pot fi reținute cu ușurință.

                S-a născut pe 12 februarie 1809.

Lui Charles Darwin nu i-a plăcut şcoala, ba dimpotrivă. Spunea despre aceasta că:

”… școala ca mijloc de educație era pur și simplu un spațiu gol…”

  Chiar considera școala ca fiind un mijloc nociv pentru dezvoltarea lui din punct de vedere intelectual, pentru că școala pe care o urma oferea o educație strictă și clasică, neputând învăța pe de rost lecțiile. Cursurle i se păreau plictisitoare și doar câteva obiecte îi atrăgeau atenția.

    A urmat trei ani de medicină, dar a renunțat la facultate, pentru că nu era ceea ce voia pentru el. Dar avea pasiuni precum: vânătoarea, colecția de insecte și altele, iar acestea îi promiteau un viitor bun.

    Ultima parte a cărții este dedicată lui Charles Darwin – ca simplu om în diferite momente ale vieții, în diverse etape – mai ales în cea în care deja era îmbătrânit de ani și boală.  Aflăm detalii fizice: avea 1,80 metri înălțime,  barbă netunsă, părul cenușiu și alb. Din punct de vedere vestimentar purta doar haine închise la culoare, nu foarte strâmte.

   Se trezea devreme, lucra zilnic, se plimba, scria, citea, iar atunci când boala pusese deja stăpânire pe corpul său, se retrăgea foarte devreme în camera de la etaj. Doar soția lui știa câtă suferință a îndurat Charles Darwin.

 Iubea câinii și avea drept prieten necuvântător devotat un câine morocănos.

   Ca tată nu era deloc strict, ba chiar era generos cu toți copiii lui. Copiilor le făcea plăcere joaca cu tatăl, iar tatăl vesel intra mereu în jocurilor pruncilor.

 Îi plăceau mult romanele și să i se citească mereu din câte unul.

   Ca soț, era tandru și empatic. Doar alături de soție își găsea fericirea și doar prezența ei îi umplea viața de liniște și mulțumire.

  Citiţi cartea şi  sper ca în opinia unora dintre voi să fie notată cu apreciere maximă. Nu e genul meu de lectură și mi-au scăpat multe detalii.

                Lectură plăcută!Editura Herald-logo

                               Cartea Viaţa mea, de Charles Darwin  a fost oferită pentru recenzie de Editura Herald. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herald

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

by -
10

În umbra eşafodului, de Carol Birch

Titlu: În umbra eşafodului
Titlu original: Scapegallows
Autor: Carol Birch
Editura: All
Colecţia: Strada ficţiunii
Număr pagini: 448
An publicare: 2016
Traducere din limba engleză de Ovidiu-Gheorghe Ruţa

„Eram o fată bună şi fericită. Şi totuşi, nu eram fericită.”

    Carol Birch este o scriitoare contemporană de origine britanică câştigătoare a mai multor premii pentru literatură, dintre care David Higham Award for the Best First Novel of the Year. Autoare a mai multor nuvele, romane şi critici, Carol Birch organizează şi cursuri de scriere creativă. „În umbra eşafodului” – publicată la editura All – este un roman istoric, bazat pe întâmplări adevărate, pe care autoarea le conturează într-o poveste unică, unde curajul, iubirea şi dreptatea se împletesc pe un fundal social înfricoşător.

   Totul începe cu prima execuţie la care Margaret asistă deşi are doar şase ani. Copila priveşte cum oamenii sunt stăpâni pe vieţile altora, iar cei mai puţin norocoşi se transformă în cenuşă. Nu clipeşte, nu plânge, nu tremură … doar că imaginea i se gravează în creier.

„Când flăcările au lins rugul, mulţimea s-a înghesuit mai aproape, ca nişte câini în faţa sobei.”

„Un fum negru s-a înălţat spre cer şi m-am gândit că e sufletul lui Jane Brewer care scapă, zvârcolindu-se de durere.”

   Viaţa îşi continuă cursul firesc, Margaret îşi dezvoltă pasiunea pentru călărit şi o ispravă demnă de bârfă pe luni de zile îi aduce fetei o popularitate bruscă. Această faimă dobândită i-l readuce în drum pe Will, prietenul din copilărie, care acum îl are pe acel „vino încoace” şi care reuşeşte să îi fure inima.

„Eram un bandit la drumul mare. Arată ce poţi, am cel mai bun armăsar din ţinut şi o pereche de pistoale cu care pot să-i zbor capul oricui!”

„A râs. Avea un râs cristalin şi răsunător. M-a făcut să mă simt ciudat, cum te simţi când vezi un căţeluş nou-născut şi vrei să-l atingi.”

   Planurile lui Will de a face bani cât mai rapid presupun sfidarea pericolului, mai exact contrabanda pe mare, iar acest lucru, în loc să o îndepărteze pe Margaret, are efect contrar aşteptărilor, deoarece fata este tot mai atrasă de el. Deşi speră că nimic rău nu se va întâmpla, Will este acuzat de multiple atrocităţi, căutat şi în cele din urmă încarcerat. Visurile fetei de a avea o viaţă liniştită şi fericită alături de bărbatul pe care îl iubea par se spargă precum baloanele de săpun la aflarea veştii că acesta este închis. Măsurile pe care Margaret le ia pentru a-l scoate pe Will din închisoare sunt riscante şi cel puţin bizare pentru o femeie. Reuşeşte să atragă atenţia asupra ei şi să fie acuzată de furt şi identitate falsă. Lipsa de experienţă face să fie prinsă şi astfel ajunge în închisoare, unde îndură un coşmar. Cu toate acestea, un curaj ieşit din comun şi un optimism incredibil o ajută să vadă partea plină a paharului … chiar şi când paharul era gol.

„Will te putea face să simţi o privire ca pe un sărut şi, la fel ca un sărut, privirea putea fi blândă sau brutală.”

„- Nu pot să mă mulţumesc cu o viaţă de rând.
L-aş fi iubit dacă ar fi fost altfel? Nu.”

„Aici sunt tufe de flori în curte. Am o celulă numai a mea, de unde vă scriu acum. (… ) Nu îţi face griji din cauza mea, tată. „

   În afara riscurilor nebuneşti pe care şi le asuma, Margaret era o fată bună, o servitoare devotată, un membru de preţ al caselor unde lucrase. Declaraţiile de la proces evidenţiază acest lucru deoarece martorii chemaţi afirmă că buna lor părere despre acuzată nu poate fi schimbată de fapta ruşinoasă de a fi furat un cal. Deşi iniţial sentinţa este moartea, aceasta este comutată şi Margaret este condamnată la închisoare pe mai mulţi ani.

„Avea să mă salveze. Trebuia să mă salveze, pentru că ştia că nu sunt rea şi pentru că însemnasem ceva pentru familia ei.”

„În ciuda a tot ce se întâmplase, încă puteam spune că avusesem foarte mult noroc în viaţă.”

   Numai că Margaret nu era genul care să trăiască închisă … După doar trei ani, aceasta visează la libertate, iar singura şansă este evadarea. Will îi este alături chiar dacă speriat, iar femeia riscă din nou, cu un curaj demenţial şi cu o doză de nebunie probabil, fugind din închisoarea din Ipswich. De mână cu Will, iubitul contrabandist, deghizată în bărbat pentru a doua oară. Margaret îşi ia viaţa în mâini alegând să trăiască periculos. Este prinsă însă din nou. Cum se va sfârşi de această dată, urmează să aflaţi din povestea conturată de Carol Birch, inspirată din fapte reale.

„Ce mai puteam să spun? Cum mă simţeam? Copleşită de emoţii. Speriată. Înfrigurată.”

„Se spune că ţipetele mele s-au auzit peste tot în Orford.”

   Cartea este una captivantă, merită cinci steluţe cu prisosinţă deoarece stilul narativ-descriptiv folosit de autoare este cu adevărat special, iar documentarea este admirabilă. Am apreciat modul natural în care întâmplările sunt relatate, iar povestea lui Margaret evidenţiază latura pozitivă a universului prezent în care trăim, din punct de vedere al libertăţii de care ne bucurăm.

   Un secol XVIII prezentat într-un mod original, o istorisire ce are ca sursă de inspiraţie colecţia de scrisori a lui însăşi Margaret Catchpole, multe aventuri ce aduc zâmbete, dar totodată stimulează adrenalina şi un personaj principal feminin ce ar stârni invidia protagonistelor de roman modern – „În umbra eşafodului” este lectura ideală pentru după-amiezi friguroase, când o carte bună, o cană cu ceai şi un fotoliu moale alcătuiesc reţeta perfectă.

Editura All

Cartea În umbra eşafodului de Carol Birch fost oferită pentru recenzie de către Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura AllPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

Destin tragic de artist genial de Emanuel D. Florescu. O replică artistică post mortem

recenzie

    Emanuel D. Florescu și-a publicat cea de a doua sa carte “Destin tragic de artist genial/O replică artistică post-mortem” la Editura Scrisul Românesc, Fundația Editura, Craiova în anul 2015. În același an a fost publicată și cealaltă carte a sa, “Elogiul înțelepciunii divine”, editura Samuel, Mediaș.

  Am primit “Destin tragic de artist genial” chiar de la autor căruia îi mulțumesc pentru generozitate și pentru frumoasa dedicație.

   M-a impresionat de la prima vedere aspectul deosebit al cărții. Rareori vezi în ziua de azi o carte tipărită pe o hârtie de așa bună calitate, cu literă curată, cu paginație generoasă și fără greșeli de redactare. Coperta este și ea excelent realizată cu o reproducere de artă, în culori a unui detaliu din tabloul pictorului Jean Frederic Bazille intitulat “Flori” (1868). Cartea a fost lansată la “Gaudeamus” în februarie 2016.

    “Destin tragic de artist genial” se deschide cu un “Cuvânt Înainte” generos și amplu prin care autorul își motivează alegerea subiectului cărții și totodată alegerea celor patru personalități diferite din grupul destul de consistent al geniilor din toate domeniile și timpurile moarte înainte de vreme. Pictorul francez Jean Frederic Bazille, poetul rus Mihail Lermontov, scriitorul și poetul englez Percy Byshe Shelley și poetul german Novalis pseudonimul literar pentru Friedrich von Hardenberg nu au la prima vedere prea multe în comun în afară de faptul că au trăit sau măcar au murit în secolul XIX ( Novalis), au fost foarte angrenați în problemele lumii și țărilor în care trăiau și mai ales că au murit de foarte tineri. Au lăsat lumii opere impresionante și nemuritoare, dar și gândul pe care insistă în cartea sa Emanuel D. Florescu, câte alte lucruri geniale ar fi putut face dacă viața lor ar fi fost mai lungă. Tot în “Cuvânt înainte”  autorul precizează că vom avea de a face cu o manieră originală de abordare a vieții și creației și mai ales morții celor patru genii alese:

“Într-o manieră poate originală, sub forma unui monolog post – mortem, am dat acestor artiști bătuți de soartă posibilitatea de a se exprima personal și de a se răzvrăti împotriva destinului și a morții, chiar și după moarte.” p.6

    Rolul său, ca autor al cărții, este și el precizat:

“ …modestul dar fundamentalul meu rol de mediator fictiv între cele două lumi reale, asta dacă admitem că morții nu dispar efectiv într-o nonexistență.” p.7

    Mărturisesc că după ce am citit “Cuvânt înainte” am fost puțin intrigată. Crezusem că am de a face cu un bine venit exercițiu de admirație față de opera fiecărei personalități alese, personalități din trecut despre care poate se vorbește mai puțin astăzi și nu pentru că au murit de tineri sau pentru că opera lor nu ar mai fi valoroasă, ci pentru că trăim într-un secol mult prea grăbit. Dar ceea ce face Emanuel D. Florescu este cu totul altceva. Ca un fel de magician ce are în mână stiloul în locul baghetei, îi  trezește pur și simplu la viață pe cei patru aleși, făcându-i să vorbească dincolo de moarte și de timp, trăgând ușor cu ochiul la ce s-a petrecut în lume și cu generația lor după ce ei nu au mai fost.

   Primul capitol este închinat pictorului francez Jean Frederic Bazille (6 dec. 1841 – 28 nov. 1870). Autorul insistă foarte mult pe generația de artiști de geniu din care făcea și Bazille parte. Este vorba de mișcarea impresionistă la începuturile ei, când grație tocmai lui Bazille, se numea doar Școala de la Batignolles. Aflăm amănunte și despre prietenii acestuia Claude Monet, Pierre Auguste Renoir, Alfred Sisley și mai ales despre ceea ce se întâmplă cu mișcarea impresionistă după moartea timpurile a lui Bazille în războiul franco-prusac din 1870. Pictorul întors din morți grație autorului Emanuel D. Florescu își deplânge soarta și faptul că a rămas departe de istoria tumultuoasă a mişcării impresioniste.

    Cel de al doilea capitol îl are în prim plan pe poetul și scriitorul rus Mihail Iurevici Lermonotov ( 3 /15oct. 1814 – 15 /27 iulie 1841). Ni se oferă multe date biografice ale poetului rus precum și detalii despre opera sa poetică în special poemul “Demonul”, dar și despre romanul său “Un erou al timpului nostru” în care pare că își prezice profetic finalul vieții. Totodată sunt scoși în evidență alți scriitori și poeți  ruși de mare anvergură între care pe primul loc este Alexandr Pușkin mort și el înainte de vreme într-un duel în anul 1837. Și Lermontov de după moarte creat de Emanuel D. Florescu își deplânge soarta și lipsă de șansă. Foarte interesante detaliile legate de opera sa ca și amănuntele despre duelul stupid în care este ucis.

   Al treilea capitol este închinat poetului și scriitorului englez Percy Byshe Shelley (4 aug. 1792 – 8 iulie 1822). Autorul dă amănunte despre formarea școlară a lui Shelley, despre faptul că era ateu convins și despre problemele pe care le are din această cauză, dar și din cauza firii sale. Monologul lui Shelley după moarte redă foarte complex amănunte din viața sa aventuroasă și aflăm multe detalii despre opera sa literară, dar și despre gândirea sa filozofică și revoluționară ca și multe date despre contemporanii și prietenii săi, marii poeți John Keats și Lordul Byron. Shelley moare înecat într-o călătorie pe mare cu vasul său “Ariel” pe 8 iulie 1822. Opera sa, puțin cunoscută în timpul vieții, a fost adunată în volume și publicată de cea de a doua soție a sa, cunoscuta scriitoare Mary Shelley, autoarea povestirii “Frankenstein”. Tonul acestui capitol este tot o lamentație post mortem.

   Al patrulea și ultimul capitol se ocupă cu viața, opera și moartea poetului german Novalis tot din perspectiva unui discurs al acestuia după moarte. Novalis este pseudonimul literar bine cunoscut al lui Friedrich Leopold von Hardenberg (2 mai 1772 – 25 martie 1801). A fost unul dintre cei mai mari poeți și prozatori germani  și cel mai de seamă reprezentant al “Cercului romanticilor de la Jena”, reprezentant al idealismului magic și al extazului mistic. A murit la numai 29 de ani din cauza unei pneumonii la 25 martie 1801. Din monologul său după moarte aflăm date despre viața și opera sa, dar și multe amănunte despre nume mari ale culturii germane, contemporane cu el așa cum este cazul lui J.W. Goethe sau Friedrich von Schiller.

   Cartea se încheie cu un scurt capitol de aforisme ce au ca subiect geniul și moartea. Iată unul dintre ele care mi s-a părut cel mai potrivit pentru subiectul cărții:

“Pentru ca un artist de geniu să devină nemuritor, trebuie să moară mai întâi.”

   Mărturisesc că “Destin tragic de artist genial” a fost pentru mine o lectură cumva neobișnuită. Poate pentru că eu sunt o persoană optimistă, cu o gândire pozitivă și destul de rațională, ideea originală a autorului de a-i face să vorbească pe niște genii moarte de mult, mi s-a părut ușor neconstructivă. A vorbi despre creație pornind de la moarte și nu de la viață este sigur în detrimentul creației. Un exercițiu de admirație pornit de la viață insistă asupra celor create în timpul scurtei vieții, suficient de mult pentru a dăinui peste veacuri. Pornind însă de la moarte și de la ce s-ar fi putut face dacă viața ar fi fost mai lungă aruncă o umbră de nemulțumire asupra a ceea ce deja s-a creat. Meritul autorului este că reuşește  să ni-i prezinte ca pe niște oameni și nu ca pe niște nume într-un dicționar enciclopedic.

   Originalitatea incontestabilă a cărții și detaliile istorice interesante, ca și personalitățile alese, vor cuceri cititorii dornici să-și lărgească orizontul cultural.

  Mulțumesc autorului Emanuel D. Florescu pentru cartea pusă la dispoziție.

by -
25

"Mi-am pus pe chip o mască menită să ascundă tot ceea ce simt, toată furtuna mea interioară. O mască, așa cum obișnuia să poarte și Maddox. Ca tatuajul lui.”

        Măşti şi secrete, de Corina Cîndea – Editura Librex

Editura: Librex

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Număr pagini: 440

Gen: Romantic

Cotaţie Goodreads: 4,79

    Deși conștientă de riscurile la care se expune, Brittany Cavannough este iremediabil atrasă de aura întunecată și plină de mister pe care o emană Maddox Wright. Și, exact ca un fluture atras de flacăra unei lumânări, riscă să se ardă.

   Trădată de persoanele la care se aștepta mai puțin să o facă, descoperă că toată lumea poartă o mască și ascunde secrete.

   Va ajunge să poarte ea însăși o mască și își va îngropa secretele cât mai adânc în suflet.

   Un roman de dragoste care te va ține cu sufletul la gură, așteptând să descoperi fiecare secret în parte.

    Cu altă ocazie, v-am mărturisit faptul că îmi place să-mi depăşesc zona de confort, abordând mai multe genuri literare și am ajuns să apreciez până și SF-ul. Iar atunci când vine vorba de genul romantic, în ciuda faptului că citesc atât povești de dragoste ce au o anumită doză de umor sau ironie, cât și povești cu final dramatic (Nicholas Sparks este favoritul meu în materie de dramă), recunosc că le prefer pe primele. Apreciez valoarea unei povești care reflectă realitatea, dar adesea rămân cu un sentiment cumplit de frustrare sau tristețe, motiv pentru care știu că îmi va fi peste puterile mele să o mai recitesc cândva. Prefer să savurez o carte care îmi oferă un strop de fericire sau de relaxare, după o zi istovitoare din viața agitată pe care o trăim cu toții. O carte precum cea de față.

   “ști și secrete” a reușit să-mi redea zâmbetul pe buze, m-a făcut să visez cu ochii deschiși și m-a determinat să reflectez asupra lucrurilor care sunt cu adevărat importante. Dacă vrem să fim fericiți, trebuie să fim dispuși să luptăm pentru a o merita. Dacă iubim cu adevărat, atunci nu trebuie să ținem cont de piedici și de defecte. În același timp, m-a făcut să-mi pun anumite întrebări. Merită să acorzi a doua șansă unui om care te-a rănit? Cine suntem noi să credem că suntem mai buni decât ceilalți?  

   Cei care mă cunosc, știu deja că am o mare slăbiciune față de scrierile Corinei Cîndea, tocmai pentru că are un stil ușor, relaxant, cursiv și fiecare poveste emană mult optimism. Dar de această dată, calitatea ei de scriitoare ne este relevată în “Măști și secrete“ mai mult decât în oricare altă carte scrisă de ea, prin faptul că aici se resimte mai acut frământările sufletești ale personajelor și intriga este mult mai interesantă. Însă la fiecare problemă ivită, autoarea adaugă un stop de umor, o glumă, o mică înțepătură ironică, vrând parcă să detensioneze situația.

“ — Maddox, nu te uita la mine de sus că-mi iau o scară și tot ajung să te plesnesc!”

Corina Cindea -Masti si secrete 2

   Am fost complet fermecată de stilul autoarei, de intriga cărții, iar faptul ca povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști, m-a ajutat să-mi dau seama ce gândește și simte fiecare. Atracția dintre  Brittany Cavannough și Maddox Wright  este uluitoare, la fel ca și modul în care par să fie conectați unul cu cealaltă, în ciuda faptului că sunt extrem de diferiți, amândoi având alte principii despre viață. Ei sunt precum întunericul și lumina. Două contraste, atrase iremediabil unul de celălalt. Se atrag și se resping în același timp. Când unul dintre ei devine mai îndrăzneț, bate celălalt în retragere și invers. Maddox îi spune să stea departe de el, dar nu-și ascultă propriul sfat.

Eu, cu viața și secretele mele, sunt întunericul, iar ea…lumina. Lumina spre care mă simt iremediabil atras și după care tânjesc să o consum.”

   A fost o reală plăcere să constat că autoarea a introdus niște personaje secundare minunate. Mă refer aici la vulcanica Kelsey și calmul Brad, cei mai buni prieteni ai lui Brittany. Toți trei au crescut împreună, iar de doi ani cei doi formează un cuplu adorabil. Mi-au dat impresia că sunt precum cei trei mușchetari – toți pentru unul, unul pentru toți. Foarte diferiți și totuși atât de asemănători când vine vorba de loialitate, dragoste, responsabilități.  

   Brittany și Kelsey se completează perfect, în ciuda faptului că sunt foarte diferite una de cealaltă. Prima adoră liniștea și își petrece timpul liber citind o carte, cealaltă adoră gălăgia, preferând să-și petreacă nopțile în cluburi și la petreceri. Brittany se gândește de două ori înainte de a spune ceva și tratează totul cu calm. Kelsey, debordează  de energie, spune absolut orice îi trece prin minte. Este directă, integră și foarte protectoare.

    Brittany este elevă în ultimul an, fiind înscrisă la un liceu privat din Miami. De șase luni de zile este iubita celui mai sexi băiat din școală, Wade Buchannan, căpitanul echipei de fotbal. Având în vedere că fata are o minte sclipitoare, fiind șefa de promoție, ar putea urma orice facultate, însă ea își dorește să ajungă fotograf în lumea modei. Mai are doar câteva săptămâni până termină școala, apoi va pleca în Europa pentru că a fost acceptată de Academia de Arte și Design din Milano. Nimeni și nimic nu o mai poate abate din calea pe care s-a decis s-o urmeze.  

   Însă apariția unui necunoscut în parcarea școlii îi tulbură viața atât de ordonată a lui Brittany. Privirea îi este atrasă ca un magnet de acest personaj întunecat care stă călare pe un motor uriaș și al cărui chip nu-l poate distinge din cauza vizorului.

“Ca și cum ar simți privirea mea pe el, necunoscutul își întoarce brusc capul spre mine și… uit să mai respir. Deși nu pot să văd nimic din chipul lui, îi simt privirea. O simt efectiv cum mă măsoară, lăsând urme fierbinți pe piele și strâng cartea la pieptul meu într-un gest inutil căci, cu siguranță, nu mă poate proteja nici de necunoscut, nici de ceea ce simt.”

   Faptul că acum îl văd pe acesta discutând cu Brad, trezește curiozitatea celor două fete și vor să afle ce legătură există între cei doi. Vor să știe cine este, să facă cunoștință cu el, dar bărbatul refuză să-și dea jos casca, doar ridică viziera și răspunde: ”nu vrei să mă cunoști!

  După plecarea acestuia, Brad le spune că bărbatul este Meddox Wright, mărturisește că nu știe prea multe despre el, dar ține să o  avertizeze pe Brittany să se țină departe de individ.

Are dreptate, nu vrei să îl cunoști! Trăiește într-o altă lume, complet diferită de a ta, are cu totul alte principii despre viață. O lume și o viață care nu ți-ar aduce decât  neplăceri.”

   Maddox Wright este o enigmă pentru cei din jur, fiind genul de bărbat complicat, întunecat, furios, periculos. Are un trecut despre care nimeni nu știe nimic, dar acest trecut îl face să fie retras și plin de secrete. Nu este cu adevărat prieten cu cineva și refuză să vorbească despre familia lui. Tot ce se știe despre el e că  a intrat la liceu cu ajutorul unei burse și a terminat ca șef de promoție. Fiind foarte deștept, i-a uluit atât de mult pe toți profesorii pe care i-a avut, încât și acum aceștia îl pomenesc și îl dau ca exemplu. Fiind extrem de bun la orice sport, toți profesorii l-au vrut în echipa lor, dar el a preferat să se concentreze doar pe școală. Până la urmă a cedat și a intrat în echipa de înot și a câștigat toate concursurile, dar a renunțat la acest sport după ce a terminat școala. Uluitor e că a terminat mai apoi facultatea în doar doi ani.

    Tocmai faptul că lumea spune  despre Maddox că este cu adevărat misterios, o face să se întrebe cum este el cu adevărat. A încercat din răsputeri să și-l scoată din minte, ba chiar s-a gândit că se simte atras de el doar din cauza clişeicului “băiat rău – fată cuminte”. Însă își dă seama că ceea ce simte pentru el nu a mai simțit pentru nimeni. Să se fi îndrăgostit atât de repede sau e vorba de dorință?  Era posibil să fie puțin din amândouă.

“O dragoste care năvălește peste tine brusc, luându-te prin surprindere și dându-ți lumea peste cap. Care te întoarce pe dos mai mult decât ai punea crede vreodată și care te face să te simți prins într-o furtună de sentimente și trăiri. Exact ceea ce simt lângă Maddox.”

    Faptul că îl întâlnește în tot felul de locuri, nu o ajută deloc. Degeaba o atenționează Maddox să păstreze distanța față de el, Brittany ignoră orice bun simț, uitând că are un iubit care îi oferă o dragoste calmă și liniștită, “o iubire în care știi la ce să te aștepți de la cel de lângă tine și în care ești sigur de sentimentele pe care celălalt le are pentru tine. “

– Stai departe de mine, Brittany, sau o să te rănesc chiar dacă nu vreau asta!”

   Între timp, Kelsey este destul de îngrijorată în privința iubitului ei pentru că de la un timp se comportă ciudat. Firește că nu s-a lăsat până nu a aflat că el este implicat în curse și pariuri, iar într-o seară, fetele s-au gândit să-l urmărească și astfel ajung într-o pădure unde dă peste Maddox care participă la o cursă ilegală de mașini. În ciuda faptului că el este destul de supărat că o vede acolo, totuși cere ca în cazul în care câștigă, să primească ca premiu, pe lângă cei 8000 de dolari … şi un sărut de la ea. Un sărut pe care îl va amâna din anumite motive.

   La rândul său, Maddox este foarte curios în privința lui Brittany. Uneori îi pare o fată cuminte și nevinovată, alteori ispititoare, ca și cum ar avea mai multe personalități care se luptă între ele. Cu toate că niciodată nu arată ce gândește sau simte, Brad și-a dat seama că în mod sigur lui Maddox îi pasă de Brittany, chiar dacă acest lucru nu-i convine.

Mă amețește cu totul și nu știu ce mai vreau! Suntem mereu în contratimp și sunt la fel de nehotărâtă ca și el. Mă simt atrasă iremediabil către el dar, în același timp, îmi este teamă de ceea ce simt. E prea intens totul, prea…brusc și cred că și el simte la fel. În plus, se pare că are nu știu ce secrete care îl țin departe de mine.”

 

“De când îl cunosc pe Maddox, o grămadă de  femei s-au învârtit în jurul lui. Pe unele le-a acceptat oarecum, altele l-au lăsat indiferent. Pe toate însă le-a părăsit fără niciun fel de remușcări. Niciodată nu i-a păsat! Până la Brittany.”

    Însă momentul în care află că ea va pleca în Europa pentru a-și continua studiile, este extrem de edificator pentru Maddox. Nu se mai poate minți. Este îndrăgostit și nu vrea să o lase se plece. Se duce la ea acasă, o convinge să nu mai plece la Milano, fac dragoste, apoi se despart, rămânând ca a doua zi să se întâlnească. Doar că Maddox nu mai apare la întâlnire!

   Timp de trei săptămâni l-a căutat Brritany prin tot orașul, dar el a dispărut. Trei săptămâni de griji și întrebări care au măcinat-o pe interior și cu trecerea fiecărei zile, încrederea ei s-a topit câte puțin. Așa că a luat decizia să plece totuși la Milano și să-și vadă de viața ei.  

    Oare ce anume l-ar fi putut face pe Maddox să nu-și țină promisiunea? Oare regretă ce s-a întâmplat între ei? Oare nu a reprezentat pentru el decât o aventură de-o noapte, iar acum se ascunde pe undeva? De ce oare la un an de la aceste evenimente, Brittany află că Meddox este  extrem de furios pe ea? Cum va fi reîntâlnirea lor după doi ani? De ce Maddox o acuza că a depus plângere că ar fi violat-o? Oare ce s-a întâmplat de fapt? Ce secrete ascunde el de Brittany? Ce reacție va avea ea când va afla secretele lui?

Mi-am pus pe chip o mască menită să ascundă tot ceea ce simt, toată furtuna mea interioară. O mască, așa cum obișnuia să poarte și Maddox. Ca tatuajul lui.”

”Viața este un bal mascat și numai de tine depinde cum alegi să o trăiești: privind de pe margine, pierdut în anonimat și lăsând totul să treacă pe lângă tine, sau savurând fiecare moment al ei în așa fel încât, atunci când vine momentul demascării, să ai curajul să o faci”

    “Măști și secrete” este o lectură sentimentală, sensibilă, care oferă o lecție de viață și care reușește să ofere cititorului o doză mare de energie și emoție.  

Librex.ro

Cartea Măşti şi secrete de Corina Cîndea a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

evaluare-carte-5

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

„Nici într-o mie de ani nu şi-ar fi imaginat că acea copiliţă dezagreabilă cu care se-nsurase în urmă cu nouă ani s-ar fi putut preschimba într-o bună zi într-un fluture diafan."

Deziluzii, de Raluca Butnariu-un historical romance memorabil

   Descoperită din întâmplare cu ajutorul recomandărilor făcute de cititorii din mediul online, asemuită cu autoarele Judith McNaught sau Lisa Kleypas, Raluca Butnariu a reuşit să mă cucerească iremediabil cu operele sale.  După multe aşteptări, acum pot zâmbi pentru că am Deziluzii în format tipărit, un vis împlinit pentru mine, iar pentru cei din jur un câştig.

  Ultima dată v-am recomandat Privilegii, primul volum din trilogie, precizând că o parte din acţiune se regăseşte în Deziluzii (1.Privilegii, 2.Deziluzii, 3.Umbra nopţii). Veţi avea ocazia să savuraţi anunţarea logodnei dintre David Hayworth, duce de Roxburgh și lady Katherine Dellany, dar şi să faceţi cunoştinţă cu Jessica Fishbourne şi Morgan Davenport, două personaje încăpăţânate, luptătoare şi pasionale.

Povestea lor este neobişnuită!

    Morgan Redmond Alexander Davenport este nevoit să se căsătorească la cei douăzeci și unu de ani cu Jessica Fishbourne, o mireasă-copil de doar doisprezece ani. Tatăl său, Arthur Fishbourne fusese ucis într-un duel de către Marcus Davenport și cu ultima suflare ceruse ca fiica lui să fie protejată și unul din cei trei băieți ai contelui să-i devină soţ. Singurul care putea să împlinească această dorință era chiar Morgan, cel de-al doilea fiu. Theo, cel mai mare era înrolat și lupta în războiul din Franța, iar Michael, mezinul, era prea tânăr. Nemulțumit de decizia tatălui său, jură să ofere soţiei sale doar numele, nimic altceva, niciodată.

   După mai bine de opt ani, Morgan Davenport, acum duce de Averly revine la Marcham forţat de împrejurări. Se gândește cu groază că trebuie să revadă pe Jessica, soția costelivă cu ochii verzi. Îşi arată disprețul înainte să o cunoască și îi spune fratelui său-Michael că va divorța, iar dacă acesta va dori poate să se căsătorească cu ea imediat.

    Jessica petrecuse copilăria la mănăstire și încă din ziua căsătoriei era îndrăgostită de Morgan, îl divinizase și spera ca pe parcurs soțul ei să o viziteze. La vârsta de optsprezece ani se mutase la Marcham și singura legătură cu lumea era Michael, un cumnat devotat ce avea grijă de ea în permanență. Își construise în mintea ei imaginea unui om perfect, dar din greșeală descoperă un ziar de scandal și tot ceea ce visase se năruie. Până atunci făcuse tot ceea ce spera că își va dori Morgan de la o soție, dar după n-a mai contat. 

„Morgan poseda virilitatea agresivă a masculului dominant, acel sâmbure oţelit din adâncul spiritului ce-l învăluia pe fratele său într-un nimb de forţă şi magnetism, care îndemna bărbaţii la prudenţă şi femeile la pasiuni nimicitoare. Înalt de doi metri, suplu, cu un trup bine călit sub cerul liber şi soarele arzător de pe mări, Morgan trecea drept cel mai frumos bărbat pe care Anglia îl dăruise societăţii în ultimele trei decenii.”

   Morgan este năucit de prezența Jessicăi, devenise o tânără, înaltă, suplă, părul blond-roșcat, ochii mari și verzi. Se așteptase la o persoană sfioasă, evlavioasă, dar ea este plină de energie, o  adevărată reverie.

 „Nici într-o mie de ani nu şi-ar fi imaginat că acea copiliţă dezagreabilă cu care se-nsurase în urmă cu nouă ani s-ar fi putut preschimba într-o bună zi într-un fluture diafan. Pe atunci, nu promitea nici pe sfertul sfertului să devină frumuseţea de acum.

Revederea fusese… dureroasă. Şi la propriu, şi la figurat, schiţă el o umbră de zâmbet, dilatându-şi nările pentru a verifica consecinţele acelui incident neplăcut.” 

deziluzii-de-raluca-butnariu-jessica

    Călărea bărbătește pe Thezeu, un armăsar periculos, adora pe Balthazar, un păianjen negru și fioros, iar în restul timpului se ocupa și de administrația domeniului. Nu vrea să recunoască ceea ce simte în prezența Jessicăi și decide să urmeze planul inițial și să divorțeze, asigurându-i viitorul cu o sumă consistentă de bani. Ea acceptă fără să comenteze și chiar pare fericită.

   Pe măsură ce petrec timpul împreună, își dă seama că se îndrăgostește de soția lui. Morgan organizează la Marcham o petrecere surpriză în cinstea logodnei prietenului său David Hayworth, duce de Roxburgh și lady Katherine Dellany. Sosesc mulți invitați, inclusiv amanta sa de la Londra, dar ceva i se întâmplă şi Jessica îl cucerește iremediabil. O admiră pentru că este inteligentă, extrem de frumoasă, are o voce de aur care îi face sufletul să tresară. Este foarte gelos și reacționează impulsiv în momentul în care dansează de mai multe ori cu un invitat. Gestul său este al unui om egoist și decide imediat să schimbe strategia și să anunțe oficial că sunt căsătoriți, stopând orice tentative de flirt. Viața lor ia o altă întorsură în momentul în care Morgan îi face o propunere, iar Jessica nu poate refuza.

 Era o crudă ironie, un joc pervers al zeilor! Femeia a cărei existenţă îi umpluse atâţia ani sufletul de ură, dispreţ şi furie, ajunsese să-l incite şi să-l răscolească într-un fel în care nicio alta înaintea ei nu reuşise asta.

Nu voia s-o dorească. Nu aşa! În urmă cu nouă ani, îşi jurase că nu avea să o atingă niciodată în felul acesta. Şi totuşi, acum o făcea.” 

Flirturi…Atingeri…Sărutări

   Îi cere posibilitatea de a o curta timp de șase săptămâni cu flori, cuvinte frumoase, ieșiri în societate, dar și flirturi…atingeri…sărutări.

   Și totuși ceva se întâmplă dubios în jurul lor. Viața Jessicăi este pusă în pericol, se află la un pas de moarte. Morgan trece prin clipe groaznice, îi e teamă pentru viața soției sale mai ales acum că o descoperise ce înseamnă fericirea. Se bucură nespus când vede că suferise doar răni ușoare, dar nu știe cine este asasinul din umbră.

Vor putea să recupereze timpul pierdut înainte să fie prea târziu?

   Deziluzii este o carte despre viaţă, iertare şi pasiune. Povestea dintre Morgan şi Jessica este specială. O căsătorie din obligaţie îi vor duce pe drumuri diferite, dar destinul le va oferi o nouă şansă. Ar putea extrage cartea norocoasă şi să obţină fericirea, dar numai de ei va depinde să lupte pentru ea. O carte plină de mister, romantism, emoţii, tentative de omor care le vor întuneca gândurile şi le va pune răbdarea la grea încercare.

    Veţi avea ocazia să-l cunoaşteţi pe Michael, fratele lui Morgan, un alt bărbat care ascunde secrete şi se va remarca în următorul volum-Umbra nopţii.

umbra-noptii

Editura Celestium - OSIM CTR

Cartea Deziluzii de Raluca Butnariu a fost oferită pentru recenzie de Editura Celestium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Sursă foto: pexels.com

by -
8

Patimile doamnei ministru, de Bogdan Hrib-Seria Stelian Munteanu

Editura: Tritonic

Anul 2016

Coperta–Alexandra Bardan, Redactor–Michael Haulică, Editor– Alexandra Dolea.

Număr pagini: 287

   Din aceeași serie : 1. FILIERA GRECEASCĂ;  2.BLESTEMUL MANUSCRISULUI; 3. SOMALIA, MON AMOUR; 4. UCIDEȚI GENERALUL, 5. PATIMILE DOAMNEI MINISTRU

      Despre autor- Bogdan Hrib (n.1966) este inginer și fotoreporter. A lucrat ca jurnalist; este editor de carte la Tritonic (din 1993) și director al Editurii UCIN (DIN 2014). Doctor în media și cinema (UNATC, 2016), cadru didactic asociat la Universitatea din București, SNSPA București și UBB  Cluj. A mai publicat romanul Ultim fotografie și două volume de povestiri, o carte conținând rețete de salate. ( prezentare autor roman).

      ISTORIILE CARE NU EXISTĂ SE POT INVENTA”

      Din această serie am citit doar Filiera grecească, iar acum Patimile doamnei ministru. Am început romanul și aproape spre jumătatea lui încă mă întrebam de unde provine titlul, nu găseam politică și nici o doamnă ministru, parcurgând romanul misterios, am realizat că prezentul întotdeauna are o istorie, care va influența într-un fel sau altul prezentul și viitorul.

    Polițistul Tony (Anton Demetriade) locuiește la Copenhaga cu iubita lui Ilse, este chemat la locul unei crime de către danezul Sorensen. O executare, victima fiind un român asupra căruia se găsește doar un pașaport prea vechi, având pe copertă stema Republicii Socialiste România. Acesta cere ajutorului prietenului său Stelian Munteanu, un jurnalist și editor care se afla la Copenhaga și care-l refuză. Victima se numește Vasile Tudose (Basil Tudoz), este un fost spion român, dispărut cu mulți ani în urmă, despre care se știa că a murit (a fost executat ).

În fața lui, la câțiva metri buni – simte că nu vrea să se apropie mai mult- bătrânul nemișcat, cu capul aplecat spre dreapta, înghețat într-o poziție nefirească. E mort. De ceva vreme .Împușcat în inimă. O lovitură curată, un glonț de calibru mic? Sânge puțin. Mustăcește nedumerit și nemulțumit. Mârâie în barbă. Ciudat…Seamănă a execuție.

     Singura legătură între trecutul lui Vasile Tudose și prezentul lui Stelian pare a fi Mișa (Mihail Sergheevici Pușkin), Vasile Tudose a fost spion pentru români, francezi și ruși, nu prea a avut încotro, odată intrat în această viață nu ești tu cel care decide ce faci, securitatea decide pentru tine, devine spion, se căsătorește, are o fetiță, e nevoit să plece din țară fără a comunica cu familia, între timp la București are loc un cutremur în care își pierde viața soția lui, iar fiica lui Mădălina, este crescută de bunicii materni.

    Se menționează nume mari: Dej, Ceaușescu, Pacepa. Un trecut plin de mister, decizii, contrabandă cu canabis, bani făcuți rapid pentru stat, idee care a pornit chiar de la Tudose.

     În prezent Stelian Munteanu este divorțat de Elenis ( fata lui Pușkin), are o fată Lulu pe care nu o vede așa des, mesaje scurte pe facebook. E recăsătorit cu Sofia, care se împarte între Londra și București. E prieten cu Tony, care va fi o vreme în comă în urma unei explozii a casei lui, în care Ilse își pierde viața.

    Acest roman de mystery & thriller românesc este foarte complex, m-am întrebat în prima jumătate a romanului, ce rol joacă Stelian refuzând să se implice, și când apare doamna ministru?, nimic nu e previzibil, totul e confuz, trezind o curiozitate continuă, cine are legături cu cine? De unde începe de fapt povestea și unde se termină. Ei bine Stelian a fost coleg cu Mădălina Popescu, doamna prim ministru, pe atunci Mădălina Tudose fiica lui Vasile Tudose.

    Apare un scandal la televizor, în care cei doi sunt acuzați că sunt amanți, tipic jurnalismului din ziua de azi, senzaţionalul ținând de știri presupuse, scandaluri provocate, minciuni și intrigi.

   E foarte ciudat cum se împletește trecutul și prezentul, sunt foarte ciudate legăturile între toate personajele, de  parcă totul a fost foarte bine pus la cale de către cineva, toate personajele par a avea mai devreme sau mai târziu legătură cu securitatea. Oare așa să fie?

    Foarte multe întâmplări care ar merita povestite, dar unde ar fi farmecul propriei lecturi  dacă vă ofer prea multe detalii? Pentru a descoperi multitudinea de informații, întâmplări, trebuie să citiți romanul.

   Cine este responsabil pentru executarea spionului Vasile Tudose, de ce s-a ascuns într-un oraș forțăreață Christiania din Danemarca, cine a provocat explozia casei lui Tony, cum rezolvă doamna prim ministru situația compromițătoare pentru partid?

   Romanul este foarte bine scris, povestea reușind să trezească curiozitatea și interesul cu fiecare pagină parcursă, foarte multe detalii desprinse parcă din realitate. Am fost prinsă de aceste acțiuni și mistere de la început până la final. Mi-a plăcut foarte mult.

Am simțit nevoia ca în acest volum să închid cercul deschis prin Filiera grecească, acum zece ani. Stelian Munteanu trebuie să se retragă. Măcar pentru o vreme.”

    Eu sper ca Stelian Munteanu să revină, să ne încânte cu o continuare a seriei surprinzătoare, și trebuie să specific că aș urmări cu drag o ecranizare a seriei.

   Scrierea acestui roman s-a încheiat în data de 29 septembrie 2016, chiar de ziua mea. Frumoasă coincidență.

   Recomand cu mare drag și felicit autorul pentru profesionalismul dovedit în scrierea acestui roman, și nu numai.

Editura Tritonic

Cartea Patimile doamnei ministru de Bogdan Hrib a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

           Micuţa balerină de Corina Cîndea – Editura Librex

Editura : Librex

Anul apariţiei: Noiembrie 2016

Număr pagini: 312

Gen: Romantic

”La cei aproape optsprezece ani, întreaga viață a Ryei se concentrează asupra unui singur lucru: dansul. Asta este ceea ce îi place și își dorește să facă în viitor.

 La doar douăzeci și doi de ani, Jay Hamilton își vede visul cu ochii: semnarea unui contract cu una dintre cele mai bune echipe de fotbal american, Dallas Cowboys. Și nu doar atât. Pe cale să câștige finala împreună cu echipa, tânărul fundaș este hotărât să facă tot ce îi stă în putință să câștige trofeul.

 Întâlnirea celor doi și atracția puternică pe care o simt unul față de celălalt îi pune în dificultate, cariera strălucită care li se întrezărește și de care sunt atât de mândri devenind un impediment, alături de presa care profită de povestea lor fierbinte.

 Rupți între două lumi care nu au nimic comun între ele, cea a dansului și a sportului, Jay și Rya sunt nevoiți să facă unele compromisuri. Să aleagă. Dar când o fac, s-ar putea să fie prea târziu…”

   Am intrat în al treilea an de când încerc să vă ispitesc cu tot felul de cărți și ar fi trebuit să mă obișnuiesc cu prezentarea sau recenzarea lor. În schimb, mă simt năpădită de mari emoții atunci când scriu despre autorii pe care îi apreciez în mod deosebit. În astfel de momente simt că nu pot reda cu acuratețe minunatele lor creații. Cum aș putea, din cuvintele mele simple și banale, să vă fac să înțelegeți impactul pe care îl are asupra mea o anumită carte, cât de mult îmi face sufletul să vibreze de bucurie, și în același timp, să vă conving că merită să o citiți și voi, stimatele mele doamne care îndrăgiți genul romantic?  

   Corina Cîndea este una dintre scriitoarele care reușește, prin intermediul poveștilor sale, să-mi însenineze zilele. Mă face să văd viața într-un fel mult mai luminos. Însă ea a reușit să mă surprindă cu “Micuța balerină”. De această dată am văzut o altă fațetă a talentului ei.  

   Mi-au plăcut enorm de mult cărțile din seria Triplu H pentru sunt povești amuzante, însă a fost suficient să citesc primele capitole din “Micuța balerină” ca să îmi dau seama că am de-a face cu o poveste mult mai specială față de ceea ce bănuiam. Este încărcată de emoție și pasiune, de scene puțin mai intense sau dramatice, tocmai pentru că autoarea s-a decis să abordeze anumite subiecte ceva mai sensibile, precum efectul drogurilor și al alcoolului, dar și despre agresiune sau tentativă de viol. Deși m-a durut sufletul să o văd pe Rya, personajul principal feminin al cărții, suferind din cauza prostiilor făcute de alții, am apreciat decizia luată de autoare ca să ne arate și această latură negativă a societății.  

   “Micuța balerină” înseamnă pentru mine mult mai mult decât o poveste de dragoste. Chiar dacă există un final fericit, tot am plâns puțin, dar acele lacrimi nu au apărut din cauza tristeții, ci din cauza puterii cuvântului. Anumite evenimente m-au făcut să râd, să plâng, ba chiar să compătimesc anumite personaje, însă ultimele 50 de pagini au făcut o tumbă cu sufletul meu. Mi-au oferit atâtea emoții, încât îmi venea să întorc pagină după pagină pentru a afla dacă totul va avea o rezolvare. Iar finalul m-a găsit cu un zâmbet tâmp pe chip.

   Acum nu vă gândiți că povestea ar fi prea bogată în tot felul de momente care v-ar întrista. Balanța înclină mai mult spre scene care v-ar descreții frunțile. Pe parcursul lecturii am avut impresia că asist la o comedie romantică delicioasă. Protagoniștii sunt adorabili cu modul lor de a se tachina, cu micile lor certuri și scene de gelozie. M-a binedispus reacțiile lui Jay atunci când o vedea pe Rya în preajma altor băiați, dar ceea ce m-a amuzat a fost modul cum a reacționat ea pe plajă, atunci când femeile se uitau după el. Profitând de faptul că Jay stătea pe burtă și sub pretextul că îi dă cu cremă, i-a scris pe spate cu crema protectoare “ Nu deranjați! Sunt luat!”    

   Povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști – Jay Hamilton (22 ani) și Rya Jones (17 ani), existând și scurte pasaje în care naratorul este fie Chase, prietenul cel mai bun al lui Jay, fie Shane, un dansator îndrăgostit de Rya.

   La începutul cărții asistăm la o partidă de fotbal american în care fundașul Jay Hamilton, aflat la primul său meci, marchează un touchdown și își duce echipa în semifinale. După meci urma să aibă loc o petrecere, sărbătorind astfel victoria, însă antrenorul echipei întrerupe momentul de bucurie, rugându-l pe Jay să-i facă o favoare. Bărbatul băuse câteva beri, uitând că mai trebuie să și meargă la liceu, acolo unde Taylor, băiatul lui mai mic, avea spectacol de balet. Așa că îi cere lui Jay să-l ducă până acolo. Dar curiozitatea îl îndeamnă pe tânăr să intre în sală, tocmai când pe scenă intră o balerină a cărei grație l-a făcut să-și țină respirația.

“Ochii i se măresc surprinși când pe scenă apare, în mijlocul dansatorilor dezlănțuiți, o balerină și își ține respirația în timp ce privirea îi rămâne fixată pe ea. Fata pare să vrea să demonstreze că baletul se poate dansa pe orice fel de muzică și asta îl incită.

  Deși nu își dă seama, poziția lui nu mai e relaxată acum, din contră. Desprins de perete, ușor încordat, privește cu uimire mișcările grațios executate de micuța balerină care pare înconjurată de o aură proprie. Plutește ușor pe scenă într-o înșiruire de unduiri și sărituri, apoi se oprește brusc, arătând ca și cum ar fi speriată de cei din jurul ei și fuge în culise.”

   Imediat după spectacol, antrenorul îi face cunoștință cu fiul lui, dar și cu partenera de dans a băiatului, nimeni altă decât micuța balerină, Rya. Încă aflat sub puternicul efect pe care aceasta i l-a făcut din prima clipă, și în ciuda faptului că inițial fusese șocat aflând că fata are doar șaptesprezece ani, acceptă să-i aducă  pe Taylor și Rya la petrecere, cu promisiunea că va avea grijă de cei doi.

   Nu a fost nevoie de prea mult timp ca să-și dea seama ce fel de fată este. La cât e de frumoasă și după modul grațios în care dansează, crezuse că e sufletul petrecerilor, fiind  mai mereu înconjurată de prieteni, dar de fapt Rya este o singuratică, unicul ei prieten fiind Taylor. Dansul îi ocupa fiecare clipă liberă și nu avea timp să lege prietenii. Oricum își dăduse seama că fetele nu se simțeau bine în preajma ei, iar băieții voiau  mai mult decât era ea dispusă să ofere.  

   Jay a înțeles că trebuie să se țină la distanță de ea, să scape de această ispită, așa că își îndreaptă atenția spre colegii lui, dar și spre o roșcată cu care ar vrea să sărbătorească și altfel victoria. Mult prea târziu a remarcat că Rya a dispărut.  

   Îngrijorat, dar și simțindu-se vinovat că uitase de ea, o caută prin toate încăperile, iar când ajunge în dreptul unui dormitor, aude un strigăt slab din interior. Izbește cu umărul în ușă și intră vijelios atunci când recunoaște vocea, apoi încremenește în fața imaginii care i se înfățișează. Un coleg de echipă, mort de beat, o îngrămădise pe Rya într-un colț al camerei, fiind pe punctul de a o viola.

Cămașa ei, făcută bucăți, e împrăștiată pe lângă pat, iar fusta îi e ridicată din cauza poziției în care s-a strâns de teamă. Își strânge mâinile pe pieptul ascuns acum doar de sutienul din dantelă, iar brațele și picioarele ei au urme roșiatice de la modul brutal în care a fost strânsă și îmi imaginez cu groază că mâine pielea ei frumoasă va fi plină de vânătăi.”

   Traumatizată de ceea ce i s-a întâmplat, îl roagă pe Jay să nu o lase singură, așa că acesta o duce acasă la el. Tânărul a încercat pe cât posibil să o scoată din starea de șoc, dar pe timpul nopții fata are un coșmar, iar țipetele ei îl trezesc pe tânăr care dă năvala în cameră. Vrând să o liniștească, se așează alături de ea în pat și cu toate că apropierea ei este o dulce tortură, în scurt timp a reușit să adoarmă. Dar odată cu ivirea zorilor, Jay se trezește cu plăcerea creată de  un corp cald pe care îl strânge-n brațe, iar fata răspunde la sărutările lui.  

Nu e un act sexual, e doar o imitație a lui și corpul meu e dureros de conștient de asta dar, chiar dacă nu sunt sigur că sunt complet treaz, știu instinctiv și că nu e pregătită pentru mai mult.”

   Când și-a revenit din beția pasiunii, Jay și-a dat seama ce era să facă și cu cine, așa că înainte să își piardă și ultima fărâmă de control și să facă ceva pentru care nu s-ar putea ierta niciodată, iese din cameră fără să mai privească în urmă, lăsând-o bulversată pe fată. După ce a făcut un duș cu apă rece, ca să-și liniștească hormonii, a condus-o acasă, promițându-i că o va suna din când în când, însă ea nu-l crede.

   Rya este uluită și copleșită de ceea ce s-a întâmplat. Se simte rușinată de modul în care i-a răspuns la sărutări, de felul în care s-a agățat de el. Însă temerea ei era că Jay a fost drăguț din obligație sau din milă. Se gândea că el probabil avea o mulțime de femei experimentate în jurul lui și să ” se trezească dimineața lângă un corp cald este ceva obișnuit la el” și poate că a reacționat din instinct. A durut-o răceala pe care i-o arătase imediat după ce și-a dat seama cine e lângă el, așa că și-a propus să uite ceea ce s-a întâmplat în ultimele ore și să treacă mai departe.  

   Însă liniștea durează puțin pentru că Taylor își face apariția și îi spune Ryei că a primit de la Jay invitații la semifinale. Adevărul e că tânărul trimisese invitațiile cu un motiv. Încercase în ultimele săptămâni să și-o scoată pe fată din minte, dar dacă a văzut că nu reușește, a sperat că o reîntâlnire cu ea ar putea să-l ajute să scape de obsesia față de ea. Dar și-a dat seamă că s-a înșelat imediat de cum a văzut-o în tribună. Însă Rya îl ia prin surprindere atunci când îi spune că ar vrea să rămână prieteni, dar doar atât.

” Și …din nou sunt surprins! Realizez că în fața mea nu este o copilă speriată, așa cum mă așteptam, ci o fată suficient de matură să știe ce vrea. Și nu mă vrea pe mine! Tocmai mi-a spus-o clar și răspicat. Culmea, deși doream să-i ofer și eu simpla mea prietenie, încercând să ascund ceea ce simt, doar în speranța să o pot avea aproape mai des , acum nu mă mai pot mulțumi doar cu atât.”

   Până la urmă Jay o convinge să facă măcar o încercare, promițându-i că nu o să-i ceară mai mult decât este ea dispusă să ofere, dar știau că nu le va fi ușor, mai ales că amândoi munceau și pierdeau mult timp, ea cu școala și repetițiile, el cu meciurile și cantonamentele. Și în ciuda faptului că au decis să nu treacă la un alt nivel al relației decât după ce ea face optsprezece ani, știau că adevărata problemă era că el este o persoană cunoscută, iar ea minoră. Dacă lumea afla despre ei, Rya ar putea fi analizată și etichetată, iar pe Jay l-ar putea costa cariera.

   Lucrurile încep să se complice din momentul în care apar zvonuri despre relația lor, iar jurnaliștii  sportivi încep să-i atace, încercând să obțină interviuri cu ei. Oricât au negat relația sau au refuzat să răspundă întrebărilor, până la urmă s-a aflat.

După conferința de presă a celor de la Dallas Cowboys, fundașul Jay Hamilton a refuzat să răspundă întrebărilor referitoare la relația pe care o are cu o misterioasă blondă. Ei au fost văzuți vizitându-l, împreună, pe Chase Reed, coechipierul lui Hamilton, chiar în această seară. Precum vedeți, relația dintre cei doi pare destul de serioasă. Gurile rele afirmă însă că domnișoara este minoră…

   Dar relația de dragoste  riscă să se destrame nu doar din cauza că sunt hărțuiți de presă. Jay devine din ce în ce mai gelos și super-protectiv, din momentul în care află că ea va participa la curs de dans, un fel de tabără de pregătire și în funcție de prestație, i se oferea șansa unei burse de un an de zile, dar și din cauza apariției lui Shane, un dansator care s-a îndrăgostit de Rya.

“Deși ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost s-o fac să sufere, eu am fost cel care a rănit-o cel mai mult. Mi-am dat seama că relația noastră, așa scurtă cum a fost, i-a adus mai multă suferință decât bucurie.”

“Îmi plâng soarta, îmi plâng necazul…Plang după iubirea pierdută și ce ar fi putut să fie…Plâng pentru că el a renunțat, plâng pentru că și eu am renunțat.”

   Ce se va întâmpla dacă Rya primește bursa? Ei se iubesc suficient de mult încât distanța și timpul să nu conteze? Sau poate că Jay o va alunga cu gelozia, posesivitatea și neîncrederea lui? Ce reacție a avut Rya când l-a găsit pe Jay într-o ipostază extrem de compromițătoare alături de o altă tânără? Să fie oare adevărat că Jay se va căsători cu acea femeie din cauză că este însărcinată?

   Corina Cîndea a scris o carte încărcată de momente romantice, de multă pasiune și emoție. Am fost sedusă de “Micuța balerină“ a cărei poveste plină de farmec și profunzime și-a câștigat locul în sufletul meu.

Nota 10

Librex.ro

Cartea Micuța balerină de Corina Cîndea a fost oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Librex Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

by -
8

Valentina, de Mihaela Strenc (volumul al doilea)-Seria „Oraşul îngerilor”

Editura Quantum Publishers

An apariţie:2016

Număr de pagini: 237

    Dragi cititori, aş vrea să vă imaginaţi pentru câteva clipe că ne aflăm în mijlocul unui tunel care trece printr-un munte. Are două ieşiri şi nu ştim spre care să ne îndreptăm. Cea din stânga trimite către noi fulgi de nea şi viscol, pe când cea din dreapta emană căldură. Fiecare dintre cele două sunt faţetele aceleiaşi persoane, aceluiaşi înger creionat de Mihaela Strenc. Abia aşteptam volumul al doilea, nu ştiam ce anume voi descoperi în filele acestuia, drept pentru care vă sfătuiesc să vă pregătiţi pentru că e posibil ca, pentru o zi şi jumătate, să nu mai dormiţi, mâncaţi ori merge la serviciu, facultate, şcoală, doar şi doar din pricina unei aventuri ☺. Haideţi, deci să ne lăsăm cu toţii purtaţi de cuvintele care au legat o nouă poveste…

valentina-de-mihaela-strenc-1

    Opera se deschide cu un prolog care ne poartă în visul unuia dintre personajele principale, Valentina. Aceasta era antrenată de către mentorul ei, Rai, să înfrângă întunericul cu ajutorul luminii care „păşea afară din vis, iar trupu-i de lumină se închega, căpătând contur”. Toată scena se derulează parcă cu încetinitorul, creându-ne senzaţia că participăm la acestea „întunericul se strângea în jurul ei, prinzând-o ca într-un laţ şi, cu toate astea, ea tot se sforţa să zboare”, „era obosită, dar tot nu renunţa. Gaura din nori se lărgea, lăsând loc unui ocean întunecat în care pluteau mici focuri”. Visul tinerei noastre ia sfârşit mult prea repede, fără a putea afla cine este acest Rai care a ajuns să îi domine nu doar inconştientul, ci şi realitatea.

valentina-de-mihaela-strenc-3

    Valentina este o fată ca oricare alta, „brunetă slăbuţă, cu ochi verzi şi nasul cârn. Arăta destul de bine, deşi avea o frumuseţe comună; în afară de asta, fiind minionă, mulţi credeau că e mult mai mică decât era în realitate…la cei nouăsprezece ani ai ei”. Este în vacanţă împreună cu mama ei adoptivă în Roma şi încearcă din răsputeri să o convingă pe cea din urmă să meargă să viziteze monumentele şi muzeele oraşului. Mama ei, însă este mult mai interesată de magazine şi o ia alături pe Valentina în fiece loc, chiar şi numai pentru privit manechinele şi rafturile. Într-o dimineaţă, însă tânăra noastră ajunge la un compromis cu mama sa şi vor merge împreună să viziteze Panteonul. Zis şi făcut. Acolo îl va întâlni, pentru prima oară, faţă în faţă, pe mentorul său care se numea Gabriel. El se poartă rece cu ea şi îi răspunde aproape monosilabic Valentinei lăsând-o în dubii cu privire la personalitatea lui „avea aceeaşi prezenţă, aceiaşi ochi, acelaşi fel de a fi…I se părea totul ireal”. Ulterior se va întoarce în Bucureşti, dar gândul îi zboară încă la cele petrecute în Italia. Nu după mult timp, una dintre prietenele sale, Mona o invită în oraş. Merg la un restaurant, unde…îl reîntâlneşte pe Gabriel, iar noi… pe Iustin. Mona, dorind să îşi ajute prietena, începe a discuta cu cei doi bărbaţi, dar Gabriel râmâne rece şi le ameninţă pe cele două că dacă le mai revede va depune plângere penală împotriva lor pentru hărţuire. Valentina se simte ca şi cum cerul s-a destrămat şi a picat peste ea. Cu toate acestea nu conteneşte a se gândi la mentorul său. Va face cercetări despre el, va ieşi la o întâlnire cu şoferul acestuia şi, puţin câte puţin, ajunge la miezul problemei: lumea Veghetorilor care protejează lumea de strigoii înneguraţi. Gabriel are darul premoniţiei şi a prezis că Valentina va muri dacă va fi acceptată în această lume. De aceea a ţinut-o atât de multă vreme departe de toate. Din păcate şi…din fericire, tânăra este mult prea curioasă. Mai mult, va participa la o invocare a necuratului doar pentru a strânge informaţii. Totul era o scamatorie realizată de un strigoi. În spatele acestuia, Valentina observă o umbră şi îşi dă seama că a venit vremea de a pune în practică cele învăţate de la Rai. Îşi lasă lumina împotriva Dianei, un alt strigoi. Din păcate această turnură a evenimentelor a  descoperit-o  celor întunecaţi. Fratele ei, între timp devenit strigoi, află de acestea, iar Gabriel va trebui să o apere.

valentina-de-mihaela-strenc-2

    De cealaltă parte a volumului regăsim personaje din prima parte a seriei, cum sunt Ana şi Iustin. Căsătoriţi deja de câţiva ani au ajuns într-un impas şi anume faptul că acesta nu va putea avea copii. Iustin se închide din ce în ce mai mult, are secrete faţă de Ana, o minte pentru a se despărţi de ea şi a o proteja. Cine îi deschide ochii în faţa greşelii pe care o comite? Valentina ☺.

    Carte are o acţiune complexă şi e scrisă la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient şi omniprezent. Descrierile sunt frumos realizate, iar personajele sunt realiste „un mănunchi de raze se agăţase de perdeluţa albă, răsfirându-se de acolo pe uşa de la dulap şi pe o carpetă maronie”, „nu mai ştia cât timp trecuse…de zile întregi stătea ghemuită într-o hrubă, într-o stare asemănătoare unui somn profund”, „era mai mult decât putea să îndure; furioasă, smulse trandafirii din vază şi îi aruncă în bărbat. Câteva petale i se agăţară de sacoul negru, refuzând să se desprindă. Cu ochii în lacrimi, tânăra o luă la fugă…frământată de sentimente ascuţite: furie, tristeţe, dezamăgire.”. În ciuda puterilor pe care le au, nu sunt nici mai mult nici mai puţin decât simpli oameni. Astfel reuşeşte autoarea să ne determine a ne întreba: „persoana din spatele meu din tramvai este oare Veghetor?”.  Opera e presărată pe ici şi pe colo de scene hazlii din care putem şi învăţa…cum să cerem persoana iubită în căsătorie pentru a nu fi refuzaţi de îndată ce au fost rostite  cuvintele:

„-Această cerere în căsătorie. Poţi să-mi spui ce i-ai zis?

-Nimic special, am întrebat-o dacă vrea să fie soţia mea.

-Şi apoi?

-Mi-a cerut să fiu sincer şi să-i spun ce simt…I-am spus că o doresc…Pe Iustin îl pufni râsul…

-Nu poţi să-i spui asta unei femei aşa, direct!…Trebuie s-o iei pe ocolite, să-i spui mai întâi că are părul nu ştiu cum, că e specială, frumoasă…Şi la urmă, c-o iubeşti.”

    Valentina noastră va trebui să treacă multe încercări, va fi la un pas de moarte, va trebui să aleagă între bine şi rău, între singurătate şi iubire pe veci. Nu vă spun mai mult! Cartea are să vă descopere totul…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

NOTĂ: 10/10 STILOURI

   

   

Quantum Publishers Logo

Cartea Valentina de Mihaela Strenc a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Blestemul manuscrisului-50% istorie reală, 25% istorie probabilă, 25% istorie posibilă de Bogdan Hrib, Răzvan Dolea 

recenzie

   Romanul “Blestemul manuscrisului” apărut la editura Tritonic în anul 2016 îi are ca autori pe Bogdan Hrib și Răzvan Dolea și face parte din colecția Mistery & Thriller a acestei edituri. Volumul recenzat aici este deja cea de a treia ediție, prima ediție fiind cea din anul 2008 și e bine de reținut acest an pentru că subiectul cărții este cel puțin în parte foarte apropiat acestei date. Romanul se înscrie în seria închinată personajului Stelian Munteanu cunoscut de mine din prima carte din serie “Filiera grecească” iar pentru cititorii pasionați de aventurile eroului preferat și din alte romane apărute deja și întregind seria. Aceasta cuprinde cinci titluri: “Filiera grecească”-2007, “Blestemul manuscrisului”-2008, “Somalia, Mon amour”-2009, “Ucideți generalul”-2011 și “Patimile doamnei ministru”-lansat anul acesta la Gaudeamus. Mai sunt și câteva povestiri avându-l ca personaj central pe Stelian Munteanu și nu putem decât să sperăm că în viitor vor apare și alte romane în care deja binecunoscutul Stu să fie obligat să facă față unor situații limită cu aplomb, umor și ceva plictiseală.

   Autorul Bogdan Hrib face parte din generația tinerilor și foarte bine ancoraților autori în realitatea noastră literară și editorială. S-a născut pe 14 decembrie 1966 și este inginer constructor ca primă profesie doar că această meserie nu a practicat-o direct niciodată. Altfel cunoștințele acumulate sunt mereu de folos unui scriitor care crează eroi complicați și obligați să fie plini de resurse în situații limită. După 1990 a lucrat ca jurnalist iar din 1993 este editor la editura Tritonic, una dintre cele mai active și mai prezente pe piața de carte din ultimele decenii atât cu autori români contemporani nouă cât și cu traduceri ale unor autori străini foarte bine aleși. Mie personal îmi place foarte mult deviza pe care această editură și-a ales-o: “Cititul nu dăunează sănătății”. Evident că îmi plac foarte mult și cărțile pe care le oferă.

   Bogdan Hrib este scriitor, editor, fotograf și jurnalist. În 2008 a fost consilier editorial la Crime Scene Publishing iar în perioada 2010-2012 a avut aceeași funcție la Publicațiile Flacăra. Din 2010 a devenit vicepreședinte al clubului Romanian Crime Writers. Din anul 2011 se ocupă de coordonarea festivalului “Mistery & Thriller” organizat la Râșnov. Primul roman publicat a fost “Filiera grecească” în anul 2007  continuând apoi destul de alert cu seria Stelian Munteanu. În 2011 publica volumul  de povestiri “3+1” care într-un fel anunță revenirea la seria Stelian Munteanu, dar în 2012 face un pas lateral, de data asta diferit. Publică la editura Cartea Românească romanul “Ultima fotografie” care este un thriller curat fără filon polițist.  Din 2016 este director editorial al editurii Tritonic. În paralel este și cadru didactic asociat la SNSPA, la Facultatea de Management. Una din marile sale pasiuni este fotografia fiind membru al Asociației Artiștilor fotografi încă din anii ’80 și fotoreporter în anii ’90. Și-a dat doctoratul la UNATC cu o lucrare cu tema “Fotografia de presă”.

    Cel de al doilea autor al romanului “Blestemul manuscrisului” este Răzvan Dolea. Născut în anul 1958, este profesor de istorie și realizator coordonator la postul Radio România Cultural. Poate fi auzit la emisiunea “Texte și pretexte”. A publicat volumul de poezie “Jurnalul unui misogin”, iar în 2015 la editura Tritonic “Arheologia iubirii” și pregătește o nouă carte “Semnul zilei a șasea”.

   Într-un interviu Bogdan Hrib precizează că romanul a fost scris în șase luni începând din noiembrie 2007, terminând-o în primăvara anului 2008. Ambii autori lucrau câte trei patru ore pe zi fiind nevoiți să facă față și obligațiilor de servici. Au format o echipă foarte bine sudată, coordonându-se perfect pe cele două teme paralele, prezentul și trecutul. Mărturisește că au fost ajutați de o “tânără și entuziastă” echipă de studenți de la Facultatea de Istorie care au făcut munca de documentare cărora le aduce mulțumiri la finalul volumului atât în prima ediție cât și în cea de acum.

   Lectura acestui roman a fost o deosebită plăcere. Mi-am dorit să-l citesc și mulţumesc editurii Tritonic că mi-a oferit această ocazie mai ales că deja citisem în 2008 “Filiera grecească” care fusese o surpriză deosebită în peisajul literar al acelor ani. Citind “Blestemul manuscrisului” cititorul este răsfățat pentru că are două romane în unul singur. Partea de roman istoric foarte frumos construit chiar dacă se fac mari salturi în timp se întrepătrunde perfect cu thrillerul propriu zis care îl are în centrul său pe deja cunoscutul Stelian Munteanu.

   Partea contemporană este destul de simplă ca poveste. Stelian Munteanu este obligat să renunțe la mult visata sa vacanță bine planificată în însoritele insule grecești însoțit evident de frumoasa Eleni, fiind chemat de urgență la Frankfurt de comisarul francez Jacques Sardi. Motivul era simplu: a fost găsit cadavrul unui electrician român, Valentin Neagoe, care lucra la standul românesc de la Târgul internațional de carte de la Frankfurt, iar respectivul stand urma să fie vizitat la inaugurare chiar de președintele țării. Chiar dacă informațiile oferite telefonic de Sardi sunt laconice, Stelian își dă seama că în spatele acelei morți suspecte sunt lucruri mult mai grave. Renunță la vacanță spre marele său regret și spre supărarea frumoasei Eleni și pleacă cu primul avion la Frankfurt. După câteva zile în Germania, Stelian Munteanu își dă seama că numai în țară va putea afla mai multe amănunte despre victimă chiar dacă nu i se oferiseră alte amănunte legate de complexitatea cazului. La București este ajutat de prietenul său din Poliție, deja cunoscutul Toni Demetriade și așa încet încet ajunge să își de seama că la mijloc este copia unui manuscris foarte vechi și de o imensă importanță atât pentru țară cât și pentru cei din afară. Așa se și explică interesul arătat de toate serviciile secrete mari din lume plus bătrânul și aparent pensionatul fost agent KGB, Mihail (Mișa) Sergheevici Pușkin (a nu se confunda cu marele poet rus!). Din capitol în capitol ajungem să aflăm odată cu Stelian Munteanu povestea manuscrisului începând de la al doilea război mondial până în acel moment. Și mai ales aflăm că toți cei care au citit manuscrisul de-a lungul timpului au murit. Sarcina imediată a lui Stelian Munteanu este să adune destule informații pentru a-l determina pe președinte să nu expună manuscrisul la întâlnirea miniștrilor apărării din țările NATO, întâlnire care preceda summitul NATO  care avea loc la București în anul următor.

   Partea de roman istoric este ceva mai complicată. Începe cu așezarea Cavalerilor Teutoni în Țara Bârsei în anul 1211 la chemarea regelui maghiar Andrei al II-lea care le fixează zona de ședere printr-o diplomă din acel an. Cavalerii Teutoni au stat în această zonă până în 1225 când au fost expulzați de același rege ce se temea de extinderea puterii lor. În perioada 1217-1221 aceștia au participat la Cruciada a V-a din Egipt când mare maestru al ordinului era Herman von Salza foarte apropiat de papa Honoriu al III-lea. La acest moment al expulzării se face referință și în roman pentru că odată cu retragerea cavalerilor începe lupta de formare a primelor state feudale românești așa că ne întâlnim și cu Negru Vodă Descălecătorul care se pare că era de fapt un cavaler teuton catolic, român pe jumătate, Walter Schwartz!!!!  În roman fiul său este Seneslau care îl are ca fiu pe Tihomir căsătorit cu fiica lui Litovoi, iar fiul lor este Basarab I. Negru Vodă construiește prima biserică de la Curtea de Argeș cu ajutorul meșterului Manole pe care îl pune să îi facă o ascunzătoare în peretele mânăstirii unde ascunde documentul extrem de prețios, Charta semnată de papa Honoriu al III lea prin care se stabilește rolul acestor state românești în apărarea creștinătății europene. Meșterul Manole este prima victimă a blestemului legat de acest manuscris. Trecem apoi la toți voievozii români, secol după secol, care au grijă ca documentul să rămână în ascunzătoarea lui până la începutul secolului XVI când domnitorul Mihnea Vodă cel Rău poruncește să fie adus la Mănăstirea Dealu și să fie copiat în tiparnița călugărului Macarie în 25 de exemplare care în cea mai mare parte sunt duse și predate regilor și conducătorilor din țările Europei. Originalul arde într-un incendiu și în posesia următorilor domnitori, regi și președinți este una din copiile tipărite de Macarie. Pe aceasta vrea să o expună președintele la întâlnirea miniștrilor de externe NATO. Cititorii vor putea afla cum și în ce fel se rezolvă misterul manuscrisului și care este soarta lui până la urmă. De asemenea vor afla câți sunt interesați să pună mâna pe document. Dar cea mai frumoasă lecție este aceea că în asemenea situații nu există prietenii ci doar interese.

   După ce am terminat romanul mi-am pus evident întrebarea cât adevăr este în toate astea? Ce înseamnă 50% adevăr istoric? Și ce înseamnă celelalte procente semnificative de istorie posibilă și probabilă?  Dar aceste întrebări au fost doar de scurtă durată. Partea de roman istoric foarte bine construită are menirea nu să ne învețe istorie, ci să facă toată acțiunea credibilă, cu sens și atractivă. Și reușește acest lucru deplin. Se înscrie perfect într-un lung șir de cărți și filme care au ca subiect documente importante, întemeietoare puse în pericol, furate sau amenințate cu distrugerea. Și din acest punct de vedere romanul “Blestemul manuscrisului” este un succes.

   Dar este ceva care a fost mai puțin reușit din punctul meu de vedere și acela este chiar personajul principal, Stelian Munteanu. Mai putin închegat decât în “Filiera grecească”, se văicăre prea mult, se preocupă prea mult de fleacuri ca de exemplu ce cafea bea sau nu bea și câtă bea. Este neatent și gata să plece fără să ducă până la capăt observația pe teren. Este prea mult obsedat de femeile din viața lui sau de cele care ar putea fi în viața lui. Ce  persoană implicată într-o cercetare atât de complicată s-ar lăsa atrasă în mrejele studentei Ioana Marcu, lăsând totul baltă ca să se ducă la film? Dar îmi dau seama că s-ar putea să nu fiu eu foarte ancorată în realitatea acestor timpuri și că de fapt în asta constă farmecul eroului care nu este decât un amator entuziast și norocos în înfruntarea unui inamic nu foarte bine conturat în sensul că oricare prieten poate fi de fapt un duşman.

   Finalul romanului este unul deschis. Tocmai de acea cartea este extrem de atractivă şi în ciuda faptului că istoria care ne însoțește pe tot parcursul lecturii nu ne dă motive de optimism, finalul în sine ne dă motive să sperăm în mai binele pe care ni-l facem singuri. Pentru cine este foarte atent la istoria care se face zi cu zi sub ochii noștri și din viața noastră, romanul putea să pară chiar un pic propagandistic în momentul apariției lui, anii 2007, 2008. Acum deja totul a trecut și este doar un foarte plăcut thriller istoric care ne spune că fiecare din noi suntem părtași la scrierea istoriei exact așa cum este Stelian Munteanu, personajul de loc complicat și plin de slăbiciuni care ne reprezintă pe noi toți, oamenii obișnuiți ai acestei țări.

Editura Tritonic

Cartea Blestemul manuscrisului de Bogdan Hrib, Răzvan Dolea a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic.

by -
10

Tratament special-Îmblânzirea scorpiei (vol. 2) de Davine M. Vesco, Lexi B. Newman

Titlul: Tratament special (#2 Îmblânzirea scorpiei)

Editura Librex Publishing

Categoria:  Beletristică, Cărți pentru adolescenți

Număr de pagini: 372

Anul apariţiei: noiembrie 2016

Nota mea: 10+/10

    Am așteptat cu mare nerăbdare volumul al II-lea al seriei, căci nu puteam rata continuarea poveștii dintre Jay și minunata ființă care i-a făcut viața un iad. Dar oare i-a făcut doar probleme sau i-a dat acestuia și motive de mândrie? Oare a rezistat Jay farmecelor și replicilor tăioase? Care de la care a învățat mai mult? Cine a cedat primul și ce s-a mai întâmplat în viața ei după ce a fost descoperită? Răspunsurile toate le veți găsi în volumul Îmblânzirea scorpiei.

    Nu o să afli doar răspunsuri, ci o să descoperi secrete, o să râzi, o să te întristezi, o să simți nedreptate, durere, iubire. O să cunoști trecutul Anei, secretele familiei Davis, o să apară oameni care vor da viața protagonistei peste cap. O vei cunoaște pe Anna – prin ochii celor care știu mai multe decât au spus inițial că știu. Întreaga poveste o va aduce în prim plan pe Anna – cea pe care o vei iubi și urî; o vei aprecia și te vei trezi spunându-i că e prostuță și nedreaptă cu cei care o iubesc, în felul lor, deloc vizibil poate, dar o iubesc. Cei din jur sunt schimbători, când prea duri, când blânzi, iar aceste schimbări nu-i vorbesc Annei despre iubire, ci despre altceva.

   Va avea momente în care se va gândi că nu este iubită, ci că toți vor să o pedepsească, când o chinuie, o rănesc verbal și o supun la antrenamente dure care o vor lăsa fără vlagă, cu răni fizice, dar și sufletești. De ce toate acestea? Răspunsul nu e foarte greu de intuit.

    Ce crezi că a mai făcut draga mea Anna de când nu m-am mai văzut cu ea? Nimic ieșit din comun, vei zice. Îți spun eu că a pregătit un spectacol de neratat în această a doua carte. Te va surprinde, te va amuza și enerva. Te va binedispune cu replici spumoase, cu o atitudine copilărească, dar te va lăsa cu gura căscată, vei fi ca la dentist atunci când vei face cunoștință cu puterea ei, cu gândirea și, mai ales cu situațiile limită pe care va reuși să le depășească.

   Cum să iubești o împiedicată care îți pune nervii la încercare mereu?

    Cum să nu o iubești tu ca cititor, când Jay o iubește prin toți porii? Aaa, da. Nu prea recunoaște el asta, dar cine a zis că Anna va renunța așa ușor? Nu recunoaște nici atunci când încasează palme zdravene, în numele iubirii, dar va găsi Anna – cea mereu împiedicată, calea sigură spre inima lui. Și crede-mă! Va recunoaște adevărul singur, de bună voie și silit.. de propriul suflet.

  Vei vedea o Anna la fel de spumoasă, de comică, de hotărâtă și îndrăgostită. E o împiedicată, o păpușă simpatică, dar și o scorpie gata oricând să arate ce poate. Și arată chiar tot ce poate, uimind pe toată lumea – se uimește chiar și pe sine, dar îi dă înainte, căci are în minte doar un singur scop:

   Nu renunța, căci s-ar putea să regreți! Nu da înapoi nici când știi că nu e bine, căci riști să te întorci de unde ai venit, dar nu ai vrea să mai fii.

    În volumul al II-lea al trilogiei, Anna devine prietena pe care o vei primi în viața ta, fie că vrei, fie că nu îți dorești astfel de oameni alături. Surprinzător… sau poate nu, dar te vei trezi trăind sentimentul de compasiune – față de Anna, față de Jay și de alte persoane la fel de importante pentru fantastica Anna.

    Puștoaica riscă enorm, chiar și atunci când știe că a fost descoperită, chiar și în momentul în care are gura mult prea mare, dar ce să faci? Niciodată nu va putea să tacă, aducând în ochii tăi lacrimi de atâta râs, făcându-te să te strâmbi în fața paginilor atunci când simpatica fătucă te va irita cu atitudinea și încăpățânarea ei – mai tare ca o rocă.

   Te va prinde la fel de repede povestea, iar toată acțiunea te va bulversa, te va marca, te va duce pe căi greșite, căci sigur o să ai ceva scenarii în cap, dar totul se va spulbera, căci nimic nu este ceea ce pare a fi.

   Minciuna are mereu picioare scurte. Mincinosul nu poate acuza că a fost mințit.

   Viața Annei se va schimba într-o fracțiune de secundă. Și nu doar pentru că a mințit. A mințit, a fost descoperită, tratată ca o mincinoasă, respinsă de Jay Davis, susținută de restul familiei Davis, reprimită în Academie, tratată precum o elevă cu probleme. Astea toate sunt frecție la picior de lemn. Ceea ce se întâmplă, o vor transforma pe micuța scorpie într-o leoaică.

   Tot ce află Anna despre familia Davis, despre trecutul ei, o vor îndepărta din nou de Jay, iubitul ei.

   Și cum niciodată un greu nu vine decât cu sacul plin de greutăți după el, toată Academia este în impas, în fața unei Comisii dure – aș spune cu secrete dure, cu adevăruri dureroase. Anna este pusă față în față cu trecutul ei, cu durerea ce o credea vindecată și pe care credea că a reușit să o accepte.

   Adevărul e dureros și poate greu de acceptat, pentru Anna, dar când află că a fost mințită de toți cei pe care îi iubește cel mai mult, e și mai dificil să se stăpânească, să mintă pentru a salva reputația școlii și pe ea însăși.

   Minciuna nu rezistă, adevărul iese la iveală, iar Anna recunoaște ceea ce a făcut pentru a-și marca teritoriul. Teritoriul se numește Jay Davis. Îi este greu să accepte adevărul, să accepte pe cei care au mințit-o cu bună știință, dar viața o învață rapid pe fătuca noastră că…

  Viața e scurtă, iar tu poți să pierzi într-o clipită tot ce ți-a rămas mai de preț: familia sau pe cel iubit.

   Sunt o mulțime de situații complicate, schimbări bruște, care o forțează pe Anna să ia decizii rapide, dacă vrea să nu piardă ceea ce i-a fost atât de greu să regăsească și să recâștige.

   Personaje surprinzătoare, schimbări majore și deloc așteptate, au scos din viața protagoniștilor persoane greu de învins, după multe minciuni și jocuri în care s-a acționat greșit. Tensiune maximă, frică, dorința de a acționa, nevoia de a salva. Toate acestea o duc pe Anna mult mai sus în cadrul Academiei militare și pentru totdeauna în inima și brațele lui Davis.

   Nu am de gând să-ți spun cum se termină, deși știu că ai vrea. Îți spun doar că mi-a plăcut foarte mult, mai mult decât primul volum – am simțit foarte clar evoluția autoarelor, pe care le rog să nu renunțe vreodată la scris, căci o fac foarte bine. Sunt din ce în ce mai bune cu fiecare nou volum/nouă carte pe care o scriu.

   Când corectura fizică te poate da pe brazdă

    Poate exista acest moment, în care să spui că durerea fizică te poate îndrepta? Ei bine, eu cred că pe Anna doar o îmblânzește puțin, dar nu o va da niciodată pe brazdă. O Anna dată pe brazdă, o Anna cuminte, nu ar mai fi Anna. Și ar fi păcat.

  Lectură plăcută!

Librex.roCartea Tratament special-Îmblânzirea scorpiei (vol. 2) de Davine M. Vesco, Lexi B. Newman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Librex. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Librex. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

"Mireasma delicată de iasomie, pe care o adulmecase de multe ori în mod inconştient atunci când se găsea în prezenţa ei, îl invadă ca o ploaie caldă şi iute de vară, răscolindu-i fiinţa."

Privilegii de Raluca Butnariu-un montagne russe al emoţiilor

An apariţie: 2016
Editura: Celestium
Nr. pagini: 572
Gen: Historical Romance, Romance

       Privilegii de Raluca Butnariu este o carte specială şi oricât aş încerca să mă detaşez şi să îi caut anumite defecte, nu reuşesc. Tind să cred că autoarea s-a născut în perioada nepotrivită pentru că are darul de a surprinde cititorul şi de a-l trimite în Anglia, anul 1800, pentru a fi alături de David Edward Gabriel, al şaptelea duce de Roxburgh. Este plăcut sentimentul de a ne transpune în pielea personajelor, să iubim şi să trăim după cum ne direcţionează cuvintele.
     Dacă aţi citit inclusiv Deziluzii atunci ştiţi că sunt anumite scene care se regăsesc şi în Privilegii, dar prezentate din anumite puncte de vedere şi au drept scop evidenţierea tentativelor de omor. Aceste detalii stârnesc curiozitatea pentru că nu este evocată o simplă poveste de dragoste, ci mai mult de atât. Trăirile, neînţelegerile, lupta continuă, ambiţia, fac din Privilegii lectura ideală pentru cei care iubesc cărţile cu happy-end, dar şi genul historical romance. Tot acest periplu, de-a v-aţi ascunselea este metoda autoarei de a ne arăta cât de misterioase sunt căile vieţii şi cât de important este pentru noi să înţelegem adevăratele motive ale incertitudinii.

     David Edward Gabriel, al şaptelea duce de Roxburgh ar putea avea tot ce îşi doreşte, dar perspectivele i se schimbe când domeniul Floors din Scoţia îi apare în cale. Îi este imposibil să-l cumpere pentru că i se tot refuză ofertele, dar norocul este de partea lui când îl câştigă la un joc de cărţi. Moartea subită a proprietarului îl va pune în faţa faptului împlinit şi primeşte domeniul la pachet cu fata acestuia, Katherine Dellany.
    Plănuieşte să o căsătorească cu un bărbat bogat din societate, dar planurile se vor transforma atunci când o cunoaşte pe frumoasa Kate. Ambiţioasă, pasională şi extreme de talentată, ajunge să îi pună sufletul pe jar şi să-l intrige la fiecare pas.
    Dacă la început intenţiona să scape de ea, acum vrea să o transforme în soţia supusă, un fel de trofeu în casă, numai că ea nu-i împărtăşeşte sentimentele, vrea libertate, să fie iubită, adorată, respectată de viitorul soţ.
    Ceea ce nu va lua în calcul David este atracţia care o simte: “Mireasma delicată de iasomie, pe care o adulmecase de multe ori în mod inconştient atunci când se găsea în prezenţa ei, îl invadă ca o ploaie caldă şi iute de vară, răscolindu-i fiinţa. Se va trezi la viaţă doar atunci când ea va dispărea din viaţa lui pentru o perioadă. Acela va fi momentul de cumpănă ce le va debusola toate perspectivele, dar şi sentimentele.
    Katherine Dellany este conştientă de atuurile sale şi nu se sfieşte să riposteze, ştie când să lupte, dar şi când să se oprească. Are talent la pictură şi vrea să le expună în cadrul unei expoziţii, să le vândă pentru a răscumpăra domeniul în care are atâtea amintiri-să-şi asigure un trai decent. Visează cu ochii deschişi, dar ştie că ducele de Roxburgh este de neoprit. Sătulă să fie la mâna destinului, ia măsuri drastice cu ajutorul prietenilor care îi sunt alături de fiecare dată.

     Numai că decizia lui va fi una de-a dreptul năucitoare:

– Dacă vă aşteptaţi să spun că-mi pare rău pentru faptul că am… că am plecat de la Floors, atunci vă înşelaţi amarnic, vorbi ea rar, încercând să-şi controleze tremurul din glas. N-o s-o fac nici în ruptul capului! Atunci, ca şi acum, sunt pregătită să-mi asum toate consecinţele acţiunilor mele.
   David o privi tăcut câteva momente, simţind că i se rupe inima de dragul ei. Se vedea clar că încerca să braveze, iar asta îi stârni un val uriaş de tandreţe. Ar fi vrut să o poată lua în braţe ca s-o liniştească, însă nu era convins că avea să scape cu viaţă după aceea. Expresia încordată de animal hăituit din ochii ei îl îndemna la o maximă prudenţă.
– „Tulit-o iepureşte” este un termen care ar descrie mult mai corect plecarea ta de la Floors şi nu aştept să-ţi ceri scuze pentru asta, rosti el cu un oftat adânc. De fapt, dintre noi doi, eu sunt cel care ar trebui să-şi ceară scuze, nu tu!
Katherine făcu ochii mari, deconcertată.
– Dumneavoastră? se bâlbâi ea surprinsă, abia auzindu-şi vocea printre bubuielile puternice ale inimii care-i răsunau în urechi.
– M-am comportat total anapoda, într-un fel care nu mă caracterizează deloc. Şi vreau să-mi cer scuze pentru că am fost… hm, cum mi-ai zis atunci? se încruntă el, încercând să-şi amintească. Ah, da, nemernic arogant, trădător şi mincinos, ticălos încrezut şi insensibil, şi cred că au mai fost vreo două epitete, dar acum ambele îmi scapă, sfârşi el cu un zâmbet amuzat şi spăşit totodată. Lady Katherine, mă ierţi pentru că m-am comportat faţă de tine în toate modurile dezgustătoare amintite mai sus?”


„- Katherine, este departe de mine această cruzime! vorbi el repede, ştiind că dacă începea să plângă, avea să-şi piardă minţile. Chiar îmi pare de rău că ţi-am provocat atâtea neplăceri şi te-am făcut să suferi inutil. Uită-te la mine, Katherine! Privirea ei era suspicioasă şi încordată. Niciodată nu mi-am cerut scuze în faţa nimănui şi habar n-ai cât de greu îmi e s-o fac! Întotdeauna am încercat să fiu corect cu ceilalţi, tocmai din această pricină. Regret din tot sufletul ca s-a ajuns aici. Sunt dezolat şi… n-am cuvinte să-ţi descriu cât de prost mă simt în faţa ta… Mă crezi?”


„- Nu vreau să mă mărit cu dumneata, articulă ea cu dificultate, înghiţind convulsiv nodul din gît.
– Ştiu, spuse el serios, şi nici nu mai am această pretenţie.
– Adevărat?! rămase ea cu gura căscată de uimire.
– Nu vreau să mă însor cu o femeie care este atât de îngrozită de mine încât preferă să fugă şi care, în mod evident, mă dispreţuieşte şi mă urăşte de moarte!”
„Rămâi cu bine, lady Katherine, sfârşi el cu o voce adîncă, schiţând un zâmbet greu de interpretat, în timp ce se înclina respectuos în faţa ei.”
„Castelul Floors era din nou al ei! Hayworth îi trecuse proprietatea pe nume cu şase zile în urmă.”
„ Începu să plângă copleşită, strângând cu putere hârtiile la piept.
Ar fi trebuit să fie fericită! Era fericită, îşi zise ea, suspinând.
Atunci, de ce simţea un imens gol în inimă?!…”

Dar oare…vor mai fi împreună?

     Privilegii de Raluca Butnariu este o transpunere a sentimentelor, o luptă asiduă pentru supravieţuire, un montagne russe care va face să merite fiecare clipă de lectură. Povestea, personajele şi incertitudinile vor intriga stârnind controverse, dar şi emoţii la tot pasul. Adrenalina va creşte gradual când din întuneric vor pândi persoanele care doresc să-i facă rău lui Katherine Dellany. Vor fi numeroase tentative ce îi vor pune viaţa în pericol şi secretele celor din jur o vor duce pe marginea prăpastiei. Cine îi va fi alături şi cum va reuşi să se strecoare pentru a scăpa teafără, sunt două întrebări care vor avea nevoie de un răspuns înainte de a fi prea târziu. Finalul va reuşi să vă surprindă.
      Bucuraţi-vă de Privilegii şi continuaţi cu Deziluzii, sigur nu veţi regreta.

  PS: Cărţile Ralucăi Butnariu se află pe lista personală de slăbiciuni. Îmi place cum scrie şi mereu am profitat de fiecare oportunitate pentru a-i recomanda publicaţiile. :) 

Editura Celestium - OSIM CTR

Cartea Privilegii de Raluca Butnariu a fost oferită pentru recenzie de Editura Celestium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Surse foto: pexels.com, pinterest.com

Femeia dorită de Nora Roberts-mister şi pasiune

Titlul original: Black Hills
Traducere: Dagmar Popescu
An apariţie: 2016
Editura: Miron
Nr. pagini: 463
Gen: Romance, Romantic Suspence

Cărţi scrise de Nora Roberts

    Cărţile autoarei Nora Roberts le asociez cu aroma ceaiurilor pe care le savurez ocazional, indiferent de anotimp, însă pentru a intra în atmosferă, vă invit să răsfoiţi Femeia dorită şi să vă bucuraţi de savoarea unui ceai fierbinte de portocală cu lapte şi miere. Deşi nu mă consider o fană a acesteia, trebuie să recunosc, îmi plac personajele, în special cele masculine. :) Ştiţi şi voi că Nora Roberts nu mai are nevoie de prezentare, are publicate numeroase cărţi, unele scrise inclusiv sub pseudonim, încât este imposibil să nu le îndrăgeşti.
     Femeia dorită ne poartă pe meleagurile din Dakota de Sud urmărind evoluţia personajelor principale-Cooper şi Lili din copilărie şi până la maturitate. Vor ajunge să se împrietenească, să se iubească şi să renunţe la ceea ce aveau pentru a-şi alege fiecare drumul în viaţă, dar soarta îi va aduce din nou..împreună.

    În iunie 1989, Cooper Sulivan este trimis de părinţii săi în Dakota de Sud pentru a sta pe perioada vacanţei împreună cu bunicii din partea mamei. Iubeşte oraşul, tehnologia şi detestă decizia lor, dar trebuie să se resemneze şi să suporte sălbăticia, singurătatea şi să se gândească mai puţin la distracţia ce o lăsa la New York.
    La doar 11 ani este conştient de multe aspecte, inclusiv de răceala dintre părinţii săi, dar afecţiunea bunicilor şi dorinţa lor de a-l face să se integreze în mediul înconjurăror, va face din această vacanţă cea mai bună alegere. Va ajunge să iubească încetul cu încetul viaţa simplă, oamenii, animalele sălbatice, inclusiv prietenia cu Lili Chance (9 ani). Diferită de restul fetelor, ea ştie să călărească, să joace baseball şi îşi ajută părinţii la ceea ce au nevoie. Pasiunea pentru animale, dar mai ales pentru pume, o fac de neoprit. Ştie ce vrea, are deja planul făcut în minte, iar peste ani se vede administrând cu ajutorul părinţilor un refugiu pentru animalele sălbatice care nu reuşesc să se integreze.
     Între ei se leagă o prietenie specială comunicând despre orice le face plăcere, dar pentru a marca sfârşitul vacanţei îşi vor face cadouri reciproc: Cooper îi va dărui o pumă sculptată în lemn, iar Lili o monedă veche pe care o descoperise cu ceva timp în urmă. Acestea vor fi talismanele lor norocoase pe care le vor purta cu drag zi de zi.
    Anii au trecut şi legătura dintre cei doi a ajuns să se consolideze ajungând la dragoste adevărată. Acum sunt adolescenţi, se comportă altfel şi deşi îşi asumă un mare risc, apropierea lor este inevitabilă. Acesta va fi momentul de cumpănă pentru că mai târziu fiecare va lupta pentru propriul vis. Lili va merge la facultate pentru studierea şi protejarea animalelor sălbatice, iar Cooper are de ales între facultatea de drept, să accepte condiţiile financiare impuse de tatăl său pentru a lucra corporaţie sau să refuze toate beneficiile financiare şi să devină poliţist. Spre deosebire de Lili el este în incertitudine, ştie ce vrea, dar nu este în totalitate convins.
   Vacanţa va fi savurată la maxim, Lili vrea să împărtăşească cu el aceste clipe unice şi organizează o escapadă cu cortul, îşi vor da frâu sentimentelor şi atracţiei care îi leagă. Ar fi fost totul mult prea frumos dacă dragostea lor şi numeroasele plimbări prin sălbăticie ar fi rămas în acest stadiu, numai că descoperirea în pădure a rămăşiţelor cadavrului unei femei le va umbri gândurile. Urmele arată că a fost ucisă de un om şi lăsată la discreţia animalelor.
    După alţi doisprezece ani, în februarie 2009 atmosfera din Dakota de Sud pare să fie alta. Lilian Chance a devenit renumită, a aprofundat studiile, are numeroase lucrări publicate şi a pus bazele Refugiului Chance pentru animalele sălbatice. Administrează cu pasiune şi sârguinţă refugiul, demonstrând că dacă doreşti cu adevărat poţi realiza orice. Este o femeie puternică, hotărâtă, matură ce pune cariera pe primul loc. A ales ca dragostea pentru animale să o ducă departe şi se simte foarte mulţumită.
    Poate că ar fi putut să-şi ignore gândurile dacă ar fi fost singură, însă va avea parte iarăşi de prezenţa lui Cooper Sulivan. De parcă ar fi un déjà-vu, cei doi vor fi din nou faţă în faţă, acum au resentimente, drumurile lor s-au despărţit la un moment dat, fiecare a fost rănit, dar acum au o nouă şansă pentru a înţelege motivul rupturii. Cooper a ales să vândă tot ce avea, inclusiv propria afacere pentru că bunicul său suferise un accident şi avea nevoie de ajutor la fermă.
   Ţinutul Dakota de Sud are un simbol aparte pentru cei doi, reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul, însă pentru a lămuri neînţelegerile şi indiferenţa cu care se tratează au nevoie de un moment de sinceritate. Cum ar putea să beneficieze de el dacă se comportă de parcă totul este bine?
 

  „Ei bine, îşi spuse ea, nu a fost chiar aşa de rău. Prima oară e mai greu, dar nu a fost chiar aşa de rău. Cîteva înţepături, cîteva bubuituri în inimă. Nimic fatal.
Dar Coop chiar arată mai bine, se gîndi ea. Mai în vîrstă, mai puternic. Cu faţa mai ascuţită, cîteva riduri în faţa ochilor. Mai sexi.
     O să poată trece şi peste asta. Ar putea fi din nou prieteni. Nu aşa ca înainte, nici măcar aşa cum erau înainte de a fi devenit iubiţi. Dar ar putea fi prietenoşi.”


 

„Dacă putea el, atunci putea şi ea.”

    Propriile gânduri vor trece pe plan secundar pentru că în zonă apar cadavre ale unor femei care au fost ucise prin aceeaşi metodă. Pentru amândoi înseamnă răscolirea trecutului, dar pentru Cooper devine un mare semnal de alarmă. Ştie că undeva este o problemă şi nu va putea suporta ca Lili să păţească ceva. A pierdut prea multe, dar pentru ea va lupta până în pânzele albe.

femeia-dorita-de-nora-roberts     Vor fi situaţii limită în care indiciile sunt la tot pasul, dar criminalul este un bun cunoscător al zonei, ştie cum să se protejeze, dar mai ales vrea să se răzbune. Partea neplăcută este că are ceva împotriva lui Lilian Chance şi a originii sale de indian siux Lacota.
    Femeia dorită este o carte plină de mister, afecţiune şi cu peisaje din sălbăticie care vor rămâne în minte multă vreme. Senzaţia lăsată, descrierea, devotamentul oamenilor care ştiu să respecte natura şi să o protejeze, dar mai ales momentele în care sunt descrise comportamentele animalelor fac din această carte perfectă pentru lectură. Este accesibilă, uşoară şi te ţine în suspans, ideală pentru orice stare sufletească. Îmi era dor de ceva diferit şi poate într-un fel, îmi lipsea farmecul autoarei Nora Roberts. 

Editura Miron

Cartea Femeia dorită de Nora Roberts este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Surse foto: pixabay.com, pexels.com, pinterest.com

Moartea e aproape, îmi spun amețită, în timp ce întunericul se apropie și mă înghite cu totul

Bariere de fum şi Abis de Monica Ramirez (seria Alina Marinescu)

„Un roman care dă dependență… personajele principale devin persoane reale. Sunt aici. Există. La fel și organizația Elite.” Inland Empire Journal

     Am citit toate cărţile publicate de Monica Ramirez și traduse în limba română, însă seria Alina Marinescu este cea mai bună. Se simte profesionalismul îmbinat cu talentul autoarei, la care se adaugă o doză consistentă de realitate. Pe parcursul celor cinci luni de aprofundare a seriei am avut timp să analizez, să trag concluzii, să vorbesc fără oprire, să comentez pasaje întregi, dar mai ales să-mi stresez apropiaţii cu ce am descoperit. Am fost impresionată şi trebuia să mă manifest într-un fel sau altul. :)
   Îndrăzniţi şi veţi avea parte de o poveste de viaţă ce vă va cuceri iremediabil. Incertitudinea, iubirea, durerea, ura, dar şi puterea de a merge mai departe dau personajelor forţe nebănuite. Dacă s-ar face un film după serie, atunci acţiunea ar fi din plin, iar emoţiile vor fi cele care vor îndulci momentele de neputinţă.
    Alina Marinescu este genul de femeie care ar putea avea orice meserie, dar dintre toate, soarta a forţat-o să aleagă spionajul. Chiar dacă i-a fost greu, a mers mai departe şi a excelat. Dispariţia lui Alex, atracţia pentru Marius, luptele cu organizaţiile secrete care pun la cale tot felul de atentate, nu prea lasă timp de gândit. Printre misiuni, Alina ştie că merită a doua şansă, să fie răsfăţată, adorată, să iubească din nou, iar Marius este dispus la orice sacrificiu pentru ea.

seria-alina-marinescu

Bariere de fum (vol. 4)
Colecția: Thriller & Mystery
Categoria: Roman românesc, Thriller, Dragoste
 Nr. pagini: 254  

      Faţă de primele 3 volume din serie, Bariere de fum mi s-a părut mult mai sensibilă, pe alocuri chiar crudă, efectiv nu eram pregătită să simt atâtea emoţii, încât la un moment dat am dorit să fac pauză de lectură. Am întâlnit personaje mature care au fost nevoite să îşi înăbuşe sentimentele şi să meargă mai departe. Alina este fericită cu Marius, dar impedimente apar de peste tot. Acum CIA şi Elite sunt faţă în faţă, forţaţi de împrejurări să recurgă la orice alianţă pentru a combate răul. Atunci când credeam că alte surprize nu-şi mai au rostul, ei sunt trimişi într-o misiune de recuperare a unei arme biologice pe baza virusului Ebola, dar şi pentru antidotul de combatere. Licitaţia se desfăşura pe proprietatea doctorului Van Breitenkamp, iar Alina, Marius şi Ford sunt pionii principali pentru a rezolva situaţia, numai că emoţiile nu se opresc aici. În timpul unei cine apare şi Alex Therein din neant, liniştit ca o floare, după opt ani de acoperire. Nu era locul potrivit pentru exteriorizarea emoţiilor sau pentru întrebări lipsite de sens, singurul lor scop este reușita obiectivului, să lupte până la moarte pentru neutralizarea duşmanului.
      Misiunea se complică, apar aspecte care nu erau incluse în plan, dar înainte de a merge mai departe, Alex simte nevoia să ofere o explicaţie, măcar atât îi datora Alinei.

“–Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta. Mi s-a interzis să te contactez în vreun fel. Nu siguranța mea a fost pusă în discuție, ci a ta. Dacă aș fi încercat să iau legătura cu tine în orice fel, ți-aș fi pus viața în pericol. N-am avut încotro, Alina. Și cea mai mare pedeapsă pentru asta e faptul că te-am pierdut.”

    Fiecare om are dreptul la propriile alegeri, dar atunci când eşti proprietatea unei organizaţii secrete, trebuie să te supui oricărui ordin primit. Alex a ales să se infiltreze în Al’Qaeda, să îi spioneze şi să nu comenteze regulilor de joc. Va înţelege mai târziu că faptele sale au consecinţe, iar o misiune eşuată se va termina cu capturarea Alinei. Ţinută captivă în Sīāh Rīg Provincia Nīmrūz, Afganistan, pentru organizaţia Elite este ca şi moartă. Singura speranţă este un emiţător care încă nu fusese depistat de radare, dar când acela dispare, Brett le interzice să o caute. Marius şi Alex vor fi nevoiţi să-şi înăbuşe sentimentele, să uite că sunt rivali, să se accepte şi să lupte pentru femeia pe care o iubeau. Nimic nu mai conta, decât ea. Supusă la diferite tratamente, lovită, lăsată să se stingă, tot ce-şi poate dori este un glonţ în cap, dar scopul celor din umbră este altul-vor să o pedepsească, să simţă neputinţa şi să trăiască pentru a fi folosită.

„Mă fac covrig și încerc să nu scot niciun sunet în timp ce atacul continuă, loviturile concentrându-se acum în zona spatelui și a picioarelor. Dar un bocanc mi se înfige în rana din umăr și urlu prelung.
Moartea e aproape, îmi spun amețită, în timp ce întunericul se apropie și mă înghite cu totul.

„După ce am alternat între leșinuri și stări de trezie, febra mă trezește din nou și simt cum sunt mutată pe ceva moale. Oriunde e mai bine, comparativ cu podeaua camionului care a dat cu mine de toți pereții. Mă doare fiecare bucățică din corp, dar nimic nu se compară cu durerea ascuțită și fierbinte care mi radiază din picioare. Mă întreb dacă voi mai fi vreodată aptă pentru o misiune și gândul acela mă face să zâmbesc. Probabil n-o să mai ajung în veci la sediul Elite… Jabar o să se sature într-un final să mă mai tortureze și o să-mi tragă un glonț în cap. Nu mă cramponez de viață, dar am un singur regret: faptul că n-am avut șansa unei vieți alături de Marius. Îmi fac griji pentru el… sper să nu-i fie prea greu să treacă peste pierderea mea.”

    Răspunsul la durerea Alinei va avea ecou abia în volumul 5, însă preţul plătit este mult prea scump.

Abis (volumul 5)
Colecția: Thriller & Mystery
Categoria: Roman românesc, Thriller, Dragoste

“Prin Alina Marinescu, autoarea crează un fel de armistițiu între două lumi aflate față în față, la granița dintre alb și negru.” Riverside Editorial

     Dacă Bariere de fum a fost emoţionantă, în Abis simţi că ajungi la extreme, descoperind iadul. Nu se pot descrie în cuvinte anumite trăiri, practic este imposibil să vezi cum Alina, o fiinţă suavă, deschisă, prietenoasă, dintr-o dată dispare şi apare o necunoscută care nu-şi aminteşte cine este, dar mai ales cine-i prieten şi cine-i duşman. Transformată într-o marionetă, ea este fiinţa care fusese supusă la chinuri teribile ce o marcaseră. Gândurile ei, sinceritatea şi nebunia prin care a trecut este ca un blestem. Exteriorul este acelaşi, dar sufletul îi este negru.

   

O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoție, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât…nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoție, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit… ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Ce se întâmplă cu mine? Am citit o parabolă odată… parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-a fi încrustat în creier. „Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om.” Cam așa mă simt și eu în ultimul timp… nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome.

     Alina trăieşte o dramă, nu ştie cine este şi de ce a fost recuperată, ar vrea să îşi amintească adevărul, dar nu poate. Undeva, i s-a rupt firul, iar realitatea ei se pare că nu este cel adecvat. Este înconjurată de nişte străini care par să o cunoască, au dovezi, dar cum să creadă ce spun cei din Elite când ea ştie altceva. Prinsă într-o capcană este nevoită să lupte, iar Marius îi este alături. Un necunoscut faţă de care se simte atrasă, îl visează, dar nu-l recunoaşte.

Poate am lucrat la un moment dat pentru Elite, dar i-am trădat pentru Al’Qaeda…”

     Marius Stephano trăieşte o contradicţie, o iubeşte pe Alina, a sperat într-o minune, a căutat-o cu disperare şi când a găsit-o s-a simţit din nou…întreg. Suferă, dar ştie că trebuie să o scoată pe Alina din neant, să o aducă la viaţă, să fie din nou ea, altfel ordinul lui Brett este clar: totul sau nimic.

Trebuia s-o ajute să și învingă demonii, nevoia primară de droguri, confuzia și scârba față de propria persoană. Problema era că nu mai aveau decât o singură zi până când agentul Alina trebuia să funcționeze perfect. Dacă nu se întâmpla asta, Brett avea să o condamne la moarte.”

    Numai că planurile de multe ori nu ies aşa cum trebuie, Alina vrea să se răzbune, să elimine duşmanul care a distrus-o şi să se elibereze, numai că riscurile sunt enorme. Chiar şi aşa Marius, dar şi toţi cei care o iubesc din Elite merg până în pânzele albe alături de ea în misiuni.

“Marius o urmări cum se distruge sistematic, ascunzându și temerile și emoțiile tot mai mult pe zi ce trecea. O jelea în taină în fiecare zi, studiind-o cu un fel de fascinație morbidă ce putea fi asemuită cu impulsul oamenilor de a rămâne cu privirea pironită la urmările unui grav accident de circulație.
O să-și găsească singură drumul înapoi, se gândi cu o convingere născută din disperare. Putea încerca s-o ajute în lupta cu demonii ei interiori, dar, într-un final, ea era singura care putea ieși din umbre pentru a păși înapoi în lumină.”

     Singurul care pare să nu se exteriorizeze este Alex, a preferat să lase lucrurile să se vindece de la sine, să îşi găsească drumul prin propriile forţe. Nici nu se implică, dar nici nu îi încurcă, numai că la un moment dat face un gest surprinzător. Se simte vinovat că datorită lui a suferit atâtea, cei opt ani de lipsă, dar şi faptul că a fost considerată o slăbiciune de către duşmani, îl determină să îi ofere Alinei o nouă şansă. Este dispus să renunţe de moment la dragostea ei şi să fie fericită cu Marius. Ce implică gestul său şi ce plan are, va fi o întreagă surpriză.
     Un rol aparte în această serie impresionantă îl au şi câţiva oameni care mi-au adus zâmbetul pe buze Ford, Jason, Roman, Vallis. Poveştile lor poate că nu vor avea ecou, însă prin eforturile depuse de-a lungul sutelor de pagini, au arătat că sunt mai mult decât nişte simple maşini de ucis, sunt oameni, au sentimente şi preţuiesc prietenia. Alina a ştiut să unească pe cei din jur, să fie apreciată, să fie răsfăţată şi a primit înzecit. Dacă mai departe, ea va reuşi să depăşească acel impas care o macină şi să se bucure de libertate, sunt elemente care se vor clarifica din mers. Ar putea să o elibereze sau ar putea să o condamne pentru totdeauna.
      Dacă veţi avea curaj să citiţi această serie, sunt sigură că nu veţi regreta. Veţi avea parte de adrenalină, suspans, spionaj, foarte multă acţiune, realitate, misiuni imposibile, dragoste, prietenie, indecizii, ură, sentimente contradictorii, pasiune şi situaţii limită. A fi agent secret este o adevărată artă, trebuie să te naşti pentru a ajunge la un nivel care să îţi ofere suficiente şanse pentru a trăi. Exişti, dar de fapt nu exişti.
      O felicit pe Monica Ramirez pentru că a avut curaj să se inspire din viaţa unor oameni inediţi şi să scrie într-un mod unic, sigur n-a fost uşor să le transpună, dar talentul său a făcut ca totul să curgă de la sine. Îi mulţumesc pentru răbdarea cu care mi-a răspuns la întrebări de-a lungul acestor luni de incertitudini.

Eu și Mia de Mihai Cotea

Editura: Singur

Pagini: 109

Despre autor

  Mihai este născut la Sibiu în 11 februarie 1989 la Sibiu, locuiește în Baia Mare, este licențiat în istorie, masterat în etnoturism.

Are un CV literar impresionant pe care vă invit să-l recitiți în prezentarea primei cărți a autorului apărută la noi pe site Vremea tornadei.

În viață e bine să te păstrezi cât mai curat posibil,în dragoste preferăm murdăria. Da, murdăria ne motivează pe mai departe. Nu punem la socoteală suferința, face parte din joc, o iei la pachet , și e un pachet mare și unsuros, alunecă mereu din mâini,dar care ar mai fi farmecul darului? Cel mai mare farmec îl are atunci când îl aștepți, visezi la el,nu atunci când îl ai. Când îl primești poți fi chiar dezamăgit uneori. Așa e și cu dragostea. E mereu ideală când visezi la ea, nu și când o primești. Atunci devine problematică, trebuie să ști să-i faci față indiferent  de ce daruri aduce.”

  Am început cu un citat din volumul Eu și Mia deoarece toată cartea e formată din citate profunde. Am obiceiul să îndoi pagina cărții de câte ori găsesc un citat frumos, de această dată am vrut să îndoi toate colțurile.

   Am avut ocazia să-l întâlnesc pe Mihai, pe atunci citisem Vremea tornadei, însă nu și acest volum de eseuri & proză scurtă. Acum stau și mă întreb, unde intră atâta sensibilitate și înțelepciune într-un om așa mic?

  Am o pasiune pentru cărțile care reușesc în puține pagini să transmită multe. Așa este acest volum. Mihai, așterne o voce interioară, o realitate dureroasă, plină de înțelepciune, o lume văzută prin suflet, o radiografie a vieții așa cum este, fără măști, fără ocolișuri.

  Am simțit atâtea sentimente frumoase, născute din durere. Pace, armonie, iubire,recunoștință, mulțumire. Cum naiba poți să ai sufletul plin de durere și să iubești viața, într-un fel special și frumos?

Mulțumesc pământului că l-am călcat de atâtea ori în picioare fără să zică nimic și încă mă rabdă. La oameni e mai greu…A fi călcat în picioare, ca persoană,e o lecție greu de digerat, dar face parte din programa obligatorie, altfel nu iei testul. Și-ar fi păcat, cel puțin pentru rușinea pe care o simți în acel moment. Unora le e de ajuns cu rușinea lor, nu le mai trebuie și cea împroșcată de alții. Ciudat. Ce poate fi mai dureros decât să-ți fie rușine cu tine?Dar nu vă impacientați, nu e o programă obligatorie, e la alegere.”

Mi-a plăcut fiecare poveste, dar cel mai mult m-a impresionat:

Strigătul surd al unei oarbe.

 

„Pe noi ne despart cuvintele. Nu!Pe mine mă despart cuvintele de tine, pe tine te despart gândurile de mine și oricât am încerca nu putem construi un pod hibrid de comunicare între noi, căci ce spun eu nu e ce gândești tu. Ce poate rezulta dintr-un cuvânt și un gând? Depinde. E o relație unisex. Plăcere, bucuria momentului. Dar dintre un gând și o iubire? Aici începe să se întrezărească ceva…Dar dintre o iubire și-un cuvânt? Nu! Incompatibilitate totală, căci la mine, cuvintele-s diforme, mutante, anchilozate și cu un veșnic sindrom de autocompătimire. „

Câtă dreptate ai, pe noi ne despart cuvintele, sau lipsa lor.

E a doua carte pe care o citesc scrisă de Mihai. Îmi place că nu scrie comercial, scrie ce simte și cum simte. Al naibii de bine și profund. Sunt convinsă de un lucru, dacă ar scrie comercial( știu că poate! E o provocare 🙂 ), cărțile lui ar fi în top cele mai vândute .

Poate vă întrebați cine e Mia? Și eu m-am întrebat, după mine, Mia e o parte din autor, o parte din noi, aceea parte pe care o contrazicem sau nu. Mia este eu-l din interior, un EU plin de durere.

 

Cândva eram orfană și mă căutam zilnic în orice om care te reprezenta pe stradă. Îmi lipseai cu fiecare pas pe care-l scorneam și nu-mi dădeam seama că mă mângâiam cu iluzii la ureche. Dacă minciuna gâdilă, de regulă , adevărul doare,întotdeauna. M-am durut, m-am cerut și te-am primit, dragostea mea dintotdeauna. Mi-e dor de mine, cea de acum!

Mi se spunea Mia…  „

       EU ȘI MIA este imaginea din oglinda pe care nu dorim să o vedem, pe care o tratăm superficial. Îmi doresc sa recitesc această carte, sunt convină că o să descopăr mai multe trăiri.

Mihai îți mulțumesc și îți urez succes, îl meriți din plin,  „ știu că nu știu nimic, presupun tot ce-am zis.”

 

 

 

Când ești fericit, trebuie să-ți amintești că fericirea în această viață este doar un vis în interiorul altui vis...”

Dezlegând misterele nașterii și morții… și ale fenomenelor intermediare de Daisaku Ikeda

   Cartea “Dezlegând misterele nașterii și morții… și ale fenomenelor intermediare” a apărut anul acesta, 2016, la editura Adenium în colecția “Equilibrium”. Autorul este Daisaku Ikeda, un învățat budist japonez de mare prestigiu și renume mondial. Traducerea cărții a fost făcută de Ilinca și Andrei Vartic.

    Cartea are 174 de pagini la care se adaugă postfața cu titlul “Daisaku Ikeda și Legea minunată a înfloritului de lotus” scrisă de Andrei Vartic. Urmează apoi un capitol de note explicative extrem de bine venite și necesare oricărui cititor ce vine dintr-o altă cultură decât cea budistă. Notele sunt date pentru fiecare capitol în parte, de fiecare dată fiind numerotate începând cu cifra 1. Autorul ne oferă apoi un Glossar întocmit ca un dicționar explicativ, în ordine alfabetică, în care găsim explicații cuprinzătoare pentru fiecare noțiune legată de budism pe care o întâlnim în text. La final găsim un “Indice de nume și subiecte” de foarte mare ajutor atunci când vrem să reluăm ceva specific fără să fim nevoiți să reluăm textul în întregime.

    Cartea lui Daisaku Ikeda a fost lansată pe 17 septembrie 2016 în Aula BCU Iași în cadrul unui eveniment special organizat, lansarea propriu zisă fiind urmată de un concert de muzică clasică “Hiroko Mirakami & Friends”.

    Până la lectura acestei interesante cărți cunoștințele mele despre budism în general erau destul de generale și superficiale. Știam evident cine a fost Budha și în ce perioadă s-a răspândit budismul în China și Japonia. Din amalgamul de informaţii disparate asociam budismul cu contemplația, ascetismul, pacifismul, karma, reîncarnarea și yoga. Am citit cu mult interes cartea lui Daisaku Ikeda și prin această lectură este pentru prima dată când intru în contact cu gândirea budistă așa cum se practică ea în Japonia. Și consider că este o șansă ca informațiile să vină de la o voce autorizată pentru că autorul cărții, Daisaku Ikeda este o foarte mare personalitate în această privință.

    Daisaku Ikeda s-a născut la 2 ianuarie 1928 într-o familie de fermieri, a supraviețuit războiului și încă din adolescență și-a pus întrebări legate de cauzele fundamentale ale conflictelor dintre oameni. La 19 ani a început să practice budismul Nichiren și s-a alăturat unui grup de tineri ai asociației Soka Gakkai. În momentul de față este unul dintre cei mai cunoscuți filozofi budiști, scriitor, poet, activist pentru pace și pentru abolirea armelor nucleare. A fost cel de al treilea președinte al societății Soka Gakkai în perioada 1960- 1979 și a fondat numeroase centre educaționale, culturale, de cercetare și susținere a păcii în întreaga lume. Este președinte fondator al Soka Gakkai International-SGi, cea mai mare organizație laică a practicanților budismului Nichiren din lume, cu 12 milioane de membri în 120 de țări. A primit numeroase premii internaționale, a scris cărți și a fost nominalizat de două ori la premiul Nobel pentru pace în 2015 și 2016.

    Cartea sa “Dezlegând misterele vieții….” examinează filozofia de viață a budismului Nichiren, ideile acestuia despre viață și moarte arătând că budismul oferă oamenilor mijloacele pentru a-și căuta fericirea prin perfecționarea individuală .

    Budismul Nichiren este o ramură a budismului Mahayana apărută în Japonia, fiind fondată de un călugăr cu același nume în secolul XIII (Călugărul Nichiren, 1222-1282). Această ramură a budismului afirmă că adevărata învățătură care poate aduce iluminarea este “Sutra Lotusului”, ultima dintre sutrele lui Budha Sakyamuni. Sutra Lotusului face obiectul de studiu în cartea lui Daisaku Ikeda. Aceasta arată că fiecare om poate ajunge la starea de Budha dacă face acte de milostenie și de altruism. Cu alte cuvinte destinul fiecăruia din noi stă în mâinile noastre. Nichiren a înlăturat din budism tot ce era obscur, dogmatic sau inaccesibil omului simplu. Pentru că acestor oameni li se adresează. Spre deosebire de alte secte budiste, cea Nichiren a șters inegalitatea dintre bărbați și femei arătând că femeile nu trebuie să aștepte să se reîncarneze ca bărbați pentru a atinge starea de Budha ci pot ajunge la această stare încă din viața lor ca femei. Budismul Nichiren se concentrează pe această viață și arată cât de important este ca fiecare individ să-și asume responsabilitățile pentru a se perfecționa. Cu cât mai mulți oameni se perfecționează cu atât lumea poate deveni un loc mai pașnic. Adresându-se oamenilor obișnuiți, budismul Nichiren este foarte răspândit în Occident. Cartea de față a lui Daisako Ikeda are menirea să-l facă cunoscut și nouă, cititorilor români.

   Cartea are șapte capitole: Nașterea, Îmbătrânirea, Boala și medicina în budism, Moartea, Potențialul nelimitat al vieții, Cele nouă conștiințe și Nam- Myoho- Renge- Kyo.

   Cele șapte capitole corespund în fond celor șapte principii ale budismului Nichiren. Acestea spun că viața este esență și energie și este prețioasă și viețile tuturor sunt interconectate. Starea de Budha nu este supranaturală ci reală și fiecare o poate atinge, ea conținând sentimente profunde de fericire, înțelepciune, curaj, compasiune, mulțumire și optimism. Nu problemele în sine sunt cauza nefericirii noastre ci lipsa de putere și înțelepciune în soluționarea lor. Puterea și înțelepciunea, susține budismul, derivă din forța vitală pe care dacă o dezvoltam putem găsi calea spre fericire. Această cale prin care putem face să dispară suferința este denumită tradițional Calea Celor Opt Brațe și se compune din: vederi corecte bazate pe Cele Patru Adevăruri Nobile și înțelegerea corectă a budismului, gândirea corectă, vorbirea corectă, acțiunea corectă, mod de viață corect bazat pe purificarea propriilor gânduri, cuvinte și acțiuni, efort corect, reprezentare corectă – a avea în minte întotdeauna viziuni corecte, meditație corectă. Este impresionant să auzi că a fi corect în cele mai mici amănunte ale manifestării vieții de zi cu zi este calea care te duce spre fericire!

    În budism există două curente majore, Hinayana ( Micul vehicul) și Mahayana ( Marele vehicul) integrate în Sutra Lotusului care face obicetul acestei cărți. Sutra Lotusului arată că cele două parți sunt indispensabile pentru atingerea iluminării, prima fiind orientată spre perfecționarea proprie, și a doua este practica îndrumării oamenilor spre perfecțiune. Se observă că în această epocă a marilor descoperiri tehnologice, oamenii nu mai acordă suficientă atenție problemelor fundamentale ale vieții. Budismul Mahayana nu neagă dorința și viața în această lume, acceptă realitățile vieții așa cum sunt și susține că nu trebuie să anihilăm dorințele ci să le înălțăm pentru a atinge o stare mai nobilă a vieții.

    Și lucruri care pe mine m-a impresionat extrem de mult, așa cum cred că se întâmplă cu toți cei care vin pentru prima dată în contact cu budismul, acesta susține că viața este eternă. revii din nou și din nou cu unele pauze revigorante care mai sunt cunoscute și ca moarte. Budismul recunoaște patru etape ale existenței prin care trec toate formele de viață:

  • existența în timpul nașterii
  • existența în timpul vieții
  • existența în timpul morții
  • existența între moarte și renaștere sau existența intermediară.

   Am citit cu deosebit interes capitolele despre boală și bătrânețe și cred că sunt foarte multe noțiuni și vederi la care merită să medităm. Ceea ce ni se transmite permanent de-a lungul întregii cărți este un sentiment de optimism și încredere că suntem cei care putem sa facem ceva pentru fericirea noastră și că fiecare etapă din viață este ceva natural la care nu aveam de ce să privim cu teamă. Trebuie doar să trăim conștient fiecare moment și să ne pregătim pentru fiecare moment. Mi-am scris ca să țin minte acest îndemn: Când ești fericit, trebuie să-ți amintești că fericirea în această viață este doar un vis în interiorul altui vis…”

   Cartea lui Daisaku Ikeda, “Dezlegând misterele nașterii și morții...” oferă o lectură extrem de provocatoare și nu odată dificilă. E nevoie de deschidere, atenție, dorință sinceră de a cunoaște pentru a putea parcurge cele șapte capitole dense și pline de informații. La final însă știi sigur că ai câștigat ceva deosebit de prețios chiar dacă lectura acestei cărți nu te transformă imediat într-un budist. Ne oferă în schimb o informație foarte prețioasă și anume faptul că pentru a schimba lumea în bine trebuie mai întâi să ne schimbăm pe noi înșine în bine, să ne cunoaștem și să ne preocupăm de calitatea a ceea ce facem în fiecare clipă prețioasă a vieții noastre.

    Mulțumesc editurii Adenium pentru șansa de a putea citi o lucrare atât de interesantă. În mod sigur merită o a doua lectură!

editura-adenium-logo

Cartea Dezlegând misterele nașterii și morții… și ale fenomenelor intermediare de Daisaku Ikeda a fost oferită pentru recenzie de către Editura Adenium. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Adenium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

 

by -
46

        Până ne vom revedea… de Renee Collins – Editura Leda 

Titlul original: Until We Meet Again
Traducere: Alexandra Limoncu

Editura: Leda

Colectia Leda Edge
Anul apariţiei: 2016

Nr. de pagini: 320

Gen: Young Adult; Romance; Fantasy; Mystery

    ,,Cluburi rurale și petreceri în grădină. Ultimul lucru pe care și-l dorește Cassandra e să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cass tânjește după dramatism și aventură, lucruri greu de găsit în acel loc, unde se simte prinsă ca într-o capcană. Dar când un străin încântător apare pe plaja privată a familiei ei, susținând că este proprietatea lui – și că sunt în anul 1925 – , Cass este atrasă într-un mister vechi de aproape o sută de ani. În vreme ce caută răspunsuri în prezent, Cass descoperă un adevăr care pune viața lui Lawrence în pericol. Nu va mai conta din ce secol vine el, dacă nu va mai trăi până mâine. Disperată să-l salveze pe băiatul care înseamnă totul pentru ea, Cassandra trebuie să găsească o cale de a schimba istoria… sau să riște să-l piardă pe Lawrence pentru totdeauna.”

    „Timpul s-a oprit în loc atunci când am citit această poveste, atât de frumoasă, încât mi-a tăiat răsuflarea. Nu voiam să se mai termine niciodată.” – KASIE WEST

   Renee Collins a crescut în Hawaii și știe să facă surf, are o soră geamănă, iubește istoria – mai ales cea americană și cea asiatică, iar în timpul facultății a avut o mică obsesie legată de comunism, scrie cărți YA și iubește magia.

   De când mă știu am fost fascinată de poveștile sau filmele care au ca subiect călătoria în timp, așa că nu se putea să ratez cartea de față. Trebuie să recunosc că atunci când i-am citit descrierea, am avut o senzație de deja vu și asta pentru că tematica îmi amintea de o altă carte apărută la editura Leda: Cascada șoaptelor de Elizabeth Langston. Mi-a fost puțin teamă că voi găsi asemănări între cele două povești, dar nu a fost așa. De această dată, personajele nu pot călători dintr-un timp în altul, ci se vor întâlni doar într-un anumit loc: plaja. Imediat cum se îndepărtează de această zonă, ei par a se estompa, revenind fiecare în timpul său: 1925 și 2015.

   Deși se observă îmbinarea mai multor genuri (young adult, romance, time-travel, fantasy, mystery), eu l-am perceput ca pe un roman de dragoste. O imposibilă poveste de dragoste!

   De fapt, avem de-a face cu un triunghi amoros și asta pentru că de Lawrence s-au îndrăgostit două fete: Cassandra (fata din zilele noastre) și Fay. Aceasta din urmă este o tipă extrem de frumoasă, seducătoare și vicleană care îi zdruncină hormonii tânărului și cu care este ca și logodit (unchiul lui a decis ca el și Fay să se căsătorească). E drept că ea îi aprinde dorința de fiecare dată când o vede, dar în același timp, nu-și poate lua gândul de la Cass.

În plus, deși țin mult la Fay, am un sentiment ciudat de loialitate față de Cassandra. Ceva s-a întâmplat între noi pe plajă. Chiar dacă n-o voi mai vedea niciodată, și-a lăsat puternic amprenta asupra mea. Iar situația în care mă aflu acum cu Fay, însă cu gândul la Cassandra, o resimt ca pe o trădare la adresa ambelor femei.”

   Povestea este spusă din perspectiva celor doi protagoniști, Cassandra și Lawrence (Lonnie), așa că avem posibilitatea să înțelegem mai bine toate stările lor emoționale, dar să și vedem diferența dintre cele două epoci.

   Cassandra (17 ani) este o adolescentă din Ohio, puțin cam rebelă, cu ceva aere de divă, ce tânjește după dramatism și aventură. În loc să meargă la un stagiu de practică într-un studio de film în New York sau să plece la Paris cu prietena ei Jade, este nevoită să petreacă vacanța dinaintea ultimului an de liceu izolată într-un orășel plin de snobi din Massachusetts, pe țărmul oceanului. Cum să nu se supere că mama și tatăl ei vitreg au închiriat o vilă pe toată perioada verii? Sărăcuța de ea!

   În scurt timp se împrietenește cu doi tineri ce fac parte din nobilimea locală a acestei regiuni străvechi, de fițe – Travis Howard și Brandon Marks, și alături de ei încearcă să se distreze cât mai mult. Acesta e felul ei de a-și manifesta furia și iresponsabilitatea și chiar singură recunoaște că trece printr-o ”criză adolescentină. Pubertate. Hormoni. Chestii de-astea.” Adesea este pedepsită pentru ceea ce face.pana-ne-vom-revedea-1

“-Pedeapsă pe viață. Am înțeles. Cred că a sosit vremea să-mi iau muzicuța și să scrijelesc trecerea zilelor pe peretele de lângă pat.”

   Într-o seară cu lună plină, pe când era pedepsită, impulsul de a face ceva prostesc îi dă ghes încă o dată, așa că pleacă pe furiș din casă, îndreptându-se spre plaja privată a proprietății. În timp ce medita asupra evenimentelor din ultimul timp, ceva inexplicabil se întâmplă.

O scânteie luminoasă, o săgeată strălucitoare emană din luna ce răsare și plutește peste ocean, atingând cu un sărut țărmul.”

  Și brusc își dă seama că cineva se află pe plajă, stând aproape de linia țărmului. Silueta este cu siguranță masculină și tânără. Observându-i hainele ciudat de elegante, Cassandra deduce că este vreun invitat de la petrecere pe care o ține părinții ei.

   Curiozitatea o îndeamnă să se apropie de tânăr, află că pe îl cheamă Lawrence și după o scurtă discuție are impresia că nu este decât un “nenorocit cu bani în căutarea unei prăzi ușoare.” Iar când el îi spune că petrecerea se ține cu ocazia zilei lui de naștere (tocmai a implinit 18 ani), tinerei noastre îi sare țandăra. Cum adică? Părinților ei le-a venit ideea să-l facă pe acest străin vedeta petrecerii la ei acasă? Fie individul este îngrozitor de narcisist, fie a luat-o razna! Mai rău e că el susține că unchiul lui este proprietarul vilei în care stă Cassandra și că sunt în anul 1925!

    În ciuda acestui început nefavarabil, cei doi tineri se simt tot mai atrași unul de celelalt și doresc să se cunoască mai bine. Vor să petreacă timpul împreună, însă descoperă că plaja este singurul loc în care pot interacționa. Imediat cum părăsesc acel loc, imaginea lor se estompează.

Vine spre mine vorbind, dar tot ce aud este un murmur. Și dacă e posibil așa ceva, devine și mai transparent. Deja se contopește cu fundalul, cu tufișurile, cu oceanul, cu apusul din spatele lui.“

    Însă lucrurile încep să ia o turnură neplăcută! Simplu fapt că ei doi se pot vedea este o anomalie a naturii și orice întâlnire a lor afectează cursul istoriei. Există consecințe până și în urma unei schimbări minore neplanificate. De exemplu, Lawrence preferă să își petreacă ziua cu Cassandra în loc să se întâlnească cu Bill Howard, un prieten de-al lui, iar acesta din urmă face un accident și moare. Atunci când Cassandra revine acasă, încearcă să dea de cei doi prieteni ai ei – Travis și Brandon. Însă ciudat este faptul că Brandon îi spune că el nu cunoaște niciun Travis Howard. Disperată, fata încearcă să îi arate fotografiile în care apare prietenul lor, dar acesta nu mai apare în poze.

   Cred că ați înțeles ce s-a întâmplat…Lawrence a renunțat la întâlnire cu Billy (străbunicul lui Travis) pentru a fi cu Cassandra, iar moartea lui Billy a dus la eliminarea întregii lui descendențe, iar Travis Howard a încetat să existe. Nici măcar nu s-a mai născut.

“- Billy Howard nu trebuia să moară. Trebuia să fii cu el, dar n-ai fost din cauza mea. Nu realizezi? Noi doi ne-am jucat cu timpul. Am schimbat lucruri care nu trebuiau schimbate și asta doar pentru că ne-am cunoscut.

 Lawrence clătină din cap:

– Dar cum este posibil așa ceva? N-ai venit în timpul meu și nici eu în al tău. Cum am fi putut schimba ceva?

 – Pentru că tu ești în trecut. Nici măcar n-ar trebui să ai habar de existenta mea. Uite, cred că suntem de acord că simplu fapt că ne putem vedea este o anomalie a naturii.“

   Cassandra își dă seama că singura soluție ar fi ca ei doi să nu se mai vadă niciodată, să-și vadă de viețile lor ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată. Și până la urmă își spun un sfâșietor adio!

   Însă lucrurile nu rămân așa. Curiozitatea o îndeamnă pe Cass să caute informații despre viața lui Lawrence la Biblioteca din Crest Harbor. Și descoperă ca prietenul ei este în pericol!

“Câteva rânduri pe o pagină de mijloc. Datată 9 august 1925. Câteva rânduri care mă străpung precum  un glonț în gâtlej.

“Proprietatea de la adresa 11544 Seaside este scoasă pe piață. Proprietarul, bancherul local Edward Foster, dorește să o vândă rapid, ca urmare a tragicei asasinări a nepotului său, Lawrence Foster, pe plaja lui privată. Moartea aceasta a pus în încurcătură autoritățile, care încă investighează posibilii suspecți.”

Crima a fost comisă pe 5 august. Adică peste două săptămâni!”

  Disperată să-l salveze pe băiatul care înseamnă totul pentru ea, Cassandra trebuie să găsească o cale de a schimba istoria sau să riște să-l piardă pe Lawrence pentru totdeauna.

   Cine  îi dorește moartea lui Lawrence și de ce? Va reuși până la urmă Cass  să-l salveze pe tânăr?

    “Până ne vom revedea este un roman surprinzător de bun, cu personaje bine conturate, adresat în special persoanelor care îndrăgesc genul romance.

“…Dacă ne putem atinge, deși ne despart aproape o sută de ani, cum crezi că menirea mea de a te salva este un simplu basm? E soarta, Lawrence. Este destinul. Suntem meniți să fim împreună. Trebuie să crezi asta.”

Nota 9,5Editura Leda

    Cartea  Până ne vom revedea de Renee Collins a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
9
Copyright by UJMAG.ro

Totul pe o ciocolată cu rom sau cum am trăit povestea fondării avocatnet.ro, de Alin Popescu

 

Titlul: Totul pe o ciocolată cu rom sau cum am trăit povestea fondării avocatnet.ro

Editura: Evrika Publishing

Colectia: Colectia Business

Număr pagini: 150

    Înainte să citești impresiile mele despre carte, aș avea pentru tine o întrebare: Tu de ce ai citi cartea Totul pentru o ciocolată cu rom? Ce răspuns ai la această întrebare, dar fără să citești nimic altceva despre ea? Răspunsul meu îl vei afla mai târziu.

   Acum, după răspunsul tău lăsat la comentarii, poți să citești prezentarea. Nu-ți uita răspunsul la întrebarea mea.

    Alin Popescu scrie o carte, Totul pe o ciocolată cu rom, folosindu-se de propria lui poveste în ale antreprenoriatului, se dă pe sine drept exemplu, căci nu există profesor mai bun ca experiența.  Dar să știi că în carte nu vei citi povești din viața antreprenorului Alin Popescu în care el se laudă din cale afară, se pune pe sine într-o lumină bună sau pe vreun piedestal și îndeamnă pe ceilalți să-i urmeze exemplul, să facă așa cum a făcut el, să urmeze întocmai deciziile pe care el le-a adoptat și aplicat pentru afacerea lui.

   Dacă nu-l știi pe Alin Popescu – așa cum e foarte posibil să se întâmple și în cazul tău, îți spun că el este în spatele site-ului Avocat.net. Și dacă nici de site-ul cu pricina nu ai auzit (nu l-ai accesat vreodată), atunci îl vei cunoaște prin intermediu cărții pe care a scris-o.

   A scris o carte plină de povețe, sfaturi utile, o carte pe care a simțit-o – se vede și se simte asta, de la început până la ultima pagină. Este o carte ce pune la dispoziția cititorului fiecare lecție pe care Alin Popescu a învățat-o în toată acestă perioadă. O carte scrisă pe înțelesul tuturor. Unii ar spune că e scrisă banal, eu spun că e simțită. E scrisă cu sufletul, așa cum poate ar fi vrut și autorul să citească o carte.

   Chiar Alin Popescu, spune la final, faptul că acestă carte nu a fost scrisă într-un timp scurt, ci în decursul anilor, că a scris exact atunci când a simțit că mai are o poveste frumoasă, care merită să fie scrisă, dăruită și împărtășită tuturor.

   Totul pe o ciocolată cu rom este o carte de afaceri, o carte care vorbește foarte deschis despre ce înseamnă și cum este să fii antreprenor în România. Înainte să închizi site-ul – doar pentru că tu nu citești cărți de acest gen, înainte să spui ”nu mă interesează, eu nu citesc pentru că nu sunt și nici nu intenționez vreodată să devin unul”, am să-ți spun că Alin Popescu vorbește altfel despre mediul de afaceri autohton. Nu, nu mă refer la faptul că doar încurajează pe cititori să devină antreprenori, ci la faptul că vorbește despre el – un antreprenor cunoscut, folosindu-se de povești.

   Dacă te interesează subiectul, în cartea aceasta vei găsi foarte multe date, detalii și sfaturi utile – testate, aplicate, dar și rezultatele obținute. Vei citi povești scurte care te vor introduce în lumea afacerilor, te va plasa în miezul  problemei, vei găsi și foarte multe idei, sugestii pe care să le aplici și în afacerea ta. Vei găsi și ce anume să NU faci, să nu aplici, dar și cum anume să nu pici într-o extremă periculoasă, cum să nu lași munca ta să alunece, să o lași să se ducă pe apa sâmbetei. Vei înțelege și de ce să nu renunți atunci când vei avea de înfruntat probleme serioase.

   Dacă nu te atrage domeniul afacerilor, ai putea crede că această carte nu merită timpul tău, că nu e pentru tine, că va fi pierdere de timp sau că nu te va învăța nimic, simt nevoia să te contrazic. Aceasta carte de afaceri este despre afaceri, dar totul, absolut totul e trecut prin filtrul emoțional al omului Alin Popescu: om, prieten, soț, tată.

   Cartea asta de afaceri, nu este doar despre afacerea Avocat.net, este despre viața, despre momente de cumpănă, despre nopți nedormite, despre influența problemelor de la job în familie, despre neputință, greutăți, căutări.

    Dar dacă în paginile cărții nu s-ar fi povestit așa frumos despre fiecare pas făcut de autor pentru a reuși, ar rămâne pur și simplu o carte despre un om care a trăit, a experimentat, a eșuat, s-a ridicat, a continuat, a evoluat, a reușit, s-a blocat, a ieșit din impas, a crescut, s-a cramponat de mii de gânduri, probleme, dar cum a făcut mereu să nu-și abandoneze afacerea, dorința de la 20 de ani

   De ce susțin că sfaturile sunt utile și pentru viață, nu doar pentru o afacere prosperă și de succes? Pentru că fiecare are momente în viața sa în care simte că ratează, simte că nu mai poate, simte că se prăbușește, dar găsește mereu o cale, cel puțin, să-și ajute familia, să restabilească echilibrul și să readucă armonia în realitatea sa.

   Am citit cărți de diferite categorii, din genuri diferite, chiar și de afaceri, care erau scrise bine, elaborate, dichisite cu tot ce le trebuie pentru a deveni cele mai bune cărți de afaceri din toate timpurile. Cu toate astea, tocmai acele cărți sunt citite, apreciate, dar atât. Prea puțini le înțeleg, le aplică și foarte puțin obțin rezultate.

    De ce ai citi o carte despre antreprenoriat dacă nu te atrage gândul să devii un antreprenor?

   Ai citi o astfel de carte pentru autorul ei? Da, este foarte posibil și asta. Ai citi o astfel de carte pentru că titlul ei te atrage ca un magnet și ceva din tine te îndeamnă să o citești? Da, iată că și acesta poate fi un răspuns.  Sau poate că te întrebi la ce anume mai poate fi utilă o carte de genul? Ca să te relaxezi după muncă sau după o lectură solicitantă. Da, e un răspuns bun și motivant pentru unii. Care e concluzia: citește orice. Numai citește o carte!

    Dar la întrebarea- De ce ai citi cartea ,,Totul pe o ciocolată cu rom”, ce răspuns mi-ai da? Răspunsul tău eu l-am aflat, iată și răspunsul meu:

   Răspunsul meu ar fi unul singur: pentru că din acea carte ai ce învăța și ceea ce înveți poate fi aplicat de oricine și în viața lui de zi cu zi. Din acest motiv am citit eu Totul pe o ciocolată cu rom, scrisă de Alin Popescu. Pentru a afla cum este Alin Popescu, cine este el cu adevărat, dar și să văd dacă-mi pot forma imaginea acestui om citindu-i cuvintele, poveștile, simțindu-i emoțiile. Am continuat să citesc pentru a vedea dacă găsesc sufletul care a scris, nu persoana care a scris-o.

   Pentru că antreprenoriatul înseamnă viață, şi uneori e necesar să fii antreprenorul vieții tale, familiei tale și a celor care te iubesc. Antreprenoriatul înseamnă echilibru și împlinire, iar acesta începe din familie, nu de la job și nu de la birou.

   Merită să citești această carte. Merită tot timpul tău. Merită fiecare minut, merită atenție. Merită, căci te răsplătește cu multe idei. Te inspiră, oferă multe răspunsuri, dar și sugeștii. Merită pentru că poți alege ceea ce ți se potruvește.

   Dacă nu ești antreprenor, ești om, iar omul are o singură viață pe care ar fi bine să știe să o trăiască, să o iubească, să o respecte, să o aprecieze și s-o prețuiască la justa sa valoare. Știi care este factorul comun dintre viață și antreprenoriat? Fix valoarea! Iar valoarea ambelor poate fi dată numai și numai de om. Fii ce vrei tu, dar dă-ți mereu valoarea reală.

   Totul pe o ciocolată cu rom este o carte deloc ușoară, deloc banală, foarte incomodă. Care va spune adevăr după adevăr, oricât de dureros ar fi pentru cititor, oricât de frustrant și supărător ar deveni omul care-ți servește adevărul pe o tavă – fără ocolișuri și fără pregătire. Ești pregătit?

Lectură plăcută!evrika-publishing

Cartea a fost Totul pe o ciocolată cu rom sau cum am trăit povestea fondării avocatnet.ro,de Alin Popescu, a fost oferita pentru recenzie de Editura Evrika Publishing. Poate fi comandata de pe site-ul Editura Evrika Publishing

by -
8

un demers detectivistic al scrierii ce-l îndeamnă pe cititor să găsească indicii

Fata din tren, de Paula Hawkins-chipul din spatele chipului

Titlul original: „The Girl on the Train” 

Editura: Trei, 2015

Număr de pagini: 404

     PREZENTARE: Miza romanului FATA DIN TREN este de a descoperi chipul din spatele chipului, un demers detectivistic al scrierii ce-l îndeamnă pe cititor să găsească indicii, să pună cap la cap confesiunile personajelor pentru a defini ceea ce acţiunea urmăreşte: relaţia dintre memorie şi adevăr.

   O bună bucată de vreme m-a iritat mediatizarea „bestsellerului internaţional” al Paulei Hawkins, FATA DIN TREN. Librăriile aveau rafturi special amenajate pentru această carte, polemicile pe marginea ei încingeau mediile virtuale. Aşa că mi-a luat ceva timp până…să ne apropiem. Descoperisem relativ târziu acest gen de literatură – policierul, trillerul – când o prietenă mi-a vorbit despre succesul nebun pe care îl aveau în Marea Britanie romanele lui Gillan Flynn ( „Fata dispărută”, „Locuri întunecoase”, „Obiecte ascuţite” – toate traduse şi la noi ).

   FATA DIN TREN este genul de lectură care îţi pune pe pauză orice activitate cotidiană. Ţi-e greu s-o laşi din mâini. Recunosc că m-a prins naraţiunea cu efectul de montaigne rousse, personajele inedite şi extrem de bine construite!fata

    Miza romanului FATA DIN TREN este de a descoperi chipul din spatele chipului, un demers detectivistic al scrierii ce-l îndeamnă pe cititor să găsească indicii, să pună cap la cap confesiunile personajelor pentru a defini ceea ce acţiunea urmăreşte: relaţia dintre memorie şi adevăr.

    Structura romanului se clădeşte pe trei voci feminine, într-un triptic al confesiunilor ce ordonează timpul, detaliile, motivele crimei. Pentru că da, la mijloc este o crimă! Motivele sunt multiple, unele plauzibile, altele greu de intuit: gelozia, o atroce iubire de sine, seducţia nepermisului, rătăcirea. Două cupluri şi-un personaj-martor pun în scenă drama eşuării relaţiilor conjugale, scoţând la iveală detalii şi dedesubturi considerate tabu. Totul culminează cu o crimă, aparent nejustificată.

    N-o să vă divulg nimic din punctele esenţiale ale acţiunii, niciun indiciu asupra identităţii vinovatului. Vă asigur, totuşi, că va fi o adevărată „lovitură de teatru”. Paula Hawkins, autoarea romanului, camuflează perfect orice „scăpare” care ar putea declina identitatea criminalului.

  Atât pot să vă spun: „fata din tren”, Rachel, nu este tocmai…o fată, ci mai degrabă „o damă din tavernă” care pendulează permanent pe parcursul naraţiunii între a fi o eroină sau o antieroină.

Nu mai sunt cea de altădată. Nu mai sunt atrăgătoare, ba chiar, într-un anume fel, sunt respingătoare. Nu doar că m-am îngrăşat sau că am faţa buhăită de la băutură sau de la lipsa de somn; e ca şi cum oamenii văd pe chipul meu răvăşirea din mine, e ca şi cum e scrisă pe faţa mea, în felul în care mă port, în care mă mişc.

   Deşi teribil de sinceră, de justificată, de emoţionantă, confesiunea ei rămâne dificil de crezut. Totul în jurul ei este vag definit, propria-i realitatea se fixează pe piloni instabili: vede de la fereastra compartimentului în care călătoreşte în fiecare zi spre Londra, un cuplu pe care şi-l imaginează perfect. Nu-i cunoaşte, nu le-a vorbit niciodată, totuşi brodează pe fragmente de imagini prinse cu coada ochiului o poveste care nu se întâlneşte în niciun punct – aparent! – cu realitatea. Totuşi, printr-o întorsătură neaşteptată de situaţie, realitatea se va sprijini pe povestea ei.film-fata-din-tren

   Am avut curiozitatea să văd şi ecranizarea lui Tate Taylor, „The Girl on the Train” cu Emily Blunt în rolul lui Rachel. O curiozitate care m-a făcut să aştept filmul un an întreg.  Mi-a plăcut şi vi-l recomand de asemenea! Vă recomand, de asemenea, şi o astfel de experienţă: ca atunci când aveţi răgaz, să citiţi o carte urmată imediat de vizionarea unei ecranizări bune. Dar bune! Poate Ian McEwan cu „Mângâieri străine” sau „Vălul    Pictat”- Somerset Maugham.

   Paula Hawkins a lucrat 15 ani ca jurnalist la „The Time” înainte de as se dedica literaturii. Este originară din Zimbabwe, dar se mută la Londra la vârsta de 17 ani filosofia, politica şi economia. Primul său thriller, un succes mondial, este FATA DIN TREN.

Hija de la fortuna

Fiica norocului de, Isabel Allende-Hija de la fortuna

Titlul original: Hija de la fortuna

Traducerea:  Cornelia Rădulescu

Editura: Humanitas/ Humanitas Fiction

Colecția:  Seria de autor Isabel Allende

Categoria: Literatură

Număr pagini: 368

Nota mea: 8,5/10

     Este prima carte scrisă de autoarea Isabel Allende pe care o citesc, iar când am început să citesc acest roman mă așteptam să fie o lectură ușurică, care să mă prindă imediat și care mă va ține captivă până la ultima pagină.

   Romanul Fiica norocului este structurat pe trei părți, iar acestea cuprind acțiunea  pe trei mari perioade de timp:  1843- 1848,  1848- 1849, 1850- 1853

   Fiica norocului este Eliza Sommers – o fată abandonată, dar crescută, educată și protejată de Rosa Sommers. Cu venirea micuței în familia Sommers începe romanul, autoarea încercând parcă să transmită încă de la început faptul că povestea dintre pagini nu prea va lăsa cititorul să respire. Este o poveste impresionantă despre obiceiul de a lua decizii radicale (fără să se admită contestarea lor odată luate), despre influență și  dorința de a ieși mereu în față și de a avea mereu ultimul cuvânt în fața oricui.

   Povestea nu este deloc rea, nu este deloc de necitit, dimpotrivă, dar cred că am ales eu momentul nepotrivit în care să o citesc. Și nu, nu este chiar o lectură ușoară, ci doar captivantă, căci nu mă lasă deloc să renunț la ea. Aș vrea să cred că romanele scrise de autoare trebuie citite în propriul ritm – mai mult decât altele, căci am simțit cartea ca fiind una ce reflectă puternic realitatea acelei perioade

   Sunt genul care renunță la citirea unei cărți, dacă procesul se desfășoară doar în două viteze – încet și foarte încet, dar există ceva în acest roman, neindentificat încă de mine, care m-a tot îndemnat să nu renunț la lectură. Vocea din mintea mea zicea mereu ”nu încă, nu încă”, iar asta m-a tot împins să dau pagină după pagină. Cartea asta cere timp și atenție – așa am perceput-o eu, cel puțin.

   Un lucru mi-e clar: Stilul Allende, fie nu este pentru oricine, fie romanele scrise de autoare se citesc doar în anumite stări de spirit. E foarte posibil ca Fiica norocului să nu fie chiar pentru novici.

   Povestea este foarte încărcată de situații în care personajele își arată puterea, superioritatea, slăbiciunea, neștiința sau lipsa de educație., dar și nevoia de control, de trai în înalta societate, de renume, de aranjare a viitorului și a căsătoriilor din interes.

    Totul se învârte în jurul principiilor, al valorilor, dar și al aranjamentelor. Da, iubirea se simte, se jură credință, dar multe dintre relații par imposibile și nepotrivite, căci nu se respectă statutul social. S iubește și se greșește, se iau decizii în numele altora și pentru alții, fără să se țină cont de părerile celui direct implicat. Se și renunță la iubire, doar pentru că influența celor din jur este mult mai puternică decât curajul de a recunoaște ceea ce simte fiecare.

   E povestea binelui ce primește o altfel de răsplată: ascultarea vocii interioare. Deși în acea perioadă nu se admitea neascultarea, nerecunoștința și traiul alături de o persoană săracă, Fiica norocului, Eliza, pleacă după bărbatul pe care îl iubește – mai presus de statut, de gura celorlalți sau părerea familiei ei adoptive.

   Viața Elizei se schimbă radical, iar atunci când credea că își va găsi iubitul și va începe o viață nouă alături de el, întreaga poveste  din mintea ei, se oprește brusc. De atunci, nu-i ramâne decât să o ia de la capăt și să învețe din nou să trăiască, să accepte și să iubească.

   Încercările prin care trece nu sunt ușoare, e nevoie de curaj și de decizii care să-i asigure Elizei siguranța. Ajunge în America, dar va fi destul de greu să-și găsească iubitul, iar viața ei este într-un pericol continuu.

   Te întrebi dacă Eliza îl va găsi pe cel pe care-l iubește, pe cel pentru care a riscat tot și a renunțat la tot? Oare povestea asta va avea un happy end? Citește cartea, căci merită fiecare pagină. Și o spun eu, cea care a avut ceva bătăi de cap cu acest roman – după cum bine spuneam la începutul recenziei.

    Merită citită, poate nu chiar citită prima, dar merită aflată povestea și tainele ei, cu siguranță. E genul de carte care te scoate din cotidian, din zona de confort, pe care vrei să o lași, dar care nu te prea lasă ea pe tine.

Lectură plăcută!humanitasfiction

Cartea  Fiica norocului, de Isabel Allende a fost oferită pentru recenzie de Editura Humanitas Fiction. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Humanitas Fiction. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Un bărbat tânăr și atrăgător stătea în mijlocul străzii cu fața ridicată în ploaie, iar ea se întrebă dacă și el se lupta cu demonii lui interiori.

Identităţi secrete de Monica Ramirez

Editura Tritonic
Anul apariţiei: 2013
Nr. pagini: 308

     Monica Ramirez (pe numele de fată Daneţiu) s-a născut pe 6 iulie 1970 la Bucureşti, într-o familie de dansatori şi sportivi. În 1988 a absolvit secţia coregrafie a Liceului de Artă George Enescu şi a ajuns să danseze pe scena Operei Române şi la Operetă. A plecat în Olanda, unde a trăit cinci ani la Amsterdam şi, ulterior, s-a angajat în corpurile de balet de pe vasele de croazieră. Într-unul dintre voiaje l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soţ, Sergio Ramirez. Cei doi s-au căsătorit în anul 2000 în Florida şi s-au stabilit în California.

    În cei 12 ani petrecuţi în SUA, Monica Ramirez a născut 4 copii şi a scris o serie de cărţi. A absolvit Belford University din California cu o diplomă de Creative Writing şi a devenit membră a Espionage Writers of America. Revenită în ţară, a intrat în Romanian Crime Writers Club şi s-a implicat în munca de editor, traducător şi jurnalist.

    Prima carte, Freedom Underground: Love, Honor and Betray, este publicată în 2006 la Outskirts Press, sub numele Monica Daneţiu-Pană. În 2008 publică primul volum al seriei Alina Marinescu, The Unwilling Assassin. Traducerea în limba română a cărţii, realizată în anul următor la editura Tritonic cu titlul Asasin la feminin, va reprezenta debutul autoarei în România. Seria, o combinaţie de spionaj şi romance va aduna încă patru romane, Identităţi secrete, Balanţa puterii, Bariere de fum şi Abis, toate publicate iniţial în limba engleză şi abia apoi în română, unde au cunoscut mai multe reeditări. Ultimul volum din serie, Recviem pentru un asasin va fi lansat pe 5 octombrie 2016 la Bucureşti.

    Majoritatea cărţilor Monicăi Ramirez combină teme din literatura poliţistă, cea de spionaj şi thriller, uneori cu accente romance. Pentru unele dintre ele, cadrul folosit a fost al unor perioade istorice trecute: domnia regelui Henric al II-lea (The Heiress Knight), perioada de glorie a piratului Jean Lafitte (Kit Black), sau Războiul Civil American (Seducţia apei). În afara acestora, Monica Ramirez a scris şi cărţi de dezvoltare personală, cum sunt Cum am slăbit 70 de kg mâncând 6 mese / zi (2010) şi Cum se scrie un bestseller. Tehnică americană pentru a transformă o idee într-un roman de succes (2011).

“Un bărbat tânăr și atrăgător stătea în mijlocul străzii cu fața ridicată în ploaie, iar ea se întrebă dacă și el se lupta cu demonii lui interiori.
     Ochii lui o urmăriră în timp ce alerga pe lângă el. Întoarse capul și privi peste umăr, iar el îi zâmbi și‑i făcu cu mâna. Dar nu știa cine era ea, nu știa cine devenise. Nu știa că putea escalada zgârie nori fără probleme, că putea sugruma un bodyguard care avea de două ori greutatea ei în mai puțin de zece secunde, ori că învățase cum să îndure o sesiune crâncenă de tortură. Nu cunoștea mirosul dulceag al fabricilor părăsite și cotropite de igrasie, sau duhoarea puternică a sângelui proaspăt vărsat.

    Ea știa, le cunoștea pe toate. Zilele ei erau pline cu împușcături, tocuri cui păcănind pe podele scumpe de marmură, explozii, bașii cluburilor de noapte pulsându‑i prin corp, huruitul elicopterului de transport, urletul roților de mașină pe asfalt.”

     Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzica şi lumânările când este acasă şi un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex iubeşte plimbările lungi şi poate lichidă un om în mai puţin de cinci secunde.
     Ea este un agent operativ în Elite-Organizaţia Operaţiuni Anti-Teroriste Ultra -Secrete, o entitate secretă care nu există în mod oficial, condusă de oameni care nu există.

“O organizaţie fără etichetă sau titlu oficial, care nu era înregistrată nicăieri. Nu existau coduri secrete care să facă referire la aceea entitate fantomă, din moment ce nu era parte integrantă a niciunui serviciu de informaţii. Organizaţia Elite există în eter, dincolo de invizibil şi de existenţa în sine, nefiind constrânsă de nici o lege sau de privirile indiscrete a jurnaliştilor.”

    Alex este prietenul Alinei, iubitul şi mentorul ei, câteodată chiar soţul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenienţă pentru misiunile în care sunt trimişi, sau…

“Alina îl privi în timp ce se lăsa pe vine, observând felul în care i se mulau pe corp blugii maro. Îi adora ochii verzi‑albăstrui umbriți de gene grele, nasul drept ca sculptat în cea mai fină marmură de Carrarra. Adora buzele acelea pline și roz ca interiorul unui boboc de trandafir. Părul castaniu îi trecuse cu mult de umeri și se răzvrătea în șuvițe ondulate cu vârfurile aproape aurite, grație timpului petrecut în soarele dogoritor al deșertului.”

    Cei doi vor avea multe misiuni periculoase, de la misiunea din Moravia, unde este pe cale să fie sute de victime umane, în urma terorismului biologic, şi a celor doi soţi sociopaţi Jenkins şi Lucreţia Jiba, care din plictiseală sau lipsă de adrenalină, se implică în asemene monstruozităţi. Avem parte şi de doi fraţi gemeni Lunkin, incestuoşi şi putrezi până în măduva oaselor, pe doctorul Petrenko, un psihopat din fosta KGB, care îi plăcea enorm să facă experienţe pe oameni. Alex şi Alina vor reuşi să se sincronizeze perfect pentru a stopa incidentele.

“Făcură calea întoarsă, înaintând la unison prin coridoarele întortocheate, complet sincronizați. Nu‑și încetiniră pașii nici măcar o dată, trupurile lor mișcându‑se ca și cum împărțeau același sistem nervos. Eliminară cu precizie chirurgicală toți inamicii care le ieșiră în cale, Alex pivotând în stânga, în timp ce Alina pivota în dreapta, acoperindu‑se și completându‑se unul pe celălalt. Alex plantă explozibilul în timp ce Alina rămase de veghe, acoperindu‑i spatele, apoi se îndreptară spre punctul de extracție, neavând nevoie de cuvinte pentru a comunica perfect unul cu altul.”

    Se pare că relaţia dintre cei doi este învăluită în necunoscute. Deşi îi mistuie pasiunea, apropierea lor nu este cu nimic mai aproape de o relaţie normală. Alina şi Alex, vor încerca cu rândul să se distanţeze unul de celălalt, spre binele lor. Vor încerca să lucreze în misiuni diferite, în echipe diferite, dar, invariabil, Alex o va cere pe Alina lângă el. El recunoaşte că o iubeşte, dar… Alina, îi va cere şefului Elite, Brett, să o mute de la cartierul general în Franţa, aşa poate, va reuşi să scape de Alex şi pasiunea ei otrăvitoare pentru el.
    Distanţarea nu durează mult, astfel că, Alex se va transfera după Alina. Personalitatea lui, îi dă mult de gândit Alinei:

“Pe de o parte era crud, rece, alunecos ca un șarpe și o manipula fără scrupule când era nevoie în timpul unei misiuni, pe de altă parte era blând, generos și frumos. Cum coexistau aceste calități și defecte?
Presupunea că nu coexistau deloc. Cele două fațete ale personalității lui păreau în război permanent una cu cealaltă, ochii lui blânzi și calzi, ca apoi să devină reci și insensibili într‑o fracțiune de secundă. Făcea tot posibilul să‑i distrugă sufletul și să‑i zdrobească toate emoțiile, dar la nevoie nu stătea pe gânduri să‑și sacrifice viața pentru a o salva pe a ei.”

      Cum vor reuşi cei doi să ducă o existenţă cât de cât normală?
     Alina, va încerca să aibă o relaţie cu un profesor universitar Robert, dar acesta este în faza terminală de cancer la plămâni. El nu vrea să îi dezvăluie acest lucru, dorind o relaţie normală, Alex va şti şi el, dar îşi va tempera gelozia pentru că iubitul Alinei nu mai are multe zile…
     La final, tot Alex îi acaparează toate gândurile, nu pot să îşi înăbuşe sentimentele unul faţă de altul. Se pare că totul va reveni la normal, împreună sunt imbatabili.
      Alex şi Alina vor participa la multe misiuni, dar ultima se va termina destul de neplăcut. Vor reuşi să faţă cu brio sau destinul îi va despărţi… din nou?
     Ce se va întâmpla mai departe? Urmează să aflaţi în volumul următor !
    Identităţi secrete m-a acaparat total. Îmi place personajul Alex, ştiu că el a transformat-o pe Alina în ce este acum, dar îl motivează ceva. Fără Alina este un nimeni, o maşină de ucis fără sentimente, un om mort, umblător. Agenţii secreţi nu au o viaţă a lor, nu le mai aparţine, trebuie doar să meargă mai departe sau sunt ucişi. Alex, are totuşi un strop de bunătate, dovadă şi băieţelul pe care îl putea ucide, dar l-a dat măicuţelor. Este cel mai bun dintre cei mai buni, dar preţul este uriaş, regretele tardive nu îşi au locul.
     Alina, aici am înţeles-o, este într-o stare de confuzie, nu se poate adapta acestui stil de viaţă, moartea atâtor oameni o afectează, întrebările rămân fără răspuns, sentimentele pentru Alex trec prin toată gama, de la furie, ură, iubire, un personaj cu care am simpatizat, până la un anumit nivel. Am descoperit o lume plină de sociopaţi, de terorişti fără scrupule, de vieţi sacrificate pentru nebunia unora, dar m-a bucurat lupta celor din Elite, care încearcă să taie răul din rădăcină.
      Nota mea pentru carte este 10.

Editura TritonicCartea Identităţi secrete de Monica Ramirez a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Nicol

„cât despre dreptate, nu ştiu despre cea divină, dar ştiu despre cea a oamenilor, fiindcă asta este meseria mea.”

Glasul morţilor, de Julián Sánchez

Titlul original: „La voz de los muertos”

Traducere din limba spaniolă şi note: Mariana Piroteală

Editura: ALLFA

An apariţie:2014

Număr de pagini: 415

     Pe când citim primele file ale volumului auzim un glas care ne cheamă din nou şi din nou. Pur şi simplu nu ne dă pace. Simţim cum vederea ne lasă, iar întunericul pune stăpânire pe noi. Tot ceea ce putem face este să ascultăm: strigătele domină, paşi care duc niciunde. Inima bate din ce în ce mai tare; singurul gând este că nu ne vom da bătuţi. Urmăm acest glas, avem încredere în el. Încă un pas şi încă un pas… Ce are să se întâmple dacă piere şi auzul? Vom fi singuri şi nu vom cunoaşte finalul acestei cărţi, care…nu te lasă să dormi nopţile, iar atunci când aţipeşti te trage de mânecă să termini măcar încă un capitol. Este vorba despre „Glasul morţilor” scrisă de…

    …Julián Sánchez care s-a născut la Barcelona în 1966, iar din 1993 locuieşte la San Sebastián. Pasiunile sale sunt literatura, declarând că ar avea, mai cu seamă, gusturi eclectice, şi baschetul – a fost arbitru, pentru cinci sezoane, în Liga ACB. Primul său roman este „Anticarul” (2009), iar în anul 2011 a publicat „Glasul morţilor” care este…

            …o operă bine structurată; organizată pe părti, fiecare dintre acestea prezentând fie un nou indiciu al unuia dintre cele mai dificile cazuri cu care se confruntase până atunci poliţia Barcelonei, fie un moment semnificativ al copilăriei, adolescenţei, studenţiei lui David Ossa. Cred că v-aţi dat deja seama cine este personajul principal 🙂  David este inspector. Dimineţile lui nu sunt dintre cele mai plăcute. Mai mereu îi sunt date peste cap de un apel la orele 4 ori 5 a.m. care îl anunţă că a avut loc o altă nelegiuire „apelul acela, identic cu atâtea altele primite de-a lungul a douăzeci de ani de carieră, va trasa un hotar între trecut şi prezent, va fi una dintre acele provocări care marchează o traiectorie şi creionează un destin diferit de oricare dintre cele anticipate”.

     Puţine sunt persoanele care ar face faţă unui atare stil de viaţă; David şi-a dorit o carieră în acest domeniu şi s-a dedat întru totul combaterii a ceea ce este mai „negru” în Barcelona

„Lumea e a mea. Nu mă mulţumesc să gândesc asta, ci cu adevărat o simt de fiecare dată când energia noii zile mi se revarsă pe dinăuntru”, „Ce altceva poţi face decât să te oferi vieţii cu dorinţa de a o simţi, deşi ea îţi scapă printre degete, te batjocoreşte şi apoi se joacă cu intenţiile tale? Totul ţine de atitudine. Atitudine, aptitudine, încredere, siguranţă…Totul e un vis?”.

    El nu este un simplu detectiv; David simte moartea şi îi aude vocea. Ai crede că aceasta este elementul negativ, dar iată că percepţiile ne sunt răvăşite: protagonistul o foloseşte pentru a descurca iţele cazurilor sale „acţionez pentru că nu mă pot stăpâni…eu am un „dar”, intru în mintea răufăcătorilor şi îi adulmec cum nu ar reuşi nici cel mai bun copoi, cu ajutorul acelei părţi din mine care mă face diferit de ceilalţi, un lucru înnăscut”.

    Ce s-a întâmplat de astă dată? Un cvadruplu asasinat. Poliţiştii sunt de-a dreptul terifiaţi de ceea ce au găsit într-un apartament vechi din spatele pieţei Reial: un bărbat. A fost dezmembrat, o femeie a fost spintecată şi alte două cadavre în aceeaşi situaţie. Pare un film horror fără final. David încearcă să descopere care a fost ieşirea folosită de ucigaş, dacă au fost mai mulţi implicaţi ori ba, dacă totul nu a fost decât rezultatul unei răfuieli. Memoria fotografică a acestuia cuprinde fiece colţişor, dar ceva, ceva nu se leagă. Unii consideră că ar fi vorba de ritualul vreunei secte, dar inspectorul ştie că e mai mult de atât. Deleagă sarcini echipei sale şi va pune întrebări vecinilor. Astfel, ia cunoştinţă de violenţa cu care s-au confruntat victimele pentru că strigătele nu conteneau să se oprească, iar  evenimentul s-a petrecut mult prea rapid.

    Ca cititor, te laşi repede purtat de poveste şi devii dependent, mai ales că autorul ne aruncă în faţă şi intriga romanului prin cuvintele unei bătrâne îngălbenite de vreme „Cine să fie, fiule?…Morţii care ne cheamă. Morţii care aşteptau sosirea noilor tovarăşi. Îi auzim numai noi, cei care suntem foarte aproape de sfârşit. De-aia i-am auzit numai eu…de aceea trebuia să te aştept. De aceea trebuia să vii. Numai tu te poţi lupta cu răul ăsta. ”. Autorul vrea să ne explice aceste lexeme şi ne vine în ajutor arătându-ne care a fost una dintre temerile lui David: întunericul. Când era mai mic şi se simţea lăsat pe dinafară de verişorii săi, a plecat în mină să le aducă o lampă cu gaz. Voia să le arate că este curajos şi nu doar un şoarece de bibliotecă. Bateriile lanternei s-au consumat degrabă, iar băiatul a rămas fără sprijin. A continuat să meargă prin necunoscut. Vocile celor de dincolo l-au cuprins şi i-au ghidat paşii către o prăpastie. În ultimul moment, o voce mai puternică s-a ridicat şi l-a salvat. După acestea, băiatul s-a închis, îi era teamă de noapte, de vocile care îi măcinau visele şi realitatea. A fost hipnotizat de medic să uite totul, mai puţin vocea care l-a ajutat.

     În studenţie primeşte lovituri care îl fac pe David să-şi conştientizeze darul: îşi dă seama după mirosul şi sentimentele sale că un om va muri în curând. Hotărăşte că va fi singur de atunci şi că va folosi vocile morţii împotriva ei; „Glasul morţilor” îi va fi mereu alături.

    Romanul este prezentat la persoana I. Naratorul obiectiv se schimbă de la capitol la capitol; fiecare personaj  preia acest rol pentru câteva pagini. Acţiunea se desfăşoară într-un ritm alert, verbele la perfect compus şi prezent reuşind să confere o nouă culoare operei. Descrierile spaţiale sunt minuţios realizate „un pat mare cu tăblie din plasă metalică. O saltea groasă din lână, veche, cu cel puţin două veacuri în spate. Măsuţa de noapte şi o veioză minusculă…măsuţă de lemn cu marmură, asortată cu mobila decorativă, cu oglindă, deja ca vai de lume…”. M-a impresionat modul în care acţiona „puterea” lui David „senzaţia de nelinişte a crescut simţitor, devenind aproape insuportabilă…m-am lăsat purtat de senzaţie…am deschis ochii. Mă aflam în interiorul cavoului…m-am întrebat cum am intrat”. Protagonistul este acoperit de tenebre şi trebuie să le accepte întru totul ca să descopere ucigaşul. Se va confrunta cu neîncrederea prietenilor, cu teama de amintiri şi, bineînţeles, moartea. Cine e vinovat de uciderea atâtor persoane? De ce moartea preia conturul Barcelonei şi începe jocul cu vieţile acesteia? Trebuie şi noi, dragi cititori, să urmărim o voce şi să sperăm că ne duce la ultimele pagini ale volumului lui Sánchez… „cât despre dreptate, nu ştiu despre cea divină, dar ştiu despre cea a oamenilor, fiindcă asta este meseria mea.”

Lectură placută!

Notă: 9,5/10 stilouriEditura All

Cartea Glasul morţilor de Julián Sánchez, a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura All. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

%d bloggers like this: