Tags Posts tagged with "recenzie carte 2016"

recenzie carte 2016

“Mă aflam în postura unuia cu ambii prieteni dispăruți, din dorința idioată de a face bani. Se părea că în tot acest timp în care am crezut că acționez împotriva acestor oameni, lucram, de fapt, împotriva mea. "

Eu împotriva mea, de Daniel Botea – Editura Quantum Publishers

eu-impotriva-mea-coperta

Editura: Quantum Publishers
An apariție: Iulie 2016
Nr. pagini: 178

Viața de student la psihologie a lui Leinad se împarte între sesiuni și băute ocazionale cu prietenii. Nimic ieșit din comun. Până într-o zi când, accidental, intră în posesia unui stick USB. Din curiozitate și, din nefericire pentru el, verifică fișierele stocate pe micul obiect. Află informații incredibile despre o societate secretă care făcea experiențe medicale pe oameni, fără ca aceștia să-și fi dat acceptul.
Faptul că ajunge să cunoască o tânără, studentă
și ea, genul de fată peste care nu dai în fiecare zi, sufletistă și inimoasă, complică și mai mult situația tânărului, mai ales după ce află că noua lui cunoștință suferă de o boală ce îi poate fi fatală.
Șantaje, urmăriri, situații tragi-comice, din loc în loc, și un umor proaspăt vă vor determina să deveniți fanii acestei serii.

    Începând cu anul 2006 am început să cumpăr cărți pe bandă rulantă, iar la ultimul recensământ am numărat peste 5000 de “cărămizi” în bibliotecă. Nu mai am spațiu, așa că am ajuns în situația să le depozitez și în șifonier, sub pat,  în spatele televizorului etc. Mă întreb dacă nu cumva o să încep să le pun și în frigider. Încă nu este cazul! Și asta pentru că am ochit un spațiu gol în dulapul de pe balcon. Dar ce o să zică soțul când va vedea cărți printre borcanele cu murături?

    De câteva luni încerc să rezist în fața tuturor tentațiilor literare, să fiu mai chibzuită, selectivă, dar nu-mi prea reușește figura. Dau târcoale cărților și îmi spun că pușculița este goală. Situația financiară îmi mai stopează elanul, dar când apare o carte la Editura Quantum Publishers, fac în așa fel ca să o am. Însă ceva îmi lipsea din bibliotecă: “Eu împotriva mea” de Daniel Botea. Până la urmă minunea s-a întâmplat și un exemplar a ajuns la mine!

    Deși descrierea de pe copertă mă intrigase de la bun început, nu eram convinsă că va fi pe gustul meu. Însă a fost suficient să citesc prefața și primele două capitole ca să-mi dau seama că am dat peste ceva bun. Mi-a plăcut maniera de scriere, faptul că temele abordate au fost dintre cele mai diverse(sociale, psihologice), iar modul în care Leinad își exprimă gândurile, dă cititorului senzația că i se adresează în mod direct, considerându-l parcă un prieten de pahar.

    Însă ceea ce m-a atras cel mai mult la “Eu impotriva mea” a fost faptul că întreaga poveste este presărată cu numeroase replici amuzante și înțepături ironice/critice (autorul are un talent nemaipomenit de a face haz de necaz). Și cred am învățat o grămadă de lucruri 🙂  Știu de acum înainte cum să-mi justific dezordinea din cameră – voi cita din Botea : cred în teoria haosului!

    Discuțiile spumoase dintre Carla și Leinad, dar și replicile pe care acesta din urmă i le dă lui Diu sunt un deliciu. Hai să vă dau câteva exemple:

    Atunci când Diu îl întreabă  pe prietenul lui dacă și-a recăpătat telefonul, acesta îi răspunde:

“- Nu, Diu, mi-am antrenat portofelul să facă pe celularul, și-așa rar are de purtat câte ceva.”

    Sau când îl întreabă de ce nu i-a scris un mesaj, replica lui Leinad a fost:

“- Simplu. Nu am credit. Dar, totuși, am băgat un bilețel într-o sticluță și am aruncat-o în lacul din Noua. Credeam că a ajuns la tine până acum.”

eu-impotriva-mea-2

    Leinad Aetob (20 de ani) este un tânăr care și-a petrecut mare parte din viață într-un orfelinat. Părinții l-au dorit tot atât de mult cum “era dorită România în Spațiul Schengen”, așa că l-au abandonat. În prezent este student la facultatea de psihologie și locuiește la cămin împreună cu Diu, cel mai bun prieten al său. Este de fapt singurul lui prieten și asta pentru că Leinad este genul de tip prea puțin sociabil, la fel de incomod “ca o soacră nimerită din întâmplare în aceeași stațiune cu voi la mare”, deștept  și mai ales (foarte) critic.

De obicei eram foarte suspicios în ceea ce privea categoria persoanelor care se ofereau să îmi facă favoruri, deoarece în majoritatea cazurilor încercau să-și atingă propriul scop prin intermediul naivității sau neatenției mele. Mă aflăm, de multe ori, în postura peștelui momit, crezând în rama oferită.”

     La un moment dat Leinad își pierde cărămida antică ce funcționează pe post de telefonul mobil, dar obiectul este găsit de Carla (18 ani), o studentă la medicină. Firește că tipul nostru dorește să se întâlnească cu fata ca să reintre în posesia “stupid-phonului”

“Îmi era și rușine că într-o epocă plină de smart-phone-uri, eu dețineam un stupid-phone, dar măcar mi se asorta întru totul.”

    Iar întâlnirea dintre cei doi este de-a dreptul hilară!

“În timpul ăsta, o fată blondă, mică de statură și îmbrăcată, deși cu gust, foarte sărăcăcios, stătea pe loc în timp ce eu mă izbeam de ea. Nu foarte tare, că doar nu-s țăran, atât doar cât să o dărâm.

– Vai, fată, dacă te-ai pierdut de părinți în drum spre grădiniță, măcar nu împiedica lumea! am mârâit răutăcios, de parcă era vina ei că eram eu neatent.

– Te rog să mă scuzi că nu știi să mergi pe stradă, adultule ce pretinzi că ești și care te comporți ca atare! Sunt bine, în caz că te întrebi, și mersi că m-ai ajutat să mă ridic după ce ai dat cu mine pe jos!

– Nu ai un serial animat de urmărit, măi, piticanie? m-am ambalat.”

    Iar când își dă seama că piticania blondă este chiar fata care i-a găsit telefonul, încearcă să dreagă busuiocul în stil propriul.

 “Să fii prost e una. Să mai fii și încrezut e o altă podoabă a incompetenței personale. Se spune că prostul care nu-i fudul, ăla nu e prost destul, dar dacă ești și prost, și încrezut, în cele mai nepotrivite momente, cu cele mai nepotrivite persoane, atunci mă mai liniștesc, știind că nu sunt singurul care va avea doar preotul la înmormântare.

 Ce să mai răspund? Pentru o secundă, mi-a venit să-i spun că e o coincidență de nume, apoi să-l sun pe Diu, să vină după telefon. Însă mi-am amintit că nu am de pe ce să-l apelez, și, chiar dacă aș fi avut, ăla m-ar fi întrebat “ți-ai luat telefon?” și tot m-aș fi trădat. Am plecat puțin capul, pentru a avea contact vizual cu pitica. Nu, nu de rușine, nici pe asta nu mi-o permiteam.

 – Mă scuzi, Carla! Nu știam că ești tu, am mințit, apoi prostia din mine a adăugat: Chiar credeam  că arăți mai bine decât mine!

 Râse. Pentru o secundă, mi-am imaginat că am redevenit amuzant.

 – Eu credeam că arăți măcar prost.”

     Leinad își primește telefonul înapoi și pleacă spre apartamentul Iasminei, iubita lui Diu. Nici bine nu ajunge în fața blocului, că atenția îi este atrasă de un tip înalt, grizonat, îmbrăcat într-un palton negru, care  ieșise în grabă dintr-un gang și alergă hotărât spre Leinad. Din cauza sperieturii, tânărul a alunecat pe gheață și a căzut, iar de aici i s-a rupt filmul. Și se trezește în spital!

    Timp de două zile a fost într-o stare de semi-conștientă și a simțit că cineva străin l-a vizitat. Cineva care se plângea că i-a furat  portofelul. Însă tânărul nu-și amintește să fi furat vreodată ceva! Și cu toate acestea, atunci când lui Diu i-au fost predate lucrurile persoanele ale prietenului său, printre ele a găsit și un portofel străin, plin cu bani, câteva documente, dar și un stick de memorie pe care scria ”MEA”.

    Ca tacâmul să fie complet, medicii se decid să-l pună în cămașa de forță, pe motiv că lovitura de la cap i-a afectat deplinătatea rațiunii (a se citi dement) și a început să se maltrateze singur. Cu ajutorul Carlei reușește să fugă din spital.

    Aventura este abia la început pentru că cel care l-a băgat în comă pe Leinad a început să-și facă un hobby din asta, ceea ce a generat un fel de urmărire care s-a soldat cu răpirea  și torturarea lui.

“După un timp imposibil de determinat – uitați de filmele cu James Bond – vehiculul s-a oprit. Răpitorii au coborât, dar nu și-au luat bagajele cu ei. Eu am și cu ciocanul…M-am uitat la prea multe filme, pentru că am început să mă gândesc cum aș face eu pe Thor, când se va deschide cufărul comorii cu mine. Dar, mai mult, speram ca vânătorii de comori să nu o îngroape pe asta undeva…

Până una alta, pirații ăștia îmi dădeau senzația că sunt bolnavi de Alzheimer și au uitat că tocmai le-a reușit reconstituirea Răpirii din Serai, cu mine pe post de fecioară.”

    Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Leinad și Carla. Între timp, eu îmi rod unghiile așteptând să-și facă apariția cel de-al doilea volum. Sper să se întâmple cât mai curând!

     “Eu împotriva mea” este o carte plină de viață, prezentată într-o manieră amuzantă și critică, indicată tuturor celor care au un ridicat simț al umorului.

Fragmente:

“Mă aflam în postura unuia cu ambii prieteni dispăruți, din dorința idioată de a face bani. Se părea că în tot acest timp în care am crezut că acționez împotriva acestor oameni, lucram, de fapt, împotriva mea. Din cauza mea am ajuns într-o situație în care nu-mi dau șanse de izbândă nici înverșunații jucători de păcănele sau tombole de prin târguri. Cum aș putea să câștig ceva dintr-o perspectivă, fără să pierd altceva pe alt plan?” 

Dacă Dumnezeu  ăsta exista, speram să nu fie vreun cămătar. Sincer, nu vedeam cum aș fi putut să-i înapoiez toate coincidențele, plus dobânda de 10% din întâmplări.”

 “- Nu crezi totuși că exagerezi cu tupeul?

  – M-am ars o dată la fântâna aia( mai urmează să spun că am făcut duș la aragaz și renunț la scris!). Se numește precauție, nu tupeu.”

“Ce chestie ciudată și cu prietenii ăștia pe care ni-i facem! De fapt, noi suntem ciudații în toată povestea asta, căci ne place să ne împrietenim cu oameni care ne laudă și care ne dau impresia că ne apreciază, dar, de cele mai multe ori, nu o fac, iar pe adevărații prieteni îi respingem doar pentru că sunt sinceri cu noi și că ne spun verde în față unde greșim. “

    NOTA 9,6Quantum Publishers Logo

    Cartea Eu împotriva mea de Daniel Botea a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

  Autor: Alina

„ De câte ori se gândea la fosta lui soţie, Sebastian simţea un dezgust amestecat cu furie. Dar o furie pe el însuşi, fiindcă eşecul relaţiei lor păruse evident de la bun început. Acea căsătorie fusese cea mai mare greşeală a vieţii lui. Îl făcuse să-şi piardă iluziile, liniştea şi bucuria de a trăi."

 Dupa 7 ani de Guillaume Musso – Editura ALLFA

Dupa sapte ani

Titlu original : 7 Ans Après

Traducerea : Liliana Urian

Editura : ALLFA

Anul apariţiei : decembrie 2015

Numar  pagini : 400

Gen : Romance, Thriller, Suspense, Mystery


Guillaume Musso, „romancierul preferat al Fran
ței” (Lefigaro.fr), prezintă povestea uluitoare a unui cuplu pe care divorțul l-a separat, dar pericolul îl reunește, pe parcursul unei aventuri care începe la Paris și se prelungește până în Amazonia. 
Artistă boemă şi temperamentală, Nikki dă buzna în viaţa liniştită şi ordonată a lui Sebastian, un lutier dintr-o veche
și bogată familie newyorkeză. Deși sunt cum nu se poate mai diferiți, se iubesc cu pasiune și se căsătoresc. Dar căsnicia lor nu merge și, încet-încet, ura ia locul iubirii. După un divorţ furtunos, fiecare merge pe drumul lui. Până într-o zi, când dispariția misterioasă a fiului lor o face pe Nikki să-i ceară ajutorul fostului soț, pe care nu l-a mai văzut de şapte ani. Constrânşi să-şi unească forţele, Nikki şi Sebastian pornesc într-o urmărire plină de neprevăzut, care îi poartă de pe străzile Parisului până în inima junglei amazoniene. Prinși într-o conspirație infernală, cei doi au prilejul de a redescoperi intimitatea pe care o credeau pierdută pentru totdeauna.

„Un cuplu à la Cary Grant și Katherine Hepburn, multe personaje interesante, o scriitură care dă dependență. Un roman pe care îl veți citi cu sufletul la gură.“ – Europe 1
„Un thriller romantic, plin de emo
ții și de aventuri, de sentimente și de răsturnări de situație.“ – Le Soir Magazine
„Guillaume Musso plasează o familie destrămată în miezul unui amestec irezistibil de ac
țiune, suspans și aventură. Nu mai există multe cărți care să se poată compara cu După șapte ani.” – Le Parisien
„Un roman mai întunecat decât romanele timpurii ale lui Musso. Un thriller agresiv, dar romantic.” –
Le Monde
„Un romancier care
și-a testat încă o dată talentul de a da viață unor personaje cu care ne putem identifica cu toții.” – Le Figaro littéraire
„Guillaume Musso ne convinge să citim, chiar să îi devorăm romanul, oriunde
și oricând, în tren sau pe nisip. Primim la schimb din ce în ce mai multă dragoste pe măsură ce străbatem paginile, plus explozii de suspans și fantezie la tot pasul.” – Figaroscope

     Știu că mă repet, dar acesta este adevărul: Guillaume Musso reușește de fiecare dată să ne surprindă cu niște povești inedite. Pornește de la ceva banal, îi pune mai apoi pe protagoniști în niște situații aproape imposibile, iar la final, cititorul își dă seama că a fost dus de nas tot timpul! Pe tot parcursul lecturii stai cu sufletul la gură, întrebându-te ce se va întâmpla mai departe, dacă protagoniștii vor scăpa cu bine. Iar faptul că romanele sale îmbină poveștile de dragoste cu elemente thriller reprezintă un mare bonus. Poate nu sunt foarte obiectivă când vine vorba de Musso, doar sunt o fană (înrăită) a lui, însă vă mărturisesc că i-am citit și recitit toate cărțile apărute la noi și niciodată nu m-a dezamăgit!

     În romanul „După 7 ani” ni se prezintă povestea unui cuplu pe care divorțul l-a separat în urma cu șapte ani – Nikki Nikovski, o artistă boemă și temperamentală și Sebastian Larabee, un lutier dintr-o veche și bogată familie newyorkeză, dar care pericolul îi reunește atunci când Jeremy, fiul lor în vârstă de cincisprezece ani, dispare în mod misterios. Cei doi vor trece printr-o serie întreagă de peripeții, călătorind de la Paris până în cartierele rău famate din Rio de Janeiro, dar și în pădurea amazoniană, cu poliția și traficanții de droguri pe urmele lor.

    Povestea este spusă atât din perspectiva personajelor principale, cât și secundare. Deși acțiunea romanului se desfășoară în prezent, autorul a preferat să adauge și câteva subcapitole cu anumite evenimente petrecute în trecut, cititorul având astfel posibilitatea să asiste la primele întâlniri romantice dintre cei doi protagoniști.

dupa 7 ani

     Cu toate că Nikki și Sebastian erau extrem de diferiți, s-au iubit foarte mult. El era un lutier celebru și îi plăcea singurătatea. Discret şi rezervat, el era produsul unei educaţii burgheze şi elitiste. Îi plăcea să prevadă lucrurile cu mult timp înainte, să-şi organizeze viaţa pe termen lung, să facă planuri de viitor. Ea era „inteligentă, extravertită şi entuziastă, ştia să fie afectuoasă şi să se folosească de farmecele ei pentru a-şi atinge scopul. Ducea însă o viaţă plină de excese, frivolităţi şi efuziuni sentimentale. Victimă a unei nevoi compulsive de a trăi prin ochii bărbaţilor, se juca fără încetare cu focul, gata să meargă până în pânzele albe pentru a se convinge de puterea ei de seducţie.” La acea vreme ea abia începuse cariera de manechin, visând să joace în comedii muzicale pe Broadway. Trăia de pe o zi pe alta, cu nepăsare şi dezinvoltură.

      Părinţii şi prietenii lui au încercat să-l pună în gardă pe tanar, dându-i de înţeles că Nikki nu este fata potrivită pentru el, dar Sebastian s-a încăpăţânat, crezând în mitul potrivit căruia contrariile se atrag. S-au căsătorit și Nikki a rămas însărcinată cu gemenii Camille şi Jeremy, dar în scurt timp au aparut neînțelegerile și au sfârșit prin a se despărţi. La divort, Sebastian i-a propus viitoarei lui foste neveste o înţelegere ciudată: îi ceda custodia aproape exclusivă a lui Jeremy în schimbul celei a lui Camille.

De câte ori se gândea la fosta lui soţie, Sebastian simţea un dezgust amestecat cu furie. Dar o furie pe el însuşi, fiindcă eşecul relaţiei lor păruse evident de la bun început. Acea căsătorie fusese cea mai mare greşeală a vieţii lui. Îl făcuse să-şi piardă iluziile, liniştea şi bucuria de a trăi.

N-ar fi trebuit niciodată să se întâlnească şi să se îndrăgostească. Nu aveau nimic în comun, nici originea socială, nici educaţia şi nici măcar religia. Ca temperament şi caracter erau total opuşi. Dar, se iubiseră!”

     Anii au trecut, Sebastian şi-a făcut din nou ordine în viaţă și are ca iubită o balerină, în timp ce Nikki a abandonat şedinţele foto, castingurile şi visul de a juca teatru şi s-a apucat de pictură si de câteva luni o relaţie cu un poliţist din NYPD, un bărbat cu zece ani mai tânăr ca ea. Cât despre gemenii Camille și Jeremy, în ultimii șapte ani au locuit separat, în grija celor doi adulţi care le-au dat o educaţie diametral opusă. În timp ce Nikki este o adeptă a libertăţilor şi a preceptelor: „să-ţi laşi copiii să se emancipeze, să ai încredere oarbă în ei, să nu-i pedepseşti, să elimini orice autoritate, să proclami o toleranţă excesivă, ba chiar o libertate absolută pe cât de inconştientă, pe atât de naivă”, Sebastian este excesiv de protector cu fiica lui, urmărindu-i fiecare mișcare, inspectându-i săptămânal camera și telefonul, punându-i pe laptop un soft spion care să-i permită să primească un raport cu privire la site-urile accesate de fată.

     În mod întâmplător, Sebatian descoperă că dulcea lui Camille folosește anticoncepționale, iar cearta dintre cei doi a degenarat, ajungându-se până acolo încât tatăl și-a pălmuit fiica. Însă  marele șoc îl va avea abia atunci când primește de la Nikki un telefon, aceasta spunându-i de Jeremy nu a mai dat pe acasă de câteva zile.

     Bărbatul nici nu a stat pe gânduri și a venit într-o fugă  acasă la fosta soție. Cu toate că nu s-au mai văzut de șapte ani, cei doi discută ca și cum nici nu a trecut atâta amar de timp, și în ciuda vorbelor grele aruncate de ambele părți, amândoi se decid să-și caute fiul. Problema e că băiatul are cazier, iar în urmă cu trei săptămâni a fost anchetat pentru furt din vitrina unui magazin. Și nu este prima dată când  dispare de acasă!

Dupa sapte ani Musso

       De această dată, Jeremy îi spusese mamei lui că vrea să-și petreacă weekendul acasă la un prieten, dar se pare că nu acolo a fost pentru că respectivul prieten este plecat de mai multe zile într-o călătorie de studii. Firește că părinții i-au controlat camera și au descoperit cu stupoare că băiatul își luase pașaportul, dar nu și telefonul mobil sau cardul de credit.

     S-au dus să discute cu un alt prieten de-al băiatului și de la el au aflat că Jeremy juca adesea poker cu niște tipi, în niște baruri jegoase din Bushwick deținute de un anumit Drake Decker. Iar când s-au întors acasă la Nikki, au descoperit că apartamentul fusese jefuit sau cel puțin așa părea la prima vedere. De fapt, cine intrase în casă nu venise să fure, ci să găsească ceva. Curioși să vadă ce anume căutase spărgătorul, au umblat din nou prin camera băiatului și ce credeți că au descoperit într-o valijoară de poker? Un kilogram de droguri !

     Îngroziți de descoperirea făcută, Sebastian și Nikki se îndreaptă spre una dintre locațiile unde se joacă poker, iar aici altă grozăvie! Barul era plin de sânge, stropii ajungand până la etajerele pline de sticle din spatele tejghelei. Iar in fundul încăperii, un bărbat zăcea într-o baltă de sânge.

„Ceea ce se întâmplase în bar înaintea sosirii lor nu fusese o simplă reglare de conturi între dealeri. Fusese un adevărat masacru. Şi chiar dacă nu ştiau încă ce rol avusese Jeremy în acea afacere periculoasă, era clar că problemele erau acum de altă natură. Nu se mai temeau doar că-şi vor vedea fiul arestat şi aruncat în închisoare. Se temeau să nu-l găsească mort…”

     Cu atenția îndreptată spre cadavru, Sebastian nu-și dă seama că cineva din umbră îl urmărește. Iar atunci când o matahală se năpustește spre el, nici măcar nu a avut timp să-și ridice brațul pentru a se apăra atunci când lama cuțitului s-a abătut asupra lui. În același timp Nikki se repede spre individ, dădu-i o lovitură cu piciorul. Încercând s-o salveze pe femeie din mâna matahalei, Sebastian se înarmează cu o bucată de oglindă spartă și îi tăie acestuia  beregata.

Știind că vor fi arestați de poliție pentru ceea ce s-a întâmplat, Sebastian și Nikki se decid să plece din bar.

— Nu mai putem ascunde poliţiei ceea ce ştim, constată el întorcându-se către fosta lui soţie.

Nikki dădu din cap.

— Tocmai am ucis pe cineva! Nu mai există cale de întoarcere. Nici nu se pune problema să le dezvăluim ceva!

— Nikki, pericolul care planează asupra lui Jeremy e mai mare decât ne temeam.

Ea îşi dădu la o parte şuviţele de păr care îi ascundeau faţa.

— Poliţiştii n-o să ne ajute, Sebastian! Nu-ţi face iluzii! O să se trezească imediat cu două cadavre pe cap şi o să aibă nevoie de un vinovat.

— Dar eram în legitimă apărare!

— O să fie greu de dovedit, crede-mă! Iar presa o să fie încântată să împroaşte cu noroi un om cu prestigiul tău.”

    Nici bine nu au plecat de acolo că imediat primesc pe telefon un e-mail. Adresa expeditorului era  necunoscută, iar mesajul conținea o înregistrare video.

Filmul dura mai puţin de patruzeci de secunde, dar durata scenei n-o făcea mai puţin dureroasă. Camera era fixă, plasată la înălţime pentru a supraveghea peronul unei staţii de metrou sau de tren de suburbie. Înregistrarea începea cu intrarea în gară a unui tren.

Imediat ce se deschideau uşile automate, un băiat – Jeremy – sărea din vagon şi o lua la fugă pe peron. Se vedea cum dă din coate pentru a ieşi din mulţime, apoi după el se luau doi bărbaţi. Urmărirea nu se derula decât pe vreo treizeci de metri şi se termina în dreptul scărilor, unde băiatul era trântit la pământ. În ultimele secunde, se zărea unul dintre agresori, cu faţa schimonosită de un zâmbet sinistru, care întorcea capul şi se uita fix în obiectiv.

Apoi ecranul se albea şi înregistrarea se întrerupea brusc.”

    Filmarea fusese făcută  în Franța cu o zi în urmă. Toate pistele duc spre Paris. Dar de ce s-ar fi dus Jeremy în Franța? Și cu ce scop  le-a fost trimisă înregistrarea? Nu există nici instrucțiuni, nici cerere de răscumpărare. Cine este agresorul? Îl vor găsi pe Jeremy? Ce se va întâmpla până la urmă cu Sebastian și Nikki?

Alături de Nikki, viaţa semăna cu o comedie hollywoodiană din anii ’30: el era Cary Grant, ea era Katharine Hepburn. Trebuia să recunoască: nimic nu-i plăcuse mai mult decât să râdă cu ea, să se ciondănească şi să discute cu ea. Nikki îi făcea zilele frumoase şi palpitante, aprinzând micuţa scânteie ce dădea gust vieţii.

Sebastian scoase un oftat şi se afundă în scaun. O luminiţă de avertizare clipea totuşi în capul lui ca o chemare la ordine. Dacă voia să mai aibă vreo şansă de a-şi găsi copiii, nu trebuia nicidecum să se îndrăgostească din nou de fosta lui soţie.

Fiindcă, dacă Nikki era principalul său aliat, ea era totodată şi principalul său duşman.”

Între două fiinţe, oricât de apropiate ar fi, există întotdeauna o prăpastie peste care iubirea(…) nu poate arunca decât o punte fragilă.”  – Hermann Hesse

Nota 9,8Editura All

Cartea Dupa 7 ani de Guillaume Musso a fost oferită pentru recenzie de către Editura All. Poate fi comandată de pe site-ul Editura AllPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Autor: Alina

by -
25

Tu cât de mult te poți ascunde de magie?

Coperta blestemul zorilor

Neamul Corbilor 2 – Blestemul zorilor de Lavinia Calina – Editura Herg Benet

Editura : Herg Benet

Colectia : Cartile Arven

Data aparitiei : Mai 2016

Numar pagini : 296

Gen : Fantasy

                       Tu cât de mult te poți ascunde de magie?

      Despărțite de încrâncenata luptă a magiei, luptă la care nu și-au dorit să ia parte, reîntâlnirea dintre Nicol și Roxana nu este cea așteptată. Ambele tinere fete intră în mrejele fără scăpare ale propriilor Neamuri, adâncindu-se treptat în fapte care le determină, aparent, să își piardă identitatea. Iar viziunea cea mai întunecată, acea viziune a morții și a crimei de neînchipuit, pare să prindă contur din ce în ce mai puternic. Un contur negru… al destinului neînduplecat.

Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.

     Acum câteva minute am terminat de citit “Blestemul zorilor”, volumul doi din seria Neamul Corbilor și încă mă aflu sub imperiul emoțiilor. De aceasta dată mizele sunt mai mari, și cu toate ca  acțiunea nu este foarte alertă, am avut parte de numeroase întorsături de situație. Iar finalul m-a facut să strig: vreau continuarea!

    Dacă în primul volum povestea a avut o doză  mare de umor, în volumul doi am constatat că ironia a luat locul umorului, iar povestea fantastică îmbinată cu momente romantice s-a transformat într-un roman de acțiune în toată regula. Cât despre cele două personaje principale, Nicol și Roxana, am remarcat o schimbare de comportament. Roxana nu mai este fata timidă de altădată, iar Nicol a devenit mult mai rece și distantă. Trebuie să recunosc că m-a dezgustat comportarea ei, cruzimea cu care își torturează victimele. Știam că întunericul din interiorul ei devine tot mai puternic, că încearcă să-și ascundă slăbiciunea în fața Corbilor, că nu aceasta este adevărata ei față, dar tot nu am putut să empatizez cu acest personaj. M-a enervat puțin și încăpățânarea ei, convinsă fiind de faptul că Roxana nu este cu adevărat îndrăgostită de Liviu, bărbatul din Neamul Lupilor, ci că se află sub efectul unei vrăji și tocmai din acest motiv, încearcă  să-i despartă.

     În primul volum, făcusem cunoștință cu cele două tinere cu personalități aparent diferite  care au devenit bune prietene după un incident petrecut într-o parcare. Amândouă împărtășeau același secret și anume că sunt vrăjitoare. Puterea lor era una naturală, ereditară. De la bunica Nicoletei au aflat că doar primul copil de sex feminin putea moșteni dinspre înaintașele ei, iar dacă prima fată murea, puterea familiei murea odată cu ea.” De asemenea, li s-a mai spus că în cazul în care “o femeie nu avea urmași de gen feminin, atunci putea alege să își împartă puterea fiilor ei, doar că aceștia trebuiau mereu să practice, să exerseze, să cultive timp de mulți ani acea fărâma de magie lăsată de mama lor, altfel aveau să o piardă pentru totdeauna. Însă existau  și vrăjitori care erau nemulțumiți de abilitățile lor, așa că au găsit o altă cale de a-și crește rapid puterea,  furând-o de la alții. Iar dacă o vrăjitoare își pierdea puterea, nu avea să mai apuce următorul răsărit. Așa că Nicol și Roxana au încercat timp de mai mulți ani să ducă împreună o viață cât mai banală, pentru a se ascunde de ceilalți vrăjitori, mai ales de cei din Neamul Corbilor.

     De asemenea, ni s-a prezentat o parte din povestea acestor Corbi, de unde a apărut legenda. Totul a pornit de la vânătoarea de vrăjitoare. În secolul al XVI-lea au început procesele și pe tărâmul nostru. Presupusele vrăjitoare erau torturate pentru a-și mărturisi nelegiuirile. În Cluj, spânzurarea  sau decapitarea se făcea în fața Bisericii Sfântul Mihail. Într-o zi, în fața Bisericii a fost adusă o femeie care era acuzată și condamnată la decapitare. Profitând de neatenția celor care o țineau captivă a reușit să-și elibereze o mână și să ducă la gură o sticluță ce conținea otravă. S-a sinucis. De ce a încercat să se sinucidă când oricum era condamnată la moarte? Există un motiv anume! După cum v-am spus deja, prima fată născută moștenește automat puterea mamei. Dar femeia respectivă avea cinci băieți. Însă există un ritual pe care o vrăjitoare putea să-l facă pentru ca fiii ei să-i moștenească puterile, ritual care se termina în unicul fel: mama alege să-și ia propria viață. O astfel de predare a puterii era menită să țină familia unită, să nu lase să se piardă tot ce urmașii au reușit să crească și să întărească. Acești băieți i-au moștenit abilitățile, dar în loc să îi apropie, puterea i-a dezbinat. S-au întors unul împotrivă celuilalt, și-au creat propriile lor familii, și-au luat nume noi și au căutat să își mărească forțele. Cel mai mic dintre ei s-a decis să vâneze alți vrăjitori pentru a le fura puterile și a devenit mai puternic decât frații lui. Și-a luat de soție o altă vrăjitoare și și-au crescut neamul. Așa s-a născut Neamul Corbilor. Ceilalți frați au organizat mici grupuri, s-au răspândit prin țară și și-au creat și ei propriile familii. Pe lângă neamul Corbilor, mai există cel al Șoimilor, Cerbilor, Lupilor și  Roibilor. Cu toții sunt copii ai întunericului în care nu te poți încrede. Iar între ei este un război în toată regula!

blestemul zorilor 1

 

    Nicol și Roxana au devenit pioni în mijlocul acestei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori. Ei au făcut tot posibilul să le atragă, să le convingă să le jure credință. Până la urmă, Nicol este șantajată să jure credință celor din Neamul Corbilor, iar Roxana este capturată  de  Lupi și se îndrăgostește de unul dintre ei, de Liviu. Am fost uluită de ceea ce am aflat la finalul primului volum, cine este de fapt conducătorul Corbilor, ultimul descendent al celui care a întemeiat neamul lor și legătura de sânge care există între el și cele două fete.

Acțiunea din “Blestemul zorilor” se petrece atât în România, cât și în Graz, Austria. Povestea este spusă când de Nicol, când de Roxana.

     Au trecut trei luni de când Nicol s-a despărțit de buna ei prietenă (și soră) și a intrat în Neamul Corbilor. În tot acest timp a fost nevoită să-și consolideze mereu poziția, mai ales că mulți o priveau ca pe o începătoare și nu ca un lider. Și-a dat seama că pentru a fi respectată, trebuia mai întâi ca ceilalți să se teamă de ea, așa că în ultimul timp se transformase într-o persoană rece și crudă. Conducătorul Corbilor îi încredințase sarcina de a o găsi și de a o aduce înapoi pe Roxana și de atunci a torturat destui Lupi, Roibi și Cerbi, luându-le energia și amintirile.

“Am crezut că o să înnebunesc, dar, surprinzător, totul a devenit mai ușor. De parcă era ceva natural, la ordinea zilei. Nu conta din ce neam făceau parte. Dacă îmi stăteau în cale sau nu îi puteam folosi cumva, toți aveau parte de aceeași soartă.”

    Într-una din zile a torturat un Lup și de la el a aflat că Roxana și iubitul ei, Liviu, sunt undeva prin Austria (acesta din urmă s-a certat cu fratele sau, Ștefan, și a ales să se despartă de familie, luând-o cu el și pe Roxana). Se pare că Ștefan, devenit de curând unul dintre cei  nouă membrii ai Consiliului, le-a dat de urmă în Graz. Și dacă el știa deja unde se ascund cei doi, asta înseamnă că Nicol nu mai are mult timp la dispoziție că s-o găsească ea prima pe Roxana. Se tot gândește că singura ei prietenă adevărată este în compania unui Lup care mai mult ca sigur îi îmbibă mintea cu minciuni și face tot posibilul să o întoarcă împotriva ei.

“Roxana trebuia să fie aici, cu Neamul în care i-a fost scris să intre, nu cu Lupul acela jegos cu care fugise. Trebuia să o găsesc, și asta cât mai repede. Nu voiam ca Ștefan să ajungă la ea înaintea mea. Plus că mai aveam eu un motiv personal pentru care îmi doream să îi dau de urmă.”

    Între timp, Roxana și Liviu petrec clipe romantice într-un micuț apartament din Graz. Visele ei încă mai sunt bântuite de coșmaruri. Cu toate că iubitul ei o asigurase de nenumărate ori că în cazul în care Ștefan îi va găsi el îl va face să înțeleagă ca nu este nevoie să-i facă rău, fetei tot îi este frică de ce va urmă.

   Într-o zi a făcut greșeala să se folosească de puterea ei și a încercat să o contacteze pe Nicol, și din acea clipă a simțit o agitație inexplicabilă că cineva le dă târcoale. Se tot gândește că Nicol era pe undeva în apropiere și încercă să o găsească. Însă s-a înșelat pentru că Ștefan a fost cel care i-a găsit. Acesta le spune că Nicol a jurat credință Corbilor și de atunci le vânează frații pentru a le fura puterea și pentru asta trebuie să o găsească neapărat.

blestemul zorilor 2

      Nesuportând să mai stea în aceeași încăpere cu Ștefan și ceilalți Lupi, Roxana pleacă din cafenea  și se plimbă prin centru orașului. Dar în curând își dă seama că este urmărită de o femeie însoțită de alți doi  bărbați. Temându-se să nu fie prinsă de aceștia, se refugiază într-o mică bisericuță catolică. Privind mai atent, a observat în primul rând de la altar, pe o băncuță, un cap plecat, acoperit cu o eșarfă neagră. Părea o femeie care se ruga. Se uită spre ușă de fier de la intrare care se deschide și încearcă să-l apeleze pe Liviu, dar în acea clipă o rafală puternică o lovește în plin. Se pare că cei din neamul Lupilor nu vor să accepte un refuz. Însă în timpul disputei, femeia care se ruga mai devreme se ridică în picioare și ghiciți cine este ea. Nimeni alta decât Nicol! Și începe lupta…

“Fulgerele deveniră dintr-odată mult mai puternice. M-am aruncat pe burtă la fix. Valul de energie trimis de ea zbură deasupra mea și-i izbi în plin pe cei trei Lupi ce stăteau la intrare. Doi dintre ei se loviră puternică de ușă, iar femeia aceea căzu peste una dintre statui.”

Nicol încearcă să o convingă pe Roxana să plece cu ea, dar aceasta refuză.

“-Te rog, Roxana! Dacă rămâi, are să găsească o modalitate prin care să te convingă să li te alături. Are să te întoarcă împotriva mea. Acesta le-a fost planul de la început, nu vezi?

-Încetează, am zis și mi-am smuls mâna dintr-a ei. Singura care face asta ești tu. Știu că îți vine greu să crezi, dar eu chiar țin la Liviu.

-Nu mă îndoiesc de asta. Sunt sigură că îl iubești cu toată ființa ta, dar la fel de convinsă sunt că tot ce simți e doar rezultatul unei vrăji. Te pot ajuta să scapi de asta. Nu ești nevoită să-l iubești, să li te alături…

-Nu mă alătur nimănui, am interupt-o eu.

-Ba ai s-o faci, spuse ea tristă. Dacă nu te salvez eu, ei au să găsească o cale prin care să te oblige, iar atunci nu am să te mai pot ajuta.“

      Lucrurile se complică în momentul în care își fac apariția Liviu și Ștefan care o atacă pe Nicol. Exact în momentul în care aceasta din urmă crede că nu mai are nicio scăpare și că acolo își va găsi sfârșitul, aude cum vitraliile bisericii se sparg și sute de păsări negre au intrat în biserică atacându-i pe  Lupi.

Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Nicol, Roxana, Liviu și Ștefan, dar și semnificația noțiunii” blestemul zorilor”. Un lucru vă mai destăinui: Roxana va fi nevoită să jure credință Neamului Lupilor pentru a-l salva pe Liviu. Atunci când el s-a decis să fugă în lume cu Roxana, a încălcat niște reguli, iar Consiliul trebuie să-l judece. Este o chestie ce ține de loialitate.

“-  Când ai jurat credință, nu ai promis doar că o să fii alături de noi, ci ai jurat totodată că o să fii împotriva lor. Din clipa asta, orice ai face, tu și Nicol veți fi dușmani păna ce una dintre tabere vă câștiga. Iar ca una dintre tabere să câștige, cealaltă trebuie să dispară.”

     ,,Blestemul zorilor ” este un roman fascinant și vă mărturisesc că mi-a furnizat niște surprize de proporții. Mi-a plăcut stilul autoarei, îmbinarea perfectă de acțiune și romantism, complexitatea  personajelor, misterul în care ele sunt învăluite. Aștept cu nerăbdare apariția ultimului volum și sper să aibă happy-end (vreau să cred că lupta lor nu a fost în zadar) .

Nota 10Editura_Herg_Benet

Cartea Blestemul zorilor de Lavinia Călina a fost oferită pentru recenzie de către Editura Herg Benet. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Herg Benet. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

 

O poveste surprinzătoare în doar 152 de pagini care m-a lăsat fără suflu, fără cuvinte, iar final... am închis cartea și am privit-o tăcută minute în șir.

Poștașul sună întotdeauna de două ori, de James M. Cain

Titlul original:  The Postman Always Rings Twice

Traducerea din limba engleză: Gabriel Tudorie

Editura: Paladin imprint al Grupului Editorial Art

Colecția: Paladin BLACK Pocket

Genul: Noir, ecranizare

Anul apariției: mai 2016

Nr. de pagini: 152

Nota mea: 9/10

     Dacă mă întrebai acum ceva timp (ani) dacă îmi doresc să citesc această carte, cu siguranță aș fi căutat cea mai elegantă formă să spun nu. Și deși, ca orice cititor înrăit, îmi doresc multe cărți, m-aș fi lipsit fără regrete de acest titlu. Aș fi refuzat, dar astăzi mă bucur că am reușit să citesc acest roman minunat. Un roman întunecat, o poveste de dragoste și prețul pe care este capabilă să-l plătească în numele iubirii pătimașe, arzătoare și fulgerătoare.

      În acest roman  vei întâlni, vei citi, simți și trăi alături de personaje, o iubire capabilă de sacrificiul suprem pentru a putea fi trăită. Vei fi martorul pregătirii unei lovituri care să o elibereze pe Cora din mrejele unei căsnicii fără iubire. Vei fi prezent la complicațiile și toate piedicile care apar pe drumul spre împlinirea planului perfect. Toate acestea, te țin captiv între paginile mult prea scurte ale cărții. O poveste surprinzătoare în doar 152 de pagini care m-a lăsat fără suflu, fără cuvinte, iar final… am închis cartea și am privit-o tăcută minute în șir.

   Așa cum ți-am zis nu citeam cărți din genul crime, dar am descoperit faptul că această colecție BLACK Pocket de la Paladin mă surprinde plăcut întotdeauna. Citești, simți și trăiești o poveste intensă, surprinzător de bună, într-un număr de pagini extrem de mic.

    Acest roman este numai bun dacă îți dorești să citești ceva bun, dar foarte repede, special, dar care să te lase ca la dentist, Poștașul sună întotdeauna de două ori este cartea ideală. Este numai bună pentru plajă sau excursii, căci o dai gata în câteva ore. Tu pe ea și ea pe tine.

    Dacă te aștepți să citești o carte cu și despre poștași, nu vreau să trăiești dezamăgirea vieții tale, dar să știi că nu o să găsești în nici un ungher al poveștii nici măcar un poștaș, dar vei găsi polițiști, avocați și multe secrete care încurcă și mai tare ițele poveștii.

    Nu am mai citit nimic de James M. Cain, dar acest autor scrie foarte bine și se folosește de un număr redus de personaje, pe care le implică foarte bine în tot scenariul. Fiecare are rolul său și nu riscă nici unul să plictisească cititorul – nici nu ar avea unde să se defășoare prea mult ca să mai și devină pisălogi cu ale lor caractere.

    Povestea ce se țese în puține pagini este destul de simplă: un personaj irezistibil, o femeie focoasă și un ”grec” nesuferit oferă cititorului un spectacol plin de acțiune, planuri pentru crima perfectă, o poveste de iubire ușor atipică și un final neașteptat.

    Pe scurt, Frank Chambers poposește la restaurantul lui Nicks Papadakis și se îndrăgostește de Cora, soția grecului, iar de aici problemele celor doi amanți se țin lanț. Frank oricum are o groază de secrete, dar asta nu-l împiedică să mai adauge în listă încă unul: alianța cu Cora și dorința lor de a scăpa de Nicks – totul în numele iubirii ce o simt unul pentru altul.

   Totul se întâmplă foarte repede, totul se precipită, iar cei doi pun la cale primul plan de eliminare a celui pe care îl suportă din ce în ce mai puțin.

    Ce ești capabil să faci pentru și în numele iubirii?

    Planul părea că nu are cum să dea greș, dar farsorii au devenit păpuși în mâinile destinului. Tot ce-au reușit Cora și Frank a fost să-l rănească pe cel care trebuia să moară.

    Când credeam că lucrurile se vor aranja și povestea va continua într-un ritm mai lent, lectura celui mai absent poștaș începe să se complice din nou și să devină și mai întortochiată. Vă reamintesc, toate astea se petrec în 152 de pagini mici și scurte.

    Al doilea plan de eliminare a fost mult mai bine gândit, fără vreo șansă de ratare. Totuși.. nici de această dată viața nu i-a scutit de surprize. Cora și Frank au reușit să scape de grec – și-au dus la îndeplinire  planul, dar au avut parte de ceva palpitații și momente în care erau convinși că nu vor reuși să scape de acuzații.

    S-au trădat unul pe altul, s-au certat și totul părea clar: viitorul lor părea că este în același loc – după gratii, dar nu împreună. Astfek viitorul lor împreună stagna și avea mari șanse să nu mai existe decât un trecut nefericit.

    Deși și-au adus reciproc acuzații grave și urma privarea de libertate, cei doi reușesc să fie împreună.

    Cât de mult ai risca, știind că cel de lângă tine poate oricând să te ucidă?

    Păreau mai uniți ca niciodată. Părea că de acum nimic și nimeni nu-i mai poate despărți. Viața îi unește pentru totdeauna, dar nu știa nici unul faptul că, tot viața îi va separa pentru totdeauna. Nu a bănuit nici unul că… doar unul din ei va rămâne să plătească pentru tot răul săvârșit, că doar unul va purta crucea vinovăției – una grea, dureroasă, plină de întrebări și regrete,

    Finalul te lasă cu multe întrebări, dar știi sigur un singur lucru: uneori nu ai nevoie de gratii. De cele mai multe ori, singur te condamni la închisoare pe viață, chiar dacă ești liber.

    Ți-am spus deja faptul că în această carte vei găsi secrete, crimă și tot ce mai vrei tu, dar nu vei găsi urmă de poștaș clasic.  Nu unul care aduce scrisori, facturi și colete. Există un poștaș invizibil care transmite un mesaj foarte clar: nu repeta niciodată aceeași greșeală. Dacă ai avut norocul să scapi o dată, a doua oară vei da nas în nas cu adevăratul ghinion.

   Dau cărții nota 9 doar pentru că mi-ar fi plăcut ca autorul să insiste mai mult asupra unor secvențe, dar abia aștept să vizionez ecranizarea romanului lui James M. Cain!.  Recomand cartea pentru a înțelege cum este viața, cât de imprevizibilă și surprinzătoare poate fi.

Lectură plăcută!

Editura Paladin-logoCartea Poștașul sună întotdeauna de două ori, de James M. Cain este oferită spre recenzie de către Editura Paladin. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Paladin. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Laura Apetroaie

by -
39

“Îl plăcusem dintotdeauna pe Trenton, dar nu încercasem niciodată să-l cunosc suficient de bine ca să-mi dau seama de ce. Cu siguranță îl plăceau multe fete, iar gândul de-a sta la coadă nu mă atrăgea, dar tot îl remarcasem. “

Dulcea uitare de Jamie McGuire – Editura Trei

Titlul original: Beautiful Oblivion

Traducerea: Oana Duşmănescu

Editura: Trei
Anul apariţiei: 2016

Număr pagini: 352

Gen: Romance

Seria Maddox Brothers: 1. Dulcea uitare – Beautiful Oblivion 2. Beautiful Redemption 3. Beautiful Sacrifice 4. Beautiful Burn

,,Primul volum din seria Frații Maddox
De la autoarea bestsellerurilor Fericirea mea ești tu și Fericirea începe azi

Cami are un iubit obsedat de muncă și care o cam neglijează. Deși Cami încearcă să facă să funcţioneze această relație la distanţă, se pare că nu e atât de ușor…
Brusc, în via
ța ei apare Trent Maddox, un fost coleg de liceu. Trent, cel cu brațele tatuate. Trent, după care toate fetele sunt topite.
Cami
și-a jurat că nu va fi niciodată pe lista lui. Crede că n-o poate păcăli cu tertipurile sale.
Dar băiatul care fură inimi e hotărât s-o facă să se îndrăgostească nebune
ște de el…

O lectură apetisantă de vară, perfectă pentru jocul de-a seducția.” – USA Today

Jamie McGuire scrie cu plăcere și lejeritate, iar fanii genului romance vor adora pur și simplu revărsarea de emoții pure. Povestea lui Cami și Trent e irezistibilă.” – Romantic Times”

     Șoc, stupoare, uimire. Acestea au fost stările prin care am trecut atunci când am citit ultima propoziție din “Dulcea uitare”. Autoarea a reușit să-mi ofere o surpriză de mari proporții. Pe parcursul lecturii mi-am pus o serie de întrebări în legătură cu misteriosul T.J. Nu înțelegeam de ce Cami ținea morțiș să păstreze secretul asupra adevăratei lui identității, de ce îi tot repeta lui Trent că o va urî atunci când va afla adevărul și că totul va fi distrus, de ce se simțea prost când era în preajma lui, chiar și după ce ea s-a despărțit de T.J. , de ce își spunea că lăsând la o parte perioada respectoasă de timp în care am așteptat înainte de a începe o nouă relație, povestea era jignitoare – și pentru T.J. și pentru Trenton.” Abia când am aflat acel secret, am înțeles totul!  Dacă aș fi fost mai atentă la anumite pasaje, la ponturile oferite de autoare… Nu-mi vine să cred că nu mi-am dat seama!

“- Habar n-am ce e asta. Dar sunt sigură că dacă ai ști toată povestea, Trenton, ai fugi de lângă mine și nu te-ai mai uita înapoi.
– Nu vreau toată povestea. Te vreau doar pe tine.”

     De când am citit cărțile din seria Beautiful, Fericirea mea ești tu și Fericirea începe azi, mi-am dorit să aflu poveștile celorlalți frați Maddox -Thomas, gemenii Taylor și Tyler, Trenton. Pe Trent și Cami i-am întâlnit inițial în romanul “Fericirea mea ești tu“ și știam că între ei se înfiripă ceva. Travis se amuza destul de des pe seama fratelui său că este îndrăgostit de barmanița de la Red Door și chiar Trent îi mărturisise la un moment dat că nu sunt împreună, dar lucrează la asta. Problema era că fata  avea un “ticălos de prieten”, însă “nu mai trebuie decât că el s-o mai scoată dată din răbdări ca ea să-și dea seama ce pisălog e.”

dulcea uitare 1

     Despre Trent știam deja că fusese mereu cel mai dur cu Travis (fratele cel mai mic), fiind singurul care își permitea să-i mai tragă câte un pumn, însă de el era cel mai apropiat prin comparație cu ceilalți frați. Citind cartea “Dulcea uitare”, mi-am putut da seama foarte bine de ce sunt atât de apropiați. Nu doar că seamănă foarte bine (au trăsături fizice atât de asemănătoare încât par a fi gemeni, iar unele persoane, chiar și Cami, ajung să-i confunde de la distanță), dar până și caracterele sau reacțiile lor sunt asemănătoare. Sunt nesiguri, nestatornici, iar când sunt supărați sau lucrurile nu ies cum vor ei, se refugiază în alcool și au aventuri amoroase pe bandă rulantă. Adevărul este că amândoi se tem că ar putea să o piardă pe cea mai importantă femeie din viața lor. Diferența dintre ei constă în faptul că Trent nu este foarte impulsiv, preferând să nu se bată, deși spre finalul romanului a avut și el câteva accese de furie sau de posesivitate. Dar vă garantez că împunsăturile ironice sau certurile dintre Trent și Cami au un farmec aparte.

“- Te doare capul? l-am întrebat eu.

 Apoi am luat un măr din coșul cu fructe de plastic de pe masa de lângă ușă și i l-am aruncat în cap.

S-a ferit.

– Haide, Cami! Ce naiba!

– Am niște vești pentru tine, Trenton Maddox! am zis eu și am smuls o banană din castron. N-o să omori pe nimeni pentru că s-a atins de mine, decât dacă nu vreau să fiu atinsă! Și chiar și atunci, eu voi fi aceea care va comite crima! Ai priceput?

Am aruncat cu banana în el, iar el a blocat-o cu mâinile încrucișate și a făcut-o să ricoșeze în podea.

– Hai, iubito, mă simt că naiba, a gemut el.

Am luat o portocală.

– Nu vei mai pleca de la mine de acasă în goană și nici nu-mi vei mai trânti de pereți nenorocita aia de ușă!

I-am azvârlit-o direct în cap, și mi-am nimerit ținta.

A încuviințat și a ridicat mâinile, în încercarea de a se proteja.

– Bine! Bine!

Am luat un ciorchine de struguri de plastic.

– Și primul lucru pe care mi-l vei spune după ce te-ai comportat ca un adevărat nesimțit nu va fi o invitație să te părăsesc, cretinule și bețivule!”

     Din ce am scris până acum cred că v-ați dat seama că povestea se desfășoară în paralel cu cele două cărți din seria Beautiful. A fost o încântare să mă reîntâlnesc cu personaje dragi mie, să revăd evenimentele cele mai semnificative din viața lui Travis, începând cu starea de confuzie pe care o are acesta după ce a întâlnit-o pe Abby pentru prima oară, pariul pe care l-au făcut, până la incendiul de la Keaton Hall. Chiar m-a amuzat să văd povestea lor prin prisma lui Cami, să văd cum ea încercă să-i ofere câteva sfaturi în privința boboacei Abby: ”răbdare, să ai alte opțiuni sau să te arăți dezinteresat.” Puteam să nu râd când Travis a spus: ”Eu să mă însor vreodată? Sau în curând? Nu se va întâmpla nicicând?”  Lasă că știm noi mai bine ce soartă va avea Travis! Am surâs când am regăsit celebra frază spusă de el: “în ciuda ororii absolute de a-ți pierde cel mai bun prieten, pentru că ai fost suficient de prost ca să te îndrăgostești de ea.”

    “Dulcea uitare“ este un roman de dragoste a cărei poveste este spusă din perspectiva lui Camille Renee Camlin/Cami (alintată Mușetica sau Păpușica de către Trent) o tânără de 22 de ani care lucrează ca barmaniță la Red Door. Este studentă la Universitatea Easten State, dar din anumite motive, în loc să promoveze, a rămas în anul doi. După un singur an petrecut în cămin, a trebuit să se mute într-un apartament pe care îl împarte cu Raegan, care lucrează și ea în același bar. Este împreună cu T.J. de șase luni. Primele trei luni au fost nemaipomenite, apoi lui T.J. i s-a încredințat să conducă o misiune foarte importantă. Fusese pentru prima oară însărcinat cu un proiect întreg, iar el era perfecționist și  ambițios peste măsură. Misiunea aceasta reprezenta cel mai însemnat lucru pe care-l făcuse vreodată, iar dacă totul se termina cu bine, el s-ar alege cu o promovare semnificativă. S-a mutat în California și în ultimele trei luni a avut doar o relație la distanță cu iubita lui. Cami a încercat pe cât posibil să înțelegă motivele pentru care T.J. a fost nevoit să facă anumite sacrificii pentru propria lui independență, chiar dacă ea era cea sacrificată.

     Viața aparent normală a eroinei noastre se schimbă din momentul în care primește un telefon din partea lui T.J., care îi spune că trebuie să amâne weekendul de vis pe care și l-au planificat. O sunase în ultima clipă, tocmai când ea își împacheta lucrurile într-o valiză. Deja își luase liber de la muncă, iar membrii familei știau ca va fi plecată din oraș. Așa că împreună cu Raegan pleacă să-și petreacă noaptea la Red Door.  După o discuție aprinsă cu alte fete, Raegan pleacă să ia niște băuturi, lăsând-o pe Cami singură la masă. Însă imediat locul îi este ocupat de Trenton Maddox.

     Cei doi se cunosc din școala elementară, iar Cami și-a promis că niciodată nu se va afla pe lista lui de cuceriri. Știa că mama lui murise de cancer pe când el avea doar cinci ani. Îl văzuse cum evoluează dintr-un puști murdar, care rodea creioane roșii și mânca lipici, în bărbatul de acum, înalt, tatuat, excesiv de fermecător. Toată lumea știa ca Trenton Maddox nu aducea nimic bun, deși asta nu le-a împiedicat pe femei să încerce să-l domesticească. Însă Cami era una dintre puținele fete pe care Trenton sau Travis Maddox nu încercaseră să se culce. Deși nu-l cunoaște prea bine, știe totuși că viața lui s-a schimbat în urmă cu doi ani, de când a avut un accident de mașină, în urma căruia și-a piedut viața iubita lui. Marcat de vinovăția morții lui Mackenzie, Trent a renunțat la facultate și s-a mutat cu tatăl lui.

Îl plăcusem dintotdeauna pe Trenton, dar nu încercasem niciodată să-l cunosc suficient de bine ca să-mi dau seama de ce. Cu siguranță îl plăceau multe fete, iar gândul de-a sta la coadă nu mă atrăgea, dar tot îl remarcasem.”

dulcea uitare 2

     Greșeala lui Cami a fost că i-a lăsat lui Trent numărul ei de telefon, așa că de a doua zi a tot primit mesaje de la el. Mesaje pe care a încercat să le ignore. Însă mare i-a fost uimirea când s-a trezit cu Trent la ușă, cu mâinile încărcate de plase, spunându-i că dacă tot refuză să ia masa cu el undeva, a adus el prânzul. Șmecher, da? Ei bine, nu există nicio șmecherie pe care s-o facă Trent și pentru care ea să nu fie pregătită. Cami a fost deșteaptă până acum, suficient de deșteaptă cât să se țină departe de el, dar de această data și-a găsit nașul!

     Văzând că fata îl tot refuză pe motiv că are deja un iubit, Trent începe să joace murdar. Și-a făcut din nou apariția la apartamentul ei, dar de a această data a venit însoțit de Olive, o fetiță de cinci ani de care are el grijă când și când. Cum să-l mai refuse Cami când îngerașul de Olive îi spune: “Tlent a zis că mă duce la Cicken Joe, dar nu putem pleca până nu ești tu gata.”

“- Să exploatezi un copil nu dă bine la prima întâlnire. Nu e exact genul de amintire pe care să vrei s-o împărtășești mai târziu.

– Cine a zis că asta e o întâlnire?Adica…daca tu vrei să-i spui întâlnire, n-ai decât, dar credeam că ai un iubit.

Aproape că m-am înecat cu propria salivă, dar mai bine asta decât să mă înroșesc.

– Iartă-mă că am îndrăznit să cred că forțezi pe toată lumea să iasă cu tine.

– Nu forțez pe toată lumea. Asta e categoric un caz special.

– Tu ești un caz special.”

     Din păcate, unul dintre frații lui Cami, o roagă să-l împrumute cu o sumă mărișoară de bani, pentru că are de plătit o datorie, așa că fata se gândește că are nevoie de o slujbă în plus. Iar Trent îi sare în ajutor, angajând-o pe post de recepționeră la salonul de tatuaj Skin Deep, acolo unde lucrează și el. Cami o să intre în mare necaz. Dezastruos. Marca Maddox. Nu doar că riscă să își piardă inima, dar va sfârși cu “trupul devenind o operă ambulantă de artă”. Pe parcursul a patru luni și-a făcut șase tatuaje (printre care și un păun ce se întindea de la șold până la jumătatea coastelor – asta dacă vă puneți întrebări în legătură cu desenul de pe coperta cărții).

– Nu ți-ai dorit niciodată ceva ce știai că n-ar trebui să-ți dorești? Ceva care era greșit în  toate sensurile. Dar de care aveai nevoie? Îmi plăcea cum eram, Trent!”

     Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să aflați singuri ce se întâmplă mai departe cu trent, Cami și T.J. Vă garantez că veți avea parte de certuri, împăcări, accese de furie și gelozie, dar și multe momente amuzante.

     Jamie Mcguire  mi-a depăsit toate asteptările și m-a făcut să trăiesc totul la intensitate maximă. Vă invit și pe voi să descoperiți această superbă poveste de dragoste pasională plină de savoare. Dacă nu ați cumpărat până acum cartea “Dulcea uitare”, vă recomand să o faceți. Iar cei care o au deja, nu mai amânați. Citiți-o!

Nota 9,8

Editura Trei

Cartea Dulcea uitare de Jamie McGuire este oferită spre recenzie de către Editura Trei.Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Trei. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Mulțumim Editura Trei!

Autor: Alina

în singura vreme și pe singurul tărâm unde oamenii nu cred nici în povești, nici în zâne.”

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothee de Fombelle – Editura Art

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle

Titlul original: The Book of Pearl

Traducere: Mihaela Dobrescu

Editura: Art
Anul apariţiei: Mai 2016

Număr de pagini: 272

Gen: Fantasy; Romance; Young Adult

Cotaţie Goodreads: 4,09

    Prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri  ajunge să fie captiv în lumea noastră. O familie de evrei cofetari din Paris îl ia sub acoperișul ei pe tânărul apărut de nicăieri în timpul unei furtuni teribile. Joshua nu-și dorește decât să se întoarcă acasă pentru a fi împreună cu iubirea vieții sale, dar istoria zbuciumată a lumii în care a fost exilat are alte planuri pentru el. Când și când, diverse obiecte de pe tărâmul celălalt se strecoară cine știe cum până în realitatea aceasta, făcându-l pe Joshua să-i fie mai tare dor de casă. Îi va ajunge oare o viață întreagă să găsească drumul înapoi? Aceasta este adevărata și fabuloasa poveste a lui Joshua Perle.

   “Încă o dată, Timothée de Fombele duce literatura young la cel mai înalt nivel, seduce cititorii de orice vârstă și îi farmecă.”  Télérama

   “Poveștile împletite, ale căror fire se desfășoară încet, trimit cititorul într-o atmosferă enigmatică și onirică, fascinantă și neliniștitoare, pe care acesta o va părăsi la sfârșitul cărții cu regret, cu ochii umezi și inima întoarsă pe dos. ” ActuaLitté.com

    Timothée de Fombelle s-a născut în 1973. După o scurtă perioadă în care a lucrat ca profesor de limbă şi literatură franceză în Franţa şi în Vietnam, s-a orientat către dramaturgie. În 2006 apare primul său roman pentru cititorii tineri, Tobie Lolness. Textul, ilustrat de François Place, devine un succes pe plan internaţional, fiind recompensat cu premii prestigioase atât în Franţa, cât şi în străinătate (premiul Saint-Exupéry, premiul Tam-Tam, premiul Sorcières etc.) . Între Céleste, ma planète şi Victoria rêve, pledoarii emoţionante pentru ecologie sau pentru forţa imaginarului, Timothée scrie Vango, un minunat roman de aventuri în două volume, îndrăgit şi de cititori, şi de critică. Tradus în toată lumea, recunoscut drept unul dintre cei mai talentaţi scriitori pentru publicul tânăr din generaţia sa, Timothée de Fombelle continuă să scrie şi pentru teatru.

    Mi-am dorit foarte mult să citesc această carte mai ales din cauza ispititoarei descrieri de pe copertă. Am crezut că voi avea parte de o poveste magică, ceva ce mai întâlnisem în cărțile scrise de Holly Black sau Carrie Jones. Iar faptul că era trecut și însemnul 14+,  mi-a întărit convingerea că este o carte ușurică. Total greșit! Este o enormă diferență între ceea ce am crezut eu și ceea ce se întâmplă de fapt în romanul “Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle”.

    Deși am bănuit că autorul va îmbina realul cu supranaturalul, nu mi-a venit să cred cât de ușor a făcut această trecere. De pe tărâmul zânelor am ajuns în Franța anilor ’30-’40, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial (eroul cărții a ajuns la un moment dat să fie închis într-un lagăr din Germania), iar la final m-am trezit în perioada contemporană. Recunosc că nu prea mi-a picat bine această trecere rapidă. Fiecare început de capitol m-a derutat aproape de fiecare dată și asta pentru că nu-mi puteam da seama din prima dacă sunt pe tărâmul de basm sau în lumea reală, dacă evenimentele aveau loc în prezent sau erau doar niște amintiri. Faptul că am avut de-a face cu mai multe povești care se desfășoară în paralel, m-a făcut  să-mi pun mintea la contribuție pentru a afla care este punctul de legătură dintre ele, dar și adevăratul fir al întâmplărilor în ordinea desfășurării lor.

    Chiar mi-a fost puțin greu să mă adaptez la stilul de scriere a lui Timothée de Fombelle, trecerea grăbită de la o idee la alta, de la un eveniment la altul. Având în vedere că povestea este narată la persoana întâi  nu de una ci de trei personaje, m-am trezit că sunt puțin confuză, neștiind de la început  cine narează: Joshua Perle, Olia sau băiatul care a “descoperit” povestea lui Joshua?

    Dar în ciuda celor menționate, cartea m-a captivat din mai multe motive: m-a impresionat povestea de dragoste dintre zâna Olia și prințul Ilian (o iubire imposibilă mai ales pentru că zânelor le este interzis să iubească), dorința lui de a găsi locul prin care să revină pe tărâmul de basm, permanenta căutare a acelor obiecte aduse de pe tărâmul zânelor prin care să dovedească veridicitatea poveștii lui, loialitatea Oliei, dar și suferința ei. Suferință pricinuită de  o condiție impusă de bătrânul duh Taage (vă las pe voi să aflați despre ce este vorba).

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle 1

Acțiunea  romanului începe în forță. Olia, zâna care cu numai o zi în urmă renunțase la toate puterile ei magice, reușește să evadeze din castel și fuge în căutarea iubitului ei Ilian pe care îl știe în mare pericol. Este convinsă că el va muri în scurt timp. Se îndreaptă spre plajă cu gândul că îl poate salva, dar îl găsește pe băiat zăcând pe puntea  unui vas.

Gemea cu fiecare expirație, căutând cea mai mică licărire în ochii lui. Se lasă cu toată greutatea peste el. Ținea strâns între palme chipul băiatului. Inima ei peste inima lui, bătând pentru amândoi, măcinată de durere pentru amândoi. Vasul scârțâia la fiecare val, dar nu se clintea.

– Dragostea mea.

Mai avea și altele să-i șoptească la ureche: reproșuri, rugăminți și regrete infinite. Se agăța de umerii lui, îngropându-și chipul în părul său.” 

    În liniștea aceea, Olia simte pericolul. Cineva urca pe punte. Spre norocul ei nu este decât paznicul care venise să ascundă trupul băiatului pe faleza mării. De la el află că Taage, bătrânul duh din mlaștini primise poruncă  să-l omoare pe prințul Ilian, dar nu a ascultat porunca. În loc de asta, a preferat să arunce asupra tânărului o vrajă de surghiun și l-a trimis în exil pe-un alt tărâm, “în singura vreme și pe singurul tărâm unde oamenii nu cred nici în povești, nici în zâne.”

În ciuda faptului că Olia îl vede  pe Ilian zăcând fără viață, el părăsise acel trup, trăind de fapt undeva departe,  într-un loc de unde nu se mai întoarce nimeni.

Se aplecă asupra lui. Ființa aceea preaiubită se ridicase undeva? Unde s-ar fi putut afla? Prin vreo vale pierdută, prin vreun regat rupt de toate celelalte  regate? Era în picioare undeva, respira aerul nopții?”

   Dar să ne îndreptăm atenția spre lumea noastră, în Franța. Un băiat și-a abandonat bicicleta, alergând prin pădure după o fată  necunoscută de care se simte puțin obsedat. A tot văzut-o în ultimul timp și vrea să știe cine este ea. Ceva anume îl face să se arunce în apele râului și este cât pe ce să se înece, dar este salvat de un bărbat și dus de acesta într-un fel de refugiu. Încăperea era mare, pătrată, cu două ferestre. Nu conținea prea multe obiecte, dar ceea ce l-a nedumerit pe băiat a fost că un întreg perete era tapițat de o grămadă de bagaje. Sute de valize diferite, din carton, piele, lemn, de toate formele și mărimile. Parcă ar fi fost sala de triaj dintr-o gară. Ce se află oare în ele?

   Atenția i-a fost distrasă de o fotografie veche în alb-negru, agățată de unul din stâlpii care susținea plafonul. Tot cadrul era ocupat de o bucată de trotuar și de o vitrină de odinioară pe care stătea scris: Bezele. Casa Perle.1941. Ce însemnătate are această poză? De ce bărbatul nu vrea să-i spună cine este? De ce deține atâtea valize? Curiozitatea îl îndeamnă să deschidă unul dintre registre, iar pe prima pagină este scris: Joshua Perle, Al șaptelea caiet, de la 345 la 487. Despre ce este vorba? Cine este Joshua Perle?

Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle 2

   Și cu această ultimă întrebare în gând, pornim la drum într-o călătorie în timp, în Franța anului 1936. Într-una din zile, un băiat ce pare a avea cam 15-16 ani își face apariția în fața cofetăriei  Casa Perle din Paris. Stă în ploaie precum o statuie, cu privirea în gol și ar mai fi stat acolo mult și bine, însă  lui Jacques Perle, proprietarul coferariei, i s-a făcut milă de el, așa că l-a adus înăuntru. Din păcate nu a aflat nimic de la el. Băiatul refuza să vobească. Cine să fie? De unde  vine?  Jacques  s-a gândit că poate a fugit de la căminul surdo-muților, dar interesându-se la respectiva instituție, află că nu  lipsește nimeni de acolo.

    În scurt timp nu s-au mai putut lipsi de acest ”pasager al furtunii”. Băiatul muncea pe brânci și când, încet-încet, după doi ani de cursuri a învațat să vorbească franceza, dovedindu-se că sub melancolia lui se ascundea o persoană inteligentă, pătrunzătoare, fermecătoare, cu “un strop de accent de nicăieri și ochi cenușii.” Îl îndrăgeau tare mult mai ales că el le amintea de Joshua, băiatul lor care murise cu ani în urmă.

   Habar nu aveau ei ca noul membru al familiei Perle nu este altcineva decat Ilian, prințul moștenitor al unui tărâm populat de zâne și duhuri, surghiunit de duhul Taage în lumea noastră. Nu-și dorește decât să se intoarcă acasă pentru a fi impreună cu Olia, iubirea vieții sale. Însă vreme de trei ani nu reușise să găsească nicio punte între lumea în care se trezise și cea de unde a fost silit să plece. Și totuși știa sigur că undeva există o ușă și într-o zi avea să întoarcă acasă. Așa că a luat decizia să plece de la Casa Perle, să exploreze lumea, să găsească locul de trecere.Și pentru început, își însușește numele băiatului decedat al cofetarului-Joshua Perle. A călătorit până în Maroc și în multe alte locuri, iar în septembrie 1939 când a începutul războiul, a plecat să lupte împotriva Germaniei.

   Partea cea mai interesantă din carte mi s-a părut a fi  povestea lui Ilian pe vremea când locuia încă pe tărâmul populat de zâne. Probabil vă întrebați ce anume a dus la surghiunirea lui. Totul a început cu moartea reginei. Și-a pierdut viața pe când îi dădea naștere lui Ilian. Regele și-a pierdut mințile, iar Ian, fratele mai mare a lui Ilian, l-a urât din prima clipă. Pentru el nu era decât creatura care i-a ucis mama. Din cauză că cei trei tămăduitori veniți la căpătâiul muridundei au spus că se va naște o fată, Ian nu a știut mult timp că are un frate și nu o soră. Iar de aici au început  toate necazurile. Mă opresc aici din povestit pentru că vreau să citiți cartea și să aflați singuri dacă prințul Ilian a găsit drumul înapoi spre casă și dacă s-a reîntâlnit cu Olia.

Dacă vă este dor de un roman de aventuri sau de o poveste de dragoste imposibilă, atunci vă recomand cu drag cartea “Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle”.

Nota 9

logo Editura Art

Cartea   Fabuloasa poveste a lui Joshua Perle de Timothée de Fombelle  este oferită spre recenzie de către Editura Art. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Art. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Alina

„Oare ce faci dacă îți întâlnești sufletul pereche ... la momentul nepotrivit?” – Lauren Kate.

Tentația, de A. Stephanie-vol. 1 Nimic după noi (trilogie)

 recenzie

Titlu: Tentația
Autor: A. Stephanie
Editura: Smart Publishing
Anul: 2016
Pagini: 448

    Dacă dragostea s-ar putea reduce la o formulă matematică, prin care necunoscuta să fie logic dedusă și precis stabilită, lucrurile pe pământ ar fi, cu siguranță, mai simple. Dar nu e chiar așa… iar atunci când dragostea apare în complexul decor al îndoielii, fiecare clipă a existenței e însoțită de trăiri intense, de clipe tensionate și de teama de a lua decizii.
Citind „Tentația” de A. Stephanie, urmărești traiectoriile ascendente ale sentimentelor tinerilor aflați la vârsta la care deciziile par să nu aibă logică și sunt însoțite de adevărate taifunuri lăuntrice.

    Trecând de părerile aflate chiar pe primele pagini ale cărții, păreri care-ți trezesc curiozitatea, intri deja într-o stare de suspans, așteptările cresc, iar povestea nu dezamăgește deloc, dimpotrivă, te poartă într-un tumult al emoțiilor, al indeciziilor, al răzgândirilor în care cititorului îi este imposibil să nu se implice.
„Tentația” e o carte trăită sub presiunea emoțiilor, e un segment care pare rupt din realitatea zilelor noastre, expunând dileme și frământări trăite la vârsta iubirilor vulcanice.
    Deși personajele creează o figură matematică, frământările lor sunt departe de a se rezolva apelând la formule. Subiectul cărții este de actualitate, acesta reprezentând confuziile create de instabilitatea sentimentelor și modul în care tinerii devin uneori spectatorii propriilor vieți, minunându-se chiar ei înșiși de gradul mare de nehotărâre, de instabilitate, de tumultul sentimentelor, de turnurile pe care viața le suportă atunci când se face trecerea de la adolescent la tânăr adult.
     Totul începe când Blair, o tânără aflată în priul an de facultate, realizează că relația sa cu Arden nu mai merge la fel ca înainte, iar pe fondul acestor neînțelegeri apare și intrigantul Aiden, fratele geamăn al lui Arden, un personaj care dă peste cap existența fetei și nu numai. După ce face câteva confuzii între cei doi frați (în ipostaze nu tocmai decente), Blair are de făcut față unor încercări ale vieții demne de un film cu mult suspans.
     Personajele sunt tipologii ale societății actuale, iar circumstanțele în care ele se desfășoară nu sunt altceva decât decorul actual al unei epoci în care dragostea, deși ultrastudiată de către mii de specialiști, rămâne totuși o mare dilemă.
     Cartea are un ritm alert, episoadele de ironie alternează cu gândurile meditative, cu frământările personajelor, desfășurate în cele 30 de capitole în care autoarea precizează în titlu personajul căruia îi aparține mărturisirea. În acest fel, cititorul află nu doar versiunea lui Blair, ci și a lui Aiden.
     Acțiunea se transformă într-un incitant duet al pasiunilor ținute în frâu, pasiuni care ajung la apogeu și apoi răbufnesc cu scene picante, cu excese de furie, cu regrete și cu îndrăzneli. Pe lângă dilemele legate de iubire, Blair se mai confruntă și cu probleme de familie, fiind afectată și de neînțelegerile dintre părinții săi. Din punctul de vedere al situațiilor conflictuale, „Tentații” este un episod copiat din realitatea zilelor noastre. Trăim într-o epocă în care teoretizăm mult conceptul de comunicare, însă nu se știe din ce motive, nu îl aplicăm în cadrul relațiilor.
     Personajul feminin Blair trece de la inocență la pasiune, de la tristețe la momente de extaz, trăind cu maximă intensitate fiecare clipă. Arden și Aiden sunt doi frați gemeni care par să întruchipeze firi diferite, însă fiecare având caractere surprinzătoare.
     Dacă Blair se va îndrăgosti de Aiden, dacă Arden va dispărea definitiv din viața sa… toate acestea le veți afla pătrunzând în tainele acestei minunate cărți – „Tentația”.
     Cartea se citește ușor, dialogurile dintre personaje fiind deseori picante:

„-Poate ar trebui să pleci, am spus, sigură pe mine.
-Ești cumva iubita lui? s-a răstit la mine.
Am zâmbit.
-Nu-i treaba ta.
A pufnit iritată, apoi s-a întors spre Aiden și a spus pe un ton amenințător:
-Îl vreau înapoi și n-o să mă las bătută.
-E cam târziu pentru asta.”

„-Iubito, dormi? Am auzit vocea lui Aiden ca prin vis.
-Nu, am mormăit eu.
-Mută-te cu mine.
M-am înecat cu propria salivă, cu propria limbă și cu propriile cuvinte care mi-au rămas în gât.
-Dorm, am spus, cu respirația sacadată.”

    Iată și alte fragmente din carte:

„Iubito, m-ai băgat într-un mare rahat. Știu că ți-am spus să nu te îndrăgostești de mine, dar al naibii să fiu dacă tu n-ai început să te plimbi prea mult prin mintea mea. De fapt, iubito, uită ce am spus.”
„Undeva, între momentul în care am întâlnit-o prima oară, iar ea s-a abandonat în brațele mele, până în acel moment în care ea îmi cerea siguranță, m-am îndrăgostit de ea.”
„-Sensibilo, a rânjit.
Am luat ceașca și mi-am turnat cafea. Eram prea nervoasă ca să-l întreb dacă voia și el.
-Arogantule.
-Panicato.
-Ticălosule, am zis îmbufnată, făcându-mi mâinile căuș în jurul ceștii.”

    În final, vă voi dezvălui doar motto-ul de la începutul cărții: „Oare ce faci dacă îți întâlnești sufletul pereche … la momentul nepotrivit?” – Lauren Kate. Întrebarea este motivul frământărilor personajelor din carte și, de ce nu, poate fi subiect de meditație pentru cititori, indiferent de vârstă.
„Tentația” nu este doar primul volum din trilogia „Nimic după noi”, ci este o carte după care rămâi ca într-o stare de transă, gândindu-te cât de complex este acest sublim sentiment – iubirea.

    A. Stephanie este o scriitoare cu o mare abilitate de a așterne emoția pe hârtie și de a te ține captiv în poveste, de a te face părtaș la dilemele personajelor. Nu pot să mai adaug decât că aștept cu nerăbdare și următoarele volume.

Cartea Tentația este oferită pentru recenzie de autoarea A. Stephanie. Cartea poate fi comandată de pe site-ul personal al autoarei- astephanie.ro

Autor: Rodica Pușcașu

“întotdeauna dorinţa este aceea care ucide”…

„Sacrificiul din miezul iernii” de Mons Kallentoft-„merele, mirosul de mere…nu mă lăsa în albul ăsta-ngheţat”

Editura: Trei

Titlul original: „MIDVINTERBLOD”

An apariţie: 2011

Traducere: Doru Mareş

    Pe parcursul vieţii, oamenii îşi pun tot felul de întrebări, printre care şi: „Cât timp voi trăi?”, „Merit să fiu în viaţă?”, „Ce urmează după moarte?”. Ei bine…unele răspunsuri se găsesc şi în volumul de faţă „spune-mi măcar atâta: ce ţi-am făcut?”. Ni se arată o moarte rece şi caldă „Cine e? Voi? Tu? Sau morţii? Oricine-aţi fi, spuneţi-mi că veniţi ca prieteni. Că aduceţi dragostea.”. Este ca un vârtej care ne ţine fără suflare. La un moment dat ne lasă în voia sorţii, simţim gheaţa paginilor, teroarea celui decăzut. Treptat acesta se resemnează cu faptul că realitatea în care trăim nu este un parc de distracţii, că viaţa a lăsat în urmă victima şi…apare căldura, iar detectivii au început ancheta: plină de zbucium, mister. Moartea devine un simbol în romanul lui Kallentoft, o crăiasă ce domină Suedia şi pe locuitorii săisacrificiul din miezul iernii 1. Tic-tac…ceasul bate neîncetat şi cititorul nu ştie cine e păpuşarul ce minţile i-a luat.

     Mons Kallentoft, născut la data de 15 aprilie 1968, este un autor suedez şi jurnalist. A crescut în Ljungsbro şi trăieşte în Stockholm. Romanul de debut a fost „Pesetas”(2000), recompensat cu premiul Asociaţiei Scriitorilor Suedezi. Kallentoft a scris opt volume despre detectiva Malin Fors, protagonista operei „Sacrificiul din miezul iernii”, care face parte dintr-o serie dedicată celor patru anotimpuri ale anului.

     „Sacrificiul din miezul iernii” se deschide cu prologul şi arată ceea ce gândeşte victima unei nelegiuiri. Aceasta ştie că nu mai are vreo cale de scăpare. E singură într-o lume plină de indiferenţi şi zboară cu visele altundeva „merele, mirosul de mere…nu mă lăsa în albul ăsta-ngheţat”. Întorcând alte câteva pagini, dăm şi peste eroina cărţii, Malin Fors, inspectoare la poliţie. Ne este arătată o zi banală din viaţa sa: după ce a făcut un duş, şi-a băut cafeaua, s-a îmbrăcat şi a plecat la comisariat. Nu uită de telefonul mobil, portofel şi „pistolul. Apendicele acesta nelipsit”. Lectorului îi este descris personajul ca având un metru şaptezeci „bretonul blond, părul îi încadrează pomeţii proeminenţi şi-i acoperă fruntea până deasupra sprâncenelor subţiri”. Malin trăieşte alături de fiica sa, Tove fiindcă „despărţirea îi lăsase un gust dulce-amărui…Jan”a plecat spre Bosnia.sacrificiul

     Ziua de lucru a început cu…o crimă. Nu una orişicare. Un bărbat obez a fost găsit fără vlagă, atârnând de trunchiul unui copac „un spectacol deloc distractiv”, iar „jocul e clar…noi împotriva lor”. Nimeni nu ştie cine este şi de ce i s-a întâmplat acest lucru. Totul e destul de confuz, iar ancheta se desfăşoară, parcă, cu încetinitorul. Mai întâi este interogată persoana care a găsit victima. Ulterior este realizată autopsia de către Karin Johannison „criminalul s-a folosit de un obiect contondent şi a lovit şi figura, şi cutia craniană cu o violenţă ieşită din comun, până când nu a mai rămas decât această masă informă de carne”. Va fi întocmit şi un raport „compus din mai multe voci, din a ta şi din ale altora. Cele pe care le auzi şi cele pe care nu le auzi”. Detectivii îşi împart sarcinile, iar lucrurile se pun în mişcare fiindcă „dacă o asemenea problemă precum cea de astăzi rămâne fără răspuns, poate schimba viaţa întregului oraş”, „trebuie găsit răspunsul la întrebarea cine.

     Presa se luptă pentru a obţine cât mai multe informaţii, iar criminalul stă şi…priveşte din umbră. Nu este singurul! Victima însăşi este în expectativă şi o urmăreşte pe Malin, pe cei din jur pentru a vedea dacă poliţiştii vor reuşi ori ba „în sinea mea, ştiam că terminasem de trăit. Nu mulţumit eram, ci obosit…e bine, e atât de bine să fi scăpat de toate grijile celor vii!”, „Haide, Malin. Caută mai departe.”.thriller

    Cadavrul este identificat: Bengt Andersson, zis şi Bengt Balonu’. O persoană căreia nimeni nu-i acordă atenţie, trecem pe lângă ea fără să-i dăm importanţă. Singurul eveniment care pare a o aduce în “lumina reflectoarelor” este nimeni altul decât MOARTEA “luaţi pe sus de frică, de furie ori de disperare, oamenii păreau gata să comită cele mai de neînchipuit fapte”, “blândeţea este o invenţie a corpului…moartea este aceea care ne mângâie, ca să fim de acord cu sosirea ei.”.

            Cum vor reuşi Malin şi ceilalţi detectivi să soluţioneze cazul? “întotdeauna dorinţa este aceea care ucide”…

     Romanul lui Kallentoft este relatat la persoana I de un narrator-personaj (subiectiv), omniscient, omnipresent. Este urmărit firul anchetei desfăşurat în jurul lui Bengt Andersson. Acţiunea este una complexă, iar cititorul este introdus într-o altă realitate, a tenebrelor. Vântul năprasnic al iernii, felul în care autorul se joacă cu ceea ce simte victima, cu natura şi fenomenele sale, declaraţiile persoanelor ţin locul sării şi piperului în operă. Verbele folosite animă volumul. Ne este descris caracterul lui Malin, în mod indirect “Malin era în acelaşi timp colerică, amabilă, egocentrică şi politicoasă”. Nu lipsesc descrierile spaţiului “în aerul îngheţat care îngreunează respiraţia, dincolo de crengile îngheţate ale mestecenilor, zăreşte gura întunecată a tunelului pentru pietoni…vilă renovată, construită în anii cincizeci”. Ceea ce m-a impresionat şi speriat în egală măsură e faptul că Bengt e personaj, că acela  lipsit de viaţă prezintă fapte din trecut, conştientizează ce a devenit şi doreşte ca cineva să ridice mâna şi să spună: “Ştiu vinovatul”. Unele defecte se prezintă sub forma acestei înlănţuiri de idei şi întâmplări care ameţesc lectorul.

   Cine să fie, cine să fie ucigaşul şi de ce l-a ales tocmai pe Bengt ca “mascotă” “toţi oamenii aceştia care privesc lumea prin crăpătura uşii…De ce s-or fi temând?”.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Nota mea: 7,5/10 stilouri

Autor: Crina Stanciu

by -
16

" De ce ai avea nevoie de o zeitate nevăzută când ai în faţă zei adevăraţi?"

Elantris, de Brandon Sanderson- oraşul pierdut al zeilor-recenzie

Titlu original: Elantris

Editura: Paladin

Colecţia: Fantasy Masters

An apariţie: 2016

Număr pagini: 740

Traducere din limba engleză de Iulia Dromereschi

recenzie

  Elantris a fost pentru mine … o altă cărămidă greu de cărat în geantă şi dificil de depozitat din cauza copertei pe fond alb (e „murdăribilă” aşa că a trebuit să verific fiecare suprafaţă pe care am pus cartea). Aveam un fel de groază când am început lectura. Mă oripilam la gândul că mă voi lupta din nou cu descrierile interminabile ale lui Sanderson şi mi-am tot repetat că sunt sadică de am ales să citesc un alt roman de-al lui. În fine … am zis să-i mai dau o şansă. Culmea e că a profitat de ea şi a reuşit să mă impresioneze cu povestea oraşului care păşeşte din lumină în întuneric şi care reuşeşte să renască dintr-o mână de cenuşă.

   Incontestabil, Brandon Sanderson are talent la scris. Lumile conturate de el, precum şi personajele sale sunt extrem de detaliate. Dacă în „Calea regilor”, m-au enervat descrierile lente, fără grabă, în timp ce lumea ardea în jur, în „Elantris” le-am găsit perfecte pentru că mi-au oferit detalii, nelăsându-mă să scap ceva din vedere. Deasemenea hărţile de la începutul romanului precum şi dicţionarul de simboluri de la sfârşitul poveştii sunt nu doar folositoare formării unor imagini de ansamblu, ci reuşesc să confere cărţii un aer mistic, un strop de magie şi iluzia capacităţii fantastice de a pune un pas în probabil cel care a fost „cel mai frumos oraş din lume”.

Elantris    De la un oraş-paradis în care totul este posibil, Elantrisul se prăbuşeşte ca blestemat şi este înghiţit de boală, purtând un stigmat demonic şi adăpostind între zidurile sale pe damnaţii atinşi de cumplita ciumă inexplicabilă.

    O atmosferă deprimantă domneşte peste cel numit odinioară „oraşul zeilor”. Din toată măreţia lui, Elantris este acum doar durere, urlete neputincioase, mirosuri pestilenţiale şi infinite tonuri de negru care dau locului un aspect pesimist şi grotesc.

      Trecerea de la strălucire magică la întuneric agonizant este descrisă cu măiestrie de autor care înfăţişează detaliat toată această decădere bruscă precum şi groaza instalată în oameni: atât cei torturaţi de damnare cât şi cei încă sănătoşi.

Elantris fusese frumos cândva. I se spunea oraşul zeilor, un loc plin de putere, strălucire şi magie.”

  De hidosul blestem al Shaodului este atins inclusiv prinţul Raoden – moştenitorul tronului Arelonului. Fără urmă de regret sau resentimente, tatăl său îl închide pe tânăr în oraşul-mormânt păstrând tăcerea ca şi cum s-ar fi ruşinat de groaznica năpastă şi anunţând public că prinţul s-a stins din viaţă datorită unei boli.harta 1

    Dincolo de zidurile cetăţii blestemate, Raoden cunoaşte Elantrisul aşa cum este de fapt la zece ani după ce fusese lovit de Reod ( numele blestemului): un tărâm al morţilor, al durerii eterne, al agoniei nesfârşite. Doar întuneric şi o permanentă groază ca durerea să nu crească în intensitate.

Raoden îşi atinse pieptul, cuprins de un frison.

– Nu-mi bate inima, zise el dezmeticindu-se.”

  Nimeni nu avea habar ce provocase cumplitul blestem, însă cert era că Reodul exista şi transforma oamenii în cadavre umblătoare, înnebunite de durere. Numai că prinţul Arelonului nu este sub nicio formă genul care să se dea bătut şi să renunţe acceptându-şi soarta. Cum timpul nu-i lipseşte, el începe să cerceteze magia Aonilor în arhivele ascunse ale Elantrisului. Ajutat de dulezul Gallon, Raoden nu doar supravieţuieşte în cetate, dar reuşeşte şi să îşi facă aliaţi şi să descopere secrete pe care nimeni nu s-a obosit vreodată să le afle.

Cu cât erai mai atent, cu atât mai mult timp reuşeai să-ţi păstrezi minţile întregi.”

Era greu de crezut că Elantris fusese cândva cel mai frumos oraş din Opelon, şi poate din întreaga lume.”

harta 2În afara cetăţii damnate, Sarene, logodnica lui Raoden şi prinţesa Teodiei, primeşte vestea macabră a morţii prinţului. Cum o clauză bizară a contractului prenupţial o transformă automat în soţia lui dacă acesta moare, Sarene se trezeşte văduvă înainte de a fi avut măcar ocazia să îşi cunoască soţul. Comportamentul deplasat al regelui din Arelon, evitarea discuţiilor şi absenţa durerii care ar fi trebuit să existe la moartea prinţului o şochează pe Sarene şi, în acelaşi timp, îi trezesc suspiciuni. Ce se întâmplase de fapt cu bărbatul care trebuia să îi devină soţ? Neputând sta departe de necazuri, prinţesa începe să caute răspunsuri pe cont propriu în vreme ce un război iminent ameninţă să distrugă alianţa plănuită între Teodia şi Arelon şi să impună o religie care ascunde mai multe decât lasă să se vadă.

– Am vorbit cu Raoden chiar înainte să părăsesc Teodia şi părea în regulă. Ceva e putred aici, Ashe, şi vreau să aflu ce.”

Auzise toată viaţa poveşti despre Elantris, despre magia pe care o avusese cândva acel loc şi despre creaturile monstruoase care-i bântuiau acum străzile. Nu conta cât de excentrice erau casele sau cât de bine arătau străzile: acel monument era dovada vie că nu totul era bine în Arelon.”

     Dincolo de dramele personale ale protagoniştilor, intrigile politice se ţes cu repeziciune, iar religia atât de disputată este pe cale de a fi impusă prin măcel de către o zeitate aparent însetată de sânge care nu se dă în lături de la a-şi transmite dorinţele printr-un profet. Pionii umani folosiţi sunt îndoctrinaţi foarte bine şi devin aproape fanatici în fervoarea lor de a fi pe plac divinităţii.

Avea trei luni la dispoziţie să schimbe structura religioasă a unei întregi culturi. Era o sarcină imensă, însă trebuia să reuşească.”

  Sanderson îşi poartă cititorii într-o călătorie în care misterul are un loc de cinste şi, pentru prima dată nu am fost fascinată de romance-ul poveştii ci am căutat să aflu secretul din spatele blestemului. Ce anume a transformat gloriosul oraş într-o groapă a monştrilor? Oare chiar au fost oamenii pedepsiţi pentru îndrăzneala lor de a se crede asemenea zeilor? Magia Aonilor este deasemenea o putere pe care Raoden o descoperă şi care uimeşte. Încet se conturează trecutul, iar prezentul devine o luptă pentru supravieţuire.

Părea că Elantrisul hotărâse să moară – o cetate sinucigaşă.”

    Pe un fundal ameninţător şi totodată fantastic, Sarene şi Raoden se vor regăsi dar are povestea lor un final fericit sau este supusă trădării? Personal, m-au captivat ambele personaje prin inteligenţa, perseverenţa şi curajul de care au dat dovadă pe tot parcursul romanului. Iar fascinantul Elantris … reuşeşte să atragă în tenebrele sale implorând parcă readucerea luminii pe străzile cuprinse de funingine şi măcinare ireversibilă.

    Magie combinată cu mister, un romance amestecat cu intrigi puternice, o goană permanent cronometrată pentru supravieţuire şi un secret care are forţa de a reînvia „oraşul zeilor” – „Elantris” este o aventură memorabilă, un fantasy captivant şi original , o operă care delectează cititorul până la finalul grandios.

     PS: Am făcut pace cu Sanderson! :)

Editura Paladin-logoCartea Elantris de Brandon Sanderson este oferită spre recenzie de către Editura Paladin. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Paladin. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Maryliyn

Surse foto : 1

by -
19

,,Cronica unei despărțiri” e jurnalul unei fete al cărei nume nu-l cunoaștem

 Cronica unei despărțiri, de Andreea Chiuaru-capriciile adolescenței

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 290

recenzieandreea-chiuaru-700x519

   Andreea Chiuaru s-a născut la Câmpina, în 1995. În prezent, locuiește în București, unde este studentă  a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Jurnalism, din cadrul Universității București. Începând din anul 2014, deține un blog personal (www.blogpentrusuflet.ro) pe care scrie atât despre experiențele personale, cât și texte motivaționale. Andreea este, înainte de a fi scriitoare și blogger, o cititoare pasionată și consideră că scriitura, ca și orice altă meserie, se învață. Cronica unei despărțiri (2016) reprezintă romanul ei de debut.

     De când am auzit de apariția acestei cărți mi-am dorit s-o citesc. Am intuit că-mi va plăcea. Așa a și fost. Am terminat-o în câteva ore, însă am mai petrecut ceva timp pentru a reflecta asupra celor scrise. Am trăit la intensitate maximă, m-am regăsit pe mine însumi printre rândurile așternute de Andreea Chiuaru, m-am simțit de parcă eu însumi aș fi parte al acestei povești…

     ,,Cronica unei despărțiri” e jurnalul unei fete al cărei nume nu-l cunoaștem. Ea poate fi, după cum spune și autoarea, orice adolescentă, orice fată ce citește cartea. Începând cu data de 18 iunie ea începe să scrie în acest jurnal, ce va fi, în cele din urmă, cronica despărțirii sale de Alex, de băiatul pe care-l iubește. După o relație, după o frumoasă poveste de dragoste adolescentină, încărcată cu inestimabile amintiri, dar și cu animozități, ceva se întâmplă.

     Destinul pare să fie împotriva celor doi. Banala ei decizie de a merge la mare cu Maria, o veche prietenă, pune capac relației lor. Alex e sigur că a fost înșelat, ceea ce de fapt nu s-a întâmplat. Naratoarea suferă nespus de mult, e neliniștită, conștientă că-l iubește prea mult pe Alex. Amintirile nu-i dau pace, iar micuțul lor orașel e plin de ele. De asemenea, o întâlnire întâmplătoare a celor doi e inevitabilă. Își dorește ca totul să fie ca înainte, să treacă peste acest hop, peste această ceartă…

    Alex își găsește pe altcineva, pe neatrăgătoarea și mironosița Ioana. Își deschide sufletul în fața ei, după care nu îndrăznește să-o rănească, să-și bată joc de sentimentele ei, deși încă nu a uitat-o pe fosta. Protagonista noatră încearcă și ea să-și găsească pe cineva, îl face gelos pe Alex fără să vrea, însă degeaba. Inima ei îi este oferită lui Alex. Ea e în stare de sacrificii, însă el nu.

     De-a lungul lunilor se regăsesc de câteva ori, ea îl vizitează, i se oferă trup și suflet. Mereu când crede că soarele pe ieși și pe strada ei, este dezamăgită. Atât timp cât Alex nu-i dă papucii Ioanei, nimic nu va putea fi reparat. Adolescenta trece prin perioada critice, în care stă adâncită în gândurile sale și în jurnalul în care le așterne. I se adresează de multe ori în scrisorile sale. Scrisori care nu vor ajunge niciodată la destinatar. De-ar ști Alex ce se află în sufletul ei, ce lupte aprige poartă cu ea însăși…

    Toate încercările ei de a-l recâștiga sunt în zadar, toate încercările de a-și găsi pe altcineva care s-o ajute să uite sunt eșuate. Împlinește 18 ani. Timpul trece. Ultimele cuvinte scrise sunt datate în luna mai. Aproape un an de lacrimi, de remușcări, de speranțe deșarte. Ea și Alex vor mai fi împreună vreodată? Această întrebare o macină, însă reușește să vadă partea bună a lucrurilor: a pierdut un băiat, însă a câștigat pasiunea pentru scris…

     Andreea Chiuaru mânuiește condeiul cu îndemânare, face din povestea protagonistei și a lui Alex povestea oricăror alți doi adolescenți. Totul este un elogiu adus primei iubiri. Nimic nu se aseamănă cu ea, cu intensitatea sentimentelor ce păstrează  încă o urmă din inocența copilăriei. Andreea Chiuaru scrie cu mult talent, nu-și expune propriul jurnal, însă pune o bucățică din sufletul ei în această poveste, poveste pe care eu vi-o recomand cu drag!

        FRAGMENTE:

,,Așa că, te rog, nu o duce în locurile noastre! Asta nu ți-aș mai ierta-o.  A treia bancă de pe bulevard, sub castanul ăla bătrân, unde am vorbit ultima dată despre viitor, când țineam capul în poala ta, păstreaz-o doar pentru noi. Și n-o duce nici pe banca unde mi-ai furat primul sărut. Dacă va dori să se așeze acolo, tu spune-i că nu-i drept. Și n-o duce nici pe canapeaua din living unde stăteam adesea de vorbă cu mama ta. Iar de va ajunge la tine acasă, n-o lăsa să-și pună capul pe perna albastră, puțin descusută într-un colț. Toate acelea sunt ale mele și mă voi întoarce într-o zi!”

,,Înainte să-l cunosc, credeam că n-am să iubesc niciodată un alt om în afară de mine. Apoi a apărut el. Nu știu prea bine cum s-a născut dragostea noastră. L-am iubit aproape din prima clipă. Iubirea nu mă durea. Ba era chiar cel mai frumos lucru care mi se întâmplase. Am încetat să mai citesc povești de dragoste pentru că o trăiam pe cea mai frumoasă dintre toate. Apoi, ploaia mea caldă de vară s-a transformat în furtună. A devenit totul pentru mine, iar apoi a plecat. Și cu toate că în toți anii de școală am excelat la învățătură, nimeni nu m-a învățat vreodată cum aș putea trăi fără Alex.”

,,Mulțumesc, Alex, pentru că mi-ai fost alături prin toate capriciile adolescenței, pentru că m-ai ascultat când îți istoriseam certuri cu părinții, probleme de la școală, ba chiar și relații eșuate. Mulțumesc pentru că mi-ai dăruit această minune – scrisul. Mulțumesc chiar și pentru că mi-ai frânt inima. Poate că așa a trebuit să se întâmple. Poate am avut nevoie de toate astea pentru a învăța să fiu fericită cu altcineva.”

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Cronica unei despărțiri este oferită pentru recenzie de autoarea Andreea Chiuaru.

Autor: Cosmin

Women in Love vă va purta prin Marea Britanie de dinaninte Primului Război Mondial, prezentându-vă amănunțit societatea epocii, însă finalul vă va duce tocmai în Alpii Tirolezi.

 Women in Love (Femei îndrăgostite), de D.H.Lawrence

Titlu: The Selected Works of D.H.Lawrence

Editura: Wordswoth Editions

An apariție: 2006

Număr pagini: 1353

recenzie

     Așa cum vă povesteam cu ceva vreme în urmă, Mili și Iasmy m-au provocat să citesc un adevărat mastodont de carte – The Selected Works of D.H.Lawrence – o colecție cu cele mai reușite scrieri ale acestui scriitor atât de apreciat în zilele noastre, dar atât de criticat în vremea sa. Lectura merge un pic cam greu, mi-ar plăcea să pot căra cartea asta după mine, s-o devorez în autobuz, pe o bancă în parc, în baie, oriunde! Sunt o fanatică a literaturii britanice clasice!

    Opera lui D.H.Lawrence este puternic influențată de psihanaliza lui Freud și exprimă efectele industrializării asupra oamenilor epocii sale, conflictul instinct-intelect, pledând totodată pentru întoarcerea la natură și reintegrarea erosului printre valorile esențiale.

    Apărut în 1921, romanul Women in Love (tradus la noi cu titlul de Femei îndrăgostite) este considerat acum drept cea mai matură scriere a lui D.H.Lawrence deși, inițial, publicul s-a arătat dezgustat considerând că este doar o poveste despre iubirea depravată a surorilor Brangwen – Gudrun și Ursula. Grudun este o artistă care se aventurează într-o relație destructivă cu Gerald Crich, un industriaș. În constrast cu aceștia, este creionat cuplul dintre Ursula și Rupert Birkin – un alienat mintal care emite foarte multe opinii atribuite cu D.H.Lawrence. Asemănările nu se opresc aici, Ursula a avut-o drept model de inspirație pe soția autorului – Frieda, Gudrun este o portretizare  scriitoarei și neozeelandeze Katherine Mansfiels și Gerald îl  reprezintă pe soțul acesteia – John Middelton Murry.

   Revenind la poveste, relațiile celor două surori cu bărbații iubiți (și nu numai) devin mai profunde și mai tensionate datorită apariției unei atracții fizice și psihice între Rupert și Gerlad (nu vă așteptați la asta, nu? – nici eu!). Însă ce se va întâmpla în carte trebuie să descoperiți voi! Women in Love vă va purta prin Marea Britanie de dinaninte Primului Război Mondial, prezentându-vă amănunțit societatea epocii, însă finalul vă va duce tocmai în Alpii Tirolezi. Dar mi se pare o misiune imposibilă să vă povestesc această carte, e genul acela despre care aș spune multe și de bine (și poate v-aș plictisi).

     Spre deosebire de prima mea lectură din această carte, Sons and Lovers, aceasta a fost prima dată când am avut contact cu romanul și nu pot spune mai mult decât că am rămas uimită și profund impresionată de poveste și de modul în care sunt creionate personajele. În cazul în care ar trebui să o notez, i-aș da un 9.5 din 10 – îi mai trebuia un pic, un picuț și finalul ăla (șșșșșșșșșșt! Gata că o dau în spoiler!).

    Concluzia mea? Dacă sunteți iubitori de literatură clasică și aveți o minte deschisă, veți descoperi o poveste fascinantă! Women in Love (Femei îndrăgostite) e lectura perfectă pentru vară, nu vă va obosi ci, dimpotrivă, o să vă țină prinși în mrejele sale indiferent de limba în care citiți!

    P.S.

   Eu acum mai am o singură problemă: făcând o cercetare am descoperit că acest roman este continuarea altuia, intitulat Rainbow… trebuie neapărat să fac rost și de acesta! Cică nu e mare legătură între cele două, dar D.H.Lawrence e un autor care merită citit în totalitate

Autor: Diana

by -
27

Câștigătorul jocului avea să primească puteri de neimaginat.

Jocul Coroanei, de Evelyn Skye

Titlul original: The Crown’s Game
Traducere : Ofelia Al – Gareeb

Editura : Leda

Colectia Leda Edge
Anul apariţiei: 2016

Nr. de pagini: 416

Gen: Fantasy; Young Adult; Historical Fiction; Romance

Seria The Crown’s Game : 1.Jocul Coroanei – The Crown’s Game; 2. The Crown’s Heir

EXISTĂ LUCRURI MAI PERICULOASE DECÂT UN STROP DE MAGIE . . .

VIKA ANDREIEVA poate stârni zăpada și poate transforma cenușa în aur.

NIKOLAI KARIMOV poate vedea prin pereți și poate face să apară poduri din senin.

Ei sunt magi – singurii din Rusia -, iar țarul, amenințat de Imperiul Otoman și de kazahi, are nevoie de un Mag Imperial puternic alături de el.

Și astfel inițiază Jocul Coroanei, un duel al abilităților magice.

știgătorul jocului va primi puteri de neimaginat. 

Pe cel învins îl așteaptă moartea.

Jocul Coroanei nu trebuie pierdut.

   „Jocul Coroanei este un basm fascinant, care îi poartă pe cititori într-o lume fantastică, misterioasă și seducătoare, plină de magie ascunsă și iubiri pătimașe.” – Sabaa Tahir 

   „Absolut încântătoare. Adevărata vrăjitorie este în atmosferă. Skye creează o Rusie plină de magie și eleganță, descriind Sankt Petersburgul într-un fel atât de spectaculos, încât ai putea jura că te afli pe malurile Nevei și dansezi în sălile de bal ale Palatului de Iarnă.” – Sara Raasch

   Evelyn Skye, autoarea Jocului Coroanei (și a continuării sale, care va apărea în următorii ani), a fost nominalizată ca scriitor bestselling de către New York Times. În afară de scris, îi place să mănânce pizza, i s-a oferit la un moment dat un post în C.I.A, iubește să se joace cu fiica ei în parc și să citească pe canapea mâncând fursecuri la nesfârșit.

    Între mine și “Jocul Coroanei” a fost dragoste la prima vedere. Știți doar cât de mult îmi plac poveștile magice, așa că înțelegeți de ce m-am lăsat sedusă atât de ușor de descrierea cărții. Conținutul nu a făcut decât să-mi de-a lovitura de grație. Am fost pur și simplu prinsă în mrejele unei povești uluitoare! Este total diferită de tot ce am citit până acum în materie de fantasy sau ficțiune istorică.

   Am fost complet fermecată de stilul autoarei, de acțiunea cărții, de intrigă, de atmosfera ca de basm, de personaje, de sentimentele lor. Am asistat cu mare plăcere nu doar la acel duel al abilităților magice, ci și la dragostea care se înfiripă între cei doi. Sunt dușmani și sunt conștienți că în acea competiție doar unul va rămâne în viață și cu toate acestea, după fiecare vrajă făcută, fiecare răsuflă ușurat pentru că celălalt nu a fost rănit. Dar fiecare duel are un singur câștigător, nu?

   “Căci era prea crud din partea vieții să i-l aducă acum, doar pentru a-i aminti că unul dintre ei avea să fie luat în curând.”

   “Dar pe cine păcălea el? Ar fi fost atras de ea, indiferent dacă îi spunea sau nu pe nume. Poate că farmecele lor erau făcute să se înfrunte, însă făceau parte din aceeași magie. Parte a aceluiași întreg. Asta avea să facă învingerea mult mai dulce-amăruie.”

    Și pentru ca totul să fie și mai complicat, autoarea a preferat să creeze un pătrat amoros: Vika este atrasă de Nikolai, care la rândul său o place, dar în preajma lui se află mereu Renata care este îndrăgostită de el de  mult timp. Și să nu-l uit pe Pașa, moștenitorul tronului, care este și el îndrăgostit de Vika. Inevitabil cineva va avea inima sfărâmată. Mai grav e faptul că sentimentele pe care le au amândoi pentru Vika  pot strica prietenia lor de-o viață.

    “Jocul Coroanei” este un roman fantasy istoric, a cărei acțiune se petrece într-o Rusie imperială alternativă (anul 1825), dar care se bazează pe evenimente și locuri adevărate (chiar autoarea face această precizare la final). La acea vreme Imperiul Rus se afla în pragul războiului (otomanii vor să acapareze anumite ținuturi din sud și kazahii vor să se revolte),  iar țarul are nevoie de un Mag Imperial puternic alături de el. Însă atunci când există mai mulți magi, se inițiază Jocul Coroanei, o competiție a tuturor abilităților magice. Nu era loc decât pentru un singur Mag Imperial, căci cel care câștiga avea nevoie de acces la întreaga forță a magiei Rusiei. Și, prin urmare, magia îl omora pe cel care pierdea Jocul.

    Jocul Coroanei este unul străvechi, mai străvechi decât însuși țaratul. A luat ființă cu mult timp în urmă, pe vremea lui Rurik, Prințul Novgorodului, când Rusia încă era un pâlc de triburi tinere, sălbatice și neînfrânate. Pe măsură ce țara s-a maturizat de-a lungul secolelor, același lucru s-a întâmplat și cu jocul. Însă întotdeauna și-a păstrat ferocitatea de neîmblânzit.

   Câștigătorul jocului avea să primească puteri de neimaginat.

   Pe cel învins îl aștepta sumbra uitare.

   Jocul coroanei nu era unul de pierdut

Jocul Coroanei 1

    Vika Andreieva (16 ani) este o tânără veselă, spirituală, neastâmpărată, genul de fată care refuză să se ascundă din fața primejdiilor, dar de care se tem cam toate femeile din insula Ovcinin. Era ca și cum ele ar fi bănuit că ” ceea ce curge prin venele ei nu era banalul sânge, ci altceva, mai fierbinte și mai volatile, care ar fi putut să-i ardă pe cei ce se apropiau prea mult”.

     De mai bine de zece ani se antrenează alături de mentorul și totodată tatăl ei, baronul Serghei Mihailovici Andreiev, pentru a deveni Magul Imperial și mai are doar doi ani de pregătire până când magia ei va fi destul de puternică pentru a-i servi țarului. Încă de când era mică, Vika se plânsese că nu existau și alți copii înzestrați cu haruri magice cu care să se joace, însă tatăl ei i-a explicat că cea mai mare parte a lumii uitase de magie și ca atare, magii deveniseră mai rari.

    Habar nu are Vika că în Sankt Petersburg există un tânăr chipeș care posedă și el abilități magice. Nikolai Karimov (18 ani) este un orfan din stepa kazahă, care se antrenează de mai bine de 11 ani să fie Mag Imperial, iar mentorul și binefăcătoarea lui nu este nimeni alta decât sora baronului Serghei Andreiev, contesa Galina Zakrevskaya. De fiecare dată când îi dădea o lecție într-un loc public, Nikolai trebuia să-și protejeze identitatea. Galina era foarte sigură că celălalt mag nu știa de existența tânărului, dar, pentru orice eventualitate, el trebuia să ascundă cine era. Asta avea să-i ofere eventualitatea surprizei atunci când Jocul începea. Binenteles că ea nu se deranjase să-i spună cine era celălalt mag sau de unde știa de el.

    Într-una din zile, Nikolai îl însoțește pe bunul lui prieten, țareviciul Pașa (viitorul țar al Imperiului Rus, fiul țarului Alexandru) la vânătoare de potârnichi, chiar pe insula Ovcinin și habar nu aveau ei că în scurt timp vor avea parte de o experiență de neuitat!

    Tihna dimineții a fost spulberată de un bubuit de tunet, fulgerele au brăzdat cerul, dar nu era niciun strop de ploaie, ci doar foc. Foc care a izbucnit din copacii trăsniți. Apoi, într-o scurtă perioadă de liniște s-a auzit țipătul unei fete. Bănuiți peste cine au dat ei, nu?

    “Însă n-avea cum să fie un fenomen natural. Se răsuci pe călcâie, căutând. Ceva făcuse asta dinadins. Cineva. Simțea alteritatea plutind în aer, dens și greu. Și din nou, scorțișoara amestecată cu prevestirea morții. Nikolai se șterse la gură, de parcă asta ar fi putut să elimine orice urmă  de gust și prorocire.”

   “Focul deveni și mai fierbinte, și ardea  cu o viteză nesăbuită, ramurile din mijlocul grămezii prefăcându-se în cenușă chiar în secunda în care o limbă de foc le atingea.  

    Apoi, pe măsură ce focul devora și ce mai rămăsese din copaci, dezlănțuindu-se spre marginea cercului, o mică siluetă se ridică din centru, ea însăși înghițită de flăcări.”

    Acesta a fost momentul în care Nikolai l-a zărit pe celălalt mag din Joc. Nu o mai văzuse niciodată pe fată până atunci, dar și-a dat imediat seama cine era ea. Însă Vika s-a speriat la apariția celor doi tineri și le-a înghețat picioarele, apoi a fugit.

    Între timp, țarul este nevoit să inițieze Jocul Coroanei. Se simte tot mai amenințat de otomani și kazahi, așa că are mare nevoie de un Mag Imperial. Iar mesajul pe care i l-a trimis lui Serghei l-a lăsat pe acesta mască! În tot acest timp presupusese că Vika era singurul mag. Îi trimisese vorbă Galinei, atunci când descoperise aptitudinile fetei, dar ea nu-l informase niciodată că avea un mag sub tutela ei. Iar acum Vika trebuia să participe la Joc! Cum va reacționa fata atunci când îi va spune ce se întâmplă? Cum va accepta adevărul? În scurt timp trebuie să participe într-un duel pe viață și pe moarte!

     Vika și  Serghei vor pleca la Bolșebnoie Duplo pentru a depune jurământul pentru Jocul Coroanei. Tatăl a insistat ca fata  să fie camuflată deoarece nu știau când s-ar fi putut întâmpla să-și încrucișeze drumul cu Galina și elevul ei. Era vital ca Vika să nu-și dezvăluie identitatea față de celălalt mag, căci așa avea să-i fie mai greu acestuia să o rănească pe Vika în Joc, în cazul în care celalalt concurent nu știa cine era și, prin urmare, în cine să țintească. Astfel că un abur străveziu o înconjura pe fată, schimbându-i înfățișarea în orice s-ar fi așteptat un privitor să vadă. Nu știa sărmanul om că Nikolai o văzuse deja pe fată!

   Însă de efectul camuflării s-a folosit și Nikolai. Când și-a făcut apariția alături de Galina, era precum o umbră, nedistingandu-i-se trăsăturile faciale.

Jocul Coroanei 2

     Ajunși cu toții în fața țarului, acesta a declarat începerea Jocului. Fiecare mag trebuie să treacă peste cinci probe. În calitate de judecător, țarul putea să declare învingătorul in orice moment al Jocului sau putea aștepta pâna ce se încheiau toate probele.

   “ – Când voi declara învingătorul, însăși magia Jocului îl va elimina pe celălalt mag. Chiar dacă, dintr-un motiv sau altul, n-aș declara învingătorul după ce voi veți fi avut fiecare cinci runde. Jocul va luă decizia pentru mine și unul dintre voi va dispărea. Rusia va avea doar un singur Mag Imperial pentru a mânui întreaga forță a magiei sale.”

   Imediat după ce și-au depus jurământul, cei doi magi au fost însemnați. O pereche de baghete încrucișate au apărut pe corpul lor ca și cum ar fi fost arse de fier înroșit în foc. Ele au apărut cu un anumit motiv.

  “Bachetele vor arde până ce vei fi făcut prima mișcare în Joc. Apoi vor rămâne în stare latentă în timp ce va fi rândul Magului Doi. Vor căpăta iar viață pe pielea ta odată ce rândul ei se va fi isprăvit. Așa vei ști că e din nou timpul să faci o mișcare. Baghetele vor deveni tot mai fierbiti dacă va dura să-ți execuți turul. Și dacă se scurge prea mult timp – dacă îl vei tărăgăna sau, din alt motiv, vei refuza să închei Jocul – , cicatricea se va aprinde și în cele din urmă te va mistui.”

   “ – Magul care pierde va arde spontan?

    – Da. Cicatricea îl va incinera pe învinsul Jocului.”

    Cât timp va ține Jocul, mentorii nu vor putea interveni și pentru a se asigura de acest fapt, țarul îi exilează în Siberia. Dar, mai întâi, le permite acestora să ofere câte un dar magilor. Vika primește de la Serghei o brațară fermecată, iar Nikolai primește de la Galina un cuțit fermecat care nu-și ratează niciodată ținta. Și îi dă un sfat: “Foloseste-ți magia pentru a ucide și pentru a termina tu însuți Jocul. Nu-i da șansa țarului de a alege pe altcineva în afară de tine.”

   De acum încolo începe partea cea mai spectaculoasă a acestei fabuloase povești, dar vă las pe voi să descoperiți cum s-a desfășurat Jocul și cine l-a câștigat. De altfel, o să aveți de descifrat câteva mistere. Ce secret ascunde Serghei și cum își dă seama Vika că întreaga ei viață a fost o minciună? Cine este misterioasa Aijana, femeia care timp de 18 ani a fost îngropată, a stat într-un somn în pre-moarte, spațiul amorf dintre tărâmul viilor și cel al morților, timp în care și-a luat energia din larve și viermi care să o contopească într-o forță de viață suficient de puternică pentru a o reînvia. De ce a reînviat? Ce descoperă Nikolai în privința adevăratei sale origini?

NOTA 10+

Editura LedaCartea Jocul Coroanei de Evelyn Skye a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Alina

Elisabeth a dispărut este o carte despre trecut, prezent și viitor.

 Elisabeth a dispărut, de Emma Healey

Titlul original:  Elisabeth is Missing

Editura Litera 2016

Traducere din limba engleză și note – Manuela Bulat

      Despre autoare

       Emma Healey a scris prima povestire la vârsta de patru ani, le-a spus profesorilor ei că va fi scriitoare la opt, dar la doisprezece ani s-a hotărât să devină avocat pledant (inspirată de filmul Liceenele din Beverly Hills). I-au trebuit încă zece ani până să se întoarcă la scris. Și-a petrecut copilăria în Londra, unde a absolvit colegiul de artă. A lucrat pentru două biblioteci, două librării, două galerii de artă și două universități, și intenționa să-și facă o carieră în lumea artei când scrisul a devenit cel mai important lucru din viața ei. S-a mutat în Norwich în 2010 pentru a face un masterat în scriere creativă la University of East Anglia și nu s-a mai întors la Londra. Elisabeth a dispărut (2014) este primul ei roman, câștigător al Costa Book Award pentru roman de debut și nominalizat la National Book Award –Popular Fiction, National Book Award – New Writer of the Year și la Dylan Thomas Prize.

    Am început să citesc această carte, care m-a atras după descrierea făcută, recunosc că la început mi s-a părut puțin plictisitoare, deși nu se citește greu, lipsa unei acțiuni m-a făcut curioasă să descopăr mai mult din ceea ce autoarea vrea să te facă să simți ca cititor. Având în vedere că e câștigătoarea unui premiu de debut am vrut să descopăr dedesubturile cărții.

    Acest roman se joacă cu mintea cititorului, este un roman psihologic  care te ține în suspans de la început până la sfârșit întrebându-te dacă e adevăr sau imaginație.

    Elisabeth a dispărut are ca personaj principal o femeie în vârstă pe nume Maud, o bătrână care are pierderi de memorie frecvent și care începe să-și caute cea mai bună prietenă care a dispărut, Elisabeth. Oare chiar a dispărut prietena ei sau e doar imaginația ei și o consecință a faptului că nu poate să-și amintească unele lucruri.

    Maud este hotărâtă să descopere adevărul chiar dacă nimeni nu o crede. Nici fiica ei, nici fiul prietenei ei, nici îngrijitoarele și nici măcar poliția, pe care o vizitează de mai multe ori fără măcar să își aducă aminte că a mai fost acolo.

    Cu ajutorul multelor notițe scrise de ea, bătrâna este foarte hotărâtă să o găsească pe Elisabeth. În căutarea ei spre adevăr, Maud este purtată înapoi în trecut la o alta dispariție din propria ei familie în urmă cu zeci de ani, dispariția  surorii ei Sukey.

     Elisabeth a dispărut este o carte despre trecut, prezent și viitor. Nu poți trăi în prezent dacă nu ai un trecut, nu poți să ai un viitor dacă nu exiști în prezent. Această carte ne arată problemele reale ale vieții. Cine are nevoie de un bătrân dement, deși demența e o boală a minții care nu te definește. Amuzantă pe alocuri această carte este o poveste captivantă, o oglindă a vieții trecute, o cunoașterea identității, deși o tragedie obișnuită povestea acestui roman descrie foarte bine suferința îmbătrânirii, iar pierderea memoriei este o problemă de siguranță.

     Ce este bătrânețea?  Cine are nevoie de un bătrân? Cum se descurcă bătrânii? Cum avem grijă de bătrâni ?

    Maud  ar fi un detectiv minunat chiar și așa cu lipsa de amintiri. Foarte multe detalii ies la iveală în ambele dispariții din acest roman. Foarte interesantă alternarea poveștilor și încercarea de a rezolva misterul.

      Dacă vrei să te avânți într-o lume a misterului atunci această carte e pe gustul tău. Este o poveste de viață captivantă, amuzantă, drăguță și misterioasă.

„Important este să fii organizat, să încerci să scrii totul. Elisabeth a dispărut, iar eu trebuie să fac ceva pentru a afla ce s-a întâmplat. Dar sunt atât de confuză. Nu sunt sigură când am văzut-o ultima oară sau ce am descoperit. I-am telefonat și nu mi-a răspuns. N-am mai văzut-o. Cred. Ea n-a venit aici, iar eu nu m-am dus acolo. Și mai departe? Presupun că ar trebui să mă duc la ea acasă. Să caut indicii. Și să-mi notez orice găsesc. Important este să fi organizat. Am scris și asta.„

Nota mea este 9

editura-literaCartea Elisabeth a dispărut de  Emma Healey a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Vero

 

 

by -
10

Cântec pentru Lya investighează realitatea care stă în spatele unor împrejurări ciudate: oameni se convertesc la o religie a poporului shkeena, o civilizaţie străveche.

 Cântec pentru Lya, de George R.R. Martin-mit, civilizaţie străveche, taine şi visuri fragile

Gen:  Literatura universală

Editura: Nemira

Număr pagini: 314 

Traducere: Ruxandra Toma, Mihai-Dan  Pavelescu

    George R.R. Martin – adică George Raymond Richard Martin – născut 1948, Bayonne New Jersey este un nume deja consacrat în lumea literară, dar şi a filmului.

   Absolvent de jurnalism summa cum laude ( 1970, Universitatea Northwestern) a bifat, până la faima de astăzi activităţi ca voluntariat,  profesor,  scenarist, editor la Hollywood.

  Publică prima povestire în 1971 ( The Hero)  şi primul roman în 1977 ( Dying of the light).

 De aici şi până la renumitul titlu Urzeala tronurilor (publicat în 1996) – primul roman din seria Cântec de gheaţă şi foc – a avut de urmat un drum anevoios, unele din scrierile sale fiind repinse în numeroase ocazii.

     Critica a apreciat scriitura autorului american ca fiind  “întunecată şi cinică”; la fel, s-a stabilit deja că el a părăsit întrucâtva “tiparul” literaturii fantasy în care guvernează tonurile exclusiv alb sau negre – bun sau rău – pentru a oferi mai mult realism, mai multă umanitate, mai multă melancolie personajelor sale.

   Iar aici se află, poate, secretul faptului că reuşeşte să cucerească şi cititori care nu sunt  tocmai atraşi de literatura sf / fantasy / horror – cum este şi cazul meu.

       Cântec pentru Lya (1974)  este abia  povestirea care încheie culegerea în care se mai regăsesc 9 titluri, între care : În zori se ridică ceaţa, Un alt fel de singurătate, Comandă prioritară.

  În mai toate, indiferent că se apropie mai mult de ştiinţific, de fantezie sau horror, sunt prezente conflicte puternice, personaje nefericite sau neîmplinite, fără ca acestea să fie închise ermetic în existenţa lor, ci mai degrabă deschizând şi trimiţând către substraturi, către împrejurări.

       În zori se ridică ceaţa este  terenul pe care naratorul asistă la confruntarea a două caractere complet diferite: Paul Sanders (proprietarul Castelului dintre nori) – visătorul –  şi Dubowski – omul de ştiinţă – realistul. Mărul discordiei: fantomele, care ar exista sau nu.

     Un mit care alimentează un gen aparte de turism pe planeta Lumea fantomelor, aflat în pericol de a fi destrămat; un om de ştiinţă decis să clarifice definitiv lucrurile, înarmat cu tehnologie sofisticată şi multe resurse financiare.

     Un cadru cu fantome, ceţuri ispititoare, planete îndepărtate în care îşi găsesc locul surprinzător de firesc şi reuşit romantismul, idealurile, melancolia.

   

Dar numai de cunoaştere are nevoie omul? Eu nu prea cred. Cred că are nevoie şi de mister, şi de poezie, şi de aventură. Cred că are nevoie de câteva întrebări fără răspuns, care să-l surprindă şi să-l îndemne la meditaţie.”

     Un alt fel de singurătate aduce în discuţie una dintre temele predilecte ale scrierilor lui Martin: singuratea, derivată cu nefericire/neîmplinire, un soi de sensibilitate a individului care îl condamnă la izolare/inadaptare.

 Şi aici este loc pentru reverie, realism psihologic, prin care asistăm la frământările şi conflictele sinelui. Acelaşi narator la pers. I aşteaptă ( sau nu ) sosirea înlocuitorului sau pe Inelul Stelar Cerberus, situat “la zece milioane de kilometric depărtare de Pluto.”

   

De ce trebuie să fac eforturi că să admit că mi-a fost teamă de viaţă? Nimeni nu va citi ce scriu eu aici. Vorbesc de unul singur. Îmi vorbesc mie despre mine însumi. Atunci de ce sunt unele lucruri pe care nu mă pot hotărî să le spun?”

      În Comandă prioritară vedem născându-se un univers bizar, în care pentru căutările unor pietre preţioase  – voylburi – pe planeta Grotto se recurge la cadavre…care umblă, mănâncă, muncesc, sunt spălate şi îngrijite.

  Găsim şi aici stări sociale ca lăcomia, contrabanda, dualitatea morală. Aşa cum ne va obişnui şi în alte opere ale sale, scriitorul american nu se limitează în a expune viciile morale şi sociale, ci desface în straturi dedesubturile care duc la ele.

 

(…) voylburi. Erau pietre preţioase fără scânteieri, însă aveau propria lor frumuseţe. Cele mai valoroase păreau cristale de ceaţă mişcătoare, pline de culori delicate, de taine şi visuri fragile.

     Eroul  pare o reeditare din cele mai bizare a legilor din clanurile mafiote. Visătorii şi naivii care se topesc după cucerirea stelelor şi a altor planete nici nu s-ar gândi poate că din serviciul militar sau de securitate al unor convenţii planetare nu se iese decât…mort.

 Şi aici, la fel ca în Ai dracului şarlatani sau în Expunere de holograme lumina cade pe etica acţiunilor politice şi consecinţele lor, dezvelind fără cruţare  învârtelile din spatele unor titulaturi pretenţioase.

   Cântec pentru Lya investighează realitatea care stă în spatele unor împrejurări ciudate: oameni se convertesc la o religie a poporului shkeena, o civilizaţie străveche.

    Puternică, exuberantă, inteligentă, în rasa shkeenilor fiecare individ devine membru la 40 ani într-o reuniune care prevede oferirea voluntară pentru a fi mâncaţi de vii în peşteri de paraziţii virusului Greeshka.

    Cu prilejul acestei povestiri cunoaştem încă una din valenţele operelor lui Martin, anume  religia. Chiar şi în acest cadru tulburător cu viruşi devoratori avem ocazia să întâlnim gânduri şi emoţii, descrieri plastice, aspecte profunde, personaje carismatice. Lya, telepatul, ar fi unul dintre ele.

    Această poveste  tulburătoare, care încheie volumul, a avut pentru cititorul din mine ecouri din cele mai puternice şi profunde; într-atât, încât ea reuşeşte să se înscrie în top 5 cărţi preferate. Aş reveni la ea oricând, aş dărui-o multora dintre cunoscuţii mei.

       Lumea literară creată de scriitorul american George R.R. Martin, cu al său melange de magic şi fantezie, ştiinţific,  nave spaţiale, planete, fantome, în care încap însă foarte firesc şi sensibilitatea, romantismul, psihologicul este prima lectură de acest gen care m-a captivat de la prima pagină şi până la ultimul rând. Cu siguranţă voi cauta prilejul de a-i citi şi alte titluri; dar, ceva îmi şopteşte că vor fi nu neapărat cele mai cunoscute…

NOTĂ: 9,5 / 10

sigla NemiraCartea Cântec pentru Lya, de George R.R. Martin a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Adelina

by -
13

„Ce rost are să rumegi trecutul, când omul poate mușca din carnea viitorului?”

O noapte, Marcovici de Ayelet Gundar-Goshen

Titlul original: One night, Markovitch
Editura: Nemira

Colecția Babel
Anul apariţiei: 2016

Traducere din limba ebraică de: Any Shilon
Număr pagini: 420
Gen: Romantic, Istoric
Cotație Goodreads: 3,83

       O noapte, Marcovici este un roman ce ne vorbește despre istoria statului Israel: constituirea statului, perioada sa premergătoare și cea de după. Istorie, dragoste, conviețuire. Istoria se împletește cu poveștile de viață și de dragoste ale contemporanilor. În acest context istoric, intrăm în contact cu frământările oamenilor dintr-un sat palestinian.

      Acțiunea se întinde pe o perioadă îndelungată: începe cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, continuă cu Războiul de Independență din 1948 și mult după. Viețile personajelor se întrepătrund cu istoria și războiul. Este descrisă puțin viața de pe front, iar în paralel, cea de pe „frontul de acasă”, din sat: „Toate zilele acelea pe care Iacov Marcovici le petrecea pe câmpul de luptă din Galilea, Bella Marcovici și le petrecea pe câmpul de luptă din sat. E drept că acolo certurile dintre vecini erau de ajuns ca să-i supere oameni. Femeile erau îngrijorate, obosite și furioase, iar copiii nu erau decât imaginea lor reflectată în oglindă.”

    Romanul se deschide cu unele căsătorii de formă. Totul era foarte bine organizat și reglementat: palestinienii erau trimiși în Europa, unde se căsătoreau cu evreice. Apoi se întorceau împreună cu soțiile în Palestina, unde imediat divorțau. Era o cale de a ajuta poporul evreu să părăsească Europa în condiții de siguranță.

      Așa s-a întâmplat și cu Iacov Marcovici și prietenul său, Zeev Feinberg. Mai mult pentru a-l scăpa pe Zeev Feinberg de furia unui soț trădat, adjunctul Organizației îl trimite într-o asemenea misiune. Mai mulți bărbați palestinieni s-au îmbarcat pe vaporul spre Europa, s-au căsătorit cu femeile ce trebuiau ajutate și s-au întors, urmând divorțul. Dar surpriză: în timp ce toate perechile au divorțat, Iacov Marcovici, prietenul bun al lui Zeev Feinberg, refuză să divorțeze, îndrăgostindu-se de Bella, atât de frumoasă precum îi spune numele. Nimeni și nimic nu-l poate îndupleca pe Marcovici să-i redea libertatea frumoasei sale soții.

Zeev Feinberg divorțează și se căsătorește în aceeași zi cu iubirea vieții sale, Sonia.

     Cartea este un fel de „saga”, dacă vreți să-i spuneți așa. Asistăm la frământările personajelor, la viețile lor de-a lungul timpului. Avem mai multe povești de dragoste: Marcovici și Bella (dragoste doar din partea lui, obsesivă, refuzând s-o elibereze); Bella și poetul ei din Tel Aviv; Sonia și Feinberg (după mine, cel mai haios cuplu, se ceartă, se ocărăsc, își greșesc unul altuia, dar până la urmă se împacă de fiecare dată, iubindu-se parcă tot mai mult); Sonia și adjunctul Organizației (la fel ca în cazul lui Marcovici, iubire doar/sau mai mult din partea lui); Rahel și Abraham Mandelbaum, care păreau fericiți, dar nu erau; Rahel, biata femeie ale cărei poezii nu au fost publicate deoarece s-a sinucis chiar în ziua constituirii Israelului ca stat, gestul ei fiind considerat o jignire.

Sătulă să aștepte „eliberarea”, Bella fuge la iubitul său din Tel Aviv, rămâne însărcinată cu acesta, dar din motive neînțelese, se întoarce la Marcovici.

      După o întâmplare foarte traumatizantă din război, Zeev Feinberg nu mai era el însuși. La insistențele Soniei, adjunctul Organizației îl trimite într-o nouă misiune, aceea de a vâna naziștii ascunși. După calculele ei, Zeev avea nevoie să-și ocupe mintea cu o asemenea activitate, el fiind un om de acțiune. Zeev pleacă în misiune, iar Sonia începe să lucreze ca secretară a adjunctului Organizației, la Tel Aviv. În scurt timp ascende în carieră, dobândind o funcție foarte importantă în Organizație. Ceea ce Zeev Feinberg nu știe este că fiul său nu este chiar al său, ci al adjunctului Organizației.

Cum vor evolua destinele personajelor și apoi ale copiilor acestora puteți afla din carte.

    Ce mi-a plăcut: faptul că aflăm mai multe despre istoria și cultura poporului evreu, domeniu despre care recunosc că nu știu mare lucru.

    Ce nu mi-a plăcut: faptul că atunci când în sfârșit am reușit să mă atașez de unele personaje, autoarea mi le omoară! Nu vă spun cine moare, mai bine aflați din carte. Finalul nu mi-a plăcut și chiar nu înțeleg de ce a trebuit să fie așa. Stilul autoarei care nu m-a prins în totalitate, plin de descrieri prea vii și explicite. Chiar puteam să înțeleg lectura fără anumite precizări.

Citate:

„Ce rost are să rumegi trecutul, când omul poate mușca din carnea viitorului?”

„Ai dreptate, Feinberg, spuse, e interzis să te întorci în locul pe care îl iubești.”

„Nu ura și sudălmile sunt opusul iubirii, ci indiferența tăcută.”

„Ce păcat, gândea, că oamenii s-au obișnuit să primească scrisori în care totul e spus. Ce bine ar fi să primească scrisori în care să nu scrie nimic, căci cititorul ar putea să ghicească tot.”

„Omul își îndreaptă atenția spre lucrurile obișnuite – creșterea copiilor, munca și câștigul aferent, o masă bună sau băutură, ridică privirea și iată, e bătrân.”

„E tentant, mult prea tentant să spunem că la ei decăderea începu odată cu sfârșitul războiului. Ca și cum în ea, în așteptarea de a avea o patrie, ar fi existat o forță vitală care le hrănește existența și care a dispărut în clipa în care dorința se împlini. Ca și cum o dorință neîmplinită ar putea rezista pe veci.”

„Oamenii trăiesc unii alături de alții ani îndelungați, se privesc față în față zile și nopți, și totuși orbecăie prin întuneric.”

Despre autoare:

Ayelet Gundar-Goshen este o scriitoare născută în Israel. A studiat psihologia la Universitatea din Tel Aviv, ayelet_gundar-goshencinematografia și scenaristica la Sam Spiegel Film School din Ierusalim. A lucrat ca jurnalistă și a scris scenarii de film, pentru care a câștigat Gottlieb Screenplay Prize în 2010 și Berlin Today Award în 2012.

„O noapte, Marcovici”, este romanul ei de debut, pentru care a primit premiul Sapir pentru Debut în 2012. Bestseller în Israel, tradus în cinci limbi, urmează să fie adaptat pentru marele ecran.

Autoarea a lucrat și la Asociația Drepturilor Omului din Israel.

sigla NemiraCartea O noapte, Marcovici de Ayelet Gundar-Goshen a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Sorina Ciocârlan

by -
29

Harry îşi descoperă un nou talent-limba herpetiliana, vorbirea cu şerpi, iar acest fapt îl aduce în atenţia tuturor, ca un posibil urmaş a lui Slytheryn şi a camerei Secretelor.

Harry Potter si Camera Secretelor, de J.K Rowling-vol2

Titlul original: Harry Potter and the Chamber of Secrets
Traducerea: Tatiana Dragomir
Editura: Arthur, 2016
Număr pagini: 395

      Joanne Rowlings cunoscută ca J.K. Rowling, s-a născut în data de 31 iulie 1965, la Yate, Marea Britanie. A fost eleva şcolii primare St. Michael, mai târziu va mărturisi într-un interviu că directorul acestei şcoli, Alfred Dunn, a fost cel care a inspirat-o în crearea personajului Albus Dumbledore. La nouă ani, familia s-a mutat în Tutshill, unde Joanne a frecventat liceul Wyedean. După o încercare nereuşită de a intra la Oxford, în 1982 urmează cursurile Universităţii Exeter până în 1986.
      După cum declara în mai multe ocazii, J.K. Rowling a început să scrie încă de la vârsta de cinci, şase ani şi îi citea surorii mai mici poveştile ei.
     Primul volum din seria care a făcut-o celebră, Harry Potter, l-a terminat de scris în 1995 şi avea să fie publicat doi ani mai târziu în 1997, într-un tiraj de numai 500 de exemplare. Astăzi, acele exemplare valorează mii de lire pentru cei interesaţi să facă din ele obiecte de colecţie.

     J.K. Rowling este câştigătoarea a numeroase premii pentru volumele din seria Harry Potter, iar milioanele de exemplare în care cărţile ei s-au vândut au transformat-o într-unul dintre cei mai influenţi oameni din lume şi susţinătoarea a numeroase cauze umanitare prin fundaţiile pe care le-a înfiinţat.

     În acest al doilea volum din Harry Potter, păşim într-o lume magică, plină de păianjeni uriaşi cât omul, vrăjitori de magie neagră, bufniţe poştaş, fantome fără de cap, sau fantome smiorcăite, maşini zburătoare, elful de casă pe nume Dobby, mături zburătoare, vârcolaci, unicorni şi centaurii din Pădurea interzisă, dar mai ales aflăm cine sunt Mageamii şi Vrajichix. Am păşit în lumea copilăriei, care este binevenită la orice vârstă, iar acţiunea şi întâmplările din carte mi-au ţinut treaz interesul până la sfârşit.

     Harry este în vacanţă la Mageamii, familia Dursley, mătuşa din partea mamei. Micul vrăjitor a rămas orfan în urma uciderii părinţilor, de către un vrăjitor puternic al magiei negre.
    ,,Din clipa în care Harry ajunsese acasă, unchiul Vernon îi încuiase într-o debara de sub scară toate manualele de farmece şi vrăji, bagheta magică, mantia, cazanul, dar şi mătura Nimbus Două Mii de ultimă generaţie. Ce le pasă celor din familia Dursley că, dacă nu exersa toată vara, Harry şi-ar fi putut pierde locul în echipa lui de Ouidditch? Ce îi durea pe ei că Harry se întorcea la şcoală fără nici o temă făcută? Familia Dursley făcea parte dintre cei numiţi de vrăjitori ,,Mageamii” (adică cei care nu aveau niciun strop de sânge magic în vene). Din punctul lor de vedere, o ruşine mai mare decât să aibă un vrăjitor în familie nu era cu putinţă. Unchiul Vernon o încuiase pe bufniţa lui Harry, pe Hedwiga, în colivia ei ca nu cumva să ducă mesaj cuiva din lumea vrăjitorilor.”

     În timp ce petrece o zi de naştere groaznică, primeşte avertizări sinistre de la un elf de casă pe nume Dobby, este pedepsit în cameră şi fuge de la familia mătuşii cu o maşină zburătoare a prietenului său Ron.
     Restul de vacanţă îl petrece în Vizuină, casa familiei lui Ron. În casa familiei Weasley, totul debordează de lucruri ciudate, neaşteptate. Oglinda vorbitoare îl mustră, strigoiului familiei din podul casei îi place să facă gălăgie, fraţii lui Ron experimentează tot timpul mici explozii, iar familia lui Ron pare să ţină la el, ceea ce lui nu i s-a mai întâmplat până acum.

     Avem parte de pregătirile şi cumpărăturile pentru începutul anului şcolar la Şcoala Hogwarts.
    Împreună cu Ron va pleca la şcoală cu maşina zburătoare. Aici se va reîntâlni cu Hermione, ai cărui părinţii sunt Mageamii. Toţi trei fac parte din casa Gryffindor. În şcoală sunt patru case: Ravenclaw, Hufflepufl, Slytherin, cei cu magia neagră, ceea mai îngrozitoare casă, Gryffindor, casa lui Harry.
      Asistăm la diferite lecţii de magie, la antrenamentele de Quidditch, un joc cu măturile zburătoare.
     Avem parte de un autor de cărţi, şi mai apoi profesor, lăudărosul Lockhart, cel care nu are pic de magie, dar are un repertoriu de minciuni bine asigurat.

     Se întâmplă ceva în şcoala Hogwarts, pisica îngrijitorului este pietrificată. Cine este de vină? Sunt colegii din alte case, care dau vina pe Harry. Acesta îşi descoperă un nou talent-limba herpetiliană, vorbirea cu şerpi, iar acest fapt îl aduce în atenţia tuturor, ca un posibil urmaş a lui Slytheryn şi a camerei Secretelor.
    ,,Slytheryn ar fi construit o încăpere secretă undeva în castel, despre care ceilalţi fondatori ai şcolii nu aveau ştiinţă. Conform legendei, Slytherin a sigilat Camera Secretelor, astfel încât aceasta să nu poată fi deschisă decât atunci când în şcoală va sosi moştenitorul lui adevărat. Numai acesta ar fi putut să deschidă Camera Secretelor, să dea drumul ororilor ascunse înăuntrul ei şi s-o pună să cureţe şcoala de toţi cei care nu sunt vrednici de a studia magia.”

    Cine are acces la Camera Secretelor? Apare un elev şi o fantomă pietrificaţii. Fantoma, Nick Cel Decapitat Un Pic este un prieten a lui Harry, aşa că Directorul Dumbledore, nu îl exmatriculează pe Harry, nu îi crede pe cei care încearcă să îl acuze.

     Va urma o elevă din anul superior, şi Hermione să fie pietrificate. Se pare că Hermione la fel ca restul copiilor pietrificaţi, nu are sânge pur, sânge de magician. Ce a descoperit Hermion, eleva eminentă, de a fost pietrificată?
     Se pare că trebuie să îşi facă griji cei care provin din familii de Mageamii şi din familii de Vrajichix (părinţi vrăjitori, copilul nici un talent).

     Când dispare Ginny, sora lui Ron, Harry împreună cu acesta vor încerca cu orice preţ să descopere Camera Secretelor. Se pare că, cheia ar fi la Myrtle Smiorcăita, fantoma care ocupă una din toaletele fetelor. Tot timpul plânge, aşa că inundaţia este la ea acasă. Se pare că ea ar fi fost ucisă atunci când s-a mai deschis Camera Secretelor, când mai mulţi copii au fost pietrificaţi.

      Cine este moştenitorul lui Slytherin? Unde este Camera Secretelor? Va reuşi să o salveze pe Ginny la timp? Dar pe ceilalţi copii şi prietena lor Hermione?

    Nu am reuşit să cuprind toată acţiunea cărţi, toate descrierile vrăjilor, prepararea poţiunilor, întâmplările neprevăzute din timpul orelor, aventurile prin care trec cei trei prieteni, dar vă las pe voi să descoperiţi ce se mai întâmplă în carte.
    Nota mea pentru carte este 10.
    Nu am termen de comparaţie cu altă carte, pentru că nu am citit încă o carte asemănătoare cu Harry Potter.

Editura Arthur

Cartea Harry Potter și Camera Secretelor de J.K Rowling este oferită spre recenzie de către Editura Arthur. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Arthur. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Nicol

Căsătorită cu un străin de Lisa Kleypas

Titlul original: When Strangers Marry
An apariţie: 2016
Editura Miron
Traducere: Andreea Radu
Nr. pagini: 367
Cotă Goodreads: 3,70
Gen: Historical Romance, Romance

Seria Vallerands : 1. Căsătorită cu un străin (When Strangers Marry), 2. Dorinţe interzise (Only With Your Love)

A doua şansă la fericire
    O carte relaxantă în care pasiunea nu lipseşte. Destinul va aduce față în față doi oameni care riscă totul pentru un nou început, o nouă şansă la fericire. Ar putea avea totul, dar în acelaşi timp propria libertate este în joc. Doar împreună pot depăşi impedimentele, minciunile și să lupte pentru adevăr.

    Am afirmat de multe ori că Lisa Kleypas abordează subiecte care pot întriga ducând cititorul către tărâmuri nebănuite. Este uşor să o citeşti, încât poţi ajunge la dependenţă mai ales dacă îți place genul historical romance.
     Cartea Căsătorită cu un străin de la primele pagini ne aduce în prim plan mediul în care trăieşte fiecare personaj. Lysette Kersaint este fiica neiubită, bătută crunt de tatăl vitreg-Gaspard Medart, un fel de cârpă aruncată într-un colț. Pentru a supravieţui trebuie să fie obedientă şi să se mărite cu un bărbat bogat, dar plin de cruzime. Speră ca măcar sora ei să îi întindă o mână de ajutor, dar când vede că nici aceasta nu o susţine fuge de acasă.
     Ajunsă la capătul puterilor, murdară, muşcată de tânţarii din mlaştină, ferindu-se de oameni, crede că mai are o şansă să fure piroga unor băieţi, numai că este prinsă de aceştia. Sunt gemeni, dar foarte diferiţi. Își dă seama din discuțiile cu ei că Philippe este blând și plin de compasiune, iar Justin o viperă de om. Soarta i se decide şi este adusă în faţa tatălui lor, impunătorul Maximillien Vallerand, stăpânul unei plantații imense din New Orleans.

    Lysette este atât de obosită încât nu-i pasă că viaţa ei ar putea să depindă de acest om, însă încăpăţânarea şi sinceritatea ei îl captivează pe carismaticul bărbat. Altul ar fi aruncat-o din nou pe drumuri, dar el îi vorbeşte blând, află cine este, de ce a fugit, dar mai ales că este logodnica fugară a lui Etienne Sagesse, nimeni altul decât duşmanul lui de moarte.
     Ce planuri are şi de ce vrea să o folosească, parcă nici nu contează, el vrea răzbunare, iar ea vrea siguranţă, o viață normală departe de familia ei.
      După ce reușește să înlăture mizeria de pe corp, Lysette pur și simplu înflorește. Nu are acea strălucire clasică, ci ceva aparte care îl captivează pe Maximillien Vallerand. Atitudinea, sinceritatea și curajul cu care își exprimă punctele de vedere pare să îl îndârjească. Vrea să o păstreze alături chiar dacă va trebui să mintă pe tatăl ei vitreg, iar pe Etienne Sagesse să îl scoată din sărite. Abia așteaptă să fie lansată provocarea și să se bucure de un duel pe viață și pe moarte pentru că i-a distrus reputația logodnicei sale. Nici măcar zvonurile care le prinde din zbor nu o fac pe Lysette să se răzgândească și să fugă din casa acestui străin.


 

  “Să nu-ți fie teamă de mine, I-a spus interpretând greșit alarma din privirea ei.
    -Să-mi fie teamă de tine? a șoptit ea, amețită încă. Ești ultimul bărbat de pe pământ de care mi-ar fi frică.
    Cuvintele ei au părut să-l șocheze. Respirația i s-a accelerat și a privit-o atent, de parcă nu îndrăznea să o creadă.“


   Suferința care a îndurat-o acasă o determină să fie fermă (“Prefer să ajung să cerșesc pe străzi”) și să aleagă compromiterea reputației, ostilitatea oamenilor, numai să fie liberă cu orice preț.
    Pentru a scăpa de tatăl vitreg și de logodnic Maximillien îi convinge că este bolnavă, doar că minciuna se va transforma într-o crudă realitate pentru că se va îmbolnăvi de friguri galbene. Soarta îi este pecetluită și chiar dacă are șanse mici de supraviețuire se fac eforturi pentru a o vindeca. Durerile, țipetele, coșmarurile care o bântuie vor ține casa într-o stare de tensiune maximă. Suprinzător va fi gestul lui Maximillien Vallerand pentru că alege să o liniștească și va rămâne alături de ea în fiecare clipă spre oroarea mamei sale, dar și a servitorilor. Cuvintele lui, gesturile tandre și simpla prezență o vor ajuta să iasă din starea de tranșă în care se afla și să trăiască.
    “-Sînt aici…ești în siguranță. Șșt..șînt aici, sînt aici.”
     Pentru el nu era ceva neobișnuit, fusese singurul care stătuse lângă propriul copil când se îmbolnăvise de febră galbenă, avea experiență, dar impulsul lui de a proteja o străină va surprinde pe cei din jur, in special pe mama lui.
    Între Maximillien și Lysette se va crea o legătură invizibilă ce nu are legătura cu recunoștința, ci cu dorința pentru că un simplu sărut le întunecă gândurile.


„-Nu pleci nicăieri.
-Ai în sfîrșit un nou plan? L-a întrebat.
Reputația ta este distrusă, I-a amintit el. Nimeni n-o să te mai vrea.
-Da, mulțumită ție, căsătoria nu mai este o opțiune pentru mine. Dar măicuțele mă vor primi. Așa că te rog să mă scuzi, mă duc sus, să-mi împachetez puținele lucruri și să aștept trăsura care…
Te vei mărita cu mine.”


   imagine Un simplu Da, o va arunca în mrejele unei familii ce ascunde secrete, deși pare unită. Undeva există o fisură care ar putea să le distrugă liniștea. Bârfele continuă, iar motivul este unul destul de serios, toți sunt ferm convinși că Maximillien și-a ucis fosta soție și nu înțeleg de ce vrea să se recăsătorească. Surprinzător este că Lysette este sigură de nevinovăția lui, dar din păcate este singura. Întoarcerea celor doi frați Vallerand – Alexandre și Bernard, apropierea de gemeni, dar și statutul de soția diavolului sunt aspecte care ar putea să o ajute să se apropie de ei, să îi cunoască. Cât de mult va reuși, dar și ce urmărește criminalul din umbră, sunt doar detalii care se vor afla pe parcurs.

   Pentru ca atmosfera să nu fie anostă, autoarea preferă să descrie o parte din evenimentele care se petreceau în anul 1805 în New Orleans, dar și implicarea tacită a lui Maximillien Vallerand. În calitate de cap al familiei știe că este datoria lui să asigure un viitor tuturor, inclusiv fraților săi care zburdă din floare în floare fără un scop bine stabilit. Este cunoscut ca un bun spadasin și este nevoit să asigure proprietățile, să le protejeze cu orice preț. Nopți pierdute, strategii și numeroase întâlniri cu William Charles Coles Claiborne-gurvernator al teritoriilor Orleans ne vor duce în lumea celor care fac orice compromisuri pentru putere. Chiar dacă riscurile sunt mari și cei implicați ar avea de suferit, amenințările nu-i sperie.

Va rezista căsătoria și iubirea lor în fața îndoielilor și a răzbunării?

     Maximillien Vallerand și Lysette vor avea multe de înfruntat, dar ceva invizil îi apropie și pas cu pas vor înțelege că nimic nu este întâmplător. Mi-au plăcut gemenii și comportamentul lor nebunatic, dar și legătura cu tatăl lor. Chiar dacă mama lor a dispărut într-un mod tragic afectându-i pe toți, Maximillien a știut să îi crească responsabil, fără să le știrbească din personalitate. A preferat să fie considerat un criminal și să ia asupra lui necazurile în favoarea familiei, însă bârfele nu au încetat și pentru prima dată va înțelege de ce este esențial să descopere cine a omorât-o pe Corinne. Familia lui trebuie să scape de acest stigmat și să beneficieze de respectul cuvenit. Singurul care știe adevărul despre criminal este chiar amantul fostei sale soții Corinne, nimeni altul decât Etienne Sagesse, omul care îl urăște pe Maximillien.
     Cartea Căsătorită cu un străin se încadrează în tiparul meu preferat de lectură, tocmai de aceea și punctul de vedere este pozitiv.  Este ideală pentru vacanță pentru că are puțin din fiecare.

Editura Miron

Cartea Căsătorită cu un străin de Lisa Kleypas este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Autor: Mili

Sursa imagini: pinterest.com

o realitate care m-a zdruncinat lexem cu lexem.

Fluturi de Irina Binder (volumul 3)

Editura: For You
Nr. pagini: 284

    Când eram mici cu toţii ascultam poveştile spuse de părinţi. Aşteptam cu înfrigurare continuarea; oare ce anume avea să se întâmple? Părinţii, însufleţiţi de curiozitatea noastră ne descriau în cuvinte cum Făt-Frumos a salvat-o pe prinţesă. Citind rândurile „Fluturilor” mi-am adus aminte de acele momente. Povestea cărţii nu a fost pentru mine o fantezie, ci o realitate care m-a zdruncinat lexem cu lexem. A fost ca şi cum aş fi păşit în adevărata lume, în realitatea care acaparează şi nu ne lasă pradă viselor de care suntem atât de legaţi. Persoana care a realizat toate acestea este Irina Binder.

    Primele volume ale seriei le-am citit cu un an în urmă, în perioada Bacalaureatului când aveam senzaţia că lumea mi se prăbuşea în cap. Nu ştiam ce anume voiam să fac mai departe, aveam emoţii şi am simţit nevoia unei lecturi eliberatoare, uşoare care să mă destindă. Astfel am întâlnit personajul Irina şi am înţeles semnificaţia unor „Fluturi”. Al treilea volum l-am aşteptat cu inima mică cât un purice; voiam să ştiu ce va urma. Acesta debutează cu imaginea protagonistei care aflase adevărul din spatele „prietenului imaginar” şi că prietena cea mai bună murise. Este în impas, pierduse trei vieţi: pe a Luminiţei, pe a lui Robert şi a prietenului imaginar. Picătură de durere după picătură, culminând cu uitarea de sine „învăţasem că nu ne aparţin nici măcar oamenii pe care îi iubim cel mai mult…putem fi abandonaţi fără niciun preaviz”. Irina se simte părăsită de cei apropiaţi „azi nu mai am nimic. Ce ciudată e viaţa asta!…Rămâi singur şi pustiit. Nu te mai ai nici măcar pe tine, fiindcă tu te-ai risipit iubind şi dăruindu-te tuturor”.

Fluturi

    Robert îi cere acesteia să îi ierte greşelile, dar tânăra nu vrea să audă nimic. Ea se va întoarce la Snagov; vrea să-i fie alături Cezarei, fiica lui Matei. Constată că nu mai are sentimente pentru acesta, nu îi mai pasă de minciunile lui „o femeie înşelată…va fi mereu complexată, nesigură, temătoare, precaută…ne străduim să fim frumoase şi perfecte pentru bărbaţii noştri, iar ei ne pot uita de îndată ce au ieşit pe uşă…de dragul lor ne schimbăm mult şi renunţăm la o mare parte din noi”. Este puternică, încearcă să păstreze aparenţele faţă de prietenii de familie, dar se simte goală pe dinăuntru „în afară de oamenii care mor din cauza accidentelor sau de bătrâneţe, ceilalţi mor de supărare, am spus. Atunci când supărăm un om, contribuim la moartea lui”, „pe parcursul vieţii înveţi de toate. Înveţi să trăieşti, dar şi să mori câte puţin, cu fiecare pierdere, cu fiecare eşec, cu fiecare renunţare, cu fiecare vis abandonat”. Aflăm cine a fost Luminiţa, ce s-a petrecut în familia acesteia şi distanţarea la care a fost supusă de mică. Nu doar atât, ne sunt descoperite mai multe rânduri despre personajul Angel care, puţin câte puţin, s-a legat de această tornadă a fluturilor. Pe tot parcursul operei, autoarea nu conteneşte din a ajuta lectorul la căutarea sinelui „merită lumea mai mult decât meritaţi voi…merită să vă sacrificaţi şi să renunţaţi doar ca să vă încadraţi în tiparele ei absurde?…lumea e plină de ipocriţi care fac tocmai lucrurile pe care le condamnă la alţii!”.

    Dragostea devine un simbol, ideal care se transformă într-o bombă şi care explodează la finele cărţii. Ceea ce Irina simte pentru Robert nu este atât de uşor de şters din minte şi din inimă „vreau sufletul, nu trupul”, „omul în care am crezut şi pe care am descoperit că nici măcar nu-l cunosc”, „suntem dependenţi de iubire şi nu ne place singurătatea”. Prietenia este o altă constantă în volum „oameni care te iubesc cu adevărat pentru ceea ce eşti, nu pentru ceea ce ai şi pentru oportunităţile pe care le văd în prietenia cu tine”. Simona, Timeea şi Angel rămân alături de Irina în cele mai negre momente şi nu o lasă să decadă. Ce se va alege de toate aceste personaje? Robert şi Irina vor avea curajul de a-l lăsa în urmă pe Matei? Rămâne de citit.
  

        „Fluturi” este relatat la persoana I, de naratorul obiectiv, realist, omniscient. Acţiunea urmăreşte un singur fir narativ: viaţa Irinei plină de suişuri şi coborâşuri. Personajul principal este unul complex: Irina este mai puternică decât majoritatea femeilor de vârsta sa, având grijă de o întreagă familie şi mai puţin de sine. Vrea să îi ajute pe ceilalţi, dar se neglijează. În primele volume pare a fi un zeu care planează deasupra tuturor, dar ni se arată contrariul: are, ca orice persoană, defecte bine punctate prin introspecţie şi caracterizare directă „sunt conştientă de calităţile mele, dar şi de defecte. Nu sunt o femeie ieşită din comun.”. Ceea ce mi-a atras atenţia e felul în care autoarea a introdus, pe ici şi pe colo, întâmplări petrecute altor personaje care au dat o mai mare forţă celor scrise. Minusuri ar fi descrierile spaţiale care sunt sumare şi utilizarea expresiilor în limba engleză care reduc din impactul pe care un volum scris integral în limba română l-ar avea.

    Un roman care dă de gândit: prezintă o viaţă „realizezi cât de mult te-ai irosit în viaţa ta. Realizezi cât de puţin valorează casa, maşina şi lucrurile pentru care ai muncit, uitând să-ţi trăieşti viaţa. Abia atunci realizezi cât de mult valorezi tu”; elemente de introspecţie reflectate de obiceiul protagonistei de a-şi nota gândurile în jurnal şi de a se autoanaliza; arată o iubire „Am simţit fluturii ăia blestemaţi care nu te lasă să uiţi toată viaţa senzaţiile acelea minunate…simt fluturii ăia ori de câte ori îmi amintesc vocea lui”.

Lectură plăcută dragi cititori!!!
Nota: 9/10

Libraria librex.roCartea Fluturi de Irina Binder (volumul 3) este oferită pentru recenzie de Librăria Librex. Cartea poate fi comandată de pe Librăria Librex Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: Crina Stanciu

by -
7

 Confesionalul de Jack Higgins
recenzie

    Romanul scriitorului englez Jack Higgins ”Confesionalul” a apărut la editura Humanitas în anul 1992, în colecţia “Lynx”. Este vorba de editura Humanitas de la începutul ei de drum când publica şi acest gen de cărţi într-o astfel de colecţie. Din păcate colecţia Lynx a dispărut destul de repede la fel ca şi altă colecţie a aceleiaşi edituri şi anume “Thriller & Mistery”. După un sfert de secol editura şi-a găsit calea proprie rezumându-se la alt tip de romane. Faptul că nu mai există colecţia “Lynx” face ca volumul recenzat aici să aibă şi o anume valoare în sine pentru bibliofili. În colecţia respectivă au mai apărut atunci alte trei romane ale scriitorului Jack Higgins, “Pactul cu diavolul”, “Ultima şansă”, “Vulturul a aterizat” şi un roman foarte cunoscut al scriitoarei Patricia Highsmith, “Talentatul domn Ripley”.
        Jack Higgins este unul dintre cei mai buni scriitori de thrillere de război şi spionaj. Este în acelaşi timp un scriitor prolific şi longeviv lansând de-a lungul vieţii cel puţin două serii de cărţi cu câte un personaj emblematic fiecare. Este vorba de seria dedicată lui Liam Devlin din care face parte şi romanul “Confesionalul” şi alcătuită din patru volume: “Vulturul a aterizat” 1975, “Pactul cu diavolul” 1982, “Confesionalul” 1985, “Vulturul a decolat” 1990. Şi mai este o serie ceva mai recentă axată pe schimbările politice, teritoriale şi de interese de după căderea zidului Berlinului şi dispariţia URSS, o serie dedicată personajului Sean Dillon compusă din 19 volume primul apărut în 1992, iar cel mai recent în 2012. Câteva din romanele acestei serii au fost traduse şi la noi şi publicate de editura Miron la finele anilor 90. 

     Acţiunea romanului “Confesionalul” se petrece la începutul anilor 80, în plin război rece, la finalul lungii perioade Brejnev în URSS, în plină perioadă Margaret Thacher în Marea Britanie, chiar în timpul războiului cu Argentina pentru insulele Malvine, şi când schimbările spectaculoase ce urmau să aibă loc în Uniunea Sovietică abia se întrezăreau. Atacurile teroriste ale Arnatei Republicane Irlandeze sunt încă la ordinea zilei şi dau încă mari bătăi de cap tuturor instituţiilor din Marea Britanie menite să vegheze la siguranţa ţării. Pentru cititorul zilelor noastre toate aceste evenimente care fac bogată ţesătura romanului sunt deja istorie. E o istorie care nu ar trebui uitată chiar dacă azi nu mai există nimic din ceea ce atunci dădea bătăi de cap şi reprezenta încă o mişcare sângeroasă pe frontul războiului rece devenit şi el o amintire.
       

     Acţiunea romanului este deschisă de anunţul Vaticanului că papa Ioan Paul al II-lea va face o vizită în Irlanda, dar şi în Marea Britanie care de câteva secole nu mai este catolică. Anunţul acesta pune pe jar seviciile secrete britanice. Avusese deja loc un atentat la viaţa papei în 13 mai 1981 al lui Mehmet Ali Agca eşuat din fericire chiar dacă papa fusese rănit, şi nu se dorea nimic asemănător cu ocazia acestei vizite. Până şi conducătorii atât de violenţi ai IRA nu-şi doresc ca numele lor să fie amestecat într-un asemenea posibil atentat la viaţa papei. De aceea între serviciile secrete britanice şi conducătorii IRA au loc discuţii şi un pact tacit de cooperare pe parcursul vizitei dar şi a pregătirii ei, şi un foarte util schimb de informaţii. Doar că temutul KGB are cu totul alte planuri şi acestea făcute cu zeci de ani înainte.

     Pentru că stilul de lucru al KGB şi al conducerii sovietice exact acesta este: planuri făcute minuţios cu ani şi ani înainte, menite să destabilizeze partea adversă. Despre acest plan cu bătaie lungă aflăm chiar din primul capitol al cărţii unde ni se arată cum undeva în Ucraina sovietică, parte a URSS, s-a construit o autentică aşezare nord-irlandeză din zona Ulsterului numită Drumore. În acest loc este creat şi instruit un extrem de talentat element provocator Kelly cu nume de cod Cuchulain. În acest Drumore artificial Kelly îl omoară într-o zi de instrucţie pe Voronin, un actor condamnat la zece ani de lagăr pentru că încercase să fugă în Occident.

      Fiica sa Tania de numai zece ani asistă la împuşcarea cu sânge rece a tatălui ei şi a altor condamnaţi care jucau diverse roluri în acea piesă de teatru ce constituia instruirea şi antrenarea lui Kelly. Printre cei prezenţi la tragedie este şi deţinutul Victor Levin, un dizident evreu, fizician de profesie şi inginer constructor de avioane, condamnat la cinci ani de lagăr pentru că purtase corespondenţă cu rudele din Israel. Mihai Kelly, cel care transformase o zi de instrucţie într-o tragedie sângeroasă, se născuse în satul Ballygar din Republica Irlanda.

       În 1938 tatăl său, activist IRA, plecat să participe la războiul civil din Spania, o cunoscuse pe mama lui Kelly, Marta Voronski, cetăţean sovietic. Sean Kelly este condamnat la moarte de britanici pentru un atentat cu bombă în timpul războiului mondial şi atunci Marta decide să se întoarcă împreună cu fiul ei Mihai în URSS în 1953. Descoperit că fiind extrem de talentat şi inteligent de către KGB, Mihai Kelly este pregătit de serviciile speciale conduse de generalul Maslovski pentru a deveni un terorist perfect. Astfel tânărul de numai 21 de ani îşi însuşeşte ideologia lui Lenin care consideră că “terorismul trebuie să terorizeze”. (p.17)      

     Acesta era în fond rolul destinat lui Kelly în clipă în care părăsea URSS. Despre misiunea lui Kelly, Maslovski spune clar în ce constă: ”Misiunea ta este simplu de explicat. Principalii noştri adversari sunt America şi Marea Britanie. Marea Britanie este cea mai slabă dintre ele şi edificiul sau capitalist se năruie. Cel mai mare ghimpe în coasta Angliei este IRA. Tu eşti pe cale de a deveni un al doilea ghimpe.” (p.17)

    Kelly este trimis în Irlanda pentru a face tot posibilul ca să nu existe cale de pacificare a lungului război purtat de IRA cu Anglia prin acte de terorism, atentate, asasinate, trafic de arme. Tot atunci Maslovski decide să o înfieze pe Tania Voronina de dragul soţiei lui care nu putea avea copii.
     

    Suntem acum în 1982 iar proiectata vizită a  papei Ioan Paul al II-lea aduce în scenă pe toţi cei pe care i-am cunoscut în primul capitol. Fostul deţinut Victor Levin, temutul Kelly-Cuchulain care trăia la Dublin sub o înfăţişare extrem de respectabilă şi cu un alt nume, Tania Voronina ajunsă o mare pianistă de renume mondial, profesorul Paul Cerni, psihologul care pusese la cale construirea satului Durtmore în Ucraina şi crearea lui Cuchulain. Cerni ceruse azil politic în iulie 1975 pe când era în Irlanda la o conferinţă internaţională, devenind apoi profesor universitar de psihologie experimentală la Trinity College din Dublin.

       În acest moment Kelly-Cuchulain are deja 30 de omoruri la activ începând din 1975 şi altele zece posibile toate având ca motivaţie “nişte solide principii marxist-leniniste privind revoluţia urbană. Haos, dezordine, frică. Toţi acei factori esenţiali pentru a da jos o guvernare stabilă.” (p.47). Orice încercare de pacificare a IRA eşua din cauza unui atentat săvârşit de Kelyy pentru a distruge baza de înţelegere. Un sistem infailibil până în zilele noastre! De data aceasta Kelly dorea să-l asasineze chiar pe Papa în timp ce se afla în Anglia.
     

    Începe astfel o cursă contracronometru de identificare şi prindere a temutului Kelly-Cuchulain şi toate firele se leagă de celebrul Liam Devlin, deja un om matur şi devenit profesor la Trinity College din Dublin, retras din mişcarea activă IRA dar păstrând legăturile cu cei din conducerea mişcării. În casa lui din Dublin se adună parte din protagonişti şi tot acolo îşi are locul său şi Kelly ascuns sub o înfăţişare şi un nume ce nu dădeau nimic de bănuit. Încă încerc să înţeleg de ce autorul şi-a pus personajul preferat Liam Devlin în situaţia de a fi aşa de păcălit de talentatul Kelly. E ceva dezamăgitor pentru cine citeşte seria dedicată lui Liam Devlin.
   

     Cartea este plină de informaţii interesante şi în momentul de faţă de valoare istorică, este scrisă într-un ritm alert, antrenant, cuceritor. Personajele atât cele principale, cât şi cele secundare destul de multe sunt excelent caracterizate într-un mod care le fac greu de uitat. “Confesionalul“ este un roman frumos construit, interesant, captivant, şi care nu a îmbătrânit în ciuda anilor care au trecut de când a fost scris, dar şi de când a fost tradus. În plus poate fi găsit în anticariate la preţuri mai mult decât atrăgătoare.

Autor: Dana Burda

by -
8

Acțiunea se petrece într-un loc sinistru, un loc în care sunt aduși copiii care serverc drept experiment.

Fata cu toate darurile de M.R.Carey

Titlul: Fata cu toate darurile

Titlul original:  The Girl With All The Gifts

Traducerea din limba engleză: Ruxandra Toma

Editura: Nemira

Colecția: Nautilus

Genul: science fiction

Anul apariției 2016

Nr. de pagini: 416

Nota mea: 10/10

     Mi-am dorit să citesc acest roman doar pentru titlul său, dar și pentru prezentarea de pe copertă. Prezentarea și cele câteva cuvinte ale celor care o recomandă, m-au ispitit rău de tot. Dar trebuie să recunosc faptul că atunci când m-am apucat de lectură, aveam în minte alte scenarii, alte idei despre ce e cartea, despre acțiune. M-am înșelat. Romanul Fata cu toate darurile nu este despre ceea ce eu am crezut și nici nu mi-a confirmat așteptările.

      Ceea ce am crezut eu și ceea ce se întâmplă în carte, mi-a întrecut orice așteptare. La prima vedere, cartea nu era pentru mine, deși era despre copii, despre dorința unei micuțe de a învăța, de a absorbi tot ce se poate, nu doar ceea ce i se  spune fără vorbe că trebuie să rețină. Melanie, nu doar pare un copil special, dar ea este un alfel de copil – unul înzestrat, care atrage atenția celor din jur.

      Acțiunea se petrece într-un loc sinistru, un loc în care sunt aduși copiii care servesc drept experiment. Acele suflete învață să-și accepte destinul fără să clipească, fără să se plângă sau fără ca măcar să riposteze. Nu că ar putea face ceva din toate astea. Copiii, sunt afectați de o bacterie foarte ciudată, care-i transformă din copii, în subiecți necesari pentru a descoperi bacteria, dar și un posibil tratament care să o distrugă. Copiii aceștia, ce trăiesc mai rău ca la închisoare: legați de mâini și de picioare, sunt numiți flămânzi, căci foamea îi poate determina să atace orice și pe oricine. Ai putea spune că aceste suflete sunt un pericol pentru cei din jur.

Ceea ce este cu adevărat trist este faptul că, și în afara spațiului în care trăiește Melanie alături de alții asemenea ei și de profesori, se luptă sute sau chiar mii de persoane afectate de bacteria ucigașă.

      De ce este Melanie specială și de ce domnișoara Justineau o iubește atât de mult – încât încalcă, fără să-i pese, regulile. Melanie este și ea afectată de bacterie, dar ea nu se transformă în legumă, nu poate fi manevrată așa cum își dorește medicul care investighează problema. Melanie este inteligentă, cunoaște viața și multe alte lucruri ce o vor ajuta mai târziu. Este un subiect special, pe care se dorește investigație amănunțită.

     Înainte de a continua, simt nevoia să spun și în scris: nu credeam vreodată că pot citi o carte în care mi se prezintă sânge, întregul proces pentru pregătirea disecției, disecții pe viu folosind oameni. Nu credeam că pot vreodată să pot citi despre creiere secționate, despre cum se taie și alte asemenea. Da, este o carte ciudată, dar nu datorită subiectului și a imaginii pe care o oferă cititorului, ci pentru că a reușit să mă țină captivă în paginile ei până la final. Îmi tot spuneam că nu o să pot citi despre următoarea disecție, despre cum o va tăia pe Melanie, dar… ce să vezi, citeam fără să mă sperii vreo secundă. Este o carte ciudată în cel mai bun sens care există, o carte ciudat de bine scrisă. O carte deosebită, pe care mă bucur că am citit-o.

     Revenind la desfășurarea acțiunii, pot să spun doar că totul a luat-o o întorsătură neașteptată pentru mine. Cartea aceasta m-a întors pe toate părțile, mi-a oferit imagini deloc ușor de suportat și vizualizat, o poveste unică, emoții de nedescris și schimbări totale.

     Fix în ziua în care Melanie este dusă într-un loc pe care nu l-a mai văzut, în locul în care doi coleg au ajuns, dar nu s-au mai întors niciodată – știa că ceva s-a întâmplat,  totul se schimbă la 360 de grade. Se instalează frica, Melanie scapă… cu viață, unul dintre medici nu mai poate fi salvat. Flămânzii, foarte mulți la număr atacă laboratorul, iar Melanie, Sergentul, sluga lui, domnișoara Justineau și doctorița sunt nevoiți să fugă din calea morții. Să fugă cât mai departe.

Și fug de flămânzi, având alături o flămândă. Cum vine asta oare? Aveau să afle și ei, dar și eu.

     Din momentul în care am părăsit locația în care era obișnuită micuța să stea, chiar și așa legată, cu toții au știut că nu se vor mai întoarce niciodată în acele locuri. Au știut și faptul că fiecare nouă zi din viața lor va fi o luptă aprigă pentru supraviețuire. Și dreptate mare au avut, căci în fiecare moment erau într-o fugă și căutate continuă a unui adăpost cât mai departe de pericol.

     Deși vor să o abandoneze pe Melanie și să-și vadă de drum, fetița îi ajută foarte mult să depășească obstacole – îi scapă de flămânzi de foarte multe ori, le salvează viața. Dar asta nu înseamnă că cei patru nu sunt în pericol lângă Melanie. Sunt atunci când i se face foame și simte miros de om în jurul ei. Din acest motiv preferă să plece în căutare de hrană, dar și să îi protejeze: cere să i se pună botniță, să fie legată, iar ei folosesc o substanță care le estompează perfect mirosul.

     Ce se va întâmpla până la finalul celor 416 pagini? Cine va reuși să scape de flămânzi și cine scapă de fuga continuă? Ce se va întâmpla cu Melanie și domnișoara Justineau? Eu știu, dar nu vă spun decât că merită să citești cartea. Și nu merită să o abandonezi oricât de mare va fi tentația.

Lectură plăcută!

sigla NemiraCartea Fata cu toate darurile de M.R.Carey a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Laura Apetroaie

 

by -
28

“Dragostea din inima Liei este conectată cu Seniorii Timpului. Cine pune mâna pe Lia pune mâna pe începuturi, pe toate drumurile nodului de lume.”

Pragul 3 – Ultimul trimis Oserp de Doina Roman-Editura Tracus Arte-recenzie

Editura: Tracus Arte

Anul apariţiei: Iunie 2016

Nr. de pagini: 224

Copertă: Cătălin Negrea

Gen: Fantasy, SF

Trilogia Pragul : Pragul; Pragul 2. Umbra martor; Pragul 3. Ultimul trimis Oserp

     Ceea ce impresionează la setul de Praguri al Doinei Roman este capacitatea de reinventare și de variație: umorul, situațiile și stilul. New Weird-ul ei chiar persistă în new peste sute bune de pagini. Al treilea Prag propune ipoteze despre limbă gowsca, la care adaugă și un dicționar. Lumile acestea seamănă cu lumea noastră și totuși: atâtea rase, specii și ciudățenii. Ultimul trimis Oserp îmbogățește trilogia cu Lorzi Secretari, vindecători și noi cabale ale misterioasei Agenții. Dar mai presus de orice, reies din scrisul autoarei o bucurie a fabulației și o sfidare a comportamentului civilizat ce întineresc orice inimă cititoare.  –  Felix Nicolau

      În cele trei volume din PRAGUL, Doina Roman a reuşit ceva ce numai un scriitor de incontestabil talent poate face: a creat o lume. Un univers fantastic, având propria sa logică, justificare şi coerenţă, populat cu oameni şi fiinţe stranii, dar care se comportă, acţionează şi poartă dialoguri în mod firesc, realist, credibil.
Un univers în care Seniorii Timpului schimbă lumi, le populează cu monştri, distrug civilizaţii, condamnă popoare la dispariţie, pun stăpânire pe elixirul tinereţii veşnice… în care, în loc de bani sau proprietăţi, colectorii iau datornicilor sentimente, amintiri sau ani din viaţă… în care timpul poate fi oprit, oamenii întorşi din moarte, iar pragurile dintre lumi nu sunt o piedică pentru cei hotărâţi să le treacă. Un univers unde până şi obiectele capătă viaţă, devenind personaje memorabile, create cu o fantezie debordantă şi o doză de umor.
O lume fascinantă, tragică, amuzantă, care te atrage, te absoarbe în vârtejul de pagini ca într-o tornadă. Şi nu laşi romanul din mână până ce nu ai trecut PRAGUL, citind un final surprinzător, care nu te va dezamăgi.
 – Rodica Bretin

      Cine mă cunoaște știe cât de mult îndrăgesc genul fantasy și asta pentru că îmi place să evadez cât mai departe de realitatea cotidiană. Dacă stau și mă gândesc bine, dintotdeauna am fost fascinată de poveștile fantastice. Cât despre trilogia Pragul, trebuie să vă mărturisesc că îmi vine greu să fiu obiectivă. Autoarea Doina Roman m-a introdus într-o lume magică în care nu am fost un simplu spectator. Pe tot parcursul lecturii, am simțit că sunt alături de personaje, aventura lor fiind și aventura mea. Cum să nu o apreciez pe Doina, când văd cât de bine reușește să aducă magia în viața cititorilor?

      În urmă cu șase luni, am citit primele două volume pe nerăsuflate. Nu doar că am savurat fiecare acțiune în parte, ci am trăit practic fiecare moment. Așa că nu e de mirare că am așteptat cu nerăbdare apariția ultimei părți! Iar când am aflat că la Bookfest va avea loc lansarea ediției a doua din Pragul  și a volumului “Ultimul trimis Oserp”, nici nu am stat mult pe gânduri și am dat o fugă, special ca să fac cunoștință cu Doina și să-i cer un autograf!

Pragul3. Ultimull trimis Oserp 1

       Deși au trecut câteva zile de când am terminat de citit ultima parte a trilogiei Pragul, încă mă simt prinsă în mrejele sale. De fiecare dată când îmi îndrept privirea spre cartea așezată și acum pe birou, îmi amintesc tot felul de evenimente care m-au impresionat. Unele dintre ele m-au întristat, dar de cele mai multe ori mi-au adus zâmbetul pe buze. Și asta pentru că întreaga poveste este presărată cu replici amuzante și înțepături ironice. Poate sună ciudat, dar am râs cu lacrimi chiar și în timpul celor mai tensionate momente. Discuțiile spumoase dintre Pisică și Slăninuță / Blati sunt un deliciu. Și acum râd când îmi amintesc replicile date de cei doi hoți  imediat după ce Lia i-a prins furând:

“- Ce faci Pisică, o furi pe mama?

  – Ah, nu! … o duc la plimbare.

  – Și cu restul lucrurilor ce faci?

  – Să aibă de schimb…”

  Iar replica lui Slăninuță a fost:

 “- Apă aveți? Dușuri? Zău, eu n-am jefuit nimic, doar voiam să fac o baie, ăsta…- arată către Pisică – n-are leac, niciodată, și când o să moară, o să fure cădelnița popii.”

      Mi-a făcut o deosebită plăcere să mă reîntâlnesc cu vindecătoarea Lia; Algar, fostul legionar; kraborul Crius (Carcasă); Maimuță (cea care deține mintea lui Crius); hoții Pisică și Slăninută; Neell, micuțul krak; reptilianul Șarkan. Am făcut cunoştinţă și cu personaje noi: Rose, Focă, Lordul Secretar, Păr Roșu și mulți alții.

Pragul3. Ultimull trimis Oserp 2

      Așa cum v-am spus și în Pragul 1 și 2, avem de-a face cu o lume destul de ciudată, populată de o serie de rase, specii sau clanuri (krabori, uri, velstigi, tărcati, legionari, civili, oreade, kraci, mentori, colectori, kermani etc), ființele își folosesc sentimentele pe post de monedă de schimb. Anumite evenimente petrecute la finalul volumului întâi au dus la eliberarea sentimentelor, Consiliul s-a desființat, iar Kor, fratele vitreg al Liei, a obligat-o pe aceasta să se suie în trenul ce face legătura între lumi și să-i lase inima drept zălog. Crius a avut și el de suferit prin faptul că traficanții i-au luat mintea și astfel el a uitat tot ce s-a întâmplat. Algar reușește să i-o recupereze de la Liliacul Tomnatic (aflați mai multe citind volumul 2), dar este nevoit să o introducă în corpul unei maimuțe (corpul gazdă a rămas o simplă carcasă).

    De acesta dată, în  volumul “Ultimul trimis Oserp“ descoperim că Tărâmul Lacurilor nu mai este guvernat de Kor, ci de Lia, adevărata moștenitoare a tronului. Nu se mai știe nimic de oreade, uri, Ligă sau Agenție. Simicovii, apărători ancestrali ai cetății au ars totul, iar prin gara părăsită nu mai trece niciun tren. Doar Colectorii nu am dispărut, filiera târgului de minți este tot a lor și a Liliacului Tomnatic. Cât despre Crius (carcasă), Maimuță și Algar, aceștia au trecut prin clopotul mare din piață, cu gândul de a ajunge în lume a lui Alk și de acolo la Agenție.

      Kor este închis în temniță și are în minte un plan de evadare. Este convins că cele două mici vietăți care în curând vor ieși din ouă vor putea sparge pentru el zidul închisorii. Însă mare i-a fost uimirea când vede că puii seamănă cu niște țipari plini de puncte albe. Din curiozitate a întins un deget către gurile lor și în clipa următoare a căzut în genunchi ca secerat. A încărunțit subit, pielea i s-a scofâlcit ca și cum ar fi avut o sută de ani, iar veșmintele i-au căzut peste oasele ieșite prin piele.

      Într-una din zile, la poarta cetății își face apariția un bărbat mic de statură, cu barbă și mustață neîngrijită, care vorbește o limbă pe care nimeni nu o înțelege. Străjerii welstgi bănuiesc că el voia să ajungă în fața Liei. Din motive de siguranță, aceștia preferă să-l cheme pe reptilianul Șarkan, persoana cea mai de încredere a prințesei. Și bine au făcut pentru că dragonul a fost singurul care a putut să-i înțeleagă graiul.

 “- Du-mă la ea!

  – Cine ești?

  – Fugar din neamul oserpilor, răspunse omul, ai mei or să mă omoare.

  – De ce nu te-au omorât până acum?

  – Așteaptă să transmit mesajul și pe urmă o să-mi ia timpul și apa.”

      Dragonul nu a băgat de seamă vorbele bătrânului, cu toate că sunau ciudat. Altceva îi atrăsese atenția. Picioarele bărbatului erau doi șerpi de la genunchi în jos. Omul se târa pe solzii “ca niște șenile uimitor de repede, stând drept  și aproape plutind deasupra solului”.

“-  Cine dracu ești? mârâi dragonul fumegând, căruia deja începuseră să-i crească pintenii.

  Oserpul șuieră cu gura închisă sub lipiciul ca sticla:

  – Sunt unul din neamul oserpilor, trebuie să mă duci la ea! Trebuie să-i spun ce să dea, să ne lase să trăim, ce să facă, să ne scape pe toți!

 – Să nu mă faci să te prăjesc, spuse Șarkan. Poți să-mi spui mie, nu te duc în fața ei, arătare!  O să umplu cetatea de scârnă, spune ce vrei de la ea sau te fac scrum!

 – Dragonule, ai tăi nu mai sunt, nu mai ai neamuri, noi suntem cu miile! La voi e bine, ori voi, ori noi. Numai Lia poate să facă pace cu noi.

 – Și care e prețul? 

 – Inima ei, bineînțeles…ne dă inima și noi plecăm. Vă lăsăm să trăiți aici, până va îngropați unii pe alții.

 – De ce vă trebuie așa ceva?

 – Unul din noi va pleca la Agenție cu ea. Numai așa va fi recunoscut ca Întâiul.”

       Firește că Șarkan nu este de acord! Însă oserpul mai oferă un mic răgaz. După care va aduce secetă și la fiecare șapte zile, toți din cetate vor îmbătrâni cu câte un an. Din păcate, reptilianul a preferat să nu-i spună nimic Liei, iar în scurt timp toată cetatea a început să îmbătrânească. Amenințarea oserpului nu mai era o simplă amenințare. În fiecare săptămână clanurile îmbătrâneau cu câte un an, iar lacurile secau.

    Povestea începe să se complice din ziua în care Lia decise să se întâlnească la Lacul Negru cu Cap de Ceapă. Ajunsă pe plaurul în care își făcea de obicei apariția apărătorul lacului, dă nas în nas cu altă viețuitoare.

    “Tresări și se trase înapoi când, în locul apărătorului cetății, un cap cu barbă și un piept de bărbat tânăr ieșiră alunecând ca un țipar pe burtă, până lângă ea. Se ridică în mâini lăsând jumătatea corpului în spate, întinsă încă și, țintindu-și ochii către ea, vorbi cu gura strânsă:

 – Sunt oserp, tatăl meu este Kor.”

“– Surioară, se spune că Agenția a pus un preț mare pe tine și pe krabor. Te vrea vie și întreagă. Ori vii de bună voie cu noi ori îți parjolim ținutul. Oserpii ți-au umplut lacurile deja. Am fost zămisliți la subsuorile lui Kor care e, totuși, din stirpea ta. Am luat judecata lui și tot ce gândea. Ne inmulțim repede și ne dăm la femeile voastre, așa cum se dădea cel care ne-a încălzit la sân. Vrem inima ta, altfel o să-ți luăm apa și timpul!

      Lia trebuie să facă ceva dacă vrea să-i salveze pe ai săi. Ce decizie va lua? Ce legătură are ea cu profeția făcută de Rose? Cine sau ce anume este Curierul? Ce dorește de fapt Lordul Secretar? Cum va decurge reîntâlnirea dintre ea și Crius în ținutul Agenției? Oare ce însemnătate au vorbele lui Kor :

Dragostea din inima Liei este conectată cu Seniorii Timpului. Cine pune mâna pe Lia pune mâna pe începuturi, pe toate drumurile nodului de lume.”

     “Ultimul trimis Oserp“ este o lectură fascinantă, cu personaje misterioase, acțiune foarte alertă, clipe tensionate care se întrepătrund cu momente amuzante. Iar faptul că povestea a fost pigmentată cu puțin erotism, nu a făcut decât să dea un plus de savoare acestei povești.

Nota 9,5

     

Editura Tracus Arte

Cartea Pragul 3. Ultimul trimis Oserp de Doina Roman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tracus Arte. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată inclusiv din librăriile online agreate

Autor: Alina

 

by -
15

Am spus-o si o vom mai spune: Hilderbrand este regina verii... oameni bogati care se comporta scandalos – o poveste numai buna de citit pe marginea piscinei.“ — The New York Post

Zvonul de Elin Hilderbrand-o reţea de bârfe

Titlul original: The Rumor
Traducerea: Irina Bandrabur
Editura: Litera
Număr pagini: 304

recenzie

      Elin Hilderbrand s-a născut în Collegeville, Pennsylvania. A absolvit Universitatea Johns Hopkins şi un curs de literatură la Universitatea Iowa, publicând până în prezent nouă bestselleruri, care tratează cu măiestrie complexitatea relaţiilor interumane. Împreună cu soţul şi cei 3 copii, trăiesc pe insula Nantucket. În cele 5 dintre cărţile sale, acţiune se petrece pe Nantucket.

    ,,Nu doar că ne plăcea să bârfim, ne dădeam în vânt după bârfe.
   În cea mai mare parte a timpului, faptul că trăiam în Nantucket era pentru noi o mângâiere; ne simţeam de parcă Oceanul-Mama ne ţinea grijuliu în palmă lui. Uneori însă, insula ne neliniştea şi deveneam irascibili. Iarna era rău, dar primăvara era şi mai rău, căci, cu excepţia câtorva scurte săptămâni, nu se deosebea de iarnă.
   Bârfele erau cele mai frecvente primăvara. Curgeau precum apa unui pârâu proaspăt dezgheţat; zburau prin aer precum polenul. Nu ne puteam abţine să nu repetăm ce auzeam, la fel cum nu ne puteam abţine să nu ne frecăm ochii umflaţi de mâncărime.
   Nu eram rău voitori, răzbunători sau cruzi, eram pur şi simplu plictisiţi, şi după o perioadă lungă fără musafirii de vară, fără banii de vară, fără magia verii, rezervele noastre erau secătuite. Pe lângă asta, eram fiinţe umane, împovărate de propriile curiozităţi şi nesiguranţe.”

      Prin aceste fragmente, am încercat să înţeleg subiectul cărţii Zvonul. Un subiect cotidian mai peste tot în lume. Familii, serviciu, probleme, greutăţi, plictisul care se instalează, şi mai ales trădările şi înşelăciunea. Dar, viaţa merge înainte, şi noi odată cu ea.
    Nu ştiu dacă ştiţi o vorba din popor: – ,,din ţânţar faci armăsar”, dar aici, în această carte se potriveşte mănuşă.

      Madeline King şi Grace Pancik sunt cele mai bune prietene, invidiate de locuitori insulei Nantucket pentru căsniciile lor perfecte, copiii frumoşi şi întâlnirile în patru de duminică seară, alături de soţii lor devotaţi. Dar în această vară, ceva s-a schimbat, iar dacă e ceva în Nantucket care să placă mai mult decât cocktailurile pe plajă la apusul soarelui, aceea este o bârfă bună.
        Şi umblă vorba că…

      Madeline, o romancieră de succes, se află într-un blocaj de creaţie, cu un termen de predare care se apropie vertiginos, împingând-o să ia o decizie disperată. Este căsătorită cu Trevor, are pe Brick, un băiat deştept, o căsnicie frumoasă, dar rutina zilnică, treburile gospodăreşti, parcă o sufocă, nu are inspiraţia de a scrie. Va închiria un apartament de la o agentă imobiliară, o prietenă ,,bârfitoare”, şi va încerca să îşi scrie cartea. Eddie, soţul lui Grace, tot agent imobiliar, se va supăra că nu a închiriat de la el apartamentul, îi va face o vizită pentru a o întreba de preţ şi să vadă starea apartamentului.

     O aşa veste, închiriere de apartament, înseamnă probleme în familie, vizita lui Eddie la apartament singur, înseamnă că o înşeală pe Madeline cu prietena sa. Un asemenea zvon începe să circule peste tot, iar Trevor află. Cum se va desfăşura această treabă?

      Madeline şi Trevor au împrumutat o sumă mare de banii lui Eddie, practic avansul ei la cartea pe care nu reuşeşte să o scrie. Se pare că evenimentele din viaţa lui Grace, îi va da material de carte, dar sunt gândurile şi faptele secrete împărtăşite unei prietene de încredere, oare le va publica? Ea încearcă să îi ceară banii înapoi de la Eddie, dar se pare fără succes, doar alte bârfe despre ,,presupusă relaţie” a celor doi.
    Grace, care s-a străduit să-şi transforme curtea într-o grădină a paradisului, a colaborat un pic prea îndeaproape cu arhitectul ei peisagist extrem de atrăgător.

      Beton Coe era proprietarul Coe Designs, cea mai prestigioasă firmă de arhitectură peisagistică de pe insulă. El era cel care transformă proprietatea de peste un hectar a lui Grace în curtea cu cele mai elegante grădini de pe insulă, şi poate din întreg Massachusetts.
     Se pare că Grace s-a aprins după ,,grădinarul ei”, deşi soţul îi plăteşte o avere, are un agent publicitar pentru promovarea grădinii, totuşi, ea tânjeşte după o relaţie cu Benton. Se pare că şi acesta vrea acelaşi lucru, aşa că, întâlnirile şi vizitele de lucru se transformă în mai mult de atât. Singura căreia îi spune despre relaţia sa este Madeline. Aceasta va începe să scrie cartea, subiectul-prietena sa şi relaţia cu Benton. Bârfele vor fi în floare despre cei doi amorezi.

      Deşi Grace are 2 fete gemene de 16 ani, un soţ care încearcă să îi ofere un stil de viaţă scump, totuşi, pentru ea nu este de ajuns. Ce se va întâmpla când vor fi prinşi cei doi?
    Eddie are probleme financiare, construirea unor case de lux i-au păpat toţi banii, astfel că, atunci când închiriază o vilă de lux, chiriaşi îi vor cere şi alte servicii extra. Cum Eddie avea 5 fete rusoaice, echipa de curăţenie, s-a gândit să le propună fetelor mai mult decât a face curat, astfel că va deveni şi proxenent. Oare va putea scăpa când secretara lui îl va turna, el va fi prins de către FBI şi acuzat?

      Avem parte în carte şi de cele două gemene cu vieţile lor de adolescente. Allegra este răsfăţată, foarte populară la şcoală. Ea are o relaţie cu Brick, fiul Madelinei, dar îl înşală cu un student cu bani, Ian. Aceste purtări nebuneşti o va da de gol, va fi prinsă, pedepsită şi Brick nu o mai vrea. Oare va reuşi să se împace cei doi?
    Hope este ceea dea doua geamănă, deşi sunt identice, toată popularitatea o are Allegra. Hope în schimb, este cuminte, inteligentă, învaţă foarte bine la şcoală, iar în secret îi place de Brick. Cei doi vor discuta despre lecţii, despre Allegra, dar nimic mai mult. Când Brick află că este înşelat va putea să îi ia Hope locul lui Allegra? Sau conştiinţa şi afecţiunea de sora sa o vor împiedica?

      Multe bârfe, care se pare că unele sunt adevărate, dar unele nu. Persoane care nu au ce face, doar se ocupă cu împrăştierea zvonurilor, nu îşi dau seama cât rău pot să facă, sau cum pot să modifice adevărul.

       Ce se va întâmpla cu Grace şi Madeline? Vor reuşi cele două să rămână prietene, după seria de probleme iscate? Va publica Madeline cartea?

      Ce pot să spun? Doar că mi-a plăcut cartea ,,Zvonul” nesperat de mult, o lectură uşoară, o reţea de bârfe, viaţă cotidiană, m-a făcut să mă relaxez citind-o.
     Nota mea pentru carte este 9,5, iar dacă aveţi nevoie de relaxare, v-o recomand. Pot să o compar cu o altă carte citită de mine -PRIVILEGIAŢII- JONATHAN DEE.

editura-literaCartea Zvonul de Elin Hilderbrand a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Nicol

 

by -
9

Personajul principal: Anita Blake, poreclită şi Călăul. Nu este un simplu om, ci o reanimatoare. Îi aduce pe cei decedaţi la viaţă ca zombi prin ritualuri şi descântece

“Plăceri interzise”, de Laurell K. Hamilton-dantelă, sânge şi trandafiri albi

Titlul original: „Gulity Pleasures”

Traducere şi prefaţă: Florin Mircea Tudor

An apariţie: 2006

Editura: Tritonic Horror

Număr de pagini: 367

recenzie

      Cum să descriu ce am simţit citind acest volum? Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o cameră cu pereţi albi, fără mobilier. Brusc, totul se schimbă, iar pereţii se prăbuşesc. Sunteţi lăsat în beznă, dar nu pentru mult timp deoarece se apropie furtuna cu tunete şi fulgere. Încercaţi să găsiţi un loc unde să vă ascundeţi. Plouă torenţial şi se aud paşi. A început focul de arme. Care să vă fie adăpostul dacă nu filele unei cărţi plină de lexeme ce vă împrăştie în mai multe direcţii, iar inima o ia la galop. Cine este  persoana care ne-a învăluit, ca într-un giulgiu, în mister?

     Laurell K. Hamilton, născută la 16 februarie 1963 în Heber Springs, Arkansas. A obţinut diplome în literatură americană şi biologie, a lucrat ca voluntar la un adăpost de animale. Romanul de debut a fost „Spells of Wonder”(1989); au urmat seria „Anita Blake” (1993), „A Kiss of Shadows”(2000).

     „Plăceri interzise” ne relevă o lume cu totul aparte în care vampirismul este legalizat, poliţia nu se ocupă doar de cazurile referitoare la fiinţele umane, dar şi de acelea care privesc umbrele nopţii. Există zombi, ghouli, oameni care se transformă în lupi, în şobolani, reanimatori.

      În primul rând este prezentat personajul principal: Anita Blake, poreclită şi Călăul. Nu este un simplu om, ci o reanimatoare. Îi aduce pe cei decedaţi la viaţă ca zombi prin ritualuri şi descântece:placeri interzise 2

    „aveam în maşină tot ceea ce-mi trebuia, inclusiv puii de găină. Am scos crucea de argint de sub bluză şi am lăsat-o să atârne deasupra…aveam câteva pistoale…un Browning de 9 milimetri…gloanţe placate cu argint… argintul nu avea să omoare vampirii, dar îi putea descuraja”. În plus ajută poliţia să descifreze crimele care se petrec în lumea supranaturală. Ce creaturi urăşte cu tot dinadinsul? Vampirii. Când primeşte manadatul corespunzător, Anita este mai mult decât bucuroasă să aducă sfârşitul celor „nemuritori”. Toate acestea se petrec până în momentul în care unul dintre aceştia îi trece pragul biroului şi solicită ca ea să investigheze moartea unor vampiri-supremi din oraş. Se loveşte de refuzul acesteia.

     Stăpâna vampirilor, Nikolaos, nu va fi prea fericită de turnura pe care au luat-o evenimentele şi va exploata punctul slab al Anitei: dragostea pentru prieteni. Anita este invitată de prietena ei la o petrecere. Locul nu îi este spus, dar îşi va da seama că este vorba de clubul „Plăceri interzise”, condus de vampirul-suprem Jean-Claude „şuviţele de păr uşor cârlionţate se încurcau în gulerul de dantelă al unei cămăşi de modă veche. Manşetele din aceeaşi dantelă albă acopereau mâinile palide, cu degete lungi”. El e cel care îi întinde capcana şi o însemnează ca fiind slujitorul său uman. Când află  Nikolaos despre ceea ce a făcut, îl închide într-un sicriu ferecat cu o cruce, iar pe Anita o obligă să descopere ucigaşul altminteri prietena ei, Catherine, va avea de suferit.Placeri interzise 1

     Cartea nu se opreşte aici! Continuă cu scene pline de acţiune, de suspans şi ilustrează personaje care mai de care mai diverse: un bărbat golit de sentimente al cărui ţel în viaţă este să distrugă tot ceea ce consideră a fi o provocare, un tânăr dependent de viaţa din întuneric, un rege care vrea să îşi elibereze poporul. Ce se va întâmpla mai departe? Cine este ucigaşul? Ce se petrece între Jean-Claude şi Anita „Jean-Claude mi-a trimis o duzină de trandafiri albi”când vei avea cu adevărat răspunsul la întrebare, vino să dansezi cu mine”? Rămâne de văzut şi de citit…

      „Plăceri interzise” este ca un vârtej care nu conteneşte a se opri. Este narat la persoana I, iar naratorul este subiectiv. Se urmăreşte viaţa Anitei, ce simte ea, ceea ce vedem în volum este arătat prin prisma felului ei de a percepe lumea din jur. La început am fost recalcitrantă din cauza temei romanului şi personajelor: vampiri. Citisem multe astfel de cărţi, dar niciuna atât de colorată în evenimente şi actori. Ceea ce m-a impresionat este cum a fost construită această persoană, Anita, care la un moment dat este curajoasă, apoi temătoare, dură cu cei din jur, caldă cu cei dragi „Nu poţi salva pe toată lumea. De fapt, sînt zile în care nu poţi salva pe nimeni. Fiecare trebuie să se salveze întâi pe el însuşi, apoi te poţi ocupa şi de altcineva”, „dacă porţi haină ca să maschezi pistolul, te topeşte de căldură. Dacă ţii pistolul în poşetă eşti ucisă pentru că nicio femeie nu poate găsi ceva în propria-i poşetă în mai puţin de douăsprezece minute. O adevărată regulă”, „am mai luat un singur lucru în pat cu mine, un pinguin de pluş pe nume Sigmund. Nu dorm cu el prea des, doar din când în când, după ce încearcă cineva să mă omoare”.Laurell.K.Hamilton

     Acţiunea se desfăşoară într-un ritm alert fiind ca o bombă cu ceas ce se declanşează la nesfârşit „fie că Zachary îmi simţi panica, fie credea că ştiam ceva ce el nu ştia, o luă la fugă o dată cu mine. Când unul dintre noi se poticnea, celălalt îl trăgea în sus şi continuam să alergăm”. Relaţia dintre Jean-Claude şi Anita este plină de umor şi sarcasm „Anita, te simţi bine?/ Chiar grozav!/ Cred că e sarcastică…Nu poate fi rănită prea grav dacă face glume, continuă el”, Durerea, greaţa…aproape au trecut. Cum aşa?…Dacă ai fi murit, stăpâna ne-ar fi pedepsit…Închise uşa şi l-am auzit trăgând zăvorul…Vocea îi pătrunse printre zăbrele, profundă, aproape debordând de râs: Şi poate pentru că te plac”.

    Unul dintre dezavantajele volumului ar fi acela al capitolelor mult prea scurte: trec prea repede de la o secvenţă la alta şi bulversează pe alocuri. Descrierile sunt sumare, autoarea concentrându-se pe eveniment, pe acţiune şi sentimentul pe care îl degajă textul. Este unul dintre acele volume care menţin viu interesul cititorului făcându-l să îşi mai scurteze orele de somn. Sper să vă placă!

Lectură plăcută!

Notă: 8,5/10

Autor: Crina Stanciu

by -
11

Gemenii rivali de Robert Ludlum

Editura Lider

Nr. pagini: 514

Traducere: Viorel Ciocan

     Să spui: o carte de acţiune? Sau o carte despre război? Sau Saga unei familii?  Cartea lui Robert Ludlum este toate acestea la un loc şi încă mult mai mult.
Este viaţa unei familii întinsă pe 2-3 generaţii, în trecut şi prezent, este despre cum trecutul poate afecta viitorul, despre cum lăcomia, dorinţa de putere şi mărire determină oamenii să uite că sunt oameni şi să facă orice alianţe, compromisuri şi crime pentru a-şi atinge scopul.
Şi totuşi este şi despre oamenii care au luptat şi luptă pentru nişte idealuri, care se unesc în numele dreptăţii şi al apărării credinţelor lor, oameni care nu trădează, care ajută necondiţionat, oameni pentru care primordiale sunt cinstea, bunătatea şi dragostea, oameni care se sacrifică pe ei şi pe cei dragi în numele binelui. Dar gata cu filozofia, să vă spun câte ceva despre acţiunea cărţii şi despre personaje.

      Acţiunea de la Gemenii rivali începe în perioada războiului, în decembrie 1939, când nemţii furau din teritoriile ocupate orice lucruri de valoare, bijuterii, tablouri din muzee şi oamenii de bine (partigiani) încercau să ascundă din calea lor tot ce se putea. E perioada în care  “Il Duce”, Mussolini, se hotărăşte să intre în război alături de germani, lucru care nu era privit cu ochi buni de italieni. La început, cu 16 ani în urmă, aristocraţii şi bogătaşii italieni, printre care şi familia Fontini-Cristi l-au susţinut apoi juraseră să-l oprească: ”Naţiunea fusese privată de dreptul de-a gîndi, poporului i se luase libertatea de-a alege”. ”Smulsese sufletul Italiei, iar Savarone jurase să-l oprească”. 

      Savarone se aliase cu partizanii şi încercau să facă tot posibilul pentru a contracara măsurile lui Mussolini şi a salva oamenii şi ţara. De aceea acceptă să ascundă în munţi, pe pământurile familiei, o ladă, ”o comoară”, cu documente ale bisericii trimisă de Ordinul Xenope, pentru a nu cădea în mâini nepotrivite, documente care ar fi putut schimbă faţa lumii, prin secretele religioase pe care le deţineau: ”Acel tezaur cuprinde documente care ar putea dezbină lumea creştină, atât de cumplit e conţinutul lor. Ele constituie dovada supremă a celor mai sfinte credinţe ale noastre, însă dezvăluirea lor ar ridica religii împotriva religiilor, secte împotriva sectelor, popoare întregi împotriva popoarelor. Într-un război sfînt…”
Călugărul Petride îşi primeşte sarcinile şi ajutat de fratele lui Annaxas şi de actele puse la dispoziţie de Savarone, despre care abatele îi spusese: ”E un om extraordinar, de o integritate rar întîlnită şi implicat profund în salvarea oamenilor.” ”Nu aparţine unei biserici anume ci tuturor”; duce comoară, o predă, apoi îşi omoară fratele şi se sinucide.
Savarone nici nu-i spusese lui Vittorio, fiul lui mai mare, ce face, nemulţumit de viaţa în care acesta se complace după divorţ, deşi era de-o inteligenţă sclipitoare. Avertizat şi ajutat de oamenii lui, amână o întrunire, vrând să evite capcana şi să arate nemţilor doar o mare familie care ia cina.
Vittorio anunţat târziu ajunge acasă supărat oarecum pe tatăl lui, având impresia că “partigiani” sunt doar nişte ramoliţi: ”Individul asta nemaipomenit devenise aproape un simbol. Cu afurisiţii lui de partigiani. Nişte ramoliţi şi alienaţi…”
Asista neputincios la masacrarea întregii lui familii: părinţi, fraţi nepoţi de către nemţii conduşi de un tip cu o fâşie de păr alb, care-i urmărea ascuns din maşină.
Tatăl lui reuşeşte să strige, parcă către cer, două cuvinte care crede el că-l vor face pe Vittorio să-şi amintească. Partizanii pe care el îi crezuse doar nişte ramoliţi, îl salvează şi ajutaţi de corsicani şi de doi englezi, care vor să-l ducă la Londra îl scot din ţară. Dar ajuns acolo constată că toată lumea voia să afle unde este lada, despre care de fapt el nu ştia nimic. Rămâne şocat de tot felul de alianţe şi coaliţii, un fost ambasador al coroanei la Atena şi Churchill primul ministru, voiau comoara, călugării Xenope şi cei de la Vatican o voiau, nemţii o voiau, iar el nu ştia nimic. Ambasadorul este convins de neştiinţa lui, mai ales pentru că-i cunoscuse bine tatăl, de altfel şi spune: ”Avea o putere de judecată extraordinară. În economie putea să mute munţii din loc, să negocieze cele mai dificile înţelegeri internaţionale, fiindcă toate părţile ştiau că un cuvânt de-al lui valora mai mult decât orice contract scris. Paradoxal, tocmai de aceea era temut; fereşte-te de omul cu o integritate deplină”. Aşa că şeful de la MI6 hotărăşte să-l folosească pe Vittorio în alt fel, ţinând cont de mintea lui strălucită, îl antrenează şi organizează împreună cu el sabotarea maşinii de război germană.
Dar pe lângă lupta, pe lângă problemele de-a scăpa de urmăritori, viaţa continuă şi Vittorio se îndrăgosteşte, se căsătoreşte şi are doi băieţi gemeni. La finalul războiului îşi primeşte pământurile din Italia, dar le vinde vrând să înceapă o nouă viaţă cu familia lui în America. Înainte de plecare mai face o vizită acasă şi este prins în cursă de preotul cu şuviţă albă şi bătut şi torturat cu bestialitate, dar inutil căci nu are ce să le spună. Totuşi este salvat şi deşi infirm îşi duce viaţa mai departe alături de familie. Tot înainte de-a pleca află amănunte de la ambasadorul englez despre ce anume caută cu toţii; documente referitoare la Cazul Nicean din anul 381, la Clauza Filoque, şi mai mult un Pergament Aramaic care se îndoieşte de existenţa lui Isus: ”Se spune că unul dintre pergamentele aramaice se îndoieşte profund şi temeinic asupra omului cunoscut sub numele de Iisus. S-ar părea că nu ar fi existat niciodată”. Datorită capacităţii sale înfiinţează o firmă de consultanţă şi ajunge unul dintre cei mai bogaţi oameni.

     Şi anii trec…suntem în 1973 la o petrecere câmpenească organizată de Jane, soţia lui Vittorio, de ziua gemenilor Andrew şi Adrian. Gemenii semănau, dar nu erau identici, doar ochii lor erau la fel de un albastru profund şi pătrunzător ca ai mamei, dar amândoi având personalităţi puternice.
Andrew un militar de carieră, un profesionist devotat, adept al ierarhiei militare, al forţei folosită cu înţelepciune dar folosită. Adrian, avocatul, nu avea limita în folosirea cuvintelor şi nu găsea nici o scuză pentru utilizarea forţei. Între fraţi intervenise o răceală puternică de când Adrian a vrut să ajute nişte soldaţi, consideraţi dezertori, şi să-i apere într-un proces crunt şi Andrew îşi urmărise fratele şi-i arestase pe soldaţi.
Pentru Andrew tot ce nu se conformă cu felul lui de-a gândi, era duşman, inclusiv fratele lui, îi dispreţuia pe trăsniţi, pe neadaptaţi şi corupători. De aceea cu un mic grup de ofiţeri selectaţi cu grijă formaseră “Brigada de Supraveghere”, câţiva ofiţeri tineri care stocau şi analizau datele despre toţi ofiţerii corupţi, indiferent de rang, dorind ca la un moment dat să preia cu forţă puterea la Pentagon, căruia i-ar fi dat un nou sens şi forţă lor.
Adrian este cooptat de un tânăr judecător J. Nevin de la Departamentul de Justiţie, în investigarea ofiţerilor dar mai ales al Brigăzii de Supraveghere. Acceptă pentru că el crede în dreptate şi libertatea opiniilor şi a omului. Şi totuşi la petrecere îl avertizează pe fratele lui deşi îi spune: ”Gîndul că mai buni ofiţeri> ar putea controla capacitatea militară a ţării este de-ajuns că să mă facă să alerg la biblioteca pentru a reciti Constituţia.” Dacă ar fi ştiut ce va declanşa, sigur Adrian nu şi-ar fi avertizat fratele, dar…
În acelaşi timp drumurile lor şi ale tatălui lor se intersectează din nou cu Theodore Annaxas Dakakos, fiul mecanicului de locomotivă care condusese trenul, cu un călugăr plecat de la Roma, sătul de maşinaţiunile de la Vatican, care-i şi spune lui Vittorio povestea cardinalului Donatti (omul cu şuviţă albă care-i condusese pe nemţi) şi cu călugărul Gaetamo.
Vittorio mai face un ultim drum în Italia, stă de vorba cu preotul care locuia acum în fosta lui casă, este din nou atacat, din nou salvat şi se întoarce acasă într-o stare precară de sănătate. Totuşi în excursia făcută îşi aminteşte multe lucruri, pune cap la cap indiciile şi scrie două scrisori către băieţii lui.
Îşi cheamă băieţii, le dă scrisorile şi le cere să găsească comoară şi s-o restituie bisericii proprietarul de drept al manuscriselor.
Şi de aici începe o nouă poveste de dată asta în prezent, presărată cu urmăriri, lupte, crime inutile până la dreptatea finală.
Cartea este extraordinară, scrisă în ritmul alert şi incitant al lui Robert Ludlum, asezonată cu toate ingredientele unei poveşti de succes: istorie veche şi prezenţa, dar nu dusă în exces, peisaje descrise doar atât cât e nevoie fără a plictisi, dar mai ales oameni, tipuri de oameni, caractere, gânduri, fapte obişnuite sau de o cruzime dusă la extrem.
Dacă vreţi să ştiţi ce s-a întâmplat, ce-au făcut gemenii, citiţi cartea. Am să vă mai scriu doar câteva gânduri ale lui Adrian şi ale preotului” Crezi că şapte mii de ani de comunicare umană sînt în vreun fel lipsiţi de conţinut pentru noi? Pentru oricine indiferent de veşmîntul pe care îl poartă? Cîti zei, profeţi şi sfinţi au fost invocaţi de-a lungul secolelor?”
Bănuiala mea e că peste mii de ani, cînd savanţii vor studia vestigiile lăsate de noi, vor ajunge la concluzia că toate credinţele noastre-devotamentele noastre-erau ciudate şi vor conferi o aură de legendă celor considerate de noi sfinte. După cum noi conferim aura de legendă vestigiilor rămase de la alţii”.
    “E contestată o moarte, nu o viaţă. Dar acea moarte constituie simbolul. Dacă pui acest simbol sub semnul întrebării, rişti să arunci îndoială asupra tuturor semnificaţiilor acestui simbol.”

targulcartii.ro

Cartea Gemenii rivali de Robert Ludlum este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comandată de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: Arci

by -
8

Registrul se schimbă de la psihologic, filozofic – fără a obosi sau plictisi -, de la grav, nostalgic – fără a deveni patetic -, de la ironic, autoironic – fără a deveni facil sau grotesc.

Urmare şi sfârşit de Livius Ciocârlie

Editura: Tracus Arte

Anul şi locul publicării: 2016, Bucureşti

Gen: Literatură contemporană

Număr pagini: 280

 

  “Nimic, în critica literară, nu mi se pare mai greu de făcut decât un articol despre o carte alcătuită din asemenea (…) reflecţii discontinue, heteroclite şi, adeseori, contradictorii, care au fost scrise în răstimpul mai multor ani şi fără o idee preconcepută.” ( Henry de Montherlant, Cu toate focurile stinse).

     Dacă treci de momentul incipient, în care o copertă şi un titlu îţi sunt pe plac şi dai de citatul de mai sus, care locuieşte insolit  pe o pagină complet goală în rest, probabil că vei avea un moment de ezitare: “să fie oare aceasta o carte dificilă? Am chef, timp, energie pentru complicaţii?”

    Te întorci la copertă şi găseşti la interior câteva menţiuni despre autor. În mai toate sunt prezente titluri atractive şi premii importante; misiunea devine  provocare. Vrei să înţelegi, dar şi să poţi reda.

    Iar dacă, după câteva pagini răsfoite înţelegi ce gen de carte ţii în mâna, ce autor descoperi şi decizi să continui, înseamnă că măcar îţi place, dacă nu şi iubeşti acest gen de literatură.

     Urmare şi sfârşit este titlul care, după cum însuşi autorul notează, încheie o serie lungă de însemnări şi chiar a activităţii sale scriitoriceşti.

    În faţa crezului personal împărtăşit şi nouă, “ce-i prea mult e cam mult”, nu  prea avem cum să obiectăm, dacă nu pentru impresionanta activitate  literară desfăşurată , măcar pentru maturitatea dumnealui de a şti, până la acest moment al vieţii, măcar o parte din ce i se potriveşte.

   Aşa cum bine spune citatul de pe prima pagină, ceea ce parcurgem în Urmare şi sfârşit sunt reflecţii discontinue, scrise în mai mulţi ani de existenţă, pe teme diverse.

    Intrarea în acest univers cu puternică amprenta personală se face direct, fără pregătiri, menajamente sau alte artificii. Trecerea de la un moment la altul se face simplu şi brusc, ideile având doar sporadic răgazul de a se coagula în planuri puţin mai mari.

    Registrul se schimbă de la psihologic, filozofic – fără a obosi sau plictisi -, de la grav, nostalgic –  fără a deveni patetic -, de la ironic, autoironic – fără a deveni facil sau grotesc.

     Din toate un element se desluşeşte clar, detaşat, fiind omniprezent: personalul.

    Scrierea la persoana I abordează într-o manieră dezarmant de curajoasă şi directă subiecte profunde care par  nimic altceva decât realitate imortalizată în fraze. Spun par pentru că, aşa cum şi autorul admite, cartea sa este, de la un punct, echivoc, alimentat nu prin invenţie, ci prin modul în care scrie.

     Cititori fiind, asistăm la o confesiune rafinată, inteligentă,cu numeroase menţiuni livreşti, înfăţişată însă nu prin cine ştie ce limbaj afectat şi nici pentru vreo defilare de erudiţie, cât mai ales printr-o simplitate confortabilă, care apropie şi face posibilă pătrunderea  textului.

    Cu fiecare pagină parcursă, încercăm senzaţia de participanţi indirect în viaţa unei familii. Cunoaştem membri, activităţi (sau inactivităţi), gânduri, frământări, cotituri ale destinelor, evenimente plăcute sau mai dificile.

      Tabloul se completează preponderent din tuşe rapide, dar acest lucru nu produce vreun efect al pierderii sensului, vreo ruptură a textului, cât mai degrabă, aş spune,  sprijină autenticitatea relatărilor.

Cu Urmare şi sfârşit găsim în primul rând prilejul pentru meditaţie, introspecţie, căci în multe zone avem de gândit, dar nu într-o manieră apăsătoare, cât mai degrabă într-un fel de  paşi pe drumul maturizării.

Dintre rândurile la care m-am oprit puţin mai mult au fost şi acestea:

     Este reconfortant să afli că ai trăsături comune cu oameni mari. De exemplu, cu Jung. Am fost şi eu “sincer, un idiot la matematică”, la fel ca el.

    “Esenţial, şi în cazul meu este cuvântul vulnerabil. Din naştere, am fost sortit să trăiesc cum am trăit. Cu cât mă duc în urmă, spre prima copilărie, ce găsesc sunt, la toate vârstele, numai neputinţe şi renunţări.”

   Am observat de mult ( îl avea şi tata) pe faţa multor bătrâni, numai bărbaţi un surâs permanent care pare nătâng, dar e numai sfios. Parcă şi-ar cere iertare că încă mai trăiesc.

     (…)nu-i bine să te întorci pe urmele paşilor tăi. Totul pare devastat.

     Livius Ciocârlie ( n.1935, Timişoara) absolvent al Facultăţii de filologie Bucureşti, doctor cu specializarea Franceză  are un CV în care se regăsesc activităţi de profesor, prozator, eseist, critic literar şi publicist.

     Debutează în 1974 cu titlul Realism şi devenire poetică.

    Între studiile critice : Negru şi alb. De la simbolul romantic la textul modern, Editura Cartea Românească, 1979 (Premiul Uniunii Scriitorilor).

   Între jurnale, eseuri, romane : Fragmente despre vid, Ed. Cartea Românească (1992), Paradisul derizoriu. Jurnal despre indiferenţă (2000) ,  Viaţa în paranteze, Ed. Amarcord, 1995 (Premiul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă şi premiul Salonului de carte de la Cluj), Cap şi pajura, Ed. Albatros (1997).

     Părăseste  muzeul pentru cariera universitară, apoi critica literară pentru scrierea autobiografică. Convins că nu poate inventa, deci scrie o capodoperă, îşi găseşte sensul  în forma jurnalului.   Situat  mereu la limita ficţiunii cu non-ficţiunea, jurnalul îi aduce statutul de “etern diletant al literelor”,  care a ridicat  “efemerul însemnării cotidiane la rang de artă”.

    Îşi apreciază propria compoziţie simplu, fără fasoane, cu notaţii ca: “minte vioaie, frază alertă, nu prea densă , ce scriu e destul de inteligent, am destul umor. Nu sunt profund. Aş zice, inconsistent.(…) Originalitatea mea: spun cu dezinvoltură cum mă văd.” –  notaţii cu care sunt si eu de acord.

NOTĂ: 8 / 10

Editura Tracus Arte

Cartea Urmare şi sfârşit de Livius Ciocârlie a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tracus Arte. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată inclusiv din librăriile online agreate

Autor: Adelina

"Ce ar folosi unui om să câştige lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?"

Eu împotriva M.E.A.! de Daniel Botea

Editura: Etnous
An apariţie: 2016
Nr. pagini: 162

DOUĂ DESTINE ÎMPOTRIVA TUTUROR!

     Multe evenimente s-au petrecut de când am recomandat primul volum-Eu împotriva mea!, dar schimbările intervenite şi starea mea s-au potrivit cumva cu situaţia lui Leinard alias Daniel.
Personajul a înflorit, iar autorul (să ne bucurăm în avans) îl putem considera proaspăt absolvent al Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu. :)

      Pentru a înţelege evoluţia trebuie să citiţi ce se întâmplă în volumul 1, acolo îl vor cunoaşte pe Leinard şi a lui răzvrătire pentru ca pe parcurs să îşi dea seama că piticul de pe creier îl determină să facă mai mult de atât.
      Dacă în primul volum râdem foarte mult, în al doilea acţiunea se concentrează strict pe investigaţii, scrisorile transmise către Carla, transformările sufleteşti se fac simţite, renunţă cumva la indiferenţă şi dezvoltă alte abilităţi.

     Leinard sau Daniel pare să se învârtă în jurul necazurilor, le caută cu lumânarea şi de multe ori descoperă indicii preţioase. În ton cu vremurile şi parcă într-un fel o revoltă împotriva sistemului, împotriva tuturor celor care ne conduc, el ne arată ceea ce pierdem din vedere.

      Ne orientăm către lucruri trecătoare şi luptăm pentru banalităţi când simplul fapt că suntem sănătoşi şi fericiţi alături de o familie ar trebui să ne împlinească.
      La început un rebel şi un împrăştiat, merge din aproape în aproape până o găseşte pe Carla, orfană ca şi el, dar deschisă şi iubitoare, arătându-i prin încrederea care i-o oferă, dar şi prin credinţă că se poate schimba şi nu în oricine, ci într-un om mai bun.

Eu impotriva M.E.A.

      La sfârşitul primului volum aflăm că a ales să fie parte dintr-un experiment al unui medic, în schimb Carla va primi tratament, dar şi atenţie pentru a se vindeca de cancer. Un gest surprinzător, mai ales din partea unei persoane care pare să nu dea doi bani pe nimeni. Acum când deja a spus Da, trebuie să se supună regulilor, numai că el fuge din Braşov. Pe drum va cunoaşte pe Ancuţa şi mama ei, o bătrână afurisită, extrem de curioasă. Asemănarea lui Leinard cu o anume persoană va aduce după sine şi propunerea de a fi pictat în schimbul banilor. Cum ar putea să refuze un venit în plus, mai ales că intenţiile lui sunt de a sta în umbră cât mai mult timp.

       Pare să se liniştească de moment, numai că Agenţia este pe urmele lui înregistrând fiecare pas. Într-un fel se aştepta, dar parcă şi-ar fi dorit să închidă ochii şi să găsească o soluţie magică, dar cum nimic nu pică din cer, el alege să se revolte aşa cum ştie mai bine.
      Vom avea parte de situaţii amuzante, urmăriri cu pistoale, situaţii care par la limită, încât nici nu ştim ce să mai credem, unde există ficţiune şi unde există strategie militară.

      Comunicarea constantă a autorului cu cititorul a făcut trecerea de la o stare la alta să fie flexibilă, deşi pe alocuri unele scene nu mi-au plăcut din cauza emoţiilor care le-a transmis.
      Dacă la început interacţiunea era doar cu băieţii cititori, acum şi domnişoarele au parte de atenţie specială, constant are grijă de sentimentele lor, de parcă ar vrea să arate că latura romantică nu este doar o părere eronată, ea chiar există.
      Simţi că eşti parte dintr-un film de acţiune în care personajul nu are stare. Acum este în apartament şi caută dovezi, acum este pe stradă luptându-se cu propriul corp ca să meargă mai departe şi să depăşească simptomele induse de substanţele care le primeşte periodic.

      Am fost alături de Carla şi am simţit din scrisorile ei dragostea pentru Leinard, dar şi cum se încurajează reciproc. Indiferent de situaţie, nu cred că este de dorit să ajungi să faci orice pentru ca o persoană să trăiască. Aşa este Leinard, se revoltă cu sistemul, cu oamenii, cu viaţa pentru ca o adolescentă să aibă parte de a doua şansă.
Acţiunea, sentimentele rămân suspendate pentru că totul se termină într-un mare fel, lăsându-mă în aer.

“Ce ar folosi unui om să câştige lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?”

     Daniel Botea are un fel diferit de a scrie, o face pentru prieteni, le plasează o acţiune şi vrea să îi pună să gândească, se sfătuieşte cu cititorul, face haz de necaz pentru ca la final să aducă în prin plan câte o replică menită să întrigă.
      Se simte că este un răzvrătit şi dacă ar avea o putere magică sigur s-ar distra trezind la realitate România, însă din moment ce nu are cum construieşte strategii din mers şi tacticile diplomatice par să nu fie stilul lui.
     De ce? Probabil consideră că noi, românii avem nevoie de mai mult, nu de vorbe de duh, ne-am săturat să aşteptăm şi cel mai bine ne stă când declanşăm câte o revoluţie. :D

     Am selectat câteva fragmente care mi s-au părut relevante pentru a înţelege spiritul acestei cărţi.

     “Te gândeşti vreodată că tu eşti beneficiarul miilor de ani de muncă ce stau în spatele invenţiilor de acum? Eşti recunoscător sau nemulţumit? Te gândeşti vreodată că poate şi tu ar trebui să faci ceva pentru cei care vor urma? Faci cu adevărat ceva în sensul ăsta? Vezi evenimentele trecute doar ca pe istorie sau stai într-adevăr să gândeşti ceea ce a însemnat un război mondial, o foamete, Holocaustul, sclavia, comunismul sau ce aduce democraţia? Îţi poţi imagina că cea mai prosperă capitală a Europei de astăzi, Berlinul, a fost divizată, la propriu, de un zid cu doar puţin timp în urmă? Nu!”

      “M-am închinat la un sfânt termopan şi mi-am frecat ultimii bani rămaşi în portofel de un preot, ca apoi să se producă miracolul. Am sfinţit ochii dracului şi culmea: s-au înmulţit.”

     “Pentru prima dată în săptămâna aceasta realizez că nu pot fugi de viaţa mea şi de problemele mele, indiferent de locul unde sunt, asta deoarece se pare că eu sunt cel care le târăşte după mine, cum îşi poartă melcii cochilia în spate.”

       “De obicei femeile sunt mai înţelegătoare după ce le explici, dar insistă mereu să ştie.”

      “Mă simt precum adolescenţii puşi în situaţia de a le explica părinţilor că aceştia nu vor viaţa pe care au ales-o ei pentru dânşii. Că nu vor ca aceştia să îşi reconstituie viaţa lor prin intermediul copiilor, că nu vor să facă ceea ce părinţii lor nu au avut curajul să facă. Pentru că nu îi defineşte pe ei, pentru că ei sunt altcineva.”

     “Păi credeţi că Dumnezeu apreciază mai mult că staţi voi la rând să pupaţi obiectele de profit ale preoţilor în loc să ajutaţi un om la nevoie? Nu asta înseamnă să fii creştin, asta înseamnă să fii cretin.”

     Îl felicit pe autor pentru perseverenţă, ştiu că are gânduri mari şi trebuie să descoper ce se întâmplă în ultimul volum. Sufletul lui este atât de agitat încât chiar mă gândesc cu groază ce soluţii ar putea să găsească pentru Carla şi Leinard. Sper doar să fie un final pozitiv, iar cei care i-au folosit pentru propriile interese să fie pedepsiţi. 

   Îi mulţumesc lui Daniel că mi-a dat voie să descoper ce se întâmplă în Eu împotriva M.E.A.!
Acum rămâne să vedem ce surprize ne rezervă în următoarea perioadă.

Autor: Mili

by -
12

"Să scrii: pentru asta, ai nevoie de iluzia propriei existențe, a propriei identități. Nimeni nu este capabil să pună un rând pe hârtie dacă nu se crede unic."

                În gaură de Arthur Suciu

Editura Adenium
Nr. de pagini: 151
Notă: 9/10

      Avem o carte, o poveste și un destin. Poate cel mai impresionant lucru scris în cartea asta nu e prezentarea evenimentelor, ci substanța simbolistă care învăluie fiecare frază și îi oferă un sens nou de fiecare dată când o citești.

      Cu impresia unei cărți autobiografice foarte bine înrădăcinată în mintea noastră, în timpul lecturii cărții ne confruntăm în permanență cu nevoia de a ne identifica cu personajul.

   Dintr-un anumit punct de vedere cartea este extrem de deprimantă. Ne confruntăm împreună cu protagonistul cu o serie de contexte sociale și cu multe decepții. Criza bărbatului de 40 de ani (pe care se pune mare accent în carte) nu îi afectează doar pe cei de 40 de ani, ci și pe cei care încă nu au ajuns acolo, dar se tem să o facă. Când am citit am avut în permanență impresia că mă întristez mai mult cu fiecare pagină pe care o parcurgeam. E greu să nu empatizezi cu protagonistul și e și mai greu să nu te gândești că în situația lui vei ajunge și tu.

     Deși aspectele și problemele cu care se confruntă sunt prezentate cu caracter personal, dând din nou acea impresie că de fapt toate evenimentele narate nu sunt decât amintirea lucrurilor întâmplate, există ceva nefiresc de general în deciziile ce trebuie luate și problemele care apar.

     Contextul social în care se petrece totul este unul în totalitate defavorabil protagonistului. El se află într-o proziție destul de problematică. Pe lângă viața socială după care însă nu este prea ahtiat, mai aduce în discuție și problema scrierii unul roman. Un lucru care mi s-a părut extrem de interesant.

     Avem un bărbat singur la 40 de ani, cu un job de copywriter la o firmă de comunicare politică, totul se întâmplă în anul 2013 când la acel moment era mare vâlvă prin țară cu proiectul Roșia Montană (de care aparent mulți au uitat deja) și cu protestele, viața amoroasă a tipului nu e cea mai interesantă, își dă seama că nu este cu nimic mai special, că nu este mai colorat decât ceilalți. Personal m-a făcut să îmi dau seama că dintr-o mie de oameni fiecare vrea să fie diferit, și toți sunt diferiți, iar asta îi face exact la fel ceilalți. Să realizezi că nu mai ai ce să faci, că nu contează ce ai făcut până atunci și că ești un anonim chiar și pentru tine este ceva ce te trezește, oarecum, la realitate.

     Stilul de scriere este unul modern, nu foarte elevat, dar extrem de colocvial. Viitorul literaturii și direcția în care se îndreaptă creația literară de astăzi este în general strâns legată de această capacitate de a vorbi simplu și totuși de a transmite multe. Limbajul care poate părea vulgar sau pur și simplu comun este ceea ce se citește acum. Să fii capabil să scrii o carte de parcă i-ai povesti totul unui prieten la o bere, asta înseamnă să mergi în pas cu literatura și să scrii după standardele actuale. Un text prea pretențios ne inhibă și ne limitează, în schimb un astfel de stil (ca cel abordat de autorul Arthur Suciu în cartea sa) ne oferă nenumărate posibilități și portițe spre o exprimare liberă.

“Să scrii: pentru asta, ai nevoie de iluzia propriei existențe, a propriei identități. Nimeni nu este capabil să pună un rând pe hârtie dacă nu se crede unic.”

     Structura cărții este simplă. Volumul este împărțit în patru părți, iar în total sunt 36 de capitole plus un epilog. Nu se observă o trecere prea bruscă sau o schimbare prea mare de perspectivă atunci când se face trecerea de la o parte la alta, ceea ce mi se pare un lucru bun. Nu segmentează foarte tare povestea, ci face trecerea lin și treptat pentru a ne oferi posibilitatea de a asimila mai bine evenimentele.

     Este o carte care se citește repede și îți dă ceva la care să te gândești după. Astfel, chiar dacă ai terminat cartea, tu nu ai terminat-o cu adevărat, pentru că trebuie să aștepți ca ea să te termine pe tine. Să îți epuizeze toate variantele de soluționare a problemelor pe care ți le-a născut în minte.

      “Sunt ani de când mi-am pierdut orice simț al “momentului potrivit”. Toate evenimentele mi se par egal de importante, ca și cum în joc n-ar fi viața mea, ci a unei pietre aruncate în aer. Pe vremuri, puteam crede că am suflet. Acțiunile mele aveau drept cauză acest suflet al meu. Acum, mă privesc pe mine însumi dintr-o perspectivă sociologică. Am devenit victima determinismului social, de fapt, a credinței în determinismul social.”

editura-adenium-logo

Cartea  În gaură de Arthur Suciu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Adenium. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Adenium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Adenium!

Autor: A.R. Ivan

by -
13

(Seria Magicienii, partea a II-a)

Regele magician de Lev Grossman

Titlul original: The Magician King
Traducere: Oana Chi
țu

Editura: Nemira

Colecţia Young Adult
Anul apariţiei
: octombrie 2015

Nr. de pagini: 536

Gen: Fantasy, Urban Fantasy, Young Adult

   Seria The Magicians: 1. Magicienii – The Magicians ( 2009); 2. Regele Magician – The Magician King (2011); 3. Tărâmul magicianului – The Magician’s Land (2014)

   Doi ani după întâmplările din Magicienii, Quentin și prietenii lui au ajuns regi și regine în Fillory, dar viața lor magică nu este paradisul care pare a fi. Zilele și nopțile de bucurii regale încep să își piardă gustul iar într-o dimineață, când o vânătoare ia o turnură tragică, Quentin și Julia sunt nevoiți să se îmbarce pe o barcă fermecată cu vele care îi va duce într-o călătorie departe de regatul lor.

   „Regele Magician este un al doilea De veghe în lanul de secară pentru amatorii de universuri alternative… Grossman a creat un rar, straniu și minunat roman… La jumătatea cărții, atunci când Quentin se teme că va fi exilat din Fillory pentru totdeauna, vei simți ce-a simțit și el: panică și groază. Ca și Quentin, și tu vei face totul pentru a te reîntoarce acolo.“ The Chicago Tribune

   „O privire nouă asupra literaturii fantasy – un roman întunecat, cu personaje de o adâncă complexitate psihologică.“  The Daily Beast

   “Un magician nu avea nevoie de arme. Un magician nu avea nevoie decât de puterea din interiorul lui. Tot ce trebuia să facă era să fie el însuși: Regele Magician.”

    Dacă acțiunea din “Magicienii” m-a ținut într-o permanentă stare de surescitare, unele scene fiind de o duritate greu de digerat, evenimentele din “Regele Magician” m-au făcut să trec prin toată gama de  trăiri emoționale. Încă de la începutul lecturii am simțit o ușoară stare de nostalgie, motivată de absența unui personaj pe care ajunsesem să-l îndrăgesc foarte mult în prima parte. A înfruntat Bestia, a învins-o, dar consecințele au fost devastatoare: s-a transformat într-un spirit – niffin, un înger justițiar al dezastrului. Sper să reapară în ultima parte a trilogiei!

    Având în vedere că “Magicienii” mi-a furnizat niște surprize de proporții, am crezut că volumul doi nu se va ridica la nivelul acestuia, dar nu a fost așa. Din toate punctele de vedere, partea a doua este mult mai reușită! Mizele sunt mult mai mari, iar acțiunea este extrem de alertă. Până și personajele sunt altfel creionate. Dacă la început de trilogie i-am văzut cum pică în toate ispitele – droguri, alcool, sex (orgii în toată regula), fiind destul de egoiști, vexați, libertini, posedați de demoni, nu doar la figurat, de  această dată, i-am regăsit mult mai maturi, chibzuiți, responsabili.

    Dar știți ce mi-a plăcut cel mai mult? Modul cum se îmbină realul cu supranaturalul. De pe tăramul Fillory, Țara-lui-Nicăieri (lumea dintre Pământ și Fillory și toate celelalte universuri), dar și lumea de apoi, magicienii revin pe Pământ, unde prin intermediul unor portaluri, ajung la Veneția, Corwall și Chesterton, Massachusetts. Întâlnim o serie întreagă de creaturi fascinante : arborii-ceas, Bestii Unice precum Iepurele Vizionar, dar și dragoni, driade  și zeități.

    Având în vedere ca acțiunea romanului se desfășoară pe două planuri, capitolele alternând între prezent și trecut, am avut posibilitatea să asist la toate momentele dramatice prin care a fost nevoită să treacă Julia, una dintre reginele din Fillory, fata de care Quentin a fost îndrăgostit în copilărie. Deși ea a apărut doar la începutul și sfârșitul primului volum, de această dată i se alocă atât de multe capitole, încât am avut impresia că ea este personajul principal al romanului. De fapt, trebuie să recunosc că mi-a plăcut să descopăr puțin câte puțin misterul care o înconjoară. A reușit să realizeze ceea ce și-a propus, însă cu un anumit preț. A cunoscut durerea, cruzimea și într-un final a trebuit să facă un enorm sacrificiu.

    Julia nu a învățat magia ca ceilalti magicieni, în cadrul sistemului organizat de la Brakebills, ci pe cont propriu. A fost colega de liceu cu Quentin, dar ea a picat testul si nu a fost admisă la Brakebills, așa că a devenit o vrăjitoare amatoare. A adoptat goticul pe de-a-întregul, îmbrăcânduse într-o rochie neagră și conturându-și ochii tot cu negru. Este bizară și enigmatică, dar toți o îndrăgesc.

    “Locuitorii din Fillory o aveau și ei la inimă. Julia întreținea o relație specială cu ei, mai ales cu cei mai exotici, cu spiritele și cu forțele naturii, cu duhurile și chiar cu ființele mai ciudate și mai extreme – un element de stranietate, aflat în zona ambiguă dintre biologic și magie. 

   Julia era regina lor vrăjitoare, iar ei o adorau.

    Dar educația Juliei avusese un preț. Era greu să-ți dai seama despre ce anume era vorba, dar își lăsase amprenta asupra tinerei. Nu părea să mai dorească sau să aibă nevoie de compania altor oameni. Chiar și în toiul unui dineu, al unui bal sau al unei conversații, fata își pierdea interesul și pleca pur și simplu. Se întâmpla din ce în ce mai des. Quentin se întreba uneori cât de scumpă îi fusese educația și cum plătise, dar de fiecare dată când deschidea subiectul, Julia evita discuția. Alteori se întreba dacă nu cumva se îndrăgostea de ea. Din nou.”

regele magician 1

    Acțiunea din “Regele Magician” se petrece după doi ani de la evenimentele din primul volum. Quentin, Eliot, Julia și Janet au ajuns regi și regine în Fillory, dar viața lor magică nu este paradisul care pare a fi. Zilele și nopțile de bucurii regale încep să își piardă gustul, plictiseala le dă darcoale, așa că într-o dimineată, pleacă să prindă una dintre Bestiile Unice – Iepurele Vizionar. Darul acestuia era să prezică viitorul oricui l-ar fi prins sau cel puțin așa spunea legenda. Nu mai fusese capturat de secole. Și totuși, Jollyby, Maestrul Vânătorii  de la Castelul Whitespire a reușit să-l prindă, iar când l-a întrebat ce vede, răspunsul i-a îngrozit pe toți.

   “Ochii Iepurelui Vizionar și-au recăpătat concentrarea. Privirea lui s-a îndreptat direct către Quentin, iar animalul și-a descoperit incisivii uriași și portocalii.

  – Moarte, a șuierat el.

  Au rămas cu toții împietriți pentru o clipă. Nu li se părea înfricoșător, ci nepotrivit, ca și cum cineva ar fi spus o glumă deocheată la petrecerea unui copil.

   Apoi Jollyby s-a încruntat, și-a lins buzele, iar Quentin a văzut că pe dinți avea sânge.

   Bărbatul a tușit o dată, de parcă încerca să vadă cum e, iar capul i-a picat în față. Iepurele sa smuls din degetele inerte ale vânătorului și a țâșnit prin iarbă, ca o rachetă. Cadavrul lui Jollyby a căzut cu fața înainte.

  – Moarte și distrugere! a strigat iepurele în timp ce alerga, în caz că nu se făcuse înțeles. Dezamăgire și disperare!”

   Să fi fost o coincidență că Jollyby a murit imediat după ce iepurele a vorbit despre moarte? Dar cine sau ce anume l-a omorât ?

   În timp ce Eliot și Janet se decid să-i ancheteze pe Lorieni, Quentin se gândește să pornească într-o nouă aventură. Alături de Julia, Benedict, spadasinul Bingle și un leneș vorbitor, se îmbarcă pe Muntjac, o barcă fermecată cu vele care îi va duce către Insula Exterioară, aflată în cel mai estic punct din imperiul Fillorian. Nimeni nu s-a mai îndreptat spre acel loc, dar ei se duc pentru a colecta taxele neplătite de mulți ani. Având în vedere că Fillory este un ținut al hiperabundenței, banii fiind doar de decor, mi se pare hilar ceea ce vor ei.

   “Quentin avea o navă antică ce fusese ridicată din morți, un spadasin psihotic, dar eficient, și o regină-vrăjitoare enigmatică. Nu era tocmai ca în Frăția Inelului, dar, pe de o altă parte, nici nu încerca să salveze lumea de Sauron, ci doar să colecteze taxele câtorva insulari prostovani. Aranjamentul avea să meargă fără îndoială.”

    După trei zile de mers pe mare, tinerii aventurieri ajung pe Insula Exterioară, iar aici sunt întâmpinați de Elaine, agentul vamal care a crezut inițial că aceștia au venit dintr-un alt motiv decât cel invocat: să găsească cheia de aur magică, cea care face lumea să se învârtă. Neconvinsă de sinceritatea lor, ea încercă să-i îndrume spre Insula de Apoi, aflată dincolo de tărâmul Fillory și îi oferă lui Quentin o carte -“Cele șapte chei de aur”.

   Deși s-au gândit să revină la Castelul Whitespire, pe drum s-au răzgândit, așa că au schimbat cursul, îndreptându-se spre sinistra Insulă de Apoi. Povestea celor șapte chei și semnificația lor le-au trezit curiozitatea, dar oare ele există cu adevărat?

regele magician 2

   Ajunși pe insulă, reușesc să găsească cheia magică în Capela Pericolelor, însă în momentul în care Quentin și Julia o ating, se întâmplă un fenomen straniu. Sunt aduși în mod accidental pe Pământ!

   “Quentin deschisese o ușă săpată în aer, suficient de înaltă ca el să treacă fără să se aplece. Înăuntru era luminos și cald, însorit și verdeață. Asta era minunea. Rocile cenușii ale Insulei de Apoi păreau deja un vis. Asta era ceea ce îi lipsise – aventură sau cum altfel s-o mai fi numit. Se întreba dacă se afla în Fillory sau în cu totul alt loc.

   Tânărul a pășit pe iarbă, trăgând-o pe Julia după el. De jur împrejur era lumină. Quentin a clipit până când ochii au început să i se obișnuiască.

– Stai, a zis el. Nu se poate.

   Quentin s-a repezit înapoi spre ușă, dar portalul deja dispăruse. Nu mai era nicio ieșire, nicio cale de întoarcere, ci doar aer. Și-a pierdut echilibrul și a căzut în mâini, julindu-și palmele pe asfaltul cald din fața casei părinților lui din Chesterton, Massachusetts.”

   Cum se vor mai putea întoarce pe tărâmul Fillory? Singurul obiect magic care i-ar ajuta – nasturele (acest obiect face legătura dintre Pământ și Fillory, trecându-se prin Țara-lui-Nicăieri; povestea lui o aflați citind primul volum), se află la Josh, un fost coleg de la Brakebills, dar acesta locuiește în Veneția. Și ca să ajungă în cel mai scurt timp la Josh, Quentin este nevoit să ajungă în locul unde a fost instruită Julia în ale magiei.

   Din nefericire, Josh a vândut nasturele unui dragon ce trăiește în Canal Grande! Vor mai putea recupera acel obiect magic?

    Lucrurile se complică din momentul în care dragonul face anumite mărturisiri.Țara-lui-Nicăieri este aproape distrusă și doar dacă sunt recuperate cele Șapte Chei de Aur ale ținutului Fillory putea să se salveze. Mai rău este că acesta ține să-i avertizeze în legătură cu reîntoarcerea vechilor zei care vor să ia înapoi magia!  Iar finalul magiei ar însemna sfârșitul regatului Fillory. Vor reuși magicienii să găsească toate cheile ?

   “– Vechii zei se întorc să recupereze ce e al lor de drept. Eu îmi voi juca rolul. Ar fi mai bine să te pregătești pentru a-l juca și tu pe al tău.

– Pare o idee bună, dar cum mai exact…

– Nu vorbi. Nasturele nu îți este de niciun folos. Țara-lui-Nicăieri e zăvorâtă. Dar prima poartă e încă deschisă. Așa a fost întotdeauna.”

“– Țara-lui-Nicăieri va fi distrusă. Nu a făcut niciodată parte din planul divin. Predecesorii mei au construit-o în spațiul dintre universuri. Zeii o vor rade, ca pe un cuib de viespi agățat pe un zid vechi. Dacă ne mai aflăm aici atunci, vom muri cu ea. Dar nu se vor opri aici. Nici măcar nu țintesc Țara-lui-Nicăieri.”

“– Magia e problema. N-ar fi trebuit să o avem. O să închidă breșa care ne permite să o utilizăm. Când vor termina, magia va muri, nu doar aici, ci în toată lumea. Puterea le va aparține doar zeilor. Majoritatea lumilor își vor pierde pur și simplu magia. Cred că Fillory se va destrăma și va înceta să mai existe. E un regat special – are magia țesută în toată fibra lui. Eu cred că Fillory în sine s-ar putea să fie breșa prin care s-a scurs inițial magia. “

    V-am povestit doar o foarte mică parte din evenimentele din carte. Vă invit să-l însoțiți pe Regele Magician prin Veneția, Cornwall și Chesterton, Massachusetts, dar și pe tărâmurile magice Fillory, Insula de Apoi, Țara-lui-Nicăieri, populate de creaturi fabuloase precum arborii-ceas, Bestii Unice, dragoni, driade și zei.

Nota 9,8

sigla NemiraCartea Regele Magician de Lev Grossman a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Alina

by -
13

Te pune pe gânduri, te zdruncină, te înțeapă, ba chiar provoacă și puțină durere. Te poartă într-o călătorie complicată, într-un labirint al întrebărilor fără răspuns.

Tot ce nu ți-am spus de Celeste Ng

Titlul: Tot ce nu ți-am spus

Titlul original:  Everything I Never Told You

Traducerea din limba engleză: Adriana Bădescu

Editura: Litera

Colecția: Buzz Books

Genul: Ficțiune contemporană

Anul apariției 2016

Nr. de pagini: 240

Nota mea: 10/10

Nu-mi amintesc să fi citit o carte de la editura Litera care să fie atât de tristă. Dar faptul că este tristă, nu înseamnă că nu merită citită! Ba chiar te rog să o citești, așa tristă cum este. E o carte foarte bună, ce merită fiecare minut, fiecare clipă pe care o petreci citind-o. Merită chiar dacă e tristă și te va întrista pe alocuri.

      Eu acum cred faptul că această carte m-a ales. M-a ales ea pe mine, nu eu am ales-o pe ea. Și nu eu am ales momentul lecturii, ci tot această carte. A ales fix momentul în care eu eram puțin altfel decât fericită. Și nu, nu m-a demoralizat și mai tare, nu m-a băgat și mai tare în depresie. Dimpotrivă. La mine, se pare, funcționează psihologia inversă, conform căreia, atunci când ești tristă, citește cărți triste. Nu sunt sadică, dar ia gândește-te: când ești tristă, citind cărți triste, ai oportunitatea de a percepe și a simți și mai bine că unora le este și mai greu, că unii sunt și mai triști, că sunt dureri și probleme mai mari și mai grave în lume. Și cu toate astea, cei și mai triști rezistă și reușesc să iasă cu bine din orice situație tristă. Vei spune că într-o carte nu este decât ficțiune și ficțiunea este coordonată de autor. Și că tot el are în mâini viața personajelor sale. Eu spun doar că: o carte, ficțiune sau nu, este inspirată din realitate întotdeauna. Și de aici, fiecare poate să-și tragă propriile concluzii.

      Te pune pe gânduri, te zdruncină, te înțeapă, ba chiar provoacă și puțină durere. Te poartă într-o călătorie complicată, într-un labirint al întrebărilor fără răspuns. Povestea este un castel de nisip care se spulberă la prima bătaie a vântului. Și imediat începi să construiești un alt castel – pe măsură ce citești. Și nu o dată am zis că de această dată scenariul meu nu va mai fi greșit. Am greșit de fiecare dată. Dar am sperat de fiecare dată în faptul că deznodământul nu este cel prezentat. Am sperat până la ultima pagină că se va afla adevărul și că moartea nu este departe.

      Tot ce nu ți-am spus ascunde în paginile ei multe secrete, multe lucruri nerostite. Multe lucruri ascunse. Și toate adevărurile vor începe să fie căutate, descoperite, intuite, dar niciodată nu vor putea fi aflate. Tot ce nu ți-am spus pleacă spre infinit și nu mai pot fi întoarse din drum. Tot ce nu ți-am spus nu stă scris în paginile jurnalelor cu lăcățel primite în dar de la o mamă dornică de realizarea fiicei pe plan profesional.

      Romanul urmărește o poveste complicată, o poveste tristă a unei familii care nu are de ales și trebuie să accepte dispariția prematură a unui copil – a celui mai iubit dintre copil, pe care-l vedeau realizând toate visele pe care mama nu a reușit să și le îndeplinească. Și ca o ironie a sorții, și mama, dar și fiica erau așa de aproape de materializarea celei mai arzătoare dorință.

      Aceeași poveste aduce în prim plan probleme de familie atât de reale.  Realitatea este că destinul răpește înainte de vreme sufletul celui mai iubit dintre copii, iar deznodământul autorităților este refuzat de familie cu vehemență o bună bucată de vreme.

     Oare cât din cea ce scriu eu acum este adevărul din spatele poveștii? O tragedie dezbină familia, rănește sufletește foarte puternic atât în părinți cât și în copiii rămași – cei care ascund propriile secrete față de părinți pentru a nu-i răni și mai tare. Dar ei suferă cel mai tare din cauza certurilor dintre părinți.

    Părinții suferă în tăcere, se depărtează unul de altul, caută înțelegere și mângâiere în exteriorul familiei, ba chiar și în alte brațe, pentru ca mai apoi regretele să-și facă loc în fiecare inimă și așa rănită.

     Tot ce nu ți-am spus, de Celeste Ng este o incursiune între prezent și trecut. Iar dacă prezentul familiei nu mai poate fi schimbat, ci doar animat puțin de iubirea ce încă unește familia, din trecutul lor aflăm ce anume a dus la declin, de ce anume a ales fata să tacă, să ascundă și să trăiască o viață frumoasă doar în fața familiei. Descoperim de ce alege acest suflet să își aprobe mama în tot și să accepte să fie precum mama ei. De ce alege să o facă pe mama ei fericită până în ultima sa clipă.

     Citiți o poveste tulburătoare, ce va trezi atența și nu va face rău, ci doar va determina să-ți adresezi întrebări. Și poate te va forța să găsești și răspunsurile.

Lectură plăcută!

editura-literaCartea Tot ce nu ti-am spus de Celeste Ng a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Laura Apetroaie

by -
17

„Eleganța vă invită într-o călătorie unică de la A la Z prin lumea modei, care e și o lume a iubirii." TOCURILE TE RIDICĂ, CULTURA TE ÎNALȚĂ, Eleganța te transformă.

Eleganța de Kathleen Tessaro

Editura Nemira – 2016

Traducere din limba engleză –Andreea Florescu

De aceeași autoare la editura Nemira –Colecționara de parfumuri interzise

Alte cărți publicate: Innocence, The Flirt, The Debutante

Un ghid complet pentru toate femeile care vor să fie îmbrăcate bine și adecvat indiferent de ocazie.”

      KATHLEEN TESSARO s-a născut în Pittsburgh, Pennsylvania, și a studiat la Universitatea din orașul natal înainte de a se înscrie la un curs de teatru la Carnagie Mellon University. I-a luat mult până s-a hotărât asupra profesiei: a vrut să fie coregrafă, actriță, regizoare sau istoric de artă.

      Locuiește în Pittsburgh din 2009 împreună cu soțul și fiul ei.

     Louise Canova, este o tânără de puțin peste 30 de ani. Invitată cu soțul ei la o petrecere la care participă și soacra ei în înalta societate, se trezește brusc că e o femeie ștearsă, într-o căsnicie monotonă, o căsnicie bătrână. Spun se trezește, pentru că abia acum e atentă la ea ca femeie, ca om, ca soție. E adevărat că e doar casieră la teatru, același teatru unde soțul ei e actor.

      În plimbarea ei către gândire găsește la un anticariat Enciclopedia scrisă de Madame Genevieve Antoine Dariaux –Eleganța, o carte care poate transforma o femeie oarecare într-o femeie cu stil, cu o personalitate proprie. O carte despre modă, accesorii, prieteni falși, soți neglijenți, legături mame și fiice.

     Autoarea s-a inspirat din cartea Madamei Genevieve –Eleganța, cu acordul acesteia, cu sfaturile, sprijinul și înțelepciunea sa.

      Să vă spun un secret, această carte mi-a venit mănușă. Asemeni protagonistei mă pierd în confortul unor balerini, unei perechi de blugi, un trening lejer, poate o rochiță simplă. Înghesui banii prin buzunare, fără machiaj, fără tocuri. Deși trebuie să recunosc, până și literatura e mai frumoasă pe tocuri.

     „Soțul meu crede că am dezvoltat o obsesie nesănătoasă pentru anticariate. Că petrec prea mult timp visând cu ochii deschiși. Dar fie înțelegi atracția căutării de comori ascunse printre rânduri întregi de rafturi prăfuite, fie nu. E o pasiune, asemănătoare cu o boală a spiritului, ce nu poate fi explicată celor care nu sunt atinși de ea.”

„Eleganța vă invită într-o călătorie unică de la A la Z prin lumea modei, care e și o lume a iubirii.”

     Louise descoperă că de fapt nu are o viață, nu are o căsnicie, nici măcar nu are parte de sex. E invizibilă.

    Eleganța este cartea descoperirii de sine, a relațiilor, a vieții trăite în obișnuință și monotonie. Este cartea modei și a încrederii în propria feminitate.

   Collin este coleg cu Louise, pe care o primește în apartamentul său unde mai este și Ria, cei trei ajung prieteni. O prietenie frumoasă, corectă și sinceră.

     Transformare de la femeia „cartof” la o adevărată Lady are loc treptat și nu ține de prețul și marca hainelor, ci de o alegere îmbinată între ceea ce ți se potrivește și locul în care vei merge.

     Complexitatea cărții pusă într-o poveste frumoasă face ca orice femeie să se regăsească în unul din punctele de la A la Z pe care autoarea vrea să le descrie, și reușește într-un mod elegant.

  1. ACCESORII
  2. FRUMUSEȚE
  3. CONFORT
  4. FIICE
  5. SARCINĂ
  6. BLANĂ
  7. PRIETENE
  8. SOȚI
  9. GARDEROBĂ IDEALĂ
  10. BIJUTERII
  11. TRICOTAJE
  12. LENJERIE
  13. MACHIAJ
  14. NEGLIJEURI
  15. OCAZII
  16. KILOGRAME
  17. CALITATE/CANTITATE
  18. RESTAURANTE
  19. SEX
  20. BRONZ
  21. UNIFORMITATE
  22. VĂLURI
  23. WEEKENDURI
  24. CRĂCIUNUL
  25. YAHTING
  26. FERMOARE

 Eleganța descrie energia, voința, speranța, durerea, dezamăgirea, iubirea.

    Louise vrea o schimbare, are curajul să schimbe locul de munca, întâlnește noi oameni, devine mai elegantă, deși cu fiecare ocazie are emoții față de ceea ce ar putea să poarte.

    A renunțat complet la căsnicie? De fapt cum ai reacționa să afli că soțul tău e gay?  Probabil te eliberezi, simți că nu ai pierdut nimic, totuși doare.

      Multe întâmplări hazlii, o încercare de ieșire la Ritz, îmbrăcată total nepotrivit, o prietenă care o salvează și fac schimb de haine la garderobă, cu bărbatul nepotrivit. O geantă de voiaj uitată, îmbrăcată cu haine de împrumut la țară într-o familie din înalta societate.

   Reușește oare Louise să întâlnească bărbatul potrivit? Întâlnește oare iubirea, liniștea, ajunge să-și câștige încrederea în sine?

    Îmi plac femeile elegante, eu nu sunt una dintre ele, mă rog  🙂 doar câteodată. Credeam că trebuie să te naști elegantă, încă sunt de părere că naturalețea este principalul atu al eleganței, probabil că voi fi mai atentă când o să-mi aleg hainele.

Măcar am învățat ceva

TOCURILE TE RIDICĂ, CULTURA TE ÎNALȚĂ, Eleganța te transformă.

Nu e suficient să fi femeie, trebuie să fi feminină.  Dacă ești femeie trebuie să citești această carte.

Lectură plăcută

Nota mea este 9

sigla NemiraCartea  Eleganța de Kathleen Tessaro a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Vero

by -
14

,,...Eu sunt Alex, se prezentă bărbatul, venindu-i în ajutor...instinctul de conservare îi şoptea că cei ca el nu aparţin unei singure femei”

Îngerul întunecat de Mihaela Strenc

Editura: Quantum Publishers

Număr de pagini: 229

An apariţie: 2016

     „Îngerul întunecat” este volumul care m-a trezit din această letargie a verii. M-a condus într-o lume pe care doar aparent o cunoşteam: eram sigură că ştiu totul despre ceea ce este Bucureştiul…Se deschide cartea la prima pagină şi cititorul este împins în mijlocul unei bătălii dintre negru şi alb. Să vă imaginaţi că sunteţi într-o pădure: pe de o parte este întunecată, de-a dreptul sinistră, iar pe de alta e plină de culoare.  Cineva îmbie lectorul să se aşeze pe un scaun rotativ şi îi arată fel şi fel de imagini: la unele râdem în hohote, iar la altele plângem şiroaie. Acest scaun se învârte neîncetat şi inima o ia la galop. Al cui este meritul dacă nu al autoarei Mihaela Strenc pe care o vom descoperi puţin câte puţin în filele cărţii.

    Înainte de toate, volumul ne arată personajul principal: Ana. La prima vedere este o tânără cât se poate de obişnuită: locuieşte singură în casa păriţilor săi, lucrează ca recepţioneră la un hotel şi de abia s-a despărţit de cel care părea a-i fi alesul. Viaţa acesteia nu se rezumă doar la aceste câteva cuvinte! Ana este o Veghetoare din casa Norilor, iar misiunea sa este de a-i apăra pe „cei adormiţi” de strigoi care „nu erau decât nişte creaturi răzbunătoare ce trebuiau izgonite, ca un fel de personaj secundar ce apare câteva minute în cadru şi apoi se evaporă nu se ştie unde”, suflete rătăcite şi de orbiuri „entităţi malefice create de oameni înzestraţi cu o mare forţă mentală…lipsite de conştiinţă de sine”.

     Pentru a fi parte a Veghetorilor trebuie să respecte regulile neamului său şi pe conducător, printre care şi aceea de a se căsători cu o persoană din familie. A crezut că Sebastian era acela, dar s-a înşelat. Universul avea altceva plănuit: după o noapte de beţie alături de prieteni, se trezeşte în apartamentul unui necunoscut „într-o clipită îşi încropi câteva scuze cu ajutorul cărora să se descotorosească de acesta cât mai rapid: a băut prea mult, nu se simţea bine etc.Când uşa se deschise însă, îşi uită pe loc discursul pregătit şi înghiţi în sec, holbându-se la bărbatul din faţa ei…Eu sunt Alex, se prezentă bărbatul, venindu-i în ajutor…instinctul de conservare îi şoptea că cei ca el nu aparţin unei singure femei”.

     Fuge grăbită la serviciu şi constată că inelul ce avea gravat însemnul casei ei lipsea. Hotărârea de a se întoarce la apartamentul lui Alex îi va pecetlui soarta. Ana se va îndrăgosti de acesta fără a-şi da seama; va petrece din ce în ce mai mult timp alături de el „Ce este? o întrebă…De ce te-ai întristat?…Noi doi…Nu putem fi împreună”. Sunt diferiţi: el este „liber şi trăia după propriile sale legi, indiferent de multe ori la regulile de conduită, pe care le considera o pierdere de vreme.”, iar „pentru Ana, ce-şi petrecuse un sfert din viaţă încercând să respecte cu stricteţe toate cutumele, firea lui reprezenta o mare enigmă”. O mână invizibilă îi ţine legaţi.

     Tânăra nu ştie adevărata faţă a lui Alex şi va începe să se schimbe: e sleită de forţe, mai pală la faţă, ca şi cum cineva i-ar consuma toată lumina şi vede fantasme. Alex, pe de altă parte, este plin de viaţă şi fericit. Ce descoperă Ana despre el? Este fiul decăzut al conducătorului ce a dansat tangoul întunericului un pic prea bine. Alex are nevoie de tânără pentru a supravieţui, dar se păcăleşte singur. Ea îl transformă „iubirea e un sentiment transformator, singurul care-l poate preface pe om în înger sau în demon”. Pentru Ana el este drogul şi pentru Alex, dânsa este viaţa. Ce se va alege de cei doi? Puteţi afla într-un singur fel: citind.

     Opera Mihaelei Strenc este bine construită şi e narată la persoana a III-a de un narator omniscient, omniprezent. Acţiunea se desfăşoară pe două planuri: cel al realităţii, al Bucureştiului şi cel al fantasticului, reprezentat de visele pe care le are Ana. Mi-a plăcut enorm faptul că autoarea a preluat în lucrare, mitul zburătorului care apare, de asemenea, în „Luceafărul”eminescian.

       Cu ajutorul descrierii autoarea ne trimite într-un alt fel de Bucureşti „era una din acele zile mohorâte de toamnă, când frunzele cad, amestecându-se cu stropii de ploaie căraţi de vânt în toate direcţiile. De la ferastra blocului nu se vedea decât un zid transparent de apă ce te separa de restul oraşului, închizându-te într-o lume paralelă unde nu exista decât o cameră cu pereţi albi, o canapea veche acoperită cu o husă găurită, o masă demodată şi o bibliotecă burduşită cu volume îngălbenite”. Gestica, gândurile transpuse pe hârtie trasformă volumul într-o adevărată introspecţie ce reflectă felul de a fi al Anei. Amuzamentul nu e dat la o parte „Ţi-am spus de zeci de ori că te iubesc, vrei să-ţi fac şi-un desen?”.

     O carte aparte, asemuită cu un dans. Haideţi şi noi dragi cititori să participăm la el pentru că, aşa cum o arată şi autoarea, „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Nu există, e o demenţă”.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Nota: 9/10

Quantum Publishers Logo


Cartea Îngerul întunecat de Mihaela Strenc a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Crina Stanciu

by -
7

„Un om poate, în vremea noastră globalizată, trăi oriunde, cu o singură condiție, ca pe lume să fie pace.”

                            Ce nu știe un non-migrant, de Monica Săvulescu                                                                           Voudouri 

 Titlul original: Ce nu știe un non-migrant

Editura: Tracus Arte

Anul aparitiei: 2016

Număr pagini: 407

Gen: Analiză sociologică, Proză scurtă

 „Un om poate, în vremea noastră globalizată, trăi oriunde, cu o singură condiție, ca pe lume să fie pace.”

      Ce nu știe un non-migrant? „Nu știe că atunci când pleci din țara ta, mai ales în condiții de forță majoră, ființa ta s-a rupt ca după o intervenție chirurgicală.”

      „Nu știe că sociologii care se ocupă de emigrație au formulat ideea că „once migrant, always migrant”. Adică, emigrația nu înseamnă o lună, un an, emigrația înseamnă un timp nelimitat.”

    Tocmai am terminat de citit cartea Ce nu știe un non-migrant, de Monica Săvulescu Voudouri și mărturisesc că îmi este destul de greu s-o cuprind într-o recenzie, s-o încadrez într-o categorie anume. Nu este un roman, cu etapele aferente (incipit, intrigă etc), nu este nici o poveste, nici analiză sociologică. Este puțin din toate acestea, dar înainte de toate, o carte scrisă cu personalitate.

      Poate fi considerată o analiză sociologică pe baza unor fapte reale, trăite de autoare și de alte persoane. Ea însăși emigrantă în Olanda și apoi în Grecia, cu o familie multiculturală, ne spune în fiecare capitol o poveste reală cu și despre emigranți români. Totul este analizat, argumentat din perspectiva dumneaei ca sociolog și mai ales, ca om.

    Totodată, realizează un manifest pentru pace, militând pentru renunțarea la tot ceea ce presupune război, violență, rasism, discriminare și explicând logic de ce lumea nu vrea pace, de ce războiul este profitabil pentru unele categorii de persoane.

     „Am adunat în acest volum articolele publicate timp de doi ani în revista „Cultura”. Rubrica al cărei titular am fost am numit-o „România din diasporă.”[…] Am păstrat în volum o cronologie inversă: asemenea acelor ceasului pe care le-ai da înapoi și nu înainte, am început și eu cartea cu ultimele articole.”

     Așa își descrie doamna Voudouri lucrarea, în care ne vorbește atât din perspectiva emigrantului român, cât și din cea a cetățeanului grec, despre evenimente majore întâmplate la ora actuală în lume: criza refugiaților, criza financiară, discuțiile privind ieșirea Greciei din Uniunea Europeană,  șomajul printre tineri, în ciuda multiplelor calificări și facultăți terminate, câștigarea de teren de către partidele de extremă dreaptă, rasismul, discriminarea; face puțină referire la atacurile teroriste din Paris și sunt sigură că dacă ar fi scris cartea câteva luni mai târziu, am fi citit în ea și despre controversatul Brexit.

     Ne vorbește despre condiția emigrantului român, în contextul pe care îl presupun toate acestea. Este o carte folositoare, cu ajutorul ei deprinzând anumite concepte din sociologie, explicate pe baza unor cazuri concrete: o româncă întâlnită în supermarket de doamna Voudouri, care la abordarea acesteia, și-a luat copilul de mână, spunându-i să nu intre în vorbă cu românii; sau o  întâmplare care m-a făcut să râd copios, după care mi-am dat seama că de fapt, nu era nimic de râs. Din contră, nu este de râs faptul că numele scriitorilor noștri de referință n-au fost nici măcar auzite în treacăt de cei din afara granițelor. Astfel, o româncă emigrantă în Franța a tradus opera lui Caragiale și a trimis manuscrisul editurilor:

    „Multă vreme nu a primit de la nimeni nici un răspuns. Până într-o zi, când factorul i-a adus o scrisoare: Doamnei X, Pentru domnul Ion Luca Caragiale. Traducătoarea noastră a deschis acel plic cu o destinație atât de bizară. Și a citit cu stupoare că editura respectivă organiza o masă rotundă. Și-l invita pe domnul Ion Luca Caragiale să-și spună părerea despre viitorul teatrului contemporan. Suntem în Franța anilor 2000. Suntem în plin Caragiale!

     Lucrurile nu s-au oprit însă aici. Cu totală stupoare, traducătoarea noastră a pus mâna pe telefon. A sunat editura. Și a apucat să-i spună semnatarului scrisorii: Musiu, dar Caragiale a decedat… „O, doamnă, s-a auzit o voce afectată de la celălalt capăt al firului. N-am știut. Vă rugăm să primiți condoleanțele noastre.” Suntem în plin Caragiale!”

     Acestea sunt două dintre multele povești cu și despre migrație spuse de doamna Voudouri. Dacă doriți să le aflați și pe celelalte, citiți cartea!

     Sper că doamna Voudouri, prin cartea dumneaei, a reușit să tragă un semnal de alarmă, să lanseze un apel către umanitate!

Citate:

    „Vreau să le las copiilor noștri o mărturie că noi, generația matură a anului 2015, n-am înțeles când, cum și de ce am fost depășiți de evenimente. Că ele, evenimentele, s-au petrecut peste capul nostru.”

    „Suntem fericiți cu copiii ăștia, care știu computer, știu limbi străine și se lasă folosiți și fără să fie plătiți, în vremurile tâmpite pe care le trăim.”

    „Singura soluție, desigur, la îndemâna oricui om cu mintea limpede ar fi încetarea războaielor. Dar despre asta nu se vorbește. O asemenea soluție nu pare defel profitabilă. Armamentul trebuie vândut, fiindcă se învechește. Orașele altor continente trebuie distruse ca să avem apoi ce reconstrui. Șomajul din Europa trebuie ținut în echilibru, ca atare nu se poate tăia nicio cale a scurgerii lui în afara continentului nostru.”

„Dacă sociologii au dreptate, atunci se adeverește teoria lor că necunoașterea creează discriminarea.

 „Dar… ți-e dor de anii tăi tineri, de cei care te-au cunoscut atunci, de strada pe care ai locuit, copil fiind, de școala la care ai învățat, de prietenii tinereții, de mirosul pomilor înfloriți primăvara, de pisica vecinilor.”

    „Cine n-a trecut prin asemenea situații, nu și le poate închipui. Cine n-a văzut, după zeci de ani de la acceptarea într-o țară străină, cuta care se formează pe fruntea celui cu care vorbești, încordarea cu care se străduiește el să te facă să înțelegi că vorbești cu greșeli, că ai pus un accent anapoda, nu știe ce înseamnă asimilare.”

     „Cade sub ochii noștri Europa, ca un castel construit pe nisip. Pac dintr-o parte, pac din alta, și uite, a fost, dar nu mai este. Cine s-ar fi așteptat la una ca asta? Cu treizeci de ani în urmă, tot așa cădea blocul socialist. Pac dintr-o parte, pac din alta și uite, a fost, dar nu mai este. Nu știu de ce, dar parcă trăiesc sentimentul că aceeași mână e cea care face jocul.”

   „Plec dintre refugiați cu imaginea ochilor lor sticlind de foame. Știu că nu am să mă mai mântui de ea niciodată.”

    „Astăzi în toată Grecia se dansează Sirtaki. Și poporul care are asemenea dansuri nu piere.”

     „Niciodată cred că nu o să înțelegem exact de ce ieri nu se putea deloc un anume act politic și de ce astăzi se poate.”

    „Citesc cu totală stupoare un articol în presa românească din care aflu că marele neurochirurg Leon Dănăilă și-a vândut casa pentru a-și putea publica un tratat de specialitate. Mă gândesc la cei care au bani să le plătească editurilor uriașa maculatură care zace pe rafturile librăriilor, unde nu mai există nici un criteriu valoric, și unde oricine poate să-și publice orice, dacă are cu ce să plătească pe oricine care e dispus să publice orice.”

    „Doamne, ce copii am ajuns să creștem? Și cum să nu fie ei astfel depersonalizați, capabili s-o pornească, în turmă, în orice parte vor fi împinși, cu McDonalds-uri, cu hainele cu etichete, cu tabletele fără de care nu mai știu să spună nici cum îi cheamă?”

    „E un respect pentru necinste pe meleagurile noastre cum n-am mai văzut nicăieri pe lume.”

  „De-atunci mă uit chiorâș la marile fapte de arme ale tuturor eroilor naționali; de-atunci mă lupt cu o incapacitate, de ordin personal probabil, de-a înțelege istoria. Mă umple de îndoieli intrarea lui Agamemnon în cetate pe tronul triumfal. Eu mă gândesc la băieții nevinovați rămași pe câmpul de luptă, la mamele lor care i-au înfășat cu dragoste și i-au crescut pline de grijă, la femeile care i-au iubit, la copiii frumoși pe care ar fi putut să-i aducă pe lume.”

    „Globalizarea aduce pace între state. Și război între păturile unei societăți.”

    „Caragiale este contemporanul tuturor. Și în toate timpurile. Cât va fi prostie pe fața pământului.”

 

Despre autoare:

foto-Monica-Savulescu-VoudouriMonica Săvulescu Voudouri este un sociolog român specializat în emigrație. Ea însăși a emigrat în Olanda în 1985, apoi în Grecia, în 2007. A publicat în mai multe țări proză, eseu, poezie, studii de sociologia emigrației. A scris Fetele Nikas, în lumina zilei mare și albă (2010), România din afara României: Avem! (2012), Vă scriu din Atena, în anii crizei (2014), Dacă treci podul Soweto (2015).

„Voudouri este, astăzi, și cred că nu greșesc, una dintre cele mai prezente și mai puternice voci civice și literare ale României de peste granițe.” (Angela Martin)

 

 

 

Editura Tracus Arte

Cartea Ce nu ştie un non-migrant de Monica Săvulescu Voudouri a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tracus Arte. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată inclusiv din librăriile online agreate

Autor: Sorina Ciocârlan

by -
24

,,Avocatul din limuzină ilustrează forţa thrillerelor juridice, abordând simultan probleme de etică, politica legii şi analiza mass-media."

Avocatul din limuzină de Michael Connelly

Titlul original: The Lincoln Lawyer
Traducerea: Graal Soft 
Editura: RAO
Număr pagini: 394

An apariţie: 2014

      Michael Connelly s-a hotărât să devină scriitor după ce a descoperit cărţile lui Raymond Chandler în timpul studenţiei la Universitatea din Florida. După absolvire, în 1980, Connelly a lucrat la ziare din Daytona Beach şi Fort Lauderdale, Florida, specializându-se în subiecte legate de crime. În 1986, împreună cu alţi doi reporteri, a petrecut câteva luni intervievând supravieţuitorii unui accident aviatic deosebit de grav. Articolul lor a ajuns pe lista nominalizărilor pentru Premiul Pultzer. Acest lucru i-a adus un post la Los Angeles Times. Primul lui roman, The Black Echo, a fost publicat în 1992 şi a câştigat Edgar Award pentru Cel mai bun roman de debut din partea asociaţiei Mystery Writers of America.

       Connelly a fost preşedintele acestei asociaţii în 2003 şi 2004. Este autorul a 27 de cărţi, care s-au vândut în peste 57 de milioane de exemplare în toată lumea.
       Despre cartea lui Connelly sunt doar cuvinte de laudă: ,,Atinge un nou standard…Scris în ritm alert, Avocatul din limuzină ilustrează forţa thrillerelor juridice, abordând simultan probleme de etică, politica legii şi analiza mass-media. Connelly se ocupă, de asemenea, de principiile răului…dovedeşte că este ,,vinovat” de producerea unora dintre cele mai bune cărţi de ficţiune din domeniul criminalităţii.” -FORT LAUDERDALE SUN SENTINEL

     De ce am scris această părere? Este ceea mai apropiată de a mea, deşi mă aşteptam la un gen de thriller mai feroce, mie mi s-a părut chiar blând. Da, avem un client ce nu este ce pare a fi, dar…

     Michael Haller, avocat penalist, cu două soţii la activ, o fetiţă-Hayley, şi vreo 3 limuzine în garaj. Pare un tip uns cu toate alifiile, nu?
      Da, este un tip care ştie să răzbată, îi place să câştige, are clienţi dintre traficanţii de droguri, consumatori de droguri, pe care, fireşte îi taxează, dar are clientă şi o prostituată, pe care nu o taxează deloc, deşi are deja multe arestări şi eliberări la activ.

      Prima soţie, o procuroare, Maggie, încă ţine la el, dar sunt despărţiţi, iar fiica lor este la mamă. A doua fostă soţie, Lorna, este şi secretara lui, se ocupă cu găsirea clienţilor, cu facturarea lor, deci, au o relaţie prietenească. Se pare că îi merge bine, deşi tot timpul este în căutare de clienţi, evident solvabili, are şi el cheltuieli de achitat, nu?

      Ce l-ar frământă? Poate ne dăm seama din dialogul purtat cu detectivul lui, Levin ,,Mă gândesc la ideea de a avea un client nevinovat şi la pericolele pe care le implică.
      -Ştii ce spunea tatăl meu despre clienţii nevinovaţi?
     -Credeam că tatăl tău a murit când tu aveai şase ani.
     -Cinci, de fapt. Nici măcar nu m-au luat la înmormântare.
     -Şi vorbea cu tine despre clienţii nevinovaţi când tu aveai cinci ani?
     -Nu, am citit într-o carte mult timp după ce s-a dus. A spus: “Cel mai înfricoşător client pe care poate să-l aibă un avocat este un client nevinovat. Pentru că, dacă dai greş, şi el merge la închisoare, o să te bântuie toată viaţa”.
      -A spus el asta?
    -Ceva în sensul asta. A zis că nu există nici o cale de mijloc cu un client nevinovat. Nicio negociere, nicio recunoaştere a vinovăţiei, nicio cale de mijloc. Există doar un singur verdict. Trebuie să pui un nevinovat pe tabela de marcaj. Nu există niciun alt verdict în afară de nevinovat.”

     Temerea lui se va adeveri. Apare un client cu bani, Roulet, care este acuzat de o prostituată că ar fi bătut-o la ea acasă, ar fi ameninţat-o cu moartea, după ce ar fi încercat să o violeze. Regina Campo scapă, după ce l-ar fi lovit în cap cu ceva, şi ar fi fugit. Teoria lui Roulet este că a fost o înscenare toată treaba, iar victima vrea să îl stoarcă de bani.

     Roulet îl vrea ca avocat pe Mickey, iar acesta va încerca să îl scape. Se pare că de aici încolo, acţiunea cărţi va fi puţin mai alertă. Până acum am asistat la desfăşurarea unui proces, plăţile obligatorii şi neapărat achitarea sau reducerea pedepsei. De aici încolo, ies la iveală probe noi. Se pare că, cuţitul purtat de către Roulet, îi aduce aminte de un caz de crimă: Martha Renteria a fost violată şi ucisă cu bestialitate de către Jesus Menendez. Acesta din urmă s-a declarat tot timpul nevinovat, iar la câţiva ani de la pronunţarea sentinţei, se pare că ar fi avut dreptate.

     Raul Levin, un detectiv plătit de către avocaţi pentru a găsi mai multe dovezi, scoate la iveală o serie de violuri înfăptuite cu mulţi ani în urmă. Încet, încet, află mai multe probe, care l-ar scăpa pe Jesus, dar l-ar incrimina pe Roulet.
      Levin este ucis, se pare că arma avocatului Haller, ar fi arma crimei. Aceasta a dispărut, cine să o fi furat de la avocat, cine i-a înscenat crima?

    Se pare că Roulet a păcălit pe toată lumea, inclusiv brăţara prinsă de picior ca să îl monitorizeze. Recunoaşte în faţa avocatului că a ucis persoane, iar el fiind clientul lui nu poate să îl denunţe! Sau poate?

     Ce va încerca să facă Haller Mickey pentru a-şi proteja familia de acest monstru sadic? Va reuşi să îşi răzbune prietenul mort? Îl va scăpa de acuzaţii pe Roulet în schimbul armei crimei? Cum va reuşi să îl elibereze pe Jesus? Ce plan va pune la cale, şi cum se desfăşoară pe mai departe acţiunea cărţii, vă las pe voi să aflaţi? 
           Nota mea pentru carte este 9,5.

targulcartii.ro

Cartea Avocatul din limuzina de Michael Connelly este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comandată de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: Nicol

by -
8

The Selected Works of D.H.Lawrence) este o colecție a celor mai bune scrieri ale sale cuprinzând romane bine-cunoscute și nuvele.

Fii și Amanți (Sons and Lovers) D.H. Lawrence

Titlu: The Selected Works of D.H. Lawrence

Editura:  Wordsworth Editions

An apariție: 2006

Număr pagini:  1353

      În ultima vreme am cam lipsit de pe-aici… De fapt, cum să fii pe tocuri când alergi de colo-colo? Bine, am mai avut și momente de respiro, nu mă pot plânge. Unul din momentele mele preferate a fost, evident lectura… Dar, să trecem peste introducerea plictisitoare. Acum ceva timp, Mili și Iasmy m-au provocat să citesc un adevărat mastodont de 1353 pagini – The Selected Works of D.H. Lawrence.

     Deși la vremea mea am mai citit cărți ale autorului britanic (mai de voie, mai de nevoie), niciodată nu am citit ceva scris de acest autor în engleză. Oricât de bună ar fi realizată o traducere, tot nu este exact ca originalul (bine, aș putea scrie mult și bine despre asta însă înțelegeți voi ideea).

      D.H. Lawrence este unul din cei mai apreciați scriitori britanici ai începutului de secol XX, cu toate că în perioada în care a trăit a fost cenzurat, persecutat și desconsiderat datorită subiectelor prea îndrăznețe pe care operele sale le abordau. Cartea pe care am primit-o eu, așa cum îi spune și titlul (The Selected Works of D.H. Lawrence) este o colecție a celor mai bune scrieri ale sale cuprinzând romane bine-cunoscute și nuvele. Cum dimensiunile nu prea îmi permit să o car după mine peste tot pe unde aș vrea lectura îmi e puțin cam lentă, dar oricum nu sunt adepta cititului sportiv. Fiindcă riscam să fac un articol kilometric, m-am gândit să vă scriu despre fiecare lectură în parte…

      Am început lectura acestei culegeri (dacă pot spune așa) cu romanul Sons and Lovers al cărui titlu a fost tradus la noi în două variante: Fii și amanți și Fii și îndrăgostiți. De ce? Explicația e cam lungă dar, pe scurt, e vorba de adaptare. Ca absolventă a unei facultăți cu profil de traducere și ca practicant, eu aș merge tot pe prima variantă.

      Sons and Lovers a fost scris în 1913 și a fost inclus de către Modern Library în top 100 cele mai bune romane ale secolului XX, ocupând un onorabil loc nouă. Inițial, publicul a fost cam sceptic cu privire la acest roman, iar criticile au fost destul de acide fiind considerat un roman obscen. În zilele noastre, romanul este privit drept cea mai mare reușită literară a lui Lawrence.

      Sons and Lovers (Fii și amanți/Fii și îndrăgostiți) este un roman parțial autobiografic ce urmărește povestea zbuciumată a familiei Morel. Deși provine dintr-o familie burgheză, Gertrude se îndrăgostește de un miner – Walter Morel.

      Aparent, Walter este manierat, energic și binevoitor, ceea ce o face pe Gertrude să îl accepte ca soț. Însă minciunile acestuia încep să iasă la iveală după căstorie, în special cele de ordin financiar. Nici caracterul nu îi mai e același – se îmbată des și își maltratează soția.

      Respinsă în cele din urmă de către Walter, Gertrude își revarsă toată afecțiunea asupra celor doi fii – William și Paul. Inițial, William este preferatul ei dar, acesta moare iar Paul începe să fie sufocat de atenția pe care i-o acordă mama sa.

       Lawrence urmărește în detaliu toate relațiile din roman: Gertrude – Walter, Gertrude – William/Paul, relația lui William cu Cristina care îl epuizează atât de tare încât se îmbolnăvește și moare, încercările lui Paul de a avea o relație cu Miriam în pofida mamei sale exagerat de protectoare  și a afecțiunii duse până la extrem pe care acesta o dezvoltă pentru ea.

     Cum nu vreau să fac din acest articol, o să vă mai dezvălui doar câteva lucruri. În cele din urmă, Paul și Miriam se vor despărți. Acesta urmând să formeze în cele din urmă cu cuplu cu Clara – o femeie cu zece ani mai în vârstă ca el și căsătorită.

      Și gata cu spoilerele. Dacă vreți să înțelegeți mai bine ce e cu cartea aceasta și ce se va întâmpla cu Paul, Gertrude, Clara și Miriam – citiți romanul! Sons and Lovers cu siguranță vă va captiva prin complexitatea personajelor și a relațiilor dintre ei. Poate ce am scris eu pare un talmeș-balmeș de detalii dar, cartea asta ar trebui să fie o lectură obligatorie! D.H. Lawrence este, după părerea mea, unul din cei mai buni povestitori pe care i-a avut lumea. Scriitura sa este cursivă, ușor de urmărit și te prinde prea tare încât devii atașat de personaje (bine, pe mine Paul mă cam enerva pe alocuri… cine a citit cartea poate înțelege).

    Fii și amanți/Fii și iubiți e genul ăla de carte pe care nu o poți lăsa din mână, indiferent de câte ori o citeșți sau în ce limbă.

      Concluzia? Citiți cartea! Ah… să nu uit – romanul beneficiază și de o ecranizare de excepție premiată cu un premiu Oscar și nominalizată la BAFTA, v-o recomand și pe aceasta.

Autor: Diana

by -
11

”Cine ce să facă şi cu mine? Nu mă înfiase nimeni. Eram olog de ambele picioare, distorsionat şi urat, cu o faţă schimonosită şi cu membrele superioare ca două aripi jumulite şi lăsate în dorul lelii din trup. Aveau să mă boteze Gabriel. Ce ironie! Înger la altar. Păzitor al cerului. Că pe pământ nu mă păzeam nici pe mine!”

Zădărnicia unui mers pe sârmă de Amalia Năcrin

Editura: Naţiunea

zadarnicia unui mers pe sarma

    Nu cred că mi-a mai fost vreodată aşa greu să vorbesc despre o carte, dar am să încerc.

      Cartea Amaliei Nacrin este, în pagini puţine, o poveste tristă a unui tânăr în scaunul cu roţile, al unei tinere, iubita lui pentru o vreme, şi al mamei lui. Amalia Năcrin nu îmbracă povestea în cuvinte frumoase, suave, delicate ci o spune cu încrâncenarea celui rănit, disecând până la ultima fibră sufletul uman, tăind cu bisturiul cuvintelor până scoate la iveală şi ultimul sentiment.

     Şi acum povestea…Gabriel a crescut la casa de copii, după ce fusese găsit de trecători, aruncat pe podeaua unui closet public murdar, dar n-a avut nici o şansă de a fi înfiat de cineva, se născuse cu picioarele paralizate: ”Cine ce să facă şi cu mine? Nu mă înfiase nimeni. Eram olog de ambele picioare, distorsionat şi urât, cu o faţă schimonosită şi cu membrele superioare ca două aripi jumulite şi lăsate în dorul lelii din trup. Aveau să mă boteze Gabriel. Ce ironie! Înger la altar. Păzitor al cerului. Ca pe pământ nu mă păzeam nici pe mine!”

     Creşte la casa de copii jinduind după dragostea unei mame: ”Am jinduit după dragoste. Mi-am dorit să primesc, mi-am dorit să dăruiesc. Dragoste. Am vrut să mă adun rupt între viaţă şi moarte de-atunci.” Probabil auzind una alta despre circumstanţele naşterii lui, fiind un introvertit cu imaginaţie bogată, îşi imaginează că-şi aminteşte cum a fost născut, că mama lui l-a privit, deşi era scoasă de acolo de peştele ei, mama lui fiind o prostituată, abuzată încă de tânără şi lucrând speriată de cei ce-o asupreau. La majorat trebuie să părăsească casa de copii, conform legii, şi alege să stea o vreme pe străzi, adăpostindu-se în cartoane lângă cimitir. Este perioada refulării, a amintirilor adevărate sau plăsmuite, a fricii de-a nu rămâne vreodată îngropat de viu şi neputincios. Şi totuşi cea mai puternică plăsmuire, născută din dorinţa de-a avea pe cineva al lui, este cea a mamei pe care şi-o imaginează în mii de feluri deşi: ”Ştiam că n-o văzusem decât atunci…aruncat din uter în closetul acela infect….Şi acum o formăm din etern. Dată naibii natura asta umană! Cu gravă gravitaţie!!!!”

      Povesteşte despre viaţa pe străzi, despre o femeie miloasă care încearcă să-i dea nişte şosete, dar nu le-a luat pentru că oricum la picioarele lui paralizate nu simţea frigul şi pe urmă i le-ar fi luat oamenii străzii de care nu s-ar fi putut apăra, şi acum izbucneşte dorinţa lui ascunsă: ”Eu vreau o casă, o casă încălzită, unde să trag în fiecare noapte….Poţi să-mi oferi liniştea şi siguranţa unei locuinţe personale?” Pentru că se putea mişca relativ uşor cu căruciorul se plimbă mult: ”Cum sunt hoinar, liber de rutina zilei, de condiţionarea celorlalţi de a-şi câştigă pâinea, plec din liniştea periferiei spre centru, în piaţa mare a oraşului spre a mai vedea lumea, spre a mai simţi zumzăială, spre a mai căpăta ceva de mâncare”

      Se gândeşte mult la viaţă lui, la oameni, la credinţă, la lupta lui inclusiv cu el însuşi: ”Fără Dumnezeu, fără draoste şi credinţă?! Cu cele două talere pierdute, câştigate?!…
      “O ruletă uriaşă cât tot universul care ne pierde de dragoste şi Dumnezeu. De cele mai multe ori dragoste. Omeneşte. Fără de Dumnezeu…Dijma vieţii că atare.”
        Cum să te duci în Dragoste din dragoste? În rest lupta Raiului şi a Iadului.”

      Povesteşte cu uşoară nostalgie despre viaţa la orfelinat, care totuşi însemna curăţenie, hrană, învăţătură, despre Lia angajata Centrului, care avea grijă de el şi-l ierta pentru toate hachiţele lui şi pe care în felul lui o iubeşte şi o apreciază: ”Mama adoptivă, femeia plinuţă, între două vârste, cu părul scurt, ondulat, prins, uneori pe sub batic, cu griji cât carul, dar care lasă totul la uşa orfelinatului când e cu mine. Din obligaţie, din complezenţă, din milă dar şi din suflet. Din suflet mai cu seama.” ”Uneori cred că înţelege şi ea ceva din tăcerea mea. Doar uneori…Ce, ea are problemele mele?”

      Lia care a fost de faţă când îi picau dinţii şi care i-a adus un căţeluş cu care se mai juca. Apoi clasa micuţa unde: ”un mare om ni se dăruieşte de fiecare dată cu aceeaşi dragoste, cu aceeaşi compasiune cu acelaşi respect. Empatizează de fiecare dată. Rar mi-a fost dat să-l văd pe psiholog străin de situaţie.”

      Şi David băiatul rămas orb în urmă unei anestezii, disperat de situaţia lui. Nimic nu e mai emoţionant decât fragmentul în care ni se povesteşte cum Gabriel din căruţul lui îl îndrumă a doua zi pe David, băiatul orb către sala de clasă: ”Erau acolo, totuşi reali, cât se poate de reali. Ceea ce nu ştiau băieţii, însă, era faptul că, în imaginea pe care o afişau în faţă celorlalţi, erau, pe bună dreptate, doi eroi. Eroi ai vieţii. Mulţi şi-ar fi plecat capetele în semn de respect. Pentru cum îşi ducea fiecare crucea.” Este impresionant cât suflet oferă Radu psihologul copiilor şi sfaturile pe care le da: ,,Va trebui să înveţi să vezi David! Vei vedea din nou! De data aceasta cu mintea mai abitir decât cu ochii!”

      Apoi adolescentul Gabriel care visează la dragoste şi priveşte oamenii din jurul lui cu atenţie, sărbătorile, comportarea falsă sau doar precaută a celor din jur, dragostea afişată ostentativ ca la tarabă şi ajunge la o concluzie tristă: ”De mii de ani acelaşi blestem! Al unei dragoste făţişe. Blazon al casei. Medalie ce şi-o pun mulţi la gât. Se iubesc doar ignoranţii, prefăcuţii…de la mic la mare. Să daţi cu pietre. Eu asta simt asta spun! De atâtea milenii nu am învăţat încă să ne iubim. Dragostea nu există! ” La un moment dat e gata să renunţe la viaţă, se închide în camera, se înfometează, dar Lia îl salvează şi în clasa psihologului îşi dă deodată seama că toţi oamenii (inclusiv profesorul) normali sau infirmi au necazuri, vise, doruri, speranţe uneori imposibile.

      Apoi încearcă să descopere dacă poate fi bărbat, şi într-o zi în parc vede o femeie superbă, după părerea lui, pe Lisandra. Ea este motivul pentru care Gabriel încearcă să devină un om normal, caută o casă la un cămin social, pe care cu banii de pensie adunaţi cât a stat pe străzi o pune la punct, se aranjează, devine alt om, îşi face chiar prieteni, pe Vlad vecinul lui de bloc, care într-un moment greu îl va salva punându-şi propria viaţă în pericol. Vlad care îi va da prin viaţa lui şi gestul lui o mare lecţie de viaţă şi umanitate.

      Lisandra pe de altă parte, o femeie frumoasă, ajunsă la tratament psihiatric în urmă unor traume puternice din lupta ei cu viaţă: ”Viaţa o purtase monoton pe un drum greu. Şi cu pasul pe loc. De micile plăceri ale sufletului nu avusese parte. Doar se aruncase cu capul în faţă într-o lupta înverşunată.” Ajunge la concluzia că este singura care se poate ajută şi încearcă din răsputeri să se ridice şi să-şi revină ştiind că: ”E clar că trăim într-o lume imperfectă. O lume compusă din multe, ca un castel de deziluzii peste deziluzii, peste alte deziluzii supraetajate, peste alte etaje de deziluzii.”

      Urmează o poveste de dragoste, o întâlnire cu mama lui Gabriel. Dar dacă vreţi să ştiţi ce se mai întâmplă citiţi cartea.
Mi-a rămas în minte citatul din finalul cărţii: ”Ei doi n-aveau să se împlinească vreodată, împreună nu aveau cum să fie…
     Lisandra nu era de Gabriel, cum nici Gabriel nu era de Lisandra.
     Doar demonstraseră tuturor, la un moment dat, zădărnicia unui mers pe sârmă…”

     Nu ştiu dacă autoarea a aflat povestea de la cineva sau şi-a imaginat-o pe baza unor observaţii asupra vieţii a oamenilor din jur şi a spiritului uman, dar o face cu mare artă. Povestea ei, emoţiile personajelor, sufletele lor dezgolite te fac să plângi, să te enervezi, să te bucuri cu ele, fac să fie totul atât de normal şi veridic. Şi asta cred că este cea mai mare realizare a unui scriitor.

Felicitări Amalia Năcrin şi eu sigur aştept următoarea ta carte.

Autor: Arci
%d bloggers like this: