Tags Posts tagged with "Recenzie film"

Recenzie film

Crima din Orient Express-adaptare cinematografică (2017)-recenzie film

ATENȚIE! CONȚINUT MODERAT DE SPOILERE!

Titlu original: Murder on the Orient Express

Anul apariției: 2017

Regizor: Kenneth Branagh

Distribuție: Kenneth Branagh, Johnny Depp, Michelle Pfeiffer, Judy Dench, Penélope Cruz, Josh Gad

Genul: polițist, mister

Durata: 1 h 54 minute

   Ce face un om normal atunci când e răcit-bocnă, când în noaptea precedentă abia a dormit câte puțin din cauza durerii în gât? Păi ați spune că stă și el în pat, bea ceai cald, ia medicamente… În nici un caz nu merge pe vremea urâtă de afară să vadă adaptarea după „Crima din Orient Express”.

   Am spus un om normal. Nu se aplică și când vine vorba de mine, care am așteptat acest film ca pe o cireașă coaptă. Ce, să mă țină o amărâtă de răceală sau vremea de afară, care îmi face în ciudă, departe de a vedea cea mai așteptată premieră a anului?

   De când am văzut trailerul și a apărut noua ediție a cărții de Agatha Christie, a cărei recenzie o aveți aici, am fost într-o așteptare febrilă. Parcă nu mai venea o dată premiera, iar când în sfârșit, m-am așezat pe scaun la cinema, niciodată nu mi s-a părut durata trailerelor mai mare. Se știe că până nu trec 20 de minute de trailere și reclame, filmul propriu-zis nu are nicio șansă să înceapă. Și totuși, acum păreau prea multe. Inutil să menționez că am terminat floricelele înaintea finalului trailelelor.

   Pot să spun că mi s-a părut o adaptare mai bună decât mă așteptam. De ce n-aveam așteptări mari? În primul rând, pentru că nicio ecranizare/adaptare nu se compară cu romanul preferat. În al doilea rând, când l-am văzut pe Johnny Depp în rolul lui Ratchett, am zis clar: NU! Nu se potrivește deloc! Ratchett din carte era un om în vârstă, nu tânăr și carismatic ca Johnny Depp. Apoi, am aflat că misionara suedeză a devenit spaniolă, interpretată fiind de Penélope Cruz, iar Arbuthnot este doctor, nu colonel. În plus, Poirot! Nu se potrivea deloc cu imaginea detectivului din mintea mea.

   Așadar, am pornit la drum cu așteptări nu prea mari. Și mai bine, nu am fost dezamăgită! Per total, pot spune că mi-a plăcut. La urma urmei, este o adaptare, nici măcar o ecranizare, așa că din start nu te aștepți la fidelitate 100%. Dacă l-aș fi urmărit ca pe un film de sine stătător, sigur mi-ar fi plăcut foarte mult. Însă ca adaptare a romanului Agathei Christie, nu pot spune (chiar) același lucru.

Să începem cu ce mi-a plăcut:

   Jocul actorilor. Distribuția este explozivă, ceea ce am remarcat cu toții cu mult înainte de apariția filmului și chiar dacă am îndoielile mele cu privire la alegerea unor anumiți actori, nu pot nega că au jucat foarte bine. Deși îmi mențin părerea că Johnny Depp nu se potrivește în rolul lui Ratchett, trebuie să recunosc că tipul își face foarte bine treaba. Așa cum mi-am imaginat, Judy Dench s-a potrivit de minune în rolul contesei Dragomiroff, interpretând magistral. Michelle Pfeiffer la fel, a avut o compatibilitate foarte bună cu doamna Hubbard și unul dintre cele mai provocatoare roluri.

   Mi-a mai plăcut faptul că în ciuda schimbărilor evidente față de carte, s-au păstrat multe lucruri: chimonoul roșu (îmi venea să aplaud când am văzut că se regăsește scena și aici), indiciile plasate la fața locului și replica mea preferată, dată de Poirot lui Ratchett: „Sper să îmi scuzați remarca prea personală, dar nu-mi place fața dumneavoastră, domnule Ratchett.”

   A fost mai mult sau mai puțin adaptată în film, dar prezentă, ceea ce contează cel mai mult. Este unul dintre puținele filme realizate după romanul Agathei care păstrează replica.

   S-a păstrat și scena în care misionara (Penélope Cruz) intră din greșeală în cușeta lui Ratchett. Numai că în carte, omul de afaceri nu o întâmpină cu un pistol, ci cu o glumă cam de prost –gust, cum că ar fi prea bătrână. Bineînțeles că replica n-ar fi avut cum să se potrivească în cazul lui Penélope, așa că au adaptat.

Alt aspect care mi-a plăcut este ritmul alert, ce nu te lasă să te plictisești.

Acum să trecem la ce nu mi-a plăcut:

   Îmi pare rău s-o spun, însă Kenneth Branagh a stricat aproape în totalitate personajul Hercule Poirot! Știu ce o să-mi spuneți, că m-am obișnuit cu Sutchet. Corect, însă eu nu mă refer numai la asemănarea fizică, ci la întregul rol: Poirot este un omuleț simpatic, bonom, vesel, politicos, care nu-și pierde cumpătul nicio clipă. Rezolvă cazurile cu indiferență obiectivă și calm, fără a se implica afectiv. În nici un caz, nu țipă la cei pe care-i anchetează și nu-i îndeamnă să-l împuște. (Pardon,cred ca am scăpat un spoiler! Lasă, că nu e major!). Poirot este mult prea calculat, politicos și manierat pentru asemenea dramatizări. Iar replica aceea mă omoară: „Mă numesc Hercule Poirot și sunt probabil cel mai bun detectiv din lume.”

   Serios? În afară de faptul că îmi amintește de o reclamă celebră, Poirot nu ar spune niciodată așa ceva. Desigur că este narcisist și vanitos, însă așteaptă aprecierile celorlalți, nu se laudă singur. Părerea despre sine este atât de bună, încât nu consideră necesar să se laude.

   O parte bună, totuși, a transpunerii personajului, este obsesia sa pentru simetrie: cum măsoară ouăle cu tacâmurile, ținând neapărat ca acestea să fie egale, cum călcând într-o balegă, își afundă special și celălalt picior, cum îi roagă pe interlocutori să-și îndrepte cravata… Îmi imaginez cum ar reacționa Poirot în fața mea: „Mademoiselle, aranjați-vă părul, mademoiselle, încheiați-vă cum trebuie nasturii, mademoiselle, îmbrăcați puloverul pe față, nu pe dos!”. Până la urmă, cred că bietul om ar face infarct sau mai degrabă, i-aș aminti de Ariadne Oliver.

Contele și contesa Andrenyi

   Și aici au „sfeclit-o”. Nu puteau să aleagă pe cineva mai nepotrivit pentru a-i interpreta. Diplomați unguri, persoane distinse, cu un comportament cât se poate de ales, nu au nicio legătură cu „specimenele” din această adaptare. Nu, n-am nimic cu actorii, ci cu felul în care au transformat personajele. Într-adevăr, contesa lua somnifere atunci când călătorea cu trenul, însă nu era dependentă, precum cea din noua adaptare. Iar contele nu sărea la bătaie din orice, deși recunosc că scena cu pricina m-a amuzat. Rămân la aceeași părere, că mai bine îi distribuiau lui Penélope Cruz rolul frumoasei contese.

Flirtul dintre Michelle Pfeiffer și Johnny Depp

   Am scris intenționat numele actorilor, și nu ale personajelor, pentru că eu așa l-am perceput. Un flirt între cei doi actori, nu între personaje, introdus în film pentru a-l face mai comercial. Eram singura din sală care nu se putea opri din râs. Doamna Hubbard și Ratchett? Nu prea cred… Nu aș fi avut nimic împotrivă dacă era un film de sine stătător, însă de la adaptarea după „Crima din Orient Express” mă așteptam la altceva.

Dramatizarea

   Romanele Agathei Christie nu sunt scrise pe un ton sobru, dramatic. Asta îmi și place la ele: stilul este lejer, comic, însuși Poirot este comic. Adaptarea proaspăt lansată începe ca o comedie și sfârșește cu un dramatism ce nu se regăsește în cărțile Agathei. La final, reacțiile sunt exagerate, mai ales cea a lui Poirot.

Scene de acțiune inventate, personaje scoase

   Probabil pentru a dinamiza filmul, au introdus scene de acțiune ce nu sunt în carte. Trenul nu se înzăpezește, ci deraiază, cred eu, pentru a face totul mai dramatic. La fel se întâmplă și cu locul în care este găsită arma crimei. Dar nu vă spun mai multe, v-am dat destule spoilere. De asemenea, doctorul Constantine dispare, implicarea în anchetă fiind preluată de colonelul Arbuthnot. Ceea ce mi se pare un pic ciudat, având în vedere că Arbuthnot se număra printre suspecți.

   Cam asta a fost. Per total, mi-a plăcut și vă recomand să mergeți la cinema, să-l vedeți cât mai rulează. Acum așteptăm adaptarea altui roman de Agatha Christie. „Moarte pe Nil”,  realizatorii filmului având grijă să ne informeze asupra acestui lucru.

Surse foto: gfycat.com,  Any Good Films, Youtube

Mândrie și prejudecată și zombie

Regia: Burr Steers
Cu: Sam Riley, Matt Smith, Lily James, Lena Headey, Douglas Booth, Aisling Loftus
Durata: 108 minute
Gen film: Acţiune, Horror, Romantic, Dragoste

Era o vreme când nu ratam nici un film horror. Ajunsesem să nu mă mai impresioneze nici unul din efectele speciale folosite în acest gen de film, iar cu cât era mai scary, cu atât îmi plăcea mai mult… și spre sfârșitul acestei perioade mă lipisem de filmele horror concepute după cazuri reale. De altfel, unul din aceste filme a și pus capăt acestei etape „zbuciumate” din existența mea. „Exorcizarea lui Emily Rose” s-a numit filmul care mi-a pus capac… dar nu despre el vreau să vă povestesc astăzi… ci despre o variantă inedită a unui film romantic, conceput după celebrul roman „Mândrie și prejudecată” a lui Jane Austen.
„Mândrie și prejudecată și Zombi” e un film care se încadrează în toate cele patru genuri: horror, acțiune, romantic și, evident, dragoste. Nu știu ce l-a îndemnat pe Burr Steers să vină pe piață cu acest film, probabil a intuit că publicul e deschis către reinterpretări.
Regizorul ne transpune în Anglia secolului al XIX-lea, când ținutul este răpus de un microb ciudat care transformă morții în zombi. Mușcați de către aceste creaturi, cei vii devin și ei infectați… așadar, e multă panică. Spre deosebire de personajele pline de trăiri, de frământări… de mândrie și de prejudecată pe care le-am întâlnit pe când eram doar o adolescentă, în romanul lui Jane Austen, filmul dă personajelor o forță și o determinare de invidiat. Dacă în roman aveam de-a face cu personaje care gândesc mult, simt, se frământă… în film, fie că e vorba de personaje masculine sau feminine, cuvântul de ordine e acțiunea.
În mijlocul evenimentelor, Elizabeth Bennet, deși e o tânără aflată în pragul măritișului (la fel ca și surorile sale) și ar trebui să fie preocupată de găsirea unui soț cât mai bun, e atrasă mai mult spre artele marțiale, pasiune îmbrățișată, de altfel și de celelalte surori, spre disperarea mamei care le vrea soții, nu războinice.
În lupta pentru exterminarea creaturilor ciudate, intră în scenă Mr. Darcy… a cărui voce m-a amuzat la început, dar, pe măsură ce îl cunoșteam mai bine, am realizat că poate fi trecut la categoria „voci speciale”. Dacă între cei doi se creează o chimie sau nu, dacă se aliază ei împotriva armatelor de zombi… veți afla asta urmărind filmul.
Scenele horror sunt destul de light (spun asta pentru că am o arhivă întreagă de filme de acest gen văzute), alternează cu cele romantice… în timp ce acțiunea e omniprezentă… iar dragostea plutește în aer, chiar dacă ea dărâmă șabloanele societății din acel secol.
Cât despre efectele sonore… ele sunt asortate perfect acțiunii și au rolul, ca în toate filmele de acest gen, de a mări suspansul și mai mult. Totuși, ele sunt destul de comune, nu par a fi inovații în materie de sunet.
E un film ok și e lăudabilă (din punctul meu de vedere) ideea de a reinventa filme vechi… pe care, poate și televizinile vor avea inițiativa de a le cumpăra (pentru că… nu-i așa… ne-am cam săturat de „Rambo”, „Greu de ucis” și alte filme celebre de acțiune ale căror replici le știm aproape pe de rost).
Acestea fiind zise, nu vă mai spun decât că aștept cu nerăbdare o versiune „new” pentru Titanic… cu un titlu care ar putea suna așa: „Titanic și invazia extratereștilor”.

Autor: Rodica Puşcaşu

by -
27

P.S. I LOVE YOU (2007) – P.S. TE IUBESC

Tu esti viata mea toata, dar eu sunt doar un capitol in viata ta”

Suntem in luna Martie, se apropie cat de curand ziua nationala a Irlandei (17 Martie  – Sf Patrick) si oricine ma cunoaste, imi stie si slabiciunea pentru cultura si traditiile acestei tari.

A fost si firesc sa imi indrept atentia catre pelicula “P.S. I LOVE YOU”, o drama cu iz de comedie romantica, bazata pe romanul omonim al scriitoarei irlandeze Cecelia Ahern, avand in distributie pe Hilary Swank, Gerard Butler, Kathy Bates, Lisa Kudrow, James Marsters, Jeffrey Dean Morgan. Trebuie specificat inca de la inceput ca exista mari diferente intre povestea din carte si cea realizata de scenarist.

Subiectul filmului mi se pare unul destul de original,aducand o perspectiva interesanta asupra  vietii,a mortii,dar mai ales asupra iubirii.Atunci cand sti ca viata ta este pe sfarsite,cel mai greu iti este sa-ti parasesti  jumatatea  si vrei sa gasesti o modalitate de a ajuta fiinta draga  sa depaseasca aceasta perioada.Exact la acest lucru s-a gandit si Gerry Kennedy ( Gerard Butler ),astfel ca el  ajunge sa pune la cale un plan pentru a  o  ajuta  pe soția lui, Holly ( Swank ) sa treaca prin procesul de doliu si de a-si reface viata. In  acest scop ,el a scris o serie de 12 scrisori care urmeaza sa fie livrate la date specifice, dupa ce el va muri.

Gerry si Holly Kennedy sunt un cuplu cu ceva vechime, isi au si ei portia zilnica de dispute in ceea ce privesc banii, posibilitatea de a avea un copil. Gerry isi doreste partide fierbinti  de sex, in timp ce Holly ii reproseaza ca nu isi gaseste un loc stabil de munca. In ciuda momentelor proaste si a diferentelor de personalitate, casatoria lor este una bine sudata. Dar intr-o zi Gerry moare din cauza unei tumori cerebrale. Iniţial Holly se complace in suferinţa,  zace toata ziua in pat jelind moartea soţului ei, astfel se izoleaza de prieteni si familie. Si asta dureaza pana in ziua cand ea implineste 30 de ani, iar cele doua prietene(Sharon si Denise),alaturi de mama si sora ei, o determina sa iasa din vizuina.Organizeaza o petrecere, li se livreaza un tort si cu acesta soseste si o scrisoare de la Gerry:

“Sa-nceapa petrecerea.Buna, iubito. Surpriza! Stiu ca e o idee cam morbida, dar nu-mi place deloc sa nu fiu acolo, alaturi de tine, cand implinesti 30 de ani. Mor ca nu sunt acolo. Hai ca e nostim! O sa fii asa de impresionata. Am un plan, iubito. Iti vine sa crezi? Ti-am scris niste scrisori, pe care le vei primi in diverse moduri. M-am gandit sa astept pana de ziua ta, pentru ca sigur n-ai iesit demult din casa. Si nu incerca sa afli cum vin scrisorile, esti prea isteata si-o sa-mi strici planul. Doar fa-mi jocul,pentru ca ideea e…ca inca nu pot sa-ti spun adio. Si vreau sa stii ca oriunde as fi…imi lipsesti foarte mult. P.S. Te iubesc. “

Se dovedeste a fi primul din mai multe mesaje semnificative – toate se termină cu ” PS I Love You “. Scrisorile de  dincolo de mormant ajung la ea in cele mai ingenioase moduri cu putinta : aduse la usa de un actor imbracat in clovn,puse in cutia postala,ascunse in vechea haina de piele. Ele contin instructiuni specifice  cu privire la modul in care ar trebui ca Holly sa-si revina. Timpul trece, fiecare mesaj ii reda increderea in sine, iar surpriza cea mai  mare pusa la cale de Gerry consta intr-o calatorie in tara lui natala, Irlanda, pe care Holly o va face in compania celor doua prietene, Sharon si Denise. Ele ajung la destinati, o casuta  in mediul rural irlandez,unde au gasit instructiuni clare de la Gerry  – sa o duca pe Holly la pub-ul sau favorit (loc unde el a cantat cu multi ani in urma).In timp ce ascunta muzica la barul  Whelan’s , il intalnesc pe William,un cantaret care ii aminteste lui Holly de defunctul ei sot.El ii cere sa stea pana la finalul  programului, moment cand ii dedica o melodie. Concidenta face sa fie vorba, chiar de o piesa pe care si Gerry i-a dedicate-o candva.

Intr-un moment de recadere emotionala,datorat  vestilor ca Sharon este insarcinata, iar Denise urmeaza sa se casatoreasca, Holly ajunge sa aiba o aventura cu William.Surprizele nu se opresc  aici,pentru ca in urma unei discutii, acesta din urma descopera ca ea este de fapt vaduva celui mai bun prieten al sau.

Holly isi revine in mod miraculos,isi da seama ca existent ei nu se termina o data cu disparitia lui Gerry, se lasa ghidata in alegerile pe care le face de catre cel care o stia cel mai bine,dar vine si ziua cand va primi o ultima scrisoare .

Draga mea Holly, nu mai am mult. Dar am impresia ca asta e ultima scrisoare,pentru ca mai am doar un singur lucru sa-ti spun. Nu e vorba de un nou drum pe calea amintirilor,nici sa cumperi o lampa.Poti sa ai grija de tine si fara ajutorul meu. Vreau sa-ti spun cat de mult ma impresionezi. Cat de mult m-ai schimbat. M-ai transformat intr-un barbat adevarat,doar iubindu-ma. Si pentru asta iti sunt vesnic recunoscator. Daca poti sa-mi promiti ceva, promite-mi ca atunci cand te vei simti trista sau nesigura sau cand iti vei pierde increderea, vei incerca sa te vezi pe tine insati prin ochii mei. Iti multumesc pentru onoarea de a-mi fi sotie. Sunt un om care nu regreta nimic. Ce norocos sunt! Tu esti viata mea toata, Holly, dar eu sunt doar un capitol in viata ta. Vor urma altele. Iti promit. Acum vine cel mai important lucru. Nu-ti fie teama sa te indragostesti din nou. Fii atenta la semnaul acesta pentru ca poate disparea. P.S.Te voi iubi intotdeauna.”

Am revazut de multe ori acest film si inca nu am primit raspunsul la intrebarea :  poate dragostea adevarata sa treaca dincolo de sacrificiu,pana acolo incat sa determine o fiinta sa uite de perspectiva mortii si sa-si  sacrifice ultimile clipe pentru a darui fericire fiintei iubite?

Avem  parte si de o scrisoare a lui Holly catre Gerry,care da  finalului de film o tenta optimista.

Draga Gerry, ai spus ca vrei sa ma indragostesc din nou si poate ca o voi face candva. Dar exista foarte multe feluri de iubire pe lume.Asta-I singura mea viata.E minunata,ingrozitoare ,scurta si nesfarsita in acelasi timp. Nimeni nu scapa viu din asta. Nu mi-am facut niciun plan. Vreau doar ca mama sa rada din nou. N-a  vazut pana acum lumea. N-a vazut niciodata Irlanda, asa ca o voi duce acolo unde ne-am cunoscut noi doi. Poate ca asa va intelege…”

Concluzia? Nu stim sa ne bucuram de fiecare clipa a vietii si de oamenii minunati din jurul nostru, doar cand este deja prea tarziu.

P.S. Peisajele din Irlanda sunt de vis, iar visul meu este sa vad si eu aceasta tara. Poate ca si eu voi intelege…

 

 

%d bloggers like this: