Tags Posts tagged with "Recenzii"

Recenzii

Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, de Alice Munro-recenzie

Editura: Litera

Număr pagini: 416

An apariţie:  2014

Traducător: Justina Bandol

   Viețile personajelor lui Alice Munro intră brusc într-un con de lumină grație unor evenimente singulare sau unor amintiri neașteptate care trezesc, răscolitor, trecutul. Iar trecutul, așa cum descoperă eroinele ei, este făcut nu doar din ceea ce rămâne în amintire, ci și din ceea ce a fost uitat. Trecutul dăinuie undeva, în imediata vecinătate a aducerii aminte – până în clipa în care piesele de puzzle se regrupează subit, stârnind de cele mai multe ori suferință. Femeile privesc înapoi la cele care-au fost în tinerețe, la căsătoriile făcute de timpuriu, pe când erau naive și încrezătoare, la soții dificili, cu tabieturile lor pretențioase. Toate trăiesc un fel de disperare subliminală, regretul a ceea ce ar fi putut să fie, al alegerilor pe care nu le-au făcut, al amintirilor suprimate într-un gest precaut de echilibru emoțional. Dar în viețile acestea există în același timp speranță, există o a doua șansă, există oameni care se reinventează, care se iau la trântă cu viața, care au mers înainte și au curajul de a regăsi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a reținut memoria.

  Alice Munro, scriitoare canadiană, a crescut în Wingham, Ontario, și a studiat la Universitatea Western Ontario. A publicat unsprezece volume de povestiri, precum și un roman și un volum de Selected Stories.

   De-a lungul carierei sale a primit numeroase premii: Premiul pentru Ficțiune din partea guvernatorului Canadei pentru mai multe cărți, două premii Giller, Premiul Rea pentru proză scurtă, premiul literar Lannan, Premiul W.H. Smith pentru carte, în Anglia, Premiul Pescara, în Italia și National Book Critics Circle Award în Statele Unite.

   Povestirile i-au fost publicate în revistele The New Yorker, Atlantic Monthly, The Paris Review și în alte publicații, iar volumele i-au fost publicate în treisprezece limbi.

   „O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi… ci mai degrabă ca o casă. Intri în ea și rămâi acolo o vreme, îi cutreieri toate încăperile, te așezi oriunde îți place și descoperi cum se leagă unele de altele odăile și coridoarele și cum se schimbă lumea de afară atunci când o privești prin ferestrele ei.“ Alice Munro

  “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” este prima carte pe care o citesc de la premiata şi îndrăgita scriitoare canadiană Alice Munro, dar şi primul volum de short stories complet. Până acum n-am mai avut ocazia să citesc un volum întreg de short stories, ci doar poveşti scurte publicate separat.

   Când am pus cartea în lista scurtă de lecturi, m-am gândit că, de fapt, “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” este un roman. La fel am crezut şi despre “Dragă viaţă”. Visele mi-au fost spulberate când am dat la cuprinsul cărţilor şi am descoperit că sunt mai multe poveşti scurte, reunite în două volume, fără legătură între ele. Din câte am citit de pe coperta cărţii “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” Alice Munro a publicat şi un roman, pe lângă volumele de short stories. M-a făcut curios această afirmaţie şi am dat un search rapid pe google, dar am aflat că şi acel presupus roman este în realitate o colecţie de poveşti scurte, reunite într-un volum, însă acestea au legătură între ele.

   În poveştile lui Alice Munro, în prim plan, este femeia. Femeia cu un trecut tulbure şi încărcat, femeia cu o viaţă destul de amplă, femeia cu dificulăţile, grijile, treburile şi plăcerile pe care le întâlneşte în viaţă. Pe trecut, în special, se pune accentul şi acesta este readus în prezent, răscolind amintirile dureroase sau plăcute ale femeilor din centrul poveştilor.

   Per total, mi-a plăcut volumul “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”, dar nu pot afirma că a fost o lectură extraordinară, ci doar o carte bună, interesant scrisă. Vreau să aduc în atenţia voastră, a cititorilor, şi modul de scriere al autoarei, diferit faţă de ceea ce am citit eu până acum, fiind un mod ale cărui caracteristici principale sunt: originalitate şi autenticitatea. De câteva ori, autoarea a început poveştile cu sfârşitul lor, ceea ce m-a bulversat puţin, însă, cu cât m-am afundat în lectură, cu atât totul s-a pus cap la cap şi începutul a venit ca o concluzie, ca un dop în cazul sticlei. Înainte de a vă spune despre ce este vorba în fiecare poveste, mai vreau să vă zic că Alice Munro este o “vrăjitoare” care ştie perfect să folosească modurile de expunere, mai ales naraţiunea şi descrierea, astfel încât să nu plictisească cititorul, ci să-l fascineze cu poveştile sale.

Volumul curent conţine 9 poveşti:

“Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”;

“Podul plutitor”;

“Mobilă de familie”;

“Consolarea”;

“Urzicile”;

“Casa cu grinzi de lemn”;

“Ce rămâne în amintire”;

“Queenie”;

“Trece ursul peste munte”.

   Cel mai mult şi cel mai mult mi-a plăcut “Urzicile”, pentru că a fost o poveste de dragoste minunată, fiind singura poveste care primeşte 5 stele din 5 din partea mea. Cea mai slabă poveste, după părerea mea, este chiar prima: “Ură,prietenie, dragoste, căsătorie”, având titlul omonim cu numele volumului, deoarece nu eram familiarizat cu modul de scriere al lui Alice Munro şi unele pasaje nu le-am înţeles complet. Tocmai pentru că n-am înţeles complet acea poveste, am în plan să o recitesc după vreo 10 ani, să vedeam dacă atunci îmi va schimba opinia despre ea.

   Prima poveste, “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie”, o prezintă pe Johanna, o servitoare din familia McCauley, care vrea să transporte câteva obiecte de mobilă cu trenul, întrucât acestea aparţineau ginerelui domnului McCauley. În alt plan, facem cunoştinţă cu Sabitha, fata lui Ken Boudreau. Johanna din iubire pentru Ken îi trimitea scrisori şi acesta la rândul său scria scrisori pentru Johanna. Sabitha şi o prietenă de-a ei află că Johanna îi trimite scrisori lui Ken şi acestea încep să scrie ele scrisorile în numele Johannei, fără acordul acesteia şi fără ca ea să afle, şi îi schimbă complet soarta Johannei. În ce fel oare?

   A doua poveste, “Podul plutitor”, este despre dragoste la prima vedere. Jinny, o femeie tradiţională, care nu prea era în toate facultăţile mintale, îl întâlneşte pe Ricky, un tânăr care lucra la un restaurant. Soţul lui Jinny, Neal este reţinut pentru câteva ore şi o lasă singură în maşină. Văzând că vrea să meargă acasă, Ricky, un băiat tânăr, o duce el şi astfel ajung deasupra unor poduri şi podeţe cu maşina. Pe un pod înalt, văzând stelele, Ricky şi Jinny se simt atraşi unul de celălalt şi se sărută. Mi-a plăcut mult această poveste!

   A treia, “Mobilă de familie”, este povestea Alfridei, o femeie invidiată de multe persoane pentru modul ei de a fi şi pentru atitudinea ei. Naratoarea nu este Alfrida, ci o altă femeie, al cărei nume nu este precizat, dar ea era o cunoştinţă de-a Alfridei. Povestea aceasta e despre bucuria de a reîncepe să trăieşti şi să te bucuri de lucrurile mărunte, de a lăsa totul în urmă şi de a te concentra pe aspectele pozitive ale vieţii.

   A patra poveste, “Consolarea”, este despre pierdere şi suferinţă. Un profesor de ştiinţe îşi pune capăt zilelor, pentru că ceea ce el gândeşte nu este admis de oamenii din jurul lui. Lasă în urmă o soţie care caută cu disperare un bilet, o hârtiuţă în care soţul ei să-i explice de ce s-a sinucis. Oare găseşte ceva?

   Următoarea poveste, “Urzicile”, a fost de departe preferata mea. Am înţeles-o complet şi a fost pe gustul meu. Dragostea care rezistă în timp este în centrul atenţiei în această poveste scurtă şi personajele sunt foarte simpatice. După ce se cunosc în copilărie, Mike şi naratoarea se reîntâlnesc după ani întregi în casa prietenei naratoarei, Sunny. Vă las pe voi să aflaţi care le-au fost reacţiile…

   A şasea poveste, “Casa cu grinzi de lemn”, este despre suferinţă, sacrificii şi durere. Din nou, intervine sinuciderea, de data asta a unei femei. Doar oare de ce? Va reuşi cineva să oprească această sincucidere? Şi cu preţul a ce?

   A şaptea poveste, “Ce rămâne în amintire”, m-a impresionat foarte mult, deoarece personajul principal, o femeie pe nume Meriel, care rememorează foarte frumos şi autentic o dragoste de mult apusă cu un bărbat pe nume Asher. Titlul m-a atras, fiind mult mai mult decât sugestiv, dar într-o mare măsură şi povestea.

   “Queenie”, este cea de-a opta poveste şi nu prea mi-a plăcut. În mare, este vorba despre regăsiri şi dispariţii. Dacă ar fi să-i dau steluţe, mai mult de 2 stele n-ar primi.

   Ultima poveste, “Trece ursul peste munte”, este despre infidelităţi reciproce, între soţ şi soţie. Nu prea mi-a plăcut nici aceasta, din cauza subiectului abordat, dar mi-a plăcut ceva mai mult decât “Queenie”.

   Volumul “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” este alcătuit din proze scurte, frumos şi elegant scrise, dovedind faptul că Alice Munro este un autor de citit şi recitit.

 

Cartea “Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” de Alice Munro a fost oferită de Librăria online Libris.ro. Poate fi comandată de pe site-ul Libris

 

by -
10

Pasărea nopţii, de Mary Higgins Clark-recenzie

   Mary Higgins s-a născut şi a crescut în New Yorker Bronx, fiind fiica unor emigranţi irlandezi. A avut zece ani, când tatăl, proprietar al restaurantului “Higgins Bar and Grillhouse” din Bronx, a murit de un infarct miocardic.

   După terminarea liceului a absolvit o şcoală postliceală ca secretară şi a lucrat după aceea ca secretara într-o agenţie de publicitate şi ca stewardesa la Pan Am.
După căsătoria cu prietenul ei Warren Clark în 1949, a început să scrie. După multe respingeri, a publicat în 1956 prima povestire (Stowaway) pentru un onorariu de 100 dolari, în ziarul Extension magazine.
După moartea soţului în 1964, rămâne cu cinci copii (Carol, Marilyn, Patty, Warren und David). Primul ei roman Aspire to the Heavens (1969), un roman biografic despre George Washington, s-a vândut prost. Cinci ani mai târziu, a încercat din nou, cu Where are the children? . Simon&Schuster au cumpărat dreptul de autor pentru 3000 de dolari. Cartea a fost publicată în 1975, ajungând un bestseller.

   Următorul roman, A Stranger Is Watching (1977), a avut un succes şi mai mare şi a fost distins cu renumitul Grand prix de littérature policière. Pentru acest al doilea roman poliţist, a primit deja 1,5 milioane dolari. De atunci a publicat peste 25 de romane poliţiste, care numai în Statele Unite ale Americii s-au vândut mai mult de 80 de milioane de exemplare. Unele au fost ecranizarea pentru televiziune.
Între 1974 şi 1979 a urmat cursurile Universităţii Fordham, absolvind filozofia.
A fost în 1987 preşedinta societăţii Mystery Writers of America şi a primit în 2000 premiul Grand Master Award pentru întreaga sa operă. Din 2001 există premiul literar, ”The Simon & Schuster – Mary Higgins Clark Award”. În 2010 a fost omagiată cu Agatha Award (Malice Domestic Award for Lifetime Achievement) pentru munca ei de până atunci. O altă mare recunoaştere pentru întreaga sa activitate primeşte Clark, în 2012 cu Anthony Award.

   “Pasărea nopţii” este ”un roman psihologic, ce îl introduce pe cititor într-o lume strălucitoare şi elegantă, dar tributară unor instincte criminale.”
“Întotdeauna îi plăcuse definiţia bufnitei: pasăre răpitoare de noapte…cu gheare ascuţite şi pene moi care o ajută să zboare silenţios…La figurat, cuvântul desemnează o persoană cu obiceiuri nocturne; Sînt Bufniţă, obişnuia el să-şi şoptească în barbă, după ce îşi selecta prada, lumea mea;”

   Exact în săptămâna când în Orange County se sărbătorea Columbus Day se împlineau 20 de ani de la o crimă ce zguduise orăşelul. O studentă la medicină, Karen Sommers, venită în vizită la părinţi rămăsese peste noapte. În cursul nopţii a fot înjunghiată mortal în piept şi în inimă, în timp ce dormea, şi nimeni nu văzuse şi nu auzise nimic. La strigătele disperate ale mamei, când o găsise dimineaţă, au venit vecinii care încercaseră să ajute, dar din păcate distruseseră orice probe ar fi putut găsi poliţia. Sam Deegan cercetase ani întregi, dar nu reuşise să găsească criminalul şi cazul nerezolvat îl bântuia. Acum se gândea că în curând se va pensiona şi va trebui să predea dosarul şi să renunţe. Sam continua s-o viziteze cu regularitate pe Alicia Sommers, mama victimei şi chiar să meargă la mormântul fetii, sperând să dea peste vreun element care să-l facă să găsească ucigaşul.

   Între timp soţia lui Sam murise, la fel şi soţul lui Alice aşa că detectivul îi devenise un prieten drag pe care se putea baza. Alicia se mutase în oraş, dar rămăsese prietenă cu Jean Sheridan, fata vecinilor ei (de când locuise în vechea casă), un copil bun care avea parte de doi părinţi scandalagii şi egoişti, aşa că se bucura că ea venea în vizită.
Jean venea în oraş pentru că era întâlnirea de 20 de ani de la terminarea cursurilor de la Stonecroft Academy, ocazie cu care câţiva foşti absolvenţi vor primi o medalie onorifică din partea şcolii. Din program Jean află că va fi şi o slujbă memorială pentru Alison, colega lor care murise cu o luna în urmă,  înecată în piscină. Când ajunge la hotel, Jean află de la Jake Perkins, un tânăr reporter de la ziarul local, despre moartea celorlalte fete din grupul lor. Fuseseră 7 fete care luau masa, râdeau şi vorbeau împreună. Mai rămăseseră doar ea şi Laura.

   Jean nu avusese o viaţă uşoară, veşnic între doi părinţi certăreţi şi egoişti, care s-au şi despărţit când ea a terminat liceul, fiecare refăcându-şi viaţa. Jean şi-a continuat viaţa învăţând şi devenind o scriitoare şi un istoric de succes. Dar acum era şantajată, primea faxuri, biletele şi scrisori în care era ameninţată fiica ei Lily. La 18 ani îl întâlnise pe Reed, Carol Reed Thorton Jr. din Maryland, student la West Point. Reed voia un viitor cu Jean, urma s-o prezinte şi părinţilor lui (tatăl lui era general la Pentagon),dar exact când află că va fi tată este omorât de-o maşină în campus (şoferul dispare).
Jean nu ştie ce să facă, ai lui nu ştiau de ei, la părinţii ei nu putea apela. Aşa că vorbeşte cu doctorul Connors (despre care aflase la biserică că mai ajutase tinere) s-o ajute şi dă copilul spre adopţie. Adopţiile erau secrete şi acum când cineva îi ameninţă fiica nu are cum s-o ajute. Face mici cercetări, îi spune şi Aliciei, care îl roagă pe Sam s-o ajute şi caută să afle cine ar fi putut ştii despre Lily. În timpul reuniunii, la hotel, la cimitir primeşte mereu mesaje.

   La reuniune îşi întâlneşte foştii colegi şi deşi mult schimbaţi fiecare e diferit şi ciudat în felul lui.
Jean învăţase bine şi în liceu, reuşise şi în viaţă, dar după Reed nu mai iubise pe nimeni. Nu-i vine să creadă că doar ea şi Laura mai sunt din grupul lor de fete, care mai ieri parcă râdeau, vorbeau şi se amuzau. Cel care le omora îşi spunea “bufniţă” şi fusese respins, jignit şi luat peste picior în liceu. Poliţia găseşte greu indiciul că o semnătură: la fiecare loc al unei crime lasă o bufniţă mică,că o broşă.El hotărâse să le ucidă pentru copilăriile din liceu, să le arate că el este stăpânul. Tot el o omorâse şi pe Karen, crezând că e Laura, deoarece casa fusese a părinţilor ei şi el nu ştia că o vânduseră. Mai omorâse şi alte femei când instinctul de ucigaş al bufnitei prelua controlul.

   Laura era o actriţa, puţin cam trecută pentru filme, cauta pe cineva s-o susţină şi venise pentru că avea în vizor vreo doi colegi care erau în industria filmului şi a spectacolului.
Carter Stewart-un puştan pricăjit şi neglijent în timpul şcolii, lucrase în hotelul în care era oaspete acum, devenise un renumit scriitor de piese, ironic, rece, calculat, sumbru aşa cum erau şi scrierile lui:

“Tipul începuse să scrie încă din facultate-diverse piese într-un act, destul de nonconformiste, jucate de studenţii de la teatru, care i-au dat posibilitatea să mai rămână la Yale şi după absolvire”
”A avut primul succes răsunător pe Broadway înainte de-a împlini treizeci de ani”

   Mark Fleischman, doctor psihiatru, specializat în problemele adolescenţilor, poate tocmai din cauza poveştii lui de viaţă. Fratele lui Denis a fost omorât de-o maşină pornită din pantă şi mama lor îl considerase vinovat pe Mark, crezând că nu a pus frână:

“Părinţii lui Mark nu s-au sfiit să declare public că şi-ar fi dorit ca Mark să fi murit şi nu fratele lui. El a reacţionat făcându-se medic psihiatru pentru adolescenţi. Mă întreb dacă o fi încercat vreodată să trateze şi adolescentul din el.”

   Robby Brent ajuns actor de comedie; ” a fost un elev delăsător, provenit dintr-o familie de intelectuali, ameninţat în permanentă că îşi va pierde bursa pe care o avea la Stonecroft. Umorul a devenit armura şi refugiul lui”.

Gordon Amory-ajuns bogat, şi-a făcut multe operaţii estetice, a devenit cunoscut şi totuşi:

“Totuşi când mi se mai îneacă uneori corăbiile, mă trezesc că am rămas acelaşi Gordie prostovanul, puştiul nătărău de care era aşa nostim să faci mişto”

   Din cei şase consideraţi crema clasei doar Laura avusese o copilărie fericită şi fără lipsuri.
Jack Emerson, cel care organizase reuniunea ajunsese un investitor în afaceri imobiliare, dar legat de parteneri dubioşi, petrecăreţ şi afemeiat.
În timpul reuniunii este ucisă o fostă profesoară de-a lor care-şi plimba câinele. Câinele este şi el bătut mortal, dar apucă să-şi muşte agresorul.

   Poliţia începe cercetări ample, şi lucrurile se precipită.
Jean află că fiica ei, pe care părinţii o botezaseră Meredith este cadet la West Point, şi că atât ea cât şi părinţii adoptivi vor s-o cunoască. Cum fata avea examene şi promisese să nu plece din campus toţi cred că e în regulă.

   Laura dispare, înainte de ultima seară ,Robby dispare şi el, dar este găsit mort peste câteva zile. Pusă de ucigaş Laura o atrage pe Jean într-o cursa, şi în acelaşi timp este răpită şi Meredith-Lily. Acestea urmau să fie ultimele crime ale ucigaşului, voia s-o omoare pe fată ca să vadă cum suferă Jean, avea pregătite trei pungi pe care scrisese numele femeilor şi trei bufniţe.
Sam accelerează cercetările şi cu ajutorul lui Perkins reuşeşte să găsească locul şi să le salveze.

   Dacă vreţi să aflaţi cine este criminalul, cum îşi ţese pânza de păianjen, ce s-a întâmplat cu “bufniţă”, dar şi cu celelalte personaje, citiţi cartea.
Nimeni nu poate bănui ce resentimente şi complexe vechi pot apărea în anii de şcoală şi la ce pot ele duce.
După ce te poartă cu multă intensitate de-a lungul acţiunii, dezvăluind o grămadă de tipologii umane, cartea are totuşi un happy end (asta pentru cei curioşi).

De fiecare dată când citesc o carte a autoarei rămân uimită de modul cum îşi construieşte intriga, cum îşi creionează personajele, cum conduce acţiunea fără să te lase până la final să bănuieşti cine este vinovatul. Şi de obicei vinovatul şi finalul romanului sunt mai mult decât surprinzătoare. Nu degeaba a fost numită ,,Regina literaturii americane de suspans”.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
8

Ucenicul arhitectului,de Elif Shafak

    Elif Shafak nu încetează să mă uimească și de această dată. Cu fiecare carte de-a ei pe care o citesc, ea urcă tot mai sus în topul autorilor mei favoriți, devenind un scriitor de referință pentru mine. Această perlă a literaturii turce contemporane reușește să fascineze orice cititor, să-l pună față-n față cu probleme ale societății dintotdeauna, să-l transpună în diferite situații, să-i aducă la cunoștință ceea ce reprezintă Orientul. Cu bune și cu rele. Cu râsete și cu lacrimi. Cu belșug și cu multe carențe.

   Volumul de față s-a tradus în română în toamna anului 2015 și s-a numărat printre prioritățile mele la târgul Gaudeamus. Au durat câteva luni până l-am citit,  însă așteptarea a meritat cu vârf și îndesat. Cel mai tare m-a atras perioada în care este plasată acțiunea – secolul XVI, și toposul – Imperiul Otoman (și nu numai). Am fost mai mult decât bucuros să reîntâlnesc personaje mai mult sau mai puțin dragi din serialul fenomen ,,Suleyman Magnificul” și să fiu pus în fața unor întâmplări de care nu știam (nici măcar din cărțile de istorie), întâmplări fictive, dar bazate pe un fundament atestat istoric.

   ”Ucenicul arhitectului” dezvăluie viața unui personaj interesant, complex creionat de către autoare. Acesta este Jahan, indian de origine, care ajunge în capitala Imperiului Otoman împreună cu elefantul Chota, un dar pentru sultanul Suleyman. Impunătorul animal se alătură menajeriei sultanului, iar Jahan rămâne să-l îngrijească. Între cei doi se leagă o frumoasă prietenie, o legătură strânsă, fiind de nedespărțiți. Băiatul remarcă inteligența elefantului și cât este acesta de sufletist, mai uman decât mulți oameni…

Articolul îl puteţi citi integral pe Mes Passions

Artista, de Adriana Ungureanu

 Titlul original: Artista
Editura: eLiteratura
Anul apariţiei: 2016
Număr pagini: 385
Gen: Biografie
Cotație Goodreads: 3,50

Cotația mea: 3,0

 „Când oamenii trăiesc, speranța capătă cel mai important rol al vieții.”

   Pe Adriana Ungureanu am cunoscut-o cu ocazia lansării de carte a altei autoare române. Mi s-a părut o persoană deschisă, caldă, am avut intuiția că este un om bun. Sunt genul de persoană care se bazează foarte mult pe intuiție, pe prima impresie, pe ceea ce simți când interacționezi prima dată cu cineva. Și de cele mai multe ori, intuiția mea este corectă!

   Citind romanul Adrianei Ungureanu, „Artista”, mi s-a întărit convingerea dobândită la acea lansare. Autoarea stabilește foarte ușor legătura cu cititorii: are un stil accesibil, ceea ce face lectura să curgă, iar citind, ai impresia că stai de vorbă cu ea la o cafea. Dacă vreți o carte realistă, ușor de parcurs, dar nu ușoară, vă recomand „Artista”.

   Aparent, „Artista” este formată din trei nuvele și patru eseuri, pretextul intrării în acțiune fiind conceperea unei prelegeri de către naratoare, pentru un eveniment unde este invitată. Dacă mă întrebați pe mine, este un roman biografic, împărțit în două secvențe majore: viața Veronicăi și cea a Amaliei. Viața a două artiste, care deși au activat în perioade și domenii diferite ale artei, au destine similare.

   Veronica este o cântăreață de operă, soprană de coloratură, iar Amalia, balerină, actriță. Veronica este nașa Amaliei, aceasta din urmă având convingerea că destinul ei a fost influențat de cel al Veronicăi.

   În prima parte, ne este înfățișată viața Veronicăi, în contextul politico-social de atunci: războiul, retrocedarea Ardealului, măcelul hortyștilor în Transilvania. În cea de-a doua parte, ne este povestită viața Amaliei, fina Veronicăi, pe fundalul comunismului, apoi al tranziției din anii ’90, până în ziua de astăzi.

   Pe lângă poveștile de viață ale celor două artiste, ne sunt descrise din perspectivă personală perioade istorice ale țării noastre, precum și viața de artistă, cu bune și cu rele: invidia și intrigile colegelor de teatru, compromisurile făcute de cele mai multe pentru a obține un rol mai bun, adevăratele criterii de promovare, o realitate dură din spatele cortinei, pe care noi, ca spectatori, nu o vedem.

    Ce mi-a plăcut: foarte mult prima parte, viața Veronicăi, probabil și pentru că sunt descrise niște vremuri la care n-am avut acces (din fericire). Dramatismul din acele pagini și stilul accesibil al autoarei m-au făcut să parcurg prima parte cu o viteză amețitoare:

„La Trăznea a fost măcel, au închis românii în biserică și le-au dat foc! Care voia să iasă de acolo era împușcat! Nu știu nimic de unchiul meu, dar se zice că toți românii din sat au murit, unul nu a scăpat!” – aici m-am revoltat atât de tare, m-a cuprins furia la adresa acelor hortyști, chiar dacă au trecut mulți ani și toți sunt acum oale și ulcele.

„După minute întregi realizase că ceea ce se petrecuse în zona Gării de Nord – Polizu, avusese loc și în alte zone. „Tata o fi bine? Dar mama?”. Și abia atunci a izbucnit în plâns, când a înțeles că groaza ei continua până în momentul în care afla vești de la familie.

A plâns tot drumul cât a mers pe jos până în Vatra Luminoasă. Niciun mijloc de transport nu circula, Bucureștiul era blocat.”

    Doamne, horror! Cu atât mai mult cu cât Vatra Luminoasă nu îmi e străină. La ani distanță, în universuri paralele, am fi fost vecine; poate că într-adevăr, nimic nu este întâmplător, iar cartea aceasta nu a ajuns degeaba la mine. Așa să fie?

   Mi-au mai plăcut realismul, stilul direct, accesibil și transparent în care a fost scris romanul, documentarea serioasă, exemplificarea cu citate ale unor scriitori și filosofi celebri; capacitatea personajelor de a se reinventa de fiecare dată, de a o lua de la capăt atunci când un drum se închide.

   Ce nu mi-a plăcut: nu prea am avut răbdare să citesc detaliile copilăriei Amaliei, această a doua parte părându-mi mai puțin atrăgătoare decât prima. Am avut impresia că ne pierdem în detalii, că firul narativ o ia în tot felul de direcții, apărând o oarecare dezorganizare.

Citate:

„Când oamenii trăiesc, speranța capătă cel mai important rol al vieții.”

„Dragostea se duce, nu e veșnică, să știi! E ca un foc peste care trebuie să pui mereu lemne, altfel se stinge!”

„Dacă nu aș avea imaginație, nu aș putea supraviețui în această lume bolnavă și rea.”

„- De unde și până unde Minulescu! De ce nu Eminescu?

– Pentru că mi se potrivește. E ușor, logic, real, plin de dramă, nostalgie și iubire. Nu e utopic ca Eminescu, e mai cu „picioarele pe pământ”! (…) E mult mai natural decât Eminescu. Eminescu e la granița dintre real și ireal. Eu prefer creionarea unei realități concrete, nu probabile.”

„Arta fără pasiune e ca viața unui om aflat în comă când este transferată aparatelor; odată cu decuplarea nu rămâne decât constatarea decesului.”

„Omului nefericit îi trebuie o mare nenorocire să înțeleagă cât îi era de bine, de fapt.”

„Dacă ceva este ireal de frumos cândva, poate se întâmplă tocmai pentru a avea parte din preaplinul vieții, sorbind din fericire într-o perioadă foarte scurtă de timp cât alții în două vieți, tocmai pentru că experiențele viitoare vor abunda de pelin.”

 Despre autoare:

   Adriana Ungureanu este economist, cadru didactic la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir din București și senior-editor la Cross-Cultural Management Journal. Este autoarea romanelor „Femeia la 40 de ani. Pe Facebook”, „M-am născut să te întâlnesc”, „Artista”. Puteți afla mai multe despre ea aici

evaluare-carte-3

Citiţi cartea şi poate veţi avea o altă părere. Aşteptăm evaluarea voastră. 

Sistemul nostru de evaluare aici

 

 

Vrei o recenzie pertinentă?

Vom evalua cărţile cărora le scriem recenzii cu un sistem de steluţe după cum urmează:

evaluare-carte-5-5 Steluţe: Cartea este foarte bună, nemaipomenită, ne-a plăcut foarte mult, oricând poate fi recitită, are loc de cinste în bibliotecă. Vom promova cartea/recenzia în social media prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie: Facebook, Google+, Printerest, Twitter, Instagram, grupuri de specialitate, grup propriu al site-ului. Va fi recomandată cititorilor, prietenilor, şi menţionată de câte ori vom avea ocazia în diverse articole.evaluare-carte-4

-4 Steluţe: Cartea este foarte bună, numai că a existat ceva ce nu ne-a făcut să acordăm maximum. Poate fi din cauza traducerii-unde este cazul, a micilor greşeli de exprimare, a unor detalii enervante sau descrieri puţin obositoare, are lipsă ceva. Cartea va fi promovată în social media/distribuită, recomandată.evaluare-carte-3

-3 Steluţe: Cartea este bună, dar are elemente plictisitoare, este puţin greoaie la citit, se vor menţiona atât părţile pozitive, cât şi părţile negative, de ce nu a plăcut, argumentând aceste aspecte. Cartea va fi promovată/distribuită în social media lăsând la latitudinea cititorilor să decidă. Are potenţial.

evaluare-carte-2 Steluţe: Cartea este ok, dar cam atât, nu ne-a plăcut, nici nu ne-a displăcut, vor fi menţionate părţile pozitive, dar şi părţile negative, puncte slabe. Recenzia cărţii va fi distribuită în social media adusă în atenţia cititorilor, dar nu va fi recomandată. Are potenţial, dar lăsăm cititorii să decidă.evaluare-carte-1

1 Steluţa: Mai bine NU. Dar având în vedere că putem întâlni şi astfel de cărţi, care să nu ne placă chiar deloc din diverse ,,n” motive ce vor fi menţionate, va fi scrisă o recenzie, o distribuim să fie adusă în atenţia cititorilor, nu va fi  recomandată, nu insistăm asupra ei, nu o mai aducem în atenţia cititorilor.

Pentru toate cărţile vom îndemna la lectură, asta pentru că este posibil ca evaluarea noastră să fie subiectivă.  Nouă poate să ne placă o carte, dar la alţi 5 cititori să nu placă, sau invers, aici fiind vorba de percepţia fiecărui cititor ca şi individ. Din acest motiv, va îndemnăm să citiţi cărţile pe care noi le prezentăm, dacă vă atrage subiectul, şi vă aşteptăm cu păreri care pot fi diferite de ale noastre. Şi aşa cum se spune:  Fiecare carte îşi are cititorii săi.

 Dorim transparenţă, sinceritate şi calitate. Oricare ar fi părerea noastră, cititorii sunt cei care decid dacă vor citi sau nu.

Mulţumim de înţelegere.

O carte pentru copii îți reamintește să nu uiți să te bucuri de lucrurile simple

Stropi de lumină, de Corina Iancu

Editura: Celestium

Categoria: Kid

Număr de pagini: 54

Anul apariţiei: 2016

O carte pentru copii îți reamintește să nu uiți să te bucuri de lucrurile simple

   Cartea asta m-a bucurat enorm. Pe mine ca adult, m-a dus direct în copilărie, atunci când nu am avut sau nu prea am avut cărți dedicate vârstei copilăriei. Și acum că mi-am amintit, să știi că singura carte (mai pentru copii) din bibliotecă erau poveștile nemuritoare- o carte veche, cu pagini ce abia mai stăteau lipite de cotor, din câte îmi amintesc, nici măcar nu avea autor. Avea copertele lipsă, așa că i-am făcut noi coperte din scoci (s-ar putea să nu se scrie chiar așa) lat, de culoare maro – știi ce spun, așa-i?

   Doar văzând copertele cărții m-am bucurat de imagini, culori, emoții. Ce-am simțit? Bucurie. Da, doar privind o copertă viu colorată, ce sigur are o poveste – scrisă de sufletul meu, povestită  fără cuvinte, rămasă în colțul cu amintiri neprețuite. Fiecare culoare de pe copertă mi-a încântat inima și copilul interior. Am avut  copilărie, dar nu am avut cărți adaptate vârstei și nu am descoperit universul închis între coperte decât în liceu.

   Am citit cărțulia asta imediat ce am primit-o și nu regret nimic. E o carte pentru toți copiii. Ei se vor bucura foarte mult de cele 54 de pagini ale cărții, de scrisul mare, de imaginile superbe care însoțesc fiecare poveste. Micuții  vor simți emoția, bucuria, fericirea, simplitatea și frumusețea unor lucruri cărora, poate până acum nu le-au acordat atenție, importanță sau timp.

   Sunt un adult care apreciază cărțile și lectura, unul care își va da silința să insufle copiilor săi dragostea pentru cărți și lectură, fără să oblige sau să condiționeze dragostea pentru cărți.

   Este nevoie de autori noi, povești noi, cărți noi, emoții noi, care să atragă micii cititori spre lectură, povești, emoția descoperirii, setea pentru cunoaștere și învățare prin joacă, prin simplitate și zâmbet. E nevoie ca oamenii mari să reînvețe să fie copii, să creeze foarte des noutate și  diversitate în copilăria tuturor.

    Este minunat ca un autor să scrie pentru copii și să atragă nu doar copiii, ci și părinții prin cărților pe care le scriu, le simt și le lasă moștenire celorlalți. Pe mine poveștile Corinei Iancu m-au cucerit, mi-au îmbălsămat sufletul cu iubire, mi-a clătit mintea și ochii cu desene superbe și culori fericite. Cele câteva zeci de minute petrecute în compania ,,Stopilor de lumină”, au fost o adevărată desfătate, un adevărat răsfât mental și sufletesc. Mi-am reîncărcat inima cu energie pozitivă, cu iubire și frumos – evidențiat atât de simplu prin cuvinte ce merg la suflet.

   Corina Iancu, reusește prin ,,Stropi de lumină să redea universului copilăriei strălucirea, bucuria și fericirea, curiozitatea, curajul și culoarea unui spațiu ușor abandonat, și învechit. Autoarea dă un restart unui spațiu vast, oferă culoare, emoție, trăire, lecții de viață, sfaturi utile – într-un stil aparte, care să-i cucerească pe cei mici, să-i atragă, să-i mențină și le trezească mereu curiozitatea și dorința de a evolua, de a crește, de a învăța – ușor și cu foarte multă plăcere.

Dacă un adult se bucură citind ,,Stropi de lumină”, un copil este de-a dreptul fascinant și fericit într-un spațiu feeric, plin de lumină, căldură și emoție pură.

O carte pentru copii luminează mintea și sufletul copiilor – oferind un spațiu în care gustă fericirea, iar pe părinți îi face fericiți gândul că puii lor învață, se bucură, au parte de experiențe noi.

    Titlul cărții este foarte bine ales. Un titlu care chiar asta face: oferă stropi de lumină, culoare, bucurie. Oferă motive de fericire simplă, învață picii despre și cum să devină atenți, comunicativi, responsabili, ascultători, cum să renunțe la teamă, cum să nu fie răutăcioși, cum să ofere, să asculte, să înțeleagă și să fie independenți și sufletiști.

     Stropi de lumină în viața copiilor, stropi de lumină în ochii copiilor, simțite ca și emoții de către părinții mândri și fericiți că au alături copii curajoși, puternici, descurcăreți, motivați, cu suflețele blânde pline de iubire și bunătate  – pe care o revarsă asupra lor, asupra celor din jur, asupra animalelor.

    Copiii învață lucruri despre viață prin bucurie, joacă, atenție. Părinții își reamintesc despre cum este să fii copil într-o lume plină de griji, își reamintesc multe lucruri pe care le considerau uitate și învață și ei alături de proprii bobocei, căci nimeni nu se naște învățat și nici măcar mami și tati nu le știu pe toate.

    Un copil ce citește devine prieten de nădejde pentru părinți, pentru copii și pentru animăluțe!

Lectură plăcută copii și părinți deopotrivă!Editura Celestium - OSIM CTR

Cartea Stropi de lumină de Corina Iancu a fost oferită pentru recenzie de Editura Celestium. Poate fi comandată de pe site-ul editurii Editura Celestium.

Autor: Laura Apetroaie

by -
23

,,A trebuit să plec urgent. Voi reveni cât de repede pot. Te rog, nu trage concluzii pripite''.

Anotimpul iubirii, de Rodica Maria Mijaiche

Editura: Smart Publishing
Număr pagini: 126

 recenzie

    Rodica Mijaiche este un autor român. Mă bucur că avem şi noi autori talentaţi. Anotimpul iubirii este prima sa carte publicată. Mai are o carte în format ebook, eu sper să ajungă şi aceasta să fie tipărită.

   ,,Are aproape 34 de ani, îi place să călătorească, să se uite la filme, să asculte muzică, să iasă cu prietenii. Ziua lucrează la un birou notarial. Noaptea este pentru cărţile mele. Scris şi citit.”

    Dacă am să fiu incoerentă va fi din cauza sentimentelor pentru această carte. Sunt şi acum bulversată de povestea cărţii. Parcă trăieşti aievea, împreună cu personajele, atât durerea cât şi iubirea.

“Lacrimile ei se amestecau cu stropii grei de ploaie, care încercau la rândul lor să-i redea viaţa biciuindu-i faţa, străduindu-se să o trezească din somnul fără sfârşit în care alunecase după ceea ce se întâmplase.”

   Ce s-a întâmplat? Cartea începe cu durerea unei tinere. Anamaria deplânge pe cineva drag, oare ce se întâmplă?
     Se pare că moartea lui Mihai, prieten, coleg de apartament de zece ani cu ea, dar mai ales persoana care a adus-o pe linia de plutire, care a scos-o din cele mai negre hăuri ale dureri, în urma pierderi familiei sale, nu mai este. S-a dus la ceruri, la întâlnirea cu familia ei, mama, tata şi surioara sa dragă.
     Mihai s-a îmbolnăvit de SIDA, era homosexual, familia lui l-a renegat, aşa că singura persoană care i-a fost aproape a fost Anamaria. Cum faci faţă durerii? Nu poţi, doar încerci să mergi mai departe.
      Scrisoarea lăsată după moartea lui Mihai o lasă cu alte întrebări fără răspuns. Oare cine era Mihai? De ce mi-a ascuns unele lucruri?

“Vei primi o vizită. Este un suflet rănit, la fel ca tine, şi sper doar că te-am învăţat bine cum să-l vindeci. Te iubesc şi vei rămâne mereu în inima mea, Anima, îngerul meu cu ochi albaştri. (Mi-a plăcut mereu să-ţi spun aşa, te descrie perfect, eşti şi vei fi sufletul meu.)
P.S. Este fratele meu, nu te lasă impresionată de aspectul lui dur. Ai grijă de sufletul lui. Vreau ca sufletul lui să se vindece.”

    Cine este acest frate? De ce l-a abandonat la greu, de ce nu l-a vizitat pe Mihai? Oare ce durere ascunde?
Astfel trec zilele, Anamaria încearcă să meargă mai departe cu viaţa ei, împreună cu labradorul ei Pufuleţ, când, apare la uşa ei Adrian.

“Anamaria îi apucă mâna şi, ridicându-se în picioare, simţi pentru un moment cum totul se opreşte în loc şi trase cu putere aer în piept. Era faţă în faţă cu un exemplar masculin de excepţie. Dacă se gândea la războinicii vikingi, şi se gândea pentru că fusese pasionată de istoria lor, acesta era cu siguranţă unul dintre ei. De la părul blond, cârlionţat şi puţin cam lung, ochii negri pătrunzători, statura înaltă, impozantă de aproape doi metri, până la puterea şi siguranţa pe care le emană întreaga lui fiinţă. Ocupa tot cadrul uşii cu mărimea lui.”

    Aşa se pare că arată fratele lui Mihai. Un personaj impozant, cu un baston în mână şi un şchiopătat vizibil.

,,Era superbă. Înaltă, cu nişte ochi albaştri minunaţi, încadraţi de gene negre frumos curbate şi sprâncene frumos conturate. Părul negru ondulat îi cădea ciufulit pe lângă faţa ovală. Iar buzele…erau uşor despărţite exprimând surprindere. Ah, ce femeie, bine măcar că el nu căuta nici o relaţie serioasă, căci exact asta era întipărită cu litere de tipar pe tot ansamblu pe care-l oferea tânăra femeie.
Era de o frumuseţe aproape dureroasă, în ciuda durităţii pe care o afişa ce nu putea ascunde inocenţa care flutura ca un steag în faţa lui. Putea să recunoască în privirea ei tristeţea şi durerea pierderii de prea multe ori a persoanelor dragi. Ştia de la Mihai prin ce trecuse Anamaria. Îi păruse rău pentru ea când aflase, dar, acum, că o avea în faţa lui în carne şi oase, ar fi fost dispus să-i dea luna de pe cer şi să adune stelele cu mâinile una câte una, chiar dacă i-ar fi luat o viaţă întreagă, şi să i le aşeze la picioare pentru a-i readuce zâmbetul pe faţa angelică.”

    Se pare că Adrian nu ştie de moartea lui Mihai. El a fost în război pentru că dorea să moară. Se învinovăţea de ruptura dintre Mihai şi părinţii lui, el l-a îndemnat să îi dezvăluie orientările sexuale, să şi le recunoască. Războiul nu l-a omorât, dar i-a lăsat rănii adânci. Moartea unui camarad şi prieten, sfârtecat de o mînă, îi dă cosmarurii şi acum, iar dispariţia lui Mihai, înainte de aş cere iertare, îi aprofundează demonii cu care se lupta.

,,Emană putere şi forţă prin toţi porii, cum nu credeam că există într-un singur om, dar şi suferinţă pe măsură. Ceea ce era ţinut captiv de ochii mei mă îngrijora peste măsură. Ştiam din propria experienţă că totul va răbufni la moment dat, pentru că, deşi se spune că fiecare primeşte cât poate duce, unora li se întâmplau lucruri care şi pe cei mai puternici i-ar putea îngenunchea.”

   Astfel trec două zile, fiecare încercând să descopere durerea celuilalt, dar şi atracţia puternică îi readuc unul în braţele celuilalt.

,,Atracţia dintre noi depăşise demult stadiu fizic, era ceva mult mai pătrunzător. Nu mai simţisem aşa ceva pentru niciun bărbat. Avea să-mi dea această noapte, să pună tot sufletul lui acolo, mai mult nu putea. Nici nu i-aş fi cerut, deşi aş fi putut să-mi petrec toată viaţa în braţele lui. Acolo mă simţeam ocrotită. Un tremur îmi cuprinse corpul. Trebuia doar să trăiesc clipa.”

     Deşi Adrian îşi dă seama că este primul bărbat din viaţa lui Anamaria, (ea fiind deja la vârsta de 30 de ani, avocată de succes cu biroul particular pe care îl avea cu Mihai şi un alt coleg Alex), hotărăşte că nu are ce să caute în viaţa ei, până nu reuşeşte să îşi rezolve proprii săi demoni, propriile sale traume.

    A doua zi dimineaţă, Anamaria găseşte doar un bilet– ,,A trebuit să plec urgent. Voi reveni cât de repede pot. Te rog, nu trage concluzii pripite”. Acest bilet o aruncă din nou în incertitudinea de a crede că persoanele pe care le iubeşte dispar într-un fel sau altul din viaţa ei. Este hotărâtă să nu îl mai primească înapoi pe Adrian dacă se mai întoarce. Poate comanda inimii?
      Când Adrian revine, Anamaria, reuşeşte să îl alunge, deşi se simte sfâşiată pe dinăuntru. Adrian îşi dă seama că, demonii fetei o impedică să se implice în relaţie.

,,Silueta bărbatului singuratic se profila în ceaţa joasă în timp ce întoarse spatele iubirii. Zglobii fulgi de zăpadă se năpusteau asupra lui cu repeziciune, încercând parcă să-l oprească din mersul îngreunat de piciorul rănit. Simţea cum poarta lui spre iubire fusese închisă în cel mai brutal mod cu putinţă. Teama de iubire, frica de implicare ale Anamariei erau cei mai de temut duşmani în momentul acesta.
Putuse să vadă în privirea Anamariei toată suferinţă pe care o îndurase de-a lungul atâtor ani. Recunoştea privirea unui om înfrânt. Un om care nu-şi mai dorea nimic alceva de la soartă decât să fie lăsat în propria-i durere. Dar el nu voia asta pentru ea. Dorea să-i ofere toată iubirea pe care el considera că ea o merită.”

    Mutarea unei mame cu un copil de cinci ani în apartamentul alăturat o mai scoate pe Anamaria din starea ei. Melania are propria ei poveste răvăşitoare. Durerea ei datează de un an, când Paul, soţul ei a fost sfâşiat de o mînă în război. Crede că lumea s-a sfârşit pentru ea, doar Mircea, băieţelul ei o motivează să meargă mai departe. Cele două încearcă să îşi aline durerea reciproc, dar se pare că apariţia unui bărbat îi insuflă viaţă Melaniei. Se pare că Paul era prietenul lui Adrian din război, iar acesta încearcă să facă pace cu trecutul său. Anamaria înţelege altceva, crede că Adrian are o relaţie cu Melania, crede că s-a culcat cu ea în timp ce avea pe altcineva.
     Cum este posibil aşa ceva?

    Interesantă este întâlnirea dintre colegul de la birou, Alex, care vine să o scoată pe Anamaria în oraş, şi Melania.

,,Melanie intră în apartament ameţită de senzaţiile care o copleşeau. Simţea că nu putea respira. Avea impresia că cineva ar fi trebuit să o înveţe cum să procedeze pentru că era clar că ea făcea ceva greşit. Inima îi bubuia în piept. Nu reuşea să ducă aerul până în plămâni.
Fiorul electrizant care-i cuprinsese palma şi tot corpul în momentul în care Alex o atinsese o puse pe jar, făcând-o să nu se mai încreadă în raţiunea ei, copleşind-o cu totul.
Uau! Când o privise avusese impresia că-i pătrunde direct în străfundurile sufletului. Acei ochi ca smaraldul îi trimiseseră fiori de…plăcere prin tot corpul.”

     Cu asemenea întâlnire, clar aştept şi povestea celor doi.
     Avem parte de certuri şi împăcări, de plecarea pentru a doua oară din viaţa Anamariei, oare vor reuşi cei doi să dea o şansă iubirii? Vor trece peste demonii care îi macină?
      Veţi afla citind Anotimpul iubirii, o carte de nota 10!

Autor: Nicol

 

by -
19

,,Cronica unei despărțiri” e jurnalul unei fete al cărei nume nu-l cunoaștem

 Cronica unei despărțiri, de Andreea Chiuaru-capriciile adolescenței

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 290

recenzieandreea-chiuaru-700x519

   Andreea Chiuaru s-a născut la Câmpina, în 1995. În prezent, locuiește în București, unde este studentă  a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Jurnalism, din cadrul Universității București. Începând din anul 2014, deține un blog personal (www.blogpentrusuflet.ro) pe care scrie atât despre experiențele personale, cât și texte motivaționale. Andreea este, înainte de a fi scriitoare și blogger, o cititoare pasionată și consideră că scriitura, ca și orice altă meserie, se învață. Cronica unei despărțiri (2016) reprezintă romanul ei de debut.

     De când am auzit de apariția acestei cărți mi-am dorit s-o citesc. Am intuit că-mi va plăcea. Așa a și fost. Am terminat-o în câteva ore, însă am mai petrecut ceva timp pentru a reflecta asupra celor scrise. Am trăit la intensitate maximă, m-am regăsit pe mine însumi printre rândurile așternute de Andreea Chiuaru, m-am simțit de parcă eu însumi aș fi parte al acestei povești…

     ,,Cronica unei despărțiri” e jurnalul unei fete al cărei nume nu-l cunoaștem. Ea poate fi, după cum spune și autoarea, orice adolescentă, orice fată ce citește cartea. Începând cu data de 18 iunie ea începe să scrie în acest jurnal, ce va fi, în cele din urmă, cronica despărțirii sale de Alex, de băiatul pe care-l iubește. După o relație, după o frumoasă poveste de dragoste adolescentină, încărcată cu inestimabile amintiri, dar și cu animozități, ceva se întâmplă.

     Destinul pare să fie împotriva celor doi. Banala ei decizie de a merge la mare cu Maria, o veche prietenă, pune capac relației lor. Alex e sigur că a fost înșelat, ceea ce de fapt nu s-a întâmplat. Naratoarea suferă nespus de mult, e neliniștită, conștientă că-l iubește prea mult pe Alex. Amintirile nu-i dau pace, iar micuțul lor orașel e plin de ele. De asemenea, o întâlnire întâmplătoare a celor doi e inevitabilă. Își dorește ca totul să fie ca înainte, să treacă peste acest hop, peste această ceartă…

    Alex își găsește pe altcineva, pe neatrăgătoarea și mironosița Ioana. Își deschide sufletul în fața ei, după care nu îndrăznește să-o rănească, să-și bată joc de sentimentele ei, deși încă nu a uitat-o pe fosta. Protagonista noatră încearcă și ea să-și găsească pe cineva, îl face gelos pe Alex fără să vrea, însă degeaba. Inima ei îi este oferită lui Alex. Ea e în stare de sacrificii, însă el nu.

     De-a lungul lunilor se regăsesc de câteva ori, ea îl vizitează, i se oferă trup și suflet. Mereu când crede că soarele pe ieși și pe strada ei, este dezamăgită. Atât timp cât Alex nu-i dă papucii Ioanei, nimic nu va putea fi reparat. Adolescenta trece prin perioada critice, în care stă adâncită în gândurile sale și în jurnalul în care le așterne. I se adresează de multe ori în scrisorile sale. Scrisori care nu vor ajunge niciodată la destinatar. De-ar ști Alex ce se află în sufletul ei, ce lupte aprige poartă cu ea însăși…

    Toate încercările ei de a-l recâștiga sunt în zadar, toate încercările de a-și găsi pe altcineva care s-o ajute să uite sunt eșuate. Împlinește 18 ani. Timpul trece. Ultimele cuvinte scrise sunt datate în luna mai. Aproape un an de lacrimi, de remușcări, de speranțe deșarte. Ea și Alex vor mai fi împreună vreodată? Această întrebare o macină, însă reușește să vadă partea bună a lucrurilor: a pierdut un băiat, însă a câștigat pasiunea pentru scris…

     Andreea Chiuaru mânuiește condeiul cu îndemânare, face din povestea protagonistei și a lui Alex povestea oricăror alți doi adolescenți. Totul este un elogiu adus primei iubiri. Nimic nu se aseamănă cu ea, cu intensitatea sentimentelor ce păstrează  încă o urmă din inocența copilăriei. Andreea Chiuaru scrie cu mult talent, nu-și expune propriul jurnal, însă pune o bucățică din sufletul ei în această poveste, poveste pe care eu vi-o recomand cu drag!

        FRAGMENTE:

,,Așa că, te rog, nu o duce în locurile noastre! Asta nu ți-aș mai ierta-o.  A treia bancă de pe bulevard, sub castanul ăla bătrân, unde am vorbit ultima dată despre viitor, când țineam capul în poala ta, păstreaz-o doar pentru noi. Și n-o duce nici pe banca unde mi-ai furat primul sărut. Dacă va dori să se așeze acolo, tu spune-i că nu-i drept. Și n-o duce nici pe canapeaua din living unde stăteam adesea de vorbă cu mama ta. Iar de va ajunge la tine acasă, n-o lăsa să-și pună capul pe perna albastră, puțin descusută într-un colț. Toate acelea sunt ale mele și mă voi întoarce într-o zi!”

,,Înainte să-l cunosc, credeam că n-am să iubesc niciodată un alt om în afară de mine. Apoi a apărut el. Nu știu prea bine cum s-a născut dragostea noastră. L-am iubit aproape din prima clipă. Iubirea nu mă durea. Ba era chiar cel mai frumos lucru care mi se întâmplase. Am încetat să mai citesc povești de dragoste pentru că o trăiam pe cea mai frumoasă dintre toate. Apoi, ploaia mea caldă de vară s-a transformat în furtună. A devenit totul pentru mine, iar apoi a plecat. Și cu toate că în toți anii de școală am excelat la învățătură, nimeni nu m-a învățat vreodată cum aș putea trăi fără Alex.”

,,Mulțumesc, Alex, pentru că mi-ai fost alături prin toate capriciile adolescenței, pentru că m-ai ascultat când îți istoriseam certuri cu părinții, probleme de la școală, ba chiar și relații eșuate. Mulțumesc pentru că mi-ai dăruit această minune – scrisul. Mulțumesc chiar și pentru că mi-ai frânt inima. Poate că așa a trebuit să se întâmple. Poate am avut nevoie de toate astea pentru a învăța să fiu fericită cu altcineva.”

      LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Cronica unei despărțiri este oferită pentru recenzie de autoarea Andreea Chiuaru.

Autor: Cosmin

Elisabeth a dispărut este o carte despre trecut, prezent și viitor.

 Elisabeth a dispărut, de Emma Healey

Titlul original:  Elisabeth is Missing

Editura Litera 2016

Traducere din limba engleză și note – Manuela Bulat

      Despre autoare

       Emma Healey a scris prima povestire la vârsta de patru ani, le-a spus profesorilor ei că va fi scriitoare la opt, dar la doisprezece ani s-a hotărât să devină avocat pledant (inspirată de filmul Liceenele din Beverly Hills). I-au trebuit încă zece ani până să se întoarcă la scris. Și-a petrecut copilăria în Londra, unde a absolvit colegiul de artă. A lucrat pentru două biblioteci, două librării, două galerii de artă și două universități, și intenționa să-și facă o carieră în lumea artei când scrisul a devenit cel mai important lucru din viața ei. S-a mutat în Norwich în 2010 pentru a face un masterat în scriere creativă la University of East Anglia și nu s-a mai întors la Londra. Elisabeth a dispărut (2014) este primul ei roman, câștigător al Costa Book Award pentru roman de debut și nominalizat la National Book Award –Popular Fiction, National Book Award – New Writer of the Year și la Dylan Thomas Prize.

    Am început să citesc această carte, care m-a atras după descrierea făcută, recunosc că la început mi s-a părut puțin plictisitoare, deși nu se citește greu, lipsa unei acțiuni m-a făcut curioasă să descopăr mai mult din ceea ce autoarea vrea să te facă să simți ca cititor. Având în vedere că e câștigătoarea unui premiu de debut am vrut să descopăr dedesubturile cărții.

    Acest roman se joacă cu mintea cititorului, este un roman psihologic  care te ține în suspans de la început până la sfârșit întrebându-te dacă e adevăr sau imaginație.

    Elisabeth a dispărut are ca personaj principal o femeie în vârstă pe nume Maud, o bătrână care are pierderi de memorie frecvent și care începe să-și caute cea mai bună prietenă care a dispărut, Elisabeth. Oare chiar a dispărut prietena ei sau e doar imaginația ei și o consecință a faptului că nu poate să-și amintească unele lucruri.

    Maud este hotărâtă să descopere adevărul chiar dacă nimeni nu o crede. Nici fiica ei, nici fiul prietenei ei, nici îngrijitoarele și nici măcar poliția, pe care o vizitează de mai multe ori fără măcar să își aducă aminte că a mai fost acolo.

    Cu ajutorul multelor notițe scrise de ea, bătrâna este foarte hotărâtă să o găsească pe Elisabeth. În căutarea ei spre adevăr, Maud este purtată înapoi în trecut la o alta dispariție din propria ei familie în urmă cu zeci de ani, dispariția  surorii ei Sukey.

     Elisabeth a dispărut este o carte despre trecut, prezent și viitor. Nu poți trăi în prezent dacă nu ai un trecut, nu poți să ai un viitor dacă nu exiști în prezent. Această carte ne arată problemele reale ale vieții. Cine are nevoie de un bătrân dement, deși demența e o boală a minții care nu te definește. Amuzantă pe alocuri această carte este o poveste captivantă, o oglindă a vieții trecute, o cunoașterea identității, deși o tragedie obișnuită povestea acestui roman descrie foarte bine suferința îmbătrânirii, iar pierderea memoriei este o problemă de siguranță.

     Ce este bătrânețea?  Cine are nevoie de un bătrân? Cum se descurcă bătrânii? Cum avem grijă de bătrâni ?

    Maud  ar fi un detectiv minunat chiar și așa cu lipsa de amintiri. Foarte multe detalii ies la iveală în ambele dispariții din acest roman. Foarte interesantă alternarea poveștilor și încercarea de a rezolva misterul.

      Dacă vrei să te avânți într-o lume a misterului atunci această carte e pe gustul tău. Este o poveste de viață captivantă, amuzantă, drăguță și misterioasă.

„Important este să fii organizat, să încerci să scrii totul. Elisabeth a dispărut, iar eu trebuie să fac ceva pentru a afla ce s-a întâmplat. Dar sunt atât de confuză. Nu sunt sigură când am văzut-o ultima oară sau ce am descoperit. I-am telefonat și nu mi-a răspuns. N-am mai văzut-o. Cred. Ea n-a venit aici, iar eu nu m-am dus acolo. Și mai departe? Presupun că ar trebui să mă duc la ea acasă. Să caut indicii. Și să-mi notez orice găsesc. Important este să fi organizat. Am scris și asta.„

Nota mea este 9

editura-literaCartea Elisabeth a dispărut de  Emma Healey a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Vero

 

 

by -
15

"Sabia destinului are două tăişuri. Unul dintre ele eşti tu. Iar celălalt este ...moartea?"

Sabia destinului, de Andrzej Saprowski-legendă şi mit

Titlu original: Miecz Przeznaczenia

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus

An apariţie: 2016

Număr pagini: 351

Traducere din limba poloneză de Mihaela Fiscutean

      Începând cariera literară în glumă, autorul polonez A. Saprowski şi-a cucerit rapid cititorii cu un stil inconfundabil şi prin abordarea unui gen literar mai puţin consacrat în ţara natală. „ Când am început să scriu eu, Polonia nu avea scriitori de fantasy.”

     Seria „The Witcher” i-a adus un succes remarcabil şi popularitate literară apreciată cu multe premii şi distincţii.

     „Sabia destinului” continuă aventura din Ultima dorinţăa cărei recenzie o puteţi găsi aici.

       De data aceasta aventura începe în plină luptă. Vânătorul cu părul alb vânează un basilisc, iar mulţimea panicată aşteaptă deznodământul care nu întârzie să apară: încă odată, Geralt înfruntă monştrii şi îşi ia plata cuvenită pentru uciderea lor. Cu această ocazie, îl cunoaşte pe Borch Trei Găi însoţit de două războinice zerrikance.

Fight Acceptând să meargă împreună la han, între cei doi se leagă o uşoară amiciţie şi un dialog despre o creatură legendară: dragonul auriu. Supoziţiile despre o asemenea reptilă gigantică, îl fac pe Geralt sceptic, dar numele lui Yennefer îi schimbă radical decizia de a se ţine departe de dragoni şi rivianul se trezeşte că se aventurează năvalnic în necunoscut, sperând ca odată cu creatura mitică să o reîntâlnească şi pe vrăjitoarea care i-a furat inima.

Oare n-o fi posibil să fi existat cândva un dragon auriu, o mutaţie unică, irepetabilă?”
… posibilul nu are limite, sau cel puţin natura nu le cunoaşte.”

       Pe urmele făpturii despre care se crede a fi doar o închipuire, Geralt porneşte într-o expediţie plină de peripeţii alături de o serie de personaje amuzante, alături de vechiul său prieten – trubadurul Jaskier- şi, bineînţeles, alături de Yennefer care, aşa cum se aşteptase şi Vânătorul, îşi face apariţia.

    La început, reacţia femeii este una ostilă şi derutează puţin, dat fiind faptul că la sfârşitul primului volum, cei doi păreau să-şi fi clarificat oarecum problemele. Cuvintele ei fac cititorul să-şi ridice sprâncenele uimit, iar vânătorului îi provoacă amuzament furia nestăpânită a vrăjitoarei.

– Să nu te aud! Ţi-am dat mai mult decât oricărui alt bărbat, secătură. Nu ştiu de ce tocmai ţie. Iar tu … Oh, nu, dragul meu. Eu nu sunt vreo curvă sau vreo elfă întâlnită din întâmplare pe o potecă din pădure, pe care s-o laşi baltă într-o dimineaţă, s-o părăseşti fără niciun cuvânt de rămas-bun, lăsându-i pe masă un bucheţel de violete.”

   Ups! Ce-ai făcut Geralt? Vrăjitoarea înfuriată pare comică pe de-o parte, dar cuvintele sale conţin o notă de dezamăgire care îl vizează pe protagonist.loving

– Yen. Iartă-mă.
– Nu. Niciodată.”

      Cu toată tensiunea dintre Yen şi Geralt, drumul continuă, iar dragonul auriu se dovedeşte a fi o realitate deopotrivă maiestuoasă şi înfricoşătoare. Pielea sa din aur atrage şi învrăjbeşte oamenii şi vrăjitorii care ajung să îşi pună beţe în roate.

      Dragonul Villentretenmerth este însă şi posesorul unor abilităţi ieşite din comun: are darul de a vorbi, poate lua formă umană, are simţul onoarei, este un excelent luptător şi dovadă chiar şi de sarcasm în dialogurile sale. Deja îmi place dragonul ăsta care se amuză pe seama celor mai buni luptători, umilindu-i în luptă dreaptă.

Dacă cineva nu ţine cont de poruncile mele, iată, îl poftesc la luptă de onoare, cavalerească. Cu arme convenţionale, fără vrăji, fără scos foc pe gură.”

      Surpriza pe care dragonul auriu ne-o face este însă una de proporţii. Cine este de fapt acesta, rămâne să aflaţi din paginile volumului. Să nu uităm că una dintre capacităţile sale este de a se transforma în fiinţă umană

Doar legenda şi mitul ignoră limitele posibilului.”

       Stilul lui Saprowski este într-adevăr inconfundabil. Replici moralizatoare sau gânduri pline de tâlc, dar şi fraze conţinând umor şi presărate cu regionalisme şi expresii neconvenţionale fac din naraţiune un adevărat deliciu literar.

Geralt and YenneferAcest al doilea volum se axează mai mult pe relaţia aparent fără niciun viitor dintre vrăjitoarea Yennefer şi Vânătorul Geralt. Legătura dintre cei doi este pe cât de ciudată, pe atât de intensă. Trecem rapid de la „nu te iert niciodată” la săruturi fierbinţi, apoi la despărţiri decepţionante şi regăsiri dulci. Din câte se pare, cei doi au multe de împărţit, iar autorul ni le relatează progresiv, păstrând permanent o aură de mister. De fiecare dată există senzaţia că rămâne ceva nespus.

…oamenii uniţi prin destin se întâlnesc mereu.”
Împărtăşirea aceluiaşi destin nu este de ajuns. E nevoie de ceva mai mult.”

        Călătoria continuă şi ne aventurăm alături de Geralt prin alte ţinuturi magice în care întâlnim personaje ce ne duc cu gândul la basme şi la acea atmosferă fascinantă de poveste. Numai că, Geralt nu este Făt-Frumos, iar uneori, durerea ce pare să curgă prin cuvintele sale nu prevesteşte un sfârşit de genul „şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Sabia destinului va fi în final decisivă.

– Poate crezi că mă cunoşti. Nu uita, eu sunt o fiinţă cu o natură mai complicată.”

        La fel ca în volumul precedent, şi în “Sabia destinului”,  drumul alături de vânător este unul special. Niciodată nu poţi spune că îl cunoşti suficient pentru a-i acorda încredere, dar mergi alături de el pe un tărâm mistic unde magia, creaturile legendare şi capacităţile supranaturale sunt întâlnite la fiecare pas. Curiozitatea pe care o stârneşte te determină să mai faci un pas, apoi încă unul, până ce urmezi tot traseul ca hipnotizat.

       Această nouă serie de întâmplări cuceresc cititorul, iar aventura devine una palpitantă, antrenantă şi încărcată de magie. “Sabia destinului “ ne poartă cu abilitate prin ţinuturi fabuloase şi ne face cunoştinţă cu personaje noi, în timp ce pe protagoniştii deja cunoscuţi începem să-i cunoaştem din ce în ce mai bine.

sigla NemiraCartea Sabia destinului, de Andrzej Saprowski a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Maryliyn

Surse foto: 1, 2 , 3

by -
14

" ... odată ce totul depinde de tine, mai ai de ales?"

Jumătate de lume de Joe Abercrombie

Titlu original: Half The World

Editura: Nemira

Colecţia: Nautilus Fantasy

An apariţie: 2016

Număr pagini: 413

Traducere din limba engleză de Liviu Szoke

     Seria „Marea Sfărâmată” continuă să îşi poarte cititorii în noi aventuri. După ce în „Jumătate de rege”, Yarvi ne-a impresionat cu o minte sclipitoare şi a demonstrat că adevărata forţă nu stă în muşchi ci în creier, în „Jumătate de lume” este rândul altor personaje să parcurgă drumuri iniţiatice şi să ne plimbe într-o călătorie unică.

    Mi-a plăcut reîntâlnirea cu Yarvi. Îmi era dor de protagonistul volumului trecut şi i-am admirat inteligenţa şi în această continuare a poveştii. Clar, unii oameni uimesc cu puterea minţii lor, iar Yarvi este un astfel de specimen cu un IQ uluitor.

      Cu toate acestea, „Jumătate de lume” nu îl are pe Yarvi drept personaj central. Acţiunea se concentrează de această dată pe Thorn Bathu, care nu este precum alte fete de vârsta ei. Atingerea Mamei Război trezeşte în ea instinctul de luptă şi şi-ar da şi sufletul pentru a trece testele impuse de un antrenor mult prea crud şi misogin. Înghiţind insulte, dispreţ şi mult exces de zel gratuit, fata ajunge în faţa unui test final incorect şi se vede nevoită să lupte împotriva a trei adversari în loc de unul. Lucrurile iau o întorsătură morbidă când Thorn îl ucide accidental pe unul dintre ei.

ThornThorn învăţase pe propria piele destule lecţii în careul de antrenament al lui Hunnan.”

– Thorn Bathu! îşi îndreptă spre ea un deget înroşit. Te numesc ucigaşă.”

Pedeapsa pentru crima comisă este moartea. În sala tronului se decide ca Thorn să fie ucisă cu pietre pentru atrocitatea petrecută. Pe nimeni nu pare să intereseze ce s-a întâmplat de fapt, iar Brand, unul dintre colegii de antrenament, se aşteaptă ca cineva să vorbească în apărarea fetei, ca maestrul Hunnan să mărturisească adevărul, ca zeii să facă ceva… dar tăcerea care se lasă peste hotărârea luată spune clar că soarta lui Thorn este pecetluită.

Cu ultima fărâmă de curaj, fiind convins că face ceea ce trebuie, Brand îi povesteşte lui Yarvi mârşăvia din spatele presupusei crime, iar preotul, aşa cum ne-a obişnuit, găseşte o soluţie … convenabilă.

     Folosindu-se de inteligenţă şi viclenie, Yarvi îi smulge prizonierei jurământul că-l va sluji în schimbul eliberării ei. Din acest moment, viaţa lui Thorn Bathu se schimbă, iar destinul pe care zeii i l-au hărăzit începe să se împlinească.

– Fac un jurământ de soare şi de lună. Voi îndeplini orice serviciu vei crede tu de cuviinţă pentru mine.”

– Câteodată, puţină durere pe moment poate rezolva multe mai încolo.”

– Atât timp cât eşti în viaţă, ce-o să devii depinde doar de tine în primul rând.”

     Drama personală a lui Thorn este anulată de drama colectivă a Gettlandului. Sub conducerea regelui Uthil, regăsim un ţinut unit, iar părintele Yarvi pare să fie un ajutor nepreţuit cu înţelepciunea lui. Ca de obicei însă, momentele de linişte sunt scurte deoarece comploturi, sfidări şi crime odioase prevestesc un nou război pentru care Yarvi este nevoit să caute aliaţi. În călătoria ce urmează precum şi în urzelile preotului, Thorn îşi are rolul ei pe care deşi nu îl cunoaşte, trebuie să şi-l asume ca urmare a jurământului depus. Alături de ea îl va avea pe Brand, colegul de antrenament care i-a salvat viaţa cu preţul carierei lui de războinic.

     Ambii vor înfrunta pericole, îşi vor înghiţi în lacrimi de neputinţă propriile dureri, vor învăţa să lupte, să-şi gestioneze sentimentele contradictorii şi să devină arme letale pentru a supravieţui.

Durerea este cel mai bun profesor…”

Privind întotdeauna înspre trecut, niciodată înspre viitor. Întotdeauna văzând ce ai pierdut, niciodată ce ai de câştigat.”

    Mi-au plăcut ambele personaje. Atât Thorn cât şi Brand sunt o combinaţie de putere, furie oarbă dar şi emoţie. Par a fi total opuşi la prima vedere ceea ce face ca relaţia dintre ei să fie una savuroasă şi să capteze atenţia în pofida fundalului cataclismic pe care se desfăşoară acţiunea.

     Thorn şi Brand îşi dezvoltă abilităţile progresiv şi împreună reuşesc să îşi anihileze demonii care îi torturează. Asemănători pe de-o parte şi diferiţi în o mie de sensuri, cei doi protagonişti uimesc prin lecţiile de viaţă pe care le primesc şi pe care le oferă la rândul lor.

– Câteodată îmi doresc să fi rămas în Primul dintre Oraşe, spuse ea.

– Atunci n-ai mai fi ajuns în pat cu mine.”Thorn Bathu

    Conflictul exterior – războiul pe care Gettlandul sfidat e pe cale să-l pornească împotriva a jumătate de lume – se împleteşte cu conflictele interioare ale personajelor, iar tensiunea în continuă creştere pare să fie o bombă cu ceas a cărei explozie nu ar putea fi oprită nici măcar de zei.

    Personajele pe care Abercrombie le pune în scenă sunt caractere puternice, conştiente de propriile defecte dar şi cunoscătoare ale calităţilor de care dispun şi pe care le folosesc la maxim pentru a-şi atinge scopurile. Fiecare urmăreşte ceva, fiecare are răni şi jurăminte făcute ce atârnă greu şi fiecare e dispus să-şi vândă şi ultima bucată de suflet pentru a câştiga o luptă în care „Oţelul e răspunsul.”

Magia are un preţ pe care nu ţi-ai dori să-l plăteşti.”

Proştii se laudă cu ce vor face. Eroii o fac.”

     Finalul ne aduce din nou o surpriză. Planul isteţ al lui Yarvi este explicat chiar de acesta, iar rolul lui Thorn devine pe deplin înţeles. Şi iată cum Yarvi uimeşte din nou cu inteligenţa lui ieşită din comun …

Un Preot nu-şi permite întotdeauna luxul de a lucra doar cu fapte corecte. Un Preot trebuie să cântărească binele suprem. Un Preot trebuie să găsească răul cel mai mic.”

     Seria „Marea Sfărâmată” poartă cititorul printr-o lume uimitoare când zeii încă hotărau destine, iar faptele de vitejie cu adevărat măreţe erau cântate în balade. Am „devorat” cu maximă plăcere şi acest al doilea volum, iar Gettlandul este cu siguranţă un ţinut mitic în care m-aş întoarce bucuroasă oricând.

sigla NemiraCartea Jumătate de lume de Joe Abercrombie a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Maryliyn

Surse foto: 1, 2

by -
17

Am murit din fericire: Întoarcerea și Chaos de Theo Anghel

 Întoarcerea (Am murit din fericire 1) de Theo Anghel

Editura: Quantum Publishers

Anul: 2016

Număr pagini: 298

Gen: fantasy

Eram un simplu cititor când am început să citesc cărțile lui Theo Anghel… și apoi am devenit jumătate cititor, jumătate personaj. Să vă spun cum a fost…

Întotdeauna am fost convinsă că dincolo de lumea aceasta concretă, există alte lumi, imposibil de înțeles, dar și de detectat de către noi… iată de ce cartea lui Theo Anghel m-a captivat chiar de la primele rânduri, lăsându-mă să pătrund într-o lume care pe mine mă fascinează: aceea a îngerilor și a demonilor.

Să vorbim însă despre fantasy și ce înseamnă acest gen literar în contextul actual al literaturii. Luat în derizoriu la început, genul acesta a reușit în ultimii ani să câștige din ce în ce mai mult teren, astfel, dacă înainte criticii apreciau fantasy ca fiind fără valoare literară suficientă, iată că ultimii ani au demonstrat ceea ce omenirea ar fi trebuit deja să știe: progresul aduce cu sine și schimbări de gusturi, în toate domeniile și implicit în literatură. De la scrierile de început, despre care se spune că ar fi apărut undeva spre finalul secolului al XIX-lea, până în zilele noastre, ascensiunea acestui gen a devenit un proces continuu, ca un fel de uragan care a absorbit, pe acolo pe unde a trecut, mii de cititori din întreaga lume… și iată, ne aflăm în stadiul în care fantasy a devenit aproape un trend.

Înainte să vă spun despre cartea lui Theo Anghel, trebuie să precizez că citisem câteva cărți fantasy scrise de autori străini și nu rămăsesem după citirea lor, decât cu plăcerea de a citi, însă pentru mine, o carte bună e una care te face să vorbești singur zile întregi după aceea. O carte cu adevărat bună e una care ține gândul tău captiv pentru cel puțin câteva zile, iar un fantasy bun e unul care te năucește chiar de la primele rânduri… și când îți dă drumul, ești jumătate cititor, jumătate personaj.

Tocmai din postura de „jumătate cititor, jumătate personaj”, vă scriu despre această carte, care impresionează prin lejeritatea transmiterii mesajului, prin modul natural prin care sunt expuse evenimentele și mai ales prin complexitatea personajului principal.

Și… pentru că veni vorba despre personajul principal, ei bine, se numește Oriana și încă de la început, ne împărtășește nemulțumirile sale legate de fizicul său, ne spune că nu și-a văzut niciodată părinții și că a fost crescută de o mătușă… și apoi subliniază „Vă întrebați cum de sunt moartă și totuși vă povestesc despre mine? Dacă tot ne-am așezat comozi, s-o iau cu începutul”. Ei bine, cei care au impresia că pot citi din ipostaza de „așezați comozi”, se înșeală. Nu poți fi părtaș la o astfel de mărturisire, stând comod.

Oriana moare în ziua nunții sale, devine recuperator de suflete și primește două ajutoare: Ama din partea Raiului, iar Abel din partea Iadului. Sunt personajele care o însoțesc pe Oriana în misiunile sale, în această nouă etapă a existenței sale. Cred că fiecare dintre noi a simțit măcar o dată în viață existența celor două forțe și influența lor în cotidian. Diferența dintre noi și Oriana este că ea avea abilitatea de a-i vedea și de a-i face, atunci când era nevoie, vizibili și pentru ceilalți.

Evenimentele se succed destul de alert, însă pe alocuri există și episoade amuzante, cu elemente de umor de bună calitate: „Abel se afla în față, lângă șofer. Oare cum ar reacționa omul dacă ar ști că pe locul din dreapta se află un drac? Dacă aș rosti cuvântul Visio?”

Pentru că nu a existat dorință mai mare a Orianei decât aceea de a avea o familie, acum că nu mai era în posibilitatea de a face asta, se atașă de cei Ama și Abel, simțindu-i ca pe o familie… una în care, evident, nu lipseau certurile. Despre Abel spune: „mă obişnuisem atât de mult cu el, încât uitasem cine era şi de unde venea. Mă deprinsesem a convieţui cu discipolul diavolului. Îl aclimatizasem.”, iar despre Ama: „vocea ei era cel mai eficient tranchilizant”.

 „Până acum nu m-au ajutat cu nimic, afurisiţii ăştia se cunosc încă de pe când erau în viaţă şi se pare că au multe de împărţit. După câtă pasiune pun în înfruntările lor, bănuiesc că au fost amanţi. Dar să nu trag concluzii pripite.”

Chiar dacă la început nu pare să ia în serios misiunea și rolul său în această lume, cu timpul, Oriana se arată interesată de noul său rol în această lume, iar calitățile fizice pe care și le descoperă sunt un adevărat atu în fața muritorilor de rând. Misiunile sale presupun nu doar agilitate, forță, ci și intuiție. Ea trebuie să facă alegeri între oameni pe care să îi salveze și oameni pe care să nu îi salveze, iar asta îi provoacă stări de meditație, de întrebări despre cum e mai bine să procedeze.

După ce Oriana obține un job de noapte într-un restaurant, în toată această aventură fantasy apare și nelipsita iubire… ca dovadă a faptului că și lumea aceasta și cea de dincolo, sunt coordonate de același sentiment: iubirea. Cel care o face să simtă fiori este un recuperatorum și el, însă unul pierdut, care a renunțat la îngerul bun și l-a păstrat doar pe cel din Iad, devenind astfel un suspus al răului.

„Mă studia milimetru cu milimetru. De parcă ar fi încercat să-mi citească gândurile. Speram că n-o poate face, altfel ar fi aflat că-l considerăm destul de atrăgător şi că avea un zâmbet de milioane, în ciuda aspectului de asasin plătit.”

În peisajul acesta, al eternei lupte dintre bine și rău, apar și personaje atât de reale, încât nu mai știi care e limita dintre realitate și fantasy… și tocmai acesta este farmecul acestui gen literar. Viorel, un băiat al străzii, îi arată Orianei o altă lume, adiacentă vieții și morții – este lumea chinului perpetuu, subterană și abundentă în mirosuri puternice și covârșitoare, o lume cu aromă de neputință, de durere și de mizerie – lumea celor care locuiesc în canale, un spațiu al unor suflete care par încătușate într-o realitate cruntă.

Cum va reuși Oriana să facă față situațiilor inedite, veți afla răsfoind paginile… și vă garantez că de la primele rânduri, până la sfârșit, totul e o cursă… una fascinantă.

Aș fi vrut să spun că se citește ușor, însă am realizat că nu e vorba despre asta… tu nu citești cartea, chiar dacă ai impresia aceasta, ci cartea te poartă pe tine acolo unde dorește… și asta înseamnă fantasy.

                                                              Chaos (Am murit din fericire 2) de Theo Anghel

Editura: Quantum Publishers

Anul: 2016

Număr pagini: 336chaos theo anghel

Gen: fantasy

După ce am făcut cunoștință cu Oriana cu ezitările legate de noul stadiu al existenței sale, iată că al doilea volum, Chaos ne servește continuarea aventurilor, dar cu un personaj principal mai puternic și mai stăpân pe sine și asta datorită regulilor care i-au devenit familiare, prin exercițiul primului volum.

Volumul al doilea este un stadiu avansat, atât din punct de vedere al desfășurării acțiunii, al complexității personajelor, dar și al sentimentelor pe care le transmite.

De data aceasta, pe lângă sufletele pe care i se cere să le salveze, Oriana își întocmește o listă proprie și asta pentru că acum pare să fi acceptat mai bine ceea ce i se întâmplă. Mai mult decât atât, Oriana primește și sarcina de a supraveghea pe Gudila, un proaspăt recuperator care are nevoie de îndrumare.

Există, așadar, în acest volum, trei recuperatori care caută să îndeplineacă cu succes sarcinile trimise din lumea cealaltă.

Senzațiile pe care Oriana le are atunci când se află în preajma lui Marc sunt din ce în ce mai intense: „Fir-ar! Chiar și trezit din somn arăta ca un zeu! Avea bustul gol. Pielea avea culoarea mierii. Mi-am imaginat că iubitele lui îl mușcau des, încercând să vadă dacă și gustul era acela al divinului nectar. La naiba! Eu așa aș fi făcut!”. 

Trebuie să recunosc că scenele acestea pot răvăși imaginația oricărei femei… nu spun mai multe.

Revenind la realitate (deși, după scene de genul acesta, e destul de greu să revii), volumul oferă un grad de complexitate mai mare și din punct de vedere al acțiunii. Ea se desfășoară în mai multe planuri care uneori se întretaie, lumile sunt mai animate decât în primul volum, misiunile sunt mai complexe și mai greu de îndeplinit, dar abilitățile Orianei par să fie superioare… sau poate că a devenit conștientă de ele abia acum.

Lumea aceasta e un „Chaos” și e nevoie de ajutor din alte lumi pentru a păstra echilibrul dintre bine și rău… numai că lucrurile nu sunt atât de simple și de idealiste, negrul nu e niciodată negru, iar albul nu e niciodată alb… e loc de negocieri, de răzgândiri, de idile…

Încercările de a-i salva pe cei care se află pe propria listă, pe cei aflați pe listele impuse, sunt un adevărat uragan de evenimente, presărate și cu situații amuzante, cu umor de bună calitate.

Chiar dacă limbajul poate să pară, pe alocuri, mai direct, el nu exprimă vulgaritate, ci creionează exact realitatea din care a fost extras.

Nu te saturi niciodată de aceste personaje, de lumea pe care ele îți permit să o vizitezi. Este imposibil ca la finalul cărții să nu-ți mai dorești o continuare… pentru că, de partea binelui sau a răului, personajele devin parte din existența ta… cel puțin pentru o vreme.

Spre deosebire de alte personaje aparținând genului fantasy, cele ale lui Theo Anghel sunt moderne, cizelate, elegante, au stil și sunt descrise atât de fin, încât ți se pare că nu trebuie decât să spui „Visio” ca să-i ai lângă tine și să devină vizibili și pentru ceilalți… Cât despre Marc, cu frumusețea sa draconică… recunosc oficial, am rostit de câteva ori „Visio”… nu s-a întâmplat nimic, deocamdată…

         Din fericire, acțiunea va continua „Dincolo”… și cine știe ce se va mai întâmpla?!

Recomand cartea nu doar iubitorilor de fantasy, ci și celor care vor să evadeze într-o lume cu bătălii neștiute, o lume care anticipează moartea după aroma sa, o lume în care imposibilul devine rutină.

Quantum Publishers Logo


Cărţile Am murit din fericire: Întoarcerea și Chaos de Theo Anghel au fost oferite pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Pachetul poate fi comandat de pe site-ul Editura Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Rodica Puşcaşu

 

by -
12
 Povestiri de la marginea realităţii de Dan Rădoiu

Gen:  Literatură contemporană / proză scurtă

Editura: Crux Publishing 

Anul  publicării: 2015, București

Prefaţa : Eugen Cadaru

Număr pagini: 175

În timpul unei lecturi recente  mă identificasem cu opinia autorului conform căreia unii dintre cei mai buni poeţi nu provin din mediul literar, ba chiar din cele mai obscure domenii de activitate.

Extrapolând, afirmaţia mi se părea de atunci valabilă şi în privinţa altor genuri literare, cum e cazul prozei scurte; mărturie stau numeroasele  cărţi scrise şi publicate de acest gen, multe semnate de autori care provin din cu totul alte zone profesionale.

Este şi cazul volumului “Povestiri de la marginea realităţii”, al cărui autor – Dan Rădoiu desfăşoară mai multe activităţi, toate  în sfera IT: programator, trainer, project manager, business analyst.dan-radoiu-povestiri-de-la-marginea-realitatii

Înainte a mai publicat Cum să cucereşti un bărbat pe email, messenger şi Facebook, un proiect care s-a născut, după cum autorul însuşi scrie pe blogul său, de la ideea  survenită în timpul unei şedinţe de coaching cu una dintre cliente, despre persuasiune şi leadership.

Sub titlul  Povestiri ….sunt adunate  18 secvenţe literare. 18 povestiri cu subiecte diverse, titluri care mai sugestive, care mai năstruşnice, poveşti când amuzante, când tulburătoare, dar oricum ar fi, toate beneficiind de doze admirabile de imaginaţie.

Dintre ele, unele se termină abrupt, înainte chiar de a fi instalate ideile, diminuând semnificativ valoarea lor literară, după cum şi autorul admite.

Poate nu ar fi fost rău ca ele să fi fost păstrate la stadiul de schiţe până când  muza, “acel domn distins ce fumează ţigări de foi şi care apare în principal doar atunci când are el chef” va fi fost suficient de generos  încât să definească mai bine  poveştile imaginate…

Celelalte însă au un binemeritat loc în rândul prozei scurte fantasy, imaginând scenarii şi personaje care captivează şi pun pe gânduri. Putem spune că autorul are în mâini şi în minte premisele pentru a deveni un scriitor prolific. Căci ingredientul imaginaţie există, dar nu este totul; vom vedea curenţii purtându-l departe, sperăm…

Din totalul de 18 povestiri, mă voi opri la patru, pentru că au fost acelea cu care am simţit că autorul m-a câştigat cel mai bine.

Blestem în subteran este una dintre poveştile care ar putea foarte bine fi considerate carte de vizită a volumului. Este cea mai lungă dintre toate şi aş spune, cea mai bine definită.

Realismul magic îi dă lui Virgil Mareş ocazia (dacă poate fi numită astfel) să vadă viaţa pe care şi-o credea aflată la un final patetic şi nedrept în cu totul altă lumină; sau întuneric.

Pentru că în urma unui incident aparent absurd ajunge în tunelul metrolui, unde va descoperi o prezenţă sinistră şi ceva aparte despre sine – spiritul unui sinucigaş, pe care el îl poate vedea, auzi, simţi

Poate că alăturarea bântuit – romantism pare greu de imaginat dacă nu cumva este cazul unei iubiri în genul Catherine-Heatcliff ( La răscruce de vânturi), dar iată că autorul trece chiar bine această probă….” –“La ce bun, murmură el îndreptându-se să traverseze strada, o viaţă nesfârşită dacă n-ai cu cine s-o împarţi?”.(pag.52)

De regulă astfel de poveşti nu sunt deloc genul meu, însă felul în care prezintă şi construieşte Dan Rudoiu personajele, replicile, decorurile şi evenimentele în această prima povestire mi-a plăcut; într-atât  încât am citit întreg volumul şi poate chiar aş mai încerca titluri similare semnate de el.

În puţul liftului prezintă o istorie bizară, în care ipostaze destul de înfricoşătoare sunt redate în tonuri amuzante, neaşteptat ( pentru mine ) de reuşite. Paul Stratan ajunge printr-o întâmplare aparent  banală ( scapă cheile în golul liftului)  personaj într-un scenariu aparte. De ce aparent? Pentru că descoperirea pe care o face în încercarea de a le recupera ascunde multe…

Nici Pictorul, prăpastia şi telefonul cu manivelă nu este o zona literară în care să fi ajuns de prea multe ori; dar şi aici penelul autorului Rudoiu a vibrat cumva pe aceeaşi lungime de undă cu mine.

Ca singură observaţie aş menţiona titlul; ştim explicaţia din spatele acestui gen de intitulare – care, în treacăt fie spus, este din nou un prilej pentru admiraţie – dar  chiar şi aşa, cred că i-ar fi stat mai bine un alt gen.

Un metru optzeci pe tocuri  a  avut, bineînţeles, pentru mine mai întâi votul realismului psihologic, unul dintre slăbiciunile mele.

Această secvenţă scurtă am vizualizat-o imediat ca pe o palmă pe care o primim ( sau trebui) fiecare dintre noi, atunci când  lăsăm să iasă la suprafaţă lăturile sinelui, deghizate în straie de sfinţi păzitori ai moralităţii…

Crux Publishing logo

Cartea Povestiri de la marginea realităţii de Dan Rădoiu a fost oferită pentru recenzie de către Editura Crux Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Crux Publishing. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Adelina

by -
13

Luna decembrie s-a incheiat si dupa cum v-am obisnuit, acum avem placerea de-a premia o parte dintre comentatorii fideli ai site-ului nostru. Premiul oferit este o carte la alegere de pe pagina de okazii iasmycoman007.

Va multumim ca ne sunteti alaturi si ne impartasiti parerile, ideile, recomandarile si noutatile voastre, ca sunteti niste persoane deosebite cu care se poate discuta despre orice nu numai despre carti. Respect pentru voi toti cei care ne scrieti si ne vizitati.

Comentatorii premiati ai lunii decembrie

1.Nicol
2.Alina
3.Geo
4.Lilah
5.Ella
6.Tyna
7.Nico

Si la rubrica recenzii avem placerea de-a oferi un premiu pentru comentatorii cu cele mai multe recenzii.

Premiul : o carte la alegere de pe pagina de okazii iasmycoman007.

In aceasta luna castigatorii la recenzii sunt:

1.Nicol
2.Denisa
3.Tyna

Asteptam alegerile voastre : numele/prenume si adresa de livrare pe literaturapetocuri2@gmail.com

Va multumim!

Cu drag,

Mili & Iasmy!

by -
13

Dragi prieteni, Mos Nicolae vine cu cadouri pentru voi cei care ati fost alturi de noi in luna noiembrie. Ne-ati impartasit din impresiile voastre, ati realizat recenzii frumose pentru cititori, ne-ati bucurat cu prezenta zi de zi.

Noi va multumim pentru ca sunteti alaturi de noi si sa speram ca vom fi cat multa vreme impreuna.

Comentatorii premiati ai lunii noiembrie:

1.Nicol

2.Geo

3.Alina

4.Ella

5.Lilah

6.Tyna

7.Vero

Cadoul nostru: o carte la alegere: iasmycoman007

Vor fi premiati si cei care au realizat un numar mai mare de recenzii pe site:

1.Nicol

2.Daniela Anca Novac

3.Ella

4.Tyna

5.Denisa

6.Geo.

Cadou: o carte la alegere: iasmycoman007

Respectele noastre suflete dragi, si Mosul sa va aduca cat mai multe bucurii si daruri!

Asteptam alegerile voastre : numele/prenume si adresa de livrare pe literaturapetocuri2@gmail.com

Cu drag,

Mili si Iasmy!

Am ajuns la sfarsitul lunii septembrie si dupa cum stiti deja si in aceasta luna avem placerea de-a premia o parte dintre comentatorii fideli ai site-ului nostru. Premiul oferit este o carte la alegere de pe pagina de okazii iasmycoman007.

Va multumim ca sunteti alaturi de noi si ne incantati cu parerile, ideile, recomandarile si noutatile voastre, ca sunteti niste oameni minunati cu care se poate discuta despre orice nu numai despre carti. Respect pentru voi toti cei care ne scrieti si ne vizitati.

Comentatorii premiati ai lunii septembrie

1.Nicol

2.Alina

3.Geo

4.Ella

5.Tyna

6.lilah

7.Andreea Ilie

8.Vero

Si la rubrica recenzii avem placerea de-a oferi un premiu pentru comentatorii cu cele mai multe recenzii.

Premiul : o carte la alegere de pe pagina de okazii iasmycoman007.

In aceasta luna castigatorii la recenzii sunt:

1.Nicol

2. Tyna

Asteptam alegerile voastre : numele/prenume si adresa de livrare pe literaturapetocuri2@gmail.com

Va multumim!

Cu drag,

Mili & Iasmy!

by -
16

 

Am ajuns in luna august si dupa cum stiti si in aceasta luna avem placerea de-a premia o parte dintre comentatorii fideli si prieteni ai site-ului nostru. Premiul oferit este o carte la alegere de pe pagina de okazii iasmycoman007.

Va multumim ca sunteti alaturi de noi si ne incantati cu parerile, ideile, recomandarile si noutatile voastre, ca sunteti niste oameni minunati si de calitate cu care se poate discuta despre orice nu numai despre carti. Respect pentru voi toti cei care ne scrieti si ne vizitati.

Comentatorii premiati ai lunii august

1.Nicol

2.Alina

3.Geo

4.Lilah

5.Ella

6.Andreea Ilie

7.Vero

8. Ioana

Si la rubrica recenzii avem placerea de-a oferi un premiu pentru comentatorii cu cele mai multe recenzii.

Premiul : o carte la alegere de pe pagina de okazii iasmycoman007.

In aceasta luna castigatorii la recenzii sunt:

1.Nicol

2. Alina

Asteptam alegerile voastre (sa speram ca nu alegeti toti aceiasi carte, dar ne vom descurca printr-o a doua alegere) numele si adresa valide pe literaturapetocuri2@gmail.com

Va multumim!

Cu drag,

Mili & Iasmy!

Dragi prieteni,

Dupa stiti deja, la sfarsitul fiecarei luni, vom premia comentatori fideli ai site-ului si pe cei care au mai multe recenzii postate la rubrica-recenzii cititori a lunii respective. Premiile noastre vor consta in mod expres in carti, dar poate vom mai diversifica pe parcurs.

Vrem ca in acest fel sa va aratam recunostinta noastra si implicit placerea de-a va avea alaturi.

Va multumim ca impartasiti cu noi impresiile,  trairile si  o particica din sufletul vostru.

 

Castigatorii lunii iulie vor primi cate o carte cadou la alegere de pe pagina iasmycoman007-okazii.

1. nicolnicol

  2. diana Diana

 3. Alina Alina

4. Geo Geo

 5. lilah lilah

                          6.   Vero (Angel Vfb ) Vero (Angel Vfb )

  7.Ioana Ioana

User-ul cu cele mai multe recenzii postate, si care castiga o carte la alegere de pe pagina iasmycoman007-okazii este: nicol.

Asteptam sa va alegeti cartea si sa ne trimiteti datele pentru a trimite coletul la urmatoarea adresa de e-mail: literaturapetocuri2@gmail.com.

Va multumim!

Cu drag,

   Mili & Iasmy !

Așteaptă-mă de Elisabeth Naughton

Titlul în engleză : Wait for Me

Editura Lira/Litera

Nr. pagini 343

Traducere: Andreea Șerler, Oana Barbelian

Anul 2013

Against All Odds Series : Așteaptă-mă, Hold on to Me

Cartea „Așteaptă-mă” am primit-o de curând de la cineva, fără recomandare, fără alte detalii. Știam despre ea că apăruse anul trecut, dar din păcate nu am cumpărat-o. Rău am făcut, merita toată investiția. Am fost plăcut impresionată de autoare, de ceea ce s-a gândit să aducă în atenția cititorilor.  Unii oameni au parte de a doua șansă la fericire și probabil mental li se transmite mesajul : „Așteaptă-mă, în curând vom fi împreună, trebuie doar să crezi și să speri”, dar oare câți au acest noroc.

Kate Alexander este o femeie norocoasă, dar plătește scump pentru lăcomia unor oameni și nebunia din viața lor se răsfrânge asupra ei, chiar dacă e nevinovată. La început pare doar o simplă femeie care a rămas văduvă cu un băiețel de 4 ani. Pe măsură ce avansează în căutări descoperă că seamănă perfect cu Annie Harrison, o femeie moartă în urmă cu 5 ani într-un accident de avion. De aici totul are altă evoluție, descoperă că ea este Annie și trebuie să recupereze ceea ce a pierdut, dar cum poate face acest lucru când nu își amintește nimic de soțul care o iubește ca un nebun, chiar și acum după ani de suferință, fiica ei Julia este revoltată și se gândește cu groază că nu vrea să mai piardă mama încă o dată. Singura persoană care profită și se adaptează foarte bine este fiul ei Reed, un băiețel jucăuș care îi adoră pe toți de la prima întâlnire. E minunat să descoperi că ai a doua șansă, dar Kate nu știe dacă e pregătită să se bucure de ea.

Pe Ryan Harrison l-am îndrăgit ca bărbat, este genul de om care merită să îl iubești până la moarte. Chiar dacă este doar un personaj, atât de frumos a fost conturat încât parcă s-a născut să adore o singură femeie și să îi sărute urmele de pe pământ. De la bun început mi-am dat seama că e altfel. Felul cum se comporta cu fiica lui Julia, prietenia strânsă cu Mitch fratele soției sale și după cum se lupta pentru a petrece cât mai mult timp cu fiul său Reed m-a făcut să înțeleg că s-a născut pentru a fi un familist convins.

Mitch este plin de glume și chiar dacă pare un desfrânat pe parcurs mi-am schimbat convingerile.

Julia e fetița pe care orice părinte și-ar dori să o aibă. E cuminte, vorbăreață, își protejează tatăl și lipsa mamei a maturizat-o mult prea devreme. Chiar dacă este revoltată pe Kate și știe că îi e mamă naturală ea nu se simte dornică să o accepte, dar pe parcurs își va da seama că greșește.

 1 (23)Kate Alexander a suferit un accident de mașină în urmă cu 5 ani și timp de câteva zile a fost în comă, și-a revenit, dar prețul plătit au fost chiar amintirile, doar acea parte de creier îi fusese vătămată. Se bucură că a rămas în viață, are un copil frumos de patru ani, soțul ei, Jake Alexander face tot ce se poate să îi fie alături, dar în adâncul sufletului ei are anumite îndoieli. Moartea soțului ei într-un accident de avion o afectează profund și o determină să ia anumite decizii. Găsirea unor documente ascunse într-un sertar, fotografia unei fetițe care îi seamănă o impulsionează să caute răspunsuri la întrebările care o măcinau. Se simte groaznic să descopere că viața ei nu este ceea ce pare și când ajunge în San Francisco constată că seamănă identic cu altă femeie decedată într-un accident de avion tot în urmă cu cinci.

Este atrasă ca un magnet de familia lui Annie Harrison și trebuie să se convingă singură dacă există o legătură cu ea. În momentul în care ajunge la casa familie Harrison, membrii acesteia suferă un șoc, asemănarea este izbitoare și în sufletul ei simte că ceva este în neregulă.  Julia seamănă foarte bine cu ea și în adâncul sufletului știe că e fiica ei, Ryan este copia fidelă a fiului ei Reed de 4 ani, iar cu Mitch, fratele lui Annie are o senzație de familiaritate.

Toți vor răspunsuri, dar ea nu le poate oferi. Au impresia că este Annie și fizic poate că este, dar nu-și amintește absolut nimic de viața petrecută alături de ei. Analizele de ADN vor confirma că este cu adevărat Annie Harrison, dar Kate nu se simte pregătită pentru această viață. Ei o tratează cu familiaritate și speră în adâncul sufletului că se va recupera, dar amintirile nu-i vor reveni niciodată.

Ryan Harrison își iubise soția nebunește, petrecuseră clipe minunate împreună timp de 10 ani și suferise enorm când o pierduse în accident. De atunci n-a mai1 fost la fel. Se dedicase trup și suflet creșterii fiicei sale și crease un nume puternic în industria farmaceutică, dar ar fi renunțat la orice pentru a se bucura măcar o zi de prezența soției sale. Chiar dacă în această perioadă au existat multe femei în patul lui, el n-a putut să se apropie de ele, o singură femeie îl cucerise definitiv până la moarte, soția lui, sufletul lui pereche. Se simțea căsătorit și nu renunțase nici măcar o clipă la verighetă, iar acum că descoperise că Annie revenise în viața lui a fost ca și cum Dumnezeu îi ascultase cele mai fierbinți rugăminți. Ar vrea să o sufoce cu îmbrățișări, să o adore, să îi arate că totul e la fel, dar de fapt nimic nu mai este la fel. Kate arată ca Annie, dar nu-și amintește de el, nu-l iubește și nu știe cum să procedeze ca să o păstreze. Ar face orice pentru ea, dar oare e suficient?

Totul ia o întorsură diferită și caută răspunsuri, dar ce vor descoperi minciuni care le vor pune viața în pericol.

Este o poveste impresionantă de dragoste cu multe obstacole de depășit. Un război declanșat de invidie, de nebunia unor oameni dornici să facă rău fără să se gândească la consecințe le-a dat viețile peste cap și le-a creat o mulțime de probleme.

Cum va reacționa Kate la atracția inexplicabilă ce o simte față de Ryan? Va putea face față schimbărilor ce vor interveni în viața ei? Va da o șansă lui Ryan?Va putea să devină soția ce și-o dorește Ryan? Va putea Ryan să aibă răbdare cu Kate? Ce se petrece în sufletul lui? Cine este Jack Alexander? De ce a produs atâta rău? Ce se ascunde în spatele acestor jocuri de culise? Ce legătură are firma de medicamente a lui Ryan cu tot acest război? Cine sunt oamenii care îi sabotează?

 10 puncte/10

Autor: Mili
 

Aceasta este o postare dedicată exclusiv cititorilor care doresc să prezinte o carte ce nu are recenzie pe blog.

Punctele acumulate de un anumit autor sau autoare vor fi totalizate la sfârșitul fiecărei luni

de către mine, iar la final va fi un articol separat în care voi aduce în atenția voastră anumite detalii

care ar putea interesa despre autorul câștigător

(ex. fotografie, scurt istoric, o listă de carți care au fost publicate sau umează să apară).

Daca aveți alte sugestii de îmbunătățire a acestei rubrici, aș fi foarte recunoscătoare.

Cum e să faci parte dintr-o familie de italieni gălăgioși și temperamentali?

Valentine de Adriana Trigiani

Titlul în engleză: Very Valentine

Număr pagini: 430

Editura Lira/Litera

Traducere: Cristina Tache

Anul 2012

Trilogia Valentine : 1. Valentine; 2. Brava, Valentine; 3. The Supreme Macaroni Academy

Adriana Trigiani are un stil lejer de a te face să te gandești la viață, la tradiții, la familie. Cartea Valentine am citit-o din curiozitate, aș fi vrut sa stiu ce se întâmplă în culise, să aflu detalii despre fabrica de pantofi Angelini.

Am avut multe așteptări e la această carte, dar n-a fost impresionantă, totuși am apreciat foarte mult că a prezentat așa cum e o familie de italieni ce locuiesc in America, cât de important este echilibrul și să te poți baza pe sprijinul celor dragi în momentele dificile vieții. Am descoperit o familie de italieni veritabili care sunt sinceri, gălăgioși, temperamentali și pasionați de gătit.

Valentine Roncalli este tânără  și are gânduri mărețe, dar îi lipsește curajul să pună în aplicare talentul. Este prinsă în atelierul Angelini, lucrează cu bunica sa și cunoaște fiecare aspect al acestei meserii de artizan. A ajutat-o destul de mult sprijinul Teodorei, o admira și o iubește foarte mult. Soarta ei se schimbă în momentul în care bunica ei decide că este cazul ca ea să fie pe propriile picioare și merg împreună în Italia. Aici, Valentine va descoperi adevărata sa menire și simțul său artistic va ieși la iveală.

Roman Falconi este un bărbat care apare în viața Valentinei, are propria lui afacere, stie ce vrea, dar faptele sale și cum s-a fost prezentat pe parcurs, m-au făcut să nu-l îndrăgesc prea mult.

Am indrăgit-o foarte mult pe Teodora Angelini, bunica Valentinei. Este o femeie puternică, plină de viață, o veriga autentică pentru familia Angelini. Are 80 de ani, dar știe să prețuiască și să iubească clipele la fel ca în tinerețe. A fost o surpriză plăcută să descoper că are și secrete bine ascunse care vor fi pe placul cititorului în următoarele cărți din serie.

 Valentine Roncalli (33 ani) este o tânără din Manhattan, dornică să ducă mai departe tradiția firmei de pantofi Angelini, fondată în anul 1903. Singura în măsură să o ajute este chiar bunica sa, Teodora, îi este ucenică de patru ani și moștenește această pasiune pentru crearea pantofilor. Este o persoană dornică să învețe, muncește foarte mult, iar viața personală este pe loc secundar.

În viața ei apare din senin Roman Falconi, un bărbat, înalt, sexy, „păr negru și des”, maestru bucătar și proprietar la Ca’ d’ Oro. Au parte de o primă întâlnire destul de interesanta. Valentine tocmai venise de la nunta surorii sale Jacelyn și din obișnuință merge să ude roșiile plantate pe terasa familiei Angelini. A profitat de amplasarea casei, de clădirile nelocuite din jurul său și s-a dezbrăcat fără să realizeze că în acel moment este privită dintr-un apartament din zonă. S-a simțit jenată, iar a doua zi a aflat ca misterioasa persoană era chiar Roman Falconi, un tânăr întreprinzător, dornic să extindă afacerea. O cunoaște pe bunica Valentinei și speră să fie pe placul nepoatei sale, la început destul de reticentă.

Valentine este scoasă din cercul ei de confort în momentul în care află că firma de pantofi Angelini are probleme financiare și este la un pas de faliment. Acum  are ocazia să lupte pentru viitorul ei si al afacerii, caută soluții, discută cu alte persoane pentru a găsi o cale de salvare. Este singura membră a familiei care speră sa o salveze, dar are și un atu important ce îl va descoperi pe parcurs. Știe că este talentată, dar nu are încredere în forțele sale.

O posibilă șansă de reusită este chiar extinderea afacerii,modernizarea atelierului şi crearea unui anumit tip pantofi pentru o categorie mai mare de populatie, la prețuri accesibile, dar investitorii sunt reticenți, nu pot aloca o sumă unei firme ce creează doar pantofi lucraţi manual special pentru mirese .

Acum viața Valentinei se va învârti într-un cerc, sentimentele pentru Roman și participarea la un concurs de creație organizat chiar de Rhedd Lewis în care are adversari o mulțime de nume importante în lume îi vor tulbura gândurile. Perechea câștigătoare va avea parte de o întreagă publicitate, iar succesul ar fi garantat. Ar fi soluția salvatoare, dar șansele de reușită sunt foarte mici.

O simplă călătorie în Italia o ajută să găsească răspuns la multe întrebări ce au legătură cu viitorul ei, dar și cu perechea de pantofi salvatoare.

Va reuși Valentine să își găsească drumul corect către reusită? Cum va evolua relația ei cu Roman? Cum e să faci parte dintr-o familie de italieni gălăgioși și temperamentali? Ce ascunde Teodora, bunica Valentinei?  Ce va descoperi în Italia? E ușoară meseria de artizan?

Mi-a dovedit că uneori fericirea poate fi găsită în lucruri mărunte. Trebuie doar să deschizi ochii și să apreciezi adevăratele valori.

…. povestea cu cizmarul și spriridușii. Cizmarul și soția lui erau așa de săraci, așa de bătuți de soartă, că au lăsat ultima bucățică de piele pe masa de lucru și, obosiți, s-au dus la culcare. În dimineața următoare, au găsit o pereche de pantofi perfecți, confecționați din pielea lăsată. Au pus pantofii în vitrină, și un client i-a cumpărat imediat. Cu banii, cizmarul și soția lui au cumpărat mai multă piele, și noapte de noapte lăsau afară proviziile. Și, în fiecare dimineață, găseau noi pantofi, făcuți de spririduși, tot mai minunați.Morala poveștii este că atunci când te simți cu totul învins, va veni cineva și te va ajuta, ba chiar te va salva.”

 

Având în vedere că numărul de recenzii făcute de cititorii acestui blog a crescut, m-am gândit că ar fi utilă

o rubrică separată pentru fiecare lună. Punctele acumulate de un anumit autor sau autoare vor fi totalizate

de către mine, iar la final va fi un articol separat în care voi aduce în atenţia voastră anumite detalii care v-ar putea

interesa despre autorul câştigător (ex. fotografie, scurt istoric, o lista de cărţi care au apărut).

Vă reamintesc că aici puteţi scrie într-un comentariu ceea ce vreţi să transmiţi despre o carte citită.

Dacă aveţi alte sugestii de îmbunătăţire, aş fi foarte recunoscătoare.

 

Jocul mortii de Linda Howard

Titlul in engleza: Mr. Perfect

Numar pagini: 377

Editura Orizonturi

Traducere: Petruta Ionescu

Anul 2006

Carti scrise de Linda Howard

Jocul mortii este prima carte de Linda Howard pe care am citit-o, la inceput din simpla curiozitate, sa ma conving daca autoarea este asa grozava.

Actiunea se petrece in Warren, Michigan, anul 2000, Jaine Bright este o femeie singura in varsta de 30 de ani,  mutata de curand intr-un cartier linistit, cu case vechi, in stilul anilor ‘40. Bucuria de a fi la casa ei nu dureaza mult pentru ca ii va fi tulburata de “vecinul sau, oaia neagra a cartierului”, un barbat galagios care este pe punctul de a-i transforma viata intr-un cosmar. Noaptea nu se poate odihni din cauza zgomotului pe care il face la ore tarzii, masina ii scoate un zdranganit de la toba de esapament, tranteste usile, uita sa stinga lumina pe veranda, iar toate acestea chiar sub geamul ei. Jaine are impresia ca are de-a face cu un betiv ursuz si uracios, implicat in afaceri ilegale. BooBoo, motanul parintilor ei are grija sa se razbune pe masina vecinului lasand urme de labute pe capota masinii, iar acesta reactioneaza de parca ar fi avut „un Rolls nou-nout”, nu doar o masina veche si ruginita. Poate ca lucrurile ar fi stat bine, dar parca necazurile se tin lant de ea si intr-o dimineata grabindu-se sa faca totul rapid pentru ca intarziase, ghinionul face sa loveasca cu masina tomberonul vecinului si sa scoata un zgomot pe masura. Vecinul adormit si furios isi face simtita prezenta si Jaine rabufneste, pune punctul pe „i”, isi spune nemultumirile, mai ales ca in acea dimineata intarziase din cauza lipsei de somn provocate tot de „nemernic”. Dupa o intreaga avalansa de acuzatii, afla un lucru care o surprinde, se pare ca barbatul transpirat, nebarbierit si jegos este politist.

 Aceste mici picanterii matinale fac deliciul prietenelor lui Jaine. In fiecare vineri seara ea obisnuieste sa ia cina impreuna cu Marcie, T.J. si Luna. Cele 4 prietene par sa aiba in comun doar locul de munca, insa la o privire atenta fiecare a suferit sau sufera din dragoste. Inevitabil ajung sa discute despre barbati si asa intocmesc in gluma o lista a calitatilor barbatului perfect. Si-ar dori sa fie de incredere, amabil, cu slujba sigura, bun de privit, exceptional la pat si de ce nu…cu un plus anatomic. Intr-un moment de slabiciune, Marci arata lista si se distreaza copios cu o cunostinta ce lucreaza la un ziar si astfel conversatia lor ajunge publica, fara a dezvalui si numele lor, doar intitulandu-le sugestiv A, B, C, si D. Lista va ajunge in media si devine un subiect de discutie destul de incitant.

Intre timp, Jaine incearca sa evite conflictele cu vecinul, pentru inceput ii cumpara o noua pubela, el isi repara toba de esapament a masinii, iar in zilele libere se straduieste (la cererea lui) sa nu faca zgomote puternice pentru a se putea odihni. Totul ar fi putut mers bine, dar necazurile nu intarzie sa apara. Jaine este martora fara voie la un accident in cartier, un sofer beat loveste masina unei doamne ce era parcata regulamentar. Soferul se enerveaza si tranteste la pamant femeia. Jaine este revoltata de gestul lui, mai ales ca de fata erau si cei 2 copii ai femeii si ii ia apararea, incepand sa loveasca barbatul. Conflictul ia amploare si martorii constata ca e nevoie de ajutorul politiei, dar si de vecinul lor Sam Donovan. Din fericire, oficialitatile ajung la timp si soferul violent este arestat, iar Jaine constata ca gestul ei de nebunie nu are consecinte, doar vanatai si rani usoare. Acest eveniment neplacut a adus cu el o noutate, Jaine face cunostinta cu vecinul ei Sam Donovan. Incetul cu incetul se straduiesc sa poarte discutii civilizate, dar intre ei exista o tensiune evidenta, o atractie ce se va intensifica destul de repede.

 Desi Jaine este ingrijorata de lista ce a fost publicata in presa, dar si de consecintele ei, mai ales asupra prietenelor ce sunt implicate in anumite relatii, ea are timp sa se bucure si de mici intamplari ce au menirea de a o binedispune. Vecinul ei, Sam, un barbat lipsit de inhibitii ii place sa se bucure de confortul casei si ii ofera fara sa vrea intr-o dimineata, o imagine completa a trupului sau gol. Jaine il admira prin geam, iar intr-un final reuseste totusi sa-l avertizeze sa traga draperiile.

Pe parcurs, Sam sparge gheata dintre ei si dupa un prim sarut isi dau seama ca isi doresc mult mai mult decat atat.

In tot acest interval, discutiile pe langa lista cu calitatile barbatului perfect nu se opresc, din contra, reporterii afla cum se numesc femeile ce au intocmit-o si sunt invitate inclusiv la emisiune tv. Initial ezita sa participe, dar se razgandesc si isi vor spune punctul de vedere, sperand ca astfel  vor reusi sa linisteasca presa. Totusi ele nu vor dezvalui public un detaliu destul de important cine este A, B, C si D. Probabil tertip starneste curiozitatea unui necunoscut care le suna acasa intrebandu-le ce litera sunt.

Lucrurile din pacate vor lua o intorsura neasteptata, iar intr-o seara Marci va fi omorata. Ceea ce la inceput a fost doar un simplu amuzament, pe parcurs se va transforma intr-un joc al mortii, iar spaima le va pandi la tot pasul.

Cine le doreste moartea? De ce criminalul doreste sa afle cine este A,B,C,D, oare a fost deranjat cu ceva? Criminalul este cineva apropiat lor? Vor reusi sa depaseasca durerea si sa descopere adevarul la timp inainte de a mai ucide pe cineva? Sam si Jaine vor ajunge sa aiba o relatie serioasa sau moartea ii va desparti inainte sa afle?

Linda Howard este o autoare completa, ofera o lectura incitanta despre dragoste si lupta pentru supravietuire, incredere si tradare, despre vis si realitate. Situatiile sunt inedite, actiunea este antrenanta, iar criminalul este atat de bine invaluit mister, incat la sfarsit este o surpriza socanta.

 Daca vrei sa razi de unul singur, atunci trebuie sa citesti aceasta carte, are toate ingredientele unui roman de succes.

9.8 puncte/10

Autor: Mili
%d bloggers like this: