Tags Posts tagged with "review"

review

Pretenţiile unui crai, de Mia Marlowe-recenzie

Titlu original: Touch of Seduction
Traducerea: Mihaela Sofonea
Editura: Litera
Colecţia Iubiri de poveste
Seria: Touch of Seduction: 1.Seducţie la prima vedere (Touch of a Thief), 2.Pretenţiile unui crai (Touch of a Rogue), 3.Touch of a Scoundrel

   Mia Marlowe, autoare premiată de romane istorice romantice a primit numeroase elogii încă de la debut. Până în prezent cărţile ei au fost traduse în 10 limbi, numărându-se printre prezenţele constante în topurile din New York Times şi Publishers Weekly. A avut numeroase ocupaţii: profesor, director de cor şi agent imobiliar printre altele. Iubeşte istoria, arta, muzica şi călătoriile, evident din moment ce a trăit în mai multe state. În prezent locuieşte cu familia în New Englend.

   Am terminat şi ceea de a doua carte din serie, iar impresia făcută prima dată nu s-a schimbat. Mi-a plăcut şi această poveste cu peripeţii.

,,Jacob Preston îşi doreşte trei lucruri de la o femeie care se arată interesată să ajungă la el în pat: să fie pasională şi înflăcărată, să fie versată în chestiuni legate de amor şi – pentru că aceste două cerinţe să fie cu succes îndeplinite – să fie căsătorită.
Lady Julianne Cambourne are toate trăsăturile unei femei pasionale şi în mod sigur nu pare genul sentimental.”

   Pe lângă problemele ivite cu fiul vitreg, Julianne o fosta actriţă devenită lady Cambourne are acum şi probleme cu situaţia financiară, dacă nu reuşeşte să găsească la timp toate cele şase pumnale ezoterice.

”Algeron îi respectase inteligenţa, la fel de mult cum îi admirase frumuseţea. Şi îi permise fără nici o restricţie să-şi înfiinţeze propria fundaţie de caritate-Şcoala pentru Fete a doamnei Osgood. Juliane înţelesese foarte bine pasiunea lui pentru arme ezoterice şi datorită experienţei ei scenice putuse chiar să facă demonstraţii ale mânuirii lor în mici lupte simulate, care îi bucurase pe amândoi. Dar viaţa ei plină de libertăţi îndrăgite se năruise în ziua în care Algeron fusese găsit mort”.

   Văduvă fiind ştiind ce viaţă mizeră a dus de mică, Juliane va apela la Jacob pentru a o ajuta de a găsi la timp ultimul din cele şase pumnale.
Statutul de văduvă ar trebui să fie un motiv îndeajuns de bun ca Jacob să se ţină departe de ea. Şi totuşi, el o găseşte mult prea ispititoare. Iar tentaţia devine chiar mai mare în clipa când ea se dezlănţuie şi nu vrea să cedeze atracţiei mult prea evidente dintre cei doi.

,,-Ai un sentiment exagerat al propriei importante, domnule Preston. Nu o să mă culc cu dumneata doar pentru a-mi asigura serviciile dumitale.
Aproape că scuipa flăcări prin ochii ei de culoarea chilimbarului. Indignarea îi era trădată de roşeaţa care se înalţa peste gulerul înalt al rochiei şi-i aprindea pomeţii ca nişte flăcări.
Doamne, chiar era o femeie foarte frumoasă!”

   Jacob are abilitatea misterioasă şi de-a dreptul supranaturală de a afla informaţii prin simpla atingere a metalelor, iar informaţiile care le poate obţine sunt variate, dar şi foarte periculoase pentru sănătatea sa mintală. Va risca el alături de această tânără văduvă, îndărătnică şi deloc supusă? Câteodată suntem independenţi de alegerea noastră, la fel şi Preston, şi dacă va capăta un sărut va fi gata să o ajute.

,,Nu-şi amintea să fi existat vreo perioadă a vieţii sale în care metalul să nu-i fi vorbit. Se întâmpla mereu atunci când pielea lui goală atingea orice fel de element chimic lustruit. Prima dată auzise glasul fierului şi apoi descoperise că fiecare metal în parte avea propriul sunet unic, pe care Jacob îl putea auzi dacă se afla îndeajuns de aproape. Iar metalele preţioase emiteau note muzicale, delicate. Argintul, de exemplu, vibra într-un clinchet strălucitor, în timp ce aurul exprima o melodie mult mai caldă şi voluptoasă. Cântecul oţelului era mult mai ascuţit şi mai strident, iar fierul emitea tonuri grave şi adânci.
Dintre toate metalele, platina era singură tăcută în faţă lui. Şi încerca să se înconjoare cu ea cât de des putea, de vreme ce era singura substanţă odihnitoare pentru el-chiar dacă raritatea sa o transforma în ceva foarte scump.”

   Datorită abilităţi sale a descoperit prin intermediul pumnalului pus la dispoziţie de către Julianne cum a murit lord Algernon, dar nu înţelege ce impuls a avut pumnalul, de ce a curmat viaţa lordului. Pare ceva malefic la aceste pumnale, oare va mai dori să meargă mai departe Preston şi să o ajute pe frumoasa văduvă?Julianne va fi motivul pentru care îşi va risca sănătatea mintală tânărul nostru crai, deoarece după fiecare ,,citire , ,a unui obiect metalic, acesta se alege cu dureri groaznice de cap. Acesta este extrem de atras de fosta noastră actriţă, dar şi de a afla misterele ce înconjoară pumnalele. Cei doi vor descoperi prin intermediul bibliei druizilor date despre pumnale. Partea din manuscris care a moştenit-o împreună cu pumnalele îi va pune pe Preston şi Julianne în situaţii periculoase. Sunt persoane din Ordinul Druizilor care sunt extrem de interesate de reunirea celor şase pumnale. Cineva va încerca să pună mâna pe manuscris, îi va urmări din umbră, şi posibil să aibă puteri supranaturale şi el. Diferenţa dintre cei doi tineri cu puteri supranaturale este că Preston ajută pe cât poate, rivalul său vrea să distrugă totul în calea sa pentru a obţine o putere imensă.

   Pe parcursul acestei căutări contra cronometru cu duşmani periculoşi pe urmele lor, Preston şi Julianne vor avea momentele lor de pasiune. El un crai, care nu se gândeşte la însurătoare, ea o fire independentă mult prea conştientă de lupta sa dusă pentru a deveni persoana care este acum.

   Vor ceda sentimentelor?
Vor reuşi să îşi acorde o şansă la fericire?
Vor reuşi să descopere la timp şi să se salveze din pericolul mortal reprezentat de pumnale, şi prezenţa malefică ce planează asupra lor?
Urmează să descoperiţi voi toate peripeţiile prin care trec tinerii.

Nota mea este 9.

Cartea Pretenţiile unui crai, de Mia Marlowe poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

„Vocea, își aminti ea, fusese cea mai înfricoșătoare. Felul în care trecea de la accentele jalnice la forță, într-o stare de nebunie calmă, decisă."

Păcate sacre, de Nora Roberts-Editura Miron-recenzie

 

Editura Miron

Număr pagini: 383

   „De dogoarea verilor din Washington nu poţi scăpa… şi nici de contorsionata slujbă a “Preotului” – un nebun care strangulează blonde zvelte, drăguţe, cu eşarfa de mătase albă folosită de preoţi la oficierea serviciului divin, lăsînd lîngă acestea notiţe prin care îşi absolvă victimele de păcate.

Ceea ce le dă cu adevărat de furcă frumoasei Tess Court şi lui Ben Paris – doi pasionaţi ai profesiilor lor şi care nu reuşesc să păstreze o distanţă profesională între ei, este flacăra pasiunii oarbe, fierbinţi.

Tess Court, psihiatrul de elită, desemnată de primar să se ocupe de acest caz este zveltă, drăguţă şi blondă…

Ben Paris, un ofiţer de poliţie plin de magnetism, care se ocupă de investigaţii, nu îi poate rezista lui Tess.

Dar mai este cineva care a pus ochii pe Tess… cineva care visează să o salveze, să-i cureţe sufletul de păcate, recurgînd la insolita lui metodă de absolvire în noaptea tăcută, fierbinte”.

 

  Fără îndoială, Nora Roberts este considerată una dintre cele mai remarcabile voci ale genului romance, impregnat cu nuanțe de thriller. Pe de altă parte, unii critici susțin că scrierile saled au devenit în timp, clișeice, că acțiunile sunt previzibile și că cititorii pierd astfel contactul cu suspansul cărții. Evident, fiecare are propria percepție asupra unei cărți. Un lucru e sigur: pe mine acțiunea m-a acaparat în totalitate, iar personajele m-au fascinat.

   Pe numele său real, Eleanor Marie Robertson, Nora Roberts s-a nascut la data de 10 octombrie 1950 în Silver Spring, Maryland. Este fiica cea mai mica din cei cinci copii ai familiei. Școala pe care a urmat-o a fost una cu specific catolic. În anul 1979, începe să scrie și descoperă că aceasta este marea sa pasiune. Din păcate, primele șase manuscrise trimise unei edituri au fost respinse. Mai târziu, în anul 1981, reușește să publice prima nuvelă „Irish Thoroughbred” la Editura Silhouette Books. Folosește încă de pe atunci pseudonimul Nora Roberts. Între anii 1982 si 1984, aceeași editură îi publică nu mai puțin de 23 de nuvele. Totuși, Nora Roberts cunoaște succesul abia în 1985, când i se publică cartea „Playing The Odds”. De atunci, seria bestseller-urilor pare să nu se mai termine.

   „Pacate sacre” e o carte pe care o citești cu sufletul la gură, sperând că personajele de care deja te-ai atașat, vor reuși să scape cu viață. Ne aflăm în Washington, într-o vară toridă, când turiștii colindă străzile aglomerate, căutând să-și potolească căldura exagerată cu băuturi reci și înghețată. Sunt circumstanțe pe care un criminal în serie le găsește mai mult decât favorabile.

   Tess Court este un psihiatru de succes. Primarul Washingtonului i-a plasat sarcina de a colabora cu detectivul Ben Paris într-un caz de crime în serie. Nu era o simplă sarcină… de vreme ce primarul acestei metropole era chiar bunicul lui Tess. Astfel, lucrurile erau mult mai complicate… și ca să se conplice și mai mult, apare acest Ben… cu care e nevoită să colaboreze pentru capturarea criminalului.

   Se pare că aceste crime în lanț erau un motiv de reală îngrijorare pentru primar, care-și dorea un oraș liniștit, fără evenimente de natură negativă. Suspansul cărții poartă o traiectorie ascendentă. Mai întâi aflăm despre modalitatea în care criminalul alege să își ucidă victimele. Acesta lăsa întotdeauna lângă cadavru, o eșarfă de preot și un bilet pe care scria: „Iertate să-i fie păcatele”.

   Chiar dacă nici unul, nici celălalt nu par foarte fericiți de ideea unei colaborări, Tess și Ben își dau seama foarte curând că munca lor de echipă poate da rezultate. Totuși, criminalul nu e atât de ușor de prins. Mai întâi de toate, cei doi protagoniști caută răspunsuri referitoare la motivul crimelor, încercând să afle ce e în mintea unui astfel de om și care sunt evenimentele care au declanșat șirul de orori. În anevoiosul proces al încercării de a dezlegare a misterului, Tess și Ben se îndrăgostesc.

   La un moment dat, suspansul capătă două dimensiuni. Una vizează continua cursă pentru depistarea criminalului, iar cealaltă expune etapele apropierii dintre Tess și Ben. Îmbinarea acestor două coordonate conferă o savoare deosebită cărții. Întâlnirile celor doi se lasă cu scântei, mai ales că pentru completarea tabloului psihologic al criminalului sunt necesare multe ore petrecute împreună.

   În timpul anchetei, cei doi descoperă cu stupoare că cineva dezvăluia presei informații din anchetă. Încep să dea vina unul pe celălalt, dar își dau seama curând că nu de la ei a plecat scurgerea de informații. Curând, după cei doi își dau seama că atracția dintre ei s-a transformat în iubire, criminalul pune ochii pe Tess… iar din acest moment, suspansul își mărește considerabil intensitatea.

   Stilul cărții este alert, nu există pauze mari, nu există pasaje descriptive foarte lungi… cu alte cuvinte, nu e o carte care să plictisească. Personajele par la început imaginea perfecțiunii, dar pe parcurs li se dezvăluie latura umană, cu adorabilele imperfecțiuni. Ben pare bărbatul ideal, cu un fizic plăcut, charmant, cu un job interesant. Tess e blondă, inteligentă și foarte frumoasă. Acestea sunt primele impresii despre personaje… apoi le descoperi caracterul, micile defecte, temerile, răbufnirile… și realizezi că nu sunt nici pe departe imaginea perfecțiunii. Totuși, fiind alături de ei în această intensă cursă pentru prinderea criminalului, nu poți să nu te atașezi de personaje. Tehnica narativă e una cursivă. Autoarea introduce în fiecare capitol, câte un fragment în care descrie și trăirile criminalului, gândurile sale… iar asta contribuie la suplimentarea suspansului.

   Mi-a plăcut dialogul și mai ales cum a l-a condimentat autoarea, trecându-l de la replici serioase, până la ele acide sau ironice. Mi-a plăcut abordarea subiectului, modul în care Nora Roberts a ales să expună o temă destul de des folosită în literatură, dar să o impregneze cu nota sa de originalitate. Mi-a plăcut finalul foarte mult. Cu alte cuvinte, e o carte care merită  citită!

   „Păcate sacre” nu e doar un romance. E o carte în care genul thriller se îmbină armonios cu elementele de romance, iar cititorul ajunge să vizualizeze personajele și circumstanțele, ca și cum ar vedea un film… iar asta înseamnă, după prerea mea, să scrii o carte bună.

Iată și câteva citate:

„Ben citi din nou raportul și se opri mai mult asupra armei crimei. Eșarfa unui preot. Alături, fusese prins cu un ac, un bilet. Îl citise acolo, îngenunachiat lângă victimă: Iertate fie-i păcatele”.

„Vocea, își aminti ea, fusese cea mai înfricoșătoare. Felul în care trecea de la accentele jalnice la forță, într-o stare de nebunie calmă, decisă.

-Ben, ceea ce vreau să înțelegi este faptul că parcă stăteam de vorbă cu doi oameni. Unul din ei plângea disperat, aproape pledaând. Celălalt… celălalt era de departe fanatic, hotărât.

-Când strangulează femei este una și aceeași persoană.”

Cum se încheie această cursă pentru descoperirea criminalului, veți afla citind cartea!

Cartea Păcate sacre, de Nora Roberts poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

by -
13

Rubicon, de Lawrence Alexander-Conspiraţie la Casa Albă

Traducere: Anca Forea
Editura: Rao- 2013
Număr pagini: 249

“Rubicon, îşi aminteşte Hart, este răul pe care-l traversează Cezar împreună cu legiunile sale cu gândul de-a prelua conducerea la Roma. Pentru Cezar asta înseamnă că nu mai există cale de întoarcere ca republica sa devină imperiu.
Dar traversarea Rubiconului însemna începutul unei noi epoci în Roma. Ar putea însemna şi sfârşitul a ceva azi?”

   Bobby Hart, tânăr senator de California, se pregăteşte să plece acasă la soţie când este căutat de Dieter Shoenfeld, editorul uneia dintre cele mai influente gazete din Europa şi vechi prieten.
La restaurant acesta îi povesteşte despre întâlnirea avută cu alţi doi colegi din presa germană şi cu doamna secretar de stat, care l-a mustrat că a îndrăznit să scrie despre închisoarea din Irak, unde au murit mulţi oameni şi gardienii erau americani, despre război şi abuzuri, susţinând că America are voie să folosească orice mijloace pentru a se apară:

“Ceea ce am spus despre Abu Ghraib şi toate celelalte-felul în care oamenii sunt torturaţi şi restul lucrurilor pe care ei le cred necesare. Siguranţa unor indivizi ca ea şi cei din administraţia actuală, că scopul lor este un imperativ moral şi că nimeni nu ar trebui să-l pună la îndoială.”

   Dieter auzise despre o ameninţare cu arme nucleare, mai fusese o astfel de ameninţare după 11 septembrie, când voci din guvernul american au susţinut că toate problemele ar dispărea dacă Bagdadul şi Teheranul ar fi distruse. Nu s-a aflat cine anume avusese ideea, dar din fericire nu s-a pus în practică:
…guvernul ăsta al tău are atâtea secrete, sunt atâtea agenţii şi birouri de existenţa cărora oamenii nu au habar, încât mă îndoiesc că vom reuşi să aflăm vreodată cine a fost responsabil pentru măcar jumătate din lucrurile care s-au întâmplat.”

Doar că acum lucrurile şi discuţiile reveneau.
Dieter, care locuise în Berlin pe toată perioada războiului rece, îşi aminteşte cum oamenii au savurat victoria prăbuşirii Zidului şi şi-au văzut oarecum de viaţă lăsând politică pe mâna unor diletanţi:

“Libertatea avea atunci un alt înţeles, atâta vreme cât de cealaltă parte a Zidului se afla opresiunea sovietică. Apoi Zidul s-a prăbuşit, Războiul Rece a luat sfârşit şi oamenii au decis că vor putea face ce vor. Şi în vreme ce fiecare individ se bucura de viaţa sa prosperă, politică şi diplomaţia au rămas pe mâinile unor diletanţi, plini de propria importanţă şi lipsiţi de experienţă. Acelaşi lucru s-a petrecut şi aici.”

   Aşa că îi cere să meargă în Germania la Hamburg unde un fost prieten al tatălui sau (tatăl lui Hart fusese agent CIA) vrea să-i vorbească şi să-i dea date despre un complot.
Hart acceptă, şi se întâlneşte la Hamburg cu Gunther Kramer. Acesta îi spune că l-a cunoscut pe tatăl lui şi l-a apreciat foarte mult. Mai mult, este convins că acesta a fost ucis pentru că ştia prea multe. Aflase că există un grup de oameni care-şi făcuseră propriul sistem informativ şi i-a cerut ajutorul lui Kramer.
Gunther Kramer, născut în Germania de Est, universitatea făcută la Moscova, lucra deja pentru serviciile secrete comuniste din Germania când l-a cunoscut pe tatăl lui Hart. După întâlnirea din 1980 din Bagdad a şi început să lucreze pentru el, devenind agent dublu, şi să-i furnizeze informaţii despre unele guverne cu care ruşii aveau relaţii mai bune decât americanii:

E ciudat ce fel de lucruri ne atrag la oameni: numele şi strălucirea sinceră a ochilor. Mi-am dat imediat seama că era o persoană în care pot să am încredere.’
“…era departe de-a fi un american tipic, îl interesa mai degrabă caracterul unui om decât faptele sale.”

   Hart îşi dă seama că, deşi nu-l cunoscuse până atunci pe Kramer, îl ştia din poveştile spuse de Max (tatăl lui) şi mai ales după porecla “Pianistul”. Max a fost şi cel care şi-a dat seama că se organiza o nouă reţea de informaţii:

   “Nu neapărat mai bune, mai corecte ci surse care ar fi furnizat informaţii utile care să poată fi folosite în propriul interes. Oameni care fuseseră discreditaţi, care nu reprezentau niciun fel de garanţie, oameni dispuşi să inventeze lucruri doar că să pară importanţi, erau din nou folosiţi.”

Aceşti încercau şi să prezinte un posibil pericol ca pe cea mai sigură realitate:

   “Nu trebuie să dovedeşti nimic, trebuie numai să deţii sursele care să-ţi ofere ceea ce-ţi doreşti, ca să poţi transforma un pericol inexistent într-unul real. Pentru că o ameninţare posibilă este una reală.”

   Dar Max nu putea dovedi nimic de aceea a apelat la Kramer şi la alţii ca acesta pe care-i cunoştea. Povestindu-i puţin despre viaţa lui, Kramer îi explică şi de ce crede că tatăl lui a fost ucis, şi de ce a ales să-l caute pe Hart să-i spună ce ştie, mai ales că puterea putea deveni o sabie cu două tăişuri în mâini nepotrivite:

“Am văzut ce-i determina pe oameni să facă puterea care slujeşte o cauză. Tatăl meu era o persoană onorabilă înainte ca Hitler să vină la putere, apoi a devenit ofiţer SS. Cine ştie câţi oameni, femei şi copii deopotrivă o fi ucis, fiindcă a crezut în Hitler şi al Treilea Reich? Apoi au venit ruşii, iar noi am crezut că tot ce stă în calea istoriei-istoria conform învăţăturilor lui Marx şi Lenin-ar trebui distrus.”
“Acelaşi lucru se repetă acum, am abandonat orice regulă a vieţii civilizate, orice formă de decenţă, fiind convinşi că lucrurile pe care le venerăm-Dumnezeu sau democraţia-justifică mijloacele pe care le folosim.”

   Kramer aflase de la sursele lui din Orientul Mijlociu că se pregăteşte un asasinat înaintea alegerilor prezidenţiale, dar nu ştia cine e vizat. În timp ce discuta cu Hart, Kramer este împuşcat .Mai apucă doar să-i spună lui Hart, rănit şi el, numele operaţiunii: ”Rubicon”
Gata să fie şi el omorât, Hart scapă şi se întoarce în State unde îl caută pe Dieter, sperând că el să-i poată da mai multe amănunte. Aşa află că Dieter şi Kramer fuseseră fraţi vitregi, că ţinuseră legătura mai ales după căderea Zidului. Kramer trăind în Germania de Est păruse a fi într-un continuu război, apoi îşi înscenase moartea şi se adăpostise în Damasc. Faptul că renunţase la siguranţa lui şi venise să vorbească cu Hart însemna că descoperise ceva foarte important şi periculos. Dieter crede că de fapt Hart fusese cel urmărit pentru că era un luptător pentru dreptate, nu se ferea să pună întrebări incomode în Comisia de Securitate, cu alte cuvinte devenise el însuşi o persoană incomodă.

   Dieter se întoarce la Berlin, hotărât să afle tot ce poate despre “Rubicon”, şi despre cei care i-au ucis fratele, urmând să ţină legătură cu Hart.
La sediul Comisiei de Informaţii a Senatului, Charles Ryan, senator de Michigan, prieten foarte bun cu Hart, îi spune acestuia că unul dintre candidaţii la preşedenţie vrea să-l coopteze în echipa lui ca vicepreşedinte. Oricum lui Hart nu-i place tipul, plus că ar fi însemnat să fie în atenţia publică, şi s-ar fi făcut prea multe speculaţii pe seama bolii soţiei lui. El o iubea prea mult pentru a o expune astfel şi era convins că putea să facă mai multe lucruri ca senator.

   La şedinţa este audiat Raymond Caulfield ,director adjunct la CIA. După şedinţă, acasă la Hart acesta îi spune că noul director al agenţiei îi ceruse să se pensioneze, dar că înainte de asta va încerca să –l ajute pe senator şi să afle tot ce putea despre “Rubicon”.
Totodată îi spune lui Hart să fie atent pentru că toţi sunt urmăriţi şi ascultaţi, mai ales cei care îndrăznesc să aibă şi să-şi susţină propriile idei. De fapt Ryan îi spusese că şi pe el îl urăşte actualul vicepreşedinte pentru că a fost împotriva războiului şi a luat şi urma banilor, că de fapt preşedintelui nu-i pasă de Congres:

-Atâta vreme cât e la putere, atâta vreme cât preşedintele e în funcţie, nu-i pasă de ce face Congresul. Când e vorba despre război, nimeni nu-l poate opri,”

   Hart petrece câteva zile cu soţia lui şi are întâlniri cu alegătorii, deoarece candida pentru un nou mandat de senator.
Apoi află că Raymond Caufield a avut un accident, dar când îl întreabă pe directorul CIA dacă se fac cercetări, acesta îi spune că a fost de acord cu poliţia, care susţinea ideea accidentului. Dar Hart este convins că a fost asasinat. Aşa că-i pune întrebări directe şi incomode directorului CIA, vrând şi să afle dacă acesta ştia ceva despre “Rubicon”. La şedinţă îşi face apariţia şi procurorul general Lopez care cere, motivând că ţara e în război cu teroriştii, să i se dea prerogative lărgite preşedintelui:

“Susţineţi că preşedintele deţine toate prerogativele pe care le consideră necesare în timp de război, iar războiul pe care-l ducem acum-împotriva terorismului- poate dura câteva generaţii. Nu cred că trebuie să subliniez că absenţa limitărilor legale referitoare la puterea preşedintelui nu ar face decât să schimbe forma de guvernare. Nu credeţi că e mai mult decât o simplă ironie, domnule procuror Lopez, în faptul că singura cale prin care putem aduce democraţie în lume presupune moartea ei chiar aici acasă?”

   Dar lucrurile se precipită, Alworth, unul dintre candidaţii la preşedenţie şi Harcourt, candidat ca vicepreşedinte, sunt ucişi într-un atentat cu bombă, ceea ce le dă apă la moară preşedintelui şi grupului său de susţinători. Ei cer dreptate şi mai multe prerogative. De fapt cer ca alegerile să fie amânate până ce preşedintele, care îşi va prelungi mandatul, va considera că sunt sigure. Ceea ce Congresul nu vrea să accepte.
Apoi Dieter, pe care Hart îl crezuse mort, îl caută şi-i aduce toate documentele şi descoperirile lui Kramer, pe care acesta i le lăsase lui. Şi tot ce mai aflase şi el. În timpul discuţiei, acasă la Hart, acesta urcă la etaj să vorbească la telefon cu soţia lui. În casă intră doi tipi, îl omoară pe Dieter, fură servieta (care acum era goală), dar, deşi intenţionau, nu mai apucă să-l ucidă pe Hart pentru că apare poliţia.

  Detectivul Leonard Coleman, Hart şi Ryan, ajutaţi de Farabi, prietenul lui Kramer şi fost deţinut la Guantanamo, derulează ghemul şi află până la urmă cine se află de fapt în spatele operaţiunii numită “Rubicon”
Ceea ce află este surprinzător şi halucinant, dar ilustrează încă odată ce poate să facă dorinţa de putere, cum poate ea să învingă orice scrupule, şi să te facă s-o vrei chiar călcând la propriu pe cadavre,
Curtea Supremă hotărăşte că alegerile vor avea loc la data stabilită, complotiştii încearcă să-şi şteargă urmele, dar asta nu înseamnă că nu va mai exista un alt “Rubicon”, ci doar că deocamdată democraţia a triumfat

   Cartea lui Lawrence Alexander este scrisă într-un ritm alert, multe dialoguri, multă acţiune şi este extrem de realistă indiferent că este vorba de vieţile oamenilor sau de făţărnicia celor aflaţi în structurile de putere.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Contract marital, de Alexa Drăgan-vol 1

Editura: Letras

Număr pagini: 256

   Mi-a trebui ceva vreme să mă hotărăsc dacă să scriu ceva despre acesta carte.  Am decis, în final, ca ar fi ok să îmi expun părerea, poate cine stie, am perceput eu greşit, iar voi cei care aţi citit-o aveţi argumente solide să le demontaţi pe ale mele.

   O carte ce se citeşte cu uşurinţă, o poveste de dragoste emoţionată, posesivă şi umbrită de frici. Personaje cu temeri, dar sufletiste, ce încerca să îşi depăşească trecutul dureros, să îşi trăiască prezentul şi viitorul, să creadă în fericire şi să lupte cu sinele lor.

   Ana este o femeie cu un trecut dureros, din acest motiv este reticentă în relaţii. Damian Alexander are şi el partea lui de trecut destul de întunecat ce îi dezvoltă temeri, deşi pare un bărbat extrem de puternic. Liantul dintre cei doi şi cum ajung la o căsătorie de convenienţă în prima fază este Miruna, fetiţa lui Damian. Ana o cunoaşte pe micuţă atunci când aceasta era agresată verbal în faţa şcolii. Intervine, deşi nu prea era în măsură, dar gestul persoanei mature care agresează un copil a făcut-o să ia atitudine. Între cele două (Ana şi Miruna) se  dezvoltă o relaţie strânsă de prietenie, simpatie şi iubire.

   Pe tatăl ei îl cunoaşte la o petrecere, habar nu avea că vila luxoasă unde avea loc petrecerea era de fapt a lui Damian Alexander şi Miruna este fiica acestul om potent financiar, dar mai ales atrăgător.
Primul impact dintre cei doi protagonişti este incitant şi interesant, preconizând că va ieşi ceva cu scântei. Îmbrăcată foarte sexy, Ana este etichetată şi Damian o acostează în toaleta femeilor. Are loc un schimb de replici cu subînţelesuri, apropouri, şi Ana devine un arici, plesnind verbal în mândria domnului milionar. Ce urmează după câteva zile? Un buchet uriaş de trandafiri cu scuzele de rigoare şi invitaţia la cină, incluzând şi o o discuţie foarte importantă.

   Despre ce discuţie este vorba, cred că v-aţi dat seama, Damian are nevoie de o soţie să câştige custodia deplină a Mirunei şi îi propune Anei un contract marital, având in vedere relaţia ei cu fiica lui.
Cum decurg lucrurile? Vor fi şi roz şi gri şi momente roşii pline de pasiune, dar şi negrul trecutului care va veni în val. Care dintre cei doi va fi mai puternic să depăşească momentele întunecate, să accepte viitorul, citiţi voi.

   Ca şi bază, temelie, povestea este bună, dar, din păcate nedezvoltată suficient şi cel mai deranjant, clişeică. Mă refer aici, în special, la dialoguri. Partea de gânduri ale personajelor, temerile lor, naraţiunea, sunt în regulă, autoarea reuşind să le aştearnă pe hârtie destul de coerent şi cursiv, dar toate acestea sunt umbrite de dialogurile clişeice, liniare şi mult prea siropoase. Acel alint ,, iubirea mea”, ,,iubire”, folosit în majoritatea dialogurilor, ajunge să deranjeze vizual şi mental. Prea mult, prea des, prea dulce.

Iubire, ia-mă! Fă ce vrei cu mine, sunt a ta.
-Nu te opri, iubire.
-Iubire, dacă aşa o să înceapă toate dimineţile noastre, o să întârzii mereu la muncă….
-Idem, iubire. Dacă o să continuăm aşa, o să reuşeşti să mă omorî….
-Cred că este timpul să facem un dus pentru a ne răcori, nu?
-Sigur că da, iubire. Chiar avem nevoie să ne răcorim, plus că trebuie să ne grăbim….

Şi acest stil de dialog întâlnim în special în partea a doua a cărţii.

   Da, astfel de alintări: ,,iubirea ”, ,,iubi”, etc… sunt folosite de foarte multe cupluri, dar, tocmai asta le face să devină clişeice, neverosimile şi puerile. Ce vreau sa evidenţiez este faptul că:  într-un cuplu din viaţa reală aceste forme de alint dau bine, pentru că este vorba de ton, vibraţie, sentiment, tachinare, etc, dar atunci când aduci toate acestea într-o carte, si mai ales repetitiv, nu dau bine- devin cuvinte fade şi strică farmecul originalităţii.

   Iar….. -De ce eşti supărată, cumnată?ooo, parcă-I desprins din viaţa la ţară.

   Adică, dacă tot suntem în zona de poveste la un nivel de profunzime, mai cu stil, nu stricăm feng şhui-ul cu ,,pieţisme”. Dacă subiectul cărţii ar fi fost ceva de genul Moromeţii, da, aceste exprimări erau ok, făcând parte din context şi din peisajul rural. Dar aşa, a fost ca nuca în perete. Deşi există o singură formulare a fost suficientă pentru mine să mă facă să îmi schimb radical părerea, evident alături de celelalte dialoguri.

Din acest motiv, deşi cartea ca fundament ar fi ok, idee bună, dialogurile o depunctează.

   Autoarea are un real potenţial, dar din punctul meu de vedere ar trebui să lucreze la partea aceasta, să încerce să aducă pe pergament dialoguri inteligente şi originale, să scape de acel sweet love story. Cu siguranţă povestea ar fi fost de multe stele.

   Aş vrea ca autoarea să nu se supere pe mine, nu scriu cu răutate aceste remarci, şi să ia ca pe ceva constructiv, pentru că este păcat, are talent în special pe partea narativă şi de construcţie.

   Cel mai mult mi-a plăcut începutul şi finalul acestui prim volum, finalul însemnând ultimele 4 pagini, dar asta nu a fost suficient să spun că mi-a plăcut cartea per total din motivele scrise mai sus. M-am bucurat la început crezând ca va fi ceva frumos, totul părea în regulă, dar cuprinsul a fost decisiv.

   Nu ştiu cum va fi volumul doi, dar sper ca autoarea să vină cu un stil nou.

   Sunt probabil cititori cărora le-a plăcut foarte mult cartea şi le respect percepţia, din acest motiv puteţi citi şi voi cei care nu aţi facut-o, poate cine ştie, aveţi o altă părere faţă de ceea ce am scris, dar eu nu am reuşit sa trec peste clişeu.

Seducţie la prima vedere, de Mia Marlowe-Iubiri de poveste-recenzie

Titlu original: Touch of a thief

Traducere: Alina Rogojan

Editura: Litera

Colectia: Iubiri de poveste

Seria: Touch of Seduction: 1.Seducţie la prima vedere (Touch of a Thief), 2.Pretenţiile unui crai (Touch of a Rogue), 3.Touch of a Scoundrel

   Mia Marlowe este soprană şi a avut ocazia să cânte cu Placido Domingo. Ea scrie romane istorice şi romance. A avut numeroase ocupaţii: profesor, director de cor şi agent imobiliar printre altele. Iubeşte istoria, arta, muzica şi călătoriile, evident din moment ce a trăit în mai multe state. In prezent locuieşte cu familia în New Englend.

Lady Viola Preston poate lua butonii de la manşetele unui gentleman fără ca acesta să bage măcar de seamă, la fel cum poate descuia cel mai complicat mecanism al unui seif în mai puţin de un minut. Însă, de fiecare dată când fură vreo bijuterie, Viola are grijă să poarte mănuşi, pentru că, de fiecare dată când atinge o piatră preţioasă cu mâna-dezgolită, piatră începe să îi „vorbească”, făcând-o să aibă viziuni tulburătoare — aproape la fel de neliniştitoare precum imaginea străinului cu privire glacială care o prinde în flagrant delict.

,,-Cauţi ceva?
Vocea masculină răsună tunător dintr-un colţ cufundat în întuneric.
,,Drace”! Viola se năpusti spre uşă, dar aceasta se trânti în faţa ei. Servitorul indian ieşi din ascunzătoarea sa din spatele uşii.
-Te rog nu încerca să fugi, altfel cu regret te informez că voi fi nevoit să te împuşc.
Vocea melodioasă a hindusului nu trăda cu nimic seriozitatea ameninţării.
Viola fugi spre fereastră, sperând că era deschisă în spatele draperiilor. Şi că sub această se află un tufiş prietenos care să îi atenueze căderea.
Locotenentul Quinn o prinse înainte să ajungă la geam, lipind-o cu spatele de pieptul lui. Mâna lui mare se răsfiră peste unul din sânii ei neacoperiţi de corset.
Pe toţi dracii! E o femeie. Aprinde lampa cu gaz Sanjay!”

   Uite aşa Quinn va da peste celebrul ,,Hoţ de bijuterii din Mayfair”, care era o hoaţă de fapt, şi Lady pe deasupra. Când tatăl Violei a decedat toată averea contelui a trecut în mâinile unui văr hărpăret, care nu avea de gând să întreţină familia defunctului. Cu o mamă pe cap, o soră care şi-a pierdut minţile când soţul a plecat, o nepoată, Viola a fost nevoită să întreprindă ceva pentru a-şi întreţine familia. Cum deţine două talente, unul în degete abile a deschide seifurile, iar cel de al doilea în ,,citirea pietrelor preţioase”, tânăra noastră lady a devenit hoţ, iar renumele său îl va atrage pe Quinn spre ea. Acesta împreună cu servitorul său indian în ochii lumii moderne, dar un prinţ în India, vor încerca să dea de urma maleficului diamant care alcătuieşte ochiul zeului Shiva.

,,Se spune că deţine o putere imensă. Dacă ajunge în mâinile cui nu trebuie, energia pietrei Baaghh kaa kkhuun devine malefică.”
Acest malefic diamant a fost furat dintr-un templu din India de către o bandă de thugi, şi pierdut fără urmă ca o ,,picătură de scuipat în Gange”.

Înfăţişarea şi vorbele lui Quinn au darul de a o tulbura pe Viola.

,,-E o diavoliţă, femeia asta.
-Poate. Quinn ridică una din sprâncenele lui brunete. Dar, dacă aşa stau lucrurile, atunci bătrânul meu vicar avea dreptate.
Diavolul ştie într-adevăr să îmbrace forme plăcute.
Cuvintele lui răsunară în urechile Violei precum un compliment cu dublu sens. Nu îl studiase prea atent pe locotenentul Quinn în timpul dineului. Nu prea avea timp pentru bărbaţi şi pentru problemele pe care i le creau aceştia unei femei. Se arsese o dată, şi era de-ajuns. Acum îl cântări cu o privire cercetătoare ce se potrivea cu a lui.
Trăsăturile regulate ale lui Quinn erau de o frumuseţe clasică. Gura lipsită de riduri şi dinţi albi o făcură pe Viola să îşi dea seama că era mai tânăr decât estimase ea iniţial. Se îndoia că apucase să vadă treizeci şi cinci de primăveri. Pielea lui albă de englez se bronzase sub soarele fierbinte al verilor indiene şi fusese biciuită de musonii tânguitori ai Indiei. Ochii lui cenuşii ca furtuna erau cu atât mai bine scoşi în evidenţă de nuanţa pielii profund bronzate. Păreau să privească direct în ea şi să vadă dincolo de măştile ei-să vadă în ea hoaţa cu pretenţii de lady.”

   Cei doi tineri vor pleca în Franţa pe urmele diamantului. Atracţia reciprocă le va înfierbânta sângele, iar minciuna nevinovată,  soţ şi soţie, nu îi va ajuta prea mult să stea deoparte unul de celălalt. Chiar dacă Viola a fost păcălită de fostul logodnic, Quinn are şi el un secret teribil, cei doi vor încerca împreună să convieţuiască. Darul Violei de a simţi bijuteriile îi vor pune pe urmele adevăratului diamant. Acesta, lasă în urmă sa numai moarte, iar apropierea tinerei lady de el fără protecţia necesară din argint, o va face să între în convulsii şi să leşine.

   Vor reuşi cei doi să recupereze la timp preţioasa bijuterie, şi să pună capăt răscoalei cipanilor indieni împotriva englezilor din India?
Cum va decurge relaţia dintre lord Ashford şi lady hoaţa? Va reuşi să treacă Viola peste secretul teribil deţinut de Quinn?

   O serie şi o autoare nouă pentru mine. Îmi place prezentarea istoriei din perioada dominaţiei engleze asupra poporului din India. Unele fragmente care ne dezvălui obiceiurile, cultură acestui popor, este o atracţie întotdeauna pentru cititor, mai ales pentru mine, care sunt fascinată de India. Un dar ciudat al eroinei, bijuterii fabuloase prezentate, o acţiune alertă, sentimente descătuşate, ingrediente mai mult decât satisfăcătoare pentru a ne convinge să citim această carte.

Recomand această carte. Nota mea este 9,5.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Sursa foto: Pinterest

Seducerea unui păcătos, de Elizabeth Hoyt-recenzie

Seria „Legenda celor patru soldaţi”

Titlul original: „To Seduce a Sinner”

Traducerea din limba engleză: Bianca Mateescu/Graal Soft

Editura: Litera

Colecţia „Iubiri de poveste”

An apariţie: 2016

Număr de pagini: 321

   Ce am simţit citind acest volum? Un amalgam de sentimente. M-a fermecat prin spontaneitatea personajelor, prin felul deschis prin care se manifestau. Este ca şi cum autoarea ne dă câteva fire de aţă pe care ni le leagă de degetul mic de la mâna dreaptă ori stângă şi ne ia cu dânsa spre un labirint, poate că al minotaurului, dar eu, cititor, nu am găsit decât o poveste a patru soldaţi care şi-au creat o viaţă cu bune şi cu rele şi care doresc să afle adevărul ce stă în spatele unui masacru. Imaginaţi-vă un ciclon, iar în mijlocul acestei furtuni stau cuvinte încâlcite care aşteaptă a fi ordonate de către…

   Elisabeth Hoyt , autoarea ale cărei romane de dragoste istorice au urcat rapid în topurile de bestselleruri. De asemenea, cărţile ei, traduse până acum în 15 limbi, au fost nominalizate de patru ori la premiul RITA şi au câştigat de două ori premiul Romantic Times Reviewer’s Choice. Elisabeth s-a născut în New Orleans, dar a crescut în St. Paul, Minnesota. A călătorit mult şi a vizitat St. Andrews, Scoţia; Germania, Franţa şi Belgia. A petrecut un an în Oxford şi, pe timpul unui schimb de vară între studenţi, a locuit în Kawasaki, Japonia. Are BA în antropologie de la Universitatea din Wisconsin la Madison. A mai scris trilogia „The Princess”,   seriile „Maiden Lane” şi „Legend of Four Soldiers”.

   Volumul se deschide şi de astă dată cu imaginea unui soldat care se întorcea de la război. El mărşaluia spre casă, un loc  în care credea şi nu prea credea pentru că ştia că nu mai exista un cineva care să îl aştepte. Numele său era Jack Zâmbăreţul. Acesta este imaginea în oglindă a personajului principal, vicontele de Vale, Jasper Renshaw, proaspăt părăsit în faţa altarului pentru un preot cu părul bălai. Nici bine nu a fost anulată căsătoria că în pragul casei sale a apărut o nouă soţie, Melisande Fleming, care se oferă să se mărite cu el. Jasper este năucit la cât de repede merg lucrurile şi, pentru a nu mai pierde timp preţios cu cucerirea unei alte femei, acceptă propunerea domnişoarei Fleming. El nu îşi dă, însă seama că Melisande îl iubea pe acesta de mai mulţi ani: l-a urmărit cum i-a cerut mâna celei mai bune prietene ale sale şi cum a fost, ulterior, părăsit; l-a privit cum flirta cu alte femei, dar nu a avut destul curaj să vină mai aproape de acesta. Ea este mult prea timidă, nu îi plac evenimentele mondene, aceasta fiind în totală contradicţie cu felul de  a fi al lui Jasper care doreşte să fie mereu în centrul atenţiei şi sufletul oricărei serate. Vicontele de Vale este un om cu zâmbetul pe buze, dar care ascunde un trecut tragic, fiind unul dintre puţinii supravieţuitori ai masacrului de la Spinner’s Falls. Nu vrea să îi arate soţiei sale adevăratul său chip, plin de amărăciune, de dor faţă de prietenii şi camarazii pierduţi pe front. Se vor duce, însă două bătălii: a lui Melisande pentru a-l cunoaşte mai bine pe viconte şi pentru a-l ţine la distanţă „când intră în sala unde avea loc balul mascat al lui Lady Graham, Melisande îşi ascunsese mâinile tremurânde între faldurile fustei…detesta genul acela de mondenităţi…dar acela era teritoriul lui Jasper. Şi dacă voia să-i arate că putea fi o înlocuitoare mai mult decât potrivită pentru nenumăratele lui iubite, atunci trebuia să-l înfrunte pe propriul teren” şi a lui Vale pentru a o cuceri.

   Jasper începe să o curteze pe Melisande; îşi dă seama că în spatele hainelor anoste, chipului şters, timidităţii sale, se află o femeie puternică, inteligentă,  plină de pasiune, dar care nu va trebui să ştie niciodată ce face vicontele de Vale în timpul său liber: încearcă să găsească persoana care şi-a trădat camarazii pe câmpul de luptă. Tot întrebând, Jasper află că trădătorul ar fi avut mama din Franţa, dar lucrurile se complică. Va pleca împreună cu Melisande în Scoţia către singuraticul Sir Alistair Munroe, un alt supravieţuitor al masacrului pentru a afla mai multe. În tot acest timp îşi va apăra soţia de intemperii şi va descoperi…ceva ce rămâne de citit…

   Opera este scrisă la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient şi omniprezent. Ceea ce impresionează este modul în care sunt construite personajele, gândurile acestora, sentimentele pe care le dau în vileag:

Jasper se uită la soţia lui, care stătea pe scaunul de vizavi de el…în timp ce stătea şi o privea, mintea lui plănuia furioasă următorul asalt asupra fortăreţei sufletului ei…La ce te gândeşti? întrebă Melisande şi vocea ei căzu în gândurile lui, precum o pietricică într-un lac./Mă întreb dacă eşti o zână, îi răspunse el./Îţi baţi joc de mine./Din păcate, nu, inima mea. ”.

Lectură plăcută!!!

Notă: 5/5 steluţe

Cartea Seducerea unui păcătos, de Elizabeth Hoyt poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
7

Adevărul absolut, de James Rayburn-Crime Scene Pressrecenzie

Titlu original: The truth Itself
Traducere:  Alexandru Macovescu
Editura: Crime Scene Press
Număr pagini: 350

   Roger Smith (James Rayburn) s-a născut în Johanesburg (Africa de Sud) şi a fost dintotdeauna un activist  social convins împotriva apartheid-ului. Pasionat de film şi literatură poliţistă este autorul unei serii de romane mistery şi de suspans, a căror acţiune se desfăşoară în Cape Town. Primul roman din serie “Mixed Blood”, scris în 2007 şi publicat în 6 ţări a câştigat premiul Krimi Preis 2010 în Germania şi a fost nominalizat la premiul “Spinetingler”-pentru cel mai bun roman în Statele Unite. Autorul locuieşte acum în Thailanda. Sub pseudonimul James Rayburn începe o nouă etapă în carieră, scriind thriller-ul internaţional “The Truth Itself” (“Adevărul absolut”), tradus în limbile germană, franceză, japoneză, italiană, spaniolă şi cehă. Pentru prima dată un roman al lui James Rayburn este tradus în limba română şi publicat la editura Crime Scene Press.

“Excelent. Un thriller dur pe care nu-l poţi lasă din mâna.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

“O analiză foarte bună a felului în care conceptul de patriotism a fost scos la mezat.”(Dead End Follies)

“Când Kate Swift e nevoită să oprească un atac armat la şcoala fiicei ei, ştie că vânătoarea a început. În lumea serviciilor secrete, totul poate fi o capcană. Un gest sau o privire înseamnă diferenţa dintre viaţă şi moarte. Comploturile, muşamalizările, şantajul sunt la ordinea zilei. Adevărul e modificat după bunul plac al celor care deţin puterea. Presa cânta după cum i se spune. Şi totul dintr-un motiv cât se poate de simplu: răzbunarea.”

   Personajele principale ale romanului lui James Rayburn: Kate Swift-agent renegat, Lucien Benway-agent căzut în dizgraţie, Harry Hook-agent autoexilat  şi Philip Danvers-mentorul lor, se rotesc ca într-un carusel în: “O poveste brutală, violentă, cu răsturnări de situaţie ingenioase.” (Suddeutsche Zeitung)

   Aşa cum v-am obişnuit deja la astfel de romane am să vă vorbesc despre personaje. Philip Danvers condusese cândva o echipă, despre care îi plăcea să spună că e familia lui, avusese misiuni de succes aşa că: “La 77  de ani, Philip Danvers, care îşi petrecuse toată viaţa adultă cufundat în mocirla inechităţii, slăbiciunii, trădării, obscenităţii şi a mizeriei umane în stare pură, cu greu mai putea fi surprins. ”Totuşi  când o vede pe Kate în Berlin, în timp ce el vorbea unui grup de turişti, are impresia că imaginaţia îi joacă feste. Philip Danvers nu avea o familie propriu zisă, era gay, motiv pentru care Lucien îi spusese “doamna Danvers”, dar în senilitatea lui se “consideră patriarhul unei familii disfuncţionale”: “Şi, dacă în familia din imaginaţia sa zaharisită Kate Swift era nepoata, atunci Harry Hook era fiul iubit şi risipitor, iar Lucien Benway-oaia neagră.

   După lovitură pusă la cale de Lucien, când încercase să-l determine să între în sectorul privat, Danvers se pensionase anticipat. Dar păstrase legătură cu cei vechi din posturi cheie, printre ei şi cel numit “Instalatorul”, care ocupase funcţii în patru administraţii şi conducea un serviciu secret puternic. Deşi la început avusese resentimente în privinţa atitudinii lui Kate, o ajută spunându-i unde-l poate găsi pe Harry Hook. Mai apoi văzând că americanii nu iau nici o atitudine la aflarea poveştii despre moartea lui Kate îi dă datele problemei şi-i spune anumite detalii unui ziarist David Burke, care fusese concediat de la Washington Post, pentru că se luptase îndelung cu redactorul adjunct pentru nişte articole. Când Danvers, căruia   Janey, soţia lui Burke îi spunea ”Fantoma Cenuşie”, îi dă întâlnire este entuziasmat. Dar Danvers face ceea ce Hook le spunea totdeauna noilor recruţi: ”-Ideea cu orice minciună solidă, spunea Hook, stergandu-şi uleiul de pe buze cu dosul palmei, este felul în care o propagi. În Epoca Dezinformării, graniţa dintre adevăr şi invenţie, care a fost mereu ambiguă, a devenit foarte laxă.“-Dragii mei, există o maşinărie. Nesătulă. Înfometată de informaţie. Dornică să o mestece şi să o scuipe. Foarte bine. Ne face munca mai uşoară. Dar e foarte important cum hrănim maşinăria.”-Componenta de bază este următoarea: găsiţi-vă privighetoarea. Apoi lăsaţi-o să cânte. Să-şi cânte cântecul de răsună toată afurisita de ţară. ”Danvers l-a ales pe David Burke pentru că era: “Un cruciat. Credea în puterea binelui. Credea în a patra putere în stat. Era pasărea cântătoare ideală.

   Aşa că îi spune povestea, pe care de-a lungul cărţii o alimentează cu noi date şi dovezi, făcându-l să pună pe jar administraţia, dar mai ales pe Lucien Benway. Din păcate toate acestea îi vor aduce lui Burke moartea, dar Janey îl va răzbuna.  Danvers va cădea pradă aceluiaşi ucigaş, dar lasă în urmă o intensă răzbunare. Lucien Benway “jocheul acela mic şi răutăcios”, îl determinase  pe Danvers să se pensioneze, preluase  conducerea organizaţiei pe care o trecuse în sectorul privat, îşi crease propriul fief, ajungând să raporteze numai la Casa Albă. Caracterul neoficial al acestei relaţii îi acordase o mare libertate de acţiune, dar aroganţa lui copleşitoare îl ruinase. N-o suportă pe Kate Swift pentru că era protejată lui Danvers şi căsătoria ei cu Yusuf Hourani îl făcuse suspicios.

   Deşi părinţii lui Yusuf erau în mediul universitar american şi el părea un patriot, chiar o ajutase pe Kate să asasineze un lider Al-Qaeda, Benway nu se potolise convins că are dreptate. Nu luase în seama nici o explicaţie, îşi pledase convingător cauza la Casa Albă, susţinând că Yusuf avea legături cu persoane importante din Al-Qaeda, şi autorizase o acţiune în forţă cu o dronă dar:…într-un moment de sinistră grandomanie, îi trimisese lui Kate Swift link-ul către camera de transmisie a aparatului model Predator că să vadă din celălalt colţ al lumii cum soţul îi este spulberat de pe faţa pământului. ”Dar Kate reacţionase şi se dusese la televizor:“..dându-i în vileag pe toţi cei implicaţi în atacul asupra soţului ei (jurnaliştii de stânga deja îl considerau un erou american), ajungându-se până la Casa Albă, iar primii sacrificaţi fuseseră principalul consilier la Preşedintelui în materie de antiterorism, care îşi dăduse demisia, şi Benway, care fusese înlăturat ca un furuncul plin de puroi din cadrul corpului serviciilor secrete.

   Apoi Kate o luase pe Suzie şi dispăruse. Căzut în dizgraţie, Benway era hotărât să se răzbune. Soţia lui Nadja, adolescentă fiind, fusese ţinută prizonieră de un colonel sârb la Sarajevo, care o violase de nenumărate ori până s-o deie oamenilor lui. Bosniacii musulmani îi uciseseră pe sârbi, iar pe Nadja o salvase Lucien Benway. Acesta o dusese în state şi când ea împlinise 16 ani o luase de soţie, dar căsătoria nu fusese de fapt niciodată consumată. Aşa că ea, cu acordul lui tacit, ieşea, se distra, bea, se culcă cu unul sau altul. Totul până când îl întâlnise pe Michael Emerson, ziarist cunoscut, se îndrăgostiseră, el îi propusese să plece cu el şi ea era gata să accepte. Dar Michael este ucis şi deşi pare victima jihadiştilor, Nadja îşi dă seama că e opera soţului ei, aşa că jură să se răzbune, ceea ce va şi face în final. Benway împreună cu omul lui, Morse, ucid, urmăresc, torturează, totul în numele puterii şi răzbunării. Vrea cu orice prêţ s-o omoare pe Kate şi pe fiica ei. Vor reuşi oare?!!!

   Harry Hook –copilul minune a lui Danvers, fusese aşa până când participase la o misiune sub acoperire, când toţi cei de la consulatul american fuseseră ucişi de un rebel Bujang, un fanatic care se opunea familiei regale. La început Hook a fost învinuit de-o eroare de judecată care dusese la uciderea a 22 de ostatici, apoi se spusese că era înţeles cu rebelii, dar Danvers îl apară şi-i spune că nu i se vor aduce acuzaţii oficiale. Totuşi Hook demisionase, plecase la Bangkok unde locuia în junglă şi devenise un beţiv: “Dar Hook , care se judecase mai aspru decât o putea face oricare tribunal, îşi începuse sentinţa de exil auto-impus, purtând cu el povara vinovăţiei pe care nu putea s-o lepede vreodată.”

   La început Hook refuză s-o ajute pe Kate, dar văzând prăbuşirea, în junglă, a unui avion  cu pasageri în drum spre Bangkok, îi vine ideea de-a înscena moartea lui Kate, ceea ce şi face cu ajutorul unor persoane care îi sunt datoare într-un fel sau altul. Încearcă de fapt să le apere pe ea şi pe fetiţă, mai ales că află că-i leagă şi-o relaţie de rudenie. Luptă, mituieşte, apelează la toate cunoştinţele, simţind cumva că dacă reuşeşte îşi răscumpăra vina. Dar …va reuşi oare? Şi ce relaţie este între el şi Kate?

   Şi….acum Kate Swift. O agentă bine pregătită, poate chiar prea bine, ieşise în lumina reflectoarelor spunând  poveşti adevărate, pe care cei mari nu le voiau spuse. Răzbună astfel moartea lui Yusuf, apoi dispare, încercând să se ascundă şi să-şi crească în linişte fiica. Se ascunsese într-un orăşel din nordul statului Vermont, sub un nume fals, dar când vede atacatorii de la şcoala lui Suzie îşi dă seama că a fost găsită: “Îşi dădu seama că păienjenişul de adevăruri spuse pe jumătate şi minciunile bine ticluite care reprezentaseră povestea vieţii ei în ultimii doi ani erau pe cale să fie spulberate. A sosit momentul, îşi zise ea. A sosit, Kate. “

   Antrenamentul şi duritatea ei îşi spun cuvântul, îi spulberă pe atacatori, îşi ia copila şi pornesc amândouă pe un nou drum. Un drum cu ascunzişuri, cu măşti, cu adevăruri spuse pe jumătate, cu deghizări chiar cu un pic de dragoste şi romantism. Danvers este cel care-i spune unde îl găseşte pe Hook, dar şi cel care-i da un pic de răgaz, spunându-i poveşti adevărate sau nu, lui David Burke, care le publică. În final după ce scapă de multe atacuri, se apară pe ea şi fiica ei, ucide dacă e nevoie, Morse, omul lui Benway, îi dă de urmă şi o răpeşte pe Suzie, cerându-i să se predea.

Ce va face Kate? Va reuşi să-şi salveze fiica? Va reuşi să se salveze?

   Cam atât. Nu vă pot povesti cartea pentru că paginile ei sunt numai acţiune pură, urmăriri, crime, uneltiri, personaje complexe, răzbunări: “James Rayburn te poartă într-o cursă tensionată prin America şi Thailanda pe care o cunoaşte atât de bine, cursă a cărei miză este nu numai descoperirea adevărului absolut, ci şi salvarea imaginii administraţiei americane. O combinaţie extraordinară între realităţile brutale ale războiului modern şi eleganţă romanului de spionaj clasic. ”Aşa că pentru a află totul şi mai ales pentru că :“James Rayburn este un maestru al suspansului.” (The Sunday Times) Trebuie să citiţi cartea!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

by -
9

,,Nimic din ceea ce făcusem în dormitorul meu, nimic din ceea ce făcusem vreodată cu oricine, nu se putea compara cu această experiență. Termenul potrivit este extaz.”

Domina, de L.S.Hilton-Editura Litera-recenzie

Titlu original: „Domina”

Editura: Litera

Colecția: Buzz Books

Număr de pagini: 336

   Primul volum al seriei cu același nume semnate de L.S.Hilton, „Maestra”, a fost o adevărată revelație pentru mine în 2016 și am catalogat-o ca un must-read al anului. În ciuda părerilor împărțite ale cititorilor cu privire la această carte, în mare parte datorate abundenței scenelor explicite cu caracter sexual în care era implicată protagonista, eu am apreciat stilul autoarei, numeroasele întorsături de situație, dar mai presus de orice construcția personajului principal. Admit totuși faptul că volumul poate fi lecturat alături de un pahar mare de limonadă, pentru orice eventualitate.

   Judith Rashleigh demonstrează în „Maestra” că este genul acela de personaj spumos, un caracter puternic, care nu renunță până nu-și îndeplinește scopurile, chiar dacă acest lucru presupune să-și lase furia să-i controleze acțiunile. Poate purta uneori diverse măști – femeia seducătoare, femeia ușoară, femeia de bani gata, dealerul de artă sau justițiarul – dar nu vă lăsați păcăliți de toate acestea, ea întotdeauna are în minte un plan bine pus la punct. Nu se lasă dată la o parte, batjocorită sau înșelată. În ciuda faptului că uneori poate părea complet dezlănțuită, liberă de orice restricții și inhibiții, acționând din impuls și aparent fără raționament, protagonista este ghidată de orgoliu, onoare și corectitudine. Iar în această ecuație nimic nu este mai presus pentru ea decât arta. Aceasta din urmă nu poate fi pângărită sub nicio formă deoarece oricine face o astfel de greșeală, va plăti cu viața.

Cu o asemenea protagonistă în prim-plan, cum să nu aștepți cu nerăbdare volumul al doilea?

  Când am pus mâna pe „Domina”, nu știam cum să pătrund mai repede din nou în lumea lui Judith. De data aceasta o găsim în Veneția, sub numele de Elisabeth Teerlinc, conducând propria galerie de artă intitulată Gentilenschi. Pare mai liniștită, departe de trecutul tumultos, iar lucrurile par să fi reintrat pe făgașul normal, arta ocupându-i din nou o bună bucată a timpului. Dar noua viață îi este tulburată de vizita unui bărbat misterios, dr. Ivan Kazbici, care îi propune să-și ofere serviciile pentru evaluarea colecției de tablouri ale unui anume oligarh rus, Pavel Iermolov. Această ofertă este cât se poate de atractivă și intrigantă pentru Judith datorită, în primul rând, semnificativului onorariu pe care urmează să-l primească și, în al doilea rând, faptului că tablourile deținute de Iermolov sunt un adevărat mister. Se vehiculează că ar fi posesorul unor opere importante pe care le-ar fi achiziționat prin intermediari, precum Picasso, Matisse sau Pollock și două lucrări foarte râvnite de Botticelli din colecția Jameson. Cu siguranță vizionarea unui asemenea colecții reprezintă o oportunitate de nerefuzat, iar Judith este conștientă de acest lucru și acceptă termenii impuși.

   Vizita colecției private a lui Iermolov este de-a dreptul copleșitoare pentru Judith, care decide în final că nu se consideră suficient de pregătită pentru a oferi o evaluare justă. Astfel, refuză cu regret oferta și se întoarce la propria galerie. Însă după acest eveniment, lucruri stranii par să se întâmple. Protagonista simte din ce în ce mai des că este urmărită, iar obiecte din apartamentul ei își schimbă în mod inexplicabil locul. Vizita neașteptată a Elenei, o femeie pe care Judith o cunoaște de la o petrecere, tulbură și mai mult apele. Aceasta îi mărturisește că este soția lui Iermolov, de care oligarhul dorește să divorțeze. Ea se teme că în urma separării va fi ucisă din cauza informațiilor secrete pe care le cunoaște. Îi dezvăluie, de asemenea, că fenomenele stranii din ultima vreme i se datorează tot lui Iermolov care încearcă să o intimideze ca urmare a refuzului ofertei de evaluare a colecției de artă. Astfel, pentru a evita inevitabilul sfârșit, Elena vrea să pună mâna pe un misterios desen de Caravaggio, ce este foarte valoros, iar pentru asta vrea să apeleze la ajutorul lui Judith. Deoarece protagonista încearcă să o convingă că o asemenea operă nu poate fi decât un fals și că ar fi mai bine să se reorienteze spre alte tablouri deținute de soțul ei, femeia o amenință că îi va dezvălui adevărata identitate și totodată implicarea într-o crimă din trecut. Acest pericol neașteptat trezește la viață demonii lui Judith.

„Ajunsesem atât de departe. Crezusem că Elisabeth Teerlinc lăsase în urmă toate acestea, dar trecutul încă mă urmărea, la fel de sigur ca acel parfum de crini dintr-o cameră tăcută, brațele lor continuând să se agațe de mine, să mă tragă în jos până când valurile trecutului aveau să se închidă inevitabil peste capul meu.”

„Mi-am ațintit privirea dincolo de ea, pe chei, luptându-mă simultan cu impulsul de a o împinge în apă și cu o senzație bruscă de claustrofobie sufocantă, ca și cum combinația de circumstanțe care mă adusese în acest punct începea să se încolăcească în jurul meu ca o hidră șuierătoare și agresivă care nu putea rămâne niciodată adormită.”

   În ciuda amenințării Elenei, Judith tinde să refuze să se implice în recuperarea desenului de Caravaggio, însă când află că Iermolov o suspectează că acesta s-ar afla deja în posesia ei, ca urmare a unui eveniment din trecut, și că dorește cu orice preț să pună mâna pe el, trebuie să se decidă pe ce drum să o apuce. Chiar dacă se simte încolțită și depășită de situație, protagonista pornește într-un joc de totul sau nimic pentru a se salva. Va fi demascată și va ajunge să plătească pentru crimele din trecut? Își va găsi sfârșitul în mâinile oligarhului sau va găsi o modalitate să scape și de această dată dintr-o situație aparent fără ieșire? Aventura pentru aflarea deznodământului cu privire la soarta lui Judith vă va purta într-o călătorie plină de neprevăzut prin Veneția, puțin prin Anglia natală, Paris și Belgrad.

   Așa cum ne-a obișnuit încă din primul volum al seriei, L.S. Hilton păstrează și în „Domina” stilul dinamic de scriere, ce abundă în detalii cu privire la locurile tranzitate de protagonistă și la minunatele opere de artă cu care intră în contact. Pentru cei care au fost deranjați de scenele erotice numeroase din „Maestra”, în volumul al doilea acestea sunt reduse semnificativ, însă condimentează în continuare acțiunea pe alocuri. De asemenea, cititorii vor pătrunde mai adânc în amintirile lui Judith, ajungând până în copilărie, fapt ce ne permite să înțelegem mult mai bine atitudinea și modul său de gândire, cât și pasiunea pentru artă sau vestimentația scumpă.

„Prețul de pe coperta interioară era de șaizeci de lire. Șaizeci de lire pentru o carte, iar doamna mi-o dăduse pe degeaba. Am pus cu grijă cartea sub patul meu și am răsfoit-o atât de des, încât, în timp, am ajuns să știu pe de rost numele fotografilor și ale creatorilor de modă. Nu-i vorba că mi-aș fi dorit neapărat acele haine. Doar că mă gândeam că, dacă aș fi fost genul de persoană care să le aibă, m-aș fi simțit diferit. Dacă aș fi avut astfel de lucruri, aș fi putut să aleg în fiecare zi unde să fiu. Aș fi putut să-mi controlez viața interioară prin intermediul aspectului exterior.”

„Trecuse atâta timp de când nu mai avusesem ocazia de a privi astfel tablourile, nu măsurând sau evaluând, nu calculând ceea ce îmi aminteam și ceea ce trebuia să știu, ci, pur și simplu, privindu-le, privindu-le cu tot corpul, cu simțurile relaxate. Nimic din ceea ce făcusem în dormitorul meu, nimic din ceea ce făcusem vreodată cu oricine, nu se putea compara cu această experiență. Termenul potrivit este extaz.”

   Totuși, pe parcursul lecturii am simțit că îi lipsește ceva. Ca să punctez exact, acțiunea mi s-a părut că avansează lent și fără evenimente semnificative, cel puțin în prima jumătate a cărții. Totodată, Judith mi s-a părut mai moale o bună parte a volumului, uneori chiar pasivă, nesigură, pierzându-și astfel din farmec, acea forță care o ghida și o ajuta să depășească orice obstacol în primul volum. Din fericire, aceste probleme sunt remediate în a doua jumătate a cărții ce abundă în întorsături de situație și în care protagonista se trezește din nou la realitate, mobilizându-se pentru a ieși victorioasă.

   Așadar, „Domina” este un volum care continuă cu succes seria „Maestra”, ce vă poartă într-o aventură tumultoasă în lumea artei și a afacerilor necurate din aceasta, dar și în viața unei femei puternice care este în stare să riște totul pentru a-și atinge idealul și a scăpa de fantomele trecutului. O recomand cu drag celor care vor să descopere pe unde o mai poartă destinul pe Judith, dar și celor care nu au încercat încă scrierile lui L.S. Hilton însă vor să citească un thriller bun.

Cartea Domina, de L.S.Hilton  poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

 „Cărțile sunt nemuritoare! O carte care nu va fi o simplă creație literară, ci un mesaj către omenire.”

Celeste-Planeta Purgatoriului, de Lucian Ciuchiță-recenzie

Titlul original: Celeste – Planeta Purgatoriului
Editura: Ștefan
Anul apariţiei: 2017
Număr pagini: 238
Gen: S.F.

   Exact așa este această carte. Dincolo de acțiune, de firul narativ și personaje, conține un mesaj către omenire. Este mai mult decât un roman S.F., povestea și genul literar fiind simple pretexte pentru a transmite ceva; un semnal de alarmă, o atenționare către oamenii din ziua de astăzi, care aleargă după câștig, după bani, fără a se mai bucura de lucruri simple; ne este înfățișată realitatea actuală, plină de non-valori și modele false, guvernată de bani și obsesia pentru aspectul material, o societate superficială, în care uităm să acordăm importanță lucrurilor cu adevărat importante, alergând după himere; uităm să petrecem timp cu cei dragi, suntem indiferenți la suferința altora, nu mai avem timp să ne delectăm cu o carte bună… Rezultatul? Societatea de azi și valorile aferente.

„Într-o Lume în care se preferă comoditatea de a accepta ideile altora, fără a face acel minim și obligatoriu efort de a îți folosi propriul creier, rațiunea era înghețată și logica ocolită sau privită cu suveran dispreț – că nimeni nu este mai fudul decât prostul.”

„A nu fi noi Centrul lumii era o remarcă deranjantă pentru cei care gândesc puțin, sau deloc, dar firească pentru alții, care, bineînțeles, o acceptau ca pe un postulat.

De ce omenirea ajunsese în acest stadiu de decădere la toate nivelurile și arăta atâta dezinteres față de cunoaștere?”

„Din păcate, visul Kysei nu putea continua pe aceleași coordonate și în viața reală, unde există cu totul alte personaje adaptate acestor vremuri: educatoare stresate în loc de zâne, motocicliști nebuni care înlocuiesc prinții de altădată și, desigur, prințese substituite de miss-uri buzate și peste tot siliconate care nu sunt nicidecum frumoase, ci chiar mai urâte decât Cruela din filmul „101 Dalmațieni”.”

„Acum, sunt supărată pentru că realizez în ce lume am trăit. O lume falsă, sub imperiul minciunii și al nonvalorii. O lume complicată și întunecată.”

„Cu cât avansați din punct de vedere tehnologic cu atât pierdeți latura spirituală. Ați uitat să iubiți, ați uitat să trăiți. Viața în marile voastre orașe este sortită eșecului, pierdeți contactul cu adevăratele valori, constant, într-o progresie geometrică.”

O carte cu substanță, cu mesaj.

   Celeste este o femeie de 32 de ani, ce locuiește la Paris, alături de soțul și fetița sa, Cesar și Kysa. Deși suferă de diabet și nu totul merge tocmai bine din punct de vedere financiar, ea este mulțumită, extrăgându-și fericirea din timpul petrecut cu familia; are o relație minunată cu soțul ei și își adoră fetița.

   Totul ia o întorsătură radicală într-o dimineață ce începuse ca oricare alta. După ce își duce fetița la grădiniță, constată că uitase să-și facă injecția obișnuită, ce avea rolul de a-i ține perfida boală în frâu. Injecția ce trebuia făcută strict la o anumită oră. Acest lucru îi provoacă o criză diabetică, începe să se simtă rău, blocată fiind în mașină. Culmea, devine tocmai victima ciclului indiferenței, oamenii din jur fiind preocupați de propriile vieți în detrimentul problemelor altora. Cu toții se comportau așa, singura vină fiind aceea de a se lăsa pradă inerției: așa cum nici ea nu observa că o bătrână nu poate trece strada, nici alții nu observau că ea era la un pas de moarte:

„Știa traseul pe de rost, dar, de fiecare dată, observa ceva nou ce o punea pe gânduri: un om căzut în colțul străzii (pe care nimeni nu-l vede!); un cățel pierdut (pe care nimeni nu-l caută!), un capac de canalizare dispărut (pe nimeni nu interesează!); o bătrână care s-a oprit în fața trecerii de pietoni și nu distinge culorile semaforului (pe care nimeni nu o ajută!) și… multe altele care scapă ochilor vigilenți ai civilizației moderne. …

Cu ochii larg deschiși, cu privirea blocată, ațintită într-un punct orb, Celeste simte că sunt ultimele ei secunde de viață, și este mai tristă ca niciodată că nimeni nu vede, că nimeni nu-i sare în ajutor, că pe nimeni nu interesează că lângă ei un suflet piere… chiar dacă se află în mijlocul orașului, înconjurată de oameni și mașini. …

Acești indivizi, cu suflet rece, se gândesc că poate este o drogată, intrată în stare de sevraj, poate o bețivă care a turnat prea puțină cafea în coniacul de dimineață, poate… și, în fond, ce îi interesează pe ei ce face ființa aia inertă din mașina ei atât de banală!?”

   Deodată, salvarea pare să vină de la o femeie înveșmântată în alb, ce o eliberează. Până să se dumirească, Celeste ajunge la o concluzie: este răpită de extratereștri. Este condusă pe planeta Atracius, din altă galaxie decât Calea Lactee. Este uimită să constate că locuitorii acelei planete au înfățișare umană, nici vorbă de imaginea cu care ne-am obișnuit din filme. În plus, sunt mult mai avansați decât pământenii în ceea ce privește știința și tehnologia, comunică telepatic, cuvintele fiind de prisos. Și culmea, nu se foloseau de această abilitate pentru a descoperi secrete  sau pentru manipulare, însă chiar mă amuzam gândindu-mă: dacă ei comunicau telepatic, nu mai puteai să înjuri pe nimeni în gând.

„Era destul de evident că „cel mai de jos” atracian era superior oricărui geniu pământean,un lucru extraordinar, căci, asta se întâmpla în oricare domeniu, adică, dacă e s-o spunem pe de-a dreptul, un singur atracian era superior cumului de inteligență al tuturor geniilor de pe Pământ.”

„Dacă mai exista vreo speranță că pământenii sunt cele mai evoluate ființe din Univers, ea mi s-a spulberat ca un balon întâlnind în cale un spin.”

Totuși, ceva le lipsește. Ceva fără de care noi n-am concepe să trăim: iubirea.

„Dar, și acum îți răspund, deodată celorlalte două întrebări ale tale, da, ne căsătorim, dar nu cunoaștem acel sentiment ce voi numiți „dragoste”. Noi nu spunem că ne „iubim” părinții, noi le spunem că le suntem „recunoscători”; noi nu folosim cuvântul „iubit” pentru cei cu care ne căsătorim sau celor cu care urmează să o facem, le spunem „prieteni de rangul întâi”; noi spunem „facem sex”, nu cum spuneți voi „facem dragoste”, fiicele sau fiii noștri nu sunt „iubite odoare” ci „fala atracienilor”.

„Da, noi, oamenii, putem să iubim și să oferim dragoste… Este în firea noastră umană să ne transmitem unii altora sentimente de iubire… De aceea suntem triști sau fericiți, în funcție de trăirile noastre… Asta înseamnă să iubești cu adevărat… să suferi, or poate să mori din dragoste…”

„Știu, am recunoscut-o, suntem departe de a fi perfecți, ba chiar unii dintre noi sunt mai aproape de imperfecțiune. … E o lume bună, e drept, dar, crede-mă! ăia de pe Pământ care nu suntem „toți la fel” știm să iubim, ceea ce se pare că voi nu știți.”

„- Celeste, spuse Kyrra pe un ton elegiac, specific unui poet obișnuit cu melancolia, eu tot nu am prea înțeles ce este dragostea? Ce simți când iubești?

   Celeste află că a fost adusă acolo cu un scop. Are o misiune de îndeplinit. O misiune ce va salva planeta Atracius de la pieire.

   Cum ar putea ea, o pământeană, să salveze o planetă cu o civilizație mult mai avansată decât a noastră? De ce au ales-o pe ea? Se va mai întoarce pe Terra? Ce se va întâmpla cu familia ei? Va reuși în misiune? Răspunsurile la toate aceste întrebări le veți afla citind cartea.

„Vezi Celeste, tu nu ești o ființă oarecare, și acesta este motivul pentru care te-am ales pe tine din miliardele de pământeni.”

„La naiba… oare ce fac acum? Cred că am înnebunit! Mă simt atrasă de un extraterestru și l-am uitat definitiv pe Cesar! Cât de mult sau mai bine zis în ce anume m-am transformat? Poate, pe Eden, numai îl stimez… ori poate mă înșel…”

„- De ce ai intrat în mintea și în gândurile mele, Eden? De ce, astfel „violată”, nu pot să te resping? De ce mă simt atrasă de tine? Și, de ce, în același timp vreau să mă opresc? De ce nu pot să plec, chiar acum, pe Pământ?”

   Așa cum am spus, acțiunea este un pretext, o metaforă pentru a accede la un sens mult mai profund. Celeste poartă cu atracienii tot felul de discuții filosofice pe mai multe subiecte, fiecare venind cu un mesaj. Dintre acestea, cel mai mult mi-a plăcut povestea puiului de elefant (veți vedea despre ce vorbesc când veți citi cartea).

„Frumoasa Celeste. Ești desigur frumoasă, dar aici, pe Atracius „frumosul” se referă la partea interioară a ființei noastre, nicidecum a aspectului exterior. Frumusețea – la voi o noțiune înșelătoare, efemeră – aici se referă la valorile spirituale pe care le acumulezi, nu la îmbrăcăminte, podoabe și tehnici de înfrumusețare.”

„Celeste, de ce voi pămîntenii trăiți cu speranța că mâine va fi o nouă zi, mai bună decât azi? De ce nu luptați pentru ca azi să fie așa cum vă doriți? Și dacă mâine începe azi?”

„Nebunul nu este întotdeauna ceea ce pare! Oare câți au fost ridiculizați și considerați „nebuni” de către voi pământenii, deși ei, prin genialitatea lor, v-au dăruit cele mai fascinante și excepționale descoperiri! … Mă rog, linia care separă un „nebun de geniu” de nebunii adevărați este destul de subțire și trebuie să fii atent ca să vezi diferența. Dacă mă gândesc mai bine la lumea voastră terestră, trebuie spus că aveți un mod ciudat de judecată și înțelegere a fenomenelor care vă înconjoară și că, de multe ori, reacționați cu sălbăticie, aroganță și ignoranță față de ce este prețios…”

   La un moment dat, acțiunea de pe o anumită planetă este folosită ca o metaforă pentru ceea ce se întâmplă pe Pământ:

„În prostia lor, populația i-a crezut și au fost de acord cu toate acțiunile militare pregătitoare, ce prevesteau un război de cotropire. Au reușit să-și instaleze scuturile „de protecție” îndreptate împotriva unui dușman imaginar.” – vă sună cunoscut?

   Observăm și o critică subtilă la adresa filmelor americane cu extratereștri, pline de clișee în ceea ce privește aspectul acestora sau lipsa atenției la detalii în modalitatea de comunicare:

„Oh, nu! Nici pomeneală de corpuri fusiforme și capete ca o pară în care plutesc doi ochi imenși și nici cu vreuna dintre speciile dizgrațioase până la oribilitate, cum sunt prezentați extratereștrii, cu predilecție, în filmele americane.”

 „Revenită în prezentul călătoriei sale, cu eforturi vizibile de exprimare, încearcă să-i abordeze din nou, mai mult prin limbajul surdo-muților decât prin cuvinte, dat fiind faptul că încercările anterioare fuseseră un eșec, extratereștrii părând a nu avea habar nici de germană, nici de franceză ori engleză – o „minune” ce nu se petrece în filmele americane S.F. în care toți galacticii sunt vorbitori de engleză. Engleza americană, nu a lui Shakespeare!”

   De asemenea, este demontată prejudecata prezentă dintotdeauna cum că extratereștrii au scopul de a ne face rău, de a face experimente pe noi sau de a ne cuceri planeta, toate aceste supoziții izvorând din proiecțiile pământenilor, care le atribuie altora modul lor de procedare:

„Noi, „extratereștrii răi”, așa cum ne numiți voi, nu vrem să vă facem nici un rău, nu dorim să vă cucerim planeta și să vă jefuim resursele. Imaginea asta este rodul imaginației bolnave a unor pământeni paranoici, care au lansat fel de fel de povești de speriat copiii, folosindu-se de „subcărți” și, mai ales de o mulțime de filme care numai acest mesaj l-au transmis: că vrem să vă distrugem civilizația! … Să bați ditamai distanța astronomică doar ca să faci rău, este o gândire pur omenească.… Ei gândesc prin prisma omului și a greșelilor lui, nu prin filtrul diferit și necunoscut al unei civilizații superioare, cel puțin din punct de vedere al științei.”

   Și sistemul de învățământ ineficient și împovărător, închistat în tipare, este adus în discuție: „Activitățile școlare pe Atracius păreau o continuare a copilăriei, nu aveau programe greoaie, abrupte, care să timoreze copiii.

Din contră, joaca făcea parte din procesul de învățământ, iar în funcție de calitățile lor cei mici erau repartizați pe clase de studiu și ateliere de creație.”

  Îmi place cum este conturat personajul Celeste, mai ales că știu cine este muza. Tot ce pot să spun este că vedeam acțiunea materializându-se în fața mea, imaginându-mi-o pe soția autorului în rolul lui Celeste.

„O deranja enorm minciuna și, desigur, lupta împotriva ei prin toate mijloacele.

Avea armele necesare, caracterul puternic și arta de a renunța la blândețea ce se manifesta în marea majoritate a situațiilor și evenimentelor din viața ei, la o fermitate nedispusă niciunui compromis.”

Despre autor:

   Lucian Ciuchiță este absolvent ASE București, membru al Asociației Dramaturgilor de Film din 1991 și a desfășurat activitatea de realizator TV între anii 1990 și 2000 pentru mai multe emisiuni, reportaje și documentare difuzate de posturi cunoscute de televiziune.

   A publicat mai multe cărți, printre care: „Oameni și Țărmuri”, „Prețul și Decizia în Afaceri”, „Căutătorul de Zimbri”, „Manual Practic de Statistică”, „Florile Binelui”, „Dispariția” (roman polițist), Insula purgatoriului(roman distopic), „Copoiul din Cardiff” http://literaturapetocuri.ro/copoiul-din-cardiff-de-lucian-ciuchita-editura-vremea.html  (roman polițist-filozofic), „Taifun în adâncuri” (thriller psihologic), „Gemenii lui Bormann” http://literaturapetocuri.ro/gemenii-lui-bormann-de-lucian-ciuchita.html  (roman istoric).

Mulţumesc autorului pentru exemplarul oferit!

Cartea poate fi comandată din Libraria Mihai Eminescu

 

Femeia falsă, de Jude Deveraux-recenzie

Titlul original: „Counterfeit Lady”

Seria „The James River”

Editura: MIRON

Număr de pagini: 383

An apariţie: 2012

   Ce s-ar întâmpla dacă  pentru câteva zile am fi nişte simpli călători, ori piraţi şi, de ce nu, căpitanul unui vas din anul 1794? Am avea parte de o viaţă plină de aventură, de lupte între marinari, de prea mult peşte şi nelegiuiri. Probabil am fi sclavii unei nave, dar curajoşi fiindcă ştim că putem muri din cauza unei furtuni mult prea puternice, putem fi răpuşi de boli sau rămâne fără alimente. Câte şi mai câte se pot întâmpla la bordul unei corăbii. În plus, putem fi mituiţi să furăm o soţie pentru un bogătaş şi să încurcăm o lady cu…o servitoare, refugiată din Franţa care şi-a privit familia trasă în ţeapă şi care a fost nevoită să plece să găsească un nou început. Oare de ce să ne complicăm atât de mult? Mai bine rămânem în secolul nostru şi ducem viaţa de acum, decât să o schimbăm pe o alta. Nu se ştie, însă dacă nu vom ajunge să ne schimbăm părerea după ce vom citi cartea scrisă de…

   Jude Deveraux (Jude Gilliam) s-a născut pe data de 20 septembrie 1947 în Fairdale, Kentuky şi este autoarea a peste 40 de volume care au fost trecute pe lista „The New York Times Best Selle list”. Este cunoscută pentru romanele istorice de dragoste: povestirile sale au de cele mai multe ori în centru eroine puternice care îşi duc viaţa în anii trecuţi ai secolului al XIX-lea Colorado sau New Mexico. Câteva dintre volumele publicate de aceasta sunt „Fecioara”(1988), „Iubire de catifea”(1982), „Invitaţia”(1994).

   Opera se deschide cu imaginea Angliei rurale din iunie 1794.  Ne este prezentată familia Maleson: Jacob „un om mic de statură, gras, cu o burtă care-l obliga să lase ultimii nasturi ai vestei neîncheiaţi” şi fiica sa, Bianca cu „trupul înalt şi corpolent” care se studia în oglindă şi se gândea la zilele de glorie, acum nemairămânând decât cu o mică avere, o casă la ţară şi un nume regal. Aceasta o avea ca slujnică pe Nicole Courtalain, o femeie  care a trăit Revoluţia Franceză pe propriai piele şi care acum era nevoită să se refugieze în Anglia.

   Nicole provenea dintr-o familie de nobili, rude cu regii Franţei. Ascunde un secret de-a dreptul macabru: cât timp ea şi bunicul său fuseseră plecaţi, părinţii acesteia muriseră în focul declanşat de ţăranii de pe moşie. De aceea s-a ascuns cu acesta în căpiţele de fân din hambar şi nu au fost găsiţi. Povestea ei nu se termină aici: cei doi devin ajutoarele unor oameni de la moară. Totuşi sătenii înfuriaţi de cele întâmplate îi vor ucide familia morarului la un loc cu bunicul tinerei. Nu mai avea pe nimeni şi nimic în Franţa aşa că ajunge la Londra unde devine cameristă şi apoi doamna bună la toate a Biancăi. Spre deosebire de ceilalţi refugiaţi, Nicole nu e primită cu milă, ci cu neîncredere în propria descendenţă, cu ură şi superioritate. Trebuie, însă să se adapteze şi aşa şi face. Mai mult, pune la cale un plan pentru viitor: munceşte fără oprire şi strânge bani pentru a deveni asociata la o firmă de cusătorie care aparţine uneia dintre verişoarele sale. Din păcate lucrurile nu merg aşa cum trebuia. Destinul are o altă idee: în timpul unei plimbări cu trăsura, Bianca şi Nicole sunt atacate de bandiţi care nu vor aur sau haine, ci pe Bianca Maleson. Cea de pe urmă, dorind să scape, strigă cât poate de tare că Nicole este cea căutată. Aceştia o iau pe sus pe tânăra noastră şi fug pe un vas care se îndrepta spre…America.

   Ce are să o aştepte de aici în colo sau, mai bine zis…cine? Pe vas Nicole o cunoaşte pe Janie, femeia trimisă de Clay Armstrong să îi fie alături Biancăi pe drum, să îi coasă haine noi, să îi dea de mâncare. Tânăra se confesează acesteia, îi spune ce mare încurcătură s-a comis şi că nu ştie cum să o îndrepte. În plus, căpitanul vasului are ordin dat de Clay să îl însoare prin reprezentant. Foloseşte forţa pentru a o determina pe Nicole să accepte, iar aceasta cedează. Trece timpul, iar cele două femei ajung, în cele din urmă în America. Clay nici nu aşteaptă să audă explicaţiile lui Janie despre cele petrecute că se şi duce valvârtej spre Nicole şi o sărută. Ea îl dă repede la o parte şi îi spune că nu este Bianca. Furios, Clay îi spune că este o hoaţă şi o jigneşte în fel şi chip. Drept urmare Nicole va fugi, dar nu rezistă prea mult timp fără apă şi mâncare. Mai mult decât atât, este prinsă de mai mulţi câini, se loveşte la picior şi pare că zilele îi sunt numărate. Cel care o salvează este Clay. O duce acasă şi îi dă mâncare, vin – dându-şi seama cât de slabă la băutură era aceasta – o tratează la rană.

   În următoarea dimineaţă, Clay îi propune lui Nicole anularea căsătoriei, trebuindu-le doar prezenţa doctorului care fusese martor la nunta de pe vas. Până atunci, ea avea să rămână la moşia acestuia, în calitate de soţie a acestuia. Lunile trec, iar Clay se simte din ce în ce mai atras de Nicole. Nu doar el, dar şi muncitorii, nepoţii bărbatului, prietenii de familie, localnicii, cu toţii sunt vrăjiţi  de bunătatea fetei, de inteligenţa sa, de curajul şi bucuria pe care o aduce. Lucrurile bune nu ţin, însă mult timp…Barca se întoarce şi apare…Bianca de care Clay pare de-a dreptul fermecat. Parcă nu vede şi nu aude cuvintele pline de ură, dorinţa de avere a Biancăi. În plus nu vrea să îi destăinuie lui Nicole motivul pentru care nu vorbeşte despre moartea fratelui său mai mare şi a soţiei acestuia, Beth. Beth-Bianca, Bianca-Beth, este ceva ce ar trebui să ştim? Este ceva ce îl reduce pe Clay la un simplu obiect vorbitor şi care nu-i poate spune decât „da” Biancăi şi „nu” dragostei lui Nicole…Ce anume va fi dispusă Bianca să facă pentru a-l ţine pe Clay alături? Înşelăciune? Omor? Nu sunt vorbe goale fiindcă femeia se foloseşte de toţi şi de toate pentru a se asigura că va deveni „doamna Armstrong”. Doreşti, dragă cititor, să afli capătul unui lanţ al tristeţii care se strânge de jur împrejurul  încheieturii personajelor noastre şi nu mai vrea să le dea drumul?

   „Femeia falsă” este scrisă la persoana a III-a, naratorul este omniscinet şi omniprezent. Descrierile nu sunt atât spaţiale, cât bazate pe personaje, pe ce simt şi văd acestea la un moment dat, fapt ce conferă farmec lucrării „Nicole nu-şi putea imagina cum urma să ajungă acasă, încercă să-şi ţină capul sus şi-şi fixă privirea numai asupra casei…se aruncă în pat şi hohotele de plâns izbucniră”; observăm imaginile dinamice care dau contur acţiunii „Nicole începu să fugă spre casă. Trebuie să-l găsesc pe Clay. În bibliotecă, pe jos, erau urme de sânge, dar nici urmă de Clay. Inima ei încetase să bată mai de mult”. Personajul feminin rămâne un model demn de urmat: curajoasă, isteaţă, bună la suflet. Celor cărora le plac cărţile de tipul labirintului cu patru ieşiri dintre care una aduce fericirea şi celelalte moarte, dramă, suferinţă, colorate cu multă acţiune, dragoste, vor fi pur şi simplu daţi peste cap de combinaţie.

VĂ UREZ LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

   NOTĂ: 5/5 STELUŢE

 Cartea Femeia falsă, de Jude Deveraux poate fi comandată de pe site-ul târgulcărţii.ro

Sursa foto: Pinterest

Curs practic de spiritism-o fascinantă călătorie în lumea de dincolo-recenzie

Autor: C. K. Nicolau

Editura: Aldo Press

Categoria: Paranormal

An apariție: 2001

Număr de pagini: 160

  Într-adevăr… am fost cam ocupată în ultima vreme. Am pășit într-o lume care m-a fascinat încă din copilărie. Eram ferm convinsă că bunicul meu… care obișnuia să-mi spună cele mai fascinante povești, plecase acolo, în lumea spiritelor, fără să fi avut posibilitatea de a alege. Căci altfel… nu m-ar fi părăsit niciodată, iar eu aș fi stat și acum, în serile de vară, pe prispa casei, ascultând vocea sa domoală. Dar… din lumea aceea, de dincolo – cum obișnuiesc unii să-i spună – bunicul n-a mai reușit să-mi vorbească, iar eu l-am acuzat oficial că este primul bărbat din viața mea care m-a părăsit. A urmat tata. Cu el făcusem deja un pact… îl pusesem să-mi promită că va da un semn, în cazul în care va pleca și el în lumea norilor (așa-mi place mie să-i spun).

   Trăim într-o lume în care părerile sunt formate din multitudinea de informații pe care le primim sau pe care alegem noi să le asimilăm. Unii nu cred, nu dau nicio șansă ideii de comunicare cu lumea spiritelor, alții sunt ferm convinși că e nevoie numai de voință pentru a stabili o legătură cu lumea de dincolo.

   În adolescență, fascinată de Dostoievski, Tolstoi și de alți scriitori celebri care părăsiseră lumea aceasta cu mult timp înainte ca eu să mă fi născut, am devorat toate cărțile legate de spiritism, am participat la ședințe în care spiritelor trecute dincolo li se tulbura, pentru câteva minute, liniștea. Mai târziu, cu fiecare carte din domeniu, cu fiecare informație pe care o asimilam, realizam că nu e chiar atât de simplu. Despre spiritism și ce înseamnă această noțiune cu adevărat, vorbește cartea „Curs practic de spiritism”, de C. K. Nicolau.

   Cine se așteaptă să afle cât e de ușor să stai la masă cu Eminescu după ce citește această carte, se înșală amarnic. Cartea nu e o înșiruire de tips-uri pentru a stabili legătura cu spiritele, nu e o rețetă care să garanteze întâlnirea certă cu cei de dincolo… ci mai degrabă e un studiu despre noțiunea de spiritism, ca „o filosofie experimentală care se ocupă cu studierea sufletului și manifestările sale”. Deși datele despre autor sunt foarte puține, însăși identitatea acestuia pare să fie învăluită într-o aură de mister, se știe că au existat numeroși oameni pasionați de spiritism care îl consideră pe C. K. Nicolau un adevărat maestru. De altfel, nu doar spiritismul este pasiunea sa, ci și hipnoza sau alte domenii despre care necesită capacități extrasenzoriale.

  Dar… să vorbim despre carte, în șoaptă, însă… pentru a nu perturba liniștea profundă a lumii de dincolo. Încă de la început, suntem avertizați asupra faptului că „spiritismul este o știință-credință care ne arată că omul posedă un suflet și că acesta nu este decât o mică părticică din puterea Dumnezeirii. Această firimitură de Dumnezeire își începe acțiunea în cele mai inferioare animale, unde activitatea sa nu este mai mult decât un instinct și de unde numai după ce trece printr-o serie de mii de vieți, tinde a deveni inteligență, încarnându-se în specia umană”.

   În capitolul „Istoria spiritismului„ autorul face o trecere în revistă a acestui concept, încă de la începuturile sale. Este important de adăugat faptul că de la apariția acestei cărți (2001), până în momentul de față, domeniul acesta, al cercetării lumii de dincolo, s-a analizat în detalii din ce în ce mai fine, omenirea dezvăluind noi și noi piese din puzzle-ul marelui mister al omenirii – lumea de dincolo. Totuși, datele pe care Nicolau le expune în acest curs, sunt în concordanță cu ceea ce s-a mai aflat între timp. Așadar, informațiile oferite de către scriitor se asortează perfect cu marele tablou de ansamblu.

  „Spiritismul și religia” oferă detalii despre raportul dintre normele religiilor de astăzi și ideea de comunicare cu lumea de dincolo. Iată ce spune autorul: „sunt mulți acei care cred că spiritismul nu se poate împăca cu religia și că între biserică și spiritiști este o mare prăpastie. Aceasta este cea mai mare greșeală pe care poate s-o facă vreodată un om. Să căutăm a ne lămuri. Mai întâi ce înțelegem prin spiritism? Este fără îndoială că și cel mai novice în ale acestei științe va înțelege prin numele ei știința sufletului; și când zicem știința sufletului, trebuie înțeleasă știința religiei; acea știință cuprinsă în sufletul fiecărui om, oricât de neînvățat, știința despre Dumnezeu și despre legile comunicării lor”.

    „Spiritismul în fața științei” dezvoltă raportul dintre coordonatele precise și cele ipotetice și nepalpabile ale vieții, capitol urmat de „Există lumea cealaltă?” – întrebare la care, fără dubiu, foarte mulți dintre noi, după datele științei de astăzi, răspundem: DA!

   În următoarele capitole sunt tratate noțiunile de „medium”, de „scară ierarhică a spiritelor”, însă adevăratul deliciu al cărții constă în instrucțiunile practice ale unei ședințe de spiritism. În capitolul intitulat „Cum se face o ședință de spiritism”, suntem îndrumați, pas cu pas, în procedeul de comunicare cu cei din lumea de dincolo. N-o să vă dezvălui detalii despre aceste instrucțiuni, le veți găsi în carte! Pot doar să vă spun că nu e nevoie de foarte multe încercări pentru a primi semne… dacă asta e ceea ce vă doriți. Totuși, așa cum avertizează și autorul, chemarea unui spirit se face numai cu un motiv foarte întemeiat.

  În încheiere, iată un citat elocvent despre ceea ce înseamnă spirit și viețile sale: „Spiritul, pentru a ajunge la perfecțiune, trebuie să treacă printr-o serie de mai multe vieți corporale. De aici legea reîncarnării și a vieților succesive. Fiecare viață este o verigă a existenței care se leagă înapoi și înainte de o verigă deosebită, de o nouă viață deosebită, dar solidară cu cea prezentă. Prezentul este consecința trecutului și pregătirea viitorului. Viață cu viață, ființa umană se instruiește. Clăditor al propriului destin, sufletul omenesc liber și răspunzător își alege drumul. Căderile ce va suferi, pietrele și spinii ce-l vor sfâșia, vor avea ca efect dezvoltarea și luminarea rațiunii sale”.

   Încheind această fabuloasă călătorie în lumea de dincolo, mă întorc cu gândul la bunicul și la tata… și tentația de a-i chema din nou în această lume e imensă, dar cine sunt eu să le tulbur liniștea?! Sau poate că nu mi-a trecut încă supărarea… pentru că și unul și celălalt și-au încălcat promisiunile…

 

Cartea Curs practic de spiritism de C. K. Nicolau poate fi comandată de pe targulcartii.ro

“Destinul a făcut să te cunosc în urma unei tragedii pe care o regret, dar nu regret nicio clipă petrecută alături de tine.”

            Darul vieții, de Alina Cosma-recenzie–roman de dragoste

Editura: Primus

Anul apariției: 2016

Nr. de pagini: 188

Gen: roman de dragoste

Doi tineri se cunosc întâmplător. O înțelegere banală duce la o poveste de dragoste.

Cristian, un suflet rănit, dorește să dea lecții despre libertate, el însuși fiind prins într-un trecut ce-l bântuie. Dalia, o tânără care trăiește închisă în universul ei, îi redă încrederea în viață. Tot ceea ce pare că ar trebui să îi unească îi desparte.

„Darul vieții” spune povestea unei inimi care învață să bată pentru doi, o poveste despre încredere, despre dragostea care eliberează.

     Anul trecut am avut ocazia să citesc ”Ducele de Castle. Fiica regelui”, o carte pe care nici acum nu știu unde să o încadrez – historical romance sau fantasy-romance, și am fost extrem de încântată de maniera de scriere a autoarei Alina Cosma. Apoi mi-am dorit să mai citesc și alte cărți de-ale sale, dar nimic nu mai era pe stoc la acea vreme. Însă, zilele trecute, o minune s-a produs. O surpriză plăcută venită chiar din partea scriitoarei, care a avut amabilitatea să-mi ofere spre lecturare câteva cărți scrise de ea.  

    Deși mi-a spus că celelalte două romane –“O singură minune” și „Darul vieții ”– sunt alt gen de cărți decât Ducele de Castle pentru că au o încărcătură emoțională mare, nici o secundă nu m-am gândit cât de mult mă va afecta povestea de dragoste dintre Dalia și Cristian, doi tineri atât de diferiți. Ea – timidă, prudentă, discretă, retrasă, pudică, iubitoare. El – genul de bărbat care nu știe ce înseamnă dragostea, obișnuit să ia totul ca pe ceva care i se cuvine, arogant.

   Înainte să mă apuc să o citesc, aveam convingerea că voi avea parte de o poveste că oricare alta, că cei doi vor trebui să treacă peste mai multe obstacole ca să fie împreună. Descrierea de pe copertă mă făcuse să cred că se va merge pe clișeul “fată bună cumințește băiatul rău “. Dar, până la urmă, mi-am dat seama că m-am înșelat puțin. Pe lângă faptul că ni se arată cum se poate schimbă o persoană, descoperim că de fapt nimic nu este întâmplător în viață.

    “Darul vieții” este o carte absolut tulburătoare, o poveste despre iubire, încredere, suferință, sacrificiu, curaj, credință și, mai presus de toate, despre greșeli și despre asumarea consecințelor. Are un subiect sensibil, un limbaj accesibil, un stil simplu și cu o acțiune care se desfășoară într-un ritm alert.

     Dalia Brudaşcu (28 de ani), protagonista cărții, sosise de curând la o pensiune de trei margarete, dornică să se bucure de concediu, să se relaxeze, să se bucure de natură. Dar, în scurt timp, intră în vizorul lui Cristian ( 31 de ani), un tip dornic de o scurtă aventură și care și-a dat seama imediat că tânăra este o fire timidă, așa că va fi o pradă ușoară.  

O privi pentru o clipă, era frumoasă, dar nu acea frumuseţe artificială pe care o aveau majoritatea femeilor pe care le cunoscuse, ci ceva special. Îi inspira inocenţă şi fragilitate.”

    Dar degeaba o invită el mai peste tot (club, plimbări, cină), ea este extrem de prudentă  și încearcă să-l țină la distanță, iar asta îl enervează la culme. În plus, tânăra știe că e o fire plictisitoare și nu înțelege de ce Cristian își pierde timpul cu ea. Până la urmă, lucrurile vor degenera în ultima seară și fiecare se decide să-și vadă de propria viață.

    Însă atunci când  se va duce la recepţie ca să achite nota de plată pentru zilele petrecute la pensiune, recepționerul îi spune că suma a fost deja achitată de patron – nimeni altul decât tânărul în compania căruia a petrecut ultimele zile de vacanță, Cristian Matei.

“- Domnul Matei ne-a transmis că nu aveţi nimic de plată.

– Cine este domnul Matei?

– Patronul, răspunse recepţionerul.

– Nu cred că îl cunosc.

– Aţi stat de vorbă cu dânsul destul de des.

– Tot nu îmi dau seama cine este.

– Tânărul cu care aţi discutat.

Simţi că i se înmoaie genunchii.”

     Decisă să-și achite datoria față de tânăr, Dalia va încerca să dea de el, însă atunci când  îl va reîntâlni, acesta îi va produce un mare șoc.  

  Cum Cristian este un bărbat bogat, nu are nevoie de banii ei, așa că îi spune direct că, în locul datoriei, va trebui să accepte să joace rolul de damă de companie pe o perioara de trei luni. Îl va însoți oriunde  o va solicita, la întâlniri de afaceri sau cu prietenii, însă nu vor exista relații intime între ei, decât numai dacă dorește ea, însă în acest caz, o  va plăti pentru partidele de sex.  

     Daliei nu i-a plăcut atitudinea tânărului, dar cum nu o obliga să fie intimă cu el, acceptă acest “serviciu”. Însă ea nu înțelege de ce o vrea prin preajmă lui, tocmai pe ea, o tipă banală, emotivă și plictisitoare. Cristian este un bărbat frumos, irezistibil, bogat și ar fi putut alege pe altcineva.

   Tânăra îl va însoți prin diverse locuri, dar nicăieri nu se va simți bine. Simțea că nu avea ce caută printre acei  oameni bogați, aroganți, vulgari. Și totuși, cei doi tineri se vor simțit tot mai atrași unul de celălalt, în ciuda faptului că sunt atât de diferiți.

Se trezi cu dorința să îi guste pielea. Îi privi gâtul și o mușcă ușor cu buzele. Câteva șuvițe rebele îi mângâiau fața, excitându-l. Își  dădu seama că ar trebui să se îndepărteze, dar dorința carnală era atât de puternică încât nu se mai putu opri.

     În curând, Dalia începe să bănuie că tânărul se folosește de ea, că acea înțelegere o făcuse dintr-un anumit motiv, că dorește să se răzbune pe anumite persoane, în special pe fosta lui iubită, Roxana.  

“- Știu că îmi vrei binele. Dar înainte de a termina cu ei doresc să le dau o lecție, în special unuia dintre ei.

– Roxanei?

– Nu.

– Ce ți-a făcut de ești atât de supărat pe ea?

O privi fix.

– Mi-a omorât copilul.

– Poftim?!  

Își drese vocea, evitându-i privirea.

– A făcut un avort fără să-mi  ceară părerea.”

 

– A vrut să ne despărțim, dar am insistat să mai încercam. Apoi am aflat că era însărcinată. Într-o zi a venit acasă dărâmată și m-a anunțat că a făcut avortul.

   Însă Cristian nu a fost dezamăgit doar de fosta iubită… Anumite evenimente petrecute în trecut îl bântuie și acum. Cu ani în urmă, a fost martorul unui accident. El și părinții lui tocmai se întorceau de la o nuntă. Mama lui trebuia să nască peste o săptămână. Tatăl, cu toate că era băut, conducea mașina cu mare viteză, a intrat într-o depășire și i-a ieșit o mașină în cale, iar mașina lor a ajuns într-un șanț. În urmă accidentului, mama a pierdut copilul, iar din cauza acestei pierderi, a încercat să se sinucidă. De atunci, relația dintre Cristian și tatăl său este foarte rece pentru că nu l-a putut ierta…

  În scurt timp, Dalia și Cristian ajung să lege o strânsă prietenie, dar o anumită mărturisire făcută de  ea, îl va șoca pe tânăr în asemenea măsură, încât va ajunge în scurt timp să fie internat în spital.

   Ce anume l-a putut marca atât de mult pe Cristian? De ce părinții lui au ajuns să fie atât de atașați de tânără? Ce anume îi leagă pe aceștia de Dalia?  

Destinul a făcut să te cunosc în urma unei tragedii pe care o regret, dar nu regret nicio clipă petrecută alături de tine.

Nota 9

Mulțumesc din suflet autoarei Alina Cosma pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

 

by -
6

Şi acum începe jocul.

Filmul Isus, de Andreas Eschbach-recenzie

Titlu original: Das Jesus Video

Traducător:  Frederica Dochinoiu

Editura:  RAO
Număr pagini: 666

   Andreas Eschbach s-a născut în 1959, la Ulm, a studiat ingineria aviatică şi a lucrat iniţial ca inginer de software. Cu ajutorul Fundaţiei Arno Schmidt a reuşit să-şi scrie primul roman, un science-fiction. Succesul a venit odată cu romanul Das Jesus Video (Filmul Iisus). Astăzi, Andreas Eschbach este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori germani şi s-a dedicat întru totul meseriei de scriitor
Romanele sale, traduse şi la noi la editura RAO sunt: ”Secătuit”,Premiul Nobel”, ”Ultimul Dintre Ei” şi “Filmul Isus”

“Ce caută instrucţiunile de utilizare ale unei camere de filmat într-un mormânt vechi de 2000 de ani din Israel? O camera de filmat care nu urmează să fie lansată pe piaţă decât în câţiva ani? Exploratorul Stephen Foxx are o singură explicaţie: cineva trebuie să fi încercat să îl filmeze pe Isus Hristos.
Aşadar scheletul din mormânt să aparţină unui om din viitor? Şi dacă da, ce a descoperit el?”

 

Pământul arid, steril, se întindea în valuri sterpe de jur împrejur, fără nici o vegetaţie cu excepţia unor fire de iarbă uscate, care creşteau în umbră unor pietre mai mari. Măcar ele confereau câmpiei o strălucire verzuie, ce lasă la orizont locul dealurilor gri şi teşite de vântul ce bătuse nenumărate mii de ani şi care mai bătea şi acum.Totuşi nu există sentimentul depărtării. Dimpotrivă se simţea că sub o lupă. De parcă ar fi putut simţi fizic cum istoria a cel puţin trei culturi mari se concentrase pe acest pământ. Fiecare piatră şi fiecare tufiş uscat erau impregnate cu amintirile sângeroaselor drame sau pogromurilor nemiloase, ecouri îndepărtate ale vocilor profeţilor biblici păreau să răsune încă din munţi şi fervoarea nenumăratelor rugăciuni străbătea parcă trupul ca o radiaţie radioactivă.”

    Peisajul arid îl irită pe Charles Wilford Smith, dar febra căutărilor, interpretarea datelor, descoperirea istoriei este ceea ce-l atrage pe un şantier arheologic.
Charles Wilford Smith a plecat ca tânăr soldat în Israel, a staţionat în Palestina în 1947-1948, când Naţiunile Unite discutau planul de-a permite evreilor să-şi întemeieze un stat propriu. Apoi s-a întors în Anglia, a plecat din armată şi-a întemeiat o familie, având o slujbă în industria textilă. Timp de 20 de ani a dus o viaţă discretă, apoi subit a început să organizeze şantiere arheologice, unde lucra cu mulţi studenţi şi voluntari. Era un tip care “făcea totul pe cont propriu”, fără a apela la alţi oameni de ştiinţă, dar reuşea mereu să găsească sponsorizări. Un lucru găsit pe vremea când soldat fiind vizita Israelul, îl face să obţină fonduri de la John Kaun, un bărbat veşnic elegant şi stăpân pe el:

“Purta un costum bleumarin care îi venea perfect şi ar fi părut complet deplasat în mediul acela dacă ar fi fost purtat de altcineva. Însă John Kaun, incontestabil stăpân peste un concern multinaţional, era obişnuit ca mediul să se adapteze la el, şi nu invers. Cumva acest lucru părea să fie valabil şi pentru peisaje deşertice, situri arheologice şi temperaturile ridicate de vara.”

   La şantierul arheologic unul dintre studenţi, Stephen Foxx face o descoperire deosebită şi ciudată.
Anunţat de Charles Wilford Smith, Kaun soseşte cu oameni, rulote, aparatură, o adevărată desfăşurare de bogăţie şi forţă.
De altfel Kaun, devenit milionar la 22 de ani era numit în cercurile de afaceri Gingis Han, din cauza “metodelor sale fără scrupule de a-şi conduce afacerile.”
Acum la 42 de ani era considerat unul dintre cei mai bogaţi oameni din SUA, dar erau doar aparenţe înşelătoare de multe ori. Avea unul dintre cele mai mari trusturi media, rivalizând cu CNN-ul, dar se extinsese prea mult şi avea nevoie de infuzie masivă de capital, pe care credea cu tărie că i-o va aduce această descoperire arheologică.

   Stephen Foxx provenea din Maine, făcuse primul milion la 19 ani, pentru că înţelesese de mic ce importanţi sunt banii, pentru că ei îţi dădeau mijlocul prin care să poţi face ce vrei. La 16 ani reuşise să convingă o întreprindere din oraşul său că era în stare să realizeze un sistem de administrare a datelor care să funcţioneze mai bine decât cel existent. Şi reuşise folosindu-se de reţelele de internet pentru a crea un grup de studenţi informaticieni, care-şi făcuse fiecare partea lui, el asamblând întregul. A fost de-a dreptul impresionat să vadă ce buni erau studenţii indieni cu care lucra. Apoi a vândut programul la 5 firme aşa că şi el şi indienii s-au îmbogăţit, unii deschizându-şi propriile firme, dar colaborând când era nevoie.
Stephen nu continuase cu goana după bani pentru că nu-l interesa să devină miliardar. A absolvit liceul, a studiat economia politică la o mică universitate, conducea un Porsche roşu, cam vechi, ieşea cu fete. Banii pe care-i avea îi investise cu cap, aşa că trăia foarte bine din profituri, şi-i folosea pentru relaxare, adică îşi finanţa cu ei călătoriile şi cercetările. Participa cel puţin odată pe an la tabere de cercetări zoologice, expediţii botanice în păduri tropicale, dar cel mai mult îl pasionau cercetările arheologice. Devenise membru al Societăţii Exploratorilor şi mergea ca student voluntar în tabere arheologice. Îi plăcea să cunoască oameni şi locuri noi, să descopere bucăţi de istorie.

   Stephen le povesteşte lui Judith, colega lui de pe şantier, pe care o şi plăcea şi fratelui ei Yehoshuah, restaurator la muzeu, descoperirea pe care o făcuse. Într-un mormânt vechi de 2000 de ani pe lângă scheletul unui bărbat găsise un săculeţ de pânză în care într-o husă de plastic erau instrucţiunile de utilizare a unei camere Sony MR-01 Cam Corder. L-a informat pe profesorul Wilford, dar acesta îi ceruse să păstreze secretul. Ceea ce Stephen nu-i spusese profesorului era că mai găsise în săculeţ şi bucăţele de hârtie sfărâmată, ca o scrisoare, pe care o pusese separat într-o punguţă.

   Când devine clar că sunt excluşi din cercetări cei trei caută să afle conţinutul bucăţelelor de hârtie, adică al scrisorii. Ideea lui, împărtăşită şi de ceilalţi, era că un călător în timp vizitase Pământul Sfânt de acum 2000 de ani, îl filmase pe Isus, dar nu mai reuşise să revină în timpul său.

   Kaun militarizează tabăra vrând să păstreze secretul absolut, pune să fie urmăriţi şi monitorizaţi toţi, dar mai ales omul său Ryan îi urmăreşte pe Stephen şi Judith.
Kaun îi aduce ca sfătuitori pe profesorul Goutiere şi pe scriitorul de science fiction (ale cărui romane erau despre călătoriile în timp) Peter Eisenhardt căruia îi propune un onorariu exorbitant. Totodată aduce un tomograf de ultrasunete performant, împreună cu tehnicienii lui, hotărât să găsească camera video şi filmul.
Furios că e dat la o parte, dar şi curios Stephen dă telefon la Sony şi află că respectiva cameră era abia în faza de prototip urmând să apară peste vreo 3 ani, dar că deja se făceau înscrieri pe liste. Din scrisoarea pe care reuşeşte cu fratele lui Judith s-o reconstituie află că vizitând Palestina călătorul intrase fără să ştie într-o buclă atemporală şi se trezise în Bashar, o mică localitate de unde nu mai putuse reveni în timpul lui.
Aşa că, în timp, îl văzuse pe Isus, şi chiar îl filmase, îşi întemeiase o familie, apoi murise.

   Judith îl ajută pe Stephen în cercetări, era deşteaptă şi bine antrenată (fusese în armată).
Kaun încearcă să vândă bisericii ideea descoperirii, dar la început nu este luat în serios.
Totuşi, unul dintre tehnicienii tomografului, George Martinez, un mexican credincios care vizitase cu sufletul la gură locurile sfinte, în momentul când i se cere să scaneze templul sfânt îi povesteşte părintelui Lukas tot ce ştia şi auzise. Părintele, avea o mică bisericuţă şi era implicat într-un program de ajutorare al săracilor. Şocat de povestea tehnicianului sună la Vatican.

   Aşa soseşte părintele Scarfaro din Congregaţia pentru Sfânta Învăţătură, organizaţie de pe vremea Papei Grigoriu al –IX-lea din 1231, de fapt numele actual al Sfintei Inchiziţii.
Şi acum începe jocul. Pe de-o parte Stephen şi Judith care încearcă să descopere obiectul, ajutaţi parcă de fiecare dată de-o forţă invizibilă. Pe de altă parte Kaun cu toate resursele şi puterea lui, mănat de aviditatea de bani şi de şi mai multă putere. Şi al treilea jucător Biserica Catolică care după cum spunea părintele Scarfaro nu dorea o altă interpretare a bibliei şi a istoriei.

   Până la urmă după urmăriri în galeriile de sub templu, la o mănăstire din deşert, Stephen găseşte camera, dar Kaun i-o ia. Totuşi şi acesta o pierde, după ce abia văzuse un film pe ea. Scarfaro ia camera şi discul şi le distruge pentru că:

“Scriptură Sfântă e perfectă, zise el. Această i-am învăţat pe oameni de sute de ani, atât de mult timp încât au început să creadă, pentru binele lor şi pentru pacea lor sufletească. Putem să permitem că acum să se adauge ceva? Nu putem. Avem voie să permitem să se constate că Isus a spus altceva decât s-a transmis? Nu avem voie. Dacă am face-o, totul s-ar încurca, s-ar deschide toate uşile şi porţile îndoielii, ar fi distrusă credinţa. Dar fără credinţă nu există pace sufletească. Este datoria noastră să le permitem oamenilor să-şi păstreze credinţa-chiar cu preţul ca noi înşine să o pierdem”.

   Şi iată cum totul pare a se fi terminat, mai ales că autorul ne spune cum au murit sau au dispărut din viaţa publică anumite persoane implicate.
Stephen încearcă să-şi continue viaţa, avea contracte de onorat printre care şi cel cu firma Video World Dispatcher. Când aceştia îi cer să verifice listele lor pentru cererile de camera Sony MR-01 şi MR-02, un nume şi o comandă îi atrage atenţia. Apoi îşi aminteşte subit calmul şi detaşarea profesorului Wilford în timpul derulării evenimentelor. Aşa că face ce ştie el mai bine, rezolv[ puzzlelul şi află în sfârşit adevărul.

O poveste interesantă, incitantă cu un final şocant. Un amestec de nou şi vechi, de mituri, credinţe, legende cu cele mai noi descoperiri ale ştiinţei. Un final neaşteptat, dar frumos.

Oricum nimic nu pare a lua sfârşit căci:

”Orizontul sclipea, părând că se transformă într-un rânjet batjocoritor. Nimic nu mai era adevărat. Dacă ridica privirea de pe punctul argintiu din depărtare, lumea avea să-şi înceteze existenţa şi sfârşitul timpurilor avea să vină.
Aşa trebuia să simtă cineva care înnebunea. Cineva căruia îi fugea pământul de sub picioare.
Sau care simţea pentru prima dată pământul sub picioare.
-Da, încuviinţă el. Povestea începe.”

Dacă vreţi să citiţi o carte deosebită, thriller şi sciece fiction, vă recomand “Filmul Isus” şi veţi citi despre:
Omul aflat în căutarea sensului existenţei.
O carte incredibil de palpitantă şi de profundă”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

"Nick era convins că tânăra femeie avea să zdrobească inima fratelui său printr-un refuz, așa cum avea să o zdrobească și pe a lui..."

Când dragostea ucide…, de Raluca Butnariu-recenzie

Editura Librex Publishing
Nr. pagini: 391
Anul: 2017
Gen: Historical Romance, Romance

O poveste fascinantă, plină de neprevăzut, în care pericolul pândește la tot pasul.
O poveste de iubire interzisă, plină de pasiune, ce vă va seduce…

   Raluca Butnariu continuă să surprindă plăcut jucându-se cu emoțiile cititorului și să dozeze gradual farmecul personajelor. Pentru prima dată frumusețea și bogăția par să fie pe picior de egalitate, fapt ce declanșează instinctual ura celor mai puțin norocoși și cu voia lor aceasta crește în intensitate, mai ales când devin conștienți că aceste două puteri imbatabile nu se vor afla niciodată în posesia lor.  Însă cum ar fi dacă pentru o clipă… ei ar fenta soarta? Oare vor câștiga bătălia și se vor înfrupta din festin?

  Când dragostea ucide… o carte fascinantă despre viaţă, pasiune, putere şi destin în care binele se luptă să păstreze o traiectorie echilibrată. Atunci când Keith şi Elizabeth Lancaster s-au căsătorit din dragoste, soarta le-a surâs, dar căsnicia lor a fost de scurtă durată. Moartea prematură a lui Keith a stârnit multă vâlvă, iar pe soția lui a neliniștit-o, știa sigur că nu a fost o coincidență, ci un fapt premeditat.

“Tatăl lui Keith, al optulea conte de Lancaster, se căsătorise cu o prinţesă hindusă şi moştenise un mic regat, situat undeva la graniţa dintre india şi Nepal, al cărui pământuri adăposteau mine de rubine şi diamante, safire şi ametiste. Kumpur-Pala se numea acel ţinut exotic, care ridicase familia Lancaster la suma de cincisprezece milioane de lire sterline, o sumă fabuloasă, imposibil de cuprins cu mintea. Practic, Keith se născuse cu privilegiul de a fi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume.”

   Invidia, bogăţia şi ura i-au adus moartea subită. Din fericire, înainte de a muri, Keith Lancaster are grijă să lase moştenirea impresionantă de la Kumpur-Pala copilului nenăscut şi să ofere libertate deplină de decizie indiferent dacă va fi fată sau băiat (o alegere surprinzătoare într-o societate dominată de bărbați).

   La câteva luni distanță, cu ultimele puteri și pe un frig năprasnic, Elizabeth Lancaster fuge de familie şi de ura acestora direct la prietenii ei Kimberly şi Daniel Sutherland. Din păcate efortul este prea mare şi nu poate rezista durerilor naşterii, dar moare împăcată cu gândul că bebeluşul va trăi în siguranţă şi va fi fericit alături de singurii oameni în care avea încredere. Cristine Ayleesha Violet Sutherland va fi adorată de la primul gângurit şi chiar dacă este copilul adoptiv al familiei ea se va bucura în egală măsură de atenţie împreună cu cei trei fraţi: Nick, Ethan şi Anthony.

    Farsele copilărești, tatonările, gelozia şi la un moment dat neînţelegerile dintre Cristine şi Nick, băiatul cel mare, îi vor despărţi. Pentru prima dată va înţelege de ce ea este diferită şi frânturi de adevăr îi vor demonstra că părinţii ei naturali au murit, dar să nu se îngrijoreze pentru că este iubită cu aceeaşi forţă de către familia adoptivă.
   Nick aruncă cuvinte grele, fără sens şi chiar dacă este gelozie de copil nu poate înţelege de ce există aceste diferenţe, de ce Cristine este atât de protejată de parcă ar fi o nestemată. Va fi trimis la Eton pentru a face şcoala şi într-un fel pentru a se cizela, numai că anii trec, iar treisprezece ani mai târziu regretele nu-şi mai au loc. Tatăl lui Nick, Daniel Sutherland a murit şi singurul care trebuie să preia obligaţiile este moştenitorul familiei. Pentru prima dată Nick îşi dă seama că stagiul militar l-a ajutat să se maturizeze, dar nu i-a oferit înţelepciunea de a se întoarce la timp pentru a-şi cere scuze în faţa propriului părinte. Nici nu mai contează că motivele au fost puerile, faptul este consumat şi acum familia are nevoie de el.

   Revederea celor dragi îl trezeşte la realitate, dar chiar nu era pregătit să o cunoască pe sora lui adoptivă, Cristine, acum de o frumuseţe exotică care îl şochează în primă fază şi devine conştient că ea poate suci cu o singură privire minţile oricui, inclusiv ale lui. Va fi pus la curent cu evenimentele, va vedea că fratele lui Ethan este îndrăgostit până peste cap de Cristine, dar sentimentele nu-i sunt împărtăşite. Dragostea frăţească îl forţează să stea la distanţă, dar i se pare din ce în ce mai greu. Cristine are douăzeci de ani, o moştenire impresionantă, bijuterii de o valoare inestimabilă şi un titlu ce trebuie să intre în posesia ei. Aceste fapte îi vor aduce recunoaşterea oficială în fața societății, dar va atrage ca un magnet ura inclusiv a celor care au dus la moartea părinţilor ei. Chiar dacă este un risc, este nevoită să îşi găsească un soţ şi să-şi asume responsabilităţile în faţa poporului său.

Doi frați îndrăgostiți nebunește de aceeași femeie!

    Nick Sutherland se află în aceeaşi situaţie, moştenitor al unei averi, un titlu nobiliar şi datoria de a fi alături de mamă, dar și de fraţi. Ar fi fost bine ca acestea să fie singurele inconveniente, numai că se simte atras de Cristine, îl adoră fiecare gest şi dacă ar da frâu liber sentimentelor chiar şi pentru o clipă totul s-ar schimba. În calitate de tutore legal pentru Cristine se simte dator să îl lase pe Ethon să o cucerească, însă nu ştie cât va rezista atunci când pretedenţii vor roi în jurul ei.

   Pe măsură ce va intra în familia Lancaster, Cristine îşi va da seama că se află în pericol, cineva foarte apropiat ei o urmăreşte pas cu pas şi o răzbună, dar nu oricum, ci cu ajutorul crimelor. Dacă ar putea, Nick și Ethon ar ține-o închisă într-o colivie, departe de privirile tuturor, dar ea trebuie să se căsătorească și să meargă la bunica ei pentru a intra în posesia titlului de prințesă.

   Moștenirea îi oferă independență, dar în același timp simte că o îngrădește. Ar dori să se căsătorească din dragoste însă ea visează la Nick-un obiectiv imposibil de atins.

“Rămase mult timp cu ochii ațintiți în fața imaginii din oglindă.
Și abia atunci îndrăzni să privească în față adevărul: era îndrăgostită de el. Total, profund și iremediabil. Era îndrăgostită de singurul bărbat pe care nu-l putea avea și certitudinea aceasta o făcu să verse lacrimi amare.”

Dragoste neîmpărtășită sau destin potrivnic?

    Frământările lui Nick sunt de altă natură, are impresia că femeia pe care o vrea cu ardoare iubește pe altcineva. Chiar și așa, pare să fie decis să nu o influențeze, ci să își aleagă singură calea pe care să o urmeze și bărbatul ce merită să îi fie alături.
    Dar este dureros să vezi cum cei care sunt eligibili pentru căsătorie ar alege-o din cu totul alte motive. Este dificil să fie martor, dar îi este tutore și datoria lui morală este mai presus de sentimente, să o protejeze cu orice preț, inclusiv cu propria viață.
   Se simte chinuit și sentimentele îl macină la fiecare pas. Pune datoria mai presus de dragoste. Să fie aceasta decizia corectă?

“Nick era convins că tânăra femeie avea să zdrobească inima fratelui său printr-un refuz, așa cum avea să o zdrobească și pe a lui…”

   Ce poate fi mai greu decât să vezi cum speranțele se irosesc și șansele se diminuează, dar în același timp este îngrijorat pentru că nu știe cine o urmărește, cine îi vrea răul.  Ar face orice pentru ea, dar amândoi trebuie să pună dorințele celorlalți mai presus de ei.

Iubea o femeie pe care n-o putea avea pentru că inima ei aparținea altuia!”

     Să fie oare soarta atât de crudă?

    Pe măsură ce se înaintează în lectură se simte cum tensiunea crede gradual, sentimentele sunt contradictorii, întrebările rămân fără răspuns, dar și atitudinea celor care le sunt alături se schimbă. Fiecare se simte presat să ia o decizie, să scape de acest chin interminabil, dar în același timp așteptarea crește pentru că o relație este pe punctul să fie încheiată din obligație. Aceste frământări se petrec când apar primele urme ale celui care ucide… din dragoste. Victima este un bărbat care îndrăznise să o supere pe Cristine, iar consecințele au fost dramatice-a fost tranșat pe bucăți. Doar câteva persoane apropiate știau că bărbatul ucis avusese o mică altercație cu Cristine. Să fie oare o coincidență sau cineva chiar crede că acesta este modul natural de a atrage atenția femeii pe care o adoră, dar și că nu a uitat-o? Cât de profunde sunt rădăcinile acestei pasiuni bolnave și cum va reuși Cristine să jongleze printre pericole, chiar este un drum lung. Salvarea ei ar putea fi Nick și Ethon care îi sunt alături precum a doua piele, dar oare este suficient?
    Cine este acel om care își demonstrează dragostea prin indicii sângeroase? Vă asigur că nici nu anticipați, cert este că îi suflă în ceafă și profită din plin de statutul său.

    În acest context, va putea dragostea adevărată să depășească momentele dificile și să iasă învingătoare?

   Când dragostea ucide… este un historical romance veritabil, diferită de cărțile precedente ale autoarei, dar atât de suavă și de intensă. Am adorat fiecare clipă și da, recunosc, îmi era dor de o poveste plină de pasiune care să mă poarte departe şi pentru câteva ore să uit de secolul XXI. Am admirat/invidiat pe Cristine clipă de clipă, a evoluat frumos și s-a simțit perseverența, mai ales când a învățat să tragă cu pistolul. Dragostea unică a lui Kimberly Sutherland, mama adoptivă chiar este demnă de admirat. O asemenea femeie devine pas cu pas un balsam al sufletului atât pentru noi, cât și pentru copiii ei. Chiar dacă au crescut, știe cum să îi sprijine, dar și să-i tempereze când greșesc. Astfel de părinți, să tot fie la tot pasul. 

    Și dacă tot sunt la capitolul sugestii, îmi doresc pentru Ethan Sutherland o continuare, un volum doar al lui în care propria poveste să ia întorsături neașteptate, precum în Umbra nopții. Îmi plac spionii și el ar merita un rol principal. 

Cartea Când dragostea ucide… de Raluca Butnariu este oferită pentru recenzie de Editura Librex Publishing și poate fi comandată de pe librex.ro

    Jurnalul secret al Laurei Palmer, de Jennifer Lynch-recenzie

„SUNT CINE ȚI-E TEAMĂ CĂ AȘ PUTEA FI.”

Titlu original: The Secret Diary of Laura Palmer

Twin Peaks Productions, Inc, 1990

Editura: Baricada

Colecția Horror 403

Twin Peaks 1

Anul apariţiei: 1992

Traducere de: Doina Lereanu

Număr pagini: 316

Gen: Horror, Fantasy

Cotație Goodreads: 3,59

    Cum tot a revenit la modă Twin Peaks, am ales să vă vorbesc despre o carte din universul creat de Mr. Lynch. Pentru cei care nu știu, Twin Peaks este un serial de mare succes, realizat la începutul anilor 1990. Regizat de David Lynch și Mike Frost, serialul a creat un precedent în cadrul genurilor horror și S.F. Pe vremea aceea, nu existau atât de multe seriale ca acum, iar genul horror nu fusese încă atât de mult exploatat. Twin Peaks este mai mult decât un serial; este fenomenul Twin Peaks.

   Pentru cunoscătorii serialului, nu va fi nevoie de multe explicații. Sunt convinsă că doar spunând titlul cărții, vor ști din start despre ce este vorba. Nu vor avea nevoie de introduceri (cine este Laura Palmer, de ce este atât de important jurnalul etc).

    Presupunând că unii cititori nu cunosc subiectul, voi spune câte ceva pe scurt: serialul începe cu găsirea cadavrului Laurei Palmer, o tânără foarte populară din orășelul Twin Peaks, de la granița SUA cu Canada. Agentul Dale Cooper vine să investigheze cazul, metodele sale fiind mai puțin convenționale; cum ajunge în oraș, este ghidat de vise ciudate, în care îi apar diverse personaje: un pitic, un uriaș, un om fără o mână. La scurt timp, are și viziuni. În plus, se zvonește că pădurea din Twin Peaks are o energie ciudată și că bufnițele… nu sunt tocmai bufnițe. Un punct cheie în investigație îl are jurnalul victimei. Jurnalul secret, pentru că mai avea unul de fațadă, care a fost ușor descoperit.

    După 25 de ani, s-a realizat o continuare a serialului.

    De curând, am aflat că serialul a fost urmat de o carte scrisă de fiica regizorului David Lynch, Jenniffer Lynch: „Jurnalul secret al Laurei Palmer”. Autoarea a ținut cont de faptele petrecute în serial, potențialul jurnal dezvăluindu-ne întâmplările de până la moartea Laurei.

     Cartea este scrisă exact ca un jurnal, la persoana I, dând un plus de credibilitate. Autoarea știe foarte bine să intre în pielea personajului-narator, stilul fiind, la început, al unei fete la vârsta pubertății, apoi al unei adolescente narcomane:

Fata care a început acest jurnal când a împlinit doisprezece ani a murit de mult, iar eu, cea care i-am luat locul, n-am făcut altceva decât să-mi bat joc de tot ce visa ea odată. Am șaisprezece ani, sunt cocainomană, mă prostituez pentru patronul tatălui meu, ca să nu mai amintesc de jumătate din nenorocitul ăsta de oraș și singura diferență față de săptămâna trecută e că acum o fac pentru bani.”

   Jurnalul ia naștere odată cu aniversarea Laurei Palmer, o fetiță de 12 ani ce-l primește în dar. Totul pare normal, Laura este foarte încântată, iar cititorilor nu li se pare nimic suspect: doar problemele firești ale unei viitoare adolescente: prima menstruație, compararea cu alte fete de vârsta ei, petrecerea aniversară, prietenia cu Donna, vizita verișoarei Maddy: „Azi totul a fost așa cum mi-am dorit, numai eu cu Donna, mama și tata. A, și bineînțeles, cu Jupiter, motanul meu. De dimineață am mâncat clătite cu mere, mâncarea mea preferată, și tone de pâine prăjită cu sirop de arțar.”

    Primul indiciu că ceva este în neregulă reiese subtil, dintr-un rând scris chiar de ziua ei: „P.S.: Sper că BOB n-o să vină la noapte.”. Pentru cei care nu sunt la curent, Bob este un personaj malefic din serial, un fel de spirit ce posedă oamenii și-i determină să comită fapte îngrozitoare.

   Pe parcursul înaintării în lectură, îl întâlnim pe Bob din ce în ce mai des, în chipuri din ce în ce mai întunecate:

Poate că, dacă dorm pe lumină, n-o să mai am vise atât de întunecate.

    Asistăm la transformarea în timp a Laurei din fetița inocentă într-o adolescentă cu probleme, cufundată în droguri și promiscuitate. Jurnalul se întinde pe o durată de 5 ani, de la aniversarea de 12 ani (22 iulie 1984) până la vârsta de 17 ani (aproximativ sfârșitul anului 1989, ultimele însemnări fiind nedatate).

„Diavolul o să pună stăpânire pe mine, dacă n-o să am grijă. Câteodată, când îl văd pe BOB, mă gândesc că oricum sunt a lui și că n-am să mai apuc să ies niciodată din pădure, n-am să mai fiu niciodată Laura cea bună, adevărată și curată.”

„În fiecare dimineață, după masă și seară mă lupt cu ce e rău și ce e bine.”

   Dacă aș fi citit doar cartea și nu aș fi văzut serialul, aș fi crezut că BOB este un personaj inventat de Laura, lansându-mă în interpretări psihanalitice: nereușind să accepte că ea se schimbă și decade, inventează un BOB care o împinge la toate relele; este mai ușor să credem că cineva din exterior ne forțează să facem anumite lucruri decât să ni le asumăm și să ne acceptăm propriile alegeri și greșeli. Chiar ea scrie la un moment dat: „Poate sunt nebună și l-am inventat chiar eu… Nu, la dracu’! Nebună sunt dacă-mi închipui că nu există decât în imaginația mea… El există. Sunt sigură că există. Știu. N-aș fi fost niciodată în stare și n-aș fi vrut să creez un bărbat de o asemenea răutate.”

Ești doar în capul meu. Nimeni, în afară de mine, nu te vede și nu te aude; înseamnă că nu ești decât în mintea mea. N-am să te las niciodată să mai intri în camera asta. Niciodată! Nu ești decât o idee, o spaimă. Te-ai născut din coșmarurile mele de fetiță căreia i-a fost frică de adâncurile pădurii!

    Însă văzând filmul, această teorie nu stă în picioare. În serial este clar că BOB există, este un spirit malefic, ce-și posedă victimele. Exact ca în serial, BOB se hrănește cu frica oamenilor:

SUNT CINE ȚI-E TEAMĂ CĂ AȘ PUTEA FI.

    Una dintre ultimele însemnări ne pregătește pentru ceea ce urmează:

„Nu cred că ora aceea mi-a spus lucruri pe care să nu le fi știut dinainte, dar cât am stat acolo, în liniștea profundă, mi s-a înfiripat din nou speranța că, cel puțin, moartea pune capăt oricărei lupte.”

   Puțini știu că pe baza jurnalului s-a realizat un film separat de celebrul serial, dar aparținând aceluiași univers ficțional: „Twin Peaks: Fire Walk With Me”, tradus la noi „Twin Peaks – Ultimele 7 zile din viața Laurei Palmer”. Este regizat tot de David Lynch și are în mare aceeași distribuție (mai puțin Donna, interpretată de altă actriță), dar nu este nici pe departe la fel de bun precum serialul, păstrând din el doar renumele. Chiar nu-l recomand, mai bine citiți cartea! În peregrinările mele pe Internet despre Twin Peaks, am găsit un articol în care se spunea cam așa: „Dacă ești fan Twin Peaks, sunt 40% șanse să nu-ți placă Fire Walk With Me și 20% să-l urăști.” – nu știu dacă îl urăsc, dar din cei 40% fac parte cu siguranță. Dacă, totuși, aveți curiozitatea, puteți urmări trailer-ul mai jos.

    Despre autoare:

   Jennifer Lynch este, cum probabil v-ați dat seama după nume, fiica marelui regizor David Lynch. Este, la rândul ei, regizoare și scenaristă, implicându-se în mai multe proiecte din lumea filmului și televiziunii.

Cartea Jurnalul secret al Laurei Palmer de Jennifer Lynch este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

 

"- Niciodată nu le cere scuze femeilor. Asta confirmă faptul că ai greşit şi le inflamează şi mai tare."

Frumos şi cu inima de gheaţă, de Lisa Kleypas-recenzie

Titlul original: Cold-Hearted Rake
Nr. pagini: 367
Editura Miron
Traducere: Cornelia Cerneţchi Pascu
Anul: 2017
Gen: Historical romance, Romance

Seria The Ravenels: 1. Frumos şi cu inima de gheaţă (Cold-Hearted Rake), 2. Vreau să fiu soţia ta (Marrying Winterborne), 3. Devil in Spring, 4. Hello Stranger (data estimată pentru apariţie februarie 2018)

   De când am terminat cartea Frumos şi cu inima de gheaţă simt că am rămas cu un zâmbet subtil pe buze, de parcă aş deţine un secret şi ceilalţi nu au habar de el. Sentimentele sunt contradictorii şi nu ştiu dacă să fiu fericită că am fost surprinsă plăcut de autoare sau enervată pentru că mi-a dat o lovitură sub centură cu finalul. Genul historical romance întotdeauna va fi pentru mine o oază de relaxare şi sunt şanse slabe să mă sătur prea curând.

   Cele două poveşti care prind viaţă printre rânduri au un farmec aparte, o doză de dulce şi amar încât te întrebi ce le rezervă viitorul. Pentru a înţelege cel mai bine evenimentele, voi încerca să vă transpun în Anglia anului 1875, dar fără a strica atmosfera acelor timpuri. Cei care aţi citit seriile Wallflowers şi Hathaways sunteţi cumva familiarizaţi cu frumuseţea locurilor din Hampshire. Faptul că Lisa Kleypas se reîntoarce cu drag la acele peisaje înseamnă că o inspiră.

Un titlu nobiliar, o avere ruinată și o femeie interzisă

      Devon Ravenel se trezeşte moştenitor peste noapte. Urăşte să îşi asume responsabilităţi, iar viaţa plină de desfrâuri pare să-l caracterizeze. La fel ca restul predecesorilor săi, consideră că este de datoria lui să nu-l intereseze decât propria viaţă. Moartea vărului său-Theo îi va aduce Eversby Priory-proprietate ruinată, o văduvă tânără şi 3 fete aflate la vârsta măritişului, dar fără zestre. Fără să se gândească prea mult alege să vândă totul şi să revină la viaţa însufleţită de la Londra, dar ceva îl reţine şi amână momentul.  

   Conflictele nu întârzie să apară şi gândurile lui Devon vor fi cunoscute de toată lumea, inclusiv de frumoasa văduvă. Certurile înflăcărate în loc să-l ajute, mai mult îl pun pe jar şi parcă simte o plăcere să se tot interpună în calea ei.

“Ea ieşi, ignorîndu-l complet. Nu mai făcu nici o reverenţă. Uluit, dar şi revoltat, Devon privi uşa, zicîndu-şi că nici o femeie nu-l tratase vreodată cu atîta dispreţ. Simţea că explodează. De ce naiba îl condamna ea pentru situaţia în care se găsea, deşi nu fusese alegerea lui?
– Ce am făcut, ca să merit asta ? întrebă el. West se strîmbă.
– În afara faptului că ţi-a auzit intenţia de a o alunga şi de a-i distruge casa?
– Dar mi-am cerut scuze!
Niciodată nu le cere scuze femeilor. Asta confirmă faptul că ai greşit şi le inflamează şi mai tare.

   Ceea ce nu ştiau cei din jur este că Lady Kathleen Trenear este măcinată de remuşcări. Se consideră vinovată de moartea soţului ei. Scurta ei căsătorie de câteva zile, dar şi şocul că dintr-o dată s-a întors de unde a plecat, de data aceasta fără nimic, într-un fel o fac de neatins. Cum poate să plângă pe cineva care o trata ca pe un obiect în casă şi care nu ştiuse să se comporte cu blândeţe? Theo murise din cauza nesăbuinţei, urcase băut şi nervos pe un cal, iar folosirea violenţei asupra bietului animal i-a adus o căzătură fatală.

    Familia ei a tratat-o ca pe un animal ce trebuie dresat şi nu le-a păsat că fiica lor este mai mult de atât. Credea că ar putea fi fericită în căsnicie, dar sfârşitul a fost aproape. Acum este văduvă, singură şi la un pas de a fi pe drumuri. Singurele ei plăceri sunt dresajul cailor, o abilitare care stârneşte admiraţia celor care o văd. Alături de animale se simte cel mai bine, mai greu este să strunească bărbaţii care o scot din sărite cu pretenţiile lor puerile. Ei par să nu înţeleagă cum stau cu adevărat lucrurile, au impresia că totul li se cuvine.

   Devon Ravenel are acum un titlu imobiliar şi numai privirea pe care o aruncă asupra proprietăţii îl îngrozeşte. Ştie că banii le lipsesc cu desăvârşire, iar perspective nu se întrevăd la orizont. Fratele său West ştie doar să bea, veşnic cu capul în nori, nu are habar de ştirile care circulă, de preţul scăzut al cerealelor şi de sursele care ar putea să le aducă venituri. Chiar dacă Devon pare un fluturatic nu este atât de ignorant şi deţine suficiente informaţii.

   Dialogurile dintre cei doi fraţi sunt savuroase, se tachinează şi nu se sfiesc să se eticheteze. Generaţii întregi au dus la acest declin al familiei Ravenel, ce mai contează dacă ei vor alege să nu se căsătorească şi să trăiască după bunul plac.

 

Deşi Devon şi West erau de familie bună, ei nu făceau parte din elită, ştiind foarte bine cît de greu era să te menţii într-o lume unde regulile complicate şi ritualurile îi deosebesc pe aristocraţi de oamenii de rînd. Devon ştia că moşia Eversby era o capcană pentru el, fiindcă nu genera destul venit cu care să se autosusţină, aşa că avea să-i consume venitul anual modest, îl va zdrobi, după care îl va distruge şi pe fratele său.
Ar fi bine ca neamul Ravenel să se încheie cu noi, zise Devon. Nu sîntem buni de nimic şi cui o să-i pese dacă ne stingem ?”

   Timpul petrecut la ţară i-a arătat şi alte aspecte care ar putea să le vadă. De ce să nu încerce să dea o şansă domeniului? De ce să nu spere? Ar putea fi distractiv şi de ce nu, ar putea să încerce să intre în graţiile frumoasei văduve. Liniştea peisajului rustic îl loveşte din plin, oamenii de pe proprietate au nevoie de sprijinul lui, să fie ajutaţi, îndrumaţi. Cum să facă faţă la asemenea responsabilităţi? Şi totuşi, un moment de slăbiciune manifestat de Lady Trenear îl stimulează să mai aştepte o vreme … ceva.

   Ca să se detaşeze merge la Londra să caute investitori, să discute cu oamenii, să vadă ce speranţe sunt. Mesajele trimise de la distanţă către Lady Kathleen Trenear sunt destul de clare. Vrea să elimine doliul, să facă schimbări radicale în casă şi să demonstreze tuturor că există un nou stăpân. Ar vrea să fie în mai multe locuri în acelaşi timp, dar nu reuşeşte şi îl trimite pe West să îl reprezinte, să soluţioneze problemele cu arendaşii. Pofta asiduă pentru băutură şi lipsa unui program mai mult îi încurcă, dar ambiţia sau poate remarca frumoasei văduve va fi ca un duş cu apă rece. Din omul indiferent şi lipsit de ţel, West se va implica total în viaţa de la ţară. Va simţi plăcerea de a comunica şi de a înţelege nevoile celor din jur, va munci cot la cot cu ceilalţi şi nu se va plânge pentru nimicurile care înainte i-ar fi făcut viaţa un iad.

   Atracţia ce o simte pentru Kathleen îl atrage pe Devon ca un magnet şi revine pentru o perioadă de timp la Hamphire. Tot ce pare să îşi dorească este să afle ce aromă au buzele ei. Atingerea scopului îi va aduce un lung şir de provocări pe care le caută cu lumânarea.

   Pentru prima dată, fratele său-West nu-l mai poate susţine pe fratele său în demersurile sale de a prinde în mreje pe Lady Trenear.

 

Citind revolta din privirea fratelui său, zise: relaţiile tale de obicei nu rezistă mai mult decît carnea într-o maşină de tocat. Ai o fire al naibii de vulcanică şi, dacă modul în care ai procedat cu ea mai devreme este un exemplu al modului în care vei rezolva neînţelegerile…
– Destul, îl opri Devon cu calm periculos.
West continuă:
– Devon, noi doi ne-am trecut cu vederea mereu greşelile, dar asta nu înseamnă că nu le observăm. Ce simţi tu este dorinţă carnală, oarbă. Ai decenţa şi las-o în pace. Kathleen este o femeie sensibilă, blîndă, care merită să fie iubită…iar dacă tu ai o asemenea capacitate, eu nu am văzut-o în viaţa mea. Văd ce s-a întîmplat cu femeile care au ţinut la tine. Nimic nu-ţi răcoreşte pasiunea mai repede decît afecţiunea.
Devon îl privea cu răceală.”

   În cartea Frumos şi cu inima de gheaţă iese la iveală o altă poveste care se va naşte dintr-un incident nefericit. O vizită la ţară, un invitat surpriză şi un accident care ar fi putut fi fatal pentru Devon le va deschide multora ochii. Simpla prezenţă a lui Rhys Winterborne la Eversby Priory, accidentat şi la un pas de a rămâne marcat pe viaţă, îl va aduce în calea uneia din fete, cea mai mare dintre surori, dar lipsa unei zestre şi fără perspective în societate îl vor atrage iremediabil, în fond asta şi căuta.

   La început doar o voce, dar Lady Helen Ravenel va fi un balsam pentru suflet şi va tânji după mai mult. Ea ar putea fi o rampă de lansare în societate pentru un bărbat lipsit de titlu nobiliar. Rhys are o situaţie materială de invidiat, munceşte foarte mult, dar duce o viaţă solitară. Societatea nu-l acceptă şi secretele care le ascunde construiesc în jurul său ziduri de nepătruns.

“- Vorbeşte-mi.
– Dacă vrei, zise ea ezitînd. Despre ce să vorbim ?
El ar fi dorit să o întrebe dacă a orbit permanent, nu înţelesese nimic cînd i s-a spus ce a păţit, fiindcă era ameţit. îi venea greu să formuleze întrebarea, dar nu se putea abţine de la acest gînd, cît timp era singur în cameră. Se temea de răspuns. Acum avea nevoie de confort şi ceva care să-i distragă atenţia.
Avea nevoie de ea.
– Să-ţi vorbesc despre orhidee? zise ea ca să rupă tăcerea. Cuvîntul vine din mitologia greacă. Orchis era fiul unui satir şi a unei nimfe.
La o petrecere în cinstea lui Bacchus, Orchis a băut prea mult vin şi a încercat să o seducă pe o preoteasă. Bacchus a fost nemulţumit şi a dat ordin ca Orchis să fie sfîşiat în bucăţi. Bucăţile au fost împrăştiate peste tot, iar unde cădea o bucăţică, acolo creştea o orhidee.
Făcu o pauză, se aplecă să ia ceva. Era ceva delicat şi parfumat care îi atingea buzele crăpate…cu vîrful degetului ea îi ungea buzele cu o cremă.
– Mulţi oameni nu ştiu că vanilia este fructul unei orhidee agăţătoare. Avem şi noi una în sera din grădină. A crescut şi s-a urcat pe doi pereţi laterali. Când una dintre flori este matură, se deschide dimineaţa, iar dacă nu este polenizată, se închide seara şi nu se mai deschide niciodată. Florile albe şi beţele din interior au cel mai dulce miros din lume…
Pe măsură ce ea continuă, Rhys avea senzaţia că pluteşte, iar febra scăzuse.”

   Finalul cărţii ne arată o nouă perspectivă asupra viitorului şi ne provoacă să aşteptăm cu nerăbdare volumul 2 al acestei serii incitante.

    Chiar dacă este un historical romance scris de o autoare pe care o îndrăgesc din ce în ce mai mult, trebuie să remarc şi punctele slabe ale acestei cărţi. Temperamentele celor doi protagonişti: Devon şi Kathleen au umbrit pagini întregi din carte. Schimbările care s-au petrecut au făcut din Devon un alt bărbat. Viaţa i-a trecut prin faţa ochilor şi l-a forţat să vadă ceea ce ascunde cu sârguinţă. În schimb pe Kathleen a făcut-o rece, distantă, capricioasă. Acum vrea totul, acum ar renunţa la acele mici plăceri. Incertitudinile au umbrit farmecul şi m-au lăsat să aştept, să visez, să îmi doresc mai mult. Probabil de aceea mi-am canalizat energia şi bucuria către Helen, tânăra frumoasă, timidă care ascunde atât de mult rafinament. Chiar dacă este cea mai mare dintre surori, ea alege să nu încurce pe cei din jur şi să se resemneze refugiindu-se printre mirosul florilor de orhidee. Chiar îmi doresc pentru ea un viitor de poveste şi un nou volum plin de viaţă alături de Rhys Winterborne.

   Frumos şi cu inima de gheaţă este diferită de restul cărţilor citite pentru că abordează situaţia din Anglia, necesitatea modernizării proprietăţilor şi soluţiile care apar pentru a opri falimentul celor care nu au suficiente fonduri pentru a întreţine domenii întregi. Departe de viaţa lipsită de griji de la Londra se află nevoile arendaşilor care depind de o bucată de pământ, iar nobilii sunt datori să îi susţină nu doar cu vorbe, ci cu soluţii fiabile pentru a salva culturile sau poate pentru a schimba direcţia mersului. Apariţia căilor ferate, a fabricilor, dezvoltarea industriei pentru unii a fost mană cerească, iar autoarea Lisa Kleypas nu s-a sfiit să prezinte aceste avantaje. Ieşirea din rutină, sentimentele contradictorii m-au captivat, enervat, stârnit pentru ca la final să îmi spune: De ce s-a terminat? Răspunsul îl voi afla în cartea Vreau să fiu soţia ta. Acolo voi avea parte de Rhys şi de imperiul Winterborne.

Cartea Frumos şi cu inima de gheaţă de Lisa Kleypas a fost oferită pentru recenzie de către Editura Miron. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant 

 Surse imagini: pinterest.com

Prins în furtunile vieţii, de Christina Courtenay-recenzie

Titlul original: Highland Storms
Editura: Lider
Anul: 2016
Număr pagini: 272
Traducător: Anca Irina Ionescu

   Autoarea Christina Courtenay încadrează acţiunea din volumul doi într-o perioadă în care scoţienii încă mai resimţeau conflictele de la Răscoala Iacobiţilor (1745) trecând prin perioade destul de grele. În primul volum-Când suflă alizeul din Kinross Saga descoperim povestea lui Killian şi Jess, iar acum ne bucurăm de aventurile fiului lor, Brice.

   Cartea Prins în furtunile vieţii se citeşte uşor şi oferă o paralelă trecut-prezent, o doză consistentă de istorie şi pasiune. Descrierea peisajului abrupt din Scoţia şi farmecul lor în diferite ipostaze ale zilei îndeamnă cumva cititorul la lectură, îl determină să îşi dorească mai mult.

   Despre carte:

   În august 1754, Brice Kinross (Gothenburg, Suedia) trece printr-o perioadă destul de neplăcută: femeia pe care crede că o iubeşte la nebunie s-a căsătorit cu fratele său mai mic. Este distrus sufleteşte şi îşi pierde vremea numai prin cârciumi, dar tatăl lui preia iniţiativa şi îi oferă o misiune destul de importantă: trebuie să meargă de urgenţă în Scoţia la Rosyth:

Vreau să mergi la Rosyth. Ceva nu este în ordine acolo şi vreau să ştiu ce se întâmplă.(pag. 13)

   În aceeaşi perioadă, Marsaili Buchanan (Casa House, Scoţia, august 1754) este menajeră în casa de la Rosyth şi munceşte din greu pentru a menţine proprietatea pe linia de plutire. Ar fi putut avea o altă viaţă, mai ales că este o femeie frumoasă, dorită de mulţi bărbaţi, dar le evită avansurile spre stupoarea tuturor. Din păcate, tatăl ei a murit înainte să o recunoască şi este nevoită să îşi croiască singură propriul drum. Colin Seton-vechilul de la Rosyth în loc să se folosească de profitul proietăţii aşa cum trebuie, preferă să îl ascundă pentru propriile interese. Visează la lucruri imposibile, ştiute doar de el, iar cei din jur nu pot protesta datorită violenţei sale şi a atitudinii ostile. Casa Rosyth arată deplorabil şi doar o minune o mai poate salva.

   Brice Kinross a copilărit la Rosyth alături de verişoarele lui, iar noul statul de lord îl cam pune pe gânduri, i se pare o responsabilitate mult prea mare şi chiar şi aşa, el trebuie să facă faţă cu brio. Alege să meargă în vizită în calitate de necunoscut, să fie sub acoperire, aşa va afla care sunt neajunsurile, ce spun oamenii, dar mai ales cum poate salva moştenirea.

   Este primit într-o casă plină de mizerie, de parcă nu ar fi fost curăţată de mult timp, şi servit  cu o mâncare sărăcăcioasă. Află cu stupoare că la Rosyth existau recolte îmbelşugate care ar fi putut să le aducă un venit constant, dar ele nu se regăseau, de parcă s-ar fi evaporat cumva pe drum. Din fericire există şi părţi bune, Brice este isteţ, răbdător şi un bun strateg. Cunoaşte galeza şi poate afla ce discută cei din jur, iar spre surprinderea lui se simte atras de frumoasa Marsaili. Iniţial crede că este amanta lui Colin Seton, dar în timp va conştientiza adevărul. Fără voia lui o compară cu frumoasa Elisabet (fosta logodnică) şi încetul cu încetul va realiza cât ar fi greşit dacă s-ar fi căsătorit cu ea. Curajul, puterea de muncă şi îndemânarea menajerei îl vor îndemna să facă mult mai mult.

   După o cercetare elaborată, Brice decide că este timpul să le arate tuturor cine este cu adevărat. Merge să cumpere provizii, vite pentru reproducere şi să demonstreze că el este Lordul Kinross-moştenitorul de la Rosyth. Sunt surprinşi şi au impresia că la un moment dat se va plictisi şi îi va părăsi, însă planurile lui sunt serioase. Munceşte împreună cu oamenii, le dă sfaturi utile şi se ocupă personal de dezvoltarea proprietăţii. Marsaili îl va încuraja şi îl va pune pe jar cu pasiunea ce o emană. Un alt prieten de nădejde va fi Liath, câinele de vânătoare al menajerei. Vor ajunge să fie nedespărţiţi, să îl urmeze peste tot şi chiar să îl protejeze de cei care îi vor răul.

   A fost o deosebită plăcere să citesc cartea Prins în furtunile vieţii. Chiar dacă nu este o lectură solicitantă, are acel ceva care o face specială şi echilibrată datorită încărcăturii istorice. Atracţia, pasiunea dintre Brice şi Marsaili de multe ori mi-au adus zâmbetul pe buze. În cazul în care simţiţi nevoia pentru diversitate, îndrăzniţi şi citiţi Kinross Saga.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe site-ul targulcartii.ro

 

      Cumpătarea, de María Dueñas-recenzie

Titlul original: La Templanza
Editura: Polirom
Colecția Biblioteca Polirom Actual
Scriitori contemporani, voci și tendințe noi în literatura universală de azi
Anul apariției: 2016
Traducere din limba spaniolă și note de: Ileana Scipione
Număr pagini: 566
Gen: Saga, Roman Social, Istoric
Cotație Goodreads: 3,58

    „Nu te mai gândi să redevii ce-ai fost, încearcă să privești către alte zări.” – dacă romanul  „Cumpătarea ar avea un motto, acesta ar fi. Este citatul din carte care, în opinia mea, îi reprezintă cel mai bine esența.

ȘTIAȚI CĂ…:
– orașul Ciudad de México se numea pe vremea imperiului aztecilor „Tenochtitlán” și a fost fondat în 1325, pe o insulă de pe lacul Texcoco?
– numele orașului Jerez vine de la butucii de viță-de-vie botezați Xera, aduși din bazinul Meditarenei de către vechii fenicieni și din care s-a făcut vinul de Jerez?

   Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le aflăm despre cultura și civilizația unor locuri precum Ciudad de México, Havana, Jerez, din cartea Maríei Dueñas.

    De mult doresc să citesc această carte, fiind foarte plăcut impresionată de celelalte două scrise de autoare, „Iubirile croitoresei”, respectiv, „Ce avem și ce uităm”, ambele cu recenzii pe Literatura pe Tocuri, aici  și aici.
Acțiunea din această a treia carte are loc în secolul al-XIX-lea, purtându-ne în mai multe locuri: Ciudad de México, Havana, Jerez. Facem cunoștință cu un Mexic ce își recăpătase recent independența față de Spania, patria-mamă, cu o Cubă ce încă avea statutul de colonie spaniolă și cu Andaluzía viticolă și pitorească:

Două cofetării și trei croitorii, cinci bărbieri, numeroase fațade nobile, două farmacii, un curelar și câteva dughene liniștite de pantofi, umbrele și alimente. Iar printre ele, doamne de bonton și domni îmbrăcați după moda englezească, puști și slujnicuțe, școlari, tot soiul de trecători și oameni simpli, care se întorceau acasă la ora mesei. Prin comparație cu ritmul nebunesc al orașelor de dincolo de ocean, de unde venea el, Jerez era ca o plapumă de puf, dar Larrea nici măcar n-a observat.”

   De fapt, cartea este construită ca un triptic: prima parte corespunde Mexicului, a doua, Havanei și a treia, Jerezului din patria-mamă. Este mai mult o saga, prezentând viețile personajelor din prezent, dar și din trecut. Nu știu de ce descrierea cărții de pe prima copertă o recomandă drept „Un thriller pasionant, plin de aventură, conspirații și romantism” – nu mi se pare că ar avea nici o caracteristică, oricât de mică, dintr-un thriller. Este, mai degrabă, o dramă, o poveste a mai multor generații, întinsă pe teritorii diferite.

    Mauro Larrea este personajul central, un proprietar de mine de argint care a pornit de jos, fără a avea nimic, ajungând un prosper om de afaceri. Văduv, și-a pierdut soția de tânăr, la nașterea celui de-al doilea copil. Mariana, fiica sa, este căsătorită și însărcinată, o femeie cu capul pe umeri, cu simț practic dezvoltat, iar fiul său, Nicolás, este mai degrabă un visător, ce urmează să încheie o căsătorie avantajoasă pentru toată familia.

    O investiție riscantă a pus capăt bunăstării și bogăției adunate cu atât sârg: Mauro Larrea este ruinat.

    Pentru a se salva, concepe un plan nebunesc: se împrumută la un cămătar cu dobândă 100%, își pune casa drept garanție și pleacă în lume, sperând că va găsi o afacere bună în care să investească.

    În Cuba îi cunoaște pe soții Gustavo și Carola Gorostiza, el spaniol, ea mexicancă, sora viitorului său cuscru. Printr-un concurs de împrejurări, el și Gustavo Gorostiza ajung să joace o partidă de biliard ce le va schimba viața, cu o miză cel puțin curioasă. Pot doar să vă spun că într-o primă fază, fiecare dintre cei doi jucători se chinuia să piardă. De ce? Aflați citind cartea. Partida de biliard este una dintre cele mai intense scene din roman:

„În zori, pe la trei și douăzeci, când, scoși din țâțâni, ajunseseră la egalitate cu carambolurile o sută patruzeci și nouă și erau la doar unul distanță de sfârșit, i-a venit rândul lui Mauro Larrea.
A strâns mânerul tacului și și-a îndoit trunchiul. Tacul a intrat ferm în cercul schițat de degetele lui, iar la vedere au mai rămas o dată urmele lăsate pe mâna lui stângă de explozia de la mina Las Tres Lunas. A calculat, a pregătit lovitura, a țintit. Și, gata să lovească, s-a oprit. Puteai tăia tăcerea cu cuțitul, iar el și-a îndreptat torsul cu o neliniștitoare lentoare.”

   Peste noapte, Mauro Larrea se trezește proprietarul unei moșii din Jerez. Astfel, pleacă în Spania, țara mamă, cu intenția de a vinde proprietățile: conacul, plantația de viță-de vie, crama. Mulți își pun întrebarea de ce nu ia în calcul posibilitatea de a pune moșia pe picioare, însă el nu știa prea multe despre cultivarea viței de vie și comerțul cu vin. Ce poate ști un miner despre vin? În momentul în care face cunoștință cu via, aflăm și de unde vine titlul cărții, „Cumpătarea” („La Templanza”). Inițial, am crezut că este vorba despre cumpătarea de care Mauro Larrea va da dovadă în refacerea patrimoniului, dar se pare că este exact invers.

     Numai de cumpătare nu poate fi vorba în acest roman. Și totuși, de unde vine titlul cărții?

Cred că nu cunoști încă La Templanza, sau mă înșel?
Echilibru, asta îi trebuia sufletului său: multă măsură, cumpătare cu toptanul. Dar se îndoia că Sol se referise la virtutea cardinală de care ducea el lipsă de atâta vreme. De aceea a și ridicat dintr-o sprânceană.
– La Templanza, via noastră, l-a lămurit. Sau, mai bine zis, cea pe care o deții acum.

   În Jerez cunoaște o femeie deosebită, de care se îndrăgostește, Soledad Montalvo. Din păcate, în cale le stau multe piedici: Soledad este căsătorită, are patru fiice și ascunde multe. Este un personaj complex, o femeie puternică, luptătoare, în stare de orice pentru a proteja interesele fiicelor ei.

    Toate personajele Maríei Dueñas sunt complexe, alcătuite din nuanțe, nu din alb și negru. Sunt mai mult persoane decât personaje, aproape din carne și oase, de ai impresia că ies din carte: cu bune, cu rele, capabile de fapte contradictorii și ceea ce îmi place cel mai mult, pline de pasiune. Pasiunea aceea tipică zonelor calde, Spaniei și țărilor latine. Toate personajele sunt foarte bine conturate: protagonistul, Mauro Larrea, sfătuitorul său, Andrade, Carola Gorostiza, Gustavo Gorostiza, Soledad Montalvo, Manuel, avocatul și prietenul de familie al acesteia.

    Și pentru că am ajuns aici, să spun ce mi-a plăcut la roman:
– documentarea foarte extinsă, lucrurile pe care le aflăm despre Spania, Mexicul și Cuba secolului al-XIX-lea, aspectele istorice. De fapt, autoarea a spus într-un interviu că dintre toate cele trei cărți scrise până la acel moment, pentru „Cumpătarea” s-a documentat cel mai mult. Potrivit declarațiilor sale, când a scris „Iubirile croitoresei”, au ajutat-o foarte mult legăturile familiei sale cu Marocul, mama ei născându-se în timpul Protectoratului spaniol; „Ce avem și ce uităm” a fost inspirată din propria experiență în America de Nord. Însă în ceea ce privește „Cumpătarea”, n-a avut parte de experiență personală, fiind nevoită să se documenteze în profunzime, lucru pe care l-am observat și citind secțiunea de mulțumiri, de la sfârșitul cărții;
– descrierea lumii hispanice până în cele mai mici detalii, inclusiv aspectele lingvistice: sublinierea pronunției cu accent andaluz: „Ay, don Manué, don Manué…” în loc de „Manuel” – andaluzii de abia ating consoanele finale în pronunție.

    „Trăind între două lumi, Mauro Larrea folosea uneori expresii aspre din Spania și alteori fraze mai mexicane decât Castelul de pe Chapultepec.” – într-adevăr, deși în esență este aceeași limbă, multe expresii din Spania diferă de cele din America Latină, iar accentul pur spaniol este mai dur, mai aspru.

Ce nu mi-a plăcut: dacă v-aș spune că este o lectură ușoară, v-aș minți. Este chiar o lectură anevoioasă, iar dacă nu ești atent, pierzi ușor firul. De ce? În parte, din cauza volumului: este o carte mare, de peste 500 de pagini, scrise mic; de vină este și acțiunea, ce se desfășoară cu oarecare lentoare, așa că dacă vă așteptați la o carte care se citește singură, cu acțiune debordantă și răsturnări de situație la fiecare pagină, clar nu este pentru voi. Cred că și traducerea neinspirată pe alocuri îngreunează lectura. Nu mi-a plăcut să găsesc expresii traduse aproape mot-à-mot:

   „Cuiul care îi spuzea în acea dimineață pudoarea bărbătească i s-a înfipt o idee mai adânc.” – ca să ne lămurim, cuiul înfipt al spaniolilor este, în română, echivalentul nodului din gât sau al golului din stomac. Eu n-am avut probleme de înțelegere, fiind vorbitoare de spaniolă, dar cineva care nu cunoaște limba se poate întreba de unde a mai apărut cuiul acela și până să-și dea seama că este o expresie, o figură de stil, deja a pierdut șirul acțiunii. La fel se întâmplă și cu a băga pe cineva în buzunar (echivalent în română: a-ți mânca din palmă, a-l avea la degetul cel mic); chiar dacă își dă seama că este o figură de stil, nevorbitorul de spaniolă nu-i cunoaște sensul, tot gândindu-se ce o însemna să-ți bagi în buzunar o persoană.

   Așadar, nu este chiar o carte ușor de parcurs. De obicei, citesc o carte în 3-4 zile. „Cumpătarea” mi-a luat mai mult de o săptămână, iar dintre toate cele trei cărți ale autoarei, aceasta mi-a plăcut cel mai puțin.

    Îi acord 3 steluțe din 5.

    Iar în final, vă distrez cu o viziune cinematografică: atunci când citesc o carte, îmi imaginez că personajele sunt jucate de actori celebri. Acest lucru este și mai ușor de realizat cu personajele Maríei Dueñas, care sunt atât de vii și reale. Cei familiarizați cu telenovelele vor râde cel mai mult. Așadar, în rolul lui Mauro Larrea, l-am văzut tot timpul pe Fernando Colunga; Carolei Gorostiza i-a dat viață Marlene Favela, iar lui Soledad Montalvo, Raquel Infante, probabil datorită accentului andaluz. Distribuția e provizorie, desigur. În curând se va realiza o serie televizată (pe bune, nu în imaginația mea) pe baza cărții, așa cum s-a procedat și cu „Iubirile croitoresei”.

Citate:
„Uneori câștigi, alteori pierzi. Și, cu cât mizezi mai mult, cu atât cazi mai de sus.”
„Atunci veți fi de acord cu mine că o căsnicie e o alianță complicată. Aduce bucurii și amărăciuni… Iar uneori devine și un joc al puterii.”
„Există lucruri care merg până dincolo de ceea ce credem că suntem în stare să controlăm, a glăsuit atunci Sol, înălțându-și, în sfârșit, privirea senină. Situații care ne pun pe jar.”
„N-ai zile, Mauro, în care ți-ar plăcea ca lumea să se oprească? Să stea în loc și să ne ofere o pauză. Să ne lase neclintiți ca statuile, ca simple borne de drum, fără să trebuiască nici să gândim, nici să vorbim, dar mai ales să rezolvăm. Iar lupii să nu ne mai arate colții.”
„Vânturi neașteptate ne împing s-o apucăm uneori pe drumul de dus și alteori pe drumul de întors, și adesea nu merită să înoți împotriva curentului.”

    Despre autoare:

    María Dueñas este profesoară de limba și literatura engleză la Universitatea din Murcia, Spania. S-a născut în 1964, în Puertollano. Primul său roman este El tiempo entre costuras (Iubirile croitoresei), vândut în peste un milion de exemplare și ecranizat în miniseria omonimă. Mare parte din acțiunea romanului este plasată în Tetuán, aflat sub Protectoratul Spaniol al Marocului la acea vreme, unde a locuit familia mamei autoarei.

    Misión Olvido (Ce avem și ce uităm) este scrisă la trei ani de la primul roman și este inspirată dintr-o călătorie la misiunile spaniole din California, precum și de experiența doctoratului la universitățile din America de Nord.

    Cel de-al treilea roman, La templanza (Cumpătarea),  urmează să fie ecranizat într-o serie televizată, în timp ce autoarea deja lucrează la cel de-al patrulea roman.

Cartea Cumpătarea de María Dueñas a fost oferită pentru recenzie de Libris.ro. Poate fi comandată de pe site-ul Libris.ro

Surse foto: arhivă personală

Simon și Planul Homo Sapiens, de Becky Albertalli-recenzie

    Editura Epica a publicat în colecția sa Epicwave în anul 2017 un roman dedicat adolescenților extrem de interesant. Este vorba de romanul de debut al scriitoarei americane Becky Albertalli, “Simon și planul Homo Sapiens”. Titlul în limba engleză este  “Simon vs. The Homo Sapiens Agenda” și a apărut pentru prima dată în anul 2015. Este un roman de doar 268 de pagini care s-a bucurat de un deosebit succes atât din partea publicului cititor cât și din partea criticii. A primit premiul “William Morris Debut Award” în 2016 pentru cel mai bun roman de debut dedicat tinerilor. “Publisher ‘s Weekly” este de părere că “cititorii se vor îndrăgosti nebunește de Simon” și eu le împărtășesc părerea.

   Povestea în sine este simplă și destul de obișnuită în linii mari atunci când este vorba de adolescenți de 16-17 ani aflați în ultimele clase de liceu. Așa este personajul principal, Simon Spier. Elev bun, fără probleme de adaptare sau integrare în școală și în clasă, cu o bună atmosferă familială, urmând cursurile școlare alături de Nick și Leah cu care a fost de fapt coleg încă de la patru ani, la grădiniță. După școală participă la o clasă de muzică și teatru alături de colegii lui.

  Ne aflăm la sfârșitul lunii octombrie când pe lângă testele obișnuite înaintea vacanței de Crăciun, Simon și colegii lui trebuie să facă față și sărbătorilor premergătoare tradiționale universului cultural american, Halloween, ziua Recunoștinței plus alte sărbători mai puțin cunoscute. Viața obișnuită a lui Simon care de obicei se învârte între școală, repetiții, întâlniri cu Nick și Leah acasă la Nick pentru jocuri pe calculator, serile la TV cu părinții și sora mai mică, este perturbată brusc din cauza propriei lui neglijențe. Uită să se delogheze la calculatorul de la biblioteca școlii după ce și-a citit corespondența secretă de pe pagina de mail. Acest lucru îi dă prilejul colegului său Martin Addison, un elev bun care își ascunde timiditatea sub un comportament voit comic, să-i citească emailurile personale și să-l șantajeze. Simon este șocat:

Doamne, Dumnezeule, Și eu care îl credeam pe Martin inofensiv! Un tocilărel cam penibil, ca să fiu eu sincer, dar nu e ca și cum ar fi un lucru rău. Și mereu l-am considerat cu tip haios.” p. 10

Ideea că Martin ar face publică corespondența lui secretă îl deprimă pe Simon:

Dumnezeule! Pagina Secretele DeLaCreek de pe Tumblr, epicentrul bârfelor de la Liceul  Creekwood. Toată școala va afla în decurs de o zi.”

  Pentru că este vorba de corespondența secretă sentimentală dintre Simon și alt băiat care semnează Blue în timp ce el însuși se ascunde sub numele de Jacques. O corespondență foarte importantă pentru el la fel ca și pentru Blue. Pentru colegul său Martin era vorba doar de corespondența de dragoste dintre doi băieți, ceea ce nu lasă loc de îndoială asupra identității sexuale a celor doi. Ca să nu facă publică toată povestea, Martin îi cere lui Simon să-l ajute să se apropie de cea mai populară fată din clasa lor, Abby Suso, pe care însă părea să o placă și prietenul său, Nick. Simon are acum două dileme majore. Cum să dea curs șantajului lui Martin fără să se interfereze în relația lui Nick cu Abby și cum să scape de posibilitatea de a i se dezvălui identitatea sexuală într-un mod cu totul nedorit. Nu printr-un mic scandal dorea el să afle familia lui și prietenii lui ceea ce deja știa despre el însuși de ceva timp. Și mai ales nu dorea sub nici o formă să piardă prețioasa prietenie cu Blue despre care nici măcar nu știe cine este cu adevărat.

   Din acest moment viața lui Simon atât de predictibilă până atunci intră în alt ritm și în altă profunzime a trăirilor interioare. Are noi experiențe ca aceea de a bea pentru prima dată în viață o bere la petrecerea de Halloween sau de a merge pentru prima dată la un meci de fotbal. Și în paralel continuă corespondența cu Blue care îl ajută să își mențină echilibrul interior.

   Ce se întâmplă cu Simon, cine este de fapt Blue, cum anume vor afla familia lui și prietenii despre orientarea lui sexuală, cum vor evolua relațiile cu colegii lui, toate acestea merită să vă determine să citiți romanul.

   Mi-a plăcut foarte mult modul în care este construită povestea și mai ales credibilitatea totală a personajelor dar și a situațiilor în care sunt puse într-un moment sau altul al acțiunii. Evident totul se bazează pe o perfectă cunoaștere a specificului trăirilor adolescentine așa cum este și firesc de la o autoare care este de profesie psiholog. Succesul cărții se datorează în principal modului în care este construit personajul Simon Spier. Faptul că este foarte inteligent fără să fie arogant, faptul că este un elev bun fără să fac caz de acest lucru, faptul că știe să fie prieten și faptul că știe să respecte regulile pe care societatea le-a creat pentru ca oamenii să poată avea o viață civilizată și mai ales faptul că știe să iubească îl fac cu adevărat cuceritor. Betty Albertalli nu folosește sistemul clasic prin care personajul pozitiv este scos în evidență și anume crearea unui pandant negativ pe măsură. În romanul “Simon Spier și planul Homo Sapiens” toate personajele sunt pozitive în diverse grade, dar pozitive. De fapt cred că unul din mesajele cărții este tocmai acest mod neconflictual de a privi realitatea. Se fac glume pe seama unuia sau altuia, se folosește limbajul specific adolescentin cu nuanțe agresive aparent, are loc șantajul lui Martin, dar în esență nimeni nu este cu adevărat rău și nimeni nu folosește o lupă malefică pentru a-i observa pe cei din jur. Cred că aici intervine latura puțin utopică a cărții, dar care o face foarte plăcuta la citit. E o imagine a lumii așa cum ar trebui să fie.

   După lectura romanului am ajuns la concluzia că scriitoarea americană Becky Albertalli oferă cititorilor o provocare. Este primul său roman inspirat din munca de psiholog profesionist pe care a desfășurat-o la New York timp de șapte ani, ocupându-se de problemele de comportament, adaptare și maturizare ale adolescenților. Și știe foarte bine cât de importantă este mai ales la această vârstă specială puterea exemplului. Prin personajul său, Simon Spier oferă un exemplu pozitiv celor care la un moment dat își vor pune întrebări legate de identitatea lor sexuală. Printr-o întreagă pleiadă de personaje secundare extrem de bine conturate și captivante, oferă exemplul pentru cei care s-ar putea afla în preajma cuiva ca Simon. Atmosfera din școală la fel ca și cea din familia lui Simon sunt exemplare și de dorit pentru oricare tip de adolescent. De aceea în totalitate romanul este luminos, optimist, plăcut și convingător. Sunt perfect de acord cu părerea scriitorului Alex Sanchez, autorul romanelor “Rainbow Boys” și “Boyfriends with Girlfriends”:

   “Becky Albertalli a scris cel mai bun gen de poveste de dragoste: genul acela în care te îndrăgostești de personaje în timp ce ele se îndrăgostesc unele de altele; genul de poveste care, chiar după ce ajunge la final, te face să porți personajele peste tot cu tine, prea îndrăgostit ca să le dai drumul”

   “Simon și planul Homo Sapiens” este un roman dedicat adolescenților, dar eu cred ca poate fi o lectură deosebită la orice vârstă pentru că nu e niciodată prea târziu să învățăm lecția acceptării diferențelor, a înțelegerii și iubirii.

   Vreau neapărat să subliniez aspectul deosebit al cărții, coperta foarte frumoasă și atractivă și mai ales hârtia de calitate pe care este tipărită cartea, toate contribuind din plin la o foarte plăcută lectură.

Cartea Simon și Planul Homo Sapiens de Becky Albertalli a fost oferită pentru recenzie de Editura Epica. Poate fi comandată de pe site-ul Editura EpicaPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

"E ciudat cum prezenţa lui îmi poate produce atât de multe reacţii contradictorii! Lângă el, sunt mai agitată decât am fost vreodată şi, totodată, prezenţa lui mă linişteşte, făcându-mă să mă simt protejată.”

Rebela, de Corina Cîndea-recenzie

Nr. pagini:336
Editura Librex Publishing
Anul: 2017
Gen: Romance

   Pentru a scăpa de un trecut plin de suferință, Violet Collins își petrece viața mereu pe drumuri, refuzând să se atașeze de oameni sau locuri, tocmai pentru a nu putea fi rănită din nou. Oprirea în Chicago îi dă însă toate planurile peste cap, iar întâlnirea cu Dominic Grey o determină să își dorească să se oprească din drumul său și să spere la mai mult.
Apariția unei ispite brunete cu ochi violeți nu intră în planurile lui Dominic Grey, mai ales dacă bruneta respectivă este o rebelă obișnuită să facă numai ce vrea. Nu are nevoie de complicații când viața îi atârnă de un fir de păr, dar nici nu poate sta departe de cea care l-a întors pe dos cu o simplă privire.

   Atrași iremediabil unul de celălalt, atunci când trecutul ei se amestecă cu prezentul lui complicat și amândoi se trezesc prinși într-un vârtej de întâmplări periculoase, Violet și Dominic sunt nevoiți să lupte pentru a putea rămâne în viață dar, mai ales, pentru a putea rămâne împreună…

   Rebela de Corina Cîndea este o carte romantică ideală pentru vacanţă, uşoară, relaxantă şi cu personaje care „îţi lasă gura apă”. Se simte evoluţia autoarei, iar diferenţa se va vedea dacă aţi citit şi restul cărţilor publicate până acum. Elementul surpriză este adrenalina, doza de acţiune a fost binevenită şi prezentă în doze mici pe alocuri. Am apreciat că totul se desfăşoară la persoana I şi am putut afla în detaliu sentimentele lui Violet şi Dominic.

    Violet Collins este o tânără de douăzeci şi doi de ani, atractivă, pasionată de motociclism şi practicantă a boxului. Ochii de culoare violet sunt precum un magnet pentru bărbaţi şi fără voia ei are mulţi admiratori. Crescută la orfelinat, abandonată, abuzată şi nevoită să se descurce singură, de fiecare dată soluţia pentru ea pare să fie fuga. Aleargă cu disperare fără ţintă pentru a-şi găsi locul, însă pentru prima dată ar vrea să se oprească. Oraşul Chicago este soluţia, dar nu ştie până când. Se angajează la un bar şi totul pare să prindă farmec atunci când îl întâlneşte pe el: Dominic.

    Coşmarurile nu-i dau pace şi îi chinuie momentele de linişte, dar primul gând este să îşi ia motorul şi să meargă cu viteză, să lase lacrimile să curgă şi să nu-i pese de consecinţe. Cel care o găseşte leşinată la marginea unei păduri este o enigmă:

Privirea îmi fuge spre ochii lui. Cenuşii? Albaştrii? Ceva…între. Probabil îşi schimbă nuanţa în funcţie de lumina din jur sau de starea sufletească a posesorului. Oricum, sunt aparte şi îl privesc câteva secunde mai mult decât ar trebui.
Faţa îi e acoperită de o umbră de barbă, atrăgând atenţia asupra maxilarului bine conturat şi a buzelor pline. Brunet. Este brunet. Întunecat.


Tot corpul este un pachet de muşchi bine definiţi şi tricoul negru, mulat, scoate asta şi mai mult în evidenţă


„Privirea mi se ridică din nou la ochii lui, doar că îl găsesc examinându-mă cu aceeaşi atenţie şi cu un început de zâmbet în colţurile gurii.
Ochii ni se întâlnesc şi timpul parcă se opreşte pe loc. Zâmbetul îi dispare când îmi întâlneşte privirea, arătând…intrigat. Şi curios. Ceva din privirea mea îl face să se încrunte uşor, de parcă mi-ar putea citi zbuciumul interior, apoi îmi priveşte din nou gura şi mă abţin cu greu să nu-mi muşc buzele când îl văd şi pe el înghiţind greu.
-Dominic. Mă numesc Dominic Grey, îmi spune cu aceeaşi voce răguşită iar eu, după o secundă, pufnesc în râs, făcându-l să se încrunte din nou.
Se numeşte Grey şi are ochii cenuşii!
Care era şansa? Abia acum îi înţeleg şi eu pe cei care reacţionează aşa când îmi aud numele şi îmi văd ochii!
Violet Collins, îi spun zâmbind şi văd foarte clar pe faţa lui când înţelege ironia dintre numele noastre şi culoarea ochilor şi îşi dezveleşte dinţii în cel mai minunat zâmbet pe care l-am văzut vreodată.”

   Amândoi ascund secrete care ar putea să rănească, însă atracţia este mult mai puternică, nu se pot abţine să se urmărească, să se soarbă din priviri. Coşmarurile o epuizează pe Violet, dar s-a obişnuit cu suferinţa şi se chinuie să le depăşească. Curiozitatea lui Dominic îi va pune în pericol misiunea de agent sub acoperire, dar altă soluţie nu găseşte de moment, simplul fapt de a nu şti ce ascunde această femeie îi nimiceşte simţurile. Devine conştient că trebuie să o forţeze să plece mai ales când intervine în schemă interesul subit al lui Tony, şeful lui. Barul unde lucra era ansamblul perfect pentru a ascunde ilegalităţile cu droguri şi timp de trei ani luptase să descopere cine sunt băieţii cei „răi”. Misiunea lui este extrem de importantă, are o importanţă aparte, dar Violet cu inocenţa şi sensibilitatea ei îl determină indirect să îşi schimbe planurile.

    Atracţia este de ambele părţi şi Violet se străduieşte să lupte cu sentimentele, dar ele par să aibă o forţă proprie. Pentru prima dată simte că ar putea să rămână, să-şi dea o şansă cât de mică.

Electricitatea pe care o simt pe piele de câte ori mă priveşte a fost prezentă aproape tot timpul şi încă nu ştiu ce să cred despre asta. Nu ştiu exact ce simt.
Dominic….E ciudat cum prezenţa lui îmi poate produce atât de multe reacţii contradictorii! Lângă el, sunt mai agitată decât am fost vreodată şi, totodată, prezenţa lui mă linişteşte, făcându-mă să mă simt protejată.”

   Interesul lui Dominic creşte în fiecare zi, dar are o armă secretă şi deşi ar trebui folosită în cazuri excepţionale consideră că acum este cazul. Sună un prieten şi îi cere să afle cât mai multe informaţii despre această fiinţă mistică.

„Deşi mă simt ca ultimul ticălos că mă bag în viaţa ei, nu pot să nu o fac! Exact cum a spus şi Tony, Violet este o enigmă. O enigmă minunată, cu ochi violeţi.
Iar eu am nevoie să ştiu totul despre ea! O nevoie stringentă ce mă chinuie pe dinăuntru. Vreau să ştiu totul despre ea ca să pot să înţeleg de ce se poartă aşa cum se poartă, ce a păţit de are asemenea coşmaruri încât leşină la marginea drumului, de ce îi este teamă de o îmbrăţişare sau un sărut. Ce a determinat-o să înveţe să lupte.”

   Numai că dosarul pe care îl citeşte este de-a dreptul ciudat. New York, orfelinat, abuz, crimă şi o singură victimă colaterală: Ea, Violet Collins.

    În loc să îl îndepărteze, vrea să o simtă cât mai aproape, împreună să lupte cu demonii interiori şi poate vor reuşi să depăşească aceşti factori.

    Forţa sentimentelor se va concretiza în nopţi pline de pasiune, dar cu suişuri şi coborâşuri. Nu este uşor să accepţi trecutul şi să visezi la un viitor. Cât de departe va ajunge relaţia lor fără să fie deconspiraţi? Cum se va descurca Violet cu şeful ei-Tony atunci când îi va face o propunere tentantă? Cum să refuzi propriul şef fără să îl jigneşti? Violet ar trebui să fugă mâncând pământul, dar viaţa ei pentru prima dată are un nou sens. Dominic Grey este răspunsul la orice, el reprezintă bărbatul pentru care vrea să lupte inclusiv cu morile de vânt. Complicaţiile apar când se apropie un termen limită şi misiunea lui ar putea să se concretizeze, trebuie să afle informaţii preţioase şi să aresteze pe capii mafiei drogurilor. Singura care va avea acces este Violet, ea va avea şansa infimă de a-şi ajuta iubitul, dar oare este suficient de abilă fără a se pune în pericol inutil?

   Rebela de Corina Cîndea are un mesaj bine conturat: dacă vrei ceva cu adevărat poţi merge şi-n iad pentru răspunsuri, dar important este să ai puterea de a te întoarce ca să te bucuri de reuşită. Lupta interioară a personajelor principale cu proprii demoni, scriitura simplă şi emoţionantă a autoarei lasă cititorului un zâmbet pe buze.

    Am profitat de fiecare clipă liberă şi am citit cartea în avion, m-am lăsat purtată de emoţii, am simţit că trăiesc. Uneori este frumos să poţi afirma cu tărie că este bine să ne dăm şansa şi să trăim pentru prima dată „la vie în rose”.

   Genul acesta de lectură mă relaxează şi dacă aş îndrăzni pentru o clipă să o compar cu restul cărţilor autoarei, atunci Rebela ar fi într-un uşor dezavantaj. Mi-aş fi dorit mai multă implicare, acţiunea să fie dezvoltată, să se aprofundeze anumite momente critice. Recunosc, mi se pare amuzantă această combinaţie a prenumelor în sincron, dar cred că este cumva semnătura Corinei Cîndea.

Cartea Rebela de Corina Cîndea poate fi comandată de pe librex.ro

    Surse imagini: pinterest.com

"M-am implicat total în viața mea normală și mi-e groază să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla dacă într-o zi aș pierde totul."

Recviem pentru un asasin, de Monica Ramirez-recenzie

Nr. pagini: 496

Editura Librex Publishing

Anul: 2017

Gen:  Romance, Thriller

Seria Alina Marinescu: 1. Asasin la feminin, 2. Identităţi secrete, 3. Balanţa puterii, 4. Bariere de fum, 5. Abis, 6 Recviem pentru un asasin

    În momentul în care ești convins că ai totul, vei rămâne fără absolut nimic. Din nou.
Alina Marinescu a jucat după regulile impuse de către Organizația Elite, fără a se adapta însă sistemului. Nu și-a vândut sufletul, păstrându-și compasiunea, umanitatea și emoțiile. Până la un punct. După care, ceva s-a întâmplat. Dintr-un motiv sau altul, Alina a manipulat o situație pentru a se erija într-o trădătoare. Până la urmă, s-a dovedit că totul n-a fost decât un joc al oglinzilor, însă până să descopere asta, Brett a ordonat deja lichidarea ei. Misiunea a fost îndeplinită cu succes și totul a părut real. Alina a fost ucisă, indiferent de părerile de rău ale tuturor celor implicați. Acum, însă, Brett începe să aibă mari îndoieli cu privire la acel final subit de joc. Alina a devenit mult mai sofisticată decât ar fi crezut vreodată că e posibil, începând un fel de joc psihologic personal cu Elite și demonstrând că poate să joace după regulile ei proprii. Dar ceea ce-l neliniștește cel mai tare este vestea că Marius Stephano a fost ucis în timpul unei misiuni, și asta în aceeași perioadă în care Elite a vânat-o pe Alina. O coincidență cam prea mare pentru gustul lui Brett. Din proprie experiență, știe prea bine că în lumea lor coincidențele nu reprezintă nimic altceva decât o simplă aparență.

Nu vă lăsați înșelați de începutul aparent relaxat al ultimului volum. Ceea ce urmează vă va lăsa fără răsuflare. Răzbunare, trădări, pasiune, ură, misiuni intercalate cu emoții extreme. Finalul este uimitor, cu toate că vorbim aici despre una dintre rarele serii ce nu ți-ai dori să se mai sfârșească vreodată.” Spy Magazine

     Am citit seria Alina Marinescu cu sufletul la gură, am trăit, am suferit mergând mai departe indiferent de sentimentele personajelor şi vă mărturisesc că Recviem pentru asasin a fost mai mult decât sfârşitul unei serii cu concluzii, decizii, despărţiri. Mai devreme sau mai târziu tot ar fi trebui să mă despart, dar când a venit momentul mi-a fost greu, am simţit acel gol în stomac şi mi-am spus că trebuie să existe o continuare, nu se poate termina nebunia cu volumul 6. Titlul ar fi trebuit să mă pregătească pentru moarte şi eventualele victime colaterale, dar am preferat să nu mă gândesc prea mult, ci să trăiesc fiecare clipă, fiecare emoţie pozitivă sau negativă.

    Acţiunea, suspansul, adrenalina, complicaţiile, spionajul, neprevăzutul fac din Recviem pentru un asasin un must read, o carte în care apogeul atinge cote maxime şi fără să vrei te gândeşti la răspunsuri.

    Alina caută fericirea şi cu ajutorul lui Alex are parte de libertate. I se înscenează moartea şi pentru scurt timp se va bucura de o viaţă normală alături de Marius. Va trăi în armonie şi va preţui liniştea. Numai că teama persistă şi fără voie consecinţele se vor întoarce la fel de puternice precum anticipau. Chiar dacă îşi doresc, nu au cum să se retragă definitiv, Elite este o forţă, o entitate care nu pensionează agenţii, ci doar le dă impresia că pot avea chiar şi pentru o clipă infinit de mică şansa la libertate. Brett are un presentiment că Alina şi Marius sunt în viaţă şi demarează noi căutări. Organizaţia Elite nu îşi poate permite să lase oameni în urmă, şi-au asumat riscuri şi trebuie să fie devotaţi până la moarte indiferent de sacrificii.

M-am implicat total în viața mea normală și mi-e groază să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla dacă într-o zi aș pierde totul.

   Cel care va porni în misiunea de recuperare a Alinei este chiar Alex. Nu o va face de plăcere, ci forţat de împrejurări.

 „Mă întorc și rămân blocată. Momentul pare complet lipsit de orice fel de logică și de sens. Nu mă așteptam să-l mai văd vreodată, dar e chiar el și arată exact așa cum mi-l amintesc. Păr șaten deschis ce-i atinge umerii, ochi verzi-albăstrui, mereu schimbători, trăsăturile masculine fiind parcă mai bine puse în evidență de moliciunea senzuală a buzelor pline. Dar știu prea bine că nu există nicio slăbiciune în acel bărbat, doar un amalgam al contrastelor, o combinație între control auto-impus și pasiune carnală în cel mai pur sens. Privesc tăcută cum se apropie de mine, degetele mâinii drepte alunecându-i de-a lungul raftului.

-Alex, reușesc să spun cu voce răgușită.

-Îmi pare rău, Alina.” 

    Acesta este doar începutul misiunilor pe care Alex va trebui să le ducă la bun sfârşit. Resentimentele nu-şi au locul, dar va avea un motiv destul de serios ca să lupte.

   Despre Seria Alina Marinescu s-au scris multe şi s-a dezbătut acţiunea din diferite puncte de vedere, dar de data aceasta tind să cred că ultimul volum îi este dedicat agentului masculin, lui Alex Therein. Doar citind veţi conştientiza că are parte de întreaga atenţie a autoarei şi cumva eşti prins în mrejele evenimentelor. Pentru mine este un invincibil şi oricât aş încerca să fiu obiectivă, nu reuşesc. L-am adorat, l-am detestat pentru indiferenţa sa şi în final am ajuns să-l înţeleg. Lumea în care a fost nevoit să supravieţuiască l-a format şi decizia de a trăi a fost supremă. Este agentul care tinde spre perfecţiune şi chiar dacă uneori poate deveni plictisitor pentru că toate îi ies foarte bine, de data aceasta chiar nu este clişeic. Fără Alex seria n-ar fi avut farmec.

 “Pentru restul lumii, Alex părea un om de oțel care nu cunoștea frica în timpul misiunilor sau în afara lor. Brett realiza însă că cel mai bun agent operativ Elite nu reușise să-și distrugă complet orice urmă de conștiință. Desigur, în comparație cu un om normal, Alex era mai mult o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor, și așa trebuia să fie ca să poată ucide pe oricine i se ordona. Alex reprezenta un mister pentru oamenii din jurul lui… un fel de cavaler modern. Un înger al morții. Pe cât de misterios și seducător, pe atât de letal. Procesul nemilos de antrenament la care fusese supus îl transformase în asasinul prefect.

   Dar Alina îl schimbase de când apăruse în viața lui; dacă până atunci Alex se considerase mort din punct de vedere emoțional, ceva se trezise la viață în inima lui din acel moment. Alina devenise motivul principal pentru care începuse să-și dorească din nou viața, chiar cu prețul pierderii controlului absolut pe care-l prețuia atât de mult.” 

    Recviem pentru un asasin de Monica Ramirez este genul de carte ce te va duce în eroare şi fără să vrei îţi vei pune semne de întrebare, vei face presupuneri pentru ca într-un final totul să explodeze precum un foc de artificii. Dacă stai bine la capitolul presupuneri, îţi recomand să renunţi pentru că seria Alina Marinescu are la bază motto-ul : Nimic nu este ceea ce pare a fi şi îţi va spulbera toate aşteptările.

                                      Seria Alina Marinescu poate fi comandată de pe site-ul librex.ro.

Dorinţa inimii, de Jill Shalvis-recenzie

Titlul original: The Sweetest Thing (Lucky Harbor, #2)
Editura Lira/Litera
Traducător: Manuela Bulat/Graal Soft
Anul apariţiei: 2016
Număr pagini: 286

    Seria Lucky Harbor: 1. Irezistibil(recenzie)-Simply Irresistible (2010), 2. Dorinţa inimii-The Sweetest Thing (2011), 2.5. Kissing Santa Claus (2011) (in Small Town Christmas), 3. Îndrăgostită nebuneşte(prezentare)-Head Over Heels (2011), 4. Noroc în dragoste(prezentare)-Lucky in Love (2012), 5. At Last (2012), 6. Forever and a Day (2012), 6.5. Under the Mistletoe (2012), 7. It Had to Be You (2013), 8. Always On My Mind (2013), 8.5. Dream a Little Dream (2013) (in A Christmas to Remember), 9. Once in a Lifetime (2014), 10. It’s in His Kiss (2014), 11. He’s So Fine (2014), 12. One in a Million (2014), 12.5. Merry Christmas, Baby (2014)

    Dorinţa inimii de Jill Shavis aş spune că este o tartă aromată în care fiecare cititor îşi poate adăuga ingredientele preferate şi rezultatul să fie unul demenţial. Are romantism din belşug, te face să zâmbeşti şi în acelaşi timp te poartă în Lucky Harbor- Washington, o locaţie ideală pentru cei care iubesc sporturile nautice. Dacă simţi nevoia să evadezi şi să te bucuri din plin de atmosferă/personaje atunci sigur intrigile locale vor condimenta peisajul.

   Un mare plus al autoarei Jill Shalvis este că ştie să echilibreze şi să menţină interesul pe tot parcursul lecturii. Cumva seria Lucky Harbor m-a dus cu gândul direct la Trilogia Hanul Amintirilor de Nora Roberts, o altă provocare literară care mi-a rămas în suflet.

    Despre carte:

    Dintre cele trei surori, Tara Daniels este femeie extrem de atrăgătoare, perfecţionistă, tot timpul îmbrăcată impecabil, niciun fir nu i se mişcă, mereu pe tocuri, iar pasiunea ei este arta culinară. Hmm, sună bine, nu? Problema este că trecutul a forţat-o să fugă de Lucky Harbor şi să nu se mai întoarcă, însă dorinţa mamei sale le-au adus împreună pe surorile rătăcitoare.

    Pasiunea pentru Ford Walker a existat întotdeauna. Într-o vacanţă de vară, în adolescenţă, cei doi s-au cunoscut ajungând să se iubească cu patimă. Rezultatul a fost o sarcină neprevăzută şi un copil care a fost dat spre adopţie. Chiar dacă Ford a vrut să se căsătorească, Tara ştia că nu este momentul lor şi a preferat să meargă mai departe, să uite. Amândoi au regretat că n-au reuşit să fie prevăzători, să lupte sau poate să se gândească mai bine la ce s-a întâmplat, dar prezentul le oferă o altă oportunitate: sunt din nou faţă în faţă.

   Tara îl evită cu orice preţ, dar locuiesc într-un oraş micuţ în care oamenii se cunosc foarte bine şi sunt extrem de curioşi. Se simte focul ce arde între cei doi şi întrebările care planează asupra lor, dar prietenia cu Jax Cullen-iubitul lui Maddie şi hanul care îl administrează îi tot aduce împreună.

   Mama lor, Phoebe Traeger le oferise celor trei surori şansa de a se cunoaşte şi chiar dacă nu mai era alături de ele fizic, ea le aduce împreună. Tara îşi dorise să scape de parte ei din moştenire, să vândă hanul şi să revină la viaţa perfectă din Texas. Divorţul de Logan Perrish-pilot de curse şi vedetă NASCAR o ajută să se regăsească pe sine, să nu-şi mai piardă identitatea.

„Acum, era o femeie foarte dură şi poate chiar distanţă. Era necesar să fie astfel pentru a-şi proteja inima. Şi pentru a nu mai suferi.
Din păcate, având de-a face cu Ford, tocmai îşi încălcase regula. Când venea vorba despre el, problema era că mintea şi trupul ei păreau să fie în conflict.
Doreşte-l!
Ţine-l la distanţă!”

   Era destul de greu să-l îndepărteze pentru că Ford se simţea atras de ea şi profita de fiecare clipă pentru a-i testa rezistenţa.

„Ford era un expert de talie mondială în navigaţie. Când nu concura pe mare şi nu apărea în Cosmo pe lista celor mai viteji şi amuzanţi bărbaţi, locuia în Lucky Harbor. Aici, el şi cel mai bun prieten al său, Jax, deţineau şi conduceau The Love Shack, cel mai popular local din oraş. Din câte îşi dădea Tara seama, făcea asta în special pentru că se specializase în flecăreală, lucru pe care îl făcea din plin când stătea în spatele barului, amestecând băuturi şi bucurându-se de viaţă.”

   Tara ar vrea să scape de amintiri, dar ele o înconjoară şi trebuie să le facă faţă. Cum ar putea să ignori pe bărbatul care îi bântuie gândurile?

„Şi ei îi plăcea viaţa. Sau ideea de viaţă.
În regulă, mai avea de lucrat la bucuratul de viaţă. Problema era că bucuratul se împiedica de realitate.
-Până la urmă, iei o brioşă sau nu?
Ford işi înclină capul, iar privirea lui trecu peste ea ca o mângâiere.
– Iau orice firimitură îmi oferi.
Cuvintele lui aduseră pe buzele ei un zâmbet sincer.
– De parcă te-ai mulţumi cu o firimitură!
– Cândva, m-am mulţumit.
El încă surâdea, dar ochii ii erau serioşi acum, iar ea simţi un freamăt în partea de jos a stomacului.
Amintiri. Nedorite.”

   Şi răspunsul îl ştie, dar pare dificil de asimilat. Cert este că trebuie să lămurească cumva ce-i deranjează, să discute ca doi oameni ce cândva au împărtăşit ceva frumos.

„Cum se face că încă simţim atracţia?
Ford se lipi de ea, făcând-o să simtă cât de mult simţea el atracţia.
– Adică n-ar trebui să mai existe, şopti Tara cu buzele lipite de gatul lui, după ce o cuprinse în braţe. Eu n-ar trebui…
„… să tânjesc după tine…“
Unele lucruri pur şi simplu se întâmplă, spuse el încetişor în părul ei. Zilele se transformă în nopţi. Valurile oceanului se sparg mereu la ţărm. Iar eu te doresc, Tara.
La naiba, chiar te doresc! Te-am dorit întotdeauna.”

   Ceea ce nu anticipase Tara era că şi fostul soţ vrea să o recucerească, ceea ce va stârni multă vâlvă în micul orăşel. Competiţia dintre ei se va muta inclusiv pe facebook şi va anima audienţa. Se vor împărţi în tabere cu susţinători oferind picanterii despre întâlnirile lor.

   Partea frumoasă este că în aceeaşi perioadă apare în viaţa celor doi şi Mia, fiica lor. Este o tânără, carismatică, frumoasă, deschisă, zâmbitoare, dornică să îi cunoască pe cei care au ales să o dea spre adopţie.

– „Doi frumoşi armăsari aleargă umăr la umăr, concurând pentru inima Tarei Daniels, patroana complexului Beach Resort din Lucky Harbor. Care dintre cele două exemplare sexy va trece linia de sosire? Drăguţul Logan Perrish, vedetă din NASCAR, sau frumosul nostru Ford Walker, navigator? Prieteni, s-ar putea să fie un finiş la fotografie. Votaţi pentru noul nostru sondaj de pe Facebook! Pentru fiecare vot se percepe un dolar, banii urmând să fie donaţi Centrului de cercetare a cancerului pediatric de la Spitalul General, aşa că nu ezitaţi. Cu toţii ne permitem să dăm un dolar, nu-i aşa?
Votaţi acum!“ Mia işi ridică privirea şi se uită la Ford şi Tara. Este vorba despre voi?
Ford se uită la semnătură. Lucille Oldenburg. Hoaşcă băgăcioasă!
Tara încremenise lângă aragaz, cu ochii îngroziţi.
– Glumeşti?
– Nu, rosti Mia”

   Mia îl acceptă pe Ford imediat, însă cu Tara trebuie să creeze o legătură, să afle de ce cu ani în urmă nu a putut să o păstreze. De ce tocmai mama ei nu a vrut-o. Oricât ar fi de uşor la prima vedere, pentru cele două înseamnă un nou capitol, o nouă şansă. Fiecare merită să fie fericită şi la un moment dat să se ierte. Mia să îşi descopere părinţii în mediul lor natural şi Tara să accepte că nu este o persoană perfectă. Chiar dacă a ales raţional, nu trebuie să se judece atât de aspru. Atunci părea soluţia perfectă, însă erau tineri şi gândeau diferit. Fiica lor merita să fie fericită, iar ei nu erau pregătiţi să fie părinţi.

   Dorinţa inimii este o carte fermecătoare, caldă, perfectă pentru orice moment. De multe ori citind înţelegem că nu există perfecţiune, ci clipe memorabile ce trebuie trăite. Chiar dacă am greşit cândva, nu este totul pierdut, uneori viaţa se întoarce ca un bumerang şi ne oferă şanse unice pentru care merită să luptăm cu ardoare.

    Partea frumoasă este că fiecare capitol din carte începe cu câteva gânduri ale Tarei.

Spune întotdeauna adevărul. Astfel, nu mai trebuie să ţii minte nimic.

Concluzia apare atunci când te-ai săturat să gândeşti

O judecată bună se naşte dintr-o experienţă proastă. Din păcate, majoritatea experienţelor proaste se întâmplă din cauza unei judecăţi proaste.

   Dacă iubiţi să experimentaţi, la final vă las o reţetă ce se regăseşte în carte.

Bună dimineaţa, Soare!

Ingrediente:
– un strat de găluşte de cartofi
– un strat de şuncă sau de carnaţi tăiaţi cubuleţe (sau slăninuţă, orice vă place)
– un strat de branză cheddar (din belşug, fiindcă nu există niciodată prea multă branză la micul dejun)
Amestecaţi următoarele şi turnaţi-le deasupra:
– 6 ouă bătute;
– 1/2 linguriţă sare (sau mai multă, dacă nu se uită nimeni);
– 1/2 linguriţă piper;
– 1/2 linguriţă muştar uscat;
– 1/2 cană ceapă tocată;
– 3 căni de lapte;
– două linguriţe de sos Worcestershire.
Peste toate astea, adăugaţi 1/2 cană de unt topit. Şşşt, să nu spuneţi nimănui…
Lăsaţi tava neacoperită o oră, in cuptorul incins la 180 de grade.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Surse imagini: pinterest.com

by -
7

         Anul regelui, de Principele Radu al României-recenzie

Editura: Curtea Veche Publishing
Anul apariției: 2012
Număr pagini: 110
Nota mea: 10/10

     Anul 1866. Anul în care România îl primea pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen și-l accepta drept principe domnitor. Această personalitate remarcabilă a obținut, mai apoi, independența României, devenind în 1881 primul rege al românilor. Sub domnia acestuia s-au realizat numeroase reforme, s-au întreprins acțiuni ce aveau scopul de a moderniza regatul proaspăt creat. Avea să fie urmat la tron de Ferdinand I, alături de care România s-a luptat și a trecut peste Primul Război Mondial. După aceea, Carol al II-lea a fost încoronat, însă avea să renunțe la tron favoarea fiului său. Regele Mihai I.

    Tânărul monarh cu un viitor promițător înainte nu a avut șansa de a cârmui prea mult timp țara primită în grijă de la înaintașii săi. Comuniștii l-au amenințat, l-au obligat să abdice și l-au exilat împreună cu Regina-mamă Elena. Propria națiune îl izgonea, negându-i moștenirea și fără a i se oferi respectul cuvenit. În exil s-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma, împreună cu care a avut cinci fiice: Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia și Principesa Maria.

   Deși departe de meleagurile natale, Majestatea Sa le-a insuflat soției și fiicelor sale iubirea pentru România, pentru români și pentru valoarile acestei națiuni, pe care nu a încetat să le poarte în suflet. Viața printre străini nu a fost simplă, ci dimpotrivă. Abia după căderea comunismului, regele Mihai a avut șansa de a-și revedea țara. Prin intermediul Principesei Moștenitoare, al Principelui Radu, al Principesei Maria, a contribuit la refacerea României postcomuniste, implicându-se în numeroase activități caritabile, dar și în creșterea prestigiului țării pe plan internațional. În consecință, a influențat aderarea noastră la Uniunea Europeană în 2007, de exemplu.

   “Anul regelui” este un lăudabil demers al Alteței Sale Principele Radu, o încercare de a aduce monarhie și pe rege în atenția publicului, în atenția românilor de pretutindeni. În vremuri în care puțini sunt cei care își întorc privirea spre trecut, spre realizările strămoșilor, este nevoie să ne amintim de rege, de Casa Regală pe care o reprezintă cu demnitate de decenii întregi.

    România nu mai este monarhie constituțională, însă la ,,fundația” republicii postcomuniste au contribuit și membrii Familiei Regale, proaspăt veniți din exil. Acesta este unul din numeroasele motive pentru care Majestatea Sa merită să fie acceptat, respectat și iubit de noi toți. Înainte de a fi rege, Mihai I este om, are o familie frumoasă pe care o iubește nespus. Astfel a luat naștere acest album, bogat ilustrat, ce împletește atribuțiile regale cu cele ale unui cap de familie. Principele Radu surprinde momentele-cheie ale anului regal, dezvăluind ceea ce se află dincolo de imaginea oferită de mass-media.

    Este prezentat fiecare anotimp în parte, cu evenimentele, obiceiurile și programul regelui. Rândurile scrise alternează cu fotografii ce îi înfățișează pe membrii Familiei Regale, o mulțime de instantanee din viața publică și privată a Majestății Sale. Aflăm detalii din “culise”, despre etichetă, despre protocol, despre patronajul și furnizorii Casei Regale. În orice caz, acest album nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă. Să nu uităm că monarhia a salvat România, a construit-o și a sprijinit-o neîncetat. Eu sper că vă va face mare plăcere să-l descoperiți pe regele românilor!

  LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Surse imagini: www.familiaregala.ro

by -
12

Secretele celebrităților, de Nick Redfern

-recenzie-

Titlu Original: Celebrity Secrets: Government Files on the Rich and Famous

Autor: Nick Redfern

Editura: Curtea Veche

Anul: 2009

Colecția: Săptămâna Financiară

Traducător: Marius Chitosca, Bogdan Georgescu

Număr pagini: 216

   „Secretele celebrităților” este o colecție de informații preluate de la agenții guvernamentale, precum CIA sau FBI, despre oameni care, deși având popularitatea şi faima unor adevărate staruri, au dovedit că viața oferă tuturor probleme de diverse nuanțe.

   Nick Redfern – scriitor, lector și jurnalist – s-a născut în 1964 în Staffordshire și a devenit, în timp, pasionat de UFO, scriind multe articole pe aceasta temă, pentru diverse publicații renumite: „Daily Express” sau „People”. Este evident faptul că Nick Redfern este pasionat nu numai de UFO, ci și de subiecte mai pământești, printre care și secretele. Dintre toate secretele acestei existențe, Redfern alege să scrie despre secretele a 20 de personalități celebre în sfere diferite.

    „Volumul Secretele Celebrităților” răspunde unor întrebări intrigante și notabile, cum ar fi: de ce Marina Statelor Unite a păstrat un dosar asupra apreciatului scriitor Jack Kerouak? A întreținut Frank Sinatra într-adevăr, relații cu Mafia? L-a ținut FBI-ul sub supraveghere timp de ani de zile pe John Lennon, fostul membru al formației Beatles, pentru că agenții se temeau că acesta dona bani teroriștilor irlandezi? Și ce secrete se ascund în spatele interesului guvernului față de mulți alții, precum Abbott și Costello, Marilyn Monroe, Rock Hudson, Mickey Mantle, Jimi Hendrix, Elvis Presley și Andy Warhol? Informațiile sunt cel puțin uluitoare.

    Nota din partea autorului: „În cazul în care nu este specificată altă sursă, toate materialele din această carte provin din documente guvernamentale declasificate.”

    Cu aceste cuvinte regăsite în introducerea cărții, autorul reușește să inducă o curiozitate specifică epocii în care trăim, aceea de a afla informații din viața celor care aleg să își expună viața în lumina reflectoarelor… iar noutățile nu sunt deloc neglijabile. Aspecte detaliate și relativ intime ale existenței a 20 de staruri sunt expuse în această carte, așa cum sunt ele culese în dosare ale agențiilor guvernamentale.

   Precedate de o introducere, cartea este structurată în 21 de capitole după care urmează concluzii, bibliografie și mulțumiri. Primele 20 de capitole dezvăluie aspecte din viețile unor celebrități precum: Abbott și Costello, Jack Kerouac, Errol Flynn, Ernest Hemingway, Billie Holiday, John Wayne, Audie Murphy, Frank Sinatra, Trupa The Kingsmen, Elvis Presley, Marilyn Monroe, Rudolf Nureyev, Andy Warhol, Jimi Hendrix, Rowman și Martin, Rock Hudson, Sonny Bono, John Lennon și The Beatles, John Denver, Prințesa Diana. Ultimul capitol abordează și alți oameni faimoși, autorul motivând că: „Agențiile guvernamentale au dosare despre o întreagă gamă de alte figuri celebre, unele dintre acestea fiind extrem de sumare, altele de o întindere considerabilă, însă conținând numai frânturi și fragmente de informații. Este interesant că subiecții vizați de FBI prezintă cam aceleași caracteristici. Celebritățile care au scăpat de virusul extorcării sunt văzute de FBI ca drogați sau comuniști”.

    Oscilând între stilul jurnalistic cu care Redfern este familiarizat, datele prezentate sunt așezate ca într-un puzzle, astfel încât nu există impresia unei cărți de tip „documentar”, ci mai degrabă totul pare o poveste bine spusă și atent detaliată, dar mai ales argumentată. Pentru că a fost pentru o lungă perioadă de timp jurnalist, Redfern expune o colecție de informații veridice prin prisma celebrității surselor citate. Documentele pe care acesta le citează sunt documente aflate în posesia celor mai renumite agenții guvernamentale, ceea ce face ca lectura să fie una și mai interesantă.

   Titlul este unul cu o intensă notă jurnalistică, știut fiind faptul că trăim vremuri în care oamenii sunt adevărați devoratori de secrete. Cu acest titlu, asortat la o copertă la fel de insinuantă, cartea ascunde între coperțile sale amănunte ciudate, picante sau chiar ciudate despre celebritățile luate în vizor. Dincolo de aceste aspecte, stă factorul uman și atestarea faptului că indiferent de imaginea reflectată de mass-media, un om rămâne un om, indiferent de cât de celebru este. Latura umană, cu întreaga sa pleiadă de emoții, de frici și de slăbiciuni este coordonata comună a oamenilor faimoși expuși în această carte.

   „Secretele celebrităților” nu este doar o carte, ci este dovada faptului că dincolo de aparențe și de percepția publicului referitor la viețile starurilor, adevărul este întotdeauna diferit, viața acestora fiind presărată cu diverse probleme. Intensitatea acestor probleme si presiunea la care sunt supuse unele staruri din cauza flashurilor continue ale aparatelor foto, din lipsa intimității, au dus la adevărate tragedii, despre care au consemnat și dosarele arhivelor din agențiile guvernamentale.

   Stilul este concis, clar, simplu și fluent, lectura curge destul de repede, în ciuda volumului destul de mare de informații. Fiecare capitol este bine conturat, are un fir epic, descriind situațiile cursiv, într-un limbaj lejer și în ordinea cronologică în care au avut loc evenimentele din viața starului respectiv, de la începuturile carierei, la ascensiunea profesională (cu toate aspectele generate de acest proces), până la declin sau chiar moartea unora dintre cei analizați.

   Catalogată drept „scandaloasă” de către unele publicații străine, cartea a stârnit controverse la fel de mari precum și alte cărți ale lui Nick Redfern. Celor care au catalogat cartea în astfel de termeni, li se spune încă din Introducere: „Fie că ne place sau nu să recunoaștem, toți savurăm în secret lectura ultimelor bârfe indiscrete despre Britney și Kevin, Brad și Angelina, Paris (Hilton) și, ei bine, oricine se întâmplă să fie starul săptămânii în curs. Da în plus față de studierea atentă a paginilor revistelor de can-can sau de urmărirea programelor nocturne de televiziune despre viața vedetelor de la Hollywood, există o altă sursă care ne permite să aflăm otul despre secretele interesante ale eroilor noștri de televiziune, de pe marele ecran și de pe scenă. Sursa e numită Freedom of Information Act (FOIA)”.

   Fără îndoială, lumea celebrităților, atât de strălucitoare și feerică pentru oamenii obișnuiți este una cu aspect dual, între percepția spectatorilor și adevărata lume a starurilor, fiind o diferență considerabilă. Despre realitatea uneori cruntă și sumbră în care trăiesc unele staruri, scrie Nick Redfern, într-o carte care stă mărturie a faptului că „nu tot ceea ce strălucește este aur”.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Furia îngerilor, de Sidney Sheldon-recenzie

Titlul original: Rage of Angels
Editura Orizonturi
Traducător: Vlad Marian
Anul apariţiei: 2012
Număr pagini: 456

  Furia îngerilor de Sidney Sheldon este un roman de suspans în care lupta asiduă pentru independenţa spirituală sau financiară este alternată cu agonia, intriga şi pasiunea.

   Trăirile personajelor, latura psihologică şi desfăşurarea acţiunii într-o lume plină de incertitudini/crime/intrigi dau substanţă cărții. Chiar dacă autorul nu se află printre favoriţii mei, fundalul evenimentelor se axează pe jungla umană, libertatea şi lupta pentru succes. Romanul s-a bucurat de succes şi a fost ecranizat în anul 1983, iar printre actori se regăsesc Armand Assante și Jaclyn Smith

   Personajul principal, Jennifer Parker este la început de carieră, visează să ducă mai departe meseria tatălui său şi orice sacrificiu este nesemnificativ. Ziua de 4 septembrie 1969 ar fi trebuit să fie una specială, dar depunerea jurământului ca avocat se va transforma într-un coşmar. Nu este singura care are aşteptări mari, inclusiv procurorul districtual din Manhattan-Robert Di Silva se află la un pas de capturarea oficială şi definitivă a lui Michael Moretti, ginerele lui A. Grannelli, şeful Mafiei, însă undeva se strecoară o eroare gravă. Dovezile sunt solide şi un martor cheie ar putea să îl înfunde pe acest criminal cu sânge rece, ceea ce lasă impresia unui caz din start rezolvat. Pentru procuror ar fi fost o propulsare în carieră şi bonus, o publicitate excesivă, însă planul i se va schimba radical.

Jennifer aruncă o privire spre acuzat, Michael Moretti. În ciuda celor citite despre el, Jennifer nu se putea împăca cu gândul că Michael Moretti era un criminal. Arată ca o stea de cinema în decorul unui tribunal, gândea Jennifer. Stătea nemişcat, numai ochii lui negri trădând ceva din furtuna interioară. Se mişcau fără încetare, examinând fiecare colţ al sălii ca şi cum ar fi încercat să-şi calculeze şansele de fugă. Nu exista nici o scăpare. Di Silva avusese grijă de asta.”

   Pentru a scăpa basma curată, Moretti pune la cale un plan nebunesc şi pionul care îl va ajuta fără voie este chiar Jennifer Parker-tânăra naivă din echipa procurorului. Un plic trimis din greşeală către martorul cheie va distruge cazul, Michael Moretti va fi eliberat şi Jennifer este pe punctul de a i se interzice practicarea profesiei de avocat. Din cauza prostiei sale îşi făcuse din procurorul districtual un duşman de moarte ce intenţiona să se răzbune cu orice preţ.

La New York nimănui nu-i pasă dacă trăieşti sau mori. Nu te mai autocompătimi! îşi spunea Jennifer. Dar era greu.”

    Interogată şi ameninţată, se află la un pas de ruină. Jennifer trăieşte drama eşecului, datorită publicităţii abuzive este acuzată şi denigrată deşi este nevinovată. Nimeni nu o crede, toţi au impresia că este în colaborare cu Mafia şi preferă să o evite. Nimeni nu doreşte să angajeze pe cineva lipsit de experienţă, chiar dacă în realitate este o persoană cu numeroase cunoştinţe şi dacă ar avea o şansă ar fi un bun avocat.

    Prinsă la mijloc, zdrobită din toate părţile, îşi joacă ultima carte, iar salvarea apare când descoperă anunţul lui pe Ken Bailey într-un ziar local. Indirect o susţine şi alege să o primească într-o clădire dărăpănată. Atunci când Adam Warner, un avocat foarte cunoscut o caută pentru a-i cere explicaţii despre caz, Jennifer crede că nu mai poate rezista. Deşi toţi îi vor capul cu orice preţ, Adam are răbdare, cercetează dosarul îndelung şi pe măsură ce discută cu cei care o cunosc este ferm convins că a fost doar o victimă colaterală. Îi solicită detalii suplimentare şi o surprinde când îi oferă o mică speranţă: nu sunt dovezi pentru a fi scoasă din barou.

   Devine fără voie salvarea ei, iar pe măsură ce se revăd îşi dau seama că atracţia este periculoasă şi nu se poate concretiza. Adam este căsătorit cu o femeie influentă şi planul său este de a candida pentru Senatul Statelor Unite.

   Jennifer prinde curaj şi nu renunţă, cazurile pro bono o ajută să se facă remarcată în rândul nevoiaşilor, însă acestea vor fi doar o mică parte din nebunia care se va declanşa. Adam Warner nu se opreşte aici, îi va trimite din proprie iniţiativă clienţi importanţi în timp ce presa o va aduce din nou faţă în faţă cu procurorul Robert Di Silva-duşmanul ei. Un caz imposibil va fi câştigat de tânăra avocată şi succesul nu întârzie să apară. Michael Moretti se simte atras ca un magnet şi va ajunge să o caute din ce în ce mai des, dar dorinţa frumoasei avocate este de a rămâne independentă şi refuzul categoric de a lucra cu Mafia mai mult îl incită.

Michael nu cunoscuse niciodată o femeie cu personalitate, o femeie care să aibă curajul să-l sfideze. Jennifer Parker a avut curajul să-i inchidă telefonul. Ce spusese? Nimic din ce aţi putea face sau spune nu mă poate interesa. Michael Moretti se gândi la asta şi zâmbi. Greşea. O să-i arate cât de mult greşea.”

   Prinsă între doi bărbaţi, Jennifer se va îndrăgosti nebuneşte de Adam Warner crezând că are şanse la fericire. Destinul le rezervă o serie de incidente care le va da viaţa peste cap lovindu-i din plin pentru că sunt simple marionete.

Jennifer se umplea de ură.

Eşti un monstru…

Depinde din ce punct de vedere, nu-i aşa, drăguţo? Eu sunt soţia lui Adam. Tu eşti târfa lui.”

 

   Momentele de bucurie din Furia îngerilor sunt alternate cu drama, agonia şi extazul. Cu ajutorul autorului Sidney Sheldon se simte adrenalina din sala de judecată, suspansul şi neputinţa. Un caz, o pledoarie, martori cheie sau pur şi simplu o interpretare a unui avocat pot face dintr-o dramă umană un succes fulminant. Trăirile, suferinţa sau pasiunea sunt dozate pas cu pas şi oferă cititorului o viziune asupra vieţii în general. Un om poate avea totul şi să te lase dus de val, însă într-o clipă eşecul poate să-l surprindă. Finalul acestei cărţi este unul neaşteptat, deşi pe alocuri autorul cumva îşi pregăteşte cititorul.

Cartea Furia îngerilor de Sidney Sheldon este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Shantaram, de Gregory David Roberts-Editura All

Traducerea: Raluca si Christian Tanasescu

Editura: All

Număr pagini: 890

,,Un roman unic, îndrăznet şi remarcabil, care va lua cu siguranţă prin surprindere până şi cea mai excentrică imaginaţie”. Elle

   ,,Un roman amplu, inteligent, plin de personaje vibrante. Dar Bombay-ul în sine este cel mai puternic personaj din Shantaram, iar dragostea lui Roberts pentru India şi pentru oamenii ei este cât se poate de evidentă”. THE WASHINGTON POST

   Gregory David Roberts s-a născut în 1952, în Melbourne, Australia, şi o bună parte din viaţă a fost fugar. După ce a divorţat şi a pierdut şi custodia fiicei sale, a devenit dependent de heroină şi a început să jefuiască bănci pentru a-şi susţine dependenţa. A fost prins şi închis, dar a reuşit să evadeze în 1980. Din 1982 până în 1990, a trăit în India, experienţă care stă la baza romanului Shantaram.
A înfinţat o clinică gratuită într-una dintre mahalalele Bombey-ului, a fost închis în India timp de patru luni, apoi a fost recrutat de către mafia locală pentru diverse afaceri ilegale, printre care trafic cu aur şi paşapoarte false. În 1990, a fost prins în Germania şi extrădat în Australia, unde a petrecut şase ani de închisoare. În această perioadă, Roberts a scris Shantaram. Deşi manuscrisul a fost distrus de 2 ori, a continuat să îl rescrie. Cartea a fost tradusă în peste 40 de limbi şi vândută în aproape patru milioane de exemplare.

   O carte cu o poveste uriaşă, copleşitoare şi irezistibilă. Shantaram e o adevărată epopee. Un adevărat magnat de idei, obiceiuri, tradiţii, o realistică viaţă a Indiei. Cititorul rămâne copleşit pur şi simplu, iar nevoia de a şti mai multe, te face să dai pagină după pagină pentru a afla mai multe despre personajul nostru şi despre India.
Lin, un australian evadat din închisoare care a rupt orice legătură cu familia şi prietenii ajunge în Bombay, unde se va ascunde ani buni de autorităţile internaţionale.

,,Mi-a luat mult timp şi am străbătut aproape întreaga lume până am aflat ceea ce ştiu acum despre dragoste, despre destin, despre alegerile pe care le facem, însă esenţa acestor lucruri m-a lovit într-o clipă, în timp ce eram înlănţuit de un zid şi torturat. Însă atunci când tresari spintecat de muşcătura lanţurilor, când asta este tot ce ai, acea libertate pare să fie un univers de posibilităţi. Iar alegerea pe care o faci, între a urî şi a ierta, poate deveni povestea vieţii tale.
A mea este lungă şi ticsită. Eram un revoluţionar care îşi pierduse idealurile în heroină, un filozof care îşi pierduse integritatea în nelegiuiri şi un poet care îşi pierduse sufletul într-o închisoare, sărind peste zidul din faţă, printre două turnuri de pază, am devenit cel mai căutat om din ţara mea. Norocul a fugit cu mine şi m-a însoţit în toată lumea, până în India, unde am intrat în rândurile mafiei din Bombay. Am fost traficant de arme, contrabandist şi falsificator. Am fost legat în lanţuri pe trei continente, bătut, înjunghiat, înfometat. M-am dus la război. Am stat în bătaia puştilor duşmanilor.”

    Prima întâlnire cu India este memorabilă pentru Lin. Din aeroportul modern plin de călători prosperi şi cu ţeluri precise, Lin vede înşirate de-a lungul drumului pe unde trecea cu autobusul, hectarele de mahala, care se întindea cât vedeai cu ochii. Erau adăposturi chinuite, încropite din zdrenţe, resturi de plastic şi hârtie, din rogojini de trestie şi beţe de bambus. Erau supravieţuitori, cei goniţi din satele lor de baştină, de sărăcia, foametea şi vărsările de sânge. Cinci mii de supravieţuitori soseau în oraş în fiecare săptămâna, săptămâna de săptămâna, an de an. În aer plutea un miros deosebit cu aromă acră de speranţă, opusul urii. Mirosea agitaţia, somnul şi risipa a mai mult de şaizeci de milioane de animale, mai mult de jumătate fiind oameni şi şobolani.

”Acum ştiu că era mirosul dulceag şi transpirat al speranţei, opusul urii: şi, în acelaşi timp, aroma acră şi înăbuşitoare a lăcomiei, opusul mirosului iubirii. Era mirosul zeilor, demonilor, imperiilor şi civilizaţiilor care înfloresc şi decad. Mirosea a inimi frânte, a lupta pentru supravieţuire, a eşecuri şi iubiri care ne fac mai curajoşi. Mirosea a zece mii de restaurante, a cinci mii de temple, altare, biserici şi moschei, a o sută de bazaruri care vând numai parfumuri, codimente, tămâie şi flori proaspăt tăiate.
Apoi erau oamenii. Asamezi, jaţi, punjabieni; cei din Rajasthan, Bengal şi Tamil Nadu; cei din Pushkar, Cochin şi Konarak; casta războinicilor, a brahmanilor, a intangibililor; hinduşi, musulmani, creştini, budişti, persani zoroastrieni, jainişti, animişti; piei albe şi negre, ochi verzi, căprui-aurii şi negri; toate feluritele chipuri şi forme ale acelei extravagante diversităţi, acea incomparabilă frumuseţe numită India.”

   Întâlnirea cu ghidul Prabaker va duce la o încredere reciprocă şi o viitoare prietenie durabilă. Acesta îl va învaţă cu timpul ce înseamnă valoarea adevăratei prieteni.
La început, Lin însoţit de ghid va vizită tot ce este de văzut în oraşul turiştilor (partea acceptabilă a Bombay-ului), iar mai târziu, îl va duce în cartierele sărace. Când va fi dus la târgul de sclavi cu copii, cei care au supravieţuit ciclonului din Bengalul de vest, de seceta din Orissa, de epidemia de holeră din Haryana, de luptele de secesiune Punjab. Lin se declara revoltat. Copii născuţi din urgie, recrutaţi şi cumpăraţi de cercetaşi, veneau până la Bombay cu trenul, de cele mai multe ori singuri, pe distanţe de mii de kilometri. Prabaker îl linişteşte, este ceva normal aceste târguri, băieţii care erau de vânzare aveau să lucreze ca jochei de cămile în Arabia Saudită şi statele din Golf, unii avea să fie schilodiţi sau să moară în cursele de cămile organizate de şeicii bogaţi. Fetele puteau lucra în gospodării în întregul Orient Mijlociu, unele aveau să fie folosite pentru sex.
Aglomeraţia din cel mai aglomerat şi murdar oraş de pe Glob îi va face să se ferească de a nu fi lovit sau strivit de taxi sau autobuz. Într-o asemenea situaţie se află şi Lin când va întâlni iubirea vieţii lui (eu mai degrabă tind să cred -coşmarul vieţii lui):

,,Două mâini m-au prins de braţ la nivelul umărului şi m-au tras înapoi, în timp ce un enorm autobuz cu etaj a trecut în viteză pe lângă mine. Autobuzul m-ar fi omorât dacă acele două mâini nu m-ar fi oprit, aşa că m-am întors să văd faţa salvatorului meu. Era cea mai frumoasă femeie pe care o văzusem vreodată. Subţire, cu un par lung până la umeri şi cu pielea palidă. Deşi nu era înaltă, umeri ei laţi şi ţinuta dreapta, cu picioarele bine înfipte, îi dădeau un aspect fizic foarte hotărât. Purta pantaloni de mătase, traşi pe glezne, pantofi negri, cu toc jos, o cămaşă largă din bumbac şi un şal mare, lung, din mătase.
Esenţa a ceea ce un bărbat ar trebui să iubească şi de care ar trebui să se teamă era acolo, încă de la început, în zâmbetul ironic care înflorise şi crescuse în arcuirea buzelor ei pline. Era mândrie în acel zâmbet şi încredere în formă nasului ei fin. Fără să ştiu de ce, mi-am dat seama că mulţi oameni îi confunda mândria cu aroganţa şi încrederea pe care o afişa-indiferenţă. Eu n-am făcut acea greşeală. Ochi mei se pierduseră, înotau şi pluteau liberi în lagună strălucitoare a privirii ei hotărâte. Avea ochi mari şi extraordinar de verzi. Erau de un verde aşa cum sunt copacii în visele vii. Erau de un verde-marin, dacă marea ar fi perfectă.”

   Ea era Karla!
O fiinţă pe care nu prea am înţeles-o, oarecum indiferentă, inabordabilă la început. O străină venită în Bombay şi care putea fi găsită la clubul-La Leopold. De aici încolo asistăm la asimilarea cât mai multor informaţii a lui Lin. Obiceiul de a merge şi a sta la o masă cu câţiva străini care sunt mai vechi în oraş, va lega prietenie sau duşmănie, depinde. Didier, un infractor, va rămâne constant alături de Lin. Mauritio şi Modena la fel infractori, vor ajunge să dorească moartea lui Lin. Prostituatele Ulla şi Letie vor avea şi ele interesele lor cu Lin.
Deşi este o carte cu o descrieri brutale a vieţii din India, autorul nu a precupeţit nimic, avem parte şi de scene de umor care fac deliciul cărţii. Prabaker îl va duce departe de Bombay, în satul părinţilor lui. Aici vor stă câteva luni, iar Lin învaţă dialectul hindi, învaţă că niciodată nu trebuie să facă baie dezbrăcat,î nvaţă respectul faţă de oameni.

   Când cei doi se vor întoarce în oraş, Lin va fi bătut şi toţi bani luaţi. Va fi nevoit să stea în mahalaua clandestină, unde locuiesc peste 25 mii de oameni.
Mi-am dat seama că aceşti oameni sunt foarte săraci, 2 metri pătraţi acoperiţi cu plastic este o casă de lux. Lin descoperă ce înseamnă să te implici în această comunitate. Un incendiu, ajutorul dat, bandajarea unui rănit îi va aduce după sine respectul acelor oameni săraci, dar oneşti, dar şi meseria de doctor.
Am rămas uimită cât de bine sunt organizaţi acei săraci, cât de recunoscători rămân. Şeful mahalalei, Oasim, este un om corect, iar orice conflict ivit va fi soluţionat cu înţelepciune. Asistăm la pedeapsa dată unui bărbat care şi-a bătut nevasta fiind băut. În India pe cât posibil femeia nu este bătută, este protejată. Asistăm la viaţa de zi cu zi, la tineri care se nasc, iubesc şi mor în mahala. Am avut parte şi de episodul tragic al holerei, unde lupţi cu boala, dar nu o poţi învinge.

   Lin va face cunoştinţă cu lordul mafiei locale din Bombay, Abel Khader Khan. Umirea îmi este cu atât mai mare cu cât acest mafiot ştie să fie temut, dar şi respectat în acelaşi timp. Ştie să facă şi dreptate, iar când poate ajuta o face. Interesant este că, Mafia indiana este deosebit de spirituală, discuţiile lor primează în jurul religiei, filosofiei, credinţei, setea de cunoaştere.

   Datorită unor manevre de răzbunare Lin va fi arestat, iar cele 4 luni petrecute în închisoarea din India lasă urme adânci. Condiţiile inumane, bătaia zilnică a lui Lin, legarea în lanţuri, îl va face să ajungă de la nouăzeci de kilograme la patruzeci şi cinci. Va fi eliberat cu ajutorul lui Abdulah, şi va intra în rândurile mafiei. Va lucra în domeniul colectării valutei, în mafia aurului şi în mafia paşapoartelor false. Va lega prietenii, va fi vânat, va vână, va pierde prieteni, unii ucişi în viaţa dura din Bombay. Deşi va câştiga bani buni, va săvârşi numeroase fărădelegi. Lin nu va înceta să ajute pe cei din mahala şi pe cei care îi cer ajutorul. Nu va înceta să caute vinovatul pentru arestarea sa din India. Oare îl va descoperi?

   Se pare că sosirea lui şi faptele desfăşurate ulterior au fost cu un scop, chiar pentru lordul mafiei. De la sosirea în Bombay, i s-a atribuit un rol pe care îl va afla mult mai târziu.
Aş putea să spun foarte multe despre această carte, multe tradiţii, corectitudinea indianului sărac, dar şi ura faţă de cei care săvârsesc accidente. Va descoperi ce înseamnă să fii indian.

,,Aşa ţinem noi toată ţară asta la un loc, cu inima. Două sute de limbi şi un miliard de oameni. India este inima. Sufletul care ne ţine la un loc. Nu există niciun loc în lumea asta cu un popor ca al meu, Lin. Nu există suflet ca cel indian.”

   Viaţa indiană prezentată de la cel sărac până la cel bogat, inclusiv şi lumea filmului de la Bollywood, corupţia la cel mai înalt nivel, poliţiştii care sunt mâna în mâna cu mafia, păcălirea la sânge a străinilor veniţi în vizită, războiul împotriva ruşilor de la graniţa cu India, unde Lin va participa, toate acestea le puteţi citi în aproape 900 de pagini de India pe care vă las să le descoperiţi singuri şi să reflectaţi la diverse lucruri.

Nota mea este 10.
Sunt nerăbdătoare să aflu ce se mai întâmplă în volumul doi-UMBRA MUNTELUI

Editura All

Cartea Shantaram, de Gregory David Roberts a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura All

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

Dacă aș rămâne, de Gayle Forman-Tu ce ai face, dacă ar trebui să alegi?

Titlu original: If I Stay/2009
Editura: RAO
Anul: 2014
Traducere din limba engleză: Manuela Bulat

Tu ce ai face, dacă ar trebui să alegi?
„ Acum o ecranizare de mare succes”

   Despre autoare nu am găsit foarte multe informații. Americancă, născută în 06.06.1970, genul abordat în acest roman este young adult.
   Câteodată avem nevoie de o lectură diferită, să ne scoată dintr-o stare de rutină. Indiferent dacă ne plac genurile thriller, polițist, mister, romance, SF, fantasy, simțim nevoie de ceva, un altceva deosebit.
   Dacă aș rămâne este acel ceva care te scoate dintr-o stare de amorțeală, te zguduie trezindu-te la o realitate cruntă. Te face să realizezi că acum ai totul și într-o secundă poți să nu mai ai nimic.
    Personajul principal se numește Mia, o tânără de 17 ani, cântă la violoncel şi este pasionată de muzica clasică, are o familie frumoasă, doi părinți retro, tatăl compozitor și fost toboșar într-o trupă jazz, mama agent de turism şi un frate de opt ani. Ca orice tânără de vârsta ei, Mia are un prieten cu un an mai mare, Adam, chitarist și solist vocal în trupa Shooting Star,  destul de renumită. Prietena cea mai bună a Miei este Kim, o evreică cu care s-a împrietenit după o bătaie în scoală.
    Tot acest tablou minunat este năruit într-o zi care pare să înceapă frumos. În urma ninsorii școlile sunt închise, Mia împreună cu părinții și fratele ei se hotărăsc să petreacă ziua împreună, vizitând niște prieteni de familie. Un accident tragic are loc, Mia este singura care supraviețuiește. Problema este că Mia realizează că vede totul din afară, inclusiv corpul ei, ca o fantomă.

„Dar eu sunt moartă? Eu sunt cea care zace la marginea drumului, cu piciorul atârnând nefiresc, înconjurată de o echipă de bărbați și femei care îmi curăță frenetic trupul și îmi inundă venele cu nu știu ce. Sunt pe jumătate dezbrăcată. Fiindcă paramedicii mi-au rupt partea de sus a cămășii. Unul dintre sânii mei este descoperit. Rușinată, îmi întorc privirea.”

   Și-a văzut părinții fără viață, și-a văzut trupul zăcând, răvășită Mia (sau fantoma ei) nu a mai avut puterea de a-l căuta pe Teddy, presupunând că acesta a supraviețuit și a fost dus la alt spital unde Wilow, prietena la care mergea e asistentă, soția lui Harry (coleg de trupă cu tatăl Miei), cu care are o fetiță de câteva luni. Mai târziu descoperă că e singura supraviețuitoare.
   Imaginează-ți o fată care nu a apucat să se bucure foarte mult de viață, iar acum este între două lumi, zbătându-se să se decidă dacă ar trebui să rămână sau nu.
   Romanul este oarecum amuzant, plin de amintiri din copilăria Miei, din tinerețile părinților ei retro, despre tot ceea ce înseamnă relații, cu părinții, cu copii, cu prietenii.
   Toată lumea este șocată, la spital în sala de așteptare se adună bunicii paterni, unchi, mătuși, verișori, prieteni și Adam. Pe iubitul ei nimeni nu-l lasă să o vadă, starea ei fiind critică. Acesta încearcă să atragă atenția asistentelor cu o trupă și o cântăreață celebră. Imaginați-vă o trupă cântând pe holul de la terapie intensivă, o adevărată nebunie, dar nimic nu e prea nebunesc când e vorba de iubire.

„Între timp, mă lămurisem că nu posed abilități supranaturale. Nu pot să trec prin pereți sau să zbor pe scări. Sunt în stare să fac doar lucrurile pe care le-aș face în viața reală, doar că se pare că tot ceea ce fac în lumea mea nu poate fi văzut de altcineva. Cel puțin, asta pare să se întâmple, pentru că nimeni nu este mirat când deschid o ușă sau apăs butonul liftului. Pot atinge obiecte sau chiar apăsa clanța unei uși, dar nu pot simți nimic și pe nimeni. Este ca și cum trăiesc totul printr-un glob de sticlă. Nu prea pricep cum vine asta, dar oricum nimic din ceea ce se întâmplă astăzi nu are nici o noimă.”

Vreau ca totul să dispară. Vreau ca eu să dispar. Nu vreau să fiu aici. Nu vreau să fiu în acest spital. Nu vreau să fiu în starea asta suspendată, din care pot vedea ce se întâmplă, în care sunt conștientă de ceea ce simt fără să fiu capabilă să simt.”

    Oare în asemenea momente, când simți că ai pierdut totul și trebuie să decizi dacă rămâi, ce ai decide?
   Cum încearcă bunicii, familia și prietenii să o ajute să decidă, pentru ei ea fiind în comă, nicidecum un înger (o fantomă) care vede și aude totul.
    Va reuși Adam să o influențeze în decizia pe care o ia?
   În afară de finalul care mi s-a părut un pic prea abrupt, romanul este plin de emoții și sentimente, este exact ceea ce caut eu într-o lectură.
   O carte de nota 9/10 și o recomand cu mare drag.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

by -
14

“o inimă frântă te doare la fel de rău, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război”     

            Privighetoarea de Kristin Hannah

Editura: LITERA

An apariţie: 2016

Colecţie: Blue Moon

Nr. pagini: 476

Titlul original : The Nightingale

Traducător: Ruxandra Târca şi Gabriel Tudor –  Graal Soft

     Romanul Privighetoarea al autoarei americane Kristin Hannah, apare în limba română la Editura Litera într-o nouă şi interesantă colecţie, Blue Moon. Foarte frumuşel se prezintă şi estetico-organoleptic, o adevărată plăcere să-l ţii în mâna. Iar cum colecţia îşi propune să aducă în atenţia cititoarelor cele mai gustate poveşti de dragoste, ea e cu atât mai potrivită pentru o carte care are în palmares zăboviri îndelungate în toate topurile cu bestseller-uri, și premieri populare cum sunt cele din Choice Award 2015 la categoria historical ficton pe Goodreads sau Cartea anului pe Amazon. Succes de public ce probabil va creşte şi mai zdravăn, odată cu ecranizarea în pregătire.

    Acţiunea este amplasată istoric între anii 1939-1944, în Franţa ocupată de nazişti, dar are coperţi narative şi câteva scurte întretăieri din perspectiva unuia dintre personaje, ajuns în Oregon tocmai pe la 1995. Nu aş vrea să încep cu ce nu mi-a plăcut, mai ales că romanul e un festin de senzaţii palpitante, dar eu am o mare problemă cu coperţile narative. În sensul că nu le suport. Ce rost au senioarele şi seniorii (ca să nu zic băbuţele şi moşnegii) din Titanic şi Salvaţi Soldatul Ryan, cu lacrimi în ochi la începutul filmelor? OK, la sfârşit, da, le pricepi sensul curgerii, te impresionează prin ce au trecut cetăţenii cunoscuţi între timp, dar în debutul istorisirii apar doar ca nişte spoilerişti bocitori care îţi sugerează cine o să trăiască şi cine o să moară până se gată toată afacerea. Aşa şi aici, deşi totuşi un pic mai discret – nu e foarte clar decât spre final cine e rememoratoarea şi care sunt exact regretele ei.

   Dincolo de introducerea incriminată, cartea debutează intens cu povestea surorilor Vianne şi Isabelle, două personaje antinomice – cum nu se poate mai diferite caracterial, dar prinse în aceeaşi vâltoare a nebuniei războinice. Vianne e căsătorită şi trăieşte într-un orăşel de pe Valea Loirei, are o fetiţă, pe micuţa Sophie, un trecut dureros cu alte câteva pierderi de sarcină, care o fac să îşi adore cu atât mai mult singurul copil şi să trăiască cu mai straşnică îngrijorare plecarea soţului la război. Cumpătată şi echilibrată, reflexivă şi mereu atentă să nu facă paşi greşiţi,  prevăzătoare şi protectivă, Vianne va trebui să reziste în propria casă invazei naziste… Isabelle, sora cea mică, e însă o rebelă ce după moartea mamei, a fost plasată de tată prin diferite institute de educare a tinerelor domnişoare, de unde evada sau era exmatriculată periodic până la vârstă de 18 ani, când năvala ocupanţilor o surprinde în Parisul din care tatăl său încearcă să o expedieze în Carriveau, mica localitate unde locuia Vianne.

            Privighetoarea de Kristin Hannah (1)

    Traseul Isabellei prinsă în coloana de refugiaţi fugari, exodul de oameni disperaţi, înghesuiţi într-o turmă înspăimântată, însetată, înfometată şi mitraliată din aer de avioanele germane, aminteşte puternic familiarizatului cu fresca istorică, de Suita Franceză a lui Irene Nemirovsky, roman clasic impresionant al unei autoare care chiar a trăit timpurile acelea, ce au şi adus-o de altfel în imposibilitatea de a îl încheia. Caracterul voluntar, puternic, plin de determinarea, naivitatea şi idealismul tinereţii, al Isabellei, iese în evidenţă pe parcursul dificultăților evacuării şi în conversaţiile cu proaspăt întâlnitul Gaeton, alt idealist cu trecut tumultuos de deţinut eliberat, asociat natural de drum şi năzuinţe. Atracţia dintre ei anticipează o primă poveste de dragoste, dar nimic nu iese cum e plănuit în maelstromul răzbelului şi odată ajunsă alături de Vianne şi Sophie, mezina Rossignol va trebui să locuiască împreună cu sora mai mare şi micuţa sa nepoată de opt anişori, în perioada tot mai întunecată a ocupaţiei.

           Privighetoarea de Kristin Hannah (3)   Pentru că germanii sunt de neoprit şi se instalează chiar şi în provincialul orăşel, unde există în apropiere un aeroport ce îi măreşte importanța tactică. Un ofiţer inamic, Beck e încartiruit în casa gospodărită doar de femeile familiei şi felul în care va fi acceptat de cele două surori dă încă o dată măsura personalităţilor lor. Cea paşnică, împăciuitoare, punând supravieţuirea şi binele copiilor pe primul plan, a Viannei. Cea sfidătoare, nesupusă, pregătită mereu de confruntare, fără teamă de urmări, chiar inconştientă, a Isabellei. Va fi interesant cum pe parcursul încercărilor războiului, odată cu creşterea progresivă a asupririi şi crimelor naziste, cele două surori Rossignol, atât de diferite, vor ajunge ambele să ajute, riscându-şi viaţa, pe cei aflaţi în pericolul cel mai grav. Vianne, copii evrei rămaşi fără părinţii deportaţi, Isabel devenită în cadrul Rezistenţei, “Privighetoarea”, trecând peste Pirinei piloţii britanici şi americani doborâţi pe teritoriul francez, până în Spania de unde se pot reîntoarce acasă.

    Privighetoarea de Kristin Hannah (2)  Deşi războiul influenţează orice acţiune sau reacţie a personajelor, cartea nu este neapărat despre război privit altfel decât ca o tulburare majoră a universului personal şi nici prea istorică (ochiul cunoscătorului ar putea descoperi în ea şabloane naive, exagerări sau anacronisme) e însă o superbă poveste despre relaţia dintre două surori a căror mama a murit şi au fost  neglijate de un tată alcolic şi distrus psihic de o altă conflagraţie, despre dragoste romantică şi părintească ce izbucneşte de neoprit în momentele tragice, despre regăsiri şi sacrificiul din iubire şi mai ales, despre rolul femeilor într-un conflict pornit şi asumat de bărbaţi. Despre meritul lor în a menţine familiile şi firele destrămate ale societăţii. Despe abnegaţia şi curajul cotidian al fiecăreia dintre ele, cel ce nu e pomenit în citaţii de merit, în cărţi de istorie sau onorat cu medalii, dar e la fel de mare ca şi cel al altor gen de eroi, pentru că salvează vieţi şi ţine lumea închegată în timp ce vitejii de tinichea să omoară unii pe alţii.

  Aceleaşi femei eroine care înţeleg importanța restartării de după flagel, a uitării atrocităţilor de neuitat, a trecerii sub tăcere a celor mai crâncene silnicii, pentru a se putea reinventa şi a porni viaţa de la început.

    Privighetoarea de Kristin Hannah (4)    Scris într-un stil direct, evocativ, emoţionat, cu puternic impact, romanul atinge sufletul şi odată cu creşterea ritmului dinspre final te ţine cu respiraţia tăiată sau îţi încețosează privirea. E atât de bine aprofundat în latura sa sentimentală şi psihologică, încât îi ierţi orice exacerbare melodramatică, orice concentrare istorică a tuturor evenimentelor într-un singur… sat, practic (ocupaţie a Wermacht-ului, activităţi furibunde ale Gestapo-ului şi SS-ului, deportări, bombardamente, partizani maquis, asasinate, masacre), nu te mai deranjează nici faptul că uneori parcă autoarea se străduie să înveţe alte nații limba franceză introducând puţinii termeni pe care îi cunoaşte în dialog, deşi se presupune că personjele vorbesc tot timpul franceză şi nu zic “oui” numai din când în când, când îl vedem noi apărând tam-nesam în textul scris.

   În abordarea asta absolut sinceră a recenziei aş lăuda încă o dată Editura Litera fiindcă nu a acceptat practica pe care o suportă alţii din partea companiei de tălmaci (sau ce o mai fi)  Graal Soft care îşi permite să inscripţioneze la altă mare editură numai numele firmei la nominalizări, trecând în anonimitate munca angajaţilor săi. Nu le cunosc organigrama, se poate ca cei doi traducători sub acoperire să fie chiar patronii respectivei firme şi să fi ales ei să nu se semneze până acum decât sub siglă, dar rămâne lipsa de respect pentru cumpărătorul produsului cultural, care simte nevoia să ştie măcar dacă traducerea a fost efectuată de un bărbat sau de o femeie. Mai ales la un roman ca ăsta, unde vocea feminităţii contează atât de mult.

   Recomand din suflet “Privighetoarea” oricărei cititoare care nu e o fanatică a exactităţii reproducerii istorice. Cu specificaţia – pentru istoriografe sau cititorii bărbaţi iubitori de acţiune şi confruntări WW II pe care nu le ştiau deja din alte aventuri – că deşi decent documentat, romanul este în primul rând o excelentă poveste de dragoste şi devenire feminină. Dar cu convingerea că niciun gen de explorator al său care îl va duce până la capăt, nu va rezista fără să scape o lacrimă… Iar cum orice reuşeşte să ne trezească o emoţie atât de puternică, merită un superlativ, are superlativul meu, din punct de vedere sentimentalo-romanțat. Făcând media cu nota pentru realism şi acurateţe istorică – într-un domeniu în care autoarea totuşi debutează, deşi a scris atâtea alte romane chick-lit de succes – aş conchide cu un solid 9 spre 10, sau 4 spre 5 steluțe, cum decorăm noi pe-aici.

editura-litera

Cartea Privighetoarea de Kristin Hannah a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Surse imagini: imdb.com

„Nici într-o mie de ani nu şi-ar fi imaginat că acea copiliţă dezagreabilă cu care se-nsurase în urmă cu nouă ani s-ar fi putut preschimba într-o bună zi într-un fluture diafan."

Deziluzii, de Raluca Butnariu-un historical romance memorabil

   Descoperită din întâmplare cu ajutorul recomandărilor făcute de cititorii din mediul online, asemuită cu autoarele Judith McNaught sau Lisa Kleypas, Raluca Butnariu a reuşit să mă cucerească iremediabil cu operele sale.  După multe aşteptări, acum pot zâmbi pentru că am Deziluzii în format tipărit, un vis împlinit pentru mine, iar pentru cei din jur un câştig.

  Ultima dată v-am recomandat Privilegii, primul volum din trilogie, precizând că o parte din acţiune se regăseşte în Deziluzii (1.Privilegii, 2.Deziluzii, 3.Umbra nopţii). Veţi avea ocazia să savuraţi anunţarea logodnei dintre David Hayworth, duce de Roxburgh și lady Katherine Dellany, dar şi să faceţi cunoştinţă cu Jessica Fishbourne şi Morgan Davenport, două personaje încăpăţânate, luptătoare şi pasionale.

Povestea lor este neobişnuită!

    Morgan Redmond Alexander Davenport este nevoit să se căsătorească la cei douăzeci și unu de ani cu Jessica Fishbourne, o mireasă-copil de doar doisprezece ani. Tatăl său, Arthur Fishbourne fusese ucis într-un duel de către Marcus Davenport și cu ultima suflare ceruse ca fiica lui să fie protejată și unul din cei trei băieți ai contelui să-i devină soţ. Singurul care putea să împlinească această dorință era chiar Morgan, cel de-al doilea fiu. Theo, cel mai mare era înrolat și lupta în războiul din Franța, iar Michael, mezinul, era prea tânăr. Nemulțumit de decizia tatălui său, jură să ofere soţiei sale doar numele, nimic altceva, niciodată.

   După mai bine de opt ani, Morgan Davenport, acum duce de Averly revine la Marcham forţat de împrejurări. Se gândește cu groază că trebuie să revadă pe Jessica, soția costelivă cu ochii verzi. Îşi arată disprețul înainte să o cunoască și îi spune fratelui său-Michael că va divorța, iar dacă acesta va dori poate să se căsătorească cu ea imediat.

    Jessica petrecuse copilăria la mănăstire și încă din ziua căsătoriei era îndrăgostită de Morgan, îl divinizase și spera ca pe parcurs soțul ei să o viziteze. La vârsta de optsprezece ani se mutase la Marcham și singura legătură cu lumea era Michael, un cumnat devotat ce avea grijă de ea în permanență. Își construise în mintea ei imaginea unui om perfect, dar din greșeală descoperă un ziar de scandal și tot ceea ce visase se năruie. Până atunci făcuse tot ceea ce spera că își va dori Morgan de la o soție, dar după n-a mai contat. 

„Morgan poseda virilitatea agresivă a masculului dominant, acel sâmbure oţelit din adâncul spiritului ce-l învăluia pe fratele său într-un nimb de forţă şi magnetism, care îndemna bărbaţii la prudenţă şi femeile la pasiuni nimicitoare. Înalt de doi metri, suplu, cu un trup bine călit sub cerul liber şi soarele arzător de pe mări, Morgan trecea drept cel mai frumos bărbat pe care Anglia îl dăruise societăţii în ultimele trei decenii.”

   Morgan este năucit de prezența Jessicăi, devenise o tânără, înaltă, suplă, părul blond-roșcat, ochii mari și verzi. Se așteptase la o persoană sfioasă, evlavioasă, dar ea este plină de energie, o  adevărată reverie.

 „Nici într-o mie de ani nu şi-ar fi imaginat că acea copiliţă dezagreabilă cu care se-nsurase în urmă cu nouă ani s-ar fi putut preschimba într-o bună zi într-un fluture diafan. Pe atunci, nu promitea nici pe sfertul sfertului să devină frumuseţea de acum.

Revederea fusese… dureroasă. Şi la propriu, şi la figurat, schiţă el o umbră de zâmbet, dilatându-şi nările pentru a verifica consecinţele acelui incident neplăcut.” 

deziluzii-de-raluca-butnariu-jessica

    Călărea bărbătește pe Thezeu, un armăsar periculos, adora pe Balthazar, un păianjen negru și fioros, iar în restul timpului se ocupa și de administrația domeniului. Nu vrea să recunoască ceea ce simte în prezența Jessicăi și decide să urmeze planul inițial și să divorțeze, asigurându-i viitorul cu o sumă consistentă de bani. Ea acceptă fără să comenteze și chiar pare fericită.

   Pe măsură ce petrec timpul împreună, își dă seama că se îndrăgostește de soția lui. Morgan organizează la Marcham o petrecere surpriză în cinstea logodnei prietenului său David Hayworth, duce de Roxburgh și lady Katherine Dellany. Sosesc mulți invitați, inclusiv amanta sa de la Londra, dar ceva i se întâmplă şi Jessica îl cucerește iremediabil. O admiră pentru că este inteligentă, extrem de frumoasă, are o voce de aur care îi face sufletul să tresară. Este foarte gelos și reacționează impulsiv în momentul în care dansează de mai multe ori cu un invitat. Gestul său este al unui om egoist și decide imediat să schimbe strategia și să anunțe oficial că sunt căsătoriți, stopând orice tentative de flirt. Viața lor ia o altă întorsură în momentul în care Morgan îi face o propunere, iar Jessica nu poate refuza.

 Era o crudă ironie, un joc pervers al zeilor! Femeia a cărei existenţă îi umpluse atâţia ani sufletul de ură, dispreţ şi furie, ajunsese să-l incite şi să-l răscolească într-un fel în care nicio alta înaintea ei nu reuşise asta.

Nu voia s-o dorească. Nu aşa! În urmă cu nouă ani, îşi jurase că nu avea să o atingă niciodată în felul acesta. Şi totuşi, acum o făcea.” 

Flirturi…Atingeri…Sărutări

   Îi cere posibilitatea de a o curta timp de șase săptămâni cu flori, cuvinte frumoase, ieșiri în societate, dar și flirturi…atingeri…sărutări.

   Și totuși ceva se întâmplă dubios în jurul lor. Viața Jessicăi este pusă în pericol, se află la un pas de moarte. Morgan trece prin clipe groaznice, îi e teamă pentru viața soției sale mai ales acum că o descoperise ce înseamnă fericirea. Se bucură nespus când vede că suferise doar răni ușoare, dar nu știe cine este asasinul din umbră.

Vor putea să recupereze timpul pierdut înainte să fie prea târziu?

   Deziluzii este o carte despre viaţă, iertare şi pasiune. Povestea dintre Morgan şi Jessica este specială. O căsătorie din obligaţie îi vor duce pe drumuri diferite, dar destinul le va oferi o nouă şansă. Ar putea extrage cartea norocoasă şi să obţină fericirea, dar numai de ei va depinde să lupte pentru ea. O carte plină de mister, romantism, emoţii, tentative de omor care le vor întuneca gândurile şi le va pune răbdarea la grea încercare.

    Veţi avea ocazia să-l cunoaşteţi pe Michael, fratele lui Morgan, un alt bărbat care ascunde secrete şi se va remarca în următorul volum-Umbra nopţii.

umbra-noptii

Editura Celestium - OSIM CTR

Cartea Deziluzii de Raluca Butnariu a fost oferită pentru recenzie de Editura Celestium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Sursă foto: pexels.com

by -
8

Valentina, de Mihaela Strenc (volumul al doilea)-Seria „Oraşul îngerilor”

Editura Quantum Publishers

An apariţie:2016

Număr de pagini: 237

    Dragi cititori, aş vrea să vă imaginaţi pentru câteva clipe că ne aflăm în mijlocul unui tunel care trece printr-un munte. Are două ieşiri şi nu ştim spre care să ne îndreptăm. Cea din stânga trimite către noi fulgi de nea şi viscol, pe când cea din dreapta emană căldură. Fiecare dintre cele două sunt faţetele aceleiaşi persoane, aceluiaşi înger creionat de Mihaela Strenc. Abia aşteptam volumul al doilea, nu ştiam ce anume voi descoperi în filele acestuia, drept pentru care vă sfătuiesc să vă pregătiţi pentru că e posibil ca, pentru o zi şi jumătate, să nu mai dormiţi, mâncaţi ori merge la serviciu, facultate, şcoală, doar şi doar din pricina unei aventuri ☺. Haideţi, deci să ne lăsăm cu toţii purtaţi de cuvintele care au legat o nouă poveste…

valentina-de-mihaela-strenc-1

    Opera se deschide cu un prolog care ne poartă în visul unuia dintre personajele principale, Valentina. Aceasta era antrenată de către mentorul ei, Rai, să înfrângă întunericul cu ajutorul luminii care „păşea afară din vis, iar trupu-i de lumină se închega, căpătând contur”. Toată scena se derulează parcă cu încetinitorul, creându-ne senzaţia că participăm la acestea „întunericul se strângea în jurul ei, prinzând-o ca într-un laţ şi, cu toate astea, ea tot se sforţa să zboare”, „era obosită, dar tot nu renunţa. Gaura din nori se lărgea, lăsând loc unui ocean întunecat în care pluteau mici focuri”. Visul tinerei noastre ia sfârşit mult prea repede, fără a putea afla cine este acest Rai care a ajuns să îi domine nu doar inconştientul, ci şi realitatea.

valentina-de-mihaela-strenc-3

    Valentina este o fată ca oricare alta, „brunetă slăbuţă, cu ochi verzi şi nasul cârn. Arăta destul de bine, deşi avea o frumuseţe comună; în afară de asta, fiind minionă, mulţi credeau că e mult mai mică decât era în realitate…la cei nouăsprezece ani ai ei”. Este în vacanţă împreună cu mama ei adoptivă în Roma şi încearcă din răsputeri să o convingă pe cea din urmă să meargă să viziteze monumentele şi muzeele oraşului. Mama ei, însă este mult mai interesată de magazine şi o ia alături pe Valentina în fiece loc, chiar şi numai pentru privit manechinele şi rafturile. Într-o dimineaţă, însă tânăra noastră ajunge la un compromis cu mama sa şi vor merge împreună să viziteze Panteonul. Zis şi făcut. Acolo îl va întâlni, pentru prima oară, faţă în faţă, pe mentorul său care se numea Gabriel. El se poartă rece cu ea şi îi răspunde aproape monosilabic Valentinei lăsând-o în dubii cu privire la personalitatea lui „avea aceeaşi prezenţă, aceiaşi ochi, acelaşi fel de a fi…I se părea totul ireal”. Ulterior se va întoarce în Bucureşti, dar gândul îi zboară încă la cele petrecute în Italia. Nu după mult timp, una dintre prietenele sale, Mona o invită în oraş. Merg la un restaurant, unde…îl reîntâlneşte pe Gabriel, iar noi… pe Iustin. Mona, dorind să îşi ajute prietena, începe a discuta cu cei doi bărbaţi, dar Gabriel râmâne rece şi le ameninţă pe cele două că dacă le mai revede va depune plângere penală împotriva lor pentru hărţuire. Valentina se simte ca şi cum cerul s-a destrămat şi a picat peste ea. Cu toate acestea nu conteneşte a se gândi la mentorul său. Va face cercetări despre el, va ieşi la o întâlnire cu şoferul acestuia şi, puţin câte puţin, ajunge la miezul problemei: lumea Veghetorilor care protejează lumea de strigoii înneguraţi. Gabriel are darul premoniţiei şi a prezis că Valentina va muri dacă va fi acceptată în această lume. De aceea a ţinut-o atât de multă vreme departe de toate. Din păcate şi…din fericire, tânăra este mult prea curioasă. Mai mult, va participa la o invocare a necuratului doar pentru a strânge informaţii. Totul era o scamatorie realizată de un strigoi. În spatele acestuia, Valentina observă o umbră şi îşi dă seama că a venit vremea de a pune în practică cele învăţate de la Rai. Îşi lasă lumina împotriva Dianei, un alt strigoi. Din păcate această turnură a evenimentelor a  descoperit-o  celor întunecaţi. Fratele ei, între timp devenit strigoi, află de acestea, iar Gabriel va trebui să o apere.

valentina-de-mihaela-strenc-2

    De cealaltă parte a volumului regăsim personaje din prima parte a seriei, cum sunt Ana şi Iustin. Căsătoriţi deja de câţiva ani au ajuns într-un impas şi anume faptul că acesta nu va putea avea copii. Iustin se închide din ce în ce mai mult, are secrete faţă de Ana, o minte pentru a se despărţi de ea şi a o proteja. Cine îi deschide ochii în faţa greşelii pe care o comite? Valentina ☺.

    Carte are o acţiune complexă şi e scrisă la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient şi omniprezent. Descrierile sunt frumos realizate, iar personajele sunt realiste „un mănunchi de raze se agăţase de perdeluţa albă, răsfirându-se de acolo pe uşa de la dulap şi pe o carpetă maronie”, „nu mai ştia cât timp trecuse…de zile întregi stătea ghemuită într-o hrubă, într-o stare asemănătoare unui somn profund”, „era mai mult decât putea să îndure; furioasă, smulse trandafirii din vază şi îi aruncă în bărbat. Câteva petale i se agăţară de sacoul negru, refuzând să se desprindă. Cu ochii în lacrimi, tânăra o luă la fugă…frământată de sentimente ascuţite: furie, tristeţe, dezamăgire.”. În ciuda puterilor pe care le au, nu sunt nici mai mult nici mai puţin decât simpli oameni. Astfel reuşeşte autoarea să ne determine a ne întreba: „persoana din spatele meu din tramvai este oare Veghetor?”.  Opera e presărată pe ici şi pe colo de scene hazlii din care putem şi învăţa…cum să cerem persoana iubită în căsătorie pentru a nu fi refuzaţi de îndată ce au fost rostite  cuvintele:

„-Această cerere în căsătorie. Poţi să-mi spui ce i-ai zis?

-Nimic special, am întrebat-o dacă vrea să fie soţia mea.

-Şi apoi?

-Mi-a cerut să fiu sincer şi să-i spun ce simt…I-am spus că o doresc…Pe Iustin îl pufni râsul…

-Nu poţi să-i spui asta unei femei aşa, direct!…Trebuie s-o iei pe ocolite, să-i spui mai întâi că are părul nu ştiu cum, că e specială, frumoasă…Şi la urmă, c-o iubeşti.”

    Valentina noastră va trebui să treacă multe încercări, va fi la un pas de moarte, va trebui să aleagă între bine şi rău, între singurătate şi iubire pe veci. Nu vă spun mai mult! Cartea are să vă descopere totul…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

NOTĂ: 10/10 STILOURI

   

   

Quantum Publishers Logo

Cartea Valentina de Mihaela Strenc a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
11

Antimemoriile unei muze, de Julia Kalman

Editura: Pandora M.

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 272

Julia Kalman și-a petrecut ultimii zece ani în ateliere de creație plastică, unde a scris două romane și jumătate. Boema a inspirat-o, a vindecat-o de blazare, iar artele i-au schimbat viața. Așa a început scrierea Antimemoriilor unei muze, un exercițiu stilistic destul de manierist, care s-a transformat într-un joc literar, într-un experiment dureros, dar seducător.Acum lucrează la un volum de proză scurtă, la un nou roman și la un proiect de traducere literară. Julia Kalman este membră a Clubului Scriitoarelor încă de la înființarea acestuia.

Cu puțin timp în urmă am citit o carte excepțională. O carte despre care nu auzisem prea multe, dar în privința căreia eram extrem de curios. Întâmplător am cunoscut-o și pe autoare pe facebook, o doamnă distinsă, elegantă și cu un vizibil aer de artist. Boemă, sensibilă și misterioasă. O persoană din ale cărei mâini ar putea ieși doar o operă neprețuită, plină de secrete gata să fie descifrate. Titlul sau poate autoarea mi-au sporit curiozitatea, m-au determinat s-o deschid. Sau poate există și acolo, într-unul din ungherele sufletului meu, ca la toți ceilalți, ceva din firea de artist. Cert e că am citit cartea.

Am petrecut câteva ore în compania antimemoriilor unei muze. Am savurat aceste rânduri așternute cu măiestrie de Julia Kalman. Am încercat să pătrund în acea lume situată undeva în spatele cuvintelor, dincolo de o lectură superficială. La început am întâmpinat mici dificultăți. Voiam să ajung la ceea ce am putea numi sufletul cărții. Voiam să pătrund în acel abis întunecat, dar care se sfârșește, în cele din urmă, cu strălucire unei lumini de-a dreptul divine. Nu a trebuit să rostesc ,,Sesam, deschide-te!”, ci a fost suficient să-mi deschid eu sufletul, să-i permit să se amestece printre cuvinte.

Pe măsură ce dădeam paginile simțeam că sunt și mai bine prins în mrejele poveștii. Legat fedeleș, cu sufletul la gură, mă lăsam purtat de acest vârtej amețitor. Odată prins, nu am mai fost eliberat până când nu am întors ultima pagină. M-am simțit confuz, deznădăjduit. Cartea s-a terminat prea repede, viteza paginilor o ajungea pe cea a luminii. Am fost deconectat de la această scriere profundă, după ce am fost unul și același cu ea, și, brusc, nu știam ce să mai fac, ce să mai zic. Toată această experiență a fost doar un vis? Un vis aflat la granița dintre straniu și miraculos, ceva între un vis frumos și un coșmar?

,,Și avea într-un fel dreptate, lumea artistică te poate distruge, îți poate lua mințile, pe de altă parte însă arta are darul de a ține timpul în loc și de a deschide porți către alte dimensiuni. Ne oglindim în fiecare tablou, vedem în el reflexia sufletului nostru, dar, oricât de buni și de frumoși am fi, cu cât privim mai mult, cu atât vom ajunge mai adânc în noi, acolo și-au făcut sălaș frustrările și limitările, ne vom descoperi răutatea și urâțenia, le vom exciza și, încetul cu încetul, vom ajunge să ne reconstruim armonia interioară.”

Am adormit, gândindu-mă la muza Regreta. Când m-am trezit toată învălmășeala din capul meu se oprise, totul era atât de clar. Am conștientizat toate trăirile mele din timpul lecturii, despre care adineauri nu știam dacă îmi aparțin mie sau ei.  Am recitit-o, dorind să mă mai bucur odată de acest carusel al trăirilor și al zbuciumului interior.

Am reflectat ceva timp asupra acestor antimemorii. Ale unei muze, ale artistului, ajuns sau încă nu în ,,pragul nebuniei”, ale cititorului, ale mele, ale tale, ale oricăruia. Și acum mi-e greu să redau într-o manieră suficient de coerentă cât de specială este această carte. Și oarecum mă tem că nu toți cititorii o vor ,,gusta”, că nu îi vor descoperi profunzimile. Această scriere ce nu vrea să fie o culegere de memorii m-a fascinat, mi-a bucurat și hrănit spiritul într-o anumită măsură. Inefabil.

Mi-a plăcut nespus, căci e genul de carte pe care ai putea-o reciti de nenumărate ori fără ca farmecul să se piardă. Cu fiecare lectură vei afla altceva nou, taine pe care nu le descifraseși.

,,Într-o noapte cu  lună așezați-vă o oglindă oarbă în față. Priviți în planul secund, stereoscopic. Expirați – inspirați. Vizualizați. Suntem acolo, sunteți acolo – suflete, iluzii și demoni flămânzi, în căutare de carne, în căutare de trup, aceleași verbe ne definesc.”

,,Antimemoriile unei muze” este o excelentă alegorie la adresa vieții artistului, un exercițiu stilistic impresionant al unui artist talentat, al cărui condei face minuni în contact cu foaia albă de hârtie. Personajul-narator este însăși Regreta, muza, crăiasa cuvintelor, regina celor scrise, artista veșnic neînțeleasă. A fost și ea un om ca toți alții, a avut o viață normală, o familie, însă odată ajunsă la maturitate a renunțat treptat la normalitate, alegând în schimb ,,nebunia”.

Cunoaște și alți artiști, majoritatea artiști vizuali, intră în acest mediu aparent vicios, depravat, nelipsit de alcool, tutun și sex. Devine una de-a lor. Începe o nouă viață, trăind de pe o zi pe alta, iubind mai mult sau mai puțin, învărtindu-se parcă în cerc, fără a face vreun pas înainte. Oriunde și-ar întoarce privirea dă de Dan, Dana, von B, Modela, bunicul Alfred, toți locuitori ai acestui univers haotic, pe alocuri fictiv.

Timpul trece și această muză se simte tot mai străină. Ca și cum nu s-a putut adapta în întregime. Nu-și găsește locul, se descoperă pe ea însăși și încearcă să înțeleagă ceea ce este cu adevărat important. Talentul ei trebuie exploatat. Existența sa este efemeră, prea scurtă pentru a fi irosită…

,,Îmi spuseseră pe un ton ferm că sunt scriitoare și că am talent, precum un copil care a capturat un curcubeu într-o sticlă, dar îmi arătaseră că eram de-abia la început, iar asta nu pentru că înzestrările ar trebui dovedite, ci, dimpotrivă, pentru că ar fi fost păcat să nu le pot stăpâni, să nu mă pot bucura de ele. Fără ei nu m-aș fi apucat de joacă.”

Julia Kalman reușește să adreseze un mirific elogiu artei și artiștilor. Fără artă viața noastră ar fi fadă, iar fără artiști n-am fi niciodată capabili să descoperim aceste proiecții ale frumosului, să le includem în viețile noastre. Autoarea româncă e dovada vie a literaturii de calitate și a artei românești a cuvântului. Nu este cu nimic mai prejos decât ,,literații” străini.  Julia Kalman te face să te simți mândru de naționalitatea ta, că te numeri printre cei care apreciază frumosul așternut pe hârtie.

Vă recomand să citiți ,,Antimemoriile unei muze”! Vă invit să porniți într-o scurtă călătorie, să cădeți și să vă ridicați alături de personajele creionate atent! Deschideți-vă sufletul, lăsați-l liber, citiți această carte, trăiți și concluzionați! Cu toții suntem artiști. Important e să scoatem la lumină acea trăsătură a firii noastre…

     Alte păreri:

  • „Se poate spune că, pentru Julia Kalman, fantasticul și ascuțitul său spirit de observație se întemeiază pe o predilecție spre ambiguitate, pe o tentație de a-și exorciza imaginea creatoare. Nu este mai puțin adevărat că, după lectura acestei cărți sclipitoare, inteligentă, ești tentat să folosești mai multe sugestii decât oferă însuși textul. Antimemoriile unei muze anunță apariția unui mare scriitor.” Denis Dinulescu
  • „Julia Kalman păstrează în fiecare clipă un soi de detașare ludică, necesară, dar nu se mutilează, nu se reduce pe sine, ba dimpotrivă, se afirmă, se amplifică, până când ajungi să nu-ți mai dai seama cine privește pe cine, cine creează pe cine, cine domină pe cine: artistul, cel care așază muza delicat pe planșetă și îi pictează pielea în culori fine sau muza însăși, care descrie totul cu atâta măiestrie.” Erika Ciuică
  • „Julia Kalman face parte dintre acele spirite introvertite, erudite și îndrăgostite de artă și frumos, reușind să-și prezinte notațiile existențiale cu o mare acuitate și detașare și din niște perspective neașteptate și extrem de moderne. Pariul ei cu literatura este un câștig care mă face să-i aștept cărțile viitoare cu o foarte mare încredere.” Paul Vinicius

                 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

pandora M

Cartea Antimemoriile unei muze, de Julia Kalman a fost oferită pentru recenzie de Editura Pandora M. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Pandora M.

"Mireasma delicată de iasomie, pe care o adulmecase de multe ori în mod inconştient atunci când se găsea în prezenţa ei, îl invadă ca o ploaie caldă şi iute de vară, răscolindu-i fiinţa."

Privilegii de Raluca Butnariu-un montagne russe al emoţiilor

An apariţie: 2016
Editura: Celestium
Nr. pagini: 572
Gen: Historical Romance, Romance

       Privilegii de Raluca Butnariu este o carte specială şi oricât aş încerca să mă detaşez şi să îi caut anumite defecte, nu reuşesc. Tind să cred că autoarea s-a născut în perioada nepotrivită pentru că are darul de a surprinde cititorul şi de a-l trimite în Anglia, anul 1800, pentru a fi alături de David Edward Gabriel, al şaptelea duce de Roxburgh. Este plăcut sentimentul de a ne transpune în pielea personajelor, să iubim şi să trăim după cum ne direcţionează cuvintele.
     Dacă aţi citit inclusiv Deziluzii atunci ştiţi că sunt anumite scene care se regăsesc şi în Privilegii, dar prezentate din anumite puncte de vedere şi au drept scop evidenţierea tentativelor de omor. Aceste detalii stârnesc curiozitatea pentru că nu este evocată o simplă poveste de dragoste, ci mai mult de atât. Trăirile, neînţelegerile, lupta continuă, ambiţia, fac din Privilegii lectura ideală pentru cei care iubesc cărţile cu happy-end, dar şi genul historical romance. Tot acest periplu, de-a v-aţi ascunselea este metoda autoarei de a ne arăta cât de misterioase sunt căile vieţii şi cât de important este pentru noi să înţelegem adevăratele motive ale incertitudinii.

     David Edward Gabriel, al şaptelea duce de Roxburgh ar putea avea tot ce îşi doreşte, dar perspectivele i se schimbe când domeniul Floors din Scoţia îi apare în cale. Îi este imposibil să-l cumpere pentru că i se tot refuză ofertele, dar norocul este de partea lui când îl câştigă la un joc de cărţi. Moartea subită a proprietarului îl va pune în faţa faptului împlinit şi primeşte domeniul la pachet cu fata acestuia, Katherine Dellany.
    Plănuieşte să o căsătorească cu un bărbat bogat din societate, dar planurile se vor transforma atunci când o cunoaşte pe frumoasa Kate. Ambiţioasă, pasională şi extreme de talentată, ajunge să îi pună sufletul pe jar şi să-l intrige la fiecare pas.
    Dacă la început intenţiona să scape de ea, acum vrea să o transforme în soţia supusă, un fel de trofeu în casă, numai că ea nu-i împărtăşeşte sentimentele, vrea libertate, să fie iubită, adorată, respectată de viitorul soţ.
    Ceea ce nu va lua în calcul David este atracţia care o simte: “Mireasma delicată de iasomie, pe care o adulmecase de multe ori în mod inconştient atunci când se găsea în prezenţa ei, îl invadă ca o ploaie caldă şi iute de vară, răscolindu-i fiinţa. Se va trezi la viaţă doar atunci când ea va dispărea din viaţa lui pentru o perioadă. Acela va fi momentul de cumpănă ce le va debusola toate perspectivele, dar şi sentimentele.
    Katherine Dellany este conştientă de atuurile sale şi nu se sfieşte să riposteze, ştie când să lupte, dar şi când să se oprească. Are talent la pictură şi vrea să le expună în cadrul unei expoziţii, să le vândă pentru a răscumpăra domeniul în care are atâtea amintiri-să-şi asigure un trai decent. Visează cu ochii deschişi, dar ştie că ducele de Roxburgh este de neoprit. Sătulă să fie la mâna destinului, ia măsuri drastice cu ajutorul prietenilor care îi sunt alături de fiecare dată.

     Numai că decizia lui va fi una de-a dreptul năucitoare:

– Dacă vă aşteptaţi să spun că-mi pare rău pentru faptul că am… că am plecat de la Floors, atunci vă înşelaţi amarnic, vorbi ea rar, încercând să-şi controleze tremurul din glas. N-o s-o fac nici în ruptul capului! Atunci, ca şi acum, sunt pregătită să-mi asum toate consecinţele acţiunilor mele.
   David o privi tăcut câteva momente, simţind că i se rupe inima de dragul ei. Se vedea clar că încerca să braveze, iar asta îi stârni un val uriaş de tandreţe. Ar fi vrut să o poată lua în braţe ca s-o liniştească, însă nu era convins că avea să scape cu viaţă după aceea. Expresia încordată de animal hăituit din ochii ei îl îndemna la o maximă prudenţă.
– „Tulit-o iepureşte” este un termen care ar descrie mult mai corect plecarea ta de la Floors şi nu aştept să-ţi ceri scuze pentru asta, rosti el cu un oftat adânc. De fapt, dintre noi doi, eu sunt cel care ar trebui să-şi ceară scuze, nu tu!
Katherine făcu ochii mari, deconcertată.
– Dumneavoastră? se bâlbâi ea surprinsă, abia auzindu-şi vocea printre bubuielile puternice ale inimii care-i răsunau în urechi.
– M-am comportat total anapoda, într-un fel care nu mă caracterizează deloc. Şi vreau să-mi cer scuze pentru că am fost… hm, cum mi-ai zis atunci? se încruntă el, încercând să-şi amintească. Ah, da, nemernic arogant, trădător şi mincinos, ticălos încrezut şi insensibil, şi cred că au mai fost vreo două epitete, dar acum ambele îmi scapă, sfârşi el cu un zâmbet amuzat şi spăşit totodată. Lady Katherine, mă ierţi pentru că m-am comportat faţă de tine în toate modurile dezgustătoare amintite mai sus?”


„- Katherine, este departe de mine această cruzime! vorbi el repede, ştiind că dacă începea să plângă, avea să-şi piardă minţile. Chiar îmi pare de rău că ţi-am provocat atâtea neplăceri şi te-am făcut să suferi inutil. Uită-te la mine, Katherine! Privirea ei era suspicioasă şi încordată. Niciodată nu mi-am cerut scuze în faţa nimănui şi habar n-ai cât de greu îmi e s-o fac! Întotdeauna am încercat să fiu corect cu ceilalţi, tocmai din această pricină. Regret din tot sufletul ca s-a ajuns aici. Sunt dezolat şi… n-am cuvinte să-ţi descriu cât de prost mă simt în faţa ta… Mă crezi?”


„- Nu vreau să mă mărit cu dumneata, articulă ea cu dificultate, înghiţind convulsiv nodul din gît.
– Ştiu, spuse el serios, şi nici nu mai am această pretenţie.
– Adevărat?! rămase ea cu gura căscată de uimire.
– Nu vreau să mă însor cu o femeie care este atât de îngrozită de mine încât preferă să fugă şi care, în mod evident, mă dispreţuieşte şi mă urăşte de moarte!”
„Rămâi cu bine, lady Katherine, sfârşi el cu o voce adîncă, schiţând un zâmbet greu de interpretat, în timp ce se înclina respectuos în faţa ei.”
„Castelul Floors era din nou al ei! Hayworth îi trecuse proprietatea pe nume cu şase zile în urmă.”
„ Începu să plângă copleşită, strângând cu putere hârtiile la piept.
Ar fi trebuit să fie fericită! Era fericită, îşi zise ea, suspinând.
Atunci, de ce simţea un imens gol în inimă?!…”

Dar oare…vor mai fi împreună?

     Privilegii de Raluca Butnariu este o transpunere a sentimentelor, o luptă asiduă pentru supravieţuire, un montagne russe care va face să merite fiecare clipă de lectură. Povestea, personajele şi incertitudinile vor intriga stârnind controverse, dar şi emoţii la tot pasul. Adrenalina va creşte gradual când din întuneric vor pândi persoanele care doresc să-i facă rău lui Katherine Dellany. Vor fi numeroase tentative ce îi vor pune viaţa în pericol şi secretele celor din jur o vor duce pe marginea prăpastiei. Cine îi va fi alături şi cum va reuşi să se strecoare pentru a scăpa teafără, sunt două întrebări care vor avea nevoie de un răspuns înainte de a fi prea târziu. Finalul va reuşi să vă surprindă.
      Bucuraţi-vă de Privilegii şi continuaţi cu Deziluzii, sigur nu veţi regreta.

  PS: Cărţile Ralucăi Butnariu se află pe lista personală de slăbiciuni. Îmi place cum scrie şi mereu am profitat de fiecare oportunitate pentru a-i recomanda publicaţiile. :) 

Editura Celestium - OSIM CTR

Cartea Privilegii de Raluca Butnariu a fost oferită pentru recenzie de Editura Celestium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Surse foto: pexels.com, pinterest.com

Femeia dorită de Nora Roberts-mister şi pasiune

Titlul original: Black Hills
Traducere: Dagmar Popescu
An apariţie: 2016
Editura: Miron
Nr. pagini: 463
Gen: Romance, Romantic Suspence

Cărţi scrise de Nora Roberts

    Cărţile autoarei Nora Roberts le asociez cu aroma ceaiurilor pe care le savurez ocazional, indiferent de anotimp, însă pentru a intra în atmosferă, vă invit să răsfoiţi Femeia dorită şi să vă bucuraţi de savoarea unui ceai fierbinte de portocală cu lapte şi miere. Deşi nu mă consider o fană a acesteia, trebuie să recunosc, îmi plac personajele, în special cele masculine. Ştiţi şi voi că Nora Roberts nu mai are nevoie de prezentare, are publicate numeroase cărţi, unele scrise inclusiv sub pseudonim, încât este imposibil să nu le îndrăgeşti.
     Femeia dorită ne poartă pe meleagurile din Dakota de Sud urmărind evoluţia personajelor principale-Cooper şi Lili din copilărie şi până la maturitate. Vor ajunge să se împrietenească, să se iubească şi să renunţe la ceea ce aveau pentru a-şi alege fiecare drumul în viaţă, dar soarta îi va aduce din nou..împreună.

    În iunie 1989, Cooper Sulivan este trimis de părinţii săi în Dakota de Sud pentru a sta pe perioada vacanţei împreună cu bunicii din partea mamei. Iubeşte oraşul, tehnologia şi detestă decizia lor, dar trebuie să se resemneze şi să suporte sălbăticia, singurătatea şi să se gândească mai puţin la distracţia ce o lăsa la New York.
    La doar 11 ani este conştient de multe aspecte, inclusiv de răceala dintre părinţii săi, dar afecţiunea bunicilor şi dorinţa lor de a-l face să se integreze în mediul înconjurăror, va face din această vacanţă cea mai bună alegere. Va ajunge să iubească încetul cu încetul viaţa simplă, oamenii, animalele sălbatice, inclusiv prietenia cu Lili Chance (9 ani). Diferită de restul fetelor, ea ştie să călărească, să joace baseball şi îşi ajută părinţii la ceea ce au nevoie. Pasiunea pentru animale, dar mai ales pentru pume, o fac de neoprit. Ştie ce vrea, are deja planul făcut în minte, iar peste ani se vede administrând cu ajutorul părinţilor un refugiu pentru animalele sălbatice care nu reuşesc să se integreze.
     Între ei se leagă o prietenie specială comunicând despre orice le face plăcere, dar pentru a marca sfârşitul vacanţei îşi vor face cadouri reciproc: Cooper îi va dărui o pumă sculptată în lemn, iar Lili o monedă veche pe care o descoperise cu ceva timp în urmă. Acestea vor fi talismanele lor norocoase pe care le vor purta cu drag zi de zi.
    Anii au trecut şi legătura dintre cei doi a ajuns să se consolideze ajungând la dragoste adevărată. Acum sunt adolescenţi, se comportă altfel şi deşi îşi asumă un mare risc, apropierea lor este inevitabilă. Acesta va fi momentul de cumpănă pentru că mai târziu fiecare va lupta pentru propriul vis. Lili va merge la facultate pentru studierea şi protejarea animalelor sălbatice, iar Cooper are de ales între facultatea de drept, să accepte condiţiile financiare impuse de tatăl său pentru a lucra corporaţie sau să refuze toate beneficiile financiare şi să devină poliţist. Spre deosebire de Lili el este în incertitudine, ştie ce vrea, dar nu este în totalitate convins.
   Vacanţa va fi savurată la maxim, Lili vrea să împărtăşească cu el aceste clipe unice şi organizează o escapadă cu cortul, îşi vor da frâu sentimentelor şi atracţiei care îi leagă. Ar fi fost totul mult prea frumos dacă dragostea lor şi numeroasele plimbări prin sălbăticie ar fi rămas în acest stadiu, numai că descoperirea în pădure a rămăşiţelor cadavrului unei femei le va umbri gândurile. Urmele arată că a fost ucisă de un om şi lăsată la discreţia animalelor.
    După alţi doisprezece ani, în februarie 2009 atmosfera din Dakota de Sud pare să fie alta. Lilian Chance a devenit renumită, a aprofundat studiile, are numeroase lucrări publicate şi a pus bazele Refugiului Chance pentru animalele sălbatice. Administrează cu pasiune şi sârguinţă refugiul, demonstrând că dacă doreşti cu adevărat poţi realiza orice. Este o femeie puternică, hotărâtă, matură ce pune cariera pe primul loc. A ales ca dragostea pentru animale să o ducă departe şi se simte foarte mulţumită.
    Poate că ar fi putut să-şi ignore gândurile dacă ar fi fost singură, însă va avea parte iarăşi de prezenţa lui Cooper Sulivan. De parcă ar fi un déjà-vu, cei doi vor fi din nou faţă în faţă, acum au resentimente, drumurile lor s-au despărţit la un moment dat, fiecare a fost rănit, dar acum au o nouă şansă pentru a înţelege motivul rupturii. Cooper a ales să vândă tot ce avea, inclusiv propria afacere pentru că bunicul său suferise un accident şi avea nevoie de ajutor la fermă.
   Ţinutul Dakota de Sud are un simbol aparte pentru cei doi, reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul, însă pentru a lămuri neînţelegerile şi indiferenţa cu care se tratează au nevoie de un moment de sinceritate. Cum ar putea să beneficieze de el dacă se comportă de parcă totul este bine?
 

  „Ei bine, îşi spuse ea, nu a fost chiar aşa de rău. Prima oară e mai greu, dar nu a fost chiar aşa de rău. Cîteva înţepături, cîteva bubuituri în inimă. Nimic fatal.
Dar Coop chiar arată mai bine, se gîndi ea. Mai în vîrstă, mai puternic. Cu faţa mai ascuţită, cîteva riduri în faţa ochilor. Mai sexi.
     O să poată trece şi peste asta. Ar putea fi din nou prieteni. Nu aşa ca înainte, nici măcar aşa cum erau înainte de a fi devenit iubiţi. Dar ar putea fi prietenoşi.”


 

„Dacă putea el, atunci putea şi ea.”

    Propriile gânduri vor trece pe plan secundar pentru că în zonă apar cadavre ale unor femei care au fost ucise prin aceeaşi metodă. Pentru amândoi înseamnă răscolirea trecutului, dar pentru Cooper devine un mare semnal de alarmă. Ştie că undeva este o problemă şi nu va putea suporta ca Lili să păţească ceva. A pierdut prea multe, dar pentru ea va lupta până în pânzele albe.

femeia-dorita-de-nora-roberts     Vor fi situaţii limită în care indiciile sunt la tot pasul, dar criminalul este un bun cunoscător al zonei, ştie cum să se protejeze, dar mai ales vrea să se răzbune. Partea neplăcută este că are ceva împotriva lui Lilian Chance şi a originii sale de indian siux Lacota.
    Femeia dorită este o carte plină de mister, afecţiune şi cu peisaje din sălbăticie care vor rămâne în minte multă vreme. Senzaţia lăsată, descrierea, devotamentul oamenilor care ştiu să respecte natura şi să o protejeze, dar mai ales momentele în care sunt descrise comportamentele animalelor fac din această carte perfectă pentru lectură. Este accesibilă, uşoară şi te ţine în suspans, ideală pentru orice stare sufletească. Îmi era dor de ceva diferit şi poate într-un fel, îmi lipsea farmecul autoarei Nora Roberts. 

Editura Miron

Cartea Femeia dorită de Nora Roberts este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Surse foto: pixabay.com, pexels.com, pinterest.com

Moartea e aproape, îmi spun amețită, în timp ce întunericul se apropie și mă înghite cu totul

Bariere de fum şi Abis de Monica Ramirez (seria Alina Marinescu)

„Un roman care dă dependență… personajele principale devin persoane reale. Sunt aici. Există. La fel și organizația Elite.” Inland Empire Journal

     Am citit toate cărţile publicate de Monica Ramirez și traduse în limba română, însă seria Alina Marinescu este cea mai bună. Se simte profesionalismul îmbinat cu talentul autoarei, la care se adaugă o doză consistentă de realitate. Pe parcursul celor cinci luni de aprofundare a seriei am avut timp să analizez, să trag concluzii, să vorbesc fără oprire, să comentez pasaje întregi, dar mai ales să-mi stresez apropiaţii cu ce am descoperit. Am fost impresionată şi trebuia să mă manifest într-un fel sau altul. :)
   Îndrăzniţi şi veţi avea parte de o poveste de viaţă ce vă va cuceri iremediabil. Incertitudinea, iubirea, durerea, ura, dar şi puterea de a merge mai departe dau personajelor forţe nebănuite. Dacă s-ar face un film după serie, atunci acţiunea ar fi din plin, iar emoţiile vor fi cele care vor îndulci momentele de neputinţă.
    Alina Marinescu este genul de femeie care ar putea avea orice meserie, dar dintre toate, soarta a forţat-o să aleagă spionajul. Chiar dacă i-a fost greu, a mers mai departe şi a excelat. Dispariţia lui Alex, atracţia pentru Marius, luptele cu organizaţiile secrete care pun la cale tot felul de atentate, nu prea lasă timp de gândit. Printre misiuni, Alina ştie că merită a doua şansă, să fie răsfăţată, adorată, să iubească din nou, iar Marius este dispus la orice sacrificiu pentru ea.

seria-alina-marinescu

Bariere de fum (vol. 4)
Colecția: Thriller & Mystery
Categoria: Roman românesc, Thriller, Dragoste
 Nr. pagini: 254  

      Faţă de primele 3 volume din serie, Bariere de fum mi s-a părut mult mai sensibilă, pe alocuri chiar crudă, efectiv nu eram pregătită să simt atâtea emoţii, încât la un moment dat am dorit să fac pauză de lectură. Am întâlnit personaje mature care au fost nevoite să îşi înăbuşe sentimentele şi să meargă mai departe. Alina este fericită cu Marius, dar impedimente apar de peste tot. Acum CIA şi Elite sunt faţă în faţă, forţaţi de împrejurări să recurgă la orice alianţă pentru a combate răul. Atunci când credeam că alte surprize nu-şi mai au rostul, ei sunt trimişi într-o misiune de recuperare a unei arme biologice pe baza virusului Ebola, dar şi pentru antidotul de combatere. Licitaţia se desfăşura pe proprietatea doctorului Van Breitenkamp, iar Alina, Marius şi Ford sunt pionii principali pentru a rezolva situaţia, numai că emoţiile nu se opresc aici. În timpul unei cine apare şi Alex Therein din neant, liniştit ca o floare, după opt ani de acoperire. Nu era locul potrivit pentru exteriorizarea emoţiilor sau pentru întrebări lipsite de sens, singurul lor scop este reușita obiectivului, să lupte până la moarte pentru neutralizarea duşmanului.
      Misiunea se complică, apar aspecte care nu erau incluse în plan, dar înainte de a merge mai departe, Alex simte nevoia să ofere o explicaţie, măcar atât îi datora Alinei.

“–Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta. Mi s-a interzis să te contactez în vreun fel. Nu siguranța mea a fost pusă în discuție, ci a ta. Dacă aș fi încercat să iau legătura cu tine în orice fel, ți-aș fi pus viața în pericol. N-am avut încotro, Alina. Și cea mai mare pedeapsă pentru asta e faptul că te-am pierdut.”

    Fiecare om are dreptul la propriile alegeri, dar atunci când eşti proprietatea unei organizaţii secrete, trebuie să te supui oricărui ordin primit. Alex a ales să se infiltreze în Al’Qaeda, să îi spioneze şi să nu comenteze regulilor de joc. Va înţelege mai târziu că faptele sale au consecinţe, iar o misiune eşuată se va termina cu capturarea Alinei. Ţinută captivă în Sīāh Rīg Provincia Nīmrūz, Afganistan, pentru organizaţia Elite este ca şi moartă. Singura speranţă este un emiţător care încă nu fusese depistat de radare, dar când acela dispare, Brett le interzice să o caute. Marius şi Alex vor fi nevoiţi să-şi înăbuşe sentimentele, să uite că sunt rivali, să se accepte şi să lupte pentru femeia pe care o iubeau. Nimic nu mai conta, decât ea. Supusă la diferite tratamente, lovită, lăsată să se stingă, tot ce-şi poate dori este un glonţ în cap, dar scopul celor din umbră este altul-vor să o pedepsească, să simţă neputinţa şi să trăiască pentru a fi folosită.

„Mă fac covrig și încerc să nu scot niciun sunet în timp ce atacul continuă, loviturile concentrându-se acum în zona spatelui și a picioarelor. Dar un bocanc mi se înfige în rana din umăr și urlu prelung.
Moartea e aproape, îmi spun amețită, în timp ce întunericul se apropie și mă înghite cu totul.

„După ce am alternat între leșinuri și stări de trezie, febra mă trezește din nou și simt cum sunt mutată pe ceva moale. Oriunde e mai bine, comparativ cu podeaua camionului care a dat cu mine de toți pereții. Mă doare fiecare bucățică din corp, dar nimic nu se compară cu durerea ascuțită și fierbinte care mi radiază din picioare. Mă întreb dacă voi mai fi vreodată aptă pentru o misiune și gândul acela mă face să zâmbesc. Probabil n-o să mai ajung în veci la sediul Elite… Jabar o să se sature într-un final să mă mai tortureze și o să-mi tragă un glonț în cap. Nu mă cramponez de viață, dar am un singur regret: faptul că n-am avut șansa unei vieți alături de Marius. Îmi fac griji pentru el… sper să nu-i fie prea greu să treacă peste pierderea mea.”

    Răspunsul la durerea Alinei va avea ecou abia în volumul 5, însă preţul plătit este mult prea scump.

Abis (volumul 5)
Colecția: Thriller & Mystery
Categoria: Roman românesc, Thriller, Dragoste

“Prin Alina Marinescu, autoarea crează un fel de armistițiu între două lumi aflate față în față, la granița dintre alb și negru.” Riverside Editorial

     Dacă Bariere de fum a fost emoţionantă, în Abis simţi că ajungi la extreme, descoperind iadul. Nu se pot descrie în cuvinte anumite trăiri, practic este imposibil să vezi cum Alina, o fiinţă suavă, deschisă, prietenoasă, dintr-o dată dispare şi apare o necunoscută care nu-şi aminteşte cine este, dar mai ales cine-i prieten şi cine-i duşman. Transformată într-o marionetă, ea este fiinţa care fusese supusă la chinuri teribile ce o marcaseră. Gândurile ei, sinceritatea şi nebunia prin care a trecut este ca un blestem. Exteriorul este acelaşi, dar sufletul îi este negru.

   

O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoție, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât…nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoție, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit… ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Ce se întâmplă cu mine? Am citit o parabolă odată… parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-a fi încrustat în creier. „Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om.” Cam așa mă simt și eu în ultimul timp… nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome.

     Alina trăieşte o dramă, nu ştie cine este şi de ce a fost recuperată, ar vrea să îşi amintească adevărul, dar nu poate. Undeva, i s-a rupt firul, iar realitatea ei se pare că nu este cel adecvat. Este înconjurată de nişte străini care par să o cunoască, au dovezi, dar cum să creadă ce spun cei din Elite când ea ştie altceva. Prinsă într-o capcană este nevoită să lupte, iar Marius îi este alături. Un necunoscut faţă de care se simte atrasă, îl visează, dar nu-l recunoaşte.

Poate am lucrat la un moment dat pentru Elite, dar i-am trădat pentru Al’Qaeda…”

     Marius Stephano trăieşte o contradicţie, o iubeşte pe Alina, a sperat într-o minune, a căutat-o cu disperare şi când a găsit-o s-a simţit din nou…întreg. Suferă, dar ştie că trebuie să o scoată pe Alina din neant, să o aducă la viaţă, să fie din nou ea, altfel ordinul lui Brett este clar: totul sau nimic.

Trebuia s-o ajute să și învingă demonii, nevoia primară de droguri, confuzia și scârba față de propria persoană. Problema era că nu mai aveau decât o singură zi până când agentul Alina trebuia să funcționeze perfect. Dacă nu se întâmpla asta, Brett avea să o condamne la moarte.”

    Numai că planurile de multe ori nu ies aşa cum trebuie, Alina vrea să se răzbune, să elimine duşmanul care a distrus-o şi să se elibereze, numai că riscurile sunt enorme. Chiar şi aşa Marius, dar şi toţi cei care o iubesc din Elite merg până în pânzele albe alături de ea în misiuni.

“Marius o urmări cum se distruge sistematic, ascunzându și temerile și emoțiile tot mai mult pe zi ce trecea. O jelea în taină în fiecare zi, studiind-o cu un fel de fascinație morbidă ce putea fi asemuită cu impulsul oamenilor de a rămâne cu privirea pironită la urmările unui grav accident de circulație.
O să-și găsească singură drumul înapoi, se gândi cu o convingere născută din disperare. Putea încerca s-o ajute în lupta cu demonii ei interiori, dar, într-un final, ea era singura care putea ieși din umbre pentru a păși înapoi în lumină.”

     Singurul care pare să nu se exteriorizeze este Alex, a preferat să lase lucrurile să se vindece de la sine, să îşi găsească drumul prin propriile forţe. Nici nu se implică, dar nici nu îi încurcă, numai că la un moment dat face un gest surprinzător. Se simte vinovat că datorită lui a suferit atâtea, cei opt ani de lipsă, dar şi faptul că a fost considerată o slăbiciune de către duşmani, îl determină să îi ofere Alinei o nouă şansă. Este dispus să renunţe de moment la dragostea ei şi să fie fericită cu Marius. Ce implică gestul său şi ce plan are, va fi o întreagă surpriză.
     Un rol aparte în această serie impresionantă îl au şi câţiva oameni care mi-au adus zâmbetul pe buze Ford, Jason, Roman, Vallis. Poveştile lor poate că nu vor avea ecou, însă prin eforturile depuse de-a lungul sutelor de pagini, au arătat că sunt mai mult decât nişte simple maşini de ucis, sunt oameni, au sentimente şi preţuiesc prietenia. Alina a ştiut să unească pe cei din jur, să fie apreciată, să fie răsfăţată şi a primit înzecit. Dacă mai departe, ea va reuşi să depăşească acel impas care o macină şi să se bucure de libertate, sunt elemente care se vor clarifica din mers. Ar putea să o elibereze sau ar putea să o condamne pentru totdeauna.
      Dacă veţi avea curaj să citiţi această serie, sunt sigură că nu veţi regreta. Veţi avea parte de adrenalină, suspans, spionaj, foarte multă acţiune, realitate, misiuni imposibile, dragoste, prietenie, indecizii, ură, sentimente contradictorii, pasiune şi situaţii limită. A fi agent secret este o adevărată artă, trebuie să te naşti pentru a ajunge la un nivel care să îţi ofere suficiente şanse pentru a trăi. Exişti, dar de fapt nu exişti.
      O felicit pe Monica Ramirez pentru că a avut curaj să se inspire din viaţa unor oameni inediţi şi să scrie într-un mod unic, sigur n-a fost uşor să le transpună, dar talentul său a făcut ca totul să curgă de la sine. Îi mulţumesc pentru răbdarea cu care mi-a răspuns la întrebări de-a lungul acestor luni de incertitudini.

Când ești fericit, trebuie să-ți amintești că fericirea în această viață este doar un vis în interiorul altui vis...”

Dezlegând misterele nașterii și morții… și ale fenomenelor intermediare de Daisaku Ikeda

   Cartea “Dezlegând misterele nașterii și morții… și ale fenomenelor intermediare” a apărut anul acesta, 2016, la editura Adenium în colecția “Equilibrium”. Autorul este Daisaku Ikeda, un învățat budist japonez de mare prestigiu și renume mondial. Traducerea cărții a fost făcută de Ilinca și Andrei Vartic.

    Cartea are 174 de pagini la care se adaugă postfața cu titlul “Daisaku Ikeda și Legea minunată a înfloritului de lotus” scrisă de Andrei Vartic. Urmează apoi un capitol de note explicative extrem de bine venite și necesare oricărui cititor ce vine dintr-o altă cultură decât cea budistă. Notele sunt date pentru fiecare capitol în parte, de fiecare dată fiind numerotate începând cu cifra 1. Autorul ne oferă apoi un Glossar întocmit ca un dicționar explicativ, în ordine alfabetică, în care găsim explicații cuprinzătoare pentru fiecare noțiune legată de budism pe care o întâlnim în text. La final găsim un “Indice de nume și subiecte” de foarte mare ajutor atunci când vrem să reluăm ceva specific fără să fim nevoiți să reluăm textul în întregime.

    Cartea lui Daisaku Ikeda a fost lansată pe 17 septembrie 2016 în Aula BCU Iași în cadrul unui eveniment special organizat, lansarea propriu zisă fiind urmată de un concert de muzică clasică “Hiroko Mirakami & Friends”.

    Până la lectura acestei interesante cărți cunoștințele mele despre budism în general erau destul de generale și superficiale. Știam evident cine a fost Budha și în ce perioadă s-a răspândit budismul în China și Japonia. Din amalgamul de informaţii disparate asociam budismul cu contemplația, ascetismul, pacifismul, karma, reîncarnarea și yoga. Am citit cu mult interes cartea lui Daisaku Ikeda și prin această lectură este pentru prima dată când intru în contact cu gândirea budistă așa cum se practică ea în Japonia. Și consider că este o șansă ca informațiile să vină de la o voce autorizată pentru că autorul cărții, Daisaku Ikeda este o foarte mare personalitate în această privință.

    Daisaku Ikeda s-a născut la 2 ianuarie 1928 într-o familie de fermieri, a supraviețuit războiului și încă din adolescență și-a pus întrebări legate de cauzele fundamentale ale conflictelor dintre oameni. La 19 ani a început să practice budismul Nichiren și s-a alăturat unui grup de tineri ai asociației Soka Gakkai. În momentul de față este unul dintre cei mai cunoscuți filozofi budiști, scriitor, poet, activist pentru pace și pentru abolirea armelor nucleare. A fost cel de al treilea președinte al societății Soka Gakkai în perioada 1960- 1979 și a fondat numeroase centre educaționale, culturale, de cercetare și susținere a păcii în întreaga lume. Este președinte fondator al Soka Gakkai International-SGi, cea mai mare organizație laică a practicanților budismului Nichiren din lume, cu 12 milioane de membri în 120 de țări. A primit numeroase premii internaționale, a scris cărți și a fost nominalizat de două ori la premiul Nobel pentru pace în 2015 și 2016.

    Cartea sa “Dezlegând misterele vieții….” examinează filozofia de viață a budismului Nichiren, ideile acestuia despre viață și moarte arătând că budismul oferă oamenilor mijloacele pentru a-și căuta fericirea prin perfecționarea individuală .

    Budismul Nichiren este o ramură a budismului Mahayana apărută în Japonia, fiind fondată de un călugăr cu același nume în secolul XIII (Călugărul Nichiren, 1222-1282). Această ramură a budismului afirmă că adevărata învățătură care poate aduce iluminarea este “Sutra Lotusului”, ultima dintre sutrele lui Budha Sakyamuni. Sutra Lotusului face obiectul de studiu în cartea lui Daisaku Ikeda. Aceasta arată că fiecare om poate ajunge la starea de Budha dacă face acte de milostenie și de altruism. Cu alte cuvinte destinul fiecăruia din noi stă în mâinile noastre. Nichiren a înlăturat din budism tot ce era obscur, dogmatic sau inaccesibil omului simplu. Pentru că acestor oameni li se adresează. Spre deosebire de alte secte budiste, cea Nichiren a șters inegalitatea dintre bărbați și femei arătând că femeile nu trebuie să aștepte să se reîncarneze ca bărbați pentru a atinge starea de Budha ci pot ajunge la această stare încă din viața lor ca femei. Budismul Nichiren se concentrează pe această viață și arată cât de important este ca fiecare individ să-și asume responsabilitățile pentru a se perfecționa. Cu cât mai mulți oameni se perfecționează cu atât lumea poate deveni un loc mai pașnic. Adresându-se oamenilor obișnuiți, budismul Nichiren este foarte răspândit în Occident. Cartea de față a lui Daisako Ikeda are menirea să-l facă cunoscut și nouă, cititorilor români.

   Cartea are șapte capitole: Nașterea, Îmbătrânirea, Boala și medicina în budism, Moartea, Potențialul nelimitat al vieții, Cele nouă conștiințe și Nam- Myoho- Renge- Kyo.

   Cele șapte capitole corespund în fond celor șapte principii ale budismului Nichiren. Acestea spun că viața este esență și energie și este prețioasă și viețile tuturor sunt interconectate. Starea de Budha nu este supranaturală ci reală și fiecare o poate atinge, ea conținând sentimente profunde de fericire, înțelepciune, curaj, compasiune, mulțumire și optimism. Nu problemele în sine sunt cauza nefericirii noastre ci lipsa de putere și înțelepciune în soluționarea lor. Puterea și înțelepciunea, susține budismul, derivă din forța vitală pe care dacă o dezvoltam putem găsi calea spre fericire. Această cale prin care putem face să dispară suferința este denumită tradițional Calea Celor Opt Brațe și se compune din: vederi corecte bazate pe Cele Patru Adevăruri Nobile și înțelegerea corectă a budismului, gândirea corectă, vorbirea corectă, acțiunea corectă, mod de viață corect bazat pe purificarea propriilor gânduri, cuvinte și acțiuni, efort corect, reprezentare corectă – a avea în minte întotdeauna viziuni corecte, meditație corectă. Este impresionant să auzi că a fi corect în cele mai mici amănunte ale manifestării vieții de zi cu zi este calea care te duce spre fericire!

    În budism există două curente majore, Hinayana ( Micul vehicul) și Mahayana ( Marele vehicul) integrate în Sutra Lotusului care face obicetul acestei cărți. Sutra Lotusului arată că cele două parți sunt indispensabile pentru atingerea iluminării, prima fiind orientată spre perfecționarea proprie, și a doua este practica îndrumării oamenilor spre perfecțiune. Se observă că în această epocă a marilor descoperiri tehnologice, oamenii nu mai acordă suficientă atenție problemelor fundamentale ale vieții. Budismul Mahayana nu neagă dorința și viața în această lume, acceptă realitățile vieții așa cum sunt și susține că nu trebuie să anihilăm dorințele ci să le înălțăm pentru a atinge o stare mai nobilă a vieții.

    Și lucruri care pe mine m-a impresionat extrem de mult, așa cum cred că se întâmplă cu toți cei care vin pentru prima dată în contact cu budismul, acesta susține că viața este eternă. revii din nou și din nou cu unele pauze revigorante care mai sunt cunoscute și ca moarte. Budismul recunoaște patru etape ale existenței prin care trec toate formele de viață:

  • existența în timpul nașterii
  • existența în timpul vieții
  • existența în timpul morții
  • existența între moarte și renaștere sau existența intermediară.

   Am citit cu deosebit interes capitolele despre boală și bătrânețe și cred că sunt foarte multe noțiuni și vederi la care merită să medităm. Ceea ce ni se transmite permanent de-a lungul întregii cărți este un sentiment de optimism și încredere că suntem cei care putem sa facem ceva pentru fericirea noastră și că fiecare etapă din viață este ceva natural la care nu aveam de ce să privim cu teamă. Trebuie doar să trăim conștient fiecare moment și să ne pregătim pentru fiecare moment. Mi-am scris ca să țin minte acest îndemn: Când ești fericit, trebuie să-ți amintești că fericirea în această viață este doar un vis în interiorul altui vis…”

   Cartea lui Daisaku Ikeda, “Dezlegând misterele nașterii și morții...” oferă o lectură extrem de provocatoare și nu odată dificilă. E nevoie de deschidere, atenție, dorință sinceră de a cunoaște pentru a putea parcurge cele șapte capitole dense și pline de informații. La final însă știi sigur că ai câștigat ceva deosebit de prețios chiar dacă lectura acestei cărți nu te transformă imediat într-un budist. Ne oferă în schimb o informație foarte prețioasă și anume faptul că pentru a schimba lumea în bine trebuie mai întâi să ne schimbăm pe noi înșine în bine, să ne cunoaștem și să ne preocupăm de calitatea a ceea ce facem în fiecare clipă prețioasă a vieții noastre.

    Mulțumesc editurii Adenium pentru șansa de a putea citi o lucrare atât de interesantă. În mod sigur merită o a doua lectură!

editura-adenium-logo

Cartea Dezlegând misterele nașterii și morții… și ale fenomenelor intermediare de Daisaku Ikeda a fost oferită pentru recenzie de către Editura Adenium. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Adenium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

 

%d bloggers like this: