Tags Posts tagged with "review"

review

by -
6

         Anul regelui, de Principele Radu al României-recenzie

Editura: Curtea Veche Publishing
Anul apariției: 2012
Număr pagini: 110
Nota mea: 10/10

     Anul 1866. Anul în care România îl primea pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen și-l accepta drept principe domnitor. Această personalitate remarcabilă a obținut, mai apoi, independența României, devenind în 1881 primul rege al românilor. Sub domnia acestuia s-au realizat numeroase reforme, s-au întreprins acțiuni ce aveau scopul de a moderniza regatul proaspăt creat. Avea să fie urmat la tron de Ferdinand I, alături de care România s-a luptat și a trecut peste Primul Război Mondial. După aceea, Carol al II-lea a fost încoronat, însă avea să renunțe la tron favoarea fiului său. Regele Mihai I.

    Tânărul monarh cu un viitor promițător înainte nu a avut șansa de a cârmui prea mult timp țara primită în grijă de la înaintașii săi. Comuniștii l-au amenințat, l-au obligat să abdice și l-au exilat împreună cu Regina-mamă Elena. Propria națiune îl izgonea, negându-i moștenirea și fără a i se oferi respectul cuvenit. În exil s-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma, împreună cu care a avut cinci fiice: Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia și Principesa Maria.

   Deși departe de meleagurile natale, Majestatea Sa le-a insuflat soției și fiicelor sale iubirea pentru România, pentru români și pentru valoarile acestei națiuni, pe care nu a încetat să le poarte în suflet. Viața printre străini nu a fost simplă, ci dimpotrivă. Abia după căderea comunismului, regele Mihai a avut șansa de a-și revedea țara. Prin intermediul Principesei Moștenitoare, al Principelui Radu, al Principesei Maria, a contribuit la refacerea României postcomuniste, implicându-se în numeroase activități caritabile, dar și în creșterea prestigiului țării pe plan internațional. În consecință, a influențat aderarea noastră la Uniunea Europeană în 2007, de exemplu.

   “Anul regelui” este un lăudabil demers al Alteței Sale Principele Radu, o încercare de a aduce monarhie și pe rege în atenția publicului, în atenția românilor de pretutindeni. În vremuri în care puțini sunt cei care își întorc privirea spre trecut, spre realizările strămoșilor, este nevoie să ne amintim de rege, de Casa Regală pe care o reprezintă cu demnitate de decenii întregi.

    România nu mai este monarhie constituțională, însă la ,,fundația” republicii postcomuniste au contribuit și membrii Familiei Regale, proaspăt veniți din exil. Acesta este unul din numeroasele motive pentru care Majestatea Sa merită să fie acceptat, respectat și iubit de noi toți. Înainte de a fi rege, Mihai I este om, are o familie frumoasă pe care o iubește nespus. Astfel a luat naștere acest album, bogat ilustrat, ce împletește atribuțiile regale cu cele ale unui cap de familie. Principele Radu surprinde momentele-cheie ale anului regal, dezvăluind ceea ce se află dincolo de imaginea oferită de mass-media.

    Este prezentat fiecare anotimp în parte, cu evenimentele, obiceiurile și programul regelui. Rândurile scrise alternează cu fotografii ce îi înfățișează pe membrii Familiei Regale, o mulțime de instantanee din viața publică și privată a Majestății Sale. Aflăm detalii din “culise”, despre etichetă, despre protocol, despre patronajul și furnizorii Casei Regale. În orice caz, acest album nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă. Să nu uităm că monarhia a salvat România, a construit-o și a sprijinit-o neîncetat. Eu sper că vă va face mare plăcere să-l descoperiți pe regele românilor!

  LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Surse imagini: www.familiaregala.ro

by -
7

Secretele celebrităților, de Nick Redfern

-recenzie-

Titlu Original: Celebrity Secrets: Government Files on the Rich and Famous

Autor: Nick Redfern

Editura: Curtea Veche

Anul: 2009

Colecția: Săptămâna Financiară

Traducător: Marius Chitosca, Bogdan Georgescu

Număr pagini: 216

   „Secretele celebrităților” este o colecție de informații preluate de la agenții guvernamentale, precum CIA sau FBI, despre oameni care, deși având popularitatea şi faima unor adevărate staruri, au dovedit că viața oferă tuturor probleme de diverse nuanțe.

   Nick Redfern – scriitor, lector și jurnalist – s-a născut în 1964 în Staffordshire și a devenit, în timp, pasionat de UFO, scriind multe articole pe aceasta temă, pentru diverse publicații renumite: „Daily Express” sau „People”. Este evident faptul că Nick Redfern este pasionat nu numai de UFO, ci și de subiecte mai pământești, printre care și secretele. Dintre toate secretele acestei existențe, Redfern alege să scrie despre secretele a 20 de personalități celebre în sfere diferite.

    „Volumul Secretele Celebrităților” răspunde unor întrebări intrigante și notabile, cum ar fi: de ce Marina Statelor Unite a păstrat un dosar asupra apreciatului scriitor Jack Kerouak? A întreținut Frank Sinatra într-adevăr, relații cu Mafia? L-a ținut FBI-ul sub supraveghere timp de ani de zile pe John Lennon, fostul membru al formației Beatles, pentru că agenții se temeau că acesta dona bani teroriștilor irlandezi? Și ce secrete se ascund în spatele interesului guvernului față de mulți alții, precum Abbott și Costello, Marilyn Monroe, Rock Hudson, Mickey Mantle, Jimi Hendrix, Elvis Presley și Andy Warhol? Informațiile sunt cel puțin uluitoare.

    Nota din partea autorului: „În cazul în care nu este specificată altă sursă, toate materialele din această carte provin din documente guvernamentale declasificate.”

    Cu aceste cuvinte regăsite în introducerea cărții, autorul reușește să inducă o curiozitate specifică epocii în care trăim, aceea de a afla informații din viața celor care aleg să își expună viața în lumina reflectoarelor… iar noutățile nu sunt deloc neglijabile. Aspecte detaliate și relativ intime ale existenței a 20 de staruri sunt expuse în această carte, așa cum sunt ele culese în dosare ale agențiilor guvernamentale.

   Precedate de o introducere, cartea este structurată în 21 de capitole după care urmează concluzii, bibliografie și mulțumiri. Primele 20 de capitole dezvăluie aspecte din viețile unor celebrități precum: Abbott și Costello, Jack Kerouac, Errol Flynn, Ernest Hemingway, Billie Holiday, John Wayne, Audie Murphy, Frank Sinatra, Trupa The Kingsmen, Elvis Presley, Marilyn Monroe, Rudolf Nureyev, Andy Warhol, Jimi Hendrix, Rowman și Martin, Rock Hudson, Sonny Bono, John Lennon și The Beatles, John Denver, Prințesa Diana. Ultimul capitol abordează și alți oameni faimoși, autorul motivând că: „Agențiile guvernamentale au dosare despre o întreagă gamă de alte figuri celebre, unele dintre acestea fiind extrem de sumare, altele de o întindere considerabilă, însă conținând numai frânturi și fragmente de informații. Este interesant că subiecții vizați de FBI prezintă cam aceleași caracteristici. Celebritățile care au scăpat de virusul extorcării sunt văzute de FBI ca drogați sau comuniști”.

    Oscilând între stilul jurnalistic cu care Redfern este familiarizat, datele prezentate sunt așezate ca într-un puzzle, astfel încât nu există impresia unei cărți de tip „documentar”, ci mai degrabă totul pare o poveste bine spusă și atent detaliată, dar mai ales argumentată. Pentru că a fost pentru o lungă perioadă de timp jurnalist, Redfern expune o colecție de informații veridice prin prisma celebrității surselor citate. Documentele pe care acesta le citează sunt documente aflate în posesia celor mai renumite agenții guvernamentale, ceea ce face ca lectura să fie una și mai interesantă.

   Titlul este unul cu o intensă notă jurnalistică, știut fiind faptul că trăim vremuri în care oamenii sunt adevărați devoratori de secrete. Cu acest titlu, asortat la o copertă la fel de insinuantă, cartea ascunde între coperțile sale amănunte ciudate, picante sau chiar ciudate despre celebritățile luate în vizor. Dincolo de aceste aspecte, stă factorul uman și atestarea faptului că indiferent de imaginea reflectată de mass-media, un om rămâne un om, indiferent de cât de celebru este. Latura umană, cu întreaga sa pleiadă de emoții, de frici și de slăbiciuni este coordonata comună a oamenilor faimoși expuși în această carte.

   „Secretele celebrităților” nu este doar o carte, ci este dovada faptului că dincolo de aparențe și de percepția publicului referitor la viețile starurilor, adevărul este întotdeauna diferit, viața acestora fiind presărată cu diverse probleme. Intensitatea acestor probleme si presiunea la care sunt supuse unele staruri din cauza flashurilor continue ale aparatelor foto, din lipsa intimității, au dus la adevărate tragedii, despre care au consemnat și dosarele arhivelor din agențiile guvernamentale.

   Stilul este concis, clar, simplu și fluent, lectura curge destul de repede, în ciuda volumului destul de mare de informații. Fiecare capitol este bine conturat, are un fir epic, descriind situațiile cursiv, într-un limbaj lejer și în ordinea cronologică în care au avut loc evenimentele din viața starului respectiv, de la începuturile carierei, la ascensiunea profesională (cu toate aspectele generate de acest proces), până la declin sau chiar moartea unora dintre cei analizați.

   Catalogată drept „scandaloasă” de către unele publicații străine, cartea a stârnit controverse la fel de mari precum și alte cărți ale lui Nick Redfern. Celor care au catalogat cartea în astfel de termeni, li se spune încă din Introducere: „Fie că ne place sau nu să recunoaștem, toți savurăm în secret lectura ultimelor bârfe indiscrete despre Britney și Kevin, Brad și Angelina, Paris (Hilton) și, ei bine, oricine se întâmplă să fie starul săptămânii în curs. Da în plus față de studierea atentă a paginilor revistelor de can-can sau de urmărirea programelor nocturne de televiziune despre viața vedetelor de la Hollywood, există o altă sursă care ne permite să aflăm otul despre secretele interesante ale eroilor noștri de televiziune, de pe marele ecran și de pe scenă. Sursa e numită Freedom of Information Act (FOIA)”.

   Fără îndoială, lumea celebrităților, atât de strălucitoare și feerică pentru oamenii obișnuiți este una cu aspect dual, între percepția spectatorilor și adevărata lume a starurilor, fiind o diferență considerabilă. Despre realitatea uneori cruntă și sumbră în care trăiesc unele staruri, scrie Nick Redfern, într-o carte care stă mărturie a faptului că „nu tot ceea ce strălucește este aur”.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Furia îngerilor, de Sidney Sheldon-recenzie

Titlul original: Rage of Angels
Editura Orizonturi
Traducător: Vlad Marian
Anul apariţiei: 2012
Număr pagini: 456

  Furia îngerilor de Sidney Sheldon este un roman de suspans în care lupta asiduă pentru independenţa spirituală sau financiară este alternată cu agonia, intriga şi pasiunea.

   Trăirile personajelor, latura psihologică şi desfăşurarea acţiunii într-o lume plină de incertitudini/crime/intrigi dau substanţă cărții. Chiar dacă autorul nu se află printre favoriţii mei, fundalul evenimentelor se axează pe jungla umană, libertatea şi lupta pentru succes. Romanul s-a bucurat de succes şi a fost ecranizat în anul 1983, iar printre actori se regăsesc Armand Assante și Jaclyn Smith

   Personajul principal, Jennifer Parker este la început de carieră, visează să ducă mai departe meseria tatălui său şi orice sacrificiu este nesemnificativ. Ziua de 4 septembrie 1969 ar fi trebuit să fie una specială, dar depunerea jurământului ca avocat se va transforma într-un coşmar. Nu este singura care are aşteptări mari, inclusiv procurorul districtual din Manhattan-Robert Di Silva se află la un pas de capturarea oficială şi definitivă a lui Michael Moretti, ginerele lui A. Grannelli, şeful Mafiei, însă undeva se strecoară o eroare gravă. Dovezile sunt solide şi un martor cheie ar putea să îl înfunde pe acest criminal cu sânge rece, ceea ce lasă impresia unui caz din start rezolvat. Pentru procuror ar fi fost o propulsare în carieră şi bonus, o publicitate excesivă, însă planul i se va schimba radical.

Jennifer aruncă o privire spre acuzat, Michael Moretti. În ciuda celor citite despre el, Jennifer nu se putea împăca cu gândul că Michael Moretti era un criminal. Arată ca o stea de cinema în decorul unui tribunal, gândea Jennifer. Stătea nemişcat, numai ochii lui negri trădând ceva din furtuna interioară. Se mişcau fără încetare, examinând fiecare colţ al sălii ca şi cum ar fi încercat să-şi calculeze şansele de fugă. Nu exista nici o scăpare. Di Silva avusese grijă de asta.”

   Pentru a scăpa basma curată, Moretti pune la cale un plan nebunesc şi pionul care îl va ajuta fără voie este chiar Jennifer Parker-tânăra naivă din echipa procurorului. Un plic trimis din greşeală către martorul cheie va distruge cazul, Michael Moretti va fi eliberat şi Jennifer este pe punctul de a i se interzice practicarea profesiei de avocat. Din cauza prostiei sale îşi făcuse din procurorul districtual un duşman de moarte ce intenţiona să se răzbune cu orice preţ.

La New York nimănui nu-i pasă dacă trăieşti sau mori. Nu te mai autocompătimi! îşi spunea Jennifer. Dar era greu.”

    Interogată şi ameninţată, se află la un pas de ruină. Jennifer trăieşte drama eşecului, datorită publicităţii abuzive este acuzată şi denigrată deşi este nevinovată. Nimeni nu o crede, toţi au impresia că este în colaborare cu Mafia şi preferă să o evite. Nimeni nu doreşte să angajeze pe cineva lipsit de experienţă, chiar dacă în realitate este o persoană cu numeroase cunoştinţe şi dacă ar avea o şansă ar fi un bun avocat.

    Prinsă la mijloc, zdrobită din toate părţile, îşi joacă ultima carte, iar salvarea apare când descoperă anunţul lui pe Ken Bailey într-un ziar local. Indirect o susţine şi alege să o primească într-o clădire dărăpănată. Atunci când Adam Warner, un avocat foarte cunoscut o caută pentru a-i cere explicaţii despre caz, Jennifer crede că nu mai poate rezista. Deşi toţi îi vor capul cu orice preţ, Adam are răbdare, cercetează dosarul îndelung şi pe măsură ce discută cu cei care o cunosc este ferm convins că a fost doar o victimă colaterală. Îi solicită detalii suplimentare şi o surprinde când îi oferă o mică speranţă: nu sunt dovezi pentru a fi scoasă din barou.

   Devine fără voie salvarea ei, iar pe măsură ce se revăd îşi dau seama că atracţia este periculoasă şi nu se poate concretiza. Adam este căsătorit cu o femeie influentă şi planul său este de a candida pentru Senatul Statelor Unite.

   Jennifer prinde curaj şi nu renunţă, cazurile pro bono o ajută să se facă remarcată în rândul nevoiaşilor, însă acestea vor fi doar o mică parte din nebunia care se va declanşa. Adam Warner nu se opreşte aici, îi va trimite din proprie iniţiativă clienţi importanţi în timp ce presa o va aduce din nou faţă în faţă cu procurorul Robert Di Silva-duşmanul ei. Un caz imposibil va fi câştigat de tânăra avocată şi succesul nu întârzie să apară. Michael Moretti se simte atras ca un magnet şi va ajunge să o caute din ce în ce mai des, dar dorinţa frumoasei avocate este de a rămâne independentă şi refuzul categoric de a lucra cu Mafia mai mult îl incită.

Michael nu cunoscuse niciodată o femeie cu personalitate, o femeie care să aibă curajul să-l sfideze. Jennifer Parker a avut curajul să-i inchidă telefonul. Ce spusese? Nimic din ce aţi putea face sau spune nu mă poate interesa. Michael Moretti se gândi la asta şi zâmbi. Greşea. O să-i arate cât de mult greşea.”

   Prinsă între doi bărbaţi, Jennifer se va îndrăgosti nebuneşte de Adam Warner crezând că are şanse la fericire. Destinul le rezervă o serie de incidente care le va da viaţa peste cap lovindu-i din plin pentru că sunt simple marionete.

Jennifer se umplea de ură.

Eşti un monstru…

Depinde din ce punct de vedere, nu-i aşa, drăguţo? Eu sunt soţia lui Adam. Tu eşti târfa lui.”

 

   Momentele de bucurie din Furia îngerilor sunt alternate cu drama, agonia şi extazul. Cu ajutorul autorului Sidney Sheldon se simte adrenalina din sala de judecată, suspansul şi neputinţa. Un caz, o pledoarie, martori cheie sau pur şi simplu o interpretare a unui avocat pot face dintr-o dramă umană un succes fulminant. Trăirile, suferinţa sau pasiunea sunt dozate pas cu pas şi oferă cititorului o viziune asupra vieţii în general. Un om poate avea totul şi să te lase dus de val, însă într-o clipă eşecul poate să-l surprindă. Finalul acestei cărţi este unul neaşteptat, deşi pe alocuri autorul cumva îşi pregăteşte cititorul.

Cartea Furia îngerilor de Sidney Sheldon este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

Shantaram, de Gregory David Roberts-Editura All

Traducerea: Raluca si Christian Tanasescu

Editura: All

Număr pagini: 890

,,Un roman unic, îndrăznet şi remarcabil, care va lua cu siguranţă prin surprindere până şi cea mai excentrică imaginaţie”. Elle

   ,,Un roman amplu, inteligent, plin de personaje vibrante. Dar Bombay-ul în sine este cel mai puternic personaj din Shantaram, iar dragostea lui Roberts pentru India şi pentru oamenii ei este cât se poate de evidentă”. THE WASHINGTON POST

   Gregory David Roberts s-a născut în 1952, în Melbourne, Australia, şi o bună parte din viaţă a fost fugar. După ce a divorţat şi a pierdut şi custodia fiicei sale, a devenit dependent de heroină şi a început să jefuiască bănci pentru a-şi susţine dependenţa. A fost prins şi închis, dar a reuşit să evadeze în 1980. Din 1982 până în 1990, a trăit în India, experienţă care stă la baza romanului Shantaram.
A înfinţat o clinică gratuită într-una dintre mahalalele Bombey-ului, a fost închis în India timp de patru luni, apoi a fost recrutat de către mafia locală pentru diverse afaceri ilegale, printre care trafic cu aur şi paşapoarte false. În 1990, a fost prins în Germania şi extrădat în Australia, unde a petrecut şase ani de închisoare. În această perioadă, Roberts a scris Shantaram. Deşi manuscrisul a fost distrus de 2 ori, a continuat să îl rescrie. Cartea a fost tradusă în peste 40 de limbi şi vândută în aproape patru milioane de exemplare.

   O carte cu o poveste uriaşă, copleşitoare şi irezistibilă. Shantaram e o adevărată epopee. Un adevărat magnat de idei, obiceiuri, tradiţii, o realistică viaţă a Indiei. Cititorul rămâne copleşit pur şi simplu, iar nevoia de a şti mai multe, te face să dai pagină după pagină pentru a afla mai multe despre personajul nostru şi despre India.
Lin, un australian evadat din închisoare care a rupt orice legătură cu familia şi prietenii ajunge în Bombay, unde se va ascunde ani buni de autorităţile internaţionale.

,,Mi-a luat mult timp şi am străbătut aproape întreaga lume până am aflat ceea ce ştiu acum despre dragoste, despre destin, despre alegerile pe care le facem, însă esenţa acestor lucruri m-a lovit într-o clipă, în timp ce eram înlănţuit de un zid şi torturat. Însă atunci când tresari spintecat de muşcătura lanţurilor, când asta este tot ce ai, acea libertate pare să fie un univers de posibilităţi. Iar alegerea pe care o faci, între a urî şi a ierta, poate deveni povestea vieţii tale.
A mea este lungă şi ticsită. Eram un revoluţionar care îşi pierduse idealurile în heroină, un filozof care îşi pierduse integritatea în nelegiuiri şi un poet care îşi pierduse sufletul într-o închisoare, sărind peste zidul din faţă, printre două turnuri de pază, am devenit cel mai căutat om din ţara mea. Norocul a fugit cu mine şi m-a însoţit în toată lumea, până în India, unde am intrat în rândurile mafiei din Bombay. Am fost traficant de arme, contrabandist şi falsificator. Am fost legat în lanţuri pe trei continente, bătut, înjunghiat, înfometat. M-am dus la război. Am stat în bătaia puştilor duşmanilor.”

    Prima întâlnire cu India este memorabilă pentru Lin. Din aeroportul modern plin de călători prosperi şi cu ţeluri precise, Lin vede înşirate de-a lungul drumului pe unde trecea cu autobusul, hectarele de mahala, care se întindea cât vedeai cu ochii. Erau adăposturi chinuite, încropite din zdrenţe, resturi de plastic şi hârtie, din rogojini de trestie şi beţe de bambus. Erau supravieţuitori, cei goniţi din satele lor de baştină, de sărăcia, foametea şi vărsările de sânge. Cinci mii de supravieţuitori soseau în oraş în fiecare săptămâna, săptămâna de săptămâna, an de an. În aer plutea un miros deosebit cu aromă acră de speranţă, opusul urii. Mirosea agitaţia, somnul şi risipa a mai mult de şaizeci de milioane de animale, mai mult de jumătate fiind oameni şi şobolani.

”Acum ştiu că era mirosul dulceag şi transpirat al speranţei, opusul urii: şi, în acelaşi timp, aroma acră şi înăbuşitoare a lăcomiei, opusul mirosului iubirii. Era mirosul zeilor, demonilor, imperiilor şi civilizaţiilor care înfloresc şi decad. Mirosea a inimi frânte, a lupta pentru supravieţuire, a eşecuri şi iubiri care ne fac mai curajoşi. Mirosea a zece mii de restaurante, a cinci mii de temple, altare, biserici şi moschei, a o sută de bazaruri care vând numai parfumuri, codimente, tămâie şi flori proaspăt tăiate.
Apoi erau oamenii. Asamezi, jaţi, punjabieni; cei din Rajasthan, Bengal şi Tamil Nadu; cei din Pushkar, Cochin şi Konarak; casta războinicilor, a brahmanilor, a intangibililor; hinduşi, musulmani, creştini, budişti, persani zoroastrieni, jainişti, animişti; piei albe şi negre, ochi verzi, căprui-aurii şi negri; toate feluritele chipuri şi forme ale acelei extravagante diversităţi, acea incomparabilă frumuseţe numită India.”

   Întâlnirea cu ghidul Prabaker va duce la o încredere reciprocă şi o viitoare prietenie durabilă. Acesta îl va învaţă cu timpul ce înseamnă valoarea adevăratei prieteni.
La început, Lin însoţit de ghid va vizită tot ce este de văzut în oraşul turiştilor (partea acceptabilă a Bombay-ului), iar mai târziu, îl va duce în cartierele sărace. Când va fi dus la târgul de sclavi cu copii, cei care au supravieţuit ciclonului din Bengalul de vest, de seceta din Orissa, de epidemia de holeră din Haryana, de luptele de secesiune Punjab. Lin se declara revoltat. Copii născuţi din urgie, recrutaţi şi cumpăraţi de cercetaşi, veneau până la Bombay cu trenul, de cele mai multe ori singuri, pe distanţe de mii de kilometri. Prabaker îl linişteşte, este ceva normal aceste târguri, băieţii care erau de vânzare aveau să lucreze ca jochei de cămile în Arabia Saudită şi statele din Golf, unii avea să fie schilodiţi sau să moară în cursele de cămile organizate de şeicii bogaţi. Fetele puteau lucra în gospodării în întregul Orient Mijlociu, unele aveau să fie folosite pentru sex.
Aglomeraţia din cel mai aglomerat şi murdar oraş de pe Glob îi va face să se ferească de a nu fi lovit sau strivit de taxi sau autobuz. Într-o asemenea situaţie se află şi Lin când va întâlni iubirea vieţii lui (eu mai degrabă tind să cred -coşmarul vieţii lui):

,,Două mâini m-au prins de braţ la nivelul umărului şi m-au tras înapoi, în timp ce un enorm autobuz cu etaj a trecut în viteză pe lângă mine. Autobuzul m-ar fi omorât dacă acele două mâini nu m-ar fi oprit, aşa că m-am întors să văd faţa salvatorului meu. Era cea mai frumoasă femeie pe care o văzusem vreodată. Subţire, cu un par lung până la umeri şi cu pielea palidă. Deşi nu era înaltă, umeri ei laţi şi ţinuta dreapta, cu picioarele bine înfipte, îi dădeau un aspect fizic foarte hotărât. Purta pantaloni de mătase, traşi pe glezne, pantofi negri, cu toc jos, o cămaşă largă din bumbac şi un şal mare, lung, din mătase.
Esenţa a ceea ce un bărbat ar trebui să iubească şi de care ar trebui să se teamă era acolo, încă de la început, în zâmbetul ironic care înflorise şi crescuse în arcuirea buzelor ei pline. Era mândrie în acel zâmbet şi încredere în formă nasului ei fin. Fără să ştiu de ce, mi-am dat seama că mulţi oameni îi confunda mândria cu aroganţa şi încrederea pe care o afişa-indiferenţă. Eu n-am făcut acea greşeală. Ochi mei se pierduseră, înotau şi pluteau liberi în lagună strălucitoare a privirii ei hotărâte. Avea ochi mari şi extraordinar de verzi. Erau de un verde aşa cum sunt copacii în visele vii. Erau de un verde-marin, dacă marea ar fi perfectă.”

   Ea era Karla!
O fiinţă pe care nu prea am înţeles-o, oarecum indiferentă, inabordabilă la început. O străină venită în Bombay şi care putea fi găsită la clubul-La Leopold. De aici încolo asistăm la asimilarea cât mai multor informaţii a lui Lin. Obiceiul de a merge şi a sta la o masă cu câţiva străini care sunt mai vechi în oraş, va lega prietenie sau duşmănie, depinde. Didier, un infractor, va rămâne constant alături de Lin. Mauritio şi Modena la fel infractori, vor ajunge să dorească moartea lui Lin. Prostituatele Ulla şi Letie vor avea şi ele interesele lor cu Lin.
Deşi este o carte cu o descrieri brutale a vieţii din India, autorul nu a precupeţit nimic, avem parte şi de scene de umor care fac deliciul cărţii. Prabaker îl va duce departe de Bombay, în satul părinţilor lui. Aici vor stă câteva luni, iar Lin învaţă dialectul hindi, învaţă că niciodată nu trebuie să facă baie dezbrăcat,î nvaţă respectul faţă de oameni.

   Când cei doi se vor întoarce în oraş, Lin va fi bătut şi toţi bani luaţi. Va fi nevoit să stea în mahalaua clandestină, unde locuiesc peste 25 mii de oameni.
Mi-am dat seama că aceşti oameni sunt foarte săraci, 2 metri pătraţi acoperiţi cu plastic este o casă de lux. Lin descoperă ce înseamnă să te implici în această comunitate. Un incendiu, ajutorul dat, bandajarea unui rănit îi va aduce după sine respectul acelor oameni săraci, dar oneşti, dar şi meseria de doctor.
Am rămas uimită cât de bine sunt organizaţi acei săraci, cât de recunoscători rămân. Şeful mahalalei, Oasim, este un om corect, iar orice conflict ivit va fi soluţionat cu înţelepciune. Asistăm la pedeapsa dată unui bărbat care şi-a bătut nevasta fiind băut. În India pe cât posibil femeia nu este bătută, este protejată. Asistăm la viaţa de zi cu zi, la tineri care se nasc, iubesc şi mor în mahala. Am avut parte şi de episodul tragic al holerei, unde lupţi cu boala, dar nu o poţi învinge.

   Lin va face cunoştinţă cu lordul mafiei locale din Bombay, Abel Khader Khan. Umirea îmi este cu atât mai mare cu cât acest mafiot ştie să fie temut, dar şi respectat în acelaşi timp. Ştie să facă şi dreptate, iar când poate ajuta o face. Interesant este că, Mafia indiana este deosebit de spirituală, discuţiile lor primează în jurul religiei, filosofiei, credinţei, setea de cunoaştere.

   Datorită unor manevre de răzbunare Lin va fi arestat, iar cele 4 luni petrecute în închisoarea din India lasă urme adânci. Condiţiile inumane, bătaia zilnică a lui Lin, legarea în lanţuri, îl va face să ajungă de la nouăzeci de kilograme la patruzeci şi cinci. Va fi eliberat cu ajutorul lui Abdulah, şi va intra în rândurile mafiei. Va lucra în domeniul colectării valutei, în mafia aurului şi în mafia paşapoartelor false. Va lega prietenii, va fi vânat, va vână, va pierde prieteni, unii ucişi în viaţa dura din Bombay. Deşi va câştiga bani buni, va săvârşi numeroase fărădelegi. Lin nu va înceta să ajute pe cei din mahala şi pe cei care îi cer ajutorul. Nu va înceta să caute vinovatul pentru arestarea sa din India. Oare îl va descoperi?

   Se pare că sosirea lui şi faptele desfăşurate ulterior au fost cu un scop, chiar pentru lordul mafiei. De la sosirea în Bombay, i s-a atribuit un rol pe care îl va afla mult mai târziu.
Aş putea să spun foarte multe despre această carte, multe tradiţii, corectitudinea indianului sărac, dar şi ura faţă de cei care săvârsesc accidente. Va descoperi ce înseamnă să fii indian.

,,Aşa ţinem noi toată ţară asta la un loc, cu inima. Două sute de limbi şi un miliard de oameni. India este inima. Sufletul care ne ţine la un loc. Nu există niciun loc în lumea asta cu un popor ca al meu, Lin. Nu există suflet ca cel indian.”

   Viaţa indiană prezentată de la cel sărac până la cel bogat, inclusiv şi lumea filmului de la Bollywood, corupţia la cel mai înalt nivel, poliţiştii care sunt mâna în mâna cu mafia, păcălirea la sânge a străinilor veniţi în vizită, războiul împotriva ruşilor de la graniţa cu India, unde Lin va participa, toate acestea le puteţi citi în aproape 900 de pagini de India pe care vă las să le descoperiţi singuri şi să reflectaţi la diverse lucruri.

Nota mea este 10.
Sunt nerăbdătoare să aflu ce se mai întâmplă în volumul doi-UMBRA MUNTELUI

Editura All

Cartea Shantaram, de Gregory David Roberts a fost oferită pentru recenzie de Editura All. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura All

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

evaluare-carte-5

Dacă aș rămâne, de Gayle Forman-Tu ce ai face, dacă ar trebui să alegi?

Titlu original: If I Stay/2009
Editura: RAO
Anul: 2014
Traducere din limba engleză: Manuela Bulat

Tu ce ai face, dacă ar trebui să alegi?
„ Acum o ecranizare de mare succes”

   Despre autoare nu am găsit foarte multe informații. Americancă, născută în 06.06.1970, genul abordat în acest roman este young adult.
   Câteodată avem nevoie de o lectură diferită, să ne scoată dintr-o stare de rutină. Indiferent dacă ne plac genurile thriller, polițist, mister, romance, SF, fantasy, simțim nevoie de ceva, un altceva deosebit.
   Dacă aș rămâne este acel ceva care te scoate dintr-o stare de amorțeală, te zguduie trezindu-te la o realitate cruntă. Te face să realizezi că acum ai totul și într-o secundă poți să nu mai ai nimic.
    Personajul principal se numește Mia, o tânără de 17 ani, cântă la violoncel şi este pasionată de muzica clasică, are o familie frumoasă, doi părinți retro, tatăl compozitor și fost toboșar într-o trupă jazz, mama agent de turism şi un frate de opt ani. Ca orice tânără de vârsta ei, Mia are un prieten cu un an mai mare, Adam, chitarist și solist vocal în trupa Shooting Star,  destul de renumită. Prietena cea mai bună a Miei este Kim, o evreică cu care s-a împrietenit după o bătaie în scoală.
    Tot acest tablou minunat este năruit într-o zi care pare să înceapă frumos. În urma ninsorii școlile sunt închise, Mia împreună cu părinții și fratele ei se hotărăsc să petreacă ziua împreună, vizitând niște prieteni de familie. Un accident tragic are loc, Mia este singura care supraviețuiește. Problema este că Mia realizează că vede totul din afară, inclusiv corpul ei, ca o fantomă.

„Dar eu sunt moartă? Eu sunt cea care zace la marginea drumului, cu piciorul atârnând nefiresc, înconjurată de o echipă de bărbați și femei care îmi curăță frenetic trupul și îmi inundă venele cu nu știu ce. Sunt pe jumătate dezbrăcată. Fiindcă paramedicii mi-au rupt partea de sus a cămășii. Unul dintre sânii mei este descoperit. Rușinată, îmi întorc privirea.”

   Și-a văzut părinții fără viață, și-a văzut trupul zăcând, răvășită Mia (sau fantoma ei) nu a mai avut puterea de a-l căuta pe Teddy, presupunând că acesta a supraviețuit și a fost dus la alt spital unde Wilow, prietena la care mergea e asistentă, soția lui Harry (coleg de trupă cu tatăl Miei), cu care are o fetiță de câteva luni. Mai târziu descoperă că e singura supraviețuitoare.
   Imaginează-ți o fată care nu a apucat să se bucure foarte mult de viață, iar acum este între două lumi, zbătându-se să se decidă dacă ar trebui să rămână sau nu.
   Romanul este oarecum amuzant, plin de amintiri din copilăria Miei, din tinerețile părinților ei retro, despre tot ceea ce înseamnă relații, cu părinții, cu copii, cu prietenii.
   Toată lumea este șocată, la spital în sala de așteptare se adună bunicii paterni, unchi, mătuși, verișori, prieteni și Adam. Pe iubitul ei nimeni nu-l lasă să o vadă, starea ei fiind critică. Acesta încearcă să atragă atenția asistentelor cu o trupă și o cântăreață celebră. Imaginați-vă o trupă cântând pe holul de la terapie intensivă, o adevărată nebunie, dar nimic nu e prea nebunesc când e vorba de iubire.

„Între timp, mă lămurisem că nu posed abilități supranaturale. Nu pot să trec prin pereți sau să zbor pe scări. Sunt în stare să fac doar lucrurile pe care le-aș face în viața reală, doar că se pare că tot ceea ce fac în lumea mea nu poate fi văzut de altcineva. Cel puțin, asta pare să se întâmple, pentru că nimeni nu este mirat când deschid o ușă sau apăs butonul liftului. Pot atinge obiecte sau chiar apăsa clanța unei uși, dar nu pot simți nimic și pe nimeni. Este ca și cum trăiesc totul printr-un glob de sticlă. Nu prea pricep cum vine asta, dar oricum nimic din ceea ce se întâmplă astăzi nu are nici o noimă.”

Vreau ca totul să dispară. Vreau ca eu să dispar. Nu vreau să fiu aici. Nu vreau să fiu în acest spital. Nu vreau să fiu în starea asta suspendată, din care pot vedea ce se întâmplă, în care sunt conștientă de ceea ce simt fără să fiu capabilă să simt.”

    Oare în asemenea momente, când simți că ai pierdut totul și trebuie să decizi dacă rămâi, ce ai decide?
   Cum încearcă bunicii, familia și prietenii să o ajute să decidă, pentru ei ea fiind în comă, nicidecum un înger (o fantomă) care vede și aude totul.
    Va reuși Adam să o influențeze în decizia pe care o ia?
   În afară de finalul care mi s-a părut un pic prea abrupt, romanul este plin de emoții și sentimente, este exact ceea ce caut eu într-o lectură.
   O carte de nota 9/10 și o recomand cu mare drag.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

by -
12

“o inimă frântă te doare la fel de rău, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război”     

            Privighetoarea de Kristin Hannah

Editura: LITERA

An apariţie: 2016

Colecţie: Blue Moon

Nr. pagini: 476

Titlul original : The Nightingale

Traducător: Ruxandra Târca şi Gabriel Tudor –  Graal Soft

     Romanul Privighetoarea al autoarei americane Kristin Hannah, apare în limba română la Editura Litera într-o nouă şi interesantă colecţie, Blue Moon. Foarte frumuşel se prezintă şi estetico-organoleptic, o adevărată plăcere să-l ţii în mâna. Iar cum colecţia îşi propune să aducă în atenţia cititoarelor cele mai gustate poveşti de dragoste, ea e cu atât mai potrivită pentru o carte care are în palmares zăboviri îndelungate în toate topurile cu bestseller-uri, și premieri populare cum sunt cele din Choice Award 2015 la categoria historical ficton pe Goodreads sau Cartea anului pe Amazon. Succes de public ce probabil va creşte şi mai zdravăn, odată cu ecranizarea în pregătire.

    Acţiunea este amplasată istoric între anii 1939-1944, în Franţa ocupată de nazişti, dar are coperţi narative şi câteva scurte întretăieri din perspectiva unuia dintre personaje, ajuns în Oregon tocmai pe la 1995. Nu aş vrea să încep cu ce nu mi-a plăcut, mai ales că romanul e un festin de senzaţii palpitante, dar eu am o mare problemă cu coperţile narative. În sensul că nu le suport. Ce rost au senioarele şi seniorii (ca să nu zic băbuţele şi moşnegii) din Titanic şi Salvaţi Soldatul Ryan, cu lacrimi în ochi la începutul filmelor? OK, la sfârşit, da, le pricepi sensul curgerii, te impresionează prin ce au trecut cetăţenii cunoscuţi între timp, dar în debutul istorisirii apar doar ca nişte spoilerişti bocitori care îţi sugerează cine o să trăiască şi cine o să moară până se gată toată afacerea. Aşa şi aici, deşi totuşi un pic mai discret – nu e foarte clar decât spre final cine e rememoratoarea şi care sunt exact regretele ei.

   Dincolo de introducerea incriminată, cartea debutează intens cu povestea surorilor Vianne şi Isabelle, două personaje antinomice – cum nu se poate mai diferite caracterial, dar prinse în aceeaşi vâltoare a nebuniei războinice. Vianne e căsătorită şi trăieşte într-un orăşel de pe Valea Loirei, are o fetiţă, pe micuţa Sophie, un trecut dureros cu alte câteva pierderi de sarcină, care o fac să îşi adore cu atât mai mult singurul copil şi să trăiască cu mai straşnică îngrijorare plecarea soţului la război. Cumpătată şi echilibrată, reflexivă şi mereu atentă să nu facă paşi greşiţi,  prevăzătoare şi protectivă, Vianne va trebui să reziste în propria casă invazei naziste… Isabelle, sora cea mică, e însă o rebelă ce după moartea mamei, a fost plasată de tată prin diferite institute de educare a tinerelor domnişoare, de unde evada sau era exmatriculată periodic până la vârstă de 18 ani, când năvala ocupanţilor o surprinde în Parisul din care tatăl său încearcă să o expedieze în Carriveau, mica localitate unde locuia Vianne.

            Privighetoarea de Kristin Hannah (1)

    Traseul Isabellei prinsă în coloana de refugiaţi fugari, exodul de oameni disperaţi, înghesuiţi într-o turmă înspăimântată, însetată, înfometată şi mitraliată din aer de avioanele germane, aminteşte puternic familiarizatului cu fresca istorică, de Suita Franceză a lui Irene Nemirovsky, roman clasic impresionant al unei autoare care chiar a trăit timpurile acelea, ce au şi adus-o de altfel în imposibilitatea de a îl încheia. Caracterul voluntar, puternic, plin de determinarea, naivitatea şi idealismul tinereţii, al Isabellei, iese în evidenţă pe parcursul dificultăților evacuării şi în conversaţiile cu proaspăt întâlnitul Gaeton, alt idealist cu trecut tumultuos de deţinut eliberat, asociat natural de drum şi năzuinţe. Atracţia dintre ei anticipează o primă poveste de dragoste, dar nimic nu iese cum e plănuit în maelstromul răzbelului şi odată ajunsă alături de Vianne şi Sophie, mezina Rossignol va trebui să locuiască împreună cu sora mai mare şi micuţa sa nepoată de opt anişori, în perioada tot mai întunecată a ocupaţiei.

           Privighetoarea de Kristin Hannah (3)   Pentru că germanii sunt de neoprit şi se instalează chiar şi în provincialul orăşel, unde există în apropiere un aeroport ce îi măreşte importanța tactică. Un ofiţer inamic, Beck e încartiruit în casa gospodărită doar de femeile familiei şi felul în care va fi acceptat de cele două surori dă încă o dată măsura personalităţilor lor. Cea paşnică, împăciuitoare, punând supravieţuirea şi binele copiilor pe primul plan, a Viannei. Cea sfidătoare, nesupusă, pregătită mereu de confruntare, fără teamă de urmări, chiar inconştientă, a Isabellei. Va fi interesant cum pe parcursul încercărilor războiului, odată cu creşterea progresivă a asupririi şi crimelor naziste, cele două surori Rossignol, atât de diferite, vor ajunge ambele să ajute, riscându-şi viaţa, pe cei aflaţi în pericolul cel mai grav. Vianne, copii evrei rămaşi fără părinţii deportaţi, Isabel devenită în cadrul Rezistenţei, “Privighetoarea”, trecând peste Pirinei piloţii britanici şi americani doborâţi pe teritoriul francez, până în Spania de unde se pot reîntoarce acasă.

    Privighetoarea de Kristin Hannah (2)  Deşi războiul influenţează orice acţiune sau reacţie a personajelor, cartea nu este neapărat despre război privit altfel decât ca o tulburare majoră a universului personal şi nici prea istorică (ochiul cunoscătorului ar putea descoperi în ea şabloane naive, exagerări sau anacronisme) e însă o superbă poveste despre relaţia dintre două surori a căror mama a murit şi au fost  neglijate de un tată alcolic şi distrus psihic de o altă conflagraţie, despre dragoste romantică şi părintească ce izbucneşte de neoprit în momentele tragice, despre regăsiri şi sacrificiul din iubire şi mai ales, despre rolul femeilor într-un conflict pornit şi asumat de bărbaţi. Despre meritul lor în a menţine familiile şi firele destrămate ale societăţii. Despe abnegaţia şi curajul cotidian al fiecăreia dintre ele, cel ce nu e pomenit în citaţii de merit, în cărţi de istorie sau onorat cu medalii, dar e la fel de mare ca şi cel al altor gen de eroi, pentru că salvează vieţi şi ţine lumea închegată în timp ce vitejii de tinichea să omoară unii pe alţii.

  Aceleaşi femei eroine care înţeleg importanța restartării de după flagel, a uitării atrocităţilor de neuitat, a trecerii sub tăcere a celor mai crâncene silnicii, pentru a se putea reinventa şi a porni viaţa de la început.

    Privighetoarea de Kristin Hannah (4)    Scris într-un stil direct, evocativ, emoţionat, cu puternic impact, romanul atinge sufletul şi odată cu creşterea ritmului dinspre final te ţine cu respiraţia tăiată sau îţi încețosează privirea. E atât de bine aprofundat în latura sa sentimentală şi psihologică, încât îi ierţi orice exacerbare melodramatică, orice concentrare istorică a tuturor evenimentelor într-un singur… sat, practic (ocupaţie a Wermacht-ului, activităţi furibunde ale Gestapo-ului şi SS-ului, deportări, bombardamente, partizani maquis, asasinate, masacre), nu te mai deranjează nici faptul că uneori parcă autoarea se străduie să înveţe alte nații limba franceză introducând puţinii termeni pe care îi cunoaşte în dialog, deşi se presupune că personjele vorbesc tot timpul franceză şi nu zic “oui” numai din când în când, când îl vedem noi apărând tam-nesam în textul scris.

   În abordarea asta absolut sinceră a recenziei aş lăuda încă o dată Editura Litera fiindcă nu a acceptat practica pe care o suportă alţii din partea companiei de tălmaci (sau ce o mai fi)  Graal Soft care îşi permite să inscripţioneze la altă mare editură numai numele firmei la nominalizări, trecând în anonimitate munca angajaţilor săi. Nu le cunosc organigrama, se poate ca cei doi traducători sub acoperire să fie chiar patronii respectivei firme şi să fi ales ei să nu se semneze până acum decât sub siglă, dar rămâne lipsa de respect pentru cumpărătorul produsului cultural, care simte nevoia să ştie măcar dacă traducerea a fost efectuată de un bărbat sau de o femeie. Mai ales la un roman ca ăsta, unde vocea feminităţii contează atât de mult.

   Recomand din suflet “Privighetoarea” oricărei cititoare care nu e o fanatică a exactităţii reproducerii istorice. Cu specificaţia – pentru istoriografe sau cititorii bărbaţi iubitori de acţiune şi confruntări WW II pe care nu le ştiau deja din alte aventuri – că deşi decent documentat, romanul este în primul rând o excelentă poveste de dragoste şi devenire feminină. Dar cu convingerea că niciun gen de explorator al său care îl va duce până la capăt, nu va rezista fără să scape o lacrimă… Iar cum orice reuşeşte să ne trezească o emoţie atât de puternică, merită un superlativ, are superlativul meu, din punct de vedere sentimentalo-romanțat. Făcând media cu nota pentru realism şi acurateţe istorică – într-un domeniu în care autoarea totuşi debutează, deşi a scris atâtea alte romane chick-lit de succes – aş conchide cu un solid 9 spre 10, sau 4 spre 5 steluțe, cum decorăm noi pe-aici.

editura-litera

Cartea Privighetoarea de Kristin Hannah a fost oferită pentru recenzie de Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

 

Surse imagini: imdb.com

„Nici într-o mie de ani nu şi-ar fi imaginat că acea copiliţă dezagreabilă cu care se-nsurase în urmă cu nouă ani s-ar fi putut preschimba într-o bună zi într-un fluture diafan."

Deziluzii, de Raluca Butnariu-un historical romance memorabil

   Descoperită din întâmplare cu ajutorul recomandărilor făcute de cititorii din mediul online, asemuită cu autoarele Judith McNaught sau Lisa Kleypas, Raluca Butnariu a reuşit să mă cucerească iremediabil cu operele sale.  După multe aşteptări, acum pot zâmbi pentru că am Deziluzii în format tipărit, un vis împlinit pentru mine, iar pentru cei din jur un câştig.

  Ultima dată v-am recomandat Privilegii, primul volum din trilogie, precizând că o parte din acţiune se regăseşte în Deziluzii (1.Privilegii, 2.Deziluzii, 3.Umbra nopţii). Veţi avea ocazia să savuraţi anunţarea logodnei dintre David Hayworth, duce de Roxburgh și lady Katherine Dellany, dar şi să faceţi cunoştinţă cu Jessica Fishbourne şi Morgan Davenport, două personaje încăpăţânate, luptătoare şi pasionale.

Povestea lor este neobişnuită!

    Morgan Redmond Alexander Davenport este nevoit să se căsătorească la cei douăzeci și unu de ani cu Jessica Fishbourne, o mireasă-copil de doar doisprezece ani. Tatăl său, Arthur Fishbourne fusese ucis într-un duel de către Marcus Davenport și cu ultima suflare ceruse ca fiica lui să fie protejată și unul din cei trei băieți ai contelui să-i devină soţ. Singurul care putea să împlinească această dorință era chiar Morgan, cel de-al doilea fiu. Theo, cel mai mare era înrolat și lupta în războiul din Franța, iar Michael, mezinul, era prea tânăr. Nemulțumit de decizia tatălui său, jură să ofere soţiei sale doar numele, nimic altceva, niciodată.

   După mai bine de opt ani, Morgan Davenport, acum duce de Averly revine la Marcham forţat de împrejurări. Se gândește cu groază că trebuie să revadă pe Jessica, soția costelivă cu ochii verzi. Îşi arată disprețul înainte să o cunoască și îi spune fratelui său-Michael că va divorța, iar dacă acesta va dori poate să se căsătorească cu ea imediat.

    Jessica petrecuse copilăria la mănăstire și încă din ziua căsătoriei era îndrăgostită de Morgan, îl divinizase și spera ca pe parcurs soțul ei să o viziteze. La vârsta de optsprezece ani se mutase la Marcham și singura legătură cu lumea era Michael, un cumnat devotat ce avea grijă de ea în permanență. Își construise în mintea ei imaginea unui om perfect, dar din greșeală descoperă un ziar de scandal și tot ceea ce visase se năruie. Până atunci făcuse tot ceea ce spera că își va dori Morgan de la o soție, dar după n-a mai contat. 

„Morgan poseda virilitatea agresivă a masculului dominant, acel sâmbure oţelit din adâncul spiritului ce-l învăluia pe fratele său într-un nimb de forţă şi magnetism, care îndemna bărbaţii la prudenţă şi femeile la pasiuni nimicitoare. Înalt de doi metri, suplu, cu un trup bine călit sub cerul liber şi soarele arzător de pe mări, Morgan trecea drept cel mai frumos bărbat pe care Anglia îl dăruise societăţii în ultimele trei decenii.”

   Morgan este năucit de prezența Jessicăi, devenise o tânără, înaltă, suplă, părul blond-roșcat, ochii mari și verzi. Se așteptase la o persoană sfioasă, evlavioasă, dar ea este plină de energie, o  adevărată reverie.

 „Nici într-o mie de ani nu şi-ar fi imaginat că acea copiliţă dezagreabilă cu care se-nsurase în urmă cu nouă ani s-ar fi putut preschimba într-o bună zi într-un fluture diafan. Pe atunci, nu promitea nici pe sfertul sfertului să devină frumuseţea de acum.

Revederea fusese… dureroasă. Şi la propriu, şi la figurat, schiţă el o umbră de zâmbet, dilatându-şi nările pentru a verifica consecinţele acelui incident neplăcut.” 

deziluzii-de-raluca-butnariu-jessica

    Călărea bărbătește pe Thezeu, un armăsar periculos, adora pe Balthazar, un păianjen negru și fioros, iar în restul timpului se ocupa și de administrația domeniului. Nu vrea să recunoască ceea ce simte în prezența Jessicăi și decide să urmeze planul inițial și să divorțeze, asigurându-i viitorul cu o sumă consistentă de bani. Ea acceptă fără să comenteze și chiar pare fericită.

   Pe măsură ce petrec timpul împreună, își dă seama că se îndrăgostește de soția lui. Morgan organizează la Marcham o petrecere surpriză în cinstea logodnei prietenului său David Hayworth, duce de Roxburgh și lady Katherine Dellany. Sosesc mulți invitați, inclusiv amanta sa de la Londra, dar ceva i se întâmplă şi Jessica îl cucerește iremediabil. O admiră pentru că este inteligentă, extrem de frumoasă, are o voce de aur care îi face sufletul să tresară. Este foarte gelos și reacționează impulsiv în momentul în care dansează de mai multe ori cu un invitat. Gestul său este al unui om egoist și decide imediat să schimbe strategia și să anunțe oficial că sunt căsătoriți, stopând orice tentative de flirt. Viața lor ia o altă întorsură în momentul în care Morgan îi face o propunere, iar Jessica nu poate refuza.

 Era o crudă ironie, un joc pervers al zeilor! Femeia a cărei existenţă îi umpluse atâţia ani sufletul de ură, dispreţ şi furie, ajunsese să-l incite şi să-l răscolească într-un fel în care nicio alta înaintea ei nu reuşise asta.

Nu voia s-o dorească. Nu aşa! În urmă cu nouă ani, îşi jurase că nu avea să o atingă niciodată în felul acesta. Şi totuşi, acum o făcea.” 

Flirturi…Atingeri…Sărutări

   Îi cere posibilitatea de a o curta timp de șase săptămâni cu flori, cuvinte frumoase, ieșiri în societate, dar și flirturi…atingeri…sărutări.

   Și totuși ceva se întâmplă dubios în jurul lor. Viața Jessicăi este pusă în pericol, se află la un pas de moarte. Morgan trece prin clipe groaznice, îi e teamă pentru viața soției sale mai ales acum că o descoperise ce înseamnă fericirea. Se bucură nespus când vede că suferise doar răni ușoare, dar nu știe cine este asasinul din umbră.

Vor putea să recupereze timpul pierdut înainte să fie prea târziu?

   Deziluzii este o carte despre viaţă, iertare şi pasiune. Povestea dintre Morgan şi Jessica este specială. O căsătorie din obligaţie îi vor duce pe drumuri diferite, dar destinul le va oferi o nouă şansă. Ar putea extrage cartea norocoasă şi să obţină fericirea, dar numai de ei va depinde să lupte pentru ea. O carte plină de mister, romantism, emoţii, tentative de omor care le vor întuneca gândurile şi le va pune răbdarea la grea încercare.

    Veţi avea ocazia să-l cunoaşteţi pe Michael, fratele lui Morgan, un alt bărbat care ascunde secrete şi se va remarca în următorul volum-Umbra nopţii.

umbra-noptii

Editura Celestium - OSIM CTR

Cartea Deziluzii de Raluca Butnariu a fost oferită pentru recenzie de Editura Celestium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Sursă foto: pexels.com

by -
8

Valentina, de Mihaela Strenc (volumul al doilea)-Seria „Oraşul îngerilor”

Editura Quantum Publishers

An apariţie:2016

Număr de pagini: 237

    Dragi cititori, aş vrea să vă imaginaţi pentru câteva clipe că ne aflăm în mijlocul unui tunel care trece printr-un munte. Are două ieşiri şi nu ştim spre care să ne îndreptăm. Cea din stânga trimite către noi fulgi de nea şi viscol, pe când cea din dreapta emană căldură. Fiecare dintre cele două sunt faţetele aceleiaşi persoane, aceluiaşi înger creionat de Mihaela Strenc. Abia aşteptam volumul al doilea, nu ştiam ce anume voi descoperi în filele acestuia, drept pentru care vă sfătuiesc să vă pregătiţi pentru că e posibil ca, pentru o zi şi jumătate, să nu mai dormiţi, mâncaţi ori merge la serviciu, facultate, şcoală, doar şi doar din pricina unei aventuri ☺. Haideţi, deci să ne lăsăm cu toţii purtaţi de cuvintele care au legat o nouă poveste…

valentina-de-mihaela-strenc-1

    Opera se deschide cu un prolog care ne poartă în visul unuia dintre personajele principale, Valentina. Aceasta era antrenată de către mentorul ei, Rai, să înfrângă întunericul cu ajutorul luminii care „păşea afară din vis, iar trupu-i de lumină se închega, căpătând contur”. Toată scena se derulează parcă cu încetinitorul, creându-ne senzaţia că participăm la acestea „întunericul se strângea în jurul ei, prinzând-o ca într-un laţ şi, cu toate astea, ea tot se sforţa să zboare”, „era obosită, dar tot nu renunţa. Gaura din nori se lărgea, lăsând loc unui ocean întunecat în care pluteau mici focuri”. Visul tinerei noastre ia sfârşit mult prea repede, fără a putea afla cine este acest Rai care a ajuns să îi domine nu doar inconştientul, ci şi realitatea.

valentina-de-mihaela-strenc-3

    Valentina este o fată ca oricare alta, „brunetă slăbuţă, cu ochi verzi şi nasul cârn. Arăta destul de bine, deşi avea o frumuseţe comună; în afară de asta, fiind minionă, mulţi credeau că e mult mai mică decât era în realitate…la cei nouăsprezece ani ai ei”. Este în vacanţă împreună cu mama ei adoptivă în Roma şi încearcă din răsputeri să o convingă pe cea din urmă să meargă să viziteze monumentele şi muzeele oraşului. Mama ei, însă este mult mai interesată de magazine şi o ia alături pe Valentina în fiece loc, chiar şi numai pentru privit manechinele şi rafturile. Într-o dimineaţă, însă tânăra noastră ajunge la un compromis cu mama sa şi vor merge împreună să viziteze Panteonul. Zis şi făcut. Acolo îl va întâlni, pentru prima oară, faţă în faţă, pe mentorul său care se numea Gabriel. El se poartă rece cu ea şi îi răspunde aproape monosilabic Valentinei lăsând-o în dubii cu privire la personalitatea lui „avea aceeaşi prezenţă, aceiaşi ochi, acelaşi fel de a fi…I se părea totul ireal”. Ulterior se va întoarce în Bucureşti, dar gândul îi zboară încă la cele petrecute în Italia. Nu după mult timp, una dintre prietenele sale, Mona o invită în oraş. Merg la un restaurant, unde…îl reîntâlneşte pe Gabriel, iar noi… pe Iustin. Mona, dorind să îşi ajute prietena, începe a discuta cu cei doi bărbaţi, dar Gabriel râmâne rece şi le ameninţă pe cele două că dacă le mai revede va depune plângere penală împotriva lor pentru hărţuire. Valentina se simte ca şi cum cerul s-a destrămat şi a picat peste ea. Cu toate acestea nu conteneşte a se gândi la mentorul său. Va face cercetări despre el, va ieşi la o întâlnire cu şoferul acestuia şi, puţin câte puţin, ajunge la miezul problemei: lumea Veghetorilor care protejează lumea de strigoii înneguraţi. Gabriel are darul premoniţiei şi a prezis că Valentina va muri dacă va fi acceptată în această lume. De aceea a ţinut-o atât de multă vreme departe de toate. Din păcate şi…din fericire, tânăra este mult prea curioasă. Mai mult, va participa la o invocare a necuratului doar pentru a strânge informaţii. Totul era o scamatorie realizată de un strigoi. În spatele acestuia, Valentina observă o umbră şi îşi dă seama că a venit vremea de a pune în practică cele învăţate de la Rai. Îşi lasă lumina împotriva Dianei, un alt strigoi. Din păcate această turnură a evenimentelor a  descoperit-o  celor întunecaţi. Fratele ei, între timp devenit strigoi, află de acestea, iar Gabriel va trebui să o apere.

valentina-de-mihaela-strenc-2

    De cealaltă parte a volumului regăsim personaje din prima parte a seriei, cum sunt Ana şi Iustin. Căsătoriţi deja de câţiva ani au ajuns într-un impas şi anume faptul că acesta nu va putea avea copii. Iustin se închide din ce în ce mai mult, are secrete faţă de Ana, o minte pentru a se despărţi de ea şi a o proteja. Cine îi deschide ochii în faţa greşelii pe care o comite? Valentina ☺.

    Carte are o acţiune complexă şi e scrisă la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient şi omniprezent. Descrierile sunt frumos realizate, iar personajele sunt realiste „un mănunchi de raze se agăţase de perdeluţa albă, răsfirându-se de acolo pe uşa de la dulap şi pe o carpetă maronie”, „nu mai ştia cât timp trecuse…de zile întregi stătea ghemuită într-o hrubă, într-o stare asemănătoare unui somn profund”, „era mai mult decât putea să îndure; furioasă, smulse trandafirii din vază şi îi aruncă în bărbat. Câteva petale i se agăţară de sacoul negru, refuzând să se desprindă. Cu ochii în lacrimi, tânăra o luă la fugă…frământată de sentimente ascuţite: furie, tristeţe, dezamăgire.”. În ciuda puterilor pe care le au, nu sunt nici mai mult nici mai puţin decât simpli oameni. Astfel reuşeşte autoarea să ne determine a ne întreba: „persoana din spatele meu din tramvai este oare Veghetor?”.  Opera e presărată pe ici şi pe colo de scene hazlii din care putem şi învăţa…cum să cerem persoana iubită în căsătorie pentru a nu fi refuzaţi de îndată ce au fost rostite  cuvintele:

„-Această cerere în căsătorie. Poţi să-mi spui ce i-ai zis?

-Nimic special, am întrebat-o dacă vrea să fie soţia mea.

-Şi apoi?

-Mi-a cerut să fiu sincer şi să-i spun ce simt…I-am spus că o doresc…Pe Iustin îl pufni râsul…

-Nu poţi să-i spui asta unei femei aşa, direct!…Trebuie s-o iei pe ocolite, să-i spui mai întâi că are părul nu ştiu cum, că e specială, frumoasă…Şi la urmă, c-o iubeşti.”

    Valentina noastră va trebui să treacă multe încercări, va fi la un pas de moarte, va trebui să aleagă între bine şi rău, între singurătate şi iubire pe veci. Nu vă spun mai mult! Cartea are să vă descopere totul…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

NOTĂ: 10/10 STILOURI

   

   

Quantum Publishers Logo

Cartea Valentina de Mihaela Strenc a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
11

Antimemoriile unei muze, de Julia Kalman

Editura: Pandora M.

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 272

Julia Kalman și-a petrecut ultimii zece ani în ateliere de creație plastică, unde a scris două romane și jumătate. Boema a inspirat-o, a vindecat-o de blazare, iar artele i-au schimbat viața. Așa a început scrierea Antimemoriilor unei muze, un exercițiu stilistic destul de manierist, care s-a transformat într-un joc literar, într-un experiment dureros, dar seducător.Acum lucrează la un volum de proză scurtă, la un nou roman și la un proiect de traducere literară. Julia Kalman este membră a Clubului Scriitoarelor încă de la înființarea acestuia.

Cu puțin timp în urmă am citit o carte excepțională. O carte despre care nu auzisem prea multe, dar în privința căreia eram extrem de curios. Întâmplător am cunoscut-o și pe autoare pe facebook, o doamnă distinsă, elegantă și cu un vizibil aer de artist. Boemă, sensibilă și misterioasă. O persoană din ale cărei mâini ar putea ieși doar o operă neprețuită, plină de secrete gata să fie descifrate. Titlul sau poate autoarea mi-au sporit curiozitatea, m-au determinat s-o deschid. Sau poate există și acolo, într-unul din ungherele sufletului meu, ca la toți ceilalți, ceva din firea de artist. Cert e că am citit cartea.

Am petrecut câteva ore în compania antimemoriilor unei muze. Am savurat aceste rânduri așternute cu măiestrie de Julia Kalman. Am încercat să pătrund în acea lume situată undeva în spatele cuvintelor, dincolo de o lectură superficială. La început am întâmpinat mici dificultăți. Voiam să ajung la ceea ce am putea numi sufletul cărții. Voiam să pătrund în acel abis întunecat, dar care se sfârșește, în cele din urmă, cu strălucire unei lumini de-a dreptul divine. Nu a trebuit să rostesc ,,Sesam, deschide-te!”, ci a fost suficient să-mi deschid eu sufletul, să-i permit să se amestece printre cuvinte.

Pe măsură ce dădeam paginile simțeam că sunt și mai bine prins în mrejele poveștii. Legat fedeleș, cu sufletul la gură, mă lăsam purtat de acest vârtej amețitor. Odată prins, nu am mai fost eliberat până când nu am întors ultima pagină. M-am simțit confuz, deznădăjduit. Cartea s-a terminat prea repede, viteza paginilor o ajungea pe cea a luminii. Am fost deconectat de la această scriere profundă, după ce am fost unul și același cu ea, și, brusc, nu știam ce să mai fac, ce să mai zic. Toată această experiență a fost doar un vis? Un vis aflat la granița dintre straniu și miraculos, ceva între un vis frumos și un coșmar?

,,Și avea într-un fel dreptate, lumea artistică te poate distruge, îți poate lua mințile, pe de altă parte însă arta are darul de a ține timpul în loc și de a deschide porți către alte dimensiuni. Ne oglindim în fiecare tablou, vedem în el reflexia sufletului nostru, dar, oricât de buni și de frumoși am fi, cu cât privim mai mult, cu atât vom ajunge mai adânc în noi, acolo și-au făcut sălaș frustrările și limitările, ne vom descoperi răutatea și urâțenia, le vom exciza și, încetul cu încetul, vom ajunge să ne reconstruim armonia interioară.”

Am adormit, gândindu-mă la muza Regreta. Când m-am trezit toată învălmășeala din capul meu se oprise, totul era atât de clar. Am conștientizat toate trăirile mele din timpul lecturii, despre care adineauri nu știam dacă îmi aparțin mie sau ei.  Am recitit-o, dorind să mă mai bucur odată de acest carusel al trăirilor și al zbuciumului interior.

Am reflectat ceva timp asupra acestor antimemorii. Ale unei muze, ale artistului, ajuns sau încă nu în ,,pragul nebuniei”, ale cititorului, ale mele, ale tale, ale oricăruia. Și acum mi-e greu să redau într-o manieră suficient de coerentă cât de specială este această carte. Și oarecum mă tem că nu toți cititorii o vor ,,gusta”, că nu îi vor descoperi profunzimile. Această scriere ce nu vrea să fie o culegere de memorii m-a fascinat, mi-a bucurat și hrănit spiritul într-o anumită măsură. Inefabil.

Mi-a plăcut nespus, căci e genul de carte pe care ai putea-o reciti de nenumărate ori fără ca farmecul să se piardă. Cu fiecare lectură vei afla altceva nou, taine pe care nu le descifraseși.

,,Într-o noapte cu  lună așezați-vă o oglindă oarbă în față. Priviți în planul secund, stereoscopic. Expirați – inspirați. Vizualizați. Suntem acolo, sunteți acolo – suflete, iluzii și demoni flămânzi, în căutare de carne, în căutare de trup, aceleași verbe ne definesc.”

,,Antimemoriile unei muze” este o excelentă alegorie la adresa vieții artistului, un exercițiu stilistic impresionant al unui artist talentat, al cărui condei face minuni în contact cu foaia albă de hârtie. Personajul-narator este însăși Regreta, muza, crăiasa cuvintelor, regina celor scrise, artista veșnic neînțeleasă. A fost și ea un om ca toți alții, a avut o viață normală, o familie, însă odată ajunsă la maturitate a renunțat treptat la normalitate, alegând în schimb ,,nebunia”.

Cunoaște și alți artiști, majoritatea artiști vizuali, intră în acest mediu aparent vicios, depravat, nelipsit de alcool, tutun și sex. Devine una de-a lor. Începe o nouă viață, trăind de pe o zi pe alta, iubind mai mult sau mai puțin, învărtindu-se parcă în cerc, fără a face vreun pas înainte. Oriunde și-ar întoarce privirea dă de Dan, Dana, von B, Modela, bunicul Alfred, toți locuitori ai acestui univers haotic, pe alocuri fictiv.

Timpul trece și această muză se simte tot mai străină. Ca și cum nu s-a putut adapta în întregime. Nu-și găsește locul, se descoperă pe ea însăși și încearcă să înțeleagă ceea ce este cu adevărat important. Talentul ei trebuie exploatat. Existența sa este efemeră, prea scurtă pentru a fi irosită…

,,Îmi spuseseră pe un ton ferm că sunt scriitoare și că am talent, precum un copil care a capturat un curcubeu într-o sticlă, dar îmi arătaseră că eram de-abia la început, iar asta nu pentru că înzestrările ar trebui dovedite, ci, dimpotrivă, pentru că ar fi fost păcat să nu le pot stăpâni, să nu mă pot bucura de ele. Fără ei nu m-aș fi apucat de joacă.”

Julia Kalman reușește să adreseze un mirific elogiu artei și artiștilor. Fără artă viața noastră ar fi fadă, iar fără artiști n-am fi niciodată capabili să descoperim aceste proiecții ale frumosului, să le includem în viețile noastre. Autoarea româncă e dovada vie a literaturii de calitate și a artei românești a cuvântului. Nu este cu nimic mai prejos decât ,,literații” străini.  Julia Kalman te face să te simți mândru de naționalitatea ta, că te numeri printre cei care apreciază frumosul așternut pe hârtie.

Vă recomand să citiți ,,Antimemoriile unei muze”! Vă invit să porniți într-o scurtă călătorie, să cădeți și să vă ridicați alături de personajele creionate atent! Deschideți-vă sufletul, lăsați-l liber, citiți această carte, trăiți și concluzionați! Cu toții suntem artiști. Important e să scoatem la lumină acea trăsătură a firii noastre…

     Alte păreri:

  • „Se poate spune că, pentru Julia Kalman, fantasticul și ascuțitul său spirit de observație se întemeiază pe o predilecție spre ambiguitate, pe o tentație de a-și exorciza imaginea creatoare. Nu este mai puțin adevărat că, după lectura acestei cărți sclipitoare, inteligentă, ești tentat să folosești mai multe sugestii decât oferă însuși textul. Antimemoriile unei muze anunță apariția unui mare scriitor.” Denis Dinulescu
  • „Julia Kalman păstrează în fiecare clipă un soi de detașare ludică, necesară, dar nu se mutilează, nu se reduce pe sine, ba dimpotrivă, se afirmă, se amplifică, până când ajungi să nu-ți mai dai seama cine privește pe cine, cine creează pe cine, cine domină pe cine: artistul, cel care așază muza delicat pe planșetă și îi pictează pielea în culori fine sau muza însăși, care descrie totul cu atâta măiestrie.” Erika Ciuică
  • „Julia Kalman face parte dintre acele spirite introvertite, erudite și îndrăgostite de artă și frumos, reușind să-și prezinte notațiile existențiale cu o mare acuitate și detașare și din niște perspective neașteptate și extrem de moderne. Pariul ei cu literatura este un câștig care mă face să-i aștept cărțile viitoare cu o foarte mare încredere.” Paul Vinicius

                 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

pandora M

Cartea Antimemoriile unei muze, de Julia Kalman a fost oferită pentru recenzie de Editura Pandora M. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Pandora M.

"Mireasma delicată de iasomie, pe care o adulmecase de multe ori în mod inconştient atunci când se găsea în prezenţa ei, îl invadă ca o ploaie caldă şi iute de vară, răscolindu-i fiinţa."

Privilegii de Raluca Butnariu-un montagne russe al emoţiilor

An apariţie: 2016
Editura: Celestium
Nr. pagini: 572
Gen: Historical Romance, Romance

       Privilegii de Raluca Butnariu este o carte specială şi oricât aş încerca să mă detaşez şi să îi caut anumite defecte, nu reuşesc. Tind să cred că autoarea s-a născut în perioada nepotrivită pentru că are darul de a surprinde cititorul şi de a-l trimite în Anglia, anul 1800, pentru a fi alături de David Edward Gabriel, al şaptelea duce de Roxburgh. Este plăcut sentimentul de a ne transpune în pielea personajelor, să iubim şi să trăim după cum ne direcţionează cuvintele.
     Dacă aţi citit inclusiv Deziluzii atunci ştiţi că sunt anumite scene care se regăsesc şi în Privilegii, dar prezentate din anumite puncte de vedere şi au drept scop evidenţierea tentativelor de omor. Aceste detalii stârnesc curiozitatea pentru că nu este evocată o simplă poveste de dragoste, ci mai mult de atât. Trăirile, neînţelegerile, lupta continuă, ambiţia, fac din Privilegii lectura ideală pentru cei care iubesc cărţile cu happy-end, dar şi genul historical romance. Tot acest periplu, de-a v-aţi ascunselea este metoda autoarei de a ne arăta cât de misterioase sunt căile vieţii şi cât de important este pentru noi să înţelegem adevăratele motive ale incertitudinii.

     David Edward Gabriel, al şaptelea duce de Roxburgh ar putea avea tot ce îşi doreşte, dar perspectivele i se schimbe când domeniul Floors din Scoţia îi apare în cale. Îi este imposibil să-l cumpere pentru că i se tot refuză ofertele, dar norocul este de partea lui când îl câştigă la un joc de cărţi. Moartea subită a proprietarului îl va pune în faţa faptului împlinit şi primeşte domeniul la pachet cu fata acestuia, Katherine Dellany.
    Plănuieşte să o căsătorească cu un bărbat bogat din societate, dar planurile se vor transforma atunci când o cunoaşte pe frumoasa Kate. Ambiţioasă, pasională şi extreme de talentată, ajunge să îi pună sufletul pe jar şi să-l intrige la fiecare pas.
    Dacă la început intenţiona să scape de ea, acum vrea să o transforme în soţia supusă, un fel de trofeu în casă, numai că ea nu-i împărtăşeşte sentimentele, vrea libertate, să fie iubită, adorată, respectată de viitorul soţ.
    Ceea ce nu va lua în calcul David este atracţia care o simte: “Mireasma delicată de iasomie, pe care o adulmecase de multe ori în mod inconştient atunci când se găsea în prezenţa ei, îl invadă ca o ploaie caldă şi iute de vară, răscolindu-i fiinţa. Se va trezi la viaţă doar atunci când ea va dispărea din viaţa lui pentru o perioadă. Acela va fi momentul de cumpănă ce le va debusola toate perspectivele, dar şi sentimentele.
    Katherine Dellany este conştientă de atuurile sale şi nu se sfieşte să riposteze, ştie când să lupte, dar şi când să se oprească. Are talent la pictură şi vrea să le expună în cadrul unei expoziţii, să le vândă pentru a răscumpăra domeniul în care are atâtea amintiri-să-şi asigure un trai decent. Visează cu ochii deschişi, dar ştie că ducele de Roxburgh este de neoprit. Sătulă să fie la mâna destinului, ia măsuri drastice cu ajutorul prietenilor care îi sunt alături de fiecare dată.

     Numai că decizia lui va fi una de-a dreptul năucitoare:

– Dacă vă aşteptaţi să spun că-mi pare rău pentru faptul că am… că am plecat de la Floors, atunci vă înşelaţi amarnic, vorbi ea rar, încercând să-şi controleze tremurul din glas. N-o s-o fac nici în ruptul capului! Atunci, ca şi acum, sunt pregătită să-mi asum toate consecinţele acţiunilor mele.
   David o privi tăcut câteva momente, simţind că i se rupe inima de dragul ei. Se vedea clar că încerca să braveze, iar asta îi stârni un val uriaş de tandreţe. Ar fi vrut să o poată lua în braţe ca s-o liniştească, însă nu era convins că avea să scape cu viaţă după aceea. Expresia încordată de animal hăituit din ochii ei îl îndemna la o maximă prudenţă.
– „Tulit-o iepureşte” este un termen care ar descrie mult mai corect plecarea ta de la Floors şi nu aştept să-ţi ceri scuze pentru asta, rosti el cu un oftat adânc. De fapt, dintre noi doi, eu sunt cel care ar trebui să-şi ceară scuze, nu tu!
Katherine făcu ochii mari, deconcertată.
– Dumneavoastră? se bâlbâi ea surprinsă, abia auzindu-şi vocea printre bubuielile puternice ale inimii care-i răsunau în urechi.
– M-am comportat total anapoda, într-un fel care nu mă caracterizează deloc. Şi vreau să-mi cer scuze pentru că am fost… hm, cum mi-ai zis atunci? se încruntă el, încercând să-şi amintească. Ah, da, nemernic arogant, trădător şi mincinos, ticălos încrezut şi insensibil, şi cred că au mai fost vreo două epitete, dar acum ambele îmi scapă, sfârşi el cu un zâmbet amuzat şi spăşit totodată. Lady Katherine, mă ierţi pentru că m-am comportat faţă de tine în toate modurile dezgustătoare amintite mai sus?”


„- Katherine, este departe de mine această cruzime! vorbi el repede, ştiind că dacă începea să plângă, avea să-şi piardă minţile. Chiar îmi pare de rău că ţi-am provocat atâtea neplăceri şi te-am făcut să suferi inutil. Uită-te la mine, Katherine! Privirea ei era suspicioasă şi încordată. Niciodată nu mi-am cerut scuze în faţa nimănui şi habar n-ai cât de greu îmi e s-o fac! Întotdeauna am încercat să fiu corect cu ceilalţi, tocmai din această pricină. Regret din tot sufletul ca s-a ajuns aici. Sunt dezolat şi… n-am cuvinte să-ţi descriu cât de prost mă simt în faţa ta… Mă crezi?”


„- Nu vreau să mă mărit cu dumneata, articulă ea cu dificultate, înghiţind convulsiv nodul din gît.
– Ştiu, spuse el serios, şi nici nu mai am această pretenţie.
– Adevărat?! rămase ea cu gura căscată de uimire.
– Nu vreau să mă însor cu o femeie care este atât de îngrozită de mine încât preferă să fugă şi care, în mod evident, mă dispreţuieşte şi mă urăşte de moarte!”
„Rămâi cu bine, lady Katherine, sfârşi el cu o voce adîncă, schiţând un zâmbet greu de interpretat, în timp ce se înclina respectuos în faţa ei.”
„Castelul Floors era din nou al ei! Hayworth îi trecuse proprietatea pe nume cu şase zile în urmă.”
„ Începu să plângă copleşită, strângând cu putere hârtiile la piept.
Ar fi trebuit să fie fericită! Era fericită, îşi zise ea, suspinând.
Atunci, de ce simţea un imens gol în inimă?!…”

Dar oare…vor mai fi împreună?

     Privilegii de Raluca Butnariu este o transpunere a sentimentelor, o luptă asiduă pentru supravieţuire, un montagne russe care va face să merite fiecare clipă de lectură. Povestea, personajele şi incertitudinile vor intriga stârnind controverse, dar şi emoţii la tot pasul. Adrenalina va creşte gradual când din întuneric vor pândi persoanele care doresc să-i facă rău lui Katherine Dellany. Vor fi numeroase tentative ce îi vor pune viaţa în pericol şi secretele celor din jur o vor duce pe marginea prăpastiei. Cine îi va fi alături şi cum va reuşi să se strecoare pentru a scăpa teafără, sunt două întrebări care vor avea nevoie de un răspuns înainte de a fi prea târziu. Finalul va reuşi să vă surprindă.
      Bucuraţi-vă de Privilegii şi continuaţi cu Deziluzii, sigur nu veţi regreta.

  PS: Cărţile Ralucăi Butnariu se află pe lista personală de slăbiciuni. Îmi place cum scrie şi mereu am profitat de fiecare oportunitate pentru a-i recomanda publicaţiile. :) 

Editura Celestium - OSIM CTR

Cartea Privilegii de Raluca Butnariu a fost oferită pentru recenzie de Editura Celestium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Surse foto: pexels.com, pinterest.com

Femeia dorită de Nora Roberts-mister şi pasiune

Titlul original: Black Hills
Traducere: Dagmar Popescu
An apariţie: 2016
Editura: Miron
Nr. pagini: 463
Gen: Romance, Romantic Suspence

Cărţi scrise de Nora Roberts

    Cărţile autoarei Nora Roberts le asociez cu aroma ceaiurilor pe care le savurez ocazional, indiferent de anotimp, însă pentru a intra în atmosferă, vă invit să răsfoiţi Femeia dorită şi să vă bucuraţi de savoarea unui ceai fierbinte de portocală cu lapte şi miere. Deşi nu mă consider o fană a acesteia, trebuie să recunosc, îmi plac personajele, în special cele masculine. :) Ştiţi şi voi că Nora Roberts nu mai are nevoie de prezentare, are publicate numeroase cărţi, unele scrise inclusiv sub pseudonim, încât este imposibil să nu le îndrăgeşti.
     Femeia dorită ne poartă pe meleagurile din Dakota de Sud urmărind evoluţia personajelor principale-Cooper şi Lili din copilărie şi până la maturitate. Vor ajunge să se împrietenească, să se iubească şi să renunţe la ceea ce aveau pentru a-şi alege fiecare drumul în viaţă, dar soarta îi va aduce din nou..împreună.

    În iunie 1989, Cooper Sulivan este trimis de părinţii săi în Dakota de Sud pentru a sta pe perioada vacanţei împreună cu bunicii din partea mamei. Iubeşte oraşul, tehnologia şi detestă decizia lor, dar trebuie să se resemneze şi să suporte sălbăticia, singurătatea şi să se gândească mai puţin la distracţia ce o lăsa la New York.
    La doar 11 ani este conştient de multe aspecte, inclusiv de răceala dintre părinţii săi, dar afecţiunea bunicilor şi dorinţa lor de a-l face să se integreze în mediul înconjurăror, va face din această vacanţă cea mai bună alegere. Va ajunge să iubească încetul cu încetul viaţa simplă, oamenii, animalele sălbatice, inclusiv prietenia cu Lili Chance (9 ani). Diferită de restul fetelor, ea ştie să călărească, să joace baseball şi îşi ajută părinţii la ceea ce au nevoie. Pasiunea pentru animale, dar mai ales pentru pume, o fac de neoprit. Ştie ce vrea, are deja planul făcut în minte, iar peste ani se vede administrând cu ajutorul părinţilor un refugiu pentru animalele sălbatice care nu reuşesc să se integreze.
     Între ei se leagă o prietenie specială comunicând despre orice le face plăcere, dar pentru a marca sfârşitul vacanţei îşi vor face cadouri reciproc: Cooper îi va dărui o pumă sculptată în lemn, iar Lili o monedă veche pe care o descoperise cu ceva timp în urmă. Acestea vor fi talismanele lor norocoase pe care le vor purta cu drag zi de zi.
    Anii au trecut şi legătura dintre cei doi a ajuns să se consolideze ajungând la dragoste adevărată. Acum sunt adolescenţi, se comportă altfel şi deşi îşi asumă un mare risc, apropierea lor este inevitabilă. Acesta va fi momentul de cumpănă pentru că mai târziu fiecare va lupta pentru propriul vis. Lili va merge la facultate pentru studierea şi protejarea animalelor sălbatice, iar Cooper are de ales între facultatea de drept, să accepte condiţiile financiare impuse de tatăl său pentru a lucra corporaţie sau să refuze toate beneficiile financiare şi să devină poliţist. Spre deosebire de Lili el este în incertitudine, ştie ce vrea, dar nu este în totalitate convins.
   Vacanţa va fi savurată la maxim, Lili vrea să împărtăşească cu el aceste clipe unice şi organizează o escapadă cu cortul, îşi vor da frâu sentimentelor şi atracţiei care îi leagă. Ar fi fost totul mult prea frumos dacă dragostea lor şi numeroasele plimbări prin sălbăticie ar fi rămas în acest stadiu, numai că descoperirea în pădure a rămăşiţelor cadavrului unei femei le va umbri gândurile. Urmele arată că a fost ucisă de un om şi lăsată la discreţia animalelor.
    După alţi doisprezece ani, în februarie 2009 atmosfera din Dakota de Sud pare să fie alta. Lilian Chance a devenit renumită, a aprofundat studiile, are numeroase lucrări publicate şi a pus bazele Refugiului Chance pentru animalele sălbatice. Administrează cu pasiune şi sârguinţă refugiul, demonstrând că dacă doreşti cu adevărat poţi realiza orice. Este o femeie puternică, hotărâtă, matură ce pune cariera pe primul loc. A ales ca dragostea pentru animale să o ducă departe şi se simte foarte mulţumită.
    Poate că ar fi putut să-şi ignore gândurile dacă ar fi fost singură, însă va avea parte iarăşi de prezenţa lui Cooper Sulivan. De parcă ar fi un déjà-vu, cei doi vor fi din nou faţă în faţă, acum au resentimente, drumurile lor s-au despărţit la un moment dat, fiecare a fost rănit, dar acum au o nouă şansă pentru a înţelege motivul rupturii. Cooper a ales să vândă tot ce avea, inclusiv propria afacere pentru că bunicul său suferise un accident şi avea nevoie de ajutor la fermă.
   Ţinutul Dakota de Sud are un simbol aparte pentru cei doi, reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul, însă pentru a lămuri neînţelegerile şi indiferenţa cu care se tratează au nevoie de un moment de sinceritate. Cum ar putea să beneficieze de el dacă se comportă de parcă totul este bine?
 

  „Ei bine, îşi spuse ea, nu a fost chiar aşa de rău. Prima oară e mai greu, dar nu a fost chiar aşa de rău. Cîteva înţepături, cîteva bubuituri în inimă. Nimic fatal.
Dar Coop chiar arată mai bine, se gîndi ea. Mai în vîrstă, mai puternic. Cu faţa mai ascuţită, cîteva riduri în faţa ochilor. Mai sexi.
     O să poată trece şi peste asta. Ar putea fi din nou prieteni. Nu aşa ca înainte, nici măcar aşa cum erau înainte de a fi devenit iubiţi. Dar ar putea fi prietenoşi.”


 

„Dacă putea el, atunci putea şi ea.”

    Propriile gânduri vor trece pe plan secundar pentru că în zonă apar cadavre ale unor femei care au fost ucise prin aceeaşi metodă. Pentru amândoi înseamnă răscolirea trecutului, dar pentru Cooper devine un mare semnal de alarmă. Ştie că undeva este o problemă şi nu va putea suporta ca Lili să păţească ceva. A pierdut prea multe, dar pentru ea va lupta până în pânzele albe.

femeia-dorita-de-nora-roberts     Vor fi situaţii limită în care indiciile sunt la tot pasul, dar criminalul este un bun cunoscător al zonei, ştie cum să se protejeze, dar mai ales vrea să se răzbune. Partea neplăcută este că are ceva împotriva lui Lilian Chance şi a originii sale de indian siux Lacota.
    Femeia dorită este o carte plină de mister, afecţiune şi cu peisaje din sălbăticie care vor rămâne în minte multă vreme. Senzaţia lăsată, descrierea, devotamentul oamenilor care ştiu să respecte natura şi să o protejeze, dar mai ales momentele în care sunt descrise comportamentele animalelor fac din această carte perfectă pentru lectură. Este accesibilă, uşoară şi te ţine în suspans, ideală pentru orice stare sufletească. Îmi era dor de ceva diferit şi poate într-un fel, îmi lipsea farmecul autoarei Nora Roberts. 

Editura Miron

Cartea Femeia dorită de Nora Roberts este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Surse foto: pixabay.com, pexels.com, pinterest.com

Moartea e aproape, îmi spun amețită, în timp ce întunericul se apropie și mă înghite cu totul

Bariere de fum şi Abis de Monica Ramirez (seria Alina Marinescu)

„Un roman care dă dependență… personajele principale devin persoane reale. Sunt aici. Există. La fel și organizația Elite.” Inland Empire Journal

     Am citit toate cărţile publicate de Monica Ramirez și traduse în limba română, însă seria Alina Marinescu este cea mai bună. Se simte profesionalismul îmbinat cu talentul autoarei, la care se adaugă o doză consistentă de realitate. Pe parcursul celor cinci luni de aprofundare a seriei am avut timp să analizez, să trag concluzii, să vorbesc fără oprire, să comentez pasaje întregi, dar mai ales să-mi stresez apropiaţii cu ce am descoperit. Am fost impresionată şi trebuia să mă manifest într-un fel sau altul. :)
   Îndrăzniţi şi veţi avea parte de o poveste de viaţă ce vă va cuceri iremediabil. Incertitudinea, iubirea, durerea, ura, dar şi puterea de a merge mai departe dau personajelor forţe nebănuite. Dacă s-ar face un film după serie, atunci acţiunea ar fi din plin, iar emoţiile vor fi cele care vor îndulci momentele de neputinţă.
    Alina Marinescu este genul de femeie care ar putea avea orice meserie, dar dintre toate, soarta a forţat-o să aleagă spionajul. Chiar dacă i-a fost greu, a mers mai departe şi a excelat. Dispariţia lui Alex, atracţia pentru Marius, luptele cu organizaţiile secrete care pun la cale tot felul de atentate, nu prea lasă timp de gândit. Printre misiuni, Alina ştie că merită a doua şansă, să fie răsfăţată, adorată, să iubească din nou, iar Marius este dispus la orice sacrificiu pentru ea.

seria-alina-marinescu

Bariere de fum (vol. 4)
Colecția: Thriller & Mystery
Categoria: Roman românesc, Thriller, Dragoste
 Nr. pagini: 254  

      Faţă de primele 3 volume din serie, Bariere de fum mi s-a părut mult mai sensibilă, pe alocuri chiar crudă, efectiv nu eram pregătită să simt atâtea emoţii, încât la un moment dat am dorit să fac pauză de lectură. Am întâlnit personaje mature care au fost nevoite să îşi înăbuşe sentimentele şi să meargă mai departe. Alina este fericită cu Marius, dar impedimente apar de peste tot. Acum CIA şi Elite sunt faţă în faţă, forţaţi de împrejurări să recurgă la orice alianţă pentru a combate răul. Atunci când credeam că alte surprize nu-şi mai au rostul, ei sunt trimişi într-o misiune de recuperare a unei arme biologice pe baza virusului Ebola, dar şi pentru antidotul de combatere. Licitaţia se desfăşura pe proprietatea doctorului Van Breitenkamp, iar Alina, Marius şi Ford sunt pionii principali pentru a rezolva situaţia, numai că emoţiile nu se opresc aici. În timpul unei cine apare şi Alex Therein din neant, liniştit ca o floare, după opt ani de acoperire. Nu era locul potrivit pentru exteriorizarea emoţiilor sau pentru întrebări lipsite de sens, singurul lor scop este reușita obiectivului, să lupte până la moarte pentru neutralizarea duşmanului.
      Misiunea se complică, apar aspecte care nu erau incluse în plan, dar înainte de a merge mai departe, Alex simte nevoia să ofere o explicaţie, măcar atât îi datora Alinei.

“–Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta. Mi s-a interzis să te contactez în vreun fel. Nu siguranța mea a fost pusă în discuție, ci a ta. Dacă aș fi încercat să iau legătura cu tine în orice fel, ți-aș fi pus viața în pericol. N-am avut încotro, Alina. Și cea mai mare pedeapsă pentru asta e faptul că te-am pierdut.”

    Fiecare om are dreptul la propriile alegeri, dar atunci când eşti proprietatea unei organizaţii secrete, trebuie să te supui oricărui ordin primit. Alex a ales să se infiltreze în Al’Qaeda, să îi spioneze şi să nu comenteze regulilor de joc. Va înţelege mai târziu că faptele sale au consecinţe, iar o misiune eşuată se va termina cu capturarea Alinei. Ţinută captivă în Sīāh Rīg Provincia Nīmrūz, Afganistan, pentru organizaţia Elite este ca şi moartă. Singura speranţă este un emiţător care încă nu fusese depistat de radare, dar când acela dispare, Brett le interzice să o caute. Marius şi Alex vor fi nevoiţi să-şi înăbuşe sentimentele, să uite că sunt rivali, să se accepte şi să lupte pentru femeia pe care o iubeau. Nimic nu mai conta, decât ea. Supusă la diferite tratamente, lovită, lăsată să se stingă, tot ce-şi poate dori este un glonţ în cap, dar scopul celor din umbră este altul-vor să o pedepsească, să simţă neputinţa şi să trăiască pentru a fi folosită.

„Mă fac covrig și încerc să nu scot niciun sunet în timp ce atacul continuă, loviturile concentrându-se acum în zona spatelui și a picioarelor. Dar un bocanc mi se înfige în rana din umăr și urlu prelung.
Moartea e aproape, îmi spun amețită, în timp ce întunericul se apropie și mă înghite cu totul.

„După ce am alternat între leșinuri și stări de trezie, febra mă trezește din nou și simt cum sunt mutată pe ceva moale. Oriunde e mai bine, comparativ cu podeaua camionului care a dat cu mine de toți pereții. Mă doare fiecare bucățică din corp, dar nimic nu se compară cu durerea ascuțită și fierbinte care mi radiază din picioare. Mă întreb dacă voi mai fi vreodată aptă pentru o misiune și gândul acela mă face să zâmbesc. Probabil n-o să mai ajung în veci la sediul Elite… Jabar o să se sature într-un final să mă mai tortureze și o să-mi tragă un glonț în cap. Nu mă cramponez de viață, dar am un singur regret: faptul că n-am avut șansa unei vieți alături de Marius. Îmi fac griji pentru el… sper să nu-i fie prea greu să treacă peste pierderea mea.”

    Răspunsul la durerea Alinei va avea ecou abia în volumul 5, însă preţul plătit este mult prea scump.

Abis (volumul 5)
Colecția: Thriller & Mystery
Categoria: Roman românesc, Thriller, Dragoste

“Prin Alina Marinescu, autoarea crează un fel de armistițiu între două lumi aflate față în față, la granița dintre alb și negru.” Riverside Editorial

     Dacă Bariere de fum a fost emoţionantă, în Abis simţi că ajungi la extreme, descoperind iadul. Nu se pot descrie în cuvinte anumite trăiri, practic este imposibil să vezi cum Alina, o fiinţă suavă, deschisă, prietenoasă, dintr-o dată dispare şi apare o necunoscută care nu-şi aminteşte cine este, dar mai ales cine-i prieten şi cine-i duşman. Transformată într-o marionetă, ea este fiinţa care fusese supusă la chinuri teribile ce o marcaseră. Gândurile ei, sinceritatea şi nebunia prin care a trecut este ca un blestem. Exteriorul este acelaşi, dar sufletul îi este negru.

   

O atingere, un miros, o imagine, un stimul care în mod normal mi-ar fi provocat o emoție, ori măcar o amintire, acum nu-mi mai aduce decât…nimic. Sunt înconjurată de o nebuloasă tăcută. Nu simt nicio emoție, nu am nici măcar o urmă vagă de sentiment. Ceva a murit… ceva în adâncul sufletului meu s-a stins precum o lumânare în ploaie. Ce se întâmplă cu mine? Am citit o parabolă odată… parcă era japoneză? Nu-mi mai aduc aminte, dar îmi amintesc cuvintele de parcă cineva mi le-a fi încrustat în creier. „Un om s-a trezit dintr-un vis în care era fluture, întrebându-se dacă nu cumva era de fapt un fluture care visa că e om.” Cam așa mă simt și eu în ultimul timp… nici om, dar nici fluture. Sunt ceva între, poate umbra unei fantome.

     Alina trăieşte o dramă, nu ştie cine este şi de ce a fost recuperată, ar vrea să îşi amintească adevărul, dar nu poate. Undeva, i s-a rupt firul, iar realitatea ei se pare că nu este cel adecvat. Este înconjurată de nişte străini care par să o cunoască, au dovezi, dar cum să creadă ce spun cei din Elite când ea ştie altceva. Prinsă într-o capcană este nevoită să lupte, iar Marius îi este alături. Un necunoscut faţă de care se simte atrasă, îl visează, dar nu-l recunoaşte.

Poate am lucrat la un moment dat pentru Elite, dar i-am trădat pentru Al’Qaeda…”

     Marius Stephano trăieşte o contradicţie, o iubeşte pe Alina, a sperat într-o minune, a căutat-o cu disperare şi când a găsit-o s-a simţit din nou…întreg. Suferă, dar ştie că trebuie să o scoată pe Alina din neant, să o aducă la viaţă, să fie din nou ea, altfel ordinul lui Brett este clar: totul sau nimic.

Trebuia s-o ajute să și învingă demonii, nevoia primară de droguri, confuzia și scârba față de propria persoană. Problema era că nu mai aveau decât o singură zi până când agentul Alina trebuia să funcționeze perfect. Dacă nu se întâmpla asta, Brett avea să o condamne la moarte.”

    Numai că planurile de multe ori nu ies aşa cum trebuie, Alina vrea să se răzbune, să elimine duşmanul care a distrus-o şi să se elibereze, numai că riscurile sunt enorme. Chiar şi aşa Marius, dar şi toţi cei care o iubesc din Elite merg până în pânzele albe alături de ea în misiuni.

“Marius o urmări cum se distruge sistematic, ascunzându și temerile și emoțiile tot mai mult pe zi ce trecea. O jelea în taină în fiecare zi, studiind-o cu un fel de fascinație morbidă ce putea fi asemuită cu impulsul oamenilor de a rămâne cu privirea pironită la urmările unui grav accident de circulație.
O să-și găsească singură drumul înapoi, se gândi cu o convingere născută din disperare. Putea încerca s-o ajute în lupta cu demonii ei interiori, dar, într-un final, ea era singura care putea ieși din umbre pentru a păși înapoi în lumină.”

     Singurul care pare să nu se exteriorizeze este Alex, a preferat să lase lucrurile să se vindece de la sine, să îşi găsească drumul prin propriile forţe. Nici nu se implică, dar nici nu îi încurcă, numai că la un moment dat face un gest surprinzător. Se simte vinovat că datorită lui a suferit atâtea, cei opt ani de lipsă, dar şi faptul că a fost considerată o slăbiciune de către duşmani, îl determină să îi ofere Alinei o nouă şansă. Este dispus să renunţe de moment la dragostea ei şi să fie fericită cu Marius. Ce implică gestul său şi ce plan are, va fi o întreagă surpriză.
     Un rol aparte în această serie impresionantă îl au şi câţiva oameni care mi-au adus zâmbetul pe buze Ford, Jason, Roman, Vallis. Poveştile lor poate că nu vor avea ecou, însă prin eforturile depuse de-a lungul sutelor de pagini, au arătat că sunt mai mult decât nişte simple maşini de ucis, sunt oameni, au sentimente şi preţuiesc prietenia. Alina a ştiut să unească pe cei din jur, să fie apreciată, să fie răsfăţată şi a primit înzecit. Dacă mai departe, ea va reuşi să depăşească acel impas care o macină şi să se bucure de libertate, sunt elemente care se vor clarifica din mers. Ar putea să o elibereze sau ar putea să o condamne pentru totdeauna.
      Dacă veţi avea curaj să citiţi această serie, sunt sigură că nu veţi regreta. Veţi avea parte de adrenalină, suspans, spionaj, foarte multă acţiune, realitate, misiuni imposibile, dragoste, prietenie, indecizii, ură, sentimente contradictorii, pasiune şi situaţii limită. A fi agent secret este o adevărată artă, trebuie să te naşti pentru a ajunge la un nivel care să îţi ofere suficiente şanse pentru a trăi. Exişti, dar de fapt nu exişti.
      O felicit pe Monica Ramirez pentru că a avut curaj să se inspire din viaţa unor oameni inediţi şi să scrie într-un mod unic, sigur n-a fost uşor să le transpună, dar talentul său a făcut ca totul să curgă de la sine. Îi mulţumesc pentru răbdarea cu care mi-a răspuns la întrebări de-a lungul acestor luni de incertitudini.

Când ești fericit, trebuie să-ți amintești că fericirea în această viață este doar un vis în interiorul altui vis...”

Dezlegând misterele nașterii și morții… și ale fenomenelor intermediare de Daisaku Ikeda

   Cartea “Dezlegând misterele nașterii și morții… și ale fenomenelor intermediare” a apărut anul acesta, 2016, la editura Adenium în colecția “Equilibrium”. Autorul este Daisaku Ikeda, un învățat budist japonez de mare prestigiu și renume mondial. Traducerea cărții a fost făcută de Ilinca și Andrei Vartic.

    Cartea are 174 de pagini la care se adaugă postfața cu titlul “Daisaku Ikeda și Legea minunată a înfloritului de lotus” scrisă de Andrei Vartic. Urmează apoi un capitol de note explicative extrem de bine venite și necesare oricărui cititor ce vine dintr-o altă cultură decât cea budistă. Notele sunt date pentru fiecare capitol în parte, de fiecare dată fiind numerotate începând cu cifra 1. Autorul ne oferă apoi un Glossar întocmit ca un dicționar explicativ, în ordine alfabetică, în care găsim explicații cuprinzătoare pentru fiecare noțiune legată de budism pe care o întâlnim în text. La final găsim un “Indice de nume și subiecte” de foarte mare ajutor atunci când vrem să reluăm ceva specific fără să fim nevoiți să reluăm textul în întregime.

    Cartea lui Daisaku Ikeda a fost lansată pe 17 septembrie 2016 în Aula BCU Iași în cadrul unui eveniment special organizat, lansarea propriu zisă fiind urmată de un concert de muzică clasică “Hiroko Mirakami & Friends”.

    Până la lectura acestei interesante cărți cunoștințele mele despre budism în general erau destul de generale și superficiale. Știam evident cine a fost Budha și în ce perioadă s-a răspândit budismul în China și Japonia. Din amalgamul de informaţii disparate asociam budismul cu contemplația, ascetismul, pacifismul, karma, reîncarnarea și yoga. Am citit cu mult interes cartea lui Daisaku Ikeda și prin această lectură este pentru prima dată când intru în contact cu gândirea budistă așa cum se practică ea în Japonia. Și consider că este o șansă ca informațiile să vină de la o voce autorizată pentru că autorul cărții, Daisaku Ikeda este o foarte mare personalitate în această privință.

    Daisaku Ikeda s-a născut la 2 ianuarie 1928 într-o familie de fermieri, a supraviețuit războiului și încă din adolescență și-a pus întrebări legate de cauzele fundamentale ale conflictelor dintre oameni. La 19 ani a început să practice budismul Nichiren și s-a alăturat unui grup de tineri ai asociației Soka Gakkai. În momentul de față este unul dintre cei mai cunoscuți filozofi budiști, scriitor, poet, activist pentru pace și pentru abolirea armelor nucleare. A fost cel de al treilea președinte al societății Soka Gakkai în perioada 1960- 1979 și a fondat numeroase centre educaționale, culturale, de cercetare și susținere a păcii în întreaga lume. Este președinte fondator al Soka Gakkai International-SGi, cea mai mare organizație laică a practicanților budismului Nichiren din lume, cu 12 milioane de membri în 120 de țări. A primit numeroase premii internaționale, a scris cărți și a fost nominalizat de două ori la premiul Nobel pentru pace în 2015 și 2016.

    Cartea sa “Dezlegând misterele vieții….” examinează filozofia de viață a budismului Nichiren, ideile acestuia despre viață și moarte arătând că budismul oferă oamenilor mijloacele pentru a-și căuta fericirea prin perfecționarea individuală .

    Budismul Nichiren este o ramură a budismului Mahayana apărută în Japonia, fiind fondată de un călugăr cu același nume în secolul XIII (Călugărul Nichiren, 1222-1282). Această ramură a budismului afirmă că adevărata învățătură care poate aduce iluminarea este “Sutra Lotusului”, ultima dintre sutrele lui Budha Sakyamuni. Sutra Lotusului face obiectul de studiu în cartea lui Daisaku Ikeda. Aceasta arată că fiecare om poate ajunge la starea de Budha dacă face acte de milostenie și de altruism. Cu alte cuvinte destinul fiecăruia din noi stă în mâinile noastre. Nichiren a înlăturat din budism tot ce era obscur, dogmatic sau inaccesibil omului simplu. Pentru că acestor oameni li se adresează. Spre deosebire de alte secte budiste, cea Nichiren a șters inegalitatea dintre bărbați și femei arătând că femeile nu trebuie să aștepte să se reîncarneze ca bărbați pentru a atinge starea de Budha ci pot ajunge la această stare încă din viața lor ca femei. Budismul Nichiren se concentrează pe această viață și arată cât de important este ca fiecare individ să-și asume responsabilitățile pentru a se perfecționa. Cu cât mai mulți oameni se perfecționează cu atât lumea poate deveni un loc mai pașnic. Adresându-se oamenilor obișnuiți, budismul Nichiren este foarte răspândit în Occident. Cartea de față a lui Daisako Ikeda are menirea să-l facă cunoscut și nouă, cititorilor români.

   Cartea are șapte capitole: Nașterea, Îmbătrânirea, Boala și medicina în budism, Moartea, Potențialul nelimitat al vieții, Cele nouă conștiințe și Nam- Myoho- Renge- Kyo.

   Cele șapte capitole corespund în fond celor șapte principii ale budismului Nichiren. Acestea spun că viața este esență și energie și este prețioasă și viețile tuturor sunt interconectate. Starea de Budha nu este supranaturală ci reală și fiecare o poate atinge, ea conținând sentimente profunde de fericire, înțelepciune, curaj, compasiune, mulțumire și optimism. Nu problemele în sine sunt cauza nefericirii noastre ci lipsa de putere și înțelepciune în soluționarea lor. Puterea și înțelepciunea, susține budismul, derivă din forța vitală pe care dacă o dezvoltam putem găsi calea spre fericire. Această cale prin care putem face să dispară suferința este denumită tradițional Calea Celor Opt Brațe și se compune din: vederi corecte bazate pe Cele Patru Adevăruri Nobile și înțelegerea corectă a budismului, gândirea corectă, vorbirea corectă, acțiunea corectă, mod de viață corect bazat pe purificarea propriilor gânduri, cuvinte și acțiuni, efort corect, reprezentare corectă – a avea în minte întotdeauna viziuni corecte, meditație corectă. Este impresionant să auzi că a fi corect în cele mai mici amănunte ale manifestării vieții de zi cu zi este calea care te duce spre fericire!

    În budism există două curente majore, Hinayana ( Micul vehicul) și Mahayana ( Marele vehicul) integrate în Sutra Lotusului care face obicetul acestei cărți. Sutra Lotusului arată că cele două parți sunt indispensabile pentru atingerea iluminării, prima fiind orientată spre perfecționarea proprie, și a doua este practica îndrumării oamenilor spre perfecțiune. Se observă că în această epocă a marilor descoperiri tehnologice, oamenii nu mai acordă suficientă atenție problemelor fundamentale ale vieții. Budismul Mahayana nu neagă dorința și viața în această lume, acceptă realitățile vieții așa cum sunt și susține că nu trebuie să anihilăm dorințele ci să le înălțăm pentru a atinge o stare mai nobilă a vieții.

    Și lucruri care pe mine m-a impresionat extrem de mult, așa cum cred că se întâmplă cu toți cei care vin pentru prima dată în contact cu budismul, acesta susține că viața este eternă. revii din nou și din nou cu unele pauze revigorante care mai sunt cunoscute și ca moarte. Budismul recunoaște patru etape ale existenței prin care trec toate formele de viață:

  • existența în timpul nașterii
  • existența în timpul vieții
  • existența în timpul morții
  • existența între moarte și renaștere sau existența intermediară.

   Am citit cu deosebit interes capitolele despre boală și bătrânețe și cred că sunt foarte multe noțiuni și vederi la care merită să medităm. Ceea ce ni se transmite permanent de-a lungul întregii cărți este un sentiment de optimism și încredere că suntem cei care putem sa facem ceva pentru fericirea noastră și că fiecare etapă din viață este ceva natural la care nu aveam de ce să privim cu teamă. Trebuie doar să trăim conștient fiecare moment și să ne pregătim pentru fiecare moment. Mi-am scris ca să țin minte acest îndemn: Când ești fericit, trebuie să-ți amintești că fericirea în această viață este doar un vis în interiorul altui vis…”

   Cartea lui Daisaku Ikeda, “Dezlegând misterele nașterii și morții...” oferă o lectură extrem de provocatoare și nu odată dificilă. E nevoie de deschidere, atenție, dorință sinceră de a cunoaște pentru a putea parcurge cele șapte capitole dense și pline de informații. La final însă știi sigur că ai câștigat ceva deosebit de prețios chiar dacă lectura acestei cărți nu te transformă imediat într-un budist. Ne oferă în schimb o informație foarte prețioasă și anume faptul că pentru a schimba lumea în bine trebuie mai întâi să ne schimbăm pe noi înșine în bine, să ne cunoaștem și să ne preocupăm de calitatea a ceea ce facem în fiecare clipă prețioasă a vieții noastre.

    Mulțumesc editurii Adenium pentru șansa de a putea citi o lucrare atât de interesantă. În mod sigur merită o a doua lectură!

editura-adenium-logo

Cartea Dezlegând misterele nașterii și morții… și ale fenomenelor intermediare de Daisaku Ikeda a fost oferită pentru recenzie de către Editura Adenium. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Adenium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

 

"Nu contează dacă mă voi sfărâma izbindu-mă de stâncile ascuţite sau dacă mă voi scufunda într-un vârtej fără fund. Oricum, soarta mi-e pecetluită. Te vreau. Şi blestemul sorţi este că te vreau numai dacă vrei şi tu."

În vâltoarea pasiunii, de Lisa Kleypas

Titlul original: Where Passion Leads
An apariţie: 1996
Editura: Elis
Traducere: Mariana Millio
Nr. pagini: 416
Cotă Goodreads: 3,58
Gen: Historical Romance, Romance

Seria Berkeley-Falkner: 1. În vâltoarea pasiunii (Where Passion Leads-1987), 2. Forever My Love-1988

“O carte extraordinar de captivantă…Mi-a plăcut încă de la primul pasaj!” JOHANNA LINDSEY

     În vâltoarea pasiunii/Where Passion Leads este primul roman publicat de autoarea Lisa Kleypas în anul 1987. Cei care i-aţi descoperit operele veţi observa că sunt diferenţe semnificative. Cartea este scrisă cu grijă, condimentând la tot pasul cu informaţii legate de evenimente istorice, descrieri minuţioase ale decoraţiunilor interioare,  sau pur şi simplu punând accent pe trăirile personajelor. Aceste combinaţii vor aduce un plus romanului pentru că autoarea îşi testează iscusinţa conturându-şi stilul, încercând să descopere zona de confort. În timp, Lisa K. va renunţa la unele puncte şi va încerca să ofere câte o doză din fiecare, dar fără să plictisească audienţa.
    Mărturisesc că a fost o surpriză plăcută ca după atâta timp să o citesc. Am analizat fiecare filă, am fost prinsă în vâltoarea emoţiilor, şi da, involuntar am comparat-o cu cele publicate pe parcurs. Fiecare titlu are farmecul ei şi nu pot nega calităţile autoarei, dar parcă undeva, pe parcurs, mi-aş fi dorit mai mult de la această carte. Se simte că este cartea de debut pentru că pe alocuri acţiunea a stagnat şi sentimentele lor au fost lăsate la voia destinului.

    Rosalie Belleau este o simplă însoţitoare ce locuieşte într-o casă frumoasă. A beneficiat de o educaţie aleasă alături de fiica stăpânilor săi, dar simte că trăieşte o altă viaţă. Visează la dragoste, iubeşte să danseze, să meargă în societate, să fie curtată, exact ceea ce nu va obţine niciodată.  Mama sa a încercat să o tempereze, dar nu a reuşit să o facă să înţeleagă că ea este doar fiica servitoarei.
   imagine1O ieşire la teatru se va termina cu un incendiu, iar în agitaţia creată va fi despărţită de mama sa. Este urmărită de un răufăcător, dar norocul o aduce chiar la picioarele seducătorului lord Randall Berkely. Este cunoscut pentru atitudinea arogantă, dar şi pentru numeroasele cuceriri, dar această făptură nevinovată îi atrage atenţia şi decide să o ia în casa lui. Rosalie îşi revine din leşin, dar când află pe mâinile cui a ajuns, devine conştientă de reputaţia lui şi se revoltă. Sătul să îi suporte ifosele acestei necunoscute, Rand acţionează din impuls şi practic o abuzează pe tânăra nevinovată. 
     Realizează mult prea târziu că a făcut o greşeală imensă şi încearcă să o îndrepte, numai că se avântă şi mai mult în probleme. Egoismul sau dorinţa spontană îl determină să o ia cu el în Franţa.
      Crede că îi va fi uşor să o păstreze aproape şi îşi va promite că nu se va mai atinge de ea, numai că începe să o placă şi să o dorească cu fiecare fibră.

      Nici Rosalie nu este indiferentă. La început îl detestă, profită de slăbiciunea lui, însă își va da seama că în spatele aparențelor, el nu este doar un bărbat cu titlu, ci mult mai mult. Ea crescuse fără tată și îşi dorea să descopere propriile rădăcini, însă faţă de Randal, ştia că este iubită de mama sa. El, în schimb, a avut parte de o copilărie nefericită. Mama adulteră, tatăl alcoolic, o combinație care i-a adus multă suferință. Ca să reziste și-a zidit în jurul sufletului o crustă groasă de gheață.  Rosalie este singura care reușește să-i topească această peliculă, însă nu știe ce vrea cu adevărat: o simplă amantă sau mai mult de atât?

„— Spune-mi, ce atracţie închipui că ai asupra mea? O întrebă cu blândeţe. O femeie care oferă căldură şi mângâierea unei cruste de gheţă! Tentantă şi cu maniere trufaşe, mereu gata să fugă de mine ca şi cum simpla mea atingere ar umple-o de scârbă! Te-ai complăcut în singurătatea ta… dar eu nu sunt tot atât de independent. Ani de-a rândul am fost întemniţat într-o astfel de scoarţă glacială, până când, în cele din urmă, tot ce mă făcea să fiu uman m-a îndemnat să caut căldura. Dar tu eşti cea dintâi pe care, prin această căutare, am rănit-o.
— Despre ce tot vorbeşti ? întrebă Rosalie în şoaptă.
Însă el continuă, ca şi cum n-ar fi auzit-o:
— Atracţia pe care-o ai asupra mea este ca o bătaie de joc… un fel de dorinţă nebunească să mătur zăpada şi să topesc gheaţa cu propriile-mi mâini. Şi totuşi nu îndrăznesc, fiindcă se pare că sub crustă nu se află nimic, şi te-ai topi şi tu, dispărând în neant.
— Eşti nebun, abia şopti Rosalie, dându-şi seama ca începe să tremure când el o trase şi mai aproape”

     Sentimentele lor sunt puternice, dar numai de ei va depinde dacă le vor da curs sau se vor minți la fiecare pas.

„— Rosalie… (Felul în care-i rosti numele o făcu să-şi simtă urechile ca arse de flăcări.) Micuţă sirenă, m-ai atras între Scylla şi Caribda. Nu contează dacă mă voi sfărâma izbindu-mă de stâncile ascuţite sau dacă mă voi scufunda într-un vârtej fără fund. Oricum, soarta mi-e pecetluită. Te vreau. Şi blestemul sorţi este că te vreau numai dacă vrei şi tu.”

     Destinul le va deschide ușile trecutului și le va oferi posibilitatea de a descoperi cine sunt cu adevărat. Rosalie ar putea afla cine este tatăl ei, dar nu va fi un drum lin, ci presărat cu evenimente neplăcute și pline de ură.
    În vâltoarea pasiunii este o carte despre dragoste adevărată, iertare, pasiune, trădări și puterea de a merge mai departe. Va avea suspans, adrenalină şi o doză consistentă de istorie aromată din Anglia şi Franţa. Alegeţi să citiţi această carte în timp ce savuraţi un ceai fierbinte cu puţină mentă şi să vă bucuraţi de un historical romance incitant. Vă recomand să nu vă lăsaţi înşelaţi de copertă, ci mai bine îndrăzniţi să descoperiţi frânturi din poeziile de la începutul fiecărui capitol. 

targulcartii.ro

Cartea În vâltoarea pasiunii de Lisa Kleypas este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comanda de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: Mili

Hija de la fortuna

Fiica norocului de, Isabel Allende-Hija de la fortuna

Titlul original: Hija de la fortuna

Traducerea:  Cornelia Rădulescu

Editura: Humanitas/ Humanitas Fiction

Colecția:  Seria de autor Isabel Allende

Categoria: Literatură

Număr pagini: 368

Nota mea: 8,5/10

     Este prima carte scrisă de autoarea Isabel Allende pe care o citesc, iar când am început să citesc acest roman mă așteptam să fie o lectură ușurică, care să mă prindă imediat și care mă va ține captivă până la ultima pagină.

   Romanul Fiica norocului este structurat pe trei părți, iar acestea cuprind acțiunea  pe trei mari perioade de timp:  1843- 1848,  1848- 1849, 1850- 1853

   Fiica norocului este Eliza Sommers – o fată abandonată, dar crescută, educată și protejată de Rosa Sommers. Cu venirea micuței în familia Sommers începe romanul, autoarea încercând parcă să transmită încă de la început faptul că povestea dintre pagini nu prea va lăsa cititorul să respire. Este o poveste impresionantă despre obiceiul de a lua decizii radicale (fără să se admită contestarea lor odată luate), despre influență și  dorința de a ieși mereu în față și de a avea mereu ultimul cuvânt în fața oricui.

   Povestea nu este deloc rea, nu este deloc de necitit, dimpotrivă, dar cred că am ales eu momentul nepotrivit în care să o citesc. Și nu, nu este chiar o lectură ușoară, ci doar captivantă, căci nu mă lasă deloc să renunț la ea. Aș vrea să cred că romanele scrise de autoare trebuie citite în propriul ritm – mai mult decât altele, căci am simțit cartea ca fiind una ce reflectă puternic realitatea acelei perioade

   Sunt genul care renunță la citirea unei cărți, dacă procesul se desfășoară doar în două viteze – încet și foarte încet, dar există ceva în acest roman, neindentificat încă de mine, care m-a tot îndemnat să nu renunț la lectură. Vocea din mintea mea zicea mereu ”nu încă, nu încă”, iar asta m-a tot împins să dau pagină după pagină. Cartea asta cere timp și atenție – așa am perceput-o eu, cel puțin.

   Un lucru mi-e clar: Stilul Allende, fie nu este pentru oricine, fie romanele scrise de autoare se citesc doar în anumite stări de spirit. E foarte posibil ca Fiica norocului să nu fie chiar pentru novici.

   Povestea este foarte încărcată de situații în care personajele își arată puterea, superioritatea, slăbiciunea, neștiința sau lipsa de educație., dar și nevoia de control, de trai în înalta societate, de renume, de aranjare a viitorului și a căsătoriilor din interes.

    Totul se învârte în jurul principiilor, al valorilor, dar și al aranjamentelor. Da, iubirea se simte, se jură credință, dar multe dintre relații par imposibile și nepotrivite, căci nu se respectă statutul social. S iubește și se greșește, se iau decizii în numele altora și pentru alții, fără să se țină cont de părerile celui direct implicat. Se și renunță la iubire, doar pentru că influența celor din jur este mult mai puternică decât curajul de a recunoaște ceea ce simte fiecare.

   E povestea binelui ce primește o altfel de răsplată: ascultarea vocii interioare. Deși în acea perioadă nu se admitea neascultarea, nerecunoștința și traiul alături de o persoană săracă, Fiica norocului, Eliza, pleacă după bărbatul pe care îl iubește – mai presus de statut, de gura celorlalți sau părerea familiei ei adoptive.

   Viața Elizei se schimbă radical, iar atunci când credea că își va găsi iubitul și va începe o viață nouă alături de el, întreaga poveste  din mintea ei, se oprește brusc. De atunci, nu-i ramâne decât să o ia de la capăt și să învețe din nou să trăiască, să accepte și să iubească.

   Încercările prin care trece nu sunt ușoare, e nevoie de curaj și de decizii care să-i asigure Elizei siguranța. Ajunge în America, dar va fi destul de greu să-și găsească iubitul, iar viața ei este într-un pericol continuu.

   Te întrebi dacă Eliza îl va găsi pe cel pe care-l iubește, pe cel pentru care a riscat tot și a renunțat la tot? Oare povestea asta va avea un happy end? Citește cartea, căci merită fiecare pagină. Și o spun eu, cea care a avut ceva bătăi de cap cu acest roman – după cum bine spuneam la începutul recenziei.

    Merită citită, poate nu chiar citită prima, dar merită aflată povestea și tainele ei, cu siguranță. E genul de carte care te scoate din cotidian, din zona de confort, pe care vrei să o lași, dar care nu te prea lasă ea pe tine.

Lectură plăcută!humanitasfiction

Cartea  Fiica norocului, de Isabel Allende a fost oferită pentru recenzie de Editura Humanitas Fiction. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Humanitas Fiction. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

Un bărbat tânăr și atrăgător stătea în mijlocul străzii cu fața ridicată în ploaie, iar ea se întrebă dacă și el se lupta cu demonii lui interiori.

Identităţi secrete de Monica Ramirez

Editura Tritonic
Anul apariţiei: 2013
Nr. pagini: 308

     Monica Ramirez (pe numele de fată Daneţiu) s-a născut pe 6 iulie 1970 la Bucureşti, într-o familie de dansatori şi sportivi. În 1988 a absolvit secţia coregrafie a Liceului de Artă George Enescu şi a ajuns să danseze pe scena Operei Române şi la Operetă. A plecat în Olanda, unde a trăit cinci ani la Amsterdam şi, ulterior, s-a angajat în corpurile de balet de pe vasele de croazieră. Într-unul dintre voiaje l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soţ, Sergio Ramirez. Cei doi s-au căsătorit în anul 2000 în Florida şi s-au stabilit în California.

    În cei 12 ani petrecuţi în SUA, Monica Ramirez a născut 4 copii şi a scris o serie de cărţi. A absolvit Belford University din California cu o diplomă de Creative Writing şi a devenit membră a Espionage Writers of America. Revenită în ţară, a intrat în Romanian Crime Writers Club şi s-a implicat în munca de editor, traducător şi jurnalist.

    Prima carte, Freedom Underground: Love, Honor and Betray, este publicată în 2006 la Outskirts Press, sub numele Monica Daneţiu-Pană. În 2008 publică primul volum al seriei Alina Marinescu, The Unwilling Assassin. Traducerea în limba română a cărţii, realizată în anul următor la editura Tritonic cu titlul Asasin la feminin, va reprezenta debutul autoarei în România. Seria, o combinaţie de spionaj şi romance va aduna încă patru romane, Identităţi secrete, Balanţa puterii, Bariere de fum şi Abis, toate publicate iniţial în limba engleză şi abia apoi în română, unde au cunoscut mai multe reeditări. Ultimul volum din serie, Recviem pentru un asasin va fi lansat pe 5 octombrie 2016 la Bucureşti.

    Majoritatea cărţilor Monicăi Ramirez combină teme din literatura poliţistă, cea de spionaj şi thriller, uneori cu accente romance. Pentru unele dintre ele, cadrul folosit a fost al unor perioade istorice trecute: domnia regelui Henric al II-lea (The Heiress Knight), perioada de glorie a piratului Jean Lafitte (Kit Black), sau Războiul Civil American (Seducţia apei). În afara acestora, Monica Ramirez a scris şi cărţi de dezvoltare personală, cum sunt Cum am slăbit 70 de kg mâncând 6 mese / zi (2010) şi Cum se scrie un bestseller. Tehnică americană pentru a transformă o idee într-un roman de succes (2011).

“Un bărbat tânăr și atrăgător stătea în mijlocul străzii cu fața ridicată în ploaie, iar ea se întrebă dacă și el se lupta cu demonii lui interiori.
     Ochii lui o urmăriră în timp ce alerga pe lângă el. Întoarse capul și privi peste umăr, iar el îi zâmbi și‑i făcu cu mâna. Dar nu știa cine era ea, nu știa cine devenise. Nu știa că putea escalada zgârie nori fără probleme, că putea sugruma un bodyguard care avea de două ori greutatea ei în mai puțin de zece secunde, ori că învățase cum să îndure o sesiune crâncenă de tortură. Nu cunoștea mirosul dulceag al fabricilor părăsite și cotropite de igrasie, sau duhoarea puternică a sângelui proaspăt vărsat.

    Ea știa, le cunoștea pe toate. Zilele ei erau pline cu împușcături, tocuri cui păcănind pe podele scumpe de marmură, explozii, bașii cluburilor de noapte pulsându‑i prin corp, huruitul elicopterului de transport, urletul roților de mașină pe asfalt.”

     Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzica şi lumânările când este acasă şi un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex iubeşte plimbările lungi şi poate lichidă un om în mai puţin de cinci secunde.
     Ea este un agent operativ în Elite-Organizaţia Operaţiuni Anti-Teroriste Ultra -Secrete, o entitate secretă care nu există în mod oficial, condusă de oameni care nu există.

“O organizaţie fără etichetă sau titlu oficial, care nu era înregistrată nicăieri. Nu existau coduri secrete care să facă referire la aceea entitate fantomă, din moment ce nu era parte integrantă a niciunui serviciu de informaţii. Organizaţia Elite există în eter, dincolo de invizibil şi de existenţa în sine, nefiind constrânsă de nici o lege sau de privirile indiscrete a jurnaliştilor.”

    Alex este prietenul Alinei, iubitul şi mentorul ei, câteodată chiar soţul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenienţă pentru misiunile în care sunt trimişi, sau…

“Alina îl privi în timp ce se lăsa pe vine, observând felul în care i se mulau pe corp blugii maro. Îi adora ochii verzi‑albăstrui umbriți de gene grele, nasul drept ca sculptat în cea mai fină marmură de Carrarra. Adora buzele acelea pline și roz ca interiorul unui boboc de trandafir. Părul castaniu îi trecuse cu mult de umeri și se răzvrătea în șuvițe ondulate cu vârfurile aproape aurite, grație timpului petrecut în soarele dogoritor al deșertului.”

    Cei doi vor avea multe misiuni periculoase, de la misiunea din Moravia, unde este pe cale să fie sute de victime umane, în urma terorismului biologic, şi a celor doi soţi sociopaţi Jenkins şi Lucreţia Jiba, care din plictiseală sau lipsă de adrenalină, se implică în asemene monstruozităţi. Avem parte şi de doi fraţi gemeni Lunkin, incestuoşi şi putrezi până în măduva oaselor, pe doctorul Petrenko, un psihopat din fosta KGB, care îi plăcea enorm să facă experienţe pe oameni. Alex şi Alina vor reuşi să se sincronizeze perfect pentru a stopa incidentele.

“Făcură calea întoarsă, înaintând la unison prin coridoarele întortocheate, complet sincronizați. Nu‑și încetiniră pașii nici măcar o dată, trupurile lor mișcându‑se ca și cum împărțeau același sistem nervos. Eliminară cu precizie chirurgicală toți inamicii care le ieșiră în cale, Alex pivotând în stânga, în timp ce Alina pivota în dreapta, acoperindu‑se și completându‑se unul pe celălalt. Alex plantă explozibilul în timp ce Alina rămase de veghe, acoperindu‑i spatele, apoi se îndreptară spre punctul de extracție, neavând nevoie de cuvinte pentru a comunica perfect unul cu altul.”

    Se pare că relaţia dintre cei doi este învăluită în necunoscute. Deşi îi mistuie pasiunea, apropierea lor nu este cu nimic mai aproape de o relaţie normală. Alina şi Alex, vor încerca cu rândul să se distanţeze unul de celălalt, spre binele lor. Vor încerca să lucreze în misiuni diferite, în echipe diferite, dar, invariabil, Alex o va cere pe Alina lângă el. El recunoaşte că o iubeşte, dar… Alina, îi va cere şefului Elite, Brett, să o mute de la cartierul general în Franţa, aşa poate, va reuşi să scape de Alex şi pasiunea ei otrăvitoare pentru el.
    Distanţarea nu durează mult, astfel că, Alex se va transfera după Alina. Personalitatea lui, îi dă mult de gândit Alinei:

“Pe de o parte era crud, rece, alunecos ca un șarpe și o manipula fără scrupule când era nevoie în timpul unei misiuni, pe de altă parte era blând, generos și frumos. Cum coexistau aceste calități și defecte?
Presupunea că nu coexistau deloc. Cele două fațete ale personalității lui păreau în război permanent una cu cealaltă, ochii lui blânzi și calzi, ca apoi să devină reci și insensibili într‑o fracțiune de secundă. Făcea tot posibilul să‑i distrugă sufletul și să‑i zdrobească toate emoțiile, dar la nevoie nu stătea pe gânduri să‑și sacrifice viața pentru a o salva pe a ei.”

      Cum vor reuşi cei doi să ducă o existenţă cât de cât normală?
     Alina, va încerca să aibă o relaţie cu un profesor universitar Robert, dar acesta este în faza terminală de cancer la plămâni. El nu vrea să îi dezvăluie acest lucru, dorind o relaţie normală, Alex va şti şi el, dar îşi va tempera gelozia pentru că iubitul Alinei nu mai are multe zile…
     La final, tot Alex îi acaparează toate gândurile, nu pot să îşi înăbuşe sentimentele unul faţă de altul. Se pare că totul va reveni la normal, împreună sunt imbatabili.
      Alex şi Alina vor participa la multe misiuni, dar ultima se va termina destul de neplăcut. Vor reuşi să faţă cu brio sau destinul îi va despărţi… din nou?
     Ce se va întâmpla mai departe? Urmează să aflaţi în volumul următor !
    Identităţi secrete m-a acaparat total. Îmi place personajul Alex, ştiu că el a transformat-o pe Alina în ce este acum, dar îl motivează ceva. Fără Alina este un nimeni, o maşină de ucis fără sentimente, un om mort, umblător. Agenţii secreţi nu au o viaţă a lor, nu le mai aparţine, trebuie doar să meargă mai departe sau sunt ucişi. Alex, are totuşi un strop de bunătate, dovadă şi băieţelul pe care îl putea ucide, dar l-a dat măicuţelor. Este cel mai bun dintre cei mai buni, dar preţul este uriaş, regretele tardive nu îşi au locul.
     Alina, aici am înţeles-o, este într-o stare de confuzie, nu se poate adapta acestui stil de viaţă, moartea atâtor oameni o afectează, întrebările rămân fără răspuns, sentimentele pentru Alex trec prin toată gama, de la furie, ură, iubire, un personaj cu care am simpatizat, până la un anumit nivel. Am descoperit o lume plină de sociopaţi, de terorişti fără scrupule, de vieţi sacrificate pentru nebunia unora, dar m-a bucurat lupta celor din Elite, care încearcă să taie răul din rădăcină.
      Nota mea pentru carte este 10.

Editura TritonicCartea Identităţi secrete de Monica Ramirez a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Nicol

by -
12

Totul pentru femei, de Catrinel Zaharia

Editura: Evrika Publishing

Colecția:  Colecţia Business

Anul apariției:  2015

Nr. de pagini: 122

Uită-te puțin la coperta asta. Este absolut superbă, este ingenioasă și cu totul altfel decât am văzut și am atins până acum la o carte dedicată femeii. Un mare plus și pentru faptul că are semn de carte în ton cu coperta– care m-a cucerit iremediabil.

    Nu-mi mai aduc aminte cu exactitate  împrejurările în care am auzit de cartea asta, tind să cred că o recomanda cineva în online. Și vorbea foarte frumos despre acest mic ghid de regăsire a femeii atunci când se simte singură, rătăcită, într-o lume străină, nu în lumea ei, în care se simte bine, fericită, puternică, frumoasă, în siguranță.

   E o carte scurtă, limbajul este accesibil, exprimarea clară. Propoziții scurte, pe înțelesul tuturor, abordare delicată, într-un stil foarte prietenos, delicat, precum o mângâiere ușoară, o îmbrățișare strânsă, plină de iubire, care conferă liniște, pace, încredere, entuziasm, putere de a merge mai departe și zâmbet.

    Ai 122 pagini de viață, bucăți de suflet așternute pe hârtia goală, rece și tristă. Ai povești de viață, trăiri, emoții, dureri, situații delicate, hopuri, iubiri visate, simțite, trăite, consumate, amiciție, masculinitate, feminitate, putere, independență, dorință de autodepășire, apreciere, acceptare, dragoste, autenticitate, înfrânarea dorinței de schimbare a celui de lângă tine.

   Majoritatea am avut cel puțin un moment în care am simțit că nu mai putem, că nu o să rezistăm, că suntem singure și ne este imposibil să o luăm de la început. Ceea ce subliniază această carte este că… femeie, ești puternică, ești capabilă, ești puterea, încrederea, ești iubirea, iar iubirea face totul posibil.  Ceea ce vrea Catrinel Zaharia să transmită femeii și tuturor, este valabil pentru fiecare, femei și bărbați:

    Nu renunța! Dacă ai inima plină de iubire, ai totul și poți face tot ce vrei, chiar și să o iei mereu de la capăt. Iubirea te face din ce în ce mai puternic, îți dăruiește tot ce ai nevoie pentru  a te ridica și a ajunge sus. Și din ce în ce mai sus. Iubirea te menține întotdeauna la înălțime.

   “Totul pentru femei” ajută femeile să-și rearanjeze viața după haos, să se gândească la sine și ceea ce contează cu adevărat pentru fiecare, dăruiește sufletului său rănit putere și motive pentru care ea merită să pornească din nou la drum, motivele pentru care este esențial să nu renunțe, să nu se lase doborâtă de probleme, lipsuri sau singurătate

    Este cartea, care iți spune foarte simplu, clar și deloc dur adevăruri dureroase, adevăruri pe care e nevoie să ți le spună cineva din afara  ta, adevăruri deloc fericite, care te scot din zona de confort și te fac să te simți incomod, dar care te vor ajută să deschizi ochii, să privești totul din alt unghi, să vezi totul mai clar – va pica vălul de pe ochi.

    Ți se spune că e perfect să greșești, că nu este o tragedie dacă suferi, dacă rămâi singură căci nu vei fi așa o viață întreagă. Ți se dă optimism în cantități mari, îți este pompată încrederea, speranța și optimismul: iubirea adevărată poate fi oriunde. Habar nu ai când va da peste tine. Zâmbește.

   Ai dreptul la viața – pe care o poți trăi cum vrei și cum simți. Ai dreptul la fericire, la iubire, la frumusețe, liniște, pace. Depinde de tine și de ceea ce crezi tu că meriți. Meriți! Permite-ți să primești tot ce vrei de la viață. Renunță la ceea ce nu te mai ajută, vindecă-te și bucură-te de tine, viața ta și iubire. Din plin.

    M-a bucurat cartea, m-am bucurat că am citit-o. Și da, m-ar fi ajutat enorm într-o anumită perioadă din viața mea, din trecutul meu.  Citește-o, zâmbește, dăruiește cuiva drag aceste pagini – cuiva care crezi și simți că are nevoie de mângâiere, de motive să se bucure chiar și atunci când nu poate zâmbi, de modalități de vindecare. Ajut-o să se ridice și să se bucure din nou de viață.

Fericire cât încape în inima ta. Pentru că meriți! Lectură plăcută!evrika-publishing

Cartea Totul pentru femei, de Catrinel Zaharia a fost oferită pentru recenzie de Editura Evrika Publishing. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Evrika Publishing.

Autor: Laura Apetroaie

Din vina domnișoarei Bridgerton, de Julia Quinn-parfum de fericire

Titlul original: Because of Miss Bridgerton
Editura Miron
Traducere: Andreea Radu
Nr. pagini: 367
Gen: Romance, Historical romance
Seria Rokesby : 1.Din vina domnişoarei Bridgerton (Because of Miss Bridgerton)

     Cărțile autoarei Julia Quinn le asociez cu veselie, multe zâmbete, personaje nonconformiste, puternice, ce nu se sfiesc să iasă în evidență. Familiile sunt numeroase, naturale, deschise şi trăiesc fiecare clipă. Dragostea poate fi considerată piatra de temelie a generației Bridgerton. Prima mea carte citită de la această autoare a fost Eu și ducele şi aşa m-am îndrăgostit de Bridgertoni. Pentru a înțelege evenimentele, trebuie să știți că acțiunea cărții Din vina domnișoarei Bridgerton se desfășoară în anul 1779, înaintea seriei Bridgerton. Partea frumoasă este că nu vă veți plictisi, replicile sunt savuroase, iar cele două familii care apar pe parcurs Rokesby și Bridgerton sunt diferite, dar foarte unite pentru că au la bază prietenia, respectul și naturalețea.

       Billie (Sybilla) Bridgerton este total opusă domnișoarelor de aceeaşi vârstă cu ea. La cei douăzeci și trei de ani, ar trebui să fie căsătorită, să poarte rochii după ultima modă, să meargă în fiecare sezon la Londra, dar ea parcă ar avea alte planuri sau ar aștepta persoana potrivită într-un loc pitoresc din Kent. Este băiețoasă, întotdeauna prima la provocări de orice fel, se îmbracă în pantaloni, citeşte cărţi despre agricultură, supraveghează cu ochi de vultur proprietățile tatălui său și indiferent ce alege să facă, se descurcă formidabil. De când se știe a trăit în compania familiei Rokesby. Este foarte bună prietenă cu Mary, fiica căsătorită a acestora, dar și cu frații ei. Andrew și Edward au fost prieteni de nebunii. Dacă exista un obstacol de trecut sau vreun joc de încercat, ei eram nedespărțiți. Singurul care nu le-a fost alături este George. El mereu a fost băiatul cel mare, urmașul familiei, cel mai serios care n-a știut să guste le glumele  sau să se tăvălească prin praf toată ziua şi să fie lipsit de griji.

     Probabil de aceea nici relația lui cu Billie Bridgerton nu a fost apropiată, mereu se evitau, numai că inevitabilul se produce, iar ea rămâne blocată pe un acoperiș.
       Deși ura pisicile, i s-a făcut milă de o pisică și a urcat în copac să o salveze, însă ghearele felinei care nu dorea să coboare i-au adus o căzătură zdravănă pe un acoperiș din apropiere și o entorsă la picior. Cum să coboare? Cine ar putea să o salveze? Oricine ar fi fost ideal, dar parcă nu chiar oricine, mai ales când îl zărește pe nesuferitul George Rokesby.
   

“Nu. Nu. Nu. Oricine, numai el, nu. Dar sigur că el era, fiindcă nimeni altcineva n-ar fi avut cum să treacă în plimbare pe lîngă ea exact în momentul în care lucrurile stăteau mai prost, cînd ea era într-o situaţie stînjenitoare, singura dată cînd ea avea nevoie să fie salvată.” 

      Conversația lor este delicioasă, râzi, te încrunți și tot așa. Se simte că au o prietenie de complezenţă, dar fiecare admiră la celălalt temperamentul, stăpânirea sau pur şi simplu nebunia din sânge. Sunt total opuşi sau cel puţin aşa se văd ei. :) George are intenţii bune şi urcă pe acoperiş să o salveze, dar eşuează lamentabil şi se trezesc împreună izolaţi, spre groaza fiecăruia. Singura şansă este ca Andrew, fratele lui George să treacă prin zonă şi să îi scoată din impas înainte ca reputaţia să le fie compromisă. Din păcate, Billie reuşise să se rănească la gleznă şi o durea destul de rău, dar voinţa sau poate mândria o determină să nu rostească prea multe proteste.

      Şi totuşi acest eveniment neplăcut le va fi piatră de temelie pentru următoarele aventuri :

“El şi Billie nu fuseseră niciodată prieteni, dar simţea un fel ciudat de responsabilitate pentru starea ei de bine, cel puţin în situaţia respectivă. Cum era proverbul acela chinezesc? Dacă salvai o viaţă, erai responsabil pentru ea pe veci? Nu-i salvase el viaţa lui Billie, dar fuseseră captivi pe acoperiş împreună…”


“Chiar dacă era femeia cea mai exasperantă din lume şi îl scotea din minţi de cele mai multe ori.”

    Încetul cu încetul, George a început să o cunoască pe Billie, să încerce să îi înţeleagă gesturile, să o descopere pe adevărata EA, femeia care ar putea să îl scoată din minţi :) şi cine ştie, poate să îi dăruiască şi fericirea.

“I se păru cel mai minunat sunet pe care îl auzise în întreaga lui viaţă.
Şi, poate, cel mai înspăimântător, fiindcă ştia ce înseamnă asta. Şi nu avea de gînd în nici un caz să se îndrăgostească, dintre toate femeile de pe pământ, tocmai de Billie Bridgerton.”

     Numai că viaţa lor pare să ia o cu totul altă întorsătură atunci când primesc vestea neplăcută că Edward Rokesby-căpitan în armată este dat dispărut. Printre grijile legate de soarta fratelui său, George se luptă şi cu sentimentele care nu-i dau pace. Ce părere va avea Billie şi cum va gestiona situaţia, hmmm, aici, chiar trebuie să descoperiţi. :)

    Din vina domnişoarei Bridgerton este o carte perfectă pentru vacanţă, uşoară relaxantă în care prietenia şi glumele frecvente sigur vă vor însenina clipele. Din păcate mi-aş fi dorit mai mult, să se ridice la nivelul celor din seria Bridgerton, iar relaţia dintre Billie şi George să se contureze într-un alt mod, nu doar spre final. Am apreciat legăturile dintre cele două familii, J. Quinn a ştiut cât să dozeze şi să îi pună în valoare.  În cazul în care nu ştiaţi, autoarea mărturiseşte că Billie este sora mai mare a lui Edmund, cel care va fi tată a celor opt copii din seria Bridgerton. În cazul în care aţi uitat ordinea cărţilor, dar şi a personajelor, vă invit să descoperiţi arborele genealogic. Mă gândesc că Billie în calitate de mătuşă a lor a avut grijă să le transmită câteva tehnici de supravieţuire nepoţilor săi :p 

arborele-genealogic-al-familiei-bridgerton-de-julia-quinn

Editura Miron

Cartea Din vina domnişoarei Bridgerton de Julia Quinn este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Autor: Mili

"Nu-mi spune mie că cerul e limita, când sunt urme de pași pe lună" - Paul Brandt

  În spatele măștii, de Emma Sayle

Titlul original: Behind the Mask

Limba originală: engleză

Traducere de Camelia Ghioc

Număr de pagini : 350

Anul apariţiei 2015

     in-spatele-mastii-de-emma-sayle-4Apărut la “Editura Trei” în colecția “Eroscop” (o colecție pe care eu unul o apreciez nu numai pentru selecția aparițiilor, dar și pentru estetica grafică),  “În spatele măștii”  e mai mult o autobiografie, decât o clasică poveste erotică. Romanul surprinde prin scriitura sigură, pentru o non-profesionistă. Atât de sigură încât te întrebi dacă nu e vorba tot de vreun ghostwriter, acum, după ce Zoella ne-a băgat în paranoia cu al eiGirl Online, ce s-a dovedit a fi scrisă de o respectabilă doamnă de litere. Emma Sayle e proprietara unui club exclusivist, Killing Kittens, ce organizează petreceri tematice hedonist-sexuale, cu accent pe satisfacerea prioritară a dorințelor feminine. Bărbații au acces doar la brațul unei însoțitoare și se supun imaginației si fantasmelor membrelor clubului. Autoarea dezvoltă de la început un adevărat manifest al sexualității feminine neîngrădite și lipsite de inhibiții (dar și de presiunea uneori defazată a celei masculine); manifest pe care îl aplică drept regulament al clubului său.

    Memoriile Emmei încep însă din copilărie, trecându-ne prin toate experiențele care au format-o şi i-au concretizat ideea conceptului Killing Kittens. Pe alocuri, tocmai pentru sublinierea feminismului sau generozității sale,  mai apar cititorului sceptic suspiciuni că autobiografia ar fi exagerat de romanțată, încât, din nou, ca la un reality show bun, dar pe care totuși nu vrei să îl lași să te amăgească, încerci să-i descoperi regia și chestiile false ori exagerate. Tot ce am verificat (mai mult prin articole Daily Mail – via Google) s-a dovedit a fi deosebit de plin de acuratețe. De la gesturile de caritate cu care credeam că doar se laudă inventiv, până la relațiile cu viitoarea prințesă sau cu vreo mare actriță. Odată câștigată încrederea cititorilor, descrierile specificitățiilor erotice ale diferitelor personaje și încurcăturilor inevitabile, devin interesante tocmai ca fragmente de viață, dar și amuzante prin umorul de situații.in-spatele-mastii-de-emma-sayle-1

    Putem aprecia ascensiunea Emmei Sayle de la fetița de colonel atașat militar pe la ambasade – neastâmpărată, băiețoasă și mereu gata să încalce reguliile – până la femeia de afaceri de succes, care e acum, ca pe o aventură în sine, dar și ca pe o lecție despre strategii de marketing sau un exemplu de hotărâre schimbătoare de destin propriu. Totuși nu avem parte doar de parade victorioase, Sayle mărturisind sincer probleme familiale sau relații romantice disfuncționale ori abuzive. Descrierea amănunțită a actelor sexuale din clubul său și a personajelor ce îl populează (numite cu porecle – probabil destul de dezvăluitoare pentru intimi), par să aibă o încărcătura erotică mai mult clinică decât senzuală.in-spatele-mastii-de-emma-sayle-3

   Romanul are 350 de pagini pe care le sorbi din câteva înghițituri greu de întrerupt și l-aș recomanda oricui, de la cititorii ce își doresc ceva relaxant, la cei interesați de viața de noapte, până la feministe.

   O remarcă laudativă despre butadele și citatele ce deschid fiecare capitol, uneori potrivindu-se cu ce urmează ca nuca în perete, dar foarte amuzante mai toate. Câteva exemple :

   “Femeile cuviincioase rareori fac istorie” – Laurel Thatcher Ulrich

   “Nu-mi spune mie că cerul e limita, când sunt urme de pași pe lună” – Paul Brandt

    “Problema cu cei ce nu au vicii e că, în general, poți fi sigur ca o să aibă niște virtuți destul de enervante” – Elizabeth Taylor

Autor: Marius Andrei

Surse foto sisterhoodchallenge.com

Viața și opiniile lui Zacharias Lichter de Matei Călinescu

recenzie

      “Viața și opiniile lui Zacharias Lichter” a apărut anul acesta, 2016, la editura Humanitas într-o nouă ediție ce face parte dintr-o serie de lucrări ale scriitorului și criticului literar Matei Călinescu. Din această serie mai fac parte “Portretul lui M” și “Un altfel de jurnal”. Toate cele trei cărți ale seriei sunt o foarte frumoasă apariție editorială cu coperte speciale de culoare albă pe care titlul este scris în culori diferite, roșu, galben, verde, de la o carte la alta. În partea de sus a coperții sunt practicate nouă perforații circulare prin care se pot vedea detalii ale unei lucrări grafice. În cazul cărții “Viața și opiniile lui Zacharias Lichter” lucrarea grafică aparține artistului Dragoș Pătrașcu. Coperta în sine aparține Angelei Rotaru.

    Gruparea acestor trei cărți într-o singură serie cu toate că sunt scrise la diferențe de ani și de experiențe de viață de către autor, arată că din punctul de vedere al coordonatorilor seriei între cele trei lucrari există elemente ce la apropie. Ca, cititor, cred că este vorba de faptul că toate trei sunt extrem de personale, scot la iveală ceva din intimitatea de gândire și simțire a autorului. Și acest lucru este și un mod discret de a deschide drumul spre înțelegerea celei mai vechi dintre cele trei cărți și anume “Viața și opiniile lui Zacharias Lichter”. Lectura acestei cărți nu este una ușoară. Nu este propriu zis un roman. De-a lungul timpului cei care au făcut aprecieri asupra ei au numit-o roman-eseu sau doar eseu ba chiar și doar roman. Este în mod sigur dificil de catalogat. Și totul este dificil pentru cititorul mediu care gustă literatura obișnuită. Pentru că nu vei găsi o poveste simplă cu personaje și întâmplări, ci întâlnești idei spuse într-un anumit mod și ești obligat să le înțelegi pentru a defini personajul. Zacharias Lichter este un personaj care nu poate fi cât de cât înțeles decât dacă intri, grație autorului, în modul acestuia de gândire.

      Dar mai întâi să facem cunoștință cu autorul. Matei Călinescu s-a născut la 15 iunie 1934 la București și a murit la 24 iunie 2009 la Bloomington, Indiana, SUA. A publicat pentru primna dată “Viața și opiniile lui Zacharias Lichter” în anul 1969, o apariție insolită ținând cont de rigorile ideologice ale acelui moment istoric. Suntem în plin comunism la doar patru ani de la instalarea la putere a lui Nicolae Ceaușescu și dincolo de timida “primăvară bucureșteană” cum au fost definiți cei câțiva ani de relativă liberalizare a regimului, dincolo de elanul general legat de atitudinea conducerii țării față de invadrea Cehoslovaciei de către armata sovietică în august 1968, totuși regimul nu recunoștea decât un singur tip de filozofie, cea materialistă și un singur mod de a gândi lumea, prezentul și viitorul și anume gândirea marxist-leninistă. Orice referire la alt mod de a interpreta lumea se putea face numai în nuanță critică. Cartea publicată atunci de Matei Călinescu, lector universitar la Facultatea de Filologie a Universității București, aducea în fața cititorilor o filozofie, alta decât cea oficială și asta, numai cu câțiva ani înainte, l-ar fi putut arunca direct în închisoare. După 1965 au mai apărut cărți care erau menite să dezvăluie greșelile și devierile de la normele partidului făcute în anii dictaturii proletariatului, în așa numitul “deceniu obsedant”. Dar dezvaluirile, noile tipuri de personaje erau prefect încadrate în gândirea oficială. Zacharias Lichter, personajul creat de Matei Călinescu este imposibil de catalogat altfel decât un marginal, un homles în denumirea actuală, un individ care în ciuda deosebitei lui pregătiri, absolvise facultatea de filozofie, refuza să se integreze, refuza totul, un loc de muncă, o casă, o familie. Locuia într-un fel de garaj părăsit, trăia din te miri ce, mânca ce apuca, se îmbrăca cu ce primea sau găsea, în perioada caldă a anului dormea în parcuri și purta discuții filozofice cu oricine era dispus sa-l asculte. Autorul este cel care îl ascultă cel mai des și cu maxim interes, Îl ascultă, îl cultivă, notează părerile acestuia și poeziile lui, ba chiar sunt poezii pe care le salvează pentru a le integra în cartea ce proiecta să i-o dedice, atunci când Zacharias Lichter le arunca la coșul de gunoi.

     Matei Călinescu îl tratează pe Zacharias Lichter ca pe un fel de profet cu care are norocul de a fi contemporan. Și el, asemenea unui evanghelist, îi caută prezența, îl ascultă și apoi oferă lumii modul acestuia de a gândi sub forma unor mici eseuri ce constituie de fapt capitolele cărții. Zachaias Lichter nu face minuni, nu vindecă leproși și nu hrănește mulțimi ci doar vorbește altfel decât erau toți obligați să vorbească. El este încă stăpân pe libertatea lui de a gândi și de a vorbi. Să vorbești altfel decât sistemul în 1969 fără să pățești nimic este cu adevărat o minune. Și pentru mulți, atunci în epocă, cartea lui Matei Călinescu a fost un miracol în sine. Și o speranță.

     Primul capitol al cărții intitulat “Portret” ni-l prezintă pe Zacharias Lichter:

“Mulți dintre cei care au avut prilejul să-l vadă, chiar și întâmplător și în treacăt, l-ar putea recunoaște dintr-o descripție sumară făptura lui ciudată, de o urâțenie neverosimilă, se întipărește până și în memoria oamenilor cu un simț al observației slab dezvoltat, ca una dintre acele amintiri marginale, dar tenace care, multă vreme acoperite cu umbră, pot oricând reveni cu prospețimi și precizii uimitoare” (p.7)


Zacharias Lichter are, după cum spune chiar el, o fizionomie de metafizician și de iluminat iudeo-german de la sfârșitul secolului al XVIII-lea”. (p. 8)

     Întreg acest capitol descrie în detaliu potretul lui Zacharias Lichter, unicitatea lui în peisajul stradal, dar și gesturile și modul de a vorbi care îl definesc. Doar refăcând în minte chipul acestuia cititorul va înțelege următoarele capitole.

    În al doilea capitol “Despre flacără” aflăm momentul revelației, momentul în care personajul cărții face cunoștință cu modul în care Dumnezeu se manifestă asupra lui. Înțelege faptul că are o relație specială cu Dumnezeu. “…fusesem doborât de flacăra lui Dumnezeu! Pâlpâirea ei mă orbise, apropierea ei mă izbise ca o piatră, vuietul ei mă surzise, dogoarea ei îmi uscase gura ca o sete fără margini.” (p.10-11) Pentru cei din jur era doar un cerșetor ciudat care se manifesta cu o violență a gesturilor exagerată pentru că se împiedecase și spărsese borcanul de iaurt, hrana lui prețioasă din acel moment. Dar nu așa se manifestă de fapt Divinitatea, în cele mai neașteptate moduri alegând cele mai neașteptate persoane?

    Următoarele capitole sunt închinate părerilor filozofice ale lui Zacharias Lichter. Pentru că el are un mod extrem de personal de a vedea lumea, individul, societatea, religia, etica, estetica. Poate că mai mult decât în alte capitole în cel de al treilea, “Despre stadiile spiritualului”, se simte durerea autorului că este forțat să trăiască într-o epocă de cumplită lipsă de libertate a gândirii. Pentru foarte mulți comunismul a însemnat lipsuri materiale acutizate tot mai mult în anii 80 și lipsa libertății de mișcare.

Pentru unii, ca Matei Călinescu, cea mai teribil supliciu era lipsa libertății de gândire și exprimare. Pentru mine, ca cititor, asta a fost cheia în care am citit această carte. Ce poate fi mai cumplit pentru cineva care are ca mod de trăire cuvântul să fie permanent obligat să intre într-un tipar, să se deduleze, să spună lucruri pe care de fapt nu le gândea și în care nu credea. De aceea își pune personajul, pe Zacharias Lichter să spună în acest capitol: “S-ar putea spune că oamenii, cu cât resimt mai acut contradicțiile dureroase ale conștiinței, cu atât au o mai puternică nostalgie a nebuniei. Căci numai prin nebunie se poate depăși convenționalismul apăsător al tuturor limbjelor, sisteme arbitrare de semne, prin care, vrând să comunice, oamenii se integrează mereu în alte structuri străine de ființa lor profundă.” (p.13)

    Cititorul va avea plăcerea de a descoperi capitol cu capitol ce gândește Zacharias Lichter despre curaj, despre Iov, despre femei, despre copii, despre poezie, despre limbajul matematic, despre responsabilitate și libertate, despre sinucidere, comoditate și bătrâni. Lectura ei este un exercițiu de gândire și înțelegere extrem de plăcut și revelator. Sunt însă conștientă că pentru cei născuți după 1989 cartea are cu totul alt înțeles decât pentru un cititor mai în vârstă ca mine. Dar acesta este de fapt farmecul cărților cu adevărat bune, să vorbească fiecărui cititor pe limba lui. Pentru că nici azi raportul dintre individ și societate nu este simplu, iar Zacharias Lichter poate foarte bine să vorbească despre lume în general nu doar despre perioada comunistă. Cartea a apărut în 1969, dar reeditarea ei în 2016 o face deja o carte contemporană acestui timp.

     În cartea sa de amintiri scrisă sub forma unui dialog dintre el și prietenul său Ion Vianu, Matei Călinescu povestește că atunci când l-a construit pe Zacharias Lichter a avut un model real pe Genu Gheler și că acesta a fost foarte nemulțumit de modul în care prinde viață în carte. Dar același lucru se întâmplă și cu Zacharias Lichter. În epilogul care încheie cartea, autorul este dojenit de personajul său:

 

“Credeam că mă iubești, îi spune odată Zacharias Lichter celui despre care aflase că s-a apucat să-i compună biografia. De fapt tu nu te iubești decât pe tine: căci tu nu despre mine scrii, ci despre tine, substituindu-mi-te ca un mincinos și ca un nimicnic; și vrei să regăsești în mine toate mizeriile și neputințele tale și să le înnobilezi, să le cuprinzi în aerul arzător și sterp care înconjoară faptura mea”(p.153)

    Recomand cu căldură lectura acestei cărți deosebite. Povestea lui Zacharias Lichter și a concepțiilor sale este cuceritoare pentru oricare tip de cititor mai ales pentru că te pune pa gânduri. Pentru că aceste concepții sunt ale unui autor foarte tânăr la momentul apariției cărții și denotă o mare și originală profunzime de gândire. Așa a fost perceput și de contemporanii lui:

“Născut pentru a fi literat, spirit de elită, deși s-a afirmat ca noi toți din generația sa biologică în vremuile crunte și îmbâcsite, barbare ale stalinismului românesc, părea a trăi, a visa și gândi pe o altă planetă, sub sorii calmi și strălucitori ai clasicismului apusean.” România Literară, nr. 26/2009, “In memoriam”.

     Nu consider cartea “Viata și opiniil lui Zacharias Lichter” de Matei Călinescu o carte care obligatoriu trebuie legată ca semnificație de epoca în care a apărut. Raportarea ei la comunism o face mai particulară, dar dacă o citim ca oameni ai actualului moment istoric îi conferim valoarea reală pe care o are, aceea de a fi general valabilă.

    Chiar dacă nu există nimic care să le apropie, lectura cărții lui Matei Călinescu m-a făcut să trăiesc ca cititor același tip de sentimente și revelații ca și romanul lui Mihail Bulgakov, “Maestrul și Margareta” poate pentru că în fond e vorba despre condiția creatorului, a “maestrului”, nu-i așa?

     Mulțumesc editurii Humanitas pentru că mi-a oferit șansa de a citit “Viața și opiniile lui Zacharias Lichter“ de Matei Călinescu.

editura-humanitaseditura-humanitas-logo

Cartea Viața și opiniile lui Zacharias Lichter“ de Matei Călinescu, a fost oferită de Editura Humanitas.Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii HumanitasPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Autor: Dana Burda

Povestea vieții mele, de Benjamin Franklin

(Autobiografia)

recenzie

     “Povestea vieții mele” de Benjamin Franklin a apărut la editura “Herald” în anul 2016 în colecția “Autobiografia”. Excelenta traducere din limba engleză a fost făcută de Iulia Bodnari. Cartea este o frumoasă apariție editoriala având 249 de pagini. Este de asemenea meritoriu că această lucrare celebră de altfel în toată lumea, a binecunoscutului inventator, om de știință, om politic și diplomat, Benjamin Franklin, părinte fondator al Statelor Unite ale Americii, apare la 310 ani de la nașterea autorului. Și în ciuda secolelor care au trecut de când a fost scrisă, cartea este o lectură extrem de plăcută, cuceritoare chiar și plină de informații interesante din mai multe puncte de vedere.

      Numele lui Benjamin Franklin este printre cele mai populare pentru publicul larg. Elevi fiind, toți l-am întâlnit fie la orele de fizică, fie la cele de istorie. De-a lungul timpului a devenit personaj de roman, dar și personaj de film. Chipul lui este ușor de recunoscut nu numai pentru că apare în manuale când vorbim despre războiul de independență american, dar și pentru că apare pe bancnota de 100 de dolari. Nu știu cum mai stau lucrurile acum, dar cu decenii în urmă era ceva obișnuit să asociezi numele lui Franklin de paratrăsnetul pe care l-a inventat. Ciudat este însă, că spre deosebire de alte culturi la noi această carte autobiografică a fost mai puțin populară și mai puțin tradusă. Avem ceva referiri la ea într-un discurs al istoricului Nicolae Iorga din anii 30 ai secolului XX când se împlineau 140 de ani de la moartea lui Frankin,și mai avem o ediție mai veche, din 1976, scoasă de editura Univers în colecția “ Corespondențe, memorii, jurnale”.

    Faptul că editura “Herald” publică această carte nu este întâmplător și nici fără semnificație. Așa cum arată mottoul editurii pe situl ei, și lucrarea lui Benjamin Franklin este o “carte deschisă pentru minți deschise”. Pentru că modul în care își povestește Benjamin Franklin viața chiar dacă a făcut-o pentru fiul lui, ne va influența în egală măsură modul de a gândi pentru fiecare din noi- cei care o citim.

     Cartea are mai multe părți. Mai întâi o foarte utilă și succintă introducerea scrisă de Charles W. Elliot. Avem trecute aici în revistă toate momentele importante din viața lui Franklin ceea ce ne va ajuta să înțelegem mai bine amănuntele la care se referă autorul în lucrare. Urmează prima parte care a fost scrisă în 1771 în casa episcopului Shipley din St.Asaph și care se referă la perioada dintre anii 1706- 1757. Urmează apoi două scrisori, cea a domnului Abel James și cea a domnului Benjamin Vaughan prin care aceștia îl roagă pe Franklin să-și continue povestea vieții, argumentând cu pasiune de ce este necesar acest efort. Scrisorile sunt primite de autor la Paris unde se afla în calitate de reprezentant diplomatic al proaspăt eliberatelor State Unite ale Americii cu titlul de ministru plenipotențial ce trebuia să se ocupe de încheierea tratatului de pace cu Anglia. Și ultima parte continuarea poveștii veții lui scrisă pe când se afla încă în Franța, la Passy, în 1784. Dar cartea nu cuprinde decât tot evenimentele de până în anul 1757. La final prin grija editurii avem un foarte util tabel cronologic în care sunt trecute toate evenimentele majore din viața lui Benjamin Franklin.

     “Povestea vieții mele” este o lectură multivalentă. Poate fi citită de plăcere pentru că este scrisă într-un stil plăcut, simplu, antrenant ca și cum autorul i-ar povesti ctitorului ce a mai făcut în anii de când nu s-au văzut. Poate la fel de bine să fie privită ca un document cu valoare istorică, dată fiind excelenta pregătire a lui Benjamin Franklin, evenimentele legate de viața sa, dar și a orașului Philadelphia, a Bostonului sau a New Yorkului sunt extrem de interesante și revelatoare. Cartea are și o valoare morală. Permanent autorul ne trece în revistă căutările lui legate de perfecțioanarea sa ca gânditor, ca cetățean, dar și ca persoană pur și simplu.

       Prima parte a poveștii începe printr-o dedicație făcută de autor fiului său, William Franklin care a fost guvernator al New Jersey.

” Dragul meu fiu, dintotdeauna mi-a plăcut să adun mici anecdote despre strămoșii mei…Pe lângă asta, mai am și alte îndemnuri. Fiindcă am ieșit din starea de sărăcie și întuneric în care m-am născut și am crescut și am ajuns la o stare de belșug, și având o oarecare reputație în lume, și dat fiind că am trecut prin viață bucurându-mă de o considerabilă fericire, poate că posteritatea va dori să cunoască mijloacele de care m-am folosit și care, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, au reușit atât de bine; în același timp, poate că unele dintre mijloace se vor potrivi cu situația unora dintre cititori și vor fi considerate vrednice de urmat.” (p.11)

    Benjamin Franklin s-a născut la Boston la data de 6 ianuarie 1706 fiind ultimul copil al numeroasei familii întemeiate de tatâl său Josiah Franklin.Acesta a avut șapte copiii cu prima soție și alți zece cu cea de a doua soție Tatăl său a emigrat din Anglia în America în 1682 la fel ca mulți alți englezi în acele timpuri în căutarea unei lumi mai libere în ce privește modul lor de închinare după cu spune autorul în cartea sa. Mai târziu Benjamin Franklin, ajuns din nou în Anglia, și-a căutat rădăcinile familiei sale și astfel a aflat că strămoșii săi au locuit timp de secole în același sat, Ecton din Northampthonshire și că numele lor vine de la porecla ce era dată celor care aveau în proprietate o bucată de pământ de 30 de acri fiind oameni liberi.( p.12-13). Tatăl său,Josiah Franklin s-a stabilit la Boston unde a deschis un atelier de fabricat lumânări și săpun educându-și cei șaptesperzece copiii să fie capabili să cunoască o meserie cu care să poată duce o viață simplă și folositoare. Benjamin fiind cel mai mic a fost trimis la școală la opt ani și a urmat cursurile până la zece ani când tatăl său l-a retras făcându-l ucenic în atelierul lui. Dar micul Benjamin nu avea nici o plăcere să facă lumânări așa că a cerut să fie lăsat ca ucenic în tipografia fratelui său vitreg James unde a învățat meseria de tipograf dar și să iubească cărțile și să scrie mici eseuri pe diverse teme legate de preocupările generale ale acelor timpuri. La vârsta de 17 ani citește din întâmplare cartea unui anume Thomas Tyron care recomanda o dieta vegetariană și Benjamin Franklin decide să devină vegetarian din două motive la fel de importante, pentru sănătatea lui și pentru a face economie la banii pentru mâncare ca să-și poată cumpăra cărți.(p.29),

    Prima carte pe care a îndrăgit-o a fost “ Călătoria pelerinului” de John Bunyan și de aceea a căutat să aibă și să citească toate cărțile acestui autor. În anul 1732 se mută la Philadelphia în urma unei dispute cu fratele său. Și ajunge să se stabilească definitiv în acest oraș, implicându-se tot mai activ în dezvoltarea și modernizarea acestuia pe măsură ce averea sa devenea tot mai mare. Descrierile pe care autorul le face celor trei mari importante orașe de pe coasta de est, Boston, New York și Philadelphia sunt extraordinar de interesante. La fel de interesantă este descrierea modului în care erau organizate administrativ aceste orașe și ce însemna implicarea cetațenilor în toate problemele legate de interesul comun ca locuitori ai orașelor respective. Cu timpul Benjamin Franklin va deveni tot mai activ, mai cunoscut și mai implicat în tot ce însemna dezvoltare, modernizare, o viață mai sigură. Astfel și-a mobilizat concetățenii pentru punerea la punct a unor sisteme de prevenire a icendiilor ce erau dezastruoase în orașele cu case construite din lemn, s-a implicat in organizarea pazei orașului, a descoperit o soba capabila să facă mai multă căldură cu consum mai mic de combustibil, a descoperit atât de cunoscututl paratrăstnet, și între 1743 și 1749 a luptat să fie aceptată ideea înființării unei universități în Philadelphia. care va deveni Universitatea din Pennsylvania. În tot acest timp lucrează ca tipograf împreună cu un asociat deschizându-și tipografia în 1728. Aici scoate ziarul “ Pennsylvania Gazette” foarte apreciat și căutat pentru că impune o conduită echilibrată și fără scandaluri de presă. Paginile închinate modului cum trebuie să fie presa pentru a fi o parte activă și binefăcătoare în viața comunității sunt și azi de mare actualitate. Între 1733 și 1758 va scoate “ Poor Rochard’s Almanach” foarte cunoscut și căutat și care destul de repede va fi tradus și în alte limbi. Va fi un model pentru toate aceste tipuri de almanahuri anuale menite să ajute la educația populară. Încet încet, Benjamin Franklin va obține prin decizia și votul concetățenilor lui diverse funcții în administrarea orașului. În 1736 este numit secretar al Adunării generale iar în 1737 delegat al Directorului Poștei. În 1748 decide să-și vândă afacerea pentru a se implica total în problemele de dezvoltare a orașului dar și a statelor americane în general.

    Partea a doua a amintirilor nu face decât să aducă și mai multe amănunte legate de ceea ce deja cunoaștem din prima parte. Cele mai multe pagini sunt închinate proietctului său de a atinge perfecțiunea morală. Iată de fapt ce dorea să facă :

” Doream să trăiesc fără să comit nicio greșeală, de nici un fel; voiam să biruiesc toate ispitele la care m-ar fi condus orice înclinație naturală, obicei sau tovărășie proastă”. (p.124) Își dă repede seama că trebuie să se organizeze pentru că să poată transforma această dorință ambițioasă în realitate și așa concepe lista cu cele 13 virtuți care va deveni celebră de-a lungul timpului.Aceste virtuți erau temperanța, tăcerea, ordinea,hoărârea, cumpătarea, sârguința,sinceritatea,drepatea,moderația, curățenia, liniștea,castitatea și smerenia. (p.125-126) Și după ce dscrie cum s-a străduit să implementeze în viața și gândirea sa fiecare vitute în parte atrage atențăa ca “ posterității nu îi va strica să afle că, prin această mică invenție și cu binecuvântarea li Dumnezeu,strămoșul lor a dobândit fericirea constantă în viață până la vîrsta de 79 de ani , la care scrie aceste lucruri.”(p.134)

    “Povestea vieții mele” de Benjamin Franklin este o carte mai mult decât interesantă și consider extrem de generoasă decizia editurii “Herald” de a ne oferi șansa să o cunoaștem într-o traducere foarte bună. Prin toate informațiile pe care le oferă, dar și prin ușurința cu care poate fi citită, sigur poate deveni o carte recomandată tinerilor încă de la vârsta adolescenței.

      Tipograf, editor, inventator, diplomat, om de stat și scriitor, Benjamin Franklin s-a aflat în permaneță acolo unde se decidea ceva, implicându-se în evenimentele cruciale ale formării Statelor Unite ale Americii fiind deplin convins așa cum a declarat nu numai odată că “ această țară a fost destinată să devină una dintre cele mai puternice de pe glob.”

      Este foarte interesantă și povestea publicării cărții “Povestea vieții mele.” În 1789 autorul a trimis câte un manuscris al cărții prietenilor lui, Benjamin Vaughn și Guillaume le Veillard, primarul orașului Passy din Franța pentru a le afla opiniile. După moartea sa în 1790, în Franța a apărut o ediție piratată a cărții în limba franceză, în 1791, cu titlul “ Memoires de la vie privee”. În limba engleză va apare prima ediție în 1793 “ The Private Life of the Late Benjamin Franklin L.L.D. Originaly Written By Himself and Now Translated from the French, London, 1793.

Am citit cu deosebit interes și cu mare plăcere această carte, care în ciuda timpului nu a pierdut nimic ca valoare și mulțumesc editurii Herald pentru această șansă.

Editura Herald-logo

Cartea Povestea vieții mele de Benjamin Franklin a fost oferită pentru recenzie de Editura Herald. Poate fi comandată de pe site-ul Editurii Herald. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook

by -
19

Un fantasy în care legendă şi simbolurile se împletesc într-o aventură fascinantă

O mie de nopţi, de E.K. Johnston-Editura Trei-fantasy-legendă-aventură fascinantă

Titlul original: A Thousand Nights

Editura: Treio mie de nopti-trei

Număr pagini: 298

    Scriitoarea canadiană E.K. Johnston a trăit pe patru continente şi a petrecut veri spectaculoase în deşertul iordanian. Îi place să spună poveşti şi chiar aceasta i-a fost ocupaţia în ultimii zece ani. Când nu scrie vreun roman, visează la călătorii, la Tolkien sau cânta la saxafon.
     E.K.Johnston a mai scris The Story of Owen: Dragon Slayer of Trondheim: roman finalist la Premiul Morris pentru literatură dedicat adolescenţilor), Prairie Fire şi Exit, Pursued by a Bear.

     Plină de emoţie şi frumuseţe, O mie de nopţi îşi va răspândi vraja asupra cititorilor, fermecându-i încă multă vreme după ce ultima poveste va fi spusă, iar deşertul va rămâne întipărit mult timp în faţa ochilor tăi.

    Un fantasy în care legendă şi simbolurile se împletesc într-o aventură fascinantă. Stilul lui Johnston e încărcat de lirism, amintind de clasicele povestiri arabe din O mie şi una de nopţi, care reprezintă punctul de plecare al romanului.-BOOKLIST

   ,,Lo -Melkhiin a ucis trei sute de fecioare înainte de a veni şi în satul meu, căutăndu-şi soaţa.
    Aceea dintre noi pe care o va alege va deveni eroina. Ne va dărui celorlalte viaţa. Lo Melkhiin nu se va întoarce înainte de a se căsători cu câte o fecioara din fiecare cătun, din fiecare oraş, din fiecare mahala aflată între zidurile cetăţii, pentru că astfel spune legea, aşa înspăimântătoare cum este ea. Fata această ne va dărui nădejdea pentru vremea ce va să vină şi pentru iubire, nouă celor care rămânem în urmă.
     După ce va trece în nefiinţă, ea va ajunge negreşit o mică zeiţă. Va pleca dintre noi, dar vom păstra o parte din sufletul ei, pe care o vom hrăni cu puterea amintirilor noastre. Numele ei va fi şoptit în cuviincioasă tăcere, în jurul altarelor proaspăt ridicate în cinstea ei. Celelalte fecioare îi vor cânta imnuri de mulţumire, iar vocile lor suave vor fi purtate de vânturile deserutlui şi împrăştiate peste nisipul fin. Părinţii lor vor aduce flori de apă dulce, în ciuda uscăciunii deşertului, şi rădăcini murate de prun, lăsate în semn de ofrandă. Aceea dintre noi pe care o va alege nu va fii niciodată uitată.”

     Eroina noastră, fără nume, autoarea a ales să nu îi dea un nume, se va sacrifica pe sine, pentru a-şi salva sora cea frumoasă. Ştia că regele îi va lua sora, aşa că, atunci când vine vremea se oferă pe ea, îmbrăcată într-un dishdashah violet (veşmântul de nuntă al surorii sale).
     Astfel va fi aleasă Soaţa pentru rege. Sora ei i-a făgăduit că îi va închină altare, ridicând-o la rang de zeiţă.
     Ajunşi în qasr, locul unde multe fecioare şi-au găsit sfârşitul, doamna Soaţă, încearcă să supravieţuiască noapte după noapte.

,,M-a condus într-o încăpere bine luminată, unde se afla baia, gonindu-i pe soldat şi pe slujitor cu o fluturare de mână, iar eu am urmat dâra de parfum greu şi zgomotul foşnitor al mătăsurilor. Alte femei ne aşteptau cu perii, uleiuri şi haine atât de fine, încât străluceau în lumina lămpii. Trebuia să mă îmbăieze şi să mă împodobească pentru nuntă, dar ştiam că voi fi gătită pentru moarte. Totuşi, gândurile mele erau învolburate de un sunet, acel sunet. Atunci am decis că trebuie să supravieţuiesc acelei nopţi, ca să văd de unde vine. Am păşit pe scări, intrând în haremul lui Lo-Melkhiin”.

    Zi după zi, încearcă să supravieţuiască. Când regele vine la ea şi o întreabă dacă îi este frică, ea va spune că nu îi este frică de el. El va încerca să afle mai multe despre sora ei ceea frumoasă pentru care s-a sacrificat. Ritualurile lor sunt cam aceleaşi. El îşi bate joc de satul ei, deşi îi cere să îi povestească. În fiecare noapte îi ia mâinile şi o lumină ca de foc trece din pielea ei în al lui.
     Cu fiecare poveste creşte şi puterea ei magică, dorinţa cea mai mare a fetei fiind aceea de a-l salva pe regele preschimbat în monstru.

,,De fiecare dată, Lo -Melkhiin îmi ia mâinile şi focul cel rece înfloreşte de la mine spre el. Câteodată în el sunt închipuiri: satul meu, sora mea, lucruri pe care vrea să le ia şi să le ardă. Apoi, când termină, fire subţiri de aramă se întind de la vârfurile degetelor lui spre ale mele şi simt cum îmi creşte inima în piept. Nu ştiu dacă vede şi el, ca şi mine, focul cel rece, dar ştiu că nu-l vede deloc pe cel arămiu-este de parcă am face shimb de focuri, chiar dacă el nu vrea asta.”

     Regele Lo este intrigat, cum de nu a putut ucide focul sau pe această soaţă? Demonul din el este nesaţul, vrea jertfă, dar recunoaşte o putere când o vede în soaţa sa.
     Când era tânăr, regele era un om bun, blând şi un bun vânător, dar acum este un ucigaş de fecioare. Oameni din oraş sunt mulţumiţi de cum conduce. Regatul său înfloreşte, au tot ce le trebuie, aşa că închid ochii la faptele nesăbuite de rege.
     Vorbele despre transformarea regelui sunt diferite. Se spune că a plecat ca un bărbat, şi s-a transformat în altceva când a părăsit nisipurile.

,,Plecase să vâneze lei, pentru că mamei sale îi era drag să toarcă fire din coama lor de smoală şi pentru că prădaseră deja satele care tiveau mantia deşertului, Călărea singur, cum îi şade bine unui vânător priceput ca el, dar Nadarqwi Atotvăzătorul îi veghea izbânda, stând pe stâncile roşietice; iar Sareeyah Tălpuite stătea în apropiere, gata să se avânte spre Lo Melkhiin, dacă acesta ar fi avut nevoie de ajutor.
Când l-am zărit, am ştiut că trebuia să fie al meu.
Mintea îi era mai puternică decât m-am aşteptat şi mi-a cerut iscusinţa ca să alunec în crăpăturile ei. Îşi iubea mult oamenii-şi erau numeroşi. Avea un puternic simţ al îndatoririlor sale.
Aici mi-am înfipt ghearele şi dintîi. Am tras de îndoielile lui, întinzându-le, dezgolite, sub soarele fierbinte. Iar el a capitulat, iar eu mi-am preluat cucerirea.
     A luptat-cei mai buni simt nevoia să lupte-dar era prea târziu. L-am luat şi a devenit al meu. I-am călcat în picioare îndatoririle şi i-am îngropat iubirile. Am păstrat din el doar părţile pe care le-am dorit. Puterea. Cunoaşterea. Priceperea de a cârmui.”

   Cu un asemenea personaj, Soaţa are de a face. Se pare că, încet, încet, ea îşi dă seama că poate prevedea viitorul apropiat, îl modifică în gând. Când regele a fost rănit şi otrăvit de unghiile unei păsări gigantice, s-a întâmplat să ţeasă pe gherghef această imagine. Îşi dă seama că ea a chemat pasărea. Când este rugată de către mama regelui să îl salveze, ea îi găseşte în capul său pete pe creier, ceea ce arată că, vechiul rege,cel adevărat, mai sălăşluieşte în acel corp posedat.
      Oare va merita să îl salveze?

    Tatăl şi fraţii reginei vin să o ceară de la rege pentru a asista la nunta surori sale.Toată lumea o consideră o zeitate în viaţă, iar mătasea violet este ca un steag, atârnat peste tot pe unde trec.
     Când ajung în oaza tatălui său, îşi dă seama că va fi şi un război împotriva regelui nu numai o nuntă.
     Regina are de gând să se lupte singură cu armata de demoni care va veni cu soţul său.
     Cum puterea minţi şi focul rece de aram îi dă posibilităţi nelimitate, ce va alege regina?  Îşi va salva soţul? Sau îl va omorî odată cu demonul din el? Va mai există vechiul rege? Va scăpa regina de armata nemiloasă a demonilor? Sau soţul o va omorî şi pe ea?
      O CARTE DE NOTA 10.

#PromovamLiteraturapromovam literatura 2

„Prietena mea genială” este primul volum al Tetralogiei Napolitană.

Prietena mea genială, de Elena Ferrante

Titlul original: „L’amica geniale”

Traducere din italiană: Cerasela Barbone

An apariţie: 2015

Editura: Trei – Pandora M

Număr de pagini: 334

     Călătoria  cu trenul descrie perfect cartea de faţă. Suntem singuri într-un compartiment; pe măsură ce staţiile se succed apar noi şi noi persoane: unele pline de melancolie, tristeţe, nehotărâte, iar altele cu zâmbete care le luminează chipul. În lume există oameni de tot felul; pare că însăşi diversitatea a ocupat întreg compartimentul. Afară mai plouă puţin, mai e soare, trecem prin tuneluri împreună cu aceste feţe necunoscute. Ne purtăm cu deferenţă; cumva, în mijlocul unei fraze ori două se întâmplă ca aceste persoane să ne descopere mai mult decât voiseră iniţial. Aflăm poveşti care ne răstălmăcesc minţile şi… ne dăm seama de cât de captivaţi suntem, ne amintim de cei mai buni prieteni. Totuşi, în acel moment, prietenii nu ne sunt alături şi trăiesc prin simplul fapt de a ne fi gândit la dânşii. Sentimentele pe care le explorăm în volumul Elenei Ferrante ne cuprind, nu putem decât să ne lăsăm purtaţi de aceste cuvinte atât de bine alese…

    Cine este Elena Ferrante? Nimeni nu ştie! Elena Ferrante este pseudonimul unei romanciere din Italia. Cărţile au fost publicate, iniţial, în limba italiană, apoi traduse în engleză, daneză, franceză, germană, spaniolă, română etc. A fost numită, de revista „Time” în 2016, una dintre cele 100 de persoane de pe planetă care au putut schimba viaţa oamenilor. A reuşit să îşi menţină identitatea ascunsă încă din anii 1992. Adesea, în corespondenţa cu redactorul, se referă la ea ca fiind „mamă”. Alte lucrări ale misterioasei autoare sunt: „Amore molesto”, „I giorni dell’abbandono”. Ferrante afirmă: „cărţile, odată ce au fost scrise, nu au nevoie de autorii lor”.

Ce spune SAN FRANCISCO CHRONICLE? „Ferrante scrie sub semnul urgenţei, cu aviditate şi pasiune”.

    „Prietena mea genială” este primul volum al Tetralogiei Napolitană. Debutează printr-un index al personajelor care m-a ajutat să-mi fac o imagine mai clară asupra operei, în funcţie de vârsta eroinelor. Se deschide cu un prolog care prezintă dispariţia Linei (Raffaellaei) Cerullo, acum mamă iubitoare. Fiul acesteia, cunoscându-i obiceiul de a pleca cu zile de acasă şi de a reapărea pe nepusă masă, nu dă importanţă acestui fapt. Trecând deja două săptămâni, telefonează celei mai bune prietene a mamei sale, Elena Greco zisă şi Lenù. Aceasta îi spune că Lina nu se află la acolo şi că nu ştie unde ar putea fi. Îl întreabă dacă lucrurile femeii se mai află în casă, iar Rino constată cu stupoare că toate au dispărut. Mai mult, chipul mamei a fost decupat din pozele de familie. Elena îşi aminteşte atunci de dorinţa Linei ca într-o zi să „se volatilizeze” din acea lume. Lenù are, însă alte planuri: nu vrea să o uite pe prietena sa şi „am deschis computerul şi am început să scriu fiecare detaliu al poveştii noastre, tot ce mi-am amintit”. Astfel începe aventura noastră, dragi cititori. Mai întâi suntem aruncaţi în…

copilăria celor două femei în care cei mari, în aşteptarea zilei următoare, se mişcă într-un prezent în urma căruia există ieri sau alaltăieri sau, cel mult, săptămâna trecută: la restul nu vor să se gândească”, „cei mici nu ştiu semnificaţia lui ieri, a lui alaltăieri şi nici a lui mâine, totul e asta, acum: strada e asta, uşa e asta, scările sunt astea, asta e mama, ăsta e tata, asta e ziua, asta e noaptea…păpuşa mea ştia mai mult ca mine”. Lina a intrat în viaţa Elenei pe când erau în clasa I. A dat-o peste cap pe fetiţă prin faptul că Raffaella era foarte rea, aruncând chiar cu sugativă şi împroşcându-şi colegii şi profesoara cu cerneală. Dincolo de acestea, nu ducea lipsă de inteligenţă: pentru fiece întrebare adresată de învăţătoare dădea răspunsul corect. Lina era fiica cârpaciului, iar Elena a portarului de la primărie. Legătura dintre cele două s-a sudat în momentul în care îşi aruncă una alteia păpuşile în pivniţă. Bănuind că e mâna lui Don Achille, „căpcăunul din poveşti”, Lina o ia pe Elena să ceară socoteală bărbatului. Urcă, deci treptele la etajul lui Achille şi îi cere păpuşile. În faţa curajului acestei fetiţe, le lasă bănuţi pentru a-şi cumpăra altele noi, iar „Lina s-a comportat într-un mod neaşteptat. S-a oprit să mă aştepte, şi când am ajuns-o din urmă, mi-a dat mâna. Gestul acesta a schimbat pentru totdeauna totul între noi”.

    În cartierul plin de intrigi din Napoli cresc aceste două fetiţe. Viaţa nu este una uşoară pentru ele căci „lumea noastră era aşa, plină de cuvinte care ucideau: crupul, tetanosul, tifosul exantematic, gazul, războiul, strungul, molozul, munca, bombardamentul, bomba, tuberculoza, supuraţia. Multe frici…”, „nu-mi amintesc să fi crezut vreodată că viaţa care ni se oferise era foarte urâtă. Viaţa era aşa şi gata, creşteam cu obligaţia de a le-o face dificilă celorlalţi înainte ca ei să ne-o facă dificilă nouă”. Lina o influenţează pe Elena în toate, iar aceasta de pe urmă se hotărăşte că, neputând să fie mai bună decât prietena ei, măcar va încerca să ocupe întotdeauna locul secund, să îi arate că e specială „m-am dedicat studiului şi multor altor lucruri dificile, străine de mine, doar că să ţin pasul cu copila aceea groaznică şi sclipitoare…Sclipitoare pentru mine”. Anii trec, se apropie examenul de finalizare a studiilor. Ambele îl trec, dar cea care merge mai departe, la şcoala medie, e Elena fiindcă părinţii Linei, în special tatăl, considerau că locul femeii nu era cu nasul într-o carte. Aşa se face că Lina va lucra alături de fratele mai mare în magazinul tatălui său. Continuă să înveţe latina şi greaca singură. Înţelege mult mai repede decât Elena lecţiile. Încearcă să îşi ajute fratele, creând  noi modele de pantofi, dar tatăl se înfurie şi mai că îl omoară în bătaie pe tânăr.

     Elena se dedă studiului, refuză cererea de a se logodi cu băiatul pe care îl plăcea şi ajunge dependentă de persoana Linei „eram obişnuită să mă simt a doua în tot şi de aceea eram sigură că ei, care dintotdeauna era prima îi era totul clar: mersul, timpul…m-am abandonat cu bucurie”. O secvenţă care pe mine m-a impresionat a fost aceea care le surprinde pe cele două fetiţe hotărându-se să plece pe jos până la mare, dar vremea le e pe o  potrivă „ce era dincolo de cartier, de perimetrul lui hipercunoscut?”.

    Adolescenţa celor două nu e lipsită de evenimente. În vreme ce Elena urmează gimnaziul, devine premiantă şi se îndrăgosteşte de acelaşi băiat al copilăriei. Lina primeşte iar şi iar lovituri de la viaţă. Nu se plânge şi rămâne aceeaşi, descoperind pe alocuri şi fericirea. Devine obsesia unui tânăr bogat şi înfumurat care o ameninţă cu moartea dacă nu se căsătoreşte cu dânsul. Ce va face să îi răspundă cu aceeaşi monedă şi care e locul Elenei între aceste rânduri? Rămâne de citit…

     Călătoria noastră cu trenul va continua, dar fără mine. Nu vă pot lua, dragi cititori, decât până la o anume staţie. Va trebui să schimbaţi trenul de îndată. Luaţi un bilet şi vedeţi ce urmează!

    Romanul „Prietena mea genială” este bildungsroman. Ne arată viaţa a două fete venite din mediul ostil al Peninsulei Italice de după cel de Al Doilea Război Mondial. Dânsele văd moartea, bucuria, tristeţea şi dragostea. Acţiunea este una complexă, iar opera este relatată la persoana I de naratorul-personaj omniscient şi omniprezent. Cea care ne prezintă toate aceste amintiri este Elena (remarc că pseudonimul autoarei este Elena, de unde îmi şiroiesc mai multe întrebări prin cap J ). Volumul abundă în descrieri spaţiale care introduc lectorul în universul său „în spatele nostru se înălţau un deluşor cu foarte mulţi copaci şi câteva rare constrcţii dincolo de liniile ferate lucitoare. În faţa noastră, peste şosea, se întindea o stradă plină de gropi care înainta de-a lungul lacurilor.”. Relaţia dintre cele două fete captivează prin inocenţa şi prin curajul, forţa prieteniei lor „E frumos, am spus în şoaptă, să vorbeşti cu alţii/ Da, dar numai dacă atunci când vorbeşti, e cineva care răspunde…Suntem încă prietene?/ Da./Atunci îmi faci o favoare?/ Aş fi făcut orice pentru ea…nu m-aş fi întors înapoi nici dacă e frig, nici dacă ploua”. Ele sunt caracterizate atât direct, cât şi indirect. Tot romanul ar fi, în fond, o caracterizare.

    Mi-a luat toată cartea pentru a-mi da seama cine este acea „prietenă genială”. Nu pot să neg, dar finalul m-a lăsat cu inima gata- gata să-mi iasă din piept şi vreau să citesc volumul următor cât de curând.

    Dragi cititori, luaţi-vă câteva minuţele din timp şi puneţi-vă întrebările: „Cine este cel mai bun prieten al meu?” şi „Aş dedica o întreagă carte acestei persoane speciale numai şi numai pentru a o face de neuitat?”.

Lectură Plăcută!!!

Nota mea: 10/10 stilouri

pandora MCartea Prietena mea genială, de Elena Ferrante, a fost oferită pentru recenzie de Editura PandoraM. Cartea poate fi achiziţionată de pe site-ul editurii.

Autor: Crina Stanciu

A Bollywood Affair

O iubire neaşteptată, de Sonali Dev

Editura: Lira

Titlul original: A Bollywood Affair

Traducerea: Mihaela Sofonea

Număr pagini: 283

Colecţia: Cărţi Romantice

    Născută în India a scris prima operă la vârsta de 8 ani. Opera sa a fost de teatru, despre identităţi greşite efectuate în cartierul Diwai în Mumbai. A petrecut câteva decenii în obţinerea de grade în arhitectură şi comunicare scrisă. Migrează pe tot globul şi îşi întemeiază o familie. Scrie pentru reviste şi site-uri. Odată cu apariţia primei cărţi dragostea pentru a spune poveşti a revenit în forţă. Ea combină cultura indiană cu cultura din alte ţării. Sonali Dev trăieşte în suburbiile oraşului Chicago cu soţul şi cei doi copii.

     ,,Mili Rathod nu şi-a văzut soţul de două decenii, adică de la vârsta de patru ani, când i-a fost promisă în cadru unei ceremonii tradiţionale. Cu toate acestea, statutul de femeie măritată îi oferă o libertate neobişnuită. Conştientă că Mili trebuie să devină o soţie modernă, demnă de pilotul militar căruia îi este sortită, bunica ei i-a permis să părăsească India pentru a studia opt luni în America. Mai trebuie doar ca soţul respectiv să-şi facă apariţia şi să ceară consumarea căsătoriei.
     Tot ce îşi dorise vreodată Mili era să fie o nevastă bună, o adevărată zeiţă domestică. Genul de nevastă după care soţul tânjea toată ziua. Genul de nevastă la care dădea fuga în fiecare seară deoarece amenajase un cămin atât de primitor, că până şi locuinţele somptuoase din serialele TV păreau machete de plastic prin comparaţie. O casă plină de dragoste, de râsete şi de aroma mâncărurilor perfect asezonate, pe care ea avea să le servească în vase impecabile din oţel inoxidabil, îmbrăcată în haine simple, dar elegante, făcând conversaţie cu umor şi inteligenţă. Căci atunci când îşi punea în cap, chiar putea să se îmbrace la patru ace.”

      Samir Rathod, unul dintre cei mai celebri regizori de la Bollywood, a venit în Michigan ca să obţină divorţul fratelui său Ridhi de Mili, deoarece el era căsătorit cu altcineva şi aştepta şi un copil.
      Cu farmecul său de cuceritor, Samir s-a gândit că îi va fi foarte uşor să obţină ce vrea.
      Se pare că întâlnirea dintre cei doi este una hilar-dureroasă.
     Prietena lui Mili a fugit cu iubitul său, iar când Samir apare la uşa apartamentului, Mili îl confundă cu fratele lui Ridhi, va sări de la balcon, va ateriza cu capul în bicicleta sa, iar cu bicicleta se va izbi de un copac. Primul gând a lui Samir este: -Cine este nebuna asta? O frumuseţe cu o claie superbă de păr şi cu gene incredibil de lungi.
    Bunul simț îi dictează să o ducă la spital, iar acolo, va avea grijă de ea până va fi externată.
    Lui Mili nu îi vine să creadă ce bărbat superb a dat peste ea. Deşi crede în continuare că este cel care o caută pentru prietena sa, nu se poate opri din admirat.

,,În momentul acela, bărbatul ridică perdeaua înflorată cu un braţ musculos şi umplu micul spaţiu de lângă pat. Mili nu mai văzuse pe nimeni care să arată astfel, cel puţin nu în viaţa reală. În primul rând, era atât de mare şi atât de perfect sculptat, încât ar fi putut fi foarte bine o statuie. În al doilea rând, proporţiile lui desăvârşite îi aminteau de actorii din reclame care se plimbau nonşalant în haine ce le veneau ca turnate. Doar că cel din faţă ei era desculţ.
– Nu au putut găsi papuci de spital pe măsura mea, îi explică el, observându-i direcţia privirii.
Mili făcu ochii atât de mari, că aproape îi ieşiră din cap.
– Dumnezeule, dar cât porţi?
– Numai 48, spuse el zâmbind.”

    Astfel decurge relaţia dintre cei doi. Mult umor, dar şi atracţie, când Samir se mută la Mili pentru a o îngriji, hrăni (Mili nu avea mai nimic de mâncare, tot ce economisea muncind trimitea bunicii sale), dar şi pentru a-şi scrie scenariul care stagna de o bună bucată de vreme. Se pare că soaţa fratelui său era o muză pentru el, dar şi o nedumerire. Samir descoperă că Mili nu este nici naivă, nici pusă pe făcut avere. Cine îi trimite atunci fratelui său scrisori despre împărţirea banilor?
     Mili va avea grijă ca prietena sa să se împace cu părinţi şi să îi accepte prietenul pentru a se căsători.
    Când Samir o duce pe Mili la ceremonia de căsătorie, totul ia o întorsătură hilară, dar şi atracţia dintre cei doi este tot mai aprinsă, deşi ştie că nu s-ar cuveni.

    Samir ajunge să facă parte din viaţa lui Mili, dar pare să aibă de înfruntat o dilemă insolubilă: cum poate să se îndrăgostească de o femeie care, teoretic, este cumnata lui?
    Deşi încearcă să treacă peste faptul că a fost un bastard alb, că a fost îngrozitor bătut de către bunic şi aruncat în fântână, Samir încearcă să meargă mai departe. Va reuşi?
    Cum să îi spună că este fratele pilotului pe care îl aşteaptă de douăzeci de ani?
    Va da Mili o şansă acestei relaţii imposibile?

   Nota mea pentru ,,O iubire neaşteptată”  este 10.
   Autoarea aceasta, Sonali Dev, care este nouă la noi, mi-a mers la suflet, pe lângă obiceiurile de nuntă prezentate, mai ales prin întrepătrunderea tradiţiei, mi-a plăcut şi umorul din carte, gen: “-Eşti nebună?
Sentimentul că ar fi unica persoană din lume se evaporă.
-Bunica mea spune că da, un pic. De ce?”

Campania: #PromovamLiteratura

promovam literatura 2

Autor: Nicol

La răscruce de vânturi de Emily Bronte

Editura Art
Colecția Biblioteca Pentru Toți
Nr. de pagini: 369
Notă: 7/10

     După mai bine de un secol, unicul roman (din păcate) al lui Emily Bronte încă se pliază pe societate, încă mai răscoleşte sufletele cititorilor şi încă mai transmite sentimente ascunse şi amestecate într-o simfonie copleşitoare.

    Valoarea clasicilor este incontestabilă. Este vorba despre puterea din spatele cărţii şi despre mesaje, sentimente şi complexitatea cu care sunt îmbinate destinele personajelor astfel încât nu neapărat să scandalizeze, dar să zguduie din temelii cititorul şi să-l facă să-şi pună întrebări, să-l înveţe, să-l educe şi să-l facă conştient de anumite aspecte.

    La răscruce de vânturi este acea carte care rezistă în timp şi care încă mai sensibilizează sufletele cititoarelor de peste tot. Fascinanta poveste începe cu domnul Lockwood care merge în vizită la Heathcliff în Wuthering Heights, care în română este echivalent cu răscruce de vânturi, un loc ciudat unde vântul suflă din toate părţile creând un sunet special şi înfricoşător atunci când trece prin ferestre sau pe suprafața zidurilor create special să reziste.

     Heathcliff este proprietarul unei case pe care domnul Lockwood o închiriază încercând să-i dea timp să-şi pună ordine în gânduri şi în viaţă fără să ştie că aici este locul în care va auzi cea mai tulburătoare poveste de dragoste, povestea lui Heathcliff şi a lui Catherine, personaje care mai târziu vor ajunge personaje simbol ale nefericirii şi eşecului în dragoste, dar în acelaşi timp şi simboluri ale dragostei adevărate şi eterne depăşind graniţele morţii.

    Domnul Lockwood află povestea de la Nelly, slujnica credincioasă a familiei care a fost mereu acolo şi care a reuşit să vadă peste ani urmările deciziilor luate din mândrie, lăcomie si ură. 

    Catherine şi fratele ei trăiau fericiţi la Wuthering Heights până într-o zi când tatăl lor le-a adus un ţigan orfan cules de pe străzile Londrei. Încă din acea zi s-a creat un dezechilibru care mai târziu va dezlănţui un adevărat dezastru. Cât timp tatăl celor doi copii a fost în viaţă a reuşit să ţină lucrurile sub control chiar dacă cu cât Catherine îl iubea mai mult pe Heathcliff cu atât fratele ei îl ura mai mult pe nefericitul personaj, însă după moartea tatălui lor lucrurile au scăpat de sub control, iar printr-o serie de evenimente nefericite şi nepotrivite Catherine ajunge să se căsătorească cu Edgar Linton.

      În această carte avem o dragoste care te consumă şi le consumă (pe personaje). Este zgomotoasă şi violentă şi reverberează până adânc în măduva oaselor.

      Nu îmi plac finalurile triste, mă deprimă şi mă fac să mă gândesc că lumea nu e un loc minunat şi că lucrurile nu sunt bune, că natura umană strică tot şi că fericirea este ceva greu de atins, utopic chiar. Prefer finalurile fericite, dar din păcate această cartea nu mi-a oferit unul.

    Motivul pentru care nu am dat nota 10 acestei cărţi nu este doar finalul care (după părerea mea) este de o tristețe sfășietoare, ci şi datorită ameţelii totale din poveste. Datorită faptului că este o povestire în povestire trecerile de la trecut la prezentul incert sunt dese, neaşteptate şi bruşte, uneori nu-ţi dai seama când se întâmplă acest lucru şi alteori mai intervine şi câte o replică de la persoana care ascultă povestea ceea ce este foarte derutant şi puţin enervant, totuşi ideea şi acţiunea în sine merită sacrificiul pentru ca a fost ceva fără egal. O poveste directă, scandalizatoare şi dură. O poveste care în ciuda coincidenţelor si a situațiilor excepționale care scad din autenticitatea faptelor, este mai veridică tocmai datorită lanţului nesfârşit de evenimente problematice care nu se concluzionează cu o rezolvare a acestora. Cartea a prins la public pentru că e ceva diferit şi pentru că ne arată că în lume, chiar şi în cea fictivă, binele şi fericirea nu se găsesc mereu la final, uneori aceste lucruri se găsesc la început, înainte ca pornirile umane şi deciziile tipice nouă să strice armonia.

    Un alt lucru remarcabil la personajul masculin principal, lucru remarcat de altfel și la celelalte personaje prin faptul că sunt incredibil de bine conturate şi individualizate, este devotamentul lui Heathcliff faţă de Catherine. Mereu am avut impresia că el a oferit mai mult decât ea.

“De aici poţi vedea deosebirea dintre sentimentele noastre: dacă el ar fi fost în locul meu, şi eu în al lui, cu toate că-l urăsc cu o ură care mi-a înveninat viaţa, niciodată n-aş fi ridicat mâna împotriva lui. Mă poţi privi cu neîncredere dacă-ţi place! Eu nu i-aş fi interzis niciodată s-o vadă, atâta vreme cât ea ar fi dorit acest lucru. Dar în clipa în care nu i-ar mai fi păsat de el, i-aş fi smuls inima lui Linton şi i-aş fi băut sângele! Până atunci însă – şi, dacă nu mă crezi, nu mă cunoşti – până atunci aş fi murit încetul cu încetul, fără să mă fi atins măcar de un fir de păr din capul lui!”

    Dacă trecem peste faptul că până la urmă este un text oarecum dificil de parcurs şi peste finalul nefericit despre care cu siguranţă ați auzit la un moment dat în viaţă, cartea merită citită şi apreciată. O lectură pe care orice cititor care se respectă trebuie să o parcurgă pentru o mai bună înţelegere a sinelui, în primul rând, dar şi pentru o mai bună înţelegere a lumii exterioare.

      Date despre autoare: La răscruce de vânturi este unicul roman al lui Emily Bronte care şi-a trăit scurta viaţă cu discreţie acum mai bine de un secol şi jumătate. Emily Bronte, la fel ca şi celelalte două surori scriitoare, a fost descoperită şi şi-a căpătat prestigiul abia în posteritate. Existenţa ei curmată în pragul vârstei de 30 de ani de tuberculoza ce făcea ravagii în epocă se consumă în anonimatul unui colţ retras din provincie.

 

targulcartii.ro

Cartea La răscruce de vânturi de Emily Bronte este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comanda de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: A.R. Ivan

Elisabeth a dispărut este o carte despre trecut, prezent și viitor.

 Elisabeth a dispărut, de Emma Healey

Titlul original:  Elisabeth is Missing

Editura Litera 2016

Traducere din limba engleză și note – Manuela Bulat

      Despre autoare

       Emma Healey a scris prima povestire la vârsta de patru ani, le-a spus profesorilor ei că va fi scriitoare la opt, dar la doisprezece ani s-a hotărât să devină avocat pledant (inspirată de filmul Liceenele din Beverly Hills). I-au trebuit încă zece ani până să se întoarcă la scris. Și-a petrecut copilăria în Londra, unde a absolvit colegiul de artă. A lucrat pentru două biblioteci, două librării, două galerii de artă și două universități, și intenționa să-și facă o carieră în lumea artei când scrisul a devenit cel mai important lucru din viața ei. S-a mutat în Norwich în 2010 pentru a face un masterat în scriere creativă la University of East Anglia și nu s-a mai întors la Londra. Elisabeth a dispărut (2014) este primul ei roman, câștigător al Costa Book Award pentru roman de debut și nominalizat la National Book Award –Popular Fiction, National Book Award – New Writer of the Year și la Dylan Thomas Prize.

    Am început să citesc această carte, care m-a atras după descrierea făcută, recunosc că la început mi s-a părut puțin plictisitoare, deși nu se citește greu, lipsa unei acțiuni m-a făcut curioasă să descopăr mai mult din ceea ce autoarea vrea să te facă să simți ca cititor. Având în vedere că e câștigătoarea unui premiu de debut am vrut să descopăr dedesubturile cărții.

    Acest roman se joacă cu mintea cititorului, este un roman psihologic  care te ține în suspans de la început până la sfârșit întrebându-te dacă e adevăr sau imaginație.

    Elisabeth a dispărut are ca personaj principal o femeie în vârstă pe nume Maud, o bătrână care are pierderi de memorie frecvent și care începe să-și caute cea mai bună prietenă care a dispărut, Elisabeth. Oare chiar a dispărut prietena ei sau e doar imaginația ei și o consecință a faptului că nu poate să-și amintească unele lucruri.

    Maud este hotărâtă să descopere adevărul chiar dacă nimeni nu o crede. Nici fiica ei, nici fiul prietenei ei, nici îngrijitoarele și nici măcar poliția, pe care o vizitează de mai multe ori fără măcar să își aducă aminte că a mai fost acolo.

    Cu ajutorul multelor notițe scrise de ea, bătrâna este foarte hotărâtă să o găsească pe Elisabeth. În căutarea ei spre adevăr, Maud este purtată înapoi în trecut la o alta dispariție din propria ei familie în urmă cu zeci de ani, dispariția  surorii ei Sukey.

     Elisabeth a dispărut este o carte despre trecut, prezent și viitor. Nu poți trăi în prezent dacă nu ai un trecut, nu poți să ai un viitor dacă nu exiști în prezent. Această carte ne arată problemele reale ale vieții. Cine are nevoie de un bătrân dement, deși demența e o boală a minții care nu te definește. Amuzantă pe alocuri această carte este o poveste captivantă, o oglindă a vieții trecute, o cunoașterea identității, deși o tragedie obișnuită povestea acestui roman descrie foarte bine suferința îmbătrânirii, iar pierderea memoriei este o problemă de siguranță.

     Ce este bătrânețea?  Cine are nevoie de un bătrân? Cum se descurcă bătrânii? Cum avem grijă de bătrâni ?

    Maud  ar fi un detectiv minunat chiar și așa cu lipsa de amintiri. Foarte multe detalii ies la iveală în ambele dispariții din acest roman. Foarte interesantă alternarea poveștilor și încercarea de a rezolva misterul.

      Dacă vrei să te avânți într-o lume a misterului atunci această carte e pe gustul tău. Este o poveste de viață captivantă, amuzantă, drăguță și misterioasă.

„Important este să fii organizat, să încerci să scrii totul. Elisabeth a dispărut, iar eu trebuie să fac ceva pentru a afla ce s-a întâmplat. Dar sunt atât de confuză. Nu sunt sigură când am văzut-o ultima oară sau ce am descoperit. I-am telefonat și nu mi-a răspuns. N-am mai văzut-o. Cred. Ea n-a venit aici, iar eu nu m-am dus acolo. Și mai departe? Presupun că ar trebui să mă duc la ea acasă. Să caut indicii. Și să-mi notez orice găsesc. Important este să fi organizat. Am scris și asta.„

Nota mea este 9

editura-literaCartea Elisabeth a dispărut de  Emma Healey a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Vero

 

 

Suntem pe un fragment din univers, un loc ce a fost cândva o imensă sălbăticie, altădată – un pântec.

   Timp cu poeți morți de Ko Un-Editura Tracus Arte

Traducere din limba coreeană și note: Iolanda Prodan

Editura: Tracus Arte

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 206

      Nominalizat de cinci ori la Premiul Nobel pentru Literatură, Ko Un (n. 1933) este considerat a fi cel mai important scriitor contemporan sud-coreean. Opera sa, cuprinzând peste 140 de volume (poeme, proză, eseuri, autobiografii, jurnale de călătorie, traduceri) surprinde, în esenţă tare, încercările personale prin care a trecut (retragerea din viaţa socială între 1952 şi 1962, când a aparţinut unui ordin al călugărilor budişti, încarcerările şi torturile la care a fost supus în timpul dictaturilor din anii ’70-’80, tentativele de suicid), dar şi momentele de cotitură din istoria peninsulei coreene.

     Apreciat de critica de specialitate pentru talentul de a se reinventa în permanenţă din punct de vedere stilistic, Ko Un şi-a caracterizat poezia sa drept „un ecou, o curgere care se poate zdrobi de un ţărm sau care poate crea ritmuri din întuneric şi lumină”. Ko Un pendulează în scrierile sale între sensibilitatea tuşelor caracteristice caligrafiei tradiţionale coreene şi sonoritatea dramatică a dizidentului politic, a eroului antisocial ce adoptă o poziţie intransigentă faţă de încălcarea dreptului la liberă exprimare, cenzura originalităţii şi a imaginaţiei şi proliferarea idolatriei.

       Opera sa a fost tradusă în limbile engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, suedeză, norvegiană, chineză, japoneză, vietnameză, arabă, poloneză, rusă, cehă şi turcă. Este laureat al mai multor premii literare sud-coreene dar şi străine: Ordinul norvegian pentru merite literare (2005), Premiul suedez „Cikada” pentru literatură (2006), Premiul pentru întreaga activitate (Canada, 2008), Premiul pentru contribuţia la literatura internaţională (SUA, 2011), Premiul „Coroana de Aur” (Macedonia, 2014) ş.a.
Printre cele mai importante volume de poezii se numără: Piankamseong (Sensibilitatea celeilalte lumi, 1960) Maninbo (Zece mii de vieţi, 30 de volume, publicate începând cu anul 1986), Baekdusan (Muntele Baekdu, 1987-1994,) Mujaesipyeon (Poeme fără titlu, 2013) ş.a.

     În ultima perioadă am început să citesc mai multă poezie, față de care manifest mai nou o atracție. Probabil m-am mai maturizat și odată cu asta gusturile mele în materie de cărți s-au schimbat puțin, s-au diversificat. Cert e că apreciez poezia, pe care o găsesc a fi cea mai profundă formă de manifestare a unei arte, de o valoare inestimabilă. Evident că mă refer la arta scrisului, la neprețuita artă a cuvântului. Arta poetică, o specia a sa, este una specială, unică, întrucât reușește să adune laolaltă și ceea ce pun în evidență alte arte. Într-o poezie cuvintele nu sunt doar niște banale litere, ci dimpotrivă.

     Toate procedeele artistice folosite de poet reușesc să-l transpună pe cititorul de poezie într-un univers fermecător. Cuvintele eului liric nu înfățișează doar sentimente, trăiri, gânduri, ci sunt capabile să ofere imagini colorate, cântece vibrante, miresme încântătoare…

     Poezia este încadrată de specialiști în genul liric, de fapt i-l dedică, aducându-i astfel un omagiu simbolic. Poezia este parte a vieții noastre, viața noastră este o poezie. Adesea ne pierdem printre versurile inegale, astrofice, fără rimă și fără ritm, printre figurile de stil și imaginile artistice înșelătoare. De multe ori nu știm ce să facem mai departe, dacă să punem punct sau doar o delicată virguliță, dacă ceea ce avem în fața ochilor este real sau doar un produs al imaginației noastre nemărginite. A înțelege ceea ce se ascunde în spatele versurilor poate echivala cu a-ți înțelege propria viață, propriul destin…

     Poezia îți permite să-ți exprimi cea mai mare beatitudine sau să te eliberezi de cele mai mârșave gânduri. Poezia îți permite să-ți pui sufletul pe tavă, să-l expui în întreaga-i splendoare. Poezia vindecă cele mai aprigi răni, îndepărtează cele mai inestetice echimoze ale minții și ale sufletului tău. Și totodată, poezia îi permite cititorului să se vindece la rândul său, să se autosupună unui eficient act catharctic. Despre poezie și despre arta poetică s-ar putea spune mult, însă adevăratul scop al acestui articol este de a vă recomanda un pansament literar pentru suflet…

     ,,Timp cu poeți morți” este o antologie extraordinară, o idee admirabilă de a aduce în vizorul pasionaților de poezie și nu numai o părticică din opera poetului sud-coreean Ko Un. E imposibil să nu-l admiri pentru toată munca titanică pe care a depus-o de-a lungul vieții sale, viață ce n-a fost numai lapte și miere. E imposibil să nu-l admiri pentru lejeritatea cu care scrie, pentru lipsa de inhibiții de care dă dovadă. În fața foii de hârtie se simte liber, nu respectă tipare, nu-și impune tipare. El doar scrie. Își pune sufletul pe hârtie. Simte. Oferă cârma inimii. Inima-i devine busolă într-o lume a haosului și a dezordinii. Și inima-i permite să iasă mereu la liman…

     Antologia de față adună poezii din mai multe volume distincte, poezii scrise în ani diferiți, în perioade diferite ale vieții lui Ko Un. El se lasă inspirat de tot ceea ce-l înconjoară, se lasă condus de fericire, de melancolie, de revolta din sufletul său. Nu poți să nu remarci influențele culturii buddiste prezente în multe din poeziile sale. Iar notele traducătoarei reprezintă un deliciu pentru cei însetați de cunoaștere, pentru cei ce-și doresc să-și lărgească orizonturile…

     Am petrecut ore întregi în compania lui Ko Un, în compania cuvintelor sale. Câteva ore ce au reprezentat un câștig sufletesc. Ce să vă mai spun altceva? Citiți-l pe Ko Un, bucurați-vă de poeziile sale, simțiți, iubiți viața orice vi s-ar întâmpla…

         Timp cu poeți morți

Suntem pe un fragment din univers,

un loc ce a fost cândva o imensă sălbăticie,

altădată – un pântec.

Acum, fiecare dintre noi

nu e doar un simplu poet în viață.

Aici suntem îndepărtate tărâmuri necunoscute

plăsmuite din altceva, nu din poeți în viață.

 

Niciun sunet nu trece de limitele exctincției.

Câteodată corpul nostru e greu,

altădată e mai ușor decât inimile noastre.

Sufletele poeților morți pătrund în trupurile noastre

și aici își fac cuib, pliindu-și aripile istovite.

Povara corpului e grea…

Eu sunt mai mult decât eu însumi,

tu ești mai mult decât tu însuți.

Cântăm în dialectul universului,

cântăm  în noua limbă maternă a poeților morți.

Singuri am început și împreună vom fi, mereu.

Povara corpului e ușoară… […]

 

Fiecare dintre noi e un poet în viață,

dar fiecare dintre noi

nu este doar un poet în viață.

În lumea de aici și în lumea de dincolo

trebuie să fim trei, șapte, unsprezece poeți…

Suntem senzualitatea timpului

în care venim și spre care plecăm.

Timpul când comemorăm pe cineva

e și timpul în care cineva ne va comemora

pe fiecare dintre noi.

Întâlnirea noastră de aici s-a născut

din nenumăratele despărțiri și treceri în neființă

pe care le-am lăsat în urma noastră,

altundeva.

 

Iată-ne aici!

Pe tărâmul nostru îndepărtat este un lac.

Înainte să închidem ochii și după ce i-am închis,

un nufăr alb plutește pe luciul apei.

Nefericit e poetul ce nu a scris niciodată

o elegie pentru cineva.

E rațiunea pentru care trebuie să scriem o nouă elegie,

câteodată. […]

 

PĂRERILE CRITICILOR:

,,Ko Un este un poet magnific, o combinație între expertul budist, înflăcăratul liberal și istoricul științelor naturii.” (Allen Ginsberg)

,,Poezia lui Ko Un are aerul vechi al unei gropi pe un drum de țară după ploaie și, în același timp, actualitatea vie a unui microcip de ultimă generație.” (Michael Mclure)

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Editura Tracus Arte

Cartea Timp cu poeti morti, de Ko Un a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tracus Arte. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată inclusiv din librăriile online agreate

Autor: Cosmin

Căsătorită cu un străin de Lisa Kleypas

Titlul original: When Strangers Marry
An apariţie: 2016
Editura Miron
Traducere: Andreea Radu
Nr. pagini: 367
Cotă Goodreads: 3,70
Gen: Historical Romance, Romance

Seria Vallerands : 1. Căsătorită cu un străin (When Strangers Marry), 2.Only With Your Love

A doua şansă la fericire
    O carte relaxantă în care pasiunea nu lipseşte. Destinul va aduce față în față doi oameni care riscă totul pentru un nou început, o nouă şansă la fericire. Ar putea avea totul, dar în acelaşi timp propria libertate este în joc. Doar împreună pot depăşi impedimentele, minciunile și să lupte pentru adevăr.

    Am afirmat de multe ori că Lisa Kleypas abordează subiecte care pot întriga ducând cititorul către tărâmuri nebănuite. Este uşor să o citeşti, încât poţi ajunge la dependenţă mai ales dacă îți place genul historical romance.
     Cartea Căsătorită cu un străin de la primele pagini ne aduce în prim plan mediul în care trăieşte fiecare personaj. Lysette Kersaint este fiica neiubită, bătută crunt de tatăl vitreg-Gaspard Medart, un fel de cârpă aruncată într-un colț. Pentru a supravieţui trebuie să fie obedientă şi să se mărite cu un bărbat bogat, dar plin de cruzime. Speră ca măcar sora ei să îi întindă o mână de ajutor, dar când vede că nici aceasta nu o susţine fuge de acasă.
     Ajunsă la capătul puterilor, murdară, muşcată de tânţarii din mlaştină, ferindu-se de oameni, crede că mai are o şansă să fure piroga unor băieţi, numai că este prinsă de aceştia. Sunt gemeni, dar foarte diferiţi. Își dă seama din discuțiile cu ei că Philippe este blând și plin de compasiune, iar Justin o viperă de om. Soarta i se decide şi este adusă în faţa tatălui lor, impunătorul Maximillien Vallerand, stăpânul unei plantații imense din New Orleans.

    Lysette este atât de obosită încât nu-i pasă că viaţa ei ar putea să depindă de acest om, însă încăpăţânarea şi sinceritatea ei îl captivează pe carismaticul bărbat. Altul ar fi aruncat-o din nou pe drumuri, dar el îi vorbeşte blând, află cine este, de ce a fugit, dar mai ales că este logodnica fugară a lui Etienne Sagesse, nimeni altul decât duşmanul lui de moarte.
     Ce planuri are şi de ce vrea să o folosească, parcă nici nu contează, el vrea răzbunare, iar ea vrea siguranţă, o viață normală departe de familia ei.
      După ce reușește să înlăture mizeria de pe corp, Lysette pur și simplu înflorește. Nu are acea strălucire clasică, ci ceva aparte care îl captivează pe Maximillien Vallerand. Atitudinea, sinceritatea și curajul cu care își exprimă punctele de vedere pare să îl îndârjească. Vrea să o păstreze alături chiar dacă va trebui să mintă pe tatăl ei vitreg, iar pe Etienne Sagesse să îl scoată din sărite. Abia așteaptă să fie lansată provocarea și să se bucure de un duel pe viață și pe moarte pentru că i-a distrus reputația logodnicei sale. Nici măcar zvonurile care le prinde din zbor nu o fac pe Lysette să se răzgândească și să fugă din casa acestui străin.


    “Să nu-ți fie teamă de mine, I-a spus interpretând greșit alarma din privirea ei.
    -Să-mi fie teamă de tine? a șoptit ea, amețită încă. Ești ultimul bărbat de pe pământ de care mi-ar fi frică.
    Cuvintele ei au părut să-l șocheze. Respirația i s-a accelerat și a privit-o atent, de parcă nu îndrăznea să o creadă.“


   Suferința care a îndurat-o acasă o determină să fie fermă (“Prefer să ajung să cerșesc pe străzi”) și să aleagă compromiterea reputației, ostilitatea oamenilor, numai să fie liberă cu orice preț.
    Pentru a scăpa de tatăl vitreg și de logodnic Maximillien îi convinge că este bolnavă, doar că minciuna se va transforma într-o crudă realitate pentru că se va îmbolnăvi de friguri galbene. Soarta îi este pecetluită și chiar dacă are șanse mici de supraviețuire se fac eforturi pentru a o vindeca. Durerile, țipetele, coșmarurile care o bântuie vor ține casa într-o stare de tensiune maximă. Suprinzător va fi gestul lui Maximillien Vallerand pentru că alege să o liniștească și va rămâne alături de ea în fiecare clipă spre oroarea mamei sale, dar și a servitorilor. Cuvintele lui, gesturile tandre și simpla prezență o vor ajuta să iasă din starea de tranșă în care se afla și să trăiască.
    “-Sînt aici…ești în siguranță. Șșt..șînt aici, sînt aici.”
     Pentru el nu era ceva neobișnuit, fusese singurul care stătuse lângă propriul copil când se îmbolnăvise de febră galbenă, avea experiență, dar impulsul lui de a proteja o străină va surprinde pe cei din jur, in special pe mama lui.
    Între Maximillien și Lysette se va crea o legătură invizibilă ce nu are legătura cu recunoștința, ci cu dorința pentru că un simplu sărut le întunecă gândurile.


„-Nu pleci nicăieri.
-Ai în sfîrșit un nou plan? L-a întrebat.
Reputația ta este distrusă, I-a amintit el. Nimeni n-o să te mai vrea.
-Da, mulțumită ție, căsătoria nu mai este o opțiune pentru mine. Dar măicuțele mă vor primi. Așa că te rog să mă scuzi, mă duc sus, să-mi împachetez puținele lucruri și să aștept trăsura care…imagine
Te vei mărita cu mine.”


    Un simplu Da, o va arunca în mrejele unei familii ce ascunde secrete, deși pare unită. Undeva există o fisură care ar putea să le distrugă liniștea. Bârfele continuă, iar motivul este unul destul de serios, toți sunt ferm convinși că Maximillien și-a ucis fosta soție și nu înțeleg de ce vrea să se recăsătorească. Surprinzător este că Lysette este sigură de nevinovăția lui, dar din păcate este singura. Întoarcerea celor doi frați Vallerand – Alexandre și Bernard, apropierea de gemeni, dar și statutul de soția diavolului sunt aspecte care ar putea să o ajute să se apropie de ei, să îi cunoască. Cât de mult va reuși, dar și ce urmărește criminalul din umbră, sunt doar detalii care se vor afla pe parcurs.

   Pentru ca atmosfera să nu fie anostă, autoarea preferă să descrie o parte din evenimentele care se petreceau în anul 1805 în New Orleans, dar și implicarea tacită a lui Maximillien Vallerand. În calitate de cap al familiei știe că este datoria lui să asigure un viitor tuturor, inclusiv fraților săi care zburdă din floare în floare fără un scop bine stabilit. Este cunoscut ca un bun spadasin și este nevoit să asigure proprietățile, să le protejeze cu orice preț. Nopți pierdute, strategii și numeroase întâlniri cu William Charles Coles Claiborne-gurvernator al teritoriilor Orleans ne vor duce în lumea celor care fac orice compromisuri pentru putere. Chiar dacă riscurile sunt mari și cei implicați ar avea de suferit, amenințările nu-i sperie.

Va rezista căsătoria și iubirea lor în fața îndoielilor și a răzbunării?

     Maximillien Vallerand și Lysette vor avea multe de înfruntat, dar ceva invizil îi apropie și pas cu pas vor înțelege că nimic nu este întâmplător. Mi-au plăcut gemenii și comportamentul lor nebunatic, dar și legătura cu tatăl lor. Chiar dacă mama lor a dispărut într-un mod tragic afectându-i pe toți, Maximillien a știut să îi crească responsabil, fără să le știrbească din personalitate. A preferat să fie considerat un criminal și să ia asupra lui necazurile în favoarea familiei, însă bârfele nu au încetat și pentru prima dată va înțelege de ce este esențial să descopere cine a omorât-o pe Corinne. Familia lui trebuie să scape de acest stigmat și să beneficieze de respectul cuvenit. Singurul care știe adevărul despre criminal este chiar amantul fostei sale soții Corinne, nimeni altul decât Etienne Sagesse, omul care îl urăște pe Maximillien.
     Cartea Căsătorită cu un străin se încadrează în tiparul meu preferat de lectură, tocmai de aceea și punctul de vedere este pozitiv.  Este ideală pentru vacanță pentru că are puțin din fiecare.

Editura Miron

Cartea Căsătorită cu un străin de Lisa Kleypas este oferită spre recenzie de către Editura Miron. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Miron. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de facebook.

Autor: Mili

Sursa imagini: pinterest.com

by -
9

Personajul principal: Anita Blake, poreclită şi Călăul. Nu este un simplu om, ci o reanimatoare. Îi aduce pe cei decedaţi la viaţă ca zombi prin ritualuri şi descântece

“Plăceri interzise”, de Laurell K. Hamilton-dantelă, sânge şi trandafiri albi

Titlul original: „Gulity Pleasures”

Traducere şi prefaţă: Florin Mircea Tudor

An apariţie: 2006

Editura: Tritonic Horror

Număr de pagini: 367

recenzie

      Cum să descriu ce am simţit citind acest volum? Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o cameră cu pereţi albi, fără mobilier. Brusc, totul se schimbă, iar pereţii se prăbuşesc. Sunteţi lăsat în beznă, dar nu pentru mult timp deoarece se apropie furtuna cu tunete şi fulgere. Încercaţi să găsiţi un loc unde să vă ascundeţi. Plouă torenţial şi se aud paşi. A început focul de arme. Care să vă fie adăpostul dacă nu filele unei cărţi plină de lexeme ce vă împrăştie în mai multe direcţii, iar inima o ia la galop. Cine este  persoana care ne-a învăluit, ca într-un giulgiu, în mister?

     Laurell K. Hamilton, născută la 16 februarie 1963 în Heber Springs, Arkansas. A obţinut diplome în literatură americană şi biologie, a lucrat ca voluntar la un adăpost de animale. Romanul de debut a fost „Spells of Wonder”(1989); au urmat seria „Anita Blake” (1993), „A Kiss of Shadows”(2000).

     „Plăceri interzise” ne relevă o lume cu totul aparte în care vampirismul este legalizat, poliţia nu se ocupă doar de cazurile referitoare la fiinţele umane, dar şi de acelea care privesc umbrele nopţii. Există zombi, ghouli, oameni care se transformă în lupi, în şobolani, reanimatori.

      În primul rând este prezentat personajul principal: Anita Blake, poreclită şi Călăul. Nu este un simplu om, ci o reanimatoare. Îi aduce pe cei decedaţi la viaţă ca zombi prin ritualuri şi descântece:placeri interzise 2

    „aveam în maşină tot ceea ce-mi trebuia, inclusiv puii de găină. Am scos crucea de argint de sub bluză şi am lăsat-o să atârne deasupra…aveam câteva pistoale…un Browning de 9 milimetri…gloanţe placate cu argint… argintul nu avea să omoare vampirii, dar îi putea descuraja”. În plus ajută poliţia să descifreze crimele care se petrec în lumea supranaturală. Ce creaturi urăşte cu tot dinadinsul? Vampirii. Când primeşte manadatul corespunzător, Anita este mai mult decât bucuroasă să aducă sfârşitul celor „nemuritori”. Toate acestea se petrec până în momentul în care unul dintre aceştia îi trece pragul biroului şi solicită ca ea să investigheze moartea unor vampiri-supremi din oraş. Se loveşte de refuzul acesteia.

     Stăpâna vampirilor, Nikolaos, nu va fi prea fericită de turnura pe care au luat-o evenimentele şi va exploata punctul slab al Anitei: dragostea pentru prieteni. Anita este invitată de prietena ei la o petrecere. Locul nu îi este spus, dar îşi va da seama că este vorba de clubul „Plăceri interzise”, condus de vampirul-suprem Jean-Claude „şuviţele de păr uşor cârlionţate se încurcau în gulerul de dantelă al unei cămăşi de modă veche. Manşetele din aceeaşi dantelă albă acopereau mâinile palide, cu degete lungi”. El e cel care îi întinde capcana şi o însemnează ca fiind slujitorul său uman. Când află  Nikolaos despre ceea ce a făcut, îl închide într-un sicriu ferecat cu o cruce, iar pe Anita o obligă să descopere ucigaşul altminteri prietena ei, Catherine, va avea de suferit.Placeri interzise 1

     Cartea nu se opreşte aici! Continuă cu scene pline de acţiune, de suspans şi ilustrează personaje care mai de care mai diverse: un bărbat golit de sentimente al cărui ţel în viaţă este să distrugă tot ceea ce consideră a fi o provocare, un tânăr dependent de viaţa din întuneric, un rege care vrea să îşi elibereze poporul. Ce se va întâmpla mai departe? Cine este ucigaşul? Ce se petrece între Jean-Claude şi Anita „Jean-Claude mi-a trimis o duzină de trandafiri albi”când vei avea cu adevărat răspunsul la întrebare, vino să dansezi cu mine”? Rămâne de văzut şi de citit…

      „Plăceri interzise” este ca un vârtej care nu conteneşte a se opri. Este narat la persoana I, iar naratorul este subiectiv. Se urmăreşte viaţa Anitei, ce simte ea, ceea ce vedem în volum este arătat prin prisma felului ei de a percepe lumea din jur. La început am fost recalcitrantă din cauza temei romanului şi personajelor: vampiri. Citisem multe astfel de cărţi, dar niciuna atât de colorată în evenimente şi actori. Ceea ce m-a impresionat este cum a fost construită această persoană, Anita, care la un moment dat este curajoasă, apoi temătoare, dură cu cei din jur, caldă cu cei dragi „Nu poţi salva pe toată lumea. De fapt, sînt zile în care nu poţi salva pe nimeni. Fiecare trebuie să se salveze întâi pe el însuşi, apoi te poţi ocupa şi de altcineva”, „dacă porţi haină ca să maschezi pistolul, te topeşte de căldură. Dacă ţii pistolul în poşetă eşti ucisă pentru că nicio femeie nu poate găsi ceva în propria-i poşetă în mai puţin de douăsprezece minute. O adevărată regulă”, „am mai luat un singur lucru în pat cu mine, un pinguin de pluş pe nume Sigmund. Nu dorm cu el prea des, doar din când în când, după ce încearcă cineva să mă omoare”.Laurell.K.Hamilton

     Acţiunea se desfăşoară într-un ritm alert fiind ca o bombă cu ceas ce se declanşează la nesfârşit „fie că Zachary îmi simţi panica, fie credea că ştiam ceva ce el nu ştia, o luă la fugă o dată cu mine. Când unul dintre noi se poticnea, celălalt îl trăgea în sus şi continuam să alergăm”. Relaţia dintre Jean-Claude şi Anita este plină de umor şi sarcasm „Anita, te simţi bine?/ Chiar grozav!/ Cred că e sarcastică…Nu poate fi rănită prea grav dacă face glume, continuă el”, Durerea, greaţa…aproape au trecut. Cum aşa?…Dacă ai fi murit, stăpâna ne-ar fi pedepsit…Închise uşa şi l-am auzit trăgând zăvorul…Vocea îi pătrunse printre zăbrele, profundă, aproape debordând de râs: Şi poate pentru că te plac”.

    Unul dintre dezavantajele volumului ar fi acela al capitolelor mult prea scurte: trec prea repede de la o secvenţă la alta şi bulversează pe alocuri. Descrierile sunt sumare, autoarea concentrându-se pe eveniment, pe acţiune şi sentimentul pe care îl degajă textul. Este unul dintre acele volume care menţin viu interesul cititorului făcându-l să îşi mai scurteze orele de somn. Sper să vă placă!

Lectură plăcută!

Notă: 8,5/10

Autor: Crina Stanciu

by -
8

Registrul se schimbă de la psihologic, filozofic – fără a obosi sau plictisi -, de la grav, nostalgic – fără a deveni patetic -, de la ironic, autoironic – fără a deveni facil sau grotesc.

Urmare şi sfârşit de Livius Ciocârlie

Editura: Tracus Arte

Anul şi locul publicării: 2016, Bucureşti

Gen: Literatură contemporană

Număr pagini: 280

 

  “Nimic, în critica literară, nu mi se pare mai greu de făcut decât un articol despre o carte alcătuită din asemenea (…) reflecţii discontinue, heteroclite şi, adeseori, contradictorii, care au fost scrise în răstimpul mai multor ani şi fără o idee preconcepută.” ( Henry de Montherlant, Cu toate focurile stinse).

     Dacă treci de momentul incipient, în care o copertă şi un titlu îţi sunt pe plac şi dai de citatul de mai sus, care locuieşte insolit  pe o pagină complet goală în rest, probabil că vei avea un moment de ezitare: “să fie oare aceasta o carte dificilă? Am chef, timp, energie pentru complicaţii?”

    Te întorci la copertă şi găseşti la interior câteva menţiuni despre autor. În mai toate sunt prezente titluri atractive şi premii importante; misiunea devine  provocare. Vrei să înţelegi, dar şi să poţi reda.

    Iar dacă, după câteva pagini răsfoite înţelegi ce gen de carte ţii în mâna, ce autor descoperi şi decizi să continui, înseamnă că măcar îţi place, dacă nu şi iubeşti acest gen de literatură.

     Urmare şi sfârşit este titlul care, după cum însuşi autorul notează, încheie o serie lungă de însemnări şi chiar a activităţii sale scriitoriceşti.

    În faţa crezului personal împărtăşit şi nouă, “ce-i prea mult e cam mult”, nu  prea avem cum să obiectăm, dacă nu pentru impresionanta activitate  literară desfăşurată , măcar pentru maturitatea dumnealui de a şti, până la acest moment al vieţii, măcar o parte din ce i se potriveşte.

   Aşa cum bine spune citatul de pe prima pagină, ceea ce parcurgem în Urmare şi sfârşit sunt reflecţii discontinue, scrise în mai mulţi ani de existenţă, pe teme diverse.

    Intrarea în acest univers cu puternică amprenta personală se face direct, fără pregătiri, menajamente sau alte artificii. Trecerea de la un moment la altul se face simplu şi brusc, ideile având doar sporadic răgazul de a se coagula în planuri puţin mai mari.

    Registrul se schimbă de la psihologic, filozofic – fără a obosi sau plictisi -, de la grav, nostalgic –  fără a deveni patetic -, de la ironic, autoironic – fără a deveni facil sau grotesc.

     Din toate un element se desluşeşte clar, detaşat, fiind omniprezent: personalul.

    Scrierea la persoana I abordează într-o manieră dezarmant de curajoasă şi directă subiecte profunde care par  nimic altceva decât realitate imortalizată în fraze. Spun par pentru că, aşa cum şi autorul admite, cartea sa este, de la un punct, echivoc, alimentat nu prin invenţie, ci prin modul în care scrie.

     Cititori fiind, asistăm la o confesiune rafinată, inteligentă,cu numeroase menţiuni livreşti, înfăţişată însă nu prin cine ştie ce limbaj afectat şi nici pentru vreo defilare de erudiţie, cât mai ales printr-o simplitate confortabilă, care apropie şi face posibilă pătrunderea  textului.

    Cu fiecare pagină parcursă, încercăm senzaţia de participanţi indirect în viaţa unei familii. Cunoaştem membri, activităţi (sau inactivităţi), gânduri, frământări, cotituri ale destinelor, evenimente plăcute sau mai dificile.

      Tabloul se completează preponderent din tuşe rapide, dar acest lucru nu produce vreun efect al pierderii sensului, vreo ruptură a textului, cât mai degrabă, aş spune,  sprijină autenticitatea relatărilor.

Cu Urmare şi sfârşit găsim în primul rând prilejul pentru meditaţie, introspecţie, căci în multe zone avem de gândit, dar nu într-o manieră apăsătoare, cât mai degrabă într-un fel de  paşi pe drumul maturizării.

Dintre rândurile la care m-am oprit puţin mai mult au fost şi acestea:

     Este reconfortant să afli că ai trăsături comune cu oameni mari. De exemplu, cu Jung. Am fost şi eu “sincer, un idiot la matematică”, la fel ca el.

    “Esenţial, şi în cazul meu este cuvântul vulnerabil. Din naştere, am fost sortit să trăiesc cum am trăit. Cu cât mă duc în urmă, spre prima copilărie, ce găsesc sunt, la toate vârstele, numai neputinţe şi renunţări.”

   Am observat de mult ( îl avea şi tata) pe faţa multor bătrâni, numai bărbaţi un surâs permanent care pare nătâng, dar e numai sfios. Parcă şi-ar cere iertare că încă mai trăiesc.

     (…)nu-i bine să te întorci pe urmele paşilor tăi. Totul pare devastat.

     Livius Ciocârlie ( n.1935, Timişoara) absolvent al Facultăţii de filologie Bucureşti, doctor cu specializarea Franceză  are un CV în care se regăsesc activităţi de profesor, prozator, eseist, critic literar şi publicist.

     Debutează în 1974 cu titlul Realism şi devenire poetică.

    Între studiile critice : Negru şi alb. De la simbolul romantic la textul modern, Editura Cartea Românească, 1979 (Premiul Uniunii Scriitorilor).

   Între jurnale, eseuri, romane : Fragmente despre vid, Ed. Cartea Românească (1992), Paradisul derizoriu. Jurnal despre indiferenţă (2000) ,  Viaţa în paranteze, Ed. Amarcord, 1995 (Premiul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă şi premiul Salonului de carte de la Cluj), Cap şi pajura, Ed. Albatros (1997).

     Părăseste  muzeul pentru cariera universitară, apoi critica literară pentru scrierea autobiografică. Convins că nu poate inventa, deci scrie o capodoperă, îşi găseşte sensul  în forma jurnalului.   Situat  mereu la limita ficţiunii cu non-ficţiunea, jurnalul îi aduce statutul de “etern diletant al literelor”,  care a ridicat  “efemerul însemnării cotidiane la rang de artă”.

    Îşi apreciază propria compoziţie simplu, fără fasoane, cu notaţii ca: “minte vioaie, frază alertă, nu prea densă , ce scriu e destul de inteligent, am destul umor. Nu sunt profund. Aş zice, inconsistent.(…) Originalitatea mea: spun cu dezinvoltură cum mă văd.” –  notaţii cu care sunt si eu de acord.

NOTĂ: 8 / 10

Editura Tracus Arte

Cartea Urmare şi sfârşit de Livius Ciocârlie a fost oferită pentru recenzie de către Editura Tracus Arte. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tracus Arte. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Cartea poate fi achiziționată inclusiv din librăriile online agreate

Autor: Adelina

by -
13

Te pune pe gânduri, te zdruncină, te înțeapă, ba chiar provoacă și puțină durere. Te poartă într-o călătorie complicată, într-un labirint al întrebărilor fără răspuns.

Tot ce nu ți-am spus de Celeste Ng

Titlul: Tot ce nu ți-am spus

Titlul original:  Everything I Never Told You

Traducerea din limba engleză: Adriana Bădescu

Editura: Litera

Colecția: Buzz Books

Genul: Ficțiune contemporană

Anul apariției 2016

Nr. de pagini: 240

Nota mea: 10/10

Nu-mi amintesc să fi citit o carte de la editura Litera care să fie atât de tristă. Dar faptul că este tristă, nu înseamnă că nu merită citită! Ba chiar te rog să o citești, așa tristă cum este. E o carte foarte bună, ce merită fiecare minut, fiecare clipă pe care o petreci citind-o. Merită chiar dacă e tristă și te va întrista pe alocuri.

      Eu acum cred faptul că această carte m-a ales. M-a ales ea pe mine, nu eu am ales-o pe ea. Și nu eu am ales momentul lecturii, ci tot această carte. A ales fix momentul în care eu eram puțin altfel decât fericită. Și nu, nu m-a demoralizat și mai tare, nu m-a băgat și mai tare în depresie. Dimpotrivă. La mine, se pare, funcționează psihologia inversă, conform căreia, atunci când ești tristă, citește cărți triste. Nu sunt sadică, dar ia gândește-te: când ești tristă, citind cărți triste, ai oportunitatea de a percepe și a simți și mai bine că unora le este și mai greu, că unii sunt și mai triști, că sunt dureri și probleme mai mari și mai grave în lume. Și cu toate astea, cei și mai triști rezistă și reușesc să iasă cu bine din orice situație tristă. Vei spune că într-o carte nu este decât ficțiune și ficțiunea este coordonată de autor. Și că tot el are în mâini viața personajelor sale. Eu spun doar că: o carte, ficțiune sau nu, este inspirată din realitate întotdeauna. Și de aici, fiecare poate să-și tragă propriile concluzii.

      Te pune pe gânduri, te zdruncină, te înțeapă, ba chiar provoacă și puțină durere. Te poartă într-o călătorie complicată, într-un labirint al întrebărilor fără răspuns. Povestea este un castel de nisip care se spulberă la prima bătaie a vântului. Și imediat începi să construiești un alt castel – pe măsură ce citești. Și nu o dată am zis că de această dată scenariul meu nu va mai fi greșit. Am greșit de fiecare dată. Dar am sperat de fiecare dată în faptul că deznodământul nu este cel prezentat. Am sperat până la ultima pagină că se va afla adevărul și că moartea nu este departe.

      Tot ce nu ți-am spus ascunde în paginile ei multe secrete, multe lucruri nerostite. Multe lucruri ascunse. Și toate adevărurile vor începe să fie căutate, descoperite, intuite, dar niciodată nu vor putea fi aflate. Tot ce nu ți-am spus pleacă spre infinit și nu mai pot fi întoarse din drum. Tot ce nu ți-am spus nu stă scris în paginile jurnalelor cu lăcățel primite în dar de la o mamă dornică de realizarea fiicei pe plan profesional.

      Romanul urmărește o poveste complicată, o poveste tristă a unei familii care nu are de ales și trebuie să accepte dispariția prematură a unui copil – a celui mai iubit dintre copil, pe care-l vedeau realizând toate visele pe care mama nu a reușit să și le îndeplinească. Și ca o ironie a sorții, și mama, dar și fiica erau așa de aproape de materializarea celei mai arzătoare dorință.

      Aceeași poveste aduce în prim plan probleme de familie atât de reale.  Realitatea este că destinul răpește înainte de vreme sufletul celui mai iubit dintre copii, iar deznodământul autorităților este refuzat de familie cu vehemență o bună bucată de vreme.

     Oare cât din cea ce scriu eu acum este adevărul din spatele poveștii? O tragedie dezbină familia, rănește sufletește foarte puternic atât în părinți cât și în copiii rămași – cei care ascund propriile secrete față de părinți pentru a nu-i răni și mai tare. Dar ei suferă cel mai tare din cauza certurilor dintre părinți.

    Părinții suferă în tăcere, se depărtează unul de altul, caută înțelegere și mângâiere în exteriorul familiei, ba chiar și în alte brațe, pentru ca mai apoi regretele să-și facă loc în fiecare inimă și așa rănită.

     Tot ce nu ți-am spus, de Celeste Ng este o incursiune între prezent și trecut. Iar dacă prezentul familiei nu mai poate fi schimbat, ci doar animat puțin de iubirea ce încă unește familia, din trecutul lor aflăm ce anume a dus la declin, de ce anume a ales fata să tacă, să ascundă și să trăiască o viață frumoasă doar în fața familiei. Descoperim de ce alege acest suflet să își aprobe mama în tot și să accepte să fie precum mama ei. De ce alege să o facă pe mama ei fericită până în ultima sa clipă.

     Citiți o poveste tulburătoare, ce va trezi atența și nu va face rău, ci doar va determina să-ți adresezi întrebări. Și poate te va forța să găsești și răspunsurile.

Lectură plăcută!

editura-literaCartea Tot ce nu ti-am spus de Celeste Ng a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Laura Apetroaie

by -
14

Parfumul subtil al legendelor arthuriene se simte pe parcursul evoluției firului epic, conferind romanului un aer de poveste și nuanțându-i originalitatea.

Rebeliunea, de Robyn Young – aromă de istorie și suspans

Titlu original: „Insurrection”
Colectia: Suspans
Autor: Robyn Young
Traducator: Laura Ciobanu
Dimensiuni:130 x 200 mm
Număr pagini: 672
Editura: Nemira

Recenzie

      Dacă mașina timpului este – cel puțin deocamdată – la stadiul de vis, eu vă mărturisesc că am avut ocazia să dau secolele înapoi și să trăiesc, pentru câteva zile în secolul al XIII-lea, într-o epocă cu aromă de luptă pentru putere, de curaj, dar și de viclenie… și am făcut asta citind paginile deloc puține ale romanului istoric „Rebeliunea”, de Robyn Young.

      Născută la Oxford în 1975, Robyn Young este o renumită scriitoare de romane istorice a căror acțiune se petrece în Evul Mediu. Termină studiile la Universitatea Sussex din Brighton și obtine diplomă de master în scriere creativă. 2006 este anul în care publică primul său volum din trilogia „Frația Templierilor”, „Anima Templi”. În 2007 publică „Crusade” și în 2008 apare „Requiem”. Cărțile sale au avut un impact destul de mare asupra publicului și s-au tradus deja în peste 15 limbi.

     „Regele Scoției a murit. Nobilii se luptă pentru putere, fără să știe că Edward al Angliei are planurile lui. Inspirat de o străveche profeție, visează de ani întregi la o cucerire nemiloasă, care va schimba soarta englezilor pentru totdeauna. Pe acest teritoriu divizat, într-o familie măcinată de ambiții și trădări, trăiește un băiat care se îndreaptă în forță spre maturitate.

      Drumul lui nu va fi niciodată simplu: va sluji dușmanul și-și va trăda prietenul înainte de a-și găsi propria cale.
      Dar Destinul i-a pregătit ceva.
     Îl cheamă Robert Bruce și povestea lui începe în Rebeliunea.
     „Robert Bruce este conturat cu mare versatilitate, personajul îndepărtându-se de portretul consemnat în istorie.        Rebeliunea e o lectură extraordinară.“ (Fantastic Book Review).
      „Scenele de luptă sunt senzaționale.“ (Daily Telegraph)

      Când începi să citești „Rebeliunea” – primul volum dintr-o nouă serie a lui Robyn Young – e ca și cum ai cobori din mașina timpului, din prezent, în secolul al XIII-lea. Nu te așteaptă localnici pașnici… dar te trezești direct într-o încăierare, într-o atmosferă de luptă. Câteva rânduri mai încolo, afli de moartea regelui Alexandru al Scoției, care nu a avut suficient timp să declare un moștenitor al tronului. Îl cunoști apoi și pe Edward al-II-lea, regele Angliei, oficial aflat în căutarea noului succesor la tronul Scoției. Spun „oficial” pentru că în realitate, mintea regelui Edward lucrează ca un mecanism viu și malefic, neobosit, în depistarea celor mai bune căi prin care el însuși să-și revendice tronul Scoției. Ideea că dintre toți pretendenții la tron – care urzesc și ei, la rândul lor, alte planuri – el însuși ar fi cel potrivit i-a fost sugerată de una din profețiile magului Merlin. Acesta spunea că peste insulele Britanice va domni un singur rege. Așadar, în timp ce un război civil e pe cale să izbucnească, Edward uneltește propriul său plan, foarte bine elaborat.

      Cunoaștem intriga odată cu sosirea la curtea lui Edward a lui Robert Bruce, un tânăr nobil scoțian. Acesta jură să-l servească pe rege și să îi fie alături mereu, să îl susțină în demersurile sale, mai ales în îndeplinirea vorbelor profetice ale magului Merlin. Însă, atât caracterul, cât și viziunea asupra deciziilor istorice importante ale lui Robert, îi aduc acestuia ură din partea celorlalți. Se pare că cei mai înverșunați erau oamenii apropiați Curții, cei care pentru o perioadă destul de mare de timp îl considerau pe Robert un adevărat cavaler fidel regelui său și profeției.

     Nu există personaje negative și pozitive… ci doar personaje care au un scop bine definit și care se folosesc de diferite mijloace pentru a-l atinge, iar tocmai procedurile pe care le folosesc pentru a construi strategii, sunt cele care le definesc caracterele.

     Personajul Robert Bruce crește odată cu trecerea paginilor. Este doar un adolescent atunci când sosește la curte, dar se dezvoltă emoțional, spiritual și capătă curaj. Există unele momente în care se dovedește că, indiferent de funcția sa, fiecare om poate fi afectat de slabiciuni. Totuși, personajul este dominat de conștiință și de simțul onoarei. Există mereu oameni în jurul său care au tendința să îl consilieze, să îi influențeze deciziile, însă el se lasă mai mult ghidat de propria conștiință. Aș putea spune că adevărata poveste începe în momentul în care Robert începe să ia decizii fără influența celorlalți.

     Pornind de la acest aspect, acțiunea romanului istoric ia amploare astfel că suspansul atent construit de către scriitoarea Robyn Young te face să-ți fie imposibil să lași cartea din mână. Nu… nu poți pleca din secolul al XIII-lea când vrei tu. Nu te lasă suspanul… și n-o să stărui prea mult asupra acțiunii în sine, ci vă voi lăsa să pășiți singuri alături de cele mai celebre personaje din istoria Scoției… și vă asigur că va fi o experiență inedită.

     E adevărat… unele romane istorice pot fi greu de digerat, însă nu este cazul „Rebeliunii” care te prinde în mrejele sale și nu te mai lasă să închizi cartea, deși are 672 de pagini. În ciuda lungimii sale, cartea se citește foarte ușor… și asta pentru că cititorul nu mai poate fi atent la numărul paginii, fiind capturat în această adevărată tornadă a evenimentelor.

      Gradul de suspans are o traiectorie ascendentă; de la primul rând până la ultimul nu e decât o respirație… una în care pulsul deciziilor devine din ce în ce mai rapid.
Pe lângă evenimeltele istorice reale, pe care scriitoarea Robyn Young le-a studiat atât de minuțios, ea a creat un fir epic țesut cu atâta măiestrie, încât a făcut din citirea unui roman istoric, o lectură antrenantă, cu aromă de suspans intens.

     Parfumul subtil al legendelor arthuriene se simte pe parcursul evoluției firului epic, conferind romanului un aer de poveste și nuanțându-i originalitatea.

     Stilul lui Robyn Young este unul descriptiv, foarte bogat în detalii, iar asta nu face decât să creeze scenariul perfect pentru desfășurarea poveștii. Evenimentele reale – descrise de către istorici în cărțile de specialitate – care stau la baza construcției romanului sunt expuse cu o rară măiestrie, scriitoarea dovedind o foarte bună abilitate de a crea scenariile originale și rupte parcă din trecutul acelui secol.
Cu toată compelxitatea de elemente descriptive ale vieții medievale, povestea curge fluent, lejer, datorită ritmului alert și al suspansului.

    Un alt aspect pe care l-am sesizat (făcând comparație cu alte cărți străine pe care le-am citit) este traducerea, pe care o găsesc nu doar foarte bună… ci extrem de bună.

      Iată câteva citate din carte: „Calul de luptă își smuci capul masiv, cu ochii măriți și albi rostogolindu-se prin deschizăturile cioltarului negru ce-i acoperea trupul uriaș. Când cavalerul din șa se întinse să ia lancea de la scutierul său, tunica îi flutură, dând la iveală scânteierea de solzi de pește a armurii”.
     „Duse erau muzica și dansatorii, platourile de argint încărcate cu delicatese și carafele cu vin. Dusă era și veselia. Tot ce mai rămăsese din ospăț erau un miros stăruitor de carne arsă și câteva petale strivite de trandafir uitate de măturile servitorilor. ”.
     „Vocea sonoră venea dinspre o siluetă înaltă care se apropia cu pași mari dinspre foc. Mergea alături de bărbatul cel chel, care, pe lângă el, părea deodată mic. Robert îl contemplă pe uriașul ce se apropia, presupunând că măsura probabil mai mult de șase picioare, poate chiar șapte”.

     În concluzie, o să mărturisesc faptul că nu eram mare fan al acestui gen și mă așteptam la o carte greoaie, abundentă în date istorice… însă „Rebeliunea” e un roman atât de bine scris, încât ai impresia că tu însuți ești un personaj și iei parte la evenimentele istorice majore care se desfășoară.

     Așa cum am precizat la început, m-am întors în timp, mai exact în secolul al XIII-lea. Am nimerit în conflictul dintre Robert Bruce și regele Edward, am fost martoră la lupte, la comploturi, la dueluri… și asta nu pentru că mașina timpului m-a dus acolo, în acea epocă, ci pentru că am citit „Rebeliune”. Mai greu e cu drumul de întoarcere… mai ales după un roman atât de frumos, care te marchează.

sigla NemiraCartea Rebeliunea, de Robyn Young a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Rodica Pușcașu

by -
24

,,Avocatul din limuzină ilustrează forţa thrillerelor juridice, abordând simultan probleme de etică, politica legii şi analiza mass-media."

Avocatul din limuzină de Michael Connelly

Titlul original: The Lincoln Lawyer
Traducerea: Graal Soft 
Editura: RAO
Număr pagini: 394

An apariţie: 2014

      Michael Connelly s-a hotărât să devină scriitor după ce a descoperit cărţile lui Raymond Chandler în timpul studenţiei la Universitatea din Florida. După absolvire, în 1980, Connelly a lucrat la ziare din Daytona Beach şi Fort Lauderdale, Florida, specializându-se în subiecte legate de crime. În 1986, împreună cu alţi doi reporteri, a petrecut câteva luni intervievând supravieţuitorii unui accident aviatic deosebit de grav. Articolul lor a ajuns pe lista nominalizărilor pentru Premiul Pultzer. Acest lucru i-a adus un post la Los Angeles Times. Primul lui roman, The Black Echo, a fost publicat în 1992 şi a câştigat Edgar Award pentru Cel mai bun roman de debut din partea asociaţiei Mystery Writers of America.

       Connelly a fost preşedintele acestei asociaţii în 2003 şi 2004. Este autorul a 27 de cărţi, care s-au vândut în peste 57 de milioane de exemplare în toată lumea.
       Despre cartea lui Connelly sunt doar cuvinte de laudă: ,,Atinge un nou standard…Scris în ritm alert, Avocatul din limuzină ilustrează forţa thrillerelor juridice, abordând simultan probleme de etică, politica legii şi analiza mass-media. Connelly se ocupă, de asemenea, de principiile răului…dovedeşte că este ,,vinovat” de producerea unora dintre cele mai bune cărţi de ficţiune din domeniul criminalităţii.” -FORT LAUDERDALE SUN SENTINEL

     De ce am scris această părere? Este ceea mai apropiată de a mea, deşi mă aşteptam la un gen de thriller mai feroce, mie mi s-a părut chiar blând. Da, avem un client ce nu este ce pare a fi, dar…

     Michael Haller, avocat penalist, cu două soţii la activ, o fetiţă-Hayley, şi vreo 3 limuzine în garaj. Pare un tip uns cu toate alifiile, nu?
      Da, este un tip care ştie să răzbată, îi place să câştige, are clienţi dintre traficanţii de droguri, consumatori de droguri, pe care, fireşte îi taxează, dar are clientă şi o prostituată, pe care nu o taxează deloc, deşi are deja multe arestări şi eliberări la activ.

      Prima soţie, o procuroare, Maggie, încă ţine la el, dar sunt despărţiţi, iar fiica lor este la mamă. A doua fostă soţie, Lorna, este şi secretara lui, se ocupă cu găsirea clienţilor, cu facturarea lor, deci, au o relaţie prietenească. Se pare că îi merge bine, deşi tot timpul este în căutare de clienţi, evident solvabili, are şi el cheltuieli de achitat, nu?

      Ce l-ar frământă? Poate ne dăm seama din dialogul purtat cu detectivul lui, Levin ,,Mă gândesc la ideea de a avea un client nevinovat şi la pericolele pe care le implică.
      -Ştii ce spunea tatăl meu despre clienţii nevinovaţi?
     -Credeam că tatăl tău a murit când tu aveai şase ani.
     -Cinci, de fapt. Nici măcar nu m-au luat la înmormântare.
     -Şi vorbea cu tine despre clienţii nevinovaţi când tu aveai cinci ani?
     -Nu, am citit într-o carte mult timp după ce s-a dus. A spus: “Cel mai înfricoşător client pe care poate să-l aibă un avocat este un client nevinovat. Pentru că, dacă dai greş, şi el merge la închisoare, o să te bântuie toată viaţa”.
      -A spus el asta?
    -Ceva în sensul asta. A zis că nu există nici o cale de mijloc cu un client nevinovat. Nicio negociere, nicio recunoaştere a vinovăţiei, nicio cale de mijloc. Există doar un singur verdict. Trebuie să pui un nevinovat pe tabela de marcaj. Nu există niciun alt verdict în afară de nevinovat.”

     Temerea lui se va adeveri. Apare un client cu bani, Roulet, care este acuzat de o prostituată că ar fi bătut-o la ea acasă, ar fi ameninţat-o cu moartea, după ce ar fi încercat să o violeze. Regina Campo scapă, după ce l-ar fi lovit în cap cu ceva, şi ar fi fugit. Teoria lui Roulet este că a fost o înscenare toată treaba, iar victima vrea să îl stoarcă de bani.

     Roulet îl vrea ca avocat pe Mickey, iar acesta va încerca să îl scape. Se pare că de aici încolo, acţiunea cărţi va fi puţin mai alertă. Până acum am asistat la desfăşurarea unui proces, plăţile obligatorii şi neapărat achitarea sau reducerea pedepsei. De aici încolo, ies la iveală probe noi. Se pare că, cuţitul purtat de către Roulet, îi aduce aminte de un caz de crimă: Martha Renteria a fost violată şi ucisă cu bestialitate de către Jesus Menendez. Acesta din urmă s-a declarat tot timpul nevinovat, iar la câţiva ani de la pronunţarea sentinţei, se pare că ar fi avut dreptate.

     Raul Levin, un detectiv plătit de către avocaţi pentru a găsi mai multe dovezi, scoate la iveală o serie de violuri înfăptuite cu mulţi ani în urmă. Încet, încet, află mai multe probe, care l-ar scăpa pe Jesus, dar l-ar incrimina pe Roulet.
      Levin este ucis, se pare că arma avocatului Haller, ar fi arma crimei. Aceasta a dispărut, cine să o fi furat de la avocat, cine i-a înscenat crima?

    Se pare că Roulet a păcălit pe toată lumea, inclusiv brăţara prinsă de picior ca să îl monitorizeze. Recunoaşte în faţa avocatului că a ucis persoane, iar el fiind clientul lui nu poate să îl denunţe! Sau poate?

     Ce va încerca să facă Haller Mickey pentru a-şi proteja familia de acest monstru sadic? Va reuşi să îşi răzbune prietenul mort? Îl va scăpa de acuzaţii pe Roulet în schimbul armei crimei? Cum va reuşi să îl elibereze pe Jesus? Ce plan va pune la cale, şi cum se desfăşoară pe mai departe acţiunea cărţii, vă las pe voi să aflaţi? 
           Nota mea pentru carte este 9,5.

targulcartii.ro

Cartea Avocatul din limuzina de Michael Connelly este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comandată de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: Nicol

by -
8

The Selected Works of D.H.Lawrence) este o colecție a celor mai bune scrieri ale sale cuprinzând romane bine-cunoscute și nuvele.

Fii și Amanți (Sons and Lovers) D.H. Lawrence

Titlu: The Selected Works of D.H. Lawrence

Editura:  Wordsworth Editions

An apariție: 2006

Număr pagini:  1353

      În ultima vreme am cam lipsit de pe-aici… De fapt, cum să fii pe tocuri când alergi de colo-colo? Bine, am mai avut și momente de respiro, nu mă pot plânge. Unul din momentele mele preferate a fost, evident lectura… Dar, să trecem peste introducerea plictisitoare. Acum ceva timp, Mili și Iasmy m-au provocat să citesc un adevărat mastodont de 1353 pagini – The Selected Works of D.H. Lawrence.

     Deși la vremea mea am mai citit cărți ale autorului britanic (mai de voie, mai de nevoie), niciodată nu am citit ceva scris de acest autor în engleză. Oricât de bună ar fi realizată o traducere, tot nu este exact ca originalul (bine, aș putea scrie mult și bine despre asta însă înțelegeți voi ideea).

      D.H. Lawrence este unul din cei mai apreciați scriitori britanici ai începutului de secol XX, cu toate că în perioada în care a trăit a fost cenzurat, persecutat și desconsiderat datorită subiectelor prea îndrăznețe pe care operele sale le abordau. Cartea pe care am primit-o eu, așa cum îi spune și titlul (The Selected Works of D.H. Lawrence) este o colecție a celor mai bune scrieri ale sale cuprinzând romane bine-cunoscute și nuvele. Cum dimensiunile nu prea îmi permit să o car după mine peste tot pe unde aș vrea lectura îmi e puțin cam lentă, dar oricum nu sunt adepta cititului sportiv. Fiindcă riscam să fac un articol kilometric, m-am gândit să vă scriu despre fiecare lectură în parte…

      Am început lectura acestei culegeri (dacă pot spune așa) cu romanul Sons and Lovers al cărui titlu a fost tradus la noi în două variante: Fii și amanți și Fii și îndrăgostiți. De ce? Explicația e cam lungă dar, pe scurt, e vorba de adaptare. Ca absolventă a unei facultăți cu profil de traducere și ca practicant, eu aș merge tot pe prima variantă.

      Sons and Lovers a fost scris în 1913 și a fost inclus de către Modern Library în top 100 cele mai bune romane ale secolului XX, ocupând un onorabil loc nouă. Inițial, publicul a fost cam sceptic cu privire la acest roman, iar criticile au fost destul de acide fiind considerat un roman obscen. În zilele noastre, romanul este privit drept cea mai mare reușită literară a lui Lawrence.

      Sons and Lovers (Fii și amanți/Fii și îndrăgostiți) este un roman parțial autobiografic ce urmărește povestea zbuciumată a familiei Morel. Deși provine dintr-o familie burgheză, Gertrude se îndrăgostește de un miner – Walter Morel.

      Aparent, Walter este manierat, energic și binevoitor, ceea ce o face pe Gertrude să îl accepte ca soț. Însă minciunile acestuia încep să iasă la iveală după căstorie, în special cele de ordin financiar. Nici caracterul nu îi mai e același – se îmbată des și își maltratează soția.

      Respinsă în cele din urmă de către Walter, Gertrude își revarsă toată afecțiunea asupra celor doi fii – William și Paul. Inițial, William este preferatul ei dar, acesta moare iar Paul începe să fie sufocat de atenția pe care i-o acordă mama sa.

       Lawrence urmărește în detaliu toate relațiile din roman: Gertrude – Walter, Gertrude – William/Paul, relația lui William cu Cristina care îl epuizează atât de tare încât se îmbolnăvește și moare, încercările lui Paul de a avea o relație cu Miriam în pofida mamei sale exagerat de protectoare  și a afecțiunii duse până la extrem pe care acesta o dezvoltă pentru ea.

     Cum nu vreau să fac din acest articol, o să vă mai dezvălui doar câteva lucruri. În cele din urmă, Paul și Miriam se vor despărți. Acesta urmând să formeze în cele din urmă cu cuplu cu Clara – o femeie cu zece ani mai în vârstă ca el și căsătorită.

      Și gata cu spoilerele. Dacă vreți să înțelegeți mai bine ce e cu cartea aceasta și ce se va întâmpla cu Paul, Gertrude, Clara și Miriam – citiți romanul! Sons and Lovers cu siguranță vă va captiva prin complexitatea personajelor și a relațiilor dintre ei. Poate ce am scris eu pare un talmeș-balmeș de detalii dar, cartea asta ar trebui să fie o lectură obligatorie! D.H. Lawrence este, după părerea mea, unul din cei mai buni povestitori pe care i-a avut lumea. Scriitura sa este cursivă, ușor de urmărit și te prinde prea tare încât devii atașat de personaje (bine, pe mine Paul mă cam enerva pe alocuri… cine a citit cartea poate înțelege).

    Fii și amanți/Fii și iubiți e genul ăla de carte pe care nu o poți lăsa din mână, indiferent de câte ori o citeșți sau în ce limbă.

      Concluzia? Citiți cartea! Ah… să nu uit – romanul beneficiază și de o ecranizare de excepție premiată cu un premiu Oscar și nominalizată la BAFTA, v-o recomand și pe aceasta.

Autor: Diana

by -
11

”Cine ce să facă şi cu mine? Nu mă înfiase nimeni. Eram olog de ambele picioare, distorsionat şi urat, cu o faţă schimonosită şi cu membrele superioare ca două aripi jumulite şi lăsate în dorul lelii din trup. Aveau să mă boteze Gabriel. Ce ironie! Înger la altar. Păzitor al cerului. Că pe pământ nu mă păzeam nici pe mine!”

Zădărnicia unui mers pe sârmă de Amalia Năcrin

Editura: Naţiunea

zadarnicia unui mers pe sarma

    Nu cred că mi-a mai fost vreodată aşa greu să vorbesc despre o carte, dar am să încerc.

      Cartea Amaliei Nacrin este, în pagini puţine, o poveste tristă a unui tânăr în scaunul cu roţile, al unei tinere, iubita lui pentru o vreme, şi al mamei lui. Amalia Năcrin nu îmbracă povestea în cuvinte frumoase, suave, delicate ci o spune cu încrâncenarea celui rănit, disecând până la ultima fibră sufletul uman, tăind cu bisturiul cuvintelor până scoate la iveală şi ultimul sentiment.

     Şi acum povestea…Gabriel a crescut la casa de copii, după ce fusese găsit de trecători, aruncat pe podeaua unui closet public murdar, dar n-a avut nici o şansă de a fi înfiat de cineva, se născuse cu picioarele paralizate: ”Cine ce să facă şi cu mine? Nu mă înfiase nimeni. Eram olog de ambele picioare, distorsionat şi urât, cu o faţă schimonosită şi cu membrele superioare ca două aripi jumulite şi lăsate în dorul lelii din trup. Aveau să mă boteze Gabriel. Ce ironie! Înger la altar. Păzitor al cerului. Ca pe pământ nu mă păzeam nici pe mine!”

     Creşte la casa de copii jinduind după dragostea unei mame: ”Am jinduit după dragoste. Mi-am dorit să primesc, mi-am dorit să dăruiesc. Dragoste. Am vrut să mă adun rupt între viaţă şi moarte de-atunci.” Probabil auzind una alta despre circumstanţele naşterii lui, fiind un introvertit cu imaginaţie bogată, îşi imaginează că-şi aminteşte cum a fost născut, că mama lui l-a privit, deşi era scoasă de acolo de peştele ei, mama lui fiind o prostituată, abuzată încă de tânără şi lucrând speriată de cei ce-o asupreau. La majorat trebuie să părăsească casa de copii, conform legii, şi alege să stea o vreme pe străzi, adăpostindu-se în cartoane lângă cimitir. Este perioada refulării, a amintirilor adevărate sau plăsmuite, a fricii de-a nu rămâne vreodată îngropat de viu şi neputincios. Şi totuşi cea mai puternică plăsmuire, născută din dorinţa de-a avea pe cineva al lui, este cea a mamei pe care şi-o imaginează în mii de feluri deşi: ”Ştiam că n-o văzusem decât atunci…aruncat din uter în closetul acela infect….Şi acum o formăm din etern. Dată naibii natura asta umană! Cu gravă gravitaţie!!!!”

      Povesteşte despre viaţa pe străzi, despre o femeie miloasă care încearcă să-i dea nişte şosete, dar nu le-a luat pentru că oricum la picioarele lui paralizate nu simţea frigul şi pe urmă i le-ar fi luat oamenii străzii de care nu s-ar fi putut apăra, şi acum izbucneşte dorinţa lui ascunsă: ”Eu vreau o casă, o casă încălzită, unde să trag în fiecare noapte….Poţi să-mi oferi liniştea şi siguranţa unei locuinţe personale?” Pentru că se putea mişca relativ uşor cu căruciorul se plimbă mult: ”Cum sunt hoinar, liber de rutina zilei, de condiţionarea celorlalţi de a-şi câştigă pâinea, plec din liniştea periferiei spre centru, în piaţa mare a oraşului spre a mai vedea lumea, spre a mai simţi zumzăială, spre a mai căpăta ceva de mâncare”

      Se gândeşte mult la viaţă lui, la oameni, la credinţă, la lupta lui inclusiv cu el însuşi: ”Fără Dumnezeu, fără draoste şi credinţă?! Cu cele două talere pierdute, câştigate?!…
      “O ruletă uriaşă cât tot universul care ne pierde de dragoste şi Dumnezeu. De cele mai multe ori dragoste. Omeneşte. Fără de Dumnezeu…Dijma vieţii că atare.”
        Cum să te duci în Dragoste din dragoste? În rest lupta Raiului şi a Iadului.”

      Povesteşte cu uşoară nostalgie despre viaţa la orfelinat, care totuşi însemna curăţenie, hrană, învăţătură, despre Lia angajata Centrului, care avea grijă de el şi-l ierta pentru toate hachiţele lui şi pe care în felul lui o iubeşte şi o apreciază: ”Mama adoptivă, femeia plinuţă, între două vârste, cu părul scurt, ondulat, prins, uneori pe sub batic, cu griji cât carul, dar care lasă totul la uşa orfelinatului când e cu mine. Din obligaţie, din complezenţă, din milă dar şi din suflet. Din suflet mai cu seama.” ”Uneori cred că înţelege şi ea ceva din tăcerea mea. Doar uneori…Ce, ea are problemele mele?”

      Lia care a fost de faţă când îi picau dinţii şi care i-a adus un căţeluş cu care se mai juca. Apoi clasa micuţa unde: ”un mare om ni se dăruieşte de fiecare dată cu aceeaşi dragoste, cu aceeaşi compasiune cu acelaşi respect. Empatizează de fiecare dată. Rar mi-a fost dat să-l văd pe psiholog străin de situaţie.”

      Şi David băiatul rămas orb în urmă unei anestezii, disperat de situaţia lui. Nimic nu e mai emoţionant decât fragmentul în care ni se povesteşte cum Gabriel din căruţul lui îl îndrumă a doua zi pe David, băiatul orb către sala de clasă: ”Erau acolo, totuşi reali, cât se poate de reali. Ceea ce nu ştiau băieţii, însă, era faptul că, în imaginea pe care o afişau în faţă celorlalţi, erau, pe bună dreptate, doi eroi. Eroi ai vieţii. Mulţi şi-ar fi plecat capetele în semn de respect. Pentru cum îşi ducea fiecare crucea.” Este impresionant cât suflet oferă Radu psihologul copiilor şi sfaturile pe care le da: ,,Va trebui să înveţi să vezi David! Vei vedea din nou! De data aceasta cu mintea mai abitir decât cu ochii!”

      Apoi adolescentul Gabriel care visează la dragoste şi priveşte oamenii din jurul lui cu atenţie, sărbătorile, comportarea falsă sau doar precaută a celor din jur, dragostea afişată ostentativ ca la tarabă şi ajunge la o concluzie tristă: ”De mii de ani acelaşi blestem! Al unei dragoste făţişe. Blazon al casei. Medalie ce şi-o pun mulţi la gât. Se iubesc doar ignoranţii, prefăcuţii…de la mic la mare. Să daţi cu pietre. Eu asta simt asta spun! De atâtea milenii nu am învăţat încă să ne iubim. Dragostea nu există! ” La un moment dat e gata să renunţe la viaţă, se închide în camera, se înfometează, dar Lia îl salvează şi în clasa psihologului îşi dă deodată seama că toţi oamenii (inclusiv profesorul) normali sau infirmi au necazuri, vise, doruri, speranţe uneori imposibile.

      Apoi încearcă să descopere dacă poate fi bărbat, şi într-o zi în parc vede o femeie superbă, după părerea lui, pe Lisandra. Ea este motivul pentru care Gabriel încearcă să devină un om normal, caută o casă la un cămin social, pe care cu banii de pensie adunaţi cât a stat pe străzi o pune la punct, se aranjează, devine alt om, îşi face chiar prieteni, pe Vlad vecinul lui de bloc, care într-un moment greu îl va salva punându-şi propria viaţă în pericol. Vlad care îi va da prin viaţa lui şi gestul lui o mare lecţie de viaţă şi umanitate.

      Lisandra pe de altă parte, o femeie frumoasă, ajunsă la tratament psihiatric în urmă unor traume puternice din lupta ei cu viaţă: ”Viaţa o purtase monoton pe un drum greu. Şi cu pasul pe loc. De micile plăceri ale sufletului nu avusese parte. Doar se aruncase cu capul în faţă într-o lupta înverşunată.” Ajunge la concluzia că este singura care se poate ajută şi încearcă din răsputeri să se ridice şi să-şi revină ştiind că: ”E clar că trăim într-o lume imperfectă. O lume compusă din multe, ca un castel de deziluzii peste deziluzii, peste alte deziluzii supraetajate, peste alte etaje de deziluzii.”

      Urmează o poveste de dragoste, o întâlnire cu mama lui Gabriel. Dar dacă vreţi să ştiţi ce se mai întâmplă citiţi cartea.
Mi-a rămas în minte citatul din finalul cărţii: ”Ei doi n-aveau să se împlinească vreodată, împreună nu aveau cum să fie…
     Lisandra nu era de Gabriel, cum nici Gabriel nu era de Lisandra.
     Doar demonstraseră tuturor, la un moment dat, zădărnicia unui mers pe sârmă…”

     Nu ştiu dacă autoarea a aflat povestea de la cineva sau şi-a imaginat-o pe baza unor observaţii asupra vieţii a oamenilor din jur şi a spiritului uman, dar o face cu mare artă. Povestea ei, emoţiile personajelor, sufletele lor dezgolite te fac să plângi, să te enervezi, să te bucuri cu ele, fac să fie totul atât de normal şi veridic. Şi asta cred că este cea mai mare realizare a unui scriitor.

Felicitări Amalia Năcrin şi eu sigur aştept următoarea ta carte.

Autor: Arci
%d bloggers like this: