Tags Posts tagged with "roman psihologic"

roman psihologic

Ziua în care am învățat să zbor, de Alina Șerban-recenzie

Editura: Quantum Publishers

Colecția: Alfa

Număr de pagini: 232

Anul apariției: 2017

     Alina Șerban s-a născut în 1992 la Galați și a absolvit Facultatea de Jurnalism. Are un masterat în Relații Publice și Publicitate, iar în prezent lucrează la ziarul local Viața Liberă. Locuiește în orașul său natal alături de un câine și o pisică, împărțindu-și timpul liber între pasiunea pentru lectură, scris și cea pentru fotografie. A debutat în 2017 cu romanul ,,Ziua în care am învățat să zbor”, publicat la Quantum Publishers.

   Mi-am dorit nespus să citesc această carte, încă din momentul în care a fost publicată. Descrierea m-a atras, coperta m-a incitat, iar faptul că autoarea locuiește în Galați ca și mine a reprezentat un factor decisiv. Imediat ce am pus mâna pe volumul de față, am și început lectura, o lectură ce s-a dovedit a fi fermecătoare și tare captivantă.

   Mi-a plăcut mult romanul ,,Ziua în care am învățat să zbor”, o scriere psihologică încântătoare, o poveste pe care o descoperi încet-încet, pagină cu pagină și care nu încetează, nici măcar pentru un moment, să te surprindă. Îmi pare rău că am amânat-o până acum și nu pot să afirm decât că aștept cu nerăbdare continuarea. Totodată, țin să precizez că m-am bucurat să fac cunoștință cu un autor gălățean deosebit, care mă determină să mă mândresc cu orașul meu și cu oamenii valoroși care încă mai locuiesc aici. Alina Șerban este, într-adevăr, una din speranțele literaturii române și, cu precădere, ale celei gălățene 🙂

   Alina debutează cu acest roman psihologic bine scris, documentat și capabil să miște cititorul, să-i stârnească sentimente diverse, să-l pună pe gânduri, întrucât abordează o temă destul de comună pentru literatura contemporană, dar care datorită complexității sale nu a fost exploatată complet până acum, și anume depresia. Această afecțiune de ordin psihic se numără printre principalele boli și probleme cu care se confruntă societatea secolului al XXI-lea, motiv pentru care, consider eu, este absolut necesar să-i conștientizăm existența și să încercăm să empatizăm cu oamenii care suferă de ea, să le oferim suportul de care au nevoie.

   Un alt aspect pe care l-am apreciat este modul în care autoarea își transpune gândurile, ideile, sentimentele într-un personaj masculin, Oskar Kaufmann, protagonistul cărții de altfel. Acțiunea cărții este plasată în Germania, în arealul germanofon și, cu precădere, în Nuremberg (Nürnberg), landul Bavaria.

   Oskar este un tânăr scriitor, fiu al unei familii cu cinci copii din Dinkelsbühl. În ciuda dorințelor și visurilor părinților săi, a ales să-și urmeze propria cale și să facă ceea ce-i place cel mai mult, și anume să scrie. În scurt timp, cărțile sale l-au făcut celebru, autor de bestseller-uri, apreciat de critici și de cititori. Este interesant modul în care ni se înfățișează portretul acestui artist al cuvântului, dar și modul în care se raportează acesta la societate și societatea la el, la ascensiunea sa rapidă în cadrul ,,breslei” scriitorilor. Publicul îl apreciază, devine un idol pentru cei care-i citesc și-i iubesc scrierile, însă o categorie de oameni îl privesc cu scepticism, îl consideră un scriitoraș banal, de duzină. Această perspectivă este cât se poate de reală, de altfel.

   Vin sărbătorile de iarnă, vine Crăciunul, iar Oskar le face o vizită părinților. Încercând să păstreze tradiția, cei cinci frați, trei băieți (Oskar, Martin, Josef) și două fete (Elsa, Karolina), se adună în casa părintească pentru a celebra, pentru a petrece câteva zile împreună, ca odinioară.  Anul acesta, din nefericire, Crăciunul nu reprezintă nicidecum un motiv de bucurie și de voioșie pentru Oskar. Se pare că este bolnav, însă niciun medic nu a fost în stare să-i dea un diagnostic clar.

   Încearcă din răsputeri să-și păstreze secretă slăbiciunea, pe care o ascunde, inițial, și de membrii familiei sale. Leșină, i se face rău în public, îi îngrijorează pe toți ceilalți cu starea sa de sănătate. Ajunge chiar și pe copertele ziarelor, începându-se o adevărată campanie de defăimare a sa. Acest lucru îl scoate din minți, motiv pentru care are de gând să ceară ajutorul justiției pentru știrile mai mult sau mai puțin false. În acest demers, primește ajutor de la sora sa Elsa, avocat de profesie. Nimeni nu-i poate știrbi imaginea, nimeni nu-i poate distruge renumele pe care și l-a creat de unul singur, fără ajutorul nimănui.

   În tot acest timp, lui Oskar îi este imposibil să-și înțeleagă propria stare de sănătate și, implicit, de spirit. Are momente în care se simte foarte bine, urmate de căderi bruște, neașteptate. Se prea poate să sufere de depresie, medicii nu sunt siguri, iar el nici nu vrea să-și imagineze una ca asta…

   O cunoaște pe Clara, secretara lui Rudi, prietenul său cel mai bun, și împreună încep o relație. Petrec timp împreună, la început se simt atrași unul de altul, însă, de fapt și de drept, Oskar nu o iubește, iar încercările ei tot mai evidente de a-l schimba (vasăzică, în bine) devin iritante, deranjante pentru tânărul bărbat. Pentru câteva luni, boala sa dă semne că a dispărut, însă într-o zi se redeclanșează pe neașteptate… Oskar urmează să-și lanseze o nouă carte, care îi va salva reputația sau care, cine știe, poate că i-o va târî prin noroi…

   Este prezentată relația lui Oskar cu membrii familiei sale, o serie de legături care ia o întorsătură neașteptată ca urmare a unor evenimente. Reușește chiar să le salveze, să le lumineze viețile a doi dintre frații săi. Totuși, viitorul lui rămâne incert și rămâne să descoperiți de unii singuri cum se sfârșește acest volum interesant.

   ,,Ziua în care am învățat să zbor” prezintă destinul unui artist bolnav, incapabil să se înțeleagă pe sine însuși, darămite să priceapă firescul vieții. Suferă de depresie, nu știe ce ar trebui să facă, la ce să se aștepte de la ziua de mâine. Un lucru devine tot mai evident, și anume rolul pe care l-a jucat familia sa în acest proces de degradare psihică. Însă e posibil ca această afecțiune să-i ofere ceva în schimb? Depresia îi poate oferi aripi, îl poate aduce mai aproape de ziua în care va putea să zboare, să-și depășească propriul statut, să-și înfrunte destinul sau, de ce nu, să și-l împlinească?

   Cartea întruchipează mai mult decât jurnalul tânărului Oskar. Pe alocuri, reprezintă o confesiune, pe care el o face preotului duhovnic sau, poate chiar, propriei conștiințe, în încercarea de a-și clasifica viața, faptele, de a afla cum să procedeze mai departe, cum să se căiască, cum să înainteze de-a lungul cărării bătătorite de soartă.

   Vă recomand să citiți romanul de debut al autoarei Alina Șerban! Vă invit să descoperiți o carte fermecătoare ce încântă prin povestea măiestruos redată, prin personajele atent schițate și prin gama de emoții ce se ascund printre cuvinte și ce nu încetează să vibreze, să ajungă la sufletul cititorului…

Citate:

 

,,În lumea asta perfectă nimeni nu are sentimente, dar toţi au prejudecăţi.”

   ,Nu scriam de dragul nimănui, nici măcar de al lui, ci pentru că simţeam că e singurul mod în care puteam spune cu adevărat ce gândesc, fără să fiu judecat. Societatea maliţioasă nu percepea ideile ca fiind direct ale mele. E o operă de ficţiune, deci, acele păreri și lamentaţii nu există mai mult decât Dumnezeu pentru Nietzche, așa că nu-și făceau griji.”
   ,,Într-o clipă, am realizat că stăteam în picioare, privind balconul ca pe o eliberare. Aș fi vrut să mă opresc, să adorm iar, dar nu era cu putinţă. Nu eram eu acela. Și totuși, mă vedeam pășind către necunoscut, către ceva care mă chema. Era neobișnuit de rece afară, un fel de frig primordial, înainte de care nimic nu a fost. O pereche de aripi mă aștepta în colţul balconului, iar eu, ca un nătăfleţ, m-am întins spre ele, le-am așezat de parcă ar fi fost întotdeauna ale mele și dus am fost. Degeaba am ţipat ca un nebun. Oamenii nu puteau zbura. Un gol imens m-a cuprins deodată. Simţeam că mă apropii, apoi că mă îndepărtez. Eram prea sus și totodată prea jos. Mi-am revenit în simţiri fără să știu cum și de ce. Micuţa mea prietenă mă gâdila cu mustăţile ca să mă trezească, fiindcă eram pe podea. Acela a fost un fel de început, schimbarea. Eram conștient de faptul că acela care a fost odată murise în momentul când am luat aripile și am plonjat în gol. Că a rămas doar cel de după, dărâmat, dar împăcat cu sine. M-am văzut zburând. Am conștientizat!”

        LECTURĂ PLĂCUTĂ!

 

Cartea Ziua în care am învățat să zbor, de Alina Șerban poate fi comandată de pe site-ul Editura Quantum Publishers

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Pană de dinozaur, de Sissel-Jo Gazan-prezentare 

  Cercetătoarea Anna Bella Nor, specialistă în paleobiologie, se pregătește să-și susțină teza de doctorat ce rezumă și structurează teoriile științifice conform cărora păsările descind din dinozaurii cu pene. Când coordonatorul disertației ei, profesorul Lars Helland, este găsit mort în biroul său, lumea universitară este zguduită. Inspectorul-șef Søren Marhauge trebuie să investigheze această crimă cu totul neobișnuită și încearcă să afle adevărul despre relațiile complicate dintre cercetătorii din universitate. Dar totul devine și mai enigmatic atunci când este descoperită o a doua crimă, iar singura legătură între cele două pare să fie Anna Bella.

Romanul are o intrigă inteligentă și este credibil din punct de vedere psihologic. “ The Times

Sursa foto şi text> Editura Univers

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

 

by -
8

Țara lui Dumnezeu de Ross Raisin

Titlu original: God’s Own Country

Traducere: Cristina-Ondine Dascăliţa

Editura: Leda

Număr pagini: 288

Format: 13×20 cm

Anul: 2011

Gen: psihologic

Roman distins cu Betty Trask Award și nominalizat la John Llewellyn Rhys Prize și Guardian First Book Award în 2008.

Ross Raisin, scriitor britanic, născut la Keighley în Yorkshire, publică în 2008, romanul său de debut „Țara lui Dumnezeu”, roman care se propulsează instant în clasamentele literaturii actuale prin adjudecarea a „Betty Trask Award”, dar și prin nominalizările la „John Llewellyn Rhys Prize” și „First Book Award”. În 2009, Sunday Times îi acordă lui Ross Raisin titlul de „Tânărul Scriitor al Anului”.

„Povestea lui Ross Raisin despre transformarea unui tânăr fermier cu probleme, dar esențialmente bine intenționat, într-un sociopat periculos este deopotrivă dătătoare de fiori, ca efect, și întru totul convingătoare, ca realizare”. (J.M.Coetzee)

E doar una din părerile criticilor despre acest roman psihologic, pe care, citindu-l am învățat că normalitatea este înțeleasă de fiecare dintre noi, în funcție de diverși factori, printre care se află, desigur, și sănătatea psihică. Cât despre carte, mie mi-a plăcut experiența avută citind-o, emoțiile, autenticitatea și stilul original al autorului. E adevărat, nu toate cărțile au povești care descriu lumi frumoase, pure, idealiste și de aceea țin să menționez, că, deși povestea e una ciudată în esența sa, cartea este una extrem de reușită.

Scriitorul te transformă într-un om mic și te așează în mintea personajului principal, de unde îi afli toate gândurile, ceea ce e amuzant la început, dar apoi, realizând că ceea ce se întâmplă nu corespunde cu noțiunea ta de „normalitate”, te face să-ți fie frică… frică pentru celelalte personaje, pe care, dacă ai putea, le-ai lua unul câte unul, ca pe niște pioni, și i-ai așeza în altă parte. Dar nu poți face asta, din postura ta de om mic, de cititor, așa că, nu poți face decât să asiști la poveste mai departe… o poveste în care, deși detaliile abundă, nu plictisește deloc. Mai mult, te determină parcă, să-i faci o analiză mai detaliată personajului principal, să speri că traiectoria sa actuală va devia spre starea de normalitate.

Și… dacă tot am locuit în mintea lui pentru câteva ceasuri bune, să vă fac cunoștință cu Sam Marsdyke – un tânăr fermier, crescut fără E-uri, acolo unde poluarea industrială e o totală necunoscută. Dacă că imaginați un tânăr seducător, plin de mușchi și cu un magnetism feroce, ei bine, o să vă dezamăgesc puțin. Sam e tânăr, e fermier… poate că în alt roman ar fi ceea ce multe femei ar visa, însă aici, în povestea aceasta, Sam e un tânăr cu probleme psihice. Unii critici l-au catalogat drept inadaptat, însă pentru mine a fost clar… omul acesta nu suferea de o incapacitate de a se adapta schimbărilor, ci suferea din cauza comportamentului avut de ceilalți în ceea ce-l privea.

Încă de la început, aflăm că Sam e un tip foarte inteligent, capabil să ia note foarte bune la școală, însă, din cauza unui eveniment incompatibil cu calitatea de elev (veți afla ce s-a întâmplat, citind cartea), a fost dat afară. Din acel moment, se pare că lumea s-a împărțit în două… Sam și ceilalți, iar ceilalți nu erau decât niște oameni care voiau mereu să-l rănescă pe Sam. În mintea sa, toată lumea îl crede un „ciudat”, un „nesuferit”. Mai există însă o lume în care Sam se simte superior, lumea necuvântătoarelor pe care le îngrijește. Asistăm la conversații cu „Vulpoiul”… care nu e o poreclă pentru vreun sătean, ci chiar vulpea care mai dădea atacul la găini.

„Nu-i așa, domnule Vulpoi, am zis și eu, fiindcă îl auzeam cum se furișa lângă copac. A întors capul să vadă cine a vorbit. Niște scursuri, tu și cu mine, care ne tupilăm prin întuneric, nu? Vorbește în numele tău, a zis, și dus a fost”.

E singura lume unde își permite să fie el, să își reverse furia, să vorbească așa cum crede de cuviință… și credeți-mă, nu are în vocabular numai cuvinte frumoase.

La fel ca tatăl său, un personaj de o ostilitate rar întâlnită, sătenii îl tratează cu răceală și cu dispreț pe Sam, izolându-l, punând mereu o barieră între el și restul oamenilor… iar trăirile lăuntrice ale tânărului, nu fac decât să se acutizeze. Pentru tot ceea ce face, Sam are și explicații, care sunt logice în mintea sa.

Ținutul în care trăiește Sam, acel teritoriu unde civilizația dezvoltată tehnologic abia începea să pătrundă, este cunoscut pentru locuitorii săi, cu numele de „Țara lui Dumnezeu”. Atunci când oameni din oraș încep să vină și se hotărăsc și să rămână, Sam simte că i se face o mare nedreptate.

Paranoia instalată deja în mintea sa, începe să ia amploare. Tot ceea ce fac sau spun ceilalți, nu e decât o ofensă, o intenție malefică asupra lui.  Lucrurile iau o trunură imprevizibilă atunci când o familie de orășeni se mută în apropierea fermei lor. Fata, în vârstă de 15 ani, a orășenilor, este motivul pentru care, în mintea lui Sam se construiește cu migală, cu detalii foarte bine puse la punct, o lume fantastică, atât de bine creată, încât toate elementele sale sunt de o importanță esențială. În această lume, numele fetei nu e important, important este ceea ce a clădit Sam cu, să-i spunem, „puterea minții sale”.

Cei doi se împrietenesc, însă Sam nu coboară în lumea realității, ci rămâne ancorat în fantezia sa, iar aceasta declanșează o adevărată tragedie. În lumea reală, Sam o sechestrează pe Jo, căreia nici măcar nu-i spune pe nume, ci ne vorbește mereu despre „Fată”. Nevoia lui acută de afecțiune, accentuată de problemele psihice, duce la o adevărată dramă.

Romanul, mărturisirea lui Sam, este presărată și cu elemente de umor, dar nu ai timp să râzi, pentru că în secunda următoare, e ceva care-ți va lăsa și un gust amar.

Finalul? La fel de frapant, de chinuitor ca și restul poveștii. Dacă la început, Sam se plimbă pe tărâmul feeric al „țării lui Dumnezeu”, la final „capul lui Dracula se ițește din buzunarul de la piept”… și veți înțelege de ce, numai citind cartea.

Plusurile acestui roman: Când am terminat de citit, am rămas cu acel gust amar realizând că, dincolo de problemele psihice grave ale tânărului, mesajul romanului stătea ascuns… cum stăteam eu în mintea lui Sam. Romanul nu e despre boală, nu e despre paranoia… nici despre izolare, ci despre relația părinte-copil, despre importanța comunicării. Noi, oamenii, nu am fost făcuți să fim singuri, ci să comunicăm, să ne tolerăm și mai ales, să ne iubim. Ei bine, romanul acesta este despre lipsa iubirii, despre cum poate răceala unui părinte să-și pună amprenta asupra traiectoriei vieții unui copil. E despre relații, despre oameni cărora le e mai ușor să-i neglijeze și să-i izoleze pe alții, decât să accepte faptul că unii au nevoie de afecțiune.

Sam… care – așa cum am menționat încă de la început – mi-a permis să locuiesc la el în minte pentru câteva ceasuri bune, nu e un psihopat inadaptat, e rezultatul tragic al tendinței actuale de îndepărtare între indivizi. Trăim într-o lume care promovează comunicarea și o ridică la rangul de excelență, însă se pare că suntem într-o continuă pantă de pierdere a esenței. Devenim tot mai individualiști și nu ne mai obosim să-i înțelegem și să-i ascultăm pe ceilalți, ci îi izolăm. Nu mai știm să acordăm timp… nu mai știm să prețuim faptul că suntem toți în țara lui Dumnezeu, ci ne structurăm propriile lumi, îndepărtându-i pe ceilalți…

Cartea se citește repede, formatul este unul confortabil la citit, iar coperta, despre care ai putea inițial crede că ascunde o poveste feerică, descriptivă, despre ținuturi îndepărtate, e de fapt, un contrast între sublimul locurilor lăsate de către Dumnezeu și negurile sufletești.

Recomand această carte celor care iubesc genul psihologic, dar și celor care vor să citească o poveste de viață din perspectiva unui om care comite anumite fapte ca rezultat al comportamentului celor din jurul lui.

targulcartii.ro

Cartea Țara lui Dumnezeu de Ross Raisin este oferită pentru recenzie de TârgulCărții.ro. Cartea poate fi comandată de pe librăria/anticariat online www.targulcarti.ro. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei/anticariatului online urmăriți site-ul și pagina de facebook.

Autor: Rodica Puşcaşu
%d bloggers like this: