Tags Posts tagged with "Science Fiction"

Science Fiction

" Un nonsens, omenirea este lacomă și uitucă, de îndată ce-i dai ceva, vrea mai mult. Fiecare dintre voi vrea să fie fericit pentru altceva."

Prea mulți zei pentru un deșert, de Doina Roman-recenzie

Editura: Paralela 45

Anul publicării: 2017

Nr. Pagini: 264

Gen: SF

   Ce ai face dacă ai afla că un lucru pe care îl foloseşti ca atare provine dintr-o fiinţă umană, ba mai mult, are conştiinţă şi simte, că ar putea fi un apropiat sau cineva despre care ai auzit, sau pur şi simplu te-ai îndrăgosti de el?

„Doina Roman este un exemplu clar de autor român care reuşeşte să spargă graniţele dintre literaturi. După ce trilogia ei Pragul e pe cale să fie tradusă în Australia, Noua Zeelandă şi Cuba, Doina Roman vine cu un roman nou, de neratat pentru fanii Science-Fiction şi Fantasy. Inteligent, bine ritmat, deloc previzibil, scris într-un stil care deja poate fi identificat cu numele autoarei, Prea mulţi zei pentru un deşert este o carte care, sunt convins, va influenţa istoria SF&F românească.”- Cosmin Perţa

,,Singura speranţă a omenirii aflate la un pas de extincţie rămâne apariţia profetizată a unui conducător, un Mesia, un zeu născut prin mijloace neconvenţionale din două rase diferite, moştenind secretele unei civilizaţii străvechi, a cărei tehnologie este atât de înaintată încât în ochii profanilor seamănă cu magia.”– Rodica Bretin

                           “Prea mulți zei pentru un deșert” face lumină în dorințele omenirii.

   S-a întâmplat de multe ori să fiu surprinsă plăcut de autorii români ce scriu romane fantasy sau science fiction, probabil pentru că niciodată nu încep să citesc o carte de-a lor având prea mari așteptări. Maniera de scriere, conținutul, originalitatea, gradul de imaginație – toate aceste lucruri m-au făcut să-mi dau seama că o parte dintre ei reușesc să se ridice la nivelul scriitorilor din străinătate, ba chiar să-i depășească prin realizările lor. Iar scriitoarea Doina Roman este un astfel de exemplu. Ea nu doar că are o imaginație debordantă și talent de a crea lumi fascinante, ci reușește să transmită emoție, să transmită un anumit mesaj (de fapt, citindu-i cărțile, înseamnă să-i pătrunzi mesajul în miezul său și să-i extragi esența), să te pună în pielea personajelor, determinându-te să analizezi modul lor de gândire. Și, nu în ultimul rând, te face să îndrăgești SF-ul. Tu, cel care până atunci ai ocolit acest gen literar.

   Cine mă cunoaște, știe că îmi place să-mi depășesc zona de confort și să accept tot felul de provocări. Însă, spre marele meu necaz, mult timp nu am reușit să intru și pe acest teritoriu mai greu accesibil mie – SF-ul. De fiecare dată când deschideam un roman science fiction, aveam impresia că autorul vorbea într-o limbă străină. Între timp lucrurile s-au schimbat și am ajuns să citesc SF-uri (mai ușurele ce e drept). Iar cea care a reușit să mă facă să îndrăgesc acest gen este nimeni alta decât Doina Roman și a sa trilogie, Pragul. Novice cum eram pe atunci (de parcă acum aș fi mai “evoluată”), am confundat SF-ul cu fantasy-ul, am început lectura fără să am idei preconcepute, iar când am reușit să înțeleg cu ce am de-a face, era deja prea târziu. Pisică și Slăninuță, amuzantele personaje din carte, îmi cuceriseră sufletul. Firește că după un asemenea festin literar mi-am dorit să citesc și altceva scris de ea. Abia la “Gaudeamus”dorința mi s-a împlinit și am intrat în posesia romanului “Prea mulți zei pentru un deșert”. 

   Oamenii au privit întotdeauna o invazie extraterestră ca pe un Război al Lumilor, o înfruntare între tehnologii compatibile. Dar dacă în loc de nave cosmice, invadatorii vin din spaţiu altfel? Poate dragostea sa îmblânzească zeii unei alte specii?

   Spre marea mea bucurie, dar și spre marea mea uluială, “Prea mulți zei pentru un deșert” mi-a plăcut mai mult decât trilogia Pragul. Povestea a fost scrisă într-o asemenea manieră încât să o înțeleg cât mai bine, iar intriga și suspansul m-au ținut într-o permanentă stare de tensiune până la final (totul are un caracter imprevizibil, motiv pentru care nu știam ce se va întâmpla în următorul moment și cine va ieși învingător). Trebuie să recunosc că la început mi-a fost puțin greu să mă deprind cu o serie de denumiri de rase, specii și animale extraterestre – certesieni, glotani, lerani (rasă artificială obținută din încrucișarea om-glotan), cremoli, lesadre (iepuroide comestibile), mezderi, ranculi (canide extraterestre), petrame, wancui – însă glosarul de la finalul cărții m-a ajutat să mă deprind destul de repede cu termenii respectivi.

   De asemenea, autoarea își pune personajele în niște situații fie  hilare, fie aproape letale, așa că m-am trezit  că am niște reacții “bipolare”. Uneori zâmbeam cu gura până la urechi, alteori eram oripilată de macabrul situației. De asemenea, autoarea mi-a oferit nu una, ci trei povești de dragoste (Maximus și Lavia, Melia și Acron, Konos și Nyame), iar sufletul meu romantic a țipat de bucurie. Umorul mi s-a părut ceva mai fin, replicile puțin înțepătoare, ironice, critice, așa cum îmi place mie.

– Într-o noapte, măi băiatule, într-o noapte, tot ce era graniță cu noi, marea aceea care ne hrănea și pentru care am venit aici, ținutul Nid, au devenit deșert galben… Ține minte de la mine, într-o zi ăștia de ne-au salvat, nenorociții de glotani, o să ne dea una în cap, o să ne jupoaie. Cum te-au jupuit pe tine. De ce au venit , mă, să-i caute pe certesieni? Sunt spioni, au o misiune, să ne termine și să ia tot, tot, mă, tot ce am făcut noi mii de ani!” 

   Însă, nici romantismul, nici umorul, nu m-au împiedicat să înțeleg ideea sau mesajul transmis de autoare. Omenirea este într-o permanență nevoie de cunoaște, de evoluție. Trăim într-o lume a modernismului, a tehnologiei, în care, încă, se mai poartă războaie religioase. Fiecare credem în ceva sau încercăm să ne apărăm credința. Unii urlăm pentru creștinism, alții pentru iudaism, alții pentru islamism. Dar ce s-ar întâmpla dacă ne-am trezi pe cap cu niște extratereștrii, sau cu niște zeități, care ne-ar oferi nemurirea? Firește că nu gratis sau din mărinimie, și totul pentru un așa-zis bine universal, asta însemnând să fim exploatați, transformați în niște sclavi. Oare ce s-ar întâmpla atunci? Care ar fi consecințele?

” Un nonsens, omenirea este lacomă și uitucă, de îndată ce-i dai ceva, vrea mai mult. Fiecare dintre voi vrea să fie fericit pentru altceva.”

,,― Batjocură fără rost, vorbe, eretici! Ascultați, ascultați cum am luat-o toți razna! Aplauze și țicneală. Revolte artistice, cântece fără rost, praznice fără sfinți, bătălii fără arme, dragoste fără speranţă, semnul crucii fără credinţă, amintiri false!… Unde-i omenirea și pe cine plânge?”

   Acțiunea romanului are loc într-un viitor îndepărtat în care supraviețuitorii rasei umane trăiesc doar pe o bucată de Fâșie deșertică, aflându-se  în conflict cu două rase extraterestre – certesienii și glotanii. Se spune că glotanii ar fi fost cei care i-au apărat cândva pe oameni, dar nu se știe cât adevăr e aici, având în vedere că oamenii sunt mai degrabă exploatați, transformați în sclavi, și nu ajutați. Există totuși o profeție care spune că într-o zi va apărea un conducător, un fel de Mesia – băiatul unei lerane și al unui om – care va hotărâ soarta tuturor.

“Intai ne-au trimis un virus, așa cred, de ne-au făcut tâmpiți pe toți. Suntem niște proști, ne lăsăm călcați de două nații care, cică, vor să trăiască în pace cu noi și doar să exploateze bogățiile Fâșiei. Ce bogății măi tată, măi?! Din Ochiul Galben, ăia scot numai Femei de Lut și le trimit la dracu’ în praznic, iar noi muncim aici de ne sar capacele pentru ei. Și ce ne-am mai luptat, până la ultima picătură ne-am luptat și tot sclavi am ajuns! Îți zic eu că înfruntarea asta a fost scurtă, alții spun că a fost un măcel rece, de peste zece ani, timp în care virusul de tâmpeală ne-a părăsit, dar am luptat pe viață și pe moarte cu certesienii!” 

   Cartea e compusă din două părți. Acțiunea din prima parte se duce pe două planuri diferite – pe de-o parte urmărim peripețiile prin care trece profesorul Maximus Sardis ca să-și împlinească menirea, iar pe de altă parte, urmărim ce se întâmplă cu Melia, o lerană (jumătate om, jumătate glotan) care ajunge să se îndrăgostească de propriul ei stăpân și care se trezește într-o situație absolut bizară – rămâne însărcinată, dar nu știe cum și cu cine. Destinele celor doi se vor intersecta la un moment dat, din cauza unei buclucașe cămăși (Cămășa Ioanilor). Acțiunea din partea a doua se concentrează asupra lui Konos, cel despre care vorbește profeția, și  peripețiile prin care va trece el și prietenii săi.

     Maximus Sardis, un profesor mucalit și puțin cam zăpăcit, este bântuit de ani buni de vise ciudate. O voce misterioasă îi spunea că într-o zi va avea de îndeplinit o misiune, îl îndruma ce să facă și unde să se ducă. Ecoul din creier repeta trunchiat: Melia… calul care adună drumul… pruncul Konos. Niciodată nu vedea cine îi vorbește. De fiecare dată auzea doar glasul și vedea botul unui cal care păștea într-o poiană liniștită, alături de o herghelie pașnică.

“ Vor fi mai multe popasuri până la Mânăstire. O să simți că-ți explodează capul, poate o să-ți curgă sânge din nas, o să vezi umbre și o să încerce să te atace, poate, un certesian de foc. Lipiți-vă mai mult de cal! Nimeni nu adună drumul ca el. Îl topește în copite. Nimic și nimeni nu se poate ține după el. Nimic și nimeni nu-i poate lua urma. Nimeni pe lumea asta și în alte o sută de lumi nu are așa ceva. E mândria noastră. Ai încredere, mulțumește și roagă-te să te găsească! Și te va găsi când va fi timpul, nici mai devreme, nici mai târziu, Melia!” 

   Alteori este bântuit de vise macabre și de imaginea unui bărbat înalt cu trăsături lemnoase, gri, care ținea o sfoară groasă cu nod ca pentru spânzurătoare și îl iscodea.

“- Ai cheia? Trebuie să închizi poarta. … Tu n-ai vrut să te așezi în genunchi și să juri credință Alteei, tu trebuie să ai cheia! Încuie sau coase odată poarta aia blestemată!”

  Despre ce cheie vorbește? Cine e Alteea? Ce misiune are de îndeplinit? Ei, asta vă las pe voi să aflați. Cert e că el va intra într-o serie de încurcături din cauza lor. Mai rău e că la un moment dat se va trezi în celula de maximă securitate CIAM (Casa-Iliziilor-și-a-Morții, închisoare scufundată adânc în măruntaiele planetei, despre care se spune că, odată ajuns în ea, simțeai durerea tuturor celor închiși, chinurile execuțiilor, iluziile celor care sperau că o să scape, dar numai moartea îți era tovarăș sigur), acuzat și judecat pentru că ar fi răpit-o pe Alteea.

   Dar să ne îndreptăm atenția și spre Melia, fiica unei pământence și a lui glotan, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Ordinul Alb. Deși era o corcitură care spăla și gătea pentru toți cei din cadrul așezământului, ura să fie umilită sau considerată inferioară și spera ca într-o zi să le arate tuturor că însemna ceva. Melia știa că era frumoasă, un magnet pentru bărbați, indiferent de specie, așa că făcea eforturi să pară neinstruită, grea de cap, ca să amâne cât mai mult clipa în care va fi expediată să muncească până la epuizare undeva într-un campus. Dar clipa aia a venit. A fost pusă să lucreze cu Acron Aghios, omul de încredere a nobilimii glotane și medic legist în cadrul Laboratorului de Studiere a Leranilor și Speciilor din Lumea Nouă. Despre el se spunea că “nu există femeie cât de cât arătoasă care să lucreze cu el și pe care să n-o lase grea. Scăpau doar slutele, grasele și cel care miroseau urât, dar uneori nici slutele nu erau în siguranță”. Știa că nu va avea cum să scape ochilor lui Acron, așa că apelează la o serie de tertipuri ca să îl țină la distanță: nu se spală și își unge pielea cu untură de mezder. Însă strategia ei este dată în vileag, Acron descoperă că a fost păcălit, iar Melia așteaptă cu sentimente cam amestecate să fie pedepsită de bărbat. Dar surpriză! Acron refuză să se culce cu ea, iar asta îi ațâță orgoliul de femeie. Va încerca să îl atragă în mrejele ei, dar nimic. Oare de ce o refuză și de ce încearcă să o ajute să scape, atunci când se anunță că toate metisele ca ea vor fi eliminate și înlocuite cu altele noi? Îi e indiferentă sau nu?

 “ Visase la noaptea asta atât de mult! Îl visase pe bărbatul din fața ei gol, cu trupul lui ca piatra, cum o să-l țină în brațe și cum o să facă dragoste. Măcar o dată, măcar o dată să simtă ce înseamnă asta, să rămână cu el lipit de amintire în clipa în care va trebui să plece! Să nu plece cu sufletul gol, o străină, o corcitură pe drumuri fără viitor.”

  Și totuși un lucru uluitor se  întâmplă: Melia descoperă că e însărcinată! Știe că nu s-a culcat cu nimeni, așa că îl suspectează pe Acron că o mințise și că îi făcuse ceva, însă bărbatul e la rândul lui șocat la aflarea veștii. E convins că s-a culcat cu alt bărbat și o alungă. Cum de a rămas gravidă? Ce se va întâmpla mai departe cu ea?

   Mă opresc aici din povestit pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de-a descoperi voi ce se întâmplă mai departe cu Maximus, Melia, Acron, Konos si prin ce peripeții au mai trecut. Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare câteva fragmente.

“ – Dumnezeu este iubire. Dar noi nu-l mai avem. Lipsește de mult, tu nu vezi că bărbații în ultimul timp nu mai sunt capabili să iubească? Uită-te la mine, uită-te la alții. Ai mai văzut copii? Toți suntem singuri și sterpi și asta de vreo trezeci de ani. Femeile nostre fac copii cu glotanii. Cineva trebuie să ne izbăvească, să ne aducă iar dragostea.” 

“Copilul tău se va putea lupta cu oricine, certesieni, glotani, oameni. Cămașa asta i se va transmite la naștere, iar pruncul tău va fi cea mai curată inimă din lume. Nici măcar nu știu cum să îl apăr. Poate ne va apăra el pe noi. Dar voi încerca.”

“Nu e lanț în univers să ne lege de voi, nu e mărire pe care să o dorim și pentru care să ne lepădăm  de ei, suntem fiii și fiicele cuvântului și vrerii Lui. Și dacă acum ne târăște prin lutul său rece, e pentru că încă nu a sosit timpul. Dar eu știu, timpul va sosi!”

“Alteea poate lua multe forme, nici nu-ți dai seama unde poate să se cuibărească. S-ar putea să stai cu ea de vorbă, să dormi cu ea și să nu știi că e lângă tine.“

“Luați tot! Speranța însă nu v-o dau! Speranța care mi-a rămas este a mea și numai a mea și vine de la Creatorul nostru. Voi n-aveți niciuna! Eternitatea aia de pământ pentru care ați semnat țineți-o pentru voi!”

 

Mulțumesc autoarei Doina Roman! 

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Celebra scriitoare fantasy Robin Hobb este invitată prin skype la Serile Nautilus, luni, 24 aprilie

   Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitoarea Robin Hobb, invitată prin skype la o discuție cu Ana Nicolau, luni, 24 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. 

 Următoarea ediție are loc luni, 15 mai, cu scriitorul John Scalzi. 

   Robin Hobb este al doilea pseudonim al romancierei americane Margaret Astrid Lindholm Ogden. Robin Hobb s-a născut în 1952, în California, a crescut în Alaska și a urmat cursurile Universității Denver timp de un an. Între 1983 și 1992, a semnat exclusiv cu pseudonimul Megan Lindholm, în majoritate lucrari de fantasy contemporan. Din 1995 a adoptat pseudonimul Robin Hobb pentru cărți de fantasy european medieval tradițional. Ucenicul asasinului, romanul de debut sub pseudonimul Robin Hobb, a fost nominalizat pentru British Fantasy Award. Până în 2003 cărțile ei se vânduseră în peste un milion de exemplare. 

   Cărţile lui Robin Hobb au fost foarte apreciate de celebrul scriitor Orson Scott Card. Acesta a mărturisit că Robin Hobb “a ridicat standardele romanelor fantasy moderne”, iar George R.R. Martin a spus că ”Pe piața romanelor fantasy, atât de aglomerată astăzi, cărțile lui Robin Hobb sunt ca niște diamante într-o mare de zircon.”

   La editura Nemira au apărut Trilogia Farseer (Ucenicul asasinAsasinul regal și Răzbunarea asasinului, ediții noi, 2017) și trilogia Omul Arămiu (Misiunea bufonului, Bufonul de aur, Destinul bufonului).

   Trilogia Farseer urmăreşte viaţa unui bastard înzestrat cu Har care reuşeşte să devină asasin al regelui, ajutându-l să păstreze unite cele Şase Ducate în faţa ameninţărilor externe ale piraţilor şi interne ale uzurpatorului prinţ Regal, toate acestea cu preţul sacrificării lucrurilor la care ţine cel mai mult.

Intrarea este liberă, iar rezervarea se face pe eventbook.

Parteneri: Radio România Cultural, Șapte Seri, Cinemagia, Sound of Science, Nivelul2, Bookblog.

Sursa>Nemira

Lumea de apoi, de Susan Ee

Editura: TREI

Număr pagini: 392

Titlul original: World After

Traducere de: Alex Văsieș

Anul apariţiei: 2017

Al doilea volum al trilogiei Penryn și Sfârțitul lumii

   În continuarea thrillerului fantasy Îngeri căzuţi, supravieţuitorii apocalipsei îngerilor încearcă să refacă din bucăţi o lume sfâşiată.
Penryn rătăceşte pe străzile din San Francisco în căutarea surorii sale Paige, care a fost răpită. Dar de ce străzile sunt pustii? Unde e toată lumea?
Căutarea o conduce direct la planurile secrete ale îngerilor: le ghiceşte motivele şi proporţiile înfiorătoare ale acţiunilor pe care sunt gata să le întreprindă.
În timpul acesta, Raffe îşi caută aripile. Fără ele nu se poate alătura îngerilor şi nu-şi poate ocupa locul care i se cuvine, acela de lider. Când va trebui să aleagă între a-şi recupera aripile şi a o ajuta pe Penryn să supravieţuiască, oare ce soluţie va găsi?

“Lumea de Apoi se citeşte pe nerăsuflate… Penryn, curajoasa eroină, face acum parte din Rezistenţă şi trebuie să înfrunte noua realitate. Pur şi simplu fabulos.” – Star Magazine

“Alert, ingenios, sofisticat… Pe placul celor pasionaţi de Jocurile Foamei şi Amurg.” – The Guardian

“Merită să fie un hit. Plin de acţiune şi răsturnări de situaţie, Lumea de Apoi îi va încânta chiar şi pe cei care sunt reticenţi la genul science-fiction.” – Sunday Mirror

“Raffe e absolut fascinant, iar Penryn are o forţă incredibilă.” – Dublin Evening Herald

   Susan Ee e pasionată de science-fiction, fantasy și horror, mai ales dacă au un strop de romance. O vreme a fost avocat, dar adoră să fie scriitoare, pentru că această meserie îi descătușează imaginația.
Cărţile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi, iar filmele sale de scurt-metraj au fost prezentate la festivaluri importante. Trilogia Penryn şi Sfârşitul lumii este bestseller USA Today.
De aceeaşi autoare, la Editura Trei a mai apărut Îngeri căzuţi.

Sursa: Editura Trei

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

“Când ai şanse prea mici, nu-ţi mai rămâne decât să joci pe mize mari.”

Femei periculoase vol.1, de George Martin & Gardner Dozois

Editura Nemira

Data apariţiei: 2017

Titlul original: Dangerous Women

Colecţia Nautilus

Traducător: Filip Columbeanu

Număr pagini: 496

   Nu există nimic din ceea ce poartă amprenta implicării lui George Martin, care să nu iasă excelent, atingând adesea perfecţiunea. Romane, volume de povestiri proprii, antologii în care are rol de editor şi eventual contribuitor cu câte o cărămidă epică întregitoare… Toate s-au impus drept cele mai bune produse de pe piaţă în domeniul respectiv.

   Dacă pentru romanele sau volumele lui de proză scurtă SF şi fantasy, pasionaţii genului nu mai au nevoie de nicio recomandare, despre antologiile în selecţia cărora e implicat, chiar în ipostază de coeditor, poţi spune că au totdeauna povestiri după gustul lui. Adică cu multă acţiune, cu context logic, cu personaje la care ajungi să ţii imediat. Niciun titlu nu e adăugat numai ca să fie acolo şi să completeze numele mari de pe listă, fiecare autor e adus doar cu ce are mai bun şi se încadrează în tema aleasă. Aceeaşi senzaţie o ai parcurgând Străzi Întunecate sau, mai ales, trecând în revistă Războinicii – pe care o credeam până acum cea mai bună colecţie de povestiri a celor doi, dar care simt, deja, că e egalată de această recentă apariţie, câştigătoare World Fantasy Award for Best Anthology în 2014, Femei periculoase.

    Poate părea nedrept accentul pe Martin, când coautor e Gardner Dozois, editorul de culegeri ficțional-speculative, prin excelenţă. Dar părerea mea e, citindu-i şi selecțiile individuale, care toate suferă de păcatele imputate în general antologiilor, că reuşitele astea deosebite din colaborare sunt în primul rând meritul lui Martin şi ale preferinţelor sale în literatura de gen.

   De fapt nici măcar totdeauna de gen, pentru că în această galerie de personaje feminine, specia fiecărei opere literare chiar nu contează. Avem pe lângă science fiction şi fantasy, thriller, istorie, vampirologie urbană, mistery şi romance.

    Nu sunt cel mai mare fan al prozei scurte, am obiceiul să triez după recenzii şi câteva pagini de început unde sunt agăţat sau nu, poveștile pe care le duc până la capăt în alte antologii. Niciodată, însă, nu am putut aplica decimarea asta pe o colecție Martin-iană. Dacă sunt totuşi din cei ce vor să citească numai istorisirile cu un anumit specific dintre cele adunate în acest volum, sau doar să aleagă cea pe care o vor citi la un moment dat, în funcție de chef, am să înșir câteva impresii orientative, despre fiecare dintre povestiri, evitând orice spoiler major.

F2 (1)

 

 

    Introducere de Gardner Dozois – Demnă de parcurs de orice cititor care simte nevoia unei contextualizări în peisajul literaturii cu eroine (cu sau despre femei în luptă/conflict/confruntare). Dacă ar fi ceva pentru care să fie lăudat şi Dozois la fel de mult ca Martin, ar fi introducerile astea care vin mereu ca nişte articole exhaustive despre laitmotivul antologiei.

    Halal desperado! de Joe Abercrombie – favorita mea, alături de nuveleta lui Sanderson, din volum. Un alt autor ce nu numai că nu dezamăgeşte niciodată, dar chiar ameninţă poziţia marelui maestru al Urzelii Tronurilor, pe frontul fantasy. Cumva cu aceeaşi reţetă a protagoniștilor care nu sunt nici complet buni, nici complet răi, Abercrombie ajunge să îşi întreacă de multe ori profesorul,  prin scriitura mai fermă în momentele de acţiune, prin faptul că reuşeşte să îşi compună tablourile vivante medievale cu tuşe mai comprimate şi care nu se rătăcesc nicio clipă în prea descriptiv sau prea oniric (cum la Martin se mai întâmplă) şi, mai ales, tocmai în target-ul antologiei noastre… prin complexitatea mai mare a personajelor feminine şi a poveştilor de iubire generate de ele.

   După ce taman îl declarasem pe George Martin ca superlativ, un laudatio şi mai mare adresat altui autor poate părea exagerat, dar nu ar admite că există un superlativ al superlativului în fantasy, numai cei ce nu l-au citit pe Abercrombie. Este minunată saga Marea sfărâmată, dar seria Prima lege e “şi mai şi”. Iar universul Red Country din care face parte această primă povestire cu o kick-ass girl, se ridcă cel puţin la cel mai înalt nivel al celorlalte două, încă din start.

   Aliaj de heroic-fantasy medieval şi western cu desperados, având cele mai bune elemente ale fiecăruia, întâia poveste a antologiei ne-o impune în memorie pe Shy, membră a unui grup de tâlhari, hăituită şi de poteră şi de proprii coechipieri puşi pe rele.

   Sau m-a lăsat inima de Megan Abbott – o confesiune contemporană noir, la limita între thriller şi mistery, dar cu accentul pe psihologia naratorului bărbat, care din clipa când îi dispare fetiţa, rememorează în cheie paranoică comportamentul feminin instabil al soţiei sale, încă din vremea în care îi era iubită. Femeia periculoasă devine prin suspiciune un concept, chiar în ochii cei mai iubitori, când toate acuzaţiile par să indice un gest criminal făcut de ea.

     Cântecul Norei de Cecelia Holland – ficţiune istorică despre Eleanor de Aquitania, soţia lui Henric al II-lea şi cei opt copii ai lor, care vor atrage regatul într-un război civil sângeros. Două indicii pentru recunoaşterea capetelor încoronate : filmul “Leul în Iarnă” și Richard Inimă de Leu – celebrul cruciat, speranţa regală a lui Robin Hood – tânărul prinţ Richard din povestire. Nora e una dintre copilele cuplului disfuncţional suprem – prin ochii încă nevinovaţi ai căreia e percepută toată progresia conflinctuală.

   Mâinile care nu există de Melinda Snodgrass – decupaj dintr-un viitor cosmopolit umano-extraterestru în care un proaspăt locotenent secund, ce tocmai a absolvit Academia Militară a  Ligii Solare, ascultă într-un local dubios, povestea şi mai dubioasă a unui beţiv decăzut cu accent elitist care sugera educaţie şi bogăţie. Un delir despre pasiune amoroasă inter-specii ce se transformă într-o teorie a conspirației dătătoare de fiori pentru omenire.

   Bombardele de Jim Butcher – nou caz din seria autorului despre detectivul Dresden implicat în lumea secretă a fiinţelor supranaturale : vrăjitori, vampiri, vârcolaci – preluat spre rezolvare de data asta de ucenica lui mult mai stângace, Molly Carpenter. Foarte amuzant scris.

   Raisa Stepanova de Carrie Vaughn –  planare psihologică în lumea femeilor pilot din Armata Roşie în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial. Carrie Vaughn surprinde destul de bine mentalitatea duală patriotard-terorizată de absurditatea stalinistă, a soldăţimii sovietice. Raisa îşi iubeşte fratele şi prietena dorindu-şi să devină eroină, dar are şi o latura cinică, realistă, care o face să nu fie luată prin surprindere de evenimentele ce vor urma. Un soi de Enemy at the Gates comprimat şi fără un personaj identificabil de partea inamică. Adică altul decât însăşi maşinăria de război germană ce nici măcar nu remarcă peste cine şi-a trecut tăvălugul. Chiar dacă dintre stalinişti şi hitlerişti mereu am preferat germanii, percepându-i ca pe răul mai puțin barbar şi oricum aliații noştri, până una-alta, scriitoarea te face să privești pozitiv şi duşmanul sovietic, atâta vreme cât îi analizează fără melodramatism umanitatea şi nu are de ce să cadă în excesivitatea declamativă propagandistică a tuturor operelor ruseşti despre subiect, care dacă nu eşti rus, îţi trezesc doar antipatie.

    În ring cu Iisus de Joe R. Lansdale – e un fel de povestioară de dragoste atemporală, potenţată de lupte amicale, dar cât se poate de dure, între doi crai-luptători de wrestling pe bune (non fake), din alte vremuri. Unul dintre ei devenind mentorul şi antrenorul tipicului adolescent cu probleme, care îi aduce o nouă viziune a propriei vieţi scurgându-se spre final.

   În pofida titlului cu iz de sacrilegiu, povestirea nu are nicio legătură cu vreo confruntare cu divinitatea, decât dacă idolatrizezi un wrestler invincibil de origine hispanică, numit Jesus. Poate trebuia menținută botezarea originală a mini-prozei, Wrestling Jesus? Cred că ar fi fost mai puţin deviantă în sugerarea conținutului.

   Vecinele de Megan Lindholm (una și aceeași cu Robin Hobb – pseudonim păstrat pentru îndrăgitele ei romane fanasy din trilogiile Farseer şi Omul Arămiu) – începe ca o clasică poveste de cartier cu vecine în vârstă pendulând între bârfă şi sanatorii, însă evoluează într-o tot mai palpitantă călătorie în timp sau poate spre descoperirea unei lumi alternative, ca o şansă la retrezirea interesului pentru viaţă.

   Ştiu cum să le-agăţ de Lawrence Block – o femeie fatală în căutarea unui băiat rău dă peste un tip chiar mai plin de probleme psihice decât îşi dorea. Elemente sinistre de devenire criminală cu trădări, incest şi obsesii ucigaşe definesc intențiile si trecutul personajelor.

   Umbre pentru Tăcere în Codrii Iadului de Brandon Sanderson – dăm din nou peste un talent uriaş al fantasy-ului, pe aceeaşi treaptă a superlativului cu Martin şi Abercrombie. Autorul celebrelor Născuţi din ceaţă , Calea Regilor sau Elantris, continuator al seriei Roata Timpului după decesul lui Jordan, e în cea mai bună formă creativă a lui în nuvela asta. Cea mai lungă din volum, cred, dar de lumea căreia nu vrei nicicum să te desprinzi când se termină. O hangiţă şi fiica ei încearcă, curajoase, să îşi păstreze afacerea pe linia de plutire în preajma unor codrii bântuiți de fantome ucigaşe şi nelegiuiţi periculoşi dar şi în pericol, căci pe capul lor este pus un preţ şi meseria de vânător de recompense se poate practica chiar şi în locuri unde dacă verşi o picătură de sânge te veştejesc duhurile devoratoare de suflete.

    O regină în exil de Sharon Key Penman – intrigi şi războaie în însorita Italie a micilor regate, purtate de sumbri cuceritori germanici, creatori de imperii şi declanşatori de cruciade. Forţa Reginei Constance stă în adaptabilitate la schimbări, rezistenţa în momentele grele, oţelirea maternităţii şi hotărârea cu care îşi duce planurile la îndeplinire.

   Fata din oglindă de Lev Grossman – Secvență din universul Magicienii, acest Harry Potter pentru adulţi. Năzbâtii şi farse studenţeşti în Colegiul Brakebills cu a sa pedagogie magică, care iau o întorsătură ciudată când micile vrăji folosite în ele dislocă puteri uriaşe zidite în vechile structuri arhitecturale ale clădirilor istorice academice.

    Cum se poate remarca din entuziasmul cu care le-am ridicat în slăvi, preferatele mele sunt nuvelele lui Joe Abercombie şi Brandon Sanderson, pe care orice iubitor de medieval fantasy sau western le va savura ca pe niște rare delicatese. Dar şi doritorii de orice alt fel de subiect pot găsi în această antologie ceva care să îi încânte.

    Femei periculoase e un amalgamat foarte reuşit cu povestiri de toate genurile, având ca fir roşu tematic, combativitatea feminină. Aşteptăm cu nerăbdarea rău stârnită, volumul doi!

sigla Nemira

Cartea Femei periculoase vol.1, de George Martin & Gardner Dozois a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

by -
9

3.1, de Sebastian A. Corn, Michael Haulică și Dănuț Ungureanu

Editura: Tritonic, august, 2016

Număr pagini: 133

Genul: sci-fi

    Dacă îți place literatura de anticipație, trebuie neapărat să îți faci timp (nu mult, lectură ușoară!) pentru 3.1. 3 autori – un volum, 3 texte – același gen: fantastic;Trei pentru unul și unul pentru toți cititorii. Deoarece nu e nevoie să fii fan, pentru a iubi aceste povești.

     Dar, cum îmi place să îmi închei recenziile la toți nasturii, să le luăm pe rând.

   Epideemia lui Sebastian A. Corn imaginează o lume postapocaliptică îndepărtată, acoperită de zăpezi veșnice și locuită de oameni care duc o viață aparent banală, apelând la scribi (un fel de molecule interconectate, care sunt trimise în câmp sau în sânge) pentru a afla tainele vieții și ale morții. O boală ciudată îi bântuie…, o epidemie. Legendele ziceau că, odată, oamenii învățaseră cum era să nu moară deloc și cum să pună carnea să facă ceea ce până atunci numai pietrele și fierul făcuseră – numai că după aceea venise gheața ca să-i pedepsească pentru trufia lor nemaipomenită.

    Oamenii ce vechi făcuseră toate astea știind cum să lucreze cu acizii aceia. Acizii aceia. Poate. Da. Scribul meu îi vede, dar eu nu știu nici cum să-i numesc, se posomorî Srebczak.

   Lecturând, aflăm că Oona, unica fiică a căpeteniei Bunăseara dintr-un sat nordic a căpătat o boală necunoscută de nimeni, nici măcar de vraciul experimentat Srebczak. Înainte de a se îmbolnăvi fizic, fetița a venit cu o idee nouă și în același timp năstrușnică: Ea are o… credință cam bizară. Le-a zis celorlalți copii că, dacă ar lua-o spre vest și dacă ar merge suficient de mult, după un număr rezonabil de ani s-ar întoarce în sat venind dinspre est. Și nu numai atât; își pregătise o bocceluță cu de toate […] și a ascuns-o în crevasele mari dinspre apus. Astăzi a dat să fugă din sat, lăsând vorbă copiilor că avea să revină peste vreo zece-unșpe ani, dinspre răsărit. Copiii însă s-au luat după ea în ascuns ca s-o vadă ce face, iar ăsta a fost norocul Oonei, pentru că imediat după ce a scos bocceluța din crevase i s-a făcut rău și a căzut în zăpadă. Așa a început boala…

   În sat se petrec și alte lucruri ciudate, cum ar fi intrarea carcasei (care menținea câmpul) în putrefacție, mirosul greu, boala multora, moartea unora și imunitatea inexplicabilă a altora. Cu toate eforturile depuse de vraci, cu toate licorile speciale aduse de la rezervoare, Oona nu-și revine, iar Bunăseara rămâne alături de ea când, în final, se decide părăsirea satului.

   Titlul nu întâmplător este scris astfel, ci ascunde o cheie interpretativă a textului: EpIDEEmia – extinderea unei idei contagioase.

   Astfel, povestea devine o metaforă pe tema cunoașterii. Mai exact, cei care vin cu idei noi sunt considerați bolnavi, nebuni.  Pe de altă parte, vocile străine (ale germenilor) ce vorbesc prin gura Oonei în perioadele ei de agonie, ar putea fi ego-ul negativ, servind ca suporturi pentru anxietățile, pentru temerile umane. Atâta timp cât ele există, vocile nu vor dispărea.

   Diferită ca stil, dar la fel de savuroasă, Povestea lui Calistrat Hadâmbu spusă de Michael Haulică ne întoarce în timp. Dacă greșesc, iertare, Maestre!

    Acțiunea acestei nuvele fantastice are loc în mai multe dimensiuni temporale, care se suprapun: a doua jumătate a secolului al XIX-lea, perioada domniei lui Constantin cel Mare (306 – 337), perioada contemporană nouă. Primul indiciu care trimite la prima dimensiune ar fi faptul că dirijabilul care poartă personajul în aventura vieții, își are numele scris pe o latură, cu litere roșii, mari, cu scrisul acela nou pe care-l foloseau domnii școliți la Paris și la Viena și pe care-l învățase și el de la popa Brăteanu din Vizireni. (Alfabetul latin a fost introdus în școlile din Muntenia în 1853, fiind oficializat în 1862, de către Alexandru Ioan Cuza, n.n.). În al doilea rând, plutonul din care face parte este format din patruzeci și opt de soldați: Sînt Andrian Burghelea și, începând de azi, sînt comandantul vostru. Voi sînteți pașoptul meu. Dacă vă intră asta în cap, pe celelalte le vom rezolva noi… . (Anul de grație 1848, n.n.)

     În Bucureștii acelor vremuri era o barieră…

Într-o parte a ei era orașul pe care îl știa, cu trăsuri mânate de vizitii arțăgoși… În partea cealaltă însă… Calistrat Hadâmbu nu avea o părere prea bună despre ce se afla în partea cealaltă. De două ori mai trecuse bariera și de fiecare dată nimerise parcă în altă lume. Cel mai tare se speriase ultima oară, când se trezise printre clădiri care atingeau cerul, printre automobile care treceau pe lângă el cu viteze amețitoare, iar lumea de pe străzi… lumea… Doamne-Dumnezeule, dac-ar fi văzut tovarăsii lui de pahar cum umblau femeile prin acea parte cealaltă, n-ar fi rămas picior de bărbat în Vizireni…

     Odată cu trecerea barierei pentru a treia oară, într-o toamnă liniștită, Calistrat se trezește înrolat, antrenat și pregătit să lupte într-un război pe care nu pare să îl înțeleagă. În această perioadă trăiește și o experiență erotică alături de Magda, o colegă nonconformistă, motociclistă, înarmată cu o katana, care are capacitatea de a se transfigura pe rând în pește, apoi în pasăre. Întors la București, după cucerirea țintei finale Skagen, protagonistul revine la han, unde regăsește aceeași atmosferă, dar realizează că el este schimbat.

    Naivitatea personajului amintește de Gavrilescu al lui Eliade, care nu își asumase destinul și se considera o victimă a acestuia. Calistrat Hadâmbu pune întrebări cu o inocență absolută, stârnind amuzamentul colegilor și, în final, aducându-i moartea.

     Ultima parte a volumului este ocupată de Anatomic Graffiti de Dănuț Ungureanu, cu acțiunea proiectată într-un viitor îndepărtat, când oamenilor le lipsește aproape complet umanitatea, manipulați printr-o tehnică de radiere a creierului, numită LOD.

     Igor Jung jefuiește Asianbank, un loc unde bancherul doarme liniștit pe sacul lui de aur. E momentul să plătească pentru asta. Planul este foarte bine pus la punct,  În timpul jafului, însă, treburile se precipită: un bebeluș ( de fapt, o ființă de sinteză, un cabor) îl împușcă pe Vineri (unul dintre frățiorii lui Igor) artistic în mijocul frunții, lipindu-l de perete cinci metri mai în spate. La timpul doi, falsa mămică îmi trimite mie un glonț în umăr, fără măcar să se întoarcă. Acțiunea se sfârșește prost pentru Igor, care se trezește cu memoria ștearsă (LOD-ul șters) pe marginea unei gropi de gunoi. Aici îl cunoaște pe Rafael, care îi va deveni fiu repartizat. Rafael moare în încercarea de a jefui încasările de la balul caritabil organizat la Copiii Asociați.

    Povestirea este spusă de patru naratori diferiți, schimbându-se astfel perspectiva narativă, de la subiectivă la obiectivă și invers. Primul narator este Igor, căruia i se poate lesne observa căderea în decreptitudine, cu creierul șters și comportându-se aproape mecanic.

Locuim la etajul doisprezece, într-o casă cu douăsprezece etaje. În clădirea veche de o sută de ani mai locuiesc șase familii. La parter stau cinci frățiori.

-Ți-e foame? Mă întreabă Aiki, femeia-mea.

Am învățat-o să să mă întrebe astfel de câte ori mă întorc de la lucru. Eu i-am dat numele ăsta, fiindcă-mi plac niponii.

   Al doilea narator este obiectiv, neimplicat și prezintă refresh-ul dat lui Igor și trezirea lui la viață. Urmează Rafael, în momentele lui de ultimă luciditate: Universul, atât de mare adineaori că nu l-aș fi cuprins într-o viață, nu mai e acum decât un spațiu de câțiva centimetri cubi, în noul meu interior. Se face din ce în ce mai mic și dispare o dată cu mine… . Și în sfârșit… Aiki; mecanizata Aiki, fără conștiință, fără sentimente.

Ziua este compusă din două părți… Una întunecată, cealaltă luminoasă…

În partea luminoasă nu se întâmplă nimic… în locul nostru… Stau… când lumina intră pe fereastră… Mai multe firicele se mișcă… De sus în jos… Dacă nu mă uit în lumină… Firicelele nu se mișcă… Nici eu nu mă mișc… .

  Titlul acestei ficțiuni distopice, care este repetat în ultimul capitol, sugerează însăși tema: spălarea creierului individului, un fel de viol mental. E cea mai puternică armă din lume. Personajele lui Dănuț Ungureanu devin simple marionete, captive în propriul corp.

     Iar marionetele nu se revoltă niciodată… .Editura Tritonic

Cartea 3.1 de Sebastian A. Corn, Michael Haulică şi Danuţ Ungureanu, a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic

 

by -
11

Volumul „Omul Ilustrat”este o colecţie de mini povestiri centrate pe Spaţiului cosmic.

Omul ilustrat, de Ray Bradbury

Titlul original: „The Illustrated Man”

Editura: Paladin

Traducere de: Iulia Anania

An apariţie: 2016

Număr pagini: 279

Aveţi o listă de cărţi şi nu ştiţi multe despre autor, colecţie. Nu ştiţi ce volum să vă alegeţi şi…brusc, aţi văzut ceea ce trebuia: un titlu ieşit din comun.

Ce se întâmplă când un om ajunge pe o altă planetă şi întâlneşte acele mingiuţe vorbitoare şi strălucitoare? Cum poate supravieţui o persoană în cosmos, fără familie, ori familia fără dânsa? Prin intermediul unor desene mişcătoare, volumul de faţă prezintă vieţi, moarte, cataclisme, suişuri şi coborâşuri, un drum pietruit care duce spre vrute şi nevrute – început şi final. Lectorul va fi aspirat de îndată în lumea creată de Bradbury, unde va plânge şi va zâmbi. E ciudat cum poate un SF să schimbe o percepţie de mult bătută în cuie…

Ray Bradbury s-a născut pe data de 22 august 1920 şi a decedat la 5 iunie 2012 în Los Angeles, California.  A fost un scriitor american de romane SF, fantasy, horror şi mister. Cele mai cunoscute sunt „451˚ Fahrenheit” şi „Cronicile marţiene”. El şi-a petrecut tinereţea citind şi scriind, afirmând de mic  că va urma „una dintre arte”. Afară de scris s-a preocupat de desen şi actorie. Unul dintre „mentorii” săi literari a fost Edgar Allan Poe, de unde şi dorinţa tânărului de a crea volume pe teme horror. Alte influenţe au fost operele lui H.G.Wells, Jules Verne şi Edgar Rice Burroughs.

Pentru contribuţia adusă industriei filmului, autorul a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame la numărul 6644. În anul 1971, un crater de impact de pe Lună a fost numit „Craterul Dandelion” de către astronauţii misiunii Apollo 15 în amintirea romanului lui Bradbury, „Dandelion Wine”.

Volumul „Omul Ilustrat”este o colecţie de mini povestiri centrate pe Spaţiului cosmic. Acestea sunt dezvăluite lectorului cu ajutorul personajului principal care îl întâlneşte cu totul şi cu totul întâmplător pe misteriosul Om Ilustrat „ştiam numai că era înalt, cândva musculos, dar acum, dintr-un motiv sau altul, începuse să se îngraşe. Avea braţele lungi şi mâinile groase, însă capul lui, aşezat pe corpul său masiv, avea faţa ca aceea a unui copil”.

Corpul său e plin de desene care mai de care mai interesante, triste ori pline de bucurie. Acestea îi fuseseră tatuate pe piele de o bătrână venită din viitor „am căutat-o vară de vară, timp de cincizeci de ani…când o să dau de vrăjitoarea aia, o omor.”. Omul Ilustrat se culcă, iar imaginile de pe acesta prind viaţă şi iau  forma a 18 poveşti.

Prima dintre imagini revelă o familie care trăieşte într-o casă în care roboţii şi aparatele sunt cele care fac curăţenie, spală copiii şi îi distrează. Cu toate acestea, camera de joacă a celor mici devine distructivă: le arată acestora ceea ce îşi doresc, mai mult, dă viaţă gândurilor, dar aduce şi moartea celor dragi „cu mult înainte de a şti ce e moartea, i-o doreai cuiva. La doi ani trăgeai cu pistolul de jucărie în capetele oamenilor”. „Degetele i se răsfirară şi o nouă ilustraţie i se deşteptă la viaţă în palmă”.

Caleidoscop” prezintă căderea astronauţilor pe diversele planete ale Sistemului solar. Aceştia îşi dau seama că moartea nu e atât de departe: îşi vor pierde suflul înainte de impact. Ceea ce le-a rămas este să îţi spună fiecare oful „gura. Mă revolt. E revolta mea şi doar a mea. La naiba, n-am nimic de pierdut…nava ta a fost o navă proastă, iar tu ai fost un căpitan prost şi sper să te faci praf când te loveşti de Lună”, „când viaţa se sfârşeşte, e ca o pâlpâire a unei pelicule strălucitoare de film, o secundă pe ecran, toate supărările şi patimile sunt condensate şi iluminate o secundă în spaţiu, şi înainte să poţi să strigi: „A existat o zi fericită, o zi proastă, colo o faţă rea, dincolo una bună””.

Printre favoritele mele a fost „În pielea celuilalt” care vorbeşte despre o realitate în care lumea s-a stabilit pe Marte, şi-a întemeiat o familie, şi-a creat o comunitate. Furtuna vine odată cu o navă spaţială din care va coborî „omul alb”. Acesta îi anunţă pe locuitori că Pământul a cunoscut Al Treilea Război Mondial. Mii de oameni au fost ucişi, oraşe, sate dărâmate, tot ce a mai rămas fiind speranţa la un alt început pe Marte. Ceea ce m-a impresionat au fost gândirea „marţienilor”, legile, conduita „acum fără nicio îndoială, toată acea civilizaţie fusese transformată în confetti şi presărată la picioarele lor.”

„Omul” descrie venirea lui Iisu Hristos pe fiecare planetă: odată credinţa bine înrădăcinată va triumfa mereu „s-a dus pe apa Sâmbetei totul, toate cele în care obişnuiam să credem…puterea divină şi toate acelea. Şi crezi că de asta mergem din stea în stea, ai, Martin? În căutarea sufletelor pierdute, nu? Încercăm să fugim de pe planeta noastră cea rea pe una bună? ”, „sărmanul om…va merge mai departe, de pe o planetă pe alta, căutând şi tot căutând, mereu va ajunge cu o oră mai târziu sau cu o jumătate de oră, sau cu zece minute, sau cu un minut…şi va continua tot aşa, crezând că poate găsi exact ceea ce a lăsat aici, pe această planetă, în acest oraş…”.

Ploaia continuă” arată moartea şi tortura psihică văzute pe Venus. Inşii aveau nevoie de Domurile Soarelui pentru a trăi. Vremea pe planetă era mereu aceeaşi: mohorâtă. Oamenii doreau căldură, confort şi de-ale gurii. Nu găseau decât în aceste locuri rare tot ceea ce căutau. În plus exista şi pericolul de a fi capturaţi şi ucişi de venusieni „era o ploaie deasă…o fântână, o biciuire a ochilor, un curent submarin la nivelul gleznelor. Era o ploaie care îneca toate ploile şi amintirea ploilor.”, „ţineţi minte vechea tortură?…îţi picură o picătură de apă în cap la fiecare jumătate de oră. Înnebuneşti aşteptând-o pe următoarea. Ei bine, aşa e Venus la scară mare”. Cea mai mare temere este aceea de a se da bătuţi.

Ce are să se întâmple pe parcursul celorlalte povestiri?

„Era aproape miezul nopţii. Văzusem tot ce era de văzut. Poveştile fuseseră spuse, se încheiaseră; se încheiaseră pentru totdeauna…am alergat în josul drumului, în lumina lunii. N-am privit înapoi”.

„Omul Ilustrat” vă aşteaptă să îl citiţi, să îi descoperiţi opera. Cartea face parte din categoria SF fantasy. Nu mai citisem vreun volum de acest gen şi am fost plăcut surprinsă că m-a prins destul de bine tema conturată. Romanul este o povestire într-o povestire. Firul narativ îi leagă pe protagonist şi pe Omul Ilustrat. Ca o pânză de păianjen se răsfiră într-o hartă de personaje. Descrierile spaţiale şi ale persoanelor sunt frumos conturate. Gândirea omului are o fineţe aparte „un simplu vas pentru sufletul arzător pe care ni L-a dat Dumnezeu. Dacă mâine aflu că leii de mare au, dintr-o dată, liber arbitru, intelect, că ştiu când să nu păcătuiască, ştiu ce este viaţa şi nu separă justiţia de milă, nici viaţa de dragoste, aş construi o catedrală sub mare”, „există un Adevăr pe fiecare planetă. Toate sunt parte din Marele Adevăr. Într-o zi se vor lega toate, ca piesele unui puzzle. Adevărul de aici este la fel de autentic ca Adevărul de pe Pământ şi stau unul lângă celălalt. Şi vom merge în alte lumi, însumând părţile Adevărului ”.  Naratorul este omniscient şi omniprezent, deschizând şi încheind opera la persoana I singular, iar în cuprinsul acesteia este dominantă persoana a III-a. Nimic nu e real şi, totuşi, pare ca o dezvăluire a viitorului…E de bine? E de rău? Veţi citi şi veţi afla.

Lectură plăcută!!!
Editura Paladin-logo

Cartea Omul ilustrat, de Ray Bradbury este oferită spre recenzie de către Editura Pladin. Aceasta poate fi comandată de pe site/ul Editurii Paladin. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Magonia de Maria Dahvana Hadley

Titlul original: Magonia

Traducere realizată de: Roxana Olteanu

Editura: Leda Edge

Gen: Fantasy, Young Adult, Romance, Science Fiction

Număr pagini: 300

Notă Goodreads: 3,62/5

Nota Mea: 8,5/10

DESCRIERE OFICIALĂ: Încă de când era mică, Aza suferă de o boală misterioasă de plamâni, din cauza căreia îi este tot mai greu să respire, să vorbească – să trăiască. Tot ce pot doctorii să facă e să îi dea medicamente și să spere că reușesc să o mențină în viață. Așa că atunci când Aza vede o corabie în cer, familia ei consideră că e vorba de un efect secundar nemilos al pastilelor. Dar Aza e sigură că nu e o halucinație. Poate să audă pe cineva de pe vas strigându-i numele.

Doar cel mai bun prieten al ei, Jason, o crede. Jason, care întotdeauna a fost alături de ea. Jason, pentru care ea ar putea avea niște sentimente mai mult decât prietenești. Dar înainte ca Aza să se gândească mai bine la asta, ceva groaznic se întâmpla.

Boala o doboară.

Aza pleacă din această lume. Și ajunge într-alta.

MAGONIA

Deasupra norilor, pe un tarâm al corabiilor, Aza nu mai este făptura slabă, pe moarte, de dinainte. În Magonia, ea poate respire pentru prima data. Mai mult, are o putere imensă, pe care o poate folosi pentru a schimba lumea. Căci Magonia și Pământul sunt în pragul războiului, iar soarta întregii omeniri stă în mâinile Azei – inclusiv soarta băiatului pe care îl iubește. Încotro se va îndrepta loialitatea ei?

Magonia este magică. O fantezie ambițioasă, proaspătă și literalmente creată din senin, cu personaje minunate, profunzime emoțională și o lume fantastică unică și total neașteptată.” (Victoria Aveyard)

    PĂREREA MEA: Se știe că ador să citesc fantasy. Nimic nu e mai frumos și nu-ți stârnește mai mult imaginația ca atunci când evadezi într-o lume nouă, când plonjezi în necunoscut încercând să ții pasul cu o nouă rânduială, când personajele sunt atipice, iar universul, așa cum îl știai tu, nu mai există. De-a lungul anilor imaginația mi-a călătorit prin multe lumi, învățând, descoperind, iubind, plângând și luptându-mă cu demonii sau vrăjitoare, dar mai ales, cu nervii mei atunci când finalul nu era cel pe care îl voiam eu.

    De “Magonia” nu am auzit înainte să fie tradusă de cei de la Editura Corint în colecția Leda Edge (mai îmi scapă și mie cărți, deh :p ) așa că povestea m-a luat total prin surprindere. Pe lângă coperta minunată și titlul intrigant, coperta-spate adăpostea mărturia unei scriitoare mult-îndrăgite așa că nu mi-a luat mult timp să mă aventurez în paginile acestui roman.

  Când întâlnești o asemenea descriere a unui roman, aducându-ți în prim plan atât cât să-ți stârnească curiozitatea, parcă mi-e greu să mă iau la trântă cu ideile mele și cuvintele pentru a vă aduce ceva în plus și a vă convinge să citiți minunățiile pe care am ocazia să le descopăr, dar o să încerc pentru că o părere în plus niciodată nu va strica.

    Deși începe cât se poate de normal, pe Pământ, cu o adolescentă cât se poate de umană, dar care suferea de o boală deosebit de gravă, acțiunea din “Magonia” se mută rapid, ajungând în văzduhul ce ascunde mai multe decât ne-am fi putut închipui noi vreodată. Aza Ray (superb nume, apropo!) nu este eroina tipică a romanelor YA și sinceră să fiu, nu se numără nici măcar printre eroinele mele preferate. Este puțin?! nesuferită și, deși i-am înțeles filosofia de viață – adică e suficient că nu știe dacă luna viitoare, mâine sau chiar în câteva ore de aici încolo, va mai trăi așa că nu e nevoie, necesar sau frumos să se prefacă în comportamentul și imaginea pe care o afișează lumii întregi, nu cred că ar fi stricat să aibă o atitudine mai puțin enervantă.

“SPITALELE SUNT VIAȚA MEA.

Asta le spun oamenilor când am chef să fiu cumva amuzantă și enervantă, ceea ce se întâmplă adesea.”

     Nici după “moartea pământească”, nu mi se pare că i s-ar îmbunătăți personajul, ci mai degrabă devine și ușor superficial când, introducându-se “mult așteptatul” (not!) triunghi amoros, se holbează și face nenumărate comentarii despre pieptul gol al lui Dai, cel de care este “legată”. Nu mă înțelegeți greșit pentru că sunt fana triunghiurilor bine-construite și mai ales, ador pe cele în care mi-e dificil să aleg între personaje pentru că sunt pur și simplu îndrăgostită de toate fețele pe care mi le arată scriitorul, dar în cazul acesta, chiar nu mi l-aș fi dorit pe băiatul “adițional”.

    Jason este de departe preferatul meu dintre personajele acestui roman. Nu știam cum să dau paginile mai repede pentru a ajunge la capitolele scrise din perspectiva lui. Un copil-geniu, cu un spirit aventurier și fără nicio limită sau barieră de nedepășit, Jason te va intriga și te va seduce intelectual, dacă nu fizic.

   Deși inițial am crezut că Magonia a fost invenția pură a scriitoarei Maria Dahvana Headley, din câteva click-uri pe Google, am descoperit faptul că într-adevăr există o mențiune în istoria omenirii despre aceste corăbii ale aerului și a unui regat ceresc. Un tratat de magie scris în anul 815 de către episcopul Agobard de Lyon notează existența unor nave magice sub formă de nori care erau folosite pentru a crea furtuni meteorologice prin care furau recoltele de pe câmp.

    „noi am văzut și ascultat mulți oameni adânciți într-o așa stare de stupiditate, înecați în adâncurile nebuniei, încât cred că există o regiune numită de ei Magonia unde nave plutesc pe nori pentru a duce fructe… Marinarii… primesc și ei de la aceștia grâu și alte produse. Printre oamenii a căror nebunie e așa de mare încât cred așa ceva am văzut pe unii extirpând dintr-o adunare patru persoane strâns legate… care, pretindeau, au căzut din aceste nave… i-au adus în prezența noastră pentru a fi lapidați. Dar adevărul a învins!” — Lober Contra Insulam Virgi Opinionen

    O lume în care oamenii au în piept o ușiță care le adăpostește canwr-ul – o pasăre care trăiește și cântă în interiorul lor, bufnițe vorbitoare înalte cât un om, lilieci-velă, balene ce aduc furtuni, oameni-păsări ce devin păsări obișnuite cât ai bate din palme, piele albastră, ochi în culori neobișnuite, corăbiile ce străbat nori în loc să înoate prin valuri uriașe, un oraș plutitor, toate aceste lucruri mi-au adus imaginația la extrem.

    Deși ador fantasy-urile care au devenit clasice – Harry Potter, LoTR, Hunger Games, Divergent and so on – apreciez mult mai mult romanele care ne aduc ceva original, împletind fapte reale cu fantastic – I mean… mai mult de oameni-pasăre și again! nave plutitoare, ce-ți mai poți dori?! Mai multă acțiune… și mai multe pagini… asta, cu siguranță!

    Magonia a fost “piesa” de rezistență a acestui roman și regret că n-am aflat și mai multe lucruri despre orașul plutitor, despre obiceiurile oamenilor văzduhului, despre cum se desfășura viața celor din oraș pentru că aventurile de pe Amina Pennarum nu au făcut decât să-mi stârnească curiozitatea. Știu că prin octombrie anul acesta va fi publicat un al doilea volum, Aerie, care sper că-mi va satisface imaginația.

    Cititorul în serie din noi trebuia însă, să se regăsească într-un fel sau altul și în acest roman, iar una dintre replicile bune de memorat ale Azei este chiar următoarea:

„Ştiu că e penibil. Da, citesc. Omoară-mă. Puteam să-ţi spun că am crescut în bibliotecă şi cărţile au fost prietenii mei, dar nu ţi-am zis asta, nu? Fiindcă sunt miloasă. Nu sunt un geniu şi nici un copil destinat să devină un geniu. Pur şi simplu aşa sunt eu. Citesc chestii. Cărţile nu sunt singurii mei prieteni, dar ne înţelegem bine. Na.”

     Am citit și eu… ici-colo, diverse păreri… și am descoperit prea multe lucruri negative care au început cu “primele … pagini sunt plictisitoare!” Da, sunt convinsă că sunt, dar nu așa sunt toate poveștile până când începe adevărata aventură…?! Nu poți sări peste introducerea unei povești așa cum nu poți sări peste felul întâi pentru a ajunge direct la desert (cel puțin, când suntem mici și desertul pare a fi singurul lucru care merită a fi mâncat!) Cei care au avut răbdarea să meargă până la capăt, au avut parte de un minunat roman fantasy, unul original chiar pentru că nu întâlnești pe toate drumurile o corabie zburătoare.

    Chiar dacă intriga nu e tocmai nouă (fata care descoperă cine este cu adevărat și faptul că posedă puteri ce pot schimba soarta locuitorilor de pe cele două “tărâmuri”), romanul nu-și pierde originalitatea prin talentul de care dă dovadă scriitoarea Maria Dahvana Headley, introducând o veche legendă franceză și jonglând cu măiestrie cuvintele, aducând-o în lumea modernă.

    Sper să existe cât mai mulți scriitori care să cerceteze mai bine istoria lumii și să ne aducă noi și noi provocări pentru că, deși mitologia greacă/romană, poveștile cu zâne sau vampiri și chiar extratereștri, sunt fascinante, parcă e și mai interesant atunci când descoperi porțiuni noi din miile de ani de când oamenii sunt pe aici, prin preajmă.

      Nu-mi mai rămâne de zis decât…

Ce înseamnă…?! Vă las pe voi să descoperiți citind “Magonia”!

Editura LedaCartea Magonia de Maria Dahvana Hadley a fost oferită pentru recenzie de către Editura Leda. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Corint. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant şi cărtureşti

Autor: EmM

Un sărut, să transform coșmarul într-un basm. Un sărut, să dovedesc că eram normală, odată pentru totdeauna. Un sărut, să am o poveste reală.

MILA 2.0 de Debra Driza-recenzie

Titlu original: MILA 2.0

Traducere din engleză: Dorina Tătăran

Editura: Nemira Publishing House

Colecția: Nemira Young Adult

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 400

Nota mea: 9/10

   Debra Drezin este membru al grupului de bloggeri Bookanistas, dedicat literaturii pentru adolescenti. In vreme ce lucra ca terapeut, a descoperit ca e mult mai placut sa-si tortureze personajele. In prezent locuieste in California impreuna cu sotul, cei doi copii si un caine din rasa rhodesian ridgeback. Milla 2.0 este primul ei roman. O puteti vizita online la debradriza.com.debra dixon

    De ceva timp m-am concentrat asupra literaturii science-fiction  contemporane. Consider că acest gen îți deschide mintea, orizonturile, că-ți ajută imaginația și creativitatea să atingă cote înalte. Unii încă sunt sceptici cu privire la literatura SF, deoarece anumite prejudecăți sunt nefondate. SF nu înseamnă neapărat lumi paralele,ce întrec orice limite ale fantasticului, sau un viitor extrem de îndepărtat. Un roman SF poate avea acțiunea plasată în prezent sau într-un viitor apropiat, în care singura diferență constă în gradul avansat de dezvoltare al tehnologiei, cum e și cazul volumului de față.

      ,,MILA 2.0” mi-a atras atenția de când a apărut pe piața editorială din România. După surprinzătoarea ,,Regina Roșie”, tot de la Nemira, am citit această carte. Mi-a plăcut foarte mult, a fost o lectură ușoară, de care avem cu toții nevoie după o zi obositoare. Viziunea autoarei  mi s-a părut mai mult decât interesantă, aparent pare a fi o clasică poveste de dragoste pentru adolescenți, când de fapt e mai mult de atât. Da, aștept cu nerăbdare continuarea. Și da, vă recomand cu tot dragul această carte.

      Protagonista acestei povești este Mila, o adolescentă de șaisprezece ani, rămasă recent orfană de tată. Împreună cu mama sa, medic veterinar de profesie, se mută în ,,atrăgătorul și vechiul Clearwater, Minnesota”. Locuiesc la o fermă pe care o și îngrijesc. Mila este trimisă pentru prima oară la școală, unde își face o prietenă, pe vorbăreața și populara Kaylee. Însă în tot acest timp dispariția tatălui său și niște amintiri vagi nu-i dau pace…

     ,,Am deschis ochii, în clipa în care ceva a licărit în spatele pleoapelor. Pereți albi, lumini albe. Un halat alb de laborator. Miros înțepător de dezinfectant…”

      Mama Milei, doamna Nicole Laurent, pare la prima vedere o mamă exigentă, de neînduplecat, o mamă enervant de protectoare pentru o adolescentă. Abia mai târziu Mila îi va înțelege atitudinea… La școală vne un coleg nou, Hunter, proaspăt mutat în acest orășel nesemnificativ. Kaylee este topită după el, îl bulversează cu întrebări și cu prezența sa sufocantă. Însă Mila reușește să se apropie de el, se împrietenesc și-și dau seama că se asemeană destul de mult. Cu siguranță Cupidon și-a făcut treaba ca la carte :D

    ,,Am simțit fluturi în stomac. O prostie. Era doar un băiat. Ok, nu chiar. Era un băiat de care, întâmplător, îi plăcea lui Kaylee. Kaylee, care avea să se întoarcă în orice clipă și care se aștepta să-și găsească locul liber. Fluturi sau nu, băiatul trebuia să stea în altă parte. Tocmai atunci, Hunter a pus rucsacul pe bancă și și-a lăsat capul pe el. A închis ochii. Inima mea s-a înmuiat și s-a transformat în ceva ce părea a grămadă mare de gelatină.”

      Din nefericire, frumoasa poveste de dragoste adolescentină nu pare să aibă sorți de izbândă. Kaylee începe să fie geloasă pe Mila și este dispusă să ia parte la ,,un pic de competiție sănătoasă”. La un moment dat, călătoresc toți trei în camioneta veche a lui Kaylee, Mila stând în spate. Cade din camionetă, se rostogolește și se rănește la cot în ceva ascuțit. Ceilalți doi vin în fugă spre ea, îngrijorați. Aparent ea pare să nu aibă nimic, însă cotul rănit…

    ,,Toți trei ne holbam la brațul meu. Și ne holbam. De parcă nici unuia nu ne venea să credem ce vedeam. Brațul meu nu sângera deloc. Pe pielea mea era o rană mare, deschisă, dar nu era sânge. Nu era sânge, pentru că, în loc de sânge, o peliculă subțire roșie se rupsese și lăsa să se scurgă din rană un sol de lichid scârbos alb-lăptos. Și nu era doar atât. În interiorul rănii, în interiorul meu, era un tub transparent, cu o gaură zimțată, în formă de clemă. Și înăuntrul lui? Ceva ce semăna cu niște fire. Fire mici argintii, răsucite ca spiralele duble despre care învățam la biologie.”

      Mila se întoarce imediat acasă, fiind sigură că mama sa îi va explica această ciudățenie. Nicole îi vindecă rana cu un laser și o lasă să asculte o înregistrare de pe un iPod. Așa descoperim că MILA 2.0 este un experiment al forțelor armate secrete americane, o adevărată armă cu înfățișare omenească, capabilă să se întegreze în societate. Mila este uimită, confuză. Niciuna din amintirile legate de părinții săi, de momentele frumoase petrecute împreună, nu este reală.

     Mama ei, care nu este de fapt mama ei, a contribuit la crearea ei și,  considerând că Mila nu este doar un robot, o fură din laborator pentru a fugi împreună. În ciuda tuturor lucrurilor pe care le află, Mila refuză să creadă că este un android și-l minte pe Hunter, mărturisindu-i că are o proteză în loc de braț. Mai mult ca niciodată își dorește să-l aibă aproape, să-și poată continua existența ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

    ,,Mâna lui era încă sub bărbia mea și mi-a înălțat capul. Stomacul mi s-a chircit, ochii mi s-au închis. Asta, exact de asta aveam nevoie.

  Un sărut, să transform coșmarul într-un basm.

  Un sărut, să dovedesc că eram normală, odată pentru totdeauna.

  Un sărut, să am o poveste reală.

   Dar înainte ca buzele lui să poată ajunge la ale mele, o ușă care se deschidea a stricat momentul perfect. Ușa de la intrare. Mama.”

      Din păcate, se pare că li s-a dat de urmă celor două fugare. Singura soluție pe care o au la îndemână: fuga. Călătoresc cu mașina până în Canada, nu înainte de a se deghiza și de a se folosi de pașapoartele false. Au de gând să călătorească cu un avion în Germania, însă când erau foarte aproape de a părăsi continentul american și de a se salva, sunt prinse de oamenii căpitanului Holland și duse la laboratoare. Mila face noi descoperiri, se luptă pentru supraviețuire, totul pentru a o salva pe Nicol,  pe cea care i-a oferit dragostea sa, pe cea care a ajutat-o să facă un pas înainte spre a deveni cât mai umană…

    ,,Indiferent ce spuneau, eram vie. Trebuia să fiu. Cel puțin parțial. Pentru că singurul gând care mă chinuia în clipa aceea era: nu vreau să mor. Nu voiam să mor. Nu când abia apucasem să trăiesc.”

    Se vor salva cele două femei legate de cel mai profund sentiment din lume? Se va putea întoarce Mila la Hunter? Vor putea fi împreună, vor putea să-și dea frâu liber sentimentelor? Va putea Mila să fie un om ca toți oamenii, în ciuda modului în care a luat naștere? Răspunsurile la aceste întâmplări le veți putea afla citind primul volum al acestei serii minunate, ce se anunță a fi una extrem de palpitantă și captivantă.

     FRAGMENTE:

    ,,Am privit drept în față și mi-am adunat toată voința pentru  a mă abține să apuc mânerul ușii. Am inspirat adânc – desigur că nu avea cum să vadă prin pielea mea. Era imposibil. Am expirat – cu câteva zile în urmă, credeam că era imposibil să fiu un android. Am inspirat adânc – poate că încă mai credeam. Am expirat – dacă nu, puteam măcar să mă prefac.”

     ,,Palma lui blândă pe spatele meu m-a ghidat prin mulțime, până la Jeep. Dar, brusc, atingerea lui nu a mai reușit să alunge răceala care îmi  circula pe sub piele și nici fiorii pe care îi simțeam la suprafață. Parcă orice urmă de magie dispăruse odată cu carnavalul. În loc de un basm, tot ce vedeam era o mulțime tristă și ponosită, pe un câmp nedorit. Un sărut? Chiar mă așteptasem să fie atât de simplu? Chiar crezusem că ceva atât de prostesc precum atingerea buzelor lui Hunter de ale mele va rezolva toate problemele și tadaaaa! Va alunga adevărul despre cine sau ce eram? Va alunga ororile care îmi bântuiau trecutul? Cum să fie posibil, când nici măcar eu nu știam tot adevărul?”

    ,,Nu ești om. Nu ești om. Nu ești om. Parcă vorbele lui încercau să scormonească pe sub pielea mea fabricată, încercau să se răsucească în jurul inimii mlee și să ucidă orice rămășiță de speranță pe care o mai aveam. Întunericul mă înghițea, așa că am scos la suprafață singura imagine care putea să mă ajute. Ochii de un albastru deschis ai lui Hunter, zâmbetul lui din colțul gurii au prins viață în mintea mea, imaginea perfectă și atât de reală, că aproape simțeam că era cu noi în acea încăpere. Căldura mi s-a risipit prin piept, senzația de plutire pe care o simțisem când el îmi atinsese mâna sau când se aplecase spre mine. Am lăsat-o să mă cuprindă, să mă înconjoare, să reînvie speranța pe care Holland încercase să o alunge. Nu avea să câștige. Nu atât de ușor.”

       Părerea Marissei Meyer:

      „Poveste de dragoste intre adolescenti si superthriller de spionaj, Mila 2.0 pune o multime de intrebari despre umanitate, razboi si inteligenta artificiala, insa cea care m-a tinut cu sufletul la gura pana la ultima pagina a fost eroina, care ma trimite cu gandul la suspansul de tip James Bond.“

    LECTURĂ PLĂCUTĂ!

sigla NemiraCartea MILA 2.0 de Debra Driza a fost oferită pentru recenzie de către Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulțumim Editura Nemira

Autor: Cosmin

by -
8

Trezirea leviatanului de James S.A. Corey

Traducere: Mihai – Dan Pavelescu

Editura: Paladin

Gen:  Literatură universală contemporană

Anul  publicării: 2013

     “Să trăieşti  pe suprafaţa unei planete a cărei  masă îţi trăgea de toate oasele şi de toţi muşchii, şi unde doar gravitaţia îţi putea metine aerul aproape, părea o cale rapidă spre demenţă şi totuşi culoarea albastră era frumoasă.” (pag. 35)

      Leviatan =  simbol al unei puteri distructive colosale (provenienţă din Vechiul Testament; cu o constituţie  complexă şi o forţă extraordinară)

     Trezirea leviatanului –  James S.A. Corey, 2011 –  este fără echivoc o carte din genul literaturii SF. Preocupată de ştiinţă şi tehnologia în continuă dezvoltare, într-un ritm care pare atât de alert încât devine ameţitor, dar mai ales de impactul pe care acestea îl produc asupra oamenilor şi societăţilor.

     Aşezând la bază imaginaţia absolut necesară în doze confortabile, începe să clădească povestea în care sistemul solar şi omenirea întreagă ajung în pragul unui pericol major.

    Intervin desigur elemente ca navete, alte dimensiuni de timp şi spaţiu, extratereştri, confruntări cu forţe malefice, viruşi, medii artificiale de viaţă. La fel  factori ca: asigurare medicală şi corporaţie, despre care ştim că în lume sunt  adesea incriminate cu tot felul de acuze.

    Şi, surprinzător sau nu, apare şi ea, dragostea –  poate tocmai pentru a ne trasmite nouă, cititorilor, indiferent de vârstă, sex, naţionalitate, religie, aspiraţii şi vremurile în care trăim – că până la urmă ataşamentul şi iubirea sunt dovadă a umanităţii, iar nu slăbiciuni.

      “Propulsia Epstein nu adusese omenirii stelele, dar îi oferise accesul la planete.”

    Traiul pe planete precum Marte, Jupiter, Venus, Uranus înseamnă în primul rând resurse de aer, apă, hrană foarte limitate pe care, evident, toată lumea le vrea…

    Canterburry este una dintre navele transportoare ale companiei Pure’n’Kleen Water; mergând în circuit închis Centură (spaţiu cosmic îndepărtat, deţinător a multor bogăţii minerale, colonizat de aprox. 50 milioane de indivizi) – Saturn şi înapoi, remorchează gheţarii cu apă atât de preţioasă vieţii.

   La bordul său inginerul – şef Naomi Nagata, secundul căpitan (ofex)  James Holden, tehnicianul medical Shed Garvey, Ade Tukunbo ( personal temporar), căpitanul McDowell, Amos, Alex Kamal (pilotul) şi alţii îşi urmează sarcinile de serviciu, vieţile şi iubirile într-un cadru déjà devenit familiar şi chiar monoton.

    Până când într-o zi un semnal SOS provenit de la nava Scopuli schimbă radical şi dramatic cursul lucrurilor. În mediul atât de ostil al spaţiului cosmic, legea sistemului solar este clară şi strictă. Nava cea mai apropiată de un semnal SOS este obligată să se îndrepte către el, pentru a încerca să ofere ajutor şi să recupereze eventualii supravieţuitori.

   Numai că, în cazul acesta, bătrâna Canterburry este nevoită ca pentru a oferi ajutor lui Scopuli să încetinească până la echivalentul opririi lângă un asteroid. Comandă căpitanului McDowel respectă protocolul cu ezitare, dar clarifică echipajului care va pleca să nu se lanseze în acţiuni eroice fără sens; orice suspiciune le da dreptul de a se reîntorce imediat.

    Drept pe care micul echipaj de la bordul lui Knight – nava plecată către Scopuli, având la bord pe Naomi, Holden, Shed, Amos şi Alex – l-ar fi folosit, căci  pericol s-a ivit; numai, că, între timp, Canterburry cade ţintă atacului perfid  unei forţe necunoscute.

   O navă imensă, veche de o sută de ani, rămâne doar praf cosmic. O navă care devenise cumva casă pentru unii şi unde  era chiar dragoste – cum este cazul ofexului Holden; de la bordul lui Knight auzise ultima respiraţie şi teamă ale Adei. O navă unde se aflase însuşi căpitanul McDowel.

    Holden este acum căpitan, dar încă nu deţine şi stăpânirea de sine necesară…

   Cele două personaje cheie ale cărţii sunt pământeanul  Holden şi detectivul centurian Miller. După ele sunt numite şi toate capitolele cărţii, care alternează de fiecare dată.

   Întâlnirea şi începuturile relaţiei dintre cei doi debutează tensionat şi avansează greoi, dar evenimentele dramatice care intervin vor rearanja lucrurile; apar noi prietenii, noi iubiri, noi orizonturi.

   Cazul aparent banal şi nejustificat al lui Julie Mao, pe care detectivul Miller trebuie să-l rezolve ascunde multe. În scenă apare probabilitatea tulburătoare a unei protomolecule, un virus extrem de distructiv creat cu mii de ani în urmă, care a călătorit prin spaţiu aşteptând să fie trezit.

    Virus care acum pare tot mai evident că a căzut în mâinile cui nu trebuie…

     Josephus Aloisus Miller trăise toată viaţa în Ceres şi de 16 ani lucra pentru securitate, la sediul Star Helix Security.

    Pentru el obiectele din plastic spongios, aerul reciclat la maximum pe care indivizii îl aromatizau după preferinţe, apă curată că lacrimă care fusese înainte “urină, fecale, lacrimi şi sânge” şi avea să fie din nou, ledurile imitând albastrul cerului, fungi imitând orice aliment, băuturile, tunelurile în care zborul păsărilor doar încerca să-l imite pe cel real, portul Centurii, toate acestea şi încă altele erau realitatea lui. O realitate care, urmând un ciclu al vieţii atât de strâmt, putea supravieţui doar  ajutându-se de unele compromisuri morale…

    Trezirea leviatanului este o carte SF  care bifează totuşi reuşita de a nu face textul accesibil doar pasionaţilor de acest gen literar.

   După începutul destul de obositor în care se fixează cadrul, personajele, ideile, povestea se relaxează şi curge firesc. Intervin replici amuzante, sporadic învăţăminte şi chiar romantismul.

   Iubitorii de poveşti SF se vor simţi aici acasă. Ceilalţi vor găsi poate prilejul unei provocări, de a ieşi din zona de confort.

   James S.A. Corey este semnătura sub care se reunesc doi autori americani: Daniel Abraham şi Ty Franck. Trezirea leviatanului, scrisă în 2011, este prima carte din seria Expansiunea (The Expanse) şi a fost nominalizată în anul 2012 la  Hugo, respectiv Locus Award.

Editura Paladin-logoCartea Trezirea leviatanului de James S.A. Corey este oferită spre recenzie de către Editura Paladin. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Paladin. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Adelina

     Căldura ghețarilor de Nic Dobre

Editura: Smart Publishing

Anul apariției: 2016

Număr pagini: 304

Genul: Science Fiction (SF)

Nota mea: 10/10

     De când am auzit de această carte, mi-am spus că trebuie neapărat s-o citesc. Din fericire, s-a ivit și ocazia mult așteptată.  Am lecturat această carte cu mare plăcere, am savurat-o rând cu rând, pagină cu pagină. La ce concluzie am ajuns? “Căldura ghețarilor” este un reprezentant de excepție al SF-ului românesc. Nu se diferențiază cu nimic de capodoperele literaturii universale. Și încă odată îmi dau seama că autorii români sunt înzestrați cu talent la fel ca toți ceilalți și că de multe ori adevăratele valori nu sunt întotdeauna descoperite și apreciate…

   ,,Căldura ghețarilor” este primul volum al seriei Ancestorilor, o serie despre care cred că va avea mult succes. Și pe bună dreptate :D Protagonistul acestei povești este John Hooverbart, un puști de pe planeta Marte, planetă colonizată de pământeni. Încă de mic copil își dorește să meargă pe Pământ, locul de unde au venit strămoșii săi. Nu renunță la visul său, deși este luat în derâdere de toți cei ce-l înconjoară.

,,-  Când o să fiu mare, o să mă fac pământean!

       Un hohot de râs străbate clasa.

  • Asta nu e o meserie. Îți dorești să fii un locuitor al planetei pe care au trăit strămoșii noștri, înainte de Marea Glaciațiune?
  • Vreau să ajung înapoi de unde am plecat, locul meu nu e aici, răspunde puștiul, pe un ton cât se poate de sincer.”

    Probabil vă întrebați ce e Marea Glaciațiune și de aceea vă voi explica. În urma unui “experiment” nereușit Terra a fost supusă Marii Glaciațiuni, totul a fost îngropat în zăpadă și gheață până când nu a mai rămas urmă de om. Puținii care au reușit să fugă s-au adăpostit pe cupolele de pe Marte, unde și-au continuat existența…

   John crește, lucrează și după ce strânge suficienți bani se îmbarcă pe un cargou cu care pleacă spre Pământ. Nimeni nu a reușit să-l convingă să renunțe la această idee aparent nebunească.  Odată ajung la destinație, urmează niște cursuri de calificare profesională și devine specialist în mecanica și pilotarea mijloacelor de transport. Încă de la început își face prieteni, pe Nicholas și Sandra ce își vor întemeia o familie, dar și pe inteligenta Christine, specialistă în recuperarea obiectelor de valoare.

    ,,Cei patru continuară conversația, discutând despre cursurile pe care le urmau. Priviți de la exterior, comesenii păreau deja că se cunosc de multă vreme. Și nu numai ei, ci și colegii lor așezați la alte mese. Cu pași timizi, dezghețul relațiilor sociale își făcea simțită prezența, contrastând cu vijelia de afară.”

    După terminarea cursurilor de calificare, Nicholas și Sandra rămân să lucreze la birourile din Centru, iar ceilalți doi sunt repartizați în două echipe de intervenție diferite. Aceste echipe de intervenție au rolul de a cerceta și de a salva, pe cât posibil, ceea ce a existat înainte de Marea Glaciațiune. Deși de mult visează că-și va cumpăra o casă pe malul mării și că-și va petrece viața bucurându-se de frumusețile Terrei, visul lui John este departe de a deveni realitate. Peste tot este frig și gheață, iar pentru a-și cumpăra o casă ar trebui să muncească mult…

    ,,Dumnezeule, dacă există în paradis un asemenea loc, te rog să-l ții ocupat pentru mine. Plătesc oricât, spune-mi ce trebuie să fac în scurta mea existență ca să-l merit.”

     John se integrează în colectiv, se înțelege bine cu colegii din echipa sa de intervenție. Într-una din misiuni salvează viețile a doi din ei și implicit contribuie la descoperirea unei bogății. Această faptă nu rămâne nerăsplătită, astfel el se mută în cea mai bună echipă de intervenție, echipa zero. Aici o reîntâlnește pe Christine și, deși cu ceva timp în urmă deciseră că nu pot fi decât prieteni, cei doi își declară dragostea. Se iubesc mult, petrec clipe de neuitat împreună…

,, – Taci, prostuțule, taci! N-ai înțeles de ce plâng.

   Uimirea de pe chipul lui John crescu în intensitate atunci când fraza ce tocmai fusese rostită avea să-și găsească o continuare în gesturile lui Christine. Aceasta se apropie timid de el, lipindu-și buzele fremătând de emoție de buzele lui. Primul sărut, ce moment minunat! Era convins că pierduse totul, când de fapt, câștigase ceea ce nici nu sperase că putea avea vreodată.”

    Povestea de iubire dintre John și Christine se sfârșește în scurt timp. Din cauza avidității șefului lor, scumpa lui Christine își pierde viața în timpul unei misiuni. John este în ultimul hal, este distrus, iar pe deasupra urmează să fie judecat, fiindcă a încălcat niște ordine. Ce mai contează o slujbă, un pas înainte spre îndeplinirea unui vis, când ființa iubită dispare, luând odată cu ea și o parte din inima ta?

     ,,Un hău se deschise special pentru el, muritorul care își arogase dreptul la fericire. Stătea chircit într-un colț al încăperii ca o păpușă dezarticulată. Colonelul plecase de mult, spunând vorbe pe care nu le percepuse decât ca un zgomot de fond. Probabil că intenționase să-l consoleze, dar cui îi păsa de consolare? În mod ciudat, îi răsunau în minte câteva versuri pe care le citise în una din cărțile primite de la Teo:

      Bucură-te, firavă făptură,

      Căci efemeră e trecerea ta,

       Iar veselia cea peste măsură

       Cândva, în timp, te va durea…”

    Vă las pe voi să descoperiți cum se va sfârși această poveste. Nu pot să nu remarc că autorul reușește să ne ofere o imagine interesantă a viitorului. Printre multe altele, el prezice că tehnologia ne va acapara și mai mult viețile, însă pentru a încuraja socializarea reală va fi creat “Jocul inimii”, despre care veți afla mai multe citind această carte. În orice caz, pregătiți-vă: nimic nu este ceea ce pare a fi! Cine a zis că dragostea nu poate depăși orice bariere? Cine a zis că viața noastră depinde în totalitate de noi, fără vreo influență din exterior?

Fragmente:

   ,,John se dedica unei activități obsesive. Revedea la nesfârșit filmul ,,Titanic”, de pe discul multimedia adus de Christine și regăsit printre lucrurile celor doi prieteni. Fiecare vizionare trezea la viață amintiri din vremurile în care văzuseră acest film împreună. Începea să realizeze că nu era nici prima, nici ultima persoană care-și pierde prematur sufletul pereche. Supraviețuitorului îi revine misiunea de a se aduna din mii de cioburi, asemenea sticlei pe care fusese desenat simbolul ,,Jocului inimii”. Apoi trebuie să se ridice de la pământ și să meargă mai departe, pentru a cinsti prin existența sa imaginea persoanei iubite.”

    ,,John o mângâie pe frunte și tresări. Pielea îi era rece și își pierduse catifelarea cu care se obișnuise în clipele lor de intimitate. Un sentiment de revoltă creștea în interiorul lui, acaparându-l. A trecut mult prea repede, tot ce a meritat trăit în această viață a durat prea puțin!”

     ,,Oare îmi voi găsi vreodată locul? M-am săturat să alerg după himere.”

     ,,Nu e cu putință! Așa ceva nu are cum să fie real! Poate că e o halucinație menită să mă pună la încercare. Dar ce mai contează dacă pierd totul, atunci când pot să câștig singurul lucru important pentru mine?”

Părerea lui Dănuț Ungureanu:

   ,,Cartea lui Nic Dobe vorbește, printre multe altele, despre o anume chemare a instinctelor omenești, despre dorul de casă (dacă această sintagmă nu s-a prăbușit deja în desuetudine, sub presiunea implacabilă a unui alt ,,ghețar” – globalizarea), despre eternul balans între nerăbdarea marilor explorări și revenirea perpetuă la insula de baștină.”

Cartea “Căldura ghețarilor, a fost oferită pentru recenzie de autorul Nic Dobre. Mulţumim!

  LECTURĂ PLĂCUTĂ!

by -
14

„Așadar, nu mai am nicio scuză. E timpul să încep să fac apă."

Marțianul de Andy Weir

Titlul original: The Martian
Anul apariției: 2014
Editura: Paladin
Traducere: Iulia Anania
Număr de pagini: 421

Auzisem foarte multe despre această carte și îmi doream mult să o pot citi cândva. Se pare că a picat în mâna mea mult mai repede decât mă așteptam datorită colegelor de la Literatura pe tocuri, cărora le mulțumesc enorm de mult.

Filmul nu am apucat să-l văd deoarece am preferat să citesc întâi cartea căci apoi nu ar mai fi avut același farmec.

Haideți, înainte de a pătrunde în acțiunea cărții, să-l cunoaștem pe autorul care a scris această operă minunată: Andy Weir. La o scurtă căutare pe google, aflăm că Andy Weir s-a născut în America anilor 1972, într-o frumoasă zi de 16 Iunie. Marțianul este romanul său de debut; roman ce l-a inspirat și pe regizorul Ridley Scott, în 2015, să facă un film cu același nume. ( frumos debut, nu? ). Pe lângă Marțianul, „The Egg” este o altă operă de-a scriitorului care a prin la public, fiind și aceasta regizată într-un scurt video ce apare pe Youtube. Despre romanul Marțianul, autorul spune că a fost necesară o documentare minuțioasă pentru a putea reda perfect viața de pe Marte la care a fost supus personajul principal al romanului. De asemenea cunoștințele despre chimie și botanică, au fost indispensabile, pentru a-l ține în viață pe eroul cărții.

Marțianul ni-l aduce în prim plan pe singurul om care a reușit să supraviețuiască în spațiu, mai exact pe Marte, timp de 549 de zile solare: Mark Watney.

Mark Watney era în misiune cu programul Ares de la NASA iar el împreună cu echipa sa, trebuia să aducă roci de pe Marte pentru a fi studiate în laboratoarele de pe pământ. Problema a fost o groaznică furtună de nisip care i-a prins pe Marte și care, a făcut ca echipajul să abandoneze misiunea și, o dată cu ea și pe Mark (îl credeau mort, că altfel nu l-ar fi lăsat acolo ).

Mark, însă a supraviețuit acelei furtuni de nisip și de aici începe lupta pentru o altă supraviețuire pe o planetă fără prea mult oxigen și fără prea multă hrană; asta și disperarea lui de a lua legătura cu pământul pentru a-i anunța că trăiește. Trece prin aventura vieții lui și își folosește cunoștințele de chimie și botanică pentru a-și produce oxigen și mâncare. Astfel că, Mark, ajunge să fie primul om care își face plantație de cartofi pe Marte!
Evident că nu puține sunt situațiile în care Mark își pune viața în pericol și se află la un pas de moarte (doar nu le știe chiar pe toate), dar reușește să treacă cu brio peste ele și să se folosească de tot echipamentul pe care îl are la dispoziție.
Datorită sateliților ce gravitează în jurul lui Marte, NASA află că Mark trăiește acolo în spațiu și începe o adevărată luptă pentru aducerea acestuia înapoi pe Pământ în siguranță.

Timpul însă nu este de partea lui Mark și acesta trebuie să supraviețuiască până ajunge următorul echipaj la el, asta în aproximativ…4 ani! Mark învață, pe Marte, să-și folosească corpul pentru a produce hidrogen și oxigen, iar fecalele sunt folosite pe post de îngrășământ natural pentru cartofi (ciudat, nu?), nu mai zic de faptul că urina sa o transforma în apă potabilă (ce să spun, Mark al nostru era un botanist și un chimist de primă clasă). Pe lângă aceste calități, Mark reuşește să repare cu ușurință echipamentul care îl va ajuta să ajungă la nava ce este în drum spre el; dar să fie oare atât de ușor pentru el să ajungă acasă? Asta puteți afla doar dacă citiți romanul lui Andy Weir.
Deși am citit un pic cam greu cartea, pot spune că mi-a plăcut mult (cu excepția termenilor ce țin de chimie și biologie, cu o preponderență ridicată în carte). Găsim foarte multe replici amuzante iar faptul că Mark hotărăște să înregistreze zilnic activitatea sa duce cititorul direct în miezul acțiunii. Găsim multe replici amuzante în carte iar situațiile cu care se confruntă personajul principal au umor, nu mai zic de șefii de la NASA care sunt prezentați ca șefii tipici, presați de presă și de populație pentru a aduce eroul în viață acasă.

Un roman spumos, cu acțiunea care te ține mereu cu sufletul la gură pentru că nu știi dacă în următoarele 10 minute Mark va mai avea sau nu oxigen pentru a trăi pe Marte sau dacă va suferi următoarei explozii produse de prea mult hidrogen. Este un roman complet: cu umor, panică, acțiune. Frumos structurat și ușor de parcurs, Marțianul e un roman perfect pentru o evadare în spațiu (cine știe poate ajungem și noi Marte și avem nevoie de trucurile lui Mark pentru a supraviețui).

Îl recomand! Dacă l-ați citit aștept păreri dacă nu, citiți-l și reveniți să-mi spuneți cum vi s-a părut. Aștept păreri și despre film. L-ați văzut? V-a plăcut? Eu abia aștept să-l văd!

Citate (sau mai bine zis, replici) care mi-au plăcut:

Așadar, nu mai am nicio scuză. E timpul să încep să fac apă.
Dacă găsiți rămășițele carbonizate ale habitatului, înseamnă c-am greșit undeva. Copiez jurnalul ăsta pe ambele rovere, ca să aibă mai multe șanse de supraviețuire.
Și-acum, Dumnezeu cu mila. ”

„Problema a fost expirația. Știi cât oxigen absorbi din aer când respiri normal? Nici eu nu știu, dar nu e sută la sută. De fiecare dată când expirăm, adăugăm niște oxigen în sistem.
Doar că pur și simplu nu mi-am dat seama. Dar ar fi trebuit. Dacă plămânii ar păstra tot oxigenul, resuscitarea gură la gură n-ar funcționa. Sunt așa un idiot ca nu m-am gândit! Și idioțenia asta aproape că mi-a fost fatală!
Va trebui să fiu mai atent. ”
„Am început ziua cu un cartof. După el, mi-am clătit gâtlejul cu niște cafea marțiană. Asta e denumirea mea pentru „apă fierbinte cu o pastilă de cofeină dizolvată în ea”.

Editura Paladin-logo

Cartea Marțianul de Andy Weir este oferită spre recenzie de către Editura Paladin. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Paladin. Apariţiile de carte şi promoţiile editurii pot fi urmărite pe site, dar şi pe pagina oficială de Facebook.

Autor: Măli

La Editura Trei a aparut cartea Anihilare de Jeff VanderMeerAnihilare

Zona X: universul straniu dintre uman si non-uman, plin de mistere si indicii de neinteles, un loc pentru toti cei fascinati de Picnic la marginea drumului al fratilor Strugatki sau de serialul TV Lost. Povestea celei de-a douasprezecea expeditii stiintifice intr-o regiune interzisa accesului oamenilor.

„O mixtura minunat de stranie de horror si science-fiction… Un roman fascinant de fictiune speculativa.” — Kirkus Reviews

„Intr-o maniera similara cu Insula doctorului Moreau de H. G. Wells, VanderMeer tese o poveste insolita de supranatural si semiuman.” — Booklist

Jeffrey Scott VanderMeer (n. 1968) este scriitor si editor american, faimos pentru contributiile sale la curentul New Weird. Drepturile de ecranizare pentru Anihilare au fost cumparate de Paramount Pictures. Premii literare: Cafard Cosmique in Franta (2007) si Tahtifantasia in Finlanda (2006), pentru City of Saints; World Fantasy 2000 pentru nuvela The Transformation of Martin Lake; World Fantasy 2003 pentru antologia Leviathan 3; World Fantasy 2012 pentru antologia The Weird; Premiile BSFA si Locus 2013 pentru cea mai buna carte de nonfictiune, Wonderbook. Traduceri in limba romana: Veniss Underground (Ed. Tritonic, 2006), New Weird (Ed. Millennium Books, 2008), Predator (Ed. Millennium Books, 2009).

Sursa Editura Trei

 

%d bloggers like this: