Tags Posts tagged with "selfie"

selfie

Balul Bobocilor, o experiență unică

   Mătușică, vine Balul Bobocilor! Mă ajuți să-mi găsesc un outfit pe măsură, da?

– Sigur că da!

   Cum a trecut timpul! Parcă ieri eram în locul nepoatei mele, pregătindu-mă pentru Balul Bobocilor! Nici nu știu când a făcut 15 ani, când a intrat la liceu… Parcă mă văd pe mine, mă simt brusc proiectată înapoi în timp. De abia așteptam evenimentul. Balul Bobocilor e o singură dată în viață! Desigur că poți merge la multe baluri ale bobocilor, dar ca al tău nu e niciunul! E o experiență unică!

Au urmat câteva zile de agitație: am străbătut cu nepoata mea mallurile în căutarea ținutei perfecte de bal.

– Mătușică, asta îmi vine mai bine? Mătușică, parcă m-ar prinde altă culoare! Mătușică, asta e prea scurtă! Mătușică, asta e prea de babă!

– Heeeeiii, puțin respect! Așa se îmbrăca lumea la baluri când eram eu în liceu!

– Mătușică, ce mă fac? Nu găsesc nimic!

   Și tot așa. Se pare că nepoata îmi seamănă, este la fel de pretențioasă ca mine. Într-un final, am găsit! O ținută care cu siguranță va face furori! Tot ce sper este să nu se răzgândească în ultima clipă; pentru că la cum o cunosc, s-ar putea să se trezească în ziua respectivă că nu-i mai place!

   Vine și ziua cea mare. Bineînțeles că merg s-o ajut să se pregătească. Însă ceva nu merge cum trebuie. Ar trebui să fie agitație, dezordine, bocăneli, haine și cosmetice aruncate pe pat… În schimb, e liniște totală și nepoată-mea nici nu s-a îmbrăcat pentru petrecere.

– Hei, ce faci, drăguță? Când crezi că ai timp să te îmbraci și să te aranjezi?

– Nu mai merg, tuși!

– Ce?!!! Băi, tu ești sănătoasă la cap?! Ce-i aia „nu mai merg”?! După ce m-ai făcut să merg cu tine prin toate mallurile ca să-ți găsești ținuta anului? Ce-ai?

Nu chemați „Protecția Copilului”, așa vorbim noi! De fapt, cred că din acest motiv ne înțelegem așa bine. Vorbesc ca și când aș fi de vârsta ei, nu de la adult la adolescent. Am fost și eu ca ea, nu de mult, și știu cum e.

– Și de ce, mă rog, nu mai vrei să mergi?

– Uite! Cum să apar așa? – îmi spune arătându-și dramatic fața.

– Așa, cum?

– Tu nu vezi?

– Ce să văd, fetițo?

Când mă scoate din sărite, îi spun „fetițo” sau „copilule”. Nu-i place s-o consider copil.

– Coșuri! M-am umplut de coșuri practic de pe o zi pe alta! Nu înțeleg, aveam fața așa de curată! Și tocmai acum!… Cum să merg așa? O să râdă toată lumea de mine!

   Mintea mea nu mai e în cameră, cu nepoată-mea. M-am întors brusc în timp. În altă cameră, asemănătoare cu aceasta, o altă adolescentă de 15 ani se pregătea pentru Balul Bobocilor. Am fost o adolescentă oarecum atipică. Nu prea aveam probleme cu acneea, aveam piele frumoasă, eram invidia tuturor colegelor, care se luptau cu ea și nu înțelegeau cum de eu aveam fața curată ca lacrima.

   Însă chiar în dimineața zilei în care urma să aibă loc evenimentul, m-a lovit un șoc în fața oglinzii: chiar în mijlocul frunții, ditamai coșul! Și pe frunte, nu putea și el să apară pe bărbie sau într-un loc mai ferit! Direct pe frunte, mare și roșu! Am încercat cu fond de ten, dar tot se vedea!

   – Scumpa mea, dar așa se întâmplă! Exact când vrei să fie totul perfect, apare ceva de genul ăsta!

I-am povestit ce mi s-a întâmplat mie, m-a ascultat și m-a întrebat:

   – Și ce ai făcut?

   – În nici un caz nu am lipsit de la petrecere! Mi-am legat o eșarfă în jurul frunții, susținând că face parte din costumație! Ce crezi? Toată lumea a considerat-o o ținută foarte chic! Uite, o să-ți arăt niște poze când vii pe la mine. Pe atunci nu era totul digital, sunt poze pe hârtie, puse într-un album…

   – Mătușică, ești super tare! Ce idee! Dar la mine nu merge – spuse, întristându-se la loc – Eu am coșuri mici pe toată fața! Nu doar într-un loc!

   – Uite cum facem! Cred că avem timp, spun eu, uitându-mă la ceas și făcându-i cu ochiul.

Puțin mai târziu, m-am întors cu produsele eficiente, create de specialiştii Farmec.

   – Ce ai acolo? mă întreabă nepoata.

   – Pam-pam! Produse din gama ,,Gerovital Stop Acnee”!

   – Am auzit de ea!

   – Sigur că ai auzit! Este o marcă de încredere, longevivă, iar gama „Gerovital Stop Acnee” a fost relansată într-o variantă modernizată și extinsă! Există trei etape prin care lupți împotriva acneei: curățare/purificare, acțiune/tratare, mascare/camuflare. Și pentru fiecare etapă, ai produse specifice.

   – În momentul de față mă interesează cel mai mult cele pentru ultima etapă. Ce ai pentru mine?

   – Te cred, scumpo, dar trebuie să te îngrijești de toate etapele. Totuși, deocamdată, pentru că ne presează timpul, îți vei curăța tenul cu gelul spumant purifiant. Îndepărtează excesul de sebum și impuritățile. Va trebui să-l folosești în fiecare dimineață și seară. Apoi, îți vei aplica crema CC matifiantă. O să vezi ce bine o să-ți acopere coșulețele alea penibile! Ți-am adus și masca film purificatoare, benzi pentru curățarea de puncte negre, cremă gel Sebum control, crema ultra-activă..

   – Tuși, pentru diseară doar astea două, da? Gelul spumant purifiant și crema CC matifiantă, nu? Sigur că vreau să scap de coșuri, așa că le voi folosi și pe celelalte, dar acum hai să ne concentrăm pe această seară!

Puțin mai târziu…

   – Tuși, arăt bine?

   – Fantastic, draga mea! Ești gata de selfie!

   – Păi hai, atunci! Intră în poză!

Vin lângă ea, zâmbim amândouă la telefon…

   – Gata, ia uite!

   – Mulțumită?

   – Clar! Nici urmă de coșuri! Nu-mi vine să cred!

   – Vezi? Ți-am spus să ai încredere în mătușa ta! Hai, fuga la distracție!

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2017. Proba 4

Surse foto: Farmec, Pexeles

 

by -
17

Nu am să vă spun că este o carte uşor de citit, dar o recomand mai ales acelora pe care nu-i sperie dezvăluirea brutală a problemelor vieţii.

Viaţa ca un Selfie, de Cristi Lavin-dezvăluirea brutală

Editura: Crime Scene Press

      Recunosc că mi-a fost foarte greu să vă prezint cartea lui Cristi Lavin pentru că este o carte densă complexă, plină de idei şi sentimente, dar am hotărât să încerc totuşi, pentru că este o carte care merită citită şi mai ales “gândită” cum îmi place mie să spun.

      Întreagă acţiune a cărţii se petrece pe parcursul a câteva zile, pe care personajul principal Cristi le mai are de trăit. Vorba lui: ”Nici n-ai timp să te sinucizi, în caz că vrei să te scuteşti de teroarea sfârşitului iminent!”
Salonul se numea ironic “Cimitirul Vesel”, pacienţii erau unii în stadiu terminal, alţii deja în moarte clinică. Numele salonului se datora unei întâmplări tragice, un incubator de bebeluşi defect luase foc, murind toţi copiii din salon. Spitalul despăgubise familiile, aşa că salonul rămăsese cu pereţii afumaţi şi scorojiţi, pe care se mai vedeau urmele vechilor desene. Erau zile şi seri mai agitate sau mai liniştite, Cristi, neputând să doarmă, fiind ca într-o gardă permanentă. La un moment dat prezenţa lui de spirit mai dă o perioadă de trăit unui băiat de 25 de ani din salon.

     Cel mai simpatic ocupant al salonului, Nea Fane, fusese în trecut boxer, după care se apucase de băut, şi spunea: ”Eu am venit din Săpânţa în Bucureşti! Am fugit de Cimitirul Vesel şi uite că tot peste Cimitirul Vesel nimeresc!” Mai avea o lună de trăit şi deşi nu-l vizita nimeni folosea perucă, vrând să-şi vadă scalpul, neted din cauza citostaticelor, acoperit.

    Cristi fusese fotograf, mergea la nunţi, avea o viaţă obişnuită fără excese aşa că îi este cumva imposibil să înţeleagă că i se mai dăduseră doar 10 zile, avea o boală rară Insomnia Familială Fatală(FFI). Neputând dormi se simte obosit şi arată ca un zombie, astfel că preotul îi spunea ironic ca un fel de încurajare: ”Nu fi îngrijorat, nu arăţi rău deloc: doar că de Halloween nu-ţi mai cumpăra mască, c-o ai deja pe faţă!” Obişnuieşte să discute cu preotul pe diferite teme, dar când îi cere să-i ţină slujba de înmormântare acesta îi dă un caiet în care să scrie ca la spovedanie despre viaţa lui, ca să aibă şi el ce spune la slujbă. Şi-apoi în salon este adusă Miruna, o fată care avusese un accident, rămânând paralizată de la gât în jos. Făcuse bungee-jumping, avusese loc o avalanşă de stânci, coarda se dovedise prea lungă şi…cam atât.

      În acelaşi timp în sertarul noptierei Cristi găseşte un caiet identic, dat de preot unui alt pacient, unde pe prima pagină scria: ”De ce îmi pare rău că mor. Zece lucruri pe care n-o să mai apuc să le văd”. Citeşte caietul şi între filele lui găseşte un plic cu bani puşi de pacient pentru Catedrală. La un moment dat vrea să-i dea preotului caietul lui, dar din greşeală îl dă pe celălalt şi a doua zi când îi este adus îşi dă seama că preotul nici măcar nu-l deschisese, nu văzuse că e al altcuiva, nu văzuse nici plicul cu bani. Şi brusc hotărăşte să-i cumpere cu ei lui nea Fane o perucă ca lumea.

      Între timp scrie în caietul lui rememorându-şi viaţa, amintindu-şi de prietena lui, Luiza, pe care o ştia din clasele primare şi o reîntâlneşte la finalul liceului, când făceau meditaţii cu acelaşi profesor, un neurochirurg renumit, Zăgrean. La meditaţii Luiza venea cu prietena ei Cristina, amândouă se îndrăgostesc de profesor, care la rândul lui le corupe atât sexual cât mai ales mintal, jucându-se atât cu sentimentele cât şi cu mintea lor. Fetele pleacă în excursie la munte, luându-l şi pe Cristi cu ele, el foarte fericit imaginându-şi o escapadă între tineri cu Luiza pe care o iubea şi poate şi cu Cristina. Totul devine un fiasco, când fetele îi spun că vor să se sinucidă, ca dovadă supremă de iubire pentru profesor, şi el stă speriat toată noaptea şi le păzeşte. Şi totuşi la reîntoarcerea în Bucureşti fetele au o tentativă de sinucidere, renunţă la facultate şi lumea le condamnă declarându-le schizofrenice, fără a cerceta cauzele. Nimeni nu crede povestea cu profesorul, spunând că e reacţia unor puştoaice bolnave faţă de un profesor renumit. Luiza este trimisă de familie la ţară şi uitată acolo departe de ochii oamenilor. Cristina ajunge profesoară, dar mai are o tentativă de sinucidere ratată şi rămâne infirmă pe viaţă.

      Abia scriind povestea, Cristi îşi dă seama că întâmplările de atunci i-au amputat şi lui puterea de-a iubi, de-a lega prietenii, de-a fi normal, şi pentru toate acestea îl consideră vinovat pe profesor.
În perspectiva unei morţi apropiate şi la ideea de-a nu muri singur îi propune Mirunei să-i ceară preotului să-i cunune, dar fata refuză, spunându-i o altă poveste teribilă. În salonul acela fusese şi copilul ei prematur, doctorul îi spusese că aveau nevoie de un incubator mai performant pentru a-l salva. Tatăl Mirunei, un om cu bani şi poziţie a rezolvat banii necesari, dar doctorul rapace, cumpărase un aparat ieftin şi defect. Aparatul s-a aprins, copiii erau în sală, uşa închisă cu cheia şi asistenta nicăieri, aşa că mamele inclusiv ea îşi văzuseră bebeluşii murind. Apoi soţul ei moare într-o drumeţie pe munte, ea are accidentul şi ca o rememorare a vinii ei (faptul că făcuse rost de aparat) este adusă să moară în acest salon.

    Rememorarea vieţii lui, a relaţiei cu fetele, a poveştii Mirunei, îl determina pe povestitor să facă o incursiune în istorie, filozofie, psihologie umană, o aplicatibilitate a teoriilor lui Freud şi a ideilor lui Decartes la lumea de azi, o paralelă a vieţilor trecute şi prezente. Relatează în cuvinte crude, fără poleială, dar adevărate, mentalităţile şi ideile celor din jur, a oamenilor care de cele mai multe ori privesc cu ochii goi în jurul lor, luând de bune ideile bune sau rele, inoculate de alţii.

     La un moment dat în salon apare chiar profesorul Zăgrean, mult schimbat şi îmbătrânit, care o consultă pe Miruna. La plecarea lui, Miruna îi spune lui Cristi că profesorul este un vechi prieten de familie, dar el îi detectează minciuna. În momentul acela ceva se rupe în Cristi, el văzând în Zăgrean “răul absolut” care a distrus viaţa atâtor adolescenţi şi tineri, şi-i cere lui Nea Fane să-l omoare.
Dacă Nea Fane o va face, cum şi ce se va întâmpla vă las să aflaţi citind cartea.

   Nu am să vă spun că este o carte uşor de citit, dar o recomand mai ales acelora pe care nu-i sperie dezvăluirea brutală a problemelor vieţii.

     Citind cartea ai impresia clară că autorul însuşi se dezveleşte în faţa ta, descoperindu-şi mintea şi sufletul până la ultima fibră, de parcă ţi-ar spune: ”Uite aşa sunt eu, nu doar învelişul acesta al corpului, pe care îl vezi”.

     Semnificative sunt şi câteva idei din ultimele pagini ale romanului, al cărui deznodământ este mai mult decât surprinzător şi neaşteptat: ”Corpul meu se dezasambla. Exact ca societatea. Părţile erau vii dar nu mai conlucrau. Fiecare îşi îndeplinea sarcina ireproşabil, muncea de zor, dar lipsea coordonarea. Cei de la centrul de comandă plecaseră în vacanţă. În loc de creier, aveam o democraţie.” ”Oamenii socotiţi inteligenţi, cei pe care societatea îi promovează, sunt doar nişte scamatori. Vrăjitorii autentici, cei care au darul profeţiei au fost de mult arşi pe rug”

     Finalul aşteptat oarecum, dar neaşteptat prin revelaţiile lui te face să înţelegi de ce autorul compară viaţa cu un selfie.

     Şi totodată am înţeles şi cuvintele lui Sorin Lavric care spune despre carte şi despre autor:

”Cristi Lavin şi-a făcut din scris un brâu de carantină menit a-l izola de nebunia lumii. Paradoxul e că aceeaşi nebunie se regăseşte în romanele lui, a căror atmosferă e ticsită de violenţă, senzaţii tari şi peripeţii anormale.”

Autor: Arci
%d bloggers like this: