Tags Posts tagged with "Smart Publishing"

Smart Publishing

Apa vie (volumul I) Căderea împărățiilor, de Stachecian- recenzie

Editura Smart-Publishing, 2017

450 de pagini

… asta e una dintre problemele legendelor… Lumea e mare și se amestecă, darămite imaginația pentru adevăruri mult prea de demult.

   Acest prim volum al trilogiei constituie dovada că folclorul românesc nu a secat, că încă poate fi exploatat pentru ca romane fantastice precum Căderea împărățiilor să vadă lumina tiparului, iar lupta dintre bine și rău să nu rămână la nivelul unui basm. La o primă vedere, cartea în discuție pare să dețină trăsăturile basmului cult, cu motive lui specifice, însă autorul reușește să spargă granița cu povestea și mitul, integrându-le elementele pentru a da viață unui roman fără seamăn în cultura autohtonă. Încă de la început, suntem avertizați că vremurile poveștilor cu A fost odată ca niciodată, pe când se potcovea puricele cu 99 de oca de fier… au trecut, că sunt purtate prin viu grai, iar mai puțin prin ale cărților. Așadar, istorisirea în care urmează să intrăm poate fi cât se poate de reală. Descrierile ample din incipit anunță un roman de atmosferă, în care personajele se dezvăluie treptat, niciodată definitiv, cu portrete fizice uneori abia schițate, dar care nu se resimt ca fiind necesare.

   Titlul trilogiei trimite la motivul călătoriei de formare a tânărului Nalbian pe tărâmuri străine, în căutarea obiectului magic ce ar putea să încline balanța în mod favorabil asupra binelui, prin urmare avem de a face cu un bildungsroman. Apa cea dătătoare de viață, cine-o bea cu picătura, ca și prima și totuna/Vindecare vor afla și trupul și inima, este scopul vieții lui Nalbian (Făt-Frumos al basmelor populare românești). Nimic nu este întâmplător aici; nu există coincidențe, toate se leagă (a se studia inclusiv coperta!).Motivul apei ocupă un loc aparte: în satul său, Nalbian trebuie să ducă primele găleți cu apă la bucătăria unde mama sa și alte femei se vor apuca de treabă dis-de-dimineață, anticipând intriga; călătoria începe pe apă, iar popasurile sunt făcute la fântâni, unde au loc și cele mai importante întâlniri (cu ursitoarele, cu Decebrax). Apa vie, apa vieții se prezintă ca un simbol cosmogonic. Ea este o poartă spre veșnicie tocmai pentru că purifică, vindecă și întinerește. După Grigorie din Nyssa, fântânile conțin apă stătătoare. În schimb, fântâna Mirelui este o fântână cu apă vie (conf. J. Chevalier, A. Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol. I, pag. 111). În roman, apa vie provine de la rădăcina unui pom mare, mereu verde, mereu în floare și în pârg.Un singur firicel iese la suprafață, chiar prin grădina acestui pom, înainte să intre din nou în adâncuri. Iar apa lui, doar aici, se numește apă vie.

   Tânărul și naivul Nalbian trebuie să își îndeplinească soarta de erou legendar, ca un Harap-Alb romanesc. Asemeni personajului lui Ion Creangă, el nu deține puteri supranaturale, nici măcar extraordinare, ci doar calități precum milostenia, credința, cumpătarea, care îi devin ajutoare de nădejde, fiind sprijinit și de prieteni devotați, personaje reale sau fantastice (Getozak, Brosoc, Jaba, calul Amurg, zâna Zinavel). Spiritul justițiar extrem de dezvoltat îl determină să intre în conflicte mari cu hoții obișnuiți și cu Negru, cel mai de temut răufăcător al ținuturilor și personaj antagonic.

–O să vă spintec! Ca pe toți viermii de pân-acum! […]

–O să vă găsesc! Vă caut pe toți cei de-un neam! Dau foc și tai mână cu mână, picior cu picior!, promite acesta drept răzbunare.

   Călătoria inițiatică îl transformă, devine mai înțelept și mai puternic, pregătit pentru marea bătălie pe care am simțit că va trebui să o ducă. Nalbian e un personaj de care prinzi drag, un model de urmat pentru tinerii aspiranți al titlul de erou.

   Libra, satul natal al lui Nalbian din Cotul Mărgăritarului, pare locul unde nu se întâmplă nimic, unde timpul s-a oprit în loc, prietenos și răbdător cu oamenii. Elementele cadrului natural, maiestuos descrise, sunt aproape personificate, sugerând comuniunea om-natură, specifică basmului de factură romantică. Odată cu intrarea în acțiune, când evenimentele încep să se succeadă din ce în ce mai alert, descrierile ocupă mai puțin spațiu în economia textului. Îl urmărim pe Nalbian în decursul unui an calendaristic.

Așezările din aceste vremuri ajung pe la vreo cincizeci de case, iar, când trec de o sută, sunt deja măricele. Libra este undeva între. Astfel încât grădinile oamenilor, apoi cele comune și câmpurile mărginașe, asigură traiul celor de aici, atât timp când sunt pe pace și gospodari, iar stăpânul nu are mintea tulburată de asprime. De-a lungul Mărgăritarului sunt multe vatre cu vechime și se aude că încă se mai așază oameni, mai ales spre târgul cel mare, la curtea împăratului. Până acolo, hăt, departe, râul primește și alte ape, se face mare cât să nu tragă arcașul cel mai strașnic de pe un mal pe altul. Apoi, se zice că și puhoiul acela se aruncă, peste alte șapte ținuturi, în brațele unei mări întinse cât vezi cu ochii, după unii, până la marginea pământului.

   La celălalt capăt al lumii, un tărâm asemănător celui din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, libreanul se confruntă cu zmei și căpcăuni, pe care, evident, reușește să-i învingă. Până aici, probele curajului și milosteniei au crescut gradat, culminând cu lupta pentru viață.

   Unele nume de personaje au rezonanță dacică, altele sunt formate prin contopire sau trunchiere, altele sunt argotice, ori pur născocite, însă toate conțin aluzii asupra caracterului persoanei pe care o denumesc: Nalbian (de la alb>albi>înalbi>Nalbian), Lercudor (ler+cu+dor, folclor), Verobostes (dacic), Jaba (Degeaba-Încui. Jaba-ncui, vezi?, argou), Negru, Zinavel etc.

   Demn de admirat este și limbajul – un amestec fericit de arhaisme fonetice, regionalisme, expresii învechite și chiar înjurături inedite – ce-i face concurență și celui mai iscusit povestitor.

Ce cojocii mamii lui de dobitoc! (înjurătură)

Mii de bărzăuni legați în lanțuri! (exclamație)

   Apa vie, roman scris de Stachecian (despre care nu știu absolut nimic, dar aș vrea să îl cunosc pentru a-l felicita) conține o lume dintr-un univers paralel, uitat de contemporaneitatea mult preocupată să inoveze literatura. Toate încep cu A fost odată…, doar că noi am uitat.

A fost odată un roman despre apa vie, dar nu când făcea plopul pere…, ci mai degrabă…

Cartea Apa vie (volumul I) Căderea împărățiilor, de Stachecian poate fi comandată de pe site-ul Smart Publishing

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Tato Pani, de Iudita Pelea-prezentare

Editura SMART PUBLISHING 

   În nepaleză, tato pani înseamnă apă fierbinte. Au locuitorii de la poalele Himalayei un obicei, pe care mi l-am însușit și eu, să bea un pahar cu apă fierbinte după fiecare masă. Ajută la digestie și previne pântecăraia. O sticlă umplută cu tato pani și pusă în sacul de dormit o salvează pe colega de cameră a Iuditei de la îngheț. Iar o baie termală la Tatopani după ce cobori din munți alungă sleiala din oase. Apă fierbinte. Apă fiartă. Apă clocotită. Asta e cartea Iuditei, dincolo de caracterul ei instructiv, de tonul ei jucăuș și de ritmul ei antrenant. Bea din ea un pahar după fiecare masă ca să poți digera ce ți s-a pietrificat în stomac sau ca să previi pântecăraia dacă ți-e foarte frică. Ia-o cu tine sub pătură ca să te salveze de la îngheț. Cufundă-te în ea cu totul ca să alungi sleiala din oase. Și dacă după toate astea te iluminezi… și ce? Drumul sinuos pe care a pornit Iudita după ce s-a privit în oglindă e și drumul tău. E drumul de la minciună la adevăr, de la iluzie la realitate. E drumul trezirii. Cei șapte milioane șase sute de pași pe care Iudita i-a făcut în Spania, în pelerinajul ei spre Santiago de Compostela, continuă în Nepal cu alte câteva milioane. Dar nu despre numărul pașilor e vorba în cartea asta.

Sega, autorul romanelor Namaste

Sursa foto şi text: Editura Smart Publishing

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Legături, de Alexandre Testa

   Aparținând unui foarte tânăr autor, Alexandre Testa, romanul Legături surprinde realist viața de liceu, anturajele, o viață de noapte neobișnuită, relațiile și micile idile din care personajul principal se înfruptă cu regularitate. E lumea văzută prin ochii unui playboy ce nu își poate depăși condiția pentru a se regăsi. E iubire, viață, sex, euforie. Sunt oameni, situații, plăceri și suferință.

   „Scris într-o manieră nesofisticată, ușor de lecturat, romanul Legături are meritul de a face din erotismul omniprezent o poveste, de o naturalețe uimitoare, prin imagini succinte și prin cuvinte, a dorinţei care duce o persoană, posesoare de taine și vreri, la întâlnirea cu o altă persoană, chiar folosindu-se de mijloace specifice clișeelor pornografice, cu prezentarea unor acte sexuale brute, dar menținând o tentă de umanitate, unde există sentimente, nu doar porniri erotice primitive.

   Personajele lui Alexandre Testa sunt tinerii zilelor noastre, cu preocupările date de iminența bacului, de năzuința de a deveni actori sau doar angajați la Mac Donalds, și se numesc așa cum se numesc vecinii noștri de vârsta lor, copiii noștri, frații noștri mai mici : Robert, Ana, Delia, Giulia, Raluca sau Vlad și gravitează înlăuntrul reperelor comune date de Gara de Nord, Mall-ul Vitan sau orașul Roman. Ei au limbajul argotic auzit peste tot, pe stradă, în metrou, în parcuri și își duc obsesiile, temerile (exprimate sau numai bănuite), neîmplinirile prin locurile populate de cei de seama lor, prin taverne sau pub-uri, La Heaven sau Bamboo, și se îndrăgostesc mereu. Iar sexualitatea (uneori sub forma unor refulări) nu e esențială, cu toată abundența din paginile romanului. I-am spus că, atunci când pasiunea dintre doi oameni devine intensă, sexul intervine pentru a împărtăși niște emoții. Intervine pentru a desăvârși legătura. I-am spus că sexul ca act nu e prea important pentru mine, ci trăirea unor emoții sau închegarea unei legături, spune autorul undeva.“-Mihail Soare

Sursa> Smart Publishing

by -
11

Fiecare zi e uimitoare este provocarea de a asculta povestea a patru tineri aparent banali ce s-au întâlnit cândva într-un sat de pe malurile Dunării însufleţiţi de visul de a găsi o comoară.

Interviu cu Adrian Petru Stepan

Informaţii personale:adrian
Data nasterii: 30 mai 1978
Locul naşterii: Timişoara

Informaţii de contact:
+40728894019
adrian.stepan@boscolonet.eu

Activitate B&P:
2009-prezent: Senior Legal adviser Boscolo&PartnersTimişoara

Educaţie şi formare:
2001-2002: Studii postuniversitare “Civilizaţie Central-Europeană” în cadrul Fundaţiei “A Treia Europă” Timişoara
1997-2001: Facultatea de Drept a Universităţii de Vest dinTimişoara
1993-1997: Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara

Activitate ştiinţifică:

Inregistrarea în scopuri de TVA, examen pentru statul de drept, Juridice.ro, 2015

Gândirea juridică islamică, Juridice.ro, 2015

Societatea cu răspundere limitată, între societate de capitaluri şi societate de persoane. Discuţie despre continuarea societăţii cu succesorii. Propunere de legeferenda, Juridice.ro, 2014

Transferul ramurii de activitate, Revista Română de Drept Comercial, 2012
Aspecte procedurale ale fuziunii prin absorbţie, Revista Română de Drept Comercial, 2010

Răspunderea asociaţilor societăţilor în insolvenţă, Revista Română de Drept Comercial, 2010

Activitate literară:

Fiecare zi e uimitoare, roman, 2015, Smart Publishing/EdituraUnivers

Limbi străine:
Italiană, engleză, franceză

    Fiecare zi e uimitoare este provocarea de a asculta povestea a patru tineri aparent banali ce s-au întâlnit cândva într-un sat de pe malurile Dunării însufleţiţi de visul de a găsi o comoară. Dar, câteodată, realitatea întrece în imaginaţie chiar şi visele unor adolescenţi… O aventură spusă pe nerăsuflate, ce poartă de pe malurile Dunării, de la Trikule, în Bucureştiul politicii murdare şi până la Parisul cosmopolit unde orice deznodământ este posibil.

    Scriind, mi-am dat seama că, în jurul meu, există oameni care pot produce întâmplări uimitoare, că fiecare are o poveste surprinzătoare, că, lângă noi, locuri fabuloase ne îndeamnă să le descoperim. Am scris acest mic roman repede, pentru a demonstra unui prieten blazat că merită să citească o carte scrisă de un român, sper, încă tânăr, fiindcă există un unghi din care oricine şi orice poate fi strălucitor, uimitor, trebuie doar să lăsăm la o parte prejudecăţile şi clişeele cu care ne-am obişnuit de ani buni. Iar povestitorul şi personajul central, deşi jurnalistrespectat, a învăţat să vadă lumea din această perspectivă. Poate că romanul ar fi trebuit să înceapă cu amintirea acelei ultime toamne comuniste, când tatăl său îl dusese, câteva zile la rând, să admire gara acelui municipiu prăfuit de la poalele munţilor:

    Îmi plăceau mult trenurile, ȋmi plăcea ṣuieratul locomotivelor, oamenii care se luptau să coboare mai repede decât se ȋnghesuiau cei de pe peron să urce, ceferiṣtii rotofei plini de importanţă care fluierau ȋndelung semnalul de plecare, totul ȋn atmosfera superbă, caldă ṣi liniṣtită a toamnei. Dar mai mult decât orice ȋmi plăceau povestirile tatei; fiindcă, după câte ȋmi spunea el, trenurile nu duceau bieṭi ṭărani aduṣi la oraṣ să muncească pe liniile fabricii de armament, nici simple femei posomorâte care se grăbeau la pruncii de acasă după ce ȋntreaga zi ȋnghiṭiseră scamele de tricot ȋn marile fabrici care trimiteau haine ȋn Europa ṣi America. Nici vorbă de asemenea lucruri prozaice, vagoanele acelea plecau departe, mai departe decât Bucureṣtiul, care mie oricum mi se părea aṣezat undeva la capătul lumii, mergeau ȋnspre porturile ȋnsorite ale Mediteranei, urbele ȋngheṭate ale Scandinaviei, ori ȋn metropolele ridicate în deşertul sau în pampasul celor două Americi.

    Da, ȋn acele săptămâni de toamnă am aflat eu că lumea nu e nicidecum ternă ca ṣi municipiul nostru, că pretutindeni s-ar duce acele trenuri fabuloase, oraṣele sunt strălucitoare, calde ziua ṣi luminate feeric noaptea, că uneori comorile se ascund ȋn junglă, dar ṣi ȋn pivniṭele unor clădiri cum numai imaginaṭia mea putea crea, că uneori se ȋntâmplă ṣi lucruri rele, dar că oamenii fiind buni ṣi niciodată deznădăjduiṭi, ȋnfrâng până la urmă răul sau diavolul sau cum s-ar mai fi numit el. Că viaṭa este darul lui Dumnezeu ṣi că El e lumină, speranṭă, frumuseṭe ṣi fericire, cam aṣa cum L-ai descris tu mai înainte ṣi că doar temporar poate dăinui cenuṣiul acelor ani. Dar ṣi că ȋn anii de tristeṭe sunt oameni care poartă ȋn ei darurile divinităṭii, misterul ṣi strălucirea ce vor veni negreṣit. O învăţătură nelalocul ei pentru acei ani de ateism oficial.

    „Să citeşti romanul Fiecare zi e uimitoare este ca şi cum ai citi mai multe cărţi într-una, povestea în ramă îi permite să desfăşoare sub ochii cititorului mai multe fire narative, care se desfac asemeni păpuşilor ruseşti Matrioska… Comoara de viaţă tumultoasă dezvaluită de rândurile scrise de Adrian-Petru Stepan ne ajută să regăsim „uimirea” în faţa vieţii cotidiene pe care mai toţi o pierdem odată cu copilăria.” Laura Chiriacescu, raftulcuidei.roCoperta a

    „O scriitură alertă, susţinută, per ansamblu, de o acurateţe, atent controlată, a discursului prozastic, personajele vii, ,,prinse” în portrete credibile, marcate de un anume exotism romantic şi de o uşoară tentă ,,poliţistă”, pe care autorul le imprimă ficţionalizării epice, secvenţele – developând crâmpeie din aventura de jurnalist a personajului narator – ce surprind, cu un ochi sagace, ironic uneori, realităţi sociale, recognoscibile, din imediata noastră apropiere (şi nu doar) sunt câteva dintre ingredientele care nu pot fi decât o invitaţie de bun augur la lectura cărţii. Şi mai pot oferi, cititorului solidar, satisfacţia (re)descoperirii propriilor nelinişti şi căutări adolescentine, captate cu vervă, în aceste poveşti în poveste. Temeiuri, toate laolată, sper convingătoare, pentru a urmări, cu încredere, evoluţia unui prozator înzestrat, aflat la începutul traiectoriei sale scriitoriceşti.” Eugen Bunaru

    „Romanul depășește sfera individului, intrând în cea socială, societatea fiind reflectată cu precizie chirurgicală, cu toate „jocurile” ei, iar ideea de bază care se desprinde de aici este aceea că viața trebuie trăită la intensitate maximă în fiecare clipă, cu bucurie, fără regrete și „pas cu pas”, ca să cităm un clasic în viață. Iar răsplata nu va întârzia să apară, într-un fel ori altul.” Daniel Luca

    1.Cum şi de ce te-ai apucat de scris?

    Îmi dau seama cât sunt de bătrân răspunzând la întrebarea asta fiindcă m-am apucat demult de scris. Cred că prin clasa a VIII-a, povestioare puerile. Îmi amintesc că scriam pe mici caiete de dictando… acum de-abia mai ştiu să scriu de mână. Pe atunci încă mai era mare lucru să îţi spună cineva că eşti scriitor, poate de-asta m-a cuprins pasiunea asta. Şi, esenţial, scriind poţi crea o lume, personaje aşa cum ar trebui să fie cȃt mai mulţi în viaţa reală, un loc în care să te joci după pofta inimii. Şi nimic nu e mai frumos decât să te joci cu cuvintele.

    2. Cine e cel mai mare critic al tău?

     Eu însumi.

    3. Ce părere au colegii,cunoscuţii,prietenii când află că eşti publicat?

    Câţiva s-au uitat condescendent, cei mai mulţi apreciativ. Dar toţi m-au “obligat” să le scriu câteva rânduri pe exemplarul lor, şi asta a fost foarte greu… Bine, le-am explicat că e o carte serioasă, am scris ca americanii, profesionist, nu ca un artist neînţeles.

    4. Ai sau ai avut jurnal personal?

    Nu, mi se pare că m-aş vedea disecat în oglindă.

   5. Te-ai gândit şi la apariţia cărţii în format ebook?

  Da, a apărut pe Streamland, platforma online a Editurii Univers. Am fost acum câţiva ani la Paris şi am rămas surprins când am văzut în autobuzul care ne-a dus vreo oră de la aeroport la Porte Maillot foarte mulţi adolescenţi şi tineri citind cărţi de pe deviceuri. Trebuie să te adresezi tuturor, mie, personal, îmi place cartea fizică, dar, dacă alţii o preferă pe cea electronică, bine că măcar citesc cărţi şi nu can-can-uri.

    6. Ce surse de inspiraţie ai avut la scrierea romanului?

  Sunt destule întâmplări şi persoane în jur care să ne inspire, trebuie numai să le acordăm atenţie. Am “copiat” câte puţin din realitate, am mai adăugat nişte imaginaţie, puţină transpiraţie. Orice artă nu e doar inspiraţie, trebuie să şi munceşti pentru un rezultat bun, pe lângă un pic de har de la Dumnezeu îţi mai trebuie şi seriozitate “teutonică”. Să fiu sincer, am pornit de la pretexte şi personaje reale, dar m-a cam luat valul imaginaţiei, fără, totuşi, să fabulez deloc. Scriind, mi-am dat seama că, în jurul meu, există oameni care pot produce întâmplări uimitoare, că fiecare are o poveste surprinzătoare, că, lângă noi,poveşti fabuloase ne îndeamnă să le descoperim.

    7. Spune-ne câteva cuvinte despre cartea ta?

   Mă gândesc la un scriitor ca la un zugrav… sau hai să nu fiu complet prozaic… Ca la un pictor de biserici: pui şi puţin Rău, să sperii mirenii, să înfiori, dar trebuie să predomine Binele, Lumina, culoarea caldă. Am scris o carte aşa cum mi-ar place mie să citesc, adică să nu mă plictisească învârtind idei, fără acţiune. Deci nu mă judecaţi că aş fi scris-o prost, cel mult puteţi spune că gusturile mele sunt îndoielnice.

   8. Ce planuri/vise/dorinţe mai ai în afară de scris?

   Planuri, o grămadă. Şi un mare vis: să am timp să le pun în practică măcar în parte.

Mulţumesc, Adrian că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

 

%d bloggers like this: