Tags Posts tagged with "Smart Publishing"

Smart Publishing

Legături, de Alexandre Testa

   Aparținând unui foarte tânăr autor, Alexandre Testa, romanul Legături surprinde realist viața de liceu, anturajele, o viață de noapte neobișnuită, relațiile și micile idile din care personajul principal se înfruptă cu regularitate. E lumea văzută prin ochii unui playboy ce nu își poate depăși condiția pentru a se regăsi. E iubire, viață, sex, euforie. Sunt oameni, situații, plăceri și suferință.

   „Scris într-o manieră nesofisticată, ușor de lecturat, romanul Legături are meritul de a face din erotismul omniprezent o poveste, de o naturalețe uimitoare, prin imagini succinte și prin cuvinte, a dorinţei care duce o persoană, posesoare de taine și vreri, la întâlnirea cu o altă persoană, chiar folosindu-se de mijloace specifice clișeelor pornografice, cu prezentarea unor acte sexuale brute, dar menținând o tentă de umanitate, unde există sentimente, nu doar porniri erotice primitive.

   Personajele lui Alexandre Testa sunt tinerii zilelor noastre, cu preocupările date de iminența bacului, de năzuința de a deveni actori sau doar angajați la Mac Donalds, și se numesc așa cum se numesc vecinii noștri de vârsta lor, copiii noștri, frații noștri mai mici : Robert, Ana, Delia, Giulia, Raluca sau Vlad și gravitează înlăuntrul reperelor comune date de Gara de Nord, Mall-ul Vitan sau orașul Roman. Ei au limbajul argotic auzit peste tot, pe stradă, în metrou, în parcuri și își duc obsesiile, temerile (exprimate sau numai bănuite), neîmplinirile prin locurile populate de cei de seama lor, prin taverne sau pub-uri, La Heaven sau Bamboo, și se îndrăgostesc mereu. Iar sexualitatea (uneori sub forma unor refulări) nu e esențială, cu toată abundența din paginile romanului. I-am spus că, atunci când pasiunea dintre doi oameni devine intensă, sexul intervine pentru a împărtăși niște emoții. Intervine pentru a desăvârși legătura. I-am spus că sexul ca act nu e prea important pentru mine, ci trăirea unor emoții sau închegarea unei legături, spune autorul undeva.“-Mihail Soare

Sursa> Smart Publishing

by -
10

Fiecare zi e uimitoare este provocarea de a asculta povestea a patru tineri aparent banali ce s-au întâlnit cândva într-un sat de pe malurile Dunării însufleţiţi de visul de a găsi o comoară.

Interviu cu Adrian Petru Stepan

Informaţii personale:adrian
Data nasterii: 30 mai 1978
Locul naşterii: Timişoara

Informaţii de contact:
+40728894019
adrian.stepan@boscolonet.eu

Activitate B&P:
2009-prezent: Senior Legal adviser Boscolo&PartnersTimişoara

Educaţie şi formare:
2001-2002: Studii postuniversitare “Civilizaţie Central-Europeană” în cadrul Fundaţiei “A Treia Europă” Timişoara
1997-2001: Facultatea de Drept a Universităţii de Vest dinTimişoara
1993-1997: Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara

Activitate ştiinţifică:

Inregistrarea în scopuri de TVA, examen pentru statul de drept, Juridice.ro, 2015

Gândirea juridică islamică, Juridice.ro, 2015

Societatea cu răspundere limitată, între societate de capitaluri şi societate de persoane. Discuţie despre continuarea societăţii cu succesorii. Propunere de legeferenda, Juridice.ro, 2014

Transferul ramurii de activitate, Revista Română de Drept Comercial, 2012
Aspecte procedurale ale fuziunii prin absorbţie, Revista Română de Drept Comercial, 2010

Răspunderea asociaţilor societăţilor în insolvenţă, Revista Română de Drept Comercial, 2010

Activitate literară:

Fiecare zi e uimitoare, roman, 2015, Smart Publishing/EdituraUnivers

Limbi străine:
Italiană, engleză, franceză

    Fiecare zi e uimitoare este provocarea de a asculta povestea a patru tineri aparent banali ce s-au întâlnit cândva într-un sat de pe malurile Dunării însufleţiţi de visul de a găsi o comoară. Dar, câteodată, realitatea întrece în imaginaţie chiar şi visele unor adolescenţi… O aventură spusă pe nerăsuflate, ce poartă de pe malurile Dunării, de la Trikule, în Bucureştiul politicii murdare şi până la Parisul cosmopolit unde orice deznodământ este posibil.

    Scriind, mi-am dat seama că, în jurul meu, există oameni care pot produce întâmplări uimitoare, că fiecare are o poveste surprinzătoare, că, lângă noi, locuri fabuloase ne îndeamnă să le descoperim. Am scris acest mic roman repede, pentru a demonstra unui prieten blazat că merită să citească o carte scrisă de un român, sper, încă tânăr, fiindcă există un unghi din care oricine şi orice poate fi strălucitor, uimitor, trebuie doar să lăsăm la o parte prejudecăţile şi clişeele cu care ne-am obişnuit de ani buni. Iar povestitorul şi personajul central, deşi jurnalistrespectat, a învăţat să vadă lumea din această perspectivă. Poate că romanul ar fi trebuit să înceapă cu amintirea acelei ultime toamne comuniste, când tatăl său îl dusese, câteva zile la rând, să admire gara acelui municipiu prăfuit de la poalele munţilor:

    Îmi plăceau mult trenurile, ȋmi plăcea ṣuieratul locomotivelor, oamenii care se luptau să coboare mai repede decât se ȋnghesuiau cei de pe peron să urce, ceferiṣtii rotofei plini de importanţă care fluierau ȋndelung semnalul de plecare, totul ȋn atmosfera superbă, caldă ṣi liniṣtită a toamnei. Dar mai mult decât orice ȋmi plăceau povestirile tatei; fiindcă, după câte ȋmi spunea el, trenurile nu duceau bieṭi ṭărani aduṣi la oraṣ să muncească pe liniile fabricii de armament, nici simple femei posomorâte care se grăbeau la pruncii de acasă după ce ȋntreaga zi ȋnghiṭiseră scamele de tricot ȋn marile fabrici care trimiteau haine ȋn Europa ṣi America. Nici vorbă de asemenea lucruri prozaice, vagoanele acelea plecau departe, mai departe decât Bucureṣtiul, care mie oricum mi se părea aṣezat undeva la capătul lumii, mergeau ȋnspre porturile ȋnsorite ale Mediteranei, urbele ȋngheṭate ale Scandinaviei, ori ȋn metropolele ridicate în deşertul sau în pampasul celor două Americi.

    Da, ȋn acele săptămâni de toamnă am aflat eu că lumea nu e nicidecum ternă ca ṣi municipiul nostru, că pretutindeni s-ar duce acele trenuri fabuloase, oraṣele sunt strălucitoare, calde ziua ṣi luminate feeric noaptea, că uneori comorile se ascund ȋn junglă, dar ṣi ȋn pivniṭele unor clădiri cum numai imaginaṭia mea putea crea, că uneori se ȋntâmplă ṣi lucruri rele, dar că oamenii fiind buni ṣi niciodată deznădăjduiṭi, ȋnfrâng până la urmă răul sau diavolul sau cum s-ar mai fi numit el. Că viaṭa este darul lui Dumnezeu ṣi că El e lumină, speranṭă, frumuseṭe ṣi fericire, cam aṣa cum L-ai descris tu mai înainte ṣi că doar temporar poate dăinui cenuṣiul acelor ani. Dar ṣi că ȋn anii de tristeṭe sunt oameni care poartă ȋn ei darurile divinităṭii, misterul ṣi strălucirea ce vor veni negreṣit. O învăţătură nelalocul ei pentru acei ani de ateism oficial.

    „Să citeşti romanul Fiecare zi e uimitoare este ca şi cum ai citi mai multe cărţi într-una, povestea în ramă îi permite să desfăşoare sub ochii cititorului mai multe fire narative, care se desfac asemeni păpuşilor ruseşti Matrioska… Comoara de viaţă tumultoasă dezvaluită de rândurile scrise de Adrian-Petru Stepan ne ajută să regăsim „uimirea” în faţa vieţii cotidiene pe care mai toţi o pierdem odată cu copilăria.” Laura Chiriacescu, raftulcuidei.roCoperta a

    „O scriitură alertă, susţinută, per ansamblu, de o acurateţe, atent controlată, a discursului prozastic, personajele vii, ,,prinse” în portrete credibile, marcate de un anume exotism romantic şi de o uşoară tentă ,,poliţistă”, pe care autorul le imprimă ficţionalizării epice, secvenţele – developând crâmpeie din aventura de jurnalist a personajului narator – ce surprind, cu un ochi sagace, ironic uneori, realităţi sociale, recognoscibile, din imediata noastră apropiere (şi nu doar) sunt câteva dintre ingredientele care nu pot fi decât o invitaţie de bun augur la lectura cărţii. Şi mai pot oferi, cititorului solidar, satisfacţia (re)descoperirii propriilor nelinişti şi căutări adolescentine, captate cu vervă, în aceste poveşti în poveste. Temeiuri, toate laolată, sper convingătoare, pentru a urmări, cu încredere, evoluţia unui prozator înzestrat, aflat la începutul traiectoriei sale scriitoriceşti.” Eugen Bunaru

    „Romanul depășește sfera individului, intrând în cea socială, societatea fiind reflectată cu precizie chirurgicală, cu toate „jocurile” ei, iar ideea de bază care se desprinde de aici este aceea că viața trebuie trăită la intensitate maximă în fiecare clipă, cu bucurie, fără regrete și „pas cu pas”, ca să cităm un clasic în viață. Iar răsplata nu va întârzia să apară, într-un fel ori altul.” Daniel Luca

    1.Cum şi de ce te-ai apucat de scris?

    Îmi dau seama cât sunt de bătrân răspunzând la întrebarea asta fiindcă m-am apucat demult de scris. Cred că prin clasa a VIII-a, povestioare puerile. Îmi amintesc că scriam pe mici caiete de dictando… acum de-abia mai ştiu să scriu de mână. Pe atunci încă mai era mare lucru să îţi spună cineva că eşti scriitor, poate de-asta m-a cuprins pasiunea asta. Şi, esenţial, scriind poţi crea o lume, personaje aşa cum ar trebui să fie cȃt mai mulţi în viaţa reală, un loc în care să te joci după pofta inimii. Şi nimic nu e mai frumos decât să te joci cu cuvintele.

    2. Cine e cel mai mare critic al tău?

     Eu însumi.

    3. Ce părere au colegii,cunoscuţii,prietenii când află că eşti publicat?

    Câţiva s-au uitat condescendent, cei mai mulţi apreciativ. Dar toţi m-au “obligat” să le scriu câteva rânduri pe exemplarul lor, şi asta a fost foarte greu… Bine, le-am explicat că e o carte serioasă, am scris ca americanii, profesionist, nu ca un artist neînţeles.

    4. Ai sau ai avut jurnal personal?

    Nu, mi se pare că m-aş vedea disecat în oglindă.

   5. Te-ai gândit şi la apariţia cărţii în format ebook?

  Da, a apărut pe Streamland, platforma online a Editurii Univers. Am fost acum câţiva ani la Paris şi am rămas surprins când am văzut în autobuzul care ne-a dus vreo oră de la aeroport la Porte Maillot foarte mulţi adolescenţi şi tineri citind cărţi de pe deviceuri. Trebuie să te adresezi tuturor, mie, personal, îmi place cartea fizică, dar, dacă alţii o preferă pe cea electronică, bine că măcar citesc cărţi şi nu can-can-uri.

    6. Ce surse de inspiraţie ai avut la scrierea romanului?

  Sunt destule întâmplări şi persoane în jur care să ne inspire, trebuie numai să le acordăm atenţie. Am “copiat” câte puţin din realitate, am mai adăugat nişte imaginaţie, puţină transpiraţie. Orice artă nu e doar inspiraţie, trebuie să şi munceşti pentru un rezultat bun, pe lângă un pic de har de la Dumnezeu îţi mai trebuie şi seriozitate “teutonică”. Să fiu sincer, am pornit de la pretexte şi personaje reale, dar m-a cam luat valul imaginaţiei, fără, totuşi, să fabulez deloc. Scriind, mi-am dat seama că, în jurul meu, există oameni care pot produce întâmplări uimitoare, că fiecare are o poveste surprinzătoare, că, lângă noi,poveşti fabuloase ne îndeamnă să le descoperim.

    7. Spune-ne câteva cuvinte despre cartea ta?

   Mă gândesc la un scriitor ca la un zugrav… sau hai să nu fiu complet prozaic… Ca la un pictor de biserici: pui şi puţin Rău, să sperii mirenii, să înfiori, dar trebuie să predomine Binele, Lumina, culoarea caldă. Am scris o carte aşa cum mi-ar place mie să citesc, adică să nu mă plictisească învârtind idei, fără acţiune. Deci nu mă judecaţi că aş fi scris-o prost, cel mult puteţi spune că gusturile mele sunt îndoielnice.

   8. Ce planuri/vise/dorinţe mai ai în afară de scris?

   Planuri, o grămadă. Şi un mare vis: să am timp să le pun în practică măcar în parte.

Mulţumesc, Adrian că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

 

%d bloggers like this: