Tags Posts tagged with "speranță"

speranță

by -
1

 

O zi, două, nouăzeci şi nouă…

„Amanții mei sunt cărțile-nțelepte,

Amanții mei sunt vechii autori.

Cu ei ades am împărțit orgia

Din asfințitul serii până-n zori.

Amanți sublimi, visare, poezie…” Agatha Grigorescu Bacovia

      Orice femeie a fost iubită: o zi, doua, nouăzeci și nouă, după care a devenit soție. Literar vorbind, asta echivalează cu o trecere bruscă de la romantism la realism. A mai trecut o zi, două, nouăzeci și nouă și a aflat că trebuie să abandoneze visele, emoția, uneori și speranța în favoarea unor chestiuni mult mai practice: cum să frământe cel mai pufos cozonac, care este cea mai bună marcă de detergenți sau să devină specialistă în puericultură. El este bucuros – are o soție care îl iubește, îl răsfață, o voce de clopoțel îl strigă „tati”. Este mândru și plin de responsabilități, dar parcă ceva îl îngrijorează. Mai trece un an, mai trec cinci ani, ea s-a „eficientizat”: fuga la serviciu, fuga pe la piață în drum spre casă, viața ei s-a robotizat, este un mecanism perfect adaptat la nevoile familiei. El – încruntat, nemulțumit, plictisit, stresat, plin de reproșuri. Și toate astea o zi, două, nouăzeci și nouă, uneori o viață. Aceasta este povestea multor femei care au fost iubite, au devenit soții devotate care nu mai  așteaptă și nu vor primi flori, recunoștință, apreciere. Inima lor pare să fi  devenit o grădină devastată.

   Da, orice femeie căsătorită cu un bărbat autosuficient, egoist și înfumurat ar trebui să fie amantă. Pentru majoritatea bărbaților a avea o amantă este ceva obișnuit, se zâmbește înțelegător și se trece mai departe. Sunt rare divorțurile  în care un bărbat este acuzat de infidelitate. Invers… Unde este aici moralitatea? Egalitatea în drepturi? Câți bărbați sunt arătați cu degetul și categorisiți drept…curvari? Discutăm la nesfârșit despre emanciparea femeii  care – în realitate – trebuie să respecte legi morale instituite, dar nerespectate de bărbați?

     Da, și dacă se întâmplă să vină ziua în care ea, fosta iubită ajunsă soție, observă că a venit primăvara, cerul este albastru, revede o fotografie, citește un vers,  ascultă o melodie din vremurile în care fiorii dragostei încă nu fuseseră înlocuiți de gheara înghețată a prezentului? Când atitudinea ingrată și dureroasă a celui de-alături nu mai amintește cu nimic de exuberanța și pasiunea cu care începuse totul?

    Într-un pasaj extrem de revelator din „Dragostea în vremea holerei”, Gabriel Garcia Marquez spunea așa: „Numai ele știau ce grea povară era bărbatul pe care-l iubeau cu patimă și care poate că le iubea și el, dar de care trebuiau să aibă grijă ca de un copil până la ultimul suspin (…. Și totuși, când îl vedeau ieșind din casă, le cuprindea spaima că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Asta era viața. Dragostea, dacă exista, era cu totul altceva: altă viață.”

   Altă viață? O viață în care ea să îndrăznească să fie ea însăși? Dar viața prezentă, unica viață în care ne mulțumim doar cu bucurii mărunte printre necazuri și fire de păr care încep să albească? Se numește cumva virtute? Eu o numesc lașitate. Suntem blânde, înțelegătoare, rezistente la efort  și tăcute. Se numește cumva modestie? Eu o numesc renunțare. Renunțăm la vise, așteptări, pasiune. Se numește înțelepciune? Eu o numesc sacrificiu.

   Sacrificăm tot ce suntem, tot ce avem: tinerețe, bucurie, încredere, optimism, speranță. Zăvorâm ușile inimii, ferestrele spiritului nostru pentru a trăi onest, în siguranța unui cămin, a unei familii. Uneori, din păcate doar uneori, vine ziua când trebuie să ne răspundem la propriile întrebări, ziua în care trebuie sa fii sinceră cu tine însăți. Există situații în care un bărbat și o femeie să conviețuiască în mod cinstit, „să joace cu cărțile pe masă”, să se regăsească în aceleași preocupări, cu aceeași pasiune și exaltare ca la începuturi? Va veni vreodată timpul în care gândurile, aspirațiile, dorințele ținute prizoniere o viață întreagă să fie auzite? Și nu doar auzite, ci trăite?

 

Și totuși, din duritatea romanului răzbat dorința de mai bine, speranța și dragostea

Îngeri rătaciţi, de Neguţ Marius Albert

Editura Libris

   “Lumea e urâtă? Închide ochii, astupă-ți urechile și fă-o cât de frumoasă vrei… Apoi, dă vina pe mine pentru că ți-am dezvăluit hidoșenia ei, fără să vezi că, iluzia pe care singur ți-ai creat-o, te împiedică să schimbi realitatea.” (Neguț Marius Albert)

   Intrigată de titlul cărții (sincer inițial am crezut că e Fantasy), de cuvintele autorului, de fragmentele citite, de ideea că fac un pic de ”bine” unor copii defavorizați (drepturile de autor vor fi donate), am zis: “hai să văd despre ce e vorba”. Și nu-mi pare rău!

   Am citit o carte bine scrisă și documentată, plină de acțiune și dialoguri, o carte care te ține în priză de la primele rânduri până la final. De povestit nu pot, pentru că ar însemna să o fac cu lux de amănunte, ceea ce v-ar răpi plăcerea lecturii, dar am să vă vorbesc puțin despre datele istorice și despre personaje.

   Autorul face o documentare incredibilă referindu-se la ideea lui Ceaușescu: familia – celulă de bază a societății (decret 770/1966), taxa de celibat, interzicerea avorturilor, la înăsprirea condițiilor divorțului (779), la reducerea timpului de emisie al televiziunii (1976), toate menite a crea o națiune ideală cu oameni noi. Aceste legi aberante au dus la nașterea a mii de copii nedoriți, instituționalizați în adevărate lagăre.     Sunt prezentate avorturile empirice care au provocat moartea a mii de femei, dar și reversul medaliei, de după anul 1995, când avortul s-a liberalizat. Serbările fastuoase; adulația conducătorilor; pedepsele crunte pentru cei care refuzau să fie colaboratori ai serviciilor secrete și mai apoi revoluția (lovitura de stat) din 1989.

   Este interesant modul în care a fost manipulată armata, cum la televiziune au apărut exact cei care trebuiau să apară, modul în care s-au reglat conturi, cum unii s-au transformat din oameni cu funcții cheie în comunism, în revoluționari, făcând să dispară oricine ar fi putut depune mărturie împotriva lor.

   La fel de bine documentată este și înfruntarea armată din Piața Universității (Mineriada din iunie 1990). Tactica de luptă,  armamentul, manipularea, modul cum securiștii infiltrați printre mineri i-au manipulat pe aceștia, la cererea șefilor din capitală. E groaznic să vezi cu ochii minții, cum s-au comportat ortacii și muncitorii de la IMGB cu studenții, cum i-au atacat, cum i-au bătut, fără a se gândi că, acolo, s-ar fi putut afla proprii copii.

   Autorul face o cercetare minuțioasă, pune cap la cap lucruri pe care cu toții le-am citit, văzut sau auzit în diferite momente și înlănțuirea asta logica pare și mai înfricoșătoare. E groaznic și dureros în același timp, să realizezi ”marea manipulare”, să-ți dai seama că tot ce ai crezut, e de fapt o perdea de fum după care, manipulatorii și-au impus prioritățile, alianțele, interesele; cum cei care au ieșit în stradă cu entuziasm și bună credință au dispărut, și au apărut cei care ”trebuiau” sau “îmbogățiți de război” (cum le spun eu) –  oameni fără onoare, fără bun simț, mânați doar de interese, de dorința de mărire și putere, oameni care calcă literalmente pe cadavre pentru a-și atinge țelurile. Între ei, cei puțini bine intenționați, se pierd.

   Astfel îl cunoaștem pe senatorul Iordache, om cu funcții înalte și înainte de 1989, care la momentul oportun eliberează câțiva deținuți din arestul poliției și cu ajutorul unui ziarist (directorul unui mare cotidian pe care-l are la mână), își asigură un loc de frunte printre revoluționari, printre puternicii unei noi lumi.

   Dosarele ascunse când a început revolta, îi asigură materialul de șantaj necesar pentru a face oameni aflați în funcții cheie, să “joace” cum vrea el. Ziariști, polițiști, politicieni, pe toți îi are la mână și de toți se folosește într-un moment sau altul. Singura lui slăbiciune este soția lui, o femeie cu clasă, care se poartă rece cu el (poate asta îl și subjuga), care-l acceptă doar pentru a asigura un cămin fiicei sale, deși este conștientă de caracterul infect al omului de lângă ea.

   Haosul e declanșat de fugă Lianei (Lia), fata vitregă a senatorului, care va face orice ca s-o găsească – nu că l-ar interesa pe el, ci pentru soția lui. Deși Lia nu-l suportase niciodată, văzând dincolo de fațadă spilcuită și vorbele mieroase, are un șoc mare când descoperă dosare ce arată că senatorul se ocupă cu trafic de copii. Încearcă să se sinucidă, dar Ursu, un om al străzii o salvează. Astfel începe povestea  lui Lia, Ursu și Gargamel, din a cărei derulare aflăm multe alte istorii de viață cutremurătoare.

   Acțiunea merge pe mai multe planuri. O însoțim pe Lia de când era copilă, până acum. Îi cunoaștem tatăl (profesorul Dima); bunica (o adevărată doamnă dintr-o veche familie boierească); Ruxandra (mama adusă în pragul nebuniei de loviturile vieții) și urmărim infiltrarea în viața lor, a senatorului Iordache.

   Viața lui Ursu este un adevărat coșmar: o copilărie distrusă de un tată bețiv și abuziv (care în final îi omoară mama) și de statul ce, după condamnarea tatălui, îl aruncă într-un cămin de copii. Veți suferi alături de el, cunoscând abuzurile celor mai mari și a supraveghetorilor. Veți evada alături de el și de prietenul său, Biscuite, apoi, îi veți cunoaște viața normală pe care o duce alături de Roza, de Sofian și copii lor, o familie de țigani din Ferentari. Ajutat de-o avocată cu suflet mare, Sofian îl înfiază și-l crește ca pe propriul copil. Răducu (Ursu) trece prin școală cu brio, intră la facultate, este încorporat, se logodește cu fiica avocatei (Ana), dar, când să cunoască fericirea, vine revoluția și îi răpește tot.

În comă, fără acte, ajunge la un spital din afară și este salvat, dar viața îi oferă din nou, alte surprize neplăcute.

   Gargamel: Un puşti fugit dintr-o altă casă de copii, prigonit de cei mai mari pe stradă, care nu vrea să devină un aurolac și pe care în final, Ursu îl ia sub aripa lui protectoare. Pentru Gargamel Ursu devine prototipul fratelui, tatălui, găsind în acesta prietenul pe care nu l-a avut niciodată.

    În cursul aventurilor, facem cunoștință cu lumea subterană a capitalei, cu aurolacii care trăiesc în canale, organizați în găști, cu Pistruiatu, șeful lor (un tip pe care cei de sus îl știu de frică), și care încercă pe cât posibil, să-și apere copiii aflați sub aripa protectoare. Cu cerșetori și hoți; cu vechii milițieni redenumiți polițiști; cu ofițerii acestora (mai ticăloși decât oamenii străzii), care pentru a-și atinge scopurile își pierd și ultima fărâmă de umanitate.

   Aflăm povestea lui Biscuite – băiatul alături de care Radu fugise din orfelinat; toate necazurile prin care trece (este prins și dus înapoi la Siret), îl cunoaștem pe Nea Gică, șoferul de camion care îl salvează; vedem cum Biscuite (Ionuț) ajunge să conducă o fundație, încercând astfel să salveze la rândul său, copii aflați la nevoie.

   Citind cartea veți rămâne surprinși de varietatea de personaje, veți vedea că există onoare, demnitate, loialitate și compasiune, acolo unde te-ai aștepta mai puțin. Neguț Marius ne prezintă personajele și situațiile firesc, fără înflorituri, fără a atenua duritatea, fără prejudecăți, doar cu ideea clară că, asta e viața. Iar scenele, urmăririle, tunelurile sunt atât de plastic descrise, încât ai impresia că le străbați și tu, alături de protagoniști. La un moment dat aveam parcă senzația că mă sufoc în tunel!

Și totuși, din duritatea romanului răzbat dorința de mai bine, speranța și dragostea.

N-am să vă spun mai mult, doar atât: finalul îți împlinește dorințele dezvoltate de a lungul lecturii.

Vă recomand din tot sufletul să citiți cartea (chiar dacă are peste 500 de pagini, cu siguranță nu vă veți plictisi).

Romanul lui Neguț Marius Albert este o lecție de viață, o lecție de istorie, o lecție de credință și încă multe alte lucruri.

    Citind veți înțelege și spusele autorului: ”Cititorule crezi că te poți desprinde așa ușor de trecut? Crezi că, dacă nu l-ai trăit, nu ai nici o vină? Chiar dacă tu nu recunoști, el te-a creat omul ce ești acum. El îți domina viitorul, pentru că tu naiv fiind, îi permiți să rămână în umbra, necunoscut.”

Felicitări Marius, mă bucur că ți-am citit cartea și aștept cu nerăbdare următorul roman.

Cartea poate fi comandată de pe Libris.ro.

 

by -
12

O poveste plină de speranță și optimis

Dă mai departe, de Catherine Ryan Hyde

Editura: Pandora M

Număr pagini: 272

Titlu original: Pay It Forward

  „Dar nu poți schimba lumea bazându-te pe onoare și cinste, toată lumea știe asta. Lasă oamenii cu regulile de acum și nu vor face nimic. Imediat ce pleci, vor renunța.”

   Cu toții suntem conștienți că lumea în care trăim nu este chiar roz, că se întâmplă lucruri urâte sau că unii oameni din viața noastră ne dezamăgesc. Totuși, în loc să încercăm să facem o schimbare ca să îmbunătățim modul în care suntem tratați de către cei din jur, alegem să lăsăm lucrurile așa cum sunt, bazându-ne pe premisa că oricum reprezentăm doar un simplu element dintr-o mulțime. Practic trăim cu impresia că orice am face nu putem schimba lumea pentru că, atunci când nu sunt văzuți de alții, oamenii revin la vechile obiceiuri și nu se țin de cuvântul dat. Romanul lui Catherine Ryan Hyde, „Dă mai departe”, este menit să ne demonstreze contrariul, să ne arate că dacă vrei să schimbi lumea în bine și pui suflet în ceea ce faci, poți reuși chiar și dacă ești doar un copil.

   „Dă mai departe” este o carte pentru copii, dar care poate fi citită și de către oamenii mari, despre un puști care a schimbat lumea cu o idee simplă, dar genială. La ora de științe sociale de la școală, profesorul Reuben îi provoacă pe elevi să reflecteze, pentru a primi puncte suplimentare, asupra unei inițiative: „Gândiți-vă la o idee care ar schimba lumea și puneți-o în aplicare”. Dintre toți elevii Trevor McKinney este cel mai entuziasmat de această temă. El construiește un joc aritmetic pe baza căruia își aplică ideea sa de a „da mai departe”. Urmează să ajute trei oameni, cu bani sau prin alte metode, iar aceștia nu trebuie să-i întoarcă favorul, ci trebuie la rândul lor să dea mai departe fiecare altor trei oameni. Dacă toată lumea ar respecta regulile, atunci în ceva timp toți oamenii vor dori să facă un bine celor din jur și lumea ar deveni mai bună. La început Trevor alege să-l ajute cu bani pe Jerry, un om al străzii, pentru a reuși să-și găsească o slujbă. Mai apoi, se oferă să-i îngrijească grădina doamnei Greenberg, o bătrânică drăguță, dar singură. Iar ultima persoană vizată de puști este chiar profesorul Reuben, care din cauza unui accident în armată are jumătate de față mutilată. Trevor vrea să-l facă să uite de probleme și să fie fericit. Și ce mod mai inventiv de a realiza acest lucru decât încercând să-l facă să se îndrăgostească de mama sa? Totuși, în ciuda intențiilor foarte bune ale copilului, lucrurile nu par să meargă conform planului. Dar chiar când credea că proiectul său a fost un uriaș eșec, Trevor va avea parte de o surpriză.

   Personajul principal al romanului, Trevor McKinney, este un adevărat exemplu atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Când nimeni nu credea că în societate se poate schimba ceva în bine, el a făcut-o. Nu a vrut să primească nimic în schimbul faptelor bune, nu a urmărit niciun scop ascuns, ceea ce și-a dorit cu adevărat a fost să facă lumea în care trăiește mai bună. Da, poate este o viziune idealistă această credință nestăvilită a lui că oamenii sunt corecți, onorabilii și își respectă cuvântul dat chiar dacă nu sunt supravegheați. Totuși, eu cred că este nevoie de un astfel de exemplu din care copii să înțeleagă ce este bunătatea, mărinimia și încrederea în cei din jur. „Dă mai departe” îi determină pe cei mici să creadă în puterea exemplului și în faptul că trebuie să aibă curaj să-și urmeze propriile idei. Povestea lui Trevor ne arată că nu suntem mici într-o lume mult prea mare decât dacă ne subestimăm și nu punem prețul corect pe propria putere.

   „Dă mai departe” este un roman pe care îl recomand oricui, indiferent de vârstă pentru că îți dă o stare de bine și te impulsionează să crezi în capacitatea ta de a-ți lăsa amprenta asupra lumii. Este o carte care o să vă placă și vouă, celor mari, pentru că vă permite să vedeți din nou tot ce vă înconjoară prin ochii plini de speranță și de visuri ale unui copil. O poveste plină de speranță și optimism care, sper eu, vă va provoca să dați și voi mai departe.

pandora M

 Cartea  Dă mai departe, de Catherine Ryan Hyde de  a fost oferită pentru recenzie de Editura Padora M. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Pandora M.

%d bloggers like this: