Tags Posts tagged with "tag"

tag

10 lucruri “inedite” pe care le-am făcut fără să vreau

  Dacă este vară, atunci trebuie să profităm și să ne relaxăm simțurile. Cei mai norocoși merg în vacanță, dar sunt destui care n-au avut timp să evadeze. Printre aceștia sunt și eu, dar nu mă plâng, îmi voi lua doza de nebunie în curând. Canicula mă inspiră și am zis, de ce nu, dacă tot am scris despre cele 10 lucruri pe care NU le-am făcut până în prezent, să vă delectez cu câteva lucruri „inedite” care le-am făcut de-a lungul anilor.

   Mărturisesc că:
  1. Am dormit pe câmp în timp ce căpriţele păşteau

   Copilăria am petrecut-o în zona rurală, iar printre sarcinile mele se aflau și 2 căprițe însoțite de ieduți. Erau atât de simpatici încât la un moment dat mi se luase să tot am grijă de ei, așa că mi-am spus că merit o pauză de nana. Așa m-a găsit bunica, în plină sforăială, dar nu regret, trebuia să o fac și pe asta cândva, nu-i așa?

  2. Am fost păcălită de un unchi și am cărat o piatră “magică” destul de grea mergând cu ea vreo câţiva kilometri prin pădure

   În generală am profitat de o oportunitate unică și am plecat împreună cu tata să vizitez rudele lui din Banat. Pe lângă aventurile de rigoare, călătoria cu trenul/autobuzul, am reușit să ne refugiem într-un orășel de munte. Tata și unchiul s-au gândit să ne scoată la aer curat și cum amintirile sunt pe ordinea de zi a fiecărui copil am zis că merită să înhățăm niște pietre. La un moment dat am vrut să le lăsăm jos, să ne odihnim sau chiar să le abandonăm, dar unchiul ne-a vrăjit cu o poveste, cum că ar fi magice și că nu este bine să le lăsăm… bla bla bla. După câțiva kilometri, am ajuns acasă obosite (nu eram singura fraieră, inclusiv sora mai mică picase în plasă) și când ne-a văzut mătușa toți au început să râdă. Partea frumoasă este că le-au păstrat lângă casă și de fiecare dată se amuzau când își aminteau de escapadă.

  3. Am bărbierit un bărbat fără să-l maltratez

  Cobai a fost bunicul meu. Era bolnav și nu reușea să se descurce singur, iar eu m-am oferit voluntară. Vă dați seama că rezultatul nu a fost waw, dar era atât de mândru de ajutorul primit încât mereu îmi mulțumea. 

  4. Am râs de indiferenţa unui englez care stătea la aceeaşi masă cu mine şi nu s-a putut abţine să dea “aere” în tren

   Aceasta face parte din aventura mea din Anglia pe care n-am știut cum să o clasez. Individul era destul de interesant, purta costum, avea alături de el cărți, cafea, ziare și le tot studia. Eram practic vrăjită de situație, mai ales că mergeam la aeroport, se terminase vacanța. Înainte să coborâm din tren, în timp ce stăteam față în față la aceeași masă, ne trezim cu un arsenal auditiv de invidiat. Ce era să facem? Omul făcuse indigestie când ne-a auzit vorbind, îl cam durea în… Brexit. Am încercat să fiu serioasă (așa m-a educat mama), dar până la urmă am râs în hohote. Acolo totul este natural, în schimb aici se cheamă nesimțire.

  5. Mi-am racolat jumătatea pe internet

  Da, așa mi-am cunoscut soțul, fix pe un chat de socializare (între timp a și dispărut platforma). Au trecut multe luni până i-am dat credit și ne-am întâlnit față în față. Acum ne mândrim cu destule amintiri frumoase.

   6. M-am sărutat la înălţime, chiar în Turnul Eiffel

   Am ajuns la Paris dintr-o întâmplare foarte fericită și primul obiectiv a fost să escaladez Turnul Eiffel. După numeroase filtre de securitate am aterizat în vârf și chiar dacă am făcut n fotografii, doar stând acolo te poți bucura de panorama splendidă. Și cum francezii știu ce vor, din loc în loc este amplasat câte un pliant cu îndemnul Place To Kiss. Era și păcat să nu intru în atmosferă, nu de alta, dar să am ce arăta nepoților mai târziu. La această euforie am adăugat amintiri frumoase și o mică țopăială de bucurie pentru că primisem în dar un cadou neașteptat. Știu că femeile visează la cai verzi pe pereți, dar uneori sunt înregistrate și excepții care duc la bun sfârșit o întreagă aventură. Eu mi-am împlinit un vis. Happy me! 

  7. Am întârziat la primul colocviu de la facultate şi profesoara s-a sincronizat îmbolnăvindu-se în aceeaşi zi

   Trebuia să o fac și pe asta. Am fost la un pas să mă trezesc cu o minunată restanță la franceză, dar nu din cauza neștiinței, ci datorită tehnologiei. Telefonul era închis și n-am auzit alarma din cauza petrecerii nocturne (așa este la cămin, apar și evenimente neprevăzute în sesiune). Eram atât de disperată încât nici nu știam ce să fac, mă durea sufletul, râdeam și plângeam atunci când am aflat că profesoara nu a ajuns pentru că răcise. Da, norocul meu sau prost să fii, noroc să ai! 

  8. M-am urcat în tramvaiul nepotrivit şi am călătorit câteva staţii bune, fără să realizez că eram în direcţia opusă

   Era și cazul pentru ceva penibil. Culmea este că primisem indicații. Iei nr. X, mergi nu știu câte stații. Am respectat întocmai, dar m-am dus în sens invers. Și ca să vedeți karma cum este: în timp ce explicam unde sunt, se regăseau fix aceleași repere în zonă, mai puțin eu. A fost chiar distractiv, am zis, gata, sunt cea mai tare, am bifat încă un lucru pe listă.

   9. M-am speriat de un cutremur fictiv

   Bată-l vina pe Moise Guran. Aveam o aplicație minune și când am început să primesc mesaje de înștiințare pe bandă rulantă chiar m-am speriat. Stau la cucurigu, eram singură acasă, așa că am făcut ce nu era indicat: am fugit pe scări. Normal că eram singura fraieră care se agita. Nici vorbă de cutremur, doar păcăleală virtuală. Acum am renunțat la precauție, poată să vină și taifunul, nu vreau să știu. 

   10. Am uitat să scot eticheta de la haină cumpărată și am circulat cu ea fără să am habar de ce lumea mă făcea atentă

   Aici cred că se poate întâmpla oricui, dar eu pentru vreo 10 minute am fost vedetă. Nu înțelegeam de ce se amuzau unele persoane. Acum mă uit de nu știu câte ori, poate îmi scapă ceva și iar o dau în bară. Aș fi de genul: Bravo, n-ai stil!

Dacă și voi aveți situații “interesante” de dezvăluit, atunci vă provoc la scris. Este o modalitate de a afla ce se ascunde în spatele omului de la butoane-bloggerul.

 

 

Tag: Mid Year Book Freak Out

    Din când în când merită să ne răsfăţăm cu câte o provocare. Audrey de la The Sagittarius Books s-a gândit la noi şi am acceptat cu drag să ne dezlănţuim printre cărţi.

1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct al anului 2017.

Măştile fricii de Camelia Cavadia. Ştiu că am discutat foarte mult pe baza acestei cărţi, dar a fost o surpriză interesantă, surprinzătoare şi foarte bine scrisă. Şi dacă tot m-a impresionat, este firesc să o recomand şi altora.

2. Cea mai bună continuare (a unei cărți) citită în 2017.

Vreau să fiu soţia ta de Lisa Kleypas. Finalul primului volum a fost ca o lovitură sub centură. Norocul meu a fost perseverenţa editurii. Ce mai făceam dacă se traducea cartea la anul? Atunci chiar era coşmar de cititor.

3. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o încă, dar vrei neapărat.

Caraval de Stephanie Garber. Ador coperţile cartonate şi da, presimt că va fi altceva.

4. Cea mai anticipată lansare din a doua jumătate a anului.

Clar, ultimul volum al seriei vikingilor Oanei Arion. Din frânturile care mi le-a transmis Iasmy se anunţă incendiară şi dacă finalul va fi waw, atunci şi eu mă aliniez astrelor şi o voi citi în sfârşit cel puţin un volum.

5. Cea mai mare dezamăgire.

Tratament special-Inspecţia/Scrisori de dragoste pentru cei plecaţi/Crimă în Orient Express (Ştiu că o adoraţi pe Agatha, dar trebuie să fiţi oneşti şi să recunoaşteţi că Hercule Poirot mai trebuie să anime atmosfera. Un pumn, o adrenalină, ceva palpitant ar fi fost de folos). Ele nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, le-am citit greu şi parcă au fost platonice. În perioada în care le-am dat o șansă am dormit mult, în special pe ele.

6. Cea mai mare surpriză.

Diavoli fragili de Radu Găvan. Nu ştiu cum să percep această carte. Mă lupt cu ea, dar îmi dă stări contradictorii. Sentimentele sunt bulversante, încât îmi este şi teamă să o termin, mereu mă loveşte ca un bumerang. La un moment dat am închis-o pentru că mi s-a făcut frică, eram singură în casă, iar scenele prezentate îmi trezeau nişte stări destul de aiurea.

7. Noul autor preferat. (Debutant sau nou pentru tine)

Mia Sheridan(Vocea lui Archer)/Mia Marlowe(Seducţie la prima vedere). Se pare că aceste două femei mi-au pus gând rău şi da, chiar mi-au plăcut.

8. Cel mai nou crush pe un personaj.

Brodick Buchanan din Răscumpărarea de Julie Garwood. În primele zile din anul 2017 mi-am propus să citesc cartea preferată a Iliuţei. Ştiu că a recitit-o de n ori şi dacă tot îi este dragă, am zis de ce nu. Da, scoţienii au lipici şi dacă este historical romance, atunci clar este de mine.

9. Cel mai nou personaj preferat.

Am destule personaje în minte, dar îl voi alege pe Anthony Bridgerton-Vicontele care mă iubea de Julia Quinn. Nici nu ştiu cum am citit seria familia Bridgerton, dar m-au cucerit în totalitate prin unitate, diversitate şi pasiune.

10. O carte care te-a făcut să plângi. + 11. O carte care te-a făcut fericit(ă).

Aerul pasiunii de Brittainy C. Cherry versus Promisiuni de catifea de Jude Deveraux. Două extreme, genuri şi perioade diferite, dar cred că acesta este farmecul lecturii.

12. Cea mai bună ecranizare a unei cărți pe care ai văzut-o anul ăsta.

Ultima dată am văzut Jack Reacher: Never Go Back (2016) aka Să nu te întorci niciodată! de Lee Child, dar din moment ce nu am termen de comparaţie cu alte filme, ma voi limita la acest răspuns. Un thriller cu suspans, dar partea care nu mi-a plăcut a fost Tom Cruise. Săracul, se vede ca nu mai este ca la 20 de ani, i-au apărut ridurile :)

13. Recenzia preferată scrisă până acum.

Una negativă. :) Tratament special-Inspecţia de Davine M. Vesco, Lexi B. Newman. Dacă tot a fost apreciată pentru sinceritate, merită să o menţionez, era păcat să vă reamintesc de recenzia sezonului. Aştept cu nerăbdare şi alte titluri interesante ca să mă dezlănţui.

14. Cea mai frumoasă carte pe care ți-ai cumpărat-o (sau ai primit-o) anul ăsta.

Am primit/cumpărat multe cărţi şi alegerea este dificilă, dar probabil Absolut tot, a fost înhăţată de la Bookfest. Are inclusiv un pliant drăguţ cu ecranizarea. Dacă se va ridica la nivelul aşteptărilor mele sau nu, chiar nu ştiu, dar am zis, de ce nu?

5. Ce cărți trebuie să citești până la finalul anului?

Lista este mare, dar mi-am propus ca să termin într-un final Absolut tot, Second life, Fangirl, cel puţin o carte de Tony Mott (în caz contrar mă ucide Arci), Ultimul viking de Oana Arion-primul volum dintr-o serie palpitantă, Până ne vom revedea, Nu mă tem, plus alte titluri neprevăzute.

Dacă vă place tag-ul, sunteți liberi să îl preluați.

 

"Who were you in a past life? This is really a no pressure question, I'm just curious that's all...."

Tag: călătorie în lumea tuturor posibilităţilor

   Zilele trecute mă gândeam la o fotografie editată cu ani în urmă în care am adăugat câteva imagini cu planurile mele de viitor, locuri pe care visam să merg, să mă bucur de ele cu cineva special. Întotdeauna am afirmat sus şi tare că planurile nu-mi ies şi chiar aşa este, dar când mai dai de coincidenţe îţi vine să zâmbeşti. Îndrăzneşte, pune-ţi o dorinţă şi lansează gândul chiar la început de an, iar după ocupă-te de magie şi gândeşte pozitiv. Nu va pica nimic din cer dacă nu depui puţin efort.

   Un alt vis a fost să călătoresc, să depăşesc graniţele, să cunosc şi alte locuri, iar dorinţa s-a materializat, însă nu atunci când am bătut eu din picior, ci aşa spontan-la timpul potrivit.

   Acum să pornim cu ajutorul gândului şi să trăim pentru o clipă posibilul sau imposibilul. Imaginaţie sigur avem, doar citim pe bandă rulantă despre cai verzi pe pereţi, tot ce trebuie să facem este să ne aşezăm cu popcorn şi cu răbdare pentru că urmează să ne descătuşăm gândurile şi să le dăm curs.

   1. Să presupunem că te-ai reîncarnat şi de-a lungul timpului ai ales diferite identităţi, ce crezi că ai fost ultima dată? Ce meserie ai avut?

   Hmm, bănuiesc că am avut o meserie inedită, ciudată ce m-a pus în diferite situaţii. Poate că am fost vrăjitoare, spioană, vreo femeie afurisită sau poate vreo cotoroanţă rătăcită pe un colţ de deal care citea viitorul doritorilor şi pregătea poţiuni magice.

    Sau poate că în trecut am avut activităţi banale şi acum sunt deschizătoare de drumuri. Cine ştie? 

    Goodreads.com este de vină pentru această întrebare nevinovată. Cineva dorea să ştie ce a fost fiecare în trecut. 

“Who were you in a past life? This is really a no pressure question, I’m just curious that’s all….”

 

   2. În ce ţară ai fi dorit să trăieşti?

   Îmi plac temperaturile echilibrate şi probabil aş merge într-un loc cu soare. Ultima dată când m-am bronzat, era cât pe ce să îmi rămână urme de la ochelari pe faţă, dar aş risca. Mi se pare magic să văd apa aceea turcoaz în faţa ochilor şi să mă relaxez cu privirea. Să vizitez locuri noi, să mă bucur de entuziasmul oamenilor şi de ce nu să-mi amintesc ce norocoasă sunt că am ajuns să descopăr alte tradiţii.

    Şi dacă ar fi să aleg ceva spontan, atunci sigur aş dori să fiu pentru o clipă în Scoţia. Chiar dacă este puţin răcorică pe acolo a fost atât de frumos prezentată zona în cartea Aproape de cer (din cauza ei am făcut noapte albă) încât am zis fie… îmi cumpăr bilet şi dispar pentru o perioadă nedeterminată.

  3. Dacă te-ai teleporta pentru o noapte unde ai dori să mergi şi cu cine?

   Doar o noapte? Deja mi se pare puţin, însă aş fi tentată să particip la balul organizat la finalul cărţii Seducătorul domn Bridgerton de Julia Quinn, chiar atunci când Penelope Featherington şi Colin Bridgerton dau cărţile pe faţă şi dezvăluie tuturor secretul care va spulbera audienţa. Da, ştiu, sunt puţin sadică, dar mi se pare fascinant să văd atâtea figuri uimite, iar bonus, să cunosc familia Bridgerton. M-am simţit minunat să le descopăr poveştile, să îi văd cât de uniţi şi afectuoşi sunt. Partea frumoasă este că Penelope este eroina care a ştiut să joace pe degete atât de mulţi oameni, să îndrăznească să îşi transforme visul în realitate, deşi era femeie, şi să scrie. Dacă ea a reuşit să devină din omidă un frumos fluture, atunci şi noi trebuie să îndrăznim. Nu?

  4. Dacă eşti cititor pasionat, sigur ai abilităţi “speciale”. Te-ai gândit cum ar fi dacă ai avea o şansă infimă şi să pătrunzi în mintea oamenilor pentru a le citi gândurile?

   Când am văzut filmul cu Jack Nicholson-What Women Want/Ce-și doresc femeile (2000), mi-am spus că este tare ingenioasă ideea(chiar dacă ipotetică), dar dacă fac o analiză la rece atunci sigur m-aş îngrozi să mă las dusă de val. Prefer ca mintea oamenilor să rămână un mister şi las curiozitatea în seama celor care vor să  schimbe lumea.

  5. În cazul în care ar da norocul peste tine şi ajungi să descoperi Lampa lui Aladdin sau vreo baghetă magică, ce dorinţă ai dori să se materializeze?

     Fiecare om are doza lui de nebunie, dar şi de egoism, de aceea cred că în prima fază sigur m-aş gândi la ceva superficial, dar într-un final aş realiza că deja am profitat de 4 dorinţe şi pe aceasta aş dori să o fac cadou. Să se bucure de ea cineva drag, cineva care merită, cineva ca Iasmina. O las pe ea să decidă în ce direcţie să se îndrepte şi ce anume să facă cu această şansă unică.

    Şi pentru că întrebările sunt relaxante, ar fi păcat să nu vă distraţi câteva minute. pentru început lansez provocarea către Cos de la Mes passions şi Sorina de la Scrinul cu cărţi. 

     Întrebările se pot prelua automat din documentul word. Enjoy!

Printre cărți (leapșă)

   Întotdeauna este o plăcere să discut despre cărţi, ele mă relaxează, şi în momentele de incertitudine simt că mă ghidează cumva. Deşi nu citesc cantitativ, prefer să abordez diferite stiluri şi să experimentez în măsura în care se poate. Dacă este an nou, atunci trebuie să fie şi cu cerinţe. Cosmin de la Mes Passions s-a gândit că poate mă plictisesc de moarte în timpul liber şi ar cam fi cazul să preiau o leapşă, asa, cu ocazia zilei de azi.

        Răspunsuri la provocări:

  • Când faci o pauză de la citit, folosești un semn de carte sau îndoi un colț al paginii?

   De obicei am un semn de carte alături, o bucată de hârtie, un bilet de autobuz, dar dacă nu găsesc, improvizez şi nu îndoi pagina. Respect cărţile, sunt pacifistă :) .

  • Ai primit în ultima vreme o carte? Care a fost aceasta?

   Am primit destule, autori români şi străini, edituri diferite, genuri care ar putea să mă atragă sau poate ar putea să mă surprindă plăcut. Prietenii sunt de vină pentru comorile din imagine.

cadouri literare

  • Citești în baie?

   Dacă baia este îmbietoare, da, de ce nu? Este o provocare.

  • Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?

   Hmm, în mintea mea sunt genială (îmi place la nebunie expresia, mă simt ca la 17 de ani), dar ideile sunt atât de banale încât chiar nu vreau să aduc pe piaţă o carte care nu se ridică la nivelul aşteptărilor celor din jur. Decât să fiu un autor de duzină, mai bine rămân la ceea ce sunt, un blogger pasionat de lectură.

  • Care este cartea ta preferată?

   Am multe titluri preferate, dar mă voi gândi la una recentă: Sărutul unui înger de Susan Elizabeth Phillips. În rest, voi menţiona câteva cărţi de suflet: Regatul viselor, Diavolul în iarnă, Pe strada Dublin etc.

  • Îți place să recitești cărți?

   Daaa, sunt destule momente când nu pot merge mai departe şi recitesc cu drag ceva de Judith McNaught. În general aleg titluri care mă binedispun şi îmi amintesc de fiecare dată că există happy end şi sufletul meu va rămâne multă vreme…unul romantic.

  • Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărților pe care le apreciezi și ce le-ai spune?

   Am avut plăcerea să mă întâlnesc cu câţiva dintre ei şi să discut. De exemplu: Radu Găvan (i-am spus că nu-mi place drama, dar îi apreciez originalitatea, limbajul colorat şi atitudinea), Andrei Cioată (i-am citit manuscrisul cărţii de debut şi la un ceai în Târgovişte am discutat despre îndrăzneala cu care a abordat unele pasaje), Nataşa Alina Culea (a trebuit să aflu dacă Marat. Iubirea are spini va avea o continuare. Răspunsul nu m-a încântat, dar speranţa moare ultima), Daniel Botea (îl consider fratele meu mai mic şi da, am comentat de multe ori despre cele două cărţi publicate din trilogia “Eu împotriva mea!” şi Monica Ramirez (a fost frumos să dezbatem live o mică parte din seria Alina Marinescu, despre mistere şi adevărul din spatele paginilor). Până la următorul book tag promit să acumulez noi experienţe.

  • Îți place să vorbești despre ceea ce citești și cu cine?

   În general dezbat cu prietenele, avem păreri pro şi contra, ne facem recomandări sau aducem argumente despre esenţa lor, dacă ne-au plăcut sau ne-au dezamăgit.

  • Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?

   Dacă este o noutate, recunosc, prefer să aştept anumite păreri avizate, eventual o recenzie prin blogosferă sau punctul de vedere al unui prieten, însă sunt destule ocazii când o copertă, o descriere sau acel ceva mă determină să o cumpăr.

  • Care crezi că este o lectură ,,obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?

   Dacă este obligatorie, atunci nu are farmec. Cred că ar trebui o altă formulare. Am citit destule cărţi în liceu cu ştampila: TREBUIE. Înainte de a oferi un răspuns, îmi place să ştiu câteva lucruri despre persoană, ce anume preferă pentru a înclina balanţa.

  • Care este locul tău preferat pentru lectură?

   Poate fi oriunde. Am citit şi în leagăn, dar depinde de stare şi de locul unde ne aflăm. Dacă sunt acasă, pe o canapea, înconjurată de o pătură pufoasă, un ceai fierbinte cu lămâie şi deja mă simt grozav.loc pentru citit

  • Când citești, asculți muzică sau preferi liniștea?

   Prefer liniştea, dar în lipsa acesteia mă adaptez.

  • Ai citit cărți în format electronic?

   Destule. Câteva n-au fost tipărite (Încă o dorinţă de Andres) şi m-am bucurat de ele în acest format, iar altele au fost postate pe platforme online: ex. Wattpad.

  • Citești numai cărți cumpărate sau citești și cărți împrumutate?

    Da, citesc şi cărţi cumpărate şi împrumutate. Am prieteni cu care obişnuiesc să fac schimb, nu doar de impresii, dar îmi place să merg inclusiv la biblioteca locală. Acesta este modul meu de a fi la curent cu noutăţile şi de a încuraja conducerea bibliotecii să persevereze şi să cumpere cât mai multe titluri.

  • Fă un top al celor mai bune 5 cărți/serii pe care le-ai citit vreodată.

   Destul de greu, dar mă voi strădui să mă axez pe stiluri diferite, dar şi pe cele care mi-au rămas la suflet sau mi-au îndrumat paşii în timp:

  1. Jules Verne-Imaginaţia mea a luat-o razna cu cărţile acestui autor. Copilăria mea a fost vrăjită şi nu doar o dată. Orice titlu aţi alege, sigur va fi de bun augur.
  2. Un clasic care m-a impresionat şi am citit cât de mult am putut în liceu-Lev Tolstoi. Voi menţiona doar cartea Anna Karenina-celebră, clasică, dureroasă şi ecranizată :) .
  3. Un historical romance care mi-a deschis drumurile şi cumva m-a adus alături de Iasmina/LPT – O dată pentru totdeauna de Judith McNaught. Poate că nu este cea mai inspirată alegere, dar este una sentimentală.
  4. Seria Alina Marinescu-suspans, thriller, spionaj, realitate şi o doză considerabilă de adrenalină. În cazul acesteia expresia „lucrurile nu sunt ce par a fi” i se potriveşte de minune.
  5. Nopţi de patimă-începutul unei serii cu vampiri, dar care a luat amploare în rândul cititorilor. Dacă aş avea posibilitatea să citesc şi restul cărţilor, atunci sigur aş simţi că l-am prins pe Dumnezeu de picior. De ce? Personaje incitante, situaţii neprevăzute, fiinţe ciudate, termeni necunoscuţi, dar eu sigur aş avea un zâmbet molipsitor. Oare am uitat să menţionez că nu-s pasionată de vampiri? Această serie m-a făcut să îmi schimb perspectivele, păcat însă că nu este în planul editorial pentru traducere.

Dacă este leapşă atunci nu trebuie să rămână doar pe tocuri, ci să meargă mai departe la prietenii din blogosferă. I-am ales după sprânceană şi sper să le stârnească interesul. 

  1. Nataşa Alina Culea
  2.  Andreea Ban-Serial Readers
  3. Ana-Ana are cărţi
  4. Marius Andrei-Carti Recenzii Analogii Antologii
  5. Răzvan Timar- Răzvan’s bookshelf
  6. Elene Anele- Personaje de basm
  7. Dan alias Infra Sun-Scriitori români
  8. Ely-Cuvinte Vrăjite

  Dacă vă face plăcere să răspundeţi acestei provocări, sunteţi invitaţi să preluaţi întrebările.

    Sursă imagine: pinterest.com

 

Tagul Premiile Liebster versus Testul Book bloggerilor

     Îmi plac provocările pe care le primesc și chiar dacă nu le onorez imediat, fac tot ce se poate să mă revanșez. Pentru a fi mai interesant totul, m-am decis să le reunesc și să răspund la cerințe.

Premiile Liebster

  Provocarea a fost lansată de Cătălina Radu-We are Women of Letters și din moment ce a aruncat mănușa, trebuie să mă conformez regulilor de joc.

  Pașii pe care trebuie să-i urmezi dacă ai fost nominalizat:

liebster-award-logo

  1. Mulțumește-i persoanei care te-a nominalizat și menționează-i blogul.
  2. Listează regulile în postarea ta.
  3. Afișează premiile Liebster undeva pe blogul tău.
  4. Răspunde celor zece întrebări prevăzute de persoana care te-a nominalizat.
  5. Scrie zece lucruri random despre tine.
  6. Nominalizează 5-11 blog-uri și informează-le că au fost nominalizate.
  7. Asigură blogurile pe care le-ai nominalizat cu zece întrebări.
 10 lucruri random despre mine
  1. Atunci când citesc mă rup de realitate, nu văd și nu aud ce se întâmplă prin jur (sunt un fel de vânătoare de pokemoni literari :p )
  2. Ruptul hârtiei mă relaxează (dar nu hârtii de 500 de lei) :)
  3. Trezitul de dimineață este o plăcere doar dacă plec în vacanță
  4. Atunci când mă enervez pe cineva, evit să înjur, dar trântesc o ușă.
  5. Colecționez magneți de frigider
  6. Îmi plac cărțile siropoase
  7. Mă simt bine pe tocuri :)
  8. Dacă aș avea puteri miraculoase, mi-aș dori să schimb destinul cuiva
  9. Sunt atentă la detalii

     10. Ocazional confecționez obiecte handmade

   Întrebările la care am răspuns:

   1.Îţi plac cărţile clasice sau cele moderne/contemporane? De ce?

   Am citit destui clasici, acum mă bucur de cei contemporani. Sunt la îndemână și modul lor de a scris este mai puțin greoi. Mare parte a stilului lor se datorează vremurilor, cenzurii, dar și etichetei, acum totul s-a schimbat și fiecare scrie liber despre orice îi face plăcere.

    2. Dacă ai scrie o carte, despre ce ar fi?

   Dacă aș îndrăzni, probabil aș apela la ceea ce mi-ar trece prin minte și aș posta sub anonimat pe wattpad. Este o platformă utilizată de mulți autori și dacă mai aveți răbdare vreo câțiva ani, cred că născocesc și un subiect decent până atunci. :)

    3. Ce supererou ai vrea să fii? De ce?

    Supererou? Sincer, nu m-am gândit, dar poate mi-aș dori să îmi depășesc starea de comoditate și să folosesc puterile supranaturale în slujba binelui. Cred că ar fi minunat să fiu vreun serafim precum Akiva din Născută din fum și os. Țineți cont că personajul era un înger cu aripi la care adăugați și câteva tatuaje sexy. :p

    4. Care e cea mai bună carte pe care ai citit-o ever?

    Fiecare carte are farmecul ei, una mai bună decât alta. Acum mulți ani cea mai bună carte ar fi fost scrisă de Jules Verne, astăzi aș alege altceva, dar mă voi abține să nominalizez, mi-ar fi greu.

    5. Care e cea mai bună carte pe care ai citit-o anul acesta?

    Cea mai bună carte a fost Balanța puterii, atunci am simțit că îl pierd pe Alex Therein, un personaj puternic, un fel de dulce și amar, dar unul indispensabil. Știam că nu trebuie să dispară, însă când s-a produs schimbarea nu mi-a plăcut.

     6. Cât de mult timp acorzi cititului?

     Depinde. Astăzi pot avea cinci minute libere, dar mâine pot citi și trei ore.

    7. Participi la vreun club de carte? Dacă nu, ai vrea?

    În Târgoviște există două astfel de cluburi, dar până acum nu le-am trecut pragul. Cărțile prezentate nu mi s-au părut atractive. Știu că sunt persoane care preferă un anumit stil, clasic, dificil, eu vreau ceva de actualitate. Decât să-l critic pe Marin Sorescu mai bine mă contrazic pe text la cărțile lui Radu Găvan :)

    8. Dacă ai putea schimba ceva la lumea în care trăim, ce ai face?

    Aș scoate din mintea oamenilor ura și dorința de răzbunare. Știu că ele reprezintă acel echilibru, dar atât de multe s-au întâmplat din cauza puterii și a voinței fiecăruia să domine națiunea, să producă dezastre încât m-aș bucura să le știrbesc aceste gânduri. Da, pare ceva boem, dar cui îi place să trăiască cu teama că mâine zona în care trăiește va primi „cadou” vreo bombă de bun venit.

   9. Cărţile te fac mai deştept?

   Nu știu dacă te transformă peste noapte, dar îți deschid orizonturi și cu certitudine aduc fiecăruia ceva bun. Personal, mă simt norocoasă, datorită lor s-a născut Literatură pe tocuri, am o prietenă/soră/parteneră cu care mă înțeleg de minune (doar o știți pe Iasmy alias Elis Ntco), iar alături de noi se află o echipă nebună și diferită. Cărțile fac minuni dacă știi cum să fructifici fiecare șansă.

   10. De ce crezi că nu citesc oamenii din zilele noastre?

   Din comoditate. Li se pare dificil să ia o carte și să o interpreteze. Sunt atâtea ispite care distrag atenția și aleg să vadă un film sau să se uite la o emisiune regizată.

    Întrebările mele pentru nominalizaţi:

     1. Dacă mâine ai pleca în vacanță, ce carte ai lua cu tine?

     2. Ai visat vreun personaj literar?

     3. Dacă ai avea lampa lui Aladdin la îndemână care ar fi prima dorință pe care ai vrea să ți se împlinească?

     4. Nominalizează o carte care te-a emoționat profund.

      5. Cum procedezi atunci când nu-ți place o carte? Continui să o citești sau o abandonezi după primele 60 de pagini?

     6. Care este autorul(autoarea) preferat(ă)?

     7. Obișnuiești să recitești cărți?

     8. Dacă ai putea să dai timpul înapoi ce anume ai schimba din jurul tău?

    9. Menționează trei cărți care nu ți-au plăcut și argumentează.

    10. Îți plac provocările literare? Dacă da, ce titlu ai dori să citești și nu ai reușit să-l abordezi până în prezent?

Testul Book bloggerilor

   Antoaneta și A.D. de la Drumul vieții vor să facă vara mai frumoasă celor din jur și au provocat bloggerii la o leapșă literară. Înainte de a pleca în vacanță le răspund cu drag la întrebări.

   1. Top trei lucruri care nu le suporţi la o carte.

    Probabil am multe nemulțumiri, dar mi se pare obositor scrisul mic (1), mă enervează cărțile de slabă calitate (2) și coperțile care nu transmit mesajul autorului (3). Sunt o cititoare care dorește perfecțiunea și chiar dacă ambalajul nu este relevant, el atrage și de foarte multe ori vinde o carte.

    2. Descrie locul tău perfect pentru citit.

    Anul trecut am citit într-un leagăn. M-am simțit minunat să citesc la umbra unui copac sau pe malul unui lac dimineața pe răcoare. M-aș bucura să retrăiesc acele clipe, numai când mă gândesc parcă mă apucă o stare de bine.

    3. Trei confesiuni legate de cărți.

    1. De fiecare dacă când citesc autori români am emoții. Foarte mulți au așteptări mari sau pur și simplu teama de a nu-i dezamăgi mă face reticentă să îi abordez. 2. Îmi plac finalurile fericite. 3. Citesc mai multe cărți în paralel :)

    4. Când a fost ultima dată când ai plâns în cursul lecturării unei cărți?

    Înainte să te cunosc de Jojo Moyes mi-a lăsat un gust amărui. La film am plâns, iar cartea mi-a lăsat multe semne de întrebare. Orice scenariu aș fi ales, tot n-aș fi dat răspunsul potrivit pentru mine ca și cititor.

    5. Câte cărți se află în acest moment pe noptiera ta?

    Șase titluri, trei pentru lectură, iar restul pregătite pentru recenzii. Înainte de vacanță vreau să prezint câteva sugestii cititorilor care urmăresc activitatea noastră zi de zi.

     6. Care este gustarea ta preferată în timp ce citești?

    De obicei aleg biscuiți sau un fruct ușor, dar nici înghețata nu este de neglijat.

    7. Numește trei cărți pe care le-ai recomanda tuturor.

   1. Privilegii de Raluca Butnariu-scrie foarte bine historical romance, iar literatura română are nevoie de autori talentați. Surprinzător este că acțiunea deși desfășoară în Anglia nu simți nici măcar o clipă că este scrisă de cineva care nu a trăit în acele vremuri. Mereu am asemănat-o cu autoarea Judith McNaught. 2. Am o slăbiciune pentru titlurile care lasă goluri în stomac, iar Ugly Love. Despre fața urâtă a iubirii este cartea care mi-a demonstrat că autoarea Colleen Hover rămâne la sufletul meu. 3. Exorcizat de Radu Găvan-nu este o carte accesibilă, dar are suficiente mesaje ascunse. Realitatea poate fi crudă dacă este privită din anumite unghiuri, iar aceasta oferă alternative. Poți vedea că nu este ușor și poate cumva, vei prețui mai mult decât ai acum. Cartea o consider o lecție de viață, una scrisă foarte bine.

     8. Scrie în trei cuvinte ce înseamnă cărțile pentru tine.

      Zâmbet, relaxare și emoție.

    9. Care este cel mai mare secret de cititor al tău?

    Dacă ar fi un secret nu l-aș divulga, dar mărturisesc că tratez cu respect cărțile și întotdeauna după ce le termin de citit arată ca noi. Prefer să nu le împrumut oricui sau dacă se întorc șifonate mă gândesc serios dacă vor mai pleca alte titluri a doua oară către aceeași persoană.

  Leapșa nu ar fi interesantă dacă n-aș da-o mai departe. Vă invit să alegeți ce provocare vă face plăcere cel mai mult și să o faceți cunoscută cititorilor voștri.  Chiar dacă am nominalizat doar câteva persoane, oricine este liber să o preia. (Întrebările se pot descărca din documentul word)

-Diana Neață-Illusion’s Street

– Alexandra Ali- Life is but a dream

Cuvinte Vrăjite

– Roxi Adina-Gânduri despre cărți

– Cosmin-Mes passions

– Laura Apetroaie-Bookcaffe

 

 Multumim Andreea de la Shattering Words pentru acest tag de vara. Invitam pe toti cei care sunt incantati de aceasta provocare sa il continue.

Reguli :
selectati in tag carti citite in ultimii 1-2 ani.
– incorporati in postare imaginea tag-ului ( o gasiti sub reguli)
-dati tag-ul mai departe.

untitled

1.DRUMUL CATRE MARE: O carte pe care ai asteptat mult timp sa o citesti

Iasmy: Am asteptat mult pentru vol.II si III din “Cincizeci de umbre ale lui Grey”- E.L.James. Primul volum l-am citit cand abia aparuse pe piata si asteptarea pana la aparitia celui de-al doilea si al treilea volum a fost extrem de lunga. Editura a avut o perioada destul de lunga intre ele si a fost frustrant pentru mine, care intrasem in fibrilatie si abia asteptam sa aflu continuarea povestii. Cred ca aceasta trilogie se poate citi doar consecutiv fara pauza sa nu treaca nimeni prin chinurile mele.

Mili: “Barbatul visat”-Linda Howard. Este o carte ce se gaseste rar si eu eram disperata sa o citesc. Norocul meu ca am primit-o de la cineva, altfel si acum as fi asteptat-o.

2.RASARIT DE SOARE: Cartea la a carei lectura abia asteptai sa te intorci dupa ce te trezeai dimineata.

Iasmy: Clar “Infernul lui Gabriel”- Sylvain Reynard. Stilul abordat de scriitor si chiar povestea in sine m-au facut sa ma gandesc in fiecare clipa din momentul in care am intrat in vartejul ei sa nu mi-o pot scoate din minte. Iar cuvintele sunt de prisos fata de aceasta carte. No comment! Super!

Mili: “Infernul lui Gabriel-Sylvain Reynard. Datorita fragmentelor citite din carte (Iasmy m-a pus provocat cu recenzia :) ) am stiut la ce sa ma astept si trebuie sa recunosc ca am devorat-o fara sa realizez cand a trecut timpul. Am fost atat de prinsa in actiune incat la sfarsit mi-a parut rau ca s-a terminat. Mi-as fi dorit o continuare pentru a trai acele emotii.

 3.APUS DE SOARE: O carte pe care ai stat sa o citesti noaptea

Iasmy: “Tristeti de sucub”-Richelle Mead. Asta deoarece am fost mai tot timpul convinsa ca nu poate sa-mi placa carti care abordeaza acest gen cu vampiri, dracusori, ingerii etc. Atat de curiosa eram incat noaptea a fost alba, nu sangeroasa.

Mili : “Aproape de cer” de Judith McNaught. Multe carti le-am citit noaptea, insa aceasta a fost singura pentru care am facut noapte alba. Am vrut sa descoper ce se ascunde in spatele unui mister. Trebuia sa inteleg de ce un simplu bilet poate distruge atatea persoane. Este o poveste ce te poate captiva, enerva si in acelasi timp iti poate starni interesul.

4. PERLA DIN SCOICA: O carte de la care nu aveai mari asteptari, dar pe care ai considerat-o exceptionala dupa ce ai terminat-o.

Iasmy: “Niciodata impreuna?” -J.A.Redmerski. Auzisem multe despre aceasta carte si chiar daca erau unele pareri pozitive nu stiu de ce, dar nu eram convinsa ca va fi ceva exceptional. Cand m-am apucat sa o citesc si mi-am dat seama ca trecusem de jumatatea cartii si eu inca nu eram incantata, chiar plictisita, am zis : Domnule am avut dreptate nu este wow. Dar surprinzator ultimele 100 de pagini schimba totul. Aceste ultime pagini face din aceasta carte una exceptionala si atunci m-am inclinat si am dat Cezarului ce este al lui.

Mili: “Atractie periculoasa”-Judith McNaught. Inceputul nu este promitator, dar daca ai curajul sa treci peste cele 100 de pagini atunci ai sanse mari sa spui la sfarsit ca este incredibila.

5.ARSURA DE SOARE: O carte care te-a enervat rau cu care ai avut o experienta neplacuta.

Iasmy: Clar -cu voce tare: „Lady Caligula”-Lasse Brown. Scuze pentru ceea ce am asa spun acum, dar asta a fost sentimentul meu vis-a vis de aceasta carte. Scarboasa! Chiar daca tot ceea ce intalnim in carte se bazeaza pe istoria Imperiul Roman, si scriitoarea ne avertizeaza de continut: ca trebuie sa ai o anumita putere sa citesti, eu personal nu am reusit sa trec peste uratenia, scarbosenia, orgiile sexuale, incestul, homosexualitatea, sex cu animale. Scuze, dar toate acestea sunt relatate cu lux de amanunte in acesta carte si esti oripilat de asemenea lucruri, care poate nici nu iti imaginai ca se intampla sau ca s-a intamplat. Deci pentru mine aceasta carte reprezinta experienta mea neplacuta ca si cititor.

Mili: Am un talent deosebit la evitat cartile care imi pot produce neplaceri. Prefer sa imi aduc aminte doar de cele care m-au facut sa zambesc :)

6.VALURILE MARII: O carte care a fost multa vreme pe val si care ti-a placut si tieimagine

Iasmy: Mi-ar fi placut si intrebarea ce carte a fost pe val si nu mi-a placut? Dar am sa raspund doar la cea cu placutul: “Fericirea mea esti tu”-Jamie McGuire. Am auzit multe despre cele doua carti, de fapt aceeasi poveste, dar spusa atat prin vocea ei cat si a lui, si parerile erau la superlativ. Acelasi lucru pot sa spun si eu dupa ce am citit-o : ca mi-a placut si sunt in asentimentul celor care au adus-o in atentie.

Mili : “Cincizeci de umbre ale lui Grey” -E.L.James. Am reusit sa citesc cele trei volume dupa ce aparusera pe piata si toti stiau deja ce se petrece. Erau pe val si am vrut sa descoper si eu de ce. Da, mi-au placut. Chiar si acum interesul este mare datorita filmului ce trebuie sa apara anul viitor.

7.CANICULA: O carte care ti-a dat batai de cap, pe care ai citit-o greu

Iasmy: “Ecouri din trecut”: Diana Gabaldon. Nu m-au speriat cele peste 1000 de pagini, dar eu am intampinat greutati deoarece sunt atat de multe de asimilat mai ales ca si nume de personaje, dar ca si naratiune incat mie personal mi-a fost greu sa o citesc.

Mili: “Iubirile croitoresei”-Maria Duenas. A avut foarte multa descriere si dialoguri putine. In rest cartea fost destul de interesanta.

8.BRIZA MARII: O carte simpla, pe care o consideri lectura placuta ideala pentru vacanta.

Iasmy: Din punctul meu de vedere cred ca orice carte scrisa de Lisa Kleypas este o lectura simpla, placuta, ideala pentru vacanta. Nu am una anume doar- Lisa Kleypas.

Mili: “Lovebook” -Simona Sparaco. Este simpla, relaxanta, de actualitate.

9.BRONZ: O carte care a lasat o amprenta asupra ta.

Iasmy: “Te astept”-Jennifer L. Amentrout. Povestea lui Avery si a lui Cam, a fost impresionanta pentru mine si cred ca si-a spus cuvantul in viziunea mea de mama. Niciodata nu am sa inteleg cum niste parinti pot sa nu isi sprijine copilul, pentru ei importanta fiind imaginea si prietenii. Asta nu pot pricepe. Deci poveste lui Avery ca si adolescenta a lasat o amprenta asupra mea.

Mili : “Hopeless. Fara speranta” – Colleen Hoover. Este o carte de o sensibilitate aparte, la sfarsit am ramas fara cuvinte, simteam un gol in stomac si incercam sa imi revin. Este povestea a doi tineri ce se cunosc in copilarie si la un moment dat isi pierd urma pentru ca ea este luata de o masina chiar din fata casei. Sky are traume de mica, dar nu-si aduce aminte, dar peste ani o descopera Holden, vecinul din copilarie. El isi aminteste, ea insa nu. In clipa cand Sky va face legatura tot raul si toata suferinta vor veni in valuri…si totul se intampla in jurul varstei de 18 ani. O carte incredibila ce merita citita, o adevarata lectie de viata.

10.VACANTA DE VARA: O carte cate ti-a placut mult, dar apoi ai regretat ca ai terminat-o asa repede

Iasmy: “Nu te poti ascunde”-Karen Rose. Doamne, cartea asta mi-a placut atata de mult incat mai vroiam, mai ales ca face parte dintr-o serie. Am fost nemultumita cand am terminat-o pentru ca mai vroiam. Este unul dintre cele mai bune thrillere citite de mine, iar autoarea abordeaza un stil narativ care te face sa nu poti lasa cartea din mana. Personajele sunt atata de bine conturate incat iti plac pur si simplu, iar povestea atat de bine structurata incat esti tinut in suspas sa afli cat mai multe.Din pacate nemultumirea mea va exista si in continuare deoarece la noi nu s-a mai tradus nicio carte din serie: Pacat!

Mili: “Astepta-ma”-Elisabeth Naughton. Am ajuns sa o citesc din intamplare si am trait fiecare clipa. A fost surprinzator sa descoper ca destinul poate juca feste, dar unii oameni isi gasesc fericirea si primesc a doua sansa. Este dureros sa realizezi ca o femeie isi pierde memoria intr-un accident de avion, toti o cred moarta si dupa cativa ani se intoarce, dar cu alta identitate. Afla ca este casatorita si are doi copii. Sotul este un important om de afaceri ce o iubeste la nebunie si lupta pana la capat sa o recucereasca, dar si sa o apere o serie de criminali care le vor raul. Imi doresc continuarea la aceasta carte si sper sa se traduca “Hold on to me”.

%d bloggers like this: