Tags Posts tagged with "targ de carte"

targ de carte

 Editura Corint
A XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest
24-28 mai, intrare liberă

   Editura Corint va încheia primăvara cu prezența la a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ce va avea loc în perioada 24-28 mai în pavilionul C1.
Cuprinzând o paletă vastă de genuri literare și îmbinând lucrările de nonficțiune cu cele de beletristică, Editura Corint a strâns o colecție impresionantă de opere, de o valoare recunoscută atât prin premiile câștigate la nivel internațional, cât și prin criticile de specialitate primite.
În cadrul colecției „Istorie cu blazon”, coordonată de istoricul Filip-Lucian Iorga, apar două volume așteptate cu nerăbdare de cititorii și iubitorii de cultură: Martha Bibescu şi vocile Europei. Corespondență și Dosar CNSAS 1941-1945, volum editat de Alina Pavelescu, şi Din istoria familiei Ghika  de reputatul genealogist Mihai Sorin Rădulescu.
   Colecția „Corint Istorie-Autori români”, coordonată de prof.dr. Doru Dumitrescu se mărește cu unul dintre cele mai așteptate titluri de la Salonul de carte Bookfest, Ion Rațiu. Jurnal (Volumul 1), o imagine fidelă şi obiectivă a lumii în care a trăit, o relatare critică despre personajele din jurul său, scrisă dintr-o perspectivă personală, naţională şi internaţională. În aceeași colecție va apărea într-o ediție îngrijită și Niculae Filipescu: Însemnări de Nicolae Polizu-Micșunești.
Pentru pasionații de istorie și politică, Editura Corint va lansa Istoria terorismului, Conversații cu Molotov, cărți care vor îmbogăți colecția de acum consacrată „Corint Istorie”, coordonată de prof. univ. dr. Lavinia Betea.
   Pentru cititorii YA, în  colecția „Leda Edge”, coordonată de Shauki al-Gareeb, am pregătit un titlu incendiar, Cronicile lui Magnus Bane, un bestseller NY de la celebra autoare Cassandra Clare, cunoscută pentru seriile Instrumente Mortale și Dispozitive Infernale. „Leda Edge” cuprinde o selecție de romane YA și nu numai, de la serii fantasy şi romance, ecranizate sau aflate în curs de ecranizare, la distopii celebre, vândute într-un număr record de exemplare. Printre ultimele apariții: Trei coroane întunecate de Kendare Blake, Și mă întunec de Kirsten White și Întoarcerea, primul volum dintr-o nouă serie a îndrăgitei autoare Jennifer L. Armentrout.

Program evenimente:

25 mai, joi, ora 14.30
   Lansarea volumului Kreuztanne și sesiune de autografe cu autorul Fate Velaj
„…Creaţia artistică a lui Fate Velaj se rezumă la filosofia sa asupra amintirilor din viitor. Până în prezent, acest gen de gândire a fost proprietatea exclusivă a Hollywoodului.” – Dr. Alfred Gusenbauer, cancelarul Austriei

Invitați:
Fate Velaj, scriitor
Bedros Horasangian, scriitor și eseist
Luan Topçiu, critic literar
Moderator:
Ana Antonescu, director editorial Editura Corint
___
25 mai, joi, ora 17.30
  Lansarea volumului Istoria terorismului. De la asirieni la jihadiști de Randall D. Law
„Pentru occidentalul obișnuit, terorismul apare fie ca ilustrare a extremismului de stânga sau de dreapta, fie ca manifestare a jihadismului, adică a islamului radicalizat, de matrice preponderant arabă. Este suficient să citim cartea de față pentru a constata că, în realitate, eticheta de «act terorist» poate fi aplicată unei raze geografice, istorice și doctrinare mult mai întinse.” – Teodor Baconschi

Invitați:
Ion M. Ioniță, redactor-șef revista Historia
Ion Duvac, prof. asoc. dr. psiholog
Lavinia Betea, coordonatorul colecției Corint Istorie
Cristian Diaconescu, ministru
Teodor Baconschi, ministru
Moderator:
Florin-Răzvan Mihai, redactor-coordonator colecția Corint Istorie
Partener media:
Radio România Cultural
___

26 mai, vineri, ora 15.00
   Lansarea volumului Conversații cu Molotov. În cercul puterii comuniste de Feliks Ciuev și Viaceslav Molotov
„În conversațiile sale cu poetul și biograful Feliks Ciuev, Molotov oferă o viziune proprie asupra societății și asupra caracterului elitei politice sovietice. Plină de portrete surprinzătoare, pătrunzătoare și memorabile, cartea este o sursă istorică de prima mână. O relatare în stare să hipnotizeze și să înfricoșeze totodată pe cititor.” – Kirkus Reviews

Invitați:

Armand Goșu, conf. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București
Lavinia Betea, coordonatorul colecției Corint Istorie
Bedros Horasangian, scriitor și eseist
Moderator:
Florin-Răzvan Mihai, redactor-coordonator colecția Corint Istorie
___
26 mai, vineri, ora 16.30

Lansarea volumului Niculae Filipescu: Însemnări (1914-1916) de Nicolae Polizu-Micșunești

   „Dacă veți face o secțiune ideală în lungul sau în curmezișul țării… nu puteți tăia nimic din cuprinsul neamului românesc, fără să se producă o comoție herculeană în cel mai bine zidit dintre toți românii vremurilor noastre, Niculae Filipescu. Dacă printr-un cataclism ar dispărea de pe pământ tot neamul românesc și ar rămâne numai Niculae Filipescu, el, prin personalitatea lui, ar da o idee despre ce au fost românii.” – Barbu Ștefănescu Delavrancea

Invitați:
Doru Dumitrescu, prof. dr.
Irina Ioana Riscuția
Flori Bălănescu, istoric
Moderator:
Florin-Răzvan Mihai, redactor-coordonator colecția Corint Istorie

___
27 mai, sâmbătă, ora 12:00

   Lansarea volumului Din istoria familiei Ghika. Contribuții de istorie culturală și sesiune de autografe cu autorul Mihai Sorin Rădulescu
„Aș spune că în ciuda cataclismului social care a tulburat, a prăbușit România și pe vecinii ei, care a decapitat sistematic clasele foste diriguitoare, supraviețuitoare ale boierilor de odinioară, oameni politici și intelectuali ieșiți din burghezie și elita țărănească, într-o încercare radicală de nivelare în jos, și oricare ar fi durata experienței, poporul român nu-și va pierde calitățile care, la granița Occidentului, aflat între Europa Centrală și Balcani, îl fac să fie unic, de o rezistență de neclintit și ca rafinament intelectual.” – Matila C. Ghyka

Invitați:
Mihai Sorin Rădulescu, istoric
Tudor Teoteoi, prof. dr.
Radu Varia, istoric și critic de artă
Mihai Sorin Rădulescu
Moderator:
Ana Antonescu, director editorial Editura Corint
___
27 mai, sâmbătă, ora 15:00
   Lansarea volumului Martha Bibescu și Vocile Europei. Corespondență și dosar CNSAS 1941-1945, editat de Alina Pavelescu
Expoziție inedită de fotografii cu Martha Bibescu
Accesorii vestimentare din perioada interbelică, din colecția privată a Ralucăi Alexandra Partenie (prezentare în premieră)

   „Prin intermediul unor documente inedite până acum, cititorul acestei cărţi va descoperi o personalitate fascinantă, de o complexitate cu totul excepţională: o intelectuală, o cerebrală dar, în acelaşi timp, o fiinţă de o sensibilitate rară, care iubea frumosul (povestea că grădinarul de la Mogoşoaia zicea despre ea, văitându-se: „Ne omoară cu estetica!”), o seducătoare care, cel mai adesea involuntar, era capabilă să stârnească pasiuni înflăcărate, ca aceea care îl mistuia pe diplomatul italian Francesco Lequio. Avea voinţă şi curaj, ştia la fel de bine ce voia şi cum să realizeze cele dorite (de pildă, restaurarea Mogoşoaiei).” – Mihai Brâncoveanu

Invitați:
Dan C. Mihăilescu, critic și istoric literar
Alina Pavelescu, arhivist și istoric
Filip-Lucian Iorga, coordonatorul colecției Istorie cu blazon
Doina Mândru, istoric
Cristina Bazavan, jurnalist
Moderator:
Ana Antonescu, director editorial Editura Corint
Partener Media:
RFI
___
27 mai, sâmbătă, ora 17:00
   Lansare Jurnal. Volumul I – Începuturile unui exil îndelungat (1940-1945): Ion Rațiu – Lansare de carte
„Aceasta este prima ediție a primului volumul a jurnalului lui Ion Rațiu. Este o imagine fidelă și obiectivă a lumii în care a trăit, o relatare critică despre personajele din jurul său, scrisă dintr-o perspectiva personală, națională și internațională. Nu cred să existe multe alte lucrări similare, fiindcă puțini au trăit o viață ca a lui.” – Nicolae C. Rațiu

Invitați:
Stejărel Olaru, editor
Nicolae C. Rațiu
Doru Dumitrescu, prof. dr.
Cristina Bazavan, jurnalist
Ion M. Ioniță, redactor-șef revista Historia
Moderator:
Florin-Răzvan Mihai, redactor-coordonator colecția Corint Istorie
Partener Media:
RFI

Program evenimente Corint Junior
Reduceri de pana la 70% la zeci de titluri!

   Editura Corint va încheia primăvara cu prezența la a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, ce va avea loc în perioada 24-28 mai în pavilionul C1, cu o paletă largă de evenimente destinate copiilor de toate vârstele, de la lansări de carte la ateliere de creație.
Printre cele mai așteptate titluri de la Salonul de carte Bookfest se numără ultima apariție din celebra colecție „Aventură și mister”, Tronul secret (Regina viselor #1) de Peter F. Hamilton, Prada (Arena 13 #2) de Joseph Delaney, autorul seriei de succes Cronicile Wardstone, precum și Lupii din Brandenburg (Berlin #4) de Fabio Geda și Marco Magnone.
Pentru cititorii îndrăzneți și curajoși, colecția „EU SUPEREROU” continuă seria Pirații de Buzunar cu cel de-al doilea volum, Marea evadare din canal și, dacă le mai rămâne timp liber, le oferă oportunitatea de a salva lumea alături de noul Richie Rich, în postura lui Benji Franklin – Puștiul miliardar.
Din colecția „Povești ilustrate” de neratat sunt aventurile unui bondar mic și ambițios, în minunata poveste Bondărel învață să zboare de Britta Sabbag, Maite Kelly și Joelle Tourlonias. Micilor exploratori și aventurieri le propunem cel mai nou titlu al colecției, Ocolul Pământului în 80 de zile, o adaptare după romanul lui Jules Verne sub bagheta magică a lui Maxime Rovere și Jonathan Burton.
Dar călătoriile nu se opresc aici! Mowgli, Lindbergh și Osișor vă așteaptă la standul Corint Junior, cu secrete, ghicitori și cele mai superbe ilustrații din literatura pentru copii.
Enigmele continuă cu detectivul preferat al copiilor, pofticiosul Scooby-Doo, mascota colecției „Acum și eu citesc!”, ce vă așteaptă duminică la standul editurii pentru a face schimb de rețete. Și pentru a dezlega mistere, dacă nu uită!
Alături de autori renumiți, printre care îi amintim pe James Patterson și pe Chris Grabenstein, își va face debutul autorul român Răzvan „Franco” Nițoi, cu romanul grafic Felix, asta-i culmea!, un volum cu umor spumos și un ghid al farselor ce nu trebuie să lipsească din nicio bibliotecă!

24 mai, miercuri, ora 10.00
Povești ilustrate: Povestim, pictăm și colorăm!
Atelier de colorat cu Walter Riess
Moderator: Walter Riess
Viitorii artiști sunt invitați să-l cunoască pe ilustratorul Walter Riess! Secrete vor fi împărtășite și povești nemuritoare vor renaște din pânză și vopsea!

25 mai, joi, ora 10.00
Primejdii în vârful lumii (vol. 4 Vânătorii de comori)

JAMES PATTERSON
CHRIS GRABENSTEIN
Atelierul de mistere. Pornește în aventură
În parteneriat cu Bucuria Lecturii:
Activități creative pentru copii cu scopul de a stârni pasiunea pentru cărți și lectură.
Moderatori: Raluca Mărgean și Roxana Păunescu, două mame care iubesc copiii și cărțile și vor să schimbe lumea prin lectură
Aventuri palpitante, cu protagoniști memorabili și îndrăzneți! Descătușează-ți imaginația! Cunoaște-ți viitorii eroi!

26 mai, vineri, ora 10.00
Pirații de Buzunar: Marea evadare din canal
Chris Mould
Atelier: Comoara din insulă
Moderator: Corina Andrei
Fii eroul generației tale! Corint Junior recrutează viitori SUPEREROI! Dacă ești neînfricat ca un pirat… te vrem în echipa noastră!

27 mai, sâmbătă, ora 10.00
Lansare de carte și  sesiune de autografe
Felix, asta-i culmea!
Răzvan „Franco” Nițoi
Moderator și invitat special: Ellie White
Invitați: Tea (Tea scrie și citește), Ștefania (Biblioteca Ștefaniei), Daria (Daria citește)
Felix, asta-i culmea! îl are în miezul poveştii pe un puşti deştept şi cu multă imaginaţie, care va închipui o succesiune de farse care de care mai amuzante şi trăsnite, alături de prietenii lui.

28 mai, duminică, ora 11.00
Scooby-Doo… Unde ești tu?
Meet & Greet
Invitat: Scooby-Doo
Scooby-Doo abia așteaptă să te cunoască! Vino să te pozezi alături de detectivul tău preferat!
Aventuri, peripeţii de groază, hohote de râs sau fiori reci pe şira spinării – fiţi alături de Scooby-Doo şi de Echipa Misterelor şi nu pierdeți o distracţie pe cinste!

28 mai, duminică, ora 13.00
Festivitatea de premiere
Tinerii cititori și aventurieri care au călătorit folosindu-se de indiciile strecurate de Editura Corint în romanele ce le-au îmbogățit biblioteca vor primi premiile pentru participare la concursurile desfășurate pe colecțiile „Aventură și mister”, „Acum și eu citesc!„ și „EU SUPEREROU”.
Vino să-i cunoști pe eroii generației tale!

Sursă imagine: bookfest.ro

by -
3

Editura Litera își așteaptă cititorii la Bookfest 2017

   Între 24 și 28 mai, în Pavilionul C2, Romexpo, invităm cititorii să descopere peste 1000 de titluri din toate domeniile, să participe la lansări de carte în prezența unor invitați de seamă, la acțiuni dedicate copiilor, să beneficieze de vouchere valorice, tombole și reduceri de până la 50%.

   Iubitorii de ficțiune vor găsi la standul Editurii Litera romanul distins cu Premiul Man Booker 2016: „Io contra Statele Unite ale Americii”, de Paul Beatty, al treilea Man Booker consecutiv la Litera după „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, de Richard Flanagan și „Scurtă istorie a șapte crime”, de Marlon James.

   Celebra serie autobiografică a scriitorului norvegian Karl Ove KnausgårdLupta mea, numită de revista Guardian „poate cea mai semnificativă creație literară a vremurilor noastre”, continuă cu volumul „Dansând în întuneric”. În România, la Editura Litera sunt disponibile astfel primele patru volume: Moartea unui tată, Un bărbat îndrăgostit, Insula copilăriei, Dansând în întuneric, iar următoarele două sunt în curs de apariție.

   Alte titluri foarte așteptate de cititori sunt „Numele meu este Lucy Barton”, de Elizabeth Strout, nominalizare la Premiul Man Booker 2016, „Un bărbat și o femeie”, de britanica Jojo Moyes, și „A doua șansă”, de Kristin Hannah, autoarea bestsellerului „Privighetoarea”, ultimele două în colecția Blue Moon.

   Un nou format al colecției Kronika va fi lansat la Bookfest odată cu titlul: „Drumul spre iad”, Europa 1914 – 1949, de Ian Kershaw.  În 1939, europenii aveau să înceapă un război în care uciderea civililor a ocupat scena centrală și care a culminat cu Holocaustul. „Drumul spre iad” ne spune această poveste cu înțelegere, fler și originalitate.

  Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii Starea nației, va lansa la Editura Litera, cartea „Unde nu-i cap, vai de popoare!”.  Opinii despre teme mari și mici din societatea românească, grupate în cinci capitole și condimentate cu desene de Mardale.

   Ligia Pop, un nume recunoscut în domeniul alimentației raw food din România, propune cititorilor „Un ghid al detoxifierii în 15 zile”, pentru o experiență transformatoare.

   Imprintul Introspectiv continuă seria cărților de dezvoltare personală, spiritualitate și psihologie cu noi volume precum „Adevăratul refugiu”, de Tara Brach, „Inteligență emoțională 2.0”, de Travis Bradberry și Jean Greaves sau „Învață să trăiești din nou”, de Patricia Ionea.

   Litera Mică își așteaptă micii cititori cu o mulțime de ateliere creative, dar și cu volume care au văzut lumina tiparului special pentru a-i bucura: noile peripeții ale lui Mickey și ale prietenilor săi în colecția Disney „Mickey și piloții de curse”, „Frumoasa și Bestia”, cărți noi din îndrăgita serie „Prima mea lectură”, noi și interesante enciclopedii National Geographic Kids, cărți de activități, dicționare și multe altele.

   Cititorii vor descoperi printre titlurile expuse la stand, noi cărți în colecțiile de ficțiune, nonficțiune, călătorii, artă, istorie, dezvoltare personală, gastronomie, cărți de colorat pentru adulți.

Programul evenimentelor Editurii Litera la Bookfest 2017

Joi 25 mai, ora 13.00

   Eveniment „Micul librar” – standul Litera Mică – o campanie isteață despre cărți și lectură Moderator: Laura Frunză. Participă în calitate de mici librari elevi de școală primară din București.

Vineri 26 mai, ora 13.30

   Eveniment „Clubul micilor genii” –  în spațiul Bookfest Junior – Atelier de Știință și Experimente realizat de Andreia Petcu după cartea „100 de idei geniale care au schimbat lumea”.

Vineri, 26 mai, ora 17.00

   Lansare „Învață să trăiești”, de Patricia Ionea, în prezența autoarei & sesiune de autografe

Invitați: Rozalina Lepădatu, Președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune, Dr. Primar Carina Mihai, Spitalul Cantacuzino, Dr. Adriana Mihalaș, Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu și Medicină Preventivă București.
Sâmbătă, 27 mai, ora 13.00

Lansare „Unde nu-i cap, vai de popoare!”, de Dragoș Pătraru, în prezența autorului & sesiune de autografe.

Sâmbătă, 27 mai, ora 15.00

   Lansare „Drumul spre iad”, Europa 1914 – 1949, de Ian Kershaw

Invitați: Bedros Horasangian, Bogdan Lefter – profesor universitar Universitatea București, Generalul Constantin Degeratu

Sâmbătă, 27 mai, ora 16.00

   Lansare Premiul Man Booker 2016: „Io contra Statele Unite ale Americii”, de Paul Beatty

Invitați: Mihaela Irimia – Profesor Universitar Doctor Catedra Lb. Engleză, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Laura Câlțea- Blogul unei cititoare de cursă lungă, George Volceanov – doctor în filologie, șef catedră Universitatea Hyperion, Bedros Horasangian

Sâmbătă, 27 mai, ora 17.00

   Lansare „Un ghid al detoxifierii în 15 zile” de Ligia Pop, în prezența autoarei & sesiune de autografe

Invitați: Monica Davidescu, Valentina Georgescu

Duminică, 28 mai, orele 10-12

„Colorez lumea mea de poveste” – ateliere de colorat inspirate de personajele Disney, standul Litera Mică.

Pe pagina de Facebook Editura Litera puteți urmări noutățile și evenimentele Litera @Bookfest 2017!

Aici câteva dintre copertele noutăților Litera.

Programul de vizitare Bookfest 2017:
– miercuri, 24 mai: 10:00 – 20:00;
– joi, 25 mai: 10:00 – 20:00;
– vineri, 26 mai: 10:00 – 21:00;
– sâmbătă, 27 mai: 10:00 – 21:00;
– duminică, 28 mai: 10:00 – 20:00.

Intrarea este liberă.  Vă așteptăm!

 

 TOP VÂNZĂRI GRUPUL EDITORIAL CORINT LA

TÂRGUL INTERNAŢIONAL DE CARTE, GAUDEAMUS 2015

Târgul Internaţional de Carte GAUDEAMUS 2015, ediţia a XXII-a, s-a încheiat duminică,

22 noiembrie, după 5 zile minunate care ne-au dat încă o dată ocazia să ne întâlnim şi să vă oferim noutăţi şi promoţii speciale, cărţi pentru toate gusturile şi pentru toate vârstele.

Cititorii GRUPULUI EDITORIAL CORINT au participat la lansări de carte interesante şi au achiziţionat de la târg noutăţi cu reduceri între 25% şi 50%, pachete promoţionale cu 50% – 60% reducere şi cărţi la doar 3, 5 sau 10 lei.

În topul vânzărilor s-a situat ediția NOBEL a cărții Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor de Svetlana Aleksievici, autoare care a câștigat Premiul NOBEL pentru Literatură 2015.

Locul doi este ocupat de un titlu din colecţia CORINT ISTORIE – Siria. De ce s-a înșelat occidentul de Frédéric Pichon. Acest volum este urmat în clasament de Singur în Damasc. Viața și moartea spionului israelian Eli Cohen de Samuel Segev, carte tradusă pentru prima dată din limba ebraică în limba română, colecția CORINT ISTORIE. Pe locul patru în topul vânzărilor avem un titlu CORINT JUNIOR – Mănușa de aramă (cartea a doua din seria Magisterium) de Holly Black și Cassandra Clare. Iar pe locul cinci – Saga reginelor de Jean des Cars, colecția CORINT ISTORIE.

Următoarele cărți în topul vânzărilor la acestă ediție Gaudeamus sunt:

6. Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moşilor de Arhivele Naţionale ale României, text de Ana Iorga şi Filip-Lucian Iorga, un titlu din colecția ISTORIE CU BLAZON;

7. Cel mai așteptat titlu de către tineri și adolescenți – Prințesa mecanică (ultimul volum din seria Dispozitive infernale) de Cassandra Clare;

8. Primul volum dintr-o serie extraordinară publicată de editura CORINT JUNIOR –

Berlin. Focurile din Tegel de Fabio Geda și Marco Magnone;

9. Turcia și fantoma armeană. Pe urmele genocidului de Laure Marchand și Guillaume Perrier;

10. Atlasul istoric Duby, care cuprinde 300 de hărţi, riguros elaborate, care ne ajută să înţelegem întreaga istorie a umanităţii.

GRUPUL EDITORIAL CORINT le mulţumeşte cititorilor că i-au fost alături într-un număr atât de mare, şi la această ediţie a Târgului Internaţional de Carte GAUDEAMUS 2015.

Editura Corint

Salonul Editorial „I.H. Rădulescu” 2015-TârgovişteAFIS - Salon Editorial 2015 - FINAL

Cea mai complexă dintre activităţile anuale de tradiţie ale Bibliotecii Judeţene ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, Salonul Editorial „I.H. Rădulescu” a ajuns la cea de a XIV-a ediţie.

Salonul este organizat în aer liber, în pavilioane speciale, în Piaţa „Mihai Viteazul” din Târgovişte, pe perioada festivităţilor dedicate Zilelor Oraşului, pentru a se obţine o audienţă maximă şi a veni în întâmpinarea dorinţei editurilor de a avea un public cât mai divers şi cât mai numeros.

Fiecare zi are propriul program complex incluzând prezentarea ofertei editoriale a mai multor edituri şi instituţii editoriale, lansări de carte, conferinţe, miniconcerte, dezbateri etc.

Obiectivele Salonul Editorial sunt: crearea cadrului ideal de întâlnire între personalităţi culturale şi public, dar şi între specialiştii din industria cărţii: autori, editori şi critici literari; promovarea culturii scrise la nivelul comunităţii dâmboviţene; formarea şi stimularea gustului pentru lectură la nivelul publicului tânăr; completarea ofertei culturale a oraşului.

Este un program de tradiţie ce s-a bucurat anual de o amplă audienţă şi impact cultural ce vine în întâmpinarea necesităţilor culturale ale comunităţii dâmboviţene, satisfăcând nevoia acesteia de contact cu cele mai recente producţii ale culturii scrise româneşti şi străine.

Editurile şi instituţiile editoare participante la ediţia din acest an sunt: ALL, Arhiepiscopia Târgoviştei, Bibliotheca, Byton Music, Cetatea de Scaun, Corint, Curtea Veche Publishing, Eikon, Humanitas, Litera, RAO, Saeculum I.O., Singur, Tritonic, Univers Enciclopedic, Valahia University Press, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domneasca” Târgovişte, Societatea Astronomică Română de Meteori.

Sursa Biblioteca Judeţeană ”Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa

Editura Litera își așteaptă cititorii la standul său din Pavilionul C2 al Romexpo, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2015, în perioada 20-24 mai, între orele 10.00-20.00.

editura-litera-la-bookfest-2015Printre noutățile editoriale pe care Litera le-a pregătit se numără Sticletele, de Donna Tartt, carte câștigătoare a Premiului Pulitzer 2014, Capitalul în secolul XXI, de Thomas Piketty, considerată de Paul Krugman, laureatul Premiului Nobel pentru Economie, cea mai importantă carte a deceniului, Lean In, de Sheryl Sandberg, al doilea om din conducerea Facebook, și multe alte titluri de călătorie, dezvoltare personală, fotografie și sport.

Pentru copii, Litera Mică a pregătit Cele mai frumoase povești în versuri și Cele mai frumoase poezii pentru copii ilustrate de Tony Wolf, precum și o lansare cu cântec alături de Gașca Zurli: CD-ul Atențiune, accelerăm!. Oferta pentru cei mici este completată de foarte multe cărți Disney, cu cele mai iubite personaje de ieri și de azi.

Vizitatorii standului Litera se vor bucura de reduceri de preț de până la 70%, vouchere cu sume între 15 și 21 de lei, tombolă cu premii garantate, lansări în prezența unor mari personalități și acțiuni dedicate copiilor. În plus, vizitatorii se pot implica în campania Noaptea Cărților Deschise, desfășurată anual de Litera cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, prin achiziționarea de cărți din colecția Clasici Moderni, cu numai 5 lei.

Lista evenimentelor Litera la Bookfest 2015:

Vineri, 22 mai

Ora 17.00, Stand Litera

CD Atențiune, accelerăm!

Invitați: Gașca Zurli

Sâmbătă, 23 mai

Ora 11.00, Stand Litera

Cele mai frumoase povești în versuri și Cele mai frumoase poezii pentru copii

Tony Wolf

Invitați: Aurora Georgescu, Bianca Brad, Mihaela Moroșanu

Ora 13.00, Stand Litera

Capitalul în secolul XXI

Thomas Piketty

Invitați: Sorin Pîslaru, Rareș Bogdan, Daniel Dăianu, Bedros Horasangian

Ora 15.00, Stand Litera

Sticletele

Donna Tartt

Invitați: Elisabeta Lăsconi, Laura Câlțea, Bedros Horasangian

Lectură: Maia Morgenstern

Ora 17.00, Stand Litera

Lean In. Femeile, munca și voința de a conduce

Sheryl Sandberg

Invitați: Anca Vlad, Mihaela Tatu, Daniela Palade Teodorescu

Duminică, 24 mai

Ora 13.00, Stand Litera

Constantin Brâncoveanu în cronici de epocă

Invitați: Ionuț Vulpescu, Răzvan Voncu

Despre Editura Litera

Litera – Un sfert de secol de cărți!
În 1989 lua ființă, la Chișinău și București, Editura Litera. S-au împlinit, așadar, 25 de ani de existență. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, Litera a editat 4 300 de titluri, într-un tiraj total de 48 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea produselor sale, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte

comunicate de presa.ro

%d bloggers like this: