Tags Posts tagged with "Teodora Matei"

Teodora Matei

În mintea comisarului, de Teodora Matei-recenzie

Editura: Tritonic, 2017
Număr pagini: 145

   “O bătrână găsită moartă în apartament, o defecțiune la gaze și un Casanova mort pe canapeaua din sufragerie, o tentativă de omor, o tânără femeie, victima a unei rețele de prostituție, și un băiat răpit. Se dau toate acestea împreună cu doi polițiști bucureșteni, detașați la Ploiești. Iar ceea ce rezultă face parte din ceea ce va fi numit cândva <stilul Teodora Matei>”

   Cartea Teodorei Matei pare la prima vedere o carte de povestiri. Mă întrebăm: ”ok, de ce un roman când de fapt sunt cazurile comisarului, fiecare caz o poveste?

   Abia când am citit-o mi-am dat seama cu câtă măiestrie a împletit Teodora totul, astfel încât da…cartea este un roman.

   Şi acum să vorbim puțin despre personaje și întâmplări sau cazuri.

   Îl avem pe comisarul Anton Iordache, personajul principal, aflat în spital, imobilizat la pat din cauza unui accident. Dar nu piciorul în ghips este problema, ci faptul că nu-și amintește nimic despre perioada recentă petrecută la Ploiești. Fusese detașat acolo din București împreună cu Sorin Matache, inspector șef, colegul lui, într-un schimb de experiență cu cei din Ploiești.

   Iordache nu fusese vinovat, evitase accidentul, singurul rănit fiind el însuşi.

   Acum își amintește întâmplări din copilărie, părinții, mătușa, soția și copiii lui.

”Ar fi putut să improvizeze, să spună niște banalități, s-o scalde cum s-ar zice. Ce-l speriase cel mai tare era faptul că pierderea  de memorie îi putea afecta locul de muncă, iar comisarul nu era pregătit încă să se pensioneze, cu atât mai mult pe caz de boală.”

   Nu-l încurajează nici analizele ample, nici întâlnirile cu psihologul. Dar iată că Dan, patronul unei edituri, prieten cu el din facultate, venise cu o idee: să-i pună pe autorii de la editură să scrie câte o poveste după cazurile rezolvate la Ploiești, mizând pe faptul că citirea manuscrisului îi va reda memoria. Așa că Iordache se apucă de citit:

    “Curiozitate”

   Cora Abrudan, nepoata doamnei Vlaicu, anunță poliția că mătușa ei nu răspunde de două zile la telefon și nu poate intra în casă, ușa fiind blocată. Vine poliția, pompierii și o găsesc pe doamna moartă, și-n casă un miros pregnant de lăcrămioare. Printre lacrimi nepoata le spune ce medicamente lua mătușa, că ea i le pregătea, că avea și ceva homeopat din lăcrămioare. Dau declarație la poliție și ea și soțul ei, Dan Abrudan, fiind și amprentați. Cercetările acasă la victimă, discuțiile cu vecinii, amprentele care corespund cu unele dintr-o spargere dată în alt cartier, și în final lista convorbirilor telefonice ale celor doi le dă răspunsul, deoarece ”curiozitatea costă.” Recitirea poveștii îi amintește comisarului mirosul tincturii din casa moartei, hainele purtate de nepoată, chiar faptul că-l jena pantoful, deci era pe drumul bun.

    “Decepţie”

    Un caz clasic de gelozie dusă la extrem, o poveste de dragoste, un Casanova cu multe cuceriri la activ jonglând între femei. Dar nici ața întinsă nu rezistă la infinit.

     “L-am omorât ca să nu mai plece”-este litania din mintea femeii.

    Una dintre femei, obsedată de el, hotărăște să-l omoare și aproape că ar fi fost “crima perfecta”.

    Dar rezultatul medicului legist e stupefiant: omul a murit de atac de cord, nu intoxicat cu gaze. S-au găsit în sânge urme de la medicamentele multe pe care le lua, mai ales stimulente că de… trebuia să ”performeze”. Cercetările poliției duc și la a doua femeie din triunghi. Singura pedepsită va fi ea pentru că aflând de moartea iubitului vrea să-și calce rivala cu masina.

    Încă odată se adeverește zicala că “viața bate filmul

    “305”

    Dispare un băiat, Andrei, un tocilar cum îi spun prietenii, dar câteodată e bine să fii tocilar.

    Andrei și George, fratele lui, erau crescuți de mama lor care lucra de acasă pentru a-l putea supraveghea pe băiatul mai mare. Acesta se născuse cu un handicap psihic, dar după tratament reușise să se înțeleagă cât de cât cu mama și fratele lui. Tatăl îi părăsise incapabil să accepte ideea bolii copilului. George  avea obiceiul să-l urmărească pe geam pe fratele lui, când acesta pleca la școală. Când vine poliția el repetă obsesiv niște cifre, strângând în mână o mașinuță albastră. Cercetările poliției implică discuții cu cei aflați pe traseul puștiului, cu tatăl lui, cu vânzătorul de la chioșcul de ziare. Între timp apare cererea de recompensă, și o poză a lui Andrei, care va fi atent cercetată de criminaliști. Sorin Matache, inspectorul șef, are ideea de-a vorbi din nou cu George, care le repetă obsesiv aceleași cifre și le arată mașinuță. Cu ajutorul mamei vor reuși să interpreteze indiciile date de băiat, poza cercetată relevă și ea niște date și așa vor află cine sunt vinovații și Andrei se întoarce acasă.

    “Argentina”

    Sorin Matache e supărat. Avea întâlnire cu o nouă cucerire, o fată frumoasă Lorena, dar de trei zile nu dădea de ea. Povestind despre Lorena autoarea ne plimbă printr-un cartier țigănesc cu oamenii și obiceiurile lui. Căutând-o pe Lorena, ajutat de ingeniozitatea ei, de denunţurile primite după apariția pozei ei la televizor, inspectorul găsește o rețea de traficanți de “carne vie”

      Şi normal  o salvează pe Lorena.

     Citind despre cazuri Anton Iordache își amintește toată perioada de la Ploiești, dar ce-l deranjează sunt pasajele referitoare la o presupusă amantă, modul cum este expusă relația cu soția și copiii:

      “Dacă era ceva ce-l deranja la textele aduse de Dan, era modul în care fusese văzut din exterior.”

       “Erau niște lucruri care nu se prea potriveau cu imaginea pe care și-o crease.”

       Dar dacă era să fie cinstit cu sine însuşi:

   

  “Numai că trupul acela părea să nu-i aparțină, sufletul i se simțea captiv într-o carcasă care începuse să scârțâie. Asta în timp ce, uneori, ar fi mers pe stradă strigând: <Lume, lume! Am aproape patrusopt de ani, dar iubesc ca la optișpe, vreau să alerg, să cânt, să fac dragoste cu cea mai dulce femeie din lume! Natăfleţul ăsta grizonat pe care-l vedeți e doar un Păcălici, o glumă a vietii!>”


    Teodora Matei îmbină poveștile cu viața privată a personajelor, cu trăirile și frustrările lor, cu peregrinările lor prin oras.

  Prin ochii personajelor vedem cartierele Ploieștiului, locurile interesante care spun o poveste, hoteluri, restaurante, inclusiv pub-ul campionului de box supranumit ”Moşul”

    Dacă v-am stârnit curiozitatea citiți cartea!

    Este o lectură antrenantă, interesantă, dar și relaxantă.

     Mulţumesc Teodora pentru cadoul primit.

Dezbatere Editura Tritonic: SF versus Crime – cui îi este frică de genurile minore?-Târgovişte

     În perioada 08-11 septembrie 2016 s-a desfăşurat la Târgovişte Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu” aniversându-se cu această ocazie împlinirea a 620 ani de atestare documentară a oraşului Târgovişte.
   Fiecare zi a fost specială, dar sâmbătă, 10 septembrie, Editura Tritonic a ales să se prezinte altfel şi au dezbătut subiectul: „SF versus Crime – cui îi este frică de genurile minore?
    Au participat:

   Michael Haulică, autorul volumelor 9 1/2 elegii și O hucă în minunatul Inand
   Teodora Matei, autoarea volumelor Cel-ce-simte și Stăpânul castelului
   Dănuț Ungureanu, autorul romanelor Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia și Urme de sfinți,
   Adina Speteanu autoarea seriei Dincolo de moarte și Bogdan Hrib, editor și autorul seriei Stelian Munteanu.

   M-am simţit onorată să fiu alături de dumnealor pentru a descoperi frânturi despre genurile preferate, dar şi despre anumite trăiri. Este o provocare să ştiu că sunt oameni care iubesc să scrie şi fac eforturi pentru a promova literatura.

sf-versus-crime-cui-ii-este-frica-de-genurile-minore

     Pentru a întregi impresiile de la eveniment, dumnealor au avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări.

Teodora Matei

    1. Care e relația scriitorului cu emoțiile. E mai bine ca scriitorul să fie dominat de emoții sau el să le gestioneze?

    Când e copleșit de emoții, scriitorul se așază în fața tastaturii sau a foii de hârtie și transmite. Pentru că nu poate păstra doar pentru el curcubeiele de senzații, fie ele bune sau rele. Cred că împărtășirea lor face parte din procesul de gestionare. De aceea, autorii sunt, câte puțin, în spatele tuturor personajelor pe care le creează. Înainte de toate, scriitori sunt oameni. Sunt, doar, puțin mai norocoși decât alți semeni de-ai lor, pentru că reușesc să imortalizeze atât agonia cât și extazul.

   2. Ați afirmat că Stăpânul castelului este un “basm pentru oameni mari”. Vă rog să ne oferiți câteva argumente.

    Mi-a plăcut eticheta “basm pentru oameni mari” pusă, la scurt timp după lansare, de o doamnă la ale cărei opinii țin foarte mult. Fiind un text pe care l-am scris la foc automat, nici măcar eu n-am știut în ce categorie să-l încadrez. E o poveste despre inocență, iubire nevinovată, tentații, sacrificiu și decizii asumate. Toți ne dorim, în anumite momente, să fim în alte locuri decât cele unde ne e trupul. Sper ca, în urma lecturii, cititorul să se simtă rupt de lume, așa cum m-am simțit eu atunci când am scris “Stăpânul castelului”.

    3. Dacă ar exista posibilitatea să trăiți o oră într-o lume de basm, cum ați dori să o petreceți?

Într-o poiană, cu bunicul-magician din “Stăpânul castelului”, urmărindu-l cum îndeplinește diverse ritualuri. Să-i fur formule magice cu care să mă întorc în lumea reală pentru a supune timpul sau spațiul. Să învăț cum să alin dureri și doruri.

Dănuț Ungureanu

   1. Care este cea mai importantă lecție pe care un scriitor o poate învăța?

   Dacă ne referim la ce poate învăța un scriitor din propria… activitate (și aș prefera ca ăsta să fie sensul întrebării), cred lecția cea mai bună e sinceritatea. Mă refer la faptul că, după o vreme petrecută în minunata lume a scrisului, autorul învață acest lucru foarte, foarte prețios, anume că trebuie să-i înfățișeze cititorului ceea ce gândește el cu adevărat și să i se adreseze cu propria lui voce, nu cu una împrumutată. Fii tu însuți, îmi zic mereu, nu te fandosi, nu te ascunde.

     2. În calitate de scriitor, există vreo carte care v-a influențat foarte mult? Care și de de?

    Nu mi-ar ajunge paginile unui volum ca să cuprind cărțile care mi-au spus ceva într-un moment sau altul al vieții mele, sau al scrisului meu. Cărți care m-au fermecat, învățat, influențat, sprijinit. Mai mult, sunt sigur că există titluri care m-au ajutat să ies din multe fundături, ori să iau decizia corectă la vreo răscruce. Dar ele au făcut asta cu modestie și s-au retras în penumbră, așa că nu mi le mai amintesc zilnic, cum ar merita. Sunt sigur că există astfel de cărți în viața fiecărui om.

     3. Cărui gen de cititor vă adresați?

    Mă adresez oricărui cititor dispus să se bucure de o frază a unei cărți scrise de mine, așa cum m-am bucurat eu când am inventat-o și mi-a sunat bine. Nu sunt ipocrit, am nevoie ca el să fie prietenul meu, să mă placă. Vreau să-și zică, citindu-mă, ”așa gândeam și eu, nu-i mare brânză, bine totuși c-a spus-o ăsta”… Dacă râde un cititor la o glumă de-a mea, dintr-un volum de schițe, mă bucur ca și cum ar fi râs cinci mii (tiraj de neimaginat în zilele noastre). Dacă mă laudă altul pentru ce mi-a trecut prin cap într-un roman fantastic, mă simt egalul lui H. G. Wells. Am nevoie de măcar un cititor care să-mi fie alături…

Adina Speteanu

   1.Cum ai caracteriza generația actuală a scriitorilor de fantasy?

    Cred că avem multe idei şi potențial pentru a oferi poveşti originale, care să concureze în orice moment cu ce se află dincolo de granițe, dacă tot este la modă să fie mai bun ce vine „de afară”. E mai complicat să ajungem la sufletul cititorilor, ca să descopere că şi scriitorii români contemporani sunt buni, mai ales că romanele noastre, în mare parte, au acțiunea în țară, în locuri pe care le ştim şi le recunoaştem destul de uşor.

   2. Pentru tine ce contează mai mult, reacţiile criticilor sau ale cititorilor simpli?

   Mă interesează mai mult părerea cititorilor, pentru că ei sunt cei care îmi cumpără cărțile şi participă la evenimente. Vreau să primesc păreri şi critici despre ceea ce scriu, mai ales dacă sunt păreri constructive, pentru că ştiu că pot mai mult de atât şi mă ajută să înțeleg ce pot îndrepta.

    3. Ce carte ne pregătești? O continuare a seriei Dincolo de moarte sau alt roman?

   Din păcate pentru fanii seriei, următorul roman nu este o continuare a poveştii cu vampiri. Nu este nici măcar un roman fantasy. Va fi o dramă, cu o poveste de dragoste uşor încâlcită. O poveste despre aparențe, falsitate şi sincronizări proaste.

    Aş dori să-i mulţumesc lui Bogdan Hrib pentru că m-a provocat să vorbesc pentru prima dată la microfon în calitate de blogger, dar nu oriunde, ci în oraşul în care locuiesc.  :) 

   Evenimentul a fost organizat de d-na Prof. Univ. Dr. Agnes ERICH, Director la Biblioteca “Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa

"Aerul din cameră căpăta nuanţe albăstrui, iar bătrânul îşi notă în cartea cu coperţi groase de piele că studiul asupra oamenilor trebuia aprofundat. Îl surprindeau, uneori, chiar şi pe el. "

Cel-ce-simte, de Teodora Matei – la graniţa dintre real şi fantastic

 

Editura: Tritonic

Colecţia: Mystery & Thriller

An publicaţie: 2016

Teodora Matei scrie la graniţa dintre genuri. Oare nu cumva a inventat un gen nou? Dar nici nu are importanţă unde ar trebui să o încadrăm. Cărţile ei se citesc pe nerăsuflate. Cel-ce-simte este o confirmare. Nu o veţi lăsa din mână până la ultimul rând.”

                                                                                  ( Bogdan Hrib)

     Obişnuită să mă pierd în fantasy, nu am mai citit o carte poliţistă de ceva timp şi mi-am zis că se merită o schimbare a registrului literar. Habar nu aveam că urma să dau peste un altfel de fantastic, inserat în thriller într-o manieră originală. Da. Trebuie să recunosc că am fost uimită de această abordare a autoarei. Elementul-surpriză a funcţionat, a reuşit să îmi capteze atenţia şi să mă facă să citesc fiecare istorisire cu atenţie, în timp ce am încercat să desluşesc misterul înainte ca finalul să mi-l dezvăluie.

     O colecţie de cinci povestiri aparţinând genului thriller, Cel-ce-simte de Teodora Matei vine cu o doză de originalitate prin adăugarea de accente aparţinând altor domenii literare. Nu este nici clasica povestire poliţistă, nici romance-ul siropos, nici fantasticul extrem. Câte puţin din toate compun în mod inedit istorisirile Teodorei Matei, formând un deliciu literar rapid şi energic.

Victima se numeşte Anca Marinescu, 37 de ani, inginer proiectant.”

murder

   Cartea debutează cu povestirea „Trois” şi cititorul pătrunde direct într-un caz sângeros pe care poliţia trebuie să îl rezolve. Într-o dimineaţă de vară, picioarele unei femei sunt găsite întâmplător la un tomberon. Poliţia intră în alertă. Mai târziu, sunt descoperite mâinile şi torsul. Corpul descompus aparţine Ancăi Marinescu, o femeie căsătorită şi respectabilă. Investigaţiile aduc în scenă mai mulţi suspecţi, însă toţi cu alibiuri solide. Avem un asasin care povesteşte din umbră şi pe care îl aflăm la final, iar cu adevărat şocant este motivul pentru care femeia a sfârşit tranşată în mod barbar.

Pe ea am iubit-o fără să vreau. Am dorit-o aşa cum n-am dorit nicio femeie, niciodată.”

În povestea asta n-am fost niciodată doi; am fost uneori patru. De cele mai multe ori -trei. Ca-n franţuzescul menage-a-trois.”

   Următoarea istorisire, „Greu de dezlegat” ne introduce într-o lume deopotrivă bizară şi înfricoşătoare. Morţi suspecte şi poliţişti confuzi încearcă să elucideze misterul decesurilor comune. Un fir roşu de borangic pare să fie sursa belelelor … dar cum se poate demonstra inexplicabilul? Inserând bucăţi de fantastic într-o povestire poliţistă, Teodora Matei reuşeşte să creeze o naraţiune generatoare de fiori. Vrăji străvechi, suflete captive, legături ce nu se rup nici dincolo de moarte şi … un caz de rezolvat. Vor reuşi agenţii să dezlege ceea ce nu poate fi dezlegat?

– Cum mama dracului mor doi oameni din aceleaşi cauze, în acelaşi oraş, în acelaşi interval orar?”

– Despre ce vorbim noi aici?

– Despre vrăjitorie, domnule Grigorescu! Magie neagră!”

Legăturile chiar funcţionează! Oamenii ăştia mor în acelaşi timp, în locuri diferite, din aceeaşi cauză!”

gun

     Celelalte trei povestiri – „O fugă”, „Pe fugă” şi „Cel-ce-simte” – alcătuiesc o colecţie separată purtând numele de PROFILER. Trei cazuri marcante sunt rezolvate de către poliţişti cu ajutorul unui profiler – un agent cu capacităţi de comunicare telepatice. Fantezistă şi totodată extrem de captivantă, acţiunea se rostogoleşte contra-cronometru. Sceptici la început, neîncrezători în omul ce susţine că poate intra în mintea cuiva, poliţiştii se conving de abilităţile noului coleg şi, deşi le provoacă teamă, se obişnuiesc să utilizeze ajutorul lui.

– Harry Potter, ia miroase şi spune-mi ce crezi!

– Şefu’ … Harry făcea alte chestii …

– Da, mă, da’ nu m-am putut abţine. Prea le nimereşti. Gata, promit să nu mai fac…”

    Combinând thriller-ul cu fantasy, romance, erotism şi misticism, Teodora Matei reuşeşte să aştearnă pe hârtie poveşti cu adevărat remarcabile care ţin cititorul cu sufletul la gură şi al căror deznodământ oferă adesea răspunsuri neaşteptate şi şocante. Personaje bine ancorate în banal devin protagonişti ai unor întâmplări pe cât de bruşte, pe atât de perturbante. Echilibrul este serios zdruncinat, iar cazurile complexe îşi găsesc rezolvarea în cele mai bizare moduri.

Consider cartea o provocare literară prin îmbinarea genurilor distincte şi prin forţa de captivare a povestirilor ce o alcătuiesc. Poliţist sau fantastic? Există loc pentru supranatural în universul raţional poliţienesc? Crime sângeroase, motive zguduitoare şi stropi de fantastic aruncaţi peste oferă cititorului o lectură plină de suspans şi suficient de alertă pentru a te ţine permanent concentrat pe aflarea misterului.

     În continuare vă las să vă pierdeţi în suspansul dus la extrem şi să savuraţi cartea. Cu siguranţă veţi îndrăgi stilul concis, limbajul colocvial presărat cu replici sarcastice, comice şi pe alocuri obscene, felul în care fiecare naraţiune captează atenţia încă din incipit şi finalurile care au grijă să uimească.Editura Tritonic

Cartea Cel-ce-simte de Teodora Matei. a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura Tritonic. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

by -
9

Flash Interview Teodora Matei-13 întrebări în 5 minute

1.Care a fost cartea ta de debut?omul-fluture-de-lucian-dragos-bogdan-si-teodora-matei

„Omul fluture”, scris împreună cu Lucian Dragoș Bogdan, noiembrie 2015. Pe 24 septembrie am lansat al doilea volum al trilogiei, „Maya”.

2.Cine a fost primul cititor al scrierilor tale?

Soțul meu, apoi prietenii apropiați.

3.Care dintre romanele tale este “cartea ta de suflet”?

În toate cărțile am pus câte o bucată de suflet. Sunt precum copiii: nu poți să alegi, nu e drept să arăți discriminare J

4.Cu care dintre  personajele tale te identifici?

Sunt, câte puțin, în fiecare personaj, indiferent de sex, vârstă sau ocupație.

5.Care roman al tău ai vrea să fie ecranizat?

Ar fi o mare onoare pentru mine dacă una dintre cărți („Omul fluture”, „Maya”, „Stăpânul castelului”, „Cel-ce-simte”) ar fi ecranizată.

6.Ce actor ai vedea în rolul principal?

Se pare că părerea autorului diferă de cea a unui regizor; aș fi onorată să mi se ceară părerea la casting. Mi-aș dori să fie un om care să transmită emoție pură.

7.Cât timp îţi ia scrierea unei cărţi?

Nu mai mult de 2-3 luni, chiar și în cazul celor scrise „la patru mâini”.

8.Cum treci de momentele de “blocaj ale scriitorului”?

Când scriu cu Lucian, e foarte simplu. Am parte de susținerea și răbdarea lui. Când scriu singură, aștept momentul potrivit și mă aștern pe scris.

9.Ce autor preferat ai?

Acum, doar români. Contemporani. Pentru că știu să scrie astfel încât să smulgă lacrimi, zâmbete sau priviri în gol.

10.Când ai fost prima dată la un târg de carte şi la care?

Bookfest 2014.

11.Cu ce edituri colaborezi?

Tritonic, clar!

12.Ce gen de muzică preferi? Ai o piesă favorită?

Am melodii pe care le-am asociat unor momente din viața mea. Interpretate de trupe sau artiști din toate categoriile, de la Nirvana, Doors, Billie Holiday, Dean Martin, Marco Masini la Delia, What’s Up sau Carla’s Dreams J

13.Ai un motto după care te ghidezi în viaţă?

„Orice drum, oricât ar fi de lung, începe cu un prim pas.”

Vă mulțumesc din suflet!

Mulţumesc, Teodora! Arci!

Mulţumim şi noi, Mili şi Iasmy!

%d bloggers like this: