Taina Inceput de poveste de Cristina Mihaela Barbu-Editura Mircea cel Batran

Taina Inceput de poveste de Cristina Mihaela Barbu-Editura Mircea cel Batran

Taina Început de poveste de Cristina Mihaela Barbu-recenzie

Număr pagini: 253
An apariţie: 2016
Editura Mircea cel Bătrân
Consilieri editoriali: Dan Lupescu, Cristina Verdeş, Irina Barbu, Cristina Mihaela Barbu

“Universitar de certă vocaţie pedagogică în Craiova, la “Spiru Haret” (cu două licenţe la Universitatea din Bucureşti, în chimie – 1993 şi psihologie – 2007, plus o a treia, în marketing), din 2009 Doctor în Chimie Analitică, cercetător ştiinţific cu intuiţii irefragabile.” uzp.org.ro

Călătoria vieţii parcursă în paginile cărţii “Taina Început de poveste” este uimitoare şi fascinantă, atât datorită urcuşurilor şi coborâşurilor prezentate cu multă căldură de d-na Cristina Mihaela Barbu, cât şi complexităţi trăirilor pe care autoarea le prezintă cu multă sensibilitate şi gingăşie, transformând cuvintele în “bătăi de inimă aşternute pe hârtie”
Cartea debutează cu trei prefeţe conţinând părerile unor personalităţi din domeniul literaturii. Autorul primei introduceri este dl. Nicu Vintilă-Sigibida care o prezintă pe autoare astfel: “La Cristina Barbu întâlnim un spirit ales, o imensă disponibilitate sufletească spre sublim, spre perfecţiune, un spirit critic şi în acelaşi timp, ca o forţă care despică haosul, îndepărtează zgura, mlădiază şi patinează contururile, smulge şi păstrează ce este mai fin şi mai de gust şi pune la îndemâna cititorului, tot ce cultura şi viaţa posedă mai prielnic şi bogat pentru creaţie.“

Ilarion Paunoiu ne oferă în cea de-a doua introducere, părerea sa frumos creionată datorată înţelegerii şi respectului pentru acesta creaţie. “Ceea ce impresionează în acest roman este sinceritatea, pe alocuri dezarmantă, a eroinei, care mărturiseşte trăirea ei zbuciumată, cu tonalităţi de strigăt într-o lume ce nu aude şi nu-i vede toată frământarea lăuntrică, insensibilă şi indiferenţa la tot acest zbucium.”

Ultima prefaţă şi cea mai complexă, după părerea mea, este cea a d-lui Dan Lupescu. Prezentarea acestuia aduce o notă în plus şi prezintă într-un limbaj desăvârşit părerea dânsului despre autoare şi despre acest roman. “În floarea vârstei sale biologice, cea mai frumoasă dintre vârstele de 24 de carate dăruite de Dumnezeu omului -, D-na Cristina Mihaela Barbu debutează editorial fără şovăire, cu un volum remarcabil, demn de toată preţuirea”.“ Mai mult decât atât, scriitura sa are rigoare şi stil, ţinte foarte greu de atins chiar şi pentru mulţi dintre scriitorii consacraţi.“

“Mă numesc Taina şi povestea care urmează este povestea vieţii mele. Banală poveste, după cum banală este şi viaţa dusă, dar sunt momente pe care nu le pot păstra ascunse în suflet, aşteptând să le descopere cineva după ani, vreau să le strig, vreau să rămână, chiar imaterial, pe foi de hârtie. “

Povestea vieţii Taniei începe ca o scrisoare adresată prietenei din copilărie, Carmen. Senzaţia de lectură a unei corespondenţe o vom întâlni frecvent pe întreg parcursul cărţii, prin întrebările adresate acesteia referitoare la sentimentele pe care le resimte ca urmare a unor decizii, prezentarea evenimentelor din viaţa eroinei, dar şi prin părerile pe care ea le cere într-un moment sau altul al vieţii.
“Îţi aduci aminte iernile copilăriei, Carmen?”
“Vreau să trăiesc. Atât. (…) Vreau să-mi retrăiesc toate vârstele. Atât. Vreau să trăiesc cu Dumnezeu! Atât. Poţi, tu, Carmen, prietenă dragă, să mă înţelegi ?”
Fiecare capitol din carte este dedicat unei perioade din viaţa eroinei, alternând trecutul şi prezentul, purtându-ne ca într-o fascinantă călătorie în timp, cu veniri şi plecări repetate!
Personajele romanului sunt membri familiei prezentaţi cu multă dragoste şi respect.
“Ne mai certa mamaia, uneori, ne prindea căţăraţi pe o sondă, nebuni, fără grijă unui pericol şi devenea de-a dreptul rea cu noi, rupea câte o jordea din gutuiul din faţă casei, numai că, atâta timp cât exista tataia, găseam adăpost orice făceam.”

“Tataie este primul om care mi-a arătat calea spre lumina şi m-a învăţat să o parcurg încet, fără grabă în fiecare zi!”
Durerea pierderii acestora este atât de emoţionantă încât îţi transmite întreaga gama de sentimente ale autoarei.
“Să mă aştepţi în cer, tataie!
Să-mi spui din timp, e soare ? E nisip? Copacul străjer al copilăriei noastre este cu tine?”
“Nu trece o zi fără să mă gândesc la ei, nu trece zi în care să nu mă gândesc că puteau să mai trăiască şi mă gândesc ce făceam eu dacă ei ar mai fi trăit, prin moartea lor am murit şi eu puţin, ceva s-a dus definitiv, ceva s-a rupt pentru totdeauna.”

Povestirile din copilărie au nostalgia vremurilor apuse şi se simte căldura unei familii unite, legate prin sentimente şi înţelegere. Povestirea de la aniversarea vârstei de 12 ani când la invitat pe Dumnezeu la masă este preferată mea!
“Doamne, azi este ziua mea, ai vrea să vii la mine? Nu vreau cadouri, vreau să-mi aduci prietenii! Şi i-a adus Dumnezeu. A fost vântul prin părul meu rebel, a fost şi marea lângă mine, nisipul s-a lipit pe picioarele mele, scoicile s-au căţărat pe broderia fetei de masă, iar Dumnezeu râdea.”

Un loc aparte îl ocupă şi pildele a căror morală este descrisă cu o doză de umor binevenită. Descrierile sentimentelor autoarei în ipostaze în care viaţa o pune în repetate rânduri sunt scrise emoţionant, tuburător şi atât de frumos !

“Eram culoare. Eram vis. Eram fiica a soarelui şi al luminii. Aveam vara-n păr, soarele în ochi, eram întâmplarea plină de viaţă. Mă simţeam nemuritoare. Lumea din jur ştia de fericirea mea. O strigam, o cântam, o râdeam. Anii au trecut şi a trecut brusc şi fericirea mea.”
“Vreau viaţa mea înapoi, vreau pacea mea, vreau umbra lui să fiu, şi să-mi ajungă asta.”

Dragostea pentru cei doi copii a căror mamă biologică îi părăseşte, copii pe care îi creşte cu multă grijă şi răbdare, este suportul în care găseşte puterea de a merge mai departe.
Dragostea pentru primul soţ, divorţul care a urmat, cea de-a doua căsătorie cu bucuriile şi tristeţile ce o marchează, poveştile cotidiene în cadrul institutului de cercetare, unde eroina lucrează, sunt doar câteva dintre aspectele întâlnite în romanul de faţă .
“Sunt obosită, dar inima îmi tresare de verdele apărut de peste tot. Doamne, e o beţie în toate sentimentele mele, amestecate de arome crude. E sfârşit de iunie, va fi iulie, va fi august… Renasc ca pasărea Pheonix din propria cenuşă, din oboseală şi epuizare renasc, îmbrăţişez lumea, îmbrăţişez viaţa. Nu dorm pentru că aş pierde clipele în care viaţa răzbate prin piatră. Nu dorm aşteptând vara, verdele pur, sunt verde….nu dorm… mi-e dor de dor…”

“Doamne, câtă dragoste ai pus în inima mea ! Îţi mulţumesc !”
“Îţi mulţumesc că nu ai scufundat niciodată corabia mea de visuri şi finalul tuturor poveştilor mele a fost fericit.”

Recomand cu căldură acest fascinant roman parţial autobiografic şi aştept cu nerăbdare continuarea! Nota mea pentru această carte este 10.

Adresa de unde poate fi achiziţionată cartea:  https://www.facebook.com/cris.mihaela.barbu, aici se poate trimite pe un mesaj privat adresa și numărul de telefon, sau pe adresa de email: cristina_barbu2000@yahoo.co.uk, la fel, unde pot fi contactată autoarea.

                                  Mulţumesc autoarei Cristinei Mihaela Barbu pentru cartea oferită!

Autor: Iliuţa Răduţi

 

12 COMMENTS

  1. frumos prezentata cartea Iliuta bravo
    felicitari autoarei, Arci o recomanda cu drag
    sper sa o achizitionez curand

    • Va multumesc pentru ca mi-ati oferit sansa sa citesc acest roman minunat si va doresc mult succes in continuare !

  2. felicitari iliuta pentru prezentare!felicitari cristina mihaela barbu!fetelor este o carte sensibila,trista dar frumoasa in acelasi timp,o carte de suflet si pentru suflet.
    asa ca merita citita.sincer abia astept partea a 2-a.

  3. Sunt atat de curioasa in privinta acestei carti, iar aceasta recenzie m-a facut si mai curioasa :). Felicitari pentru tot ce-ai scris!

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro