„L-am strâns de gât. Totuși, eram foarte calm. E o greșeală să se creadă că în asemenea momente îți pierzi capul. Dimpotrivă! Cred că n-am avut niciodată atâta luciditate.”

Taverna de pe malul Senei, de Georges Simenon-recenzie

Titlul original: La Guinguette à deux sous

Editura: Polirom

Seria Maigret

În aceeași serie: Pivnițele hotelului Majestic; Maigret își pierde cumpătul; Ecluza nr. 1; Maigret închiriază o cameră

Anul apariției: 1931; 2012

Traducere de: Nicolae Constantinescu

Număr pagini: 185

Gen: Polițist

„- Nu c-aș fi mai rău decât altul, dar trebuie să recunosc că tipului despre care vă vorbesc i-ar sta bine, mâine-dimineață, lângă mine,  pe…”

   Acestea sunt cuvintele unui condamnat la moarte, împărtășite lui Maigret. În celula sa, Lenoir mărturisește o scenă la care a fost martor în urmă cu câțiva ani. Scena unei crime. Îl îndrumă pe comisar către așa-zisa tavernă de doi bani, de pe malul Senei, unde își face veacul presupusul autor al crimei.

   Maigret poate ignora informațiile primite, ce n-au nicio legătură cu vreo anchetă în curs, sau poate merge în căutarea criminalului; poate verifica dacă există o fărâmă de adevăr în cele spuse. Desigur că dornic de dreptate, cum a fost întotdeauna, comisarul Maigret nu poate sta deoparte. știind că un criminal se află în libertate.

   Merge la acea tavernă, unde întâlnește un grup de oameni de afaceri ce-și petreceau timpul împreună; prieteni de mulți ani, se întâlneau la Taverna de doi bani, iar în weekend-uri se distrau la Morsang.

   Maigret se infiltrează fără dificultate în grupul lor și asistă la o așa-zisă nuntă la Morsang, o petrecere în care fiecare era costumat în ceva anume. De asemenea, este martorul unui adulter: Mado Feninstein, soția unui om de afaceri, este amanta lui Basso, alt prieten din grup.

    Maigret simte că este ceva în neregulă. Intuiție, experiență, însă comisarul știe că instinctul rar îl înșală. Ce or ascunde acești oameni care aparent se înțeleg bine, părând o familie?

„Peisajul era frumos, cerul, senin, oamenii, liniștiți și, poate din cauza asta, totul era grețos, ca o tartă prea dulce.”

„- Sunt tipi cumsecade! murmură deodată James, ca și cum i-ar fi urmărit gândurile.

– Cine?

– Toți! Se plictisesc! N-au ce face! Toată lumea se plictisește în viață…”

   Cert este că la puțin timp de la infiltrarea lui Maigret, are loc prima crimă, iar autorul fuge de la fața locului. Inutil să vă spun că atât ucigașul, cât și victima, făceau parte din grup. Dacă doriți să le aflați identitatea sau dacă într-adevăr unul dintre ei a comis acea crimă în urmă cu șase ani, rămâne să citiți cartea.

   Ca de obicei, romanul lui Georges Simenon este unul atmosferic, de epocă, descriind vremuri de mult apuse, când veștile din ziar se strigau pe stradă, când existau meserii precum cea de pălărier și comunicarea la distanță se făcea doar prin telegrame și telefoane fixe:

„La aceeași oră, ziarele de seară, cărora vânzătorii le strigau titlurile pe la terasele cafenelelor, scriau:

Președintele republicii a respins grațierea lui Jean Lenoir, tânărul șef de bandă din Belleville. Execuția va avea loc mâine în zori. ”

„- Aveți telefon? îl întrebă Maigret pe patronul tavernei.

– Nu… Trebuie mers la gară sau la ecluză…”

   De această dată, doamna Maigret lipsește din „peisaj”, fiind plecată la sora ei, în Alsacia, unde își cheamă soțul în fiecare zi, însă bineînțeles că de fiecare dată intervine câte ceva în ancheta comisarului. Fără ea, Maigret este descumpănit:

„Lui Maigret nu-i plăcea să stea la Paris fără soția lui. Mânca fără poftă, în primul restaurant întâlnit în cale, și i se întâmplă să doarmă la hotel ca să nu se ducă acasă.”

Din roman nu lipsesc nici momentele amuzante:

„Când să iasă, privirea îi căzu pe borul pălăriei, rupt de săptămâni întregi. Doamna Maigret îi tot spusese să-și cumpere alta.

– O să ajungi să-ți dea oamenii un ban pe stradă!”

„Maigret nu se simțea niciodată mai nefericit decât atunci când proba ceva.”

„- Ce naiba fac ăia? îl întrebă el pe Maigret. N-ai văzut-o pe nevastă-mea?

– N-am observat-o.

– Degeaba e așa grasă!”

„- Supraveghez mai departe vila?

– Ca să nu fugă cărămizile?”

Citate:

„- Știți că, după toate regulile unei justiții corecte, ați putea fi învinuit de complicitate?

– Multe lucruri se pot face după regulile unei justiții corecte! Fără a mai pune la socoteală că nu e întotdeauna chiar atât de corectă!”

„Ei bine, părerea mea este că, atunci când nu ești în stare să faci o femeie fericită, n-ai dreptul pe urmă să-i reproșezi nimic!”

„L-am strâns de gât. Totuși, eram foarte calm. E o greșeală să se creadă că în asemenea momente îți pierzi capul. Dimpotrivă! Cred că n-am avut niciodată atâta luciditate.”

„- Numai că, nu-i așa, ar fi o idioțenie și mai mare să te duci într-o zi la comisariat și să spui că ai omorât un ins.

– Atunci, îți creezi colțișorul tău! zise Maigret.

– Pentru că trebuie să trăiești!”

    Despre autor:

    Georges Simenon (1903-1989) este unul dintre cei mai prolifici autori ai secolului XX, scriind câte 60-80 de pagini pe zi. Dar numerele nu se opresc aici, vorbind de la sine: 192 de romane, 158 de articole și rapoarte. Belgian de origine, este cunoscut pentru seria de romane și povestiri polițiste Maigret, comisarul cu același nume fiind unul dintre personajele celebre ale literaturii. A publicat și romane psihologice.

   Prima sa slujbă a fost la Gazette de Liège, unde scria articole ce l-au familiarizat cu teme precum politica, comerțul, criminalitatea, pregătindu-l pentru viitoarele romane.

  În 1966 a primit distincția Grand Master Award, iar în 2005 a fost nominalizat pentru titlul de „De Grootste Belg / Le plus grand Belge” („Cel mai mare belgian”) în două emisiuni de televiziune separate.

Cartea Taverna de pe malul Senei de Georges Simenon este disponibilă pentru comandă pe targulcartii.ro

 

***Sorina Ciocârlan***Bună! Sunt Sorina și îmi plac cărțile bune. Pun suflet în tot ceea ce îmi place, iar printre pasiunile mele se numără cititul, scrisul, filmele, pisicile, dulciurile. Atunci când „mi se pune pata” pe ceva, indiferent că e carte, film sau opera întreagă a unui autor, sunt de neoprit: fac ce fac și aflu tot despre subiect, îl analizez și îl întorc pe toate părțile. Care sunt subiectele astea, care mă „obsedează”? Agatha Christie, Rodica Ojog-Brașoveanu, Harry Potter, mai nou, Cassandra Clare. Da, pentru că „obsesiile literare” se schimbă, când unele se epuizează, scad în intensitate și apar altele noi. Asta nu înseamnă că dispar de tot, rămân acolo și așteaptă să fie reactivate. Și când sunt reactivate, să te ții!...

12 COMMENTS

    • Multumesc si eu! Da, e un adevarat personaj. Cum putea sa nu-ti fie drag cand face parte din literatura politista? :))

  1. L-am citit pe G.Simenon si al lui Maigret si cu ani in urma si acum,mereu cu aceeasi placere.
    Iar ca actor :Jean Gabin mi s-a parut cel mai veridic in rolul comisarului.
    Felicitari Sorina!

    • Multumesc! Da, stiu de ecranizari, asa de mult as vrea sa le si gasesc… Sunt destul de inaccesibile. Cele mai noi ecranizari sunt cu Michael Gambon (Dumbledore din Harry Potter).

  2. Felicitări pentru recenzie, Sorinuța 🙂

    Observ că ești fană Georges Simenon .D

    • Hmm, fana nu chiar, dar nu neg ca imi plac cartile lui, in mare parte pentru ca obisnuiesc sa citesc genul asta. Merci!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.