Thailanda-tara libera-thai-Sukhothai

Thailanda-tara libera-thai-Sukhothai

by -
9

Thailanda-ţară liberă-thai-Sukhothai

     Thailanda a fost de-alungul istoriei sale un regat independent, o dovadă în acest sens o constituie însăşi denumirea acesteia. Cuvântul thai, în traducere înseamnă “liber”, iar land “ţară”, astfel Thailanda se traduce ca ţară liberă. Thailandezii vorbesc limba thai (este de asemenea şi numele poporului thailandez) şi folosesc o scriere derivată din “vechea scriere indiană sanskrită”
Ca populaţie, locuitorii Thailandei sunt un amestec de chinezi, indieni, kmeri (vechii locuitori ai acestor ţinuturi) şi laoţieni,” ultimii concentraţi în regiunea nord-estică Isan formând aproximativ o treime din populaţie”. De remarcat este faptul că sunt oameni cu un comportament aparte şi anume, sunt foarte respectuoşi, liniştiţi, amabili, extrem de ospitalieri având o conversaţie “discretă, calmă, fără gesticulări sau ridicarea tonului. Ca formă de salut, thailandezi se apleacă uşor împreunând mâinile în dreptul pieptului.
În concepţia budistă cea mai importantă parte a corpului este capul şi de aceea nu este permisă atingerea acestuia în nici o împrejurare. “ Din punct de vedere spiritual, capul este cea mai sacră parte a corpului în timp ce picioarele sunt considerate cea mai “joasă” parte a corpului. Astfel, îndreptarea picioarelor către un thailandez este considerată o insultă, la fel cum atingerea capului unui thailandez chiar şi copil nu este acceptată. “thailanda 1

    Un alt aspect remarcabil al acestui popor îl constituie faptul că se ghidează după era budistă atunci când vine vorba despre măsurarea timpului, astfel ei sunt cu 543 de ani înaintea calendarului vestic.
Ca o diversitate culturală, una dintre mâncărurile favorite în Thailanda o constituie cea obţinută din insecte prăjite cum ar fi gândaci de apă, greieri, păianjeni, viermi de mătase, lăcuste, viermi de bambus, scorpioni etc.
   Simbolul Thailandei îl constituie elefantul, acesta având o tradiţie staveche. Elefanţii au fost folosiţi de-a lungul timpului în lupte, smulsul copacilor, muncii fizice, plimbări etc. Elefantul alb este o raritate azi ca şi în trecut, motiv pentru care cei care deţin au astfel de animal trebuie să îl ofere regelui, probabil datorită asocierii acestuia cu naşterea lui Buddha. Există de asemenea o lege care interzice punerea acestuia la muncile fizice, el fiind considerat sacru. “În metafizică se spune că orice animal ce are culoarea albă are legături cu legendele mistice, lucru ce îi conferă acestuia o mai mare putere; albul reprezintă puritatea, lumina.”

Curiozităţi:

“Thailanda s-a numit până în 1939 Siam.”
“Thailanda este singura ţară din Sud Estul Asiei care nu a fost colonizată de europeni.”
“Alfabetul thailandez are 32 vocale şi 44 consoane.”
“În Thailanda este ilegal să critici monarhia.”
“În 1996, două pisici cu ochi de culoare diferită, pe nume Phet şi Ploy, au avut cea mai scumpă nuntă de animale din lume fiind cheltuiţi 16241 dolari.”
“Cel mai mic mamifer din lume, liliacul bondar, se găseşte în Thailanda. Acesta cântăreşte doar 2 grame. Tot în Thailanda se găseşte şi cel mai mare peste din lume, rechinul balenă.
“Acum 100 ani, în Thailanda existau peste 100.000 elefanţi dintre care în jur de 20.000 erau sălbatici. În prezent mai există doar în jur de 5000 elefanţi în ţară, dintre care foarte puţini sunt sălbatici.“

“Actualul rege al Thailandei este monarhul cu cea mai longevivă domnie din ţară. Acesta a urcat la tron în 9 iunie 1946.”
“Un minor de minim 15 ani poate intra într-un club dacă este acompaniat de ambii părinţi. Acesta însă nu poate consuma alcool.”
”Una dintre cele mai ciudate creaturi care locuieşte în Thailanda este un peste care poate umblă pe pământ şi se poate căţăra în copaci. Acesta se numeşte Periophthalmus.“
“În trecut, fiecare bărbat trecea printr-o perioadă în care era călugăr budist, înainte că acesta să împlinească 20 ani. Acest lucru era făcut inclusiv de regele ţării.”
“95% din populaţia Thailandei practică Budismul, această fiind religia oficială a ţării.“
“Pentru thailandezi cel mai important mijloc de transport este bicicletă.”
“Thailanda este numită tărâmul orhideelor, aici existând peste 1300 de varietăţi de orhidee.”
“Despre capitală Bangkok, se spune că este „cel mai mare restaurant în aer liber din lume”, datoria miilor de standuri în care se prepară la orice oră a zilei mâncare caldă şi proaspătă.”
“Băutură energizantă Red Bull s-a născut în Thailanda, sub denumirea de Krating Daeng. A fost rebrânduita şi comercializată în ţările vestice ca Red Bull.”
“În Thailanda există peste 27000 de mănăstiri şi temple.”
Festivalul Songkran în care se dau veritabile bătălii cu apă are loc de Anul Nou thailandez, în oraşul Chiang Mai festivalul are loc an de an.”thailanda

“În Thailanda mâncarea se consumă cu ajutorul furculiţei şi cuţitului, doar la supe se folosesc beţigaşele, până rămâne doar zeama, care se bea la urmă direct din vasul în care a fost servită.”

“Rubinul şi safirul se găsesc în stare nativă frecvent în Thailanda.”
“Thailanda este deseori numită “Ţara Zâmbetelor” pe bună dreptate, pentru că cel mai probabil aici vei vedea cei mai zâmbăreţi oameni din lume. Dar zâmbetul thailandezilor poate ascunde multe emoţii, de la bucurie, la tristeţe sau disperare. Pentru a le înţelege firea şi comportamentul trebuie mai întâi să înţelegem principiile după care se ghidează.
În societatea thailandeză, familia, prietenii şi bună înţelegere ocupă un loc foarte important, iar această armonie se datorează budismlui. Aproape 95 % din populaţie este budistă, religia dominând multe aspecte ale vieţii cotidiene. Budismul pune în valoare respectul, liniştea de sine, atitudinea detaşată asupra vieţii care este percepută că o stare trecătoare. În budism nu există o forţă divină care decide soarta fiecărui individ, viaţa este controlată de karma acumulată în vieţile anterioare şi numai acţunile individului stabilesc cursul vieţii sale. De aceea conduita rea este pedepsită în timp ce faptele bune sunt răsplătite. Thailandezii ştiu că trebuie să facă bine în viaţa actuală pentru a avea parte de o karma bună în viaţa următoare. Pentru a reduce numărul reîncarnărilor, thailandezii dau de mâncare călugărilor (zilnic, dimineaţă devreme călugării ies pe străzi pentru a primi mâncare de la credincioşi) sau fac donaţii la temple. Generozitatea donaţiilor grăbeşte drumul către nirvana (starea supremă care încheie şirul reîncarnărilor) dar contribuie şi la creşterea statutului social în comunitate.” – povestidinlume.blogspot.ro

Sukhothai, locul de origine al thailandezilor.

Sukhothai este un loc cu o însemnătate deosebită pentru thailandezi, acesta fiind locul de naştere al culturii thailandeze. Istoria spune că aici s-a stabilit în secolul al XII-lea o populaţie originară din China ce purta numele deThai, adică “oameni liberi“. În acea perioadă, un prinţ Thai s-a căsătorit cu o femeie khmeră şi s-a răsculat împotriva puterii centrale, înfiinţând primul Regat Siamez. Fiul său, Ram Khamhaeng, a fost unul dintre cei mai importanţi regi thailandezi. El a cucerit un teritoriu întins, a inventat alfabetul siamez şi a impus ca religie unică budismul theravada. De atunci, regele Thailandei are misiunea divină de a proteja religia budistă.” – travel.descopera.ro

Cu drag,

Iliuţa Raduţi

Surse: bunadimineata.ro, portalturism.com, Wikipedia, travel.descopera.ro

9 COMMENTS

  1. Mereu mi-am dorit sa merg in Thailanda. :) Am auzit ca este o tara super frumoasa, si da, intr-adevar este si linistita. In afara faptului ca specialitatile lor sunt insectele prajite, gandacii , viermii, in rest e ok, dar asta e culmea.. nu as putea manca asa ceva niciodata :)))

  2. Mulțumesc din suflet draga mea!Abia am așteptat un nou articol al tău.sunt superbe,si găsesc o mulțime de informații noi :D

  3. Ador articolele de genul. Niciodata nu m-am gandit cum ar fi sa vizitez Thailanda candva. :) Mai asteptam curiozitati si despre alte tari. Multumim, Iliuta!

  4. Da, frumoasa tara. Imi doresc sa o vizitez intr-o zi :) . Are ceva ce ma atrage desi, sincer, nu m-as impaca cu mancarea lor. Asta ar fi pentru mine o problema :)

  5. Thailanda este o destinatie exotica din mai multe puncte de vedere, dar foarte frumoasa. Si, totusi, in ciuda unor ciudatenii (pentru noi) cu bucataria lor, populatia lor este longeviva pentru ca mananca foarte multe legume la absolut fiecare masa si au o bucatarie care foloseste absolut tot de la un animal sau o leguma. Nu risipesc nimica.

  6. Cred ca este o destinatie de vis. Imi doresc atat de mult sa ajung si eu acolo.
    Multumim pentru articol. Chiar am aflat o multime de “curiozitati” interesante.

Leave a Reply