TOP vanzari ADENIUM la Bookfest 2016

TOP vanzari ADENIUM la Bookfest 2016

TOP vânzări ADENIUM la Bookfest 2016

Editura Adenium a participat la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia 2016, cu multe noutăţi editoriale din domeniul literaturii pentru copii, albumelor de benzi desenate, istorie, beletristică sau literatură de specialitate. În cadrul Bookfest, Adenium a organizat douăsprezece evenimente de lansare, la care au participat importante personalități ale vieții culturale românești.

Pe primul loc în topul vânzărilor se află volumul Anul Regal. Jurnalul Jubileului de 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, editori Daniel Șandru și Alexandru Muraru, care a fost lansat la Bookfest 2016, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României, care a și prefațat cartea.
Vânzări importante au înregistrat și alte volume care au fost lansate la târg: Între Grexit și Brexit. Cronica politică a celor mai recente crize europene, de Cristian Preda, România vertebrată, de Radu Vancu, Crearea statului italian în viziunea lui Antonio Gramsci, de Ioana Cristea Drăgulin sau romanul premiat de revista Convorbiri Literare, În gaură, de Arthur Suciu.
Literatura pentru copii s-a bucurat de succes în rândul cititorilor de toate vârstele. În topul acestei categorii intră seria O inimă de Broscuță, autor Gheorghe Vîrtosu, volumele Alfabetul în 31 de poezii și o scenetă, autor Aurora Georgescu, ilustrații de Șerban Andreescu, și Greierele milionar. Fabule, autor Adela Dobran, ilustrații de Șerban Andreescu. O lansare spectaculoasă, care a adunat mulți admiratori ai benzilor desenate, a fost cea a albumului Căpitanul RO. Război în inima Europei?, realizat după un scenariu de Adrian Cioroianu, cu ilustrații de Puiu Manu. Din aceeași categorie, a benzilor desenate, vânzări importante a înregistrat volumul Castelul din Carpați, adaptare după Jules Verne, cu desene de Șerban Andreescu.

Toate volumele lansate la Bookfest sunt disponibile pe site-ul Adenium. În curând, în librării.

****Coman Iasmina (Iasmy/Elis Ntco fb)-Admin. site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Fb-Literatura pe tocuri**** Esenţele tari se ţin în sticluţe mici! Orientată spre prezent, dar şi viitor, cu picioarele pe pământ, dar şi idealistă. Optimistă până la extrem. Îmi place să dezvolt o idee prin intermediul discuţiilor, văd timpul ca pe o resursă finită şi iau în serios termenele limită. Pasionată de cărţi, muzică şi călătorii, ador stilul romance (contemporan, historical) thriller, istoric romanţat, YA, şi în general cărţile scrise bine. Mai nou, începe să îmi placă stilul fantasy, deşi nu am crezut că mă poate "prinde". Învăluită în mister, iubitoare de ciocolată cu piper. Îmi plac provocările! Şi aşa cum spune Octavian Paler: "Pasiunea n-are nevoie de motivări, ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă, dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri." Vă aşteptăm alaturi de noi!

3 COMMENTS

  1. Nu am citit pana acum nicio carte de la aceasta editura. Din cate am observat, cartile vandute la Bookfest de Adenium nu prea sunt pe placul meu.

  2. Nici eu nu am citit pana acum nimic de Adenium. Oricum, felicitari editurii pentru vanzari.

  3. Nu am citit nimic de la aceasta editura. Sincer nu auzisem de ea. Felicitari pentru vanzari si la cat mai multe :)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro