Topul vanzarilor Grupului Editorial All la Gaudeamus 2016

Topul vanzarilor Grupului Editorial All la Gaudeamus 2016

by -
3

 Topul vânzărilor Grupului Editorial All la Gaudeamus 2016

Din Liverpool în Carpați, de Arabella McIntyre-Brown, bestseller-ul Gurpului Editorial ALL la Gaudeamus 2016

În topul vânzărilor Grupului Editorial ALL la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2016 s-au aflat, fără excepție, noile apariții. Toate cățile au avut prețuri speciale, în semn de mulțumire pentru cei 25 de ani de când citiorii ne sunt alături.
Topul celor mai bine vândute titluri ale Gupului Editorial ALL la cea de-a XXIII ediție a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus este următorul:

Din Liverpool în Carpați, de Arabella McIntyre-Browndin_liverpool_in_carpati-c1
Povestea scriitoarei britanice care și-a găsit fericirea în inima Transilvaniei
Arabella McIntyre-Brown a început să scrie o carte sinceră și antrenantă, plină de umor, despre aventura mutării dintr-un mare oraș britanic într-un sat din Carpați, și a sfârșit prin a compune o veritabilă scrisoare de dragoste pentru România. Așa cum magia Transilvaniei rurale a fermecat-o profund pe autoare, volumul „Din Liverpool în Carpați” va cuceri, fără îndoială, inimile tuturor cititorilor români.
În ultimii ani, mai mult de 200.000 de români au plecat să locuiască în Marea Britanie, iar din Anglia au venit în România doar câteva mii de britanici doritori să se stabilească aici. Cei mai mulți au ales Bucureștiul sau alte orașe mari; numai câțiva au descoperit atmosfera deosebită a mediului rural. Scriitoarea și jurnalista Arabella McIntyre-Brown este una dintre ei. A luat această hotărâre în urma unor decese în familie, dar adevărul din spatele plecării din Anglia își are rădăcinile într-o copilărie dificilă. La vârsta de 50 de ani, tocmai când începuse să se bucure de un oarecare succes ca editor de carte și autor, și-a vândut casa din Liverpool, abandonându-și viața citadină, de om ocupat, și s-a aruncat în acest labirint care este Europa de Est. A părăsit tot ce-i era familiar și s-a mutat în România, pentru a-și trăi viața în solitudine. Astfel, din 2010, Arabella McIntyre-Brown numește „acasă” această parte a lumii mărginită la sud de Munții Carpați, pe care prietenii rămași în Anglia o puteau vedea pe Google Maps doar ca pe o pătură verde, difuză.
Decizia de se muta dintr-un oraș britanic animat într-o cabană construită doar pe jumătate, aflată pe un povârniș al munților, ar fi putut fi un dezastru. Autoarea are peste 50 de ani, nu are un venit stabil, nici pensie sau un plan de rezervă. În ciuda fapului că toate indiciile sugerau că avea să eșueze lamentabil, astăzi poate afirma fără rezerve că a descoperit secretul fericirii. Pentru ea, paradisul este satul transilvănean Măgura, aflat cam la altitudinea la care se află cele mai înalte piscuri muntoase din Marea Britanie.
„… un fel de ghid pentru propriile călătorii către sine – dacă veți avea curajul să vă aventurați pe un astfel de drum.” – Sir Ranulph Fiennes

Stabilit în România, de Nigel Shakspear
O colecție de interviuri despre România, țara contrastelor
Un american, un indian și un român… Ar putea fi începutul unui banc, nu-i așa? Dar nu este, pentru că în povestea noastră mai apar un olandez, o englezoaică, un francez și mulți, mulți alți străini cărora le-a plăcut atât de mult în România, încât au hotărât să-și schimbe viața și să se stabilească definitiv aici.
Nigel Shakespear spune poveștile acestor oameni și ne oferă nouă, românilor, posibilitatea să ne privim prin ochii lor. În primă instanță, România pare o fântână adâncă, greu de sondat pentru străinii care ne trec granița. Dar obişnuința de a ne denigra singuri și perseverența în autocritică plutesc la suprafață și sunt printre primele lucruri pe care le observă odată ce încep să ne cunoască. Exact de aceste caracteristici vom reuşi să ne detașăm, dacă ne îngăduim răgazul de a privi România prin prisma experiențelor cu care s-au confruntat străinii intervievați de Nigel Shakespear. Este adevărat că latura mohorâtă a vieții de aici riscă să umbrească sclipirile de speranță, dar volumul de față este o pledoarie pentru redescoperirea României. Aflând ce cred străinii despre noi, învățăm să ne apreciem mai mult pe noi înșine și țara în care trăim.
La intersecția dintre umor și ironie, „Stabilit în România” prezintă o țară a contrastelor. De aceea, nu trebuie să pierdem din vedere nici realitățile dure cu care ne confruntăm, repercusiuni ale regimului comunist. Corupția pândește la tot pasul, sistemul funcționează prost, drumurile sunt pline de gropi, conflictele interetnice clocotesc – sunt păreri ale multora dintre cei intervievați în această carte. Dar, cumva, fiecare dintre aceștia a reușit să-și găsească idenitatea în România, țara în care orice este posibil, totul este imposibil și nimic nu e ceea ce pare a fi.

Culori și tradiții în folclorul românesc, de Devis Grebu
Carte de colorat pentru toate vârstele
Exuberantele tablouri rustice create de renumitul pictor și ilustrator Devis Grebu așteaptă, mai mult sau mai puțin cuminți, culorile care să le însuflețească și să le transforme în opere de artă personalizate.
După ce, pe parcursul a peste 50 de ani, a creat ilustrații memorabile pentru publicații precum „The New York Times”, „Washington Post”, „Le Monde”, „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, „Wall Street Journal”, „Time Magazine”, „Le Figaro”, „Forbes”, „Harper’s Bazaar”, „Sports Illustrated” etc., ca parte a unor colaborări consecvente și substanțiale, Devis Grebu se așază acum la masa de desen inspirat de spiritul ludic și de energia vitală a folclorului românesc. În urma unei documentări temeinice, artistul a surprins și a interpretat cele mai importante tradiții, decoruri și obiceiuri populare. Așa se face că, pentru acest volum de excepție, nu ne-am mulțumit să copiem proiecte de succes de peste mări și țări, ci ne-am străduit să adunăm desene originale, inspirate, pline de umor, și, totodată, reprezentative pentru folclorul autentic.
Cărțile de colorat au crescut și ele odată cu noi, dar ne amintesc de copilărie pentru că ne redau pofta de joacă și ne țin departe de stresul vieții cotidiene. Nu trebuie să aveți decât câteva creioane colorate și să lăsați imaginația să vă dicteze cum să le folosiți. Vă veți bucura astfel de minunatele beneficii ale terapiei prin artă: reducerea tensiunilor și a anxietății, creșterea stimei de sine și dezvoltarea spiritului creativ. Relaxați-vă și exprimați-vă creativitatea prin culoare!
„Urmăriți dezlănțuirea de imaginație aflată în miezul fiecăruia dintre desenele acestei cărți. Urmăriți felul în care gândul – entitate aproape materială – pornește din inima desenului, pentru a spune, de fiecare dată, o poveste și pentru a institui o vrajă.” – Mircea Mihăieș

Colți-lungi, de Alex Cuc
Roman fantasy
Într-o lume modernă, în care oamenii sunt tot mai înstrăinați unii de alții și, în același timp, de Natură, ultimele triburi băștinașe de pe Amazon luptă împotriva urbanizării ce amenință jungla.
„Fără-Gură alerga cât putea de repede, cu toată agilitatea trupului său suplu. Evita cu ușurință lianele care urcau și coborau, apoi, până la pământ, sărea sprinten peste rădăcinile încâlcite și se strecura ca o umbră printre trunchiurile copacilor.” Povestea care aduce față în față, în încleștarea unei confruntări fără precedent, forța Naturii și lăcomia lumii civilizate începe într-un ritm alert și ne ține cu sufletul la gură până la ultima pagină. În numele progresului, albii distrug întinderi imense din jungla amzoniană, înlocuindu-le cu beton și fier. Băștinașii sunt transformați în mână de lucru ieftină și par a fi condamnați la nefericire.
În vârtejul războiului dintre junglă și oraș, se conturează personalitatea emblematică a lui Colți-Lungi, căpetenia nemuritoare a celui mai mare trib. Deși se bazează pe experiența unei vieți de 500 de ani, Colți-Lungi are chipul unui puștan de numai 19. Este războinic, dar și întelept; se simte legat de Amazon și de secretele sale magice, dar este și absolvent al universităților Harvard și Sorbona. Are puteri ieșite din comun și o legătură deosebită cu zeitatea mărețului fluviu, Dha`ba`ta, dar este și un fan împătimit al trupei AC/DC. Sub conducerea sa, triburile amazoniene se unesc și pornesc lupta împotriva unor dușmani redutabili.
În același timp, zeitatea malefică ce sălășluiește în fluviu, Kurupuri, încearcă să profite de situație, pentru a pune stăpânire pe sufletele tuturor. Suspansul crește încă și mai mult când jurnalista Sarah Reed, aflată în căutarea unui subiect demn de Premiul Pulitzer, sosește de la New York direct în inima conflictului dintre Colți-Lungi și invadatorii albi. Rolul ei va fi crucial, iar războiul… nu ia sfârșit după prima luptă!

Necuratul, de Valentin Pikul
Roman istoric
„Necuratul”, apărut la Editura ALL în traducerea Antoanetei Olteanu, este cel mai controversat roman din întreaga activitate literară a lui Valentin Pikul, unul dintre cei mai populari scriitori ruși din toate timpurile. Cărțile lui s-au vândut în peste 500 de milioane de exemplare.
Grigori Rasputin a făcut obiectul a numeroase legende, însă puțini cunosc povestea ascensiunii sale dintr-un sătuc siberian la curtea imperială. În viziunea lui Pikul, el este Necuratul. Cu o ironie mușcătoare și un umor savuros, autorul satirizează mecanismele puterii și influența nefastă pe care Rasputin a exercitat-o asupra familiei imperiale și a întregii elite din Sankt-Petersburg. Mai mult decât atât, Pikul reconstituie, pe baza a sute de surse documentare, viața spectaculoasă a Romanovilor și evenimentele premergătoare Revoluției Ruse din 1917. Afacerile politice, economice și sociale din ultimele decenii ale Rusiei imperiale contribuie la acest tablou incitant.
Proiect întins de-a lungul a aproximativ zece ani, „Necuratul” este un roman istoric special. În stilul său neobișnuit, plin de umor, Valentin Pikul a realizat o ficționalizare de excepție a biografiei lui Grigori Rasputin și o frescă unică a ultimelor decenii din istoria Imperiului Țarist. Discursul său literar este presărat cu șarje eseistice și citate din izvoare istorice. Contestat de criticii sovietici, care l-au acuzat adeseori de falsificarea adevărului istoric, Pikul a fost adorat de cititorii imuni la direcția literară oficială, care au găsit în opera sa personaje și idei inoportune în realismul socialist.
„Pikul este regele neîntrecut al bestsellerului istoric.“ – James Von Geldern
„Cel mai scandalos roman al lui Pikul.“ – Richard Stites

Partenerii Grupului Editorial ALL la Târgul Internațional Gaudeamus 2016 au fost Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești. Le mulțumim pentru susținerea oferită!

3 COMMENTS

  1. Felicitari tuturor celor de la editura All. Recunosc ca eu nu am cumparat pana acum carti de la ei. Dar niciodata nu e prea tarziu.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro