Trenul orfanilor-de Christina Baker Kline-Editura Trei

Trenul orfanilor-de Christina Baker Kline-Editura Trei

Trenul orfanilor de Christina Baker KlineTrenul orfanilor de Christina Baker Kline

Titlul original: Orphan Train
Editura Trei
Traducere: Mihaela Doagă
Anul apariţiei: 2015
Nr. pagini: 368
Cotă Goodreads: 4.10

#1 Bestseller: New York Times, USA Today, Toronto Star

Kline descrie memorabil legătura dintre Molly, tânăra cu probleme emoţionale din pricina criticilor neîntrerupte a căror ţintă a fost, şi Vivian, care îşi vede propria copilărie nefericită reflectată în rebela Molly. O poveste profund impresionantă, adusă la suprafaţă din negurile trecutului. — Kirkus Reviews

Trenul orfanilor este o relatare a unui adevăr crud ce face parte din istoria noastră. Mişcarea trenurilor cu orfani a luat amploare în perioada 1854-1929 şi a transportat, conform explicaţiilor oferite chiar de autoare la final, două sute de mii de copii de pe Coasta de Est spre Vestul mijlociu. Paralela trecut-prezent, are un impact aparte pentru că putem înţelege cu uşurinţă cum era tratat un orfan în anul 1929, dar şi care este statutul acestuia în anul 2011.
În trecut orfanii păreau să fie o corvoadă. Adunaţi şi transportaţi de către Societatea pentru Ajutorarea Copiilor în condiţii care lăsau de dorit, scăpau de ei în anumite oraşe în care se făceau opriri pentru a fi expuşi ca pe o marfă de vânzare. Deşi nu erau animale şi nu primeau bani pe ei, pe alocuri păreau să aibă acelaşi statut din moment ce oricine putea să îi ia în grija lor, nu conta că vor fi trataţi bine sau nu, dacă vor fi hrăniţi, iubiţi sau bătuţi. Majoritatea erau mici, se sprijineau reciproc, frica era cât casa şi toţi visau la un trai bun, dar din păcate soarta lor era incertă.

Niamh Power sau Vivian Daly este o supravieţuitore, un exemplu, chiar dacă unul imaginar. Vocea ei reprezintă o parte din marea de copilaşi care au luat fără voia lor trenul orfanilor, dar n-au apucat să rostească ce au trăit, dar mai ales dacă au trăit. La vârsta de nouă ani este o străină, de origine irlandeză, ajunsă în America cu părinţii pentru o viaţă mai bună, dar rămâne singură şi fără voia ei devine o victimă sigură, dar în acelaşi timp firea ei a ajutat-o să lupte, să meargă chiar şi iarna prin zăpadă, doar pentru a scăpa de chin şi cu puţin noroc…să trăiască o viaţă mai bună.

Am trăit alături de ea emoţiile, frica, foamea care o slăbea, munca pe care o depunea pentru a fi lăsată să aibă un acoperiş deasupra capului. Am admirat-o pentru pasiunea pentru a învăţa şi soarbea fiecare oportunitate de a avansa. A fost trist să îmi imaginez cum are grijă de alţi copii şi fără voia ei să se maturizeze rapid.

Spruce Harbor, Maine, 2011

Molly Ayer este o adolescentă de şaptesprezece ani care se trezeşte brusc în grija familiilor adoptive. Rămasă fără tată şi neglijată de mamă, ajunge în grija statului, o cifră pe listele lor interminabile. Se simte o intrusă şi se transformă în cineva care nu o reprezintă. Are piercing în nas, mai multe perechi de cercei în urechi, vopsită negru la păr şi cu o şuviţă albă deasupra. Vrea să arate că este diferită şi nu-i pasă, deşi totul este de faţadă. Învaţă bine, citeşte cu pasiune şi dintr-o prostie fură o carte de la bibiliotecă. Jane Eyre o  duce fie la şcoala de corecţie, fie face muncă în folosul comunităţii. Salvarea ei vine de la Jack, iubitul ei şi persoana cea mai apropiată. O roagă pe mama lui să pună obrazul la înaintare pentru Molly, singura condiţie este să facă curăţenie în podul unei bătrâne în vârstă de nouăzeci şi doi de ani. Compromisul este făcut, îşi pune în minte să îşi facă treaba cu meticulozitate şi cele cinzeci de ore de muncă vor trece repede, numai că întregul ei efort, nu este deloc un efort. Va ajunge să cunoască o doamnă specială cu amintiri care a avut norocul de a trece peste probleme şi a se bucura de o viaţă împlinită, fericită. Deşi este singură, ea nu este izolată, iar deschiderea cuferelor va deschide şi trecutul dureros.

De fiecare dată când Vivian Daly se uită prin cuferele de amintiri deapănă amintiri care sunt prea dure pentru vremurile în care trăim. Familia sa pleacă din Irlanda pentru o viaţă mai bună în America, numai că le este din ce în ce mai greu, tatăl este alcoolic, iar mama lor nici nu le acordă atenţie. La cei nouă ani are grijă de sora ei mai mică şi de cei doi fraţi gemeni. Un incendiu îi spulberă tot ce avea şi rămâne conform spuselor autorităţilor singura supravieţuitoare: „atunci realizez cât de singură sunt. Nu există niciun adult pe ţărmul ăsta al Atlanticului care să se preocupe de mine, nu există nimeni care să mă îndrume spre vreun vapor sau să acopere costurile călătoriei. Sunt o povară pentru societate şi nimeni nu se simte responsabil pentru mine.”

Se supune regulilor şi este îmbarcată în Trenul orfanilor în anul 1929. Călătoresc în condiţii mizere, abia au ce mânca, dar scopul lor este de a face împresie în locurile în care vor fi arătaţi oamenilor. Cei mai norocoşi vor fi luaţi în grijă şi cei care nu vor fi doriţi din diverse motive se vor plimba până vor avea parte de reuşită.

– Acesta e ceea ce se numeşte un tren al orfanilor, copii, şi sunteţi norocoşi că vă aflaţi în el. Lăsaţi în urmă un loc al răului, plin de ignoranţă, sărăcie şi vicii, pentru virtuţile vieţii la ţară. Cât timp vă aflaţi la bordul acestui tren, veţi respecta nişte reguli simple. Veţi fi cooperanţi şi veţi asculta instrucţiunile.”

În tren are grijă de un băieţel adorabil-Carmin şi se împrieteneşte cu un băiat mai mare decât ea-Olandezu. Se leagă o prietenie tacită şi îşi promit la despărţire că se vor căuta mai târziu.
Clipele sunt înduioşătoare, Carmin este luat de o familie care îşi doreau cu ardoare un copilaş, Olandezu selectat pentru muncă, iar Niamh se trezeşte într-o familie care deţinea o crotitorie.
Scopul este clar, munca asiduă, nici vorbă de şcoală, aşa cum prevedea iniţial şi nici de un trai decent. Mănâncă puţin şi prost, slăbeşte foarte mult şi îndură frigul, dar criza economică o duce la altă familie. Câteva semnături către Societatea pentru Ajutorarea Copiilor şi ajunge într-o familie foarte săracă, mulţi copii, o mamă mizerabilă, ignorantă care cu greu avea grijă de ea. Abia are cu ce supravieţui, dar se duce cu atâta drag la şcoală încât pare o adevărată binecuvântare să fie înconjurată de căldură şi oameni zâmbitori.
Aventurile nu se opresc aici, va urma o evoluţie a ei, de la rău spre bine, iar finalul va fi unul pozitiv.

Mă simt cu zece ani mai în vârstă decât sunt de fapt. Ştiu prea multe, am văzut oamenii cu ce ai ei mai rău, în momentele lor de disperare şi egoism maxim, şi conştiinţa acestui fapt mă face precaută. Aşa că învăţ să mă prefac, să zâmbesc şi să dau din cap, să exprim o empatie pe care n-o simt. Învăţ să trec drept altcineva, să par ca restul lumii, deşi simt că s-a rupt ceva în mine.”

Nimeni nu mă compătimeşte pentru că mi-am pierdut familia. Fiecare dintre noi are propria lui poveste tristă; altfel n-am fi aici. Sentimentul general e că e mai bine să nu vorbim despre trecut, că uitarea ne va aduce cel mai repede alinarea. Societatea pentru Ajutorare ne tratează ca şi cum ne-am născut în momentul în care am fost aduşi la ei, ca şi cum, precum fluturii care ies din cocon, ne-am lăsat în urmă viaţa dinainte şi, cu voia Domnului, vom începe în curând o viaţă nouă.”

Trenul orfanilor este o mărturie care nu avea cum să nu fie pe placul meu. Crudă, reală, deşi ficţiune, dar esenţa rămâne. Am fost surprinsă, impresionată şi chiar dacă au trecut câteva zile de când am citit ultimul rând încă mai sunt sub impactul ei. Mă frământă gândul şi mă face să mă simt norocoasă pentru familia pe care o am şi pentru vremurile care le trăiesc.  Trebui să ştiti că m-a deranjat decizia pe care Vivian o va lua mai târziu. Nu credeam că o întreagă frază mă va indispune mai mult decât trăisem până în acel moment.
Am învăţat că pierderea cuiva drag nu e numai posibilă, ci şi inevitabilă. Ştiu ce înseamnă să pierzi totul, să te desprinzi de o viaţă şi să cauţi alta. Şi acum simt, cu o certitudine stranie, că mie probabil mi-e scris să învăţ, iarăşi şi iarăşi, lecţia asta.”
Aş vrea să afirm că o condamn pentru că a greşit când a ales să lase în urmă ceva minunat când ar fi putut foarte bine să aleagă riscul şi să iubească din tot sufletul. Dar poate că aceasta a fost urmarea firească a unui întreg maraton de suferinţe. Mi-aş fi dorit ca povestea lui Molly să fie la fel de dezvoltată, dacă nu cu viaţa ei, măcar cu prezenţa lui Jack.
Finalul este bine gândit şi aduce un aer proaspăt, pozitiv şi fără să vrei parcă vrei să afirmi … totul este bine când se termină cu bine. A fost plăcut pentru mine să descoper rând pe rând ce s-a întâmplat cu Carmin, Olandezu, dar şi cu alte persoane care i-au marcat trecutul lui Niamh/Vivian.
Christina Baker Kline

Christina Baker Kline a mai scris romanele Bird in Hand, The Way Life Should Be, Sweet Water şi Desire Lines. Între 2007 şi 2011 a fost Writer in Residence la Fordham University. De asemenea, a primit o bursă acordată de Geraldine R. Dodge Foundation şi mai multe burse de cercetare în Irlanda şi Minnesota. Locuieşte lângă New York City şi petrece cât mai mult timp în nordul statului Minnesota şi pe coasta Maine. Pe internet, o găsiţi la www.christinabakerkline.com

logo_libris

Cartea Trenul orfanilor de Christina Baker Kline este oferită pentru recenzie de libraria online Libris. Cartea poate fi comandată de pe libris.ro şi beneficiaţi de transportul gratuit prin curier rapid indiferent de valoarea comenzii. Pentru a fi la curent cu noutăţile şi promoţiile periodice ale librăriei, vă puteţi abona la newsletter, dar puteţi urmări şi pe pagina de facebook.

Autor: Mili

11 COMMENTS

  1. Recenzia ta, Mili, m-a lăsat fără cuvinte. Nici nu pot să-mi imaginez şi nici nu vreau să cunosc ce înseamnă viaţa de orfan. Văd în acest tren o piaţă, dar una cu vieţi care nu au mai fost dorite sau care au pierdut tot ceea ce au iubit într-o clipă. Aş vrea să o citesc. Sincer, cred că mi-ar da lacrimile pe parcursul lecturii :o

  2. Foarte emotionanta recenzie Mili, iar cartea cred ca cutremuratoare. Imi doresc sa o citesc si fara sa vreau ma gandesc ca daca noua ne e greu sa citim asa ceva, oare cum a fost pentru cei care au trait o asemenea realitate?

  3. Cartea aceasta este foarte mediatizata si eram chiar curioasa daca merita citita sau nu. Recenzia ta este foarte emotionanta si detaliata, ceea ce face din aceasta carte un “must read”.

  4. Ma bucur tare mult ca v-am starnit interesul. Sper sa simtiti si voi la fel ca si mine, acea emotie, tot ce a suferit personajul principal. Chiar daca am senzatia ca ar mai fi trebuit ceva sa faca autoarea pentru a o transforma in ceva extraordinar, trebuie sa recunosc ca mi-a placut tot ce a relatat.
    Crina sper sa nu plangi atunci cand o citesti, pastreaza-te pentru cartea Sub tonuri cenusii, acolo este si mai si. :p
    ella fiecare perepem intr-un anumit mod ceea ce citim, dar si viata in general. De noi depinde sa intelegem mesajul corespunzator. ;)
    Cosmin, Alexandra, Tyna chiar as fi curioasa sa va aflu opiniile. ;)

  5. Mili ,cartea asta nu eram hotarata daca sa o cumpar sau nu… Dar datorită recenziei tale am trecut-o pe lista. Multumesc si felicitari!

  6. Am tot vazut aceasta carte in diferite librarii online. Mereu titlul ma punea pe ganduri. Stiam cu orice pret ca in spatele lui se ascunde o poveste emotionanta, sau mai bine spus ,,lacrimogena”. Astfel de carti imi starnesc interesul. Am sa trec si aceasta carte pe liste de dorinte. Multumesc, draga Mili!

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro