Ultimii martori de Svetlana Aleksievici-Editura Litera

Ultimii martori de Svetlana Aleksievici-Editura Litera

by -
18

Ultimii martori de Svetlana Aleksievici

Editura: Litera
Anul: 2016
Număr pagini: 336
Traducere: Antoaneta Olteanu

    Știu… majoritatea oamenilor preferă cărți în care sunt expuse lumi feerice, frumoase, care să le aducă o dispoziție bună, să-i relaxeze. Există însă și cărți, extrem de frumoase prin strigătul din spatele cuvintelor… iar o astfel de carte mi-a fost destinată mie, ca o lecție pe care era musai să o învăț: aceea că ne place sau nu, realitatea crudă a trecutului poate fi un atu pentru noi, în construcția prezentului și a viitorului copiilor noștri.
    Nu ne place războiul. Teoretizăm în mii de pagini despre asta, dar trăim, din păcate, într-o societate dominată de conflict. Cartea Svetlanei Aleksievici, „Ultimii martori” – deși nu face decât să reflecte realitatea crudă a războiului – este un mesaj pe care omenirea ar trebui să-l folosească. Știm, din alte cărți, despre atrocitățile războaielor, dar în cartea Svetlanei Aleksievici auzi vocile copiilor care povestesc, le simți inimile care răsună și ecoul spaimei, al disperării, al rupturii bruște de familie, al neputinței. Aceasta e realitatea războiului – aceea pe care tu… el… ea… noi, oamenii informați la maxim cu teorii ale comuncărilor eficiente interrasiale – obișnuim să o afundăm într-o perioadă întunecată, denumită istoric drept Al Doilea Război Mondial. E adevărat, unii dintre noi suntem prea sensibili pentru o realitate atât de crudă… dar dacă acei copii ale căror mărturii sunt expuse în carte, ar fi ascultați de către întreaga omenire, poate că existența noastră pe Terra ar fi dominată de o comunicare interrasială concretă și nu doar teoretică.
     Svetlana Aleksievici este jurnalistă și scriitoare. S-a născut în Stanislaviv, Ucraina, la 31 mai 1948, tatăl fiind bielorus, iar mama ucraineană. După terminarea școlii, a lucrat ca reporter la ziare locale, iar în 1976 a devenit corespondent al revistei literare „Neman” din Minsk. A absolvit Universitatea de Stat din Belarus. În calitate de jurnalist, Svetlana Aleksievici s-a specializat în relatări pe baza mărturiilor făcute de martori unor evenimente dramatice, cum ar fi Al Doilea Război Mondial, războiul din Afganistan, căderea URSS sau tragedia de la Cernobîl. Cărțile sale au fost traduse în 43 de limbi și publicate în 47 de țări. Cartea „Războiul nu are chip de femeie” a fost vândută în peste 2 milioane de exemplare, urmată de alte cărți de succes: „Ultimii martori”, „Soldații de zinc”, „Fermecați de moarte” sau „Dezastrul de la Cerbobîl”.
    În anul 2015, Svetlana Aleksievici primește premiul Nobel pentru Literatură, „pentru scrierile sale polifonice, memorial al suferinței și curajul în epoca noastră”.

     Este pentru prima dată când citesc o carte în care autorul nu are cuvinte pentru prefață… și precizează asta chiar de la început: „În loc de prefață, pentru care autorul nu a avut cuvinte, un citat *În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei (1941 – 1945) au murit milioane de copii sovietici: ruși, bieloruși, ucraineni, evrei, tătari, letoni, țigani, kazahi, uzbeci, armeni, tadjici* (Revista „Drujba narodov”)”.
     Pentru a reflecta cât mai bine dimensiunea tragediilor trăite de copii, scriitoarea precizează, înainte de începutul fiecărei relatări, numele și vârsta pe care o avea micul martor la acea vreme, dar și ocupația actuală.
      Nici nu mi-am dat seama când am trecut de la citit, la ascultat, pentru că fiecare rând se transformă într-o voce suavă, dar plină de frică, a unui copil care a suferit o traumă fără să fi avut nici cea mai mică și neînsemnată vină.
      Katia Korolinova, 13 ani la acea vreme, în prezent inginer hidrotehnist, mărturisește că: „Mai întâi au ars case ici și colo, apoi s-a aprins tot orașul. Oamenilor le place să se uite la foc, la un foc de tabără, de pildă, dar e cumplit când arde o casă; iar aici focul venea din toate părțile, cerul și străzile erau acoperite cu fum. Și, din loc în loc, câte o lumină puternică. Țin minte trei ferestre deschise la o casă din lemn, cu niște cactuși înfoiați în pervaz. Oamenii nu mai erau deja, numai cactușii înfloriseră… Aveai sentimentul că nu sunt flori roșii, ci flăcări. Că ard florile. Am fugit…..Și liliacul înflorise așa de tare în anul acela… Și mălinul înflorise așa de tare…”.
      Zina Kosiak, în vârstă de 8 ani la acea vreme, coafeză în prezent, spune: „Războiul s-a terminat… Aștept eu o zi, două, nu vine nimeni după mine. Mama nu vine, tata, știam, în armată. Am tot așteptat așa două săptămâni, mai mult n-am mai avut putere. M-am urcat într-un tren, m-am băgat sub o banchetă și m-am dus… Unde? Nu știam. Credeam (doar aveam încă minte de copil) că toate trenurile duc la Minsk. Și la Minsk mă așteaptă mama! Că apoi o să vină și tata… Erou! Cu decorații, cu medalii!
      Ai mei au dispărut undeva… Am cincizeci și unu de ani, am deja copiii mei. Dar, oricum… o vreau pe mama”.
     Recunosc… am citit cartea cu întreruperi… pentru că sunt genul acela de cititor care pleacă, cu bagaj cu tot, în lumea rândurilor, iar lumea aceasta a războiului, cu atâția copii pe care îți vine să-i iei în brațe și să-ți lași lacrimile să izbucnească, ca să te eliberezi… e o lume care doare. Dacă te doare pe tine, cel care citești, dacă tu ai nevoie să te oprești și să plângi, întreabă-te atunci, cum a fost pentru ei… ce au simțit ei, la o vârstă la care ai nevoie de căldura mamei, dar în schimb te trezești singur, într-o lume unde nu mai e mama, nici căldura ei, dar vezi foc, gloanțe și durere peste tot… Imaginează-ți o lume în care ești mic și nu te răsfață nimeni cu jucării, când adulții străini care te-au luat de pe stradă plâng lângă tine pentru că iarba din jurul clădirii s-a terminat și nu mai e nimic altceva de mâncare.
      Pare ireal, nu-i așa? Deranjant pentru starea emoțională a omului modern, acela care s-a născut în plin progres tehnologic și nu știe decât faptul că Al Doilea Război Mondial a fost un episod trist din istorie. Poate că istoria e mai mult decât o clasificare de date a evenimentelor, a numărului victimelor. Poate că istoria se învață mai bine din mărturiile celor care au trăit-o, pentru că astfel învățăm care sunt consecințele unor atrocități declanșate, din păcate, tot de oameni.
     Cartea e o realitate și asta e dureros, dar demersul scriitoarei de a prezenta (nu doar în această carte, ci și în alte cărți ale sale) evenimente istorice importante povestite de martori, mi se pare o idee genială, mai ales pentru noi, oamenii de astăzi.
     E de ajuns să privești coperta și să deschizi cartea, apoi e ca și cum te-ai urca într-o mașină a timpului și ești supus unor emoții pe care nu le poți captura în cuvinte.
     Dacă se citește ușor? Am reușit să termin cartea… după ce m-am ascuns câteva zile de ai mei, ca să nu mă vadă plângând.
     La alte recenzii pe care le-am făcut, am recomandat cărțile în funcție de gen, de acțiunea sa și de ceea ce transmite, ei bine, de această dată, recomand „Ultimii martori” tuturor pentru că sunt convinsă că fiecare din noi poate construi un viitor mai bun, numai învățând istoria… și nu din statistici, ci din mărturii ale oamenilor care au fost acolo.
     Nu știu câte zile vor trece până voi ieși din influența cărții Svetlanei Aleksievici, dar știu că cine vrea să trăiască o carte pentru a aprecia prezentul, trebuie să citească „Ultimii martori”.

editura-literaCartea Ultimii martori de Svetlana Aleksievici a fost oferită pentru recenzie de către Editura Litera. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Litera. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de Facebook.

Mulţumim Editura Litera!

Autor: Rodica Puşcaşu

18 COMMENTS

  1. Prezentarea e wow! Cartea … nu stiu daca as citi-o. Realitatea evocata, desi are un accent de verosimil pronuntat, e hidoasa si dureroasa. Prefer ceva mai vesel zilele acestea. Felicitari pt recenzie! Reda foarte bine impactul emotional al cartii!

  2. Felicitari pentru recenzie! Am auzit tot mai des despre aceasta scriitoare si in special recenziile de pe acest site mi-au trezit un interes deosebit pentru cartile sale. Desi nu am citit pana acum despre razboi, chiar am cartile acestea pe lista mea de achizitii viitoare, deoarece ma atrage in special ideea de a citi marturii reale din timpul razboiului. Asa cum ati mentionat si in recenzie, razboiul este un subiect despre care nu discutam, insa el a fost si, din pacate, este in continuare cat se poate de real. Poate ceea ce ma atrage catre acest subiect este amintirea bunicilor si a altor membri din familie, care au trait vremurile dureroase, si au reusit sa imi transmita diverse povestiri si amintiri de-ale lor, din timpul razboiului. Desi eram copil in vremea cand imi povesteau ei despre razboi, pe cum au trecut anii, am constientizat gravitatea povestirilor lor, a trairilor pe care le-au avut. Iar sansa de a citi acum despre razboi mi se pare una deosebita, avand in vedere ca nu mai am acum cine sa-mi spuna acele povesti… Asadar, cu siguranta cartile Svetlanei Aleksievici se afla pe lista mea de cumparaturi.

  3. foarte frumoasa prezentarea rodica,si da desi trist trebuie sa citi ;) m marturii despre razboi,e important ca oamenii sa nu mai faca aceleasi greseli,care au consecinte incalculabile.
    eva anca sunt multe carti care vorbesc despre razboi,la modul dureros de real.
    daca te intereseaza,poti sa ma intrebi,vorbim in privat.

    . ;) ;)

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro