„a se citi numai cu o gustare la îndemână!”

Un an bun de, Peter Mayle-„saveurs de vivre”

Editura: Rao

Titlul original:  A Good Year

Număr pagini: 247

     „Un an bun” spune povestea transformării unui om de afaceri londonez într-un viticultor ce descoperă adevăratele „saveurs de vivre” într-un sat tipic provensal.

     Lui Max pare să nu-i lipsească nimic pentru a duce o viaţă satisfăcătoare. Este chipeş, în floarea vârstei, locuieşte într-un apartament decorat cu mult bun gust, are obiective precise şi o serie de reuşite ce promit un viitor încântător. Totuşi îşi percepe viaţa ca pe un haos bine controlat: „Muncea prea mult, mânca în stilul neregulat al burlacilor, dormea prea puţin şi cu certitudine bea mai mult decât cota săptămânală de cinci unităţi de alcool decretată de doctorul firmei. Dar alerga şi era tânăr. Mai avea câţiva ani până la patruzeci, iar până atunci, îşi spunea, îşi va pune în ordine viaţa şi situaţia financiară, va fi gata să se aşeze la casa lui şi – cine ştie – să mai facă încă o încercare galantă de însurătoare.”

    Totul se schimbă în momentul în care află că este moştenitorul unchiului său favorit, Henry, şi al unei micuţe podgorii pe care şi-o amintea din copilărie ca fiind edenică. Teama moştenirii pune în scenă o înşiruire de răsturnări de situaţie comice şi personaje pitoreşti, spre deliciul cititorului. Fireşte că avem şi-o fiică rătăcitoare ce-şi revendică drepturile paterne, americanca Christie Roberts, o franţuzoaică şarmantă, proprietara bistroului „Chez Fanny” şi „motorul” unei poveşti de amor uşor intuibile, madame Passepartout, omniprezentă şi a tot ştiutoare sau generosul Roussel, tipul francezului bonom şi săritor.

   Pentru Max este într-adevăr un an bun. În ciuda birocraţiilor şi a blocajelor survenite în urma diferenţelor culturale – şi de atitudine! – reuşeşte să pună pe picioare afacerea cu vinuri a unchiului, să-şi pună ordine în gânduri, să se regăsească. Îi prieşte traiul tihnit, oamenii tonici şi optimişti, stilul de viaţă sănătos, puţin alert şi fără excese al Provencei.

    Însă, întâi de toate, „Un an bun” este un elogiu al deliciilor culinare şi al vinurilor de înaltă ţinută pe care le oferă Franţa. Aici, nimic nu este alert, pe fugă sau la întâmplare. Gusturile mâncărurilor se rafinează prin simplitatea lor, înnobilate fiind de buchetul vinurilor locale: „O robă mai întunecată decât se obişnuieşte la vinurile Bordeaux, pronunţă unul dintre cumpărători. (… Cum poate, oare, cineva să descrie indescriptibilul? Cumpărătorii, acum că gustaseră, făcură tot ce le era în putinţă să evoce piele şi ciocolata, rumeguşul de creioane şi zmeura, să vorbească despre complexitate şi profunzime, despre coloană vertebrală şi muşchi, şi muguri de păducel – despre aproape orice altceva, mai puţin despre struguri. Fură scoase la iveală carneţelele de notiţe, toată lumea scria de zor.”

    Ca indicaţie de lectură, „Un an bun” ar fi trebuit să vină la pachet cu sugestia: „a se citi numai cu o gustare la îndemână!” Cartea este savuroasă prin descrierile sale culinare! A lua micul dejun, prânzul sau cina nu este la francezi o necesitate ce ţine de fiziologic, ci o experienţă aproape artistică prin compoziţia, complexitatea şi rafinamentul prin care este privită fiecare masă. Această filosofie de viaţă stă în centrul succesului micului bistro „Chez Fanny”: „Se spune că ambiţia nu ţine de foame, ceea ce este adevărat, şi că doar felul cum este gătită mâncarea contează, ceea ce nu este adevărat. Mâncatul este, sau ar trebui să fie, o experienţă confortabilă şi nu te poţi simţi în largul tău mâncând într-un loc rece, impersonal, fapt extrem de bine înţeles de Fanny.

Să nu uităm că francezilor le datorăm conceptul de „haute cuisine”, un model cultural de gastronomie valorificat la nivel mondial!

Iată şi câteva pasaje ce vă vor inspira poate viitoarele meniuri:

Şi atunci, cu zgomot de roţi, ieşi din casă fiica familiei Roussel, aducând cu ea un festin ambulant: un cărucior încărcat cu felioare de cârnăciori, felii de pizza, tapenade pe pâine prăjită, felii de legume crude cu sos anchoiade, măsline negre şi verzi, ridichi cu unt alb şi o ulcică groasă de lut cu pateu de sturz, din care se iţea ciocul nefericitei păsări.”

„Cina se derula încet către atracţia principală, adusă ceremonios la masă într-o oală adâncă de fontă: o mâncare de mistreţ, aproape înnegrită de atîta vin şi sos de sânge, însoţită de un gratin de brânză şi de cartofi, toate bine unse cu Châteauneuf”.

   Sunt convinsă că o să iubiţi această carte. Şi cum o astfel de experienţă îţi trezeşte pofta unor lecturi similare, vă spun că editura Rao găzduieşte cu generozitate şi celelalte cărţi ale experienţei franceze, semnate Peter Mayle: „Un an în Provence” sau „Din nou în Provence”.

Autor: Ioana-Gabriela Griga

 

9 COMMENTS

  1. Nu stiu ce sa zic, in general nu sunt fana a genului cartilor aparute la editura Rao.
    Felicitari pentru prezentare!

  2. Suna interesant 🙂 . Totusi, ca si Dana, nu prea imi plac sau, mai bine spus, nu prea sunt pe gustul meu cartile de la editura Rao.
    Stau inca dubii. Sa inteleg ca este o serie cu 3 volume? Se pot citi separat?

  3. Am citit cartea anul acesta si mi-a placut .Ioana ai dreptate: cartile de Mayle sunt savuroase, tentante. Eu, care nu sunt bautoare de fel, imi venea sa imi pun un pahar de vin in timp ce lecturam „Un an bun” 😛
    Imi place prezentarea ta! Felicitari!

  4. Felicitari pentru recenzie! Despre carte, ce pot sa spun? Ramane de vazut. Oscilez intre DA si PAS. 🙂

  5. Uuu, deci mi se pare destul de interesanta povestea tanarului. Vreau si eu, vreau si eu, neaparat! :)) Felicitari pentru prezentare, e superba! 😀 locco_smiley_10 locco_smiley_10

  6. Felicitari pentru recenzie, mi-a placut cum este prezentata cartea. Totusi, subiectul cartii nu ma atrage.

  7. Multumesc pentru prezentare,chiar eram curioasa ,nu am citit nimic de mayle.Mie recunosc ca-mi plac foarte mult cartile de la rao,mai ales cele de actiune.felicitari!frumoasa prezentare!Si bun venit in grup! locco_smiley_10

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.