Usi, ferestre si alte proze de Dorin David–Editura Adenium

Usi, ferestre si alte proze de Dorin David–Editura Adenium

by -
16

Uși, ferestre și alte proze de Dorin David

Editura: Adenium
Data apariţiei: Aprilie 2014
Colecţia Punct RO. Proză
Nr. pagini: 184

Volumul de proză scurtă al lui Dorin David reunește douăzeci și trei de scrieri, o parte din ele publicate în perioada 2001-2013 în revistele Calende, Vatra, Tribuna și Astra, restul fiind inedite.
Povestirile pendulează între două universuri – cel al realității imediate, cu personaje și situații palpabile, și cel al ficțiunii literare, chiar al magicului –, care la un moment dat își confundă granițele, cititorul trecând, grație „ușilor” și „ferestrelor” sugerate cu subtilitate de autor, dintr-o dimensiune în alta.

Ușile și “ferestrele” lui Dorin David reprezintă puncte de trecere dintr-un tărâm în altul, dintr-o dimensiune în alta, dintr-un univers în altul. Explicit, ar trebui să spun așa: după ce și-a apropiat o bună cunoaștere a operelor lui Mircea Eliade și ale lui Ioan Petru Culianu, Dorin David experimentează, cu o mare siguranță stilistică și de construcție narativă, formule literare de trecere din livresc în ficțiune, din magic în real. Și în sens opus, întrucât “prozele” sale nu sunt deloc, așa cum ar părea, niște one-way mirrors. Cu condiția să descopere “punctele critice” ale “ușilor” și “ferestrelor” autorului, cititorul poate “balansa” între limitele imaginare ale unor lumi posibile, în sens aristotelic. Poate, adică, trăi o “aventură” intelectuală de un rafinament și o precizie în imprevizibilul ei imediat, care trădează talentul unui prozator de forță.”-Vasile Gogea

Dorin David (n. 1973) a absolvit Facultatea de Filosofie și masteratul în Filosofia Umanului la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, are studii de doctorat în cadrul Universității “Transilvania” din Brașov și a participat la stagii de cercetare în departamentele de Studii Religioase din cadrul universităților din Groningen și Zurich. A debutat în 2001 cu romanul “Anarhic”, urmat de “Puzzle” și cartea de eseuri “De la Eliade la Culianu”. Pe lângă volumele publicate și articolele științifice, autorul a publicat numeroase articole critice, studii și eseuri în reviste precum: Timpul, Observator cultural, Tribuna, Corpul T.

Descrierea m-a intrigat suficient de mult cât să-mi doresc să citesc cartea. Nu sunt critic literar, nu mă pricep să disec fiecare aspect în parte, pur și simplu m-am delectat citind cele douăzeci și trei de povestioare scurte și foarte scurte și am apreciat modul cum autorul a reușit să împletească realitatea cotidiană cu știința și paranormalul, misticul. De asemenea, mi-a plăcut faptul că temele abordate au fost dintre cele mai diverse: reîncarnare (“Amicul meu”), atracție sexuală, autosatisfacerea și aventura de-o noapte dintre două femei (“Amorteala”), lumea virtuală (“City Power”), povești de dragoste (“Poveștirile”), amintiri din copilărie, povești cu case bântuite și strigoi (“Pe carare”), călătorii, expediții montane (“Expediția”) etc.
Recunosc că filosofia nu este punctul meu forte și cred că au trecut mai bine de douăzeci de ani de când nu am mai citit nimic pe această temă, motiv pentru care m-am enervat că nu am putut să percep la adevărata valoare anumite evenimente din carte. În schimb, au găsit povestiri care mi-am mers la suflet și le-am savurat esența.
În “Expediția” aflăm pățaniile unor adolescenți care ani de zile au studiat teoretic munții, atât din România, cât și din afara ei, au mărșăluit ore întregi dealurile din împrejurimile Clujului și care s-au decis să facă prima lor expediție îndrăzneață – să parcurgă întreaga creastă a Făgăraşilor, de la vest la est, cucerind ambele vârfuri. Până la urmă au reușit să ajungă în Vârful Negoiu, dar imediat de cum au început coborâșul spre Bâlea, au dat nas în nas cu ursul. Cum s-a terminat confruntarea om-animal, vă las pe voi să aflați.
Nu doar povestea m-a atras, ci și descrierea peisajului mirific, starea de spirit a celor trei tineri.

“Era senin, doar câte un nouraș alb trecea temător pe cerul ce se apropia tot mai mult de cei trei. Ajunseră la Bîrcaciu destul de repede, unde i-au întâmpinat dând din coadă câțiva câini. Cabaniera le-a făcut câte o cană imensă de ceai aromat, cum nu mai băuseră până atunci. Ședeau afară pe butucii care formau scaunele în jurul mesei de lemn tare, uscat. Se simțea deja răcoarea muntelui, plăcută și neîntinată. Au băut încet ceaiul, au mâncat și câte un un sandviș, iar după ce s-au odihnit puțin au pornit spre cabana Negoiu. Traseul era destul de ușor și deosebit de frumos, în opinia lui Petru. După o cotitură, au avut în fața ochilor întreaga vale și cabana tronând deasupra. Deasupra clădirii, muntele începea să piardă coama pădurii de până acolo, făcând loc stâncilor ascuțite, țintind și ele spre, fără a-l putea ajunge, vârful Negoiu.”
Interesantă și emoționantă mi s-a părut “Ascunzătoarea”, în care aflăm povestea unui tânăr căpitan (Constantin A.) căutat de trupele poliției politice imediat după ce a avut loc abdicarea Regelui Mihai. Hăituit de către nouă conducere care-i dorea capul pentru simplu fapt că-și apărase țara și regele, și că făcea parte din elita militară, reușește să se ascundă de aceștia, cu ajutorul unui bun prieten, în pivnița casei de la țară(a prietenului). Mi-a plăcut modul cum autorul pasează povestirea de la cel care este urmărit, la cel care îl ajută, având astfel posibilitatea să aflăm ce gândește fiecare. A fost șocant să văd cum tânărul este nevoit să se rupă de exterior, să nu mai comunice cu nimeni, hrana fiindu-i oferită printr-un mic lift. Șocant a fost să aflu și cât timp a stat în ascunzătoare !
Pentru a vă stârni curiozitatea, vă voi reda în continuare fragmente din această bulversantă povestire. Sper doar să aveți răbdarea necesară să citiți tot. Dacă v-am atras atenția, vă invit să descoperiți restul în carte.
Îi aud cum strigă, cum cotroboiesc, alergând în toate părțile. Îi aud cum urcă. Și aici? Întrebă unul, pe un ton tăios. Podul…răspunde stins soția. O să fac plângere, nu aveți nici un drept. Nu a făcut nimic rău… Până la urmă, se hotărăsc să plece. După ce se închide ușa de jos de la intrare, soția mea izbucnește în plâns. O pot auzi de aici. Ar mai trebui să stau câteva minute ascuns, să fiu sigur că pleacă, dar nu mai pot. Trebuie să cobor, să o calmez, să o iau în brațe. Dar oare cum aș mai putea-o liniști, când amândoi știm că viitorul nostru se termină aici?”
După câteva zile în care n-am mai mișcat din casă, stând mereu cu un picior la linia de startul de fugă, neadormit, angoasat, am hotărât că este periculos să stau acolo. Într-un final mi-ar fi găsit urma și aș fi ajuns la închisoare, dacă aș mai fi ajuns.
Casa bunicilor mei, o casă masivă, cum se făceau pe vremuri la noi în Ardeal, era dotată și cu un beci pe măsură. Am hotărât împreună să zidim partea cea mai ascunsă, departe de ultima fereastră, să facem o mică cămăruță și o pseudotoaletă…Înainte de a zidi și ultima piatră, l-am mai privit o dată. Ne-am strâns mâinile, iar el mi-a mulțumit din nou. Apoi am zidit orice contact al lui cu exteriorul, adică orice posibilitate a lor de a-l găsi.
Pentru aprovizionarea lui, am construit un mic lift, manevrabil manual, bineînțeles, care cobora și urca pe o coloană de aerisire până jos. Pe acolo îi trimiteam apa și, de trei ori pe zi, mâncarea. Tot pe acolo îi trimiteam cărți, vești de la soție, dar acestea foarte rar, pentru că locuința ei era supravegheată continuu. Foloseam o întreagă rețea de prieteni pentru a trimite mesajul ”Constantin este bine. Te iubește!”

Între timp, avusese loc procesul lui: sentința a fost cum nu se poate mai crudă și nedreaptă: condamnarea la moarte. Până la venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu și până la decretul său prin care abroga multele condamnări absurde la moarte făcute în anii ’50-’60 , Constantin a continuat să se ascundă în beciul meu. Credeam că este vremea să iasă. Când am aflat însă că au fost amici care au ieșit la lumină sau că au făcut greșeala să se întoarcă în țară și au fost arestați imediat, am decis, amândoi, că nu este posibilă revenirea. Oricum, între timp, îi spusese soției că îi va acorda divorțul dacă ea va dori, dar aceasta nici nu vrut să audă de așa ceva. Îl va aștepta, i-a transmis. Din nefericire, nu a mai reușit, pentru că în 1980 a încetat din viață. Constantin a primit vestea resemnat, însă uneori, o vreme, mi se părea că îi aud plânsul prin pereții groși ai casei.
Abia în 22 decembrie 1989, după ce ne-am asigurat că este într-adevăr în siguranță, Constantin a ieșit în sfârșit din beci. Lumina artificială îi salvase ochii, dar lipsa soarelui îi albise pielea, care părea aproape transparentă. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să mă îmbrățișeze cu lacrimi în ochi. “

 

editura-adenium-logo

Cartea Uși, ferestre și alte proze de Dorin David a fost oferită pentru recenzie de către Editura Adenium. Poate fi comanda de pe site-ul Editura Adenium. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook.

Autor: Alina

16 COMMENTS

  1. “Atractie sexuala” , “autosatisfacere” si “strigoi”??? :) Alina, trebuie sa iti supraveghez lectura mai indeaproape! :) Felicitari pt. recenzie. Ai prezentat cartea in asa fel incat sa starnesti curiozitate.

  2. Cartea pare interesanta, dar cred ca poate fi citita de o anumita nisa de cititori. Frumos prezentat!

  3. Fata, de ce nu m-ai taguit la recenzie?
    Felicitari! Imi era dor de o recenzie de-a ta! Marca înregistrată, ce mai!
    Cartea pare mai mult decat interesanta… :*

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro