Valentina de Mihaela Strenc (volumul al doilea)-Seria „Orasul ingerilor”

Valentina de Mihaela Strenc (volumul al doilea)-Seria „Orasul ingerilor”

by -
8

Valentina, de Mihaela Strenc (volumul al doilea)-Seria „Oraşul îngerilor”

Editura Quantum Publishers

An apariţie:2016

Număr de pagini: 237

    Dragi cititori, aş vrea să vă imaginaţi pentru câteva clipe că ne aflăm în mijlocul unui tunel care trece printr-un munte. Are două ieşiri şi nu ştim spre care să ne îndreptăm. Cea din stânga trimite către noi fulgi de nea şi viscol, pe când cea din dreapta emană căldură. Fiecare dintre cele două sunt faţetele aceleiaşi persoane, aceluiaşi înger creionat de Mihaela Strenc. Abia aşteptam volumul al doilea, nu ştiam ce anume voi descoperi în filele acestuia, drept pentru care vă sfătuiesc să vă pregătiţi pentru că e posibil ca, pentru o zi şi jumătate, să nu mai dormiţi, mâncaţi ori merge la serviciu, facultate, şcoală, doar şi doar din pricina unei aventuri ☺. Haideţi, deci să ne lăsăm cu toţii purtaţi de cuvintele care au legat o nouă poveste…

valentina-de-mihaela-strenc-1

    Opera se deschide cu un prolog care ne poartă în visul unuia dintre personajele principale, Valentina. Aceasta era antrenată de către mentorul ei, Rai, să înfrângă întunericul cu ajutorul luminii care „păşea afară din vis, iar trupu-i de lumină se închega, căpătând contur”. Toată scena se derulează parcă cu încetinitorul, creându-ne senzaţia că participăm la acestea „întunericul se strângea în jurul ei, prinzând-o ca într-un laţ şi, cu toate astea, ea tot se sforţa să zboare”, „era obosită, dar tot nu renunţa. Gaura din nori se lărgea, lăsând loc unui ocean întunecat în care pluteau mici focuri”. Visul tinerei noastre ia sfârşit mult prea repede, fără a putea afla cine este acest Rai care a ajuns să îi domine nu doar inconştientul, ci şi realitatea.

valentina-de-mihaela-strenc-3

    Valentina este o fată ca oricare alta, „brunetă slăbuţă, cu ochi verzi şi nasul cârn. Arăta destul de bine, deşi avea o frumuseţe comună; în afară de asta, fiind minionă, mulţi credeau că e mult mai mică decât era în realitate…la cei nouăsprezece ani ai ei”. Este în vacanţă împreună cu mama ei adoptivă în Roma şi încearcă din răsputeri să o convingă pe cea din urmă să meargă să viziteze monumentele şi muzeele oraşului. Mama ei, însă este mult mai interesată de magazine şi o ia alături pe Valentina în fiece loc, chiar şi numai pentru privit manechinele şi rafturile. Într-o dimineaţă, însă tânăra noastră ajunge la un compromis cu mama sa şi vor merge împreună să viziteze Panteonul. Zis şi făcut. Acolo îl va întâlni, pentru prima oară, faţă în faţă, pe mentorul său care se numea Gabriel. El se poartă rece cu ea şi îi răspunde aproape monosilabic Valentinei lăsând-o în dubii cu privire la personalitatea lui „avea aceeaşi prezenţă, aceiaşi ochi, acelaşi fel de a fi…I se părea totul ireal”. Ulterior se va întoarce în Bucureşti, dar gândul îi zboară încă la cele petrecute în Italia. Nu după mult timp, una dintre prietenele sale, Mona o invită în oraş. Merg la un restaurant, unde…îl reîntâlneşte pe Gabriel, iar noi… pe Iustin. Mona, dorind să îşi ajute prietena, începe a discuta cu cei doi bărbaţi, dar Gabriel râmâne rece şi le ameninţă pe cele două că dacă le mai revede va depune plângere penală împotriva lor pentru hărţuire. Valentina se simte ca şi cum cerul s-a destrămat şi a picat peste ea. Cu toate acestea nu conteneşte a se gândi la mentorul său. Va face cercetări despre el, va ieşi la o întâlnire cu şoferul acestuia şi, puţin câte puţin, ajunge la miezul problemei: lumea Veghetorilor care protejează lumea de strigoii înneguraţi. Gabriel are darul premoniţiei şi a prezis că Valentina va muri dacă va fi acceptată în această lume. De aceea a ţinut-o atât de multă vreme departe de toate. Din păcate şi…din fericire, tânăra este mult prea curioasă. Mai mult, va participa la o invocare a necuratului doar pentru a strânge informaţii. Totul era o scamatorie realizată de un strigoi. În spatele acestuia, Valentina observă o umbră şi îşi dă seama că a venit vremea de a pune în practică cele învăţate de la Rai. Îşi lasă lumina împotriva Dianei, un alt strigoi. Din păcate această turnură a evenimentelor a  descoperit-o  celor întunecaţi. Fratele ei, între timp devenit strigoi, află de acestea, iar Gabriel va trebui să o apere.

valentina-de-mihaela-strenc-2

    De cealaltă parte a volumului regăsim personaje din prima parte a seriei, cum sunt Ana şi Iustin. Căsătoriţi deja de câţiva ani au ajuns într-un impas şi anume faptul că acesta nu va putea avea copii. Iustin se închide din ce în ce mai mult, are secrete faţă de Ana, o minte pentru a se despărţi de ea şi a o proteja. Cine îi deschide ochii în faţa greşelii pe care o comite? Valentina ☺.

    Carte are o acţiune complexă şi e scrisă la persoana a III-a, iar naratorul este omniscient şi omniprezent. Descrierile sunt frumos realizate, iar personajele sunt realiste „un mănunchi de raze se agăţase de perdeluţa albă, răsfirându-se de acolo pe uşa de la dulap şi pe o carpetă maronie”, „nu mai ştia cât timp trecuse…de zile întregi stătea ghemuită într-o hrubă, într-o stare asemănătoare unui somn profund”, „era mai mult decât putea să îndure; furioasă, smulse trandafirii din vază şi îi aruncă în bărbat. Câteva petale i se agăţară de sacoul negru, refuzând să se desprindă. Cu ochii în lacrimi, tânăra o luă la fugă…frământată de sentimente ascuţite: furie, tristeţe, dezamăgire.”. În ciuda puterilor pe care le au, nu sunt nici mai mult nici mai puţin decât simpli oameni. Astfel reuşeşte autoarea să ne determine a ne întreba: „persoana din spatele meu din tramvai este oare Veghetor?”.  Opera e presărată pe ici şi pe colo de scene hazlii din care putem şi învăţa…cum să cerem persoana iubită în căsătorie pentru a nu fi refuzaţi de îndată ce au fost rostite  cuvintele:

„-Această cerere în căsătorie. Poţi să-mi spui ce i-ai zis?

-Nimic special, am întrebat-o dacă vrea să fie soţia mea.

-Şi apoi?

-Mi-a cerut să fiu sincer şi să-i spun ce simt…I-am spus că o doresc…Pe Iustin îl pufni râsul…

-Nu poţi să-i spui asta unei femei aşa, direct!…Trebuie s-o iei pe ocolite, să-i spui mai întâi că are părul nu ştiu cum, că e specială, frumoasă…Şi la urmă, c-o iubeşti.”

    Valentina noastră va trebui să treacă multe încercări, va fi la un pas de moarte, va trebui să aleagă între bine şi rău, între singurătate şi iubire pe veci. Nu vă spun mai mult! Cartea are să vă descopere totul…

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

NOTĂ: 10/10 STILOURI

   

   

Quantum Publishers Logo

Cartea Valentina de Mihaela Strenc a fost oferită pentru recenzie de către Editura Quantum Publishers. Poate fi comandată de pe site-ul Quantum Publishers. Pentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

8 COMMENTS

  1. Felicitari pentru recenzie. Inca nu am citit nici primul volum, dar le am pe ambele in wish-list-ul meu.

  2. Eu nu am citit nici primul volum daramite pe acesta :( ! Asa ca mai am de asteptat. Sper sa reusesc sa le iau la inceputul lui 2017 .
    Felicitari pentru recenzie :) !

  3. felicitari crina!am ambele volume dar am inteles ca va mai fi continuare,deci mai stau putin sa citesc toata seria.

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro