Vant de Rasarit. Vant de la Apus de Pearl S. Buck-Editura Vivaldi

Vant de Rasarit. Vant de la Apus de Pearl S. Buck

Titlul original : East wind. West wind
Editura Vivaldi
Anul aparitiei : 2010
Nr. pagini : 236

                                                            R E C E N Z I E  C I T I T O R

                                    Rezumat carte

Aceasta carte ne poarta intr-o lume necunoscuta si de neinteles pentru noi, o lume demult apusa, aceea a Chinei inceputului de secol XX. Este o poveste frumoasa, interesanta si usor de citit despre traditii si obiceiuri. Ideea de baza a cartii este lupta dintre Orient si Occident, dintre vechile traditii, superstitii si prejudecati ale chinezilor, care se considerau centrul lumii, si conceptiile, originalitatea si inovatiile Lumii Noi.

Cartea este scrisa la persoana I din perspectiva lui Kwei-lan, o tanara chinezoaica dintr-o familie nobila.

Fata a fost crescuta intre zidurile casei stramosesti, in spiritul traditiilor vechi, fiind educata in sensul ca trebuie sa devina o sotie si nora ascultatoare, umila si supusa, inferioara sotului ei si care trebuie sa stea cu capul plecat si sa nu vorbeasca decat atunci cand este intrebata. Fetele erau privite de catre soti ca simple anexe decorative, papusi de portelan care, dupa ce-si indeplineau obligatia legala de a-I darui familiei sotului un fiu pentru a-l rasplati ca le intretineau, erau trecute in curtile si apartamentele din casa sotului destinate in exclusivitate femeilor si copiilor, nemaifiind bagate in seama, iar sotul era liber sa-si ia inca o sotie, in stilul haremurilor otomane. Fiicele nu erau apreciate, fiind considerate doar guri in plus de hranit.
Odata casatorita, Kwei-lan intra intr-o alta lume. Din acest moment, ea inceteaza sa apartina familiei ei, in nici o situatie si sub nici un motiv nu mai era primita inapoi, aceasta regula aplicandu-se tuturor chinezoaicelor.
Casatoria ei fusese aranjata de parinti inca de cand era copil, vazandu-si sotul pentru prima data in ziua nuntii. Sotul sau, un tanar medic chinez, scolit in America, este adeptul ideilor si principiilor moderne, occidentale. Kwei-lan este uimita cand il aude vorbind cu ea, incercand sa afle ce gandeste, insa ea se poarta asa cum a fost invatata: stand cu ochii plecati, fara sa scoata un cuvant, lucru care sotului nu ii este pe plac, temerile lui privind posibilitatea comunicarii dintre ei fiind perfect indreptatite.

I-a spus, plin de amaraciune:

“Este exact asa, cum m-am temut intotdeauna ca va fi. Tu nu vrei si nu poti sa-mi marturisesti gandurile tale adevarate. Nu indraznesti sa renunti la tot ce te-au invatat sa spui si sa faci in acesta clipa. Asculta-ma: – nu-ti voi cere sa-mi raspunzi cu vorbe. Dar te rog, daca primesti sa faci ceea ce-ti voi spune, fa-mi un semn cat de mic. Daca vrei sa mergem alatiri pe drumurile noi ce ni se deschid, pleaca-ti capul ceva mai in jos, si eu voi intelege.”

Raspunsul ei s-a lasat asteptat mult timp.

“Nu stiam ce sa fac. Si in deznadejdea si inocenta mea, mi-am plecat capul.”

La cateva zile de la nunta, s-au mutat din casa stramosasca. Sotul ei a spus ca onorata lui mama este prea autoritara si nu vrea ca sotia lui sa-i fie slujnica in aceasta casa, ca sunt destule roabe care sa o serveasca.

S-au mutat intr-o casa noua, cu etaj, pe care sotul ei a aranjat-o dupa moda occidentala, care ei I se parea ingrozitoare, cu ferestre mari, luminoase, cu sticla, in loc de gratarele de lemn sculptat acoperite cu hartie opaca de orez, pe care le preferau chinezii!
“Ferestrele acestea sunt tare caraghioase”, gandeste Kwei-lan.

O mira de asemenea ca sotul ei a acoperit dusumelele ( ea nu avea notiunea de covoare):
“Pe urma a cumparat o tesatura groasa de lana, cu flori, pe care a asezat-o in forma de patrate destul de mari pe dusumele. Fapta aceasta m-a mirat foarte mult. Ma temeam sa nu se strice, sau sa se intample ca slugile sa uite ce fac si sa calce pe ele.”!!

La cateva zile de la casatorie, sotul I se adreseaza lui Kwei-lan cu o cerere – bazata pe argumente medicate- care o socheaza de-a dreptul: sa-si dezlege picioarele, lucru nemaintalnit in familia sa, legarea picioarelor fiind asociata cu frumusetea de catre femeile chinezoaice, de-a lungul timpului. Kwei-lan se mandrise intotdeauna cu picioarele ei mici. In fiecare seara, din frageda copilarie, mama ei o supraveghease la spalarea in apa fierbinte si bandajarea, din ce in ce mai starnsa a picioarelor, spunandu-i ca sotul va fi mandru de frumusetea picioarelor ei. Copil fiind, nu putea manca si nici nu se putea juca de durerea pricinuita de zvacnirea sangelui sugrumat.
Picioarele chinezoaicelor aratau la maturitate ca niste cioturi mici, de aici si mersul lor marunt, specific.
La batranete, nu mai puteau merge decat ajutate, iar de multe ori, picioarele femeilor batrane sunt mortificate, asa ca se usuca si cad!!

Initial, Kwei-lan refuza – ingrozita de simpla idee – aceasta cerere, dar in cele din urma, sfatuita chiar de mama ei (careia ii marturiseste ca este inca fecioara, deoarece sotul ei nu voia sa se atinga de ea pana ce nu il asculta), ajunge sa isi desfaca bandajele, suportand dureri la fel de atroce ca si atunci cand ii fusesera legate prima oara. Spre mirarea si incantarea ei, sotul i-a fost alaturi clipa de clipa, din acel moment incepand sa o trateze cu duiosie.
Consumarea casatoriei i-a apropiat-o foarte mult unul de celalalt, Kwei-lan indragostindu-se foarte tare de sotul ei pe care a inceput sa il admire sincer, recunoscand ca este un mare intelept!
Relatiile din interiorul familiilor chineze erau mai mult decat formale, foarte reci, guvernate de reguli stricte si prejudecati. Dragostea era pasare rara! Asadar, cu atat mai deosebita era familia lor!

Ca sa intelegeti puterea superstitiilor, ne este povestita o intamplare petrecuta in timp ce medicul a fost solicitat la o familie, unde o fata tanara s-a sinucis. A ajuns imediat, si ar fi putut sa o salveze, dar, din pacate a sosit capul familiei care a hotarat sa aplice metodele traditionale de salvare, nu pe cele moderne. Ce credeti ca au facut? I-au astupat fetei, pe jumatatae moarta, gura, nasul si urechile cu vata si tifoane, pentru a nu putea iesi restul sufletului!!!
Va dati seama care a fost deznodamantul!
Zilele au inceput sa curga lin si frumos pentru Kwei-lan. A ramas insarcinata,, spre fericirea, dar si disperarea ei datorita unei alte reguli de nezdruncinat : copilul se cuvenea parintilor sotului, care il luau de la ei la doar cateva zile de la nastere, urmand sa fie crescut in casa stramosasca!
Cu acest prilej, sotul ei si-a dovedit inca o data taria de caracter, hotararea si iubirea fata de ea si copil, incalcand acesta regula straveche si permitandu-I sa pastreze copilul pentru a-l creste impreuna in casa lor! Incepand din acest moment, Kwei-lan incepe sa-si adore sotul fara limite, acesta iubind-o, la randul lui!

Partea a doua a cartii ne prezinta povestea fratelui lui Kwei-lan, care la randul sau a plecat in America pentru a-si desavarsi educatia, spre disperarea mamei sale, care, inrobita de prejudecati, ar fi preferat sa-l stie mort, decat plecat in strainatate, sa invete lucruri daunatoare si otravitoare!!
Va dati seama ce a urmat cand acesta s-a intors in China casatorit cu o americanca! Strainii erau atat de rari in China in vremea aceea, incat localnicii se temeau de ei, numindu-I diavoli cu ochi spalaciti!
Povestea de dragoste dintre fratele lui Kwei-lan si femeia straina este necceptata si neinteleasa de cei din jur. Kwei-lan este singura care ii accepta, influentata de sotul ei.

Casatoria fratelui sau nu era insa valabila in societatea lor atata timp cat parintii lui nu-si exprimau acordul!
Va las a descoperiti care a fost deznodamantul acestei intense povesti de dragoste dintre doi oameni capabili sa renunte fiecare la lumea lui pentru a fi impreuna.
Va castiga iubirea? Vor fii mai puternice traditiile si prejudecatile?

Va invit sa cititi aceasta carte, a unei autoare laureata a premiului Nobel pentru literatura pentru opera ei inspirata din viata societatii chineze de la inceputul secolului XX!

Recenzie cititor: Autor Ella