Viermele de matase de Robert Galbraith–Editura Trei

Viermele de matase de Robert Galbraith–Editura Trei

by -
21

Viermele de mătase de Robert Galbraith 

Titlul original: The Silkworm
Traducere: Ciprian Şiulea
Editura: Trei
Anul apariţiei: 2014
Nr. de pagini: 640
Gen: Thriller, Mystery
Seria Cormoran Strike: 1. Chemarea cucului – The Cuckoo’s calling (2013); 2. Viermele de mătase – The Silkworm (2014); 3. Career of Evil (2015)

Când scriitorul Owen Quine dispare, soţia lui apelează la detectivul particular Cormoran Strike. La început, femeia crede că soţul ei a plecat pentru că a vrut pur şi simplu să fie singur câteva zile – aşa cum a mai făcut înainte – şi îi cere lui Strike să-l găsească şi să-l aducă acasă.
Dar, pe măsură ce ancheta lui Strike înaintează, devine limpede că dispariţia lui Quine implică mai multe decât şi-ar fi imaginat soţia lui. Scriitorul tocmai a finalizat un manuscris în care face câte un portret necruţător aproape fiecărei persoane pe care o cunoaşte. Dacă romanul ar fi publicat, ar distruge vieţi – aşadar, sunt mulţi care ar vrea să-l reducă la tăcere pe Quine.
Iar când scriitorul este găsit ucis cu brutalitate în împrejurări stranii, pentru Strike devine o cursă contracronometru să înţeleagă ce l-a împins pe ucigaşul nemilos să comită acea crimă atroce…

Oferind o poveste ce se citeşte pe nerăsuflate, cu răsturnări de situaţie la tot pasul, Viermele de mătase este al doilea roman din mult apreciata serie care îi are drept protagonişti pe detectivul Cormoran Strike şi pe tânăra şi curajoasa lui asistentă, Robin Ellacott.
O poveste despre ranchiună şi crimă într-o lume literară toxică. Pur şi simplu, nu te poţi opri din citit.” – Sunday Times
Viermele de mătase este un roman captivant în care personajele memorabile nu sunt ucigaşul sau victima, ci detectivul însărcinat cu rezolvarea cazului şi asistenta sa.” – New York Times
Condimentat cu un umor subtil şi replici savuroase, Viermele de mătase e o lectură extrem de agreabilă.” – The Times

Deși citesc orice gen literar, întotdeauna revin la prima iubire, romanul polițist. Iar atunci când am aflat că Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling, autoarea care l-a creat pe Harry Potter, curiozitatea m-a îndemnat să citesc “Chemarea cucului”, primul volum din seria Cormoran Strike. Mi-a plăcut povestea, dar nu a reușit să mă impresioneze. Însă nu același lucru pot spune despre volumul al doilea.

Viermele de mătase” este un roman mult mai complex și complicat, având în vedere că avem de-a face un caz încâlcit, cu numeroși suspecți, o anchetă cu multe ramificații care ne dezvăluie de ce fapte abominabile este capabil omul. Mi-a plăcut și faptul că are un stil mai alert, numeroase scene de acțiune, iar personajele mi s-au părut mai consistente. Cât despre Cormoran Strike și Robin Ellacott (protagoniștii seriei), trebuie să vă destăinui faptul că mă trezeam adesea mai interesată de viața lor particulară, interacțiunea cu membrii familiei, decât de intriga polițistă. Ce să fac dacă am ajuns să-i îndrăgesc atât de mult?

Cormoran Strike (36 ani), personajul principal al romanului, este un detectiv particular a cărui viață a fost până de curând un dezastru. Este fiul nelegitim al unui star rock, mama i-a murit din cauza unei supradoze. A luptat în Irak și Afganistan, iar în urma unui accident teribil, a rămas fără partea inferioară a piciorului drept. Nici viața lui amoroasă nu a fost prea roză alături de Charlotte, iubita lui cea volatilă, capricioasă și mitomană. În urmă cu opt luni, el a pus capăt relației lor intermitente de 16 ani (aceasta se întorcea iar și iar la Strike, înfruntând opoziția familiei ei și dezgustul abia mascat al prietenilor, dar de fiecare dată aveau loc certuri, scene, acuzații de infidelitate), iar ea s-a logodit aproape imediat cu fostul ei prieten de la care o câștigase Strike cu atât de mulți ani în urmă, la Oxford. De atunci încoace, viața amoroasă a lui Strike a fost în mod intenționat aridă. Munca de detectiv particular îi ocupă practic toată existența și rezistă cu succes avansurilor subtile sau făţişe ale femeilor. Cu mici excepții. Foarte rar mai are parte de câte o scurtă aventură.  

viermele de mataseÎnsă el nu reuşeşte să se păzească împotriva unor sentimente afectuoase faţă de Robin, asistenta sa, care îi rămăsese alături când ajunsese pe fundul prăpastiei şi îl ajutase să-şi schimbe soarta. Din păcate ea este logodită cu Matthew, un contabil egoist și nesuferit (firește că Robin este mult prea orbită de dragoste ca să-i vadă defectele) care nu este deloc încântat că aceasta lucrează pentru un detectiv particular falit. La rândul său, Strike era recunoscător pentru simpla existenţă a logodnicului şi pentru inelul care străluceşte pe degetul  lui Robin. Impuneau o barieră utilă între el şi fata care altfel ar fi putut să-i tulbure echilibrul.

Strike vedea logodna ei ca pe un mijloc prin care un curent slab şi insistent este blocat, unul care, dacă i s-ar fi permis să curgă neînfrânat, ar fi putut începe să-i tulbure serios confortul. Strike se considera în perioada de refacere după o relaţie lungă şi turbulentă care luase sfârşit prin minciuni, aşa cum şi începuse de fapt. Nu avea nici o dorinţă de a-şi modifica statutul de burlac, pe care îl găsea confortabil şi convenabil şi evitase cu succes timp de luni de zile orice alte complicaţii emoţionale, în ciuda tentativelor surorii lui, Lucy, de a-l cupla cu femei care păreau reziduurile disperate ale unui site de matrimoniale.”

Cu doar opt luni în urmă, Strike avusese un singur client, afacerea lui era muribundă şi perspectivele lui disperate. Apoi demonstrase, spre satisfacţia Procuraturii Regale, că o tânărăcelebră nu se sinucisese, ci murise pentru că fusese împinsă de la balcon (toată povestea o aflaţi in Chemarea cucului). Publicitatea care urmase îi adusese un val de clienţi şi timp de câteva săptămâni, fusese cel mai cunoscut detectiv privat din metropolă.

De această dată, Strike este abordat de către Leonora Quine, soția lui Qwen Quine, un scriitor care are  obiceiul să dispară uneori atunci când simte nevoia să fie singur. Însă femeia este îngrijorată pentru că Qwen este dispărut de mai bine de zece zile, iar ultima dată l-a văzut foarte supărat. Femeia bănuie unde se află (într-un loc numit refugiul scriitorilor), dar editorul și agenta bărbatului nu vor să-i divulge adresa. În afară de asta, de când a plecat el, s-au întâmplat lucruri ciudate. Cineva i-a pus excremente în cutia poștală, s-a trezit la ușă cu o femeie care a rugat-o pe Leonora să-i transmită soțului ei că “Angela a murit” şi o altă femeie o tot urmărește pe stradă. Așa că Strike este angajat să-l găsească și să-l aducă acasă. 

De la editorul Christian Fisher află că Owen nu ar avea cum să fie la refugiul scriitorilor pentru că una dintre femeile care conduc refugiul nu-l suportă pentru că ar fi scris o recenzie mizerabilă  la primul ei roman. Însă el bănuie că supărarea și mai apoi dispariția lui Owen s-ar datora  faptului că nimeni nu vrea să-i publice ultimul său manuscris, “Bombyx Mori” (numele latin al viermelui de mătase).

Editorul ar fi primit un exemplar din Bombyx Mori de la agenta lui Owen, Elizabeth Tassel, dar evident că femeia nu a citit cu atenție ce scria în el, pentru că la două ore după ce a sosit manuscrisul, acesta a primit un mesaj foarte panicat pe mobil: ”Chris, s-a produs o greșeală, ți-am trimis alt manuscris. Te rog nu-l citi, trimite-mi-l imediat înapoi dacă poţi”. Curios de fel, Chris se apucă să-l citească și așa își dă seama că romanul nu doar că aborda subiecte precum sadomasochism, necrofilie, canibalism, dar și portretiza într-un mod grotesc mai multe persoane reale din viața scriitorului.

De la agenta Liz Tassel, Strike află că s-a trimis două copii, una către Jerry Waldegrave, editorul lui Owen de la Roper Chard și cealaltă, lui Chris Fisher de la editura Crossfire. Abia când a descoperit ce se află în manuscris, a luat decizia să-l concedieze pe Owen. A mai recunoscut că ultima dată s-au văzut într-un restaurant. Au țipat unul la altul și într-un final, bărbatul s-a ridicat de la masă și a plecat în grabă. Însă bomba o aruncă la final: Owen avea o amantă! Relația cu Katherine Kent, o scriitoare de romane erotice fantasy dura de mai bine de un an. 

Cu ajutorul unei fete care lucrează pentru editura Roper Chard, Strike reușește să pună mâna pe copia manuscrisului. Citindu-l își dă seama că “Bombyx Mori” este produsul unei minți bolnave. În el, Owen apare ca fiind Bombyx, un autor neapreciat care este abuzat de o serie de ființe grotești, iar la final ajunge să fie mâncat la propriu de aceștia. În roman, soția sa Leonora este portretizată ca fiind un demon cu chip hidos; agenta Liz Tassel – Căpușa; Jerry Waldegrave -Tăietorul; Daniel Chard, șeful editurii- Phallus Impudicus; Michael Fancourt, un scriitor rival-Gloriezadarnică, amanta Katherine Kent – Harpia; Pippa, o femeie care vrea să facă o operație de schimbare de sex, apare ca Epicene, sclava Harpiei.

Făcând slalom printre obscenităţile înflorite, Strike se întrebă câte portrete de oameni reali îi scăpaseră. Violenţa întâlnirilor lui Bombyx cu alte fiinţe umane era tulburătoare; perversitatea şi cruzimea lor abia dacă lăsau vreun orificiu neviolat; era o frenezie sadomasochistă. Însă inocenţa şi puritatea esenţiale ale lui Bombyx erau o temă constantă, simpla enunţare a geniului său fiind, se pare, tot ceea ce cititorii aveau nevoie pentru a-l absolvi de crimele la care el uneltea la fel de neîngrădit ca şi presupuşii monştri din jurul lui. Pe măsură ce dădea paginile, Strike îşi aminti de opinia lui Jerry Waldegrave că Owen Quine era bolnav mintal; începea să empatizeze cu viziunea lui…”

Printr-o întâmplare, Strike află că atât Owen Quine, cât și Michael Fnacourt, au moștenit o casă. Având în vedere rivalitatea dintre cei doi scriitori, niciunul dintre ei nu a dorit să locuiască în ea, așa că de mai bine de 30 de ani era abandonată. Curiozitatea îl îndeamnă pe detectiv sa se ducă la acea casă, unde îl găsește mort pe Owen. Fusese ucis cu brutalitate, iar scena amintește de  partea finală din “Bombyx Mori”. 

Strike nu ezită în prag decât câteva secunde, până când îşi trase mâneca cămăşii în jos, ca să-i acopere mâna goală, astfel încât să nu lase nici un semn pe uşa de lemn când o deschise împingând-o. Tăcere, în afara unui scârţâit uşor al balamalelor, apoi bâzâitul muştelor.

Se aşteptase la moarte, dar nu la asta. O carcasă: legată fedeleş, puţind şi putrezind, goală şi eviscerată, zăcând pe podea, în loc să atârne de un cârlig de metal, unde cu certitudine i-ar fi fost locul. Dar ceea ce părea a fi un porc măcelărit purta haine umane.

În jurul trupului descompus fuseseră aşezate şapte farfurii şi şapte seturi de tacâmuri, ca şi cum ar fi fost o gigantică bucată de carne. Torsul fusese despicat de la gât la pelvis, iar Strike era suficient de înalt ca să vadă, chiar şi din prag, cavitatea neagră, larg deschisă, care rămăsese. Intestinele dispăruseră, ca şi cum ar fi fost mâncate. Stofa şi carnea fuseseră arse peste tot pe cadavru, sporind impresia abjectă că acesta fusese gătit şi consumat. Pe alocuri, cadavrul ars şi descompus strălucea, aproape lichid ca aspect. Patru radiatoare şuierând grăbeau descompunerea. Faţa putrezită se afla cel mai departe de el, lângă fereastră. Strike îşi miji ochii spre ea, fără să se mişte, încercând să nu respire. Un smoc de barbă gălbuie mai atârna încă de bărbie şi o unică orbită arsă se vedea cu greu.”

Fusese măcelărit, iar corpul era în avansată stare de putrefacție. De cât de multă viclenie, câtă ură, câtă perversiune fusese nevoie pentru a transforma excesul literar al lui Quine în realitate? Ce fel de fiinţă umană putea ajunge să despice un om şi să toarne acid peste el, să-l eviscereze şi să aşeze farfurii în jurul cadavrului său golit?

Deși se știe că respectiva locuință fusese abandonată cu decenii în urmă, părea cât se poate de locuită. Ce căutase Owen într-o casă pe care o detesta? Cine l-a omorât într-un mod atât de bizat, reproducând ultima scenă a cărții? Cei care știu ce conținea manuscrisul sunt mulți, dar grupul de suspecți ar fi limitat la șapte – cei portretizați ca fiind Diabolica, Căpușa, Harpia, Tăietorul, Phallus Impudicus,Gloriezadarnică, Epicene. Nu vă rămane decât să aflați singuri răspunsul la toate aceste intrebări. 

Viermele de mătase este o carte care te ține în suspans de la prima până la ultima pagină. Dacă nu ați cumpărat romanul, vă recomand să o faceți, iar cei care îl au deja, să nu mai amâne. Citiți-l! 

Nota 9,8

Diverta

Cartea Viermele de mătase de Robert Galbraith este oferită pentru recenzie de Diverta. Cartea poate fi comandată de pe site-ul www.dol.ro. Activitatea magazinului online şi promoţiile pot fi urmărite pe pagina de facebook.

Autor: Alina

21 COMMENTS

  1. Felicitări, Alina! Era o vreme în care citeam numai horror, acum citesc orice, în funcție de stare. Recenzia ta e foarte bună, am vrut inițial să o las pe mai târziu, (genul horror poate fi greu de digerat dimineața), dar n-am reușit să mă abțin. După cum ai scris, cred că ți-a plăcut mult.

  2. Felicitari, Alina! Pare o super carte si ma atrage mai ales faptul ca este scris de J.K. Rowling sub pseudonim!

  3. Chiar ma ateage. Eu nu prea citesc romane polutiste, in afara de Agatha C ( in adolescenta ). Dar recenzia ta chiar m a convins sa mai schimb genul :) Mersi frumos

  4. Mmmm… pare un thriller extrem de captivant. Cartile din serie au legatura sau pot fi citite si separat?

  5. Felicitari Alina, recenzia in sine e captivanta, iar cartea cred ca este la randul ei foarte interesanta. Te prinde acest gen, iti place, si reusesti sa transmiti acest lucru.

  6. Superba recenzie! Asa cum am mai spus, daca ar fi film cu mare placere l-as vedea. Se vede ca pe tine acest gen de carti te prind! Mie imi plac in schimb, recenziile tale! Felicitari, draguta!

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro