Zapada de Orhan Pamuk-Editura Polirom

Zăpada de Orhan Pamuk-recenzie

Titlu original: Kar
Traducere: Munteanu Luminița
Editură: Curtea Veche/Polirom
Colecție: Byblos/ Biblioteca Polirom
Anul apariției: 2008/2012
Număr pagini: 568/512
Nota mea: 9,75 din 10

Orhan Pamuk (n.1952) este cel mai cunoscut și, totodată, cel mai controversat scriitor turc contemporan, asumat de întreaga Europă ca una dintre cele mai valoroase și originale voci ale ultimilor ani. Născut la Istanbul, Pamuk a urmat studii de arhitectură la Universitatea Tehnică din orașul natal, abandonate ulterior; în 1976 a absolvit Institutul de Jurnalistică al aceleiași universități. Din 1974 s-a consacrat aproape în întregime scrisului, după ce, o vreme, cochetase cu pictura.
Opera sa, elogiată cu entuziasm de critici și tradusă în peste 45 de limbi, cuprinde romane – printre care Beyaz Kale (Fortăreața albă, 1985), Kara Kitap (Cartea neagră, 1990), Yeni Hayat (Viața cea nouă, 1994), Benim Adim Kirmizi (Mă numesc Roșu, 1998), Kar (Zăpada, 2002) – și un volum de memorii dedicat Istanbulului. Recunoașterea internațională s-a concretizat și într-o pleiadă de premii prestigioase, precum: The Independent Award for Foreign Fiction, Prix de la Decouverte Europeenne, Prix du Meilleur Livre Etranger, International Impac Dublin Literary Award, Prix Medicis Etranger, Friedenspreis ș.a. În 2006, lui Orhan Pamuk i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură.

Acum câteva luni am făcut cunoștință cu Orhan Pamuk prin intermediul romanului ,,Istanbul” pe care l-am savurat și când am început această carte deja eram familiarizat cu stilul său excepțional de a scrie. Cuvintele lui meșteșugite te fascinează, îți dau impresia că ești martor al evenimentelor, că ești unul din personaje și îți dorești să ai propria contribuție la această capodoperă. Orhan Pamuk a devenit scriitorul meu turc preferat alături de Elif Shafak, iar datorită prietenilor mei dragi mi-am îmbogățit biblioteca cu titluri ale celor doi, pe care aștept cu nerăbdare să le citesc.
,,Poate că am ajuns până la urmă în miezul acestei povești. În ce măsură putem înțelege suferința și dragostea altuia? În ce măsură îi putem pricepe pe cei încercați de suferințe, de sentimente ale pierderii, ale absenței mai profunde decât ale noastre? Dacă a înțelege înseamnă a fi capabil să te pui în locul celui care este altfel decât tine, oare bogătașii, mai-marii lumii au reușit să-i priceapă vreodată pe milioanele de dezmoșteniți ai sorții care viețuiesc la marginea ei? În ce măsură poate percepe romancierul Orhan negura ce plutea asupra vieții împovărate și triste a prietenului său poet?”

„Zăpada”, romanul publicat în 2002, este povestea poetului Ka care, după ce se întoarce din Germania unde a fost exilat politic, pornește într-o călătorie spre Kars, un oraș din provincia cu același nume din estul Anatoliei. Pretextul acestei vizite în butoiul cu pulbere îl reprezintă fenomenul sinuciderilor în rândul tinerelor obligate să renunțe la voal în școli. Scopul ascuns l-ar reprezenta reîntâlnirea cu Ipek, o colegă din facultate față de care simțea o atracție încă din tinerețe.
În cele trei zile petrecute acolo începe o relație cu aceasta, dar în același timp observă viața tumultoasă, complicată a locuitorilor. În acest loc este dificil să te decizi de partea cui să fii, în cine să ai încredere, să prevestești ce întorsătură vor lua evenimentele. După o lungă perioadă în care a fost lipsit de inspirație, poetul Ka este capabil să dea naștere unor poezii, nouăsprezece la număr, fără niciun efort. El însuși este uimit de această revelație, de valoarea inestimabilă a poeziei ce apare inițial ca ceva spotan, un gând, un zumzet pe care doar mintea și sufletul tău îl poate auzi. Înainte ca ideea să nu se piardă, este așternută pe hârtie într-un proces de conlucrare dintre penița stiloului și foaia de hârtie.
Cele 19 poezii scrise la Kars au fost așezate de Ka pe schița unui fulg de zăpadă care arată cam așa:

,,Poemul era zămislit din materialul furnizat de ceea ce trăise și la care tocmai asistase Ka: pe parcursul a patru versuri era evocată o discuție cu un șeyh despre existența sau inexistența lui Allah, iar în restul poeziei își făceau loc viziunea plină de vinovăție a lui Ka asupra acelui Allah al nevoiașilor, despre care fusese vorba mai devreme, precum și raționamente privitoare la singurătate, la tâlcul tainic al lumii și la alcătuirea vieții, un bărbat cu dinți de aur, un sașiu și un pitic curtenitor, cu o garoafă în mână, care-l duceau cu gândul la întreaga sa exstență. ”Ce semnificație au toate aceste lucruri?”, s-a gândit el, minunându-se de frumusețea a ceea ce plăsmuise. Se gândea că poezia era frumoasă pentru că o putea citi de parcă ar fi fost scrisă de altcineva. Și, pentru că o găsea frumoasă, socotea că atât materialul din care era alcătuită, cât și propria sa existență erau uimitoare. Care este sensul frumuseții în poezie?”
Toate evenimentele, al căror deznodământ îl veți afla citind această carte minunată, sunt însoțite de ninsoarea ce nu contenește să cadă din cer. Zăpada îmbracă Kars-ul, reprezentând o sursă de inspirație pentru Ka, oferindu-i o altă viziune asupra vieții, asupra credinței, asupra iubirii. E imposibil să nu tânjești după fulgii de nea citind excepționalele fragmente descriptive. Câteva dintre ele care mi-au plăcut în mod deosebit:
,,Ningea cu fulgi mari, fascinanți. În lentoarea, în desăvârșirea și albeața zăpezii, care se vădea pe fondul unei lumini albăstrui, ce nu era limpede dincotro venea, stăruia ceva puternic, dătător de tihna și încredere, dar și o grație care-l umplea pe Ka de încântare. Ka și-a amintit de serile cu ninsoare din copilărie: odinioară, la Istanbul, se întrerupea lumina ori de câte ori ningea și era viscol, iar în casă se auzeau șoapte înspăimântate, exclamații de genul ,,să ne păzească Allah!”, care făceau inima copilului să bată mai năvalnic, așa încât acesta se simțea fericit că avea o familie. S-a uitat melancolic la niște cai înhămați la o căruță ce înainta anevoie prin ninsoare: nu izbutea să le distingă, în întuneric, decât capetele, care se legănau încordate ba la stânga, ba la dreapta.”
,, ,,Ce caut eu pe lumea asta?”, s-a gândit Ka. Ce demni de milă par a fi de departe fulgii de zăpadă, ce demnă de milă e viața mea! Omul trăiește, se sleiește și piere. A chibzuit că, pe de-o parte, fusese nimicit, iar pe de altă parte exista: se iubea pe sine și urmărea cu dragoste și tristețe, așa cum urmărea fulgii de zăpadă, calea pe care o apucase viața sa. Și-a amintit de mirosul pe care-l răspândea tatăl său după bărbierit, de picioarele reci ale mamei care, încălțată în papuci, se împregna de acel miros în vreme ce pregătea micul dejun în bucătărie, de o perie de păr, de siropul de tuse dulce, roz pe care i-l dădeau să-l bea noaptea, când se trezea tușind din toți rărunchii, de lingurița strecurată în gură, de acele nenumărate mărunțișuri din care era alcătuită viața, de solidaritatea tuturor lucrurilor, de fulgul de zăpadă…”
,,Și ce minunat se cernea ninsoarea! Cu fulgi mari, cu hotărâre, în liniște deplină, de parcă n-avea de gând să se mai oprească niciodată. Bulevardul Karadag era o arteră largă, în pantă, care se pierdea în noaptea întunecoasă; zăpada îi ajungea până la genunchi. Alb și misterios! În frumoasa clădire cu trei etaje a primăriei, rămasă de pe vremea armenilor, nu se zărea țipenie de om. Țurțurii de gheață care atârnau de ramurile unui moșmon se contopiseră cu mormanul de zăpadă adunat pe o mașină invizibilă, aflată undeva dedesupt, dând naștere unei perdele ca de tul, țesută pe jumătate din gheață, pe jumătate din zăpadă. Ka a trecut prin fața ferestrelor bătute în scânduri ale unei case armenești pustii, cu un singur cat. În vreme ce își asculta sunetul respirației și al propriilor pași, percepea în el o forță care ar fi putut întoarce fără șovăire spatele ispitei vieții și fericire, pe care părea să o perceapă pentru prima oară.”

Citind mai multe cărți scrise de autori turci am descoperit unul din clișeele întâlnite des la ei, cel al protagonistului scriitor/poet care se află într-o căutare a eului său interior, ce îmi este pe plac. Un motiv pentru care iubesc literatura turcă îl reprezintă faptul că nimic nu este ales la întâmplare. De exemplu, Orhan Pamuk nu alege numele pur și simplu. Poetul numit Ka, titlul în turcă al cărții Kar (zăpadă), numele orașului Kars nu reprezintă o simplă coincidență, asta e evident. Nu cred că există suficiente cuvinte pentru a descrie această capodoperă cu care am terminat anul 2015. Vi-o recomand cu căldură, căci este perfectă pentru a fi citită la gura sobei! Eu am citit ediția veche de la Curtea Veche a cărei copertă m-a fascinat, însă dacă nu reușiți să intrați în posesia ei (mai sunt câteva exemplare prin anticariate) aveți la dispoziție noua ediție de la Polirom. Având în vedere că este prima mea recenzie pe anul acesta, vă doresc un an nou care să fie așa cum vă doriți! Lăsați fulgii de nea să se coboare asupra voastră, admirați-le albul imaculat și visați la ceea ce vă doiriți… La vie est belle!

Părerile criticilor:
„Zăpada este îmbogățită de amestecurile mesmerizante ale autorului sau, o voce cu un timbru nestatornic, apăsând când pe joaca povestitorului, când pe nebunia neagră a exploratorului în fața hăului.” (The New York Times)
 „Romanul politic revine tocmai dinspre Cornul de Aur, aducând cu el un rânjet malefic. E ca și cum Nabokov și Rushdie și-ar fi scos numerele de circ în stradă ori Milan Kundera și-ar fi adus aminte să râdă.” (Harper’s Magazine)
,,O lectură esențială pentru timpurile noastre…” (Margaret Atwood)
,,O operă majoră… măiestrit construită și bântuită de dilemele lumii contemporane… impresionantă prin anvergură, franchețe și umor…” (John Updike)

LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Autor: Cosmin