Zgomotul timpului de Julian Barnes

Zgomotul timpului de Julian Barnes

Zgomotul timpului, de Julian Barnes

Titlu original: The noise of time

Traducător: Virgil Stanciu

Format: Paperback

Număr pagini: 208

Editura: Nemira

   Julian Barnes s-a nascut in Leicester, Anglia, in 1946. A studiat la City of London School intre 1957 si 1964, apoi la Magdalen College, Oxford, absolvind (cu onoruri) in 1968 secţia de limbi moderne. După încheierea studiilor, a lucrat ca lexicograf pentru Oxford English Dictionary timp de trei ani. Din 1977, a devenit redactor literar şi a semnat recenzii în New Statesmen si New Review. Între 1979 si 1986 a realizat cronici de televiziune, mai întâi pentru New Statesmen şi apoi pentru Observer.

Un roman intens şi complex, perfect pentru iubitorii de ficţiune istorică.

   Înainte de a citi acestă carte am mai citit un al roman de la Julian Barnes şi anume: Arthur&George. Vă spun drept că mi-a plăcut mai mult Arthur&George, decât Zgomotul timpului, însă asta depinde de gusturi şi, bineînţeles din ce genuri fac parte.

  Mi s-a părut, de asemenea o carte grea, dar unele pasaje au fost chiar plăcute, amuzante şi adevărate.

   Am pornit lectura cu ideea că o să am parte de ceva interesant şi am dat peste un roman în măsură de 80% biografic. Nu ştiu dacă v-am mai spus, nu mă împac cu romanele biografice şi mai puţin cu cele autobiografice. Nu mă pasionează şi nu mă fac să dau pagina aşa de repede precum aş da-o la o ficţiune pentru adolescenţi, dar a fost o lectură interesantă.

  Descrierea cărţi pare tentantă, iar laudele de pe copertă te îndeamnă să începi cât mai repede şi sigur procesul de citire:

„O ambitioasa alegorie orwelliana despre dificultăţile întâmpinate de artişti în societăţile totalitare şi o parabolă kafkiana despre eforturile unui om fricos de a se lupta cu o realitate suprarealistă.“ – The New York Times.

„Barnes s-a reinventat înca o data.“ – Daily Telegraph.

   Aşteptările mele de la această carte au fost surprinse cu opusul lor. Naraţiunea folosită de scriitor nu te plictiseşte, este cumva ,,obositoare”. Trebuie să petreci câteva zile pe carte, eu fiind de părere că nu ai cum să-o lecturezi imediat. Tot ce citeşti trebuie să ajungă şi la inimă şi nici pe departe să rămână pe drum.

   Să vedem şi cam despre ce este vorba şi să facem cunoştinţă cu minunatul compozitor al secolului XX-lea, Dmitri Dmitrievici.

   Personajul principal al cărţii este un tânăr talentat şi calm, retras. Tatăl său murise şi el avea acum responsabilitatea de a întreţine pacea şi armonia în familia sa. Am văzut în Dmitri un personaj bine conturat de către autor, ale cărei calităţi şi defecte erau mai mult decât vizibile, putând foarte uşor să îmi dau seama ce tip de om este viitorul compozitor.

   Pentru că iubea foarte mult muzica s-a dedicat şi şi-a pus toată dragostea, speranţa şi respectul în munca sa. Ambiţia, râvna şi talentul său l-au propulsat de timpuriu în topurile celor mai buni compozitori ruşi. A cunoscut faima şi după puţin timp piesele sale au început să fie puse în practică pe cele mai populare şi prestigioase scene. Popularitatea şi iubirea pe care i-o oferea publicul, auditorul, l-au făcut să se simtă bine şi să-şi facă din ce în ce mai bine munca.

  Nu după mult timp comentarii urâte sunt aduse în atenţia talentatului compozitor Dmitri şi toată faima şi popularitatea a început să scadă simţitor foarte repede. Acum, se simţea prost şi rău dispus, singurul său alin fiind  ţigările.

   Cea mai celebră piesă a lui Şostacovici a fost “Lady Macbeth din Mtensk”, fiind şi cea mai îndrăgită de spectatori. Regimul comunist de la acel timp, condus de Stalin ( Iosif Vissarionovici Stalin) i-a făcut munca şi piesa “Lady Macbeth din Mtensk” de tot râsul.

   În revista “Pravda” apar din ce în ce mai multe critici rele la adresa compozitorului, perioada lui de faimă încheindu-se aici. Şostacovici era rugat să iasă în public şi să-şi ceară iertare. Vă întrebaţi oare de ce sunt aduse aceste comentarii la adresa tânărului, nu-i aşa? Am şi răspunsul care este destul de neclar şi absurd: pentru că înainte de a crea celebra piesa s-a inspirat din modele de pe alte meleaguri, nicidecum de pe ale Rusiei. Mi se pare foarte corect şi cinstit să te inspiri din munca altor oameni, aceasta reprezentând pentru tine un punct de ambiţie şi curaj care te îndeamnă să-l depăşeşti şi să mergi mult mai departe. Să descoperi noi drumuri care te fac şi mai popular decât eşti. Nu o să înţeleg niciodată aceste motive slab dezvoltate şi fără esenţă! Chiar nu pot!

  Starea moarala a lui Şostacovici se schimba, şi sub cerul fără nori, în care lumina reuşea să pătrundă şi în cel mai întunecat colţişor s-a abătut o pătură groasă şi mare de nori pufoşi şi negri. Era distrus, efectiv distrus! Imaginează-ţi că ţi-ai dat toată silinţa şi ai muncit ani întregi pentru ca într-o zi să ajungi undeva sus şi a doua zi să afli că toţi contracandidaţii tăi te depăşesc rapid şi irevocabil şi tu tocmai ai ajuns pe ultimul loc, departe de ce ţi-ai propus. E greu şi foarte dur acest timp. M-am regăsit pe-alocuri cu minunatul compozitor şi i-am înţeles perfect starea prostă şi durerea care i-a străpuns inima.

   Acum, viziunea fostului compozitor celebru era foarte restrânsă şi punea întotdeauna răul în faţă. De asemenea, acum stătea lângă un lift împăcat cu el şi cu o valijoară aşteptând ca din moment în moment să fie săltat de forţele armate şi dus în faţa lui Stalin, apoi transportat în Siberia, trăindu-şi viaţa în chinuri groaznice. Dormea îmbrăcat. Era pregătit şi aştepta clipa.

  Cu regimul comunist la putere, artist fiind, ori te conformai şi cântai numai ce se potriveşte ţării şi patriei tale, ori îţi semnai garantat condamnarea la moarte.

“În Rusia lui Stalin nu existau compozitori care să scrie cu tocul între dinţi. De acum încolo vor exista doar două cateogorii de compozitori cei vii şi înspăimântaţi şi cei morţi.”

  La decăderea morală a lui Şostacovici, fostul Dmitri a contribuit şi Nikolas Nabokov care-l îndeamnă să-şi recunoască rolul în toată acestă mascaradă şi să-şi asume contribuţia la această scenă penibilă. Cu alte cuvinte, era îndemnat să spună că tot ce făcea o făcea fără dragoste şi fără voinţa lui. Era îndemnat să spună că era pus de Stalin şi regim să nu se mai inspire şi să facă doar ce e pe placul poporului.

  Dar iată că o nouă portiţă se deschide pentru compozitor şi vestea că Iosif Vissarionovici Stalin, conducătorul regimului comunist la acea perioadă în Rusia, a murit, aduce bucuria şi veselia, calmul şi liniştea, pacea şi buna dispoziţie pentru Şostacovici.

   La putere vine un alt conducător comunist şi, din nou, lumina soarelui care reuşea să-i pătrundă până şi în cel mai întunecat locşor din inima lui e pur şi simplu acoperită de nori furioşi şi întunecaţi care îndeamnă la tristeţe şi suferinţă. Şostacovici este rugat să devină membru al partidului şi să-şi dedice viaţa poporului şi naţiei sale. Va reuşi să treacă şi peste această perioadă? Se va supune sau se va lăsa dominat de regimul comunist, ori va învinge şi-şi va recăpătat calm şi bucuria care-i lipsesc aşa de mult?

  Vă recomand cu drag acest roman “greu”şi complex, în special celor iubitori de istorie şi pasionaţi de romanele biografice. Nu vor fi prezente momente interminabile şi date greu de reţinut care fac lectura dificilă, şi cred că are să vă placă! Lectură plăcută!

sigla Nemira

Cartea Zgomotul timpului de Julian Barnes a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Nemira.

10 COMMENTS

  1. Multumesc Robertt pentru recomandare dar cartea nu e genul meu. Lectura placuta in continuare!

  2. frumoasa prezentare robertt,dar eu nu ma prea impac cu genul acesta de romane,iar autorul nu e pe lista mea de favoriti.felicitari pentru prezentare! ;)

Leave a Reply