10 cărți pe care să le iei cu tine în vacanță

10 cărți pe care să le iei cu tine în vacanță-Top cele mai vândute cărți pe Libris.ro în această vară

 

   Cărțile de beletristică, cele de dezvoltare personală, dar și volumele pentru copii sunt cele mai căutate titluri pe durata verii, arată o analiză a Libris.ro, lider pe piața librăriilor online. Pentru prima dată în ultimii ani, un procent semnificativ îl reprezintă volumele semnate de autori români.

  Străinul de lângă mine – Irina Binder, Eu încă te iubesc – Cristina Chiperi, Carte de identitate – Sanda Nicola sau Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni – Ioana Chicet-Macoveiciuc sunt câteva dintre titlurile semnate de autori români care au ajuns în bagajul de vacanță al românilor în această vară. Acestora li se alătură cărți de dezvoltare personală, cum ar fi Puterea extraordinară a subconștientului tău – Joseph Murphy, dar și cărți de beletristică, precum Eu, și totuși alta – Jojo Moyes.

  În ceea ce privește lectura copiilor, printre cele mai citite sunt poveștile din celebra serie Harry Potter, alături de Aventurile lui Habarnam, sau volumele semnate de Roald Dahl, dintre care Charlie și Fabrica de ciocolată este cea mai populară.

  “Trendul de a pune în bagajul de vacanță un volum sau două, pentru a le parcurge pe îndelete în zilele liniștite de concediu este tot mai vizibil și este, desigur, îmbucurător. Lectura devine parte din programul obișnuit, semn că timpul alocat cititului este perceput din ce în ce mai mult ca un timp de calitate, pe care fiecare cititor și-l alocă pentru sine. Este ceea ce încurajăm și prin proiectul nostru #RespectYourself, prin care prezentăm lectura drept o formă de respect pentru propria persoană, iar faptul că cititul începe să fie un obicei permanent al mai multor români este extraordinar”, a declarat Laura Țeposu, director de dezvoltare Libris.ro.

Top 10 cele mai vândute cărți (mai –iulie):
  1. Străinul de lângă mine – Irina Binder
  2. Eu, și totuși alta – Jojo Moyes
  3. Sapiens. Scurtă istorie a omenirii – Yuval Noah Harari
  4. Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine – Lise Bourbeau
  5. Eu încă te iubesc – Cristina Chiperi
  6. Homo deus. Scurtă istorie a viitorului – Yuval Noah Harari
  7. Puntea viselor – Lesley Downer
  8. Puterea extraordinară a subconștientului tău – Joseph Mmurphy
  9. Carte de identitate – Sanda Nicola
  10. Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni – Ioana Chicet-Macoveiciuc
10 titluri noi, pe val:
  1. Fiica negustorului de mătase – Dinah Jefferies
  2. Bărbatul care n-a mai sunat – Rosie Walsh
  3. Femeia din Orient Express – Lindsay Jayne Ashford
  4. Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina
  5. Silver Bay – Jojo Moyes
  6. Dincolo de iarnă – Isabel Allende
  7. Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi – Nikolai Nosov
  8. Grădina de sticlă – Tatiana Tibuleac
  9. Istoria iubirii – Nicole Krauss
  10. Mâța Vinerii – Doina Ruști
Top 10 cele mai vândute cărți pentru copii (mai –iulie):
  1. Erus și Valea Răbdării – Alec Blenche
  2. Bufnița care se temea de întuneric – Jill Tomlinson
  3. Lămâi, cărți și prieteni – Jo Cotterill
  4. Erus și Valea generozității – Alec Blenche
  5. Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi – Nikolai Nosov
  6. Pisicuța care voia să ajungă acasă – Jill Tomlinson
  7. Vacanța pofticioșilor – Ioana Chicet-Macoveiciuc
  8. Călătorie în interiorul corpului uman
  9. Charlie și fabrica de ciocolată – Roald Dahl
  10. Harry Potter și piatra filozofală – J. K. Rowling
 Top 10 cele mai vândute cărți pentru adolescenţi –Young Adult (mai –iulie):
  1. Endgame. Jocul Final: Cheia Cerului – James Frey, Nils Johnson-Shelton
  2. De veghe în lanul de secară – J.D. Salinger
  3. Povești de seară pentru fete rebele
  4. Sub aceeași stea – John Green
  5. Dacă aș rămâne – Gayle Forman
  6. Vampirii din Morganville
  7. Căutând-o pe Alaska – John Gree
  8. Hobbitul – J. R. R. Tolkien
  9. Silmarillion – J.R.R. Tolkien
  10. Absolut tot – Nicola Yoon

Despre Libris.ro

  Fondat în 2009, Libris.ro este o afacere 100% românească și cea mai mare librărie online din România. Peste 120.000 de titluri de carte stau la dispoziția cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzica, filme și cadouri.

  Din decembrie 2014, Libris.ro s-a alăturat Organizației „Salvați Copiii” în proiectul de reducere a mortalitășii infantile în România.

  Din martie 2018, Libris.ro a demarat campania #RespectYourself – Oferă-ți timp pentru lectură, proiect prin care își propune să prezinte lectura din perspectiva unei activități care înseamnă respect față de sine, preocupare pentru autocunoaștere și dezvoltare.

 

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.