101 dalmațieni – adaptare ilustrată după Dodie Smith – recenzie

 101 dalmațieni – adaptare ilustrată după Dodie Smith – recenzie  

Titlul original: The Hundred and One Dalmatians

Editura: Univers Enciclopedic Gold

Anul aparitiei: 2017

Adaptarea textului de: Peter Bently

Ilustrații de: Steven Lenton

Traducere de: Alina Loredana Brebeanu

Gen: carte pentru copii

Cotație Goodreads: 4,11

   Cine nu cunoaște povestea celor 101 dalmațieni? Cine nu o știe pe malefica Cruella de Vil, un personaj negativ emblematic? „Zici că-i Cruella!” spunem când vedem o femeie machiată excesiv sau „Ai/are niște unghii precum Cruella de Vil”, adică lungi, ascuțite și roșii. N-ați auzit niciodată asemenea comparații?

   „101 dalmațieni” este unul dintre reperele copilăriei mele, cu atât mai mult cu cât filmul a apărut în 1996, exact în acea perioadă. L-am urmărit de mai multe ori, ca și animația din 1961, pe care sunt sigură că o cunoaștem cu toții.

   Însă ce știm despre povestea originală? A fost scrisă în 1956, de Dodie Smith (Dorothy Gladys  Smith), ca urmare a remarcii unei prietene, cum că din dalmațienii autoarei ar ieși o haină de blană minunată. Pentru că da, Dodie Smith avea 9 dalmațieni, iar primul dintre ei, Pongo, a dat numele cățelului din poveste.

   Pongo și Missis (în povestea originală; ulterior, pentru adaptări, numele i-a fost schimbat în „Perdita”) sunt o pereche de dalmațieni ce locuiesc într-o casă frumoasă din Londra, alături de familia Dearly. Într-o zi, Missis îi aduce lui Pongo vestea că vor avea cățeluși. Însă nu mare le este mirarea, dar și bucuria, când se nasc nu mai puțin de… 15!

   15 pui încântători. Fericirea le este umbrită atunci când sosește în vizită o femeie pe nume Cruella de Vil. Aceasta le propune soților Dearly să-i vândă cățelușii contra unei sume mai mult decât avantajoase, însă ei refuză.

„- N-o să-i vindem niciodată, îi răspunse ferm domnul Dearly.

– Păcat, mormăi Cruella în timp ce se pregătea să plece. Din ei ar ieși o haină de blană absolut fermecătoare!”

    Cruella dă impresia că le acceptă hotărârea, însă nu renunță la planul ei. Într-o zi, nu după mult timp, Pongo și Missis se întorc de la plimbare și constată că le-au fost răpiți copiii. Întreaga casă se pune în mișcare, atât ei, cât și stăpânii lor îi caută peste tot, soții Dearly anunță Poliția, din păcate fără rezultat.

   Ideea salvatoare le vine celor doi dalmațieni: merg pe un deal și încep să latre, cerându-le ajutorul tuturor câinilor. Noroc cu Colonelul, un câine ciobănesc, care știe unde se află cățelușii. Evident, Cruella era implicată în răpire. Ajunși la Casa Infernului, locul în care erau ținuți, Pongo și Missis constată că nu numai copiii lor fuseseră răpiți, ci și mulți alți pui de dalmațieni. Cruella de Vil era de neoprit în planul ei diabolic de a-și croi o haină de blană cu pete.

  Reușesc să evadeze cu toții (inclusiv restul cățelușilor, alături de care însumează numărul de… 101), însă la scurt timp, Cruella își dă seama și vine după ei cu mașina. Or fi reușit cei 101 dalmațieni să scape?

   Cruella de Vil este unul dintre personajele negative emblematice. Însuși numele ei îi sugerează intențiile diabolice: de Vil. Ia uniți aceste două silabe și vedeți ce vă iese! Nu cumva „devil” (diavol)? Semnificația numelor este prezentă și în cazul soților Dearly (probabil de la „dear”, însemnând dragi, cumsecade).

„- Nu-mi place Cruella de Vil, zise el.

– Nici mie, îl aprobă Missis. Numai să o vezi și e de ajuns ca să sară petele de pe tine!”

   Ca în orice poveste pentru copii, și aici avem parte de mesaje moralizatoare: din modul în care Pongo și Missis sunt ajutați de cei din „tagma” lor, vedem cât de important este să ne ajutăm între noi, să nu rămânem indiferenți la suferința altora. De asemenea, ne dăm seama că nu e bine să avem încredere în oricine; soții Dearly i-au arătat Cruellei prea multă amabilitate și în naivitatea lor, au fost păcăliți, ceea ce le-a provocat suferință tuturor.

   În afară de faptul că „101 dalmațieni” mi-a încântat copilăria, nu pot să nu remarc ilustrațiile superbe din noua ediție de la Univers Enciclopedic Gold. Pe lângă aspectul estetic, este surprins specificul epocii: telefonul fix pe măsuță, televizorul cu butoane, cuierul vintage. Mi-a atras atenția eleganța lui Missis și Pongo: ea, cu un colier la gât, iar el, cu papion. Totodată, am fost mirată să constat că însoțitoarea Cruellei era… o pisică.

   Textul este adaptat bine pentru nivelul de înțelegere al celor mici, cu fraze scurte și concise. Copiii din ziua de astăzi sunt norocoși că se pot bucura de aceste minunății, numai bune pentru a-i îmbia la citit.

   Povestea lui Dodie Smith a inspirat mai multe producții cinematografice, cele mai de seamă fiind adaptarea Disney din 1961 și filmul din 1996, cu Glenn Close în rolul Cruellei. Revăzând filmul, am descoperit un Mr. Weasley mai tânăr; actorul Mark Williams, ce îl interpretează pe unul dintre angajații Cruellei, avea să joace câțiva ani mai târziu rolul lui Arthur Weasley în Harry Potter.

   Au adaptat bine povestea din animație la vremurile din film; în animația din 1961, Roger este muzician și compune celebrul cântec „Cruella de Vil”, cel mai mare hit al său; în filmul din 1996, el creează jocuri video, industrie aflată în plină dezvoltare și datorită Cruellei, ia naștere personajul ce îi asigură succesul.

   Nu m-aș plictisi niciodată să revăd filmul sau animația Disney și de ce nu, nici să recitesc povestea; cu producțiile Disney am crescut, mereu îmi vor aduce aminte de copilărie.

Despre autoare:

   Dodie Smith (Dorothea Gladys Smith) este o autoare britanică de povești și piese de teatru pentru copii. Cea mai celebră operă a sa este „101 dalmațieni”, inspirată de proprii căței. Primul său dalmațian se numea Pongo, de unde numele personajului canin din poveste. Ideea i-a venit atunci când cineva i-a spus că din dalmațienii ei s-ar face o haină de blană minunată.

  Alte cărți de referință ale autoarei sunt „I Capture the Castle” și „The Starlight Barking” – continuarea poveștii „101 dalmațieni”.