250 de kilometri şi un secol de amintiri, de Lucian Ciuchiţă

An aparitie: 2018

Categoria: Literatura Romana

Editura: LIBRIS EDITORIAL

Format: 210×150 mm

Număr pagini: 216

“Un secol de amintiri, început cu străbunicul Ilie –în Marele Război, continuat apoi cu bunicul Ion-în cel de-al Doilea Război Mondial, încheiat cu imagini dintr-un alt “război”, de o altă factură la care participase tatăl său Apostol.”

“Da fiecare dintre noi avem parte de un război, fie interior, fie pentru interesele altora, dar trebuie să-l ducem până la capăt…”

“Al meu poate că abia a început și doar Bunul Dumnezeu știe cât va dura și ce va fi după…Un bulgare de pământ, doar atât mai rămâne din noi, după noi…un bulgare de pământ care se tot reciclează și se tot reciclează …la nesfârșit!”

   Când Lucian mi-a relatat entuziasmat că a scris o carte deosebită, un “bildungsroman”, i-am ascultat mărturisirea, sincer, ușor sceptică, dar n-am avut inimă să-i spun că eu nu prea citesc romane biografice. Am tăcut și m-am gândit :”las că văd eu ce fac”!. Și bine am făcut!!!

Am primit cartea și…am făcut o noapte albă. A fost o experiență extraordinară. Nu e un thriller, nu e o carte polițistă (se știe că le prefer) și atunci?!!!

   Cartea lui Lucian Ciuchiţă pare un jurnal, o rememorare a trecutului, o saga a unei familii, întinsă pe 100 de ani, văzută prin ochii unui copil. Este toate acestea și nu numai…

   În stilul său inconfundabil, deja “marcă înregistrată”, Lucian ne poartă pe căile istoriei, de la 1918 încoace, prin războaie, viața satului, comunism, școală și aventuri copilărești, totul interconectat cu momente istorice vechi sau  contemporane, politică  și viață socială. Denumirile capitolelor sunt și ele simbolice, dar ilustrează perfect conținutul lor.

   Cartea începe cu lumea văzută prin ochii unui copil de 5 ani, trimis la țară la bunici, departe de mamă, o adevărată despărțire în mintea lui. Mama se îmbolnăvise, tatăl, din cauza meseriei, nu putea să se descurce singur cu un copil, așa că  li s-a părut firesc să-l trimită la țară, la bunicii materni. Din păcate erau oameni reci pentru care copilul însemna o grijă în plus, total diferiți de mama lui.

   Așa aflăm povestea bunicului, poreclit în sat Bloanţă, care mai avea doi frați, unul plecase la oraș și revenise doar la înmormântări, celălalt avea casa chiar lângă el. Deși frați și vecini cei doi porniseră pe drumuri diferite, Bloanţă se dăduse cu comuniștii, celălalt devenise legionar. Au ajuns să se urască cu patimă și să nu apuce să se împace nici în față morții. Erau reci, duri, chiar și cu proprii copii și nepoți, ceea ce va determina înțelegeri și alianțe între urmași mai ales când voiau să le joace feste. Coșmarul copiilor era Bloanţă care umbla mereu cu barda la el, folosind-o la mânie, fără să-i pese că era vorba de un copil sau de un nepot. Astfel că Alexandru n-a putut niciodată să țină la el sau la bunica.

   Spre deosebire de ei părinții tatălui erau total diferiți. Bunicul Ion, revenise infirm din război, din lupta de la Cotul Donului. Bunica Alexandrina, o adevărată “forță a naturii” și-a crescut singură copiii, își făcea singură treburile în gospodărie și chiar s-a aparat de hoți cu pistolul lăsat de Ion.

  Bunica avea doi frați boxeri în București. Apostol, tatăl lui Alexandru, avea 8 ani când unchiul lui mai mic venise în vizită în sat. Seara l-a luat pe nepot cu el la cârciumă să bea un suc. A fost atacat de o gașcă de localnici, i-a bătut, dar a plătit și daunele.Totuși, șeful postului (un prost fudul), instigat de localnici l-a arestat și l-a torturat câteva zile, astfel că s-a întors acasă secat de puteri și îmbătrânit, murind la ceva timp. Acesta a fost momentul care-l va determina pe Apostol să ia calea armatei, sperând să-l pedepsească pe miliţian.

   Ajuns în structurile de securitate a încercat să fie corect, fără să distrugă pe nimeni, fără să folosească prea mult forța armelor nici când a trebuit să caute pe munte așa-ziși bandiți. S-a pensionat destul de repede și s-au mutat la țară.

   Este a două “deportare” a lui Alexandru (după cea de la 5 ani) care va reveni în orașul natal abia la liceu. Din amintirea celor două “deportări” ale lui Alexandru, autorul ne descrie tipologii diferite, dar foarte reale de țărani, de milițieni, de dascăli. M-a impresionat cu atât mai mult cu cât mi-am amintit și eu povești din viață satului oarecum asemănătoare auzite de la bunica mea și prietena ei.

   Alexandru ne spune și povestea străbunicilor și bunicilor Manuelei, veniți din Cernăuți la Turda. E povestea Clementinei, care plecase fără ezitare, lăsând în urmă gospodăria și casele pentru a-și salva copiii și nepoata. Clementina, o femeie puternică cu suflet cald, care și-a crescut cu dragoste copiii, nepoții și chiar strănepoții.

   Din povestea lui Apostol și a fratelui său Costel vedem că mai existau și oameni cu funcții, care ar fi putut distruge vieți și totuși alegeau să rămână oameni. Dar există și reversul medaliei, oameni care fără să cerceteze realitatea și numai “pentru că puteau” distrugeau vieți și cariere.

   La fel s-a întâmplat și-n povestea fratelui lui Alexandru, Cristian, mai mare ca el cu 11 ani. Pictor talentat și valoros, împiedicat de invidioși, a ajuns în final la Londra unde s-a stabilit și s-a remarcat.

  În anii de școală și de facultate Alexandru a întâlnit și așa ziși profesori, oameni cu suflet mic și răzbunător cu care a fost nevoit să reacționeze pe măsură. Dar a întâlnit și “adevărați dascăli” care au știut să recunoască și să accepte potențialul copilului, oameni pe care i-a considerat adevărate repere în viață. Așa cum o adevărată minune a rămas și întâlnirea unui tânăr poet Alexandru cu marele poet Marin Sorescu.

   Autorul descrie fără patimă, dar cu realism viața țăranului în perioada războiului, creionează diferite personaje din viața satului, fiecare cu părțile lui bune sau rele.

Ceea ce mă face  să fiu și mai fermă în părerea mea și să nu suport exprimarea des auzită: ”pe vremea mea…”

   În toate vremurile și-n toate păturile sociale au fost oameni buni și răi, lacomi, cruzi, altruiști, nepăsători sau împăciuitori, oameni care se târau ca niște reptile sau dimpotrivă aveau coloana vertebrală, așa cum de fapt sunt și în ziua de azi.

Autorul ne familiarizează cu diferite momente și ne explică conjunctură istorică sau politică a vremurilor.

Un jurnal și nu numai…un adevărat regal de istorie, filozofie, cultură și caracteristici umane.

“Poarta Timpului se deschisese și părea mai mare decât intrările în marile castele medievale…

Era POARTA unui secol de amintiri…”

250 de kilometri şi un secol de amintiri de Lucian Ciuchiţă

Verifică disponibilitatea cărţii în librăria online: libris

Recenzii cărţi scrise de Lucian Ciuchiţă