Admirație și invidie - De ce ne pierdem din prieteni pe drum?

Admirație și invidie – De ce ne pierdem din prieteni pe drum?

Rubrica La vie en noir

   De la an la an cercul de prieteni se strânge în jurul nostru. La adolescență puteam lega cu ușurință relații bazate pe afecțiune și pasiuni comune, la maturitate aceste criterii nu mai sunt suficiente. Devenim mai selectivi când vine momentul să ne alegem persoanele cu care dorim să împărtășim bucuriile și frustrările și cu care să ne petrecem puținul timp liber pe care îl avem la dispoziție.

   Relațiile devin cauzale, ne formăm alianțe în funcție de mediul în care ne petrecem mare parte din timp și de interesele comune pe care le avem în vedere. Indiferent de motivațiile care ne aproprie sau de contextul care ne facilitează înnodarea acestor relații, se întâmplă adesea ca  lucrurile care ne-au apropiat la început, să fie cele care să ne separe ulterior.

   Momentele de sinceritate și experiențele împărtășite ne crează impresia de apropiere, camaraderie, ne ajută să ne încurajăm reciproc, să ne echilibrăm stările negative, să căpătăm încrederea necesară pentru a încerca lucruri noi și a ne asuma responsabilități de la care altă dată ne-am fi eschivat. Ne clădim împreună planuri și ne asumăm ducerea lor la bun sfârșit, fie în echipă, fie în paralel, urmând îndeaproape pașii parcurși de celălalt.

  O mare parte dintre relațiile de prietenie ad-hoc, pornesc de la sentimente reciproce de simpatie desfășurate pe un fundal în care ne simțim confortabil cu noi înșine. Alianța începe de cele mai multe ori în punctul în care nevoia de suport reciproc primează. Împreună ne energizăm și ne mobilizăm spre reușită, dar ce se întâmplă în cazul în care lucrurile nu decurg conform planului și rezultatele obținute nu sunt pe deplin în avantajul nostru?

  Este foarte posibil ca la final să nu ne poziționăm pe picior de egalitate în ceea ce privește succesul sau confirmarea după care tânjeam și acest lucru va naște indirect frustrări de care putem să nu fim pe deplin conștienți. Unul dintre noi va avea cumva mai mult de câștigat sau vom trăi cu impresia ca a obținut cu mai multă ușurință rezultatul dorit. În momentul în care simțim că parteneriatul nu a fost echitabil, modul de raportare la situație afectează și relația cu persoana cu care am făcut anterior front comun.

  Frustrarea naște ură. Reușita comună nu ne satisface pe deplin. Considerăm că merităm mai mult și cu cât analizăm mai bine situația, ni se conturează din ce în ce mai clar ideea că efortul depus de noi este mult mai mare în comparație cu implicarea partenerului de surghiun. Bunăvoința cu care am pornit la drum și sentimentul de ușurare pe care l-am avut când am realizat că avem cu cine să ne inițiem într-o nouă aventură, s-au transformat subit în dezgust, dezamăgire și invidie.

  Alteori prieteniile nu se formează având la bază necesitatea comună de a realiza ceva sau de a depăși un impas în care ne simțim blocați, ci se pot forma treptat, în timp, asimilând  sentimente de respect și admirație față de o anumită persoană cu care ne dorim din ce în ce mai mult să interacționăm. Stând în preajma cuiva care deține resursele mentale și energetice de a-și atinge scopurile, ajungem să ne dorim să împrumutăm din carisma și motivația acestuia, pentru a ne sălta capul deasupra liniei de plutire. Ușurința cu care mentorul pe care ni l-am ales pare să depășească toate obstacolele, ne mobilizează, ne dă încredere în forțele proprii, cu toate că eforturile și sacrificiile neștiute pe care acesta le-a depus pentru a-și atinge scopurile setate, ne sunt complet necunoscute. Ne este străină lupta acestuia, momentele de cădere și restructurarea mentală la care s-a supus forțat pentru a se menține pe linia de plutire. Ne raportăm doar la rezultate și sperăm că lucrurile vor merge de la sine și că ne vom legăna în același hamac al realizărilor mărețe duse la bun sfârșit.

  Primele eșecuri cu care ne vom confrunta ne vor destabiliza și dacă personalitatea noastră are tendința de a claca ușor și de a aștepta constant suport necondiționat din partea altcuiva, este foarte posibil să nu fi înțeles pe deplin regulile jocului.

  Susținerea de care avem nevoie vine la pachet cu motivația noastră de a excela, cu efort depus și voință proprie pentru a putea obține rezultatele dorite. Invidia și acuzațiile conform cărora ne comportăm de parcă ni se datorează ghidaj și îndrumare până la final, își are rădăcinile într-o imaturitate latentă și o viziune eronată asupra vieții.

  În ambele cazuri trecerea de la o extremă la alta e extrem de probabilă pentru cei nesiguri, obișnuiți să se entuziasmeze rapid la idei noi, să ardă cu flacără intensă dar instabilă. Cei care pe parcurs își reamintesc cu greu scopul spre care tindeau, dar înmagazinează cu ușurință sentimente negative pe care le proiectează cu lejeritate asupra celor care aleg să nu se descurajeze atât de ușor.

  Este posibil să nu vă afecteze atât de mult pierderea unui prieten deoarece nu ar fi prima dată. Dar asta nu înseamnă că nu putem să fim uneori ceva mai distanți sau circumspecți când vine vorba de sentimente de admirație nejustificate sau intruzive, căci riscul de a ne trezi târâți în drama emoțională a celui care ne tratează cu interes dozat inconstant și manifestat uneori agresiv, este mare.

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle

foto credit Pexels

***Dana Nichițelea (Dana)*** – sunt absolventă de studii psiho-sociale, mamă, devoratoare de cărți, pasionată de filme și cești de cafea aromată, îmi plac plimbările lungi și singuratice pe care le alternez cu reuniuni vesele între prieteni dragi, prăjiturile cu ciocolată și diminețile leneșe. Aleg să mă mențin mereu ocupată desfășurând simultan activități diverse. Mă relaxează conversațiile cu persoane lipsite de false pudori, pentru care sarcasmul, ironia si o doză de cinism, nu reprezintă un punct de cotitură. Am debutat în februarie 2020 la Editura Heyday Books, Bacău cu volumul de proză scurtă “Povestea funcționarului care a devenit cuier”, sunt co-autor în cadrul colecţiei de nuvele "Nuanţe de piper şi ciocolată" - Editura Siono, Bucuresti, lansată în septembrie 2020, iar în februarie 2021 am publicat primul meu roman – La răsărit e ceață – Editura Heyday Books, Bacău. Pentru mine, Literatura pe tocuri reprezintă o comunitate de prieteni, un spațiu în care libertatea și curiozitatea se întrepătrund și un nou început alături de oameni pasionați de lectură.

5 COMMENTS

  1. Adevarat doar pentru ca acordam poate prea usor increderea si apelativul de „prieten”. Acestia sunt colegi,parteneri sau relatii de scoala sau serviciuAdevaratii prieteni sunt cei pe care te poti baza in orice situatie,cei cu care ai preocupari,idei comune,cei care te inteleg si pe care la randul tau ii intelegi si-ì sorijini. Cu adevaratii prieteni si daca ( din diferite motive) nu te vezi un timp mai lung cand te intalnesti e la fel.
    Prietenii buni sunt putini importanta e calitatea.
    Eu am norocul sa am asemenea prieteni de fff multi ani

    • Intr-adevar… prietenii sunt cei care raman la final alaturi de noi, dupa ce ceilalti s-au autoexclus.

  2. Eu am învățat în timp, din experiențe, desigur, că nu e bine să faci atașamente și că trebuie să iei în considerare latura umană a relațiilor, cu tot ceea ce implică acest lucru. Perfecțiunea pe care ne-o dorim adesea de la prieteni reflectă o nevoie a noastră de a fi completați din exterior. O acceptare deplină a ceea ce suntem exclude eventualele decepții în orice tip de relație. E bine să-i numim prieteni pe cei care se află mereu lângă noi, dar e neapărat nevoie să știm că oricine poate avea oricând un comportament care să nu fie acceptat de noi.
    Mi-a plăcut foarte mult materialul! Felicitări!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.