Agonia de Olimpian Ungherea-recenzie

Editura: Phobos Publishing House Word Keeper

Număr pagini: 172

An apariţie: 2003

S-a născut pe 1 iulie 1937 la Jugureni-Prahova, a murit pe 17 martie 2012.

Licenţiat în Ştiinţe Juridice la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj şi în Jurnalism la Universitatea Bucureşti, cu un master în Criminologie. Din 1956 a lucrat ca ziarist, a fost pe rând redactor, corespondenţă de presă şi ulterior redactor şef al revistei PENTRU  PATRIE a Ministerului de Interne.

A scris şi a publicat peste 30 de cărţi şi 1000 de povestiri poliţiste, inspirate în mare parte din sfera crimei organizate. În 1999 a intrat în masonerie, în 2005 a fost numit redactor şef al Institutului pentru Studii şi Cercetări Masonice.

Aşa cum v-am obişnuit deja vă prezint un alt autor român pe care l-am citit cu mulţi ani în urmă (şi care din păcate nu mai este printre noi), ale cărui cărţi poliţiste m-au încântat.

Am recitit 2 cărţi de proză scurtă “Agonia” şi “Preţul Tăcerii” ambele având că subtitlu “Confesiunile criminalistului Andrei Zavera”.

Povestirile nu sunt doar cazuri povestite ci sunt poveşti de viaţă din diferite straturi ale societăţii, din  diferite perioade istorice (înainte şi după 1989), iar crimele rezolvate de fiecare dată cu o turnură surprinzătoare.

Personajul central, Andrei Zavera, un comisar la 40 de ani, mic, durduliu, cu gesturi potolite şi vorba blândă, dar foarte inteligent, cu un simţ acut pentru detalii, cu o răbdare şi o tenacitate de copoi în urmărirea prăzii,  nu lasă nici un caz nerezolvat. Cazurile de crimă l-au purtat prin locuri ultra luxoase sau sordide, la oraş sau la ţară, în case de bogătaşi sau case de săraci. În acelaşi timp se poartă frumos cu cei necăjiţi, ajutând acolo unde poate, ceea ce i-a adus un sprijin (când era necesar) şi respect în lumea cerşetorilor sau a comunităţilor închise din cartierele mărginaşe. Cazurile lui nu sunt numai crime ci adevărate pilde de viaţă, cu fiecare întâmplare autorul spunându-ne o istorie, un crâmpei din lumea de altădată sau de azi, o adevărată lecţie despre sentimentele umane, despre comportare, despre atitudine.

Sincer, mi-a fost foarte greu să aleg, dar iată câteva poveşti:

“IUBIREA CA O BESTIE”

Lucreţia şi Teodor s-au căsătorit din dragoste încă din studenţie. Amândoi tineri, frumoşi, inteligenţi, admiraţi de unii, invidiaţi de alţii. Au primit ca dar de nuntă o casă şi au făcut cariere de succes. Lucreţia profesoară, dintr-o familie bogată, frumoasă şi inteligentă, nu l-a vrut decât pe Teodor, refuzând până şi destinul de mamă, nedorind să împartă dragostea lui cu nimeni. El un bărbat frumos, sărac, dar mândru, ajuns la Bucureşti dintr-un sat din Alba, inteligent, a terminat ASE-ul, avea un post bun în minister a găsit-o pe Lucreţia şi s-au căsătorit. Au fost fericiţi timp de 10 ani, apoi cu cât Lucreţia îl venera şi-l sufoca în acelaşi timp cu iubirea ei nebună, el devenea mai rece, mai absent, mai obosit. Lucreţia l-a urmărit, l-a pândit, l-a verificat, crezând că are pe altcineva, dar nimic, singurul  eventual  indiciu fiind că Teodor a început să bea. Într-o seară, venind de la coafor, Lucreţia l-a găsit pe Teodor mort în casă, casa devastată şi a chemat poliţia. I-a fost greu comisarului, nu erau indicii, nimeni nu văzuse nimic, Lucreţia fusese la coafor, dar cu o tenacitate de buldog a aflat până la urmă adevărul.

Cine, de ce, şi cum a ucis veţi afla citind povestea. Am să vă spun doar că sunt multe lecţii în povestire şi mi-a plăcut foarte mult citatul de la început: ”Sufletele noastre ar fi că nişte case pustii fără iubire. Case luxoase, frumoase, dar tot pustii. Iubirea, singură iubirea le dăruieşte fiorul dumnezeiesc al vieţii. Cine n-a iubit măcar o dată în viaţa lui, nu şi-a cunoscut pe deplin condiţia umană”

“UN ŞOC TERIBIL”

După ce am citit povestirea m-am gândit că putea fi numită la fel de bine: ”Totul se plăteşte în viaţă”, pentru că e o poveste a cărei rezolvare e parcă puţin absurdă, dar aşa e uneori şi în viaţă.

O tânără, Vanda, vine la poliţie să anunţe moartea mamei ei. Fusese în vacanţă la bunici şi întoarsă acasă, locuia cu mama ei Medeea într-un apartament spaţios, îşi găsise mama moartă şi prietenul mamei, profesorul Grigore Grama adormit profund de băutură. Comisarul Andrei Zavera începe cercetările. Medeea, nevastă de director general, o femeie frumoasă, rămasă văduvă nu s-a mai recăsătorit, deşi bărbaţii roiau în jurul ei. A trăit cu unul şi cu altul, fără să iubească şi deşi era o fire frivolă ştia să exploateze în folosul ei orice relaţie. Apoi l-a cunoscut pe Grigore Grama, fost profesor universitar, cam la 70 de ani şi între ei s-a înfiripat în timp o frumoasă poveste de dragoste. Grama avea un arbore genealogic celebru, generaţii de jurişti şi diplomaţi, fiind unicul moştenitor al unei mari averi de familie: tablouri celebre, colecţii rare, veselă scumpă, argintărie, bibelouri exotice, bijuterii scumpe şi rare. A fost căsătorit o vreme, dar soţia l-a părăsit după ce a tocat o parte din avere pentru cineva mai tânăr. La început povestea a fost frumoasă, apoi a început gelozia, certurile, reproşurile pentru că Medeea îl voia şi pe Grama, dar şi stilul ei de viaţă. Trezit din somn de poliţie, fără să ştie ce a făcut de fapt, Grama se resemnează să creadă că e un criminal, se îmbolnăveşte şi ajunge la psihiatrie. Şi totuşi, urmele din jurul rănii, îmbrăcămintea moartei, apoi sosirea la poliţie a unui şofer cu o sacoşă cu bijuterii de chihlimbar, care mărturiseşte că a lovit cu o seară înainte  uşor o femeie, care s-a ridicat şi a fugit, apoi găsise sacoşă, dă o nouă turnură cercetărilor. Şi normal comisarul află adevărul, un adevăr amar care te face să vezi lumea cu alţi ochi. Iar cuvintele din finalul povestirii fac să ţi se strângă sufletul: ”Comisare spune-mi te rog, dacă Medeea n-a fost decât o hoaţă, o hoaţă ordinară, atunci zilele şi nopţile noastre de iubire ce-au fost?”

“TAGARE DIN TAŞAUL”

Un sat de pescari Taşaul, cu o cruce albă ridicată în mijlocul satului pe care este dăltuit un nume “MARIA”. Comisarul Andrei Zavera se împrietenise cu un bătrân, Dumitru Tagare, unul dintre cei mai vechi locuitori ai satului, şi venea în fiecare vară pentru o săptămână de linişte, uitare şi poveşti, venea cu o traistă plină de tutun şi o damigeană de rachiu. Dar acum este hotărât să afle şi povestea crucii ”deşi oamenii marii nu sunt prea vorbăreţi”. Şi totuşi a venit şi vremea poveştii!!

În Taşaul sunt numai bărbaţi, familiile sunt prin satele din jur, pescarii vin aici să pescuiască, să vândă peştele şi de câteva ori pe an merg cu banii acasă. Unii pleacă după o vreme de tot la familiile lor, şi casele rămân părăsite, dar vin alţi tineri. ’”Viaţă de rob. Unii rămân aici, la Taşaul, până la bătrâneţe, până la moarte, ca să nu se piardă temelia satului” Cu mult timp în urmă, într-o toamnă au sosit în sat doi tineri frumosi, Maria şi Tanur, le-au spus că sunt şi ei pescari, că părinţii nu-i lasă să se căsătorească, despărţindu-i o duşmănie de moarte. Aşa că ei au fugit, s-au căsătorit şi vor să se stabilească acolo. Oamenii i-au primit deşi le-au spus că o femeie între atâţia bărbaţi ar putea stârni probleme, dar ei au rămas lucrând cot la cot, Maria la fel de mult ca Tanur. În primul an tuturor parcă le părea viaţa mai frumoasă, tinerii s-au integrat în colectivitate, unii pescari plecau, veneau alţii,  dar ei rămâneau. Apoi au sosit în sat trei pescari care se tot legau de Maria, mai ales unul dintre ei. Maria a pus rămăşag cu el şi l-a învins într-o trântă, apoi lucrurile s-au mai liniştit. La vreun an de la acea întâmplare Tanur a dispărut brusc, toată lumea credea că a murit, doar Maria îl aştepta susţinând că trăieşte. Apoi, deodată, au început să se întâmple lucruri teribile, cei trei care se legaseră de Maria au murit pe rând, şi tragedia s-a încheiat cu moartea Mariei. De ce? Cum? Unde era Tanur? Cine era bătrânul? Vă las să aflaţi singuri.

Trebuie totuşi să vă scriu un citat care mie mi-a plăcut foarte mult, iată cum caracterizează autorul Dobrogea: ”Pământul Dobrogei a fost şi va rămâne peste veacuri un pământ misterios. Şi tragic. Cele mai tulburătoare istorii din viaţa mea, pe pământul Dobrogei le-am aflat. Acolo, în necuprinsul acela pietros, deluros, uscat de soare şi scormonit de vânturi ce nu contenesc niciodată, în pământul acela dintre ape şi cer, dintre Dunăre şi Marea Neagră, pământ bizar şi secetos-în ciuda atâtor ape care-i scaldă orizonturile, pe drumurile acelui pământ legendar am descoperit o lume tainică şi captivantă. Ca un basm oriental”

Gata, aş putea să vă povestesc fiecare poveste, atât de mult m-au impresionat, dar vă las să le descoperiţi singuri.

Autor: Arci
Review overview
5
***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

8 COMMENTS

  1. Interesant. Ma bucur cand autori romani sunt promovati si cartile lor au succes.

  2. si eu ma bucur din suflet ,Felicitari!!!!!! e similar al lui Montalbano cred…..din descrieri……

  3. Hmm…daca doar cateva povesti au fost asa reusite si interesante, atunci nu mai e niciun dubiu ca toata cartea e cu adevarat impresionanta. Ceea ce e la fel de impresionant e ca e scrisa de un autor roman. Am citit cateva carti scrise de Rodica Ojog-Brasoveanu si mi-ar placea sa descopar si cartile scrise de acest autor.

  4. multumesc!credeti-ma ca merita citite,are si proza scurta si romane scrise inainte si dupa 1989.
    am avut si avem autori foarte buni de carti politiste si nu numai!e pacat sa nu-i citim

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.