Ani de liceu-Amintiri-Final de liceu
Ani de liceu-Amintiri-Final de liceu
Şi iată-mă în clasa a 12-a!
În afară de bac, pregătiri, agitaţie, ne mai gândeam la banchet şi la serenade. Ne adună directorul şi ne spune că cei de la inspectorat au interzis serenadele, deci anul ăsta nu-i voie!!!
A fost ca şi cum i-ai flutura unui taur o pânză roşie. Şi noi şi profesorii aşteptam serenadele. Deci, cred că ştiţi cine a fost primul la care ne-am dus? Directorul!!!
Sigur că ne-a primit, ne-a servit cu bomboane, am râs, am glumit. A fost super la fiecare profesor.
Pe la 11-12 noaptea, când terminam, ne duceam cu gaşca în parcul de la Ciupercă, nu era chiar aşa aranjat ca acum, orădenii ştiu despre ce vorbesc. Uneori duceam cu noi vin sau bere, dar mereu aveam suc. Stăteam pe bănci sau pe iarbă, vorbeam, râdeam, cântăm.
În prima seară s-a apropiat de noi un miliţian, un tip între două vârste, cu o voce molcomă. Ne-a întrebat de la ce liceu suntem, unde vrem să dăm mai departe examen. Până la urmă s-a aşezat şi a stat cu noi de parcă ne-ar fi cunoscut dintotdeauna. Când am plecat ne-a întrebat dacă mai venim peste două seri, când e din nou de serviciu.
Peste două seri ne-am întâlnit din nou. Avea o pungă mare cu sărăţele şi una cu prăjituri făcute de soţia lui. I-a povestit despre noi şi ce bine s-a simţit şi el, ei nu aveau copii, şi ea a hotărât să ne trimită prăjituri. A fost frumos!!
Banchetul se organiza la liceu, toate clasele de a 12-a. Mâncarea se făcea şi se servea la cantina liceului, iar alături erau sala de sport şi cea de festivităţi pregătite pentru dans şi distracţie. În fiecare sală cânta o orchestră de tineri, aşa că puteai să dansezi pe ce muzică voiai.
Balul îl deschidea directorul cu un scurt discurs, apoi primul dans, un vals, îl dansa profesorul de filozofie cu directoarea adjunctă, profesoară de istorie. Era tradiţia liceului de ani buni, iar ei pe lângă că erau o pereche frumoasă erau şi foarte buni dansatori.
Toată lumea se distra şi era relaxată, dispăreau pentru câteva ore şi puţinele bariere care erau între elevi şi profesori.
O chestie amuzantă a fost ce i s-a întâmplat unei colege.Tipa era veşnic cu zâmbetul pe buze, scria la revista liceului povestiri SF, râdea, glumea.
Într-un colţ al sălii eram un grup mai mare care stăteam la poveşti cu profesorul de fizică, ne povestea despre concursuri de ski. Relaxat, omul îşi dăduse jos sacoul şi cravata, îşi suflecase mânecile de la cămaşă că era cald, părea ca oricare dintre colegii noştri. Îşi aprinsese şi o ţigară, şi-n momentul respectiv ţinea mâinile cu ţigară la spate.
Colega venea către noi, văzându-l din spate a fost convinsă că e un coleg de clasă, s-a dus tiptil şi până să ne dăm noi seama ce are de gând, i-a luat ţigara dintre degete.
Când s-a întors proful, ea mai să leşine, a început să se bâlbâie.
Proful şi-a luat râzând ţigară înapoi, a scos un pachet de ţigări din buzunar şi ne-a servit pe toţi.
Da…au fost vremuri frumoase!
Of, ce frumoase vremuri erau pe atunci…și eu îmi amintesc cu drag de ele. La Ciupreca nu am fost după serenade, dar am fost cu altă ocazie 🙂
Ma bucur ca ti-am reamintit de versuri frumoase
Vremuri scriu pe tel
Arci, cred că ți-am mai zis. Profesorii de astăzi sunt mai comuniști decât comuniștii 😀 Eu cred că relațiile dintre elevi și profesori erau mai deosebite atunci, iar acum aproape că lipsesc cu desăvârșire.
Imi pare rau cosmin dar ce sa zic norocul nostru
Foarte frumos! Iar intamplarea cu tipa si cu tigara profului, chiar amuzanta! :)) Mi-a adus aminte de o intamplare din scoala generala, cand proful de sport a confundat-o pe profa de geografie cu o eleva :)). Era tanara, micuta de statura, mai avea si un ghiozdan in spate. Proful a vazut-o de la spate si a crezut ca e o eleva, asa ca a luat-o de ghiozdan si i-a spus: „Ce cauti aici? Treci la ore!” :))))
Dragut!
Super Arci,ce frumoase amintiri!
Vremuri frumoase.
Amintiri frumoase. Majoritatea dintre noi avem amintiri frumoase din anii de liceu. Sunt cei mai frumosi ani, desi atunci cand esti liceean nu constientizezi. Mai tarziu iti dai seama prin ce etapa frumoasa ai trecut si ce ai trait.
Oh da!!!!!!ai dreptate!
Foarte frumoase amintiri. Felicitari pentru articol
Arci, ce amintiri frumoase… și, da, pot să confirm faptul că relațiile dintre elevi și profesori erau mai strânse atunci, decât sunt acum. Citindu-ți amintirile, m-am întors și eu în vremea liceului, pe când eram în clasa a XII-a. Voi scrie și eu amintirile!
Rodica abia astept!
Si va astept pe toti care vreti sa ne povestiti amintiri amuzante sau serioase,frumoase,chiar si mai putin frumoase.Singura conditie sa fie reale!
1suddenly