Apă proaspătă pentru flori, de Valerie Perrin – Editura Litera – recenzie

Valerie Perrin – Apă proaspătă pentru flori

Editura: Litera

An apariție: București 2021

Titlu original: Changer l’eau des fleurs

Nr. Pagini: 542

  Scrisă într-un stil cu tente ironice, dar îmblânzite de amarul unor vieți neîmplinite, povestea ne-o aduce în prim plan pe Violette Toussain, personajul principal al acestui roman, care își trăiește viața mulțumindu-se cu firmiturile aruncate de către cei din jur, fără să creadă că merită mai mult.

  Copil de pripas, abuzat și nedorit de nimeni, plimbată prin zeci de familii surogat, Violette  își încearcă norocul la 16 ani și alege să se descurce pe cont propriu. Într-o seară călduroasă de vară a anului 1985, în barul în care lucra cu teama de a fi descoperită că e în fapt minoră, îl cunoaște pe Philippe Toussaint, frumos, rebel, carismatic, cu aproape 10 ani mai în vârstă decât ea, fără serviciu și abonat la banii părinților cu care are o relație defectuoasă și sufocantă.

  Phillipe are o singură pasiune – motocicleta și un hobby principal – cucerirea tuturor femeilor care roiesc în jurul său. Nesigură pe ea, săracă și singură, semi-analfabetă, băiețoasă, lipsită de capacitate de seducție, Violette este luată prin surprindere de faptul că Phillipe alege să plece cu ea acasă într-o seară.

“Am dormit la el, amețită de bucuria pe care i-a oferit-o corpului meu. Pentru prima dată am adorat să fac dragoste, nu am mai făcut-o la schimb pentru altceva. Am început să sper că este un nou început. Și am început împreună. Nu am mai plecat, am continuat să dorm la el. O zi, două zile, pe urmă trei. Apoi nu se mai știe. Zilele s-au înlănțuit unele după altele. Ca un tren cu nu știu câte vagoane, pentru că memoria mea nu le mai poate distinge. Rămâne doar amintirea călătoriei.“

  Viața alături de bărbatul de care se simțea atrasă în mod incontrolabil nu este ușoară, Violette fiind cea care va munci pentru a-l întreține și va fi nevoită constant să se prefacă că nu sesizează escapadele dese ale celui care îi devine într-un final, soț.

  Căsuța pe care o împărțeau în apropierea barierei de la calea ferată, căreia Violette îi asigură întreținerea și funcționarea atât ziua, cât și noaptea, singurătatea, lipsa de iubire și servilismul pe care este forțată să îl adopte atât față de Philippe, cât și în fața socrilor care o disprețuiesc, o împing pe aceasta pe calea garantată a depresiei.

“Înainte de Philippe Toussaint, în ciuda familiilor gazdă și a unghiilor mele roase, vedeam soarele pe fațade, rareori petele întunecate. Cu el, am înțeles ce înseamnă dezamăgirea. Că nu era suficient să te bucuri de un om ca să-l iubești. Imaginea pe hârtie colorată a băiatului frumos s-a șifonat. Lenea, lipsa de curaj în fața părinților, violența în stare latentă și mirosul celorlalte femei pe vârful degetelor sale mi-au furat ceva.“

  În anul 1997, bariera unde Violette lucra a fost automatizată și forțați de împrejurări să părăsească locuința pusă la dispoziție, Violette acceptă postul de paznic de cimitir.

  Povestea romanului împletește istorisiri din trecut relatate din prisma Violettei cu poveștile de viață ale locatarilor cimitirului, așa cum cei dragi insistă să și le amintească.

  Înconjurată de morminte, Violette descoperă liniștea mentală și sufletească și în ciuda jobului macabru pe care îl desfășoară, femeia singuratică învață să aprecieze viața și să înțeleagă motivele pentru care ani de zile a insistat să trăiască în minciună și dezamăgire.

“Mâine avem o înmormântare la ora 16.00. Un nou locatar al cimitirului meu. Un bărbat de 55 de ani, mort pentru că a fumat prea mult. În sfârșit, așa zic medicii. Ei  nu spun niciodată că un bărbat de 55 de ani poate muri că n-a fost iubit, că n-a fost înșeles, că a primit prea multe facturi, ci a luat prea multe credite de consum, că și-a văzut copiii crescând și apoi plecând, fără să apuce să se despartă în realitate. O viață de reproșuri. Una plină de aparențe. Așa că i-au cam plăcut țigărica și țoiul care să-i înece amarul. Nu se spune niciodată că poți muri pentru că ți s-a acrit de toate.”

  Gândurile Violettei sunt deturnate de pe linia moartă a vieții sale fără sens în momentul când Julien Seul – un comisar de poliție care îi trezește interesul, își face apariția la cimitirul administrat de aceasta, pentru a descoperi motivul pentru care mama sa decedată, a solicitat să fie îngropată alături de rămășițele unui bărbat necunoscut.

  Încercând să îl ajute pe Julien să pătrundă în miezul poveștii ascunse de dragoste pe care mama sa a trăit-o cu pasiune și durere, Violette retrăiește momentele dureroase din viața ei, printre care moartea subită a fiicei sale în vârstă de 8 ani și abandonul suferit din partea soțului, pe care îl crede mort doar pentru a descoperi ulterior că acesta locuiește la o mătușă cu care trăise dintotdeauna o poveste incestuoasă de iubire.

„Resimțise o durere imensă pentru Violette când pierduse copilul lor. El suferise pentru mila soției, de cât de pierderea fetei. Suferise că nu putea face nimic pentru ea. Că nu se putea ocupa de ea. Pentru tăcerea lui, pentru că nu reușise niciodată de altceva decât de o marcă de șampon sau un program de televiziune. Că nu a știut să îi spună soției: Cum te simți? Din acest motiv se învinovățea. El nu învățase nici măcar să sufere. De fapt, nu învățase nimic. Nici să iubească, nici să muncească, nici să ofere. Un om bun de nimic.”

  Rememorarea morții accidentale a fiicei sale Leonine, sufocată în somn cu monoxid de carbon, în tabăra unde părinții lui Philippe insistaseră să o trimită, redeschide răni vechi și o determină pe Violette să reanalizeze contextul dubios al acestui incident. Bucățile de informații puse cap la cap, scot la iveală detalii dureroase și neașteptate despre viața paralelă a soțului său și a părinților supra-protectori, conducând-o pe Violette până în punctul descoperirii tragice a ceea ce se întâmplase cu fiica sa.

  „Apă proaspătă pentru flori” este o elogie adusă vieții și morții, o înșiruire de trăiri și stări contradictorii, îndulcite de resemnarea pe care o așterne timpul peste tot și toate. Este povestea unui personaj care nu a cerut nimic altceva decât să fie iubit și acceptat, dar care a plătit amar pentru orice frântură de atenție. Romanul ne învață că durerea și speranța merg mână în mână și că orice poveste din care facem parte la un moment dat, poate fi o cale de a descoperi noi începuturi.

Carte disponibilă pe site-ul Litera

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți