Armele luminii – Ken Follett – Editura RAO – recenzie

Titlu: Armele luminii

Titlu original: The Armour of light 

Traducere Alexandru Marinescu

Editura RAO – 2023

Nr. pagini 637

  “Acest al cincilea roman din seria Stâlpii Pământului, a cărui acțiune este plasată în timpul Revoluției Industriale, încheie o serie mai amplă de opt volume ce cuprinde cu măiestrie o istorie a ultimilor o mie de ani ai civilizației occidentale… Acțiunea romanului începe în universul imaginar Kingsbridge la sfârșitul secolului al 18-lea.
  Povestea se rezumă în jurul unui grup de familii legate între ele, ale căror vieți sunt date peste cap de noua eră a mașinăriilor. Personajele lui Follett sunt implicate în revolte și greve și se opun cu violență în fața recrutării obligatorie în armată. Parlamentul britanic întâmpină protestele cu noi legi represive care fac din criticarea acțiunilor guvernului o nouă crimă… Greutățile și brutalitatea revoluției industriale sunt intensificate de un război de 23 de ani între Marea Britanie și Franța, un război care atinge punctul culminant în bătălia de la Waterloo. Ca întotdeauna, Follett subliniază rolul personajelor feminine atât pe timp de pace, cât și în timpul războiului.”

  Romanul Armele luminii lui Follett își desfășoară acțiunea în Anglia sfârșitului de secol XVIII și începutul secolului XIX. Structura societății, viața socială și politică, relațiile interumane din acea perioada au fost foarte ofertante pentru mulți autori de romane.

  Follett urmărește viața celor din Kingsbridge în perioada începerii Revoluției Industriale și a războaielor din Europa. Oamenii de aici trăiesc din prelucrarea materialelor și ţeserea pânzei, necesară pentru haine și uniforme militare. Sunt și câteva ateliere de croitorie, dar preponderente sunt ţesătoriile. La început, firul necesar pentru ţeserea pânzei torcându-se manual, micii proprietari de ţesătorii, cum sunt Amos și Spade, își trimit, prin oamenii lor, firele acasă la femeile din satele din jur și tot prin ei colectează și produsul finit.

  Cu asta se ocupa și Sal, care trăia cu familia ei într-o casă dată de moșierul Riddick, în satul Badford. Soțul ei, Harry, lucra pentru moșier, dar încăpățânarea lui Will, fiul mai mare al acestuia, duce la accidentarea și moartea lui. Sigur că Will nu va recunoaște niciodată că a greșit. Sal este disperată, dar mâna întinsă de Amos se dovedește a fi providențială.

  Amos ajuns, după moartea tatălui său, șef și proprietar al țesătoriei le dă lui Sal și fiului ei de lucru, copiii ajutând ţesătoarele la descâlcitul firelor. Îi dă și o locuință.

  Will Riddick, datorită poziției de fiu mai mare al unui moșier, ajunge locotenent la miliția din Shiring și unul dintre judecătorii din Kingsbridge. Fratele lui George era preot, dar la fel de rău și încuiat. Spre deosebire de cei doi, Roger, fratele mai mic, este un tip inteligent, empatic, deosebit de înzestrat în inventarea diferitelor dispozitive și jucării. Bun prieten cu Amos, el vedea cu totul altfel viața decât tatăl și frații săi.

  Apoi îl avem pe consilierul Hornbeam, un proprietar puternic și neândurător, judecător și el, nu lăsa nimic să stea în calea planurilor lui. Atunci când nu reușea să preia o afacere, cum încercase cu ţesătoria lui Amos, devine dușman pe veci al tuturor celor implicați. Alianța cu Will, inclusiv prin căsătoria fiicei lui cu acesta, îi dă o putere și mai mare. Urmărind viața familiilor, a iubirilor, a relațiilor, Follett face o radiografie pertinentă a societății acelor vremuri.

  Vedem cât de greu este pentru Elsie, fiica pastorului Latimer, să deschidă o școală pentru copiii săraci. Dar folosindu-se de virtuțile sau aparenta bunătate a celor bogați, inclusiv a tatălui ei, ajutată de Amos, Spade și alți proprietari mai mici, își duce proiectul până la capăt.

  Aceasta este societatea care condamnă la moarte un copil pentru că a furat o panglică, sau la deportare o femeie pentru că a arătat o nedreptate. Societatea care condamnă orice întâlnire a muncitorilor, orice asociere a lor într-un grup sau sindicat, orice ridicare a vocii sau exprimare împotriva unor ordine și legi aberante. Iar pedepsele mergeau de la biciuire, închisoare sau deportare, până la pedeapsa cu moartea prin spânzurare.

  Odată cu începerea războiului puteau scăpa de pedeapsă dacă se înrolau în armată, pentru că era nevoie de “carne de tun”. În război luptau și mulți tineri, “prinși cu arcanul”, sau femei, care-și însoțeau soții, așa cum a făcut și Sal.

  Unii, ca și Kit băiatul lui Sal, sau Joe, nepotul lui Hornbeam, revin victorioși, cu grade câștigate dar și cu mentalitatea mult schimbată. Alții mor, iar cei rămași acasă, mai ales moșierii, încearcă să păstreze aceleași idei și mentalități, dar nu va mai fi posibil.

  Vedem cum a avut loc Bătălia de la Waterloo, situația politică, alianțele și conducătorii din Europa. În Kingsbridge asistăm la revoluția tehnică, la ‘lupta’ oamenilor împotriva mașinilor care-i înlocuiesc. Dar urmează schimbarea persoanelor din conducerea localității, a reprezentanților din Parlament, schimbarea mentalității oamenilor și în final abolirea unor legi nedrepte.

  În același timp asistăm la decăderea unor vechi moșieri, dar și la o atitudine mai omenoasă și dechisă a celorlalți. Și totodată, urmărind evoluția câtorva personaje, îi vedem cu bune cu rele, cu dezamăgiri, iubiri, adulter, ură, lăcomie, dar și curajul de-a trăi fără a ține cont de părerile unor închistați în mentalități și idei învechite.

  Romanul este cum spune Kirkus Reviews “un răsfăț pentru fanii ficțiunii istorice” pentru că:

  ”Armele luminii” anunță zorii unei noi epoci pentru Kingsbridge, unde progresul se ciocnește de tradiție, luptele de clasa scindează societatea, iar războiul din Europa riscă să cuprindă întregul continent cu consecințe dezastruoase. Părtașe la lupta dintre compasiune și lăcomie, iubire și ura, progres și tradiție, personajele memorabile construite de Follett ne oferă o nouă perspectivă asupra schimbărilor seismice care au zguduit Europa secolului al XIX-lea.”

  Iar Ken Follett afirmă:

  “Această carte este dedicată tuturor istoricilor. Există mii de istorici în toată lumea. Unii stau în biblioteci, aplecați deasupra manuscriselor străvechi, încercând să înțeleagă limbi moarte, scrise în hieroglife. Alții stau îngenuncheați, îndepărtând pământul din locurile unor clădiri vechi, în căutarea unor fragmente ale civilizațiilor pierdute.
  Chiar și mai mulți citesc interminabile și plictisitoare hârtii guvernamentale, care tratează crize politice de mult timp uitate. Cu toții se află în căutarea neobosită a adevărului. Fără ei noi nu am înțelege de unde ne tragem. Și asta ar face și mai dificil să ne imaginăm încotro ne îndreptăm.”