Assassin’s Creed: Renaşterea de Oliver Bowden-recenzie

Assassin’s Creed: Renaşterea, de Oliver Bowden-recenzie

Editura/Paladin Fantasy

Traducere din limba engleză: Matei Sâmihăian

Titlul original: „Assassin’s Creed: Renaissance”

An apariţie: 2016

Număr de pagini:401

   Să citesc sau să nu citesc un volum…O dilemă cu care se confruntă la un moment dat fiecare dintre noi. Totul devine şi mai obscur când primeşti opinii variabile: unele cu plus şi altele cu minus. Trebuie să alegi o tabără dintre acestea, iar eu am achiesat la grupul cu plus în ceea ce priveşte cartea „Assassin’s Creed: Renaşterea”. Ritmul cu care autorul ne descrie personajele,  în care ne arată acţiunile lor, felul de a gândi, cu cine se întâlnesc, ce anume au descoperit, este foarte rapid. Nici nu ştii când să laşi cartea jos din mână, când să faci pauză. Am încercat să-mi explic acest mod de a nara; am urmărit un videoclip al jocului care are tematica volumului şi am găsit răspunsul.

    „Assassin’s Creed: Renaşterea” este precum un carusel, o tornadă care te învârte, te învârte…la final doreşti să fii în continuare învârtit. Cine este autorul care a adus la lumină această carte? Oliver Bowen (pseudonimul scriitorului Anton Gill) care, în ultimii 27 de ani, a publicat 35 de volume. S-a născut în Ilford, Essex, fiul unui german şi al unei englezoaice, a crescut în Londra. Gill este un scriitor specializat în perioada Renaşterii. Pe parcursul unui interviu pentru UbiWorkshop a declarat că este un jucător avid de jocuri video, inspiraţia sa urmând filtrul celor pe care le vede şi trăieşte în cadrul acelor  peisaje şi personaje digitale.

    „În vreme ce credeam că învăţ să trăiesc, învăţam să mor” (Leonardo da Vinci). Acestea sunt cuvintele care deschid opera de faţă. La început mi s-au părut artistice, fără legătură cu ceea ce urma să aflu, dar m-am înşelat. Personajul principal este Ezio Auditore, fiul unuia dintre cei mai influenţi oameni şi care conducea moneda în oraşele Italiei, banca. Tânăr, fără de grijă, intră mereu în bucluc: se luptă pe străzile oraşului cu bandele rivale, sare de pe acoperişurile clădirilor, bisericilor, doarme mai mult decât trebuie şi este prins de tatăl logodnicei în patul acesteia şi fugărit. Ştie că aceşti ani sunt ultimii pe care îi mai are în libertate, dincolo de afacerile familiei, de biroul tatălui său şi de toate actele cu dobânzi, calcule, sume mult prea mari ori deficitare. De ce tocmai el să preia acestea, când ar avea şi un frate mai mare, pe Federico? Pentru că are ceva special cunoscut doar de către tatăl său.

   Ezio îşi ascultă de fiecare dată părintele, ducând mesaje secrete în oraş, dejucând comploturi, prinzând porumbei mesageri şi luând informaţiile necesare. Are grijă, de asemenea, de sora, de mama sa şi de fratele mai mic. Aşa se face că, mergând alături de mama sa, îl va cunoaşte pe…Leonardo da Vinci. Acesta se arată temător cu privire la propriile opere:

„sincer să fiu, mi-e greu să mă hotărăsc, iar acum sunt pe cont propriu. Ador să pictez şi ştiu că pot s-o fac, dar… cumva pot să prevăd rezultatul final înainte de a ajunge la el şi asta face lucrurile greu de terminat câteodată. Trebuie să fiu împins de la spate!”

  Pentru Ezio, Leonardo este o persoană diferită, total nelalocul ei şi va părea reticent când cel de pe urmă îi va propune să se reîntâlnească. Tănărul nu ştie cât de repede se va întoarce.

   Ajuns acasă eroul nostru este convocat din nou de către tatăl său pentru a duce mesaje mai multor persoane. Zis şi făcut, dar de la fiecare dintre acestea primea câte un avertisment de a se întoarce şi a-şi preveni tatăl să îşi fortifice cât mai bine locuinţa. Ezio are un presentiment, ştie că are să se întâmple ceva rău, dar nu vrea cu niciun chip să creadă acestea. Fuge, sare de pe clădiri şi ajunge acasă unde îşi găseşte mama plângând şi pe sora sa însângerată. Se uită împrejur  crezând că are să îşi vadă fraţii şi tatăl, dar nici urmă de aceştia. Află de la mama sa că gărzile oraşului i-au arestat şi dus în închisoarea din turn. Încetul cu încetul Ezio începe să conştientizeze cele ce se petrec şi îşi va trimite sora şi mama la casa doicii sale, el trebuind să afle răspunsurile din vorbele tatălui său. Se va căţăra până în turn şi va afla de la tatăl său că trebuie să se întoarcă acasă, să deschidă uşa secretă din bibliotecă, să coboare treptele şi să deschidă cufărul din centru pentru a lua documentele şi tot ceea ce găsea şi să le ducă unuia dintre prietenii săi. Nu a avut timp, însă să îi spună nimic altceva tânărului nostru. Ce găseşte acesta în interior? Acte şi…o pelerină aproape albă, o sabie. Va îmbrăca pelerina, va prinde arma la cingătoare şi…ceva se întâmplă…pare că a căpătat mai multă forţă. Ieşind din casă va fi prins de gărzi, dar le va ucide cu priceperea pe care nici măcar nu ştia că ar fi posedat-o vreodată. Constată că dorinţa de a omorî se intensifică, dar reuşeşte să o răpună pentru a merge mai departe la gonfalonierul Uberto Alberti. Ajuns la  acesta îi va înmâna documentele, dovezile că tatăl şi fraţii săi fuseseră arestaţi pe nedrept. Pare că totul se rezolvă mult prea uşor, câteva zâmbete ici şi colo, „tatăl tău îmi este prieten”. Ezio pleacă cu inima mai uşoară, dar…nu avusese cum să ştie că zarurile fuseseră deja aruncate, procesul a fost măsluit, iar fraţii împreună cu tatăl său, spânzuraţi la ordinul lui Alberti.

   Ce anume doreşte acum eroul nostru? Un cuvânt: RĂZBUNARE. Are, însă nevoie de ajutor şi îl va primi din cele mai diverse surse: Paola, şefa unui bordel, care îl învaţă să se facă nevăzut şi să fure, un pictor deja cunoscut şi…câte şi mai câte. Peste conflictul intern se suprapune unul extern dintre Ordinul Asasinilor şi…Ordinul Templierilor. Mai mult de atât nu pot scrie, rămâne de citit.

   „Assassin’s Creed: Renaşterea” este o carte care mi-a plăcut enorm, mai ales din cauza dinamismului său. Este scrisă la persoana a III-a de un narator obiectiv, omniscient. Acolo unde găseam minusuri în descriere, urmau plusuri în adrenalină, suspans „hotărâse că va folosi lama cu otravă cu discreţie, fiindcă exista tot timpul riscul să-şi administreze din greşeală o doză fatală”. Personajul principal urmează un drum al cunoşterii de sine, al evoluţiei (de unde şi caracterul volumului de bildungsroman): începe ca un tânăr lipsit de griji şi devine un bărbat curajos, gata să facă orice pentru a-şi proteja familia, devenind un asasin „aproape imediat, Ezio împinse oţelul mortal între omoplaţii lui Emilio – moartea veni repede şi în linişte. Eficienţa lui Ezio de a ucide era egalată doar de hotărârea rece şi oţelită cu care îşi îndeplinea datoria chemării”. Umorul şi replicile personajelor nu lasă de dorit:

„Să ne rugăm, frate, spuse călugărul.

-Să ne rugăm?…Pentru ce?

-Pentru paza Domnului!

-Dacă tu crezi că pe Domnul îl interesează treburile noastre, frate Girolamo, mai gândeşte-te! Dar te rog, continuă să te amăgeşti, dacă te ajută să faci timpul să treacă mai uşor…

-Cum poţi să spui aşa ceva? Şi tu eşti preot!”

   Descrierile spaţiale nu lipsesc în această lucrare „torţele licăreau şi pâlpâiau pe turnurile din Palazzo Vecchio şi din Bargello şi câteva felinare sclipeau în piaţa catedralei…unele luminau cheiurile de-a lungul malului râului Arno, unde se zăreau câţiva marinari şi hamali…luminile licăreau prin localuri şi bordeluri, dar foarte puţini oameni se plimbau pe străzi. Trecuseră şapte ani de când Lorenzo de Medici…fusese ales în fruntea oraşului. ”

   Ce poţi face într-o lume în care moartea aşteaptă pasul greşit pentru a te prinde? Să supravieţuieşti „Cum de toată speranţa se duce în vânt, / Cum de se strică planurile noasrte, /Cum de domneşte ignoranţa pe pământ, / Doar moartea, amanta tuturor, le cunoaşte.”.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!!!

Cartea Assassin’s Creed: Renaşterea de Oliver Bowden a fost oferită de Editura Paladin. Poate fi comandată de pe site-ul Editura Paladin

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

Sursa foto Pinterest