Nu putem să nu simţim în aceasta măreţia "sufletului japonez" (Yamato Damashi), suflet pe care îl pot exprimă atât de fericit gingaşa floare de cireş şi teribila sabie de samurai.

Bushido – Codul Samurailor de Inazo Nitobe-prezentare

Editura Herald
Colecţia: Scrieri Iniţiatice
Traducător: Constant Georgescu

   Prezentare carte

  Bushido, Codul samurailor este o încercare de a dezvălui una din minunatele feţe ale sufletului japonez.

    Nu ştim de unde a venit acest popor în arhipelagul pe care îl populează în prezent. Să fi venit din insulele sudului ca o ramură a rasei malaeze sau din continentul asiatic că un membru al marii familii mongole? Antropologia şi lingvistică n-au dat până în prezent un răspuns decisiv. Cert este că strămoşii lui s-au înstăpânit peste cele mai mult de patru mii de insule din timpuri preistorice; şi-au durat cu “dârzenia de bronz” a caracterului lor o lume în care şi-au plantat cireşii, templul şi căminul, pe un pământ bântuit de taifunuri, zguduit de cutremure, învăpăiat de vulcani, şi au dat lumii, prin urmaşii lor, o civilizaţie ce ne stârneşte admiraţia. Din rândul acestor fii ai soarelui s-au ivit samuraii.

 Samuraii reprezintă o clasă sau o castă de războinici întemeiată pe la sfârşitul secolului al XII-lea, în plin feudalism medieval, într-o perioadă de început a shogunatului Kamakura.

    Selecţia samurailor se făcea pe criterii severe în privinţa calităţilor fizice şi sufleteşti ale luptătorului. Bushido, codul principiilor morale ale acestor cavaleri, încorpora în concept aceste “table ale legii” care preexistau în inimile lor. Sursele acestui cod sunt profund religioase: shintoismul şi budismul Zen. Disciplinele fizice: scrima (ken-jiu-tsu), tragerea cu arcul (kiu-jiu-tsu), judo, jiu-jitsu, mânuirea evantaiului de fier de război (ţes-sen), aruncare suliţei (nagotana), au fost transformate de maeştrii de lupta, adepţi ai budismului zen, în discipline ale spiritului menite să dezvolte în discipol voinţă, puterea de concentrare şi stăpânirea de sine. Sabia, sufletul samuraiului, era un lucru spiritual.

      Războinicii care dovedeau însuşiri superioare erau iniţiaţi în tehnicile ezoterice ale acestor discipline, tehnicile de lupta devenind totodată mijloacele de desăvârşire interioară şi cai ce duc la iluminare (satori). Samuraiul ducea o viaţă simplă şi sobră, ascetică şi care semăna mult cu cea a călugărilor; unii luptători chiar îmbrăcau rasă de călugăr peste armură şi îşi radeau capul. Învăţăturile religioase şi preceptele înţelepţilor chinezi le-au substanţializat sufletul în care împăcarea cu soarta, detaşarea de cele lumeşti, seninătatea în faţă morţii, dragostea de glie, pietatea filiala, devotamentul pentru Daimyo sau Shogun se învederează că sublimul rod. Raţiunea de a fi a samuraiului era de a suferi pentru binele altuia şi crezul lui se traducea, în ultima analiză, în supremul gest: acela de a muri pentru altul, a fi credincios celui pe care îl slujeşti până la moarte, şi mai mult, a-l “urmă în moarte” (junshi).

  Nu putem să nu simţim în aceasta măreţia “sufletului japonez” (Yamato Damashi), suflet pe care îl pot exprimă atât de fericit gingaşa floare de cireş şi teribila sabie de samurai.

 

Sursa: Editura Herald

 

6 COMMENTS

  1. E o incursiune forte interesantă în sufletul Japoniei. Mie mi se pare fascinantă. Am trecut-o deja pe listă!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.