Cafeneaua micilor miracole de Nicolas Barreau

Cafeneaua micilor miracole, de Nicolas Barreau – Editura Paralela 45 – recenzie

Cafeneaua micilor miracole

De Nicolas Barreau

An apariție: 2019

Editura: Paralela 45

Traducere din limba germană de Monica Grigore

Număr de pagini: 246

      Cafeneaua micilor miracole de Nicolas Barreau – Credeți și în basme?

   Viața face fel și fel de manevre pentru a surprinde omul fie în bine, fie în rău. Ea caută să iște furtuna din ceașca de ceai și învârte insul ca pe un titirez la nesfârșit, până la momentul în care se plictisește și îl oprește. Văzându-se în sfârșit eliberat din menghina sorții, același om se consideră liber până realizează că decorul a fost singurul care să se schimbe, iar el a rămas la mila aceleiași incertitudini. El a picat direct în necunoscut și nu știe cum să se dezbare de lanțurile care continuă să îl țină cu picioarele pe pământ. Singura care nu este încătușată este imaginația sa, creativitatea alături de sentimente, de cunoștințe care rezidă în om și îl fac să zboare, să găsească soluții la un întreg scenariu care la început ar fi putut părea de-a dreptul tragic, dar care se schimbă prin simpla raționare a insului. Acesta găsește soluția și tratează totul cu optimism și, de ce nu, cu amuzament? Bănuiesc că toată lumea își are propriul fel de a râde în nas sorții, iar în volumul pe care o să îl prezint, fuga pare a fi adevărata soluție, acea ultima ratio la care ajungem, mai devreme sau mai târziu.

  Dincolo de un simplu pseudonim, Nicolas Barreau, se ascunde un autor franco-german care lucrează în lumea editării. După succesul de-a dreptul uluitor pe care la avut cu „Zâmbetul femeilor” și „Mă vei găsi la sfârșitul lumii”, a adus la lumină un nou bestseller răvășitor în care se regăsește oricine, dar mai ales studenții(ca mine) care vor să își scrie cu migală draga lor dizertație(după un timp aceasta ajunge ceva personal, un produs al sinelui și cunoștințelor adunate, ulterior exteriorizate sub forma unei lucrări).

  Volumul de față se deschide cu un citat care nu doar că reprezintă introducerea cărții, dar trimite și la finalul acesteia:

Cred în finaluri fericite. Sunt singurele care mi se par logice.

-Credeți și în basme?

-Mi se pare că toți avem nevoie din când în când de un strop de magie, nu?(Peter Bogdanovich, She’s Funny That Way).

   Anticipează prea mult finalul? Cu siguranță, însă autorul va acapara cititorul și îl va determina să nu își poată ridica privirea de la o coală de hârtie atât de cunoscută prin povestea pe care o va spune. Facem cunoștință, astfel cu domnișoara Eleonora Delacourt care a finalizat lucrarea de licență, iar acum urma masterul în filozofie, dorind cu patos să ajungă, la rându-i, profesoară. Coordonatorul lucrării este domnul Daniel Beauchamps, un profesor care nu arată prea bine, are șarm pentru a ridica un amfiteatru întreg și inteligența cu care să completeze întregul tablou. Aceste calități sunt cele care au atras-o pe Nelly/Eleonora la el, iar prin calități înțelegem și faptul că profesorul nu arăta atât de bine fiindcă tânăra noastră consideră că tot ceea ce este prea frumos nu miroase a bine. Se îndrăgostește de acesta, dar nu îi spune nimic timp de un an, până la invitația lui Beauchamps de a-l însoți la un congres la New York, unde se va vorbi și despre filozoful Paul Virilio – subiectul tezei de dizertație al protagonistei. Din păcate, Nelly se panichează și refuză spunând că trebuie să aibă grijă de un cățel pe nume Loula. Scuza aceasta este crezută, dar este doar o perdea care să acopere secretul tinerei: îi este frică de zbor, iar între Paris și New York avionul este cel care să se pună în cale.

   Părinții lui Nelly muriseră înainte de a ajunge la aeroport, cu mulți ani în urmă, iar teama protagonistei s-a materializat vis-à-vis de avion. Profesorul alege pe altcineva să meargă alături de el, respectiv o profesoară venită din Italia într-un schimb de experiență și care era logodită.

   Între timp, tot frământându-se cu privire la cele petrecute, Nelly ajunge să îl cunoască pe Sean, un american care vorbea o franceză stâlcită, inginer, dar care colinda lumea cu chitara. Acesta o va determina pe studenta noastră să facă următorul pas  și să-i spună „profesorului zburător” cum îl denumea Sean, ceea ce simte pentru el. Totuși, în New York, dragostea a apărut în calea lui Beauchamps și și-a dat seama că dorește o schimbare alături de profesoara din Italia, inclusiv aceea de a se muta în cizma sudică și să predea acolo. Nelly aproape că îi smulge din mâini scrisoarea în care se destăinuie la momentul în care află acestea.

   Ce să facă studenta noastră mai departe? Are inima frântă. Destinul îi scoate în cale o cutie cu cărți vechi, iar între coperțile unuia dintre volume găsește o scrisoare de dragoste adresată  bunicii sale și nota „AMOR VINCIT OMNIAcare se afla, de asemenea, gravată pe inelul dat de bătrână nepoatei sale favorite. Epistola data din anul 1952, iar cartea era scrisă de un scriitor italian care relata povestea de dragoste a doi tineri pe fundalul unei Veneții luminoase. Dorind să se regăsească și, de ce nu, să-l găsească pe autorul scrisorii, Nelly golește contul bancar, își cumpără poșeta roșie mult prea scumpă la care visase și un bilet dus-întors de tren spre Veneția, dorind patru săptămâni de liniște sufletească. Ce are să se întâmple mai departe? Poate că ați aflat deja cât de meschină și dulce, totodată, poate să fie soarta.Cafeneaua micilor miracole de Nicolas Barreau

   Romanul este aparte, obiectiv, centrat pe protagonista lucrării. Ceea ce m-a captivat a fost persoana lui Nelly care se teme mereu din aproape orice, „Îi era teamă că e cineva ascuns după draperie și vrea să-i facă rău, îi era teamă de întuneric, i se făcea frică dacă cineva întârzia, se temea să nu fie părăsită, se temea să nu greșească tema, îi era frică de spărgători, se temea să nu rămână blocată în lift, se temea că-și deschide sufletul prea mult, se temea că rămâne fără bani, îi era groază când suna telefonul noaptea”, dar bunica sa mereu îi spunea „Copilă, trebuie să nu mai pui totul la suflet. Altfel o să-ți fie foarte greu în viață…Nu mai fi o mimoză, Nelly. E mai bine să fii un trandafir!”. Profesorul său încerca să o îndrume adesea zicându-i „Credeți-mă, nicio carte din lume nu merită să lași să treacă viața pe lângă tine. Ieșiți mai des, distrați-vă!” fiindcă Nelly învăța adesea prea mult. Totuși, o interesează domenii de-a dreptul uluitoare precum subiectul temei sale „Despre imposibilitatea călătoriei cu avionul”, central fiind filozoful Paul Virilio care a fost  specializat în dromologie(gr. Dromos, „pistă” și Logos, „știință”) și considera că „oamenii s-au mișcat într-un ritm natural. Că atunci lumea era încă în ordine. Însă, odată cu inventarea mașinii cu aburi și cu revoluționarea transportului, oamenii au început să se depășească pe ei înșiși, ajungând chiar până la viteza luminii,…la dezlegarea de realitate”. Ceea ce mi-a plăcut a fost fuga ei, curajul de a părăsi totul pentru a se reechilibra. Nu mai spun că voi citi și eu una dintre cărțile filozofului sus amintit fiindcă ceea ce a afirmat rezonează cu prezentul nostru, iar Nelly poate fi „eu”, „tu” sau „altcineva”. Umorul sec al romanului este, de asemenea, acaparator. Râzi și te destinzi. Soarta este amară, dar poate fi schimbată și să devină dulce. Depinde de percepția fiecăruia dintre noi: „În Maine se zice că asta e ironia sorții…Și la Paris se zice la fel”, iar la noi de asemenea.

Lectură Plăcută!!!

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libriselefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi

Cafeneaua micilor miracole de Nicolas Barreau recenzie.

6 COMMENTS

  1. Ce recenzie frumoasă ai făcut, Crinuta! Felicitări! Acest roman mi-a plăcut foarte mult.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.