Căpitanul Apostolescu anchetează de Horia Tecuceanu – Editura Publisol – recenzie
„Astfel începu pentru căpitanul Apostolescu una dintre cele mai importante acțiuni din cariera sa.”
Căpitanul Apostolescu anchetează, de Horia Tecuceanu – Editura Publisol – recenzie
Titlul original: Căpitanul Apostolescu anchetează
Editura: Publisol
Serie de autor
Anul apariției: 1969, 2021
Număr pagini: 270
Gen: Polițist
Cotație Goodreads: 4,10
Când spui „roman polițist românesc”, spui Rodica Ojog-Brașoveanu, Haralamb Zincă, precum și Horia Tecuceanu. Inițiativa celor de la Publisol m-a făcut să descopăr și alți reprezentanți români ai genului. Reeditarea romanelor ne ajută îndeosebi pe cei tineri, care nu am prins vremurile comunismului, să ne facem o idee despre cum era atunci. De aceea, conținutul cărților a fost păstrat în original, fără a se scoate sau modifica nimic, tocmai pentru a reda caracterul de romane document.
„Căpitanul Apostolescu anchetează” este primul volum din serie, romanul de debut al lui Horia Tecuceanu. Cartea conține două cazuri separate, fără legătură între ele, „Căpitanul Apostolescu anchetează”, respectiv „O afacere încâlcită”. Punctul comun este faptul că ambele sunt investigate de aceleași personaje: căpitanul Apostolescu, maiorul Ciocârdel și colonelul Gherasim.
În prima parte, avem de a face cu crime în serie. Investigând, căpitanul Apostolescu ajunge la concluzia că totul pornește de la implicații mult mai adânci: trafic de droguri în Constanța. Este un subiect destul de îndrăzneț pentru acele vremuri, în care aparent aceste probleme nu existau. Chiar îmi veneau în minte glumele de acum ceva timp, când s-au descoperit în Constanța mai multe tone de cocaină și îmi spuneam: „Uite unde era Narcos Constanța sau Năvodari!”
Și încă la sfârșitul anilor 1960!
Căpitanul Nicu Apostolescu se folosește de inteligența și mai ales, de flerul său și descoperă mecanismul din spatele întregii afaceri.
„Apostolescu se întâlnise adesea în anchetele sale cu acest moment psihologic, în care instinctul de conservare impunea rezistență, iar creierul, hărțuit și obosit, nu mai avea resurse pentru a continua lupta. Dacă reușea să trezească în individ sentimentul vanității, ancheta era mult scurtată.”
Recunosc că prima parte m-a ținut în stare de alertă, dar nu mi-a plăcut la fel de mult precum cea de-a doua. „O afacere încâlcită” aduce și mai mult cu ideea de policier, amintindu-mi de Agatha Christie.
O triplă crimă este descoperită în pădurea Băneasa. Un cuplu căsătorit și un bărbat sunt găsiți morți de o familie ce făcea o plimbare într-o frumoasă zi de duminică.
Tocmai ce a terminat cu anchetarea cazului din prima parte a cărții, că lui Nicu Apostolescu îi revine sarcina de a investiga crima. Avem parte de toate ingredientele: suspans, mister, o listă sănătoasă de suspecți cu mobil și ocazia de a comite fapta.
Și aici, flerul investigatorului este proverbial. Și da, am bănuit identitatea criminalului, dar numai pentru că sunt antrenată în genul acesta de lecturi și probabil, pentru că am același fler precum căpitanul Apostolescu.
În plus, finalul romanului deja m-a făcut curioasă pentru a-l începe pe următorul.
Carțile lui Tecuceanu, precum și cele ale lui Haralamb Zincă, ne prezintă un București de altădată, dispărut. Practic, recunosc locurile, dar alte aspecte sunt schimbate: traficul, ritmul mai liniștit, fără grabă și presiune, tipic acelor vremuri. Sunt sigură că erau multe alte aspecte negative, ce nu sunt cuprinse în carte din cauza cenzurii, însă după un ritm liniștit și simplitate pot spune că tânjesc. Interesant cum se văd anii 1960 din perspectiva cititorului din 2021.
Și în cărțile lui Tecuceanu întâlnim momente și replici amuzante, deși sunt mai rare decât în romanele lui Haralamb Zincă:
„Dar, pentru că veni vorba, cum se face că te-au însărcinat pe tine cu această afacere? Probabil că toți oamenii de bază ai „Judiciosului” erau ocupați, adăugă Maier făcându-i fotografului cu ochiul.
Fără să arate că a sesizat ironia, Apostolescu răspunse pe tonul cel mai nevinovat posibil, în timp ce-și strângea nodul de la cravată:
– Mi s-a spus că pentru această anchetă trebuie o inteligență superioară și, iată-mă!”
Despre autor:
Horia Tecuceanu (1929-1997) este un autor român de romane polițiste, considerate bestsellere la vremea lor. A lucrat ca lăcătuș, ulterior ca economist și a urmat cursurile unei școli militare de aviație.
Seria „Căpitanul Apostolescu” l-a făcut celebru, romanele sale fiind mărturii ale perioadei comuniste.
Vreau și eu cartea. Merci de recomandare
cu drag, lectura placuta!
Mulțumesc pentru recomandare!
Cu drag, lectura placuta!
Ce-mi plac scrierile lui Tecuceanu! Trec cartea pe lista!
Stiu, pai sunt politiste, sa nu-ti placa tie? :))
Nu am citit nimic scris de acest autor, dar m-ai făcut curioasa.
Merita incercat 🙂