Carol, de Patricia Highsmith-Editura Litera-recenzie

Editura Litera, 2017

Colecția buzz BOOKS

300 de pagini

Titlu original: The Price of Salt (1952)

Traducere de Ioana Văcărescu

    Spui că mă iubești oricum aș fi, chiar și când înjur. Eu îți spun că te voi iubi întotdeauna, că voi iubi persoana care ești și persoana care vei deveni. Aș spune-o și în fața unui tribunal, dacă ar însemna ceva pentru oamenii ăia sau dacă ar putea schimba ceva, pentru că nu astea sunt cuvintele de care mă tem.

   Respins inițial de edituri, romanul Patriciei Highsmith este considerat primul din literatură, în care o poveste de iubire lesbiană are un final fericit, publicat fiind într-o perioadă în care homosexualitatea era catalogată drept tulburare mintală. Cunoscută ca autoare de thrillere psihologice (Strangers on train, ecranizat de Alfred Hitchcock), autoarea încearcă să aplice nota de suspans și aici, însă, singura amenințare o reprezintă societatea, care ar putea despărți protagonistele. Până și povestea de dragoste nu mi se pare atât de convingătoare, deoarece rareori asistăm la o „inspecție” sufletească a personajelor. Cu toate acestea, refuzul de a condamna iubirea celor două face cartea deosebit de importantă în literatura homosexuală, deși  autoarea s-a simțit obligată să publice sub pseudonimul Claire Morgan.

    Therese Belivet este o tânără de 19 ani, scenograf de teatru, cu o slujbă într-un magazin universal din Manhattan. Copilăria i-a fost marcată de singurătate, iar acum acceptă relația cu Richard, pe care nu-l iubește. Într-o zi lungă de înainte de Crăciun în departamentul de jucării al magazinului, este fermecată de apariția unei cliente elegante.

Privirile li s-au întâlnit; Therese a ridicat ochii de la cutia pe care o deschidea, iar femeia tocmai întorcea capul, așa că a privit-o în ochi. Era înaltă și frumoasă, silueta subțire se contura grațios pe sub haina largă de blană pe care o ținea deschisă, cu o mână proptită în talie. Avea ochii cenușii, însă fascinanți, ca o lumină stranie sau ca un foc. Captivată de ei, Therese nu și-a putut desprinde privirea. A auzit cum clienta din fața ei îi repeta întrebarea, însă a rămas mută. Și femeia o privea pe Therese cu o privire preocupată, ca și cum se gândea la ce are de cumpărat, și, cu toate că între ele se aflau mai multe vânzătoare, Therese era sigură că avea să vină la ea. A văzut-o îndreptându-se încet spre tejghea; inima i-a bătut mai repede, încercând să compenseze, parcă, momentele în care stătuse pe loc. Simțea că, pe măsură ce femeia se apropia de ea, fața îi era cuprinsă de o căldură teribilă.

    Carol Aird pare să aibă o viață tristă: trece printr-un divorț de un soț care dorește să o elimine definitiv din viața fiicei lor. La magazin,  îi dă lui Therese adresa pentru a livra cumpărăturile, iar aceasta îi trimite și o carte poștală. Cele două încep să își petreacă timpul împreună, planificând o călătorie lungă, până în Utah. În timpul acestei călătorii, în care cele două își declară sentimentele și devin fizic foarte apropiate, observă că sunt urmărite de un detectiv particular, angajat de Harge, soțul lui Carol, pentru a folosi relația celor două ca armă în procesul de custodie. Carol este pusă în situația de a alege între fiica sa, a cărei custodie riscă să o piardă, și Therese.

    Iubirea lui Therese față de Carol este obsesivă, bolnăvicioasă chiar, se dăruiește total și devine geloasă foarte ușor. Respingerea inițială a lui Carol, care vrea să mai poată să-și vadă fiica, are efect devastator asupra ei. În schimb, Carol, un spirit rebel, este mai detașată, cea care domină.

Era o capitulare, Therese știa asta, lui Carol nu-i putea fi impusă nici o situație în care ea să fi fost miza. Preț de o clipă, a avut revelația zguduitoare că niciodată nu-i dedicase Carol mai mult decât o bucățică din ființa ei. Dintr-odată, universul în care trăise în ultima lună, asemenea unei minciuni strigătoare la cer, s-a prăbușit, aproape distrus. În clipa următoare, Therese nu putea crede una ca asta. Dar adevărul era că își alesese copilul, nu pe ea.

    Nu am înțeles de ce titlul a fost schimbat, cel inițial părându-mi-se mai potrivit; Prețul sării este mult mai semnificativ (asemeni Sării în bucate, poveste cu mesaj moralizator).

   Carol este un roman trist de la început până la ultima pagină, dar onest și curat. Nu a fost o lectură ușoară; nu că ar fi limbajul prea savant sau descrierile prea minuțioase, doar că i-a lipsit tocmai sarea care să mă determine să-i simt gustul cu adevărat.

  În 2015, ecranizarea romanului cu Cate Blanchett în rolul lui Carol a primit 6 nominalizări la Premiile Oscar.

Cartea Carol de Patricia Highsmith poate fi comandată de pe site-uEditura Litera. 
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online:libris,elefant şi cărtureşti

8 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.