Către paradis de Hanya Yanagihara – Editura Litera – recenzie
Către paradis, de Hanya Yanagihara – Editura Litera – recenzie
Către paradis
Hanya Yanagihara
Editura Litera
București 2023
Nr. pagini – 780
Am luat contact cu această autoare americană născută în Hawaii, cu ocazia lecturării romanului său – O viață măruntă, roman pe care l-am parcurs din filă în filă și care reușește să trezească în cititor sentimente îngropate legate de durerea umană resimțită în ecouri atât de puternice încât doar automutilarea și dorința de sinucidere par o rezolvare a ceea ce devine cumva o povară emoțională pentru cei care te iubesc dar nu te pot ajuta.
Am fost dornică să parcurg Către paradis, deși recunosc că mi-a ridicat câteva semne de întrebare în ceea ce privește cele trei povești pe care autoarea le aduce în scenă.
Deși diferite ca scenariu și ca axa temporală, deoarece acestea se desfășoară în 3 secole consecutive, poveștile au un comun două elemente – numele personajelor principale și senzația de neputință cu care te lasă la final fiecare poveste.
Poveștile sunt creionate într-o notă ușor distopică.
Prima își are rădăcinile într-o versiune alternativă a Americii, în 1983, într-un New York diferit, parte integrantă a Statelor Libere, unde cetățenii au dreptul de a iubi fără discriminare și consecințe vizibile. Deși homosexualitatea este permisă și încurajată, modul de selecție al partenerului, mai ales în familiile înstărite, se face în principiu prin căsătorii aranjate. David, personajul principal al acestei povești subscrie unei logodne cu un antreprenor bogat, dar își sabotează familia și fuge cu un profesor de muzică sărac dar atrăgător. Iubirea nebună de la început se dovedește a fi insuficientă pentru a asigura un trai decent și satisfăcător, deoarece proveniența diferită își pune amprenta în cuplu pe tot ceea ce semnifică cultură, experiență de viață și așteptări. Personajul este prins între lipsuri pe care nu știe cum să gestioneze, neconcordanțe social-politice și singurătatea dată de pragmatismul rece pe care este forțat să îl adopte pentru a supraviețui acestei relații ce îl schimbă pe zi ce trece.
A doua poveste păstrează mare parte dintre numele personajelor cu care ne-am obișnuit în prima scriere dar le creionează altfel, nu doar luând în calcul diferența de un secol, ci o premiză diferită. De această dată acțiunea se desfășoară în Manhattan, într-un mediu social bântuit de SIDA, unde personajul principal este un tânăr hawaiian prins într-o relație amoroasă cu un partener înstrărit dar mult mai în vârstă decât el. Având pe fundal o copilărie nefericită, plină de lipsuri materiale, abuz și distanțare emoțională, David acceptă protecția și atenția lui Charles, în ciuda sentimentelor contradictorii pe care i le trezește, fie de dominare, fie de dispreț.
Cea de-a treia și ultima poveste rulează în 2093, într-o societate bântuită de un regim totalitar și înnecată în pandemii, unde nepoata unui celebru om de știință este preocupată de munca lăsată neterminată a bunicului său, jonglând tot odată cu scenarii în care încearcă să identifice cauzele din spatele disparițiilor misterioase ale soțului său.
O carte care se joacă pertinent cu emoțiile umane, schimbând macazul brusc în trecerea de la o extremă la alta.
Am avut sentimente contradictorii încercând să clarific dacă personajele a căror identitate pare să se repete într-o anumită măsură, reprezintă o trecere subtilă de la o generație la alta, diferite în aparență, dar măcinate de trăiri și frustrări similare.
Ce este important pentru ființa umană? Iubirea împărtășită? Sănătatea? Starea materială? Libertatea de exprimare? Puterea de a-și decide propriul drum? Și dacă răspunsul este da la toate aceste premize, cum le poți obține pe toate pentru a atenua propria inutilitate?
Trei scenarii diferite în care personajele se luptă să își găsească locul și rostul deși până la final ajung să înțeleagă că drumul spre un paradis palpabil este pavat cu eșecuri și neputințe.
“David își luă farfuria și plecă, animat de o stânjeneală intensă și, mai puțin explicabil, de un fel de furie față de Charles, pentru că nu era persoana împreună cu care ar fi trebuit el să fie, pentru că îl făcea să se simtă rușinat. Era nedrept și o știa – voia protecția oferită de Charles și voia să fie liber. Uneori când stăteau împreună în birou, într-o seară de sâmbătă pe care deciseseră să o petreacă în oraș, uitându-se la unul dintre filmele în alb și negru care îi plăceau lui Charles din anii tinereții, auzeau zgomotele câte unui grup de oameni care treceau pe afară, pe trotuar, în drum spre un club, un bar sau o petrecere. Îi recunoștea după râsete, după tonul ascuțit al glasurilor – nu cine erau cu exactitate, ci tipul de persoane, din tribul celor tineri, faliți și fără viitor căruia îi aparținuse și el până în urmă cu un an și jumătate. Câteodată se simțea ca unul dintre strămoșii săi, ademenit pe o corabie și trimis pe mare să străbată lumea, obligat să stea pe un podium la facultățile de medicină din Boston, Londra sau Paris, pentru ca doctorii și studenții să îi poată examina pielea elaborat tatuată, colierul din șuvițe împletite din păr uman – Charles era ghidul, ocrotitorul, dar și paznicul lui, iar acum că fusese luat dintre ai săi, nu-i va mai fi niciodată permis să se întoarcă la ei.”
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia şi cărtureşti, librărie.net
