Cazut din cer de Crina Stanciu-Capitolul 4

Căzut din cer de Crina Stanciu

Ai ştiut dintotdeauna cine eşti cu adevărat? Ce viitor te aşteaptă? Azi eşti un simplu adolescent, iar următoarea zi totul se destramă, devine altceva. Poţi trăi cu acest altceva? Vorbim aici, desigur, de o persoană care a trăit şi trăieşte o adevărată luptă pentru găsirea propriului sine. Într-un Iaşi pe care toată lumea îl “cunoaşte” se ascunde ceva mai mare decât ne-am fi închipuit. David, un adolescent “ca toţi ceilalţi” va cunoaşte nesiguranţa, frica de moarte şi dragostea adevărată alături de un mim, un eu reîncarnat, o bibliotecă vorbitoare, de o femeie demult uitată şi de creaturile altor lumi. Adăugăm şi un grup care vrea să distrugă tot ceea ce iubeşte David şi avem reţeta perfectă pentru…HAOS? Ha, ha e puţin spus haos. Ce va urma? Răspunsul e în filele cărţii…

Citeşte Prologul

Citește Capitolul 1

Citește Capitolul 2

Citeşte Capitolul 3

Capitolul 4

-David! David trezeşte-te! Nu e decât un vis! părea a spune o voce uşor răguşită. Hai David! continua aceasta.

Tânărul observă că era acoperit de un strat de sudoare rece. Aşternutul se lipise de el şi îl învăluise asemenea unui giulgi. Totul se învârtea în jurul său şi atunci încercă să se calmeze. Îşi imagină un lup care se uită în depărtări, care este lipsit de orice grijă şi, încetul cu încetul, bătăile inimii i se domoliră; putu să vorbească coerent din nou:

-Gata! Gata, Gabriel mă simt mai bine. Nu trebuie să mai ţipi sau să mă mai loveşti.

-Bine, bine. Eşti sigur că eşti conştient? Câte degete am ridicat?

David se ridică uşor, îşi sprijini perna de perete şi ridică braţele deasupra capului zicând:

-Pe bune acum? De ce, Dumnezeule, trebuie să fac asta?

-De aia! Hai, câte am?

-Ai cinci degete la o mână şi cinci la alta, spuse David dându-şi ochii peste cap.

-Nu, nu, nu! Nu îţi dai tu ochii peste cap la mine! Câte degete am ridicat?

-Ah… trei în faţă şi unul pe care îl ţii ridicat la spate.

-Oooo…eşti bun, spuse Gabriel zâmbind. Stând aşa rezemat David nu putea să nu se gândească la cât de puţină atenţie îi acordase lui Gabriel cu o seară în urmă. Se uita la acesta ca şi când îl văzuse acum pentru prima dată: îmbrăcat cu un tricou negru pe care era scris cu majuscule “NU SUNT VOLDEMORT”. Avea, din câte se părea cam 1,80 m înălţime şi pantaloni scurţi de pijama cu steluţe galbene şi albastre. Părul lui Gabriel era uşor ciufulit, în nuanţa trandafirului, de un roşu cum rar mai întâlneşti în zilele de azi – citise David undeva că acea culoare va ajunge “pe cale de dispariţie”. Faţa îi era albă ca porţelanul, iar ochii albaştri. Nu  erau, însă limpezi, ci întunecaţi ca marea în timpul furtunii.

-Ah, frate! Am crezut că ai murit!

-În vis? Chiar aşa? spuse David ironic.

-A… tu îi mai spui vis, zise Gabriel zâmbind pe sub mustaţă.

-Mă rog, tu cum îi spui? Reverie? Fantasmagorie?

-Fanta ce? Nup! Eu, Serghei, Nadia şi… alţi câţiva îi zicem Poartă. Ai întrebat “Chiar aşa?” şi eu îţi spun: Da, chiar aşa! Porţile sunt reale, bune sau rele, inofensive sau mortale.

-Vezi să nu râ… dar nu apucă să îşi ducă replica până la capăt fiindcă uşa camerei se deschise brusc, iar în pragul acesteia stătea Nadia. Era îmbrăcată cu o rochie trocotată, bleumarin cu mâneci lungi, iar  părul îi era împletit în două codiţe.

-Serghei vrea să vă vadă pe amândoi după micul dejun.

-Cară-te Nadejda, se auzi vocea lui Gabriel care îşi trase pătura peste cap încercând să adoarmă la loc.

-Gabi, puiule, nu vrei tu oare să te trezeşti înainte să vin eu cu o găleată plină ochi cu zăpadă? Se auzi un uşor momăit, dar băiatul tot nu se dădea trezit. Fie cum vrei tu!

-Stai, stai Nadia! Ok, sunt treaz. Pe cuvânt de cercetaş şi ţi-am mai spus să nu îmi mai spui “Gabi puiule”! tună Gabriel.

-Ha, aveţi 40 de minute! Se întoarse pe călcâie şi, exact când era pe punctul de a ieşi din cameră se uită spre David şi zise: Bună dimineaţa David, şi plecă trântind uşa.

-Fir-ai tu să fii de bruha… spuse Gabriel. Sunt primul la duş colega, adăugă el în timp ce închidea uşa la baie.

Pentru un foarte scurt moment, David se gândi că a ajuns într-o lume paralelă, că poate se afla în “League of Legends” şi trebuie să folosească  runele pentru a se lupta cu… o familie ţicnită.

După ce reuşi, într-un final să facă şi duş, să mănânce cele două felii de pâine prăjită cu gem de căpşune şi să bea capuccinoul cu caramel, merse împreună cu Nadia şi Gabriel în biroul unchiului său. Serghei citea “Ziarul de Iaşi” în timp ce beia o cană de cafea neagră şi mânca biscuiţi cu unt şi tartine cu şuncă. În colţul mai îndepărtat al mesei se afla un fotoliu, cam ros pe alocuri, de un negru spălăcit, pe care David obişnuia să se joace când era mai mic. Acum, însă era ocupat de un bătrân încovoiat cu barba lungă până în pământ şi care îl privea cu ochii mici şi negri plini de o vădită curiozitate, pe deasupra ochelarilor retro. Pe cap avea o pălărie de marinar şi era îmbrăcat cu un fel de capot verde, în carouri. Înfăţişarea lui aducea mult cu cea a vrăjitorilor din cărţile citite de David, dar ceva anume îl făcea pe tânăr să tremure când privea la acel vârstnic.

Serghei aşeză ziarul pe birou şi le făcu semn celor trei să se aşeze pe taburete.

-Vai de mine şi de mine! zise bărbatul. S-a trezit Frumoasa Adormită. Neh, spuse fluturându-şi mâinile pe deasura capului. Mai bine zis Frumosul.

-Pentru asta a trebuit să urmez tot ceremonialul ăsta ciudat cu “Eşti chemat”; de parcă aş fi făcut vreo crimă! M-ai adus aici să ce? Să mi-l prezinţi pe Dumbledore în carne şi oase? Atenţie! Nu a murit?! tună David.

-Amuzant băiat, dar ai uitat de moş Costache din “Enigma Otiliei” sau de moş Ion Roată, zise bătrânul surâzând.

-Mă scuzaţi, spuse băiatul afectat. Nu sunt aşa de obicei.

-Ştiu, ştiu. Nu ai ce să-i faci. Vlad are toane, hachiţe şi din nou toane… mereu şi mereu.

-Dimitrie parcă venisei să discuţi altceva cu David.

-Aşa e… spuse obosit bătrânelul. David a venit timpul să te cunoşti şi am să fac totul aşa cum mi-au cerut EA şi gardienii tăi.

-Care ea? întrebă băiatul.

-Nu nu nu, spuse bătrânul. O vom lua de la început. Ei bine… ştii că lumea a fost creată de Dumnezeu da?

-Da.

-Bun. El ne-a creat pe noi. Noi am dezvoltat apoi sentimente, dureri, bucurii. Printre acestea se numărau iubirea, ura, avariţia, supravieţuirea, dorinţa de a ne război, spuse bătrânul tuşind uşor. Toate acestea trebuie echilibrate, iar omul s-a gândit să creeze şi el un lucru sau mai multe care să îl ajute pe Pământ. A reuşit să realizeze un pachet de cărţi. Cărţile acestea erau originare din Asia, de dinaintea secolului X, mă întreb dacă nu existau încă de pe vremea egiptenilor… La început erau doar simple bucăţi de hârtie, desenate cum sunt piesele de domino astăzi. Aveau cerculeţe care exprimau diferitele combinaţii ale aruncării zarurilor. Te întrebi, poate, ce legătură au ele cu sentimentele, iar răspunsul este simplu: o grămadă. Zarurile, ştii şi tu, au mai multe feţe întocmai ca omul. Dacă aveai mai multe puncte, ele te stabilizau, dacă aveai mai puţine te duceau la disperare. Prin ce? Prin puterea cifrelor. Nu e magie, ci logică. Cu timpul au apărut şi jocurile, iar vechile taine au fost pierdute. Jocurile au fost introduse în Europa în 1350, iar cărţile au fost adaptate cu semnele cupei de băut, monedei, sabiei şi băţului – nu apăruseră încă trefla, inima neagră, roşie şi caro. Acum ajugem la EA care se numea Griselda. O fată din Spania de azi. Inteligentă, perspicace a găsit un volum  pe o barcă chinezească care acostase în port. În numai doi ani a reuşit să dezlege şi să readucă învăţămintele cărţilor de joc la suprafaţă. Oamenii, totuşi, se schimbaseră. Doreau putere, iar Griselda a introdus Regele şi Valetul în joc pentru a proteja inimile acestor împătimiţi. Tânăra a fost ucisă deoarece făcuse toate acestea şi a devenit ea însăşi Regina pachetului de cărţi. Vezi tu, băiete…Regele, Regina şi Valetul nu erau chiar nişte cărţi, ci persoane. Ele s-au sacrificat pentru binele mai mare şi au acceptat să se reîncarneze iar şi iar  pentru a proteja oamenii de ei înşişi. Mai târziu, cam prin 1423 au avut loc în Bologna şi Nurenberg demonstraţiile bisericii împotriva aşa-ziselor “practici diavoleşti”. Lumea s-a viciat. Apoi, Regele nu a mai fost cea mai valoroasă carte fiindcă a apărut Asul care taie suveranul şi aici… ajungem la tine. Pe la mijlocul secolului XIX s-a adus o nouă carte ce va ţine locul oricărui semn şi oricărei valori. Se numea “Nebunul” sau “Bufonul Regelui”, ulterior “Joker”.

-De ce îmi spui istoria jocului de cărţi şi bazaconii despre puteri şi încarnări? tună David furios.

-Băiete, ai răbdare, zise bătrânelul. Ai intrat în Poarta trecutului seara trecută nu? Ai fost tu sau Victor cel Mare, ia zi?

-De unde ştii tu ce am visat azi-noapte?

-Victor cel Mare a fost primul “Nebun”, dar a murit, ucis de grupul “Seppuku” într-o noapte de iarnă, în Carpaţi. Planitus trebuie să-ţi fi arătat totul, zise Dimitrie îngustânsu-şi ochii. În fine, când Griselda i-a adus pe Rege şi Valet, primul s-a îndrăgostit de ea şi a jurat să o apere. Vezi tu, EA nu era păgână. S-a rugat lui Dumnezeu  pentru a-i da forţa necesară să-i aducă pe Rege şi pe Valet. Când a apărut Nebunul… lucrurile s-au schimbat. El nu a acceptat să-i fie Reginei un simplu protector, o umbră. La fel, s-a îndrăgostit de ea, dar a vrut să îşi întemeieze o familie cu aceasta. Regele s-a mâniat şi s-a înnegrit, a încercat să îl omoare pe Bufon. Victor a reuşit, cu greu, să îl împace, dar până la urmă totul i-a căzut în cap. Clanul i-a venit de hac. “Seppuku” urmăreşte să facă din viciu simbolul jocului de cărţi, iar echilibrul şi plăcerea să dispară. Regina, numită atunci Elena, s-a sacrificat pentru fiul său,  George. El trebuia să continue linia cărţii. Tu eşti urmaşul acestui George şi trebuie să găseşti celelalte cărţi pentru a-i opri pe “Seppuku” să distrugă vechile arhive care se află sub oraşul Iaşi. Ele cuprind istoria cărţilor, a cartomanciei şi tarea-ului făcut de Rabelais. Din nou o întrebare “De ce Iaşi şi nu un oraş portuar din Spania sau orice altceva?”. Simplu, aici suntem la limita dintre Europa Centrală şi Estică, deci o zonă de legătură cu întregul continent. Avem deschideri nelimitate. Din câte observ, ai trecut, în copilărie, de Poarta începerii la fel ca celelalte cărţi.

-Ce vrei să spui?

-Visul acela din copilărie, cu regii, cu labirintul şi arsura pe care ai primit-o. Ea este pecetea ta David. Faptul că ai un cerc pe arătător înseamnă că îi uneşti şi controlezi pe toţi. Ai fost ales, din nou, pentru a fi Joker. Uită-te la Nadia, Regina şi la Gabriel, Valetul, şi ei au pe diferitele degete însemnele cărţilor. Oare de ce pe mână? Ha ha ha, râse bătrânelul. Fiindcă nu poţi juca cărţi decât cu mâinile. “Visul” tău este o cheie. Victor nu a respectat Porţile şi nu s-a bazat pe instinct; l-a dat la o parte pe mimul vieţii, pe Planitus, şi asta i-a adus groaznica soartă. Alte întrebări?

David se uita în gol. Nu ştia ce să creadă: că este eroul dintr-o afurisită de carte a lui J.K.Rowling, că viaţa este crudă, că el este nebun sau că toţi din jurul său sunt nebunii. Tuşi pentru a-şi recăpăta vocea şi spuse:

-Ştiţi unde este Socola? Trebuie să plec eu sau voi acolo?

-Ha ha ha, spuse Gabriel prăpădindu-se pe jos de râs.

-Ai reacţionat destul de bine să ştii, zise Dimitrie. Ce spui Serghei?

-Era şi varianta cu extratereştrii sau cu păgânii. Până la urmă suntem ortodocşi, spuse Serghei în timp ce mânca un biscuit cu unt.

-Of, of. Ce mai observ este că, Dumnezeu să-i ierte, spuse Dimitrie făcându-şi cruce. Protectorii tăi nu şi-au făcut bine treaba, nu ţi-au spus nimic despre tine. Eşti Neştiutor.

-Nu vorbi aşa despre părinţii mei! ţipă David ridicându-se brusc. Nu-ţi permit!

-Nu erau părinţii tăi! tună Dimitrie. Nu ţi-au spus nici măcar asta Oscar şi cu Mihaela?! Serghei eşti un idiot! Sigur din cauza ta s-a întâmplat asta! Băiatul este de-a dreptul bulversat acum! 

Continuarea în curând !