Ce facem pe întuneric de Jennifer Hiller – Editura Niculescu Fiction – recenzie
Ce facem pe întuneric, de Jennifer Hiller – Editura Niculescu Fiction – recenzie
Ce facem pe întuneric
Autor: Jennifer Hiller
Editura: Niculescu Fiction
An apariție: București 2023
Nr. Pagini: 446
“Poți să fugi din Toronto, să te îndepărtezi de cadavre și să pășești într-o viață nouă, cu un nume nou, și tot nu contează. Pentru că, desi te poți reinventa, nu poți fugi de tine însăți. Așa cum i-a reamintit o femeie cu mult timp în urmă, numitorul comun în toate lucrurile groaznice care ți s-au întâmplat, ești tu. Oriunde te-ai duce, tot pe tine te găsești.”
Paris Peralta este o tânără instructoare de yoga, inteligentă și misterioasă. Paris este căsătorită cu renumitul comedian Jimmy Perlata, mai în vârstă decât ea cu 29 de ani. În urma unui act necugetat și dificil de clarificat, Paris rămâne văduvă și moștenitoare a unei averi imense. Principalele impedimente în calea fericirii sale sunt generate de acuzația de crimă asupra soțului său decedat, un șantaj venit din partea unei condamnate care urmează să se elibereze după 25 de ani săvârșiți în penitenciar pentru o crimă atroce și faptul în sine că Paris chiar nu și-a dorit să se întâmple nimic din cele menționate.
Când poliția o găsește în baie, cu un brici în mână, acoperită de sânge, alături de soțul său decedat, pentru Paris lucrurile capătă o turnură tragică. Ajunsă brusc în atenția media, Paris este nevoită să gestioneze nu doar o crimă pe care nu a comis-o, ci să împiedice și descoperirea unui trecut tragic, plin de abuz și neglijare… pentru că Paris nu este Paris, ci Joey Reyes, fiica lui Ruby Reyes, denumită Regina de Gheță pentru crima pasională comisă asupra amantului său.
“Își înăbusă un hohot de plâns chiar când ajung în camera 3. O voce îi plutește atunci prin minte, mereu un intrus, mereu șarpele din creierul ei care de dezlănțuie în cele mai proaste momente posibile. *Ești complet inutilă. Încetează cu plânsul, că iar te pocnesc de îți sar capacele.*”
Joey are o viață grea. Prinsă între lipsurile materiale și abuzul fizic al mamei sale, copila crește cu sentimentul constant de inferioritate. Caruselul emoțional la care Ruby o supune prin comportamentul său agresiv și malițios care se declanșează brusc, dezvoltă în Joey inteligența și capacitatea de adaptare dat de cel care este nevoit să supraviețuiască.
Ruby are un avantaj pe care a mizat toată viața – frumusețea sa filipineză care atrage ca un magnet bărbații. Visul său este de a se căsători cu un partener bogat care să îi ofere viața pe care consideră că o merită. Singura problemă este că Ruby nu are noroc în dragoste și majoritatea iubiților săi căsătoriți au tendințe pedofilice.
La vârsta de 13 ani, în urma crimei de care este acuzată Ruby, Joey ajunge să locuiască cu unchiul și mătușa sa unde provocările zilnice nu încetează. Fugită de acasă, primii ani din viața de adult o fac să repete o parte din greșelile mamei sale. Doar Drew ar putea să o salveze de la bezna în care se afundă uneori, dar Drew nu are curajul de a-și asuma sentimentele.
Când o afacere cu droguri decurge prost în cadrul clubului de striptease unde lucrează, Joey este nevoită să se reinventeze pentru a doua oară, ascunzându-și urmele existenței sale într-un incendiu provocat care îi permite să fugă și să se refugieze în Seattle sub identitatea tinerei Paris.
Va reuși Joey să scape de acuzația de crimă și să descopere ce s-a întâmplat cu adevărat?
Va putea Drew, ajuns acum la maturitate, din ipostaza de journalist de investigație, să descifreze ce s-a întâmplat cu prietena sa din tinerețe pe care o știe moartă într-un incendiu?
Se poate repara o relație mama-fiică atunci când tot ce te unește este furia și frustrarea?
O carte extrem de volatilă, energică, acaparatoare, greu de lăsat din mână, cu personaje complexe și interesant creionate, cu intrigă, crimă, dramă și un dram mare de realism în ceea ce privește personalitatea umană care în esență nu se schimbă niciodată, doar se adaptează condițiilor la care este supusă.
“În toți anii în care Joey îi spusese mamei sale ce i se întâmpla, ce i se făcea, Ruby nu făcuse nimic. Jumătate din timp o acuzase pe Joey că minte. În cealaltă jumătate o învinovățea pe Joey că și-o făcuse cu mâna ei. Oricum ar fi fost, nu se termina niciodată. Mama ei nu a protejat-o niciodată și nu o va proteja niciodată. Ruby nu va avea grijă decât de Ruby. Singura cale pentru Joey de a se salva… era să se salveze ea singură.”
Un subiect foarte interesant. Am trecut cartea in wishlist.
Ce subiect incendiar! Cu siguranță am sa caut cartea!
Mulțumesc pentru recomandare!