Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan – Antologia nuvelelor franceze de dragoste din secolul al XIX-lea – recenzie

Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan – Antologia nuvelelor franceze de dragoste din secolul al XIX-lea – recenzie

Titlu: „Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan – Antologia nuvelelor franceze de dragoste din secolul al XIX-lea”

Editura: Paralela 45

Număr pagini: 336

Coordonator: Octavian Soviany

  S-ar mai putea spune ceva nou despre viață? După ce mii de ani a fost subiectul principal al atâtor opere literare mai mult sau mai puțin celebre? După ce am citit cele mai reprezentative scrieri din literatura universală… mai e posibil oare, să citești o carte despre viață și să te minunezi? Ei bine, la toate aceste întrebări, eu răspund cu un DA răspicat. Mai mult decât atât, sunt absolut convinsă că peste o mie de ani, omenirea va tresări citind despre fapte, despre oameni, despre păsări sau despre natură, dar se va înfiora, cu siguranță, atunci când va citi despre viață!

   Astăzi o să vă vorbesc despre o carte de la care e posibil să nu ai așteptări. Poți crede că e doar o altă carte despre iubire, o poți uita chiar pe noptieră în favoarea altor cărți, cu subiecte incitante… însă atunci când o descoperi, filă cu filă, realizezi că ai în față o adevărată bijuterie literară, un set reprezentativ de nuvele care vorbesc, fiecare în propriul stil, despre viață.

  Octavian Soviany, coordonatorul și traducătorul acestui volum de antologie, s-a născut pe 23 aprilie 1954, la Braşov, a studiat la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Filologie (1975-1979). Este doctor în Filologie al Universităţii din Bucureşti (2008). A debutat la revista Echinox, 1975, simultan cu poezie şi critică.

   Debutul editorial l-a realizat cu „Ucenicia bătrînului alchimist” (Dacia, 1983). Au urmat câteva volume de versuri, dintre care: Cartea lui Benedict (Vinea, 2002), Alte poeme de modă veche (Pontica, 2004), Scrisori din Arcadia (Paralela 45, 2005), Dilecta (Cartea Românească, 2006), Pulberea, praful şi revoluţia (Casa de Editură Max Blecher, 2012; Pepel, prah in revolucija, traducere în limba slovenă de Aleš Mustar, IRIU Institut, Ljubljana, 2013); Călcîiul lui Magellan (Cartea Românească, 2014). Iată și câteva dintre romanele sale: Textele de la Monte Negro (Pontica, 2003; ed. a II-a, sub titlul Arhivele de la Monte Negro, Cartea Românească, 2012) şi Viaţa lui Kostas Venetis (Cartea Românească, 2011).

   Iată ce spune Octavian Soviany despre antologia cu titlul „Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan”:

  „Legenda unui castel bântuit, istoria unui paricid, povestea unui conflict între conștiinţă și datorie, misterul unor crime în serie, clasica povestire cu vampiri sau memoriile apocrife ale unui mierloi, toate acestea au în comun (indiferent că e vorba de relatarea descărnată a lui Stendhal sau de stilul luxuriant al lui Barbey d’Aurevilly) același apetit pentru insolit sau senzaţional și mai cu seamă aceeași plăcere de a povesti pe care, din fericire, proza contemporană pare să și-o fi regăsit după decenii și decenii de experimentalism. Aceasta este una dintre mărcile distinctive ale nuvelei franceze din secolul al XIX-lea, iar întoarcerea, admirativă și nostalgică, la câţiva dintre marii maeștri ai genului este totodată întoarcerea la vârsta de aur a naraţiunii. Cu acel sentiment de pietate pe care ni-l trezesc mereu monumentele venerabile ale literaturii.“ (Octavian Soviany)

  Ce are secolul XIX atât de special, încât a fost ales de către Soviany ca perioadă reprezentativă din care a ales cele mai frumoase nuvele? Ei bine, după cum se știe, din punct de vedere istoric, secolul XIX a fost una dintre perioadele de prăbușire ale unor imperii puternice. Este perioada în care medicina înregistrează un progres considerabil și se găsesc leacuri pentru un număr considerabil de boli… doar iubirea rămâne la fel de enigmatică ca întotdeauna. Din punct de vedere literar, secolul XIX se remarcă printr-o evoluție a romantismului apărut inițial ca o mișcare de revoltă la adresa realismului. Iată câteva nume care au rămas reper în literatura secolului al XIX-lea, dar și în literatura universală: Lev Tolstoi, Anton Cehov, Dostoievski, Charles Dickens, John Keats, Jane Austen, Sir Walter Scott, Oscar Wilde, Edgar Allan Poe, Ralph Waldo Emerson, Mark Twain, Victor Hugo, Honoré de Balzac, Jules Verne și Charles Baudelaire.

   Octavian Soviany a ales pentru antologia sa zece nuvele ale unor scriitori francezi remarcabili:

  • Inès de Las Sierras (Charles Nodier)
  • Familia Cenci (Stendhal – Henri Beyle)
  • Laurette sau Pecetea roșie (Alfred de Vigny)
  • Un episod din timpul Terorii (Honoré de Balzac)
  • Dulapul de acaju (Alexandre Dumas)
  • Venus din Ille (Prosper Mérimée)
  • Émilie (Gérard de Nerval)
  • Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan (Jules-Amédée Barbey D’Aurevilly)
  • Istoria unui mierloi alb (Alfred de Musset)
  • Moartea îndrăgostită (Théophile Gautier)

  Înainte să vă spun câteva cuvinte despre fiecare nuvelă, trebuie neapărat să precizez faptul că antologia aceasta are o accentuată nuanță melodică și, citind-o, am avut impresia unui album de melodii de dragoste, fiecare foarte bine realizată, cu izul său de emoție, cu propriul său suflu de dragoste… însă punctul comun al celor zece nuvele este iubirea.

  „Inès de Las Sierras”, de Charles Nodier, este prima nuvelă din volum. Frapantă prin subiectul abordat și cu o structură complexă, cu o tușă gotică semnificantă, povestea ne este redată de un fost căpitan de dragoni. Se pare că împreună cu prietenii săi, pe când erau mai tineri, aceștia petrec o noapte într-un castel bântuit, castelul lui Ghismondo. Spiritul care a rămas captiv în acest castel este al unei frumoase tinere, pe nume Inès de Las Sierras. Ucisă de către soțul său, Ines bântuie camerele și holurile castelului, iar cei trei prieteni au ocazia să o întâlnească. Pentru cei trei bărbați, întâlnirea este un șoc… însă unul dintre ei se îndrăgostește iremediabil de frumoasa misterioasă. Vădit tulburați de această stranie întâlnire, bărbații fac un legământ potrivit căruia nu aveau să mai vorbească niciodată despre acest subiect, exceptând cazul unei explicații plauzibile și raționale. Concluzia naratorului:

„Cine crede tot este un imbecil. Cine neagă tot este un prost.”

  Familia Cenci, de Stendhal. Iubirea îmbracă, cu siguranță, numeroase forme. Lipsa iubirii poate să adere la o traiectorie în care cele mai ostile trăiri dau naștere unor acțiuni radicale, încărcate de tragism. Don Juan-ul acestei istorisiri este un om cu un caracter malefic. Cei patru copii ai săi nu au noțiunea de iubire părintească, pentru că, de când au pierdut-o pe mama lor, au fost privați de orice urmă de afecțiune. Noua soție a tatălui se aliază cu cei patru copii, neîmpărtășând nimic din cruzimea soțului său. Frica și dorința de a ieși din infernul creat de tată, duc la plănuirea unui eveniment care nu se încheie așa cum a fost plănuit… dar despre acest lucru veți afla citind cartea.

  „Singura faptă virtuoasă pe care a săvârșit-o pe parcursul lungii sale existențe a fost să zidească în curtea vastului său palat aflat aproape de Tubru o biserică închinată Sfântului Toma, dar a fost împins la această frumoasă acțiune de dorința neobișnuită de a avea mereu dinaintea ochilor mormintele tuturor copiilor săi, față de care nutrea o ură exagerată și împotriva naturii, încă de pe vremea când fuseseră foarte mici și nu-l putuseră ofensa cu nimic.”

   Laurette sau Pecetea roșie, de Alfred de Vigny este povestită de un soldat. Acesta relatează istoria unui camarad de-al său, care a primit misiunea de a exila un cuplu de tineri căsătoriți în insulele Cayenne. Marinar fiind, acesta respectă cu precizie instrucțiunile primite și nu deschide plicul cu sigiliu, așa cum fusese avertizat. Între tânăra familie și bătrânul marinar se naște o frumoasă prietenie. Se fac chiar planuri ca bătrânul marinar să rămână pe insulă împreună cu cei doi tineri. Atmosfera capătă dimensiunile unei tragedii atunci când marinarul își aduce aminte de scrisoare și o deschide. Ordinul pe care trebuie să-l execute este unul care le dă viața peste cap. Concluzia nuvelei este aceea că indiferent de circumstanțele vieții, omul are de ales, chiar dacă deciziile sunt dificil de luat.

Am citit din nou scrisoarea de la un capăt la altul; apoi am mai citit-o o dată; am recitit-o și de la sfârșit spre început. Nu-mi venea să cred ochilor. Mi se muiaseră puțin picioarele; a trebuit să mă așez.”

  Un episod din timpul Terorii, de Honoré de Balzac este o relatare din vremurile în care în Franța, clericii erau tratați cu ostilitate. Protagoniștii sunt două călugărițe, un preot care se ascund din calea terorii, însă sunt urmăriți de un necunoscut. Ajuns la adăpostul celor trei, necunoscutul dorește să i se oficieze o slujbă de înmormântare, în schimbul căreia, cei trei vor putea renunța la sărăcia în care trăiau. Povestea vorbește despre credințele limitative, despre lipsa de toleranță, despre cruzime și neacceptare, dar și despre conștientizarea faptului că suntem, înainte de toate, oameni.

   Dintre toate cele zece nuvele, aceasta este preferata mea. Stilul inegalabil al lui Balzac face din această nuvelă o adevărată frescă a sufletului uman dornic de purificare.

Cele două călugărițe lăsară cu groază batista din mână. Pentru aceste suflete simple, misterul în care se învăluia necunoscutul devenise de nepătruns.”

  Dulapul de acaju, Alexandre Dumas. Misterul și suspansul sunt două coordonate care-l ridică pe Dumas la rangul de maestru. Bataille, aghiotantul prințului Eugène, este pasionat de teatru. La unul din spectacolele la care merge, întâlnește o tânără cu care leagă o conversație. Mai târziu, cei doi ajung acasă la tânără, unde Bataille descoperă că aparențele sunt înșelătoare. Se pare că tânăra nu avea doar haine în dulap…

„Se aplecă să vadă în ce călcase și rămase cu ochii ficși și cu răsuflarea tăiată. Călcase în sânge!”

   Venus din Ille, Prosper Mérimée. Mister, iubire… și o poveste fantastică, un fel de fantasy al secolului XIX. Povestea e despre un arheolog care vizitează Canigou pentru în căutarea monumentelor antice și medievale. Locuitorii din Canigou au descoperit o statuie din aramă, pe nimeni alta decât Venus. Caracterizată printr-o frumusețe nepământeană, statuia era una plină de mister. Venus se joacă cu viețile sătenilor, jucându-le diverse feste, iar menirea arheologului este aceea de a cerceta statuia și de a dezvălui adevărul. De la bucuria descoperirii unui astfel de obiect special, până la constatarea faptului că acesta arunca cu blesteme, n-a mai fost decât un pas. Povestea are alura unui scenariu plin de suspans.

   Émilie, de Gérard de Nerval este o confirmare clară a faptului că omul este responsabil pentru propriile sale fapte și gânduri. Nu există moment în care să nu avem posibilitatea de a alege, iar alegerile pe care le facem au efecte asupra propriei noastre existențe. Autorul subliniază importanța esențială a lucrurilor simple, ușurința cu care noi le catalogăm drept „nesemnificative”, pentru ca apoi să ne dăm seama că au fost decisive. Preotul parohiei din Bitche povestește despre un locotenent pe nume Desroches. Acesta era o fire dârză, a luptat chiar și atunci când camarazii săi au renunțat sau au fost uciși. Despre bătălia de la Hamergen, se credea că locotenentul s-a aruncat în bătaia gloanțelor. Povestea locotenentului capătă dimensiuni dramatice atunci când acesta se îndrăgostește de Emilie și o cere în căsătorie. Într-un moment de confesiune, Desroches povestește despre cum a ucis un prusac. Se pare că acesta a fost momentul care i-a schimbat destinul. De aici, lucrurile au degenerat. Cine era, de fapt, prusacul ucis de locotenent și care va fi soarta sa, aflați citind cartea.

   Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan, de Jules-Amédée Barbey d’Aurevilly. Iată că am ajuns și la nuvela care dă titlul acestei antologii. Așa cum îi stă bine unui Don Juan, Contele de Ravila de Ravilés este un mare amator de petreceri. Împreună cu doisprezece doamne stilate, contele petrece clipe de neuitat. Dornice de povești senzaționale, doamnele îl provoacă pe conte la mărturisire, acesta dezvăluind iubirea vieții sale. Spre surprinderea celor doisprezece doamne, confesiunea contelui nu este ceea ce s-ar fi așteptat lumea.

   Istoria unui mierloi alb, de Alfred de Musset. Dacă vă imaginați că mierlele au viață ușoară, vă înșelați! Aflăm acest lucru de la Alfred de Musset. Fabula lui Musset este una de actualitate, reflectând modalitatea oamenilor de a judeca pe cei diferiți. Ce i se întâmplă mierloiului că va ține, cu siguranță, cu sufletul la gură. Acesta este alungat din cuib. Propriul său tată refuză să-l recunoască, din cauza penelor. Nici glasul nu era – se pare – pe placul tatălui său. Dezamăgit de atitudinea familiei, mierloiul pleacă în căutarea unui loc unde să se simtă acasă. Ajuns celebru, mierloiul nu-și găsește fericirea până la finalul vieții.

   Moartea îndrăgostită, de Théophile Gautier. Știți părerea mea despre iubire, ca forță universală care face ca viața să existe… Ei bine, această nuvelă, ultima din antologie, este despre iubire într-o lumină diferită. Romualdo, un dedicat preot de țară, se hirotonisește. Până aici, totul e ca la carte… doar că lui Romualdo i se dovedește că este uman… tocmai în acea clipă. Într-o singură clipă, acesta ridică privirea și se îndrăgostește iremediabil de Clarimonda. De aici, lucrurile iau o turnură complicată, iar suspansul capătă dimensiuni colosale.

   În final o să vă spun că am călătorit în secolul XIX, printre personaje fabuloase, cu povești de viață incredibile, fantastice! Vă invit să faceți și voi această frumoasă călătorie și vă garantez că va fi una excepțională!

Cartea Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan o găsiţi pe site-ul Editura Paralela 45

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi

Rodica Pușcașu-Redactor/ Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

13 COMMENTS

    • Ma bucur foarte mult, Arci! Sa stii ca e foarte frumoasa cartea, nuvelele sunt foarte bine alese.
      Multumesc!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.