Ceasurile - Agatha Christie - Editura Litera

Ceasurile, de Agatha Christie – Editura Litera – recenzie

Ceasurile

Agatha Christie

Titlu original: The Clocks ( Hercule Poirot #37) (1963)

Editura Litera

Anul apariției: 2019

Număr pagini: 400

Traducere: Alina-Mirela Dumitrășcuță

    O prezentare a autoarei Agatha Christie este de prisos, căci „Regina Crimei” este prea bine cunoscută pentru poveștile sale. Cotat „cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor”, din colecția de cărți s-au detașat seriile „Miss Marple” și „Hercule Poirot”, cea din urmă având un număr impresionant de volume. Având un stil de scriere ce pare să nu se demodeze niciodată, Agatha Christie prezintă acțiuni încărcate de mister și suspans, ce mențin interesul cititorului, iar personajele prind viață datorită inteligenței cu care sunt create.

   Hercule Poirot joacă rol principal în seria omonimă, însă în „Ceasurile”, celebrul detectiv își face simțită prezența puțin și pasager, dar concluzionează în modul caracteristic povestea, fiind ajutorul destoinic și singura persoană capabilă să rezolve o crimă ce pentru alții este un mister. O construcție poate neobișnuită pentru autoare, aceea de a nu îl avea în prim plan pe Hercule Poirot, povestea derulează în paralel cu acțiunea stranie, încărcată de necunoscute și presupuneri, și un plan pe care se instalează un dram de nerăbdare și dezamăgire. Acest fapt nu strică din farmecul general al cărții, „Ceasurile” fiind cuprinzătoare în scenele de intrigă.

   Fără a tărăgăna lucrurile, cititorul este luat în primire de imaginea unui personaj căzut victimă unei crime. Cadavrul este descoperit de Sheila Webb, dactilografă, trimisă pentru a-și îndeplini datoria la casa domnișoarei Pebmarsh, o bătrână ce pare a fi solicitat-o în mod special pe tânără. Cu instrucțiuni precise lăsate de aceasta, Sheila intră în casa cu numărul 19, de pe strada Wilbraham Crescent, locuință învăluită de bizarul numărului de ceasuri și apoi în morbidul descoperirii. Pe lângă șocul cumplitei scene, Sheila este surprinsă de sosirea domnișoarei Pebmarsh, ce nevăzătoare fiind, era la un pas de a călca pe cadavrul întins pe jos, și îngrozită fuge țipând pe ușa casei, direct în brațele lui Colin Lamb.

   Relatându-i bărbatului cele întâmplate, tânăra este liniștită și asigurată de sosirea poliției. Inspectorul Hardcastle pornește ancheta, pus la curent de prietenul Colin Lamb, dar informațiile culese sunt contradictorii și ciudate, iar unele dintre dovezi se găsesc lipsă. Identitatea bărbatului înjunghiat mortal este neconcludentă și un adevărat mister, stăpâna casei, ca și Sheila, nu îl cunoaște, vecinii nu au văzut nimic suspect, iar investigatorii sunt în ceață. Cine să dea de cap acestei crime?

   Colin Lamb îl vizitează pe Hercule Poirot, cu gândul că un caz ca cel în care este implicat îi va stârni curiozitatea bătrânului. Nimic mai adevărat, pentru că acesta este intrigat, și punându-și deoparte lecturile polițiste, și alungând aerul plictisitor din jurul lui, Hercule Poirot este garantat cel ce va rezolva misterul, Colin așteptând soluția în stilul exact al vorbelor ce îl urmăresc pe bătrân: stând relaxat în fotoliu, în apartamentul lui.

– Nimeni nu poate, stând în fotoliu, să rezolve un caz doar citind despre el într-un ziar. Pentru că datele trebuie să fie exacte, iar ziarele sunt rareori – sau niciodată – precise în privința informațiilor. […] Pe cât posibil, am datele problemei. Știu, cum s-ar spune, despre ce e vorba, mi-am format o imagine. Ceea ce m-a frapat pe mine prima dată când mi-a relatat Colin cazul a fost doza considerabilă de suprarealism. Patru ceasuri, fiecare fixat cu o oră înainte față de ora exactă. Și toate introduse în casă fără știrea proprietarei – sau, cel puțin asta a susținut ea. Pentru că niciodată nu trebuie – nu-i așa? – să credem ceea ce ni se spune până nu verificăm noi înșine cu atenție fiecare detaliu.”[/quote_box_center]

   Până să se concluzioneze faptele, Colin dezvoltă o atracție pentru tânăra Sheila Webb, găsește un martor cheie și își rezolvă și propriile interese care l-au adus pe strada Wilbraham Crescent, o situație de omul potrivit, la locul potrivit. Cum se vor lega dilemele, secretele și cine este vinovatul pentru nebunia creată, sunt puncte la care contribuie toate personajele, dar eroul este, desigur, Hercule Poirot.

   Crima și misterul acesteia sunt punctul central, însă personajul Colin Lamb prezintă și un alt conflict care se desprinde într-un plan secund. Toate elementele exterioare aduse de acest caz par a fi într-un contrast bizar cu acțiunea propriu-zisă și alergi după un numitor comun, aspect care, la fel ca și rezolvarea crimei, este deslușit în ultimele file ale cărții. Sentimentele de iubire sunt puse în melanjul de intrigi destul de brusc, relația dintre Colin și Sheila neavând un drum firesc, dar aduce o oarecare pată de culoare. Cine este această tânără care poate la fel de bine să fie și vinovatul, și un pion, este încă un mister în parcursul alambicat al poveștii.

[quote_box_center]

„- […] Pot să vă spun exact ce oră era. În timp ce intram pe poartă, ceasul meu cu cuc a strigat „cu-cu” de trei ori. Se aude din drum.

– Dar despre celelalte ceasuri ale dumneavoastră ce-mi puteți spune?

– Poftim?

– Toate celelalte ceasuri ale dumneavoastră par să meargă cu o oră înainte.

– Înainte? Pendula din colț?

– Nu numai, ci și celelalte ceasuri din salon. Și ele sunt înainte.

– Nu înțeleg la ce vă referiți când spuneți „celelalte ceasuri”. În salon nu se mai află nici un alt ceas.”

 

   Nerăbdarea s-a tradus cel mai puternic în legătura ceasurilor cu întreaga acțiune. Setate la o oră greșită de cea logică și cu limbile staționare, ele fac parte dintr-un scenariu care să inducă în eroare. Și totuși atenția pentru detalii, pentru fabricarea unei crime aparent fără motiv, pusă în cârca unor personaje nevinovate, este munca unei minți agere, dar nu în aceeași măsură ca cea a lui Hercule Poirot. După tevatura iscată, intervievarea vecinilor (unii prezentând o doză de suspiciune), suspansul și, totodată, satisfacția sunt comprimate într-o porțiune scurtă din carte, ceea ce a făcut ca la final să aloci cuprinsului o doză de dezamăgire.

   Incontestabil, cărțile Agathei Christie, cât și cea de față, sunt o sursă de agitație, curiozitate și farmec. Ești atras în febra acțiunii, și la demontarea scenariilor proprii cu privire la soluția crimei ești deopotrivă încântat și fascinat. Nu toate volume pot pica pe placul celor ce le citesc, dar cu siguranță genul și stilul lor vor fi gustate de pasionați, și la fel ca renumele autoarei, vor rămâne punct de reper pentru viitoare lecturi.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărţi poliţiste

***Alina-Ioana Dinu (Alice Dinu)***Privesc lumea prin lentile colorate, unii pot spune că sunt naivă, dar mie îmi place să cred că sunt o visătoare. Sunt o fire singuratică și pot fi percepută ca ciudată, însă caut relațiile sincere și cred în dragoste la prima vedere. Am o pasiune pentru fotografie care mă inspiră să văd frumosul chiar și în cele mai neașteptate locuri. Mă refugiez în lectură pentru că lumea descrisă în cărți mă face să îmi doresc mai mult de la realitatea mea și mă ajută să mă descopăr și să mă accept așa cum sunt. Am o fascinație pentru mitologie, fie ea greacă sau egipteană, râd și plâng odată cu personaje din cărți romantice și jucăușe, sunt prinsă în vraja thrillerelor, ador să călătoresc în lumi imaginanare, distopice, utopice, să experimentez o istorie sub genul fanteziei. Am mâinile dibace, o mică artistă, și compun Idei la întâmplare, rup bucăți din imaginație și le pun în cuvinte și sper să inspir atracție pentru literatură, pe tocuri sau nu, în aer liber sau acasă.

4 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.