Charlie Wilcox de Sharon E. McKay

Charlie Wilcox, de Sharon E. McKay

Anul publicării: 2003

Editura: ALLFA;

Număr pagini: 192;

Tip copertă: cartonată.

Lucrare distinsă cu premiile literare canadiene: Geoffrey Bilson (2001), pentru fictiune istorica adresata tineretului; Hackmatack (2002), preferinte ale tinerilor cititori; Rocky Mountain (2003) Prea mic pentru Marele Razboi!

O carte ca niciuna, unde istoria şi ficţiunea fac combinaţia perfectă, rezultând un minunat roman.

O adevărată poveste despre aventură, dragoste şi curaj din timpul Primului Război Mondial. Charlie Wilcox a existat cu adevărat!

  Mi-a plăcut mult, am citit-o pe nerăsuflate şi am rămas cu o impresie bună despre autoarea şi scenarista de film, Sharone E. McKay. Nu mă aşteptam la o carte aşa de bună, am judecat-o după copertă, însă conţinutul m-a lăsat fără cuvinte. Stilul liniştitor în care este scrisă cartea te îndeamnă să-ţi găseşti un colţ în casă, să te aşezi, să te înveleşti cu o pătură groasă şi să o citeşti cu o ceaşcă de ceai fierbinte. Te rupe complet de realitate, de griji şi nevoi şi te transpune într-o lume în care praful s-a aşternut de foarte mult timp, iar tu, cititorul, lecturând cartea îndepărtezi uşor praful şi te bucuri că atunci lumea chiar trăia o viaţă normală. Zic asta pentru că atunci nu existau telefoane, tablete, computere sau laptopuri, nu. Exista doar timp liber pe care să-l petreci muncind, ori jucându-te cu prietenii.

   Aşa face şi Charlie Wilcox, personajul principal al romanului, celelalte personaje gravitând în jurul său. S-a născut în Newfoundland, pe coasta de est a Canadei, şi are la naştere o greutate de numai un kilogram şi un picior schilod. Charlie era fiul căpitanului Sam şi al lui Lucy Wilcox. De asemenea, Charlie este o fire jucăuşă care are mereu încredere în sine şi-şi iubeşte familia (aşa cum era ea) şi viaţa.

  Romanul debutează cu dispariţia lui Charlie de acasă, mama sa fiind foarte îngrijorată şi răspândeşte vestea în tot Brigus-ul.

   După câteva ore, băiatul este găsit de Jim Norton, amicul său, stând şi privind prin binoclul şterpelit de la tatăl său portul. Aflând că trebuie să ajungă acasă pentru a pleca din Brigus de la prietenul său, acesta dă fuga acasă. Pe o ferestră a unei camere vede cum părinţii săi se îmbrăţişează, dar amintindu-şi că mai are o treabă de rezolvat, ia găleţile şi pleacă să aducă apă. În timp ce se întorcea cu găleţile pline, Charlie porni o încăierătură cu doi băieţi care-l batjocoreau pentru că el e diferit, el nu are un picior ca restul copiilor şi oamenilor.  Apariţia doamnei Lucy Wilcox, mama sa, îi face pe băieţaşii neascultători să plece, iar pe Charlie se supără foarte tare, deoarece era plecat de două ore după apă şi nici după acele ore el nu se întorsese acasă.

  Imediat ce intră pe poartă este târât în baie, pentru că trebuia să se spele, având să plece departe. Fiul Wilcox trebuia să ajungă la spital pentru a fi operat la acel picior care nu-i permitea să meargă ca toţi oamenii, ci îi permitea să şchiopăteze.

Tatăl, dar mai ales mama lui erau foarte speriaţi, însă Charlie era bucuros pentru că avea să fie şi el normal, aşa, ca toţi copiii de vârsta lui.

  În drum spre gară, băiatul îşi aduce aminte de binoclul pe care l-a furat de la tatăl lui, căpitanul Samuel Wilcox. În drumul spre gară, oamenii se alăturară lui Charlie şi familiei lui pentru a-l conduce pe Charlie la tren. Tânărul fiu încearcă să-şi exprime gândurile faţă de ce s-a întâmplat cu binoclul tatălui său, dar ori vorbele i se blocau în gât, ori era întrerupt de cineva.

  Alături de mama Lucy, Charlie este dus la spitalul general St. John unde avea să stea câteva săptămâni bune. Nu după mult timp, mama lui Charlie pleacă şi el este lăsat într-un spital de care habar nu avea şi în care nu cunoştea pe nimeni.

  Uşor-uşor, pe zi ce trece, copilul se împrieteneşte cu asistenta Mac, care devine preferata lui, faţă de sora asistentă-şef Butters, o fire dură şi serioasă. Tot în spital se împrieteneşte cu Davy, un băieţel care şi-a pierdut picioarele, fiind zdrobite de un tramvai. Se juca cărţi cu el, plictiseala era prezentă şi-l deranja, iar lipsa de ocupaţie îl îndeamnă să îşi petreacă astfel timpul liber. Juca cărţi cu Davy şi cu Tom, căruia îi lipsea un braţ şi care avea un picior bolnav.

Sora Mac este chemată urgent în biroul asistentei şef, iar le petit Charlie este sigur că va fi dată afară pentru că se vehiculează că ea este îndrăgostită de doctorul Robert Daniels.

   Atât Charlie, cât şi Davy, au operaţii ziua următoare, dar aceştia doi pun la cale un plan ce presupunea să ajungă pe acoperişul spitalului pentru a admira pentru ultima dată (aşa ziceau ei) luna şi stelele. După multe peripeţii reuşesc, însă peste câteva minute pe acoperiş apar sora Mac şi doctorul de la etajul trei, Robert. Copii asistă la câteva gesturi şi sărutări romantice, apoi sunt descoperiţi şi trimişi în salonul lor.

A sosit şi a doua zi, iar cei doi băieţi sunt operaţi, ambele operaţii reuşind. Charlie nu-şi mai încape în piele de bucurie şi colegul său la fel. Acum avea să fie la fel ca ceilalţi, avea să se întreacă cu băieţii din sat şi nimeni nu-l va mai considera diferit.

Câteva pagini înainte, Charlie Wilcox părăseşte spitalul şi se întreaptă spre casă.

   Toată lumea era fericită. Sam a hotărât să dea o petrecere pentru reuşita fiului său. La această petrecere, căpitanul Sam dă mai departe binoclul său lui Charlie, pentru că aşa se procedează din generaţie în generaţie. Totodată Charlie află că va merge să îşi continuie studiile în oraşul St. John şi că nu va pleca niciodată pe mare. Cât va învăţa va sta la mătuşa sa, unde dispunea de tot ce avea nevoie: mâncare bună şi multă,  adăpost deasupra capului şi căldură. Însă Charlie nu se lasă descurajat şi fuge într-o noapte târzie în port. Dimineaţa este găsit după nişte butoaie de Clint Miller, un angajat al portului. Oferindu-i câţiva bani, Charlie este ajutat să se urce pe un vapor. Condiţiile în care a ajuns pe vapor sunt inumane: loc mult prea mic şi lipsa aerului. Cutia în care a intrat este cu explozibil pentru a fi aruncată atunci când vasul nu mai poate înainta, rămânând blocat într-o bachiză de gheaţă. Cutia în care a fost încuiat Charlie este depozitată în aşa numita „magazie a vaporului”, ea fiind foarte aproape de motor, iar căldura e năucitoare. În această magazie, Charlie îşi petrece câteva zile din viaţa lui, până când doi oameni de pe bordul vaporului coboară la el, respectiv îl ajută şi-l desfac din cutie. După eliberarea lui din locul micuţ, el este prezentat echipajului şi pus mai apoi la muncă grea.

  Vasul acostează în Anglia, unde Charlie este dat jos şi pus să aştepte răscumpărarea lui de către părinţii săi. Pe uscat cunoaşte o asistenta şi pleacă cu ea,  cărându-i bagajele, la Etaples. Aici, la Etapes totul era trist şi sumbru. Răniţi din război erau aduşi şi îngrijiţi de către asistentele Crucii Roşii. Pe nevăzute, ticălosul de Wilcox îi sustrage asistentei cu care a venit banderola ce indica semnul Crucii Roşii. Peste tot la Etaples erau corturi şi corturi.

Asistenta şefă care semăna cu sora Butters de la Spitalul General St. John îl hrăneşte şi oferă alte bunuri cu o singură condiţie, şi anume sa muncească în corturile respective. Bucuros, Charlie îşi ia treaba în serios şi o face pe asistentă să aibe o părere foarte bună despre el.

   Într-o zi coboară dintr-o ambulanţă asistenta Mac de la Spitalul St. John. Se reîmprietenesc, şi petrec o seară plăcută pe o pajişte la un picnic nocturn.  În următoarea zi este pus de către asistenta şef să care câteva cutii cu medicamente într-o maşină care avea să ajungă la Auchonvillers, aproape de soţul lui Mac. Nu stă mult pe gânduri şi pleacă şi la Auchonvillers lăsând lui Mac un bilet pe un vapor care o va duce înapoi în Londra. Ajuns la Auchonvillers, mai merge puţin şi dă de regimentul Newfondland. Dă de Martin şi de prietenul lui, Michael.

  Din păcate, tocmai se pornise „Marele Asalt” şi războiul îl pune la grele încercări pe Charlie. Oare va scăpa cu bine din acest război? Oare Martin şi Michael vor supravieţui? Se va mai întoarce vreodată Charlie acasă, la familia lui?

   V-am prezentat o mică parte din carte, nicio secundă să nu aveţi impresia că v-am povestit cartea. Dar abundă de atâtea întâmplări şi evenimente, încât citind 10 pagini ai impresia că citeşti 100.

  Vă recomand cu încredere acest roman istoric, n-are să vă plictisească şi sper să vă pătrundă şi vouă în suflete! Lecturi plăcute în continuare!