CIN’ SĂ TUNDĂ CÂINI ÎN BRAN?– Stelian Țurlea - Editura Integral

CIN’ SĂ TUNDĂ CÂINI ÎN BRAN?– Stelian Țurlea – Editura Integral – recenzie

CIN’ SĂ TUNDĂ CÂINI ÎN BRAN?

Stelian Țurlea

Numar pagini:165

“după-amiază, în timp ce tinerele hălăduiau, Roseana ședea împreună cu Ortansa pe treptele terasei, cu cățelușa Puca în brațe, mică, neagră, lățoasă, nici nu i se vedeau ochii

trebuie să mergi mâine la Brașov, spunea Ortansa, neapărat

nu sunt sigură

trebuie să mergi, măcar să mă scapi pe mine de povara pe care o port de atâta vreme, dacă de tine nu-ți pasă

vii și tu?

nu, m-ar face să plâng, aș fi vrut s-o îmbrățișez pe Anelise, mi se pare că a trecut o viață de când n-am mai văzut-o; dar nu sunt în stare

tu decizi

dar te rog ceva: ia-o cu tine și pe Puca; după ce termini la tribunal, oprește-te la un pet shop și tunde-o, aici nu se poate

cin’ să tundă câini în Bran?”

  La prima vedere: un titlu interesant și amuzant, o poză frumoasă (cu un câine) și o întrebare “despre ce e cartea”?

  Știți foarte bine că Domnul Stelian Țurlea pune titluri incitante, pe care le înțelegi abia la final, uneori o poveste, alteori o frază, în nici un caz conținutul romanului. E același gen de puzzle care nu-și găsește explicația decât după ce pui și ultima piesă.

  Sigur și aici explicația titlului apare numai la final, atunci când unul dintre personaje îi cere celuilalt să ducă câinele la tuns la Brașov, pentru că “cin’ să tundă câini în Bran?”

   Mai mult scrierea cursivă, fără aliniate, pare ca  o discuție între prieteni.

Ești surprins, dar poate că asta face ca povestea, cu totul diferită, să ți se fixeze în memorie.

  Și dacă mai este nevoie s-o constat Domnul Stelian Țurlea este un fin observator al situațiilor, al personajelor din jurul său, din realitatea de zi cu zi, a vremurilor.

  Ceea ce-mi place foarte mult este povestea văzută prin ochii personajelor și îmbinată într-un întreg. Fiecare are viața lui, povestea lui, reușitele sau frustrările lui și totuși “undeva,cândva” drumurile lor se intersectează, se întrepătrund, iscând evenimentele și urmările lor.

  Povestea începe într-un birou al unei edituri, care se ocupă de publicarea de cărți  și reviste. Cei patru ocupanți erau scriitori,unii mai în vârstă cu multe cărți la activ, alții mai tineri, cum era Atanasie, cu o carte publicată dar mult potențial. Aceștia citeau manuscrisele și le aprobau sau nu, ieșeau la câte un reportaj pe teren, dar aveau destul de multă libertate. Șeful care venea câteodată tocmai de la Paris, îi verifica, vorbeau, stabileau și pleca. Îi plăcea armonia care domnea între oamenii lui, pe care parafrazând îi numea “Cei Patru Crai de la Răsărit”. Îi plăcea că râdeau, glumeau, lucrau, se completau unii pe alții, se armonizau.

  Mai era un birou, al cincilea, la care stătea șeful când venea la ei. Dar într-o zi a apărut o tânără reporteră Vivien, care le-a întors viețile pe dos. Așa aflăm povestea fiecăruia din birou, dar și povestea lui Vivien.

  O tânără bine educată, învățată să fie independentă și să hotărască  ce drum să ia în viață.

  Începuse prin a face scenografie, apoi modă, fotografie, ajungând să aibă două emisiuni la tv, zilnic în prime time și colaborări la diferite ziare și reviste, ceea ce o adusese în această redacție, și în acest birou.

  Inerent apar avansurile, parate mai discret sau nu, flirturile ,îndrăgostelile și chiar un început de relație între ea și Atanasie, având grijă să nu fie în ochii colegilor.

  El își dorea mai mult,era un tip sensibil, visător, care rezona cu muzica și textul de la “Imagine”(John Lennon), pe care o asculta obsesiv,dar imaginara idilă se desfășoară și se termină mai mult în scris, virtual, lăsând loc unor sentimente și regrete ca în melodia formației Abba- “Don’t Shut Me Down”. Dacă ascultați cu atenție textele melodiilor veți înțelege la ce mă refer.

  Dar Vivien este exact genul de om care are mereu nevoie de o provocare, care chiar dacă se atașează de cineva se plictisește repede de rutină, și la care oricum profesia primează.

  De cealaltă parte avem povestea a patru tinere, colege, prietene, studente la aceeași facultate-arheologia, trudind pe aceleași șantiere până după revoluție.

  Drumul fiecăreia ia un alt curs și abia acum se vede firea adevărată a oamenilor, chiar a celor pe care i-ai crezut apropiați

  Roseana, una dintre ele, pe care revoluția a prins-o pe baricade, are o ascensiune fulminantă în politică.  Se impune prin corectitudine, loialitate, capacitate de muncă, dragoste de oameni.

  Proaste calități dacă vrei să faci politică în zilele noastre!!!

  Inevitabil apar șopârle, cum că ar fi colaborat cu securitatea ca informatoare, că ar fi pârât alți colegi și profesori. Totul la modul: ”parcă,cred,așa mi s-a spus…”.

  Dar e suficient pentru imaginea ei!!!

  Și când mai află că printre oamenii apropiați ei unii sunt delatori, alții prea lași să intervină, ea renunţă și dispare din lumina reflectoarelor. Singura a cărei părere contează pentru ea și care o crede, este fiica ei.

  Totuși pentru că viața are suișurile și coborâșurile ei și modul ei de-a face dreptate, lumea se “trezește” și vrea restabilirea adevărului, unii pentru că-și dau seama de lașitatea lor, alții pentru că au fost ajutați chiar de cea căreia îi făcuseră rău.

  Așa intră în ecuație o reputată și aprigă reporteră de televiziune, care ajutată de Vivien va cerceta povestea.

De ce Vivien?

Ce legătură are ea cu Roseana?

Dar cu celelalte trei din grup?

Cine a fost trădătorul?

Ce s-a întâmplat cu celelate trei după revoluție?

Ce se va întâmpla cu Atanasie?

Dar cu ceilalți Crai De La Răsărit?

Veți afla totul citind cartea.

Și tot atunci veți găsi și explicația titlului romanului :“CIN’ SĂ TUNDĂ CÂINI ÎN BRAN?”

Carte disponibilăpe site-ul Editura Integral

Recenzii cărți

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.